`UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI

FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

SPECIALIZAREA SOCIOLOGIE

LUCRARE DE LICENŢĂ

Noua identitate masculină. Metrosexual în Cluj

Coordonatori: Absolvent:

Conf. Univ. dr. Rudolf Poledna Ruxandra Maria Popa

Asis. Univ. dr. Norbert Petrovici

Cluj-Napoca 2009

2

Cuprins

Introducere .............................................................................................................................................. 3

Masculinitate şi identitate ................................................................................................................... 4

Metrosexualul ...................................................................................................................................... 6

Masculinitatea reflexiva si modernitate tarzie .................................................................................. 10

2. Date şi metoda ................................................................................................................................ 133

3. Performând noua masculinitate: metrosexual în Cluj ..................................................................... 15

O auto-definiţie în oglindă ................................................................................................................. 15

Practici de înfrumuseţare ................................................................................................................. 200

Managementul corpului .................................................................................................................. 244

Consum si identitate masculina ......................................................................................................... 34

Sub semnul amenintarii? ................................................................................................................. 400

Concluzii ................................................................................................................................................. 45

Referinte bibliografice .......................................................................................................................... 46

3

Introducere

În ultimii 10 ani reprezentările media au popularizat imaginea unui bărbat îngrijit, cu

un corp comestizat şi eroticizat. Ba mai mult, la nivelul comportamentului cotidian tot mai

mulţi bărbaţi au un look atent îngrijit, sunt preocupaţi de shopping şi investesc atât timp, cât şi

bani în imaginea lor. Acestea sunt câteva dintre caracteristicile care definesc noul tip de

bărbat, specific modernităţii târzii- metrosexualul.

Carrigan, Connell şi Lee afirmă că “masculinitatea este mai importantă pentru bărbaţi

decât feminitatea pentru femei” (2002:104). Acest argument este oarecum paradoxal în

contextul specific al noii masculinităţi, dat fiind faptul că imaginea acestui nou tip de bărbat

este mult feminizată. Mai mult, practicile de îngrijire pe care acesta le adopta sunt şi ele, în

mare parte, apanaj al feminităţii. În vedera clarificării acestor paradoxuri am făcut cercetarea

empirică. Terenul s-a focalizat pe metrosexualii din Cluj şi a conturat câteva din specificităţile

acestu nou tip de masculinitate în spaţiul urban clujean. Astfel, cu ajutorul cercetării empirice,

am arătat că masculinitatea are o valoare mare pentru metrosexuali. Masculinitatea

metrosexuală se construieşte şi se transformă în cadrul unor arene specifice, iar practicile

feminine împrumutate de aceşti bărbaţi nu interferează cu coordonatele clasice ale

masculinităţii. Cercetări în domeniul noii masculinitati au arătat că această se construieşte prin

practici de consum (Featherstone, 1991; Conseur, 2004) şi prin managementul corpului

(Seidler, 2006; Gill, Henwood, McLean, 2005). Actorii sociali devin artişti ai sinelui,

utilizând bunuri şi servicii pentru a-şi configura identitatea de sine. Aceasta are la bază calcule

raţionale, exprimate în termeni de avantaje versus dezavantaje în viaţa socială şi profesională;

masculinitatea devine, astfel, un proiect reflexiv al sinelui (Giddens, 1991) .

Noua masculinitate trebuie explicată în cadrul temporal al modernităţii târzii, luând în

considerare relaţia dintre construcţia sinelui prin intermediul bunurilor şi al corpului şi

exterioritatea îngrijită specifică metrosexualilor.

4

1. Politica identităţii şi noua masculinitate

Masculinitate şi identitate

Masculinitatea este o formă particulară de identitate care valideaza şi explică ceea ce

înseamnă a fi bărbat. Aşadar, chiar dacă voi folosi termenul mai larg de identitate, acest lucru

se datorează faptului că aceste de două concepte, acela de masculinitate, respectiv de

identitate pot fi suprapuse. Apariţia termenului de identitate poate fi plasată undeva secolul al

XVI-lea, în timpul Iluminismului (conform lui Davies 1998:8 citat în Macnamara 2006:4),

însă, că şi concept, identitatea a căpătat importantă în modernitate şi, mai ales, în era

postmodernă. Identitatea a devenit un concept important datorită capacităţii sale de a structura

şi de a explica comportamentul uman. Macnamara (2006) explică evoluţia spectaculoasă a

termenului prin faptul că postmodernitatea a pus sub semnul întrebării şi chiar a „alungat” tot

ceea ce structura odată societatea. Sub acest aspect, el face referire la tradiţii şi la adevărurile

ştiinţifice oferite de modernitate. Principalul argument al lui Macnamara se referă la faptul că

era postmodernă este caracterizată de o gândire critică, astfel că tradiţiile, religia, dar şi

adevărurile ştiinţifice devin obiect al îndoielii. O atare îndoială carteziană are ca rezultat, aşa

cum bine spune Macnamara, formarea unei noi surse principale de configurarea a

existenţei- identitatea de sine. În lipsă unor piloni care să susţină şi să ghideze individul,

conceptul de sine şi cel de identitate de sine vin ca o noua alternativă culturală.

Macnamara îl citează pe Gauntlett, care este de părere că „identitatea de sine este o

problemă de neocolit, iar printr-un proces de descoperire de sine putem crea, întreţine şi

corecta un set de naraţiuni biografice- povestea a ceea ce suntem şi cum am ajuns unde

suntem”. (Gauntlett 2002:96 citat în Macnamara 2006:4). Hall susţine că „identitatea este un

proiect al sinelui: în loc să ne gândim la identitate ca la un fapt împlinit ar trebui să ne gândim

la identitate ca o producţie”. (Hall 1999:222 citat în Macnamara 2006:11). Urmând

concluziile lui Gauntlett şi ale lui Hall se poate spune că identitatea nu este aspect dat, static al

existenţei, ci ea se formează şi se transformă în urma unui proces continuu. Esenţial este că, în

era postmodernă sinele este unul flexibil, el putând fi modelat sub influenţa unor factori

specifici- trenduri, grupuri de influenţă. Până acum am încercat să conturez cât mai clar

conceptul de identitate, folosind diverse perspective ale autorilor, însă există un aspect

important de menţionat. Conform lui Sarup (1988, citat în Macnamara 2006:7) teoriile

poststructuraliste evită folosirea termenului de identitate, preferând să îl înlocuiască cu cel de

5

subiectivitate, tocmai pentru a evidenţia nuanţa de proces continuu, fluid al formării sinelui şi

al identităţii de sine.

Deşi era postmodernă reprezintă un spaţiu pentru dezvoltarea şi transformarea

conceptului de identitate de sine, această operează oarecum şi împotrivă construcţiei şi a

dezvoltării sinelui. În acest context, mă refer la aşa-zisă criză a masculinităţii, criză care a

devenit o temă de interes major pentru unii autori. Aceasta nu este o dezvoltare recentă,

primul val al acestei crize fiind identificat în anii ‘70. Criza masculinităţii se defineşte prin

lipsă identităţii, lipsă agravată de numeroase schimbări la nivel cultural şi social. Edwards

(2006) identifică trei fază ale crizei, în trei decenii consecutive (anii ’70, ’80, ’90). El face o

distincţie interesantă între două tipuri de criză: criză determinată de factori externi (crisis from

without)- poziţia bărbaţilor în diferite instituţii (familie, educaţie, muncă) şi percepţia că

aceştia pierd sau au pierdut puterea şi privilegiul relativ la statusul lor anterior în aceste

instituţii- şi factori de natură internă (crisis from within) - schimbare percepută în contextul

actualelor experienţe ale bărbaţilor a poziţiei lor că bărbaţi şi schimbarea semnificaţiei puterii

în definirea masculinităţii. Aceste crize ale masculinităţii se manifestă pe diferite paliere ale

vieţii – muncă, educaţie, familie, sexualitate, sănătate, reprezentare- afectând în grade diferite

identitatea bărbaţilor. Unul din factorii principali ai nesiguranţei identităţii masculine este

creşterea vizibilităţii femeilor în sfera publică.

Nu consider că e necesar să dezvolt în detaliu această teorie a crizei, întrucât nu

întotdeauna şi în mod constant argumentele aduse de teoreticieni au rigoare şi se articulează

până la ultimele consecinţe. Argumentul principal al teoreticienilor crizei masculinităţii este

acela că emanciparea femeilor este motivul cel mai important pentru care masculinitatea se

află într-o criză. După părerea mea, acest argument are două mari limite: în primul rând,

conform acestei teorii bărbaţii şi femeile sunt într-un război, se află pe poziţii opuse şi sunt

într-o relaţie antagonică din care neapărat unul câştiga şi celălalt pierde; în al doilea rând, a

pune problema în astfel de termeni vagi (precum cel de “criză”) denotă o perspectivă

macrosociologică, care nu ţine cont de individualitate, tocmai într-o problemă care vizează

fundamental individul şi trebuie studiată la un nivel micro, personal. Mai mult, tind să

dezaprob această perspectivă şi datorită faptului că datele de teren au relevat că masculinitatea

nu se află într-o criză, întrucât o astfel de criză se poate observa şi la nivel discursiv. Relaţia

lor cu femeile nu a fost niciodată prezentată că una antagonică, ci mai degrabă că una de

colaborare, de încredere.

6

În viziunea poststructuralistă discursul este un element fundamental în construcţia

identităţii. Definiţiile discursului sunt foarte numeroase şi nu interesează în mod deosebit în

cazul de faţă. Rolul acestui subcapitol este, printre altele, acela de a contura câteva idei despre

discurs, la nivelul la care el este un element-cheie în configurarea identităţii de sine şi, prin

extensie, a masculinităţii. Bilton (citat în Macnamara 2006:8) afirmă că „discursul este un

corpus de idei, concepte şi credinţe care sunt stabilite că şi cunoştinţe sau că o viziune

acceptată asupra lumii. Aceste idei devin un cadru de lucru puternic pentru înţelegerea şi

acţiunea în viaţă socială.” Cred că o astfel de definiţie asupra discursului serveşte cel mai bine

discuţia de faţă, întrucât el este descris ca un instrument esenţial în înţelegerea realităţii

sociale. Anterior discutam despre poziţia adoptată de teoriile structuraliste şi postructuraliste

referitor la identitate şi cum acestea redefinesc şi nuanţează termenul, înlocuindu-l cu cel de

subiectivitate. Aceste teorii recunosc rolul structurant şi foarte important al discursului în

construcţia identităţii, respectiv a subiectivităţilor. După cum afirmă Macnamara (2006) ,

teoriile postructuraliste, mai mult decât cele structuraliste, subliniază legătura putrenică dintre

subiectivitate şi discurs. Într-o perspectivă poststructuralistă discursul este elementul principal

al procesului de subiectificare (subjectification) , proces prin care indivizii îşi construiesc

identitatea şi îşi „apropriază” lumea. (Davies, 1993:13 citat în Macnamara 2006:9). Davies

(1993:11 citat în Macnamara 2006:11) spune că „genderul este constituit prin discursurile prin

care vorbim şi ne înscriem în existenţă.”

„În cadrul teoriei postructuraliste este posibil a vedea subiectul uman că nefiind fix, ci într-un proces constant, fiind constituit şi reconstituit prin practicile la care el are acces în viaţă de zi cu zi. Tensiunile şi instabilităţile subiectivităţii fiecărei persoane devin vizibile printr-o examinare a discursurilor şi a practicilor prin care se constituie subiectivităţile.” (Davies 1993:11 citat in Macnamara:11)

Afirmaţia lui Davies atestă tocmai faptul că masculinitatea şi construcţia acesteia fi

explicate dacă se recurge la o tehnică prin care subiecţii sunt încurajaţi să povestească despre

practicile lor. Prin urmare, tocmai acest scop am încercat să îl în ating interviuri, căci am

provocat subiecţii să discute despre ceea ce fac, în termeni de imagine masculină.

Metrosexualul

În contextul modernităţii târzii apare o formă noua de masculinitate ale cărei

caracteristici au devenit tot mai evidente, astfel încât ea şi-a găsit reflectarea atât în paginile

revistelor de modă şi stil, cât şi în literatura de specialitate. Această schimbare în identitatea

unor bărbaţi este consistent şi insistent abordată în literatură, însă cauzele acestui fenomen

7

sunt, deocamdată, departe de a fi identificate în totalitate. Denumirea cea mai răspândită a

acestui nou tip de bărbat este cea de metrosexual. Unii autori preferă termenul de übersexual,

iar alţii îi spun simplu fie The New Man, fie The New Lad. Chiar dacă la nivel de

conceptualizare există anumite diferenţe între aceşti termeni, în peisajul general ei descriu

aproximativ acelaşi tip uman. Metrosexualul este un “bărbat urban cu un puternic simţ

estetic, care cheltuie o mare parte din timpul şi banii săi pe înfăţişare şi stil de viaţă”.

(Flocker, 2003 citat în Anderson, 2008:2) În cadrul lucrării, termenul de metrosexual va fi

folosit generic, el desemnând un nou tip de masculinitate, respectiv un bărbat care renunţă la

anumite principii tradiţionale şi începe să aibă grijă de corpul sau prin adoptarea unor practici

de cosmetizare, chiar cu riscul de a înregistra reacţii negative din partea unora, dar cu

certitudinea că grija pe care o acordă înfăţişării sale îi va aduce mai multe avantaje decât

dezavantaje. Metrosexualul este un bărbat mai apropiat de „sinele sau feminin”; unul din

aspectele importante care îl caracterizează este pasiunea pentru cumpărături, dar şi cea pentru

propriul corp şi îngrijirea acestuia. Aşadar, precum susţin şi autorii studiaţi, se dezvoltă, mai

nou, o relaţie puternică între masculinitate şi consumerism. Pentru a înţelege această relaţie

trebuie mai întâi clarificat termenul de „The New Man”, termen specific modernităţii, care se

defineşte în mare parte prin consumerism. „The New Man” presupune popularizarea imaginii

unui bărbat sexualizat şi trendy care îşi exprimă masculinitatea prin bunuri de consum.

Această imagine este una dominantă a masculinităţii vestice numite de Nixon “commodified

masculinity” (Shannon, 2006). “The New Man” reprezintă şi promisiunea unei noi “ere”a

comunicării emoţiilor şi a fericirii, întrucât o problemă cu care se confruntă bărbaţii este

incapacitatea de a-şi manifesta emotivitatea. Mai mult decat atât, ei sunt presaţi de

expecţantele femeilor în ceea ce priveşte sexualitatea şi emoţionalitatea, cu atât mai mult cu

cât feminismul a întărit independenţa emoţională şi sexuală a femeilor. Argumentul

masculinităţii definite prin consum este susţinut şi de alţi autori, precum Edwards (Shannon,

2006) sau Bocock (Shannon, 2006). Cel din urmă continuă pe linia acestui argument,

mergând până la a-i compara pe bărbaţi, din punct de vedere al consumului, cu femeile.

Autorul consideră că deja nu se mai pune problema unei apropieri între cele două categorii, ci

de-a dreptul a unei suprapuneri, astfel că nu mai există diferenţe de consum între femei şi

bărbaţi, decât în ceea ce priveşte anumite bunuri.

“Bărbaţii au devenit la fel de importanţi ca femeile în raport cu consumerismul modern.”[…] “Construcţia simţului a ceea ce sunt este atinsă, în aceeaşi măsură ca în

8

cazul femeilor, prin stil, îmbrăcăminte, imagine corporală şi look-ul potrivit.” (Shannon, 2006: 194).

“Dependenţa” de bunuri de consum este teoretizată şi de Simpson (2006).

“Metrosexualul este un fetişist al bunurilor materiale: un colecţionar de fantezii care îi sunt

vândute de publicitate”. Cred că această definiţie este foarte interesantă şi se pretează la multe

interpretări. Pe de o parte, metrosexualii sunt pasionaţi de colecţionarea bunurilor de consum,

dar mai mult decât atât, pasiunea lor este generată şi alimentată de imaginea publicitară a unui

bărbat care şi-a făcut loc în mainstream, devenind tot mai mult un deziderat. În acest context,

o temă interesantă de reflecţie mi se pare relaţia dintre metrosexualitate şi publicitate.

