PORTRET Cum a preschimbat Puiu Calinescu tragedia in comedie divina. Fiica lui: ,,El nu s-a considerat vedeta"

Alexandra Serban,

Puiu Calinescu a fost actorul care i-a facut pe romani sa rada zeci de ani si acesta este exclusiv meritul muncii si rabdarii lui. A stiut sa-si rastoarne singur destinul, care n-a fost mereu bland, si a avut sansa de a parasi rapid scenele in care se jucau tragedii. Lui Puiu Calinescu i-a stat bine razand si inveselindu-i pe ceilalti.

,,Am vizitat, de curand, o tabara de pionieri, la Dragomiresti-Vale. Si-acolo, un nigerian, student la un institut viticol din apropiere, mi-a pus urmatoarea intrebare: <<Te-am vazut jucand, mi-ai placut, am inteles ce vrei sa spui, fara sa scoti o silaba>> - asta m-a bucurat foarte mult. <<M-ar interesa sa stiu: mata faci comedie de dragul de a rade lumea sau comedia pe care o faci trebuie sa loveasca acolo unde trebuie, sa indrepti greselile, sa faci ceva >>. La care i-am raspuns: intotdeauna, comedia trebuie sa aiba adresa precisa, sa indrepte, sa vindece. Rasul, hazul vindeca. E ca un medicament miraculos. La care nigerianul mi-a spus: <<Imi pare bine ca mi-ai raspuns asa. Eu ti-am pus intrebarea asta, intrucat ti-am spus ceva din Moliere, care a afirmat ca rasul trebuie sa aiba adresa precisa>>. La care eu i-am spus: uite, vezi dumneata, Moliere a gandit ca mine!"

Acesta era Puiu Calinescu - intr-un interviu cu Aristide Buhoiu pentru Televiziunea Romana -, omul care a reusit sa duca sceneta umoristica la grad de terapie, intr-o vreme in care salvarea personala si, de ce nu, nationala, se mutase in abstract. Puiu Calinescu a stiut mereu ca e mult de munca la evadarea in umor, la rezistenta prin haz de necaz, ca nu-i putin lucru sa vezi ca omul nu rade ca prostul, vorba aceea. Ce l-a

particularizat pe Puiu intre marii actori romani de comedie n-a fost doar talentul - nascut, dar muncit, cum se intampla -, ci si o dorinta de a afla si de a intelege viata, cu toate aspectele ei, de a deturna raul spre binisor, si nu in cele din urma, inzestrarile fizice unice.

Din fantasticul cartier Grivita

Biografia lui Puiu Calinescu nu incepe tocmai idilic, ca-n basme. Nu, Puiu a avut o copilarie grea, dupa toate standardele, dar acest lucru nu este neaparat unul rau. A stiut sa intoarca soarta  in favoarea lui si sa-si combata strasnic ursitoarele. ,,Nu fericirea te caleste. Nu. Nenorocirea. Asta te invata sa iei viata pieptis", declara el, intr-un interviu cu Eugenia Voda, din 1996. Asadar, istoria a consemnat urmatoarele evenimente: Fotina Calinescu, o pustoaica frumoasa si subtirica, s-a indragostit de Jean Tomescu, un actor din partile Craiovei. In urma aventurii, a rezultat un copil, nascut pe 21 iunie 1920, in cartierul Grivita din Bucuresti, pe cand Fotina avea doar 17 ani. In certificatul de nastere al baiatului, botezat Alexandru, in dreptul tatalui, s-a scris ,,Floricel". Jean Tomescu nu l-a recunoscut pe fiu, desi cativa ani mai tarziu au existat contacte intre cei doi.

Copilaria lui Puiu a fost intrerupta brusc de moartea mamei, la varsta de 23 de ani. Aceasta lucra la o fabrica de tigarete din Capitala si a fost rapusa de o gripa, dupa munca asidua si toate substantele toxice inhalate. La varsta de 5 ani, baiatul a trecut in ingrijirea bunicii - o grecoaica nascuta in insula Creta si emigrata in Romania - si a matusilor si unchilor, care locuiau in aceeasi casa.

