EPOCA LUI CONSTANTIN BRÂNCOVEANU ȘI BANATUL

Preot prof. dr. Vasile Muntean

Cum just relevă herodoţii noştri, Constantin Brâncoveanu s-a afirmat ca unul dintre cei mai importanţi cârmuitori ai neamului românesc. Sub domnia lui au înflorit în chip admirabil şi cultura, şi arta. Cum era de aşteptat, mar-cantului voievod i s-au închinat mai multe studii, inclusiv cărţi 1. Pe acest motiv, în comunicarea de faţă ne vom limita să prezentăm exclusiv anumite aspecte, din sfera culturii şi artei, nu înainte de a creiona o latură din viziunea politică a celui ce va sfârşi ca mucenic. 2

Deşi în 1683, în timpul asedierii Vienei de către otomani, Şerban Cantacuzino adusese servicii asediaţilor prin transmiterea de informaţii preţioase 3, în anul 1688 împăratul Leopold I –neîncrezându-se totuşi în fidelitatea domnului muntean – porunci lui Federico Veterani să intre cu trupele în Ţara Românească 4. Între delegaţii Cantacuzinului, trimişi să discute retragerea generalului austriac în Ardeal, s-a numărat şi boierul - logofăt Constantin Brâncoveanu care, prin perspicacitatea sa, l-a impresionat pe Veterani; viitorul domnitor român va coresponda cu acesta până la decesul lui din 1695, în urma sângerosului conflict

1  Selectăm principalele titluri: A. Pippidi, Tradiţia politică bizantină în Ţările române în secolele XVI-XVIII, Ed. Academiei, Bucureşti 1983, p. 226 şi urm.; Idem, Hommes et idées du Sud-Est européen à l’aube de l’âge moderne, Ed. Academiei Române şi Éditions du C.N.R.S., Bucureşti-Paris, 1980, pp. 161-185, 190-1, 194 et passim; Şt. Ionescu, Epoca brâncovenească, Ed. Dacia, Cluj-Napoca 1981; Constantin Brâncoveanu (red. coord. P. Cernovodeanu şi Fl. Constantiniu), Ed. Academiei, Bucureşti 1989; Brâncoveanu şi epoca sa. Tipărituri aflate în colecţiile speciale ale Bibliotecii Naţionale a României, Ed. Biblioteca Naţională a României, Bucureşti 2008; R. Theodorescu, Constantin Brâncoveanu între ,, Casa cărţilor’’ şi ,,Ievropa’’, Ed. RAO, Bucureşti 2012.

2  ,,Printr-un act de cruzime îngrozitor şi stupid” – notează N. Iorga în Literatura bizantină. Sensul, diviziunile, însemnătatea ei, în ,,Literatura Bizanţului. Studii” (antologare N- Ş. Tanaşoca), Ed. Univers, Bucureşti 1971, p. 102. A se vedea şi M. Păcurariu, Sfinţi daco-romani şi români, Ed. Trinitas, Iaşi 1994, p. 133-141 şi 188 (trimiteri bibliografice; ultimul studiu indicat e cel semnat de I. Barnea, V. Ioniţă şi M. Păcurariu, Constantin Brâncoveanu- martir al neamului şi al credinţei străbune, Bucureşti 1989).

3  Românii şi asediul Vienei-1683. Culegere de studii, Ed. Meridiane, Bucureşti 1983, pp. 7, 46 şi 74: românii în număr de 2422 au luptat în oastea de eliberare a polonezului Jan Sobieski (precizare datorată istoricului C. Rezachevici).

4  Şt. Ionescu, op. cit., p. 72.

75Epoca lui Constantin Brâncoveanu şi Banatul

turco-austriac de la Lugoj 5. Şerban Cantacuzino se stinse din viaţă mai înainte, într-un mod neaşteptat, în octombrie 1688. Urmaşul său la domnie, cum spu-neam, va fi Brâncoveanu.

