Potenţialul turistic şi valorificarea sa î n arealul zonei Podul Dâmboviţei - Dragoslavele

UNIVERSITATEA BUCUREŞTI

FACULTATEA DE GEOGRAFIE

SPECIALIZAREA TURISM

LUCRARE DE LICENŢĂ

BUCUREŞTI

2012

UNIVERSITATEA BUCUREŞTI

FACULTATEA DE GEOGRAFIE

SPECIALIZAREA TURISM

POTENŢIALUL TURISTIC ŞI VALORIFICAREA

ACESTUIA ÎN AREALUL ZONEI

PODUL DÂMBOVIŢEI - DRAGOSLAVELE

Îndrumător ştiinţific:

Lector Dr. Dobre Robert

Absolvent: Costache Alexandru

Grupa 306

BUCUREŞTI

2012

D E C L A R A Ţ I E

Subsemnatul /subsemnata _______________________________________

candidat la examenul de finalizare a studiilor universitare de licenţă/master la Facultatea

de Geografie ,în domeniul Geografie /Ştiinţa mediului ,programul de studii universitare de

licenţă/master____________________________________,

declar pe propria răspundere că lucrarea de faţă este rezultatul muncii mele,pe baza

cercetărilor mele şi pe baza informaţiilor obţinute din surse care au fost citate şi

indicate,conform normelor etice,în note şi în bibliografie .Declar că nu am folosit în mod

tacit sau ilegal munca altora şi că nici o parte din teză nu încalcă drepturile de propietate

intelectuală ale altcuiva ,persoană fizică sau juridică .

Declar că lucrarea nu a mai fost prezentată sub această formă vreunei instituţii de

învăţământ superior în vederea obţinerii unui grad sau titlu ştiinţific ori didactic .

CUPRINS

INTRODUCERE.........................................................................6Cuvânt înainte...........................................................................6Argumente................................................................................9Metodologia..............................................................................9Metodologia............................................................................10

Etape.....................................................................................11CAPITOLUL I..........................................................................13ASPECTE GENERALE...........................................................13

1.1 AŞEZARE ŞI LIMITE.....................................................131.2 Aspecte geologice.............................................................161.3 Aspecte climatice..............................................................221.4 Aspecte hidrografice.........................................................241.5 Vegetatia..........................................................................291.6 SOLURILE......................................................................311.7 Fauna................................................................................321.8 Aspectele demografice......................................................341.9 Aspectele economice........................................................39

CAPITOLUL II.........................................................................41POTENŢIALUL TURISTIC.....................................................41

2.1 Zonele turistice.................................................................422.2 Istoria zonelor turistice....................................................44

CAPITOLUL III........................................................................64VALORIFICAREA POTENŢIALULUI TURISTIC...............64

3.1 Potenţialul turistic al zonei Rucăr.....................................653.1.1 Aşezările din Rucăr.....................................................673.1.2 PORTUL.....................................................................683.1.3 Bisericile din Rucăr.....................................................713.1.4 Case memoriale...........................................................723.1.5Monumente şi stătui.....................................................733.1.6 Caminul cultural..........................................................743.1.7 Obiceiuri......................................................................75

3.2 Asociaţia Naţională de Turism Rural Ecologic şi Cultural................................................................................................79

3.2.1 Istoricul apariţiei ANTREC.........................................793.2.2 Scopul ANTREC.........................................................79

3.3 Promovarea sărbătorii „Expopastoralis – Povestea Brânzei”..................................................................................823.4 Amenajarea unei pensiuni agroturistice…………………86

3.4.1 Programul PHARE Coeziune Economică şi Socială– Componentă de Investiţii......................................................873.4.2 Metodologia amenajării turistice rurale......................893.4.3 Particularităţi în amenajarea turistică rurală................903.4.4 Estimarea investiţiei şi identificarea surselor de finanţare................................................................................943.4.5 Surse de finanţar..........................................................97

CONCLUZII...........................................................................100BIBLIOGRAFIE.....................................................................102

INTRODUCERE

Cuvânt înainte

Pe rotundul patriei, în cetatea de piatră a Carpatiilor Meridionali, se afla un spaţiu de

suflet şi de inimă a românilor, o străveche poarta de vie circulaţie, intre Muntenia şi

Transilvania. Acesta este Culoarul Rucar-Bran, ţinut unic şi original, de tulburătoare armonie şi

frumuseţe, o promisiune a vacantelor noastre.

Culoarul Rucar-Bran este străjuit de masivele Leaota şi Bucegi, de Iezer-Papusa şi Piatra

Craiului. Prin particularităţile sale geografice, constituie o unitate teritorială bine individualizata.

Din îmbinarea fericită a componentelor mediului geografic rezulta un ridicat potenţial de habitat,

valorificat printr-o străveche populare, care coboară dincolo de zorii istoriei.

Ceea ce dă însă un farmec aparte acestei zone este peisajul armonios plăsmuit, în care relieful,

blând, variat este croit parcă după măsura umană, deşi împrumuta din monumentalitatea şi

măreţia munţilor vecini.

Aşezările omeneşti, care continua străbune vetre de populare, completează fericit

elementele cadrului natural, înşirându-se pe firul văilor, concentrându-se în micile depresiuni

sau risipindu-se pe plaiurile înalte şi domoale, sfidând parcă înălţimile. Străvechea populare şi

valorificare a resurselor montane a generat o simbioză fericită între om şi mediul carpatic, prin

apariţia unor amenajări temporare de tipul celor pastorale, forestiere, cinegetice şi turistice care

împânzesc munţii. Se conturează astfel un veritabil model economic agropastoral şi turistic, din

îmbinarea unor străvechi indeledniciri umane, cu activităţi moderne.

Cadrul natural, de un pitoresc inegalabil, monumentele istorice, vestigiile civilizaţiei

carpatice potenţate de impresionantele realizări contemporane, poziţia geografică favorabilă,

accesibilitatea deosebită se constituie într-un valoros patrimoniu turistic, intrat de mai multă

vreme în circuitul naţional.

Străveche aşezare, Dragoslavele continua un şir neîntrerupt de forme de habitat încă de

pe vremea dacilor. Dragoslavele a primit statutul de “sat de hotar” deoarece în feudalism avea

rolul de “vama”, împărţit uneori cu Rucarul. Dealtfel, vama de la Câmpulung a fost mutată

iniţial la Dragoslavele, nu departe de actualul local al şcolii, punctul vamal fiind evidenţiat

printr-o inscripţie în slavona. În documentele istorice o întâlnim sub denumirea de “vama

Dâmboviţei” sau “vama Dragoslavele şi Rucăr”.

La Dragoslavele a existat din vechi timpuri o răspântie de drumuri. Aici se întâlnea

vechiul drum de pe valea Dâmboviţei, cu drumul de culme, ce porneşte din Câmpulung, trecând

prin localităţile Namaiesti şi şaua Pravăţ, astăzi mai mutin folosit datorită construirii şoselei

modernizate de peste Mateias.

Frumoasa aşezare Dragoslavele oferă posibilitatea de a cunoaşte arhitectura musceleana,

monumentele istorice, portul popular de o sobră frumuseţe, precum şi nedzemintia ospitalitate a

locuitorilor. Vatra satului s-a extins considerabil, iar noile gospodarii, adevărate vile de munte,

strălucind de curăţenie, au dus la unirea cu Rucarul, în nord, şi Stoeneşti, în sud, dezvoltându-se

astfel tipul de sat “strada”. Prin potenţialul său turistic, Dragoslavele poate fi considerat “sat

turistic”, datorită atât frumuseţilor naturale, cât şi celor de interes istoric..

Una dintre cele mai frumoase şi pitoreşti zone turistice din ţară, este ţinutul Rucarului,

aşezat în nord-estul judeţului Argeş. Reprezintă un izvor de istorie, etnografie tradiţii şi obiceiuri

îmbinate cu peisaje fără seamăn. Veche şi statornica aşezare musceleana, Rucarul sta cuibărit în

inima Carpatiilor la răspântia a două ape: Râuşorul venit năvalnic de prin zănoagele pline de

lumină ale Iezerului, şi dâmboviţa.

Deşi atestat documentar abia în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, într-un document

din 1368, Rucarul continua neîntrerupt o străveche vatra de locuire al cărei urme se pierd în

negura istoriei. Astfel, primele dovezi certe ne arată existenţa aici a castrului roman de la

Scărişoara, din vremea stăpânirii române în Dacia. Meleagurile rucarene au fost, în decursul

secolelor, martore ale unor mari evenimente din istoria romanilor.

Funcţia vamală pe care a deţinut-o Rucarul, vreme de câteva secole, s-a răsfrânt asupra

dezvoltării sale, prin statutul special de care se bucura în cadrul organizării Ţării Româneşti. Un

hrisov emis la 25 iulie 1634 în timpul domniei lui Matei Basarab, prin care Rucarul este scutit de

anumite dari şi biruri spune că “Rucarul este la marginea tarii domniei mele şi poarta greutate şi

nevoie mare şi mare supărare pentru treburile şi slujbele domniei mele şi face cheltuiala pentru

soil şi supraveghează munţii şi marginile ţării şi vamă dornici mele şi încă de la alte greutăţi şi

nevoi suferă pentru trecătoare”1

1 Gheorghe Panruta, 1972

Fost sat de oieri ce-și urcă primăvara turmele în munte și le mai coboară toamna când se

face "răvășitul oilor", Podu Dâmboviței păstrează tradiții nealterate de câteva milenii. Numele

satului de la confluenta Dâmboviței cu Dâmbovicioara și Valea Cheii, este legat de existența

unui străvechi pod de lemn peste apa Dâmboviței care înlesnea circulaţia pe drumul dintre

Câmpulung și Brașov folosit intens de către negustori. Cântece de oierit, doine, hore pot fi

culese aproape de la fiecare bătrân al satului, în zeci de variante.

La fel, portul popular are aici sute de taine și simboluri pe care tot cei bătrâni știu a le

descifra și interpreta. Risipit, sub formă de evantai, de-o parte și de alta a Dâmboviței, în miez

de iarnă, adormit în zăpadă, satului îi dă viața doar fumul ieşit pe coșurile caselor. La 5 km de

Rucăr, pe traseul Rucăr-Bran, Podu Dâmboviţei e așezat ca într-o găleată.

Aflat la poalele munților Piatra Craiului, străjuit de înălţimile verticale ale stâncilor

Cheilor Dâmbovicioarei, de-a stânga, și înconjurat, ca un brâu strâns, de dealuri ceva mai

domoale pe flancuri, satul la o primă privire, ar părea de-a dreptul sufocat. Însă tocmai aici

Dâmbovița, cu mult înainte de a se pune prima piatră de temelie a așezării, și-a creat un "spațiu

de respiraţie". Şi aşa cum largă a fost "respirația" Dâmboviței, la fel de largi la suflet sunt

locuitorii așezării.

Veseli, primitori, n-ar precupeți nici un efort pentru a vă face să vă simţiţi cât mai bine,

oaspeți fiindu-le! Căci de le treceţi pragul, veți simți, ca-n copilărie, cum suflete calde și mâini

îndemânatice (de gastronomi verificați) vă vor ocroti și vă vor bucura zilele de vacanță petrecute

aici. Ba mai mult, vă vor călăuzi pașii prin "labirinturi" nelegiuit de frumoase: Cheile

Dâmboviței, Cheile Dâmbovicioarei, Peștera Urșilor, Peștera Dâmbovicioarei, excursii de o zi la

Curtea de Argeș cu un microbuz, spre Podișor, Braniște, Bran etc.

Tot aici cunoscutul dramaturg Paul Everac a inițiat un proiect cultural care a însemnat

crearea unui complex de stătui în aer liber la ieșirea din sat. Acum satul a devenit o adevărată

zonă de turism rural exixstând aici o mulțime de pensiuni

Argumente

Zona aleasă are un mare potenţial agroturistic ce merita valorificat, cu o vechime în

tradiţii, obiceiuri şi gastronomie, îmbinate cu peisajele nemaintalnite.

În toată zona, mai ales în Rucăr s-a dezvoltat sistemul de turism rural (agroturism) care

oferă celor interesaţi, pe lângă frumuseţea locurilor şi mâncărurile tradiţionale, ospitalitatea

deosebită a oamenilor din această parte a ţării. Agroturismul românesc este un important mijloc

de atracţie turistică reprezentat printr-o gamă largă şi diversificata: ţesăturile decorative,

costumele populare, sculpturile în lemn şi piatra, pictura pe sticlă sau lemn, vopsitul ouălor,

împletiturile din nuiele şi, totodată, muzica populară şi dansurile romaneşti alerte şi bine ritmate.

Scopul lucrării este acela de a cunoaste potentialul touristic al zonei si de a valorifica

aceste valori ce s-iau pus amprenta în istorie.

Metodologia

In vederea familiarizarii cu arealul studiat si pentru identificarea eventualelor probleme

au fost aplicate toate metodele. Demersurile de evaluare a potentialului turistic al acestui areal

prezinta o importanta ridicata astfel prin cunoasterea si evaluarea acestuia se poate valorifica

prin diverse metode, in cazul de fata arealul prezinta un ridicat potential natural si agroturistic

iar acesta poate fi valorificat prin promovarea obiceiurilor si traditiilor, si imbunatatirea

infrastructurii.

In cazul acesta, in urma analizei am constatat ca imbunatatirea bazei de cazare aduce un

plus turismului in aceasta zona, din cauza cererii tot mai mari manifestata de catre turisti pentru

servicii turistice de calitate superioara, in unitatile de cazare din mediul rural.

Mai intai am facut o analiza a situatiei actiale, a datelor generale referitoare la zona din

punct de vedere geografic, o analiza a starii initiale a zonei si a mediului ambiant, capacitatea de

primire a zonei si modificarile pe care le poate aduce un nou proiect

Pentru a identifica solutie cat mai buna, rezultatul acestor analize trebuiesc suprapuse pentru

a rezulta un areal pretabil din toate punctele de vedere pentru construirea unei pensiuni

agroturistice.

Pe langa acestea ar mai fi criterile precum, accesibilitate buna, distanta fata de o alta

pensiune sa fie de cel putin 100 de metri, pentru a oferi un aer mai intim, o vegetatie deasa

pentru a bloca undele sonore venite de la sosea sau pensiunile apropiate, oferindu-le turistilor

un cadru intim si linistit.

Am facut o estimare cat mai realista a veniturilor, a costurilor precum si utilizarea unui cost

real al capitalului si fixarea unei perioade optime de timp.

O analiza a cererii este foarte importanta, aceste date pot fi furnizate de Organizatia

Mondiala a Turismului precum si alte institutii cu preocupari in domeniul statisticilor turistice.

Aceste informatii sunt reprezentate de numarul de turisti, circulatia turistica pe tipuri de unitati

de cazare (hoteluri, vile , camping, etc.) insa si analiza ofertei existente (ofertei din punct de

vedere al transportului, bazei de cazare, unitatilor de alimentatie publica, produselor turistice,

comertului)

După strângerea informaţiilor şi indicarea unui real compatibil cu cerinţele enunţate,

avem nevoie de o strategie de dezvoltare corectă şi care să îşi propună obiective ce pot fi atinse.

Aceasta strategie poate fi corecta daca are obiective: cuprinzatoare (ample, generoase,

semnificative pentru comunitate), orientate (focalizate pe rezolvarea problemelor sectoriale sau

teritoriale), realiste (realizabile in raport cu resursele economice, umane, si cu perioada de timp

la care se raporteaza), elocvente (clare pentru toti actorii implicati si pentru comunitate in

ansamblul ei, ca ultim bneneficiar), temporale (legate de timp, de o anumita etapizare si

desfasurare cronologica).

Metodologia

În vederea familiarizării cu arealul studiat şi pentru identificarea eventualelor probleme

au fost aplicate toate metodele. Demersurile de evaluare a potenţialului turistic al acestui areal

prezintă o importanţă ridicată astfel prin cunoaşterea şi evaluarea acestuia se poate valorifica

prin diverse metode, în cazul de fata arealul prezintă un ridicat potenţial natural şi agroturistic

iar acesta poate fi valorificat prin promovarea obiceiurilor şi tradiţiilor, şi îmbunătăţirea

infrastructurii.

În cazul acesta, în urma analizei am constatat că îmbunătăţirea bazei de cazare aduce un

plus turismului în această zonă, din cauza cererii tot mai mari manifestată de către turişti pentru

servicii turistice de calitate superioară, în unităţile de cazare din mediul rural.

Mai întâi am făcut o analiză a situaţiei actiale, a datelor generale referitoare la zona din

punct de vedere geografic, o analiză a stării iniţiale a zonei şi a mediului ambiant, capacitatea de

primire a zonei şi modificările pe care le poate aduce un nou proiect

Pentru a identifica soluţie cât mai bună, rezultatul acestor analize trebuiesc suprapuse pentru

a rezulta un areal pretabil din toate punctele de vedere pentru construirea unei pensiuni

agroturistice.

Pe lângă acestea ar mai fi criterile precum, accesibilitate bună, distanţa faţă de o altă

pensiune să fie de cel puţin 100 de metri, pentru a oferi un aer mai intim, o vegetaţie deasă

pentru a bloca undele sonore venite de la şosea sau pensiunile apropiate, oferindu-le turiştilor

un cadru intim şi liniştit.

Am făcut o estimare cât mai realistă a veniturilor, a costurilor precum şi utilizarea unui cost

real al capitalului şi fixarea unei perioade optime de timp.

O analiză a cererii este foarte importantă, aceste date pot fi furnizate de Organizaţia

Mondială a Turismului precum şi alte instituţii cu preocupări în domeniul statisticilor turistice.

Aceste informaţii sunt reprezentate de numărul de turişti, circulaţia turistică pe tipuri de unităţi

de cazare (hoteluri, vile , camping, etc.) însă şi analiza ofertei existente (ofertei din punct de

vedere al transportului, bazei de cazare, unităţilor de alimentaţie publică, produselor turistice,

comerţului)

După strângerea informaţiilor şi indicarea unui real compatibil cu cerinţele enunţate,

avem nevoie de o strategie de dezvoltare corectă şi care să îşi propună obiective ce pot fi atinse.

Această strategie poate fi corectă dacă are obiective: cuprinzătoare (ample, generoase,

semnificative pentru comunitate), orientate (focalizate pe rezolvarea problemelor sectoriale sau

teritoriale), realiste (realizabile în raport cu resursele economice, umane, şi cu perioada de timp

la care se raportează), elocvente (clare pentru toţi actorii implicaţi şi pentru comunitate în

ansamblul ei, ca ultim bneneficiar), temporale (legate de timp, de o anumită etapizare şi

desfăşurare cronologică).

Etape

Etapă pregătitoare a constat în strângerea materialelor ce au deservit acestui studiu. În

prima fază au fost strânse informaţiile generale asupra arealului (geologie, hidrografie, vegetaţie,

faună, etc.) după aceea informaţii asupra turismului din zonă (ce tip de turism se practică,

obiectivele turistice importante naturale şi antropice, infrastructura turistică).

Etapa de teren a constat în vizitarea unor obiective şi strângerea de informaţii noi,

strângerea de informaţii asupra concurenţei bazelor de cazare din zona Rucăr.

Etapa de birou a constat în interpretarea datelor obţinute, realizarea tabelelor, şi

eliberarea unor concluzii specifice.

Am făcut o estimare a investiţiei şi am identificat sursele de finanţare în vederea

realizării proiectului

Principalele probleme care trebuiesc avute în vedere în scopul realizării unui proiect de

investiţii, şi care se constituie în criterii de adoptare a deciziei, sunt:

· determinarea valorii investiţiei;

· identificarea surselor de capital şi a modalităţilor de finanţare;

· evaluarea cheltuielilor de exploatare şi calculul eficienţei.

Într-o ultimă etapă am analizat rentabilitatea acestei investiţiei în comparative cu

rentabilitatea unei alte investiţii . Pentru acest lucru se poate folosi metoda ,,Cash Flow”2. S-au

evaluat cheltuielile precum achiziţionarea şi pregătirea solului, amenajarea şi echiparea

terenurilor destinate vânzării, echipamentul primar şi lucrările de infrastructură, echipamentele

de suprastructura.

2 Cash flow (fluxul de numerar) este diferenta dintre incasarile si platile curente ale unei firme, pe o anumita perioada de timp.

CAPITOLUL I

ASPECTE GENERALE

1.1 AŞEZARE ŞI LIMITE

Fig.1 Incadrarea in Romania

Veritabilă cunună muntoasă „corona montium"3 cum îi numeau învăţaţii antici, Munţii

Carpaţi, prin particularităţile lor geografice complexe, dau nota dominantă pământului

românesc.

Sunt munţi de încreţire, mijlocii ca înălţimi, tineri din punct de vedere geologic. Aceştia

sunt formaţi din roci variate. Carpaţii, înzestraţi cu mari bogaţii naturale, au fost locuiţi din cele

mai vechi timpuri, având un mare potenţial de habitat. O importantă poarta de pătrundere în

orizontul carpatic este Culoarul depresionar Rucar-Bran, un spaţiu montan original, o veritabilă

„membrană do osmoză" între Muntenia şi Transilvania

Considerat ca o arie de discontinuitate geografică relativă, Culoarul depresionar Rucăr-

Bran, ce aparţine grupei montane a Bucegilor, se conturează ca o unitate de relief bine

individualizata şi originală. Este situat la o altitudine cu valori cuprinse între 500 şi l 500 m,

străjuit ele munţii Leaota şi Bucegi, în est, Iezer-Păpuşa şi Piatra Craiului, în vest, se desfăşoară

pe direcţia principală nord-est — sud-vest.

Acest spaţiu carpatic are o suprafaţă de circa 775 km2. Se desfăşoară pe o lungime de 45

km, între localităţile Stoeneşti şi Sohodol, având lăţimea maximă de 14 km în dreptul comunei

Moeciu. El pare „suspendat" faţă de Depresiunea Braşov, în partea de nord, şi Subcarpaţi, în

partea de sud.

Uneori, în literatura de specialitate, Culoarului Rucăr—Bran i se alătură şi culoarele

secundare ale Tamâşului şi Oticului, aflate în bazinul superior al Dâmboviţei, încadrate de

munţii Iezer-Păpusa, Făgăraş, Ţaga şi Piatra Craiuiui. Asupra limitelor estice şi vestice nu există

nici o îndoială, deoarece sunt clar exprimate în peisaj de abrupturile puternice ale masivelor

limitrofe, care pe cele două flancuri domină cu 500—800 m acest culoar depresionar

intracarpatic.

În schimb, extremităţile sale nordice şi sudice rămân „suspendate" către depresiunile

Braşov şi Stoeneşti cu 350—400 m. Poate şi acest aspect constituie un element de originalitate şi

unicitate, care, alături de celelalte, conferă acestui spaţiu geografic carpatic o evidentă

personalitate.

Dacă în nord, o denivelare clară de natură tectonică, de circa 400 m, ce apare pe direcţia

localităţilor Sohodol—Măgura, cu vizibile diferenţieri ce se reflectă în peisaj, delimitează net

Culoarul Rucăr— Bran de Depresiunea Braşov, nu acelaşi lucru se poate afirma despre limita

3 Iordanes, Getica, XII.74

sudică, pentru care se mai poartă discuţii, în sensul că o parte dintre specialişti extind culoarul

doar până la Rucăr, iar alţii includ acestei originale unităţi depresionare şi Culoarul Dâmboviţei

până la cheile de la Cetăţuia, cuprinzând astfel şi bazinetele depresionare Dragoslavele şi

Stoeneşti.

Aşadar, acest spaţiu montan, care se desfăşoară între limitele descrise, reprezintă prin

particularităţile sale complexe cu valoare de unicat, o regiune de complementaritate geografică

atât faţă de unităţile montane limitrofe, cât şi faţă de ţinutul subcarpatic din sud şi Depresiunea

Braşov din nord.

Sub raport administrativ aşezările din culoar aparţin judeţului Argeş (Stoeneşti,

Dragoslavele, Rucăr, Podul Dâmboviţei) şi judeţul Braşov (Fundata, Moeciu şi Bran)

Gospodăriile localnicilor se adună îndeosebi de-a lungul văilor şi în micile bazinete şi

depresiuni, dar se răsfiră şi pe culmile semeţe, la poalele pădurilor, sfidând parcă înălţimile,

contopindu-se cu cerul.

Fiecare anotimp vine aici cu o notă distinctă în cromatica peisajului; de la albul imaculat

al zăpezilor, care învesmântează munţii în castele coborâte din lumea basmelor copilăriei, ori

beţia de culori a verilor, cu covorul multicolor al păşunilor şi fâneţelor montane.

Şi peste tot se simte hărnicia oamenilor care continuă milenare ocupaţii, iar aşezările

umane mari şi frumoase semnifică perenitatea civilizaţiei carpatice româneşti. Iată de ce este

unică şi originală această „poartă" în Carpaţi de la Rucăr—Bran, dăltuită cu frumuseţe de natură

şi îmbogăţită de vrednicia locuitorilor săi.

Arealul analizat reprezintă intrarea prin partea sudică a culoarului şi se afla în NE

judeţului Arges.

Fig.2 Incadrarea arealelor in judet

1.2 Aspecte geologice

Înfăţişarea actuală a reliefului din această zonă constituie, fără îndoială, rezultatul unei

îndelungate evoluţii. Majoritatea cercetărilor evidenţiază faptul că acest spaţiu, care se

suprapune culoarului Rucar-Bran, s-a individualizat în mezozoic (la sfârşitul cretacicului), în

urma mişcărilor de cutare, prin care s-au înălţat Sinclinalele Bucegi, Piatra Craiului şi

anticlinalul Leaota. În mod cert frământările tectonice din munţii vecini au găsit o amplă

rezonanta ce se resimte şi în peisajul actual al acestei regiuni. Fundamentul este alcătuit din

formaţiuni petrografice dure, cristaline, asemănătoare celor din munţii Făgăraş şi Leaota.

Cam de la mijlocul erei mezozoice, teritoriul actual a funcţionat ca un bazin de

sedimentare încadrat de masivele cristaline alea Leaotei, Făgăraşului şi Iezerului. Aici s-au

acumulat, din jurasic până în cretacic, în mai multe cicluri, mai întâi formaţiuni predominant

calcaroase (calcare compacte sau stratificate, calcare recifale, marnocalcare cu intercalaţii de

gresii şi marne), apoi formaţiuni detritice, alcătuite îndeosebi din conglomerate şi greşii. După

sedimentarea completă din cretacic partea sudică a culoarului Rucar-Bran devine uscat, intrând

astfel sub acţiunea factorilor erazionali.

Cercetătorul avizat, dar şi turistul dornic de cunoaştere, poate descifra cu uşurinţa urmele

vieţuitoarelor marince cu schelet calcaros care populau atunci bazinul acvatic. Sub pasul grăbit

al turistului de astăzi se ascunde o fascinantă lume a convulsiilor geologice, în care durata unei

vieţi pare o clipă în veşnică erelor şi a perioadelor înscrise în istoria naturală a acestor locuri.

Varietatea reliefului, în care relativa uniformitate a Platformei Bran contrastează cu

bazinetele depresionare Peştera, Dâmbovicioara, Podul Dâmboviţei, Rucăr şi Dragoslavele, ori

complexul carstic deosebit de evoluat din zona centrală sunt consecinţele unei intense activităţi

de modelare în roci cu durităţi diferite, în care rolul apei a fost decisiv.

De fapt, apa, de la minuscula picătura până la râul zgomotos şi învolburat, a sfridelit

masivele calcaroase cu o răbdare de bijutier, dând la iveală un relief carstic pitoresc, de la

ameţitoarele chei până la mirifica şi vrăjita lume a peşterilor, de la micile doline cu pâlcuri

răzleţe de copaci, până la poliile întinse ocupate de gospodarii, toate conturând aevea unui

spendid crochiu geografic. Aşadar, o îndelungată evoluţie paleogeografică explica în parte,

frumuseţea şi originalitatea acestui spaţiu geografic intramontan. Este şi motivul pentru care

relieful, pitoresc şi variat, da un farmec deosebit peisajului.