,,Sa scrii aici <<Elev Calinescu, mentiune>>"

In anii '20, la periferia Bucurestiului, se traia greu. Nu era la indemana familiei sa-i ia micului Puiu jucarii, asa ca tot universul lui a devenit cartierul Grivita, forfotind de tot felul de oameni si de copii cu aceeasi conditie sociala. Scoala nu era tocmai o prioritate pentru el, desi bunica il indemna la carte. De pilda, la un moment dat, Puiu a avut o mare dorinta: sa i se cumpere o tricicleta. Achizitie peste puterile financiare ale familiei, dar totusi i s-a promis, cu o conditie, sa ia premiu la sfarsitul anului scolar. ,,Si-atunci, mi-am dat silinta. Am ramas repetent. M-am dus la un coleg care luase mentiune si primise doua carti: <<Mai, acum intram in vacanta, da-mi si mie o carte sa citesc>>. Baiat dragut, mi-a dat-o. Ce-am facut eu cu cartea, ca sa iau tricicletaă Am oprit un cetatean pe strada si i-am spus: nene, daca vrei matale, sa scrii aici <<Elev Calinescu, mentiune>>. Ala a scris, saracul. Am ajuns acasa: n-am luat premiu, am luat mentiune. Acu', sa mergem sa luam tricicleta. Ceasul rau a fost sa trecem pe la scoala, ca era in drum. Si-a vazut acolo pe lista: repetent", povestea Puiu Calinescu. S-a dus visul tricicletei. Anii au trecut, iar atractia strazii a devenit tot mai mare. A terminat opt clase, dupa care s-a oprit. ,,Cu chin mare, dar  m-am desavarsit", spunea, caci era convins ca mai importanta a fost scoala vietii, Puiu Calinescu fiind prin excelenta un ,,self-made man", un autodidact pur-sange.

Foto: Puiu Calinescu, in tinerete; Sursa: arhiva personala Carmen Calinescu

,,Am debutat la Nisa, Paris, Barcelona"

In vremea aceea, cartierul i-a deschis larg usile cinematografelor. Copilul Puiu Calinescu a patruns fascinat in salile mari, in care rulau filme americane, si n-a mai iesit, a ramas acolo vrajit. Cand s-a pus problema sa frecventeze tot mai rar scoala, familia i-a impus: ori munca, ori valea! din casa. ,,Unchiul, sotul matusii mele, era un om aspru, care nu suporta lenesii, iar cel care dicta in casa aia era el. Daca faceam boacane sau nu-mi justificam existenta intr-o zi, nu primeam de mancare. Si slava Domnului!, au fost multe zile in care nu mancam nimic", ii povestea Eugeniei Voda. Asadar, impins de nevoi, si-a gasit de lucru inca din adolescenta. S-ar fi facut si tinichigiu, daca n-avea rau de inaltime. Dar avea, asa ca s-a angajat sa lipeasca afise de spectacole prin cinematografele din Bucuresti. De aici pana la a intra in trupele de teatru de revista care performau in cinematografe in pauzele dintre proiectii n-a fost decat un pas.

,,Am debutat la Nisa, Paris, Barcelona. Da - cinematografe - cu ani si ani in urma. Am avut colegi de talia lui Clark Gable, Myrna Loy, Stan si Bran, Robert Taylor, Johnny Weissmuller. Bineinteles, ei jucau in film, se termina filmul, dupa care trageam cortina si apaream eu in reprezentatie la cinematografele de cartier", povestea, cu haz, in interviul acordat lui Buhoiu. Se jucau de la doua pana la sase spectacole pe zi, de cele mai multe ori in doua locuri - din Calea Grivitei pana la Mosilor sau Ferentari. ,,Premierele erau foarte rapide si foarte grele - dar totusi!, se numeau premiere. Incepeam repetitia miercurea si luni aveam premiera. Se intampla prin anul 1941", continua actorul.

Foto: Puiu Calinescu, muschetar; Sursa: arhiva personala Carmen Calinescu

A trai cu o condamnare la moarte

Puiu Calinescu a inceput sa lucreze inca de la 18 ani, iar norocul l-a adus rapid in calea lui Mihai Vulpescu, profesor de canto care i-a vazut potentialul si l-a luat la Ateneul Popular. Aici, facea teatru, canta, scria texte si chiar a ajuns presedintele comitetului Ateneului Popular. ,,A fost prima si ultima oara cand am avut munca de... conducere", povestea intr-un interviu pentru revista ,,Gong" din 1985. ,,Mihai Vulpescu lansa multe vedete; cantarete pregatite de el cantau la Scala din Milano! Si eu, tot pe langa - Scala... pe bulevard, vindeam bilete. Pana la urma, tot el m-a ajutat sa ajung in compania Bulandra si in piese... serioase. Am apucat sa joc si in <<Heidelbergul de altadata>>. Apoi, a venit razboiul".

