Introducere

Solul reprezintă în primul rând mediul de dezvoltare al plantelor şi resursa de bază pentru

viaţa animalelor şi oamenilor.

Concepţiile referitoare la sol au evoluat în timp de la uscatul ferm pentru omul primitive, la

suport pentru plante odată cu apariţia agriculturii.

Şcoala agrogeologică consideră solul ca fiind numai produsul de alterare a rocilor de la

suprafaţa scoarţei.

Şcoala agronomică şi cea agrochimică considerau că solul este numai un mediu poros care

asigură apa, aerul şi elementele nutritive necesare plantelor. În anul 1883, V.V. Dokuceaev

introduce conceptual de corp natural în legătură cu solul, care s-a format în timp sub acţiunea

factorilor pedogenetici, este diferenţiat în orizonturi, se află în stare afânată, cu adâncime variabilă

şi care diferă de roca de dedesubt prin aspect, compoziţie şi proprietăţi.

Conceptul de calitate a solului reprezinta expresia acţiunii integrate a factorilor care

favorizează cresterea plantelor, care fac un sol ’’productiv’’; atribut intrinsec al solului, dedus din

caracteristicile lui sau din observatii indirecte, definitie bazata pe, si fiind echivalenta cu,

’’productivitatea solului’’;

Conceptul largit cu includerea atributelor securitatii si calitatii elementelor, sanatatii umane

si animale, precum si ale calitaţii mediului înconjurător respectiv : « capacitatea unui sol de a

produce culturi asigurate si nutritive intr-un mod durabil pe termen lung şi de a creşte gradul de

sănătate umană şi animală fără deteriorarea bazei de resurse naturale sau efectuarea calităţii

mediului inconjurator ».

Indicatori ai calitaţii solului :

- Fizici 

- Chimici 

- Biologici care, din cauza dificultatilor in cuantificarea si prognozarea comportarii

biologice a solului, au fost neglijati.

Proprietatile biologice ale solului sunt înca slab inţelese deşi relaţiile lor cu proprieţile fizice şi

chimice ale solului, cu sănătatea plantelor şi calitatea alimentelor sunt evident importante:

o microoganismele şi nevertebratele din sol joacă un rol vital în descompunerea materiei

organice şi în ciclul elementelor nutritive şi ar putea constitui indicatori importanţi ai

calităţii solului ;

o schimbările în biodiversitatea organismelor din sol (microorganisme, insecte, rime etc.)

pot furniza indicii ale deteriorării sau reabilitării solului.

1

Recoltarea culturilor (boabe, fructe, biomasa, etc.) vigorarea plantelor, dezvoltatrea

sistemului radicular, ca şi calitatea apei de suprafata si subterane pot constitui alti indiatori

potentiali ai calitatii solului.

Calitatea solului in relatie cu agricultura alternativa si agricultura durabila

Ca raspuns la intreaga suita de neajunsuri ale agriculturii conventionale, a aparut necesitatea

presanta de a se trece la alte sisteme de agricultura.

Agricultura alternativa – sistem de productie de alimente si textile care aplica tehnici si

informatii pentru a reduce costurile, a imbunatatii eficienta si a mentiine nivelurile de productie

prin aplicarea unor principii si practici:

— rotatia culturilor in locul monoculturii;

— sisteme integrate vegetale/animale;

— cultivarea leguminoaselor fixatoare de azot;

— gospodarirea integrata a elementelor nutritive;

— combaterea integrala a bolilor si daunatorilor.

Agricultura durabila – o actiune cu scop pe termen lung prin care se cauta sa se depaseasca

problemele si restrictiile cu care se confrunta agricultura conventionala, societatea, in general,

pentru a se asigura, in principal:

— viabilitatea economica;

— starea buna a mediului inconjurator;

— acceptarea din partea societatii a sistemelor de productie agricola.

Majoritatea caracteristicilor agriculturii durabile includ:

- productivitatea;

- rentabilitatea;

- protectia si ameliorarea;

- sanatatea;

- siguranta;

- mediul incunjurator.

Este cunoscut ca fertilitatea se inscrie in principal ca metoda cu ajutorul carora se poate

interveni rapid si eficace in cresterea productivitatii terenurilor. In acest sens fertilizare reprezinta o

interventie in ciclurile biogeochimice ale ecosistemelor, prin aport de elemente minerale, cu scopul

cresterii productiei primare nete. Ca atare, in baza acestei actiuni, ar trebui sa stea o solida conceptie

ecosistemica, in sensul cunoasterii legaturilor stranse dintre plante-animale-microorganisme si

biotop, ce edifica unitatea functionala prin care se realizeaza cele trei circuite fundamentale.