Consider că la începutul curentului, publicitatea şi media, în general, au fost factorii principali

care au contribuit la dezvoltarea şi generalizarea acestuia, însă pe parcurs imaginea

metrosexuală a bărbatului a fost cea care a alimentat industria advertisingului.

Metrosexualitatea a impulsionat foarte mult anumite industrii, succesul comodificării fiind

vizibil în statistici. S-au diversificat foarte mult gamele de produse cosmetice pentru bărbaţi

(creme anti-rid, anti-cearcăn, autobronzante) tocmai pentru că acest nou tip de masculinitate

este deschis spre acest gen de bunuri.

“Studiile arată că bărbaţii cred, din ce în ce mai mult, că asemenea produse le sunt necesare pentru succesul profesional, social şi sexual.” (Shannon, 2006:192). “Moda şi îngrijirea pielii sunt cele două zone în care patternurile de consum ale bărbaţilor s-au schimbat cel mai mult.” (Tungate, 2008:10)

De asemenea, noua faţă a consumerismului masculin e speculată şi de publicaţii

precum Maxim, FHM sau Loaded, e de părere Shannon (2006). “Gloryfying a macho

consumer lifestyle of fast cars, trendy gadgets, fashionable clothing and grooming products”.

Metrosexualul este, de fapt, întruchiparea noului consumerism masculin. Asupra evoluţiei

acestui tip de masculinitate părerile autorilor sunt divergente. Deşi autorii care tratează

această problematică sunt de acord asupra naşterii conceptului (mijlocul anilor ’90), ei au

opinii diferite în ceea ce priveşte momentul final al acestui fenomen. Autori precum Anderson

(2008) sunt de părere că fenomenul metrosexualităţii a luat sfârşit în 2004, invocând motivul

plictiselii şi al repulsiei apărute faţă de fenomenul în cauză. Pe de altă parte, alţi autori, spre

exemplu Simpson (2006), nici nu iau în considerare posibilitatea că acest curent cultural să se

fi sfârşit. Mai mult decât atât, Simpson, pionier al ideii de metrosexualitate, este de părere că

acest fenomen este în plină ascensiune. Personal, mă plasez între părerile exprimate de cei doi

autori menţionaţi. Eu cred că metrosexualitatea a dispărut că fenomen, în sensul în care ea nu

9

mai este şocantă şi ultramediatizata, câştigând însă tot mai mult teren că stil de viaţă. După

părerea mea, e cert că acest tip de bărbat nu a dispărut, iar categoria metrosexualilor s-a lărgit,

cred eu, foarte mult. Dacă la începutul curentului, metrosexual însemna un bărbat care sare în

ochi, care făcea nenumărate eforturi pentru a se înfrumuseţa, acum categoria cuprinde şi

bărbaţi mai puţin excesivi, însă care fac în continuare eforturi diverse pentru a-şi crea şi a-şi

menţine o imagine, un aspect plăcut.

În fond, ce este metrosexualul? Pentru a răspunde la această întrebare voi utiliza,

asemeni autorilor pe care i-am studiat, cel mai ilustrativ şi la îndemână exemplu. Este vorba

despre căpitanul englez David Beckham. “He’s definetely an international-standard

narcissist”, afirmă Simpson (2002:1) despre fotbalist, pe care l-a numit “Beckham the Virus”.

Acesta este faimos, mai puţin pentru talentul pe teren şi mai mult pentru comportamentele

excentrice, ce descriu destul de bine sfera metrosexualităţii. ( poartă ojă roz, chiloţii soţiei şi

pozează gol şi plin de ulei pentru reviste ca “Esquire”- acestea sunt doar câteva din acţiunile

metrosexuale ale lui Beckham menţionate de Simpson (2002) ). Beckham nu e doar un simplu

metrosexual, el este un über-metrosexual. Mai mult decât atât, succesul lui se datorează şi

faptului că el se află la intersecţia dintre metrosexual şi retrosexual, după părerea mea. Pe de o

parte, el e un narcisist care comportă toate caracteristicile metrosexualului, iar pe de altă parte,

e jucător de fotbal, postură asociată preponderent masculinităţii clasice. Tind să cred că

succesul lui Beckham ar putea consta tocmai în această dualitate prin care reuşeşte să

cucerească aproape orice de tip de bărbat de la metro- la retrosexual şi până la bărbaţii gay.

O problemă care cred că trebuie explicată pentru a realiza un portret corect al

metrosexualului este aceea că, în mintea multor oameni, acest tip specific de masculinitate e

adesea confundat sau, mai bine zis, este suprapus homosexualităţii. Într-adevăr, homosexualii

au fost cei care au furnizat prototipul pentru metrosexualitate, ei fiind genul de bărbaţi cu o

latură feminină puternic dezvoltată, însă metrosexualii pot avea orice fel de orientare sexuală.

Mai mult decât atât, la un moment dat, Simpson vorbeşte chiar de o metrosexualitate

feminină, însă eu nu cred că acesta ar fi un concept viabil deoarece femeile sunt în general nu

doar feminine, dar şi mult mai preocupate de aspectul lor fizic şi de activităţii precum mersul

la stilist sau la un salon de cosmetică. Problema fundamentală rămâne totuşi găsirea

motivaţiilor care stau în spatele imaginii cosmetizate a metrosexualilor şi modalităţilor de

construcţie a noii masculinitati. Desigur, acestea sunt întrebări al căror răspuns trebuie

clarificat pe teren, însă cred că nu trebuie ignorate nici părerile autorilor asupra acestei

10

chestiuni. Într-unul din articolele lui Simpson este citată părerea unor bărbaţi care luau parte

la un târg, o expoziţie constând în bunuri de lux. Aceştia spuneau: “Dacă femeile se preocupă

atât de mult de înfaţişarea lor este firesc ca şi bărbaţii să facă la fel.” Sunt de părere că acest

tip de afirmaţie reflectă o atitudine egalitarista, precum şi dorinţa unor bărbaţi de a performa

comportamente specific feminine.

Masculinitatea reflexivă şi modernitate tarzie

În Modernity and self identity (Giddens, 1991) Giddens evidenţiază mecanismele

prin care instituţiile moderne modelează identitatea de sine, care nu este o entitate

determinată, statică, ci este deopotrivă construită de influenţe sociale şi de individ. Giddens

accentuează rolul important pe care individul îl joacă în construirea indentităţii de sine,

conturând deja conceptul de reflexivitate a sinelui. Instituţiile, în perspectiva lui Giddens,

diferă mult de alte tipuri de ordine socială datorită “dinamismului lor, a gradului în care

ele subminează obiceiurile şi ritualurile tradiţionale şi datorită impactului lor global.”

(Giddens, 1991:1)

Fiecare epocă produce anumite modificări într-o societate, o schimbă şi o transformă;

însă modernitatea şi, mai precis, modernitatea târzie pare să aibă un specific aparte.

Modernitatea târzie a provocat schimbări majore şi mult mai profunde atât la nivel de

societate, cât şi la nivel individual. Respectiv, schimbările modernităţii au îndepărtat indivizii

de ordinea tradiţională, formulând noi moduri de a fi. (Giddens, 1991:4). Mai precis, în

contextul modernităţii târzii, modalităţile de configurare a existenţei au drept sursă principală

individul. Giddens explică faptul că modernitatea, deşi e înţeleasă la un nivel instituţional,

produce modificări şi la nivelul vieţii cotidiene, iar aceste modificări sunt resimţite la un nivel

individual. În acest context, sinele suferă şi el modificări produse de instituţiile moderne.

Modernitatea, pe lângă modificările fundamentale pe care le produce, comportă două

trăsături esenţiale. Conform lui Giddens, ea implică încredere şi risc. Argumentul legat de

riscul generat de modernitate se referă la dezvoltările tehnologice şi ştiinţifice în producerea

armamentului şi de nesiguranţa sistemelor sociale şi economice. Cred, însă, că ideea de risc,

dar şi cea de încredere în epoca modernă poate fi extrapolată la sfera sinelui. Adică,

respectând argumentul lui Giddens conform căruia sinele este produs şi modelat în mare

măsură la nivel individual, cred că se poate afirma că această acţiune implică un grad de risc

11

datorită paletei vaste de posibilităţi. Giddens discută aspectul încrederii prin referire la acele

„zone de confort” care oferă individului un spaţiu propice pentru construcţia sinelui. Am

numit aceste spaţii „arene ale masculinitatii” şi am încercat să le conturez pe baza

interviurilor.

Anxietatea ce poate surveni în procesul construcţiei sinelui este teoretizată de autori

precum Senett (Webb,2004) sau Horkheimer (Giddens, 1990). Senett argumentează că, în

contextul modernităţii târzii, sinele devine erodat (corroded self). El este de parere că

societatea modernă si noile forme economice distrug sinele şi, în general, relaţiile sociale.

Horkheimer (citat in Giddens, 1990:116) consideră că era capitalismului dizolvă relaţiile

sociale, astfel încât iniţiativele personale scad în importanţă, iar stabilirea şi întreţinerea unor

relaţii cu alţii devine mai degrabă un hobby, o activitate ce poate avea loc doar în timpul liber.

Pe o poziţie opusă lui Senett şi Horkheimer se află Giddens care, de altfel, dezaprobă şi

contrazice teoria lui Horkheimer bazându-se pe studiile empirice aplicate vecinătăţilor. Mai

mult decât atât, cred că Horkheimer nu ia în considerare un aspect foarte important şi anume

acela al separării spaţiului de timp, respectiv el face referire doar la relaţiile exprimate prin

interacţiuni faţă în faţă. Or, chiar dacă epoca modernă şi capitalismul au schimbat

fundamental stilul de viaţă al oamenilor, au şi adus beneficii, precum dezvoltarea tehnologiei

ce permite comunicarea la distanţă, astfel că relaţiile sociale pot fi păstrate indiferent de

separarea şi distanţa spaţială.

Din perspectiva lui Giddens o trăsătură esenţială a sinelui în modernitatea târzie se

referă la faptul că el trebuie să fie construit în mod reflexiv. Acest concept, numit proiect

reflexiv al sinelui trebuie înţeles sub trei aspecte. Mai întâi, în acest proces avem de a face cu

un individ raţional care face o serie de alegeri pe care le consideră adecvate pentru atingerea

scopurilor sale. Mai mult, indivizii îşi construiesc propriul traseu având la bază mai puţin

elemente iraţionale, afective şi mai mult fondând acest traseu pe un substrat raţional. În al

doilea rând, în acest demers importante nu sunt atât evenimentele cronologice ale existenţei

individuale, ci mai degrabă discursul prin care individul da semnificaţie experienţelor sale.

Nu în ultimul rând, un aspect important este că sinele reflexiv nu se formează pur şi simplu,

într-un vid, ci pârghiile sale sunt modelate de forţe exterioare, în diferite arene specifice ale

vieţii sociale. Mai mult, identitatea de sine este un proces continuu caracterizat în principal de

discursuri biografice (biographical narratives) şi se defineşte ca fiind ceva neobservabil,

respectiv se referă la reflexivitatea persoanei asupra propriei biografii. „Identitatea unei

12

persoane nu se regaseşte în comportament, nici- oricât ar fi de important- în reacţiile altora, ci

în capacitatea de a păstra o naraţiune/un discurs.” (Giddens, 1991:54)). Mai mult decât atât,

Giddens este de părere că în contextul modernităţii s-au conturat foarte multe posibilităţi de

construcţie a sinelui. „’Proiectul sinelui’ contribuie la o ideologie a sinelui flexibil,

comodificat şi a unui sens exacerbat a potenţialului de creştere individuală.” (Webb,2004)

Datele şi impresiile furnizate de cercetarea empirică mă determină să fiu mai degrabă ataşată

de perspectivă propusă de Giddens. Discursurile subiecţilor asupra identităţii masculine nu au

sugerat, în nici un fel, prezenţa anxietăţii. Dimpotrivă, modul de formulare a răspunsurilor, cât

şi răspunsurile în sine denotă, în mod cert, capacitatea de a expune şi de a menţine un discurs.

13

2. Date şi metodă

Pornind de la premisa că bărbaţii au început să se îngrijească şi că devin din ce în ce

mai mult clienţi ai saloanelor de înfrumuseţare şi consumatori de produse cosmetice, am

început cercetarea practică. După stabilirea cadrului conceptual, am formulat câteva întrebări

de cercetare, iar pe baza lor am construit ghidul de interviu. Întrebările principale de cercetare

cărora am încercat să le găsesc răspunsul pe teren au fost: „În ce mod se construieşte

metrosexualitatea că un proces reflexiv al sinelui?” şi „În ce mod este afectată masculinitatea

bărbaţilor care recurg la metode feminine de înfrumuseţare?” Acestea sunt doar două

interogaţii pe bază cărora am demarat terenul, însă lucrarea în ansamblu a devenit un cadru

explicativ mai larg, cuprinzând şi alte aspecte legate de masculinitate şi metrosexuali. Pentru

realizarea cercetării de teren am folosit metoda interviului semistructurat. Am realizat 12

interviuri cu bărbaţi cu vârste cuprinse între 19 şi 29 de ani. Criteriul de alegere a subiecţilor a

constat, în principal, în caracteristicile exterioare ale acestor bărbaţi. Pornind de la faptul că

au un aspect fizic foarte îngrijit datorat practicilor de cosmetizare am încercat să îi abordez în

scopul unei discuţii pe marginea acestor practici. Datorită naturii temei alese am făcut

recrutarea subiecţilor prin intermediul reţelei personale de prieteni şi cunoştinţe. Am făcut o

astfel de selecţie, deoarece studiul meu nu s-a fondat pe logica reprezentativităţii statistice, ci

a avut, mai degrabă, ca scop realizarea unui portret robot, a unui idealtip a ceea ce înseamnă

noile forme de masculinitate; din aceste considerente am recurs la un demers descriptiv.

Culegerea datelor a avut loc în perioadă februarie-aprilie 2009, iar cadrul de desfăşurare al

interviurilor a fost unul informal, în diverse localuri, de obicei alese de respondenţi.

Principala îndoială cu care am început cercetarea empirică era referitoare la lipsa

disponibilităţii pe care posibilii subiecţi o vor manifestă faţă de mine. Acest lucru nu a

reprezentat o problemă, întrucât ei erau nu doar binevoitori, dar şi deschişi şi sinceri în

discuţii. Am demarat terenul cu aşteptări destul de scăzute referitoare la complexitatea

modalităţilor de înfrumuseţare, însă am fost surprinsă de numărul şi diversitatea acestora în

rândul bărbaţilor. Iniţial, am crezut că provocarea unei discuţii pe temă înfrumuseţării care,

cred eu, poate fi un act foarte intim şi personal, i-ar putea inhiba pe subiecţi şi că ar putea fi

reticenţi în ceea ce priveşte întrebările, care ar fi putut considerate invazive. Contrar

aşteptărilor mele, subiecţii au fost foarte deschişi, mi-au dat foarte multe detalii despre ceea ce

14

fac, despre cum fac şi despre care sunt motivele lor. Mai mult, ei nu erau deloc dubitativi

referitor la alegerile estetice, ci, dimpotrivă, erau siguri că aceste alegeri sunt corecte.

De asemenea, am fost sceptică în ceea ce priveşte răspunsurile lor relativ importanţa

declarată a imaginii în viaţa cotidiană datorită faptului că indivizii, indiferent de ceea ce cred

cu adevărat, tind să afirme că exterioritatea nu este foarte importantă. Terenul mi-a infirmat

această premisă; subiecţii afirmau cu multă convingere că imaginea deţine un loc important în

numeroase paliere ale existenţei. Cercetarea empirică a fost una extrem de interesantă şi de

plăcută sub două aspecte. În primul rând, datele furnizate de interviuri au fost de mare ajutor

în realizarea studiului. Mai mult, consider că informaţiile obţinute sunt atractive pentru

oricine cu un interes în cunoaşterea socială. Discuţiile au fost mereu plăcute, incitante în

special datorită faptului că raportul stabilit între mine şi subiect a fost mai degrabă unul de

prietenie decât unul rigid, de tipul cercetător-respondent. Mai mult, subiecţii au reprezentat o

sursă de inspiraţie, întrucât din afirmaţiile lor am reuşit să formulez o noua întrebare în ghidul

de interviu referitoare la un aspect pe care nu îl luasem în considerare. În al doilea rând, în

urmă interviurilor, am stabilit relaţii bune cu subiecţii care mi-au promis că îmi vor răspunde

la interviuri ori de câte ori voi avea nevoie. Prin urmare, nu am avut probleme în abordarea

terenului, nici în privinţa negocierii accesului, nici în privinţa realizării efective a interviurilor.

