Praslea cel voinic si merele de aurPraslea cel voinic alungă hoţii merelor de aur

A fost odată un împărat care avea o grădină foarte frumoasă. În fundul grădinii se afla un măr care făcea mere de aur. Când se coceau, venea cineva şi le fura. Niciun oştean şi nici un paznic nu putuseră să prindă hoţii.

Împăratul avea trei fii. Când s-au făcut mari au zis că păzesc ei mărul. În primul an, când s-au copt merele, fiul cel mare s-a dus noaptea să le păzească. A adormit, au venit hoţii şi le-au furat. Anul următor, fiul cel mijlociu a păţit la fel. După un an a venit rândul lui Praslea, cel mai mic dintre frati, dar voinic iscusit. 

Praslea cel voinic şi-a pus un ţăruş în faţă şi unul în spate, ca să se lovească atunci când adoarme şi îi cade capul. A rămas treaz şi a auzit hoţii în puterea nopţii. A tras câteva săgeţi spre pom şi au fugit. Dimineaţa i-a dus mere de aur tatălui sau, care a fost foarte bucuros şi l-a lăudat, spre necazul fraţilor mai mari.

În grădină rămăseseră urme de sânge de la hoţi şi fraţii au pornit să-i găsească. Au mers multă vreme după dâra de sânge, care s-a oprit la o prăpastie foarte adâncă. După ce au încercat cei doi frati mai mari, dar nu au reuşit, Prâslea cel voinic a coborât cu o frânghie groasă şi lungă până în fundul prăpastiei. Acolo era tărâmul celălalt.

Praslea cel voinic găsi hoţii merelor. Erau trei zmei, frati, care furaseră şi trei fete de împărat. El îi ucise pe toţi. Fetele pocniră din nişte bice şi transformară palatul fiecărui zmeu, cu tot ce era în el, în câte un măr de aur. Ajunseră la frânghie, Prâslea cel voinic o legă pe fata cea mare, care pusese mărul ei de aur în sân şi un bilet în care el scrisese că va fi soţia fratelui cel mare.

Fraţii o ridicară pe fata cea mare, apoi pe cea mijlocie, menită fratelui mijlociu, apoi pe cea mică, a lui Prâslea. Mărul acesteia însă, îl opri voinicul. Când îi veni şi lui rândul să fie tras sus, îi dădu prin minte să lege un bolovan mare în locul lui. Cam simţise el că fraţii îi puseseră gând rău. Într-adevăr, aceştia traseră bolovanul până la jumătatea drumului, apoi îi dădură drumul jos şi Praslea cel voinic rămase pe tărâmul celălalt.

Praslea cel voinic revine acasa, ajutat de zgripsoroaica

Praslea cel voinic se bucură că a scăpat de moarte şi, pe când se gândea cum să facă să se întoarcă şi el acasă, auzi ţipete şi vaiete. Un balaur voia să mănînce puii unei zgripsoroaice. Flăcăul sări şi făcu balaurul bucăţi. Zgripsoroaica, drept mulţumire, îl scoase de pe tărâmul celălalt.

Ajunse în cetatea de scaun a împărăţiei. Schimbat la înfăţişare, îmbrăcat în haine proaste, Praslea cel voinic  iscodi şi află ce se mai întâmplase. Cei doi frati lui se însuraseră cu surorile cele mari şi acum voiau să o silească pe fata cea mică să se mărite şi ea cu un fiu de împărat. Aceasta nu voia şi spusese că se mărită dacă îi aduc nişte odoare, nişte lucruri frumoase şi scumpe cum avusese în palatul zmeului..

Întâi ceru o furcă de aur, cu fusul şi caierul tot de aur, care să toarcă singure. Impăratul porunci starostelui argintarilor să facă aceste odoare. Praslea cel voinic  se tocmi la acesta şi spuse că le face el. Noaptea, le scoase din mărul de aur al fetei, iar dimineaţă starostele le duse la împăratul. Fata cea mică înţelese că iubitul ei este  acolo şi mai ceru ceva.

