8/2/2019 Popa-Arca lui Noe

1/10

Arca lui Noe -Nicolae Manolescu

Crile le uitm totdeauna mai repede dect nevzuta lume de senzaii i impresii pe care ele o es n noi.

Inca de la inceput Nicolae Manolescu afirma ca "Arca lui Noe" este "un lung eseu despre

roman", aducand in discutie, cum este si firesc, definirea acestei specii literare cu o dezvoltare atatde prodigioasa. Nu exista un consens, spune criticul, in ceea ce priveste romanul: Iliada" si

"Odiseea" sunt romanele celor vechi, epopeile bine cunoscute ale umanitatii. Pentru , cele dintairomane sunt Ies chansons de geste, iar pentru altii romanul incepe cu Balzac. Primul se ocupa doarde confectionarea de ierbare, iar cel de-al doilea "vede in varietatea ierbarului doar mijlocul de averifica legea de la care a pornit".In absenta unui roman, lectorul obisnuit citeste opere pe care leconsidera romane, la fel cum Petruska din "Suflete moarte" crede ca citeste literatura. Cititorul de

romane nu exista in "Arca lui Noe", ci doar un "critic al Romanului".Romanul are o evolutie lunga, incepand din a doua parte a secolului al XVIII-lea, pana in secolul

al XlX-lea si in deceniul al treilea al secolului al XX-lea. Pe aceasta linie evolutiva, Nicolae Manolescu

identifica trei modele artistice: doricul, ionicul si corinticul. "Doricul romanului (cum il vom numi deaici inainte) apartine unei varste biblice de inceput si unui creator la fel de impasibil ca si Creatorul".Ionicul inseamna "psihologism si analiza", romanul clasic in care exista o distanta etica intre

personajele sale si autor, aceeasi distanta care exista intre personajele divine si cele trecatoare,pamantesti. Noul roman a renuntat la iluzie, in schimbul autenticitatii: "Eu este totdeauna El: celcare scrie si care nareaza". Socialitatea lasa locul sentimentelor, individualitatii. In romanul corinticse prezinta "o noua forma de dominatie, ce seamana cu represiunea". Personajele sunt simplemarionete, la discretia unui Dumnezeu jucaus, care innoieste lumea in sensul dorit de el. Acest tip deroman este "unul al ingenuitatii pierdute".

In romanele moderne, autorul omniscient abdica in favoarea unui "narator partial". Problemelecare se ivesc sunt multiple: "intai ne vom referi la rafinarea strategiei iluzioniste, care conduce incet-

incet romanul spre o naturalete admirabila, accentuand verosimilul, cand Hinterlandul sau poate ficrezut, o clipa, viata adevarata (in acest punct, realismul triumfa total asupra romanescului); pe

8/2/2019 Popa-Arca lui Noe

2/10

urma, vom incerca sa explicam de ce, in ce imprejurari si in ce mod, strategiei iluzioniste i-a luat locul

o strategie contrara, menita a nu rupe romanul...". Romanul s-a straduit, timp de doua sute de ani,sa fie cat mai apropiat de verosimil , asa cum au procedat Fielding si Filimon, prin compunerea debiografii. La Flaubert, Zola si Duiliu Zamfirescu, modul de narare a faptelor devine impersonal.Manipularea personajelor, in romanul vechi, este o modalitate de a "interpreta necontenit faptelesau gandurile eroilor sai." Impersonalitatea nu inseamna epuizarea dorintei de firesc a autorului: setrece de la autorul omniscient la naratorul psihologizant, de la doric la ionic. Realismul psihologicimplicit inseamna o trecere in doua etape, similare cu vechiul realism "obiectiv": intai exista o voce,apoi o scena de teatru. In romanul "Ciocoii vechi si noi", actul de narare apartine autorului; se poatevorbi de "editorial omniscience" in sensul dat de Norman Friedman, din "Point of View in Fiction"din antologia lui Philip Stevick, "The theory of the Novei". In "Ciocoii vechi si noi", vocea este

intotdeauna a autorului, de aceea "Dedicatia" si "Prologul inseamna acelasi lucru cu romanul. In"Adela", "Jocurile Daniei" si "Ambasadorii", autorul si naratorul reprezinta voci distincte: naratorulare o biografie bine stabilita, e un personaj in carne si oase, iar povestirea este la persoana intai, a

treia sau a doua, cum se intampla in cazul lui Michel Butor. Nu se stie cum este Adela in realitate, cinumai cum o descrie Emil Codrescu; la fel, nu se stie cum este Emil Codrescu, ci numai cum seprezinta el insusi in roman: "Naratorul a exilat pe autor si a pus in paranteza personajul". In "Sprefar" sau "Vanatoarea regala", naratorul e pus in paranteze de personaj.