Consider că metoda de cercetare aleasă a fost adecvată pentru studiu, atât din punct de vedere

al informaţiilor culese, cât şi din punct de vedere al experienţei personale. Studiul de faţă este

limitat datorită faptului că nu am cercetat modul în care mass-media a influenţat curentul

metrosexual. Mai mult, pentru obţinerea unei descrieri complete a noii masculinităţi ar fi fost

nevoie de studierea grupului opus- retrosexualii. Cu aceste compliniri studiul ar putea oferi o

imagine complexă referitoare la masculinitate în epoca contemporană.

15

3. Performând noua masculinitate: metrosexual în Cluj

O auto-definiţie în oglindă

Sunt de părere că pentru a înţelege definiţia şi aspectele legate de metrosexuali, cel

mai simplu este să prezint opusul acestora, retrosexualii. Mai mult decât atât, cred că acest

lucru este necesar datorită faptului că una din întrebările mele de interviu este legată de

părerea bărbaţilor metrosexuali asupra retrosexualilor şi a practicilor acestora. Deoarece nu

doresc să întru în prea multe detalii legate de această categorie a masculinităţii, voi trasa doar

câteva caracteristici generale. Retrosexualul reprezintă masculinitatea hegemonică, bărbatul

“clasic” care, în mod fundamental, nu este preocupat de estetică şi, în particular, de imaginea

sa. Cu toate acestea, el se simte confortabil în pielea sa, indiferent de felul în care arată.

Retrosexualii sunt bărbaţi care refuză să se alinieze trendului şi să îşi cosmetizeze corpul. Este

destul de evident faptul că, la nivel teoretic, metrosexualii şi retrosexualii sunt două categorii

antagonice ale masculinităţii. Datorită acestui fapt, am dorit să testez părerea şi să aflu

discursul metrosexualilor asupra celeilalte categorii a masculinităţii. Este normal de explorat,

cred eu, părerea lor despre acei bărbaţi care sunt mai puţin atenţi cu înfăţişarea, care nu sunt

preocupaţi de haine sau pantofi şi care sunt chiar împotriva tehnicilor precum epilatul,

pensatul sau mersul la solar.

Chiar dacă, iniţial, aş fi crezut că părerile subiecţilor mei sunt divergente, la o lectură

mai atentă a transcrierilor am constat că părerile erau, de fapt, foarte asemănătoare. Subiecţii

intervievaţi au început răspunsul menţionând că nu îi judecă pe retrosexuali şi nu îi deranjează

prezenţa lor în cercurile sociale, continuând mai apoi că, totuşi, nu li se pare potrivită această

atitudine. Motivaţiile pe care subiecţii mei le-au oferit relativ la aspectul legat de retrosexuali

au fost destul de diverse, respectiv ei au făcut referiri în funcţie de ceea ce era important

pentru ei. Consider că această menţiune este necesară, deoarece modul în care sunt exprimate

opiniile despre o categorie opusă, respectiv mai agresiv sau, dimpotrivă, pe un ton de

acceptare este foarte importantă pentru a înţelege şi a evidenţia cu atât mai mult legitimitatea

practicilor interiorizată de metrosexuali.

Bărbaţii intervievaţi au avut păreri destul de puternice relativ la acest subiect, respectiv

şi-au manifestat dezaprobarea. Cei care au avut păreri mai puţin radicale au explicat că, deşi

nu judecă bărbaţii retrosexuali, consideră că sunt mai dezavantajaţi şi că, în fond, cu un minim

16

de disponibilitate şi efort financiar pot şi ei să aibă avantajele de care se bucură bărbaţii

îngrijiţi. Alţii au avut păreri mai radicale, privind critic alegerea unora de a nu se îngrijii de

aspectul lor.

“Mi se pare că îs bătuţi în cap, foarte sincer. Toată lumea se îngrijeşte pentru că toţi vor să fie plăcuţi în societate. Toată lumea vrea să aibă cât mai mulţi prieteni şi să fie admirată. Tuturor le place să fie admiraţi. Nu pot să văd care e raţionamentul celor care refuză să se îngrijească; lumea se îngrijeşte cu un scop, iar scopul de a nu te îngriji nu îl vad că duce automat la excluziune socială. Chiar dacă nu îţi pasă ce zic alţii, măcar să te îngrijeşti pentru tine. Nu pot să înţeleg logica refuzului, adică nu e nici o durere foarte mare, nu e nici un sacrificiu prea mare. Pot să îi înţeleg pe cei care nu îşi permit, că mulţi nu îşi permit.” (A.S, 22)

Aceasta este una dintre părerile cele mai dezvoltate şi mai nuanţate. Mi se pare că,

într-o oarecare măsură, surprinde ceea ce şi alţi subiecti au gândit, însă nu au dezvoltat atât de

mult. În primul rând, e din nou vorba de avantaje şi de ideea că e absurd să renunţi la ele doar

de dragul refuzului de a te îngriji. În al doilea rând, emerge ideea care va fi discutată în

contextul sinelui reflexiv, respectiv că pentru a atinge anumite scopuri personale e nevoie şi

de a avea o imagine conformă cu acestea ori, după părerea acestui subiect, ele nu pot fi atinse

dacă individul nu are grijă de fizicul său ori nu are interesul de a avea un aspect plăcut. Nu în

ultimul rând, este sugerat faptul că lipsa preocupării pentru aspectul fizic şi ,deci, o imagine

neingrijită poate duce la excluziune socială. Chiar dacă termenul e mult prea puternic pentru

ideea ce se doreşte exprimată, esenţa rămâne aceeaşi. Ceea ce vreau să spun este că

excluziunea socială nu înseamnă neapărat incapacitatea de a face parte dintr-un grup sau de a

găsi prieteni noi, însă poate fi şi aceasta o formă mai degrabă de respingere socială, aş spune

eu. Alţi subiecţi au privit refuzul de care discut ca ţinând mai degrabă de caracteristici

interioare, respectiv de o lipsă de respect de sine. Această lipsă de respect a fost şi ea corelată,

din nou, cu respingerea socială.

“Orice om dacă aşteaptă să fie respectat de societate, de prieteni, de familie trebuie să se respecte prima dată pe sine. Nu e în regulă dacă nu te îngrijeşti şi poţi să fii eliminat din societate sau din grupul de prieteni.” (C.M, 25)

Aceste păreri cred că întăresc ideea că imaginea nu e un lucru superficial, nu e vorba

doar de exterioritate, ci ea atrage după sine o serie de implicaţii şi consecinţe, aparent grave şi

care trebuie evitate. Pot să spun că, potrivit părerilor subiecţilor intervievaţi, imaginea e un

aspect crucial în viaţa unui individ modern, întrucât generează o serie de avantaje şi reuşite,

pe plan social, profesional şi personal. A.D mi-a oferit un raspuns foarte elaborat, el

17

formulând o teorie asupra refuzului retrosexualilor. El argumentează că până şi neglijenţa

poate fi o formă de stilizare, o alegere făcută în mod raţional.

“Să ştii că şi asta mi se pare o formă de stil, adică cel puţin la nivel urban şi la oamenii care au un grad de conştientă asupra propriului eu şi asupra exteriorităţii, cei care au totuşi o minima educaţie şi-au pus această problemă. Cred că şi asta este o alegere. Nu mi se pare cu nimic mai masculină alegerea de a nu-ţi tăia barba şi de a nu te spăla trei zile faţă de alegerea de a te spăla de 5 ori într-o zi şi de a îţi luă o cămaşa roz. Mi se pare tot un fel de extremă şi nu mi se pare că te face cu ceva mai masculin, iar neglijenţă e formă de stilizare.” (A.D, 29).

Mi s-a părut suprinzatoare această părere, deoarece eu nu aş fi calificat niciodată lipsă

de preocupare pentru înfăţişare a retrosexualilor drept o alegere raţională, ci, mai degrabă, că

o continuare a tiparelor clasice de masculinitate conform cărora bărbatul este un

“breadwinner” lipsit de orice fel de preocupări estetice. Modalităţile de exprimare a opiniilor

asupra retrosexualilor au la bază algoritmul de gândire pe care se fondează alegerile

metrosexualilor. Asadar, revine in discutie conceptul de proiect reflexiv al sinelui.

Reflexivitatea sinelui este foarte bine ilustrată prin discursul bărbaţilor asupra motivelor care

stau la baza înfrumuseţării. Principalul motiv pe care l-au invocat subiecţii era referitor la

starea lor de bine. Ei mi-au spus că fac aceste lucruri ca să se simtă atrăgători şi frumoşi.

Desigur, acest lucru nu reprezintă o noutate, însă modul în care subiecţii mi-au explicat

consecinţele stării de bine date de înfrumuseţare denotă un demers destul de bine calculat.

Mai mult, faptul că aceste practici le conferă un sentiment de bine se află în contradicţie cu

argumentele conform cărora individul devine anxios în faţă alegerilor care îi stau la dispoziţie.

Societatea în care trăim, spun subiecţii, e una care valorifică în mod primordial imaginea şi că

aceasta este foarte importantă pentru a fi acceptat în societate. Respondenţii legau aspectul

fizic de incluziunea socială, respectiv considerau că un aspect fizic plăcut favorizează

integrarea într-un grup.

“În primul rând ai avantaje pe plan social şi clar că asta e cel mai important şi căutat; nimeni nu vrea să fie exclus din societate.” (A.S, 22);

“Oamenilor le place să stea în preajma mea, sunt mai popular.” (D.R, 24).

Ei considerau că oamenii apreciază ceea ce e frumos şi că au o disponibilitate mult mai

mare de a interacţiona cu persoane îngrijite, frumoase, atrăgătoare. Tot ceea ce am menţionat

până acum legat de acceptare socială este legat mai degrabă de partea de loisir, de prieteni,

însă am primit şi păreri conform căror aspectul fizic este important pe diverse paliere ale

existenţei individuale.

18

“Cel puţin în ziua de azi contează foarte mult modul în care eşti perceput şi în ceea ce ţine de carieră, şi de relaţiile interumane; şi la şcoală contează.” (A. P, 20)

Aşadar, subiecţii intervievaţi încarcă de semnificaţie aspectul fizic, considerând că un

aspect plăcut aduce foarte multe avantaje pe diverse planuri ale vieţii lor, fie că e vorba de

grupul de prieteni, de şcoală, de locul de muncă, de situaţii cotidiene sau de alegerea şi

atragerea unei partenere. Găsirea unei partenere este un alt motiv principal pentru care

bărbaţii aleg să se îngrijească. Mulţi dintre ei m-au făcut să înţeleg că acest trend a fost dacă

nu impus, cel puţin determinat de pretenţiile şi dorinţele femeilor. Bărbaţii se îngrijesc şi se

aranjează pentru a atrage atenţia femeilor şi a fi pe placul lor, indiferent dacă asta înseamnă

sacrificii sau durere. Ei au menţiont faptul că fetelor le plac bărbaţii îngrijiţi şi că trebuie să te

aliniezi tendinţelor din acelaşi motiv ca mai devreme. Respectiv, dacă există un preţ în

obţinerea unei partenere acesta trebuie plătit.

“Am văzut că fetele sunt mai atrase de băieţii care se îngrijesc, care se epilează; si m-am gândit că e bine să mă epilez şi eu. E un sacrificiu care merită.” (N.C, 22)

În urma unor astfel de răspunsuri obţinute pe teren pot să concluzionez că identitatea

masculină a acestor bărbaţi este în mod cert construită că un proiect reflexiv al sinelui. Pe

lângă capacitatea de a menţine şi de a argumenta un discurs, la baza alegerilor estetice ale

metrosexualilor stau o sumă de calcule raţionale formulate în termeni

economici- cost/beneficiu. Mai mult, procesul de construcţie a identităţii nu există că atare, ci

el este modelat şi transformat în contexte particulare ale existenţei. Acestea coincid cu

“zonele de confort” menţionate de Giddens. Astfel, există două astfel de “arene ale

masculinităţii” cu importantă mare pentru construcţia sinelui- grupul de prieteni şi relaţia

intimă. Am remarcat în contextul interviurilor importanţa deosebită pe care o are grupul de

prieteni, acesta fiind mereu menţionat în legătură cu practicile de înfrumuseţare. Astfel, mi-au

fost confirmate aşteptările legate de construcţia imaginii şi, până la urmă, a masculinităţii, şi

anume că acestea sunt construite în urma unui proces de heteroidentificare, în special prin

raportare la alţi bărbaţi. Deşi subiecţii afirmă în prima instanţă că fac toate acest lucruri doar

pentru ei, la o analiză mai atentă se observă faptul că tot ceea ce fac ei este determintat de cei

din jurul lor. Pe de parte, apropiaţii îi influenţează în a recurge la anumite metode de

înfrumuseţare, iar pe de altă parte ei ajung să se înfrumuseţeze că să fie plăcuţi de ceilalţi.

Subiecţii cu care am discutat şi-au motivat alegerile prin prisma judecăţii celorlalţi. În primul

rând, alegerile de înfrumuseţare se fac în funcţie de grupul de prieteni, respectiv între aceşti

bărbaţi şi grupul lor de influenţă se formează un cod, un set de practici acceptate şi dezirabile.

19

Acest lucru este destul de clar în sensul în care oameni cu practici asemănătoare tind să se

apropie şi, în acelaşi timp, să legitimeze un anumit stil de viaţă împreună în cadrul anturajului.

Discutând despre practicile de îngrijire, unul dintre subiecţi mi-a spus că nu s-a epilat

niciodată pe picioare, însă că ar fi foarte probabil să o facă dacă aceasta ar fi o activitate

acceptată şi performată de grup. Aşadar, din acest punct de vedere, metodele adoptate de

bărbaţi sunt alese în funcţie de ceea ce fac alţi bărbaţi din cercul de influenţă. Mai mult decât

atât, se pare că bărbaţii caută să primească aprecierea altor bărbaţi.

“Ca băiat sunt recunoscut de alţi băieţi, că fiecare băiat trebuie să fie recunoscut de un alt băiat ca să se aprecieze pe sine.” (A.S, 22)

Astfel, grupul de prieteni are relevanţă ca arenă a masculinităţii în sensul în care ea

trasează limitele a ceea ce este dezirabil şi acceptabil în termeni de imagine masculină, dar şi

în sensul în care grupul se prezintă ca o constantă sursă de feedback pentru individ.

Relaţiile de intimitate reprezintă şi ele o zonă de configurare a masculinităţii, deoarece

cuplul este un spaţiu unde indivizii se simt în siguranţă. Încrederea dobândită în partenere îi

face pe bărbaţi să se lase modelaţi din punct de vedere estetic. Respondenţii mi-au spus că

încrederea pe care o au în partenere îi determină să facă unele alegeri vestimentare, ştiind că

astfel vor arată bine. Unele practici de înfrumuseţare au început în cuplu. De pildă, C.M (25) a

exemplicat astfel:

„Înainte să o cunosc pe prietena mea nu mă pensam deloc. Tot mă bătea la cap să o las să mă penseze şi până la urmă am lăsat-o. Şi să ştii că arăt mai bine aşa. De atunci, când avem timp mă face ea.”

Acesta este un exemplu ilustrativ prin care încrederea faţă de parteneră a generat noi

practici de cosmetizare care, cu timpul, au devenit rutină. Adeseori, deciziile estetice se

negociază în cadrul cuplului, tot datorită încrederii faţă de parteneră.