De fapt originalitatea acestui spaţiu carpatic a fost surprinsă de cercetători în chiar

denumirile iniţiale propuse: ,,uluc depresionar”, ,,coline”, ,,platforma” şi, în fine, de ,,culoar

depresionar” care corespunde cel mai mult realităţii geografice. culoarul Rucar-Bran era

sintetizat ca fiind ,, un horst fata de ţinuturile joase pe care se sprijină şi o depresiune în

comparaţie cu munţii vecini”4. Iar aceasta întinsă arie depresionară intracarpatică, alcătuită din

plaiuri netede sau uşor ondulate, desfăşurate între 900 şi 1200 m, din care se înalta zvelte

măgurile calcaroase, aparţine, în cea mai mare parte suprafeţei carpatice de bordura, ce îşi

găseşte aici corespondent în “platformă Branului” cu mare extindere în partea de nord, şi

în ,,platforma Dâmboviţei”, multm ai îngusta, abia sesizabilă, în partea de sud.

4 M. Constantinescu (1941)

Culoarul Dâmboviţei este cuprins intre Podul Dâmboviţei, la nord, o veritabilă

răspântie de drumuri în culoar, şi cheile de la Cetăţuia, în sud, fiind străjuit de munţii Leaota, în

est, şi Iezer, în vest. Nota specifica este data atât de mulţimea bazinetelor depresionare de

origine tectono-eroziva, care se înşiră aidoma unor mărgele pe valea Dâmboviţei, dar şi de

relieful carstic evoluat, plin de pitoresc. Râul Dâmboviţa constituie fără îndoială factorul

erozional cel mai important, adâncirea acestuia fiind impulsionată atât de nivelul de bază

coborât, cât şi de mişcările neotectonice, care au determinat înălţarea şi mai pronunţată a

munţilor din jur.

De asemenea, el se suprapune unor aliniamente tectonice importante şi unui mozaic

petrografic alcătuit din şisturi cristaline, marne, calcare şi conglomerate, care au contribuit la

individualizarea unor depresiuni, separate între ele prin sectoare mai înguste de vale. Astfel,

depresiunile Podu Dâmboviţei, Rucăr, Dragoslavele şi Stoeneşti au favorizat localizarea şi

dezvoltarea unor importante aşezări omeneşti.

Depresiunea Podul Dâmboviţei reprezintă una dintre cele mai clare depresiuni

tectonice din Carpaţi, fiind delimitată, pe toate cele patru laturi ale sale, de aliniamente de falie,

corespunzătoare unor puternice abrupturi calcaroase. Aceşti pereţi crenelaţi de calcar ce o

înconjură ca un zid de cetate îi conferă un pitoresc deosebit, la care contribuie din plin şi

despicăturile adânci, sub formă de chei, po care Dâmboviţa şi afluenţii ei le fac la pătrunderea

sau ieşirea din depresiune: cheile Dâmboviţei, Dîmbovicioarei, Oraţii şi Cheii. În partea sa

centrală se află vatra localităţii cu acelaşi nume, ale cărei gospodării se dispersează pe versanţii

însoriţi într-o miraculoasă geometrie. Tot aici converg drumurile carosabile ce urmează cursul

râurilor Dâmboviţa, Dâmbovicioara şi Cheia, precum şi drumul naţional dintre Braşov şi

Câmpulung.

Depresiunea Rucăr, despărţită de Podu Dâmboviţei prin horstul de la Pleaşa Posadei (l

072 m), un minunat loc de privelişte, reprezintă o depresiune tectonică de tip graben aflată în

zona de convergenţă a Dâmboviţei cu Râuşorul. Relieful variat este explicat prin marea

diversitate petrografică. Formele carstice, bine reprezentate în Dealul Crucii şi La Cuculeţ, stau

alături de cele dezvoltate pe gresii şi conglomerate, îndeosebi pe Valea lui Ecle. Vatra

depresiunii, situată la circa 700 m altitudine, a permis amplasarea aşezării cu acelaşi nume, pe

baza unei populări multimilenare, favorizate de drumul străvechi transcarpatic, dar şi de vechea

funcţie vamală. Aşezarea umană de aici a folosit iniţial confluenţa hidrografică, dar şi valea

Râuşorului, care a permis amplasarea vetrei satului spre amonte, cât şi spre versanţii munţilor

Iezer, Pleaşa Posadei sau Dealul Crucii.

Depresiunea Dragoslavele, separată de Rucăr prin culoarul mai îngust al Dâmboviţei,

sub formă de defileu, este mai puţin extinsă, având o formă alungită. Este un bazinet de eroziune

selectivă, străjuit către sud-vest de Muntele Mateiaş (l 239 m), iar către nord-est de Muntele

Vârtoapele sau Piatră Dragoslavelor (l 434 m), ambele alcătuite din calcar, sub forma unor

măguri solitare care oferă un tur de orizont deosebit de instructiv spre munţii din jur şi asupra

Culoarului Dâmboviţei.

Depresiunea Stoenesti-Badeni constituie compartimentul sudic al Culoarului

depresionar Rucăr—Bran. Este situat la contactul dintre munţii Iezer-Păpuşa şi Leaota cu

Subcarpaţii şi s-a format prin eroziune diferenţială, cu precădere în marne şi gresii cretacice. Are

o altitudine de 580—600 m. Spre sud este închis de cheile Dâmboviţei de la Cetăţuia, adâncite

în conglomerate cretacice, iar cele două compartimente depresionare — Stoeneşti şi Bădeni —

sunt separate între ele prin micul defileu de la Plaiul Cheii.

Relieful carstic, dezvoltat pe calcarele mezozoice, se află practic răspândit în tot lungul

Culoarului Dâmboviţei, dar se constată o mai largă amploare în împrejurimile Depresiunii Podu

Dâmboviţei. Deşi a fost studiat în amănunt în ultimul timp, carstul dâmboviţean reprezintă un

potenţial turistic de primă importanţă, încă insuficient cunoscut şi, mai ales, valorificat în

economia turistică. Din bogăţia şi varietatea formelor carstice dâmboviţene evidenţiem în primul

rând cheile şi peşterile care, prin pitorescul şi spectaculozitatea lor, constituie puncte de mare

atractivitate turistică.

Cheile, aceste forme spectaculoase făurite de reţeaua apelor curgătoare în masivele

calcaroase, reprezintă importante locuri de interes turistic con-centiate îndeosebi pe Dâmboviţa

şi pe principalii ei afluenţi: Dâmbovicioara, Crovul, Ghimbavul şi Cheia.

Cele mai interesante şi mai spectaculoase complexe de chei se află pe valea Dâmboviţei:

Cheile Petrimanului în cursul superior şi Cheile Plaiului Mare sau Cheile Mici la pătrunderea

râului în Depresiunea Podu Dâmboviţei, Cheile Mari sau Cheile de Jos, sculptate în trupul

Muntelui Ghimbav, între Podu Dâmboviţei şi Rucăr. În sfârşit, cheile de la Cetăţuia sau de la

Cetăţeni săpate tot de apa Dâmboviţei, dar nu în calcare ci în conglomerate cretacice.

Principalul afluent al Dâmboviţei este Dâmbovicioara, care şi-a făurit într-o luptă

fascinantă două sectoare de chei: cheile Dîmbovicioarei, situate în imediata vecinătate a

localităţii Podu Dâmboviţei şi ale Brusturetului, în amonte de satul Dâmbovicioara, spre obârşie.

Dintre aceste complexe de chei, mai cunoscute sunt cele de pe Dâmboviţa (cheile de la Cetăţeni

şi Plaiul Mare) şi de pe Dâmbovicioara, intrate într-un circuit turistic eficient, dar mai

spectaculoase sunt cheile dintre Podu Dâmboviţei şi Rucăr, ferăstruite în Muntele Ghimbav de

către Dâmboviţa (Cheile Mari), Cheia (Cheiţa) şi Ghimbav care, în lipsa unor poteci amenajate,

au rămas astfel ca la început de lume. Desigur, străbaterea acestora este încă dificilă, necesitând,

o bună pregătire fizică, echipament adecvat şi multe cunoştinţe de căţărare.

Înălţimea unor chei depăşeşte 200—300 m, iar grandoarea peisajului este greu de

descris. Verticalitatea pereţilor ce sprijină cerul mereu răvăşit de nori, izvoarele reci care apar pe

neaşteptate la capătul unei văi oarbe (sohodoale) stau la baza unui abrupt, susurul tainic al apei

sfredelind cu răbdare pereţii calcaroşi, grotele şi avenele, conurile de grohotiş de la bâza

versanţilor sau temeritatea câtorva exemplare de molid, smocuri de iarbă şi pâlcuri de flori

multicolore care s-au avântat spre viaţă, prinzind rădăcini chiar pe cele mai inaccesibile

abrupturi şi stâncării!

Iată de ce drumeţul fără grabă, care trece prin aceste meleaguri, e bine să facă scurte

popasuri şi în lumea cheilor. La capătul celălalt al culoarului, în platformă brăneană, sectoarele

de chei de pe Valea Şimonului şi Sbîrcioarei, mai mici ca dimensiuni, păstrează o notă de inedit

prin aspectul lor sălbatic şi merită să fie vizitate.

Peşterile reprezintă o lume nebănuită de taine şi frumuseţi, ascunse în pântecele

muntelui, izvodite de lucrarea înceată şi tenace a picăturii de apă asupra rocii de calcar.

Mulţimea peşterilor demonstrează existenţa unui relief carstic puternic evoluat, explicabil prin

însăşi evoluţia geologică timpurie a acestui perimetru montan, alături de rolul agenţilor

modelatori, în care reţeaua hidrografică a avut partea principală de acţiune. În acelaşi timp,

peşterile au constituit adevărate locuinţe folosite de oamenii culturii musteriene (circa 60 000—

40 000 î.e.n.), când condiţiile climatice ale perioadei glaciare s-au înrăutăţit, impunând adaptarea

populaţiei la noile realităţi.

Cele mai mari şi mai cunoscute peşteri se află, desigur, tot în compartimentul central al

culoarului: Peştera Dîmbovicioarei, situată pe valea omonimă, în amonte de satul

Dâmbovicioara, peştera de la Colţul Surpat sau Plaiul Mare, pe valea Dâmboviţei, nu departe de

Podu Dâmboviţei, peştera Uluce, aflată la confluenţa pârâului Urdăriţa cu Rudăriţa, Peştera

Stânciului din Munţii Piatra Craiului, ori peşterile din arealul localităţii Peştera din platforma

brăneană s.a.

Alături de valoarea turistică deosebită a acestor peşteri, este de menţionat valoarea lor

ştiinţifică, reprezentată prin depozitele fosilifere, formaţiunile carstice specifice, lumea

nebănuită a râurilor şi lacurilor subterane, fauna originală, adaptată la mediul cavernicol etc.

Peştera cea mai cunoscută din acest areal este cea a Dîmbovicioarei. Din nefericire, ea a avut

mult de suferit datorită afluxului turistic neorganizat, în urma căruia amatorii de „suveniruri",

nesupravegheaţi, au distrus ceea ce natura, cu migală şi pricepere, a construit în milioane de ani.

Alternanţa poliilor, a dolinelor şi avenelor cu formele de relief dezvoltate pe

conglomerate şi roci cristaline determină un peisaj variat, de mare pitoresc, care constituie,

alături de alţi factori, elemente de mare atractivitate pentru numeroşii turişti care străbat culoarul

depresionar, împreună cu relieful calcaros — principalul factor geomorfologic în desfăşurarea

turismului — relieful periglaciar şi glaciar din zona munţilor vecini Iezer, Leaota, Bucegi şi

Piatra Craiului completează armonios cadrul natura] specific culoarului.

1.3 Aspecte climatice

Clima Culoarului depresionar Rucăr—Bran se încadrează prin particularităţile sale în

climatul montan moderat, fiind influenţat de masivele înalte ale Carpaţilor Meridionali.

Desfăşurarea elementelor climatice este generată de circulaţia generală a maselor de aer

care se face pe direcţia predominantă nord-est — sud-vest. Varietatea reliefului, creşterea

altitudinii în culoar, în dublu sens, dinspre periferii spre cumpăna de ape Giuvala—Fundata şi

dinspre axul culoarului spre versanţi, până la circa l 400-—l 500 m, generează gra-dienţi

verticali în scăderea temperaturii, creşterea cantităţii de precipitaţii, nebulozitate şi presiune

atmosferică.

Covorul vegetal, îndeosebi vegetaţia forestieră, alături de expoziţia diferită a versanţilor,

bazinetele depresionare etc. imprimă sensibile variaţii în topoclimatul culoarului. Climatul,

reconfortant şi tonic pentru activităţile umane, se caracterizează prin ierni mai moderate decât pe

culmile montane din jur, cu veri relativ călduroase şi toamne lungi, calde şi uscate.

Regimul termic se caracterizează prin valori medii anuale de 4—8°C, temperatura

scăzând evident cu înălţimea: 7,2°C la Rucăr (700 m altitudine), 4,4°C la Fundata (l 370 m) şi

—2,8CC la vârful Omu (2 505 m) din Munţii Bucegi.

În depresiunile Rucăr şi Podu Dâmboviţei, se înregistrează frecvente inversiuni termice

care, pe lângă temperaturile minime coborâte, mai determină ceţuri de vale, brume timpurii şi

târzii, îngheţ la sol.

Repartiţia geografică a precipitaţiilor atmosferice arată creşterea acestora o dată cu

altitudinea, dinspre regiunile periferice ale culoarului spre pasul Giuvala. Precipitaţiile medii

anuale înregistrate la Rucăr, de pildă, sunt de 810,9 mm, în timp ce la Fundata acestea ajung la l

020,9 mm. Maximă pluviometrică absolută s-a înregistrat la Fundata, la 19 iunie 1924, când

timp de 24 de ore au căzut 306 mm, una dintre cele mai mari valori pluviometrice din ţara

noastră.

Interesant pentru fluxul turistic este durata medie a stratului de zăpadă, îndeosebi pentru

practicarea sporturilor de iarnă. În timp ce la staţiile meteorologice din afara culoarului, la

Câmpulung şi Braşov se înregistrează 121 şi, respectiv, 144 zile cu strat de zăpadă, la Fundata

rezistă 200 zile, de unde rezultă reale posibilităţi de practicare a sporturilor de iarnă, îndeosebi

pe pârtiile ce aşteaptă freamătul vesel şi tonic al turiştilor. La Fundata stratul de zăpadă se

menţine de la mijlocul lunii noiembrie până în prima decadă a lunii aprilie.

În general vântul este cel mai instabil element meteorologic, fiind influenţat, desigur, de

circulaţia generală atmosferică, relief şi alţi factori. Particularităţile culoarului, munţii din jur,

determină ca direcţia principală a vânturilor la Fundata să fie relativ uniform repartizată între

direcţia nord-est, 41,7% şi sud-vest, 42,6%.

Local sunt cunoscute vânturi pe care locuitorii de aici, după o experienţă multiseculară,

le-au denumit „Pietrarul", care bate dinspre Piatra Craiului, topind zăpezile cu pericol de

avalanşe, şi „Băltăre-reţul"5, care se resimte dinspre culmile Bucegilor şi Leaotei, determinând

încălzirea vremii. Prin particularităţile parametrilor climatici diferenţiaţi după relief şi expoziţia

versanţilor, în Culoarul Rucăr—Bran au fost individualizate nu mai puţin de cinci topoclimate6

Topoclimatul Platformei Fundata, la altitudinea de l 100—l 350 m, se caracterizează prin

temperaturi medii anuale cuprinse între 4° şi 6°C, amplitudine termică anuală de 19—20°C,

numărul mediu anual al zilelor de iarnă fiind de 50—70 anual, al zilelor cu îngheţ de 150—160,

al zilelor de vară de 18—24. Se remarcă o permanentă mişcare de aer sub forma unor curenţi pe

direcţia nord-est şi sudvest. Precipitaţiile sunt bogate, cuprinse între 900 şi l 200 mm anual, cu

ploi torenţiale frecvente. Stratul de zăpadă nu depăşeşte în medie 50 cm, persistent între

noiembrie şi aprilie. Este climatul cel mai uniform din tot culoarul depresionar, favorabil

păşunatului, dezvoltării pajiştilor, fondului forestier şi chiar pentru cultura cartofului.

Insolaţia puternică, puritatea remarcabilă a aerului, lipsa curenţilor puternici, durată mare

a stratului de zăpadă sunt favorabile amenajării unei staţiuni climatice şi turistice care ar pune în

valoare nu numai potenţialul climatic deosebit, dar şi cadrul natural plin de pitoresc al acestei

regiuni carpatice.

Topoclimatul pantelor sudice se desfăşoară între 600 şi l 100 m altitudine,

caracterizându-se prin temperaturi medii anuale cuprinse între 6 şi 8°C, fenomene do inversiune

de temperatură la Podu Dâmboviţei, Rucăr, Dragoslavele şi chiar Stoeneşti, lipsa vânturilor

dominante, 30—50 zile de iarnă identic cu numărul zilelor de vară. Precipitaţiile sunt cuprinse în

medie între 750 şi 900 mm, cu ploi torenţiale frecvente, iar stratul de zăpadă persistă, în anumite

locuri, 3—4 luni pe an. Este un climat favorabil pădurilor de foioase şi de amestec, dar accesibil

şi pomiculturii şi chiar culturii unor legume, în special în Depresiunea Stoeneşti—Bădeni.

Topoclimatul pantelor nordice este cuprins între 650 şi l 100 m, fiind specific platformei

brănene. Se caracterizează prin temperaturi medii anuale cuprinse între 5 şi 7°C, amplitudini

5 Vânt călduț, umed, care bate dinspre miazăzi6 E. Teodoreanu, 1980

termice anuale de 21—22°C, prin precipitaţii puţine, diminuate, de circa 650—850 mm anual,

cu 30—50 zile de iarnă şi 20—40 zile de vară pe an. Sunt frecvente aici inversiunile termice,

care influenţează desigur desfăşurarea celorlalte elemente climatice. Acest topoclimat permite

dezvoltarea deosebită, alături de creşterea animalelor, a pomiculturii la Bran şi Moeciu, precum

şi cultură pe agroterase a cartofului, orzului şi chiar a porumbului furajer.

Topoclimatul versanţilor estici, spre munţii Leaota şi Bucegi, cu altitudini între 800 şi

1400 m, se diferenţiază datorită expoziţiei versanţilor, prin modificări sensibile ale gradienţilor

verticali, aici precipitaţiile fiind mai bogate. Favorizează dezvoltarea pădurilor şi a pajiştilor

naturale şi secundare. Se remarcă prezenţa unor culoare de avalanşe îndeosebi dinspre abruptul

Bucegilor şi vânturi locale puternice ca de pildă „Băltăreţul".

Topoclimatul versanţilor vestici, spre munţii Iezer-Păpuşa şi Piatra Craiului se distinge

prin gra-diertţi verticali pronunţaţi, cu un caracter vădit de adăpost faţă de circulaţia atmosferică

preponderent vestică. Precipitaţiile sunt sensibil diminuate, vinturile locale au caracter formal,

mărind uscăciunea. Condiţiile climatice specifice Culoarului Rucăr— Bran au constituit o

premisă favorabilă în străvechea locuire a acestor fermecătoare plaiuri carpatice, dar şi în

posibilităţi de practicarea turismului tot timpul anului.

1.4 Aspecte hidrografice

Apele curgătoare alcătuiesc un veritabil păienjeniş, care, cu o tenacitate de invidiat, au

ferăstruit munţii, generând bazinete depresionare cu lunci şi terase, dar şi chei impunătoare de

rară spectaculozitate.

Apele curgătoare sunt reprezentate de râul Dâmboviţa, care drenează partea centrală şi

sudică a culoarului şi de Râul Turcului care se scurge într-o direcţie opusă, spre Depresiunea

Braşov. În fapt aceste râuri aparţin de sisteme hidrografice diferite, Dâmboviţa sistemului Argeş,

iar Valea Turcului sistemului Olt.

Dâmboviţa, debit mic(sursa: www.veziromania.ro)

Bazinul hidrografic al Dâmboviţei ocupă circa două treimi din suprafaţa culoarului, fiind

cel mai important afluent al Argeşului, cu o lungime de 266 km şi o suprafaţă a bazinului său

aferent de 2 759 km2. Râu de legendă — Dâmboviţa — se formează în Masivul Iezer-Păpuşa, de

sub Vârful Roşu, de la o înălţime de 2 240 m, prin unirea pâraielor Boarcăşul şi Valea Vladului.

De aici începe de fapt aventura Dâmboviţei, nume de adâncă rezonanţă în istoria românilor.

Între izvor şi Podu Dâmboviţei, râul străbate pe circa 42 km lungime o denivelare

spectaculoasă de aproape l 500 m, având o pantă medie de 39,4 m/km. De menţionat în acest

sector spectaculoasele chei ale Petrimanului şi Plaiului Mare, adevărate bijuterii ale naturii,

obiective turistice de primă însemnătate, deosebit de accesibile.

La Podu Dâmboviţei raul se mai domoleşte puţin, dar îşi măreşte simţitor debitul prin

colectarea mai multor afluenţi, pregătindu-se parcă să se înfrunte într-o luptă decisivă cu

masivul calcaros al Ghimbavului care îi stă în cale. Principalul afluent de aici este

Dâmbovicioara. Deşi nu are decât o lungime de 11 km, a dăltuit Cheile Brusturetului şi apoi

Cheile Dîmbovicioarei — cele mai cunoscute şi accesibile chei din întregul culoar.

Un afluent cu nume sugestiv — Cheia, format din unirea Rudăriţei cu Urdăriţa, adună

apele dinspre Dealul Sasului şi Munţii Leaota şi formează până la confluenţă trei sectoare de

chei la fel de sălbatice, însă mai puţin cunoscute. Debitul mediu anual al Dâmboviţei ajunge

astfel la 4,55 m3/s în timp ce scurgerea medie pe anotimpuri oscilează între 38,3 m3/s, primăvara,

şi 13,5 m3/s iarna, valori dealtfel caracteristice scurgerii râurilor de tip carpatic.

Harta cheilor din apropierea arealului (sursa:www.veziromania.ro)

Între Podu Dâmboviţei şi Rucăr, Dâmboviţa sfredeleşte într-un spectacol do mare

frumuseţe abrupturile nordice ale Muntelui Ghimbav, formând cele mai spectaculoase chei ale

sale — Cheile Mari. Aici, în sectorul de chei, Dâmboviţa primeşte pârâul Ghimbav, care îşi

adună apele de pe clina nord-vestică a Munţilor Leaota, formând înainte de confluenţă un sector

de chei — Cheile Ghimbavului — cu nimic mai prejos ca măreţie şi monumentalitate decât

Cheile Mari ale Dâmboviţei.

Abia scăpată din chinga strânsă a cheilor, la Rucăr, Dâmboviţa confluează cu Râuşorul,

cel mai important afluent provenit din Munţii Iezer-Păpusa, cu o lungime de 15 km şi suprafaţa

bazinului său hidrografic de 53 km2. Acest important afluent îşi are obârşia la sud de vârful

Păpuşa, colectează harnic mici pâraie, dar bogate în apă, ca Boteanu, Strâmba, Maldărul,

Andreiasul, situate pe partea dreaptă a Râuşorului. Străbate localitatea Rucăr,. determinând o

structură parţial alungită acestei aşezări carpatice, în care gospodăriile se înşiră pe mai mulţi

kilometri, de-o parte şi de alta a Râuşorului, iar din loc în loc, frumoase podeţe de lemn, parcă

coborâte din lumea basmului, se arcuiesc peste undele învolburate ale apelor repezi şi curate de

munte.

În aval de Rucăr, Dâmboviţa se lărgeşte considerabil, despărţind Munţii Leaota de

Muntele Mateiaş, lunca şi terasele favorizând înşirarea satelor care se ţin lanţ până la Stoeneşti.

În bazinetul Dragoslavele principalii afluenţi ai Dâmboviţei sunt Frasinul, Valea Caselor şi

Valea Hotarului, ultimele pâraie provenind din Munţii Leaotei, pe firul cărora se poate pătrunde

uşor în aceşti munţi; o menţiune deosebită merită Valea Caselor pe care, aşa după cum arată

numele, de-o parte şi de alta gospodăriile pătrund mult spre păşunile Leaotei.

Ultimii afluenţi mai importanţi, până la ieşirea din culoar, sunt Valea Bădcnilor, cu o

lungime de 15 km şi o suprafaţă a bazinului hidrografic, de 57 km2 şi Valea lui Coman, pe partea

stângă, apoi pârâul Stoeneasca, pe partea dreaptă. Contribuţia acestor mici afluenţi se resimte în

creşterea debitului mediu multianual al râului de la 4,55 m3/s la Podu Dâmboviţei, la 9,55 m3/s la

postul hidrometric de la Malu cu Flori (la pătrunderea văii Dâmboviţei în Subcarpaţi).

Majoritatea viiturilor se produc primăvara în urma topirii zăpezilor din munţi şi a

precipitaţiilor bogate, iar fenomenul de îngheţ înregistrează circa 50 de zile anual, între

decembrie şi februarie. Interesantă este şi scurgerea medie de aluviuni, mai redusă până la Rucăr

(2,5—5 t/ha. an) şi mai mare la Stoeneşti (5—10 t/ha. an), datorită petrografiei în care

predomină rocile friabile şi o torenţialitate activă.

Forţa apei a fost folosită din vechime de locuitori în transportul lemnului sau în

instalaţiile hidraulice de tehnică ţărănească, la mori, pive ori ferăstraie. O menţiune aparte merită

vechiul plutărit de pe Dâmboviţa, care s-a practicat până prin anii 1962.

În aval de Pecineagu amenajări vechi, pe firul văii, înlesneau transportul materialului

lemnos până la Rucăr şi Dragoslavele; cântecul plutaşilor încărcat de fiorul dorului, pentru cei

rămaşi acasă, însoţea drumul, adesea plin de primejdii, prin cheile sălbatice, care periodic

primeau jertfe din rândul îndrăzneţilor munteni. În spatele unor mici baraje de lemn (Pecineagu,

Cascoe, Valea lui Ivan ş.a.) apa era slobozită cu un vuiet sălbatic, iar pe undele învolburate

plutele abia se strecurau prin cheile sălbatice ale Dâmboviţei, până ajungeau la atelierele de

prelucrare.

Mai târziu, prin construirea unei reţele de drumuri forestiere auto, înzestrate cu mijloace

de transport moderne, de mare capacitate, s-a rezolvat pentru totdeauna transportul „aurului

verde", din munţii bine împăduriţi, spre fabricile prelucrătoare de la Rucăr, Dragoslavele ori

Stoeneşti.

Valorificarea hidroenergetică a Dâmboviţei este recentă, prima amenajare , barajul de la

Pecineagu, a dat naştere unui impresionant lac, în care se răsfrâng culmile înfrăţite ale

Făgăraşului şi Iezerului.

barajul de la Pecineagu (sursa: http://www.pappacabana.ro)

Bazinul hidrografic al Turcului drenează platforma brăneană, are o lungime de 25 km, iar

suprafaţa bazinului este de 200 km2, aparţinând sistemului hidrografic al Oltului. Direcţia de

curgere a râului se suprapune înclinării generale a platformei brănene, pe direcţia principală sud-

vest — nord-est.

Principalii afluenţi ai Turcului, Moeciu, Şimon, Sohodol, Poarta şi Sbîrcioara, adună

apele de pe clina Pietrei Craiului şi Bucegilor, au o pantă accentuată, formează mici lunci şi

terase, influenţând amplasarea aşezărilor omeneşti din culoar.

Desigur, şi apele brănene, deşi mai mici, au fost folosite îndeosebi în amplasarea

ferăstraielor, morilor şi pivelor, multe dintre acestea întâlnindu-se şi astăzi. Bogatul păienjeniş

de râuri care străbate Culoarul Rucăr—Bran imprimă peisajului o notă de mare pitoresc,

contribuind, alături de alţi factori naturali, la dezvoltarea turismului. Astfel, una dintre atracţiile

turistice ale Dâmboviţei o reprezintă şi practicarea pescuitului. În apele de limpezimea

cristalului, ţişnesc asemenea unor săgeţi păstrăvii aurii, o tentaţie pentru orice pescar amator, o

promisiune a vacanţelor noastre estivale.

1.5 Vegetatia

Varietatea reliefului, desfăşurarea acestuia pe înălţime între 500 şi circa l 500 m,

condiţiile climatice, substratul calcaros ori conglomeratic imprimă vegetaţiei dispunerea etajată

şi bogăţia speciilor.

