PROCESUL DE LA TIMIŞOARAAudierea celor 21 de securişti şi miliţieni inculpaţi

(2 – 15 martie 1990)

I

ASOCIAŢIA MEMORIALUL REVOLUŢIEI16-22 DECEMBRIE 1989, TIMIŞOARA

PROCESUL DE LA TIMIŞOARA

Audierea celor 21 de securişti şi miliţieni inculpaţi

(2 – 15 martie 1990)

Vol. I - II

II

Ediţie îngrijită de: Miodrag Milin

FUNDAŢIA ACADEMIA CIVICĂTIMIŞOARA-BUCUREŞTI

2004

DOCUMENTE1 – 2

Editor: Miodrag Milin

Aceste documente sunt reproduse de pe banda magnetică a înregistrării efectuate de Radio Timişoara, care a transmis direct

întreaga desfăşurare a Procesului.

Această carte a fost tipărită cu sprijinul Agenţiei Naţionale de Strategii Guvernamentale.

Ediţie întocmită de:Doina Magheţi

Gino Rado

Corectura textului:Adina Hornea

III

Simona Mocioalcă

Tehnoredactare:Gino Rado

© Asociaţia Memorialul Revoluţiei 16-22 Decembrie 1989, Timisoara

SUMAR

Cuvânt înainte................................................................... VII

Argument.......................................................................... XI

Radio Timişoara şi Procesul............................................. XV

Memorialul Revoluţiei şi Procesul................................... XIX

Notă asupra ediţiei............................................................ XXI

PROCESUL DE LA TIMIŞOARA................................... 3

INDICE............................................................................. 881

IV

V

Cuvânt înainte

S-au scurs 15 ani de când s-a produs acel eveniment numit de noi – şi nu fără îndreptăţire – Revoluţia din Decembrie ’89. De atunci, cu excepţia comentatorilor şi analiştilor politici, restul populaţiei a început să uite, încet- încet, cele petrecute înTimişoara, la Bucureşti, Cluj şi în alte oraşe ale României, ca să nu mai vorbim de cei tineri, care n-au apucat acele evenimente şi nu le cunosc decât din auzite sau citite. Drept pentru aceea, orice încercare de aducere în actualitate e mai mult decât binevenită.

Pe deasupra, faţă de variatele relatări şi uneori numeroasele denaturări, apare ca o necesitate revenirea asupra celor întâmplate oarecând. Sigur, este utilă descrierea întregii Revoluţii, dar, în ce ne priveşte pe noi, cei din vestul ţării, ne interesează în mod special Timişoara, din multe şi variate pricini, dar mai ales pentru că de aici a pornit totul, sau cum s-a spus în acele zile: „Azi în Timişoara, mâine în toată ţara!”

Modul cum a început şi a evoluat Revoluţia în oraşul nostru a format obiectul a numeroase cărţi şi articole, unele aparţinând participanţilor la toate cele întâmplate, altele scrise pe

VI

temeiul celor aflate pe diferite căi. Astfel, am citit cu interes volumul „Iisus s-a născut la Timişoara” al lui Claudiu Iordache sau cărţile lui Costel Balint („1989 – Timişoara în decembrie” sau „Lumină şi speranţă”). Evident, nu sunt singurele care ar merita să fie citate. Au rămas însă numeroase alte aspecte care ar merita ştiute sau elucidate.

Iată de ce cartea de faţă este mai mult decât binevenită. Aici nu vom găsi mărturia participanţilor la Revoluţie, ci declaraţiile persoanelor care s-au angajat în reprimarea ei sau ale celor trimişi de conducerea Statului şi a Partidului Comunist să organizeze înăbuşirea ei. În concret, e vorba de stenograma Procesului care a judecat aşa-zisul lot de la Timişoara.

Pe parcursul a numeroase pagini putem afla declaraţiile inculpaţilor şi martorilor aflaţi înaintea completului de judecată. Cum era de aşteptat, împricinaţii au căutat să se justifice şi multe din spusele lor încercau să altereze adevărul. Până la urmă însă din aceste spuse ale lor ne putem da seama ce s-a întâmplat la Timişoara în Decembrie ’89.