„Ne ajutăm cu idei în ceea ce priveşte vestimentaţia. Dacă ei îi place cum mă îmbrac e

ok; dacă mie nu îmi place cum e ea îmbracată, atunci îşi va schimba hainele. Contează foarte

mult lucrurile astea într-o relaţie. Da...iubirea ţine de foame, dar dacă tu nu arăţi bine şapte

zile pe săptămână o să înceapă şi iubirea să dispară treptat.[...] Trebuie să îi aminteşti prietenei

tale, din când în când, de ce s-a îndrăgostit de tine.” (C.M, 25)

Comportamentul estetic al bărbaţilor în cadrul cuplului se manifestă şi printr-o grijă

suplimentară faţă de aspectul corporal. Spre exemplu, unul dintre subiecţi mi-a spus:

20

“Atunci când am o viaţă sexuală mai activă sunt mult mai atent la epilat.” (P.C, 23).

Aşadar, relaţiile de intimitate au un efect dublu asupra esteticii masculine; pe de o

parte, încurajează îngrijirea corporală şi determină o atenţie sporită pentru detalii, iar pe de

altă parte, transformă percepţia bărbaţilor asupra a ceea ce este frumos şi dezirabil generând

noi rutine de îngrijire.

Practici de înfrumuseţare

Acest subcapitol reflectă esenţialmente discursul şi părerile subiecţilor asupra

înfrumuseţării corporale. O atare descriere are relevanţă pentru studiul de faţă, deoarece

practicile de înfrumuseţare adoptate de unii bărbaţi ţin strict de zona metrosexualităţii.

Confirmarea faptului că bărbaţii recurg din ce în ce mai mult la tehnici de cometizare a

corpului a venit din partea unui subiect care a lucrat timp de patru ani în cadrul unui salon de

înfrumuseţare. El mi-a spus că numărul clienţilor bărbaţi este în continuă creştere, deşi se pare

că această schimbare în patternurile de înfrumuseţare ale bărbaţilor a apărut ceva mai târziu la

noi în ţară. “Probabil în România s-a întâmplat lucrul ăsta puţin mai târziu, dar în străinătate,

oamenii care lucrau în domeniu o făceau de multă vreme. Aici poate că e lumea mai închisă,

având o contribuţie şi sistemul politic care a durat până când a durat (n.a comunism); a fost o

schimbare mai lentă.” (C.C, 23) De asemenea, el mi-a explicat că bărbaţii sunt deschişi spre

tot mai multe dintre serviciile oferite de salon şi sunt mult mai atenti la aspectul calităţii

acestor servicii.

“Îşi fac tratamente cosmetice, manichiura, pedichiură, se pensează. Bine, de tuns toată lumea se tunde, dar în ultima vreme observ că nu mai preferă frizeriile clasice, ci preferă să vină la un specialist care nu îl tunde în 5 minute şi nici nu îl spăla pe cap şi îl lasă plin de păr că trebuie să meargă acasă să facă baie. Preferă să vină la un specialist..” (C.C, 23)

Naturaleţea cu care subiecţii discutau despre parcticile de îngrijire, lipsă lor de reţineri

sau ezitări m-a făcut să îmi dau seama că practicile lor de înfrumuseţare au devenit ritualuri

cotidiene pe care ei le consideră normale şi necesare.

“Având în vedere că fac lucrurile astea de atâta timp mi-au intrat în obişnuinţă şi nu le mai simt ca fiind ceva peste mână. Deci mi se par nişte chestii normale care trebuie făcute; ai sau nu ai timp tot poţi să îţi aloci atâta timp pentru tine.” (C.C, 23)

O activitate comună în rândul metrosexualilor este epilatul. Acesta este făcut, de

obicei, în zona axilei, pe piept şi în zona inghinală. Metodele folosite pentru epilare sunt

diverse. Aceşti bărbaţi mi-au spus că se epilează cu ceară, fie ea caldă sau rece. Epilatul cu

21

ceară este un lucru pe care femeile îl fac de mult timp şi, deşi are dezavantajul durerii, el este

foarte eficient. Pornind de la ideea că bărbaţii sunt mai puţin rezistenţi la durere nu mă

aşteptăm că ei să se supună acestor operaţiuni cu atât de multă uşurinţă. Prejudecata de la care

am pornit a fost confirmată şi de unul dintre subiecţi.

“Si tot flirtam cu gândul să mă epilez şi inghinal cu ceară, dar sincer mi-era frică, că

nu e o plăcere, mai ales că bărbaţii sunt mai puţin rezistenţi la durere decât femeile.” (A.S, 22)

Desigur, unii dintre ei folosesc şi alte metode de epilare, cum ar cremă sau lamă de râs, pe

când alţii preferă să să lase pă mână unor profesionişti, mergând la saloane de înfrumuseţare.

Frecvenţă cu care bărbaţii se epilează este destul de ridicată, ei performând această activitate

cam de două ori pe luna. Din acest punct de vedere ei nu mai comportă trăsături clasice ale

masculinităţii cum ar fi neglijenţa sau nepăsarea. Dimpotrivă, ei sunt foarte atenţi la zonele

care au nevoie de îngrijire şi iau măsuri imediat ce li se pare că nu arată aşa cum şi-ar dori.

“La cosmetică merg de două ori pe luna, cât să se menţină.” (D.R, 24)

În ceea ce priveşte epilatul am întâlnit şi practici deosebite; unul dintre subiecţi mi-a

menţionat că se epilează pe umeri ceea ce, cred eu, denotă o atenţie deosebită şi o înclinare

spre detalii. Un alt subiect mi-a oferit un detaliu de care am rămas sincer surprinsă. El mi-a

explicat că preferă să nu se radă pe faţă, ci să se epileze cu ceară rece. “Ma epilez pe faţă cu

benzi de ceară rece pentru că mă enerveza foarte tare pilozitatea de pe pomeţi şi mă mai fac în

jurul sprâncenelor pentru că sunt fire negre care arată foarte urât.” (R.U,23). Epilatul

picioarelor este considerat de cei cu care am vorbit că fiind ceva extrem, dureros şi mult prea

feminin. Unii dintre ei chiar au afirmat că părul de pe picioare este un însemn al

masculinităţii.

“Trebuie totuşi să păstrezi trăsăturile bărbăteşti, de exemplu părul de pe picioare.” (N.C, 22) ;

“Părerea mea e că nu arată bine la un bărbat să fie epilat pe picioare, totuşi există o anumita doză de masculinitate pe care trebuie să o aibă fiecare bărbat. Acuma există şi cazuri speciale, de exemplu la sportivi.” (C.C, 23)

Aşadar, mulţi consideră epilatul picioarelor o practică exagerată. Sub acest aspect

părerile au fost unanime şi, mai mult decât atât, a existat un consens asupra lucrurilor

considerate extreme. Un loc important în ritualul de înfrumuseţare îl ocupă îngrijirea părului.

Din discursul respondenţilor, reiese faptul că pentru ei a-şi îngriji părul este un lucru

important, căruia îi acordă foarte multă atenţie.

22

“Păi, cred că cel mai important e să mă tund. Da, podoaba capilară mi se pare foarte importantă.” (A.S, 22)

“Vaai…părul e cea mai mare problema a mea. Eu am un păr foarte des în zonele unde îl am şi una din zonele respective nu e fruntea. Şi aici cred că ţi-ar putea spune prietenii şi soţia mea că tot timpul sunt cu mâna în păr, mă uit mereu în oglindă să văd dacă îmi stă freza bine şi în majoritatea timpului nu îmi stă, de fapt, nicicum, orice aş face. Dar mă dau cu spumă de păr constant şi am tot timpul grijă să îmi acopăr golfurile.” (A.D, 29)

Vizitele la salonul de coafură nu sunt o noutatate pentru aceşti bărbaţi, ei mergând cu

regularitate la un stilist şi nu la oricine, ci la unul pe care îl cunosc şi în care au încredere.

Mi-au dat de înţeles că nu se deosebesc aşa de mult de femei prin faptul că sunt conştienţi că

trebuie să cunoşti stilistul, să ştii cum lucrează. Unii dintre ei cunosc detalii care sunt greu de

imaginat că aparţinând unui bărbat. “Adevăru-i că un stilist când te tunde, te tunde că să îţi

stea bine părul şi dacă nu ai grijă toată ziua de el.” (A.S, 22)

Pe lângă vizitele regulate la salonul de coafură aceşti bărbaţi nu neglijează părul nici în

restul timpului. Mi-au mărutrisit că folosesc acasă diverse produse pentru aranjarea şi

stilizarea părului, fie că e vorba de gel, ceară sau spumă. Atenţia lor faţă de produsele pe care

le utilizează merge până în punctul în care ei devin informaţi asupra calităţii acestora, alegând

astfel produsele profesionale. De asemenea, tot pentru aranjarea părului unii din bărbaţii cu

care am discutat au împrumutat un obiect care, până nu demult, era folosit exclusiv de

femei- placă de întins părul. Folosirea plăcii este o activitate ceva mai complexă, astfel că ea

este făcută doar uneori, pentru situaţii speciale. Unul din subiecţii care mi-a spus că folosea

placă atunci când avea părul mai lung a ţinut să îmi spună că o făcea cu mult gust respectiv că

“nu îmi făceam părul aş cu multe zigzaguri, cum sunt aia, pokemoni îmi place să le zic,

generaţia asta Mcdonalds.” (D.R, 24) Din nou, apar în discuţie gesturile exagerate, iar

subiectul în cauza dorea să îmi clarifice faptul că există mari diferenţe în felul cum îţi aranjezi

părul. Un alt subiect, întrebat fiind dacă foloseşte placa, mi-a răspuns că a folosit-o, dar că a

renunţat acum că a trecut modă, ceea ce îmi întăreşte credinţa că bărbaţii devin mult mai

atenţi la problemele estetice, exploatându-şi tot mai mult latură feminină. Trecând la un alt

aspect al îngrijirii corporale am remarcat faptul că zona feţei este teribil de importantă şi

pentru bărbaţi. Renunţând tot mai mult la prejudecăţi ei preiau, din nou, anumite practici şi

produse caracteristice femeilor. O regulă generală este folosirea unei creme de faţă care

facilitează hidratarea. Dintr-un punct de vedere feminin, am fost uimită să aud bărbaţi vorbind

despre problemele cu tenul, despre uscarea sau îngrăşarea acestuia. Subiecţii mei păreau

23

sincer preocupaţi de aceste mici defecte în timp ce îmi povesteau despre măsurile pe care le

iau pentru prevenirea lor Mai mult decât atât, ei au putut să îmi explice ce produse folosesc şi

care sunt avantajele acestora.

“Câteodată mai utilizez o cremă de faţă, ceva mască, nu ştiu exact ce contine, dar imi face bine; am tenul gras, ştii…şi încerc să scap de chestia asta.” (R.U, 23)

“Folosesc creme pentru mâini şi pentru faţă, că apa mi se pare foarte dură şi îmi usucă foarte tare pielea, mai ales dacă folosesc şi sapun.” (A.S, 22)

“Mai folosesc un fel de gomaj de ceva vreme. Dar acum am am auzit de un altfel de gomaj. Am fost la cosmetică şi am întrebat-o pe tipă ce gomaj să folosesc. Ea mi-a recomandat faina de mălai amestecată cu puţină apă şi pe ăsta îl folosesc ocazional. (V.P,19)

De asemenea, atenţie sporită este acordată şi pensatului. Unii mi-au spus că se

pensează la salon, acasă sau se lasă pensati de partenere, iar alţii mi-au spus că nu au nevoie,

însă că dacă consideră că e cazul nu ar ezită să practice pensatul. “Dacă ar fi cazul să am

sprânceana din aia unică cum au mulţi cu siguranţă aş merge la pensat.” (D.R, 24) Un lucru,

din nou, surprinzător a fost proporţia mare a celor care merg la solar, în ciuda faptului că este

o activitate feminină şi, mai mult, periculoasă. Spun că e feminină întrucât şi unul dintre

subiecţi mi-a confirmat acest lucru, respectiv că deşi iniţial solarul i se părea destinat exclusiv

femeilor a observat că e un fenomen general, şi astfel a ajuns şi el să devină client. Asupra

pericolelor ce se ascund în spatele acestei practici subiecţii mei păreau să fie bine informaţi şi

conştienţi pe deplin de acestea. Totuşi, majoritatea optează, din diverse motive, să meargă la

solar. Lor li se pare că e un lucru normal, care completează imaginea construită printr-o

diversitate de activităţi. Motivul cel mai des întâlnit e unul relativ banal – “sa nu fiu alb”.

Întrebaţi fiind cât de des merg la solar mai toţi au spus că nu fac acest lucru prea des pentru că

nu doresc să exagereze. Mi se pare însă că evidenţa îi contrazice, ei mergând cel puţin de două

ori pe lună pentru a se bronza, ori deja această frecvenţă nu cred că poate fi calificată drept

“rar”. Metrosexualii îşi completează adesea imaginea prin îngrijirea unghiilor atât la

manichiura, cât şi la pedichiură. Din discuţiile purtată cu subiecţii am remarcat, din nou, o

frecvenţă destul de ridicată în ceea ce priveşte vizitele la manichiura.

“O dată pe lună merg. Manichiura, atât la femei, cât şi la bărbaţi e o chestie după care poate fi catalogată o persoană; manichiura e una simplă, se taie unghiile şi pieliţele.” (C.C, 23)

Astfel, se evidenţiază convingerea că îngrijirea corpului aduce avantaje şi că felul în care arăţi

reprezintă o carte de vizită. Aceşti bărbaţi au înţeles, cred eu, faptul că trupul poate constitui

24

un mijloc de exprimare a interiorităţii la nivel exterior. Mai mult decât atât, mulţi dintre ei

mi-au sugerat că imaginea e importantă, mai ales în ziua de azi, întrucât lumea judecă mult

după aparenţe şi atunci o imagine plăcuta facilitează integrarea socială.

Managementul corpului

„Bărbaţii moderni învaţă să relaţioneze cu corpul lor ca maşinării pe care trebuie să le poată

controla.” (Seidler, 2006:13)

Seidler (2006) afirmă, pe bună dreptate, că sala de sport a luat locul catedralei ca

adăpost al masculinităţii şi astfel bărbaţii învăţă să îndure durerea pentru a avea un corp pe

care îl pot prezenţa cu mândrie altora. Sportul reprezintă un aspect important pentru

metrosexuali, întrucât ei sunt foarte preocupaţi de imaginea şi de silueta lor. Ei devin, asemeni

femeilor, preocupaţi de numărul de kilograme. Această tendinţă a fost confirmată şi în cadrul

interviurilor, metrosexualii manifestând preocupări majore şi sincere faţă de felul în care

arată. De asemnea, ei s-au declarat nemulţumiţi de kilogramele în exces care le afectează

imaginea.

“Îmi place să merg pe munte; nu e un sport, dar e o activitate fizică; au fost ture pe munte în care am slăbit câteva kilograme şi mă interesează, nu pot să zic că nu mă interesează. Faptul că m-am îngrăşat de când m-am căsătorit- iată, încă un clişeu- mă deranjează destul de tare.” (A.D, 29)

În timp ce Giddens declară că încă încearcă să găsească acele dimensiuni ale

modernităţii care structurează sinele şi identitatea de sine, alţi autori par să fi găsit deja un

răspuns. Astfel, ei notează câteva din aspectele care nu mai au efect asupra sinelui şi susţin, în

acelaşi timp, că sursă modernă a identităţii de sine este corpul. Astfel, activităţile de

înfrumuseţare încep să ocupe un loc important în viaţă indivizilor. După cum afirmă Gill,

Henwood şi McLean (2005) , s-au produs schimbări semnificative în ceea ce priveşte logica

convenţională conform căreia doar femeile, respectiv corpul lor putea reprezenta obiect al

privitului. În modernitatea târzie, însă, această logică devine perimată, întrucât corpul

bărbaţilor este încărcat cu aceeaşi semnificaţie că cel al femeilor. După cum am mai afirmat,

imaginile media încep să fie dominate şi de bărbaţi, mai mult decât atât, de un anumit tip de

bărbat. Gill, Henwood şi McLean (2005) avertizează că important nu este doar că numărul

imaginilor masculine a crescut, ci mai degrabă că a apărut un nou tip de practică

reprezentaţională în cadrul mainstreamului, prezentând imaginea unui corp bărbătesc idealizat

25

şi eroticizat, astfel încât el să devină un obiect de atenţie şi dorinţă. (Moore, 1988; Simpson,

1994 in Gill, Henwood si McLean, 2005:37)

Schimbările la nivelul culturii vizuale, respectiv trecerea de la invizibilitatea corpului

bărbătesc la hipervizibilitatea acestui au produs anxietăţi în rândul bărbaţilor datorită presiunii

nou exercitatea asupra lor. Tinerii bărbaţi devin tot mai îngrijoraţi de probleme precum stima

de sine, imaginea corporală, sănătate şi tulburări alimentare. Mai mult, „există sugestii cum că

bărbaţii se definesc tot mai mult prin intermediul corpului, în zorii schimbărilor sociale şi

economice care au erodat sau au deplasat munca ca şi sursă de identitate.” (Henwood et al.,

1999 in Gill, Henwood si McLean, 2005:39) Nu este de de neglijat nici faptul că, în lumea

modernă s-a schimbat fundamental raportul dintre muncă fizică şi cea intelectuală. Sunt tot

mai puţin bărbaţii care lucrează în condiţii grele, utilizând forţa fizică şi sunt tot mai mulţi

aceia au sporit rândurile “gulerelor albe”. Aceşti bărbaţi relaţionează frecvent în timpul

programului cu alţii asemenea lor şi pentru care imaginea contează. Mai mult, imaginea

individului e tot mai mult legată de imaginea firmei/produsului pe care acesta îl promovează.