Trimişii noului domn ajung din urmă ultima solie a lui Şerban-vodă, cu destinaţia Viena, la Pojon (Bratislava) şi o anunţă că ,,acele ponturi carele le-a făcut Şerban Vodă de le-a dat solilor să le dea la împăratul, acelea şi Măria Sa le primeşte” 6. Cererile lui Şerban erau formulate în patru puncte; prin ultimul pretindea să i se ofere ,, Lugojul, Căvăran-Sebeşu (Caransebeşul), Mehedeia (Mehadia), Lipova cu ţinutul Amlaşului (Almăj) ca să-i fie de moşie…’’ 7. Evident, Viena nu e de acord cu pretenţiile solicitantului şi, cu privire la cedarea unei părţi însemnate din Banat, s-a răspuns în termenii următori: ,,olatele (ţinuturile) acelea ce le cer lor moşie cu privileghii împărăteşti, se câştigă cu multe vărsări de sânge ale nemţilor noştri şi cu multe cheltuieli împărăteşti şi, deci, nu se cade să se dea neamului cantacuzinesc…’’. 8

Cum e ştiut, Banatul în totalitate va fi eliberat de sub dominaţia turcească abia în 1716. De altfel, Brâncoveanu deţinea în imediata apropiere a Banatului (anume în jud. Hunedoara) patru sate, cunoscându-se nominal doar unul, Trestia, cu mine de aur lângă Băiţa 9. Fiind un fervent drept-credincios, era firesc ca acelaşi domnitor să sprijine ferm Ortodoxia transilvană în faţa pro-zelitismului catolic (dar, la 1701, rezultatul înfruntării a fost favorabil Romei) 10. De adăugat că la un moment dat – în 1694 – s-a vorbit de intenţia alegerii lui Brâncoveanu şi ca principe al Ardealului. 11

Credem că avea perfectă dreptate marele istoric Nicolae Iorga când, în monumentala sa Histoire des Roumains, înfăţişa pe mai multe pagini ,,monarhia culturală a lui Constantin Brâncoveanu” 12, un conducător care realmente avea conştiinţa valorilor culturale şi le promova cu consecvenţă. Cât a fost posibil, el a susţinut material – dar şi prin tipărirea cărţilor de diferite categorii – viaţa spirituală fie în cuprinsul Ţării Româneşti, fie în celelalte ,,ţări” române, pre-

5  Ibidem. Vezi şi Maria M. Alexandrescu- Dersca Bulgaru, Campaniile generalului Federico Veterani în Transilvania şi Banat (1686-1694), în ,,Studii şi Materiale de Istorie Medie”, XVII (1999), pp. 184 şi 186. Rănit foarte grav, Veterani va sucomba la Caransebeş.

6  I. D. Suciu, Unitatea poporului român. Contribuţii istorice bănăţene, Ed. Facla, Timişoara 1980, p. 54.7  Ibidem (cu indicaţii bibliografice); Dan Ionescu, Şerban Cantacuzène et la restauration

byzantine. Un idéal à travers ses images, în ,,Études byzantines et post-byzantines’’ I, Ed. Academiei, Bucureşti 1979, p. 241; N. Iorga, Istoria românilor din Ardeal şi Ungaria(ed. G. Penelea), Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti 1989, p. 220.

8  I. D. Suciu, op. cit., p. 55.9  I. Toderaşcu, Unitatea românească medievală, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti

1988, p. 142.10  N. Iorga, op. cit., pp. 220-247; M. Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, II, Ed.

Patriarhiei, Bucureşti 1994, p. 289 şi urm.; V. Muntean, Istoria Bisericii româneşti, I, Ed. Marineasa, Timişoara 2009, pp. 131-134 (pentru bibliografie mai nouă).

11  I. Toderaşcu, op. cit., p. 193.12  N. Iorga, Histoire des Roumains, VI. Les Monarques, Ed. Academiei, Bucureşti 1940, p. 477 şi urm.

76 Altarul Banatului

cum şi Ortodoxia din străinătate; această preocupare constantă echivala cu o politică a statului muntean pe tărâmul culturii. În continuare vom da unele exemple de felul în care Ţara Românească prin exponenţii ei a ştiut să ajute, în special prin tipărituri religioase (specifice acelui răstimp), pe ,,fraţii” de peste Carpaţi, munţi care niciodată nu au despărţit pe ,,oamenii pământului”, după expresia lui N. Iorga.