Anul următor, în 1991, Procesul s-a mutat la Bucureşti, când din nou au fost rememorate zilele Revoluţiei. O parte din dezbaterile ce au avut loc aici sunt reproduse de Marius Mioc în volumul „Procesele Revoluţiei din Timişoara. Documente istorice”. Curtea Supremă de Justiţie (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) a încercat să stabilească exact ce s-a întâmplat la Timişoara şi, prin sentinţa formulată, i-a condamnat pe cei găsiţi vinovaţi.

Avem deci posibilitatea de a cunoaşte cât de cât adevărul. De aceea, ne mirăm azi, când fel de fel de aşa- zişi specialişti încearcă să-l altereze, pretinzând că ce s-a petrecut la Timişoara n-a fost o Revoluţie, că ridicarea masei de oameni au provocat-o agenţi străini, că victimele celor întâmplate atunci se datorează unor terorişti rămaşi necunoscuţi etc.

VII

Aşadar procesele de la Tribunalul din Timişoara şi de la Curtea Supremă de Justiţie din Bucureşti, pe lângă toate celelalte documente şi mărturii, ne pot ajuta să reconstituim ceea ce s-a întâmplat în primul rând la Timişoara, dar şi în toată ţara. Cum este firesc, rămân şi o sumedenie de amănunte ce aşteaptă încă să fie dezvăluite.

În ce mă priveşte însă am convingerea că în declanşarea Revoluţiei trebuie să vedem şi mâna lui Dumnezeu. Ridicarea întregului popor român împotriva dictaturii comuniste-atee, credinţa cu care revoluţionarii îl invocau mereu pe Dumnezeu, rugăciunile pe care I le adresau permanent nu pot fi trecute cu vederea. La Timişoara Revoluţia a plecat de la o biserică, locul unde s-au desfăşurat adunările revoluţionarilor a fost între Catedrala ortodoxă şi Operă, de fiecare dată se rosteau rugăciuni pioase; toate acestea sunt doar câteva dovezi a ceea ce am afirmat acum. În plus, prăbuşirea unei dictaturi bine organizate, în câteva zile, e greu s-o înţelegi fără voia lui Dumnezeu.

Dincolo de toate acestea, actualizarea evenimentelor din Decembrie ’89, pe care o prilejuieşte volumele de faţă, este mai mult decât binevenită. Iată de ce nu putem decât să-i fim recunoscători domnului dr. Traian Orban şi Memorialului Revoluţiei pentru iniţiativa tipăririi cărţii de faţă, care, mai mult decât sigur, va găsi o largă răspândire printre toţi aparţinătorii României.

NicolaeMitropolitul Banatului

VIII

IX

Argument

Vremea trecutului nostru recent, în curgerea ei implacabilă, iată, marchează, nemilos, noi şi noi borne cronologice de detaşare de clipa marelui început, Decembrie românesc al anului ’89.

Au fost 10 ani de atunci; acum sunt 15; ne-am manifestat, între timp, aspiraţiile făţişe pro-occidentale; am devenit şi membri N.A.T.O.; între timp, suntem în faţa iminenţei de locatari ai Casei Comune Europene.

Întrebările şi dilemele lui ’89 au rămas însă aceleaşi, justiţia noastră şi-a probat neputinţa de a le stinge. Ele, ca orice maladie prost tratată sau chiar ignorată, s-au întins nestingherit în presă, în politică, în lumea cărţilor, dând accente de umbră şi culori sumbre chipului nostru naţional cu care ne gătim pentru Europa.

Este o regulă a firii: agresiunea, violenţa, crima cer cuvenita sancţiune, pentru ca lumea să poată să reintre în normalitate şi să-şi urmeze, în pace, destinul. Dacă lipseşte această idee reparatorie a dreptăţii, a justiţiei, lumea nu se poate însănătoşi trainic, ci trăieşte la voia întâmplării, de azi pe mâine, cu promisiuni uitate şi altele neonorate, mergând spre…

X

niciunde. Este, cum spun unii, adânc credincioşi, ca o lume fără de Dumnezeu.

