ASPECTE TEORETICE ŞI DE PRACTICĂ JUDICIARĂ PRIVINDOBLIGAŢIA DE ÎNTREŢINERE DINTRE PĂRINŢI ŞI COPIL ÎN

REGLEMENTAREA CODULUI FAMILIEI ŞI A NOULUI COD CIVIL

1.1. Noţiuni introductive. Reglementare

I. Obligaţia de întreţinere dintre părinţi şi copil în reglementarea Codului familiei

Privită în finalitatea ei, aceea de a asigura condiţiile materiale pentru îndeplinirea sarcinilor de creştere, educare şi pregătire profesională a copilului, obligaţia părinţilor de a-l întreţine reprezintă una din îndatoririle specifice care dau conţinut instituţiei juridice a ocrotirii părinteşti.

Obligaţia părinţilor de a întreţine copilul îşi are izvorul în art. 86 alin. 1 Codul familiei care arată că obligaţia de întreţinere există între părinţi şi copii, însă, datorită aspectelor specifice pe care această obligaţie le prezintă atunci când copiii sunt minori legiuitorul se referă la ea şi în capitolul I din Titlul III privitor la ocrotirea minorului, stabilind în art. 107 Codul familiei că minorul este întreţinut de părinţii săi.

1.2. Debitorii şi creditorii obligaţiei

Debitori ai obligaţiei de întreţinere sunt părinţii, indiferent dacă sunt din căsătorie, din afara căsătoriei sau din adopţie. În cazul copilului din căsătorie obligaţia de întreţinere a acestuia revine ambilor părinţi, chiar dacă sunt despărţiţi în fapt1, iar în cazul celui din afara căsătoriei aceasta cade numai în sarcina părintelui faţă de care copilul şi-a stabilit filiaţia2. În situaţia în care copilul este adoptat drepturile şi obligaţiile părinteşti trec la adoptator. Acest efect al adopţiei rezultă din prevederile art. 51 alin. 1 din Legea nr. 273/2004 care stabilesc că adoptatorul are faţă de copilul adoptat drepturile şi îndatoririle părintelui firesc faţă de copilul său. În consecinţă, în cazul adopţiei, părintele firesc nu mai datorează întreţinere copilului adoptat, debitor al întreţinerii fiind adoptatorul. Excepţie face situaţia în care copilul este adoptat de către soţul părintelui firesc. Într-un atare caz, art. 51 alin. 2 din lege prevede că drepturile şi îndatoririle părinteşti se exercită

1 Trib. Suprem, dec. civ. nr. 351 din 21 februarie 1980, în „Revista Română de Drept”, nr. 9/1980, p. 60.

2 Trib. Suprem, dec. civ. nr. 993 din 13 decembrie 1954 în ,,Legalitatea Populară” nr. 1/1955, p. 84.

de către adoptator şi de către părintele firesc, ambii având, aşadar, calitatea de debitori ai obligaţiei de întreţinere. În cazul în care adopţia încetează ca urmare a declarării nulităţii acesteia, art. 59 alin. 2 din lege arată că dacă instanţa nu decide instituirea tutelei sau a altor măsuri de protecţie specială a copilului, în condiţiile legii, drepturile şi îndatoririle părinteşti sunt redobândite de către părinţii fireşti, care redevin debitori ai obligaţiei de întreţinere iar adoptatorul nu mai poate fi obligat să plătească adoptatului întreţinere cât timp este minor.

Părintele sau, după caz, adoptatorul, are calitatea de debitor al obligaţiei de întreţinere şi în situaţia în care a fost decăzut din drepturile părinteşti (art. 110 Codul familiei prevede că decăderea din drepturilepărinteşti de nu scuteşte pe părinte de îndatorirea de a întreţine copilul), precum şi în cazul în care a fost pus sub interdicţie3. Deşi obligaţia legală de întreţinere dintre părinţi şi copii are caracter reciproc, în majoritatea cazurilor creditor al acestei obligaţii este copilul minor faţă de care există drepturile şi îndatoririle părinteşti, întrucât acesta se află în imposibilitatea de a realiza venituri din muncă şi nu are, de regulă, nici alte mijloace materiale pentru a-şi asigura cele necesare existenţei. În ipoteza în care copilul ar avea bunuri însemnate sau ar realiza venituri din muncă, el ar putea avea şi calitatea de debitor al obligaţiei de întreţinere dacă părintele său s-ar afla în nevoie din cauza incapacităţii de a muncii. Copilul minor are dreptul la întreţinere indiferent că este din căsătorie, din afara căsătoriei sau din adopţie.

1.3. Condiţiile de existenţă ale obligaţiei de întreţinere

Prin excepţie de la regula generală instituită în art. 86 alin. 2 Codul familiei, aceea că este îndreptăţit la întreţinere numai cel aflat în stare de nevoie determinată de incapacitatea de a munci, legiuitorul a stabilit în art. 86 alin. 3 Codul familiei că descendentul, cât timp este minor, are drept la întreţinere, oricare ar fi pricina nevoii în care se află. Aşadar, în reglementarea Codului familiei, specific obligaţiei de întreţinere a copilului de către părinţi sau adoptator este faptul că starea de nevoie a minorului este determinată de situaţia specială în care acesta se găseşte, el aflându-se într-o perioadă de formare întrucât urmează o şcoală şi se pregăteşte pentru o profesie sau meserie, situaţie care îl împiedică să realizeze venituri din muncă chiar dacă, potrivit legii, ar avea capacitatea de a munci.

În raport de prevederile art. 86 alin. 3 Codul familiei în doctrină s-a arătat că singura condiţie ce trebuie îndeplinită pentru ca minorul să fie îndreptăţit la întreţinere este starea de nevoie care este prezumată juris tantum pe toată durata minorităţii4. Aşadar,

3 E. A. Barasch, I. Nestor, S. Zilberstein, Ocrotirea părintească.(Drepturile şi îndatoririle părinţilor faţă de copiii minori), Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1960, p. 176.4 Al. Bacaci, Obligaţia de întreţinere dintre părinţi şi copii, în „Revista Română de Drept”, nr. 10/1987, p. 30. În acelaşi sens a se vedea Trib. Suprem, Col. civ., dec. nr. 1621/1956, în „Legalitatea Populară”, nr. 9/1957, p.1137. În sensul că ceea ce se prezumă este incapacitatea de muncă în timpul minorităţii, prezumţie juris tantum care poate fi răsturnată prin proba contrară, iar nevoia în care minorul se află trebuie dovedită a se vedea T. R. Popescu, Dreptul familiei. Tratat, vol. II, Ediţie revăzută, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1965, p. 204; Sc. Şerbănescu, Codul familiei comentat şi adnotat, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1963, p. 246.

până la proba contrară minorul este presupus că se află în nevoie, spre deosebire de creditorul major al obligaţiei de întreţinere care, până la proba contrară, este presupus că nu se află în nevoie, considerânduse că, având capacitate de muncă, el are mijloace să se întreţină.

Legiuitorul a instituit în art. 107 alin. 2 Codul familiei obligaţia părinţilor de a asigura condiţiile necesare pentru creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea sa profesională şi în situaţia în care minorul ar avea un venit propriu dar care nu ar fi îndestulător. În practica judiciară s-a decis că părintele nu poate fi absolvit de plata unei pensii de întreţinere chiar dacă şcoala asigură copilului echipamentul, cazarea şi hrana pe timpul cât frecventează cursurile întrucât cheltuielile legate de creşterea şi educarea unui copil sunt mult mai complexe şi au caracter permanent, astfel încât nu se poate considera că ele sunt acoperite prin unele contribuţii voluntare sporadice ale părintelui5.

Dacă minorul nu se află în nevoie întrucât realizează venituri proprii el nu este îndreptăţit să pretindă întreţinere de la părinţii săi6. În acest sens, în practica judiciară s-a decis că minorul încadrat, care se poate întreţine din venitul său din muncă, nu se află în nevoie şi nu are drept la întreţinere în raporturile cu părinţii săi7.