Înainte de a vorbi despre cărţile imprimate în timpul lui Brâncoveanu, ,,călătoare” în provincia Banatului, să amintim de acel manuscris slavon de redacţie sârbă, caligrafiat în Ţara Românească pe la jumătatea veacului al XVII-lea, fost un timp la mănăstirea bănăţeană Baziaş, şi care cuprinde – alături de text – chipurile bunicului şi tatălui lui Constantin Brâncoveanu 13. Mănăstirea în cauză (astăzi sârbească), de la răscrucea secolelor XIV-XV, socotim că are origine română de vreme ce a apărut ,,într-o zonă de locuire românească şi cu stăpâniri nobiliare româneşti” 14. Şi un alt detaliu grăitor: pe filele 12 şi 45 ale unui Acatistier kievean din 1790, aparţinând respectivei mănăstiri, semna în 1811 ieromonahul român Augustin Negrea 15.

În ceea ce priveşte tipăriturile, ele au ajuns în Sud-Vestul ţării noastre prin donaţii sau prin cumpărare. Astfel o rudă de a lui Brâncoveanu, anume marele-spătar Mihai Cantacuzino 16, a dăruit vechii biserici lugojene cu hramul ,,Sf. Nicolae” mai multe volume dintre care menţionăm: o Psaltire (Bucureşti, 1694) şi un Antologhion colegat cu un Octoih (Râmnic, 1705-1706) 17; în Banat s-a mai întrebuinţat şi o Psaltire buzoiană din 1703. Referitor la Antologhion, trebuie să spunem că a avut o deosebită căutare; s-au semnalat nouă exemplare (la Cârnecea, Folea, Grădinari, Hitiaş, Lugoj, Pădureni, Stanciova, Şipet şi Ticvaniu Mare) 18, parte din ele fiind procurate în perioada post-brâncovenească. Mult mai devreme, în 1712/13, şi-a achiziţionat un Antologhion-Octoih parohia Grădinari (cărăşeană, fostă Cacova) care, pe lângă Chiriacodromionul bălgră-dean din 1699, mai poseda un Molitfelnic râmnicean de la 1706 19. De un Octoih, la fel de la Râmnic (1706), acum detaşat de Antologhion, dispuneau

13  I. D. Suciu, Monografia Mitropoliei Banatului, Ed. Mitropoliei, Timişoara 1977, pp. 102-103.14  D. Ţeicu, Geografia eclesiastică a Banatului medieval, Presa Universitară Clujeană, 2007, pp. 67-68.15  I. B. Mureşianu, Cartea veche bisericească din Banat, Ed. Mitropoliei, Timişoara 1985, pp. 105 şi 127.16  Împreună cu fratele său Constantin Stolnicul, Mihai Cantacuzino a exercitat o influenţă aparte

asupra nepotului, anume Constantin Brâncoveanu; cf. N. Stoicescu, Dicţionar al marilor dregători din Ţara Românească şi Moldova (sec. XIV-XVII), Ed. Enciclopedică Română, Bucureşti 1971, pp. 138 şi 141. Mihai a fost frate cu Şerban Cantacuzino, cum scrie şi Florian Dudaş în Vechi cărţi româneşti călătoare, Ed. Sport-Turism, Bucureşti 1987, p. 72.

17  I. B. Mureşianu, op. cit., p. 205.18  Ibidem, pp. 66, 179, 193 şi 205; C. Marinoiu, Istoria cărţii vâlcene (sec. XVII-XVIII), Scrisul

Românesc, Craiova 1981, pp. 123-125; V. Leu, Cartea veche românească din bisericile Eparhiei Caransebeşului, Ed. Banatica, Reşiţa 1996, pp. 16 şi 18.

19  Fl. Dudaş, op.cit., p. 48; † Lucian Mic – P. Bona, Parohiile Eparhiei Caransebeşului, Ed. Diecezană, Caransebeş 2012, p. 227.

77Epoca lui Constantin Brâncoveanu şi Banatul

trei parohii din Timişoara, Lugoj şi Oraviţa Montană 20. La Cebza s-a găsit un Octoih bucureştean (tipărit în 1709); alt exemplar, tot de la Bucureşti, aducea preotul Gheorghe (în 1721) pentru parohia sa Borlova 21. Însă cel mai utilizat a fost Octoihul târgoviştean din 1712; au ieşit la lumină şapte exemplare, deţinute odinioară de localităţi precum Alioş, Sculea şi Zăgujeni 22.