Nu avea tragere pentru razboi, dar, cu greu, l-au mobilizat si pe el, barbat in putere. N-a mers bine razboiul. Ba mai glumea cu ofiterii, ba refuza sa se lase tuns, iar pana la urma a dezertat: ,,Cand am vazut ce se intampla acolo, am decis ca armata nu e pentru mine. Am sarit gardul si am fugit. Numai ca dupa ceva vreme, am fost

nevoit sa merg sa-mi schimb niste acte. Razboiul se sfarsise demult, insa maiorul care trebuia sa se ocupe de reinnoirea documentelor m-a descoperit pe lista dezertorilor si mi-a zis: <<Ce-ai facut, tovarase Calinescur Dumneata esti condamnat la moarte>>. Am ramas fara cuvinte. Eu incepusem deja sa joc la teatru si eram condamnat la moarte fara sa fi stiut".

Eu am luat o <<sticla>> - butaforie din carton - si loveam zdravan cu ea pe cine nimeream. In pauza, in cabine, scandal mare. Toti cei loviti de mine aveau cucuie si sangerau. Fundul sticlei, ca sa-si pastreze forma, era facut din lemn de stejar. Greu am scapat nebatut. A doua zi, felicitari pentru joc, dar si <<eliberat din functie, la cerere>>.

Doua tragedii, una dupa alta

Revenit in Bucuresti dupa sincopa armata, Puiu Calinescu si-a cautat teatru. A gasit unul pe strada Academiei si-a intrat. Numai ca a dat de drama. A fost distribuit in ,,Infernul" lui Dante, in rolul unui cavaler. Piesa n-a fost un succes, dupa cum povestea chiar actorul: ,,Costumele de epoca ne-au venit chiar in seara premierei (erau de imprumut de la Opera), cu zece minute inainte de inceperea spectacolului. Fiecare a luat ce-a apucat. Din nefericire, sau din fericire, intr-o scena de duel nu-mi iesea sabia din teaca. Atunci, am rupt cordonul si asa, cu totul, am inceput sa-l pocnesc in spate pe adversar, care a fugit din scena. S-a dus la naiba tensiunea dramatica a momentului. In sala se radea cu hohote. A doua zi, am fost chemat la directie, am fost felicitat si mi s-a spus sa nu mai trec pe-acolo. Asa mi-am dat seama ca am calitati pentru comedie".

Numai ca in drumul spre comedie, a mai fost nevoie de o oprire tot in zona tragediei. A ajuns intr-un alt spectacol, in care a reusit sa-i faca pe colegi sa rada intr-o scena de inmormantare. A fost chemat, imediat, de regizor. ,,Daca-mi faceti morala, nu mai vin la dumneavoastra", i-a spus Puiu. ,,Nici nu-i nevoie, ca te-am dat noi afara", a venit raspunsul care a incheiat toate afacerile cu piesele dramatice.

Sursa foto: arhiva personala Carmen Calinescu,,Eram actor, pe schema"

Dupa acest episod, Nicu Kanner l-a luat la Teatrul Baraseum si au venit ulterior si alte angajamente: ,,Am facut ceva treaba, dar m-au luat la Sala mica a Ateneului, in spectacolul <<Brat la brat cu primavara>>. Aici eram mai acasa. A tinut o stagiune. In acea perioada, am ajuns si la teatrul Gioconda, pe Lispcani. In spectacolul <<Barbara>>, jucam rolul unui barman din Texas. Mai erau cu mine Titi Botez, Viorel Chicideanu. In tabloul al doilea, in <<saloon>> se incingea o bataie zdravana. Eu am luat o <<sticla>> - butaforie din carton - si loveam zdravan cu ea pe cine nimeream. In pauza, in cabine, scandal mare. Toti cei loviti de mine aveau cucuie si sangerau. Fundul sticlei, ca sa-si pastreze forma, era facut din lemn de stejar. Greu am scapat nebatut. A doua zi, felicitari pentru joc, dar si <<eliberat din functie, la cerere>>", povestea in 1985. 

A urmat, insa, mutarea care avea sa-i defineasca intreaga cariera si sa dea masura succesului sau viitor: ,,Apoi m-au luat in spectacolele de la cinema Marna, un fel de microreviste splendide. Dar n-am avut norocul sa stau prea mult, iar m-au descoperit. De data aceasta, m-a descoperit Elly Roman, care m-a dus la Savoy. Era in 1948. Am intrat atunci si-am ramas si azi, fiindca, in 1953, ansamblul de la Savoy a devenit Teatrul satiric-muzical <<Constantin Tanase>>. Nu mai mergeam de colo-colo, nu mai cautam angajament. Eram actor, pe schema, la un teatru in adevaratul inteles al cuvantului".