Întrucât dispoziţiile art. 86 alin. 3 Codul familiei prevăd că minorul este îndreptăţit la întreţinere oricare ar fi pricina nevoii în care se află, s-ar putea considera că şi minorul care a împlinit vârsta prevăzută de lege pentru a se putea încadra în muncă dar nu o face şi nici nu urmează o formă de învăţământ sau de calificare profesională este îndreptăţit la întreţinere din partea părinţilor săi. În doctrină s-a exprimat însă opinia că descendentul minor care refuză şi să se instruiască urmând o formă de învăţământ, şi să muncească în cazul în care are vârsta pentru aceasta, sau are chiar o comportare antisocială, ca tendinţe de vagabondaj etc. ar trebui să piardă dreptul la întreţinere din partea părinţilor săi, cu posibilitatea de a cere întreţinere în condiţiile dreptului comun, urmând ca dreptul său la întreţinere să renască dacă revine şi îşi continuă pregătirea şcolară sau urmează o formă de calificare8.

O problemă care a determinat exprimarea mai multor opinii în literatura de specialitate a fost aceea de a şti dacă părinţii au obligaţia de a întreţine minorul în situaţia în care acesta nu realizează venituri dar dispune de bunuri proprii care ar putea fi vândute pentru a i se asigura întreţinerea. Astfel, unii autori9 au susţinut că dacă minorul nu realizează venituri el se află în nevoie chiar şi în cazul în care ar avea anumite bunuri. În

5 Trib. jud. Galaţi, dec. civ. nr. 384 din 12 mai 1972, în Legislaţia familiei şi practica judiciară în materie, Ministerul Justiţiei, 1987, (Lucrare redactată de: Ioan Hatmanu, Anatolie Arhip, Ana Iacovescu, Teodor Popescu) p. 460.6 I. Albu, Dreptul familiei, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1975, p. 302; T. R. Popescu, op. cit., p. 203; I. P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Ediţia a V-a, Editura All Beck, Bucureşti, 2000, p. 471.7 Fostul Trib. al Capitalei, , col. II civ., dec. nr. 1860 din 04 august 1955, în „Legalitatea Populară” nr. 7/1955, p. 812.8 Al. Bacaci, Raporturile patrimoniale în dreptul familiei, Ediţia 2, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2007, p. 225.

susţinerea acestei opinii se arată că, în raport de dispoziţiile art. 107 alin. 1 şi 2 Codul familiei care stabilesc că minorul este întreţinut de părinţii săi iar dacă acesta nu are venituri îndestulătoare părinţii sunt datori să îi asigure condiţiile necesare pentru creşterea, educarea şi pregătirea sa profesională, nevoia copilului trebuie apreciată numai în funcţie de veniturile acestuia nu şi de bunurile din patrimoniul său.

De asemenea, în argumentarea acestei opinii se susţine că dacă s-ar îngădui părintelui

să vândă bunurile copilului în scopul întreţinerii sale ar însemna ca, pe de o parte, să i se recunoască acestuia, în mod indirect, un drept cu privire la bunurile copilului ceea ce ar contraveni principiului independenţei patrimoniale dintre părinte şi copil reglementat de art. 106 Codul familiei, iar pe de altă parte, să-şi poată îndeplini obligaţia de creştere a copilului care îi revine din ocrotirea părintească pe seama bunurilor minorului, ceea ce nu poate fi acceptat. Într-o altă opinie s-a arătat că în ipoteza în care minorul nu realizează venituri dar are bunuri prin a căror valorificare s-ar putea procura cele necesare traiului, se vor folosi pentru întreţinerea sa acele bunuri10. Ca argument în susţinerea acestei opinii se invocă prevederile art. 127 alin. 2 Codul familiei care arată că în cazul minorului pus sub tutelă cheltuielile necesare pentru întreţinerea acestuia şi administrarea bunurilor sale se acoperă din veniturile acestuia, prevederi care, potrivit art. 105 alin. 3 Codul familiei au aplicabilitate şi în cazul minorului aflat sub ocrotire părintească.

Conform unui alt punct de vedere, se susţine că ambele opinii prezentate anterior dau o rezolvare mult prea rigidă problemei (în sensul că potrivit primei opinii vânzarea bunurilor minorului pentru asigurarea întreţinerii sale nu este admisă iar conform celei de-a doua opinii întreţinerea minorului urmează a fi acoperită din valoarea bunurilor sale şi numai dacă nu are bunuri va fi îndreptăţit să pretindă întreţinere de la părinţii săi) ignorându-se faptul că raportarea nevoii copilului minor la mijloacele materiale ale părinţilor trebuie să se facă în aşa fel încât să se realizeze un echilibru între nivelul lor de trai.

Aşadar, instanţele judecătoreşti urmează să facă o analiză elastică a jocului celor două variabile: nevoia minorului şi mijloacele părinţilor astfel încât nivelul de viaţă al părinţilor şi al copilului să fie aproximativ acelaşi, fiind inechitabil ca minorul care are un anumit patrimoniu, eventual o avere considerabilă, să primească întreţinere de la părinţii săi care nu ar avea alte venituri decât cele din munca prestată, după cum la fel de injust şi de neacceptat ar fi să se înstrăineze de către părinţi bunurile copilului dacă acestea ar fi neînsemnate în raport cu mijloacele părinţilor11.

9 E. A. Barasch, I. Nestor, S. Zilberstein, op. cit., p. 108 şi urm; V. Georgescu, Obligaţia de întreţinere a părinţilor faţă decopiii lor minori în dreptul R.P.R., în „Legalitatea Populară”, nr. 6/1957;

10 T. R. Popescu, op. cit., p. 204.

11 Al. Bacaci, Raporturile juridice patrimoniale în dreptul familiei, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1986, p. 217-218.

În cazul în care părintele nu realizează venituri se ridică întrebarea dacă acesta va fi sau nu exonerat de plata pensiei de întreţinere. Codul familiei nu reglementează expres această problemă astfel că răspunsul a fost dat de către practica judiciară care a făcut distincţie între situaţia în care lipsa veniturilor se datorează unor motive obiective şi cea în care debitorul nu realizează venituri datorită propriei culpe. În primul caz, când debitorul obligaţiei, deşi capabil de muncă nu realizează venituri datorită unor motive obiective cum sunt starea de boală sau efectuarea serviciului militar12, urmarea unei facultăţi la cursuri de zi13, executarea unei pedepse privative de libertate, cu excepţia situaţiei când pedeapsa a fost aplicată pentru infracţiunea de abandon de familie14, acesta urmează a fi exonerat de plata pensiei de întreţinere.

În cazul în care părintele sau adoptatorul debitor al obligaţiei de întreţinere, deşi apt de muncă, nu realizează venituri întrucât refuză să muncească, ori i s-a desfăcut contractul din muncă pentru absenţe nemotivate, deci prin aplicarea unei sancţiuni din motive ce îi sunt imputabile, el nu va fi exonerat de obligaţia legală de întreţinere. În aceste situaţii s-a decis că obligarea debitorului la plata pensiei de întreţinere urmează a se dispune în raport de venitul minim pe economia naţională15. De asemenea, venitul minim realizat pe economia naţională a fost avut în vedere de către instanţele judecătoreşti şi în lipsa altor criterii de stabilire a posibilităţilor materiale de care dispune debitorul (de exemplu dacă la dosar nu există probe din care să rezulte că acesta realizează venituri mai mari).

În cazul în care debitorul, deşi apt de muncă şi având posibilitatea să muncească, nu realizează venituri din muncă şi nu are nici alte surse de venit care să aibă caracter de continuitate ori bunuri care ar putea fi valorificate pentru a putea presta întreţinerea, ar trebui să se reglementeze expres că el continuă să fie obligat la a presta întreţinere copilului, întinderea acesteia urmând să fie stabilită de instanţa de judecată în funcţie de nivelul de trai al debitorului şi avându-se în vedere venitul minim stabilit pe economia naţională.