Se observa patru tipuri distincte de roman: in primul tip de roman, autorul indeplineste functiade instanta transcendenta, se comporta asemenea unui Dumnezeu, in al doilea tip, perspectivaeste exterioara, iar comentariul este nepsihologic, impersonal, in al treilea, perspectiva esteinterioara, psihologica, naratorul devenind "autoritatea dominanta", in ultimul tip de roman,perspectiva este interioara si psihologica, pluripersonala . In romanul doric, personajele si naratorulse afla de parti diferite ale baricadei. Exista o relatie de "extrateritorialitate", de descriere din afara a

lumii. In romanul ionic, naratorul si lumea coincid. Diferenta este simpla: "in romanul doric, aparenumai ceea ce si intrucat exista; in cel ionic, exista numai ceea ce si intrucat apare." Trecerease realizeaza de la obiectiv la subiectiv. Doricul si ionicul presupun si o viziune naturalista a lumii.Corinticul va incepe sa-si dirijeze energiile in alta directie: "Hinterlandul romanului corintic redevineconventional: alegoric, mitic, fantezist, exotic sau pur si simplu livresc." Asistam astfel la constituireaunor provincii iluzorii: "Constantinopolul din Creanga de aur, Oranul din Ciuma, provincia din

Bunavestire" - sunt mai aproape de realismul din "Salammbo" sau din "Razboi si pace". Romanelede acest tip sunt construite in miniatura, in filigran: "in al doilea rand, o data sensul realist abolit,este loc pentru alegorie, pentru basm, pentru satira. Creanga de aur e o conte philosophique ca

si Narziss si Goldmund al lui Hesse. Jocul cu margele de sticla e o alegorie ca si Ciuma. Subvulcan este ezoteric, precum Ulysses." Romanul corintic este parodic, prin esenta, folosind toateprocedeele existente inainte. Nu se urmareste verosimilul, ci suprimarea lui: "Toate procedeeleparandu-i bune, nici unul nu mai e utilizat in maniera senin-inocenta dinainte". Romanul se scrieluandu-se in deradere. In plus, "romanul corintic tinde sa legitimeze valabilitatea artefactului."Romanul, nu doar cel corintic, este o "Arca a lui Noe", o lume inchisa, in acelasi mod in care

"Comedia umana", de Balzac si "Castelul" lui Kafka reprezinta lumi inchise.Simbolul Arcai lui Noe este al lumii salvate, creandu-se substitute ale lumii reale, "ca un desen de

Mondrian sau o sculptura de Brancusi": "Destinul romanului este legat de realismul lui: genul se

opreste intotdeauna la jumatatea drumului intre duplicat si simbol...". In corabia cartii, autorul

inchide usa in spatele sau, la fel ca Dumnezeul biblic, care lasase sa intre in arca pe "Noe, Sem si celetrei neveste ale fiilor lui cu el: ei, si toate fiarele campului, dupa soiul lor, toate vitele dupa soiul lor,

8/2/2019 Popa-Arca lui Noe

3/10

toate taratoarele cari se tarasc pe pamant dupa soiul lor, toate pasarile dupa soiul lor, toate

pasarelele, tot ce are aripi...".Cartea lui Nicolae Manolescu nu este o istorie a romanului, ci exploreaza chipul romanului, fiind o

prezentare exhaustiva. Operele trebuie analizate in valoarea lor infinitezimala, pornind de la ArthurThibaudet, Leo Spitzer si Erich Auerbach. Spatiul incert dintre tipurile de roman se cerea fi cercetat;Lionel Trilling afirma ca viitorul este al romanului de idei, mai valoros decat romanul slefuit ca o

oglinda, dar incapabil sa transmita ceva catre cititori.

Cele trei modele artistice : Doricul,Ionicul,Corinticul .

Doricul infatiseaza o varsta a iluziilor si a inocentei genului.Lumea romanului doric esteomogena,coerenta si plina de sens.Exprima mentalitatea burgheziei inascensiune.Energie,intrepiditate,exces.Eroi virili.Sociabilitatea pozitiva si triumfatoare.Miturile

luptei,vigorii si cuceririi.Valoarea dominanta:economicul.Sexualitatea ca luare inposesie,acaparatoarea,ofensiva,masculina.Tragedii care nu modifica sensul pozitiv al lumii.Viziuneadorica este auctoriala.Viata apare ca superioara si reflectiei si simtirii.Narator supraindividual.Magiaartei, trompe loeil ,iluzionism,creatie.Forma inchisa,teleologica.Tirania

semnificatiei.Constructia:modelul lumii rasturnat.Psihologia crizei si a exceptiei.Preponderentamoralului asupra psihologicului:subiectul se pierde in obiect.Eroul ca

obiect.Caracterologie,tipicitate.Epic,logic,continuitate.Fresca,cronica,istorie.