De subliniat că în zona Banatului şi vecinătăţi au circulat şi alte ,,cărţi de slujbă”, ori pentru lectură duhovnicească: bunăoară, trei exemplare din Evanghelia de la Snagov – 1697, aflate la Peştere (procurată în 1790), la Orşova şi la Pecica- Arad 23. Cu Evanghelia bucureşteană (din 1693) s-a înzestrat noua catedrală a Lugojului ,,Adormirea Maicii Domnului”, în anul 1788 24. Un Apostol buzoian (din 1704) era inventariat la Sacoş iar altuia, bucureştean (din acelaşi an), nu i se cunoaşte provenienţa, adică parohia posesoare 25. De notat că din Liturghierul de la Târgovişte (1713) ne-au parvenit patru exemplare, existente cândva – câte unul – la Utvin şi Vucova, pentru aşezarea din urmă fiiind cumpărat la 1762 26.

Un loc special ocupă Biblia de la Bucureşti (1688), acest grandios monu-ment de cultură, care s-a bucurat de o anumită preţuire la: Timişoara (câteva bucăţi), Lugoj, Parţa, Potoc, Caransebeş şi Iablaniţa; în total nouă exemplare 27. Unele din cele 12 Mineie buzoiene (din 1698) s-au donat, în anul 1724, bisericii ,,Sf. Gheorghe” din Timişoara de către ierarhul locului, Ioan-Ioanichie Vladislavlievici 28. Opt exemplare, apoi, s-au păstrat din Chiriacodromionul de la Alba-Iulia (1699). A avut la bază Cazania lui Varlaam, cu o largă circulaţie în Banat, şi s-a imprimat cu ajutorul lui Constantin Brâncoveanu, ,,patronaş” al Mitropoliei româneşti ardelene; el este atestat la: Alioş, Arad, Bulza, Jureşti, Măru, Sacoşu Mare, Sărăzani şi Sârbova 29. Ca şi cărţi cultice, în Banat s-au mai folosit un Catavasier buzoian (1704) şi un Ceaslov bucureştean slavo-român din 1703 30. ,,Mărgăritarele” Sfântului Ioan Hrisostom (Bucureşti, 1691) s-au identificat la Comloşu Mare, Pesac, Seceani şi Timişoara 31. De asemenea,

20  I. B. Mureşianu, op.cit., pp. 266 şi 53; V. Leu, op.cit., p. 24.21  I. B. Mureşianu, op. cit., p. 150; I. D. Suciu, Monografia…, p. 135.22  I. B. Mureşianu, op.cit., pp. 88, 125, 251, 284. Informaţie suplimentară, de ansamblu, în

Bibliografia de referinţă a cărţii vechi, elaborată de R. Stoica, CIMEC, Bucereşti 1999, pp. 70, 98, 181, 322, 345, 353, 370, 410.

23  I. B. Mureşianu, op.cit., pp. 227 şi 232; Fl. Dudaş, op.cit., p. 174.24  Fl. Dudaş, op.cit., p. 55.25  I. B. Mureşianu, op.cit., p. 245.26  Ibidem, pp. 271 şi 65.27  Ibidem, pp. 28, 50, 205, 228; V. Leu, op.cit., p. 171. 28  I. B. Mureşianu, op.cit., pp. 264-265, unde apare ,,Vladisavleavici”, în loc de Vladislavlievici

( cf. I. D. Suciu- R. Constantinescu, Documente privitoare la istoria Mitropoliei Banatului, I, Ed. Mitropoliei, Timişoara 1980, p. 160).

29  I. B. Mureşianu, op.cit., pp. 51, 53, 125, 147, 199, 250 şi 257; Fl. Dudaş, op.cit., pp. 47, 181, 221.30  I. B. Mureşianu, op.cit., pp. 88 şi 22.31  Fl. Dudaş, op.cit., p. 173, unde în loc de Pesac vedem scris Pătac (posibil eroare tipografică).

