Prezentare de Caz Chirurgie Toracica

3
Prezentare de caz chirurgical Am examinat pacienta S.A, în vârsta de 21 de ani din mediul rural, internată în condiţii de programare, în vederea intervenţiei chirurgicale. Istoric: Pacienta s-a prezentat la medic în urmă cu aproximativ o lună pentru dureri în regiunea toracică latero-inferioară stângă. Durerile au avut un debut insidios, fără a iradia şi erau accentuate de mişcare, presiune locală şi tuse. A urmat un tratament pe care nu îl poate preciza, fără a i se îmbunătăţi starea. După două săptămani a observat o tumefiere locală, fără semne inflamatorii, accentuarea durerii, pentru care s-a prezentat la medicul de familie care a redirecţionat-o spre clinica de chirurgie toracică. Tabloul clinic nu a fost însoţit de alte simptome sau semne clinice. Antecedente Personale Fiziologice – nesemnificative; ultima menstruaţie: 8 ianuarie Antecedente Personale Patologice splina supranumerară, rinichi drept malrotat şi ectopic. Antecedente Heredo-colaterale – nesemnificative Condiţii de mediu – studentă la facultatea de Ştiinţe economice neagă consumul de alcool şi tutun. Examen clinic: Pacientă normoponderală, ţesut subcutanat normal reprezentat, tegumente şi mucoase normal colorate, ganglioni

description

model prezentare de caz

Transcript of Prezentare de Caz Chirurgie Toracica

Page 1: Prezentare de Caz Chirurgie Toracica

Prezentare de caz chirurgical

Am examinat pacienta S.A, în vârsta de 21 de ani din mediul rural, internată în condiţii de programare, în vederea intervenţiei chirurgicale.

Istoric:Pacienta s-a prezentat la medic în urmă cu aproximativ o lună pentru dureri în

regiunea toracică latero-inferioară stângă. Durerile au avut un debut insidios, fără a iradia şi erau accentuate de mişcare, presiune locală şi tuse. A urmat un tratament pe care nu îl poate preciza, fără a i se îmbunătăţi starea. După două săptămani a observat o tumefiere locală, fără semne inflamatorii, accentuarea durerii, pentru care s-a prezentat la medicul de familie care a redirecţionat-o spre clinica de chirurgie toracică. Tabloul clinic nu a fost însoţit de alte simptome sau semne clinice.

Antecedente Personale Fiziologice – nesemnificative; ultima menstruaţie: 8 ianuarie

Antecedente Personale Patologice – splina supranumerară, rinichi drept malrotat şi ectopic.

Antecedente Heredo-colaterale – nesemnificative

Condiţii de mediu – studentă la facultatea de Ştiinţe economice neagă consumul de alcool şi tutun.

Examen clinic:Pacientă normoponderală, ţesut subcutanat normal reprezentat, tegumente şi

mucoase normal colorate, ganglioni axilari palpabili bilateral, aparat locomotor aparent integru.

Cardio-vascular – şoc apexian în spaţiul 5 intercostal, pe linia medio-claviculară stângă. Zgomote cardiace ritmice, sincrone cu pulsul, artere periferice pulsatile. FA 72 bpm

Respirator – Torace normal conformat, excursii costale simetrice, cicatrice post-incizională în curs de vindecare în regiunea submamară, latero-inferior. Murmur vezicular fiziologic.

Digestiv – tranzit intestinal prezent, fiziologic, abdomen suplu, mobil cu mişcările respiratorii, nedureros spontan şi la palpare. Zgomote intestinale prezente.

Ficat, splină – în limite normaleUro-genital – loje renale nedureroase; manevra Giordano negativă, puncte

ureterale nedureroase;

Page 2: Prezentare de Caz Chirurgie Toracica

pol inferior al rinichiului drept palpabil la aproximativ 3 cm de marginea inferioară costală.

micţiuni fiziologice, normocromeultima menstruaţie 8 ianuarie 2013

Sistem nervos – ROT + simetric, bilateral. orientată temporo-spaţial.

Examenul local, efectuat post-operator, relevă prezenţa unei cicatrici post-incizionale, de aproximativ 5 cm, în curs de vindecare, fără semne inflamatorii sau infiltraţii.

După examenul pacientei m-am orientat către un diagnostic de tuberculoză extrapulmonară şi am evaluat următoarele explorări paraclinice:

Din testele de laborator reţin următoarele modificări patologice:

Leucocitoză: 14.500/mm3

Limfocitoză: 9000/mm3

Restul elementelor se încadrează în valori normale.

Imagistic: CT - relevă microadenopatii la nivel axilar bilateral şi axilar inferior, de 6-8 mm,

respectiv 13-15 mm. Normal pleuro-pulmonar. La nivelul peretului toracic, în părţile moi latero-inferior stâng, placat pe grilajul

costal, o colecţie lichidiană relativ omogenă, cu aspect inflamator – infecţios, încapsulată, cu fină priză de contrast în periferie, cu dimensiuni de 25/60/53 mm. Formaţiunea este placată pe grilajul costal, pe care nu îl modifică. Moderată infiltraţie a grăsimii din jur.

Alte elemente relevante: Splină cu splină supranumerară de aspect normal, suprarenala stângă mărită de volum, cu aspect normal, rinichi drept si parţial ectopic spre fosa iliacă dreaptă.

Alte investigaţii şi intervenţii terapeutice:La internare, pacientei i-a fost recoltat, prin puncţie, produs patologic din

formaţiunea pseudo-tumorală, care a fost trimis la laborator pentru citologie si cultură. A fost identificat bacilul Koch. În urma investigaţiilor efectuate, diagnosticul pozitiv a fost de abces rece la nivelul toracelui anterior, latero-inferior stâng.

Abcesul a fost îndepărtat chirurgical, printr-o incizie la nivelul formaţiunii şi drenaj intraoperator.

În prezent, pacienta are o evoluţie bună post-operatorie şi va fi transferată pentru alte investigaţii, tratament şi monitorizare în clinica de pneumoftiziologie.