Poate, sub imperiul afectului, de natura celui care a făcut ca sângerosul dictator să fie împuşcat în ziua de Crăciun a anului ’89, la doar trei zile după laşa lui fugă de poporul dezlănţuit, ideea de dreptate pentru Timişoara a avut parte de o primă consacrare juridică. A fost procesul intentat conducerii Securităţii, Miliţiei şi Armatei, principalii vinovaţi de reprimarea sângeroasă a manifestaţiilor anticeauşiste şi anticomuniste de la Timişoara pentru libertate şi democraţie, într-o nouă Românie, din zilele de 16-20 Decembrie 1989. A fost o speranţă că li se va face dreptate timişorenilor hăituiţi, vânaţi şi ucişi de uneltele represive şi criminale ale dictaturii naţional-comuniste; speranţă care, prin radio-difuzarea naţională a audierilor, se întrevedea şi pentru ceilalţi victimizaţi pentru libertate în întreaga Românie.

După primele săptămâni de audieri a urmat însă o întrerupere; apoi s-a reluat; după două episoade timişorene a urmat cel final, de astă dată la Bucureşti: inculpări, urmărire penală, scoaterea majorităţii de sub urmărire penală şi condamnarea doar a celor câţiva despre care s-a apreciat că au orchestrat represiunea. Cam acesta este firul, telegrafic, al desfăşurării actului de justiţie pentru cei morţi la Timişoara. O adevărată istorie în sine a proceselor în cazul Timişoara, ce până astăzi îşi aşteaptă, încă, istoriograful nepărtinitor şi detaşat.

Deocamdată, se întrevede doar o posibilă tipologie a scrierilor despre actul de justiţie petrecut la Timişoara.

Ne este cunoscută o singură intervenţie din partea unui slujitor al legii. Avocatul şi profesorul Vasile Popa¹ face o critică severă, la ,,cald”, a procesului, scoţând în evidenţă vicii procedurale şi de fond, cu incursiuni în zona comentariilor gazetăreşti asupra evenimentului respectiv.

XI

Intervenţiile celor implicaţi nemijlocit în evenimente, în latura lor represivă ², nu fac decât să-şi ridice, fiecare în parte, câte o ,,fortăreaţă” de justificări ale demersului lor ,,profesional”; ei scapă cu desăvârşire din vedere doar faptul că s-au instrumentalizat ca unelte pătate cu sânge ale celei mai dure, mai obtuze şi primitive dictaturi comuniste din Est! Nici regrete, nici sfială, cu atât mai puţin pocăinţă; aceasta este cea mai mare dezamăgire: imposibilitatea schimbării de mentalitate. Răul este atât de cumplit de înrădăcinat în noi, încât nu ne lasă nici cea mai vagă speranţă de eliberare. Va mai trece, irosindu-se, o generaţie; la decalajele faţă de lumea civilizată, acumulate şi fără voia noastră, le mai adăugăm şi pe acelea care le purtăm în noi, prin refuzul de a ne schimba, de a înţelege măcar nevoia schimbării adevărate.

Subiectivă este şi abordarea în scris din partea fostelor victime ale represiuni ³; mereu înverşunare, zicem noi, omeneşte justificată, în goana lipsită de tihnă după adevăr, după dreptate.

Subiectul beneficiază în continuare şi de un interes profesional, dar şi de opinie, larg justificat, pe măsura marilor întrebări şi dileme ale aceluiaşi (încă) neelucidat Decembrie’89 4.

*

O certitudine este însă inculparea celor 21 de lucrători ai fostei Securităţi şi Miliţii în Procesul lotului 1 Timişoara, care a început la 2 martie 1990. La 15 ani distanţă de la crucialele elemente, cele consemnate pe bandă magnetică se constituie într-un izvor documentar de primă mărime despre începuturile Revoluţiei române.

Marcaţi de gândul nevoii de adevăr, de întregul nostru adevăr, pentru reconstituirea unei imagini veridice, obiective, despre istoria noastră cea mai recentă, Memorialul Revoluţiei Române din 1989 iniţiază, prin lucrarea de faţă, o serie de 8 4

XII

volume documentare; ele îşi propun să redea cu minuţiozitate întreaga desfăşurare a Procesului de la Timişoara (2 martie 1990 - 9 decembrie 1991).