Prin urmare, eu cred că acest fenomen este responsabil în parte de cultura imaginii în care

metrosexualul se înscrie, că tip uman specific modernităţii târzii. Această diferenţă între cele

două tipuri de muncă, precum şi consecinţele acestei divizări au fost surprinse în interviurile

care fundamentează acest studiu.

“De exemplu, un om care lucrează pe şantier…nu cred că el este foarte afectat de modul în care arată pe şantier pentru că grupul lui de prieteni e format din oameni din aceeaşi categorie şi ei nu acordă o atenţie deosebită look-ului. Ei se consideră foarte masculini pentru că fac un efort fizic” (C.M, 25)

Discursul subiecţilor asupra schimbărilor produse de modernitate a fost abordat din

diverse perspective. A.D a fost de părere că fiecare epocă a modificat într-un fel standardele

de frumuseţe masculină, el exemplificând prin ceea ce s-a întamplat în Renaştere. El m-a

provocat să mă gândesc la tablourile Renaşterii în care cu greu poate fi facută diferenţa dintre

femei şi bărbaţi. Astfel, se pune o nouă problemă. Dacă până acum am considerat că această

stilizare tipic feminină adoptată de bărbaţi este un produs al modernităţii, în urma unei

reflecţii mai adânci am constatat că, într-adevăr, de-a lungul istoriei au existat epoci în care

estetica masculină a fost foarte mult feminizată. Cu toate acestea, argumentez în continuare că

modernitatea a adus un element nou pe acest plan, însă că acesta este mai ascuns şi, ca atare,

trebuie descoperit. Revenind la Renaştere, într-adevăr aceasta a fost o epocă în care bărbaţii

din pătura superioară aveau multiple preocupări feminine la nivel estetic, precum şi mijloacele

26

de a le realiza; se confirmă, astfel, faptul că e nevoie de mijloace materiale şi culturale pentru

a fi un bărbat frumos. “Nu vreau să îţi spun cât petrecea un lord de la curtea Angliei cu

propria îngrijire; câte pomezi, câte rujuri..; dar bine, epoca modernă a generalizat, într-adevăr

acest fenomen.” (A.D, 29) Accesibilitatea crescută la servicii de înfrumuseţare, dar şi

generalizarea unei imagini masculine îngrijite ar putea constitui un element în explicarea

specificului modernităţii.

A.D şi-a continuat argumentarea, realizând că modernitatea produce aceste schimbări

la un nivel mai profund, ridicând la un nivel general ceea ce mai demult se petrecea doar la

nivel particular. Respectiv, stilizarea masculinului este relativ al îndemana tuturor şi nu mai

reprezintă un aspect ieşit din comun întrucât modernitatea a pus, la nivel estetic, semnul

egalităţii între bărbaţi şi femei. Însă, mai mult decât atât, el crede că schimbările produse de

modernitate au operat şi la nivelul comportamentului şi al rolului social al bărbatului,

respectiv activităţile şi practicile clasificate ca fiind feminine sau masculine devin

interşanjabile. Astfel, el mi-a dat exemple din experienţa personală, spunând că adesea i se

întâmplă să gătească mai mult decât soţia sa, în timp ce ea conduce maşina, lucru mai degrabă

masculin şi pe care el nu îl face. Astfel, în cuplurile moderne rolurile nu mai par a fi ceea ce

erau. Atât bărbaţii, cât şi femeile încep să îşi asume responsabilităţi şi practici care erau

puternic genderizate, trecând peste această barieră. Dacă mai demult, a fi bărbat însemna

construirea unei case şi a fi femeie însemna decorarea acesteia, în epoca modernă aceste roluri

genderizate şi-au pierdut în mare parte valoarea. Bărbaţii devin şi ei, tot mai mult,

“decoratori” ai propriului cămin şi îşi însoţesc partenerele în căutarea obiectelor necesare

pentru designul interior. Mai mult chiar, tot mai mulţi bărbaţi îşi asumă pe de-a întregul

această activitate, preferând să aleagă de la culori la texturi, de la forme la volume şi de la

funcţional la estetic singuri pentru a-şi surprinde partenerele cu o locuinţa spectaculoasă.

P.C (22) mi-a spus că el este foarte diferit de tatăl sau, care nu este nici pe departe atât de

preocupat de înfăţişarea sa.

“Tatăl meu nu foloseşte placa, nu prea pune accent pe haine, pentru el contează doar

dacă e ieftin şi decent într-o anumită măsură.” (P.C, 22)

Subiectul este conştient că schimbările în estetică masculinităţii devin evidente prin

comparaţie cu generaţia anterioară, iar observaţia sa reprezintă o abordare diacronică a acestui

fenomen. Mai mult, cei intervievaţi au afirmat că epoca modernă a neutralizat diferenţele, în

sensul că ele nu mai reprezintă un scop în sine. Există o mult mai mare libertate de exprimare,

27

inclusiv la nivel estetic, iar alegerile, fie ele şi ieşite din comun, nu mai sunt aspru judecate

sau sancţionate. Mai simplu spus, mulţi dintre subiecţi au afirmat că în ziua de azi nimic nu

mai e ciudat. Astfel, datorită faptului că stigmatul comportat de anumite alegeri făcute de

indivizi nu mai este atât de mare, fapt demonstrat şi de modul în care subiecţii vorbesc despre

reacţiile negative cu care s-au confruntat, modalităţile de exprimare ale sinelui devin mai uşor

de făcut şi sunt legitimizate.

Toate aceste schimbări sunt proprii modernităţii târzii care este caracterizată de

individualism. Acest lucru însemna că individul se află singur în faţă alegerilor care îi stau la

dispoziţie, alegeri ce trebuie făcute pentru a da sens existenţei. Sub influenţa acestei idei, în

contextul managementului corporal, Giddens afirmă că „ în modernitatea târzie am devenit

responsabili pentru design-ul corpurilor noastre” (Giddens, 1991:102 in Gill, Henwood si

McLean, 2005:40) Astfel, se poate vorbi de trei dimensiuni ale corporalităţii: corpul ca sursă

de identitate, hipervizibilitatea acestuia şi anxietatile survenite pe urma hipervizibilităţii.

Consecinţa acestor dimensiuni este un efort crescut în a modela corpul, în aşa fel încât el să

ajungă la stadiul dezirabil, cât mai apropiat de imaginea idealizată a corpului masculin. Astfel,

aceşti bărbaţi merg la sală cu o frecvenţă ridicată. Unii din ei încearcă să ajungă la sală şi de

cinci ori pe săptămână, însă mi s-au plâns că datorită serviciului sau altor obligaţii prioritare

nu pot ajunge atât de des cât şi-ar dori. Am fost curioasă să aflu şi ce grupe de muşchi

lucrează atunci când merg la sală deoarece am observat, din proprie experienţă, că bărbaţii au

o pasiune pentru piept şi braţe, astfel trăgând de fiare doar pentru aceste două zone din corp.

Din nou, subiecţii mei mi-au infirmat părerea spunându-mi că lucrează toate grupele de

muşchi şi că acest lucru este foarte important pentru a avea un corp armonios.

“Că sunt ăia, mă rog, cocalarii, daca pot să-i numesc aşa, care lucrează doar braţe sau doar piept şi îi vezi aşa, fie cu picioare foarte subţiri, fie fără umeri deloc. Nu ştiu, pe mine mă îngreţoşază. Şi eu nu lucrez ca să cresc, lucrez pur şi simplu ca să îmi menţin tonusul, să fiu în formă.” (D.R, 24)

“Mă duc de 3-4 ori pe săptămână, lucrez toate grupele de muşchi, am antrenament făcut de antrenor.” (V.P, 19)

Gill, Henwood şi McLean (2005) afirmă că în contextul modernităţii târzii corpul

devine individualizat şi purtător de valoare simbolică. Ei văd corpul în termenii lui Bourdieu,

astfel că el este un purtător de valoare simbolică, şi deci, de capital simbolic, iar important nu

este ceea ce corpul poate să facă, ci felul în care arată. Această motivaţie argumentează

interesul crescând pentru muşchi şi pentru activitatea la sală de sport. În plus, valoarea

28

simbolică nu e data doar de corpul în sine, ci şi de haine. Astfel, hainele şi alegerile

vestimentare căpăta un loc important în viaţă individului datorită implicaţiilor pe care le au.

Bărbaţii încărca hainele de semnificaţie, ei fiind de părere că aceastea transmit un anumit

mesaj şi că sunt capabile să fac anumite lucruri, cum ar fi să impresioneze sau chiar să le

modeleze comportamentul. Ele trebuie să fie în concordanţă cu starea de spirit, astfel că ei îşi

aleg hainele în funcţie de felul în care se simt, însă pe de altă parte hainele au, se pare,

capacitatea de a a influenţa felul în care ei se simt. Nu cred că acest lucru este surprinzător,

însă nu am crezut că această semnificaţie data hainelor este valabilă şi în rândul bărbaţilor.

Aşadar, hainele nu mai sunt doar obiecte, ci ele devin purtătoare de semnificaţie, având astfel

capacitatea de caracteriza un om. Mai mult, valenţele acordate vestimentaţiei denotă

convingerea metrosexualilor că valoarea simbolică a hainelor poate să fie transformată în alt

tip de capital.

Poate că unele lucruri legate de teoria habitusului le-am atins deja în altă parte, însă

consider că această teorie şi, mai ales, aplicarea ei pe temă de discuţie e foarte importantă. În

ceea ce priveşte diagrama propusă de Bourdieu lucrurile sunt destul de simple. Subiecţii

intervievaţi ar ocupă, cred eu, cam aceeiaşi poziţie în spaţiul social, poziţie data de posesia de

capital cultural şi de capital economic. Aceşti bărbaţi fac parte din clasa de mijloc şi de sus,

fie datorită poziţiei părinţilor lor în spaţiul social, fie datorită ocupaţiei pe care ei o au. Mai

mult decât atât, practicile de înfrumuseţare, pasiunea pentru haine şi pentru imagine în general

este costisitoare şi e nevoie de un capital economic relativ solid pentru a putea accesa aceste

servicii şi bunuri. Mulţi dintre ei nici nu ştiu exact cât cheltuie pe lună pentru îngrijirea

aspectului fizic, ceea ce denotă o anumită lejeritate financiară, întrucât probabil la un calcul

mai atent, luând în considerare tot ceea ce fac pentru a se înfrumuseţa ar putea fi vorba de o

sumă destul de ridicată.

Cu toate acestea, nu poziţia acestor indivizi în spaţiul social interesează atât de mult în

cazul de faţă, ci mai degrabă modul în care stilul lor de viaţă în ansamblu operează în sensul

unor distincţii faţă de cei care au alte dispoziţii. E evident faptul că ei consideră că au anumite

avantaje datorită aspectului fizic, fie că au declarat deschis acest lucru, fie că doar l-au

insinuat.

Bărbaţii intervievaţi au declarat deschis că sunt mai populari în cercurile lor de

prieteni şi că, în acelaşi timp, sunt mai apreciaţi şi mai bine văzuţi şi în grupurile cu care intră

pentru prima data în contact în sensul că oamenii le acordă mai multă atenţie şi doresc să îi

29

abordeze într-o discuţie. Ceea ce cred aceşti bărbaţi că îi diferenţiază de alţii este prima

impresie plăcută pe care o lasă astfel netezindu-şi drumul spre interacţiuni mai consistente.

Unii dintre ei au recunoscut şi că sunt avantajaţi de situaţie economică, ei putând să îşi

permită diverse servicii prin intermediul cărora să devină mai frumoşi, însă că în principiu

general ei cred că ceea ce îi diferenţiază fundamental de ceilalţi este disponibilitatea de a arăta

bine şi de a investi atât timp, cât şi bani în aspectul lor fizic.

Gill, Henwood şi McLean înaintează ideea de „proiecte ale corpului” (body projects)

vizând natura neterminată a corpului, dar şi presiunile societăţii vestice de a lucra corpul

pentru a-l transforma într-un element de formare a sinelui. „Proiectele corpului sunt încercări

de a construi şi de a menţine un simţ coerent şi viabil al identităţii de sine prin atenţia dată

corpului, în special suprafeţei acestuia.” (Featherstone, 1991 citat în Gill, Henwood şi

McLean, 2005:40) Într-o oarecare măsură, proiectul corpului se aseamănă cu proiectul

reflexiv al sinelui. Respectiv, se reiterează ideea unor elemente agregate şi a unei coerenţe a

sinelui. De asemenea, corpurile sunt şi ele proiecte care se află constant în construcţie. După

părerea mea, corpul este un suport extern al manifestării identităţii de sine. Ca orice alt

proiect, corpul este şi el format din diverse elemente; în cazul de faţă, aceste elemente se

traduc prin toate acele practici de înfrumuseţare şi de modelare a corpului. Nu doresc să repet

tot ceea ce am menţionat în subcapitolul Practici de înfrumuseţare, astfel pot doar să afirm că

datele mele de teren, afirmaţiile din interviuri au conturat, la nivel empiric, dimensiunea de

proiect al corpului.

După părerea mea termenul de proiect al corpului, la fel ca şi cel de proiect reflexiv

comportă noţiunea de avantaj versus dezavantaj. Din nou, este reiterata ideea corpului că

proiect fundamental raţional. În desfăşurarea terenului s-a evidenţiat destul de clar faptul că

trupul este un instrument care vine în ajutorul bărbaţilor la nivel de acceptare socială, de

socializare şi de găsire a unei partenere. Astfel, este cert că e nevoie de un management

eficient al corpului pentru a obţine rezultatele dorite.

În acest sens, am discutat cu respondenţii despre avantajele pe are ei le-au avut datorită

imaginii ingirjite. Cea mai întâlnită reacţie a fost una puternică de tipul: ”Da, absolut!”, ceea

ce confirmă faptul că alegerile făcute în mod raţional ajută la atingerea scopurilor personale.

Întrebaţi, în schimb, despre ce tip de avantaje e vorba subiecţii mei au fost puşi în dificultate,

având nevoie de un moment pentru a contabiliza beneficiile aduse de aspectul fizic. Evident,

ele au fost legate de motivele invocate în cadrul explicării alegerilor. Aşadar, un avantaj ar fi

30

o prima impresie plăcută lăsată celorlalţi, impresie care după părerea subiecţilor mei este

foarte importantă. Din acest avantaj derivă un altul, şi anume că ei stabilesc mult mai repede

şi mai uşor legături cu persoane noi, căci oamenii tind să se apropie de ei datorită aspectul

fizic plăcut. Alţii mi-au dat răspunsuri mai generale, ce ţin de poziţia lor în mediul social:

“Poate să ţină de cercurile în care te învârţi, de femeile pe care le obţii.” (A.P,20) Nu e de

neglijat faptul că, din nou, aceşti bărbaţi fac nişte conexiuni interesante, respectiv asociază

aspectul fizic cu succesul pe plan social. Întrebarea logică era ce se întâmplă cu cei cu un

aspect fizic mai puţin plăcut, iar răspunsul a venit de la un alt subiect. A.D îmi povestea că

există, într-adevăr, oameni foarte puţin înzestraţi fizic, care trebuie mereu să suplinească acest

aspect şi că , faţă de cei mai frumoşi le e mai greu, au mai puţine avantaje. “Dacă te-a lăsat

Dumnezeu cu un chip cât de cât agreabil şi mai ai şi tu grija de tine, atunci da, lucrurile merg

ceva mai uşor.” Unii consideră că faptul că sunt îngrijiţi atrage mai mult atenţia fetelor, ei

reiterând ideea că fetele observă şi apreciază dacă un bărbat este preocupat de imaginea lui

exterioară.