 

,,Succes colosal. Pe C.A. Rosetti, seara, se oprea circulatia!"

Cum raspundea Puiu Calinescu la intrebarea ,,cine esti dumneataâ". ,,Nu stiu, dar mi-a ramas in minte ce mi-a spus un batran, oprindu-ma pe strada: <<Taica, am 82 de ani. Te vedeam jucand de cand eram copil. Mai traiesti inca Mai joci teatrul" Puiu Calinescu s-a sacralizat din timpul tineretii si publicul sau avea impresia ca-l stie

dintotdeauna, ca nu se poate viata fara el. Astazi, memoria populara probabil ca-l retine mai ales in rolul lui Trandafir din seria ,,BD", insa Puiu Calinescu a fost omul scenei mai presus de orice, a jucat in zeci de scenete si de piese de teatru, precum si in numeroase spectacole one-man show.

,,Lasa-l si pe Paunescu sa manance o paine"

Marele val de simpatie pentru Puiu Calinescu s-a format la inceputul anilor '70, cand a inceput sa-si scrie singur textele pentru spectacolele one-man show pe care le facea la Teatrul ,,Constantin Tanase" sau la Gradina Boema. ,,La un  moment dat, am simtit o chemare in mine. Cine ma cheama,, m-am intrebat. Si parca am auzit: scrisul te cheama, sa scrii, Puiule! Si-am raspuns chemarii. Mai intai, i-am scris unei matusi din Campina, care nici macar nu mi-a raspuns <<mai incercati si altceva>>. Am inceput apoi sa-mi scriu singur scenetele. Proza. La versuri nu ma bag. Nici n-am cautat pe undeva rime, fiindca mi-am zis: <<Lasa-l si pe Adrian Paunescu sa manance o paine>>", spunea actorul.

Am inceput sa fac teren, ca sa ma documentez, sa cunosc realitatea, problemele vietii. Am cautat sa fiu cat mai aproape de... mese. Ca de aici, de la mese aflii totul: mai o bere, mai o gluma.

Succesul primei scenete a fost unul fulminant, cand avea el spectacole se bloca traficul in Bucuresti, nu mai putin. Doar ca a durat o vreme pana cand textele lui au vazut scena: ,,Primul spectacol scris a fost <<Sonatul lunii>>. A fost insa o poveste mare cu textul. A stat peste un an la directie, fara sa-l citeasca nimeni. Dar vorba mea: cand e sa fie, este. A aparut un <<gol de productie>>. Intamplator, s-a dat atunci de textul meu pe care eu aproape il uitasem. N-aveau de ales, si Bitu Falticineanu l-a pus in scena. Succes colosal. Se juca la Gradina Boema. Pe C.A. Rosetti, seara, se oprea circulatia! Am inceput sa fac teren, ca sa ma documentez, sa cunosc realitatea, problemele vietii. Am cautat sa fiu cat mai aproape de... mese. Ca de aici, de la mese afli totul: mai o bere, mai o gluma". A urmat o serie lunga de astfel de scenete care au incantat publicul, dintre care ,,Baiatul cu sticleti", care s-a jucat de peste 130 de ori, si ,,Trasnitul meu drag", care s-a pus in scena de 540 de ori - ,,Domnule, sa fiu al naibii, dar nici publicul si nici eu nu ne saturam de el, ca asa e romanul, ii place sa faca haz

de necaz".

Cu usile larg deschise

Atitudinea lui Puiu Calinescu pe scena era una de daruire completa fata de public. Isi pastra, insa, apropierea fata de omul de rand si in viata cotidiana. In interviul acordat pentru TVR, isi expunea, inserand istet cateva aluzii la regimul comunist, viziunea lui despre cum trebuie sa se comporte un artist, indiferent de cata faima are parte: 

,,Cineva spunea, si bine spunea, ca trebuie sa deschizi fereastra sa privesti viata, viata iti ofera largi posibilitati. Eu gandesc ca e bine totusi sa deschizi si fereastra, dar la bloc... poti sa stii cine sta deasupraî Mai uda o floare, mai scutura un covor persan... si-atunci, sigur, piperul iti va cadea din abundenta pe balcon. Eu gandesc, asadar, ca trebuie sa deschizi larg si usile, sa iesi in strada, sa iesi in viata si sa cunosti omul aproape. Cu toate ca unii spun, si cred ca e gresit, ca actorul trebuie sa duca o viata de sihastru, ca actorul trebuie sa stea inchis, daca se poate cu zabrele, cu perdelele lasate. Cum s-a lasat seara, sa iasa exact odata cu liliecii, fal-fal, fal-fal. Sa porneasca spre teatru, ca toti sa spuna, vai, uite-l si pe el. Nu, nu e bine asta".