Acum fata voi o cloşcă cu pui de aur, care să piuie şi să ciugulească. Prâslea le scoase noaptea din mărul de aur şi a doua zi starostele le duse la curtea împărătească. Atunci fata ceru chiar mărul de aur al zmeului şi pe cel care îl are. Starostele îi dete haine noi lui Praslea cel voinic şi îl luă la curte. Fata îl recunoscu deîndată, apoi şi împăratul.

Prâslea îi povesti tatălui său toate prin câte trecuse de când îi adusese merele de aur. Apoi chemă pe fratii săi afară, la judecata lui Dumnezeu. Sloboziră fiecare câte o săgeată în sus. Ale fraţilor căzură chiar pe capul lor şi îi uciseră. A lui Praslea cel voinic căzu în faţa lui şi se înfipse în pământ. Flăcăul făcu nunta mare cu fata cea mică, apoi, după ce tatăl lui muri, deveni el împăratul acelei împărăţii.

Sfârșit

The Brave Cadet and the Golden Apples

Once upon a time there lived a famous king who had a very beautiful garden. At the back of his garden there was an apple-tree that made golden apples. When the apples were ripe someone used to steal them all. No ward or soldier could catch the thieves.

The king had three sons and when his sons grew up they promised to watch to guard the apple-tree themselves.

In the first year when the apples were ripe the eldest son went to the garden to guard the apples overnight. He fell asleep and the thieves stole the apples again.

The next year it happened the same t his younger brother. After one more year it was the turn of the cadet, the youngest of the brothers. He was very brave. He put a stake in front of him and one at his back so that if he fell asleep his head hit the stakes and he woke up. Thus he stayed awake all the night and when the thieves came he shot his arrows and the thieves ran away. In the morning he took the golden apples to his father who was very happy and praised him making his brothers jealous.

In the garden there were left stains of blood and the three followed them to find the thieves. They followed the blood stains for a long time and finally came in front of a very deep abyss. The elder brothers tried in vain to go down the abyss. Then the cadet lowered a thick, long and strong rope to the bottom of the abyss and descended in the abyss. There was the other world down there. There he found the apple thieves. They were three brother dragons who had also stolen three daughters of an emperor. He defeated all the three dragons and the girls used some whips to transform the dragons’ palaces with everything in them in three golden apples.

Back at the rope, the eldest girl took her apple and a paper on which the cadet wrote she was to be his eldest brother’s wife, the middle sister his middle brother’s wife and the youngest one his wife.

His brothers pulled the rope with the three girls one by one, but the cadet kept for him the youngest sister’s golden apple and, when it was his turn to be pulled up by his brothers after the three girls, he tied a big stone to the rope instead of himself because he felt his brothers didn’t like him. And so it was. When they raised the stone halfway, they cut the rope. Thus the cadet was lost in the other world.

Wandering in the other world, the cadet heard bitter screams and when he wanted to see what was happening he saw a dragon wanting to eat the children of a witch. He killed the dragon and saved the children, so their mother, the witch, took him back to our world in exchange.

Disguised and wearing old and dirty clothes, the cadet went back to his father’s palace to find out what happened while he was away. Thus he found out that his brothers married the elder sisters and now they were forcing the youngest one to marry to a prince.

Not wanting to marry anyone else she demanded that her future husband should bring her jewels and expensive things as she had in the dragon’s palace. First she asked for golden distaff, spindle and wool. The emperor asked the biggest jeweler to make them and the cadet promised the jeweler he will do them. During the night he took them out of the golden apple and sent them to the palace, where the girl immediately knew he was around. Then she asked for a golden hen with golden chickens. After receiving these, too she asked for the whole golden apple and for the prince who held it.

The jeweler took the cadet to the palace where the girl immediately recognized him and then his father also recognized him.

The cadet told his father everything what happened since the morning he brought the golden apples to the palace. Then he called his brothers outside the palace to be judged by God. Thus all three of them shot an arrow high up into the sky. His brothers’ arrows fell back exactly into their heads and killed them while the cadet’s arrow fell won to the ground just in front of him.

At the end he had a big wedding with the youngest girl and after his father passed away he became the king of the land.