Pregatirea Biologica de Concurs Si Refacerea

FACULTATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE

SPECIALIZAREA ASISTENŢĂ MEDICALĂ GENERALĂ

MEDICINĂ SPORTIVĂ

CURS

Prof.dr. Carmina Liana Muşat

CURSUL 7

1. Pregătirea biologică de concurs

2. Refacerea după efort

PREGĂTIREA BIOLOGICĂ DE CONCURS ŞI REFACEREA

Pregătirea biologică de concurs şi refacerea

Pregătirea biologică de concurs şi refacerea reprezintă azi două componente ale antrenamentului sportiv reprezentând modalităţi practice de optimizare a acestuia în vederea susţinerii biologice a performanţei sportive dar şi a protecţiei stării de sănătate a sportivului.

Pregătirea biologică de concurs reprezintă faza ergotropă a antrenamentului sportiv.

1. Pregătirea biologică de concurs

Într-o exprimare metaforică aceasta exprimă „încărcarea bateriilor biologice” pentru ca acestea să-şi poată declanşa energia maximă la momentul potrivit: competiţia de vârf, forma sportivă etc.

Încercând o definiţie didactică apreciem că pregătirea biologică de concurs reprezintă un complex de factori fiziologici şi metodo-pedagogici (antrenament), naturală sau artificială, cu circa 7-14 zile înaintea unui obiectiv competiţional important în scopul creşterii potenţialului energogen al organismului sportivului printr-o eliberare suplimentară de energie ceea ce se poate exprima şi printr-o creştere a randamentului sportiv.

Această componentă a antrenamentului nu are nimic comun cu dopingul sau alte mijloace (metode) de creştere pe cale nefiziologică, artificială a randamentului sportiv.

Pregătirea biologică de concurs

Dintre mijloacele practice utilizate în pregătirea biologică pentru competiţie, unele din ele regăsindu-se şi în refacere dar cu altă direcţionare, menţionăm pe următoarele:

- antrenamentul sportiv, problemă ca aparţine antrenorului nu poate scăpa nici medicul sportiv; metodica antrenamentului contemporan recomandă ca în ultimul ciclu săptămânal să intervină unele modificări de esenţă; reevaluarea relaţiei volum-intensitate (scade volumul şi creşte intensitatea efortului până la 95-100%); reevaluarea relaţiei efort specific-efort nespecific pe seama creşterii nete a efortului specific (nu mai este timp să ameliorăm calităţile motrice de bază); renunţarea la exerciţii dificile, complexe, care n-au fost perfecţionate până la acea dată; intensificarea aplicării mijloacelor de refacere;

- pregătirea psihologică de concurs (efectuată de psiholog, medic sportiv sau antrenor, ultimul fiind de regulă cel mai indicat) pentru optimizarea „motivaţiei”; se va combate apariţia stării de start, nikefobia etc.


- dieta sportivă; am descris la capitolul alimentaţie cele două raţii energetice (cea hiperglucidică în ultimele 7 zile şi cea hiperproteică cu 8 săptămâni înainte de concursuri) precum şi cele două raţii: „raţia din zilele de concurs” şi „raţia de aşteptare”, care trebuie respectate întocmai, introducerea oricărui element nou fiind nefastă;

- factorul farmacologic; în afara recomandărilor făcute la cap. farmacologie sportivă ar mai fi luate în considerare următoarele elemente în ultimele 10 zile dinaintea unei mari competiţii: 6-8 injecţii i.m. cu vitaminele din grupul B+ATP (ex. Fosfobion), tehnologie folosită empiric de sprinteri, aruncători etc.; fondiştii folosesc l-carnitina (2-3 g/zi) cu 10 zile înainte de concurs sau glucoză + 1 g vitamina C ş.a.m.d.

Tonificarea SNC nu numai la sporturile (probele) cu dominanţă neuro-psihică s-ar putea încerca printr-o cură de Piritinol (encephabol) 400-600 mg/zi şi Vincamina (60-90 mg/zi), tot cu 10 zile înaintea competiţiei.


În sfârşit la sporturile cu profil forţă explozivă viteză se poate încerca, după experienţa individuală, o cură de 6 săptămâni cu creatină (20 g/zi în prima săptămână şi 5 g/zi în următoarele 5 săptămâni de dinaintea competiţiei) care ar putea influenţa creşterea CP muscular, important în acest tip de eforturi (până la 2 min.) sau în eforturile maximale repetative (ex. aruncări, sărituri, probe de sprint, serii, semi-finale, finale).