 

Carmen Calinescu,  fiica lui Puiu: ,,Pe cartile lui de vizita scria: <<Puiu Calinescu - Om al muncii>>. El nu s-a considerat vedeta"  

Puiu Calinescu si-a intemeiat familia pe care n-a avut-o in copilarie. In 1944, a intalnit-o pe sotia sa, alaturi de care a avut doua fiice, pe Silvia si pe Carmen. S-a dedicat cresterii lor, oferindu-le toata atentia, grija si banii castigati, pentru ca ele sa nu cunoasca lipsurile copilariei lui. A fost pus, insa, in situatia de a-si vedea fiica cea mare decedata, in 1995, la varsta de 50 de ani, rapusa de o comotie cerebrala. Pierderea l-a afectat profund si, cateva luni mai tarziu, a murit pe paturile spitalului Floreasca, in mai 1997. La funeraliile sale de la Cimitirul Bellu nu s-au adunat puhoaie de oameni si doar o parte a presei a scris necrologuri scurte despre ,,stralucitul comic si maestru al gagului", ,,unul dintre cei mai populari actori de comedie". Si poate ca asa trebuia sa fie, caci Puiu Calinescu si-a purtat cu modestie faima si a preferat intotdeauna compania oamenilor simpli, in defavoarea marilor vedete.

Astazi, fiica lui, Carmen Calinescu (63 de ani) (foto dreapta), vorbeste despre tatal sau ca despre o legenda, cu vocea tremurand de emotie. Carmen Calinescu este profesoara la Colegiul Tehnic de Aeronautica ,,Henri Coanda" si povesteste cu mandrie si uimire ca elevii sai, adolescenti de 14-16 ani, il cunosc si il apreciaza pe Puiu Calinescu. Ce validare mai buna a timpuluip De asemenea, personalitatea lui Puiu Calinescu a ramas un exemplu in familie, si pentru noile generatii - chiar si cel mai mic membru, nepotul doamnei Calinescu, Vlad Alexandru, in varsta de 4 ani, priveste atent si neclintit scenetele strabunicului.

,,Weekend Adevarul": In biografiile lui Puiu Calinescu, se pune accentul pe drama copilariei. Cum s-a raportat el, de fapt la perioada aceeau Ce va povestea despre acele vremurioCarmen Calinescu: El nu s-a considerat niciodata o victima. A luat lucrurile ca atare si nu a avut resentimente. Ba dimpotriva. Chiar cand matusile lui s-au prapadit, a avut grija de ele, cu toate cele necesare. In fine, a luat viata in piept si s-a luptat. Eu consider ca ar putea fi chiar un exemplu pentru tinerii care se considera neajutati de parinti. Daca-ti doresti cu tot sufletul sa ajungi ceva, sa fii cinstit si sa-ti placa ceea ce faci, cred ca este imposibil sa nu ti se indeplineasca visul. Pana la urma, chiar din aceasta situatie grea, a descoperit si talentul pentru teatru.Da, el nu prea s-a omorat cu scoala, s-a angajat pentru ca matusa si unchiul erau mai severi cu el... Din cate povestea, am inteles ca bunica, saraca, ii mai pastra cate-o portie de mancare si-i dadea pe ascuns. El a avut talent, nu scoli de specialitate, dar nu prin diploma se dezvolta talentul, doar se mai cizeleaza putin. Citeam comentariile de la scenetele postate pe internet si mi-a ramas acesta in memorie: ,,Puiu Calinescu nu s-a nascut sa fie vedeta, s-a nascut sa fie legenda". Ce frumos spus!M-a impresionat, mai ales pentru ca el era un om foarte modest, un om obisnuit, dar foarte popular. Chiar isi facuse niste carti de vizita pe care scria: ,,Puiu Calinescu - Om al muncii". El nu s-a considerat vedeta. Totusi, era recunoscut pe strada, il opreau cetatenii. Cum reactionacO! Pai, plecam cu el la cumparaturi prin oras, iar un drum de cateva minute pana la magazin il faceam intr-o ora-doua. Oamenii il adorau! Il opreau pe strada, voiau sa dea mana cu el, iar el avea respect fata de oameni. Nu exista sa nu se opreasca si sa nu stea de vorba, indiferent cine-l oprea. Cand intra in vreun restaurant, toti trageau sa se aseze la masa lui. Dar si lui ii placea sa fie printre oameni, oameni simpli, nu vedete. Obisnuiati sa mergeti la spectacolele lui, la premiereLa Teatrul ,,Constantin Tanase", lui ii fusese repartizata sala Victoria 174. Oamenilor le era mai greu sa ajunga acolo, pentru ca nu exista decat un mijloc de transport, un troleibuz care circula in directia aceea. Chiar si asa, salile erau arhipline. Mergeam foarte des la spectacolele lui cand avea fiul meu 5-6 ani. Fiul meu l-a adorat si