Un prim si imediat efect al foflosirii ingrasamintelor pe terenuri il reprezinta cresterea

productiei, cu sporuri ce variaza in functie de dozele si combinatiile folosite.

2

Foarte frecvent se fac referi asupra efectului pozitiv al ingrasamintelor asupra compozitiei

floristice. Modificari mari determina ingrasamintele chimice si in compozitia plantelor.

Dezvoltarea agriculturii intensive a fost legata de utilizarea ingrasamintelor, in special a

celor cu potasiu, azot si fosfor. Efectul poluant deriva din doua elemente: faptul ca acestea contin

multe impuritati si faptul ca sunt foflosite in cantitati excessive.Efectul poluant cel mai intens il

detremina utilizarea in exces a azotatilor.

Ingrasamintele au fot folosite in agricultura pe scara larga si fara discernamant netinandu-se

cont de necesarul specific al plantelor de cultura, de momemntul de aplicare a lor si de modalitatea

cea mai adecvata. Ca urmare a foflosirii lor, o parte raman in sol si sunt antrenate prin apele de

siroire, de iniltratie sau prin sistemul de drenaj al apelor de irigatii, ajungand in rauri sau in apele

freatice care conduc la accelerarea fenomenelor de eutrofizare.

Scopul lucrarii

Extinderea suprafeţelor cultivate, intensificarea procesului de producţie agricolă, exploatarea

neraţională sunt tot atâtea cauze care fac ca solul să nu-şi poată îndeplini funcţiile sale fundamentale

de mediu de viaţă pentru vieţuitoarele terestre, de principal mijloc de producţie agricolă şi forestieră

şi de suport al activităţii umane.

Poluarea agricolă este adesea o poluare difuză şi se datorează în mare măsură utilizării

neraţională în agricultură a unor substanţe chimice de sinteză. Cea mai frecventă şi dăunătoare este

poluarea provocată de utilizarea îngrăsămintelor in vederea creşterii producţiei vegetale.

Poluarea cu îngrăsăminte este cea mai răspândită. Ea este o consecinţă directă a chimizării

agriculturii si a deversării în sol a unor cantităţi mari de substanţe chimice. Sunt în special

dăunătoare îngrăsămintele cu azot ( azot de amoniu, de potasiu, de sodiu). Doza letală de azotaţi se

apreciază pentru animale la 0,1-1g/kg greutate corporală, iar la azotiţi, la 0,01-0,1 g/ kg greutate

corporală.

Îngrăşămintele chimice utilizate pe o perioadă lungă, în cantităţi mari, au efecte negative

asupra solului datorită a două cauze: elementelor nutritive pe care le conţin şi a microelementelor

conţinute ca impurităţi. Microelementele conţinute de unele îngrăşăminte ca impurităţi, prin

acumularea lor constituie un risc potenţial de importanţă, constituie un risc potenţial de importanţă

mare. Substanţa activă din îngrăsământul neasimilat de plante, levigată în apele freatice determină

toxicitatea acestora, iar în apele de suprafaţă duce la dezvoltarea excesivă a vegetaţiei acvatice-

dincolo de limitele tolerabile conducând la fenomenul de eutrofizare a apelor

3

Poluarea solului

Generalităţi

Poluarea solului = orice activitate ce produce dereglarea funcţionării normale a solului ca

suport şi mediu de viaţă în cadrul ecosistemelor naturale sau create de om. Întrucât solul este un

sistem naturala a cărui complexitate o depăşeste pe cea a aerului şi a apei, poluarea îi afectează

proprietăţile şi fertilitatea, cu atât mai mult cu cât poluanţii nu se pot elimina din el decât prin

descompunere naturală (proces foarte lent sau imposibil).