Dacă mijloacele materiale ale părinţilor nu sunt îndestulătoare, la întreţinerea minorului pot fi obligaţi bunicii, atât materni cât şi paterni, aceştia fiind în subsidiar ţinuţi deopotrivă să acorde întreţinere nepotului lor. Obligaţia de întreţinere poate fi pusă în sarcina bunicilor numai dacă părinţii fireşti sau adoptivi nu dispun de mijloace materiale

12 Trib. Argeş, dec. civ. nr. 185/1958 cu notă de A. Hinsenrad, în „Legalitatea Populară” nr. 11/1959, p. 118; Trib. Capitalei, col. VI civil, dec. nr. 2033/1952 în „Justiţia Nouă”, nr. 3/1958, p. 330.13 Trib. Jud. Iaşi, dec. civ. nr. 8091/1968, în „Revista Română de Drept” nr. 9/1969, p. 142

14 Trib. Jud. Neamţ, dec. civ. nr. 295/1982, în „Revista Română de Drept” nr. 12/1982, p. 63

15 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia civilă, dec. nr. 3393 din 6 mai 2004; dec. nr. 3582 din 14 mai 2004, în E. Roşu, Dreptul familiei. Practică judiciară. Hotărâri C.E.D.O., Editura Hamangiu, Bucureşti, 2007, p. 111 şi urm; Trib. Mun. Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, dec. nr. 1006/1992, în Tribunalul Municipiului Bucureşti, Culegere de practică judiciară civilă pe anul 1992, p. 58-59.

sau acestea sunt insuficiente din motive independente de voinţa lor, nu şi atunci când părinţii, deşi capabili de muncă, nu realizează venituri întrucât nu sunt încadraţi în muncă, şi numai dacă bunicii au posibilităţi materiale de a o duce la îndeplinire16.

În cazul în care părinţii sau persoanele care au, potrivit legii, obligaţia de întreţinere a copilului nu pot asigura, din motive independente de voinţa lor, satisfacerea nevoilor minime de locuinţă, hrană, îmbrăcăminte şi educaţie ale copilului, art. 45 alin. 2 din Legea nr. 272/2004 prevede obligaţia statului ca, prin autorităţile publice competente, să asigure acestora sprijin corespunzător sub formă de prestaţii financiare, prestaţii în natură, precum şi sub formă de servicii, în condiţiile legii. Părinţii sunt obligaţi, conform art. 45 alin. 3 din lege, să solicite autorităţilor competente acordarea alocaţiilor, indemnizaţiilor, prestaţiilor în bani sau în natură şi a altor facilităţi prevăzute de lege pentru copii sau pentru familiile de copii.

1.4. Obiectul obligaţiei de întreţinere a copilului de către părinţi

Întreţinerea minorului de către părinţii săi are un obiect complex presupunând acoperirea tuturor cheltuielilor pe care le implică realizarea dreptului copilului de a beneficia de un nivel de trai care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală sau socială reglementat de art. 44 alin. 1 din Legea nr. 272/2004. Corelativ acestui drept al copilului părinţilor (sau, după caz, altor reprezentanţi legali) le revine în primul rând responsabilitatea prevăzută de art. 44 alin. 2 din lege, de a asigura, în limita posibilităţilor, cele mai bune condiţii de viaţă necesare creşterii şi dezvoltării copiilor; părinţii sunt obligaţi să le asigure copiilor locuinţă, precum şi condiţiile necesare pentru creştere, educare, învăţătură şi pregătirea profesională.

În consecinţă, obligaţia de întreţinere a copilului minor de către părinţii săi are ca finalitate asigurarea mijloacelor materiale necesare acoperirii cheltuielilor legate de hrană, îmbrăcăminte, locuinţă, îngrijirea sănătăţii, satisfacerea nevoilor social culturale ale copilului precum şi a oricăror alte cheltuieli pe care le reclamă creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a acestuia.

1.5. Caracterul in solidum al obligaţiei de întreţinere a copilului de către părinţi

Obligaţia de întreţinere a copilului de către părinţi este o obligaţie in solidum aceştia fiind obligaţi în comun la întreţinere, fiecare contribuind proporţional cu mijloacele

16 Trib. Suprem, Secţ. civ., dec nr. 524 din 11 martie 1980, în Legislaţia familiei, …op. cit., p. 464

sale17. Fiecare părinte poate fi urmărit pentru întreaga întreţinere. Părintele care îndeplineşte integral obligaţia are acţiune în regres împotriva celuilalt părinte pentru partea ce îi revine la întreţinere.

1.6. Data de la care se datorează întreţinerea

În Codul familiei nu există prevederi referitoare la data de la care se datorează întreţinerea. În tăcerea legii, practica judiciară a consacrat regula că pensia de întreţinere se datorează de la data înregistrării cererii de chemare în judecată, prezumându-se că dacă nu a cerut întreţinere, creditorul nu s-a aflat în nevoie pe această perioadă întrucât dacă i-ar fi fost necesară nimic nu îl împiedica să sesizeze de îndată instanţa judecătorească. Această prezumţie poate fi înlăturată în cazul în care reclamantul va face dovada că întârzierea introducerii acţiunii nu îi este imputabilă lui ci debitorului. Tot practica judiciară a decis că în cazul în care părinţii nu sunt divorţaţi iar locuinţa copilului se stabileşte la unul dintre aceştia, pensia de întreţinere urmează a se fixa din momentul în care s-a luat această măsură şi nu de la data introducerii acţiunii deoarece până la acea dată este de presupus că ambii părinţi au contribuit la întreţinerea copilului.

Dacă prin răspunsul dat la interogatoriul luat în instanţă pârâtul a fost de acord să contribuie la întreţinerea minorului de la data despărţirii în fapt a soţilor, întreţinerea trebuie acordată de la această dată18. Dacă se desface căsătoria pensia de întreţinere se va acorda de la data pronunţării hotărârii de divorţ rămase definitive iar nu de la data introducerii acţiunii de divorţ cum au decis unele instanţe, întrucât, aşa cum s-a arătat în literatura juridică, pe durata procesului de divorţ instanţa de judecată poate lua, în temeiul art. 6132 C. pr. civ., măsuri vremelnice, prin ordonanţă preşedinţială şi cu privire la obligaţia de întreţinere19. În cazul copilului din afara căsătoriei, dacă pensia de întreţinere a fost cerută odată cu acţiunea în stabilirea paternităţii aceasta trebuie acordată de la data introducerii acţiunii20.

1.7. Executarea obligaţiei de întreţinere

1.7.1. Precizări privind executarea obligaţiei de întreţinere în general

17 I. P. Filipescu, op. cit., p. 478

18 Trib. Suprem, secţ. civ. dec. nr. 1556/1976 în CD 1976, p. 175; Trib. jud. Hunedoara, dec. civ. nr. 749/1974, în „Revista Română de Drept” nr. 1/1979, p. 54.19 Al. Bacaci, Raporturile…op. cit., 1986, p. 233

20 Curtea Supremă de Justiţie, Secţ. civ., dec. nr. 625 din 10 aprilie 1990 în Probleme de drept din deciziile Curţii Supreme de Justiţie, 1990-1992, Editura Orizonturi, Bucureşti, 1993, p. 210

În conformitate cu prevederile art. 93 alin. 1 Codul familiei obligaţia de întreţinere se execută în natură sau prin plata unei pensii în bani. În alineatul 2 al aceluiaşi articol legiuitorul arată că felul şi modalităţile de executare se stabilesc de către instanţa de judecată, în raport de împrejurări. Executarea în natură a obligaţiei de întreţinere se face prin asigurarea celor necesare traiului, inclusiv prin acoperirea cheltuielilor privind educaţia, învăţătura şi pregătirea profesională a creditorului minor iar executarea prin plata unei pensii în bani presupune prestarea unei sume de bani creditorului la termenele fixate de instanţa judecătorească. Deşi prevederile Codului familiei se referă expres numai la aceste două modalităţi de executare a obligaţiei de întreţinere în doctrină s-a arătat că aceasta poate fi executată parte în natură, parte în bani21.

