Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca

Facultatea de Teologie Ortodoxă

Master: Doctrină și hermeneutică creștin ortodoxă

Preot Mihail Bulacu, Omilia despre predică

prezentare generală

Coordonator: Întocmită:

Pr. Prof. Univ. Dr. Vasile Gordon Sudent: Chira Ionuț

Cluj-Napoca

2015

Introducere

Secolele de aur ale creștinismului au marcat atât viața cultică cât și teologia Bisericii.

Sfinți precum Vasile cel Mare, Grigorie Teologul sau Ioan Gură de Aur au avut o influență

decisivă asupra creștinismului. Aceasta s-a datorat atât tratatelor de teologie pe care ei le-au

elaborat dar mai ales omiliilor pe care ei le-au rostit în cadrul cultului divin. Acestea din urmă

au reprezentat un izvor viu nu doar pentru cei ce ascultau cuvântul sfinților ierarhi dar și

pentru cei ce ulterior au lecturat respectivele omilii.

Dintre cei trei ierarhi menționați, Sfântul Ioan Hrisostom a influențat poate cel mai

mult gândirea și viața creștinilor ortodocși de pe teritoriul României. Ca mărturie pentru acest

fapt stau numeroasele manuscrise și traduceri ce datează încă din secolul XV1. O dată cu

apariția învățământului teologic românesc, viața și opera acestui mare teolog a fost studiată

mai aprofundat.

Unul dintre teologii români ce s-au aplecat asupra omiliilor hrisostomice a fost

părintele Mihail Bulacu. Acesta a publicat mai multe studii ce au în centru activiatea omiletică

a Sfântului Ioan Hrisostom: „Noblețea educației creștine după Sfântul Ioan Hrisostom

(București, 1940, 16p) Omilia despre predică a Sfântului Ioan Hrisostom (București, 1946, 47

p.) și Omilia Hrisostomică în Ortodoxia românească (rev. „Glasul Bisericii”, 34, 1975, nr. 5-

6, pp. 523-540)”2.

Studiul dedicat omiliei despre predică este unul complet și complex în condițiile în

care în anul în care părintele l-a redactat nu exista încă tradusă în limba română această

omilie. Lucrarea este structurată pe trei capitole, cel de-al doilea fiind cel mai important

deoarece aici se regăsec principiile după care Sfântul Ioan Gură de Aur s-a călăuzit la

alcătuirea omiliilor. În continuare vom face o prezentare generală a lucrării insistând asupra

celor zece principii pe care părintele le identifică în această cuvântare.

Partea I

Prima parte a lucrării debutează cu o prezentare a omileticii ca știință, apariția acesteia

fiind motivată de faptul că „este necesară o specială orientare și observare în alcătuirea unei

1 Pentru mai multe detali vezi: Mircea Păcurariu, „Sfântul Ioan Gură de Aur în Biserica Românească”, Revista Teologică XVII, 4 (2007).2 Ibidem, pp. 48-49.

2

predici, pentru a se evita efecte dezastruose în sufletele credincioșilor”3. Încă de la început

omiletica și-a extras principiile directoare din discursurile religioase ale marilor oratori

creștini. Dintre aceștia amintim pe Origen, considerat părintele omileticii, Sfântul Vasile cel

Mare, Sfântul Grigorie Teologul sau Sfântul Ioan Gură de Aur, considerat ca fiind cel mai

desăvârșit orator creștin. Acesta „a dus la deplină înflorire omilia, nu numai sub raportul

mulțimii omiliilor scrise ce ne-a lăsat, dar mai ales sub raportul celei mai juste interpretări a

Sfintei Scripturi, a celei mai reușite și mai variate frumuseți de exprimare, a fondului

psihologic și a principiilor morale sociale animatoare de viață creștină”4.