Ionicul infatiseaza o varsta a constiintei de sine.Lumea romanului ionic ramane plina de sens,darisi pierde omogenitatea.Exprima mentalitatea unei burghezii stabilizate si aristocratizate.Lipsa de

spirit intreprinzator,atonie,individualism.Spirit de finete,discernamant.Socialitate refuzata,pusa laindoiala.Valorile dominante sunt de ordin personal.Subiectivitate sifragmentarism.Autenticitate,interioritate,intimitate.Sexualitatea cafrustrare,neputinta,idealism,defensiva.Dramele personale nici nu modifica,nici nu se lasa intactsensul lumii:se separa de el,merg in paralel.Viziunea ionica este relativista.Simtirea este superioaravietii si adesea reflectiei.Psihologism.Eroul ca subeict. Narator-personaj.Intermediarul.Reflectorii.Jurnalul,confesia,biograficul.Autoscopie.Formadeschisa,ignorarea scopului.Trucarea constructiei:asimilarea formei romanesti cu forma

sentimentului.Liric,evolutie paradoxala,discontinuitate.

Corinticul infatiseaza o varsta a ironiei.Lumea romanului corintic esteneomogena,incoerenta,vida.Exprima o mentalitate derutata sau abuziva,fara discernamat,autoritarasau opresiva.Mimarea sau parodia tuturor atitudinilor active.Socialitatea represiva.Valorile

dominante sunt de ordin potic.Reflectia este superioara si vietii si simtirii.Raport de fortedescarnat.Miturile inutilitatii,jocului,absurdului.Metafizicul ironic.Sexualitateapolitizata,deturnata,dominatoare.Transcendenta goala:naratorul supraindividual.Viziunea esteironica:artificul.lucidul,masca,caricatra.Forma alegorica,simbolica.Confuzia subiect-

obiect.Ambiguitate.Povestirea filosofica,parabola,mit.Metaromanul.

8/2/2019 Popa-Arca lui Noe

4/10

Jocurile Maitreyiei ( Maitrey -Mircea Eliade)

Criticul discuta in debutul capitolului dedicat romanului Maitreyi , conceptia despre roman alui Mircea Eliade. Astfel, citandu- l pe Eliade, N. Manolescu observa ca in genere, romanultraditional, social sau psihologic, este respins pentru vina de a se restrange la anumite aspecte alevietii, careia i- ar da si un inteles prea burghez. Criticul constata ca sunt incriminate tocmai aceleteme-cliseu care au facut din roman un gen popular , in locul acestora propunandu -se, ca obiect alromanului, anularea limitarii psihologiei la sufletul comun si interior si sondarea unor zoneesentiale ale constiintei.

Romanelor sociale si psihologice, autorul le opune romanul metafizic/ existential,bazat pe cunoasterea esentiala, reala , directa, care nu are nevoie de psihologie, un roman al conditiei umane , in care drama umana se coboara pana la radacinile fiintei. Eliade doreste caromanul nostru sa se orienteze dinspre social si psihologic spre ontologic.

In continuare, N. Manolescu incearca sa surprinda punctele comune, dar si diferentele dintreEliade, pe de o parte, si Camil Petrescu si Anton Holban, pe de alta parte, toti trei autori de romanepsihologice, din perioada interbelica. Demersul sau este determinat de atitudinea de refuz alpsihologismului, manifestata de Mircea Eliade.

Criticul atrage atentia asupra unui paradox: desi majoritatea romanelor lui M. Eliade din anii'30 sunt psihologice si ionice, conceptia pe care autor ul incearca sa o impuna nu mai este, ea,aceea ionica. Criticand psihologismul, Eliade critica romanul ionic. In locul analizei si al tairii,romanul conceput de Eliade vrea sa instaleze naratiunea, ca forma readaptata a mitului si amitologiei la cons tiinta moderna. Romanul dorit urma sa impuna cel putin doua sau trei personajemitice personaje care participa in chipul cel mai deplin la drama existentiala.

Romanele lui Eliade se caracterizeaza prin autenticitate. In cele ce urmeaza, N. Manolescuciteaza o definitie a autenticitatii, extrasa din Oceanografie : In fata originalitatii, eu propunautenticitatea (...) A trai tu insuti, a cunoaste prin tine, a te exprima prin tine.

Odata aceste observatii emise, criticul trece la interpretarea romanului Maitreyi , singurulroman al lui Mircea Eliade care da, in chip indubitabil, recitit astazi, impresia de capodopera.Manolescu defineste acest roman de tinerete al lui Eliade prin intermediul unei descrieri simple:Este, cine nu stie, o poveste de dragoste.

In continuare, criticul aduce in discutie dubla perspectiva asupra evenimentelor, pe care odetine personajul- narator: cea contemporana si cea ulterioara. Astfel, in epoca iubirii pentruMaitreyi, el tine un jurnal intim pe care il completeaza si corecteaza mai tarziu, cand istoria acesteiiubiri s-a consumat; cand scrie in jurnal intamplarile fiecarei zile, nu stie cum se va sfarsi totul, darcand rescrie jurnalul, sub forma unui roman, cunoaste acest sfarsit.