1.7.2. Executarea voluntară a întreţinerii

În cazul vieţii comune a părinţilor cu copilul întreţinerea acestuia se înfăptuieşte voluntar şi în cele mai multe situaţii se execută în natură. Copilul beneficiază de întreţinere prin faptul convieţuirii cu părinţii săi, care, exercitând ocrotirea părintească, îi asigură zilnic toate cele necesare existenţei îngrijind de sănătatea şi dezvoltarea lui fizică, de educarea, învăţătura şi pregătirea lui profesională. Părinţii se vor putea învoii cu privire la întreţinerea datorată copilului. Această posibilitate a părinţilor rezultă din prevederile art. 107 alin. 3 Codul familiei care arată că în caz de neînţelegere, întinderea obligaţiei de întreţinere datorată de părinţi minorului, felul şi modalităţile executării precum şi contribuţia fiecăruia dintre părinţi se vor stabili de către instanţa judecătorească, cu ascultarea autorităţii tutelare.

1.7.3. Executarea întreţinerii stabilită prin hotărâre judecătorească

1.7.3.1. Cazuri în care întreţinerea se stabileşte prin hotărâre judecătorească. Dacă în timpul convieţuirii fireşti a părinţilor şi copilului întreţinerea nu este prestată benevol sau dacă lipseşte comunitatea de viaţă dintre părinţi şi copil întrucât relaţiile dintre părinţi sunt compromise, aceştia fiind separaţi în fapt sau divorţaţi, obligaţia de întreţinere a copilului îmbracă forma unei pensii alimentare. Aceeaşi este situaţia şi în cazul declarării nulităţii căsătoriei sau stabilirii filiaţiei copilului din afara căsătoriei. În toate aceste cazuri în care întreţinerea minorului formează obiect de litigiu, aceasta se stabileşte de către instanţa judecătorească.

1.7.3.2. Sesizarea instanţei. Până la vârsta de 14 ani copilul îşi exercită dreptul la întreţinere împotriva unuia dintre părinţi prin celălalt părinte, sau împotriva ambilor părinţi prin reprezentantul său legal, iar după împlinirea acestei vârste dreptul la întreţinere se exercită de către minorul cu capacitate restrânsă de exerciţiu cu încuviinţarea prealabilă a părintelui sau reprezentantului legal. Dacă părintele în îngrijirea căruia se află copilul nu sesizează instanţa de judecată pentru realizarea dreptului acestuia

21 I. Dogaru, S. Cercel, D. C. Dănişor, Întreţinerea în contextul drepturilor fundamentale, Editura Themis, Craiova, 2001, p. 328; D. Lupaşcu, Dreptul familiei, Editura Rosetti, Bucureşti, 2005, p. 280.

la întreţinere în practica judiciară s-a decis că autoritatea tutelară are calitatea procesuală de a introduce acţiunea pentru obligarea celuilalt părinte la plata pensiei de întreţinere pentru copil.

De asemenea, tot practica judiciară a statuat că şi procurorul poate exercita o asemenea acţiune. Dacă se desface căsătoria, art. 42 alin. 3 Codul familiei prevede că instanţa judecătorească va stabili contribuţia fiecărui părinte la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor. Instanţa are obligaţia de a se pronunţa cu privire la fixarea contribuţiei la întreţinere a părinţilor chiar dacă nu s-a cerut. Prevederile art. 42 alin. 3 Codul familiei sunt aplicabile şi în cazul reîncredinţării copilului, al declarării nulităţii căsătoriei (art. 24 alin. 2 Codul familiei) şi al stabilirii filiaţiei copilului din afara căsătoriei faţă de ambii părinţi (art. 65 Codul familiei).

1.7.3.3. Instanţa competentă. Acţiunea pentru obligarea părintelui la plata pensiei de întreţinere se poate soluţiona atât de către instanţa de la domiciliul pârâtului, aplicânduse regula generală stabilită de art. 5 C. pr. civ., cât şi de către instanţa de la domiciliul reclamantului, fiind aplicabile prevederile art. 10 pct. 7 C. pr. civ. potrivit cărora în cererile făcute de ascendenţi sau descendenţi pentru pensie de întreţinere, este competentă, în afară de instanţa de la domiciliul pârâtului, şi instanţa domiciliului reclamantului. Aşadar, reclamantul are posibilitatea să aleagă între două instanţe deopotrivă competente (art. 12 C. pr. civ.). Sub aspect material competenţa aparţine judecătoriei (art. 1 pct. 1 C. pr. civ.).

În cazul în care pensia de întreţinere se solicită odată cu desfacerea căsătoriei instanţa competentă se determină potrivit art. 607 C. pr. civ. în temeiul căruia cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cel din urmă domiciliu comun al soţilor. Dacă soţii nu au avut domiciliu comun sau dacă nici unul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cel din urmă domiciliu comun, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are domiciliul pârâtul iar când pârâtul nu are domiciliul în ţară, este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are domiciliul reclamantul.

Dacă întreţinerea este solicitată în procesul de stabilire a paternităţii copilului din

afara căsătoriei este competentă să se pronunţeasupra cererii de întreţinere instanţa care soluţionează acţiunea în stabilirea paternităţii, adică, din punct de vedere material este competentă judecătoria (art. 1 C. pr. civ.) iar din punct de vedere teritorial sunt aplicabile regulile înscrise în art. 5 C. pr. civ. fiind competentă instanţa de la domiciliul pârâtului iar dacă pârâtul are domiciliul în străinătate sau nu are domiciliu cunoscut este competentă instanţa reşedinţei sale din ţară, şi dacă nici reşedinţa acestuia nu este cunoscută, competenţa aparţine instanţei domiciliului sau reşedinţei reclamantului. Dispoziţiile art. 5 C. pr. civ. Sunt aplicabile şi în cazul în care se stabileşte pensia e întreţinere o dată cu desfiinţarea căsătoriei, fiind, de asemenea, sub aspect material, competentă judecătoria (art. 1 C. pr. civ.).

1.7.3.4. Întinderea obligaţiei de întreţinere datorate de părinţi copiilor minori. În general, cuantumul întreţinerii se determină pe baza criteriilor prevăzute de art. 94 alin. 1 Codul familiei care stabileşte regula că întreţinerea este datorată potrivit cu nevoile celui care o cere şi cu mijloacele celui care urmează a o plăti. În cazul în care creditor al obligaţiei de întreţinere este copilul întinderea întreţinerii datorate acestuia de către părinte sau adoptator se determină de către instanţă avându-se în vedere criteriile stabilite de art. 94 alin. 3 Codul familiei, respectiv până la o pătrime din câştigul din muncă pentru un copil, o treime pentru doi copii şi o jumătate pentru trei sau mai mulţi copii. Aşadar, dacă, în general, întinderea întreţinerii se stabileşte în funcţie de nevoia creditorului şi în raport cu mijloacele debitorului, în situaţia în care părintele sau adoptatorul datorează întreţinere copilului întinderea acesteia urmează a se determina în funcţie de starea de nevoie a minorului şi de posibilităţile de plată ale debitorului analizate în funcţie de câştigul său din muncă, legea instituind anumite plafoane maxime până la care se poate stabili pensia de întreţinere, ţinând seama de numărul de copii ce urmează a beneficia de acest drept, indiferent dacă aceştia sunt rezultaţi din aceeaşi căsătorie, din căsătorii diferite, din adopţie33sau din afara căsătoriei.

