Prezentare

2
Bine v-am găsit! Numele meu este Olesea Ababii-Creţu şi am plăcerea să vă trimit o mică prezentare a persoanei mele ca un prim demers în obţinerea unei oportunităţi de angajare în calitate de rewriter. Îmi place să răspund provocării unor situaţii inedite şi sunt convinsă că voi putea face faţă unui astfel de job, mai ales că domeniul nu-mi este străin, având posibilitatea, în trecut, de a face rewriting pentru o companie. Am certitudinea că studiile liceale şi universitare dobândite în România sunt elocvente şi definitorii în aprecierea capacităţilor mele intelectuale. Consider că anii petrecuţi în România, au fost cei mai frumoşi ani din viaţa mea, întrucât am beneficiat de o pregătire de excepţie, ceea ce cu siguranţă nu aş fi putut obţine în Republica Moldova. În timpul liber efectuez traduceri din română-rusă şi viceversa, elaborez teze de licenţă şi master, cee ce îmi alimentează continuu setea de cunoaştere şi îmi oferă o şansă în plus de a mă autoperfecţiona. Sunt pasionată de lectură şi muzică (am făcut şapte ani de pian). Anume pianul mă relaxează şi-mi redă forţe noi după o zi istovitoare de muncă. Pot susţine că sunt o persoană comunicativă, dinamică, hotărâtă, cu mare putere de concentrare, sociabilă, interesată de o continuă dezvoltare profesională, caracteristici personale pe care îmi doresc să vi le pot demonstra. Şansa de a lucra alături de dumneavoastra mi-ar da ocazia să-mi pun în evidenţă capacităţile intelectuale şi experienţa acumulată (conform CV anexat) pentru a îndeplini sarcinile şi scopurile companiei cât şi pentru dezvoltarea carierei mele. Vă rog să primiţi şi CV-ul ataşat la prezenta scrisoare, în care veţi regăsi detalii legate atât de pregătirea mea profesională cât şi de experienţa mea.

description

scrisoare de motivatie

Transcript of Prezentare

Bine v-am gsit! Numele meu este Olesea Ababii-Creu i am plcerea s v trimit o mic prezentare a persoanei mele ca un prim demers n obinerea unei oportuniti de angajare n calitate de rewriter. mi place s rspund provocrii unor situaii inedite i sunt convins c voi putea face fa unui astfel de job, mai ales c domeniul nu-mi este strin, avnd posibilitatea, n trecut, de a face rewriting pentru o companie. Am certitudinea c studiile liceale i universitare dobndite n Romnia sunt elocvente i definitorii n aprecierea capacitilor mele intelectuale. Consider c anii petrecui n Romnia, au fost cei mai frumoi ani din viaa mea, ntruct am beneficiat de o pregtire de excepie, ceea ce cu siguran nu a fi putut obine n Republica Moldova. n timpul liber efectuez traduceri din romn-rus i viceversa, elaborez teze de licen i master, cee ce mi alimenteaz continuu setea de cunoatere i mi ofer o ans n plus de a m autoperfeciona. Sunt pasionat de lectur i muzic (am fcut apte ani de pian). Anume pianul m relaxeaz i-mi red fore noi dup o zi istovitoare de munc. Pot susine c sunt o persoan comunicativ, dinamic, hotrt, cu mare putere de concentrare, sociabil, interesat deo continu dezvoltare profesional, caracteristici personale pe care mi doresc s vi le pot demonstra.ansa de a lucra alturi de dumneavoastra mi-ar da ocazia s-mi pun n eviden capacitile intelectuale i experiena acumulat (conform CV anexat) pentru a ndeplini sarcinile i scopurile companiei ct i pentru dezvoltarea carierei mele.V rog s primii i CV-ul ataat la prezenta scrisoare, n care vei regsi detalii legate att de pregtirea mea profesional ct i de experiena mea.n sperana cam ctigat ncrederea dumneavoastr, vmulumesc pentru atenia acordat i sper s v pot oferi mai multe detalii n cadrul unui interviu.Cu deosebit consideraie, Olesea Ababii-Creu