Nicolae Manolescu discuta despre un narator dramatizat (Allan, care consemneazaevenimentele in jurnal) si despre un autor implicat (Allan, ce rescrie jurnalul sub forma unui roman).

Rolul celui din urma consta intr -o luminare diferita, mai buna, a faptelor pe care naratorul jurnaluluile-a consemnat cum s-a priceput: luminare care-i permite sa reintroduca in aceste fapte o ierarhiede semnificatie. Astfel, anumite evenimente, desi importante in momentul desfasurarii lor, isireveleaza caracterul de situatii-cheie abia din prespectia tarzie a contemplarii intregii povesti deiubire.

Nicolae Manolescu intrevede in Maitreyi structura dramatica din Padurea spanzuratilor .Astfel, romanul-jurnal al lui Eliade se deosebeste de cele ale lui Anton Holban si Camil Petrescu, insensul in care , daca acestia din urma fac eforturi de a elimina o astfel de structura, reducandromanul la forma pura a unui jurnal inconstient de articulatiile sale, efortul lui Eliade este unulcontrar, romancierul urmarind marcarea acestor articulatii. Prin urmare, primele 3 capitoleconstituie o introducere; apoi, odata cu mutarea in casa Sen, Allan incepe sa tina un jurnal, ceea ce

denota faptul ca mutarea constituie un prim eveniment important, iar in capitolul al XII-lea este

8/2/2019 Popa-Arca lui Noe

5/10

surprins punctul culminant descoperirea iubirii celor doi, de catre Chabu care il determina peAllan sa isi inceapa confesiunea scrisa.

Prin tehnica rescrierii jurnalului sub forma unui roman, Mircea Eliade se intoarce cu jumatatede pas spre romanul doric: cand scrie romanul, Allan st ie mai mult decat stia cand tinea jurnalul:dar e departe de a sti totul. Astfel, perspectiva naratorului jurnalului este corectata de perspectiva

naratorului care, situat la o anumita distanta, cunoaste evolutia evenimentelor, insa detine operspectiva limitata.

In continuare, Nicolae Manolescu analizeaza aspecte ale iubirii celor doi protagonisti. Astfel,acesta observa ca notiunea de iubire este mult mai cuprinzatoare pentru Maitreyi sau pentru soraei Chabu decat pentru Allan. In virtutea unei conce ptii panteiste, cele doua fete sunt indragostite decopacul lor, fapt pe care Allan, europeanul lucid, egocentric si superficial initial nu il poateintelege. Insa in cazul sau, iubirea opereaza in el un miracol. In cazul lui Allan, pasiunea are fortade a-l converti. Spre deosebire de romanele contemporane lui Maitreyi cele ale lui Anton Holban siCamil Petrescu , in care eroii masculini nu sunt schimbati de iubire, in Maitreyi iubirea are putereade a converti si a initia barbatul.

Initierea ia forma unui joc. Jocurile Maitreyiei sunt expresia uneia dintre cele mai serioase

intelegeri a iubirii din cate am intalnit in romanul romanesc, constata N. Manolescu. JocurileMaitreyiei sunt jocurile pasiunii. Pasiunea isi confirma si de aceasta data caracterul nefast, ale carui victime sunt Chabu,

Maitreyi si Allan. Chabu este victima absolut nevinovata, care il iubeste pe Allan, fara sa -si deamacar seama, si, fragilul ei suflet neputand suporta tensiunea, explodeaza (...) Chabu e geloasainconsti enta de gelozia ei, asa cum e indragostita fara sa aiba constiinta limpede a iubirii. In modcert, victima suprema a pasiunii este personajul eponim. Maitreyi se consuma in focul pasiunii panala capat, caci faptele ei ulterioare despartirii denota innebunirea sa. Solutia lui Allan e numaisuperficial alta decat a Maitreyiei. Singurul personaj masculin al romanului de la 1930, care aresentimentul de a fi posedat absolutul iubirii, Allan e la fel de bolnav ca si Chabu si Maitreyi.Diferenta dintr e el si Maitreyi consta in faptul ca Allan pare ca se vindeca. Finalul deschis al

romanului arunca un semn de intrebare si asupra destinului protagonistului: Ce mai stim noi despreel, odata manuscrisul romanului incheiat? se intreaba criticul in inche ierea capitolului dedicatromanului Maitreyi .