Trebuie menționat însă că Sfântul Ioan nu a făcut teoria omileticii. Singurele principii

legate de predică și predicator le regăsim în tratatul „Despre preoție” și în una din cuvântările

sale numită „Omilia despre predică”5. Din aceasta din urmă se desprind mai multe principii

omiletice. Părintele Mihail Bulacu a identificat zece principii pe care le expune și le dezvoltă

în partea a doua a studiului său.

Partea a II-a

Un prim principiu ce se desprinde din această cuvântare spune că nu este de ajuns doar

incizarea rănii ci trebuie aplicat și tratamentul potrivit acesteia6. „Cel mai bun mijloc de

vindecare nu-i numai tăierea părții bolnave ci și oblojirea rănilor; iar cea mai minunată lege de

predicare nu-i numai mustrarea ci și sfatul și mângâierea. Așa a poruncit Pavel: Mustră,

ceartă, mângâie” (2 Tim. 4,2). Dacă îi mângâi mereu pe ascultători îi faci trândavi; dacă îi

cerți numai, îi faci îndărătnici, că, neputând îndura povara unor continui mustrări, te părăsesc

îndată. De aceea trebuie ca felul predicării să fie variat”7.

Comentând acest citat părintele Mihail spune că scopul esențial al predicii nu este

acela de a menaja răul sau de a camufla păcatul ci de a-l elimina. Dar după ce elementul toxic,

primejdios a fost înlăturat trebuie ca rana să fie vindecată8. Din această perspectivă

3 Mihail Bulacu, Omilia despre predică a Sfântului Ioan Hrisostom, Tipografia Cărților Bisericești, București, 1946, p. 4.4 Ibidem, p. 6.5 Trebuie spus că rostirea acestei omilii a fost provocată de o cuvântare anterioară dedicată Sfinților frați Macabei. în aceasta marele orator i-a mustra pe cei ce se apropie cu nevrednicie de Sfintele Taine. Aceștia, spune el, nu vor fi mai puțin pedepsiți decât cei ce l-au răstignit pe Iisus Hristos. Impresionați de o asemenea cuvântare aspră la finalul slujbei credincioșii și-au exprimat predicatorului deznădejdea sufletească. A doua zi după această predică Sfântul Ioan Hrisostom a predicat credincioșilor despre menirea predicii și a predicatorului. Ibidem, p. 8.6 Ibidem, p. 9.7 Sfântul Ioan Gură de Aur, „Omilia despre predică”, Mitropolia Ardealului XXIII, 1-3 (1978), trad. Dumitru Fecioru, p. 58.8 Acest principiu îl exprimă Sfântul Ioan Hrisostom și în tratatul „Despre preoție” unde spune că predica este instrumentul, este hrana, cel mai bun aer. Acesta ține loc de medicament, aceasta ține loc de cauterizare, ține loc de bisturiu. Dacă preotul trebuie să ardă și să taie trebuie neaărat să se folosească de predică... prin predică lucrăm pe toate cele cțte ne ajută la însănătoșirea sufletului. Sfântul Ioan Hrisostom et al., Despre preoţie

3

predicatorul apare ca o mamă „care dojenește copilul cu toată asprimea, dar și cu lacrimile

durerii pe față, căutând a da copilului sfatul necesar cu autoritatea integrală a certării și a

iubirii sale de mamă”9.

Facând un pas mai departe părintele Mihail Bulacu arată că Sfântul Ioan Gură de Aur

face diferența între omilie, predică și cateheză. Despre cateheză vorbește în momentul în care

îi numește pe credincioși ca fiind inițiați. În acest sens el spune: „Legea Sfântului Apostol

Pavel pentru participarea la sfintele mistere este rânduită pentru comunitatea tuturor celor

inițiați. Cei inițiați cunosc cele spuse, adică ce este în adevăr pâinea și ce este potirul”10.