Fără îndoială vegetaţia forestieră ocupă primul loc între ecosistemele Culoarului Rucăr—

Bran. Răspândite în trupuri masive, îndeosebi în zonă înaltă de la Giuvala—Fundata şi mai ales

pe versanţii masivelor muntoase limitrofe sau izolate în petice, înviorând plaiurile de baladă din

culoar, pădurile constituie o bogăţie naturală deosebită, ce a avut un rol important în viaţa

populaţiei locale. Raportat la suprafaţa culoarului, procentul vegetaţiei forestiere este de 47%, o

valoare normală pentru un culoar depresionar carpatic, datorită populării timpurii . Specialiştii

au arătat, dealtfel destul de clar, că există o relaţie spaţială de inversă proporţionalitate, între

densitatea populaţiei şi gradul de împădurire.

Suprafeţele forestiere cele mai întinse aparţin comunei Rucăr, circa 20 000 ha, aici

aflându-se unul dintre marile ocoale silvice ale ţării. Din platforma brăneană, Branul posedă

aproape 4 000 ha. La o primă analiză se constată aşadar o predominare a fondului forestier

îndeosebi în Culoarul Dâmboviţei, mult mai ataşat munţilor decât platforma brăneană. În acelaşi

timp dezvoltarea păstoritului, mai ales în satele brănene, a determinat de-a lungul veacurilor

extinderea păşunilor şi fâneţelor montane, înlocuind unele suprafeţe ele pădure.

În repartiţia altitudinală a pădurilor distingem un prim etaj al pădurilor de foioase,

îndeosebi făgete, situat între 500 şi l 000 m şi un etaj al pădurilor de amestec până la l 400—1

500 m. Pădurile de foioase sunt răspândite în bazinetele depresionare din partea de sud a

Culoarului Dâmboviţei, precum şi pe valea Moeciu, în partea de nord. Alături de fag (Fagus

silvatica), cel mai răspândit arbore al acestor păduri, care poate atinge pe versanţii lini şi însoriţi

o talie impresionantă, se mai află carpenul (Carpinus betulus), frasinul (Frasinus excelsior) şi

mesteacănul (Betula verucosa). Pe alocuri îşi fac uneori prezenta şi exemplare de ulm de munte

(Ulmus montana), plop (Populus tremula) şi chiar arţar (Acer platanoides).

Pădurile de amestec, în care alături de făgete coniferele devin o dată cu înălţimea

predominante, ocupă versanţii mai înalţi, până la l 400—l 500 m, sau mai întunecoşi, cu

expoziţie nordică. Tabloul acestor păduri este inegalabil prin cromatică, îndeosebi primăvara şi

toamna. Cele mai răspândite specii de conifere sunt: molidul (Picea abies), bradul (Abies albă)

şi laricea (Larix decidua), de o mare valoare economică.

Dintotdeauna pădurile au exercitat o irezistibilă atracţie pentru oameni, oferindu-le cu

generozitate resurse de hrană, material de construcţii şi adăpost. În milenara existenţă umană s-a

verificat şi proverbul conform căruia „românul este frate cu codrul" şi s-au pus bazele civilizaţiei

carpatice a lemnului. Şi astăzi gospodăriile localnicilor folosesc într-o apreciabilă măsură

lemnul, aidoma ca în vremea strămoşilor, deşi materialele moderne se află în ofensivă la acest

sfârşit de secol.O prosperă industrie forestieră antrenează şi acum mulţi locuitori în doborârea,

transportul ori prelucrarea lemnului.

Despre vechimea exploatărilor şi chiar a exportului de lemn din culoar ne vorbesc multe

documente. Astfel, lemnul do conifere al pădurilor dîm-boviţene era exportat până în Imperiul

Otoman, fiind folosit, datorită calităţilor deosebite, în şantierele navale pentru confecţionarea

corăbiilor şi catargelor (Gheorghe Pîrnuţă, 1972).

Pajiştile secundare reprezintă o asociaţie care ocupă, datorită dezvoltării unui păstorit

intens şi străvechi, mari suprafeţe în Platformă Bran. Covorul pajiştilor montane este format din

numeroase specii reprezentative prin păiuş (Festuca rubra), firuţa (Agrostis tenuis), ţepoşica

(Nardus strictă), păiuşul de livadă (Festuca pratens) şi trifoiul alb (Trifolium repens).

Numeroase flori înviorează cu corolele lor multicolore păşunile şi fâneţele montane. Din

buchetul florilor de munte nu lipsesc viorelele (Viola odorata), cicoarea (Cichorium intybus),

sânzienele (Galium verum), lumânărica (Verbascum thapsus) ori gura leului (Antirrhinum

majus).

Un peisaj original îl constituie vegetaţia zonelor carstice, în care alături de ovăsciorul

auriu (Trisetum ftavescens) ori specii de păiuş, îşi fac simţită prezenţa garofiţa (Dianthus

spiculifolius) şi rogozul (Carex rupestris), care înviorează tabloul poliilor şi dolinelor.

Specii de mare interes ştiinţific sunt, desigur, endemismele, dintre care amintim Garofița

Pietrei Craiului (Dianthus callizonus), unică în lume, care se răsfaţă pe brânele inaccesibile ale

Pietrei Craiului, alături de sângele voinicului (Nigritella nigra), bulbucul de munte (), drobuşor

(Isatis transylvanica) ori smirdar (Rhododendron kotschyi). Iată de ce s-a impus, încă de mult,

înfiinţarea unor rezervaţii naturale, între care mai cunoscută este aceea din Munţii Piatra

Craiului, care ocupă în prezent circa l 400 ha.

Dacă primăvara şi vara pădurile şi pajiştile ne ademenesc prin verdele lor crud, prin

covorul multicolor al florilor din păşuni şi prin mirosul finului cosit, toamna se desfăşoară

spectacolul neasemuit al codrilor ruginii, în care se aprind din loc în loc „focurile" frunzelor

atinse de brumă. Într-un cuvânt, peisajul Culoarului Rucăr—Bran reprezintă pentru turistul aflat

la odihnă sau trecător un tablou a cărui negrăită frumuseţe ne cheamă şi-ne recheamă mereu în

orice anotimp.

Bulbucul de munte Garofita Pietrei Craiului

1.6 SOLURILE

Veritabilă sinteză geografică, învelişul, de soluri din Culoarul Rucăr—Bran se

încadrează în categoria so-lurilor montane brune şi brune acide. Relieful deosebit de variat,

substratul pe care se dezvoltă (cal-caros ori conglomeratic) au determinat individualizarea în

principal a trei tipuri de soluri, suport pentru învelişul vegetal natural ori pentru culturile

agricole.

Cele mai răspândite soluri din culoar sunt solurile brune montane de pădure, care ocupă

circa 65% din suprafeţe, întâlnite la altitudini medii până la circa l 300 m îndeosebi în platformă

brăneană, dar şi pe culmi şi povârnişuri. Se dezvoltă pe un strat de conglomerate cu elemente

cristaline şi pe calcare, au un profil scurt, nediferenţiat, bogate în humus. Sunt în acelaşi timp

slab aprovizionate cu fosfor şi potasiu şi au o bună permeabilitate. Pe aceste soluri se dezvoltă

atât pădurile de făgete sau de amestec, cât şi păşunile şi fâneţele montane. Se practică şi culturi

agricole în sistemul agroteraselor înalte până la circa l 350—l 400 m.

Solurile brune acide de pădure sunt răspândite pe suprafeţele mai joase din bazinetele

depresionare, îndeosebi în Culoarul Dâmboviţei. Substratul este reprezentat din formaţiunile

sedimentare şi cristaline. Prezintă un profil mai adânc, bogat în humus, fosfor şi potasiu, puţin

permeabil şi cu o textură .argiloasă-lutoasă. Pe aceste soluri se dezvoltă îndeosebi pajiştile, dar

pot fi şi cultivate dacă se administrează îngrăşăminte naturale sau amendamente cu călcare.

Solurile rendzinice sunt întâlnite frecvent la altitudini diferite, pe terasele din lungul

râurilor, pe culmi şi platforme...Au un profil foarte scurt, slab diferenţiat structural, sunt greu

permeabile, adesea bogate în humus şi azot. Pe aceste soluri se dezvoltă covorul multicolor al

pajiştilor montane.

Componentele fizico-geografice alcătuiesc într-o armonioasă plăsmuire, un cadru natural

pitoresc, original şi unic. Acesta este Culoarul Rucăr—Bran, o poartă larg deschisă spre

mirificul orizont al Carpaţilor româneşti.

1.7 Fauna

Cadrul natural specific Culoarului Rucăr—Bran este deosebit de favorabil pentru o faună

bogată şi diversificată, care populează pădurile, fâneţele şi păşunile montane, apele învolburate

ori tainicile peşteri, până la crestele scăldate în nori. În umbra pădurilor de făgete şi conifere îşi

găsesc un adăpost ideal numeroase specii: lupul (Caniş lupus), râsul (Felix lynx), jderul de

pădure (Martes martes), veveriţa (Scirius vulgaris) ori pârşul de alun (Muxardinus avelanorius).

Unele mamifere prezintă un interes cinegetic, care le-au dus faima pretutindeni. Sunt

exemplarele măreţe de urs (Ursus arctos) şi mistreţ (Sus scrofa), sau de o frumuseţe tulburătoare

ca cea a cerbului (Cervus elaphus), atent la cel mai mic zgomot ivit.

Cerb (sursa: http://farm1.staticflickr.com)

Pe culmile mai înalte ale munţilor, pe brânele sălbatice ale Pietrei Craiului, singuratică

său în grupuri, trăieşte o podoabă a naturii carpatice, capra neagră (Rupicapra rupicapra), specie

ocrotită de lege.

Numeroase specii de păsări ne încântă prin coloritul penajului ori prin cântecele tainice şi

tulburătoare; sunt specii de piţigoi (Paris montana), muscarul mic (Ficedula parva), pitulicea

sfîrîietoare (Philoscopera dibilatrix), ori ciocănitoarea cu spatele alb (Dendrocopos leucotos).

Ciocănitoarea cu spatele alb (sursa: http://pticyrus.info)

În undele repezi ale Dâmboviţei şi în apele afluenţilor mai mari trăiesc lalolaltă cu

păstrăvul (Salmo trutta fario) — cel mai valoros peşte din apele de munte, zglăvoaca (Cottus

gobio), lipanul (Thymallus thymallus) şi moioaga (Barbus meridionalis petnyi), reprezentând o

reală tentaţie pentru pescarii sportivi şi amatori, dar şi pentru turistul venit să se deconecteze

aici, în fascinantul univers al Carpaţilor.

Bogăţia faunistică este completată în mod original de bogate specii cavernicole, care

populează lumea tainică a peşterilor şi golurilor subterane. Posibilităţile de practicare a vânatului

şi pescuitului constituie o premisă favorabilă în amplificarea turismului de sejur, o invitaţie

tentantă pentru cunoaştere şi drumeţie.

1.8 Aspectele demografice

Popularea culoarului Rucăr-Bran intră într-o fază decisivă după închegarea formaţiunilor

statale româneşti de o parte şi de alta a Carpaţilor, când au loc primele atestări documentare şi

contribuţii la conturarea, în linii mari, a aşezărilor omeneşti de pe aceste meleaguri. Aşezările

umane îşi amplifică treptat funcţiile economice datorită, mai ales, apropierii de Câmpulung,

prima capitală a Ţării Româneşti. Primii voievozi munteni – Basarab I, Nicolae Alexandru

Basarab şi Vladislav Vlaicu – reuşesc să asigure dezvoltarea Ţării Româneşti, încheind diverse

alianţe cu Braşovul, fapt ce s-a reflectat pozitiv în viaţa aşezărilor din zonă.

Pentru prima dată sunt atestate documentar vama de la Cetăţeni şi cea de la Câmpulung

(1368) şi ulterior vama Dâmboviţa, “schela Dragoslavele şi Rucăr”, cum o întâlnim în

documentele de epocă (1377). De cealaltă parte a culoarului, aşezarea Branului este amintită

documentar tot în 1377, şi tot ca punct vamal. Este cazul să subliniem că „migraţia” punctelor

vamale spre Giuvala, ultimul până în 1918, a dus la înfiinţarea satelor Podu Dâmboviţei,

Fundata, parţial Valea Urdii şi Fundăţica.

Funcţia vamală a determinat apariţia „satelor de hotar”, ce se bucurau de un statut

special. Vameşii de la Rucăr şi Dragoslavele primeau uneori însărcinări diplomatice, erau

ascultaţi în Sfatul Ţării, iar „satele de hotar”, ce asigurau paza şi întreţinerea drumului

transcarpatic al Branului erau scutite de anumite taxe şi impuneri. Mai mult, aceste aşezări

“ţineau sub ascultare” o serie de sate din jur. Veniturile realizate de vamă constituiau o sursă

sigură în visteria domnească, o parte din aceste venituri îndreptându-se către unele mănăstiri, în

special Câmpulung.

Intensificarea schimburilor comerciale, dezvoltarea păstoritului, inclusiv a păstoritului

transhumant, stăpânirea Branului şi de către voievozii munteni, alături de mulţi alţi factori, au

contribuit la unitatea etnică a populaţiei din marele culoar transcarpatic, la individualizarea

zonelor etnografice Rucăr şi Bran, considerate aşezări avute şi originale. Astfel, drumul

transcarpatic al Branului şi-a împletit destinul cu cel al aşezărilor umane din acest culoar. Deşi

majoritatea acestor localităţi sunt atestate documentar după 1377, ele continuă, în fapt, străbune

vetre de populare ce coboară din vremea tracilor. De asemenea, el are o deosebită importanţă în

direcţionarea deplasării sezoniere a păstorilor brăneni sau musceleni cu turmele de oi în vederea

asigurării hranei pentru animale.

În ceea ce priveşte populaţia, principala forţă transformatoare de valorificare neîntreruptă

a mediului geografic depresionar, primele date statistice, datând din anul 1710, înscrise în aşa-

numita “Conscripţia urbarială”, fac consemnarea numerică a populaţiei satelor brănene, iar

pentru satele muscelene “Catagrafia” din anul 1810 constituie prima sursă de informare în acest

domeniu. Conform acestor date, satele brănene aveau, în 1761, un număr de 1095 locuitori, iar

aşezările muscelene aveau, într-o înregistrare mai târzie, din 1810, 1521 locuitori.

O serie de evenimente nefavorabile, numeroasele invazii străine, precum şi ciumă din

1770, şi-au pus, rând pe rând, amprenta asupra evoluţiei demografice a acestor locuri. De altfel,

atât transhumanţa, cât şi roiurile frecvente au dus la micşorarea numărului de locuitori ai acestor

aşezări. Dacă în 1840 populaţia culoarului Rucăr - Bran era de circa 8400 locuitori, ea reuşeşte

să se dubleze la începutul secolului nostru, iar la recensământul realizat în 1910 să înregistreze o

populaţie de 18825 locuitori. După cel de-al doilea război mondial, numărul populaţiei din

această zonă a început să crească din nou.

Evoluţia numerică şi particularităţile geodemografice ale populaţiei din aria

depresionară, pe tot parcursul secolului XX, au fost modelate, în principal de trei procese de

bază, fiecare dominând într-o fază particulară de dezvoltare şi acţionând diferenţiat:

expansiunea rurală – odată cu dezvoltarea, în continuare, a activităţilor agropastorale în sistem

predominant extensiv, dar şi intensiv în zonele joase, pretabile dezvoltării culturilor agricole şi

marcată de apariţia unor noi aşezări rurale, foste grupări de crânguri sau arii de aglutinare a

sălaşelor permanentizate sub aspectul locuirii şi utilizării ca loc de rezidenţă;

implementarea activităţilor industriale – corelate sau nu cu prezenţa resurselor de sol şi

subsol locale, cu existenţa resurselor de muncă necesare pentru demararea, dezvoltarea şi

menţinerea acestor activităţi la standardele proiectate, proces ce va determina inegalităţi spaţiale

evidente ale creşterii demografice, dezvoltarea puternică a economiei agricole tradiţionale,

precum şi a fondului demografic existent, acumulări deosebite de valori economice şi social-

culturale în anumite sectoare depresionare, în detrimentul altora;

urbanizarea – dezvoltarea puternicelor centre urbane situate la contactul nordic şi sudic –

Braşov şi Câmpulung Muscel – cu efecte deosebite asupra populaţiei, la care se adaugă

dezvoltarea activităţilor turistice.

Strategia dezvoltării economice în zona montană a avut şi are implicaţii demografice

dintre cele mai profunde, raportul dintre dezvoltarea economică şi evoluţia numerică a populaţiei

cunoscând o diversitate de forme particulare, în funcţie de condiţiile concrete. Prezenţa

activităţilor tehnoproductive a influenţat derularea proceselor demografice prin utilizarea

excedentului local de forţă de muncă, ceea ce implică reţinerea populaţiei tinere, menţinerea

natalităţii la valori relativ ridicate şi, în consecinţă, asigură o creştere demografică pe baza

resurselor proprii, ca de exemplu în cazul Dragoslavelor şi Rucăr.

În intervalul 1956-1977 curba evoluţiei numerice a populaţiei totale are în cazul

culoarului Rucăr - Bran un caracter ascendent, după care începe să se instaleze un proces lent,

dar evident, de depopulare datorită îmbătrânirii accentuate şi generalizate a populaţiei în urma

menţinerii soldului migrator la valori negative şi scăderea natalităţii mult sub valorile

caracteristice.

Elementele constitutive ale dinamicii populaţiei – natalitatea, mortalitatea, mişcarea

migratorie – au înregistrat valori diferite, ca urmare a influenţei exercitate de complexul de

factori naturali, ponderea activităţilor agricole, poziţia aşezărilor faţă de principalele centre

polarizatoare externe, stadiul atins de modernizarea căilor de comunicaţie etc.

Natalitatea prezintă o tendinţă sensibilă de diminuare, sub influenţa modelului

reproductiv urban – care afectează din ce în ce mai evident şi această zonă montană –

caracterizată secole de-a rândul printr-o omogenitate etnică şi vigoare demografică deosebită.

Chiar dacă, în general, scăderea natalităţii este un proces logic în perioada tranziţiei, scăderea

accentuată a valorilor acestui indicator nu poate să nu genereze consecinţe importante şi grave în

timp, nu numai pe plan demografic, dar şi economic.

Scăderea accentuată a natalităţii reprezintă efectul întârziat al migraţiilor definitive intense şi

prelungite în timp, scăderea puternică a fertilităţii şi, în final, la scăderea numărului populaţiei

rurale, care – în lipsa unor intervenţii în structura economică şi demografică a regiunii – va

continua să scadă din ce în ce mai mult.

Mortalitatea înregistrează valori (13,1% în perioada 1981-1993) net superioare valorilor medii la

nivelul României, cauza principală fiind acelaşi fenomen de îmbătrânire puternică a populaţiei,

în condiţiile unei natalităţi scăzute.

Sporul natural, rezultat în urma evoluţiei corelative a natalităţii şi mortalităţii,

înregistrează la nivelul zonei o valoare de + 4,5% în intervalul 1981-1992, cu excepţia

Dâmbovicioarei, unde sporul natural are o valoare negativă de –2,2 % datorită situării sale în

partea centrală a culoarului, cu consecinţele amintite anterior.

Mişcarea migratorie a populaţiei reprezintă în contextul actual al dezvoltării economice

pe plan local şi în zonele industriale marginale, cel mai important şi dinamic element al evoluţiei

demografice. Factorul migraţional poate fi invocat în motivarea redistribuirii populaţiei în

spaţiu; destructuralizarea fondului demografic în ariile exogene, care alimentează fluxurile

migratoare; concentrarea masivă a populaţiei în anumite arii depresionare, în timp ce altele se

depopulează treptat etc.

Atribuite dezvoltării economice, dar şi unor cauze politice, sociale, religioase, dintr-un

trecut nu prea îndepărtat, deplasările cu caracter definitiv ale populaţiei au fost semnalate în

urmă cu câteva secole (roiurile, migrările agro-pastorale, imigrările din zonele extracarpatice).

Ele au avut un caracter bine definit, predominant agro-pastoral, efectuate în scopul obţinerii de

terenuri agricole care să asigure posibilităţi mai bune de trai grupurilor respective, contribuind

astfel din plin la umanizarea unor vaste teritorii.

În acest sens, migraţiile cu caracter definitiv ale populaţiei rurale au o importanţă

deosebită, întinse spaţii rurale transformându-se în veritabile „arii exportate” de forţă de muncă,

cu deosebire spre mediul în curs de dotare economico-socială şi edilitară, localizat în interiorul

culoarului sau în imediata lui vecinătate, pe contactul nordic sau sudic.

Caracterul predominant agricol al culoarului Rucăr – Bran - Dragoslavele, lipsa unor

activităţi tehnoproductive care să reţină populaţia aptă de muncă în aceste locuri, fac ca asupra

atributelor demografice ale acestei zone să acţioneze mai mult dominaţia economică din zonele

limitrofe extracarpatice. Se poate sesiza o relativ strânsă corelaţie între intensitatea plecărilor şi

depărtarea faţă de cel mai apropiat centru urban sau industrial, lipsa oraşelor proprii favorizând

conturarea ariilor exogene.

Evoluţia numerică a populaţiei, existenţa diferenţelor teritoriale în ceea ce priveşte

repartiţia şi densitatea populaţiei, sunt rezultatul unui complex de factori economico-sociali sau

generali (potenţialul şi dezvoltarea economică, structura ramurilor economice, prezenţa sau lipsa

aşezărilor urbane – ca centre de polarizare locală sau regională - gradul de dotare tehnico-

editorială). Aceştia acţionează asupra populaţiei – ca un sistem relativ autonom – prin mişcarea

migratorie sau, indirect, prin mişcarea naturală şi schimburile demografice, supunând factorul

demografic unor modificări permanente.

Repartiţia teritorială şi evoluţia forţei de muncă în spaţiul rural reflectă nu doar

specificitatea factorilor demografici, ci şi evoluţia, în timp, a dimensiunii economico-sociale.

Problemele utilizării forţei de muncă, creşterii productivităţii şi a veniturilor reprezintă unele

dintre cele mai stringente probleme cu care se confruntă spaţiul rural românesc, în perioada

actuală. Se poate remarca, în cazul celor două localităţi studiate, o valoare ridicată a

indicatorului populaţie ocupată la 1000 locuitori, respectiv 582,8 în Dâmbovicioara şi 576,7 în

Rucăr. Aceste valori sunt superioare mediei înregistrate în spaţiul rural (aproximativ 400

persoane ocupate la 1000 de locuitori).

În contextul prezentat, dezvoltarea şi diversificarea sectorului terţiar, îndeosebi în zonele

cu potenţial turistic deosebit, poate reprezenta o cale de redresare a evoluţiei demografice, prin

crearea de noi locuri de muncă, limitarea plecării cu caracter definitiv şi chiar atragerea

populaţiei din zonele limitrofe.

Evoluţia numerică a populaţiei, manifestarea diferenţelor în ceea ce priveşte repartiţia şi

densitatea populaţiei, sunt, de fapt, rezultatul unui complex de factori, precum: potenţialul şi

nivelul de dezvoltare economică, structura ramurilor economice, prezenţa sau nu a aşezărilor

urbane, gradul de dotare tehnico-edilitară etc.

Populaţia activă reprezintă, în totalul populaţiei celor două localităţi, ponderi de 61,47% în

Dâmbovicioara şi 64,08% în Rucăr. Procentul populaţiei active ocupate în agricultură este de

60,52% în Dâmbovicioara şi 29,86% în Rucăr (din totalul populaţiei active). Analizând

indicatorul ponderea populaţiei neagricole în total populaţie rurală activă, se remarcă prezenţa

însemnată în ramurile neagricole a populaţiei din localitatea Rucăr, urmare a dezvoltării, în

ultimii ani, a activităţii turistice în zonă. Acest indicator exprimă, în mod relevant, gradul de

diversificare al activităţilor economice în spaţiul rural. Astfel, în Dâmbovicioara se înregistrează

un număr de 39,48 persoane active neagricole la 100 persoane active, iar în Rucăr 70,13

persoane active neagricole la 100 persoane active.

1.9 Aspectele economice

Agricultura este considerată axul central al economiei rurale, ea reprezentând, în timp,

suportul material şi spiritual pentru comunităţile rurale. Prin activitatea agricolă propriu zisă se

obţin produsele alimentare necesare, dar se şi păstrează un anumit mod de viaţă, respectiv

peisajul rural, de o deosebită bogăţie şi generozitate în arealul supus analizei.

În zona analizată predomină păşunile şi fâneţele, situate atât în vatra satelor, cât şi la

înălţimi mai mari, acestea deţinând o pondere însemnată în totalul suprafeţei agricole, respectiv

97,01% în Dâmbovicioara şi 98,24% în Rucăr. Într-o proporţie redusă întâlnim cultura cartofului

şi a pomilor fructiferi, îndeosebi meri şi pruni. Suprafeţele arabile deţin o pondere foarte redusă

în totalul suprafeţei agricole, de 2,78% în Dâmbovicioara şi 1,07% în Rucăr.

Analizând indicatorul suprafaţa de teren agricol pe locuitor, valorile înregistrate în cele două

localităţi analizate sunt de 1,78 hectare în Dâmbovicioara şi 1,23 hectare în Rucăr, faţă de o

medie de 1,6 ha în spaţiul rural românesc.

Un alt indicator relevant pentru analiza noastră este reprezentat de populaţia agricolă la

100 hectare teren agricol, care înregistrează valori de 20,89 persoane active în Dâmbovicioara şi

de 15,54 persoane active în Rucăr, faţă de o medie de circa 18 persoane active la nivel naţional.

Exploataţiile agricole familiale sunt considerate structurile sociale de producţie cele mai

adecvate în procesul de depăşire a crizei actuale care se manifestă în agricultură românească.

Analizând indicatorul suprafaţa medie a exploataţiei agricole individuale, se constată că nivelul

acestuia înregistrează valori uşor superioare mediei pe ţară, consecinţă a situării celor două

localităţi în zona montană.

Agricultura se practică pe scară redusă datorită terenului slab productiv şi a climei reci,

iar creşterea animalelor a fost şi rămâne o ocupaţie importantă a zonei. Condiţiile naturale

favorizează dezvoltarea sectorului zootehnic, reprezentat îndeosebi de bovine şi porcine. Cu

toate acestea însă, valorile reduse ale indicatorului număr de animale la hectar se explică nu doar

prin specificul natural al zonei (cu o însemnată suprafaţă forestieră, improprie creşterii

animalelor), ci şi prin dificultăţile legate de valorificarea produselor obţinute de la animale.

Industria este reprezentată în zonă prin câteva ramuri, şi anume: exploatarea şi

prelucrarea lemnului (Moeciu); alimentară (Bran, Moeciu); exploatarea calcarului

(Dâmbovicioara); industria mică şi artizanatul (în toată zona). În Rucăr există două societăţi

comerciale de industrializare a cărnii şi trei societăţi de morărit-panificaţie, de mici dimensiuni.

Concluzia firească ce se poate desprinde este aceea că gradul de complexitate al activităţii

industriale în zona analizat este redus.

CAPITOLUL II

POTENŢIALUL TURISTIC

Spaţiul rural românesc, în ansamblul acestuia, dispune de un potenţial turistic însemnat,

conferit de bogatele şi variatele resurse naturale şi antropice cu care este înzestrat. În zona Rucăr

Bran, natura a fost probabil şi mai generoasă, notorietatea acesteia depăşind de mult graniţele ţării.

Dezvoltarea agroturismului şi a turismului rural, în ultimii ani, a determinat apariţia unui

număr însemnat de pensiuni, număr în continuă creştere. Aceste pensiuni sunt omologate conform

prevederilor în vigoare, ele figurând în catalogul ANTREC.

Agroturismul şi turismul rural reprezintă activităţi economice deosebit de importante pentru

zona analizată, având în vedere potenţialul natural şi cultural al acesteia, activităţi ce pot îmbina

într-un mod armonios cadrul natural cu oferta de cazare şi servicii.

Activitatea turistică joacă un rol social deosebit pentru localităţile sau zonele respective,

generând avantaje atât pentru gospodăria implicată, cât şi pentru întreaga comunitate sau zonă, prin

activarea tradiţiilor sociale, culturale, folclorice etc., prin posibilitatea creării unui număr important

de locuri de muncă. De asemenea, agroturismul şi turismul rural au implicaţii directe asupra

proceselor de migrare şi navetism, contribuind la reducerea acestora., influenţând astfel în mod

benefic dezvoltarea economico-socială a localităţilor sau zonelor respective. În mod direct, prin

practicarea unor asemenea activităţi, se obţine o creştere a veniturilor gospodăriilor, respectiv

comunităţilor rurale în ansamblul acestora.