Note:1.Vasile Popa, Procesul de la Timişoara. O enigmă a justiţiei sau o enigmă a istoriei? , Timişoara,

1990.2. Radu Tinu, Timişoara…no comment, Bucureşti, f.a.; Filip Teodorescu, Un risc asumat, Bucureşti,

1992; Ion Coman, Timişoara. 10 ani de la sângerosul Decembrie 1989, Bucureşti, 1999.3. Costel Balint, Începutul sfârşitului, Timişoara 2000; Procesele Revoluţiei din Timişoara (1989),

adunate şi comentate de Marius Mioc, Timişoara 2004; ş.a.4. O enigmă care împlineşte 7 ani. Comunicări prezentate la Simpozionul cu acelaşi titlu de la

Timişoara (18 – 19 decembrie 1996), Biblioteca Sighet 4 , Fundaţia Academia Civică, Bucureşti, 1997; Întrebări cu şi fără răspuns. Decembrie 1989, volum îngrijit de Iosif Costinaş, Memorialul Revoluţiei, Timişoara, 2001.

XIII

XIV

Radio Timişoara şi Procesul

Procesul de la Timişoara a pornit, ca tot ceea ce se întâmpla atunci, cu mare entuziasm şi cam atât. Hotărârea de a-l transmite s-a luat cu inima, iar aprobarea am primit-o, contrar uzanţelor justiţiei; pentru că, imediat după revoluţie, nu se putea refuza nici o cerere, oricât de aiurea ar fi fost. Nici noi, cei de la Radio Timişoara, nu am ştiut la ce ne înhămăm. Aşa ceva nu se mai făcuse şi, probabil, nici nu se va mai face. S-au luat şi câteva decizii înţelepte: transmisia integrală, înregistrarea transmisiei, continuarea transmisiei şi de la Bucureşti, atunci când s-a schimbat locul de desfăşurare a procesului. Timişoara ajunsese la maximă importanţă când a pornit revolta împotriva lui Ceauşescu. Începând cu 22 decembrie 1989, s-a încercat scăderea continuă a rolului şi ponderii Timişoarei în luarea deciziilor. Privind la ce se întâmplă astăzi, şi în acest domeniu reuşita a fost deplină; şi nici nu se putea altfel, când se confruntau oameni cu experienţă de o parte şi naivi şi guralivi de cealaltă parte. Şi, ca un corolar, guralivii au determinat retragerea naivilor şi a competenţilor cu bun-simţ. Dar asta am simţit mult mai târziu. Atunci vedeam nişte acuzaţi pe care imensa majoritate îi considera vinovaţi, inclusiv procuratura, şi, în virtutea acestui fapt, nimeni nu s-a prea străduit să strângă probe solide, mergându-se pe declaraţiile unor martori din aceeaşi familie a guralivilor anteriori, mărturii demontate uşor de apărare. Impresia multora dintre cei prezenţi la proces a fost că nici nu s-a dorit o prea mare probare a rechizitoriului, pentru că ar fi ieşit la suprafaţă şi alţi vinovaţi, poate mai vinovaţi decât cei din boxă, şi acest lucru nu era de dorit. Noi, cei de la radio, ne-am făcut datoria: am transmis şi de la Timişoara şi de la Bucureşti, cu sprijinul unor colegi deosebiţi