Referinte critice

Eugen Simion Bucuresti, 10 martie 2009 din prefata editiei romanului Maitreyi , aparut laEditura Litera International, 2009Ar fi o eroare sa socotim insa Maitreyi un roman autobiografic. Este un roman-jurnal, in careprozatorul foloseste in chip indiscutabil experienta sa in India. Sunt trei nivele temporale si, implicit, trei nivele ale scriiturii in Maitreyi : (a) jurnalul intim alpersonajului care traieste o intamplare miraculoasa, transformata intr-o tragedie plina de sensuri;acesta inregistreaza experienta existentiala in chiar momentul manifestarii ei, (b) insemnariulterioare ale diaristului care infirma sau completeaza primele impresii si (c) confesiunea naratoruluipe masura ce naratiunea se scrie dupa ce experienta (istoria) s- a incheiat. avantajul acestei tehniciconsta in faptul ca diminueaza sentimentul fictiunii si sporeste iluzia autenticitat ii faptelor. Cititorul

traieste astfel cu impresia ca prozatorul nu face decat sa-si transcrie propria biografie. Totul este,

8/2/2019 Popa-Arca lui Noe

6/10

desigur, o iluzie. Maitreyi este un roman si, deci, o fictiune in care s-a topit o parte din biografiaautorului. In interiorul romanului erotic este insa un alt roman, de atmosfera si de moravuri. Allan si Maitreyi sunt intruchipari exotice ale unui mit etern: acela al cuplului de indragostiti.Maitreyi este o adolescenta in care zace o senzualitate rafinata laolalta cu o inocenta derutanta

pentru europeanul rationalist Allan, obisnuit cu un alt comportament feminin. Maitreyi, crescuta intr -o civilizatie a semnelor si o civilizatie a pudorii maxime, il atrage pe Allanintr- un joc erotic complicat si imprevizibil. Oricate nemu ltumiri estetice ar trezi, Maitreyi este un roman viu, substantial, cu o deschidere nouaspre problematica omului modern. Nu atat exotismul desi nici acesta nu poate fi ignorat esteelementul inedit in romanul lui Eliade, ci un spirit nou de a gandi destinul omului in secolul al XX-lea,o vointa clara de sincronizare cu spiritul timpului. Intelectualizarea conflictului epic este un primelement (...) Este, apoi, senzualitatea care patrunde intr-o forma compacta in proza noastra prinEliade. (...) Eliade incearca sa construiasca o mitologie a seductiei . Reuseste, in buna parte.

Mihail Sebastian Mircea Eliade: Maitreyi , Romania literara, 6 mai 1933Maitreyi este un miracol implinit. (...) Fiecarui timp probabil ii trebuie o carte frumoasa de iubire,Daphnis si Cloe, Paul et Virginie. Maitreyi este aceasta carte de iubire. Intr -o epica plina de averi, arendasi revoltati sociai de stil samanatorist, cucoane sentimentale sieroi superiori ratati in provincie, intr-o asemenea epica, oamenii, culorile, stituatiile, portretele luiMircea Eliade insemneaza o puternica si decisiva revolutie. Un poem poate, o legenda, un mit. (...) Daca ar ajuta la ceva, v -as spune ca este cea mai frumoasa simai trista carte pe care am citit- o.

Pompiliu Constantinescu - Mircea Eliade: Maitreyi, Vremea , 21 mai 1933

Maitreyi este una dintre acele carti cu destin de miracol in cariera unui scriitor si chiar a uneigeneratii. Maitreyi se imbina pe doua planuri, aproape fuzionante: al luciditatii masculine si al evocarii depoetica naratiune al unui senzualism de magie erotica. Maitreyi este o femeie si un mit; este mai ales un simbol al sacrificiului in iubire (...)

Perpessicius Maitreyi, Cuvantul , 14 mai 1933Maitreyi va ramane cartea de capatai a indragostitilor de dragoste, poemul adolescentei, in primulrand al acelei adolescente specifice veacului nostru, incitat de evadare si exotism. Maitreyi realizeazain literatura noastra o eroina comparabila eroinelor tragice, univeresale.

Serban Cioculescu Maitreyi, Adevarul , 29 aprilie 1933Mircea Eliade nu a cultivat insa exoticul pentru exotic, ci numai ca un complement firesc psihologieitenebroase a femeii primordiale. Sub masca tuciurie si incerta a Maitreyiei joaca trasaturileinsesizabile ale Evei eterne, ale eternului feminin. Clasabil ca romantic numai exterior, prin culoarealocala, surprinsa in caminul inginerului Sen si urmarita in detaliile ambiantei naturale, romanulMaitreyi apare clasic ca tratare morala. Maitreyi nu este numai un punct culminant in evolutia talentului dlui Mircea Eliade, ci un momentcare va marca evolutia romanului romanesc. Alaturi de Patul lui Procust , romanul admirabil al dluiCamil Petrescu, Maitreyi se asaza in fruntea epicii noastre de substanta, care capteaza viata inresorturile ei permanente.

8/2/2019 Popa-Arca lui Noe

7/10

Eugen Lovinescu Istoria literaturii romane contemporane

(...) Maitreyi, poem de iubire, in nicio legatura cu epica, de o puritate de sentiment, de exaltarelirica, de o pasta atat de fina si atat de ciudata a eroinei, in decorul unui peisagiu inedit.