considera si acum ca este exemplul masculin din viata lui. Cand mergeam la spectacole, nu totdeauna gaseam loc in sala, uneori stateam pe trepte, alteori, stateam in culise. Baiatul meu incepuse sa stie spectacolul pe dinafara - in plus, in culise, ii placea sa apese pe butoane cand intra bunicul sa cante, stia sa traga cortina. Apoi, cand ajungea acasa, pe balcon, asta facea: spunea tot spectacolul, snur. ,,Nu vreau sa ma inchin cu limba in gura"Cum s-a raportat Puiu Calinescu la regimul comunistaEl n-a intrat in politica, dar au incercat sa-l coopteze, sa-l bage in partidul comunist. N-a acceptat. N-a fost membru de partid. A spus: ,,Cand merg pe strada si trec pe la o biserica, eu vreau sa ma inchin cu mana. Nu vreau sa ma inchin cu limba in gura". Stiti, cei care erau membri de partid nu prea aveau voie sa intre in biserica. El voia sa vada lumea ca e crestin, ca e credincios. A avut probleme din cauza ca nu a fost membru de partidrA vrut si el un apartament cu trei camere, la un moment dat, pentru ca noi eram patru in casa. Voia sa aiba o camera de studiu, de repetitie, dar nu s-a putut. N-a obtinut, dar asta nu l-a suparat. Bine, poate ca nici el nu se exterioriza. Asa era el. Chiar si cand eram noi suparati, facea in asa fel incat in secunda urmatoare uitai de toate necazurile.  Dar in ce priveste viata artistica, au fost repercusiuniăN-as putea spune, pentru ca nu s-a plans de chestia asta niciodata. Dar era cenzura. Filmau si filmau degeaba. Asta recunostea: era mai in largul lui pe scena decat in film. De chestia asta mi-am dat seama si eu. Pe scena, avea spectactorii in fata, iar pentru el, publicul si aplauzele erau vitamine si il faceau sa dea tot ce putea mai bun din el.  Talentatul domn Calinescu: ,,Uneori, isi facea singur afisele la teatru"A cunoscut-o pe mama dumneavoastra in 1944. Cum s-au intalnitfMama, Victoria Barbulescu, era fata de patron de atelier, dintr-o familie de mic-burghezi, din inalta societate. Intr-o zi, s-a dus impreuna cu o prietena la un spectacol. Prietenei acesteia ii placea de un actor din distributie. Dupa ce s-a terminat spectacolul, i-a spus mamei: ,,Hai sa mergem la iesirea actorilor pentru ca vreau sa-l vad". Bun, s-au dus, iar pe acolo, pe la actori, a iesit si tata. A fost dragoste la prima vedere. Nu stiu, si-au dat seama ca sunt facuti unul pentru altul, cert este ca de acolo a pornit legatura lor. Parintii ei, la inceput nu prea au fost de acord cu relatia lor. Tatal meu, saracul, era un baietel din Grivita, un pustan. Pana la urma, asa a fost sa fie. Pe urma, bunicii mei au avut de suferit, pentru ca le-au luat atelierul, cum s-a intamplat cu nationalizarile din comunism. Bunicul a fost si arestat, iar tatal meu, prin fortele lui, a reusit sa-i ajute pe socri. 