“Impactul vizual cred că are o importanţă foarte mare. In plus, cred că orice fată se uita la caracteristicile astea, dacă bărbatul este îngrijit, dacă arată bine, dacă se îmbracă să nu zic bine, dar cu gust.” (C.C, 24)

De asemenea, ei consideră că au succes la fete datorită felului în care arată, respectiv

dacă se supun practicilor apreciate de fete, rezultatul efectiv nu întârzie să apară. Mulţi mi-au

menţionat că nu au nici o problemă în a găsi o parteneră şi că, de altfel, au multe prietene în

jurul lor.

“Cunosc destul de multe fete şi dacă vreau să ies într-o seară în oraş şi să fiu cu nişte fete frumoase îmi permit; aspectul mă ajută mult.” (A.S, 22)

Un alt avantaj ar fi rezolvarea facilă a problemelor cotidiene. Câţiva dintre subiecţi au

menţionat că faptul că arată bine, dar şi faptul că ştiu să se comporte îi ajută în situaţii în care

în mod normal ar trebui să aştepte la o coadă sau ar dura mult până rezolvă problema. Ei

mi-au explicat că un zâmbet şi un discurs adecvat te poate ajută să îţi rezolvi mai uşor

problemele. De menţionat e faptul că nu doar aspectul fizic ajută la soluţionarea rapidă a

problemelor, însă este un factor destul de important. Un exemplu aparte a fost oferit de V.P

(19) care mi-a explicat că există un club unde el împreună cu prietenii lui sunt clienţi fideli şi

că în fiecare sâmbătă ei au o masă special rezervată, despre care au siguranţa că nu va fi

acordată altor clienţi. El mi-a menţionat şi faptul că nu doar aspectul fizic contează în această

31

chestiune, însă că el ajută mult. Aici cred că e vorba de un caz particular referitor la politica

cluburilor care vizează prezenţa unor persoane cât mai atrăgătoare în incinta localului. Astfel,

probabil că aspectul fizic în acest caz este mult mai important decât a precizat subiectul, însă

la fel de important este capitalul economic de care el şi prietenii lui dispun, întrucât pentru a

avea o masă rezervată e nevoie de o consumaţie minimă. Aspectul financiar nu a fost

menţionat în discuţie, ceea ce mă face să mă gândesc, că pentru aceşti bărbaţi, capitalul

economic nu este o problemă, ca atare el nu este menţionat când e vorba de avantaje. În ceea

ce priveşte dezavantajele aduse de o imagine căutată şi atent creată reacţiile au fost mai puţin

puternice decât în precedentul caz. Bărbaţii intervievaţi au spus că e probabil să fi primit

reacţii negative, însă că nu le-au luat în seamă, astfel ei nu au putut să îmi dea exemple

concrete. C.C (23) mi-a spus că a fost considerat superficial datorită aspectului sau, însă că a

reuşit să infirme această părere având o discuţie cu persoană respectivă şi demonstrând

opusul. D.R (24) a spus că a fost numit narcisist, deşi nu este cazul, dar că nu a luat în seamă

această remarcă, explicând că observaţia a fost făcută de un om neglijent cu aspectul sau. Din

răspunsurile primite mi-am putut da seamă că aceşti bărbaţi au o stimă de sine crescută şi că

acesta este motivul pentru care ei nu iau în seamă remarcile răutăcioase referitoare la felul în

care arată. Mai mult, ei se apără zicând că acei indivizi care fac aceste remarci sunt invidioşi.

În ceea ce priveşte mediile de risc în modernitate, Giddens identifică trei dimensiuni care

trebuie luate în calcul. Una dintre acestea este lipsită de relevanţă pentru această temă, ea

făcând referire la riscul presupus de violentă umană, spre exemplu războaiele. Celelalte două

dimensiuni, însă, sunt legate de reflexivitatea modernităţii. După cum am mai afirmat, în

contextul modernităţii târzii identitatea de sine devine în mare parte o responsabilitate

individuală, iar individul devine un artist al sinelui, fapt care poate avea numeroase implicaţii.

Construcţia sinelui trebuie realizată în contextul unei palete extrem de variate de opţiuni şi

posibilităţi. (Giddens, 1991:3) Mai precis, individualitatea se construieşte făcând o serie de

alegeri în mod raţional. Implicaţiile presupuse de acest proces se referă la riscurile comportate

de alegerile individuale neghidate. Riscului i se subordonează anxietatea care ameninţă

indiviul care se află singur într-un câmp de posibilităţi.

Bărbaţii moderni care sunt supuşi unor presiuni sociale, precum şi unei varietăţi

imense de mijloace de construire a sinelui şi, mai specific, de construire a imaginii

exterioare trebuie să facă faţă riscurilor. Riscurile care, cred eu, sunt cele mai frecvenţe

sunt acelea legate de posibilele reacţii negative la adresa lor. Momentul în care un bărbat

32

recurge la practici mai degrabă feminine, cum ar fi epilatul sau frecventarea solarelor sau a

saloanelor de înfrumuseţare marchează asumarea riscului de a fi privit cu ochi răi. Desigur,

riscul este diminuat tocmai de grupurile de influenţă care îşi construiesc o realitate pe care

o consideră conformă cu ceea ce doresc ei să exprime, astfel că reacţiile negative nu vor

veni din partea apropiaţilor. Subiecţii mei mi-au confirmat acest lucru. Ei spuneau că stilul

lor, imaginea foarte îngrijită a atras după sine şi anumite dezavantaje. Aceste dezavantaje

se traduc, cel mai adesea, prin comentarii răutăcioase la adresa aspectului fizic. F.N (25)

explica astfel:

„Se fac anumite analogii între tine şi bărbaţii gay. Că în Romania dacă eşti îngrijit dai înspre curentul gay. Da’ ideea e că dacă te îngrijeşti şi ai un strop de narcisism în tine nu te afectează chestia asta...şi eu sunt narcisist.”

Însă părerea unanimă este aceea că, în ciuda reacţiilor mai puţin plăcute la adresa imaginii lor,

părerile celor din jur s-au corectat imediat după o interacţiune în care au avut posibilitatea de

a etala mai mult decât fizicul. Astfel, chiar dacă reacţiile negative reprezintă un risc la care

metrosexualii sunt expuşi, acesta nu comportă implicaţii serioase, atât de serioase încât să

provoace schimbări fundamentale în modul lor de a-şi construi identitatea.

Aşadar, aceşti subiecti mi-au spus că în mod cert au mai multe avantaje decât

dezavantaje în urma felului în care se îngrijesc şi că sunt mulţumiţi de alegerile făcute

referitor la aspectul fizic în termeni de recompense. Pe de o parte, ei sunt mulţumiţi de faptul

că exterioritatea, ca un element al sinelui îi ajută să obţină ceea ce îşi doresc, iar pe de altă

parte au convingerea că e nevoie să arăţi bine pentru a avea succes atât pe plan social, cât şi în

carieră. Succesul în carieră a fost una dintre dimensiunile principale exploatate în interviuri,

eu fiind interesată de importantă acestuia pentru indivizi, precum şi de păreri subiective

asupra importanţei aspectului fizic în legătură cu succesul pe plan profesional. Subiecţii au

fost de acord că succesul profesional ocupă un loc foarte important în viaţă fiecăruia.

Motivele pentru care succesul este important sunt diverse. Unii îşi doresc succesul pentru a

avea bani, motivând că atâta timp cât ai bani poţi avea orice altceva, în timp ce alţii doresc să

reuşească în carieră datorită modului în care sunt priviţi de ceilalţi. Aşadar, din nou,

heteroidentificarea îşi găseşte locul în identitatea acestor indivizi. Mi s-a spus că mulţi oameni

judecă după rezultatele obţinute şi că trebuie să ai succes că să fii bine privit de către ceilalţi.

Tot legat de acest lucru, unul dintr subiecţi s-a referit la succes mai degrabă că la prestigiu al

ocupaţiei. El mi-a spus:

33

“Dacă te întreabă cineva ce lucrezi şi tu zici că eşti arhitect sună altcumva decât dacă zici că eşti vânzător la Real. Nu că asta ar fi ceva rău, da….lumea te priveşte altfel.” (V.P, 19)

Am observat, de-a lungul interviurilor, că subiecţii mei erau relativ preocupaţi de ceea

ce cred cei din jurul lor despre ei. Subiecţii mei au fost în totalitate de acord că imaginea şi

aspectul îngrijit sunt factori care contează pentru a avea succes în carieră. Într-adevăr, unii

dintre ei mi-au spus că în acest caz aspectul nu este singurul care contează sau nu are o atât de

mare importantă ca şi competenţa, însă că rămâne totuşi un factor cu o importanţă ridicată. Mi

s-a părut, din nou, la fel că în cazul legăturii dintre frumuseţe şi incluziune socială, că unii

dintre subiecţi fac nişte conexiuni curioase. Spre exemplu vede C.C. legătură dintre aspectul

fizic şi locul de muncă astfel:

“Contează foarte mult şi e un punct forte când clientul vede un om serios, un om îngrijit pentru că automat se gândeşte că şi serviciile pe care le oferi sunt de aceeaşi manieră.” (C.C, 24)

Interesant mi s-a părut şi modul în care subiecţii reveneau asupra subiectului legat de

aspectul fizic. Când i-am întrebat de carieră îmi povesteau că e foarte importantă pentru ei şi

că, în acest caz, aspectul fizic contează mai puţin, însă reveneau foarte repede,

reconsiderandu-şi punctul de vedere şi spunându-mi că totuşi aspectul joacă un rol foarte

important. Unii au devenit chiar foarte pătimaşi spunându-mi:

“Mie mi se pare că lucrurile astea sunt legate între ele; nu pot să ai un anume tip de discurs sau de comportament la locul de muncă şi aspectul tău să fie total inadecvat. Nu mi se pare că trebuie să fii excesiv de căutat sau de îngrijit, dar cred că e absurd să crezi că interioritatea manifestată prin cuvânt sau gesturi suplineşte în totalitate aspectul exterior. Nu, nu-i aşa. Trebuie să fii naiv să crezi lucrul asta.” (A.D, 29)

În plus, nu doar aspectul fizic este important pentru succesul profesional, ci şi

imaginea în ansamblu. Astfel, pe lângă o exterioritate plăcută contează şi bunurile deţinute,

respectiv modul în care acestea pot să fac o afirmaţie despre individ.

“La întâlnirile de afaceri la care am participat contează foarte mult ceasul, cămaşa şi chiar maşina cu care vii” (C.M, 25)

Aşadar, cred că prin astfel de afirmaţii se face o diferenţă tranşantă între aspect şi

modul de a gândi, ambele contând aproximativ în egală măsură. S-ar putea ca aceşti bărbaţi

sunt mai aproape de ceea ce gândesc femeile şi, în acelaşi timp, cu un pas în faţă de alţi

bărbaţi, care încă nu au realizat importanţa imaginii. O poziţie deosebită a fost adoptată de

V.P (19), student la Arhitectură, care mi-a sugerat faptul că imaginea contează atât de mult

34

încât chiar poate influenţa traseul carierei unui individ şi că, dacă vrei să ai succes pe plan

profesional, trebuie că imaginea ta să reflecte acest lucru. El mi-a explicat că este de părere ca

“ dacă vrei să fii bogat trebuie să arăţi bogat.” Unul dintre subiecţi chiar a fost de părere că

aspectul lui fizic placut îl diferenţiază de alţi oameni, el având un avantaj în faţă lor. El mi-a

explicat că dacă ar fi să candideze pe acelaşi post cu o persoană la fel de calificată că şi el, dar

mai puţin atractivă, el crede că ar fi ales cu siguranţă. Acest tip de atitudine nu a fost singulară

printre bărbaţii cu care am discutat. Într-un fel sau altul, ei îmi dădeau de înţeles că felul în

care arată, în care se îngrijesc şi stilul lor de viaţă, în general, îi diferenţiază de alţi indivizi cu

opţiuni diferite. Astfel, este reiterată ideea de habitus că instrument de diferenţiere, respectiv o

imagine îngrijită poate facilita accesul la un loc de muncă sau poate afecta succesul în carieră.

Corpul este un o parte din proiectul sinelui care operează că instrument de diferenţiere, iar un

managemenet reuşit al acestuia atrage avantaje care se manifestă pe multiple planuri ale

existenţei individuale. O dimensiune importantă a managementului corpului este stima de sine

care poate fi produsă şi prin intermediul modei, respectiv al hainelor. Kaiser (1985 citat în

Conseur, 2004:15) afirmă că hainele şi imaginea personală sunt factori importanţi ai

percepţiei celorlalţi despre noi şi, că atare, se reflectă indirect asupra stimei de sine. De

asemenea, Kaiser crede că hainele pot comporta o funcţie socială importantă relativ la

creşterea evaluării individului asupra sinelui. „Cercetările arată că stima de sine este corelată

cu consumul de modă.” (Rosenfels&Plax, 1977 citată în Conseur, 2004:15) Studiile recente

au demonstrat că această relaţie între modă şi stima de sine nu este condiţionată de gender şi

că, mai mult, corpul ocupă un loc central în construcţia stimei de sine masculine. Acest aspect

a fost surprins şi în interviuri, iar ceea ce se afirmă despre relaţia dintre modă şi stimă de sine

a fost confirmat în cadrul cercetării. Subiectul legat de îmbrăcăminte este doar unul dintre cele

legate de practicile de înfrumuseţare. După cum mă şi aşteptam, vestimentaţia este foarte

importantă pentru aceşti bărbaţi. Importanţa acordată acestui aspect atrage după sine nevoia

de a frecventa magazinele şi de a alege lucrurile cele mai potrivite pentru exprimarea unui

mesaj prin intermediul corpului, care devine astfel un suport pe care se „drapează” identitatea.

Consum şi identitate masculină

În viziunea unor teoreticieni ai identităţii în era postmoderna consumul deţine un loc

important că sursă de construcţie a sinelui. În cadrul modernităţii târzii cultură consumului se

construieşte în mare parte în jurul abilităţii comodităţilor de a incita dorinţa, mai degrabă

35

decât în jurul nevoii. Williams şi Bendelow, alături de alţi teoreticieni, susţin ideea că

indivizii moderni se definesc prin consum. Astfel, sub asemenea presiuni indivizii sunt tentaţi

să lucreze tot mai mult asupra corpului, acesta făcând parte din identitatea de sine. Autorii

introduc ideea a ceea ce este valorizat în modernitate relativ la aspecul corporal: sănătatea,

tinereţea şi frumuseţea; cu cât indivizii sunt mai aproape de acest ideal, cu atât „valoarea lor

de schimb” creşte. Este reiterată ideea conform căreia corpul devine un bun cu valoare de

schimb, iar alegerile pe care indivizii le fac în legătură cu propriul corp devin alegeri raţionale

luate în vederea atingerii unui scop, a unei valori mai mari. Asemenea altor autori cu interes

în zona noii masculinităţii, Conseur (2004) este preocupată de găsirea motivelor pentru care

bărbaţii folosesc consumul şi imaginea personală că sursă a identităţii. Ea afirmă că unul din

aceste motive este schimbarea rolului tradiţional al bărbatului ca producător (breadwinner).