Cuantumului pensiei de întreţinere datorate copilului trebuie orientat spre maximul plafonului fixat de legiuitor atunci când debitorul obligaţiei de întreţinere nu are şi alte sarcini familiale deosebite. Astfel, dacă părintele sau adoptatorul datorează întreţinere la trei sau mai mulţi copii cuantumul acesteia poate fi egal cu jumătate din câştigul său, întinderea şi durata acesteia urmând a fi stabilite de către instanţă pentru fiecare copil în parte22. Dacă pe lângă cei trei sau mai mulţi copii debitorul mai are în întreţinere şi un fost soţ întinderea pensiei datorate fiecărui copil va fi mai mică întrucât, potrivit art. 41 alin. 3 întreţinerea datorată fostului soţ poate fi stabilită până la o treime din venitul net din muncă al celui obligat la plata ei şi împreună cu întreţinerea datorată copiilor nu poate depăşi jumătate din venitul net din muncă al debitorului.

În reglementare din Codul familiei legiuitorul a fixat un plafon maxim din câştigul din muncă datorat ca pensie de întreţinere copilului fără a preciza ce se înţelege printr-un asemenea câştig. În tăcerea legii instanţele judecătoreşti au decis că întinderea întreţinerii trebuie stabilită ţinând cont de toate veniturile debitorului care au caracter de continuitate, adică atât retribuţia propriu-zisă cât şi sporul de vechime, indemnizaţia de conducere sau alt venit permanent nu şi de cele care au caracter întâmplător cele pentru ore suplimentare, indemnizaţiile de deplasare, de transferare, de concediere şi în general sumele care nu au caracter permanent cum sunt şi salariile compensatorii în cazul disponibilizării debitorului pensiei23. 22 Trib. Suprem, dec. civ. nr. 1191/1972 în CD, 1972, p. 227; dec. civ. nr. 1507/1971, în CD, 1971, p. 150. În cazuriexcepţionale, când nevoile copiilor minori îndreptăţiţi la întreţinere sunt aproximativ aceleaşi, se poate determina şi o sumă globală pentru toţi minorii. În acest sens a se vedea Trib. Suprem, dec. de îndrumare, nr. 16/1965, în CD 1952-1965, p. 139.23 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, dec. nr. 3317 din 25 aprilie 2005, în E. Roşu, op. cit., p. 103-105

De asemenea, instanţele au arătat că sporul cuvenit angajaţilor care lucrează în condiţii deosebite de muncă nu se ia în considerare la calculul pensiei de întreţinere24. Întrucât dispoziţiile art. 94 alin. 3 Codul familiei se referă expres la câştigul din muncă al părintelui sau adoptatorului se pune problema dacă mijloacele materiale în funcţie de care se determină întinderea obligaţiei de întreţinere a copilului sunt limitate numai la venitul din muncă al debitorului sau urmează a se aplica şi în cazul întreţinerii minorului principiul general reglementat de art. 94 alin. 1 Codul familiei astfel încât, în funcţie de mijloacele debitorului întreţinerii, cuantumul întreţinerii să poate trece peste limitele prevăzute de art. 94 alin. 3 Codul familiei.

Într-o opinie s-a arătat că şi în cazul obligaţiei de întreţinere a părinţilor faţă de copiii

lor minori cuantumul întreţinerii se stabileşte în raport cu totalitatea mijloacelor patrimoniale ale părintelui respectiv iar dacă acesta nu are alte venituri, decât câştigul din muncă, plafonul maxim este acela arătat de art. 94 alin. 3 Codul familiei25. Într-o altă opinie se consideră că din punct de vedere juridic este imposibilă aplicarea în aceeaşi ipoteză atât a reglementărilor speciale (art. 94 alin. 3 Codul familiei) cât şi a reglementărilor generale (art. 94 alin. 1 Codul familiei), reglementările generale fiind folosite doar pentru a complini aspectele lacunare ale reglementărilor speciale şi nu pentru a le înlătura sau a le dubla, deoarece generalia lex specialibus non derogat şi specialia generalibus derogant. Se susţine în aceeaşi opinie că termenul „câştiguri” este folosit de legiuitor în art. 94 alin. 3 Codul familiei în sensul de venituri obţinute din alte surse decât cele din muncă iar termenul „muncă” în sensul de venituri din muncă, considerându-se că, faţă de folosirea alternativă a celor doi termeni în acest text de lege, în ipoteza în care părintele realizează venituri din ambele categorii, pensia de întreţinere va fi calculată numai în raport cu unul dintre cele două elemente, fiind exclusă cumularea lor.

Cu alte cuvinte, spre deosebire de dreptul comun, pentru stabilirea acestei obligaţii nu vor fi folosite toate mijloacele materiale ale debitorului, ci numai un element al acestora, adică fie numai veniturile din muncă, fie numai veniturile din alte surse. De asemenea, se mai arată că, atâta vreme cât obligaţia de întreţinere ar fi raportată exclusivla „veniturile din muncă”, lipsa acestora ar face ca părintele să fie considerat că nu dispune de mijloacele necesare pentru obligarea la întreţinerea copilului, astfel că dispoziţiile art. 94 alin. 3 Codul familiei, anihilează, în acest caz, dreptul copilului de a fi întreţinut, fiind contrare principiului înscris în art. 49 alin. 1 din Constituţia României republicată, conform căruia copiii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie în realizarea drepturilor lor, motiv pentru care se sugerează ca, de lege ferenda, legiuitorul să abroge 24 Trib. Mun. Bucureşti, Secţ. a IV-a civilă, dec. nr. 513/1992, în Tribunalul Municipiului Bucureşti, Culegere de practic judiciară civilă pe anul 1992, p. 57; Curtea de Apel Craiova Secţia civilă, dec. nr. 5146 din 5 noiembrie 1997, nepublicată, în F. Ciutacu, Dreptul familiei. Culegere de speţe. Modele de acţiuni, Editura Themis Cart, 2005, p. 7625 T. R. Popescu, op. cit., p. 219; I. P. Filipescu, op. cit., p. 475; Trib. Suprem, dec. civ. nr. 2304 din 18 noiembrie 1955, în CD, 1955, vol. I, p. 238

prevederile art. 94 alin. 3 Codul familiei şi să supună obligaţia de întreţinere a copilului de către părinte principiului stipulat de art. 94 alin.1 Codul familiei26.

Asupra problemei în discuţie s-a pronunţat şi Curtea Constituţională atunci când a respins, în două rânduri, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 94 alin. 3 Codul familiei invocată în raport de art. 49 alin. 1 din Constituţie, arătând, între altele, că art. 94 alin. 3 Codul familiei nu instituie nicio interdicţie formală în ceea ce priveşte raportarea pensiei de întreţinere şi la alte venituri decât cele din muncă. Dimpotrivă, stabilirea pensiei de întreţinere se poate face în funcţie de orice venituri ale debitorului în temeiul prevederilor art. 94 alin. 1 şi 2 Codul familiei potrivit cărora „întreţinerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere şi cu mijloacele celui ce urmează a o plăti” iar „instanţa judecătorească va putea mări sau micşora obligaţia de întreţinere sau hotărî încetarea ei, după cum se schimbă mijloacele celui care dă întreţinerea sau nevoia celui care o primeşte”. În cazul în care debitorul obligaţiei realizează şi alte categorii de venituri, nu vor opera limitele instituite prin alin. 3 al art. 94 Codul familiei care îşi vor găsi aplicare exclusiv în cazul în care pensia de întreţinere este stabilită prin raportare numai la câştigul din muncă al acestuia, instanţa fiind suverană în a determina cuantumul acesteia în funcţie de situaţia de fapt27.