George Calinescu - Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent Idila dintre doua fiinte de rase deosebite, despartite prin moravuri, unite in universalitateadragostei, e o veche tema romantica. Oricat s -ar fi cuvenit ca autorul sa dezvolte mai degraba inefabilul sufletesc, figura eroinei nu egresita, ea e un animal asiatic cu o alta intelegere despre viata, uimind tocmai prin interpretareainedita a notiunii de pudoare (...) Mircea Eliade a imbogatit literatura romana cu o viziune nouascriind intaiul roman exotic in adevaratul inteles al cuvantului.

Ov. S. Crohmalniceanu Literatura romana intre cele doua razboaie mondialeEpica scriitorului e o prelungire directa a eseisticii sale. Romanele lui sunnt, cel putin la inceput,niste jurnale, menite sa inregistreze, fara nicio veleitate literara, trairi intelectuale abisale. Cartea izbuteste sa fie o confesiune autentica; intensitatea pasionala dicteaza textului o sinceritatecuceritoare si inlatura cochetariile intelectuale, dandu-le chiar, acolo unde intervin, culoareaadevarata, a lasi tatilor morale ascunse sub filosofia trairii. Eroul se grabeste a cauta incontemplatia mistica mai ales puterea de a- si uita dragostea. Aparent roman exotic, Maitreyi reconstituie o revelatoare diagrama a inaltarilor si caderilor pe care le poate cunoaste iubirea dintredoi oameni cu formatii sufletesti foarte diferite.

Dumitru Micu In cautarea autenticitatii Maitreyi e in masura a cuceri cititorul de orice conditie prin frumusetea simpla a povestii dedragoste. (...) Cu Maitreyi, prin Maitreyi, europeanul patrunde in sufletul indic. Descopera acestsuflet pe masura ce i se dezvaluie dufletul iubitei care il rezuma pe cel al umanitatii hinduse.

Monica Lovinescu Unde scurteMircea Eliade a ocupat de la inceput in literatura romana un loc ap arte: izvoarele sale de inspiratienu erau comune celorlalti romancieri. (...) el a fost printre primii care au acordat monologuluiinterior, frangerii lineare a timpului, importanta cuvenita. Intr -un peisaj ca acela al Romaniei dintre cele doua razboaie, in care scriitorii se intrebau, se mirausi creau in acelasi pas cu scriitorii occidentali, Mircea Eliade isi face un loc aparte, indreptandu-siprivirile si aiurea. Ceea ce s- ar putea numi ispita indiana se oglindeste in creatia sa literara printr -un univers de semne, in care fantasticul dobandeste proportii noi. Dar scriitorul Mircea Eliade nu serefera niciodata aparent la savantul Mircea Eliade. El nu face nicio clipa teorie in literatura sa.

8/2/2019 Popa-Arca lui Noe

8/10

Drumul si spanzuratoarea

(Ion -Liviu Rebreanu)

Nicolae Manolescu considera drumul de la inceputul lui Ion legatura dintre lumea reala silumea fictiunii, urmarindu-l, intram si iesim, ca printr-o poarta, din roman. E o cale de acces, care seremarca inca din prima pagina a romanului, aparand deocamdata ca un personaj, cel dintai dinroman, sprinten si nerabdator sa ajunga la destinatie. Cinci sute de pagini mai departe, Herdelenii ilstrabat in sens invers, parasind definitiv satul.

Senzatia de trecere (definitiva) a timpului este foarte vie, ultimul personaj al romanului fiind totdrumul (infatisat insa la o alta varsta: batran, batatorit).

In acelasi registru, Manolescu remarca faptul ca viata fictiva se pierde in viata cea mare si farainceput (precum soseaua nationala). Romanul fiind un univers inchis si rotund, el seamana cu unsuccedoneu artificial al realitatii deschise si infinite : pare a se varsa, si la un capat si la altul, in viata,dar e complet izolat de ea. Realitatea a fost pentru mine numai un pretext, s crie Rebreanu,pentru a -mi putea creea o alta lume, noua, cu legile ei, cu intamplarile ei.

Manolescu revine la inceputul romanului remarcand tacerea in care este invaluit satul. El privestenemiscarea si linistea ilustrate de Rebreanu, drept o intuitie remarcabila a acestuia : ele sunt o pauzain marele spectacol al lumii, care permite instaurarea unei durate imaginare. In romanul realistobiectiv, ce pare a continua in chip direct viata, de la apogeul doricului, astfel de pauze sunt absolutnecesare in opinia lui Manolescu, desi ele raman in general insesizabile. Treptat satul este populatde autor.