Clasificare

a) în funcţie de natură - fizică

- chimică

- biologică

- radioactivă

b) în funcţie de activităţile care o generează şi este poluare prin :- lucrări de excavaţie la zi

- acoperire cu halde (de sterile, cenuşi de termocentrală, zguri

metalurgice şi din iazuri de decantare

- depozite de gunoaie

- depozite de deşeuri şi reziduuri anorganice

- cu substanţe purtate de vânt

- cu materiale radioactive

- deseuri şi reziduuri organice de la industria alimentară şi uşoară

- dejecţii animale şi umane

- eroziune şi alunecări

- sărăturare

- acidificare

- exces de apa

- exces sau carenţa de elemente nutritive

- compactare, inclusiv formarea de cruste

- acoperirea solului cu sedimente produse prin eroziune

- pesticide

- agenţi patogeni contaminanţi

c) Dupa gradul de poluare :

- inexistentă. G.P. <5%

- slabă : 5-10%

- moderată : 10-25%

- puternică : 25-50%

4

- foarte puternică : 50-75%

- excesivă : >75%

Gradul de poluare se exprimă ca raport între producţia vegetală obţinută pe solul respectiv,

faţă de un sol nepoluat în aceleaşi condiţii climatice şi tehnologice.

Metalele grele din sterile, cenuşi de termocentrală şi zguri metalurgice difuzează în sol sau

sunt antrenate de apa în timpul infiltrării în roci, ajungând în sol, unde unele sunt solubilizate, iar

altele transformate în suspensii foarte fine, ajungând prin absorbţie în rădăcinile plantelor.

Metalele grele din sol determină dezechilibre ale proceselor chimice, biologice din acesta,

deoarece reduc activitatea biologică, scad procesele de nitrificare, iar asupra plantelor au acţiune

toxică. Metalele grele din plante se transmit prin lanţuri trofice până la om.

Deşeurile şi reziduurile din industria alimentară poluează solul chimic şi biologic, prin

substanţele organice şi anorganice conţinute şi compuşi putrescibili. Unele pot fi folosite ca

fertilizanţi.

Dejecţiile animale de la crescătoriile industriale conţin biostimulatori, medicamente, uree,

NaCl, agenţi patogeni, care pătrund în sol şi îl poluează chimic şi biologic. Aceste substanţe, prin

antrenarea de către apele ce se infiltrează în roci pot ajunge în panza freatică, impurificând-o.

Humusul şi îngrăşămintele constituie sursa principală de azot în sistemul sol-apă-plantă.

Aplicarea îngrăşămintelor minerale şi a celor organice (de tipul gunoiului de grajd) determină

acumularea unor cantităţi importante de azot în sol. Azotul în sol se regăseşte în cea mai mare parte

sub formă organică, ca urmare a descompunerii humusului şi resturilor vegetale sau a aplicării

îngrăşămintelor organice de tipul gunoiului de grajd etc. Formele organice ale azotului nu sunt

imediat accesibile plantelor, fiind supuse unor procese chimice şi biologice de transformare în

forme usor accesibile plantelor, de tipul N-NO3 şi N-NH4. În funcţie de condiţiile specifice locale,

azotul mineralizat este susceptibil la transformări ulterioare cum ar fi, volatilizarea, spalarea.

Nitratii au un grad ridicat de solubilitate, astfel ca prezenta unor concentratii ridicate ale acestora

poate avea un impact negativ asupra mediului prin posibilele pierderi ale azotului nitric prin spălare

din sol în apele de suprafaţă şi freatice. Acest proces are loc de regulă, în ultima decadă a toamnei

sau prima decadă a iernii când solul nu este acoperit de vegetaţie sau cantităţi reduse de nutrienţi

sunt translocate în plante. De asemenea cantităţile de precipitaţii sunt mai ridicate în aceasta

perioadă, apa infiltrată în sol antrenând scurgerea nitraţilor şi migrarea acestora din profilul de sol în

sistemele acvatice. Există un risc ridicat de poluare a apelor cu nitraţi, daca materialele organice

reziduale de tipul bălegarului animalier de consistenţă solidă, semilichidă sau lichidă, care conţin

cantităţi importante de azot în forma solubilă, sunt aplicate în momente potrivite, cum ar fi în

perioada de toamnă-iarnă, când solul nu este acoperit de vegetaţie sau cantităţi reduse de azot sunt

translocate în planta de cultură. Scurgerile de nitraţi apărute ca urmare a încorporarii în sol a

materialelor organice reziduale de tipul resturilor vegetale provenite din curţile gospodăriilor sunt

5

mult mai scăzute deoarece în acest tip de produse azotul se regăseşte mai mult în formă organică şi

nu imediat solubilă. Aceasta face ca momentul împrăştierii acestor materiale reziduale să nu fie atât

de important.