În rest medicul sportiv după experienţa personală îmbinată cu cea a sportivilui poate mări unele doze atât la susţinătoarele de efort (scăzând altele în funcţie de efort) cât şi la substanţele de refacere.

- antrenamentul la altitudine medie 3-4 săptămâni şi concurarea la şeş în zilele 14-21 după reîntoarcerea la şeş, este o tehnică a pregătirii biologice de concurs, benefică în special la sporturile (probele) cu profil anduranţă şi care şi-a dovedit eficacitatea pe plan mondial.

2. Refacerea după efort

Refacerea (regenerarea trofică, reechilibrarea biologică) se constituie într-o formă indirectă a pregătirii energetice (bateriile biologice) ale organismului, sărăcit de combustibil fie prin consumuri energetice exagerate, induse de efort fie prin pierderi crescute de „agenţi biologici” (transpiraţie – minerale, oligoelemente etc).

O refacere reuşită nu se opreşte aici (ci urmăreşte „supracompensarea” care reprezintă în fond o formă ergotropă de supraîncărcare a acestor baterii, care la momentul respectiv (concurs) vor fi în măsură să elibereze în organism acest surplus energetic.

Refacerea devine astfel o fază a pregătirii biologice de concurs (faza ergotropă).

Refacerea după efort

Definim astfel refacerea ca o componentă a antrenamentului sportiv (componenta trofotropă) care prin utilizarea direcţională a unor mijloace cu efecte fiziologice (naturale sau de sinteză, provenite din mediul ambiant sau al organismului) îşi propune să restabilească „homeostazia organismului” (potenţialul biologic) la nivelul anterior competiţiei sau antrenamentului şi nu numai atingerea acestui nivel ci a unuia superior „supracompensarea”, care reprezintă momentul optimizării refacerii când aceasta devine indirect o fază a pregătirii biologice de concurs. Această refacere dirijată vine să se adauge refacerii naturale, spontane, specifice fiinţei umane ca o consecinţă a unor reflexe condiţionate moştenite sau câştigate în timp.

În cadrul acestei refaceri, care urmează legităţile proceselor (acţiune – post-acţiune) revenirea diverşilor parametri biologici se face într-o anumită ordine: parametrii funcţionali (mult influenţaţi de sistemul neuro-vegetativ) revin în minute; parametrii metabolici (indicii biochimici) revin în ore în timp ce parametrii hormonali şi enzimatici revin în zile (1-4 după un maraton, tur ciclist etc).


Deci refacerea dirijată nu se poate substitui refacerii naturale ci o ajută, o accelerează pe aceasta.

În ceea ce priveşte refacerea dirijată trebuie să luăm în considerare două etape cronologice: accelerarea şi intensificarea proceselor catabolice urmată de etapa anabolică (de reconstrucţie); pe plan vegetativ cele două faze urmează următorul traseu: hipersimpaticotonie urmată de hipervagotonie ( faza de economicitate).

Nu putem trece cu vederea contribuţiile româneşti privind implementarea refacerii în antrenamentul sportiv, citând pe prof. dr. Florin Ulmeanu (Medicina Culturii Fizice – ediţia a II-a, 1965, Ed. Medicală), Metrodica antrenementului sportiv contemporan, 1966, de Emil Ghibu şi colab. – Ed. Sport – Turism şi prof. I. Drăgan, „Refacerea organismului după efort”, Ed. Sport – Turism, 1978.


Revenind la refacerea dirijată trebuie să spunem că aceasta a devenit o necesitate în sportul contemporan atunci când s-a dovedit cu claritate că trecându-se la 6-8 ore zilnic de antrenamente refacerea naturală este insuficientă apărând riscul instalării manifestărilor de suprasolicitare şi chiar a supraantrenamentului (perioada 1960-1980).

De când în procesul de antrenament – s-a introdus refacerea dirijată putem spune că supraantrenamentul a devenit o excepţie, cazurile de suprasolicitare într-adevăr frecvente încă fiind uşor recunoscute de medicul sportiv în faza preclinică şi astfel corectabile.

Refacerea se supune unor principii dintre care merită a semnala următoarele:

- refacerea componentă a antrenamentului sportiv (fazele ergotropă-trofotropă) urmează legităţile antrenamentului sportiv;

- refacerea naturală şi refacerea dirijată se influenţează reciproc;


- refacerea se adresează unor organisme sănătoase, dar afectate de efort (antrenament-competiţii) în timp ce recuperarea se adresează unor organisme afectate morfologic sau funcţional;

- refacerea este condiţionată de antură, durată şi intensitatea efortului, de factorii de mediu, de starea de sănătate etc.;

- refacerea poate fi aplicată zilnic, în ciclu săptămânal, după o etapă, anual, după un ciclu olimpic (4 ani);

- refacerea se poate aplica intraefort ( în competiţii) şi poat-efort (după antrenamente şi competiţii).