În lipsa acestei surse de identitate, bărbaţii sunt nevoiţi să găsească alte mijloace de

manifestare a identităţii. Astfel, ei încep să se reprezinte prin ceea ce consumă; „ceea ce un

individ are, poartă, conduce şi face în timpul liber.” (Firat, 1994:217 citat în Conseur,

2004:13) „Schimbarea în semnificaţiile genderului au fost susţinute de diverse mişcări sociale

şi culturale precum urbanizarea, mişcarea feministă şi postmodernitatea. (Otnes & McGrath,

2001 citat in Conseur, 2004:13) Conseur (2004) face apel la argumentul lui Firat având la

bază teoria lui Joseph Pleck asupra transcendenţei genderului şi afirmă că, în societatea

modernă, bărbaţii prezintă tot mai pronunţat un comportament tradiţional feminin care se

traduce prin interesul pentru modă şi pentru produsele de îngrijire corporală, în timp ce

femeile prezintă un comportament agresiv. Argumentul conform căruia consumul şi bunurile

deţinute devin o sursă de identitate a fost validat de cercetarea empirică. Subiecţii au sugerat

de multe ori faptul că bunurile denotă stabilitatea şi puterea financiară. Ei nu au ezitat să

afirme că bunurile pe care le deţin, fie ele accesorii, haine sau chiar maşini fac parte din ei şi

din ceea ce reprezintă ei. Mai mult, pentru aceşti bărbaţi bunurile sunt, asemeni corpului, un

instrument exterior de afişare a ceea ce ei simt în interior; bunurile reprezintă „hărţi” ale

identităţii de sine, dar şi mijloace de menţinere a ego-ului.

„Nu mă simt bine fără maşină. Bunurile astea fac parte din imaginea mea.” (F.N, 25)

„Contează maşina pe care o ai; mai mult contează pentru oamenii care nu te cunosc; contează foarte mult impresia pe care o faci când vii şi parchezi maşina într-un loc. Contează şi pentru ego-ul tău atunci când oamenii îţi admiră maşina. Denotă că ai bani, că ai potenţial, că ai ajuns cumva să faci banii pentru a-ţi cumpăra o asemenea maşină. Contează foarte mult şi apartamentul sau casa în care locuieşti.” (C.M, 25)

36

A.S (22) mi-a spus că a fi bărbat în ziua de astăzi înseamnă să fii inteligent, carismatic,

dar şi să ai un costum de firmă şi o maşină frumoasă. Astfel, consumul de bunuri reprezintă o

dimensiune importantă a masculinităţii. Respectiv, pentru a fi un bărbat “adevărat” e nevoie

de posesia de bunuri de consum care să valideze bunăstarea economică. Argumentul lui

Shannon (2006) prezentat în subcapitolul Metrosexual este validat şi de datele empirice.

Într-adevăr, bărbaţii consideră că bunurile pe care le deţin, precum şi produsele pe care le

folosesc sunt necesare pentru succesul lor profesional şi social. Deşi acest aspect va fi tratat

pe larg într-un alt subcapitol, doresc totuşi să menţionez doar că, după părerea unor bărbaţi,

masculinitatea e puternic asociată cu bunăstarea şi stabilitatea financiară.

„Astăzi, un corp ferm şi musculos a devenit un simbol al unei ‚atitudini corecte’, înseamnă că individului îi pasă de sine şi de felul în care arată faţă de ceilalţi; sugerează voinţă, energie, control al impulsurilor infantile, abilitatea de a face ceva din sine.” (Bordo 1990:94 citat in Williams&Bendelow, 2002:74)

Douglas şi Isherwood (1980 citati in Featherstone 1991:17) sunt de părere că bunurile

de consum sunt întrebuinţate şi în ideea trasării liniilor relaţiilor sociale. Cei doi autori citaţi

de Featherstone (1991:17) consideră că utilizarea bunurilor merge mai departe de consumul

fizic al acestora, ele devenind markeri ai relaţiilor sociale. Ceea ce aceşti doi autori sugerează

este, de fapt, o idee derivată din teoria habitusului a lui Bourdieu, respectiv bunurile de

consum desemnează anumite dispoziţii care diferenţiază indivizii, ele devenind “semnale” ale

poziţiei sociale şi ale preferinţelor individuale. Acest lucru a reieşit şi din interviuri, întrucât

chiar dacă subiecţii nu au spus direct faptul că alegerile lor de consum îi diferenţiază de alţii,

acest lucru a putut să transpară din alte afirmaţii. Spre exemplu, faptul că se ocupă de felul în

care arată îi face mai populari.

Teoria lui Bourdieu are aplicabilitate şi sub aspectul corporalităţii, respectiv este

interesant de urmărit cum corpul devine o formă de capital fizic cu un rol simbolic în căutarea

distincţiei sociale. Williams şi Bendelow (2002) afirmă, sub acest aspect, că trupul este unul

din elementele care stă la bază inegalităţilor sociale, întrucât corpurilor, dar şi stilurilor de

viaţă le sunt acordate grade diferite de importantă socială şi simbolică. În ceea ce priveşte

clasele muncitoare, indivizii aparţinând acestor clase produc prin intermediul habitusului un

capital fizic cu o „valoare de schimb” mult mai mică decât cel al claselor dominante. Clasele

dominante, pe de altă parte, au şanse mai mari de a transforma capitalul fizic în alt tip de

capital precum cel economic, cultural, social sau simbolic. „Clasa, corpul şi stilurile de viaţă

sunt interelaţionate în analiza lui Bourdieu asupra consumului şi în căutarea distincţiei

37

sociale.” (Williams&Bendelow, 2002:79). Pornind de la o evaluare strict subiectivă relativ la

magazinele preferate de metrosexualii cu care am stat de vorba am ajuns la concluzia că

acestea se adresează unei clase de mijloc. În acest moment a apărut o noua curiozitate ce

trebuia testată: e nevoie de mulţi bani pentru a fi un bărbat îngrijit? Sub acest aspect părerile

bărbaţilor intervievaţi au fost relativ diferite. Pentru a înţelege mai bine relaţia dintre capital

economic şi îngrijirea aspectului exterior am formulat două întrebări. În primul rând, m-a

interesat opinia lor despre sumele pe care le cheltuie pe îngrijire personală, respectiv dacă li se

pare că au nevoie de o sumă ridicată relativ la veniturile şi posibilităţile lor, precum şi de mult

timp pentru a realiză imaginea pe care şi-o doresc. În al doilea rând, i-am întrebat dacă sunt de

părere că, în general, un bărbat are nevoie de un capital economic ridicat pentru a fi îngrijit.

Prima întrebare, cea legată de propriile cheltuieli le-a ridicat subiecţilor mei o problemă. Chiar

mi-au marturist că nu au stat niciodată să se gândească la lucrul asta şi că nu ştiu exact cât

cheltuie pe lună. Acest lucru înseamnă că ei dispun de au un capital economic care le permite

să investească bani fără a face calcule exacte, mai ales în contextul în care practicile de

înfrumuseţare, precum şi produsele de îngrijire sunt scumpe.

De altfel, în cadrul interviurilor s-au conturat două tipuri de opinii în privinţa

cheltuielilor. Pe de o parte, unii nu considerau că dau foarte mult, pe când alţii mi-au dat

răspunsuri mai atent gândite menţionând că, raportat la venitul lor, cheltuie destul de mulţi

bani pe haine, pantofi şi îngrijire. La o privire mai atentă, cei care nu au considerat că

investesc sume mari erau studenţi care nu lucrau, ei fiind încă întreţinuţi de părinţi, iar cei

care au spus că investesc mult, mai ales raportat la venit erau cei care lucrau şi se întreţineau

singuri. Unul dintre subiecţi mi-a spus chiar că băieţii au nevoie de mai mulţi bani decât fetele

pentru a se îngriji, motivând că feţele au mai multe haine pe care nu le poartă des şi ca atare

ele pot să fie mai ieftine, pe când băieţii investesc mai mult în calitatea îmbrăcăminţii. Mai

mult, el a explicat că feţele au un corp mult mai frumos şi deci, mult mai uşor de scos în

evidenţa, pe când băieţii au nevoie de haine foarte bune pentru a arată bine. Relativ la a doua

întrebare răspunsurile au fost oarecum neclare, subiecţii găsindu-se în imposibilitatea de a

formula o opinie concretă. Revenind la faptul că clasele dominante au mai multe şanse de a

transforma capitalul fizic şi cu riscul imens de a greşi teribil plasând subiecţii intervievaţi în

clasă de mijloc pot afirma că, într-adevăr, subiecţii au convingerea că aspectul fizic plăcut le

poate aduce avantaje serioase, avantaje ce se pot traduce în beneficii financiare. Cel mai

elocvent exemplu în acest sens îl reprezintă părerile bărbaţilor asupra relaţiei dintre succesul

în carieră şi corporalitate.

38

„Consumul asociat cu înfrumuseţarea corpului [...] s-a adresat, istoric vorbind, unui consumator de sex feminin, care se produce pe sine ca un consumator activ, dar şi ca un spectacol al sinelui- pentru a fi privită ca subiect al privitului indeosebi masculin” (Nixon, 1992 citat in Sturrock, Pioch, 1998:1)

Lucrurile au început însă să se schimbe, bărbaţii devenind şi ei, din ce în ce mai mult,

consumatori-ţintă. Acesta este un aspect important, întrucât el nuanţează noile tendinţe

impuse de modernitate. Problema pe care mi-o pun în acest moment este legată de factorul

sau factorii care au determinat această schimbare în patternurile de consum ale bărbaţilor şi,

mai important, ce a determinat interesul crescând al bărbaţilor faţă de propriul corp şi faţă de

aspectul fizic, în general. Am încercat să aflu acest lucru din interviuri. Este clar faptul că

lucrurile s-au schimbat, însă motivele care au generat aceste schimbări sunt mai greu de

surprins.

“Din diversitatea simbolurilor şi expresiilor sinelui, corpul ocupă un loc de o importanţă deosebită, atât fizic, cât şi cultural. Astfel, o componentă importantă a conceptului de sine este imaginea corporală. " (Sturrock şi Pioch, 1998:2)

Sturrock, Pioch (1998:2) notează că Featherstone (1993) şi Thompson& Hirschman

(1995) accentuează semnificaţia crescândă a aspectului fizic prin evidenţierea industriilor care

se concentrează pe corp, respectiv acele industrii care furnizează produse şi servicii de slăbire

şi de întreţinere cosmetică. Featherstone (1993) afrimă că dezvoltarea acestor industrii

alimentează puternic procesul prin care indivizii caută să îşi construiască imaginea. Acest

lucru se întâmplă şi pentru că societatea contemporană valorizează aspectul fizic şi

încurajează păstrarea unui corp şi a unei imagini tinere. Aşadar, metrosexualii au nevoie de

multe produse şi servicii pentru a menţine o imagine dezirabilă. Acest lucru l-am aflat şi de pe

teren, respectiv subiecţii mi-au enumerat toate serviciile pe care le utilizează, precum şi toate

produsele de care au nevoie pentru a se îngriji acasă. Întrebat fiind ce se află pe raftul sau din

baie, D.R (24) mi-a spus:

“Păi se află în momentul de faţă ceara de păr. Crema de mâini, crema de faţă…cremă de corp, un gel de dus şi un balsam de păr. Adică minimum necesar.”

Este destul de clar faptul că reprezentările asupra corpului masculin idealizat şi

coordonatele unui corp dezirabil au influenţat în mare măsură patternurile de consum ale

metreosexualilor, respectiv ei încep să investească tot mai mult în produse şi servicii de

întreţinere corporală. Acestea sunt văzute, tot mai mult, că o necesitate. Nu în ultimul rând,

pentru a fi consumator este importantă deţinerea cunoştinţelor despre bunuri; „cunostinţe

39

despre bunurile noi, despre valoarea lor socială şi culturală, şi despre utilizarea lor

corespunzătoare.” (Featherstone, 1991:19) Acest lucru mă face să mă gândesc că alegerile pe

care le fac indivizii în legătură cu aspectul lor fizic sunt mult mai calculate şi mai raţionale

decât ar putea părea la prima vedere. Consider că Featherstone (1991) punctează foarte

pertinent ideea de cunoştinţă, respectiv că pentru a face o alegere, în general, e nevoie să fi

informat. Aceasta afirmaţie a lui Featherstone (1991) a fost confirmată şi în cadrul

interviurilor. Menţionasem mai devreme în lucrare faptul că bărbaţii au început să

dobândească cunoşinţe tot mai serioase relativ la servicii şi produse de înfrumuseţare. Astfel,

în activitatea lor de consum ei oferă o atenţie sporită locurilor în care se duc pentru activităţi

de înfrumuseţare şi, mai ales, produselor pe care le folosesc acasă. Aceeaşi logică se aplică şi

în cazul achiziţionării hainelor sau a pantofilor, subiecţii mei declarând deschis că sunt foarte

pretenţioşi şi greu de mulţumit, deoarece pentru ei este esenţială calitatea. Mai mult,

adoptarea unui anumit stil vestimentar este un aspect pe care bărbaţii cu care am vorbit îl

consideră important, în acelaşi timp ei putând să îmi explice în termeni foarte clari ce fel de

stil adopta şi ce haine preferă. Diversificarea gamelor vestimentare pentru bărbaţi, precum şi

atenţia sporită faţă de aspectul exterior a determinat bărbaţii să cunoască mai mult şi, probabil

de la femei au învăţat, să îşi adapteze hainele în funcţie de ocazie. Cu toate că au spus că au,

în general, un anumit stil vestimentar ei mi-au menţionat şi faptul că stilul mai trebuie

schimbat.

“Dacă mă duc în club o sa fiu atent să îmi iau o pereche de pantofi, să arăt elegant ca să impresionez. Şi vreau ca atunci când mă întâlnesc cu cineva să se uite la mine şi să îi placă ce vede. Sigur, este şi când mă aranjez numai ca să merg la un suc.” (A.S, 22)

Ramânând în sfera vestimentaţiei, subiecţii mei mi-au menţionat nevoia de asortare.

Aceasta, împreună cu călcatul hainelor a fost unul din punctele comune tuturor interviurilor.

“Îmi primul rând că îmi calc hainele, EU mi le calc în general şi îmi place să fie bine călcate.

Asta cred că e cea mai mare pedanterie a mea. Bine, nu ştiu dacă asta se vede în exterior, dar

eu nu aş suporta să am pe mine nişte pantaloni necălcaţi.” (A.D, 29). Dacă mai devreme

menţionam faptul că bărbaţii au devenit experţi în alegerea produselor sau a stiliştilor, acest

lucru se întâmplă şi în cazul vestimentaţiei. Se pare că ei devin din ce în ce mai pretenţioşi şi,

în mod cert, mult mai atenţi la calitatea şi stilul unui obiect de îmbrăcăminte. “nu am neapărat

locuri preferate, mai degrabă ţi-aş spune locuri în care NU aş merge la shopping cum ar fi, de

exemplu, magazine cu haine de calitate proastă.” (A.D, 29). Nu în ultimul rând, pentru a avea

haine şi pentru a crea o imagine trebuie mers la cumpărături. Contrar credinţei generale

40

conform căreia bărbaţii detestă cumpărăturile subiecţii cu care am discutat au spus că le face

destul de multă plăcere să practice această activitate. Unul din subiecţi chiar a prezentat o

părere elaborată conform căreia, după părerea lui, în spaţii precum mall-ul nu sunt mai multe

femei decât bărbaţi şi că, mai mult, aceştia par chiar relaxaţi.

“Vad foarte mulţi bărbaţi, de toate vârstele şi sunt convins că dacă i-ai întreba aproape toţi ţi-ar spune că detestă lucrul asta. Eu i-am văzut absolut relaxaţi, căutând printre haine şi m-am regăsit şi pe mine în postura asta.” (A.D, 29)

Aşadar, spaţiile comerciale devin şi ele un loc în care bărbaţi petrec timpul cu plăcere.

Unii dintre ei, pe lângă cumpărături, aleg să meargă pentru a-şi petrece timpul liber la o cafea

sau la cinematograf. Alegerea magazinelor în care ei fac cumpărături mi s-a părut destul de

interesantă. După cum am spus mai sus, mulţi dintre ei preferă hainele de calitate pe care,

adeseori, le asociază cu firmele renumite. Aşadar, ei aleg să cumpere de la magazine exclusiv

bărbăteşti precum Bigotti sau Ramsey până la Nike şi Adidas.