78 Altarul Banatului

lucrarea numită ,,Carte sau Lumină” - scoasă de Antim Ivireanul la Snagov în 1699 32 - s-a conservat în două exemplare (la Timişoara şi la Tincova); cele mai multe exemplare s-au descoperit însă în Transilvania.

E regretabil faptul că – din pricina îndelungatei folosiri şi deteriorării – au ajuns până la noi numai o parte din tipăriturile epocii brâncoveneşti, care s-au răspândit în sud-vestul României de azi. În pofida opreliştilor dictate de stăpânirea străină 33, a continuat fireşte difuzarea – mai frecventă îndeosebi în perioada următoare (post-brâncovenească) – a cărţilor româneşti în toate regiunile locuite de autohtoni, implicit în Banat 34. Pe lângă factorul de culturalizare, trebuie relevat faptul că acţiunea în cauză a grăbit procesul introducerii limbii române în cult, permisiune oficializată foarte tardiv, în 1790, de către autoritatea bisericească neromânească 35. Totodată, această răspândire a cărţilor de cult (şi nu numai) s-a transformat şi într-un mobil de apropiere sufletească, de ,,unire în cuget şi simţiri” cu mult înainte de Marea Unire.

Cât despre artă, sub Brâncoveanu s-a cristalizat cu adevărat acel ,,stil brân-covenesc”, sinteză a unor elemente renascentiste şi baroce, fixate pe vechile tradiţii artistice pământene 36. Mai de mult s-a lansat ipoteza (după noi, plauzibilă) că blazonul de pe turnul-clopotniţă al mănăstirii Hodoş- Bodrog provine din stema lui Constantin Brâncoveanu 37. Un reputat istoric de artă a opinat că înseşi picturile murale de la aceeaşi mănăstire au fost ,,executate de meşteri formaţi în ambianţa şcolii de la Hurezi” 38, caracterizată atât prin menţinerea în linii mari a stilisticii neobizantine, cât şi prin adoptarea unor elemente novatoare. Apreciem, însă că fiind datate mai nou în primele decade ale veacului al XVII-lea  39, se exclude această posibilitate, dar rămâne valabilă o anume influenţă din partea

32  Ibidem, p. 175. Vezi şi F. Djindjihaşvili, Antim Ivireanul – cărturar umanist, Ed. Junimea, Iaşi 1982, passim; M. Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, II, pp. 141-160.

33  Fl. Dudaş, op.cit., p. 187 şi urm.; I. B. Mureşianu, op.cit., pp. 41-42.34  A se vedea datele şi tabelele interesante din cărţile lui Fl. Dudaş (op.cit., pp. 24-27, 41-64)

şi I.B. Mureşianu (op.cit., pp.52-54, 65-67, 87-92; Idem, Colecţia de artă religioasă veche a Arhiepiscopiei Timişoarei şi Caransebeşului, Ed. Mitropoliei, Timişoara 1973, pp. 69-72); plus C. Marinoiu, op.cit., pp. 121-125 (la câteva localităţi sunt stâlcite numele).

35  V. Muntean, Spiritualitate bizantină şi românească, Ed. Marineasa, Timişoara 2004, p. 184; Idem, Monografia Arhiepiscopiei Timişoarei, I, Ed. Învierea, Timişoara 2012, pp. 128-129.

36  Fl. Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti 2002, p. 170; V. Drăguţ – N. Săndulescu, Arta brâncovenească, Ed. Meridiane, Bucureşti 1971; Atanasia Văetişi, Arta brâncovenească, Ed. Noi Media Print, Bucureşti 2011.

37  D. Stoi, Enigma simbolului heraldic de la Mănăstirea Hodoş-Bodrog, în ,,Mitropolia Banatului”, 4/1986, p. 82; Dan Cernovodeanu, Evoluţia armeriilor Ţărilor Române de la apariţia lor şi până în zilele noastre (sec. XIII-XX), Ed. Istros, Brăila 2005, planşa XXXVIII (nr. 1: stema familiei Brâncoveanu).

38  V. Drăguţ, Dicţionar enciclopedic de artă medievală românească, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti 1976, p. 166.