Diferența pe care Sfântul Ioan o face între omilie și predică o vedem încă din titlu, cea

dintâi fiind cel mai plăcut gen de a vorbi a acestuia. Între acestea două tipuri de discurs

religios, ομιλια și κηρυγμα face diferență și Sfântul Apostol Pavel ambii teremeni apărând în

scrierile sale. Diferențele dintre aceste două genuri ale discursului religios sunt mai multe.

Părintele Mihail spune că kerigma cuprinde doar o parte din sfera de întindere a omileticii.

Mai mult omilia se adresează creștinilor adunați la cultul divin, pe când predica, în genere, se

poate adresa și păgânilor ca predică generală11.

În opera omiletică hrisostomică se observă existența mai multor tipuri de predică sau

omilie, în funcție de circumstanțele în care se rostea. În acest sens distingem pareneza – tema

cuvântării pornește nu de textul biblic al zilei, ci de la cerințele psihologice sociale, sau de la

un eveniment de actualitate locală și temporală. Alături de pareneză la Sfântul Ioan Hrisostom

întâlnim și cuvântările panegirice sau encomiastice. Acestea, panegiricele, sunt discursurile

religioase ce au ca obiectiv elogierea vieții și virtuților unui sfânt. Aceste două genuri ale

predicii „l-au făcut pe Sfântul Ioan Hrisostom să strălucească și mai mult în misiunea de

predicator, apreciindu-se nu numai exegetul biblic...dar și tehnica specifică marelui orator

bisericesc”12.

Cu toate că se diferențiază între ele cele trei tipuri de discurs religios – cateheza,

predica și omilia – „au o misiune gradată și progresivă, completându-se una pe alta: predica

misionară de a curăți, cateheza de a lumina, iar omilia pentru a face și a ține în mod

permanent legătura cu Domnul Hristos, devenind predica credincioșilor”13.

Un al treilea principiu omiletic pe care ni-l relevă cuvântarea despre predică spune că

predicatorul vorbește nu doar pentru cei ce îl ascultă ci și pentru sine. Acesta este și motivul

(Tâlcuiri la Sfânta Scriptură), trad. Dumitru Fecioru, Sophia Biserica Ortodoxă, Bucureşti, 2004, p. 130.9 Mihail Bulacu, Omilia despre predică a Sfântului Ioan Hrisostom, p. 11.10 Ibidem, p. 13.11 Ibidem, p. 15.12 Ibidem, pp. 17-18.13 Ibidem, p. 16.

4

pentru care predicatorul este ales dintre oameni. „Este lucrul iubirii de oameni a lui

Dumenzeu, spune Sfântul, ca și predicatorul și ascultătorii să stea sub aceleași legi, să

participe la aceeași fire, ca fiecare să fie vinovat dacă o calcă. Mai mult, predicatorul trebuie

să aibă frâu limbii și să nu-și îngăduie să învinuiască depășind măsura”14.

Urmând acestui principiu, predica ortodoxă „este animată de spiritul evenghelic și

apostolic, cu frățietate, sinceritate și continuă luptă sufletească pentru profunda eliminare a

păcatului și deplina tămăduire sufletească, inspirată întru totul de duhul Sfintei Scripturi”15.

Urmând acest principiu Sfântul Ioan Hrisostom a reușit să găsească echilibrul între slujirea

sau demnitatea de arhiereu și dragostea frățească față de ascultătorii săi.

Un al patrulea principiu expus de părintele Mihail Bulacu se referă la însușirea de

pedagog pe care trebuie să o aibă predicatorul. Astfel el nu trebuie doar să constate rănile

păstoriților ci este dator să le și vindece. De aici observăm rolul de educator pe care îl are

preotul și care se manifestă în predică. O metodă pedagogică folosită de marele orator a fost

aceea a certări, aplicată nu cu scopul „să vă îndepărtez de Sfânta Masă, spune el, ci mai mult

să vă apropii; nu vă alung nici nu vă opresc cu mustrările mele, ci mai mult vă atrag”16.