În ceea ce ne priveşte considerăm că dispoziţiile art. 94 alin. 3 Codul familiei se referă la veniturile pe care debitorul le realizează exclusiv din munca sa, nu şi la veniturile provenite din alte surse, întrucât dacă ar fi avut în vedere şi alte posibilităţi materiale ale acestuia în afara câştigului din muncă legiuitorul ar fi prevăzut aceasta în mod expres folosind formularea „mijloacele celui ce urmează a o plăti” pe care o utilizează atunci când stabileşte în art. 94 alin. 1 Codul familiei regula generală în funcţie de care se determină întinderea întreţinerii. Faptul că legiuitorul a avut în vedere exclusiv câştigurile pe care părintele sau adoptatorul le obţine fiind încadrat în muncă rezultă şi din prevederile art. 41 alin. 3 teza finală Codul familiei care arată că întreţinerea datorată fostului soţ împreună cu întreţinerea datorată copiilor nu va putea depăşi jumătate din venitul net din muncă al celui obligat la plata. Aceasta nu înseamnă însă că întinderea întreţinerii trebuie determinată numai în raport de venitul din muncă al debitorului obligaţiei, ci instanţa trebuie să stabilească pensia de întreţinere în raport de nevoile reale ale copilului pe care trebuie să le coreleze cu mijloacele părinţilor, ţinând seama, dacănevoile minorului impun aceasta şi de alte surse de venit ale părintelui sau adoptatorului obligat la întreţinere.

1.7.3.5. Modificarea întinderii întreţinerii. Hotărârea judecătorească având ca obiect stabilirea pensiei de întreţinere este exceptată de la principiul autorităţii de lucru judecat. 26 T. Bodoaşcă, Discuţii referitoare la interpretarea art. 94 alin. 3 Codul familiei, în „Dreptul”, nr. 10/2008, p. 80-83.

27 Curtea Constituţională, decizia nr. 327 din 14 septembrie 2004, definitivă, publicată în „Monitorul oficial al României”, nr. 866 din 22 septembrie 2004; decizia nr. 168 din 28 februarie 2006, definitivă, publicată în „Monitorul oficial al României” nr. 269 din 24 martie 2006.

Întinderea întreţinerii datorate de părinţi copilului va putea fi mărită sau micşorată, conform art. 94 alin. 2 Codul familiei, dacă se schimbă mijloacele celui care dă întreţinerea sau nevoia celui care o primeşte. Pentru modificarea cuantumului întreţinerii nu este necesar să se schimbe atât mijloacele debitorului cât şi nevoia creditorului, fiind suficient să intervină modificări în ceea ce priveşte unul dintre cele două elemente în funcţie de care întreţinerea se stabileşte. În practica judiciară s-a decis că naşterea unui nou copil constituie o împrejurare de natură a influenţa asupra mijloacelor de trai ale celui care dă întreţinere având drept consecinţă modificarea plafonului pensiei de întreţinere28.

De asemenea, în practică s-a stabilit că este întemeiată cererea de majorare a cuantumului pensiei de întreţinere formulată de copil prin reprezentantul său legal, atunci când situaţia materială a debitorului s-a schimbat considerabil urmare a primirii unei importante sume de bani ca despăgubire pentru un accident de circulaţie suferit de acesta29. Nu împărtăşim acest punct de vedere întrucât sumele de bani încasate cu titlu de indemnizaţie de asigurare sau despăgubire pentru pagubele pricinuite persoanei sunt destinate să repare pagube exclusiv personale, să refacă, dacă mai este posibil, capacitatea de muncă, sau să asigure existenţa persoanei care nu mai este capabilă de a muncii, astfel că nu pot fi folosite pentru întreţinerea altei persoane. Creditorul va putea cere majorarea cuantumului întreţinerii dacă nevoile acestuia au crescut, chiar dacă la data stabilirii pensiei aceasta era îndestulătoare.

Majorarea cuantumului pensiei de întreţinere are loc de la data introducerii cererii, excepţie făcând situaţia când întârzierea introducerii cererii se datorează culpei debitorului iar reducerea acesteia are loc de la data ivirii cauzei care a justificat admiterea acţiunii30.

1.8. Încetarea obligaţiei de întreţinere

Obligaţia de întreţinere acordată minorului de către părinte încetează prin ajungerea acestuia la majorat, iar înainte de împlinirea vârstei majoratului prin căsătoria minorului în condiţiile legii. După împlinirea vârstei majoratului copilul mai poate pretinde întreţinere doar dacă îşi continuă studiile. Dreptul la întreţinere al copilului major care îşi continuă studiile într-o formă de învăţământ organizată potrivit legii nu este reglementat de către Codul familiei.

În tăcerea legii, Plenul fostului Tribunal Suprem a statuat, prin decizie de îndrumare, că părintele este obligat să dea întreţinere copilului devenit major, dacă se află în continuare de studii, până la terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 25 de ani. Dacă

28 Trib. Suprem., Secţ. civ., dec. nr. 241 din 1 martie 1961 în D. Burghelea, I. Burghelea, Legislaţia familiei, vol. I, Editura Moldova, Iaşi, 1997, p. 281.29 Trib. Jud. Tulcea, dec. civ. nr. 204 din 20 mai 1976, în Legislaţia familiei,...op. cit., p. 458.30 Al. Bacaci, V.-Cl. Dumitrache, C. Hageanu, op. cit., p. 297-298

datorită studiilor pe care le frecventează copilul are posibilitatea să obţină venituri, acesta nu este îndreptăţit la întreţinere. Într-o atare situaţie se află majorul care urmează cursurile la forma de învăţământ fără frecvenţă şi care nu este obligat să meargă în fiecare zi la facultate. Copilul devenit major şi aflat în continuare de studii trebuie să ceară, printr-o nouă acţiune, obligarea părintelui la plata pensiei de întreţinere, întrucât hotărârea prin care părintele a fost obligat la întreţinerea copilului minor îşi încetează efectele în mod automat la împlinirea de către acesta a vârstei de 18 ani50. În temeiul art. 94 alin. 2 Codul familiei, instanţa judecătorească poate decide încetarea plăţii întreţinerii dacă dispare nevoia creditorului obligaţiei de întreţinere sau dacă debitorul nu mai are mijloacele necesare pentru plata ei.

În practica judiciară s-a decis că poate fi sistată plata pensiei de întreţinere dacă minorul s-a încadrat în muncă realizând venituri proprii din care se poate întreţine31. De asemenea, instanţele au hotărât sistarea plăţii pensiei de întreţinere în cazul în care debitorul a devenit incapabil de muncă astfel că nu mai realizează venituri nici pentru propria întreţinere sau se află la studii ori în curs de satisfacere a stagiului militar sau de executare a unei pedepse privative de libertate, afară de cazul în care a fost condamnat pentru infracţiunea de abandon de familie.

Obligaţia de a întreţine copilul mai poate înceta, atunci când debitor al acesteia este tatăl, dacă acesta tăgăduieşte cu succes paternitatea copilului. Întrucât admiterea acţiunii în tăgada paternităţii produce efecte retroactive din momentul naşterii copilului în literatura juridică s-a ridicat întrebarea dacă pensia de întreţinere prestată anterior tăgăduirii paternităţii de către soţul sau fostul soţ al mamei este sau nu supusă restituirii, conturându-se două opinii. Într-o opinie, pe care o acceptăm, se arată că pensia de întreţinere prestată anterior tăgăduirii paternităţii este supusă restituirii invocându-se ca temei juridic plata nedatorată, dacă restituirea se cere de la copil sau îmbogăţirea fără justă cauză dacă se cere de la mama copilului ori de la cel care avea obligaţia de întreţinere. A doua opinie susţine că pensia de întreţinere prestată nu este supusă restituirii întrucât este vorba despre o obligaţie cu prestare succesivă iar până la înlăturarea prezumţiei de paternitate soţul mamei are obligaţia legală de întreţinere.