XV

(Naghi, Jivan de la Timişoara, Georgescu de la Bucureşti), cu soluţii diverse de înregistrare găsite de inginerul-şef Ioan Olariu, pentru că dotarea tehnică era sub nivelul Begăi, şi cu o rezistenţă fizică şi psihică pe care nimeni nu o bănuia necesară la începutul procesului. Doi ani au trecut ca vântul şi, în decembrie 1991, s-a pronunţat sentinţa, dar aventura a continuat. Mai întâi au fost aduse toate înregistrările pe acelaşi tip de suport, apoi au apărut oferte de cumpărare, bineînţeles refuzate. Şi ce nu faci pe bani, poţi face pe gratis. Memorialul Revoluţiei, prin puterea de convingere a doctorului Traian Orban, a determinat punerea la dispoziţia publicului a acestor înregistrări, probabil cea mai cuprinzătoare descriere a Revoluţiei de la Timişoara, deşi, poate, nu cea mai corectă. Dar dacă am face noi totul, am lua pâinea istoricilor. Pentru mine a fost o poveste irepetabilă, cu câştigurile şi pierderile ei, pentru că unii porniseră furibunda cursă a acumulării primitive de capital, alţii începuseră povestea fără de sfârşit a câştigurilor fără nici o legătură cu munca, poveste care se mai deapănă şi astăzi, e drept, cu o voce din ce în ce mai firavă, iar eu am stat la microfon şi am încercat să vă fac părtaşi la un moment istoric, iar mie să-mi adun un capital de amintiri ce nu se pot devaloriza şi care, poate, îmi vor umple serile de iarnă de peste ani şi ani. Dumnezeu să ne ajute să nu mai avem nevoie niciodată de un Proces ca cel de la Timişoara! Câştigul va fi dublu: România o va duce bine, iar Procesul va rămâne unic.

Mihai Anghel, Radio Timişoara

XVI

Memorialul Revoluţiei şi Procesul

Procesul de la Timişoara a fost, de la bun început, dorit şi scandat încă din primele zile de după masacrul din 17 şi 18 decembrie 1989. Data declarării Libertăţii pentru oraşul Timişoara a fost şi momentul când dorinţa împlinirii Dreptăţii a fost exprimată de zeci de mii de oameni, la 21 decembrie, la fel, dar cu o amploare extraordinară, pentru că se dorea Dreptate şi la Arad, Cluj, Sibiu, Târgu- Mureş şi Bucureşti.

Procesul a început şi la insistenţele Societăţii Civile din România, dorinţă puternic susţinută de mass-media. Urmare a demersurilor de început, a venit şi aprobarea pentru transmiterea parţială la TVR şi integrală la postul de Radio Timişoara Liberă.

Cu toate că Procesul se desfăşura public, au existat medii de presă care au început să scrie despre Revoluţia Română în toate felurile şi nicidecum în conformitate cu cele declarate de inculpaţi, de victime sau de martori.

Protestele celor care au avut de suferit nu au fost luate în seamă, deşi presa prezentă la Proces relata destul de clar cele întâmplate. Cineva dorea intrarea în neverosimil a ,,evenimentelor” din Decembrie 1989. Astfel a început o muncă de ani de zile prin care s-au adunat numeroase articole de presă referitoare la desfăşurarea Procesului, replici la neadevăruri şi variante care mai de care mai năstruşnice în faţa unei justiţii oarbe la reacţiile noastre. Şi ne-am gândit că cea mai valoroasă probă era însăşi înregistrarea Procesului de la Radio. În primii ani nu ne-a fost aprobată nici măcar consultarea înregistrărilor; dar, începând cu anul 1996, lucrurile s-au schimbat, conducerea la fel. Am aflat că Procesul de la Timişoara cuprindea casete audio. I-am solicitat din nou consultarea înregistrărilor domnului Mihai Anghel, noul director al Radioului Timişoara. Domnia sa a acceptat acest lucru şi, după mai multe discuţii referitoare la Proces, a aprobat cererea noastră de a copia Procesul. A fost

XVII

alături de noi, ne-a pus la dispoziţie întregul material şi sprijinul său personal, atât în calitate de reporter, cât şi în calitatea de director al Radioului din Timişoara.

Noua conducere din 1996 a Radioului şi angajaţii din domeniul fonotecii ne-au explicat detaliile tehnice pentru copiere pe alte casete audio. Încă nu am realizat ce ne aştepta, habar nu aveam de mărimea ,,documentului înregistrat”. Ştiam doar că trebuie să-l dobândim pentru arhiva noastră.

Copierea s-a desfăşurat, mai multe luni, de către un tânăr (fost rănit în Revoluţie, pe nume Călin Marius) cu aparatura Memorialului, dar într-un spaţiu pus la dispoziţie de conducerea Radio Timişoara.