Practicarea turismului rural, respectiv a agroturismului generează fluxuri economice şi

sociale deosebit de complexe. Astfel: materializarea ofertei agroturistice (de cazare şi servicii)

antrenează dezvoltarea unor activităţi precum: construcţiile, agricultură (atât producţia vegetală cât

şi cea zootehnică), mică industrie locală, meşteşugurile, artizanatul etc.; pe de altă parte însă,

realizarea efectivă a produselor agroturistice determină o creştere de venit, care va genera

dezvoltarea şi modernizarea ulterioară a gospodăriei şi a comunităţii rurale, creşterea nivelului de

trai al locuitorilor spaţiului rural; dezvoltarea agroturismului determină, în mod evident, dezvoltarea

infrastructurii fizice, sociale, comunicaţionale etc.

Localităţile analizate dispun de condiţii naturale deosebit de favorabile pentru practicarea

turismului rural şi a agroturismului.

2.1 Zonele turistice

Delimitarea principalelor zone turistice rezultă din îmbinarea mai multor criterii ca:

individualitatea spaţială, specificitatea fenomenelor turistice şi perspectiva exploatării turistice

integrale în condiţii de rentabilitate economică. Formele carstice din complexul Măgura—

Peştera—Şirnea se constituie în obiective turistice naturale remarcabile. Posibilităţi variate de

petrecere a vacanţelor oferă numeroasele trasee turistice spre munţii Piatra Craiului şi Bucegi.

Frumuseţea aşezărilor brănene risipite pe culmi ori pe văi, alături de originalitatea portului

popular şi a folclorului completează în mod fericit cadrul de manifestare a turismului.

Zona turistică Podu Dâmboviţei se suprapune în parte teritoriului ocupat de localităţile

Podu Dâmboviţei şi Dâmbovicioara. Nota caracteristică este dată de poziţia sa centrală în culoar,

putind fi considerată o adevărată „placă turnantă" pentru drumurile şi potecile turistice, de aici

răsfirându-se atât drumurile care urmăresc Culoarul Rucăr—Bran, cât şi cele care însoţesc, spre

obârşii, văile Dâmboviţei, Dîmbovicioarei şi Cheii.

Această zonă turistică este înzestrată cu cel mai spectaculos relief carstic. Stau aici

sculptate de natură numeroasele chei de pe văile Dâmboviţei (Plaiul Mare, Cheile Mari),

Dîmbovicioarei (Brusturet şi Dâmbovicioara), Crovului, Rudăriţei şi a altor afluenţi. Lumea

fascinantă a peşterilor de la Dâmbovicioara, Urşilor, Uluce etc., alături de celelalte forme

carstice au contribuit la înscrierea zonei printre cele mai vizitate din Carpaţii Meridionali.

Poziţia geografică deosebit de avantajoasă, între munţii Leaota, Bucegi şi Piatra Craiuiui, oferă

posibilităţi variate în alegerea traseelor de vacanţă sau în ascensiunile alpine. Aşezările, mulate

după relief, fie însoţesc valea din ce în ce mai îngustă a Dîmbovicioarei până în apropierea

cheilor de la Brusturet, fie se caţără ameţitor pe versanţii munţilor.

Complexul turistic de la Brusturet şi mai ales cel de la Dealul Sasului (186 locuri

cazare) susţin întregul flux turistic în timpul anului, îndeosebi în sezonul estival.

Sub raport istoric, zona turistică Podu Dâmboviţei păstrează mărturii paleoistorice şi

stratigrafică în Peştera Urşilor, alături de ruinele cetăţii de la Oraţia sau fostul punct vamal din

vremelnică şi nedreaptă vamă carpatică, situat nu departe de ramificaţia Drumului

Dîmbovicioarei, din DN 73.

Zona turistică Muscel cuprinde Culoarul Dâmboviţei şi localităţile Rucăr, Dragoslavele

şi Stoeneşti, având drept centru polarizator Rucărul.

Aflată în zona de influenţă urbană a oraşului Câmpulung şi beneficiind de o poziţie

geografică deosebit de avantajoasă, zona musceleană prezintă valori turistice indiscutabile.

Astfel, sub aspect istoric, se remarcă castrul roman de la Scărişoara— Rucăr, complexul de

cetăţi de la Cetăţuia, punctele vamale de la Dragoslavele şi Rucăr, locul de adunare al taberei lui

Mihai Viteazul de la Stoeneşti („plaiul lui Mihai"), de pe platoul Mălăiştea, ori monumentul de

la Mateiaş, toate aşezate într-un peisaj dominat de masivele Leaota şi Iezer, dar şi, de varietatea

reliefului — cheile Ghimbavului, Cheiţei, cheile de la Cetăţuia s.a

Turistul are posibilităţi multiple de ascensiune în Leaota, Iezer-Păpusa sau pe Dealul

Crucii, excelent punct pentru un tur de orizont. Arhitectura musceleană, casa tipică cu pridvor

văruită în alb, alături de amenajările tehnice tradiţionale, pive, joagăre, precum şi portul popular

sau obiceiurile specifice constituie de asemenea atracţii turistice evidente. Posibilităţile de

cazare sunt oferite de hanul Rucăr (42 locuri.)

De la Podu Dâmboviţei se poate vizita şi zona turistică Tămaş—Otic (corespunzătoare

culoarelor secundare ale Dâmboviţei superioare), strâns legată economic şi turistic de Culoarul

depresionar Rucăr— Bran.

Zona turistică Tămaş—Otic corespunde arealului economic al localităţii Rucăr, axat în

principal pe valea Dâmboviţei şi cea a Râuşorului, caracterizat prin alternanţa peisajului carstic

cu cel dezvoltat pe conglomerate şi roci cristaline ce demonstrează varietatea formelor de relief.

Singura localitate este Sătic, situată în amonte de Cheile Plaiului Mare, în rest predominând

habitatul cu utilizare temporară (pastoral), forestier, cinegetic, baza de şantier (Pecineagu), care

pot oferi deosebite posibilităţi de practicare a turismului în zonă. Peisajul natural este întregit de

traseele montane angajate în ascensiunea munţilor Piatra Craiului, Ţaga, Făgăraş şi Iezer-

Păpuşa, existând şi posibilitatea practictoii sporturilor legate de vânat sau pescuit.

2.2 Istoria zonelor turistice

„... Toate înveselesc aici: aerul curat, freamătul pădurii, şuietul apelor,

casele albe presărate printre copaci, înfăţişarea mândră şi voinicească

a gospodarilor, chipul rumen şi luminos al rucărenilor şi portul lor adevărat românesc."7

Accesul dinspre sud în Culoarul Rucăr-Bran se face prin cheile de la Cetăţuia (Cetăţeni),

sculptate do valea Dâmboviţei în formaţiunile conglomeratice ale Leaotei. Urmele locuirii

acestor plaiuri se pierd în negura mileniilor. Descoperirile arheologice au scos la iveală vestigiile

unor generaţii de aşezări, de la cele protodacice până la cetăţile feudale, dovedind o continuitate

milenară de locuire. Ea reprezintă cea mai veche cetate de zid geto-dacică din sudul Carpaţilor,

care a jucat un rol deosebit în spaţiul carpatic al Munteniei, cu legături ample şi în alte orizonturi

de civilizaţie.

Funcţia comercială, ulterior vamală, până la 1368, a determinat existenţa unei vieţi

economice şi spirituale prospere, înfloritoare pentru aşezările de pe valea Dâmboviţei. În

antichitate, aici există un adevărat antrepozit de mărfuri provenite din ţările Europei Centrale şi

de Vest, din răsăritul Europei sau din Orientul Apropiat.

Dar cele mai strânse legături se realizau între „dava" de la Cetăţeni şi lumea elenistică,

atestate prin ceramică, ţesături, monezi şi alte obiecte specifice descoperite aici. Mai târziu, în

epoca feudală, numeroase au fost evenimentele şi întâmplările petrecute pe aceste plaiuri, pe

drumul aspru al Dâmboviţei, unele cu ample răsfrângeri în destinul locuitorilor autohtoni. Să

amintim că pe acest drum transcarpatic au trecut în vijelia lor distrugătoare hoardele tătăreşti în

mult pomenitul an 1241. După unele izvoare, pe la Cetăţeni ar fi poposit şi „îngâmfaţii cavaleri

de la Malta". Dar străvechea vatră de la Cetăţeni păstrează cu pioşenie, potrivit legendei, urmele

celui dintâi „întemeietor" al Ţării Româneşti, Basarab I, unde avea întărită una dintre cele mai

importante cetăţi, probabil controversata „Cetate a Dâmboviţei" ce ar fi fost ulterior distrusă de

otomani. Oricum, putem afirma că la Cetăţeni au existat acele „generaţii de aşezări", cu rol de

polarizare, ce asigurau paza drumului comercial al Rucărului şi Branului, constituind în acelaşi

timp un bastion al luptei antioto-mane, un simbol al neatârnării şi independenţei statului feudal

al Ţării Româneşti.

76 Al. Vlahuţă

După atâtea veacuri, legendele, păstrează încă vii, prin aceste locuri, faptele de arme ale

primului întregitor de ţară, Mihai Viteazul, retras din cetatea de scaun a Tîrgoviştci aici, în

aşteptarea puhoiului otoman. Şi-a aşezat cu iscusinţă oastea şi, în taină, a zăgăzuit apele

învolburate ale Dâmboviţei în defileu, spune-legenda, cu ajutorul pieilor de bivol. Otomanii,

după ce prădară cetatea Tîrgoviştei, pârjolind şi alte aşezări, au ajuns pe urmele lui Mihai,

nebănuind ce li se pregăteşte. Când s-au apropiat de defileu, ca la o poruncă, apele adunate în

spatele barajului, eliberate din strânsoare, s-au năpustit maturând totul şi înecând oştile otomane

prinse între pereţii înalţi ai Leaotei. Legenda mai spune că turcii urlau, îne-cîndu-se în ape, şi că,

din urmărit, Mihai Viteazul, prin geniul său strategic, a prefăcut totul într-o strălucită biruinţă.

După câteva zile Mihai Viteazul, în trecere pe aceeaşi vale a Dâmboviţei, face popas la

„Cârciuma de piatră" de la Lăicăi, în drum spre Târgovişte.

În sectorul cheilor se profilează un adevărat „cuib de vulturi", schitul rupestru Negru

Vodă, situat pe un promontoriu ce domină împrejurimile. După o ascensiune pe jos de circa 30

minute se ajunge la această originală ctitorie, punct din care se deschide un larg orizont spre

zona subcarpatică.

Biserica rupestră (sec. 14-19), Schitul Negru Vodă ( sursa: http://farm6.staticflickr.com/)

Întreaga construcţie, săpată într-o stâncă de gresie, este alcătuită din trei încăperi, având

o singură ferăstruică şi o turlă de lemn. Remarcabilă este pictură murală interioară a schitului,

restaurată în anul 1840, în tempera, în care un loc important îl ocupă chipurile primilor Basarabi.

Dintre acestea se detaşează figura lui Radu Negru Basarab, care a dat şi denumirea schitului.

Temele abordate sunt anterioare secolului al XIV-lea, amintind prin tehnică, realizare artistică şi

rafinament de picturile existente în Capadochia şi Italia sudică, de unde putem trage concluzia

firească a legăturilor culturale dintre Ţara Românească şi ţările mediteraneene.

Efortul urcuşului este pe deplin răsplătit, atât de vestigiile istorice, care se înfăţişează cu

dărnicie, cât şi de priveliştile ce se deschid spre Munţii Leaota, spre muscelele Cîmpulungului,

sau spre dealurile împovărate de livezi ale Subcarpaţilor. O ascensiune la Cetăţuia de la Cetăţeni

echivalează cu o incursiune în trecutul istoric atât de bogat al acestor plaiuri. De aici, de la

Cetăţeni, se pot organiza atrăgătoare drumeţii pe Valea lui Coman, până în inima Munţilor

Leaota, urmând drumul forestier, auto sau alte trasee şi poteci turistice.

La poalele Munţilor Leaota se înşiruie aşezările Stoeneşti, Dragoslavele şi Rucăr, ce

constituie importante puncte de atracţie turistică, dar şi loc de pornire spre culmile Leaotei.

Situată în partea sudică a culoarului depresionar, comună Stoeneşti beneficiază de o

pitorească aşezare pe valea Dâmboviţei, între Munţii Leaota, în est, Dealul Piatra, prelungirea

calcarelor din Muntele Mateiaş în Subcarpaţi. Marea varietate a reliefului este explicată de

contactul dintre rocile dure, şisturi cristaline şi călcare din unităţile montane, cu cele mai

friabile, alcătuite din marne, marnocalcare şi argile specifice Subcarpaţilor. Pe acest fond,

eroziunea a grefat mici bazinete, terase şi piemonturi, precum şi o luncă destul de îngustă, rolul

decisiv în modelarea reliefului avându-l râul Dâmboviţa şi afluenţii săi Stoeneasca, Bădeanca şi

Valea lui Coman.

Deşi atestarea documentară a satelor componente comunei Stoeneşti este relativ târzie,

cel mai vechi fiind Stoeneşti, atestat în secolul al XIV-lea. În epoca feudală, cu deosebire, s-au

petrecut prin aceste locuri multe întâmplări şi evenimente. Dintre acestea, merită a fi amintite

desele popasuri ale voievodului Mihai Viteazul. Şi astăzi, după atâtea secole, se mai văd pe

platoul Mălăiştea urmele taberei sale din 1595.

O interesantă inscripţie în slavonă, descoperită în anul 1930, gravată pe un monument în

piatră pe drumul Sloboziei, a fost ridicată între 1595 şi 1596 pe timpul domnitorului Mihai

Viteazul, retras la Stoeneşti după bătălia de la Călugăreni cu 8 000 dintre cei mai viteji soldaţi ai

săi. Aşa cum este cunoscut, după bătălia de la Călugăreni din 13 august 1595, Mihai Viteazul,

deşi învingător, se retrage din calea puhoiului otoman, condus de Sinan Pasa, distrugând totul în

calea sa. Mihai aştepta la Stoeneşti ajutoarele promise de către principele Ardealului, Sigismund

Bathory, ca şi de la voievodul moldovean Răzvan Vodă, hărţuind în acelaşi timp oştile turceşti.

În octombrie 1599 Mihai reia ofensiva, zdrobind armatele otomane mult mai numeroase, făcând

mulţi prizonieri şi luând o pradă bogată de război. Mare parte din oastea otomană a fost înecată

în Dunăre, astfel că voievodul înscrie în cronica vremii o glorioasă victorie.

Printre alte evenimente ce s-au derulat pe plaiurile Stoeneştilor sunt şi cele legate de

desfăşurarea în acest spaţiu a luptelor din primul război mondial, care au lăsat urme adânci în

memoria locuitorilor, a bătrânilor, care şi azi povestesc întâmplările dramatice din acel timp.

Astfel, în localitatea Slobozia, aflată pe valea Dâmboviţei, pe drumul Dragoslavelor, la

numai 4 km de Stoeneşti, un monument de marmură ne aminteşte, prin inscripţia ce o poartă, că

«în toamna de durere a anului 1916, după bătălia de la Pravăţ şi retragerea trupelor române, s-a

găsit pe acest loc o simplă cruce de brad cu inscripţia: „Sergent Tudose Iacob din Regimentul 60

infanterie cu alţi 20 de soldaţi». Iată, deci, încă o mărturie despre iureşul luptelor şi jertfele

bravilor apărători ai plaiurilor străbune.

Localitatea Stoeneşti reprezintă şi o răspântie de drumuri. De aici, DN 72 (Târgovişte —

Voineşti — Stoeneşti — Valea Mare-Pravăţ) se desfăşoară în bucle largi, străbătând, pe valea

Stoe-neasca, dealul Piatra, de unde avem prilejul să admirăm panorama satului Piatra,

lipit .parcă între munţi şi cer. Tot din Stoeneşti, un drum judeţean de circa 6 km străbate valea

Dâmboviţei, pe versantul stâng al Munţilor Leaota, până la Dragoslavele, trecând prin. micile

localităţi Lunca Gîrtii şi Slobozia, care ocupă lunca îngustă a râului şi versanţii mai lini ai văii.

În pitoreasca depresiune subcarpatică ce-i poartă numele se află situat oraşul Câmpulung,

atestat documentar în anul 1300 sub denumirea de Longo Campo. Vocaţia istorică indiscutabilă

poate fi urmărită prin rolul pe care l-a avut în istoria Ţării Româneşti, mai ales după izbânda lui

Radu Negru Basarab asupra trufaşului rege Carol Robert, la Posada, când oraşul devine prima

capitală a ţării munteneşti, între anii 1300—1369.

Este evident că poziţia geografică a aşezării a fost dintotdeauna deosebit de favorabilă

mai ales prin adăpostul natural oferit de munţii şi pădurile din jur. Pe de altă parte, situarea sa pe

drumul comercial ce pătrunde în culoarul depresionar spre Braşov i-a permis o dezvoltare

economică atât de necesară unei reşedinţe voievodale. Şi astăzi se mai văd urmele castrului

roman de la Jidavă, care asigura securitatea drumului strategic ce unea Muntenia cu

Transilvania.

Punct vamal până în 1368, oraşul Câmpulung a cunoscut, după cum s-au desfăşurat

evenimentele istorice, perioade de înflorire, dar şi de inevitabil declin. Oraşul de la poalele

Mateiaşului a fost de-a lungul veacurilor o vestită aşezare de moşneni, bucurându-se de

numeroase privilegii cuprinse în cunoscuta „Pânza a oraşului", întocmită în anul 1747 din

porunca domnitorului Constantin Mavrocordat, în care figurează 38 de hrisoave şi cărţi domneşti

privitoare la Câmpulung, între anii 1559 şi 1747.

Dintre obiectivele turistice mai însemnate ale oraşului este de mentionat strada Negru

Vodă, nr. 64, cu vestigii ale unor construcţii ridicate probabil de legendarul domnitor în primul

sfert al secolului al XIII-lea. Biserica realizată din piatră cioplită, pe un plan de bazilică romană,

a f oct distrusă de cutremurul din 1628 şi refăcută de Matei Basarab în 1635, când voievodul i-a

adăugat un puternic zid de apărare. Ulterior, în anul 1737, în urma unei incursiuni otomane,

edificiul a fost incendiat iar zidurile distruse. Forma actuală a ansamblului este opera de

restaurare efectuată între anii 1828 şi 1832 sub îndrumarea arhitectului Frantz Walet, în timpul

egumenului Filaret Beldiman.

Manastirea Negru Voda (sursa: http://www.locuridinromania.ro)

În centrul vechi al oraşului, încastrată într-o veche clădire, se află „Crucea jurământului",

(strada Negru Vodă, nr. 102), monument istoric modest, dar cu adânci semnificaţii, ridicat în

anul 1674 de comunitatea orăşenească pentru a dovedi vechile privilegii. Dealtfel, menţinerea

principiului autoadministrării obştei conduse de către un jude, ajutat de 12 pârgari, aleşi anual

dintre fruntaşii obştei, s-a menţinut până în anul 1831, fiind în acelaşi timp singurul oraş astfel

organizat din Principate.

Sub aspect cultural se remarcă înfiinţarea unei tipografii, în anul 1635, din îndemnul lui

Petru Movilă, în care au fost tipărite veritabile monumente de bibliofilie: Psaltirea, Molitvenic

slavonesc, Cartea de învăţătură ş.a. Depozitate cu grijă şi dragoste, vestigiile adăpostite în

Muzeul orăşenesc de istorie, ori în cel de etnografie, constituie dovezi incontestabile asupra

vechimii şi continuităţii populării acestui teritoriu românesc.

Muzeul orăşenesc de istorie, artă şi ştiinţele naturii, situat în centrul localităţii, lângă

primărie, pe strada Negru Vodă, nr. 118, într-o clădire monumentală, prezintă trecutul şi

prezentul oraşului şi al împrejurimilor. Dintre exponate, se remarcă piesele descoperite în urma

cercetărilor şi săpăturilor arheologice efectuate în vestigiile castrului roman de la Jidavă, în

complexul de cetăţi dacice de la Cetăţeni, de la Curtea Domnească din Câmpulung, de la Lereşti

şi din alte localităţi.

Sunt prezentate într-o ordine cronologică produse meşteşugăreşti, unelte şi arme, steaguri

de luptă şi steagul fostului judeţ Muscel, sau obiecte ce au aparţinut unor mari personalităţi care

s-au născut ori au trăit în oraş

Colecţia de artă plastică cuprinde numeroase picturi, desene, sculpturi şi tapiserii

realizate de Teodor Pallady, Corneliu Baba, Henri Catargi, Lucian Grigorescu, Constantin

Baraschi, Oscar Han, Aurel Jiquidi şi alţi maeştri ai penelului şi daltei româneşti. Secţia de

ştiinţele naturii prezintă, într-un tot unitar, exponate naturalizate din fauna românească, cu o

predominare a speciilor din zonă.

Secţia de etnografie şi artă populară a muzeului este adăpostită într-o clădire monument

de arhitectură din secolul al XVI-lea, construită în stil muscelean, cu parter şi etaj, pe strada

Republicii, nr. o. Numeroasele exponate întregesc imaginea despro bogăţia, autenticitatea şi

expresivitatea etnografică a zonei Muscel, frumuseţea inegalabilă a portului popular românesc,

interiorul casei ţărăneşti, ocupaţiile specifice regiunii.

În afara acestor importante aşezăminte istorice şi culturale, în vechea cetate de scaun a

Cîmpulungului există şi alte obiective de larg interes turistic. Astfel, Biserica Bărăţiei, aflată în

centrul oraşului, pe strada Negru Vodă, nr. 116, a fost întemeiată în secolul al XIII-lea de

comunitatea săsească din oraş (originară din Transilvania). De-a lungul timpului, a suferit unele

distrugeri, modificări şi adăugiri. Turnul clopotniţei, o veritabilă emblemă pentru acest edificiu,

datează din anul 1730. Ridicat peste un alt turn vechi, el a fost imortalizat în cunoscute tablouri

semnate de meşteri ai penelului românesc: Carol Popp de Szathmary şi Nicolae Grigorescu.

În pitorescul oraş de pe Râul Târgului şi alte ctitorii au avut un rol însemnat în

răspândirea culturii, dintre care amintim Biserica Domnească, pe strada Republicii, nr. 12,

ridicată în 1567 de către Doamna Chiajna, soţia domnitorului Mircea Ciobanul şi de fiul lor

Petru Voievod, apoi renovată între anii 1870 şi 1889. În încântă să a luat fiinţă o scoală

domnească, în anul 1669, prin grija lui Antonie Vodă.

În faţa Casei de Cultură se află bustul lui Negru Vodă 8 pe soclul căruia se pot citi

următoarele: „Memoria luceafărului basarabesc, admiratorii gloriei străbune închină acest

monument. Câmpulung, primul scaun domnesc, salută chipul în bronz al urzitorului Ţării

Româneşti." în faţa hotelului „Iezer", este situat Monumentul eroilor (Piaţa Republicii), opera

sculptorului câmpulungean Dumitru Măţăuanu, care evocă, prin mijloacele specifice artei

monumentale, eroismul celor „care au pecetluit cu sângele şi viaţa lor trecătoare hotarele veşnice

8 realizat de sculptorul Dimitrie Mirea în 1910

ale României întregite şi nepieritoare" în timpul marilor bătălii din primul război mondial la care

localnicii au contribuit din plin, prin jertfa lor de sânge.

În apropierea pieţei centrale, pe un modest soclu de piatră, întâlnim bustul lui Radu lui

Anghel f 1827—1865), un cunoscut personaj de baladă, care, prin isprăvile sale, a intrat de mult

în galeria eroilor populari din folclorul muscelean şi dâmboviţean. Numeroase case memoriale

pot constitui obiective turistice care permit vizitatorului să pătrundă în universul vieţii şi operei

unor mari scriitori, cum au fost Ion Barbu, Emil Gîrleanu, George Oprescu sau George Ulieru, a

unor artişti plastici de renume ca Ion Negulici, Constantin Baraschi sau a unor oameni de ştiinţă

cum ar fi aceea în care s-a născut savantul Constantin I. Parhon. În timp ce construcţiile vechi,

monumentale, precum Liceul Pedagogic, Liceul „Dinicu Golescu" (1925—1937), Primăria

veche (1928—1934), Palatul de justiţie (sfârşitul secolului al XIX-lea), Casa de Cultură (1907),

aruncă o lumină asupra arhitecturii de mare originalitate, de factură barocă şi neoclasică, vilele

presărate mai cu seamă în partea veche a oraşului păstrează nealterată arhitectura musceleană.

Pe un promontoriu impunător, situat pe versantul sudic al Muntelui Mateiaş, se află zidit,

încă din anii 1927—1935, un măreţ monument, edificat după planurile arhitectului

câmpulungean Dimitrie lonescu-Berechet, din călcare de Albeşti, pentru a cinsti întru eternitate

gloria şi eroismul ostaşilor români căzuţi în bătăliile de apărare a pământului sfânt al ţării, de

reîntregire a hotarelor sale, în primul război mondial.

Spre a înţelege mai bine semnificaţia monumentului de la Mateiaş trebuie amintita seara

memorabilei zile de 14 august 1916, când armatele române, concentrate în jurul arcului carpatic,

pătrund în Transilvania prin 18 puncte diferite, pentru a elibera şi a reîntregi trupul patriei cu

această provincie istorică, stăpânită, în ciuda faptului că era locuită de o populaţie majoritară

românească şi asuprită, de Imperiul austro-ungar. După doi ani de lungă aşteptare, în care ostaşii

noştri săpaseră fortificaţii, iată a venit clipa mult dorită, când, la orele 20, „Grupul de acoperire

Bran", din apropiere de Podu Dâmboviţei, a primit ordinul de luptă. Unele întâmplări din această

perioadă au fost surprinse în paginile romanului lui Cămil Petrescu — „Ultima noapte de

dragoste, întâia noapte de război".

Pe trei coloane principale ostaşii români pornesc în noapte spre „punctul vamal" de la

Giuvala, unde se dau primele lupte şi unde a căzut exemplar la datorie locotenent-colonelul

Poenaru Bordea, prima jertfă din lungul şir ce va urma pentru cauza sfântă a românilor —

reîntregirea patriei. După un marş triumfal, la 20 august 1916, „Grupul Bran" cucereşte satele

brănene şi pătrunde puternic în dispozitivul duşman pe aliniamentul Ghimbav — Vlădeni —

Hălchiu, cooperând la dreapta cu „Grupul Predeal". Ulterior ofensiva continuă până la valea

Oltului şi Făgăraş, după lupte crâncene ce seceră vieţile multor ostaşi români.

Aşa cum se ştie, în toamna anului 1916, după lupte îndârjite date la Turtucaia, în sudul

Dunării, armatele române sunt nevoite să se retragă. Grupul de armate duşmane sub conducerea

generalului Mă-kensen trec Dunărea, ameninţând direct sudul ţării şi capitala, Bucureşti.

Datorită înzestrării modeste în armament şi tehnică de luptă, după .o rezistenţa îndârjită în zona

culoarului depresionar, „Grupul Bran" se retrage pe poziţii defensive în apropiere de Giuvala.

Luptele crâncene reîncep în ziua de 27 septembrie 1916, când atacurile la baionetă

dovedesc încă o dată legendara vitejie a ostaşilor români. Comandamentul german aduce

serioase întăriri în intenţia de a încercui „Grupul Bran" prin Zărneşti, peste Muntele Tamâşul.

Brigada 8 alpină austro-ungară trece la atac, dar armata română reuşeşte să stăvilească

puternicele atacuri combinate ce se resimt îndeosebi la Rucăr şi Dragoslavele. Armata română se

retrage pe un front larg de 33 km, între Vama Strungă din Leaota, Dragoslavele şi Muntele

Clăbucet, din nord-estul oraşului Câmpulung, pentru a împiedica pătrunderea armatelor inamice

întărite cu divizia 22 bavareză şi Corpul l de rezervă german, condus de de generalul von

Morgen. Între timp, ostaşii noştri pregătesc o rezistenţă îndârjită la Mateiaş, într-adevăr, pe la

Mateiaş nu se mai putea trece, începând cu ziua de 30 octombrie aici se dau lupte deosebit de

crunte în care victoria va fi obţinută de vajnicii apărători ai independenţei ţării, dar cu imense

sacrificii în oameni şi materiale.