Într-un context mai particular, această aserţiune este din nou valabilă. Bărbaţii devin

tot mai mult conştienţi de faptul că un aspect fizic plăcut şi îngrijit, prin orice metode, este

dezirabil social şi că devine, din ce în ce mai tare, o valoare în sine. Mai mult decât atât,

corpul devine un bun care este pus în valoare de alte bunuri. [corpul ca şi construct social] De

asemenea, bărbaţii despre care vorbesc sunt conştienţi, chiar dacă nu afirmă explicit acest

lucru, că utilizarea corespunzătoare a metodelor de înfrumuseţare le pot aduce foarte multe

beneficii. Reluând ceea ce am notat până acum, cred că alegerile pe care le fac bărbaţii

referitor la propriul corp pot fi traduse în manieră economică. Respectiv ar putea fi vorba de

un calcul raţional de conform căruia popularitatea presupusă de aspectul fizic atrgator va

facilita găsirea unei partenere. Prin urmare, sub raportul practicilor de îngrijire şi de

înfrumuseţare bărbaţii şi femeile se apropie din ce în ce mai mult.

Sub semnul amenintarii?

Impactul pe care practicile de cosmetizare l-ar putea avea asupra percepţiei bărbaţilor

despre propria masculinitate nu este de neglijat. De aceea, în cercetarea empirică am căutat să

aflu în ce mod se schimbă percepţia asupra propriei masculinitati sub incidenţă acestor noi

practici. Consider că acesta este un punct esenţial al lucrării, întrucât una din principalele

întrebări de cercetare este referitoare la felul în care masculinitatea se păstrează în ciudă

adoptării practicilor feminin.

41

Bărbaţii cu care am discutat au recunoscut că unele dintre practicile pe care ei le-au

adoptat îi pot face mai feminini, respectiv că practicile în sine sunt feminine. Însă modul în

care mi-au răspuns la această întrebare mi-a dat de înţeles că acest lucru nu reprezintă o

problemă, întrucât există o distincţie fundamentală între a avea activităţi feminine şi a fi

feminin. Unii au afirmat în mod explicit că acest lucru nu e o problemă, recurgând din nou la

argumentul bunăstării.

“Da.. …ne face puţin mai feminini, dar nu e o problemă cât timp ne simţim bine.” (P.C, 22)

“Aşa naspa mă simt când trebuie să mă duc la toaleta căminului să fac chestiie astea, că toţi baieţii stau şi se uită la mine…şi când mai am şi masca aia pe faţă se gândeşte toată lumea că sunt altfel.” (R.U, 23)

Uneori se simţ lezaţi de curiozitatea cu care este privit de cei din jur dacă se întâmplă

să fie surprinşi în timpul unui ritual de înfrumuseţare. N.C mi-a spus că, mai demult, el însuşi

consideră că astfel bărbaţi sunt feminini, însă că a renunţat la această gândire odată ce a

devenit conştient de faptul că feţele sunt mai degrabă atrase de bărbaţi îngrijiţi. Pe de altă

parte, unii subiecţi mi-au spus că pur şi simplu nu se consideră feminini, ci mai degrabă curaţi

şi îngrijiţi. Din interpretarea datelor culese pe teren pot afirma că aceşti bărbaţi nu îşi fac nici

un fel de probleme legate de propria masculinitate. Subiecţii intervievaţi nu îşi simt

masculinitatea afectată de noile practici, devenite deja rutină. Pe de altă parte, nici nu

consideră alegerile igienice şi estetice ale altor bărbaţi mai legate de masculinitate decât ale

lor.

“Observăm bărbaţi care îşi rod unghiile, care nu au grijă de ele şi, mai mult, au mizerii pe sub unghii..nu mi se pare deloc igienic şi nu arată bine. Deci nu, nu sunt de acord.” (C.C, 23)

Practicile de îngrijire şi înfrumuseţare nu sunt pentru subiecţii mei apanaj exclusiv al

feminităţii, ci, mai degrabă, sunt percepute ca o necesitate derivată din standardele moderne

de igiena şi din cultura imaginii, specifică lumii postmoderne. Mai mult decât atât, ei

legitimează acest stil de viaţă prin apelul la noţiunea de moderaţie. Unii dintre ei au făcut

paranteze largi pentru a explica faptul că diferenţa masculin- feminin în raport cu practicile de

înfrumuseţare stă şi în cantitate. “

“Trebuie să păstrezi un anumit echilibru, nu e bine să exagerezi în nici o direcţie. Adică când eşti prea îngrijit, prea solarizat, prea epilat, prea efeminat practic…pentru că toată chestia asta la bărbaţi a pornit de la femei, dar nu cred că ideea e să ajungem chiar ca o femeie.” (A.P, 20)

42

De asemenea, acest nou tip de masculinitate, precum şi practicile conexe stau sub

semnul evoluţiei pentru bărbaţii cu care am discutat. Respectiv, ei consideră că refuzul de a

practica aceste ritualuri de îngrijire ţine de o încăpăţânare în faţa cursului natural al lucrurilor

şi, implicit, se consideră pe sine ca fiind în pas cu tendinţele actuale. Încăpăţânarea pe care am

menţionat-o a fost, din nou, asociată cu dezavantaje.

“Mi se pare că am evoluat, adică nu mai suntem în anii 1300 şi trebuie să ţii pasul. Dacă vrei să rămâi în trecut şi să te încăpăţânezi pe anumite practici old school poate nu ţi-e foarte benefic. Bine, şi poţi să fi conservator şi îngrijit în acelaşi timp. Dacă nu faci excese, cum spuneam, să fii maro sau să mergi la sală şi să iei un milion de suplimente, atunci e ok.” (D.R, 24)

“Atâta timp cât foloseşti produsele ca să fii mai apoi apreciat de toată lumea e ok. Eu şi dacă le folosesc nu se vede pe mine în mod radical. Eu am tot imaginea de student adolescent. De exemplu, nu se vede că folosesc soluţie pentru mătreaţă, se vede numai rezultatul.” (A.S, 22)

Pentru ei important este nu numai să arate bine, ci şi natural, cu alte cuvinte să nu se

vadă că s-au străduit excesiv pentru imaginea lor. Discuţiile purtate cu aceşti bărbaţi au

generat o idee nouă referitoare la felul în care ei definesc masculinitatea. În primul rând, am

aflat că masculinitatea nu are mai nimic de a face cu imaginea, ci ţine mai degrabă de

caracteristici interioare. “Tind să cred că masculinitatea are mai puţin de a face cu imaginea.

Un bărbat adevărat oferă altceva.” (A.P, 20) Un aspect crucial al masculinităţii întâlnit

frecvent în interviuri a fost cel legat de necesitatea de a fi diferit de o femeie. Mulţi dintre

subiecţii cu care am discutat au afirmat că pentru a fi masculin trebuie să te diferenţiezi de o

femeie. Aspectele la care se făcea referire au fost diverse, în funcţie de caz. Unii au considerat

raţionalitatea ca fiind o trăsătură tipic masculină, ei considerând că femeia este iraţională.

Acelaşi demers logic a fost făcut şi în cazul sensibilităţii, de care bărbaţii nu trebuie să dea

dovadă în aceeaşi măsură ca şi femeile. “Să fii masculin înseamnă sa nu fii sensibil ca o

femeie, sa nu plângi la orice final fericit în film.” (R.U, 23)

Am menţionat deja că mulţi consideră masculinititatea ca fiind definită mai degrabă de

caracteristici interioare. Pe lângă raţionalitate şi o sensibilitate scăzută, alte trăsături ar fi

puterea interioară, stabilitatea, echilibrul, stăpânirea de sine şi onoarea. În acest punct mi s-au

părut interesante părerile subiecţilor mei din două puncte de vedere. În primul rând, datorită

faptului că, desi au considerat practicile lor de înfrumuseţare ca fiind uneori feminine, ei nu se

consideră ca fiind feminini. În al doilea rând, dorind să facă distincţia masculin-feminin au

enumerat câteva caracteristici tipice masculinităţii, făcând abstracţie totală de faptul că

43

acestea pot fi şi atuuri ale femeilor. Astfel, tind să cred că, în ciuda schimbărilor produse în

modernitate, avem încă de a face cu un mod de gândire puternic genderizat. Un singur subiect

a făcut o afirmaţie care să infirme ceea ce tocmai am spus.

“Un bărbat trebuie să fie tare şi mai puternic decât o femeie, dar din majoritatea studiilor care se fac pe bărbaţi şi femei reiese ca femeile sunt mai pozitive decât bărbaţii şi ele găsesc mult mai repede ieşiri dintr-o problemă. Aici vorbim şi de ipohondrie şi de alte chestii. În general, bărbaţii când se lovesc de anumite probleme sunt mai speriaţi.” (C.C, 23)

C.C a fost singurul dintre subiecţii intervievaţi care, deşi atribuia masculinităţii

anumite caracteristici, a recunoscut faptul că acestea nu doar pot fi atribuite şi femeilor, dar şi

că uneori femeile posedă aceste caracteristici în mai mare măsură decât bărbaţii. Un alt atu

important al masculinităţii este stabilitatea şi potenţa financiară ca indicator al succesului, dar

şi al puterii de protecţie pe care bărbaţii pot să o ofere. Subiecţii cu care am discutat au făcut

referire, tot oarecum legat de relaţia cu o femeie, la ideea de protecţie, însă nu s-au referit

neapărat la protecţie fizică, ci mai degrabă la un termen generic ce ar putea fi descompus .

“Restul persoanelor să aibă senzaţia că tu poţi să protejezi. Trebuie să fii puternic, dar nu neapărat fizic. Nu trebuie să fii mare ca să te impui. Poţi să te impui şi prin caracter.” (V.P, 19)

O perspectivă aparte a fost introdusă de A.D (29), el fiind din punct de vedere al

vârstei, mai degrabă o excepţie. El consideră că masculinitatea ţine, în cazul lui, de maturitate

şi de implicaţiile pe care această le comportă. Maturitatea, din punctului de vedere, se traduce

printr-o atitudine generală faţă de viaţă, respectiv individul trebuie să fie mai calculat, mai

atent şi chiar mai răbdător. A.D recunoaşte ca perspectiva lui s-a schimbat odată cu vârstă, în

sensul în care ceea ce consideră mai demult a fi un clişeu a devenit o optică pe care şi-a

însuşit-o şi a interiorizat-o.

“Întotdeauna mi s-a părut un clişeu faptul că masculinitatea e asociată cu stabilitatea, cu puterea asta interioară, dar am ajuns la o vârstă la care asta mi se pare un atu şi chiar o definiţie a masculinului.”

Prin urmare, nu numai că subiecţii intervievaţi nu se percep efeminaţi, dar în ciuda

practicilor moderne pe care le adoptă pentru a se îngriji, ei continuă să definească

masculinitatea în termeni tradiţionali. Consideraţiile făcute în acest subcapitol se bazează pe

studiul empiric al noii masculinitati şi ele validează poziţia lui Giddens referitoare la lipsa de

anxietate a individului în ciuda posibilităţilor nesfârşite de carcateristici ale sinelui. Mai mult,

44

am confirmat faptul că masculinitatea nu se află intr-o criză identitară, ci ea este construită in

termeni foarte clari, atat in sine, cat si la nivel de discurs.

45

Concluzii

În această lucrare am arătat că noua masculinitate este interiorizată de anumiţi bărbaţi

şi devine o formă a identităţii de sine. Ea se construieşte sub forma unui proiect reflexiv al

sinelui. La baza alegerilor estetice stă o sumă de calcule raţionale referitoare la posibile

beneficii. Metrosexualii devin manageri ai propriului corp, utilizând o diversitate de practici şi

servicii de înfrumuseţare şi devenind foarte preocupaţi de vestimentaţie. Identitatea

masculină, precum şi alegerile estetice sunt modelate în cadrul relaţiilor de prietenie şi de

intimitate. Acestea reprezintă două forţe majore în construcţia masculinităţii. Ele conturează

ceea ce este dezirabil, ajută individul să aleagă şi corectează “deviatiile” care nu sunt

conforme cu normele grupului sau ale cuplului.

Schimbările estetice provocate de modernitatea târzie pot fi explicate, într-o oarecare

măsură, prin accesibilitatea crescută la serviciile de înfrumuseţare şi prin generalizarea unei

imagini îngrijite a masculinităţii. Această generalizare a fost facilitată de mijloacele media

care au promovat intens imaginea bărbatului metrosexual. De asemenea, faptul că rolurile de

gender şi-au pierdut din rigiditate favorizează apariţia şi manifestarea noilor identităţi

masculine. Mai mult, schimbările produse în piaţa muncii, trecerea de la munca predominant

fizică la cea intelectuală, a antrenat nevoia de construire a unei noi imagini, adecvată noului

statut. În acest context, consumul şi bunurile deţinute au o importanţă majoră pentru

metrosexuali, întrucât ele reprezintă un mod de exteriorizare a sinelui. Aceleaşi valenţe le are

şi corporalitatea; corpul devine un suport extern al identităţii de sine. Aspectul fizic îngrijit

este important pentru aceşti bărbaţi în sensul în care el are relevanţă pentru succesul

profesional şi social.

Activităţile de cosmetizare au fost, până nu demult, apanaj exclusiv al feminităţii, însă

bărbaţii au început şi ei să apeleze la acestea. Ei nu se simt absolut deloc efeminaţi, întrucât

fac distincţia foarte clară între practici feminine şi a fi feminin. Pe lângă faptul că a te

înfrumuseţa nu te face feminin, masculinitatea se traduce, în linii mari, prin tărie de caracter,

prin lipsa sensibilităţii, prin onoare şi, în special, prin putere şi stabilitate financiară. Mai mult,

ei au o atitudine negativă faţă de retrosexuali. Metrosexualii sunt de părere că bărbaţii

aparţinând celeilalte categorii nu au parte de aceleaşi avantaje şi ei critică intens opţiunea lor

de a nu se îngriji.

46

Referinte bibliografice

Anderson K.N. (2008), From Metrosexual to Retrosexual: The Importance of Shifting Male

Gender Roles to Feminism. UCLA Center for the Study of Women. Thinking Gender

Papers, 1 feb.

Carrigan, T., Connell, B., Lee, J., 2002. Towards a New Sociology of Masculinity în Rachel

Adams, David Savran (coord.), The masculinity studies reader, Oxford: Blackwell

Publishers Ltd., pp.99-119

Conseur, Amanda Alison (2004), Factors influencing the emergence of the metrosexual, MA thesis, University of Georgia.

Edwards, T. (2006) Cultures of masculinity Londra: Routledge.

Featherstone, M. (1991) Consumer culture and Postmodernism Londra: SAGE Publications.

Giddens, A. (1991) The Consequences of Modernity Stanford, CA:Stanford University Press

Giddens, A. (1991) Modernity and self identity. Self and Society in Late Modern Age

Stanford, CA : Stanford University Press.

Gill, R., Henwood, K., McLean, C. (2005) Body projects and the Regulation of Normative

Masculinity in Gill et all., Body and Society, 11 (1): 37-62

Macnamara, J.R. (2006) Media and the male identity. The Making and Remaking of Men New

York: Palgrave Macmillan.

Seidler, V.J. (2007) Masculinities, Bodies and Emotional Life, Men and masculinities, 10(1):

9-21.

Shannon, B.A. (2006) The cut of his coat. Men, Dress and Consumer Culture in Britain,

1860-1914, Athens, OH: Ohio University Press.

Simpson, M (2002) Meet the metrosexual,

http://marksimpson.com/pages/journalism/metrosexual_beckham.html

Simpson, M (2006) Here come the mirror men,

http://marksimpson.com/pages/journalism/mirror_men.html

Sturrock, F., Pioch, E. (1998) Making himself attractive: the growing consumption of

grooming products, Journal of Marketing Intelligence and Planning, 16(5): 337-343.

47

Tungate, M. (2008) Branded Male. Marketing to men Londra:Kogan Page Ltd.

Webb, J. (2004) Organizations, Self-Identities and The New Economy, Sociology, 38(4):719-

738.

Williams, S.J., Bendelow, G. (2002) The Lived Body. Sociological Themes, Embodied Issues

Londra:Routledge