II. Obligaţia de întreţinere dintre părinţi şi copil în sistemul noului Cod civil

2.1. Reglementare

La fel ca şi în reglementarea din Codul familiei legiuitorul se referă în noul Cod civil la obligaţia părinţilor de a întreţine copilul atât în Titlul V „Obligaţia de întreţinere” arătând în art. 516 care reglementează subiectele obligaţiei de întreţinere că aceasta există şi între rudele în linie dreaptă inclusiv cele rezultate din adopţie (art. 516 alin. 1 şi 2 din 31 Trib. Mun. Bucureşti, Secţ. a IV-a civilă, dec. nr. 1055 din 20 mai 1993, în Culegere de practică judiciară a Tribunalului Bucureşti 1993-1997, Coordonator D. Lupaşcu, Editura all Beck, Bucureşti, 1998, p. 202.

noul Cod civil) cât şi în capitolul dedicat ocrotirii părinteşti, mai exact în art. 499 din noul Cod civil, stabilind în alineatul 1 al acestui articol că tatăl şi mama sunt obligaţi, în solidar, să dea întreţinere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum şi educaţia, învăţătura şi pregătirea sa profesională.

2.2. Condiţii de existenţă: Prevederile noului Cod civil consacră regula că are drept la întreţinere cel care se află în nevoie, neputându-se întreţine din munca sa ori din bunurile sale (art. 524). Condiţia stării de nevoie este reglementată şi în ceea ce îl priveşte pe minor pentru ca acesta să poată cere întreţinere de la părinţii săi, numai că art. 525 alin. 1 din noul Cod civil arată că minorul se află în nevoie dacă nu se poate întreţine din munca sa chiar dacă ar avea bunuri. Această prevedere din art. 525 alin. 1 din noul Cod civil reprezintă un element de noutate în raport de dispoziţiile Codului familiei având menirea de a pune capăt disputelor doctrinare în legătură cu posibilitatea vânzării bunurilor minorilor cu scopul asigurării întreţinerii acestuia. Numai în cazul în care părinţii n-ar putea presta întreţinerea fără a-şi primejdui propria lor existenţă, instanţa de tutelă poate încuviinţa ca întreţinerea să se asigure prin valorificarea bunurilor pe care acesta le are, cu excepţia celor de strictă necesitate (525 alin. 2 din noul Cod civil).

Starea de nevoie a minorului poate fi dovedită prin orice mijloc de probă (art. 528 din noul Cod civil ). La fel ca şi prevederile Codului familiei (art. 107 alin. 2), dispoziţiile noului Cod civil reglementează obligaţia părinţilor de a-i asigura copilului condiţiile necesare pentru creşterea, educarea şi pregătirea sa profesională chiar şi în situaţia în care acesta ar avea un venit propriu, dar care nu este îndestulător.

Ca noutate, legiuitorul reglementează în noul Cod civil alături de condiţia stării de nevoie şi pe aceea ca persoana care solicită pensia de întreţinere să fi avut un comportament corespunzător regulilor de convieţuire socială faţă de debitor pentru a putea pretinde întreţinere de la acesta. În acest sens art. 526 alin. 1 din noul Cod civil prevede că nu poate pretinde întreţinere acela care s-a făcut vinovat faţă de cel obligat la întreţinere de fapte grave, contrare legii sau bunelor moravuri. Întrucât prevederile textului citat nu fac nicio distincţie ele urmează a se aplica şi creditorului minor care cere întreţinere de la părinţii săi. Legiuitorul nu arată nici măcar cu titlu de exemplu care sunt faptele de natură să-l decadă pe creditor din dreptul la întreţinere, limitându-se doar să instituie condiţia ca acestea să fie grave, contrare legii şi bunelor moravuri.

Rămâne aşadar ca instanţa de tutelă să decidă dacă, în raport de natura faptelor de care se face vinovat, creditorul obligaţiei de întreţinere pierde sau nu dreptul la întreţinere. În ceea ce ne priveşte considerăm că acesta poate pierde dreptul la întreţinere în cazul comiterii faţă de debitor a unor fapte de natură să atragă nedemnitatea succesorală32 precum tentativa de omor sau alte fapte grave de violenţă fizică sau morală săvârşite cu intenţie, precum şi în cazul comiterii unor fapte care, potrivit prevederilor

32 Prevederile noului Cod Civil reglementează atât nedemnitatea de drept (art. 958) cât şi nedemnitatea judiciară (art. 959).

noului Cod Civil justifică desfacerea adopţiei, respectiv a unor fapte penale pedepsite cu o pedeapsă privativă de libertate de cel puţin 2 ani (art. 477 alin. 1).

Spre deosebire de Codul familiei, noul Cod civil conţine prevederi care stabilesc că poate fi obligat la întreţinere numai cel care are mijloacele pentru a o plăti sau are posibilitatea de a dobândi aceste mijloace (art. 527 alin. 1). La stabilirea mijloacelor debitorului se ţine seama de veniturile şi bunurile acestuia, precum şi de posibilităţile de realizare a acestora (art. 527 alin. 2). De asemenea, întrucât legiuitorul se referă şi la posibilitatea de realizare a mijloacelor necesare prestării întreţinerii, va putea fi obligat la plata acesteia şi debitorul care, deşi apt de muncă şi având posibilitatea să muncească, nu realizează venituri din muncă şi nu are nici alte surse de venit care să aibă caracter de continuitate, ori bunuri care să poată fi valorificate pentru a presta întreţinere. Într-o astfel de situaţie ar trebui să se prevadă că întinderea întreţinerii va fi stabilită de instanţă în raport de nivelul de trai al debitorului şi având în vedere venitul minim stabilit pe economia naţională33.

2.3. Cuantumul întreţinerii

Similar reglementării din Codul familiei în sistemul noului Cod Civil cuantumul întreţinerii se determină, în general, în funcţie de nevoia celui care o cere şi de mijloacele celui care urmează a o plăti (art. 529 alin. 1). Atunci când întreţinerea este datorată de părinte, întinderea acesteia se determină în funcţie de criteriile reglementate de art. 529 alin. 2 din noul Cod civil, respectiv până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru doi copii şi o jumătate pentru trei sau mai mulţi copii.

Se observă că legiuitorul nu se mai referă expres la câştigul din muncă al părintelui ci la venitul său lunar net, astfel că la stabilirea întinderii întreţinerii se vor avea în vedere atât venitul din muncă al debitorului cât şi celelalte venituri cu caracter permanent pe care acesta le realizează lunar. Şi în reglementarea din noul Cod civil dispoziţiile art. 499 alin. 4 lasă părinţilor posibilitatea de a se înţelege în privinţa întinderii întreţinerii pe care sunt datori să o presteze copilului iar în caz de neînţelegere prevederile aceluiaşi articol arată că întinderea întreţinerii, precum şi contribuţia fiecărui părinte la întreţinerea acestuia, felul şi modalităţile de executare se stabilesc de către instanţa tutelară pe baza raportului de anchetă psihosocială. Cuantumul întreţinerii datorate copiilor, împreună cu întreţinerea datorată altor persoane, potrivit legii, nu poate depăşi jumătate din venitul net lunar al celui obligat (art. 529 alin. 3 din noul Cod civil).

2.4. Data de la care se datorează întreţinerea

33 În acest sens a se vedea A.-Gh. Gavrilescu, Discuţii privind determinarea cuantumului întreţinerii pe care părintele sau adoptatorul o datorează copilului, în „Dreptul” nr. 6/2009, p. 133

Spre deosebire de Codul familiei care nu conţine prevederi referitoare la data de la care se datorează întreţinerea, în noul Cod civil data de la care se datorează întreţinerea este reglementată expres de dispoziţiile art. 532 care arată că pensia de întreţinere se datorează de la data cererii de chemare în judecată (art. 532 alin. 1) însă poate fi acordată şi pentru o perioadă anterioară dacă introducerea cererii de chemare în judecată a fost întârziată din culpa debitorului (art. 532 alin. 2).