În ceea ce priveşte mijloacele practice de refacere acestea se împart după două criterii:

1) după efectele exercitate; 2) după domeniul de apartenenţă a acestor mijloace.


Clasificarea mijloacelor de refacere1. După efectele exercitate- Neuro-psihice;- Neuro-musculare;- Endocrino-metabolice;- Cardio-respiratorii.2. După apartenenţa mijloacelor- Balneofiziohidrokinetoterapice: hidroterapie caldă (32º-36º C),

saună, masaj (manual, instrumental, hidromasaj, masaj subacvatic, masaj reflex, masaj cu gheaţă), oxigenare naturală

- artificială, jacuzii, aero-ionizare negativă naturală artificială, acupunctură, acupresură, yoga, baropresiune musculatură segmentară etc.

- Psihoterapeutice: sugestie-autosugestie, tehnici de relaxare neuro-musculară, medicaţie neurotropă-psihotropă, trening autogen etc.


- Dietetice: alimentaţie hidro-zaharată, bogată în vitamine şi oligoemente (legume, fructe, lactate), bogată în radicali alcalini, normocalorică, normo-sau uşor hipoproteică,hipolipidică, hiperglucidică.

- Farmacologice: minerale, vitamine, compuşi glucidici, amino-acizi (ac. Aspartic, arginina, glicocol), diverse (ginseng, antioxidante, hepatoprotectoare etc.)

- Odihnă activă (climat de 600-1000 m. de cruţare) şi pasivă (somnul).

Mijloace care accelerează refacerea neuro-psihică- Psihoterapice;- Acupunctură, acupresură, masajul reflex;- Oxigenarea naturală şi/sau artificialp;- Hidroterapia caldă (duş, cadă-bazin, în care se pot adăuga

plante, sare Bazna, alte săruri etc.);Masaj: manual, hidromasaj, jacuzii, masaj subacvatic etc.- Medicaţie: glucoză-fructoză, vitamine, Mg, glicocol,

piracetam (Nootropil), diazepam etc.


Mijloace care accelerează refacerea neuro-musculară Hidroterapia caldă, saună, masaj, masaj cu gheaţă;

- Trening autogen, yoga, tehnici de relaxare musculară, baropresiune musculară segmentară;

- Odihnă activă şi pasivă;- Rehidratare, remineralizare;- Farmacologice: glucoză-fructoză, ATP, creatina, CP, Na, K,

Mg, glicocol, antioxidante: vitamina E, seleniu, coenzima Q10.

Mijloace care accelerează refacerea endocrino-metabolică

- Oxigenarea şi aeroionizarea negativă; - Reechilibrarea hidroelectrolitică; - Tehnici de relaxare neuro-musculară; - Psihoterapie; - Masaj, acupunctură, acupresură; - Odihnă activă la 600-1000 m; - Medicaţie: piracetam, aspartat de K şi Mg, minerale.


Mijloace care accelerează refacerea cardio-respiratorie- Oxigenare naturală sau artificială;

- Reechilibrare hidroelectrolitică; - Aeroionizarea negativă; - Hidroterapie caldă; - Masaj zilnic: masaj reflex; - Saună (15 min. săptămânal al sfârşitului săptămânii); - Training autogen, Yoga, acupresură; - Dieta alcalină, bogată în glucide şi minerale;

- Farmacologice: ATP, CP, aspartat de Mg şi K, coenzima Q10,

creatina, arginina, vitamine B şi C. Mijloace de refacere corelate cu natura efortuluiA. Eforturi predominante anaerobe (până la 2 min)

- Refacerea neuro-musculară; - Refacerea psihică; - Refacerea endorino-metabolică.


B. Eforturi predominant aerobe (peste 3 min) - Refacerea metabolică; - Refacerea cardio-respiratorie; - Refacerea neuro-musculară.

C. Eforturi mixte (ex. jocuri sportive) - Refacerea neuropsihică; - Refacerea cardio-respiratorie şi metabolică - Refacerea neuro-psihice.

D. Eforturi predominant neuro-psihice - Refacerea neuro-psihică

- Refacerea neuro-musculară. Am propus o clasificare desigur arbitrară a acestor mijloace în

funcţie de natura efortului pentru a veni în sprijinul medicilor sportivi în dirijarea refacerii.