La Mateiaş, Nămăieşti, Pravăţ, Dragoslavele, Lereşti luptele ating o intensitate fără

precedent, însuşi generalul german Pecht, comandantul unei brigăzi, recunoaşte vitejia ostaşilor

români: „Ei se apără cu dez-nădejdie; pentru fiecare metru pătrat din preţioasele lor plaiuri, luptă

cu o îndârjire surprinzătoare"9. Cu mâna încleştată pe armă şi cu deviza devenită lait-motiv al

eroismului românesc „Pe aici nu se trece!", ostaşul român, ţăranul anonim venit din toate

colţurile patriei, îşi face cu prisosinţă datoria faţă de glia străbună.

Pentru a cinsti memoria celor căzuţi pe câmpul de onoare, câmpulungenii edifică un

monument evocator, care însă, din lipsă de fonduri, se înalţă cu dificultate pe parcursul a 8 ani.

După o bucată de vreme, datorită deteriorării parţiale a monumentului, la care se adaugă fisurile

provocate de cutremure, a fost necesară restaurarea lui.

9 Atanasiu Victor, 1976

Mausoleul Mateiaş

Mausoleul Mateiaş a fost reintegrat circuitului turistic destul de târziu. Ample fresce care

zugrăvesc principalele momente din istoria naţională, scene de război şi nume de localităţi

săpate în piatră eternizează gloria străbună ce caracterizează poporul nostru iubitor de libertate şi

independenţă.

Basoreliefurile impunătoare care semnifică „Pe aici nu se trece!" domină brâul

monumentului. La partea superioară a basoreliefului, într-un vas de piatră, arde o flacără

veşnică, simbolizând eterna iubire de patrie, eroismul legendar al românilor. Subsolul

mausoleului adăposteşte osemintele a 500 de eroi ai neamului căzuţi la datorie, comandanţi,

ofiţeri superiori, gradaţi şi îndeosebi soldaţi, care au schimbat pentru o vreme plugul cu puşca

întru apărarea pământului natal.

Mausoleul Mateiaş constituie pentru tinerele generaţii o veritabilă lecţie de istorie şi

patriotism, un generos prilej de rememorare a unor pagini nepieritoare din lungul şir de lupte ale

poporului român pentru libertate şi independenţă. Turnul mausoleului oferă o panoramă de

neuitat asupra împrejurimilor Mateiaşului, asupra văilor şi munţilor, asupra acestor plaiuri

iubite, de istorie şi legendă.

La Dragoslavele putem ajunge folosind drumul naţional Câmpulung — Dragoslavele —

Rucăr — Bran (DN 73), care coboară în serpentine largi pe culmea Mateiaşului, sau urmând

drumul judeţean care însoţeşte valea Dâmboviţei, de la Stoeneşti, cale de 8 km. Localitatea

Dragoslavele este situată în depresiunea cu acelaşi nume, dominată de vârfurile Piatra

Dragoslavelor (l 434 m), în est, şi Mateiaş (l 239 m), în vest.

Străveche aşezare, Dragoslavele continuă un şir neîntrerupt de forme de habitat încă de

pe vremea dacilor. În feudalism, rolul de „vamă", împărţit uneori cu Rucărul, i-a conferit, în

anumite perioade istorice, statutul de „sat de hotar" cu toate atributele ce derivă din aceasta.

Dealtfel, vama de la Câmpulung a fost mutată iniţial la Dragoslavele, nu departe de actualul

local al şcolii, punctul vamal fiind evidenţiat printr-o inscripţie în slavonă. În documentele

istorice o întâlnim sub denumirea de „vama Dâmboviţei" sau „vama Dragoslavele şi Rucăr". Iată

de ce economia satului (păstorit, exploatare forestieră, prelucrarea calcarului) a fost antrenată de

timpuriu în schimburile comerciale ce se efectuau între provinciile româneşti, prin folosirea

drumului transcarpatic al Branului.

La Dragoslavele a existat din vechi timpuri o răspântie de drumuri. Aici se întâlnea

vechiul drum de pe valea Dâmboviţei, cu drumul de culme, ce porneşte din Câmpulung, trecând

prin localitatea Nămăieşti şi şaua Pravăţ (895 m), astăzi mai puţin folosit datorită construirii

şoselei modernizate de peste Mateiaş.

Localitatea Dragoslavele (sursa: http://www.mkdesign.ro/)

Frumoasa aşezare Dragoslavele oferă posibilitatea de a cunoaşte arhitectura musceleană,

monumentele istorice, portul popular de o sobră frumuseţe, precum şi nedezminţita ospitalitate a

locuitorilor. Vatra satului s-a extins considerabil, iar noile gospodării, adevărate vile de munte,

strălucind de curăţenie, au dus la unirea cu Rucărul, în nord, şi Stoeneşti, în sud, dezvoltându-se

astfel tipul de sat „stradă".

Prin potenţialul său turistic, Dragoslavele poate fi considerat „sat turistic", datorită atât

frumuseţilor naturale, cât şi celor de interes istoric. Dintre monumentele istorice reţin atenţia

vechea biserică domnească, situată în centrul comunei, construită pe vremea cârmuirii

domnitorului Grigore Ghica şi a soţiei sale Maria Sturză, datând din anul 1661, apoi schitul de

lemn de la Podişor, asemănător construcţiilor maramureşene de acest gen, ca şi crucea ce

aminteşte de fosta vamă dragosloveană. Interesante puncte de belvedere sunt vârful Mateiaş (l

239 m), şaua Pravăţ (895 m) din Munţii Iezer-Păpuşa şi Piatra Dragoslavelor (l 434 m) din

Munţii Leaota.

Aşezat în frumoasa depresiune cu acelaşi nume de la poalele munţilor Leaota şi Iezer-

Păpusa, la confluenţa Râuşorului cu Dâmboviţa, Rucărul este unul dintre cele mai mari şi mai

vechi sate româneşti de munte.

Localitatea Rucar ( sursa: http://www.valiovidiu.ro/)

Deşi atestat documentar abia în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, într-un document

din 1368, Rucărul continuă neîntrerupt o străveche vatră de locuire ale cărei urme se pierd în

negura istoriei. Astfel, primele dovezi certe ne arată existenţa aici a castrului roman de la

Scărişoara, din vremea stăpânirii române în Dacia, care asigura în principal paza drumului

transcarpatic al Branului.

Meleagurile rucărene au fost, în decursul secolelor, martore ale unor mari evenimente

din istoria românilor, începând cu legendarul Radu Negru Basarab din ţinuturile transilvănene,

mai precis din Făgăraş, în anul 1290, după cum consemnează slova cronicarilor: „Iar când a fost

cursul anilor de la zidirea lumii 6798, iar de la Hristos 1290, fiind în Ţara Ungurească

(Transilvania, n.n.), un voievod ce l-a chemat Radu Negru Voievod, mare herţeg pre Amlaş şi

Făgăraş, în zilele lui Andriaş crai, ridicatu-s-au de acolo cu toată casa lui şi cu mulţime de

noroade: români, papistaşi, saşi şi de tot felul de oameni pogorând de pe apa Dâmboviţei au

început a face ţară nouă", scrie Letopiseţul Ţării Româneşti.

Trecerea primului voievod al muntenilor, Radu Negru Basarab, pare a fi confirmată de

numeroasele ctitorii şi aşezăminte din preajmă, de la Câmpulung, Cetăţeni şi Nămăeşti, alături

de tradiţia orală ce coboară în vechile legende înmiresmate de patina veacurilor. Câteva decenii

mai târziu, la Posada (1330), ce după unii s-ar situa în apropiere de Rucăr, la Pleaşa Posadei, a

fost înscrisă una dintre cele mai glorioase pagini din istoria noastră, surprinsă în cunoscuta

Cronică pictată de la Viena.

Funcţia vamală pe care a deţinut-o Rucărul, vreme de câteva secole, s-a răsfrânt asupra

dezvoltării sale, prin statutul special de care se bucură în cadrul organizării Ţării Româneşti. Un

hrisov emis la 25 iulie 1634, în vremea domniei lui Matei Basarab, prin care Rucărul este scutit

de anumite dări şi biruri, glăsuieşte: „... Rucărul este la marginea ţării domniei mele şi poartă

greutate şi nevoie mare şi mare supărare pentru treburile şi slujbele domniei mele şi face mare

cheltuială pentru soli... şi supraveghează munţii şi marginile ţării şi vamă dornici mele şi încă de

la alte greutăţi şi nevoi suferă pentru trecătoare" 10

De-a lungul vremurilor s-au perindat pe la Rucăr numeroşi voievozi cu oştile, fie în

retragere spre locurile sigure din Carpaţi, spre Bran şi Braşov, în vreo alianţă antiotomană, fie în

vreo incursiune spre pământurile transilvane ale Făgăraşului şi Almaşului, stăpânite de domnii

munteni. Astfel, pe aici s-au scurs oşti sau au poposit domnitorii munteni Radu Paisie (1541),

Mircea Ciobanul (1550), Pătraşcu Voievod (1556), Mihai Viteazul (1598), apoi Şerban Vodă

(1604), Mihnea al III-lea (1658), Constantin Brîncoveanu (1690) şi mulţi alţii.

Şi oaspeţi străini de seamă au străbătut aceste locuri, precum regele Suediei, Carol al

XII-lea, în anul 1712, după bătălia de la Poltava. Evenimentele anului revoluţionar 1848 se

răsfrâng şi aici, la Rucăr, unde se refugiază guvernul provizoriu. La Rucăr au fost găzduiţi

fruntaşii revoluţionari Ştefan Golescu, Gheorghe Magheru, Christian Teii, Nicolae Bălcescu şi

alţii, găsind ospitalitate şi înţelegere la moşnenii rucăreni. De altfel, Nicolae Bălcescu preconiza

un rol deosebit localităţii pe care însă evenimentele ulterioare nu-l vor confirma.

Intrarea ţării noastre în vârtejul primului război mondial avea să aibă urmări importante

şi asupra Rucărului, unde se vor purta bătălii crâncene, în care şi fiii localităţii îşi vor avea partea

lor de eroism în apărarea plaiurilor natale.

Obştea moşnenească din Rucăr a fost tipică pentru ţinuturile muscelene. Numeroase

documente atestă vechimea, modul de organizare şi conducere, dar şi elementele de destrămare a 10 Gheorghe Pârnuţă, 1972

ei. În ansamblu, obştea a jucat un rol deosebit în viaţa rucărenilor. Stăpânirea în devălmăşie „ .. .

din câmp, din apă, din munţi, din siliştea satului şi de peste tot hotarul" — după cum glăsuiesc

documentele din secolul al XVI-lea — s-a răsfrânt în evoluţia vetrei satului, în dispunerea

proprietăţilor, în bogăţia obiceiurilor şi datinelor.

Dezagregarea obştei rucărene devine evidentă începând cu secolul al XVI-lea, dar

îndeosebi în cele următoare, datorită unor cauze complexe, din care menţionăm pătrunderea

elementelor capitaliste în sistemul autarhiei feudale, infiltrarea unor străini, dezvoltarea

meşteşugurilor şi comerţului. Tensiunea acumulată de obştea moşneneasca într-o seculară luptă

cu cei care voiau s-o destrame s-a materializat în răscoala din 1911, soldată cu numeroase

victime, care a avut un ecou până dincolo de hotarele ţării.

Pe fondul unor nemulţumiri mai vechi, amplificate de marea răscoală ţărănească din

1907, moşnenii se ridică în 1911 la luptă împotriva exploatării, precum şi a uzurpării unor

drepturi străbune de către P. Baştea, un negustor grec infiltrat între stăpânii obştei. Litigiul a

început de la tăierea unei păduri ce aparţinea obştei rucărene. El se amplifică şi capătă un aspect

popular, transformându-se într-o veritabilă mişcare.

În faţa situaţiei, autorităţile reprimă sângeros pe ţărani şi trimit în acest scop la Rucăr o

companie de jandarmi înarmaţi, care arestează şi maltratează în mod sălbatic circa 30 de fruntaşi

ai obştei. Sub escortă, aceştia sunt duşi la Câmpulung unde se continuă cercetările, dar şi

maltratările. Moşnenii trimit delegaţi la Bucureşti, dar intervenţiile lor rămân fără rezultat,

autorităţile apărându-şi dealtfel, prin Baştea, propriile averi.

Făcând bilanţul anului 1911 prestigioasa publicaţie „Facla" rezuma astfel situaţia: „Iată

un sat întreg, Rucărul, bătut, schingiuit, sângerat". Aşadar, evenimentele prilejuite de răscoala

din 1911 se constituie într-un moment de seamă pe drumul luptei seculare a rucărenilor pentru

dreptate, libertate şi o viaţă mai bună.

Sub aspect economic, creşterea animalelor a rămas o ramură importantă cu vechi tradiţii

în viaţa Rucărului. Prelucrarea laptelui şi prepararea brânzeturilor sunt atestate de numeroase

documente, ca cel din anul 1687, care arată cum se preparau brânzeturile în cartierul numit azi

„Căşerie", precum şi comerţul cu produsele lactate la care participau şi rucărenii. Catagrafia din

anul 1892 ne arată că locuitorii din Rucăr aveau circa 40 000 oi, care se creşteau în munţii din

jur. Exploatările forestiere au de asemenea vechi tradiţii în partea locului, lemnul pădurilor

rucărene constituia o importantă marfă la export. Există documente care ne dezvăluie că lemnul

de brad şi de molid din pădurile locului se exporta în Imperiul Otoman, fiind folosit la

confecţionarea catargelor pentru ambarcaţiuni fluviale şi maritime.

Transportul lemnului a generat şi apariţia „drumului lemnului", ce se suprapunea şi era

complementar cu „drumul oilor" şi „drumul varului". Dovada ritmului defrişării pădurilor şi

prelucrării primare a lemnului o constituie existenţa a 60 de ferăstraie, pe Dâmboviţa, Râuşor şi

afluenţii lor, în anul 1857. Preluând aceste tradiţii, întreprinderea forestieră din Rucăr

concentrează astăzi circa l 500 lucrători proveniţi în special din Rucăr şi din satele vecine.

Dezvoltarea economiei forestiere a atras după sine şi o stimulare a turismului. Ne referim la

faptul că amenajările respective — cabane, cantoane — sprijină turismul, putind deveni gazde

ospitaliere pentru cei doritori de drumeţii în munţii Iezer-Păpuşa, Leaota, Piatra Craiului.

Rucărul este şi o adevărată vatră culturală. Aici îşi are începuturile formaţia corală din

Rucăr ce datează din anul 1886. Un eveniment cultural deosebit l-a constituit înfiinţarea la

Rucăr, în 1971, a „Societăţii culturale Ion Barbu", fiind la acea dată prima societate culturală la

sate din ţară.

Din Rucăr s-au ridicat personalităţi marcante alo vieţii noastre culturale. Printre acestea îl

amintim pe învăţătorul Ion D. Petrescu (1818—1903), participant activ la revoluţia de la 1848,

publicist de talent şi autor al unor lucrări istorice valoroase: „Descălecarea lui Negru Vodă şi

cetatea sa de pe Dâmboviţa", „Radu cel Mare", „Târgovişte" etc. Tot astfel, poate fi menţionat

istoricul autodidact Dimitrie Băjan, provenit dintr-o veche familie de moşneni rucăreni, care a

publicat în anii 1928—1929 „Studii privind documente de la Arhivele Statului" şi „Crucea

jurământului", fiind un bun cunoscător al istoriei acestor locuri.

În domeniul literaturii, scriitorul Mihai Lungeanu s-a remarcat prin volumul „În

sărbători" (1910), premiat mai târziu de către Academia Română, alături de „Comoară lui

Prâslea", „Poveşti", în care autorul surprinde aspecte ale vieţii rucărenilor. Tot la Rucăr, în anul

1895, vede lumina zilei Dan Bar-bilian (pe numele său literar Ion Barbu), matematician şi poet.

Alături de cercetările sale originale în domeniul geometriei, poetul a adus o importantă

contribuţie la afirmarea liricii româneşti prin cunoscutele volume de poezie „După melci"

(1928), „Joc secund" (1930), „Ochean" (1964). La Rucăr au creat şi alţi meşteri ai literaturii

româneşti, cum a fost Tudor Muşatescu, iar plaiurile rucărene au reprezentat tentaţii benefice şi

pentru Nicolae Iorga sau Cămil Petrescu.

La poalele maiestuosului masiv al Pietrei Craiului, ocupând nivelurile superioare ale

platformei brănene (l 200—l 300 m), se află una dintre cele mai înalte aşezări carpatice

româneşti, localitatea Fundata.

Deşi atestarea documentară este târzie (1762), satele Fundatei reprezintă expresia

materială a ascensiunii habitatului în Carpaţi, pentru valorificarea bogatelor resurse naturale

oferite de spaţiul montan. Aceste aşezări — Fundata, Fundăţica, Şirnea — au beneficiat de o

avantajoasă poziţie geografică, la cumpăna de ape dintre Dâmboviţa şi Râul Turcului, în

apropiere de vechiul drum transcarpatic al Branului.

Viaţa pastorală a cunoscut în anumite perioade adevărate momente de înflorire.

Transhumanţă practicată în satele brănene a cuprins şi Fundata. Şi astăzi în satele Fundatei mulţi

locuitori continuă străvechea îndeletnicire — păstoritul. Dealtfel, după încărcătura de animale pe

hectar, Fundata ocupa unul dintre locurile de seamă în rândul satelor carpatice.

Numeroase sunt manifestările folclorice legate de păstorit. Să amintim doar „nedeile

munţilor", sărbătoare reluată în ultimii ani la Fundata. Dar, pentru înţelegerea importanţei

acestor manifestări este necesară o scurtă incursiune istorică.

Prima atestare documentară a nedeii carpatice datează din anul 1373 şi se referă la Cornu

Nedeii din Carpaţii Orientali, fiindu-ne prezentată ca „o petrecere pe munţi". Nedeile, aceste

„târguri de două ţări", cum erau cunoscute în documente, se constituiau în sărbători ample pe

culmile Carpaţilor, arătând intensa viaţă pastorală care palpita în spaţiul montan. În munţii

vecini Culoarului depresionar Rucăr—Bran se organizau asemenea nedei în Poiana Sîntilia din

Leaota, :n munţii Căpitanu şi Găinaţu din Iezer-Păpuşa, Ia nord de Câmpulung, la care, dacă le

adăugăm şi pe cele din Făgăraş şi Bucegi, căpătăm imaginea unor asemenea sărbători, multe

dintre ele legate direct de îndeletnicirile pastorale.

Nedeile s-au desfăşurat veacuri de-a rândul în poienile înalte ale munţilor, la poale de

pădure, lângă izvoare, reunind anual o mulţime de locuitori din satele montane şi din Subcarpaţi,

dar şi din regiuni mai îndepărtate. După o lungă perioadă de înflorire, nedeile „migrează" în

regiunile subcarpatice

Oamenii coborau la treburile lor, dar ecoul sărbătorii mai stăruia în inimile tuturor. Bacii,

cu oamenii lor, plecau, pe poteci numai de ei ştiute, spre stâne şi odăi pentru a-şi relua munca de

zi cu zi, aceeaşi din vremea dacilor.

De-a lungul secolelor, manifestările complexe ale nedeilor (de petrecere, de schimburi

comerciale, de cunoaştere, de căsătorie) au constituit liantul sufletesc ce a unit pe români de pe

toţi versanţii munţilor, expresie a continuităţii unor străvechi datini.

Reluarea nedeii de la Fundata, începând din anul 1969, este o fericită iniţiativă a

localnicilor, care, la fiecare sfârşit de iulie, adună mulţimi impresionante de oameni: Este

evident că nedeia de la Fundata are, în zilele noastre, o altă semnificaţie, îndeosebi cultural-

artistică şi folclorică, reunind formaţii şi interpreţi din judeţele Argeş, Braşov, Dâmboviţa,

Prahova şi din alte zone ale ţării, păstrători ai tradiţiilor, dar şi creatori de noi nestemate

folclorice. Nedeia de la Fundata, redevenită tradiţie, reprezintă o importantă atracţie turistică

pentru numeroşii drumeţi şi- excursionişti, dornici să participe la o serbare de atare proporţii în

poienile din apropierea centrului satului, nu departe de drumul naţional care străbate culoarul.

Alături de nedeie, merită, desigur, amintite şi alte obiceiuri derivate din ocupaţia

păstoritului, deosebit de dezvoltate aici, în culoar, în satele Fundatei, dintre care menţionăm:

„împărţitul munţilor", reflex peste veacuri al stăpânirii în devălmăşie a păşunilor şi fâneţelor

montane din munţii limitrofi; de asemenea, „măsura laptelui", „însemnarea ciloru şi „răvăşitul

oilor".

Satul risipit pe plaiurile blânde, ca un cântec, ale platformei brănene, formele carstice

care aduc o notă de spectaculozitate, apropierea de impunătoarea creastă a Pietrei Craiului, dar şi

de Munţii Leaota, puritatea deosebită a aerului, Fundata fiind considerată o staţie-etalon în

privinţa lipsei poluării aerului, bogăţia folclorului brănean sunt tot atâtea elemente care probează

necesitatea intensificării turismului în zonă.

Castelul Bran (sursa: www.veziromania.ro)

Pe un promontoriu, ce domină împrejurimile, se află, crescut parcă din trupul unei uriaşe

stânci, Castelul Bran, dăltuit cu trudă şi înnegrit de scurgerea atâtor veacuri. Construit de

meşterii braşoveni în urma privilegiului din 19 noiembrie 1377 acordat locuitorilor de la poalele

Tâmpei de către Ludovic de Anjou, castelul va juca un rol deosebit în viaţa provinciilor aflate de

o parte şi de alta a Carpaţilor Meridionali, asigurând îndeosebi securitatea drumului comercial ce

străbătea culoarul de la Bran, spre Rucăr, încă din timpuri străvechi.

De fapt, cetatea Bran făcea parte dintr-un sistem vast de apărare a Transilvaniei,

incluzând, între altele, cetăţile Severin şi Tălmaciu, sistem de fortificaţii ridicat în calea

popoarelor migratoare, între care cumanii şi tătarii erau cei mai de temut. Pătrunderea

otomanilor în Peninsulă Balcanică va constitui un real pericol nu numai pentru ţările române, ci

şi pentru Europa Centrală. Având, aşadar, un declarat rol strategic, cetatea Bran îşi va subordona

funcţionalitatea acestui scop. Modificările ulterioare pe care le-a suferit vor accentua rolul de

vamă şi mai ales ele „cap de pod" în Culoarul depresionar Bran—Rucăr

Încă de la edificarea să, cetatea a fost înzestrată cu o „garnizoană de arcaşi şi balistari",

iar pentru întreţinerea personalului cetăţii i-a fost atribuit un domeniu format din 12 sate din

Ţara Bârsei: Baciu, Turcheş, Cernatu, Satulung, Tîrlungeni, Zizin, Purcăreni, Crizbav, Apaţa,

Budila, Zărneşti şi Tohan. Istoria zbuciumată a cetăţii Bran face parte din istoria complexă a

legăturilor dintre provinciile istorice româneşti, în decursul evului mediu. Stăpânirea cetăţii de

către principii transilvăneni, de municipalitatea braşoveană sau de către domnitorii munteni avea

să se reflecte fidel mai cu seamă în amplificarea relaţiilor seculare dintre Ţara Românească şi

Transilvania, de fapt între primele capitale valahe de la Câmpulung şi Târgovişte cu burgurile

ardelene, între care Braşovul a deţinut întâietatea.

Cetatea Bran a exercitat încă de la edificarea să o puternică influenţă asupra satelor

brănene, atât prin statutul acestor „sate de hotar", ce se bucurau de o anumită autonomie, cât şi

prin relaţiile conducătorilor cetăţii cu colibaşii (jelerii) b'răneni, de multe ori deosebit de

tensionate.

În urma tratatului de alianţă antiotomană încheiat între Mircea cel Bătrân şi Sigismund

de Luxemburg, semnat la Braşov în 1395, Branul intră în stăpânirea domnitorilor munteni, care

îi vor amplifica, fireşte, rolul comercial. Astfel, amintim cunoscutul privilegiu acordat de Mircea

cel Bătrân negustorilor braşoveni, prin care întărea „aşezămintele ce le-au avut de la strămoşi

pentru vamă, prin tîr-gurile din Ţara Românească şi pe drumul de la Braşov, prin trecătoarea

Branului până la Brăila" 11

De-a lungul veacurilor, cetatea Bran a suferit numeroase modificări şi adăugiri,

determinate de rolul şi importanţa să ca bastion în calea năvălirilor otomane, punct strategic şi

vamal în Drumul Branului. Arhitectura edificiului, specifică secolului al XIV-lea, a fost iniţial

subordonată rolului de cetate, folosind din plin avantajele oferite de poziţia strategică defensivă

în relieful montan înconjurător. Astfel, planul întregii construcţii este neregulat, edificiul fiind

11 Titus Haşdeu, 1979

prevăzut cu trei turnuri de supraveghere şi apărare, dispuse în funcţie de rolul fiecăruia — de

supraveghere, tragere sau apărare.

Modificări importante în înfăţişarea castelului survin în secolul al XVII-lea, când

construcţiei i se adaugă un nou turn pe latura de sud. Se construieşte, de asemenea, o scară

mobilă de lemn specifică cetăţilor medievale. Refacerea şi aspectul actual este datorat în general

aceleiaşi municipalităţi braşovene la sfârşitul secolului trecut (1883—1886). Renovarea

completă a monumentului a fost realizată în perioada interbelică (1922—1929).

Încăperile seculare ale cetăţii adăpostesc în prezent valoroase elemente, în care arta

gotică şi cea barocă se împletesc armonios cu arhitectură rustică medievală transilvăneană,

conferind astfel întregului ansamblu o indiscutabilă şi fermecătoare aură romantică.

Se impun, îndeosebi, colecţiile de mobilier gotic şi baroc, colecţiile de pictură şi

sculptură, de porţelanuri şi arme medievale, alături de valoroase colecţii de icoane pe sticlă,

întregite de numeroase trofee de vânătoare, toate cu scopul de a reda cadrul şi atmosfera

veacurilor trecute.

Curtea interioară impresionează prin verticalele îndrăzneţe, care, alături de masivitatea

curtinei, denotă măiestria şi ingeniozitatea atâtor meşteri anonimi, care s-au inspirat parcă din

priveliştile monumentale din jur. Spectacolele de „sunet şi lumină", concertele muzicale găsesc

aici un decor autentic, constituind în acelaşi timp atracţii de elevată valoare şi ţinută

artistică. ...De la nivelul ultimului etaj se poate admira una dintre cele mai fermecătoare

privelişti carpatice, aşezările brănene lipite parcă de munţi, dominate de măreţia gravă a

Bucegilor şi a Pietrei Craiului.

Dar Branul semnifică în acelaşi timp şi o „poartă" în cultura românească. Pe acest drum

încărcat de istorie, solii negustorului Neacşu din Câmpulung duceau judelui Braşovului,

Johannes Benkner, vestea năvălirii turcilor la Dunăre. Vestea era transpusă într-o scrisoare în

limba română, care constituie şi în prezent una dintre primele mărturii scrise în limba noastră: „I

pak (şi iarăşi) dau ştire domniei tale za (despre) lucrul turcilor, cum am auzit eu că împăratul au

ieşit din Sofiia şi aiminterea nu e, şi se-au dus în sus pre Dunăre..."12 .

Tot pe Drumul Branului l-au purtat paşii şi pe diaconul Coresi, care părăsea tiparniţa sa

din Târgovişte pentru a zidi din slova cărţilor izvoare de slovă românească în haină chirilică şi în

Scheii Braşovului, de unde vor sorbi lumină atâtea generaţii de români transilvăneni, constrânşi

de vicisitudinile vremurilor. Martor prin veacuri şi vecin cu veşnicia Bucegilor, coborâtor parcă

din paginile îngălbenite ale vreunei cronici pictate anonime, loc de secrete alianţe şi înţelegri

antiotomane, popas în calea negustorilor din cele patru zări, vamă nedreaptă şi vremelnică, 12 Titus Haşdeu, 1979

turnurile zvelte ale castelului străjuiesc şi astăzi satele brănene şi intrarea în culoarul

depresionar.

