ACADEMIA DE ADMINISTRARE PUBLICĂ

DE PE LÎNGĂ PREŞEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA

Referat la tema:

Principiile de activitate ale serviciului public

Elaborat de: Vasile Plăcintă

Verificat de:doctor, profesor universitar

Anatolie Bantuș

Chișinău 2013

Serviciile pot fi considerate „ocupaţii” ale unor persoane, „funcţii”, „acţiuni” sau „munci

prestate în interesul cuiva”, „organisme” sau subdiviziuni ce fac parte dintr-un ansamblu

administrativ sau economic.1

Noţiunea de serviciu public a apărut şi s-a dezvoltat în timp, pe fondul multiplicării şi

diversificării nevoilor generale ale societăţii umane, concomitent cu dezvoltarea tot mai accentuată a

funcţiilor statului, în vederea asigurării bunăstării generale a oamenilor pe care îi reprezintă. Treptat,

atingând o dezvoltare maximă la mijlocul sec. XX, serviciul public s-a impus drept fundamentul

activităţii sistemului administraţiei publice.

Astfel, pentru satisfacerea cerinţelor (hrană, locuinţă, transport, cultură, sănătate) membrilor

unei colectivităţi umane sunt înfiinţate anumite organisme sociale, sub denumirea de servicii

publice.

Paul Negulescu definea serviciul public ca fiind „….. un organism administrativ, creat de

stat, judeţ, oraş sau comună, cu o competenţă determinată, cu mijloace financiare procurate din

patrimoniul general al Administraţiei publice care l-a înfiinţat, pus la dispoziţia publicului pentru a

satisface în mod regulat şi continuu o cerinţă cu caracter general, căreia iniţiativa particulară nu ar

putea să-i dea decât o satisfacţiune incompletă şi intermitentă.”2. Serviciul public este o noţiune

juridică ce are drept consecinţă aplicarea regulii de drept specifice şi derogatorii dreptului comun:

„regimul serviciului public” condensează şi rezumă specificul dreptului administrativ.

Termenul de serviciu public este utilizat atât în sens organizatoric, de organism social, cât si

în sens func_ional, de activitate desfasurata de acest organism

În legislația Republicii Moldova serviciul public este pomenit încă din 1995 cînd a fost

adoptată Legea nr. 443 din 04,05,1995 serviciului public. Noțiunea pe care o dădea legea respectivă

serviciului public era: “serviciul public înseamnă totalitatea autorităţilor publice şi activitatea

persoanelor ce ocupă posturi în aparatul acestor organe, îndreptată spre realizarea împuternicirilor

acestor autorităţi în scopul dezvoltării economiei, culturii, sferei sociale, promovării politicii

externe, apărării ordinii de drept şi asigurării securităţii naţionale, ocrotirii drepturilor,  libertăţilor

şi  intereselor  legitime ale cetăţenilor.3” Această lege a fost abrogată în anul 2008, iar la 01,01,2009

a intrat în vigoare Legea nr. 158 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public, în care

serviciul public se rezumă la noțiunea de “ activitate de interes public, organizată şi desfăşurată de

către o autoritate publică4”.

1 Le Petit Larousse, Paris, 19932 P.Negulescu, Tratat de drept administrativ, vol. I, Principii generale, Ediţia a IV-a, Bucureşti, 1934.3 Legea nr. 443 din 04,05,1995 serviciului public4 Legea nr. 158 din 04,07,2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public

În scopul satisfacerii raţionale şi eficiente a intereselor comunităţii, în statul democratic este

necesar ca activitatea serviciului public să se călăuzească după o serie de principii. În acest sens în

majoritatea literaturii de specialitate se consideră că patru principii sunt comune tuturor

serviciilor publice indiferent că sunt prestate de stat, de colectivităţile locale, de

agenţii privaţi sau de organismele neguvernamentale, respectiv: principiul

continuităţii, principiul egalităţii, principiul adaptabilităţii, principiul eficienţei şi

eficacităţii.

Recunoaşterea existenţei acestor principii înseamnă că administraţia este

constrânsă să respecte anumite reguli care nu figurează în nici un text dar care se

degajă din spiritul general al sistemului juridic. Principiile generale de drept sunt

aplicabile în absenţa legii.

a) Principiul continuităţii serviciilor publice

Teoretic, este cel mai important principiu al serviciului public care decurge din permanenţa

statului precum şi din necesitatea asigurării nevoilor de interes general fără întreruperi.

Serviciul public răspunde prin definiţie unor nevoi de interes general iar satisfacerea

interesului general nu poate fi discontinuă, întreruperea putând cauza tulburări în viaţa colectivităţii.

Serviciile publice nu se înfiinţează pentru a răspunde unor nevoi trecătoare ale cetăţenilor ci pentru a

răspunde unor nevoi permanente.