Asadar romancierul isi ia in stapanire universul fara intermediari, zugravindu-l meticulos. Nu seintreaba cine vede locurile, casele, cainii, gainile si ulcica de lut. Toate acestea sunt pur si simpluacolo, de cand lumea. Ochiul in care se reflecta este la fel de surprinzator si de obiectiv ca ochiul lui

Dumnezeu.Romancierul, spre deosebire de Dumnezeu, nu are de-a face cu haosul primordial : nu incearca sa

ne convinga ca el a facut ce exista. A devenit mai abil, si-a perfectionat tehnicile de sugestie : lumealui este acolo de totdeauna. In aceasta simultaneitate e una din conventiile centrale ale naratiuniiomnisciente. A creea un univers din haos inseamna a-i da un nume, a-ti introduce citirorul intr-ununivers deja existent inseamna a recunoaste lucrurile odata cu numele lor. Drumul spre Pripasinainteaza printre nume de locuri.

Manolescu continua cu o definitie a romanului doric prin intermediul romancierului, elementesential al poeticii realiste : universul in relief, uman si natural, tridimensional sau cu alte cuvinte,enclidian. Altfel spus, romanul e o felie de viata. In locul unor obiecte si fiinte caracterizate de opura existenta, avem personaje si actiuni caracterizate de o anumita semnificatie ; nu sunt

individualitati, ci tipuri inainte de a fi prezente particulare.Din acest punct de vedere romanul realist e o simptomatologie a realului, mai curand decat o

copie a sa.

Concluzie: Toate romanele lui Rebreanu relateaza esecuri.Ion e desigur cel maisemnificativ.Aproape nu este personaj in acest roman care sa nu devina o victima.Ana,unul din celemai zguduitoare din tot romanul nostru,se misca de la inceput pana la sfarsit intr-un cercvicios. Lamentatia ei repetata invoca un noroc inexistent:Norocul meu,norocul meu!.Singura ei vinaeste de a fi tras,la nastere,lozul nefericit.Romanul naturalist isi datoraza maretia cultivarii acestoroamnei fara nici o sansa si a acestor destine fara salvare.

8/2/2019 Popa-Arca lui Noe

9/10

Fals tratat pentru uzul romancierilor (Ultima noapte de dragoste,intaia noapte de razboi -Camil Petrescu)

In locul ierarhiei bazata pe semnificatie, din romanul doric, asistam-spune Manolescu in acelasiionic al lui Camil Petrescu la incercarea de a situa evenimentele exterioare pe acelasi plan.

Manolescu afirma:Toata lumea a citit romanul.Daca reamintesc unele lucruri,e ste pentru a facedin nou vie admosfera episodului.Stefan si Ela se intalnesc ca doi straini,deci sunt casatoriti.Casatoriadin dragoste,pe cand erau amandoi studenti si saraci,schimbata la fata de o mostenireneasteptata.Dar viata cea noua,intr-un mediu de oamnei destul de bogati ca sa nu aiba alta grijadecat alegerea distractiilor,a adus cu sine neitelegere,incordare,certuri.S-au despartit,in urma unorscene in care cochetaria femeii si gelozia barbatului au parut a deveni incompatibile.Intalnirea siplimbarea descrise in paginile de mai sus au loc in aceste conditii.Si,s-ar zice,ele releva lui StefanGheorghidiu(care ne spune aceste lucruri) faptul,oarecum surprinzator chiar si pentru el insusi,ca acontinuat sa-si iubeasca in tot acest rastimp sotia si ca sufletul lui nu va fi niciodata capabil sa sedeschida pentru o alta femeie.Tanarul are,altfel zicand,constiinta uneia din acele iubiri-pasiuni careunesc pe vecie doua fiinte si pe care moartea le poate dezuni.

Singurele care conteaza sunt evenimentele din constiinta.In scena reintalnirii dinte Ela si Gheorghidiu (dupa despartire), puteam observa ca trei sferturi din

gesturile si replicile protagonistilor sunt fara incarcatura semnificativa, iar motivele revelatieilauntrice ale lui Gheorghidiu ( a naratorului) ne raman necunoscute.

In romanul Doric, punctul de vedere este destul de departat pentru a obesrva clar intregul desen(si totdeauna intregul explica parti le), cauzelele si efectele, decupate in mari scene clasice.

Naratorul ionic (diferit de naratorul transcendent) privind dinauntru,surprinde doardetaliile,scapandu-i desenul(automat si citiroul are aceeasi perspectiva).Am putea spune ca, intr-o privinta, romanul doric si ionic se afla in acelasi raport, ca fata si dosulunui covoras tesut, unul ingaduie sa fie citit, in orice clipa si chip limpede, modelul celalalt oferaimaginea confuza a firel or si nodurilor N. Manolescu.

Totusi, interiorizarea perspective nu este completa asistam mai degraba, la o contradictie aacestui roman: intr-o poetica antidramatica, in sensul renuntarii la scena si caracter , elementefundamentale in Doric, si pastrarea oric chiar dezvoltarea unor procedee specific teatrului. Iatacateva artificii teatrale fol osite: marturisirea in finalul Ultima noapte e dragoste,intaia noapte derazboi ca ii lasa mostenire tot trecutul lor; utilizarea declansarii razboiului pentru a produce oschimbare decisive in psihologia lui Gheorghifiu.