În apropierea Castelului Bran, de fapt în fostul parc al cetăţii, ca o dovadă a grijii

permanente pentru conservarea civilizaţiei carpatice, a fost amenajat un Muzeu etnografic,

reprezentativ pentru zona Branului, care reuneşte ansambluri de gospodării ţărăneşti, forme de

habitat temporare şi instalaţii de tehnică poulară. Muzeul etnografic din Bran este o fereastră

deschisă larg spre civilizaţia rurală carpatică, plămădită aici din veacuri îndepărtate.

Branul, străvechea poartă carpatică, s-a racordat de-a lungul timpului la efortul general

de clădire a unei vieţi noi. Urmaşii vestiţilor păstori transhumanţi, ori ai jelerilor veniţi din

Muntenia, de peste munţi, au devenit iscusiţi mânuitori ai maşinilor şi utilajelor complexe în

întreprinderile industriale din Râşnov, Tohan, Zărneşti şi Braşov. Din Bran se pot întreprinde

numeroase ascensiuni îndeosebi în Bucegi, dar şi în Piatra Craiuiui, prin Peştera, Şirnea şi

Ciocanu.

CAPITOLUL III

VALORIFICAREA POTENŢIALULUI TURISTIC

În toată zona s-a dezvoltat sistemul de turism rural (agroturism), care oferă celor

interesaţi, pe lângă frumuseţea locurilor şi mâncărurile tradiţionale, posibilitatea de a participa la

activităţile realizate în cadrul pensiunii agroturistice. Agroturismul românesc este un important

mijloc de atracţie turistică reprezentat printr-o gamă largă şi diversificata: ţesăturile decorative,

costumele populare, sculpturile în lemn şi piatra, pictura pe sticlă sau lemn, vopsitul ouălor,

împletiturile din nuiele şi, totodată, muzica populară şi dansurile romaneşti alerte şi bine ritmate.

Tradiţiile şi obiceiurile locale sunt de mare interes agroturistic. Multe din credinţele şi

obiceiurile populare provin dintr-un substrat traco-dacic. Exemple se găsesc în folclorul

tradiţiilor, obiceiurilor, tradiţiilor şi ritualurilor agrare. De asemenea aceste moşteniri se pot

identifica în diferite producţii de literatura populară, descântece, cimilituri sau colinde.

Turiştii pot participa la o serie variată de obiceiuri la diferite evenimente , în special cu

ocazia sărbătorilor, creându-se o atmosferă specială care se îmbină perfect cu cadrul natural.

Rucarul se regăseşte printre puţinele zone ale ţării care şi-au păstrat aceste tradiţii şi încearcă tot

mai mult să le pună în valoare conform tendinţei actuale, în care, odată cu manifestarea primelor

activităţi de cazare în mijlocul naturii, din ce în ce mai mulţi turişti şi-au dorit petrecerea

vacantelor în mediul rural.

Sărbătorile pascale, dar mai ales cele de iarna atrag anual un număr mare de turişti străini

fascinaţi de obiceiurile poporului român. Colindatul din Ajunul Crăciunului, Brezaia, Capra,

Ursul, Focul lui Sumedru, strigăturile şi cântecele din folclorul local împreună cu mâncarea

tradiţională realizată din produse naturale din zonă şi la vederea turistului, fac din pensiunile

agroturistice puncte importante de profit din turismul românesc.

Activitatea agroturistica poate să rezolve unele dintre problemele economice şi de muncă

în care este implicată această zonă. Managementul zone poate fi rezumat la avantajele care se

obţin în urma practicării agroturismului şi care pot fi de natură economică şi de natură socio-

culturală. Dintre acestea putem menţiona: stabilizarea populaţiei prin fixarea forţei de muncă,

crearea de noi locuri de muncă, promovarea şi dezvoltarea serviciilor; promovarea şi susţinerea

artei populare, a industriei locale de artizanat; reabilitarea patrimoniului edilitar, atragerea de

noi investiţii.

3.1 Potenţialul turistic al zonei Rucăr

Am ales această zonă de analizat deoarece se remarca printre celelalte cu potenţialul său

agroturistic şi etnografic dar şi un potenţial turistic natural.

Potenţialul turistic al Rucărului este dat de îmbinarea fericită a condiţiilor naturale cu

cele ale activităţii umane, de vestigiile istorice, de folclorul şi portul local. În primul rând este

necesar a fi subliniat relieful variat, extrem de atrăgător, în care cheile Ghimbavului, Dâmboviţei

şi Dîmbovicioarei din apropierea localităţii sunt tot atâtea puncte de popas şi încântare pentru

iubitorii poeziei naturii. Dealurile din apropierea Rucărului, dealul Pleaşa Căpitanului (l 361 m).

Dealul Crucii (l 022 m), Posada (811 m), Pleaşa Posadei (1072 m), sunt splendide puncte de

belvedere, nu numai pentru panorama neasemuită a aşezării sau valea Dâmboviţei, ci şi pentru

mai departe, spre orizonturile montane ale Pietrei Craiului, Leaotei şi Iezerului.

Pleaşa Căpitanului şi vf. Andreiaşu (sursa: www.veziromania.ro)

http://www.veziromania.ro/

Aşezarea în sine, beneficiară a unui topoclimat favorabil şi depozitară a unor valori

istorice, etnografice şi folclorice, este în măsură să dirijeze spre ca un flux turistic.

Turiştii care se opresc la Rucăr au posibilitatea să admire arhitectura rucăreană, tipic

musceleană, ce se caracterizează prin acurateţea şi armonia liniilor şi volumelor, îmbinând în

chip fericit pitorescul cu funcţionalitatea. Rafinamentul construcţiilor este rezultatul unor

străvechi îndeletniciri, meşterii locali, adevăraţi artişti, inspirându-se din monumentalitatea şi

armonia peisajului, din cutezanţa munţilor şi din frumuseţea codrilor seculari. Stâlpii din lemn ai

caselor, dăltuiţi cu artă, exprimă puritatea şi frumuseţea sufletului românesc atât de evidente în

aceste binecuvântate locuri dăruite de natură şi sporite în frumuseţe de oameni.

Bogăţia şi frumuseţea portului popular rucărean au impresionat încă de mult pe unii

maeştrii ai penelului, cum au fost Nicolae Grigorescu, Carol Popp de Szathmary, care în

„Rucărencele" lor au prins ceva din inefabilul orizont spiritual rucărean. Policromia de o mare

varietate şi armonie, motivele populare specifice muscelene au făcut din portul popular rucărean

un veritabil mesager al artei şi culturii populare din partea locului.

Aceste străvechi îndeletniciri sunt în prezent reluate, stimulându-se spiritul creator mai

cu seamă al femeilor, aceste modeste artiste, care creează adevărate basme în culori, în lungile

ierni de munte, obiectele lor bucurându-se de mare interes în cadrul expoziţiilor şi manifestărilor

etnografice.

Tezaurul folcloric se caracterizează printr-o tematică vastă, în care elementul dominant

este legat de economia pastorală. Cântecele, baladele, doinele sunt străbătute de problematica

vieţii pastorale, cu îndelungată tradiţie şi cu rădăcini istorice îndepărtate. Unele producţii evocă

viaţa şi isprăvile unor eroi de baladă din partea locului, într-una din acestea se aminteşte de eroul

de baladă Stanciu: „Sus la plaiul muntelui, Sub cetina bradului Şi foiţa fagului, La Valea

Ivanului De sub Piatra Craiului E cerdacul Stânciului".

Obiceiurile de iarnă, şezătorile folclorice, „nunta rucăreană" reprezintă de fapt ferestre

spre orizontul spiritual rucărean, încărcat de simboluri şi semnificaţii. Aşadar, plaiurile

Rucărului sunt bogate în evenimente istorice, iar cadrul natural, arta populară, folclorul

tradiţional se constituie în adevărate comori ce se cer a fi cunoscute şi apreciate de către

drumeţul ce poposeşte aici, dar nu spre a se urca grăbit în maşină, pentru a pleca, ci pentru a

rămâne câteva zile sau măcar câteva ore.

3.1.1 Aşezările din Rucăr

Pitorescul aşezărilor este generat de gospodăriile locuitorilor frumos rânduite şi durate

din piatră şi lemn, cu dragoste şi suflet, împrumutând ceva din armonia şi monumentalitatea

peisajului.

„Gospodăria, casa ţărănească, au fost martorele vieţii familiale şi economice a societăţii

rurale”13. Fiecare gospodărie este un mic muzeu, fiecare denumire este o dovadă a evoluţiei şi

civilizaţiei poporului român." satul muscelean prezintă un anumit specific, cu casele de un alb

imaculat, o arhitectură proprie în care se detaşează sala înaltă sprijinită pe stâlpi de lemn frumos

lucraţi.

Din mulţimea formelor de habitat, prezentăm câteva tipuri de gospodării, expresie a unei

economii predominant pastorale. Casa colibaşilor brăileni, datând de la sfârşitul secolului al

XVIII-lea şi dispărută astăzi aproape în totalitate, era compusă din două până la trei camere

(tindă, căsuţă şi casa mare). Construită din lemn, pe o temelie de piatră, această gospodărie a

fost mult răspândită în trecut, remarcându-se prin simplitate, sobrietate şi funcţionalitate.

Casa de tip muscelean se caracterizează printr-o armonioasă îmbinare arhitectonică a

volumelor. În construirea ei se foloseşte piatra, la temelie, şi lemnul inclusiv pentru acoperiş.

Specificul constă atât în apariţia sălii deschise, sprijinită pe stâlpi frumos ornaţi cu motive

populare diferite, aşezată pe o largă pivniţă (cămara de iarnă), cât şi în dispunerea camerelor.

Asemenea locuinţe, în construcţia cărora se foloseşte, mai mult lemnul, întâlnim la

Rucăr, Dragoslavele, Dâmbovicioara, Sătic şi chiar la Fundata.

13 R. Vuia în 1938

Casa ţărăneasca rucăr

În ceea ce priveşte aşezările temporare, ele reprezintă adevărata adaptare activă a

amenajărilor pastorale, forestiere, hidrotehnice la condiţiile specifice spaţiului limitrof din munţi

(Leaota, Bucegi, Iezer-Păpusa, Piatra Craiului).

Amenajările pastorale constituie cele mai vechi forme de habitat, cu utilizare temporară

din Culoarul depresionar Rucăr, ca reflex al apariţiei şi dezvoltării păstoritului, pe baza unor

întinse şi bogate păşuni şi fâneţe alpine. Habitatul pastoral reprezentat de stane, sălaşe, odăi,

colibe este cuprins între 800 şi 2 100 m altitudine, cu cca mai mare frecvenţă între l 400 şi l 800

m. Dintre toate amenajările pastorale stânele şi grajdurile sunt cele mai frecvente forme de

habitat pastoral. Dacă stânele depăşesc frecvent 2 000 m, grajdurile sunt situate până la l 500—l

600 m. Stâna, cu variantele sale tradiţionale, având două sau trei încăperi, se întâlneşte practic în

tot culoarul depresionar.

Grajdul trebuie privit ca o amenajare pastorală complexă, legată mai ales de valorificarea

pe loc a resurselor furajere şi nu în mod simplist, ca un modest adăpost pentru animale. Apărute

în apropierea aşezărilor din Culoarul Dâmboviţei, ele înregistrează o frecvenţă deosebită între

1000 şi l 600 m altitudine. În jurul lor se cultivă mici suprafeţe cu plante furajere şi legume.

Legată de prezenţa acestor amenajări temporare, diviziunea muncii a făcut ca o parte din

membrii familiei, îndeosebi cei vârstnici, mai rar tinerii căsătoriţi, să-şi petreacă cea mai mare

parte din timp departe de sat, clupă un calendar arhaic încă din vremea dacilor. În multe

împrejurări, concentrarea grajdurilor a dus la apariţia de cătune şi ulterior a satelor (Valea

Caselor, Suseni, Ciocanu, Sătic şi parţial Şirnea. Fundăţica etc.).

3.1.2 PORTUL

Vechiul port muscelean este purtat cu mândrie de rucareni.Cu o sută de ani în urma

fetele mergeau la hora îmbrăcate cu sarici cenuşii sau albe. Sarica era lungă până dinjos de

genunchi, şi cu mâneci.

Băieţii nu mergeau la hora cu sarici. Ei purtau zeghi cu cojoc. Sarici purtau numai cei în

vârstă. Sub zeghe bărbaţii aveau cămăşile albe cu râuri,cioareci, iar în picioare opinci cu

nojiţe.Pe cap toţi bărbaţii purtau căciula rotundă. Îmbrăcămintea rucareanului este formată din

mai multe obiecte. Unele dintre ele s-au schimbat, iar altele au dispărut.

Port popular – Muscel (sursa : www.veziromania.ro)

Costumul femeilor este mai frumos decât al bărbaţilor. El diferă oarecum la fete şi femei

măritate, în zi de sărbătoare şi în zi de lucru. Femeile măritate poarta pe cap barişe sau basmale

diferit colorate ; cele tinere culori mai vii, iar cele mai în vârstă şi cele văduve de obicei poarta

cârpe negre cu ciucuri. În timp de iarna peste cârpă, basma sau bariş femeile poartă broboada

În zile de sărbătoare femeile poartă marame de borangic. Ele sunt prinse de o legătoare

artistic lucrata din catifea sau din voal pe care se prind mărgele colorate în diferite combinaţii.

Fetele nu poartă nimic pe cap. Părul lor este de obicei împletit în cozi lăsate pe spate sau pe

piept, prinse cu panglicuţe la vârf. La urechi se poartă cercei, iar la gât salbe din monede de aur.

În zi de lucru salba este formată din gălbiori, prinşi cu o panglică neagră de catifea, iar

sărbătoarea salba mare.

Ia este formată din obinzica, o bandă pe lângă gât, ciupag, altiţa şi poale. Peste ie se purta

un figarou, un ilic rotund în fata di deschis la gât. Acum se poartă ilice sau jersee cumpărate de

la magazin, pentru sărbătoare sau lucrate în casă pentru zi de lucru. Fota este prinsă peste ie la

mijlocul trupului cu beţe. Beţele sunt artistic lucrate cu modele, în culori, din mătase, lână sau

din bumbac. Fota de sărbătoare este foarte împodobită.

Port popular Leresti-Muscel circulata 1930 (www.veziromania.ro)

În picioare, în zile de sărbătoare până acum 40-50 de ani, se purtau ghete cu carâmb iar

mai înainte cizme. Mai târziu s-au introdus pantoful şi sandaua. Pentru zi de lucru, pentru cele

sărace şi sărbătoarea, se poartă papuci(scarpeţi), opinci de piele sau de cauciuc, lucrate de obicei

în sat

Peste picior, în opinci se purtau ciorapi de lână sau obiele albe de dimie peste care

treceau nojiţele opincilor frumos împletite. Vorbind de portul femeiesc menţionam că mireasa

are întotdeauna fota şi ie cu model lucrate în alb. Cămaşa ginerelui este lucrată de asemenea în

alb. La bărbaţi deosebim o îmbrăcăminte de vară şi de iarnă, una de sărbătoare şi alta de

lucrătoare.

În zi de sărbătoare, pe timp de vara bărbaţii poarta pe cap pălărie. Ea face parte din

costum. Îmbrăcămintea este formată apoi din cămaşe cu râuri la poale, la mâneci şi la piept. Ea

este lucrata din bobbin sau din mătase. Cămăşile au de asemenea ajur. În zi de lucru cămaşa este

simplă, fără râuri. Cioarecii din dimie albă sunt cusuţi stamt pe picior. Cei mai avuţi îi poartă

puţin mai largi.

Cămaşa se poartă puţin deasupra genunchiului. Feciorul nu pleacă la hora până ce nu s-a

asigurat că îi vine bine cămaşa la spate, adică este bine încreţita. De obicei peste ea se îmbraca o

vestă neagră, închisă la gât. Către toamna peste vesta se îmbraca un mintean, o faină cu o

cusătură specifică, diferită de haina obişnuită de la un costum nemţesc. Iarna se îmbracă cu

palton îmblănit de obicei cu piei de miel.

În picioare acum se poartă ghete, bocanci sau cizme. În trecut s-au purtat cizmele,

opincile de talpă ţuţuieneşti, opincile de cauciuc. Pentru iarnă bărbaţii poarta căciuli negre

ţuguiate. Din cauză că portul popular este mai scump o parte neînsemnată din satenii de azi se

îmbraca în costum nemţesc.

3.1.3 Bisericile din Rucăr

Biserica Rucarului de Sus: Construcţia a început în anul 1870 şi s-a terminat în 1782.

Este ctitoria lui Gheorghe Necola Smerna, roman macedonean, cunoscut în documente sub

numele de jupan Gheorghe neguţătorul satului, iar după anul 1780 sub numele de Gheorghe

Rucareanu, după numele satului pe care l-a îndrăgit şi ale cărei proprietăţi şi le-a dorit.

Stăpânit de gânduri frumoase pentru satul al cărui nume şi-l adoptase, Gheorghe

Rucareanu a zidit în Rucăr o mare biserică, cu chili împrejur pentru şcoală. Faţada de la intrare

are o decoraţie de mare importanţă. La mijloc este, într-un pătrat, icoana hramului zugrăvita în

fresco, reprezentând pe sfinţii Gheorghe şi Dumitru, amândoi calari şi biruitori. Sfântul

Gheorghe cu lancea în mână, ucugand balaurul, iar sfântul Dumitru învingând împăratul păgâ

Biserica Rucarului de Sus (sursa: http://www.eparhiaargesului.ro)

Biserica Rucarului de Mijloc, în forma actuală a fost construită pe vechea temelie,

începând din anul 1895. Pe o piatră aşezată în partea de sud a altarului, în zid scrie : “Aici este

pus actul de fundaţia bisericii, cine-l caută îl va găsi “. Biserica este de mari dimensiuni, una din

cele mai mari din judeţ. Biserica a fost înzestrată cu tâmpla bisericii Sărindar din Bucureşti,

ctitorie a voievodului Matei Basarab. Tâmpla este sculptată în stil baroc, răspândit la noi în

prima jumătate a secolului al XVIII-lea şi în prima jumătate a celui următor. Aceasta biserică a

fost sfinţita în octombrie 1902, de către Arhiereu Nifon Ploesteanu, Vicarul Sfintei Mitropolii.

Biserica Rucarului de Jos s-a clădit pe terenul celei vechi din 1747, respectiv a celei

din anul 1633. Actuala biserica s-a construit între anii 1891-1894 cu următoarea inscripţie : “ Cu

ajutorul atotputernicului Creator s-a ridicat acest sfânt lăcaş cu hramul Adormirea Maicii

Domnului în zilele domniei regelui Crol I şi ale mitropolitului primat Ghenadie Petrescu”. De

altfel tot acum s-a luat crucea de fier din ciocul vulturului de la Monumentul Eroilor din 1877-

1878 din Parcul Podişor, precum şi crucea ridicată în Vârful Crucii.

3.1.4 Case memoriale

Strãvechea şi istorica aşezare de munte, Rucãrul se poate mândri cu un însemnat numãr

de case memoriale care trebuia sã fie mai bine cunoscute, mai ales de generaţia tânãrã, spre a le

transmite mai departe generaţiilor ce vor urma. Cele mai multe dintre ele au dispãrut s-au au fost

ridicate alte case peste ele.

Casa Rucãrenilor, respectiv a lui Gh. Rucãreanu, Cititorul Bisericii Rucãrului de Sus se

gãsea pe locul unde este astãzi Grãdiniţa de copii, casa construitã de Iancu Anastase în anul

1926. În casa Rucãrenilor a copilãrit poetul şi revoluţionarul Nicolae Rucãreanu (1810-1892).

Casa Baştei (Slãvescu), devenitã apoi Bunescu prin cumpãrare, iar acum este sediul

Serviciului veterinar Rucãr. Aici s-a nãscut academicianul Victor Slãvescu. Casa a fost constuitã

de Paraschiv Baştea şi fusese datã de zestre fiicei sale, cãsãtoritã cu tatãl academicianului.

Desigur cã dupã plecarea din Rucãr casa a fost cumpãratã de Nicu Bunescu. La 1948 aceastã

casã a fost naţionalizatã odatã cu fabrica de cherestea a acestuiã de pe Lunca Rucãrului.

Casa Anastase, aşezatã în stânga vechiului hotel care şi astãzi mai funcţioneazã, pe

strada Frontierii, cum se numea atunci strada ce duce spre Bran –Braşov. Pe vatra unde astãzi

este proprietar Moise Ciopleiaş, iar casa a devenit loc de distracţie şi muzicã pentru tineret, a

trãit cãtre ultimul sfert al secolului al XIX- lea Ion Anastase, proprietarul ei, fost şi primar al

comunei. În aceastã casã s-a nãscut la 19 martie 1895, ilustrul matematician şi poet de seamă Ion

Barbu (Dan Barbilian), fiul judecãtorului de pace de la Rucãr, Constantin Barbilian, care locuia

cu chirie în aceastã clãdire.

Casa Moise Bunescu, pe locul unde astãzi este Casa de copii, a fost casa cu cerdac şi

geamblac a lui Moise Bunescu. Aici în casa lui Moise Bunescu, a fost gãzduit de multe ori Titu

Maiorescu, estetician, critic român, profesor universitar, academician şi om politic.

Casa Paul Everac ( Petre Constantinescu) de la Podul Dâmboviţei se impune atenţiei

prin ce a realizat aici acest renumit scriitor şi om de culturã. Dupã cum menţioneazã în cartea : “

Oameni din Cetatea de Scaun ”, Paul Everac a realizat aici cu eforturi considerabile “ o curte

pentru artã şi poezie, o alta pentru teatru, unde, an de an, vreme de mai bine de un deceniu, am

chemat, şi la început ospãtat artişti de tot felul, intelectuali de vârf “. O altã realizare care a

stârnit interes printre trecãtorii strãini, în special, dar şi români. Pe culoarul Rucãr – Bran, a

înşirat statui sau grupuri statuare cu tematicã : moment de vârf în poezia românã. Aici au fost

ilustrate tot în piatrã artificialã, poemele : Mioriţa, Legenda Mãnãstirii Argeşului, Nunta

Zamfirei, Gorunul, Moartea cãprioarei etc.

Casa Miţita Popescu , situatã în faţa Bisericii Rucãrul de jos, a fost construitã de cãtre

distinsul preot din Bucureşti, cãsãtorit cu o rucãreancã, Ecaterina Simionescu. Parte din această

vilă a servit o vreme ca sediul Cimcumscriptiei medicale Rucăr.

3.1.5Monumente şi stătui

Monumentul Eroilor din Parcul Podişor închinat eroilor care s-au jertfit pentru neam şi

ţara în Războiul de Independenţă din 1877.

Monumentul situat în Grădina Publică din Rucăr ridicat în amintirea rucarenilor

căzuţi în al doilea război mondial ale căror nume sunt înscrise cu litere de aur.

Monumentul eroilor-Mateias (la 11 km de Câmpulung pe DN 73), este format dintr-un

mausoleu, un muzeu istorico-militar (având o formulă expoziţionala unică în România, redând

în maniera specifica luptele purtate în ţara noastră la sfârşitul anului 1916).

Biserica Namaiesti, săpata aproape în întregime în gresia dealului (1545).

Biserica Namaiesti ( sursa: http://www.misiuneacasa.ro/)

3.1.6 Caminul cultural

Vechiul camin cultural al Rucarului (sursa: http://img.carpati.org/)

A contribuit în mare măsură la păstrarea pe mai departe a tradiţiilor de seamă ale satului,

a portului, a limbii frumoase şi curat româneşti, a unor datine străbune, a jocului strămoşesc.

O activitate mai susţinuta a desfăşurat Căminul cultural mai ales după anul 1928. Astfel

în cadrul căminului cultural s-au organizat mai multe serbări cu un bogat repertoriu de cântece,

poezii şi piese de teatru, cunoscute şi în comunele vecine.

O bogată activitate a desfăşurat secţia de teatru a căminului cultural, condusă o vreme de

Ion Dobrin şi Gh. Pirnuta. Piese de teatru ca: Titanic vals, Zorile, Piatra din casa etc. a fost bine

appreciate şi mult gustate de locuitorii din Rucăr, Bran, Dragoslavele şi alte sate. Este interesant

de arătat ca la activitatea cultural din timpul verii erau antrenaţi şi unii dintre sezonişti.

În cadrul căminului cultural din Rucăr s-au organizat şi frumoase expoziţii de costume

naţionale. Două dintre acestea, una organizată în casa lui Spiridon Popescu şi alta în casa

învăţătorului Aurel Bajan au fost dintre cele mai reuşite.Într-un reuşit album al căminului

cultural Rucăr erau scise frumoase aprecieri ale străinilor despre felul cum s-au organizat

expozitle şi frumoase aprecieri ale straiilor despre felul cum s-au organizat ecpozitiile şi despre

frumuseţea portului de aici. Una dintre aeste aprecieri o făcuse în 1936 ministrul Frantei la

Bucureşti.

O frumoasă activitate cultural desfăşoară şi biblioteca comunală. Înzestrată cu un fond de

publicaţii de 6.300 volume, cu mobilierul şi localul necesar, a reuşit de pildă că în anul 1970 să

inscribe un număr de 814 cititori din care 167 muncitori, 129 ţărani, 156 tehnicieni şi

funcţionari, 362 alte categorii (elevi,student,casnice). Este de menţionat ca numărul femeilor

cititoare a întrecut pe cel al bărbaţilor.

Nivelul cultural al satenilor rucareni se ridica şi pe cale directă

prin vizionarea de cele mai multe ori în comun, a mai multor familii, a programelor de radio şi

televiziune.

3.1.7 Obiceiuri

În seara de Anul Nou sunt o mulţime de obiceiuri şi credinţe legate în special de

nădejdea de măritat a fetelor. Dacă sunt mai multe fete la o casă îşi cauta fiecare câte un os din

piftie , pe care apoi îl aşează jos, afară. Pe al căreia îl va lua câinele mai întâi, aceea se va mărita

mai întâi. Va pleca în căsătorie în direcţia unde a plecat câinele

Brezaia la Rucar Ritual popular romanesc( sursa: www.muntiileaota.ro)

Un obicei şi mai străvechi este “Brezaia”. Tineri şi mai în vârstă, până la 50 de ani,

grupaţi în cete, organizează “ sărbătorirea Crăciunului”. După cum se manifesta, brezaia poate fi

socotită un fel de teatru popular. Ea are două personaje mai însemnate: Moşul şi Brezaia.

Moşul este îmbrăcat în haine obişnuite, având pe spinare o piele de oaie, care are în faţă

o scândură pe care este desemnat cu roşu un cap de animal, iar în mână ţine o măciucă sau mai

bine zic un pămătuf, format dintr-un bat, care este legat de un ghem de cârpe, cu care bate copiii

care-l aleargă şi chiar sip e oamenii mari, carendu-le bani.

Pielea din spatele moşului se numeşte hârcă. A doua persoană, soţia moşului este

Brezaia. Din creştetul capului şi până jos ea este îmbrăcată cu un fel de pelerina care-i acoperă

tot corpul şi care este formată numai din basmale de diferite culori şi modele, ce le-au căpătat

flăcăii de la fete, cu câteva zile mai înainte de Crăciun. În partea de sus Brezaia , are un cioc de

lemn ca pliscul raţei, al cărui maxilar de jos este mobil şi plecaie ori de câte ori este tras de

sfoară de mâna Brezăii. Brezaia nu vorbeşte nimic, numai se ia după trecători şi începe să

ciocănească, dând a înţelege că trebuie a i se plăti. Atât Moşul cât şi Brezaia sunt însoţiţi de un

grup de tineri şi chiar mai vârstnici care cânta colindul, în timp ce Brezaia joacă şi plescăie.

Flăcăii cu Brezaia, încep colindul din seara de 24 decembrie şi ţin până a doua zi

dimineaţă. Ca dar primesc bani. La unele case colindătorilor li se da de băut. Cu banii primiţi,

flăcăii plătesc lăutarii ce le-au cântat la hora şi cinstesc cu vin fiert pe brezaiasi. A doua zi Moşul

şi Brezaia se plimba prin sat, după care alerga o droaie de copii care striga : “Brezaita moşului /

pe valea cocosului / nu te da, nu te lasa / că mă leg de hârca ta!”. În timpul acesta Moşul se ia

după copii , bătându-i cu măciuca.

A treia zi în timpul horei satului, Brezaia joaca, se veseleşte, apoi cade jos moartă şi

băieţii o pun pe o ţoala şi jelesc moartea ei. Apoi o duc la cârciumă, unde spun că îi face

înmormântarea. În acest timp Moşul se jeleşte făcând diferite gesturi ce distrează pe cei prezenţi.