2.5. Executarea obligaţiei de întreţinere

În reglementarea noului Cod Civil obligaţia de întreţinere se poate executa în natură sau prin plata unei pensii în bani. Potrivit art. 530 alin. 1 din noul Cod civil obligaţia de întreţinere se execută în natură, prin asigurarea celor necesare traiului şi, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învăţătură şi pregătire profesională. Dacă obligaţia de întreţinere nu se execută de bună voie, în natură, alineatul 2 al aceluiaşi articol prevede că instanţa de tutelă dispune executarea ei prin plata unei pensii de întreţinere, stabilită în bani. În conformitate cu prevederile art. 533 alin. 1 din noul Cod civil pensia de întreţinere se plăteşte în rate periodice, la termenele convenite de părţi sau, în lipsa acordului lor, la cele stabilite prin hotărâre judecătorească.

Un element de noutate pe care îl aduce noul Cod civil faţă de prevederile Codului familiei, este acela că art. 533 alin. 3 dă posibilitatea părţilor, sau, dacă există motive temeinice, instanţei de tutelă, de a conveni, respectiv de a hotărî ca întreţinerea să se execute prin plata anticipată a unei sume globale care să acopere nevoile de întreţinere ale celui îndreptăţit pe o perioadă mai îndelungată sau pe întreaga perioadă în care se datorează întreţinerea în măsura în care debitorul întreţinerii are mijloacele necesare acoperirii acestei obligaţii.

2.6. Modificarea şi încetarea pensiei de întreţinere

În temeiul art. 531 alin. 1 din noul Cod civil instanţa de tutelă poate mări sau micşora pensia de întreţinere, sau poate hotărî încetarea plăţii ei, potrivit împrejurărilor, dacă se iveşte o schimbare în ceea ce priveşte mijloacele celui care prestează întreţinerea şi nevoia celui care o primeşte. Din interpretarea restrictivă a acestui articol s-ar putea trage concluzia că modificarea întreţinerii este posibilă dacă cele două condiţii privitoare la modificarea mijloacelor debitorului şi la modificarea nevoilor creditorului sunt îndeplinite cumulativ, spre deosebire de dispoziţiile art. 94 alin. 2 Codul familiei care reglementează posibilitatea instanţei de a mări sau micşora cuantumul întreţinerii dacă s-au schimbat fie mijloacele celui care dă întreţinerea, fie nevoia celui care o primeşte. Nu credem însă că voinţa legiuitorului a fost aceea ca ambele condiţii să fie îndeplinite pentru a fi posibilă modificarea întinderii întreţinerii ci admitem posibilitatea strecurării unei erori în formularea textului articolului 531 alin. 1 din noul Cod civil. În consecinţă, credem că pentru modificarea cuantumului întreţinerii este suficient să intervină

modificări în ceea ce priveşte unul dintre cele două elemente în funcţie de care se stabileşte întreţinerea.

Un element de noutate pe care noul Cod civil îl aduce în privinţa modificării întinderii întreţinerii este acela că se prevede expres că pensia de întreţinere stabilită într-o sumă fixă se indexează de drept, trimestrial, în funcţie de rata inflaţiei (art. 531 alin. 2). Obligaţia părinţilor de a întreţine minorul încetează prin ajungerea acestuia la majorat. Înainte ca minorul să împlinească vârsta majoratului obligaţia părinţilor de a-l întreţine poate înceta prin căsătoria acestuia la împlinirea vârstei de 16 ani în condiţiile art. 272 alin. 2-5 din noul Cod civil. După împlinirea vârstei de 18 ani de către copil părinţii au obligaţia de a-l întreţine numai dacă acesta se află în continuarea studiilor.

Această obligaţie a părinţilor este expres reglementată de prevederile art. 499 alin. 3 din noul Cod civil şi există potrivit aceluiaşi text, până când copilul termină studiile dar fără a depăşi vârsta de 26 de ani. Obligaţia de întreţinere a minorului mai poate înceta şi prin decesul părintelui debitor al acestei obligaţii ori al minorului (art. 514 alin. 2 din noul Cod civil). Ca noutate, în noul Cod civil se prevede că dacă creditorul întreţinerii a decedat în perioada corespunzătoare unei rate, întreţinerea este datorată în întregime pentru acea perioadă (art. 533 alin. 2). În cazul în care debitor al obligaţiei de întreţinere este tatăl încetarea acesteia are loc şi în cazul în care el tăgăduieşte cu succes paternitatea copilului. Acesta va putea cere restituirea sumelor prestate anterior tăgăduirii paternităţii cu titlu de pensie de întreţinere în temeiul art. 534 din noul Cod civil care reglementează restituirea întreţinerii nedatorate.

Potrivit acestui articol cel care a executat obligaţia poate să ceară restituirea de la cel care a primit-o sau de la cel care avea, în realitate, obligaţia să o presteze, în acest din urmă caz, pe temeiul îmbogăţirii fără justă cauză, dacă, din orice motiv, se dovedeşte că întreţinerea prestată, de bunăvoie sau ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti, nu era datorată.

Bibliografie

1.V. Georgescu, Obligaţia de întreţinere a părinţilor faţă de copiii lor minori în dreptul R.P.R., în „Legalitatea Populară”, nr. 6/1957; E. A. Barasch, I. Nestor, S. Zilberstein, Ocrotirea

părintească.(Drepturile şi îndatoririle părinţilor faţă de copiii minori), Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1960;

2. Sc. Şerbănescu, Codul familiei comentat şi adnotat, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1963; T. R. Popescu, Dreptul familiei. Tratat, vol. II, Ediţie revăzută, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1965;

3. I. Albu, Dreptul familiei, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1975;

4. Al. Bacaci, Raporturile juridice patrimoniale în dreptul familiei, Editura Dacia, Cluj- Napoca, 1986;

5. Al. Bacaci, Obligaţia de întreţinere dintre părinţi şi copii, în „Revista Română de Drept”, nr. 10/1987; Legislaţia familiei şi practica judiciară în materie, Ministerul Justiţiei, 1987, (Lucrare redactată de: Ioan Hatmanu, Anatolie Arhip, Ana Iacovescu, Teodor Popescu);

6. I. Mihuţă, Culegere de practică judiciară în materie civilă pe anul 1990; Probleme de drept din deciziile Curţii Supreme de Justiţie, 1990-1992, Editura Orizonturi, Bucureşti, 1993;

7. D. Burghelea, I. Burghelea, Legislaţia familiei, vol. I, Editura Moldova, Iaşi, 1997; Culegere de practică judiciară a Tribunalului Bucureşti 1993-1997, Coordonator D. Lupaşcu, Editura all Beck, Bucureşti, 1998;

8. I. P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Ediţia a V-a, Editura All Beck, Bucureşti,2000;

9. I. Dogaru, S. Cercel, D. C. Dănişor, Întreţinerea în contextul drepturilor fundamentale, Editura Themis, Craiova, 2001; Buletinul jurisprudenţei, 1990-2003, lucrare realizată de S. Angheni, M. Avram, R. A. Lazăr, I. Ionescu, Editura All Beck, Bucureşti, 2003;

10. F. Ciutacu, Dreptul familiei. Culegere de speţe. Modele de acţiuni, Editura Themis Cart, 2005;

11. Al. Bacaci, Raporturile patrimoniale în dreptul familiei, Ediţia 2, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2007; E. Roşu, Dreptul familiei. Practică judiciară. Hotărâri C.E.D.O., Editura Hamangiu, Bucureşti, 2007;

12. A.-Gh. Gavrilescu, Discuţii privind determinarea cuantumului întreţinerii pe care părintele sau adoptatorul o datorează copilului, în „Dreptul” nr. 6/2009; C.E.D.O. Decisions, Hamangiu Press, Bucharest, 2007

Proiect

ASPECTE TEORETICE ŞI DE PRACTICĂ JUDICIARĂ PRIVINDOBLIGAŢIA DE ÎNTREŢINERE DINTRE PĂRINŢI ŞI COPIL ÎN

REGLEMENTAREA CODULUI FAMILIEI ŞI A NOULUI COD CIVIL

Student: Doroftei Anamaria Florina

Coordonator: Ștefan Moțățăianu

Facultatea de Relații Internaționale , Drept și Științe Administrative

Anul IV, Drept, Gr. 340 A.