Cel de-al cincilea principiu regăsit în cuvântarea despre predică a Sfântului Ioan

Hrisostom ne arată că predicatorul nu vorbește ale sale ci cele ale lui Dumnezeu. Iată ce spune

el: „Eu nu vă tălmăcesc legile mele, ci vă citesc cuvinte pogorâte din cer. Și trebuie neapărat

ca cel căruia i s-a încredințat slujba cuvântului, sau să spună credincioșilor cu îndrăznire toate

cele scrise în lege, urmărind totdeauna folosul și nu plăcerea ascultătorilor, sau de teamă că se

supără ascultătorii săi, să piardă mântuirea sa și mântuirea credincioșilor prin acest har ne la

locul lui. Este foarte primejdios și pentru predicator și pentru ascultători să se ascundă vreuna

din legile dumnezeiești”17.

Vedem de aici, și acest lucru îl spune și părintele Mihail Bulacu că „în geniul Sfântului

Ioan Hrisostom n-a mai vorbit retorica umană (pe care de altfel o stăpânea foarte bine) ci

spiritul convertit la Hristos care are la baza pregătirii sale o vastă cultură, pe lângă un suflet

bogat, dăruit de Dumnezeu în arta de a vorbi”18.

Următorul principiu, al șaselea, se referă la păcatul vanității sau al îngămfării precum

și la dorința unora de a încerca să placă în predică. Predicatorii stăpâniți de această meteahnă

sunt, în viziunea Sfântului Ioan, mai răi decât criminalii, pentru că „ucigașul ucide numai

trupul, pe când cel ce predică spre a face plăcere ucide sufletul, că îi împinge la păcat pe 14 Sfântul Ioan Gură de Aur, „Omilia despre predică”, p. 59.15 Mihail Bulacu, Omilia despre predică a Sfântului Ioan Hrisostom, p. 23.16 Sfântul Ioan Gură de Aur, „Omilia despre predică”, p. 60.17 Ibidem.18 Mihail Bulacu, Omilia despre predică a Sfântului Ioan Hrisostom, p. 29.

5

ascultătorii săi. Ucigașul îl dă pe cel ucis morții acesteia de aici; predicatorul însă, care

predică spre a plăcea, ucide sufletul și-l dă unei osânde și pedepse fără de moarte”19.

Pornind de la acest principiu Sfântul Ioan își motivează vorbele aspre pe care le-a

rostit în cuvântarea anterioară. De asemenea ne arată că sfinții trebuie să fie pentru predicator

exemple, prin faptul că ei pot fi prezentți credinioșilor ca modele de urmat. Acesta este cel de-

al șaptelea principiu omiletic identificat de părintele Mihail în cuvântarea hrisostomică.

Cel de-al optulea principiu este unul foarte important, deoarece se referă la scopul

predicii. Astfel o predică își îndeplinește menirea în momentul în care produce căință și durere

în inimile ascultătorilor. Vedem de aici că una dintre calitățile pe care trebuie să le aibă

predicatorul este aceea de a mișca inimile. Sfântul Ioan Hrisostom avea acest dar „pe calea

aceasta a vorbirii de la inimă la inimă, ca un bun și adevărat părinte cu copii săi. De aceea

rămâne predicatorul neîntrecut și sub raportul acesta al mișcării inimii credincioșilor”20.

Următorul principiu omiletic, spune că predicatorul trebuie să știe să lucreze în

sufletul și în conștiința ascultorilor. Cu alte cuvinte „predicatorul trebuie să fie un maestru al

conștiinței, pe care să o certe cu asprimea necesară să o așeze în reflectorul luminii

Evangheliei, dar să o și călăuzească cu blândețe către limanurile liniștite ale vieții creștine, de

puritate în toate aspirațiile vieții”21.