39  Dorina Pârvulescu, Pictura bisericilor ortodoxe din Banat între secolul al XVII-lea şi deceniul trei al secolului al XIX-lea, Ed. Excelsior Art, Timişoara 2003, p. 66.

79Epoca lui Constantin Brâncoveanu şi Banatul

iconografiei din Ţara Românească 40 şi, deopotrivă, de la Muntele Athos 41 cu care Bodrogul a avut legături directe în veacurile XV-XVI. 42

În privinţa picturii parietale de la Lipova este de remarcat că, în anii 1732-35, un colectiv de pictori în frunte cu aromânul Nedelcu Popovici 43 a decorat în frescă pronaosul şi naosul bisericii lipovene. Se consideră că această lucrare – stratul II de fresco – se încadrează, sub mai multe raporturi, în şcoala de pictură brâncovenească, pictorul principal fiind un reprezentant de seamă al tradiţiei postbrâncoveneşti 44. De la acelaşi renumit artist se păstrează în ,,bise-rica mare” de la Partoş preţioase icoane 45. Altminteri, Nedelcu a pictat şi la Jebel, având colaborator pe Şerban Popovici (venit şi el din Ţara Românească, ca şi pictorii de la Săraca); Şerban, după toată probabilitatea, a zugrăvit şi valorosul iconostas al bisericii din Oloşag 46.

Cât despre bogatul aşezământ mănăstiresc Săraca, unii cercetători estimează că prima zugrăvire a avut loc în veacul al XVI-lea, fiind renovată în 1730 47 prin doi Andrei (părintele şi fiul), Iovan (Ioan) şi Chiriac (porecla lui Nedelcu Popovici, după unii specialişti sârbi) 48. Se presupune că cel puţin Andrei - tatăl a lucrat – în anii 1728-1730 – la mănăstirea Bezdin 49. În teze doctorale recente 50 s-a confirmat ideea câtorva autori anteriori, că unii membri din grupul hurezean al lui Constantinos (pictorul preferat al lui Brâncoveanu) s-au deplasat şi în Banat, unde au zugrăvit icoane şi nu numai. Stilul brâncovenesc – pe meleaguri bănăţene - s-a sesizat şi în cazul înfrumuseţării mai multor lăcaşuri sfinte (cum am văzut deja în manieră selectivă); el s-a constatat şi la bisericile din sudul Ardealului, până în ţinuturile nordice ale patriei noastre 51.

Mai sus am oferit cele mai semnificative exemple din cadrul aşa-numitei arte brâncoveneşti, artă ce se extinde până către anul 1730 52. Ele decelează importanţa epocii voievodului-martir pentru Banat, cu realizările sale deosebite

40  I. D. Ştefănescu, Arta veche a Banatului, Ed. Mitropoliei, Timişoara 1981, p. 39.41  D. Pârvulescu, op.cit., pp. 65-66.42  Corina Popa, Arta creştină în România, III, Ed. Patriarhiei, Bucureşti 1983, p. 172.43  D. Pârvulescu, op.cit., p. 190, n.14 (cu bibliografie).44  V. Muntean, Exegeze istorice şi teologice, Ed. Marineasa, Timişoara 2005, p. 89 (cu literatură

de specialitate); V. Drăguţ, op.cit., p. 214.45  V. Drăguţ, ibidem.46  V. Muntean, Exegeze…, p. 130 (nota: sugestia specialistei Ioana Cristache-Panait din Bucureşti).47  Ibidem, p. 90 (cu bibliografie).48  D. Pârvulescu, op.cit., p. 190, n.14 (cu aparatul critic aferent).49  Ibidem, fig. 16; Eadem, Pictură românească din Banat (secolul al XVIII-lea), Ed. Graphite,

Timişoara 2006, p. 26.50  D. Pârvulescu, Pictura românească…, pp. 11, 21, 24, 29, 30, 35, 37, 38 şi 39 (n. 3); Ioana

Ene, Icoanele brâncoveneşti şi postbrâncoveneşti din judeţul Vâlcea (1680-1730). Studiu şi catalog, Ed. Offsetcolor, Rm. Vâlcea 2011, pp. 47 şi 48.