De aici, critical Alexandru George ( pe care Manolescu mai intai il combate, in buna dreptate siapoi ii recunoaste, in aceeasi masura justetea afirmatiilor) considera romanul lui Camil Petrescu unultotal neproustian (adica doric).

Romanul proustian se dezvolta in functie de acele momente privilegiate care pun in functiunemecanismul sufelutlui, iar toata literatura lui Camil Petrescu este cea a unui dramaturg dublat depoet Si nu credeam ca exista vreo structura mai antiproustiana decat aceea dramatica .

Unul dintre momentele dram atice ale romanului ar fi acela al mostenirii si urmarile ei.Rezumata, ideea criticului este aceea ca noua viata o schimba pe Ela ( din atenta si iubitoare, inindiferenta si cocheta) si da nastere geloziei lui Stefan.

Nu putem nega ca Alexandru George a identificat corect faptele ; dar el nu ia in considerare catuside putin perspectiva in care ele ne ajung la cunostiinta si care este profund subiectiva, si chiarinteresata. Este perspectiva unui barbat gelos, prin care noi o cunoastem pe Ela (sau mai degraba nuo cunoastem) ; nu putem stii daca ea s-a schimbat datorita noii conjuncturi, sau numai modul lui dea o privi, tot datorita acestor conjuncturi.

Poate el singur isi provoaca gelozia, iar gesturile ei (neschimbate de altfel) il atata acum.In acest caz, putem afirma ca singurele evenimet veritabile nu sunt sunt acelea obiective , ci

8/2/2019 Popa-Arca lui Noe

10/10

acelea din constiinta lui Gheorghidiu.Manolescu se reintoarce la pasajul din ca pitolul Asta -i rochia albastra , pornind de la observatia

anterioara, conform careia faptele sunt banale, derozorii, demonstreaza mai departe caracterul pursubiectiv (si proustian, asadar) al situatiei reconstituite din memori afectata a naratorului :conjectura, interpretare, orientare a faptelor in modul dirit de narator, selectie subiectiva .

Concluzie :In definitiv, Ultima noapte de dragoste,intaia noapte de razboi contine o contradictiefundamentala,dar care nu e aceea devenita clasica a existentei,in acelasi roman,a doua romaneaproape de sine statatoare.Ca s-o explicam,trebuie sa facem un mic acol recapitulativ.A povesti nisteevenimete traite si a asterne povestirea pe hartie sunt acte esential diferite.Camil Petrescu a fostconstient de cea mai mare parte a consecintelor ce decug din indentificarea naratorului cu unpersonaj si din unitatea punctului de vedere.El a schimbat substatial poetica romanului cultivandevenimentul comun si pe cel derizoriu(adica fara semnifiatie),renuntand la motivatia globala siadoptand partial temporalitatea la forma noua rezultata de aici.Insa nu a luat in seama un lucrufoarte simplu:si anume ca Stefan Gherghidiu scrie un roman. Caci,in fond,eroul si naratorul aceastaface:nu doar isi povesteste iubirea ravasita de gelozie,dar asterne pe hartie,cum sa zic,cu mana lui.E

un romancier virtual!Desconsiderea acestei imprejurai care,de altfel,sarea in ochi,a creat toateacele indeciziuni retorice pe care le-am semnalat.

Pentru prima oara in romanul romanesc putem urmarii functionarea analizei psihologice invarianta riguros ionica,in care,deci,cititorului nu i se ofera nici o garantie exterioara de adevar alfaptelor,ci numai confruntarea,contradictorie,a punctelor de vedere subiective.Am aratat deja ca totceea ce cititorul stie despe Ela in Ultima Noapte ii este furnizat de Stefan,narator prin excelentanecreditabil ( ca,in justitie acel martor ca ar fi insusi s otul gelos.)

Imi ramane sa ma intreb,la sfarsitul acestei carti,daca putem da o definitie a romanului.Cercetatorii genului n-au propus prea multe,desi l-au descris minutios.Poate pentru ca,asa cum afirma

M.Bahtin,el este singurul gen in devenire printre genurile finite si partial moarte.Devenirea nu sedefineste.Sa asteptam ca genul literar cel mai popular al vremii noastre sa-si inceteze cresterea

si,odata dobandita forma finita,sa inceapa sa moara?Sau sa ne intoarcem la prima lui copilarie,cand nimeni nu stia ce se va alege de acest fiu bastard al eposului clasic,si sa acceptam definita glumeata

a lui Thibaudet,bazata pe un joc de cuvinte(in franceza le roman inseamna deopotriva romanul si limba romanica)?Romanul,dupa cum il arata numele,insea mna o scriere in limba vulgara,spre

deosebire de scrierea normala,de scrierea propriu-zisa,care,pe vremea clericilor-carturari se redactain limba latina.Mod de a recunoaste in incheiere ca,daca stiu,in oarecare masura astazi,cum este

romanul,nu stiu catu si de putin ce este el.