Infiinţând un serviciu public, autorităţile publice recunosc existenţa unei anumite nevoi şi

acceptă să asigure pentru viitor satisfacerea ei pe considerentul că aceasta prezintă un caracter

imperios pentru viaţa naţională sau locală. Ca urmare, este de neconceput ca serviciul să funcţioneze

cu întrerupere, el trebuind să funcţioneze cu orice preţ. Jurisprudenţa este cea care a consacrat

principiul continuităţii serviciului public în virtutea căruia funcţionarea serviciului public nu poate

tolera întreruperi.

Principiul continuităţii serviciilor publice are, în practică, mai multe consecinţe:

a) mult timp acest principiu a justificat interdicţia dreptului la grevă în funcţia publică şi justifică

existenţa legislaţiei care restrânge sau chiar suprimă dreptul la grevă pentru anumiţi agenţi a căror

activitate este vitală pentru ţară. În anumite sectoare de activitate se urmăreşte asigurarea unui

serviciu minimal şi în caz de grevă5.

5 Lucica Matei, Management Public, Ediţia a II-a, Editura Economică, 2006

b) principiul continuităţii a fost cel care a dat naştere în jurisprudenţă la teoria impreviziunii potrivit

căreia, concesionarul este obligat să continue prestarea serviciului public chiar şi în caz de dificultăţi

financiare neprevăzute;

c) cu ajutorul acestui principiu se poate explica de ce un guvern demisionar sau în general o

autoritate administrativă al cărei mandat expiră continuă să se ocupe de afacerile curente.

Desigur că acest principiu al continuităţii nu trebuie absolutizat considerând că serviciul

public odată înfiinţat este veşnic. Dacă interesul public nu-l mai justifică poate fi desfiinţat.

b) Principiul egalităţii în faţa serviciului public

Principiul egalităţii tuturor în faţa serviciului public reprezintă o adaptare în domeniul

serviciilor publice a principiului general de egalitate a cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor

publice, fiind vorba despre o egalitate concretă.

Egalitatea în drepturi a cetăţenilor este principiul stipulat și în articolul 16 din Constituția

RM potrivit căruia ”Toți cetăţenii Republicii Moldova sînt egali în fața legii și a autorităților

publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă

politică, avere sau de origine socială6”. Astfel toți cetățenii se pot folosi în mod egal de toate

drepturile prevăzute în Constituţie şi legi, pot participa în egală măsură la viaţa politică, economică,

socială şi culturală fără privilegii şi fără discriminare, fiind trataţi în mod egal de către autorităţile

publice cât şi de către ceilalţi cetăţeni.

Acest principiu al egalităţii în faţa serviciului public explică ocuparea posturilorprin concurs

precum şi organizarea licitaţiilor pentru a-i pune în concurenţă pe toţi cei îndreptăţiţi.De principiul

egalităţii beneficiază toate persoanele fizice sau juridice care sunt în relaţie cu serviciul public.

Acest serviciu trebuie să funcţioneze în aceleaşi condiţii pentru toţi, nu trebuie să favorizeze dar nici

să defavorizeze o persoană sau o categorie de persoane.

Principiul egalităţii nu înseamnă o egalitate absolută şi abstractă ci mai degrabă absenţa

discriminării. Situaţiile identice, aşa după cum am mai precizat, trebuie tratate în aceeaşi manieră iar

situaţiile diferite justifică tratament diferit.

c) Principiul adaptabilităţii la nevoile publicului

Serviciile publice sunt supuse legii progresului adică prestaţiile către beneficiari trebuie să

crească neîncetat atât cantitativ cât şi calitativ. Pentru a funcţiona satisfăcător, serviciul public

6 Constituția Republicii Moldova

trebuie să urmărească nevoile publicului; mai mult, potrivit acestui principiu administraţia are

obligaţia de a îmbunătăţi continuu prestarea serviciului public.

Pentru a asigura o bună adaptare a serviciului public administraţia poate impune diverse

obligaţii uzagerilor, cum ar fi mărirea tarifelor. Interesul general variază în timp; ca urmare, nici

prestatorii serviciului public şi nici uzagerii nu se pot prevala de un drept dobândit pentru a-şi

menţine statutul atunci când intră în relaţie cu serviciul public.

d) Principiul eficienţei şi eficacităţii serviciului public

Eficienţa reprezintă raportul între rezultatul obţinut şi mijloacele angajate (raportul dintre

output şi input). Astăzi, datorită constrângerilor fiscale și economice existente la nivel naţional,

performanţa efectivă şi eficientă a administraţiei în asigurarea de servicii publice societăţii se află

din ce în ce mai mult în atenţia autorităţilor şi opiniei publice. Eficienţa, ca valoare managerială

poate intra uneori în conflict cu restricţiile legale. Managerii publici văd adesea procedurile legale ca

inamici ai eficienţei.