51  M. Porumb, Icoana românească din Transilvania şi Banat, în ,,Tabor”, Cluj-Napoca 2008 (articol preluat de pe internet).

52  V. Drăguţ, op.cit., p. 68.

80 Altarul Banatului

în sectorul pictural, cu mult mai de preţ decât modestele zugrăveli de factură populară, rustică, din nu puţine construcţii sacre locale 53.

Nu putem încheia fără a sublinia şi însemnătatea ,,Societăţii theatrale române ambulante”, condusă de reşiţeanul George Augustin Petculescu (†1889) 54. Acesta, prin repertoriul trupei sale, s-a străduit să reînvie figuri emblematice din istoria poporului nostru: Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu et alii 55.

În încheiere, vom reproduce – dintr-un material documentar consacrat cul-turii teologice din vremea lui Brâncoveanu şi semnat de regretatul nostru dascăl Al. Elian – concluziile neîntrecutului polihistor N. Iorga privind întreaga acti-vitate a marelui voievod muntean:

,,…Prin acea largă operă de cultură răsăriteană, de cultură în toate limbile Răsăritului […], prin găzduirea fruntaşilor bisericeşti ai Orientului, Patriarhi, Mitropoliţi, dascăli; prin operele lui de ctitorie la toate « locurile sfinte », el a ştiut, faţă de regiunile siriene, arabe, caucaziene, supuse ori vasale Turcilor, ca şi faţă de grecitatea europeană, să înlocuiască pe împăraţii bizantini de odinioară, ca un urmaş legitim al cărora era privit. Domn autonom în ţara lui, înconjurat de prestigiul superior al Cezarilor constantinopolitani, al lui Constantin cel Mare, în întreaga lume a Orientului, aceasta a fost situaţia lui Constantin Vodă Brâncoveanu”.

Şi Iorga termina prin aceste cuvinte care trebuie să ne stimuleze totdeauna:

,,Pe când legăturile politice sunt astăzi şi se pot sfărâma mâine, pe când suc-cesele dobândite printr-o hotărâre a întâmplării se pierd, lucrurile agonisite prin cultura adânc coborâtă în suflete fac parte din moştenirea veşnică a unui popor”. 56

53  D. Pârvulescu, Pictura românească…, fig. 29 şi 30 (spre pildă). În Repertoriul zugravilor şi picturilor din Banat în Secolul Luminilor (Pictura bisericilor ortodoxe…, pp. 166-196), era bine dacă autoarea ar fi determinat şi naţionalitatea artiştilor români, în ciuda faptului că ei posedau la nume terminaţia sârbească –vici: Bucurevici este Bucur, Barbulovici este Barbul (D. Gămulescu, Influenţe româneşti în limbile slave de sud, I, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti 1983, pp. 92, 157, 256, 258, 259); Cračun este Crăciun (termen de origine dacică), Diaconovici este Diaconu, Lazarevici este Lazăr (cleric caransebeşean) ş.a.m.d. Cu toate acestea, repertoriul amintit este foarte util, deoarece dă detalii asupra lucrărilor executate de iconarii perioadei considerate, la felurite biserici orăşeneşti ori de sat (din Banatul istoric, înainte de toate).

54  V. Lăzărescu, Gh. Luchescu, V. Muntean, Spiritualitate lugojeană, Ed. Mitropoliei, Timişoara 1993, p. 124.55  I.D. Suciu, Unitatea…, p. 133.56  Al. Elian, Bizanţul, Biserica şi cultura românească (ed. V. Muntean), Ed. Trinitas, Iaşi 2003,

p. 208. Să se vadă şi I. Dumitru –Snagov, Monumenta Romaniae Vaticana, Vatican 1996, p. 140 (scrisoarea viitorului mitropolit al Dristrei, Ioan-Ierotei Comnen, către Constantin Brâncoveanu, expediată de Patriarhia Antiohiei în 1702). Este, aici, doar o mostră a diverselor relaţii pe care le întreţinea, la vremea sa, liderul Ţării Româneşti. Pentru ,,legăturile sale bizantine”, vezi N. Iorga, Bizanţ după Bizanţ (trad.), Ed. Enciclopedică Română, Bucureşti 1972, p. 181 şi urm.