La sfârşitul perioadei s-au adunat 297 de casete cu copia audio a Procesului; curând ne-am convins, discutând cu specialişti în domeniu, că, de fapt, nu are o valoare deosebită, pentru că orice înregistrare se deteriorează în timp, că este imperios necesară salvarea înregistrărilor pe CD-uri. A trecut aproape un an până când Procesul a fost transcris pe CD-uri.

Au fost numeroase discuţii referitoare la Procesul transpus pe CD. Era, de fapt, o simplă înregistrare, până s-a realizat un program de accesare pe calculator, şi a apărut necesitatea de a transpune întregul material în text.

Fără prea multe amănunte, transcrierea Procesului-audio în Procesul-text a durat aproape 6 ani, cu mijloace proprii şi cu personal care s-a specializat pe parcurs. Nominalizez câţiva angajaţi care au lucrat la transcriere: Gino Rado, Silvia Bugariu, Liza Kratochwill, Doina Magheţi. Dintre toţi cei care au lucrat a rămas până la finalizarea lucrării numai doamna Doina Magheţi. A fost greu, dar am reuşit ca acest proces să devină, în final, un document pe care-l punem la îndemâna celor interesaţi spre studiu sau spre simplă lectură.

S-au scris multe despre Revoluţie, despre agenţi, despre martiri, dar niciodată nu s-a scris suficient despre cei vinovaţi,

XVIII

despre complicii acestora şi despre toate tehnicile folosite pentru disculparea acestora; în timp ce martori, victime şi chiar inculpaţi au trecut în nefiinţă, în timp ce profitorii dau interviuri şi scriu cărţi dând lecţii de tot felul, cu orice prilej.

Fondul documentar Procesul de la Timişoara, în actuala formă, nu putem pretinde că este perfect conservat; există multe lacune, posibilităţile tehnice şi materiale au fost şi sunt limitate, dar considerăm că întreaga muncă a fost de folos. Poate, dacă se clarifica adevărul celor petrecute atunci, într-un decembrie ar fi fost mai firesc să ne ocupăm de alte probleme.

Mulţumim angajaţilor noştri şi colaboratorilor care au lucrat ani de zile la Proces, pentru ca aceste prime două volume să poată vedea lumina tiparului.

Traian Orban, Memorialul Revoluţiei

XIX

XX

Notă asupra ediţiei

Volumele de faţă reprezintă transcrierea înregistrării pe bandă magnetică operată de tehnicienii postului de Radio Timişoara în cursul transmiterii pe unde în direct a procesului.

Dintr-un total de 297 de casete înregistrate au fost reproduse de faţă primele 69, cuprinzând audierile celor 21 de inculpaţi din aparatul fostei Miliţii şi Securităţi. Ne propunem reproducerea întregului material înregistrat în cuprinsul unei serii documentare de circa 8 volume.

Pentru uşurarea lecturii, am realizat un cod propriu de abrevieri, după cum urmează:

P.C.: Preşedintele completului de judecată Consultant: Consultant-şef Av. ap.: Avocatul apărării A.G.: Anastasiu Gabriel At.G: Atudoroaie Gheorghe Av.G. Avram Gheorghe B.I.: Baciu Ion B.V.: Bucur Viorel C.V.: Ciucă Valentin C.I.: Corpodeanu Ion D.I.: Deheleanu Ion G.G.: Ganciu Gheorghe G.N.: Ghircoiaş Nicolae G.T.: Grui Tiberiu I.E.: Iosef Emilian Zamfir M.E.: Macri Emil Mi.E.: Mişea Eugen P.E. Peptan Eugen P.I.: Popescu Ion P.L.: Preda Laurenţiu R.T.: Radu Tinu S.T.: Sima Traian T.F.: Teodorescu Filip V.I.: Veverca Iosif

XXI

În vederea unei individualizări a intervenţiilor celor audiaţi, introducerea fiecărui nou inculpat a fost marcată, distinctiv, cu litere boldite.Întrebările preşedintelui completului de judecată, colonel magistrat Cornel Bădoiu, au fost consemnate cu caractere italice. Aceasta, din dorinţa de a se face cuvenita distincţie dintre întrebările Instanţei şi răspunsurile inculpaţilor (şi, după caz, ale martorilor).

XXII