Pretutindeni legislaţia este un element conservator, iar inovaţiile manageriale tind să o

exceadă. Conflictul generează la rândul său instituţii şi soluţii legale, astfel încât se poate afirma că

managementul devine astăzi „motorul remodelării dreptului în administraţie7”.

Potrivit unor autori principiul eficienţei serviciului public este impus de faptul că toate

cheltuielile necesare se suportă din bugetul local, adică din taxele şi impozitele cetăţenilor. Ca atare,

administraţia are obligaţia de a găsi cel mai bun raport între costuri şi cantitatea respectiv calitatea

serviciilor prestate cetăţenilor. Acest principiu trebuie avut în vedere ori de câte ori se stabilesc

capitolele de cheltuieli bugetare necesare funcţionării serviciilor publice.

Pe de altă parte, eficienţa presupune satisfacerea cât mai completă a nevoilor cetăţeanului,

astfel că practic cheltuielile prevăzute în bugetul local sunt aproape întotdeauna depăşite. Este însă

preferabil să fie satisfăcut interesul public, chiar dacă administraţia va face datorii, întrucât scopul

de a fi al administraţiei este tocmai asigurarea tuturor condiţiilor pentru desfăşurarea normală a vieţii

publice.

Eficacitatea priveşte raportul dintre rezultatul obţinut şi obiectivul care trebuie atins. Acest

concept presupune, pe de o parte, definirea în prealabil a unui obiectiv, iar pe de altă parte,

măsurarea (sau cel puţin estimarea) rezultatului obţinut8. Eficacitatea constă în siguranţa faptului că

7 Ioan Alexandru, Dreptul şi managementul. Dihotomie sau complementaritate. Impactul informatizării, Editura AllBeck, Bucureşti, 20048 A se vedea Lucica Matei, Management Public, Ediţia a II-a, Editura Economică, 2006, p.347

performanţele administraţiei publice se îndreaptă către scopurile propuse, soluţionând problemele

publice pe cale legală. Este necesar să se realizeze o analiză şi o evaluare a politicilor publice în mod

permanent, pentru a ne asigura că acestea sunt corect implementate de către administraţia publică şi

de funcţionarii publici.

Un lucru îmi ridică semne de întrebare și anume faptul că principiile sus numite chiar dacă

sunt mai generale totuși nici unul din ele nu este stipulat în Legea cu privire la funcția publică și

statutul funcționarului public. În respectiva lege ca și principii fundaentale sunt enumerate

următoarele principii: principiul legalităţii, profesionalismului, transparenţei, imparţialităţii, independenţei,

responsabilităţii, stabilităţii şi loialităţii.

- Principiul legalității - reprezintă acea regulă fundamentală de drept în temeiul căreia toți

subiecții de drept - persoane fizice si juridice, autoritaţi de stat şi organizaţii neguvernamentale,

funcţionari şi cetaţeni, străini etc. - au îndatorirea de a respectaConstituţia, legile şi celelalte acte

juridice, normative întemeiate pe lege ş iaplicabile raporturilor sociale la care participă9.

Potrivit susţinerilor din doctrină, acest principiu este alcătuit din două elemente, şi anume, obligaţia

de conformitate cu legea şiobligaţia de iniţiativa pentru a asigura aplicarea legii.

- Princiupiul profesionalismului - este încurajat în exercitarea Serviciului public în scopul

creşterii competitivităţii şi a calităţii ştiinţifice a documentelor executate de funcţionarii publici.

Profesionalismul se manifestă prin competenţa în exercitarea profesiei, dedicarea în muncă,

încrederea cetăţenilor în autoritatea intelectuală şi morală a funcţionarului public, solidaritatea

colegială cu cei care respectă standardele morale şi de profesionalism din administraţiile publice

centrale.

- Principiul transparenței - prin care autoritățile și instituțiile publice au obligația să își

desfășoare activitatea într-o manieră deschisă față de public, în care accesul liber și neingradit la

informațiile de interes public să constituie regula, iar limitarea accesului la informație să constituie

excepția, în condițiile legii.

- Principiul imparţialităţii – funcția publică va trebui să fie exercitată fără părtinire față de toți

participanții la raporturile juridice de drept administrativ.

- Principiul responsabilităţii - personale, profesionale şi sociale impune evitarea

comportamentelor care pot provoca prejudicii morale sau materiale, în scopul menţinerii unui climat

adecvat în cadrul serviciului. Angajaţii sunt încurajați să se distingă prin activism şi prin implicare

în problemele profesionale şi publice, prin colegialitate şi responsabilitate.

9 Tiberiu Pavelescu, Drept administrativ român, ediţia a 2a revizuită şi adăugită , Ed.Pro Universitaria,Bucureşti, 2007, p.60;