Atât Moşul cât şi Brezaia închipuiesc două personaje biblice. Moşul închipuie pe împăratul

Irod , iar Brezaia pe Irodiada.

În seara de Anul Nou colindătorii mai au o gamă variată de obiceiuri şi anume : cei mai

mici dintre băieţi merg cu Pluguşorul, iar cei mai mari dintre aceştia merg Capra şi Ursul.

Colindătorii care merg cu Pluguşorul îşi fac cu câteva zile înainte biciuri, buhaiuri, morişti, iar în

seara de Anul Nou se îmbraca în portul popular şi merg pe la casele oamenilor şi încep a ura

La 26 octombrie (Sf. Dumitru) copii fac “Focul lui Sumedru”. Ei pregătesc din vreme

cetini de brad pe care le pun, unele peste altele, în formă de claie, apoi le dau foc şi încep să

strige în cor :”Hai la focul lui Sumedru!”. Femeile vin cu tarnele cu mere, covrigi, nuci etc. şi le

împart copiilor. Cenuşa de la foc este luată şi presărata mai târziu peste răsaduri, spre a le feri de

moliile stricătoare.

Focul lui Sumedru (sursa: http://www.infocurteadearges.ro/)

Urcatul la Munte

Această activitate are ca scop păşunatul animalelor. Astfel, în jurul zilei de 1 Mai ovinele

încep păşunatul pe păşunile de la şes, în timp ce taurinele încep păşunatul pe fâneţele

proprietarilor spre finalul lunii Mai. La începutul lunii Iunie, atât ovinele cât şi taurinele sunt

urcate către munte, pentru a-şi continua păşunatul pe păşunile alpine.

Tunsul Oilor

Tunsul oilor se desfăşoară pe perioada lunii Martie, cu cel puţin 3-4 săptămâni înainte de

ieşirea la păşunat a animalelor.

Alesul Oilor

Alesul Oilor sau Răvăşitul Oilor, este una dintre cele mai importante sărbători

desfăşurate în Zona Rucarului. Această sărbătoare are loc după ce stăpânii de stana coboară de la

munte, înapoind proprietarilor animalele definitivând înţelegerea cu aceştia. Mai precis,

proprietarii îşi recuperează animalele, primesc şi produsele lactate cuvenite, achitând către

stăpânul de stana costurile aferente tratamentelor zooveterinare. Cu această ocazie se

organizează o mare expoziţie de produse din lapte, cât şi o expoziţie cu cele mai frumoase

exemplare animale. (ovine, taurine, câini ciobăneşti, cai, măgari).

Măsura Laptelui la Oi şi la Vaci

Fiecare proprietar, primeşte de la stăpânul stanii unde îşi trimite animalele pentru vârât, pentru

fiecare oaie 4-5Kg de brânză de burduf, 1Kg de urda sau 7-8Kg de telemea. De asemeni,

proprietarii sunt obligaţi să plătească stăpânului de stana costurile aferente tratamentelor

zooveterinare ale animalelor. Pentru fiecare vacă, pentru toată perioada de vârât (1 Iunie - 1

Octombrie) proprietarul primeşte 6Kg brânză de burduf şi 1Kg de urda pentru fiecare litru de

lapte mults la măsurarea laptelui.

Măsurarea laptelui se desfăşoară intre Sfântul Petru Nou şi Sfântul Petru Vechi, în mijlocul

perioadei de păşunat. În ziua aleasă de comun acord de către stăpânul stanii şi proprietarii de

animale, se măsoară laptele muls de la fiecare animal la cele 3 mulsori ale zilei respective.

3.2 Asociaţia Naţională de Turism Rural Ecologic şi Cultural

3.2.1 Istoricul apariţiei ANTREC

În ţara noastră se practica de multă vreme, în mod sporadic şi neoficial, cazarea la

localnici a vizitatorilor ocazional ai unei aşezări rurale. Începând din 1967-1968, în mod

organizat s-au realizat primele acţiuni turistice în mediul rural pentru grupuri de turişti aflaţi pe

litoralul românesc al Marii Negre.

Din 1972 Centrul de Cercetări pt. Promovarea Turismului Internaţional, printr-un ordin

al Ministerului Turismului, a trecut la identificarea unor localităţi rurale reprezentative pentru

satul românesc cu scopul dea fi lansate şi promovate în turism. În urma acestor studii s-a stabilit

că pot fi introduse în turismul intern şi internaţional cca.118 localităţi rurale, din Braşov au fost

desemnate: Rucăr, Fundata, sirnea.

În 1974 s-a interzis cazarea turiştilor străini în locuinţele particularilor, făcând

inaccesibile satele pentru turiştii străini. După 1989 primele gospodarii înscrise în turismul rural

au fost în zona Moeciu-Bran-Rucar. Apoi s-au extins gospodăriile înscrise din zonele Bârsei,

Dornelor, Maramureş, Munţilor Apuseni, Clujului şi Marginilor Sibiului.

Devenind membra, în 1995, a Asociaţiei de profil EUROGÎTES , această calitate a

ajutat-o în promovarea turismului rural românesc în lume. . În cadrul proiectului PHARE pentru

dezvoltarea turismului în România, este desemnată pentru alegerea acţiunilor de promovare şi

marketing, proiectul prevăzând crearea unei reţele naţionale concepute ca un sistem integrat şi

computerizat, cu posibilităţi de racordare la piaţa turistică europeană.

3.2.2 Scopul ANTREC

Printr-o campanie eficienta, ANTREC a reuşit să implice un număr mare din rândul

membrilor săi să realizeze programe turistice apreciate atât pe plan intern cât şi pe plan extern.

În zona Bran-Moeciu exista un adevărat cult al caselor. Fiind o zonă ferită de ghearele

cooperativizării, oamenii şi-au învestit, de-a lungul anilor, toţi banii agonisiţi în construcţia şi

amenajarea caselor. Pornind cu aceste date nu a fost chiar dificilă conturarea, treptat, unui altfel

de sistem de petrecere a vacantelor, mai aproape de natură, obicei la modă acum în Occident.

Scopul ANTREC este:

· de a identifica şi promova potenţialul turistic rural,

· de a organiza cursuri de pregătire profesională pentru gazde, agenţii de turism rural, prin

seminarii, cursuri de scurtă şi lungă durată, schimburi de experienţa între ANTREC şi

organizaţii similare din ţară şi străinătate,

· de a transmite informaţii legate de turismul rural întregii reţele ANTREC şi instituţiilor

implicate în mod direct sau indirect în promovarea şi dezvoltarea turismului rural;

· de a organiza campanii de publicitate pentru unităţile clasificate şi omologate, incluse în

reţea, prin mijloace mass-media;

· de a participa la evenimentele importante specifice, atât pe plan intern (regional şi

naţional), cât şi extern (târguri şi burse de turism), cu o ofertă diversă.

Prin ordinul Ministrului Turismului, toate unităţile din turismul rural trebuie să

îndeplinească anumite condiţii, în funcţie de confort, pentru a fi omologate şi clasificate (pe

margarete). Comisia tehnică este formată din reprezentanţi ai Ministerului Turismului şi al

ANTREC (un grup de 30 de membrii ai asociaţiei, fiind experţi în clasificarea şi omologarea

unităţilor din turismul rural, în urma absolvirii cursurilor de specialitate).

Împreuna cu Mirabilis Media, ANTREC a realizat un sistem naţional de rezervări în

turismul rural, prin intermediul căruia amatorii vor putea să-şi aleagă inclusiv pensiunea dorită.

În prezent, ANTREC are relaţii de colaborare cu touroperatori din Franţa, Anglia, Italia, Statele

Unite. Adresa de internet a asociaţiei este www. antrec.ro.

Lunar, ANTREC editează un buletin informativ "Vacanţa la ţară" - pentru membrii săi şi

pentru cei interesaţi să devină membrii ai asociaţiei. Sumarul cuprinde informaţii referitoare la

activităţile ANTREC, evenimente din cadrul asociaţiei atât la nivel central cât şi local,

recomandări, decizii, etc.

Evenimente ANTREC:

· Seminarii de marketing în turismul rural;

· Festivalul Internaţional al Sarmalelor, Praid, Harghita;

· Festivalul Internaţional al Plăcintelor, Bacău;

· Moş Nicolae la Bran;

· Week-end-ul îndrăgostiţilor (Sf. Valentin), Bran;

· Târgul Internaţional de Turism Rural, Braşov;

· Târgul Naţional de Turism (alături de ROMEXPO, ANAT, FIHR, FPT şi OPTBR);

· Seri romaneşti la Clubul Francez, Casa Americii Latine, World Trade Center, etc;

· Sărbătoarea Recoltei 1997 şi 1998 - World Trade Center, Bucureşti;

· Săptămâna României la Paris, noiembrie 1999

· Ziua Mondială a Femeii din Mediul Rural ;

· Ziua Mondială a Femeii din Mediul Rural ;

· Lansarea Catalogului Naţional al Pensiunilor Turistice şi Agroturistice;

· Lansarea paginii web a ANTREC, august 2000.

· ANTREC a primit din partea Casei de Editura Capital premiul OSKAR CAPITAL

pentru Iniţiativa cu cel mai mare impact social în 1995.

· În ianuarie 2000 ANTREC a primit diploma pentru strădania de a impune turismul rural

în România, acordată de AJSTR. În acelaşi an, ANTREC primeşte diploma pentru

identificarea şi conservarea filonului folcloric, acordată de Amplus Internaţional Ltd., cu

ocazia Salonului de Carte şi Presă 2000.

· Din 1994 ANTREC a devenit membru al EUROGÎTES - Federaţia Europeană de Turism

Rural - fiind inclusă în catalogul acesteia în ediţiile 1995, 1996, 1997, pe lângă unităţi

reprezentative ale reţelei de turism european. Alături de Franţa, Germania, Belgia,

Portugalia, Spania şi alte ţări europene (în număr de 17) pot fi văzute în catalog şi case

tradiţionale din cele 30 de filiale ale ANTREC.

· Pe parcursul celor opt ani de activitate, ANTREC şi-a demonstrat iniţiativa şi capacitatea

să organizatorica în crearea unei reţele viabile în această parte a Europei, aflată în

adevărata competiţie cu ţări cu o veche tradiţie în acest domeniu. Ca urmare a meritelor

deosebite şi a contribuţiei aduse la dezvoltarea turismului rural, Marilena Stoian -

preşedinte ANTREC - a fost numită preşedinte EUROGÎTES, poziţie pe care a deţinut-o

în perioada 1997-1999. În prezent ea este vicepreşedinte EUROGÎTES.

· În iulie 2001, la Bran, s-a inaugurat prima "şcoală Naţional de Formare Managerială în

Turism"

Turismul rural practicat în România a reuşit să capteze încă de la început atenţia Uniunii

Europene, valoarea totală a finanţării acordate ţării noastre de către UE, prin intermediul a două

programe PHARE pentru dezvoltarea turismului, se ridica la circa 10 milioane ECU.

Primul program PHARE destinat turismului românesc a început în 1992, fiind finanţat cu

circa 4,9 milioane ECU, iar al doilea, finanţat cu cinci milioane ECU, a început în 1995.

Principalul proiect al celui de-al doilea program a fost sprijinirea turismului rural din România,

acesta beneficiind de un buget de 900.000 de ECU.

Proiectul a avut ca obiective promovarea turismului rural (secţiune coordonată de Asociaţia

Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural din România - ANTREC) şi dezvoltarea

turismului rural în patru zone pilot: Valea Izei, Vamă, Valea Ariesului şi Bran - Rucăr

(coordonata de Operation Villages Roumains - Belgia).

3.3 Promovarea sărbătorii „Expopastoralis – Povestea Brânzei”

“Expopastoralis” este o tradiţie prilejuită de coborâtul oilor de la munte. Cuprinde mai

multe concursuri de animale domestice, în special oi, vaci şi cai, precum şi premierea celor mai

buni gospodari şi a proprietarilor de pensiuni agroturistice participanţi la concursul gastronomic

“Povestea Brânzei”.

Având la îndemână pajiştea muntelui, rucărenii s-au ocupat încă din cele mai vechi

timpuri cu creşterea animalelor pentru promovarea cărora au fost organizate expoziţii şi

concursuri de canine, de bovine, ovine şi cabaline.

Astfel iubitorii de animale, cât şi toţi cei prezenţi la sărbătoarea au putut admira câini din

rasele: Ciobănesc românesc, Ciobănesc mioritic, Ciobănesc românesc carpatin, cai din rasele

Huţul, Lipiţan şi Semigreu, oi din rasa Ţigaie etc.

Rucărenii sunt înfrăţiţi cu animalele lor de care sunt mândri şi cărora le-au transmis

parcă ceva din firea lor prietenoasă. Oile şi berbecii ne privesc din staule, blânde, privind cu

duioşie spre aparatul de fotografiat, bucuroase parcă de faptul că sunt fotografiate, caii

îngenunchează respectuos în faţa vizitatorilor.

Ciobănesc românesc carpatin (sursa: www.veziromania.ro)

Crescătorii de păsări au transmis mesajul lor de pace prin lansarea de porumbei de pe

stadionul unde s-a desfăşurat activitatea.Oameni ai muntelui, localnicii şi-au educat copiii în

spiritul dragostei faţă de creşterea animalelor, astfel încât aceştia sunt prezenţi la sărbătoare

îmbrăcaţi în costum popular, călare pe cai sau câinii cu care sunt deja prieteni, în costum de

jochei sau conducând atelaje mai mici, pe măsura vârstei lor, trase de măgarii nelipsiţi din

activitatea oierilor din partea locului.

De la gospodine harnice şi pricepute se pot afla reţetele câtorva produse culinare

tradiţionale: urdaşul pregătit din zeamă de mămăligă, urdă dulce, smântână, mărar; balmeşul

preparat din ceapă călită în unt de oaie, caş şi urdă dulce; mămăliga în pături, alcătuită din

straturi de mămăligă, urdă, brânză de burduf, covrigi în ouă, pregătiţi din făină, ouă, drojdie,

frăgeziţi cu esenţă din cenuşă de fag, trecuţi prin apă, copţi pe vatră, la foc de lemne, împărţiţi

proaspeţi, cu câte un ou roşu la mijloc, de Paşti şi de Rusalii. Toţi cei veniţi să vadă expoziţia au

avut posibilitatea de a degusta apetisantele produse.

Având lemnul muntelui la îndemână, rucărenii au învăţat să-l prelucreze încă din cele

mai vechi timpuri după tehnici transmise din tată în fiu, aşa încât elevii Grupului Şcolar

Forestier din localitate au prezentat o expoziţie cu obiecte din lemn bine finisate şi utile în orice

gospodărie14

Alte atracţii ale Rucărului le constituie dârsta şi vâltoarea situate pe malul Dâmboviţei,

instalaţii construite cu aproximativ 200 de ani în urmă de meşteri germani. Suntem primiţi cu

amabilitate de administratora acestora, doamna Vălimăreanu Ileana, de la care obţinem

informaţiile necesare.

Vâltoarea are rolul de a pregăti, după o tehnologie veche şi ingenioasă, poclăzile şi

saricile după ce sunt scoase din război. Apa râului este captată în jgheaburi de unde cade în

cascadă într-o pâlnie făcută în apă din scânduri în care se introduce poclada sau sarica pentru a fi

vâltorită, adică învârtită de apa zbuciumată, timp de 5-6 ore, după care urmează păruiala, un fel

de pieptănat, într-un cilindru rotitor, de scânduri şi nuiele, prevăzut cu 3 drugi de lemn pe care se

pun 3 poclăzi în acelaşi timp. Se cos la capăt, asemenea unui sac şi se introduc iarăşi în vâltoare

circa 2-3 ore. Sunt trecute apoi într-o cameră cu temperatură de aproximativ 40 de grade,

obţinută la foc de lemne, unde sunt puse într-un alt cilindru numit roată, prevăzut cu nişte cuie

pe care se pun obiectele din lână pentru a fi bătute, operaţiune numită îngroşală. După aceea sunt

scoase afară şi uscate pe frânghii.

Alături se află dârsta sau piua, prevăzută cu nişte ciocane pentru spălatul covoarelor, dar

care astăzi nu mai funcţionează, locul ei fiind luat de către vâltoare.

Rucărenii se mândresc şi cu o arhitectură străveche, elegantă şi originală, case cu foişor,

stâlpi, streşine şi ferestre sculptate în lemn.

14 Expopastoralis 2010

Există 2 case-muzeu, chiar dacă în mod oficial nu deţin acest statut, adevărate

capodopere de arhitectură şi colecţii etnografice, cu o puternică valoare documentară, unde

suntem primiţi de gazde ospitaliere, dornice să ne dea explicaţii.

Prima este casa domnului Ionescu Nicolae, în vârstă de 80 de ani, construită cu peste 100

de ani în urmă, cu prispă, cu sculptură din ipsos aplicată, cu streaşină, ferestre şi uşi sculptate în

lemn, alcătuită din 2 camere şi 1 antré, unde pe pereţi se află covoare vechi, de peste 100 de ani,

numite zăvestre, ţesute în război, cu modele geometrice, divers colorate.

Peste covoare sunt expuse ştergare cusute cu acul, cu motive florale şi păsări: păuni şi

cocoşi, tablouri cusute în fir, reprezentând monumente arhitectonice importante: casă ţărănească

tradiţională, Cetatea Râşnov, Castelul Bran, icoane vechi, cusute în fir, sfinţite la Mânăstirea

Nămăieşti, ornamentate cu ştergare tradiţionale, o colecţie de fotografii de familie, în care

majoritatea membrilor sunt îmbrăcaţi în frumosul costum tradiţional, rucărean, al cărui port a

fost lege nescrisă şi mândrie de-a lungul generaţiilor în familia gazdei, cât şi în viaţa întregului

sat.

Un tablou pictat de fiica prinţului Ghica, o înfăţişează pe soţia gazdei, îmbrăcată într-un

frumos costum popular, pe care l-a purtat până în ultima clipă a vieţii. Deşi aflat la o vârstă

înaintată, rămas singur după moartea soţiei sale, domnul Ionescu Nicolae manifestă o atitudine

senină în faţa morţii pe care o aşteaptă ca pe ceva firesc, inevitabil, cu hainele prinse pe zăvastră,

ca pe o petrecere de familie sau ca pe o călătorie către cei dragi.

Deşi ascunde colecţii vechi, casa ne lasă impresia de viaţă puternică, datorită culoriilor

vii, luminoase cu care sunt lucrate obiectele expuse şi păstrate cu dragoste, grijă şi sfinţenie

pentru tot ceea ce înseamnă tradiţie în Rucăr.

O altă comoară etnografică a Rucărului este casa Dobrin-Lixndroiu, cu o arhitectură

veche şi elegantă, fină şi elevată, cu prispă şi stâlpi sculptaţi cu motive florale.

Ocupaţiile principale ale localnicilor, creşterea oilor şi ţesutul, fantezia, dragostea de

muncă şi frumos, spiritul conservator, le găsim concentrate într-o singură cameră unde cu mult

gust şi rafinament sunt expuse covoare tradiţionale, zăvastră, sarică şi podalcă din lână groasă că

degetul, ţesute în război, albe sau divers colorate, predominând nuanţe de roşu-grena şi negru, cu

motive geometrice perfecte, prelucrate în vâltoare, perne cusute cu fir pe pânză, ştergare ţesute

în război, din bucăţi mari, expuse prin răsucire, draperii ţesute în război ale căror modele au

evoluat de la o generaţie la alta, feţe de masă din bumbac, vechi de peste 100 de ani, macaturi în

vergea, ploscă, lampă-policandru din fier forjat, lampă cu petrol, cu abajur, ornamentată cu

mărgele

Organizatorii acestei sărbători au încercat să îi dea strălucirea de altădată prin purtarea

lui de către copii şi tineri, comercianţi, reprezentanţi ai pensiunilor, solişti vocali şi dansatori,

realizarea paradei portului popular pe uliţele satului.

Printre monumentele satului se numără şi troiţa veche dinainte de anul 1400 şi Biserica

Sfântul „Gheorghe şi Dumitru”, construită în secolul al XVII-lea, deschisă pentru vizitatori

cărora li s-au prezentat istoricul şi planurile de reabilitare a acesteia.

Rucărul este mândru de fiii lui rămaşi în localitate sau plecaţi în ţară ori în lume, pe care

şi-i adună acasă, într-o întâlnire la Primărie şi într-un simpozion unde florile luminate, crescute

din pământ străbun, cu dragoste şi profesionalism, pe bază de documente sau a memoriei

afective au prezentat, într-o manieră ştiinţifică sau literară oameni-model, aspecte din viaţa

culturală, economică, geografică, turistică, din cele mai vechi timpuri şi până astăzi, făcând

propuneri de dezvoltare a localităţii prin raportare la standarde europene şi universale.

Acest eveniment implica participarea a câteva mii de oameni, cei mai mulţi dintre ei din

zone care includ destinaţii turistice attractive precum Bran, Moeciu, Sirnea şi oraşul Câmpulung

Muscel, precum şi zonele învecinate. Vizibilitatea în presă a acestui eveniment include câteva

ore de transmisie în televiziunea locală (Muscel TV), plus transmisii ocazionale ale altor staţii

TV. Autorităţile locale sunt interesate ca zona să fie poziţionata pe harta turistică a României şi

sunt deschise pentru colaborare în vederea dezvoltării şi a altor proiecte verzi în zona.

Compania membră RoGBC Star Dome oferă companiilor membre ale RoGBC

posibilitatea de a furniza broşuri pentru eveniment, care vor fl expuse fără niciun cost.

Companiile pot de asemenea aranja expunerea unor alte materiale promoţionale precum

bannere, produse şi/sau soluţii de servicii (în limita unui spaţiu în aer liber de 500mp, şi a unui

spaţiu închis cu o suprafaţă de 40mp) şi pot contacta compania Star Dome pentru a discuta direct

oportunităţile şi costurile potenţiale.

Mai mult, prototipul Star Dome de la Rucăr poate deveni atât o platformă permanenta

pentru a demonstra şi testa diverse materiale şi soluţii ecologice, cât şi un spaţiu de expoziţie

pentru diverse evenimentel locale şi regionale, în mod special pentru evenimentul annual

“Expopastoralis”.

3.4 AMENAJAREA UNEI PENSIUNI AGROTURISTICE ÎN ZONA RUCĂR

În acest subcapitol voi prezenta un studiu privind amplasarea şi amenajarea unei pensiuni

turistice de cinci margarete (nivel maxim de clasificare ce poate fi obţinut pe pensiunile rurale)

în Zona Rucăr, cu sprijinul unei Finanţări Nerambursabile Phare

Necesitatea acestei amenajări a apărut din cauza cererii tot mai mari, manifestată de către

turişti pentru servicii turistice de calitate superioară, în unităţi de cazare situate în mediul rural.

Ceea ce proiectul realizează în cadrul comunităţii rurale este o nouă porţiune de piaţă

care va permite extinderea procesului vânzării-cumpărării produselor turistice

Proiectul trebuie dus la sfârşit în terment de 12 luni de la aprobarea Dosarului de Finanţare

de către furnizorul fondurilor.

Prin intermediul unei diagrame GRANT se va urmări concordanta dintre sarcini, resurse şi

timp.

Nr.

Crt.

Sarcina Oct Nov Dec Ian Feb Măr Apr Mai Iun Iul Aug Sep

1 Cercetarea

pieţei

2 Analiza

Fezabilităţii

3 Proiectarea

Produsului

4 Testarea

Produsului

5 Stagiu preliminar

de lansare

6 Primirea Feed-

back-ului

7 Revizuirea

8 Stagiul Final de

lansare

9 Analizarea

10 Concluzii

3.4.1 Programul PHARE Coeziune Economică şi Socială– Componentă de Investiţii

Programul de finanţare “Coeziune Economică şi Socială” din cadrul Programului

Naţional Phare 2001, asigură asistenţa financiară şi de consultanţă pentru susţinerea proiectelor

de investiţii ce vor fi implementate de către micro–întreprinderi şi întreprinderile recent

înfiinţate pentru a pune bazele şi sau a extinde capacităţile productive şi pentru crearea de noi

locuri de munca

Prezentul program de finanţare nerambursabilă se va implementa în cele 11 “zone

prioritare ” , identificate în România15 .Zonele prioritare au două caracteristici importante: au

fost afectate în urma impactului negativ al restructurării industriale pe de o parte, iar pe de altă

parte,au potenţial de creştere economică. Acesta este motivul pentru care au fost intitulate “zone

de restructurare industrială cu potenţial de creştere economică”.

Această componentă a programului este o continuare a schemelor anterioare

implementate în cadrul programelor Phare care s-au dovedit a fi adaptate la necesităţile IMM-

urilor şi se adresează dezvoltãrii micro-întreprinderilor, precum şi întăririi unor IMM-uri viabile.

Prin „Programul pentru Coeziune şi Politici Sociale, Restructurare Industrială şi

Dezvoltarea Resurselor Umane”, derulat în anul 1999 au fost finanţate 457 proiecte în sumă

totală de 19.753.532 EUR, din care 15.801.709 EUR din Fondul Phare şi 3.951.823 EUR

cofinanţare de la Bugetul de Stat;

Prin Programul “Coeziune Economică şi Socială” au fost finanţate 438 proiecte în sumă

totală de 17.833.099 Euro din care 9.284.526 EUR din Fondul Phare şi 8.548.573 EUR co-

finanţare de la Bugetul de Stat.

Finanţările nerambursabile se adresează proiectelor de investiţii din zonele ţintă prin

acordarea de sprijin financiar pentru întreprinzătorii care au înfiinţat întreprinderi noi sau pentru

întreprinderile recent înfiinţate.

Finanţările nerambursabile vor fi de asemenea folosite şi pentru asistarea întreprinderilor

recent înfiinţate şi micro-întreprinderilor, care intenţionează să îşi dezvolte afacerea în

concordanţă cu standardele de siguranţă şi de protecţie a mediului, precum şi pentru investiţii

pentru obţinerea standardelor de calitate relevante, în scopul asigurării menţinerii locurilor de

muncă existente.

15 zone identificate si aprobate prin HG nr.399/2001

De asemenea, asistenţa financiară se va acorda pentru investiţiile necesare pentru

obţinerea certificatelor de calitate în concordanţă cu standardele internaţionale tehnice şi de

calitate sau pentru obţinerea certificatelor de mediu , precum şi pentru promovarea de tehnologii

„curate”, în concordanţă cu standardele Uniunii Europene.

Când implementarea standardelor de calitate sau de mediu reprezintă obiectivul

proiectului, obţinerea certificatelor eliberate de organizaţiile specializate va constitui un

indicator de realizare la finalul implementării proiectului. Certificatul va trebui să fie obţinut

înainte de finalizarea proiectului şi va fi anexat la raportul final care va fi înaintat spre aprobare

Autorităţii Contractante.

Asistenţa financiară se va acorda de asemenea pentru investiţii, inovaţii, transfer

tehnologic, tehnologie IT.

Serviciile de consultanţă vor fi acordate de firme de consultanţă specializate care vor

sprijini IMM-urile în vederea îndeplinirii standardelor de calitate internaţionale, asigurării

transferului tehnologic, sprijin pentru cercetare-dezvoltare, elaborarea planurilor de marketing şi

a studiilor de piaţă necesare şi sprijinirea măsurilor de promovare a exporturilor pentru

specificul întreprinderii. Firma de consultanţă va fi identificată după semnarea contractului de

finanţare nerambursabilă, prin procedurile de achiziţie de servicii.

Sumele minime şi maxime ale finanţării nerambursabile pentru un proiect individual

finanţat în cadrul programului (alocaţia publică totală: Fond Phare + cofinanţare de la Bugetul

de Stat) sunt următoarele:

• Sumă minimă: 10.000 EURO

• Suma maximă: 250.000 EURO

Mai mult, finanţarea nerambursabilă nu poate depăşi 60% din costurile totale ale

proiectului . Diferenţa trebuie finanţată din resursele proprii ale solicitantului, sau din alte surse

decât bugetul Comunităţii Europene. Fiecare solicitant de finanţare nerambursabilă trebuie să

contribuie cu cel puţin 40% din bugetul proiectului, în numerar, aporturile în natură nefiind luate

în considerare.