 Cand erati copil, de cine va simteati mai apropiata sau cu cine erati mai compliceiE, cu mama eram mai complice. Cu toate ca tata era din domeniul artistic, totusi era mai sever. Aveam niste restrictii, cum ar fi: ,,La ora cutare sa fii acasa" sau ,,Nu e voie sa te dai cu rimel", cand pe vremea aia era Rubinstein!, nu, ,,rimel dupa ce termini liceul". Avea el niste reguli. Ne-a dat o educatie. Plus ca ne-a invatat respectul fata de munca. Mi se spune si acum: ,,Cu tatal tau semeni". Mie imi place ceea ce fac, imi place sa-mi las amprenta pe educatia copiilor, dar eu consider ca si eu sunt un fel de actrita. Mi-e bine, mi-e rau, am probleme, trebuie sa fac fata, din respect pentru copii si pentru parintii lor, care investesc in ei, cheltuiesc sa-i trimita la scoala. Dar noi, profesorii, stiti cand primim aplauzeler Cand, dupa 10-15 ani, mergem prin supermarket si ne bate cineva pe umar si ne multumeste pentru anii de scoala. Calinestii, la munte si la mareIn adolescenta, parintii nu v-au indrumat catre lumea teatrului, a artei,Nu, nu prea voiau sa fim in domeniul acesta. Dar nici eu nu mi-am dorit, ca nu aveam talent actoricesc. Mai mult desenam, pictam, mai o scenografie, dar nu am simtit nicio chemare catre teatru. Eu am facut Politehnica, tata era foarte mandru de fata lui care devine inginer. Cum va petreceati vacantele in copilarieaA, nu exista sa nu mergem la mare, eu, cu mama si sora mea. Tata nu prea avea voie la mare, pentru ca a suferit o operatie de rinichi, candva inainte sa ma nasc eu - eu sunt nascuta in '56. Considera ca doctorul Burghelea ar fi fost tatal lui de-al doilea, care i-a dat viata. Pai, era sa moara, facuse o infectie. Dar a vrut sa traiasca, ca a zis deodata - le-a si uimit pe asistente: ,,Dati-mi sa mananc!". A avut el aceasta putere. Asadar, el nu mergea la mare, dar cu el plecam la Busteni. Stateam vara cate doua saptamani, inchiriam o casuta si acolo se relaxa si el.

 

Foto: Desen realizat de Puiu Calinescu pentru nepotul lui, Razvan; Sursa: arhiva personala Carmen Calinescu Ce obisnuia sa faca in timpul libern Citea, gatea, desena,Scria foarte mult. Avea un scris de mana extraordinar de frumos. Pe urma, si-a luat o masina de scris pentru scenete. Dupa-amiaza, era programul de somn. Inainte de spectacol, dormea intotdeauna, pentru ca incepea spectacolul pe la 19.00-19.30, iar dupa, stiti cum fac actorii, pleaca si ei in viata de noapte. Se duceau la restaurant. In rest, se ocupa de mine - diferenta de varsta intre mine si sora mea era de 11 ani, eu eram mai mica. Tin minte ca m-a invatat sa citesc ceasul, m-a invatat sa citesc dupa ,,Informatia Bucurestiului", ma punea sa-i spun titlurile. In plus, avea un talent la desen extraordinar! Uneori, isi facea singur afisele la teatru. Realiza niste caricaturi foarte bune. Cateodata, ma ajuta si pe mine cu hartile la geografie (rade). Imi amintesc si de Ajunul Craciunului, cand impodobeam bradul. Era superb. De obicei, de Sarbatori pleca la spectacole, il mai chemau si de Revelion. Dar in Ajun, el era responsabilul cu impodobitul bradului. Tin minte ca pisa globurile care se spargeau cu un an inainte si apoi facea tot felul de modele pe alte globuri, care erau intregi. Chestia asta ma fascina! 