Ultimul principiu omiletic identificat de părintele Mihail Bulacu se referă la rezultatul

final al predicii care trebuie să fie cunoașterea de sine a omului și profunda hotărâre de

îndreptare din greșala trecutului. Altfel spus, în urma predicii trebuie să se producă

convertirea conștiinței creștine adică eliberarea ei de sub robia păcatului și încredințarea

inimii lui Dumnezeu22.

Partea a III-a

După ce a făcut o prezentare a celor zece principii omiletice desprinse din cuvântarea

despre predică a Sfântului Ioan Gură de Aur, în ultima parte a studiului face apologia predicii

ortodoxe. Aici ele arată că nu trebuie să copiem manualele de omiletică ale teologilor apuseni

ci să ne aplecăm asupra omiliilor patristice din care să desprindem principiile corecte de

expunere a Evangheliei lui Hristos23.

19 Sfântul Ioan Gură de Aur, „Omilia despre predică”, p. 61.20 Mihail Bulacu, Omilia despre predică a Sfântului Ioan Hrisostom, p. 32.21 Ibidem, p. 33.22 Ibidem, p. 35.23 Ibidem, p. 39.

6

Vorbind despre omilia hrisostomică, părintele Mihail spune că ea este veșnic actuală

deoarece respectă principiile divine esențiale: veșnicia Evangheliei – eternă ca și divinitatea

ce ne-a dat-o și exemplificat-o - și veșnicia sufeltului omenesc – creat după chipul și

asemănarea lui Dumnezeu, care tot prin cuvântul lui Dumnezeu se poate lumina24.

Concluzii

Admirația de care s-a bucurat Sfântul Ioan Gură de Aur în rândul preoților și

credincioșilor din spațiu românesc s-a concretizat în numeroase traduceri și studii dedicate

vieții și operei sale. Părintele Mihail Bulacu a dedicat un studiu „Omiliei despre predică” a

Sfântului Ioan în care a suprins zece principii omiletice care au caracterizat întreaga lucrare de

omilet a Sfântului.

Aceste principii se referă atât la predica în sine cât și la predicator. În acest sens am

văzut că pe lângă cateheză, predică și omilie există mai multe genuri ale acestora, cum ar fi

pareneza și panegiricul. De asemenea am putut observa că predicatorul nu vorbește de la sine

ci transmite cuvântul lui Dumnezeu. Ca urmare nu trebuie să fie stăpânit de duhul trufiei și al

îngâmfării ci de duhul iubirii frățești prin intermediul căreia predicatorul încearcă să vindece

rănile sufletești ale ascultorilor dar și ale sale.

Ca urmare a acestui fapt predicatorul nu trebuie să menajeze păcatele pe care le

observă la credincioși doar din dorința de a plăcea, deoarece acest lucru este dăunător atât

pentru sine cât și pentru cei ce îl ascultă. Scopul unei predici este acela de a mișca inimile

ascultătorilor iar rezultatul ei trebuie să vizeze cunoașterea de sine a omului și profunda

hotărâre de îndreptare din greșala trecutului. Urmând aceste principii Sfântul Ioan Hrisostom

a ajuns să fie numit cel mai mare orator pe care l-a avut creștinătea.

24 Ibidem, pp. 46-47.

7

Bibliografie

Bulacu, Mihail, Omilia despre predică a Sfântului Ioan Hrisostom, Tipografia Cărților Bisericești, București, 1946.

Ioan Gură de Aur, Sfântul, „Omilia despre predică”, Mitropolia Ardealului XXIII, 1-3 (1978), traducere de Dumitru Fecioru, pp. 58-66.

Ioan Hrisostom, Sfântul; de Nazianz, Sfântul Grigorie; Sirul, Sfântul Efrem, Despre preoţie (Tâlcuiri la Sfânta Scriptură), traducere de Dumitru Fecioru, Sophia Biserica Ortodoxă, Bucureşti, 2004.

Păcurariu, Mircea, „Sfântul Ioan Gură de Aur în Biserica Românească”, Revista Teologică XVII, 4 (2007), pp. 30-54.

8