3.4.2 Metodologia amenajării turistice rurale

Implicaţiile dezvoltării unei zone turistice asupra evoluţiei turismului în general şi asupra

economiei unui teritoriu considerat, argumentează necesitatea abordării acestui proces într-o

concepţie globală, integrată strategiei turistice de ansamblu şi în corelaţie cu dinamica celorlalte

ramuri şi sectoare de activitate.

Aceasta presupune o atentă evaluare a tururor categoriilor de resurse şi definirea

direcţiilor şi priorităţilor în creşterea economică, precum şi a posibilităţilor şi limitelor

dezvoltării turistice. În consecinţă, amenajarea turistică a unei zone-prin obiective şi modalităţi

de desfăşurare se interferează frecvent cu planificarea turistică (uneori şi cu cea economică),

ceea ce a determinat în literatura de specialitate o tratare unitară16.

Amenajarea turistică este, prin conţinutul său un proces complex.Ea acoperă o arie

problematică vastă, cuprinzând, pe de o parte, soluţii de stimulare a circulaţiei turistice şi de

asigurare a integrării turismului în economia zonei, tehnologii şi etape de elaborare şi de

realizare a noilor proiecte.

3.4.3 Particularităţi în amenajarea turistică rurală

Zonele rurale se înscriu tot mai frecvent în preferinţele de vacanţă ale turiştilor. Ele

prezintă avantajul că îmbină cerinţele unei odihne active şi condiţiile unui climat favorabil,

răspunzând astfel dorinţei de întoarcere la natură, la viaţa şi ocupaţiile tradiţionale.

Motivaţia călătoriilor turistice în zonele rurale este reprezentată, aşadar, de cadrul natural

nealterat, de tradiţii şi obiceiuri, de activităţile practicate în aceste areale.Ca atare, procesul de

amenajare turistică a spaţiilor rurale vizează crearea condiţiilor pentru prezenţa turiştilor şi

satisfacerea nevoilor lor, pe de o parte, şi pentru desfăşurarea nestingherită, chiar pentru

stimularea activităţilor economice specifice, pe de altă parte.

În acest context, amenajarea turistică a zonelor rurale se subsumează unui obiectiv de

orientare generală al teritoriului şi anume cel al evitării „deşertificării anumitor regiuni”.Se

estimează că recepţia turistică poate deveni un instrument de valorificare şi de menţinere a vieţii

rurale în zonele mai critice.

16 Amenajarea turistică a teritoriului – Rodica Minciu, Ed.Sylvi-Bucureşti 1995

Ca urmare, în definirea şi conturarea trăsăturilor amenajării în spaţiile rurale, marea

majoritate a specialiştilor se raportează la problemele regiunilor confruntate cu depopularea,

consecinţă a procesului de concentrare industrială şi agricolă. Sunt avute aici în vedere, efectele

benefice globale ale recepţiei turistice asupra mediului de primire, contribuţia turismului şi

loisirului la dezvoltarea rurală.Astfel, potrivit opiniei lor, „spaţiul rural este reprezentat de

regiuni în stagnare sau regres pe plan economic sau demografic, care pot fi situate la munte sau

câmpie, în mediu natural sau agricol” şi unde turismul figurează printre elementele de relansare

a activităţilor agricole sau artizanale.

În această concepţie, amenajarea zonelor rurale înglobează un ansamblu de acţiuni care

se desfăşoară pe trei planuri:

· Rezervarea unor rezervaţii funciare;

· Dezvoltarea de servicii de găzduire a turiştilor şi activităţi de agrement;

· Crearea unor oglinzi de apă;

Acestea se cer completate de măsuri legislative şi reglementări, de facilităţi care să

stimuleze organismele locale, organizaţiile profesionale agricole şi populaţia satelor în

implementarea lor.

Amenajarea spaţiilor rurale cunoaşte mai puţine constrângeri faţă de celelalte tipuri,

implantările turistice fiind determinate de elementele specifice reliefului fiecărei zone. Între

factorii care condiţionează atât selecţia zonelor cât şi tipologia amplasamentelor se numără:

liniştea, spaţiul (ca întindere), vegetaţia, poziţionarea în raport cu traficul rutier, prezenţa unei

curiozităţi naturale sau a unui monument (vezi cazul Branului), arhitectura locală, tradiţiile, etc.

Un loc aparte în suita acestor factori, revine posibilităţii de a participa la viaţa localităţii.

Acest aspect, dublat de dorinţa de întoarcere la locurile de origine, a generat o formă particulară

a turismului rural şi anume agroturismul. Prezent într-o mare măsură în ţări cu tradiţie turistică:

Italia, Franţa, Austria, Finlanda, Canada, agroturismul conţine ideea cointeresării agricultorilor

la dezvoltarea turismului prin închirierea de locuinţe şi comercializarea produselor naturale şi a

antrenării turiştilor la activităţile agricole.

Parcela de teren aleasă pentru efectuarea construcţiei, trebuie să fie situată pe coasta unui

deal, deasupra drumului, oferind o privelişte foarte frumoasă asupra formelor dominante de

relief care în urma lucrărilor de instalare a reţelei de iluminat, pe timpul nopţii arată superb,

acest factor fiind considerat unul dintre punctele forte ale viitoarei pensiuni.

Acest amplasament a fost considerat potrivit şi datorită următoarelor avantaje :

· Accesul la pensiune se va face uşor

· Vegetaţia existentă în zonă împiedică propagarea zgomotelor dinspre şosea,

amplasamentul fiind liniştit;

· Cadru intim, fără factori antropici ce pot deranja şederea clienţilor;

· Parcela de teren este destul de întinsă (aproximativ 2500 m2 ) pentru a permite

construirea facilităţilor necesare clasificării dorite (teren sport, piscină, gradină, etc.);

· Prezenţa tuturor utilităţilor (curent, apă, gaz) la marginea parcelei, contribuie atât la

scăderea costurilor de construcţie cât şi a viitoarelor costuri de exploatare;

Având în vedere avantajele menţionate mai sus şi faptul că zona nu prezintă nici un

inconvenient major care ar putea împiedica realizarea proiectului, se poate spune că este un

amplasament ideal amenajării acestei pensiuni turistice.

Pe lângă delimitarea şi prezentarea zonei în care se va amenaja pensiunea turistică

urmează prezentarea în detaliu a caracteristicilor şi facilităţilor ce vor fi oferite de această

structură de primire turistică.

Baza tehnico-materială a complexului şi serviciile oferite trebuie să se identifice cu

nevoile şi exigenţele turiştilor veniţi aici. Acest lucru trebuie să se reflecte atât în confortul

spaţiilor de cazare, în facilităţile şi dotările oferite cât şi în amabilitatea şi profesionalismul

personalului, deoarece în percepţia clienţilor,de multe ori, personalul face diferenţa între o

şedere banală şi una cu adevărat specială, care să motiveze reîntoarcerea acestora.

Suprafaţa teritoriului pe care se vor amenaja pensiunea, parcarea şi spaţiile verzi este de

aproximativ 2500 m2 .În continuare se vor prezenta pe rând facilităţile şi dotările de care vor

beneficia clienţii noii pensiunii turistice.

Pensiunea turistică va fi clasificată la 5 margarete, nivel maxim de clasificare posibil

pentru pensiunile turistice rurale.Construcţia propiu-zisă va avea o suprafaţă desfăşurată de

1000 m2 (inclusiv sala de mese, sala de conferinţe, sala de fitness, sauna, piscina

acoperită).Restul suprafeţei terenului disponibil va fi ocupat de către spaţiile verzi, terenul de

sport (baschet, tenis) şi de parcarea cu 25 de locuri.

Fiind o pensiune de 5 margarete vor trebui respectate toate criteriile aferente acestei

clasificări, începând cu numărul de zile la care se schimbă aşternuturile şi prosoapele,

dimensiunile camerelor, dotările din fiecare cameră şi terminând cu numărul minim de servicii

ce trebuie oferite contra cost sau gratuite.

Serviciul de bază pe care îl va oferi pensiunea clienţilor săi este cazarea şi micul dejun

(inclus în preţul de cazare) , însă la solicitare se pot asigura şi restul meselor (prânzul şi

cina).Sala de mese va fi disponibilă doar clienţilor pensiunii, aceasta fiind cu circuit înschis.

Structura capacităţii de cazare

Tip cameră Număr de

camere

Nr. de pături în

cameră

Număr locuri

Single 2 1 2

Dublă 12 2 24

Apartament 2 2 4

Total 16 30

Pensiunea va avea parter, două etaje şi mansardă. La etajul unu se vor situa 7 camere

duble şi o cameră single. Etajul doi va găzdui restul de 5 camere duble , în timp ce la mansardă

se vor situa cele două apartamente spaţioase şi cealaltă cameră single.

La parter se vor găsi recepţia, sala de mese, centrul de sănătate (piscina acoperită, sauna,

sala de fitness şi masaj), sala de conferinţe (cu 30 de locuri, retroproiector, flip-chart), oficiul

pentru cameriste, o magazie pentru depozitarea lenjeriei şi a materialelor de întreţinere.

Mobilarea camerelor se va face cu bun gust, fiecare cameră având altă paletă cromatică

în care se vor încadra mobilierul, parchetul lamelar ce va acoperi pardoseală, draperiile şi

coverturile de pat, mocheta, tablourile precum şi gresia şi faianţa din baie. Dotările fiecărei

camere vor fi după cum urmează :

· Mobilier din lemn: paturi, noptiere, măsuţa pentru televizor, masa de toaletă cu

oglindă şi scaun, cuier, dulap de haine

· Baie cu duş, grupuri sanitare cu faianţă şi gresie, instalaţii sanitare din inox, uscător

de păr fixat pe perete

· Balcon.

· TV color cu cablu şi telefon cu acces internaţional direct

· Fiecare cameră va fi mochetată parţial

Cele două apartamente vor avea în plus faţă de dotările menţionate anterior următoarele :

· Cameră de zi cu canapea extensibilă şi fotolii cu măsuţa

· Bar cu frigider

· Instalaţie de aer condiţionat

· În baie, cadă cu hidromasaj în loc de cabina de duş

Construcţia pensiunii va fi făcută cu materiale moderne, durabile (cadre de beton armat

cu închideri din zidărie de cărămidă şi BCA, acoperiş tip şarpantă din lemn cu învelitoare din

ţiglă, tâmplărie din lemn cu geam termopan).Mansarda va fi construită în întregime din lemn.De

asemenea etajul doi al clădirii va fi placat cu lambriu de lemn pentru a da un aspect cât mai

rustic construcţiei.

Pentru desfăşurarea în permanenţă în bune condiţii a activităţii în pensiune, se va efectua

un foraj de adâncime pentru o sursă proprie de apă şi se va instala un grup electrogen care să

preia automat necesarul de energie electrică al pensiunii în caz de avarie la reţeaua locală de

curent (în prezent în această regiune penele de curent sunt destul de frecvente datorită

suprasolicitării reţelei existente ).

3.4.4 Estimarea investiţiei şi identificarea surselor de finanţare

Investiţiile trebuie înţelese că o cerinţă a progresului, a reducerii costurilor de exploatare

a sporirii eficienţei şi a înnoirii ofertei.

Investiţiile în turism sunt intensive în capital din cauza costului ridicat al echipamentelor

turistice dar şi al infrastructurii, ele generează capital pe termen lung, amortizarea făcându-se

foarte lent mai ales în cazul dotărilor cu funcţionare sezonieră şi se materializează, în principal,

în construcţii, fiind supuse într-o mai mică măsură uzurii morale. Aceste caracteristici, alături de

altele specifice domeniului (rotaţia lentă a capitalului, rigiditatea în exploatare a mijloacelor

fixe, rentabilitatea redusă), trebuie avute în vedere la evaluarea necesarului de capital, a duratei

imobilizării acestuia, a randamentului economic.

Principalele probleme care trebuiesc avute în vedere în scopul realizării unui proiect de

investiţii, şi care se constituie în criterii de adoptare a deciziei, sunt:

· determinarea valorii investiţiei;

· identificarea surselor de capital şi a modalităţilor de finanţare;

· evaluarea cheltuielilor de exploatare şi calculul eficienţei.

Amenajarea complexului turistic necesită pe lângă stabilirea amplasamentului şi

stabilirea nivelului investiţiei necesare pentru punerea în practică a proiectului.

În ceea ce priveşte valoarea investiţiei, aceasta cuprinde costul propriu-zis al mijlocului

fix şi o serie de cheltuieli angajate pe parcurs vizând pregătirea, execuţia şi punerea în practică a

proiectului. Pentru stabilirea concretă a nivelului tuturor acestor cheltuieli se va ţine seama de

experienţa anterioară, internă şi internaţională şi de structura costurilor – teren, patrimoniu

imobiliar şi mobilier, constituirea societăţii; în toate aceste situaţii se elaborează mai multe

variante alegându-se cea mai potrivită.”17

Pentru amenajarea pensiunii trebuie stabilit în cele ce urmează nivelul investiţiei

necesare realizării construcţiei şi dependinţelor acesteia. În următorul tabel se va prezenta

valoarea estimată a investiţiei, exprimată în EUR.

Nr

.

Denumirea investiţiei Cost aproximat

(EUR)

1. Clădirea pensiunii 300.000

2.Terenul de sport (tenis şi baschet-suprafaţă

artificială20.000

3. Foraj apa şi instalaţii aferente 8.000

4.Lucrări de racordare la utilităţi

(apă, electricitate )2.000

6. Parcarea şi drumul de acces 25.000

7. Spaţii verzi 6.000

8. Echipament sportiv şi de recreere 14.000

TOTAL 375.000

Aşadar, din tabelul prezentat mai sus reiese că valoarea totală a investiţiei este de

375.000 EUR. Prezenta investiţie s-a sistematizat pe grupări de funcţiuni: cazare, agrement,

parcare şi căi de acces, spaţii verzi, foraj apă potabilă şi lucrări de racordare.

17 Minciu, R. – Economia Turismului, Ed.Uranus, Bucuresti 2001 pag 195

În cele ce urmează se va face o descriere a investiţiilor (ca şi valoare) pe grupările

menţionate anterior.

Valoarea investiţiei pentru clădirea pensiunii este de este de 300.000 EUR. Pentru

estimarea acestui preţ s-a considerat un cost aproximativ al fiecărui metru pătrat de construcţie

terminată (inclusiv dotări) la 300 EUR, suprafaţa totală fiind de 1000 m2.

Terenul de sport (tenis şi baschet ) are o suprafaţă de 160 m2. Costul total estimat pentru

realizarea acestui obiectiv reiese următorul tabel :

Tip Lucrare Cost estimat (EUR)

Fundaţii 5,000

Suprafaţă sintetică de joc 10,000

Instalaţie nocturnă şi gard

împrejmuire

5,000

TOTAL 20,000

Pentru estimarea costurilor forajului de adâncime necesar realizării unei alternative de

alimentare cu apă potabilă în cazul întreruperilor furnizării din reţeaua publică, am început

procedura de solicitare oferte din partea atreprenorilor de asemenea lucrări (necesară oricum în

din cauza proiectului de finanţare nerambursabilă Phare).Astfel în tabelul 3.4 de mai jos avem

costurile defalcate pe componente de lucrări :

Tip Lucrare Cost estimat (EUR)

Foraj propriuzis 3,500

Instalaţie pompare şi

automatizări

4,000

Racordare la imobil 500

TOTAL 8,000

Lucrările de racordare la apă, electricitate şi gaz metan vor costa doar 2,000 EUR

deoarece, după cum am mai precizat toate utilităţile mai puţin canalizarea se află la marginea

parcelei. Pentru a compensa lipsa canalizării se va amenaja o fosă septică de 56 m3 în grădina

pensiunii. Din experienţa altor pensiuni de aceeaşi dimensiune din zonă, această fosă septică va

trebui golită cam o dată la 3 luni de zile. Acest serviciu este realizat contra cost de către serviciul

de salubritate al oraşului Zărneşti.Costul de realizare al fosei septice a fost cuprins în cel de

construcţie al pensiunii.

Costul realizării drumului de acces şi al parcării se ridică la 25.000 EUR.Deşi la prima

vedere pare cam mult, cu aceşti bani vor trebui amenajate drumul de acces către pensiune din

şoseaua naţională ( aproximativ 250 m) cât şi parcarea de 25 de locuri. Drumul de acces şi

parcarea vor avea ca suprafaţă de contact dale de beton ornamentale în culori diverse.

Costul amenajării spaţiilor verzi ale pensiunii se va ridica la aproximativ 6,000

EUR.Lucrările vor necesita nivelarea şi etajarea terenului (acesta fiind puţin în pantă), plantarea

florilor, gazonului, plantelor şi arborilor ornamentali, precum şi realizarea unor zidării din piatră

naturală pentru delimitarea teraselor de nivel.

Costul echipamentului sportiv şi de recreere este de aproximativ 14,000 EUR şi se

compune în principal din cele două “snow-mobile” (scutere de zăpadă) ce urmează a fi

cumpărate pentru distracţia turiştilor pe timpul iernii.Aproximativ 500 EUR vor fi alocaţi

cumpărării de mingi de baschet, tenis, rachete de tenis.

3.4.5 Surse de finanţar

În cadrul acestui subcapitol se vor prezenta care sunt posibilele surse de finanţare pentru

amenajarea complexului turistic .

În privinţa surselor de finanţare a investiţiilor, literatura de specialitate consemnează

câteva soluţii consacrate şi anume:

· aportul propriu;

· creditul;

· leasingul;

· acţionariatul şi coproprietatea;

· aportul statului;

· pentru lucrări de mare amploare, de interes internaţional, aportul organismelor

financiare internaţionale.”118)

·

Pentru amenajarea acestei pensiuni turistice se propune ca finanţarea să se facă 60% din

fonduri Phare şi 40% din surse proprii.

Obţinerea împrumutului nerambursabil din Fondurile Phare-FNDR, se va face prin

intermediul programului « Coeziune Economică şi Socială » derulat în prezent în ţara noastră de

către Ministerul Dezvoltării şi Prognozei, ce are rolul de Autoritate Contractantă în cadrul

acestui program de finanţare. Aşa cum am mai precizat, finanţarea nerambursabilă din fonduri

Phare va acoperi 60% din costurile totale ale proiectului, acest procentaj reprezentând maximum

suportat de către acest program.

Ca expresie valorică, în cazul acestei investiţii, procentul de 60% reprezintă 225.000

EUR, cealaltă parte de 40%, adică 150.000, va trebui acoperită din fonduri proprii. Societatea

care se va ocupa de amenajarea complexului turistic şi care va deveni totodată şi proprietarul

acesteia, va trebui să fie puternică din punct de vedere financiar, să poată acoperi diferenţa de

investiţie din fonduri proprii, sau să poată lua credite din bancă fiind în acest fel recunoscută ca

o firmă credibilă şi solvabilă.

Amenajarea propusă duce şi la creşterea numărului de locuri de muncă din zonă. În mod

direct pensiunea va angaja 9 persoane, iar în mod indirect, prin activitatea sa pensiunea va atrage

în circuitul aproximativ 20 gospodării, fie prin implicarea acestora în fenomenul turistic

(proprietari de cai, trăsuri şi sănii, dansatori populari, maeştrii de călărie şi vânătoare) fie prin

furnizarea de alimente tradiţionale (produse din lapte, fructe de pădure), produse meşteşugăreşti.

În urma estimării valorii totale a investiţiei de 375,000 EUR, s-a ajuns la concluzia că

aceasta va fi recuperată în 5,5 ani având la bază şi profitul anual mediu estimat pentru primii

patru ani de funcţionare.

181) Minciu, Rodica.-op.cit, pag 195

În ceea ce priveşte finanţarea aceasta se va face 60% din fondul Phare şi 40% din surse

proprii (având în vedere că firma care se va ocupa de amenajarea complexului şi care îl va avea

în proprietate este puternică din punct de vedere financiar) Un aspect foarte important este şi

modul în care se va face promovarea noii unităţi de primire turistică.

Având în vedere categoria dorită de clasificare (5 margarete) pe care o va obţine,

credem, cu uşurinţă datorită atât respectării în tocmai a criteriilor de clasificare impuse de către

Ministerul Turismului cât şi a numeroaselor facilităţi suplimentare oferite (saună, piscină, etc)

promovarea trebuie făcută cât mai eficient astfel încât să facă cunoscută pensiunea clienţilor

potenţiali: oameni de afaceri,firme/corporaţii care să organizeze întâlniri şi sesiuni de „trening”

pentru personalul de conducere, persoane ce doresc să-şi petreacă vacanţa într-un mediu liniştit

cu servicii înalt personalizate, de calitate superioară.

Se vor utiliza următoarele mijloacele disponibile pentru promovarea turistică:

· pliante,reviste, broşuri ,cataloage ale diverselor organizaţii turistice (vezi

ANTREC);

· pagina de internet (atât proprie cât şi prin încheierea de contracte de parteneriat

cu pagini de informaţii şi oferte turistice precum: www.infoturism.ro; www.eturism.to;

www.romaniaturistica.ro;

· CD publicitar cu galerie foto şi prezentare în detaliu a tuturor facilitaţilor;

· Promovarea pensiunii şi ofertei acesteia în rândul corporaţiilor utilizând e-mail-

ul. Baza de date pentru adresele destinatarilor va fi constituită utilizând Catalogul Kompass

România-unul dintre cele mai importante surse de date privind societăţile comerciale importante

din România.

·

De asemenea ofertă şi caracteristicile pensiunii vor fi făcute cunoscute celor mai

importante agenţii de turism din ţara noastră prin ofertare directă. De asemenea se vor organiza

sejururi de studiu (study-tour) pentru agenţii de turism, cu scopul ca aceştia să cunoască, nu doar

din poze, ci pe viu confortul şi facilităţile pensiunii, fiind astfel mai motivaţi să propună

clienţilor petrecerea unui sejur sau organizarea unei întruniri de afaceri în decorul oferit de

pensiune .

CONCLUZII

Turismul rural a cunoscut în ultimul deceniu o evoluţie spectaculoasă, atât în planul

ofertei cât şi al cererii, sub influenţa a numeroşi factori. Considerată pe bună dreptate „piatra de

temelie” a turismului rural românesc. Zona studiată prin cadrul natural deosebit este gazda

turiştilor veniţi aici să petreacă câteva zile de linişte şi relaxare, departe de agitaţia şi stresul

marilor oraşe.

În arealul dintre Podul Dâmboviţei şi Dragoslavele, precum şi în întreg culoarul Rucăr –

Bran se găsesc nişte condiţii propice pentru dezvoltarea turismului rural şi agroturismului

precum: poziţia geografică favorabilă, condiţii naturale deosebite, peisaje deosebite, rar întâlnite,

un potenţial ridicat de dezvoltare a producţiei agricole ecologice, manifestarea unui

comportament de tip antreprenorial la numeroşi localnici. De menţionat însă ar mai fi şi

ospitalitatea tradiţională bine recunoscută, tradiţii culinare deosebite, o mare suprafaţă forestieră

şi calitatea factorilor de mediu.

Agroturismul românesc este un important mijloc de atracţie turistică reprezentat printr-o

gamă largă şi diversificata: ţesăturile decorative, costumele populare, sculpturile în lemn şi

piatra, pictura pe sticlă sau lemn, vopsitul ouălor, împletiturile din nuiele şi, totodată, muzica

populară şi dansurile romaneşti alerte şi bine ritmate.

Turiştii pot participa la o serie variată de obiceiuri la diferite evenimente , în special cu

ocazia sărbătorilor, creându-se o atmosferă specială care se îmbină perfect cu cadrul natural.

Rucarul se regăseşte printre puţinele zone ale ţării care şi-au păstrat aceste tradiţii şi încearcă tot

mai mult să le pună în valoare conform tendinţei actuale, în care, odată cu manifestarea primelor

activităţi de cazare în mijlocul naturii, din ce în ce mai mulţi turişti şi-au dorit petrecerea

vacantelor în mediul rural.

Pentru ca acest potenţial turistic să fie valorificat în primul rând trebuiesc alocate fonduri

comunitare prin intermediul programelor de împrumuturi nerambursabile (PHARE, SAPARD,

FEADR) în vederea dezvoltării şi modernizării unor activităţi economice, a infrastructurii şi a

dezvoltării agroturismului. O mai bună colaborare intre sectoarele public şi privat poate aduce

plusuri acestei cauza precum şi atragerea tinerilor în viaţa economică ce v-a duce la o creştere a

nivelului de cultură .

În urma amenajării propuse, numărul locurilor de munca va creşte, însă cel mai

important este că aceasta amenajare reprezintă încă o cărămidă pusă la temelia valorificării

potenţialului agroturistic al zonei.

BIBLIOGRAFIE

1. Prof. dr. Gheorghe Parnuta, “Rucar-Muscel”,

2. Inv. Ilie Târâş, “Rucăr orizont local şi apropiat”, Editura Larisa, 2007

3. Inv. Ilie Târâş, “Istorie şi folclor rucarean”, Editura Larisa, 2007

4. “Câmpulung-Muscel, ieri şi azi, Câmpulung”, 1974.

5. “Catagrafia comunei Ruca-Muscel în anul 1838”, 42 pagini(manuscris).

6. “Contribuţii la istoria şcolii şi culturii argeşene”, 270 pagini dactilografiate.

7. “Crucile de piatră din Rucăr”, 34 pagini(manuscris).

8. “De la noi din Rucăr”. (Biblioteca folclorului roman), Bucureşti,Editura

noastră,1939.

9. “Enciclopedia Istoriografiei Romaneşti”, Bucureşti, Editura Ştiinţifică,1979.

10.“Lumini Muscelene”, Bucureşti, 1980.

11.“Personalităţi şi figure muscelene”, 502 pagini dactilografiate

12.“Rucăr. Monografia sociologică”, Bucureşti, Editura Ştiinţifică,1972

13.Berbecaru I., Botez M „Teoria şi practica amenajării turistice a teritoriului”;

Ed. Sport Turism, Bucureşti 1977

14.Botez M., Celac M. „Sistemele spaţiului amenajat”; Ed. Ştiinţifică şi

Enciclopedică, Bucureşti 1980

15.Dumitrană M.; Negruţiu M. „Contabilitatea în comerţ şi turism”; Ed.

Maxim, Bucureşti 1996

16.Drumea C., „Analiza economico-financiara a firmei”; Ed. Universităţii

Transilvania, Braşov 2000

17.Glavan V. „Turismul în România”; Ed. Economică, Bucureşti 2000

18.Ispas A., Patriche D., Brătucu G. „Marketing turistic”; Ed. Infomarket,

Braşov 1999

19.Ionescu Dunareanu I. „ Munţii Piatra Craiului”; Ed. Sport Turism, Bucureşti

1986

20.Minciu R., „Economia turismului”; Ed. Uranus, Bucureşti 2000

21.Minciu R , „Amenajarea turistică a teritoriului”; Ed. Sylvi, Bucureşti 1995

22.Nistoreanu P. „Turismul rural - O afacere mică cu perspectiva mari”; Ed.

Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1999

23.Popescu N. , „Munţii noştri”; Ed. Sport Turism; Bucureşti 1986

24.Stănciulescu G., „Tehnica operaţiunilor de turism”; Ed. All Educaţional,

Bucureşti 1998

25.Tigu G. „Turismul montan”; Ed. Uranus, Bucureşti 2001

26.„Castelul Bran” – Broşura – Colecţia Tezaurul României, 1997

27.„Ghidul solicitantului” – Proiectul de Finanţare Nerambursabilă” Coeziunea

economică şi social

28.Andreescu F,(2007),România:Culoarul Rucăr –Bran,Ed.Ad Libri, Bucureşti

29.Pătru Ileana,(2001),Culoarul transcarpatic Bran-Rucăr-Dragoslavele:studiu

de geografie fizică cu privire specială asupra evaluării potenţialului

natural,starea şi calitatea peisajului,Ed.Universităţii din Bucureşti

30.Popa Beatrice,Popa V.,(2004),Ghidul Valea Prahovei :Braşov-Poiana

Braşov-culoarul Rucăr-Bran,Ed.House of Guides,Bucureşti

31.Simion T.,(1990),O poartă în Carpaţi:culoarul Rucăr-Bran,Ed.Sport-

Turism,Bucureşti

32.Teodoreanu Elena,(1980),Culoarul Rucăr-Bran :studiu climatic şi

topoclimatic,Ed.Academiei Rebublicii Socialiste România

Potenţialul turistic şi valorificarea sa î n arealul zonei Podul Dâmboviţei - Dragoslavele

Documents

Transcript of Potenţialul turistic şi valorificarea sa î n arealul zonei Podul Dâmboviţei - Dragoslavele