 Cine erau prietenii luiÅŸ Cu cine-si petrecea timpul< Era in gasti din acestea mondene, dupa modelul lui Gheorghe Dinica si Stefan IordachebNu, el era prieten cu masinistii de la teatru, cu ei mai pleca la cate-o bere. Nu avea grupuri, ii placea sa stea si acasa sa bea un sprit si sa joace table cu un vecin. Unde locuiati, in ce cartierLocuiam in apropiere de Hanul lui Manuc, pe bulevardul I.C. Bratianu. Dar prin anii '80, de comun acord cu mama, a vrut sa se mute la o doamna, care-l insotea peste tot, era si partener la scenete. Mama era altfel de om, ei nu-i placea cand se vorbea mai vulgar, era putin mai retrasa. Asadar, mama i-a zis: ,,Bun, vrei sa ai o casa, cu gradina, cu curticica, cu pisici, cu caini, bine", ca lui ii placeau foarte mult animalele. S-a mutat undeva pe langa Sala Radio. N-au divortat, au ramas prieteni, relatiile dintre ei au fost bune pana in ultimul moment, cu vorbit la telefon, cu asigurat hrana, bani. Imi mai spunea mie: ,,Carmen, hai!, treci pe la mine sa-ti dau cotizatia".  De pe patul de spital: ,,Scoate-ma de aici, ca duminica am spectacol"Ce a facut Puiu Calinescu la RevolutieaN-a iesit in strada, ca avea 69 de ani, dar si pe acolo, pe la Sala Radio, au fost impuscaturi. Eu, cu fiul meu, eram la Predeal, nu stiam ce va fi, n-am mai putut sa ajungem in Bucuresti. Atunci a fost o chestie cu Horia Caciulescu, un actor cu care era confundat uneori tata. Era tot asa, slabut, numai ca avea sprancenele mai stufoase. Am inteles ca omul asta a fost impuscat la Revolutie si multi au crezut ca a fost tata impuscat. Cum a perceput schimbarile din teatru imediat dupa Revolutie, cand erau mai ales probleme cu finantarileaA fost o perioada mai grea. Sala lui de la Teatrul ,,Constantin Tanase", de la intersectia Calea Victoriei cu bulevardul Dacia, in timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial a fost ambasada Germaniei, iar dupa razboi a

revenit teatrului. Dupa Revolutie, a ajuns sa fie Cazinou Victoria. Era mai interesant sa fie sala de jocuri... Acum, am impresia ca nu mai e nimic acolo, orisicat, cazinou nu mai e, s-a inchis. El a mai avut, atunci, spectacole pe la Sala Palatului, mai pleca in provincie cand il solicitau organizatorii. Banuiesc ca a fost destul de trist ca a trebuit sa paraseasca sala in care a jucat atatia ani, dar nu a aratat-o niciodata. In presa vremii, nu s-a vorbit prea mult despre moartea lui Puiu Calinescu. Au fost doar cateva articole scurte, care anuntau decesul si, traditional, insirau piesele si filmele in care a jucat. Ce s-a intamplatsIn vinerea in care s-a prapadit, pe 16 mai 1997, dimineata, la 8.00, eram la spital. Il internasem de joi seara la spitalul Floreasca. L-am gasit cu asistentele, care mi-au zis: ,,Doamna, bine ca ati venit, ca sa ne mai facem si noi treaba", ca el le tinea de vorba. A inceput sa planga cand m-a vazut: ,,Ma, Carmen, am visat ca mor". Eu l-am linistit, ca nu moare. El a insistat: ,,Mai, vorbeste si scoate-ma de aici!". Dar isi mai revenise fata de joi, era pe perfuzii pentru o posibila infectie urinara. El: ,,Nu, ca duminica am spectacol!". Avea spectacolul ,,Logodna la Palat", cu Daniela Gyorfi. Eu, care stiam ca e in stare sa se duca si pe targa pe scena, l-am mintit si i-am zis ca s-a anulat spectacolul pentru ca nu s-au vandut bilete. Apoi am plecat la scoala, aveam ore. Imi pare rau si acum ca m-am dus. La ora 17.00, am revenit la spital, cu supa, compotul, ce ii adusesem de mancare. Cand sa intru in salon, o asistenta m-a oprit: ,,Nu mai intrati, ca a decedat". Murise cu un sfert de ora inainte, la 16.45. Le spunea bancuri asistentelor cand a intrat intr-un stop cardio-respirator. Am simtit ca-mi pica spitalul in cap atunci. Ce s-a intamplat cu depunerea sicriului la Teatrul ,,Constantin Tanase"n Spuneati intr-un interviu ca nu s-a putut depune, de ceAtunci, eu am ajuns acasa, nu stiam incotro s-o apuc. Am zis sa anunt teatrul, aveam un telefon fix de la ei. Am anuntat ca Puiu Calinescu a murit si am intrebat daca se poate depunde in foaier. Persoana care mi-a raspuns mi-a zis ca nu se mai poate asa ceva. Cu cine am vorbit la telefon nu stiu, dar cred ca a anuntat, pentru ca a doua zi, cand m-am dus sa-l luam de la morga spitalului, l-am gasit pe Nicu Constantin, saracul, care era acolo, zdrobit si el de durere. Deci se aflase si ar fi putut sa ma contacteze daca voiau sa-l ducem la teatru. Dar n-a venit nimeni sa spuna nimic, asa ca l-am dus la capela Cimitirului Bellu.