Desigur că medicul va lua în considerare aceste scheme în funcţie de particularităţile sportivului şi chiar preferinţele sale.


Controlul medico-biologic al refaceriiNe referim la o serie de indicatori fiziologici, teste de teren ş.a.

accesibile medicului sportiv la baza de pregătire. Considerăm că medicul sportiv are la îndemână următoarele:

- înregistrarea unor indici pentru aprecierea refacerii cotidiene – G corporală judecată în comparaţie cu greutatea optimă de concurs şi G zilei precedente; FC în clino- şi ortostatism (proba clino-ortostatică); somnul (cantitativ-calitativ); apetitul; senzaţia de oboseală după antrenament imediat şi a doua zi dimineaţa; dispoziţia de antrenament; comportamentul propriu-zis (stabil, apatic, hiperrecreativ etc.);

- indicele de refacere I. Dorgo(P1+ P2+ P3+ P4) - 300

10în care P1 = FC de repaus; P2= FC în primul minut după

antrenament; P3 = FC în min 3 după antrenament şi P4 = FC în min 5

după antrenament; interpretare: -10-15 FB; -5/0 = B; 0-5 = M; 5-10 = S şi peste 10 nesatisfăcător;


- teste biochimice: lactatul capilar, ureea serică, ex. urinii înainte, după efort şi în dimineaţa zilei următoare (pH urinar, densitatea urinei, mucoproteine urinare reacţia Donaggio, leucocite, proteine, hematii, cilindri în sediment etc.).

Apreciem că aceste teste efectuate sistematic (o dată pe săptămână) împreună cu o investigaţie de teren în efort specific şi examenul medico-sportiv săptămânal efectuat de medicul de lot ( în care va include un test Ruffier şi VO2 indirect) coroborate cu datele

antrenamentului (inclusiv randamentul) permit o dirijare corectă a ciclului săptămânal de antrenament.

Pentru obiectivizarea refacerii după o etapă de pregătire (ce poate merge de la 6 săptămâni la 3-4 luni) sunt necesare investigaţii complexe în unităţi de medicină sportivă dotate corespunzător iar din coroborarea acestor rezultate cu cele efectuate în ceea ce priveşte refacerea cât şi gradul de antrenament, se poate estima forma sportivă.


Unii cercetători au adus critici acestui mod de abordare a refacerii argumentând ca în condiţiile în care oferim de-a gata organismului tot ceea ce îi trebuie riscăm să „lenevim mecanismele adaptive” şi în acest mod se face rău organismului pe termen lung.

Răspunsul nostru a fost şi viaţa ne-a dat dreptate că nu putem lăsa organismul pradă suprasolicitării şi „dezordinilor funcţionale” şi să intervenim numai la nevoie (în caz de boală, supraantrenament).

Au trecut cel puţin 2 decenii de când refacerea dirijată şi-a intrat în drepturi şi iată că putem face un bilanţ: organismul sportiv nu este mai leneş, performanţele nu au scăzut ci din contra cresc continuu iar sănătatea sportivilor pare a fi mai bună în condiţiile unei refaceri corecte.

Pe de altă parte suntem convinşi aşa cum anticipam în 1978 că ştiinţa sportului va valida noi mijloace de refacere, mai eficace şi la fel de inofensive pentru organism într-un viitor nu prea îndepărtat.


În continuare oferim câteva scheme de refacere în funcţie de natura efortului („antrenamente de refacere”) numai din dorinţa de a oferi surse de inspiraţie medicilor sportivi.

Să nu uităm că în cursul unei zile de antrenament noi nu putem decât să aplicăm unele mijloace de refacere, de obicei cele accesibile (dietetice, odihna, farmacologice, balneofiziohidrokinetoterapice, psihologice, etc.) din lipsă de timp.

Indiferent dacă săptămâna se încheie cu antrenamente, aşa cum se petrec lucrurile în perioada pregătitoare fie că ciclul săptămânal se încheie cu competiţie aşa cum se petrec lucrurile în perioada competiţională, acestea se încheie cu un „antrenamente de refacere” (60-120 min).

Nu putem încheia acest capitol fără a preciza că refacerea dirijată după efort constituie azi un indicator „formei sportive”.

De asemenea sloganul „pregătire de competiţie prin refacere” a devenit o realitate a sportivului de înaltă performanţă.

Pregatirea Biologica de Concurs Si Refacerea

Documents

Transcript of Pregatirea Biologica de Concurs Si Refacerea