Azotul este un element important în nitriţia plantelor fiind factorul hotărâtor în sporirea

producţiei culturilor agricole. Cantitatea de azot conţinută în humusul din soluri este de 9,2*1017g.

Excesul de azot din sol măreşte conţinutul de azot neproteic din plante.

Circuitul azotului în natură Activitatea redusa a azotului a permis utilizarea lui la

cresterea unei atmosfere inerte. El reprezinta elementul protectorfata de actiunile energetice si

nedorite ale oxigenului.

Plantele si animalele superioare nu pot asimila direct azotul din aer. Plantele extrag azotul

de care au nevoie,prin radacinile lor, din sol, care contine amoniac sau ioni de amoniu si azotati.

Combinatiile azotului din plante sunt transferate animalelor erbivore, o data cu hrana lor.

Azotul combinat din corpul animalelor si plantelor se reantoarce in sol dupa moartea si

putrezirea acestora, in timpul putrezirii intervin bacterii care transforma azotul proteinelor si al altor

combinatii organice in amoniac.

In terenurile cultivate de om, cantitatea de azot asimilabil extrasa de plante e mai mare decat

aceea care se regenereaza in mod natural. Din aceasta cauza e nevoie sa se adauge acestor soluri

ingrasaminte azotate.

Azotul în sol. În sol azotul se găseşte sub formă de combinaţii organice şi anorganice.

Conţinutul total de azot poate ajunge la 0,5% N.

Imobilizarea şi eliberarea azotului anorganic. Îngrăşămintele cu azot aplicate solului sunt

supuse unor reacţii de transformare. Imobilizarea azotului datorată datorată prezenţei resturilor

vegetale constituie totuşi un fenomen pozitiv ce conduce la formarea materiei organice a solului.

Mineralizarea şi imobilizarea trebuie înţeleasă ca două procese opuse, simultane, care nu pot avea

loc decât împreună. Cantitatea de azot fixat în sol depinde de condiţiile de nutriţie. Reacţia acidă a

solului, un conţinut ridicat de azot mineral sub formă de nitrat, nitriţi, amoniu, prezenţa

fungicidelor sau a erbicidelor micşorează numărul şi mărimea nodozităţilor formate pe rădăcini.

Piederile de azot prin spălare.Ionii de amoniu sunt reţinuţi de argile iar nitaţii sunt mobili,

deplasându-se în mare parte cu apa ce se infiltrează. Levigarea nitraţilor constituie o pierdere a

azotului din zona radiculară spre apele freatice pe care le poluează. În perioadele secetoase,

ascensiunea capilară a apei deplasează nitraţii din orizonturile inferioare ale solului în cele

superioare sau chiar la suprafaţa solului. Piederile de azot din îngrăşăminte se produc în măsură mai

mare în solul cultivat. Pe solurile nisipoase pierderile de nitraţi sunt mai mari decât pe cele

argiloase. În procesul de levigare este antrenat atât azotul rezultat din mineralizarea substanţei

organice a solului cât şi cel provenit din îngrăşământ.

6

Îngrăşăminte chimice pe bază de azot

Îngăşămintele chimice cu azot folosite în agricultură sunt săruri ale acidului azotic sau ale

altor acizi cu amoniul sau cu alti cationi, precum şi diverşi compuşi organici ce conţin azot.

Pot fi deosebite următoarele forme chimice ale îngrăşămintelor :

a. cu azot amoniacal : amoniac, sulfat de amoniu, clorură de amoniu

b. cu azot nitric : azotaţi de sodiu, azotaţi de potasiu şi azotaţi de calciu

c. cu azot nitritic şi amoniacal : azotat de amoniu

d. cu azot amidic : urea

e. soluţii cu azot: amoniacaţi, carboamoniacaţi.

1.Dupa origine îngrasamintele sunt organice (naturale) provenind din mediul animal sau

vegetal si minerale (chimice, artificiale) provenind din regnul mineral sau preparate pe cale chimico

- mecanica în fabrici.

2. Din punct de vedere al starii de agregare îngrasamintele sunt solide si lichide.

3. Dupa numarul de elemente hranitoare pe care le contin în: îngrasaminte simple si

complexe; îngrasamintele simple contin un singur element hranitor, de exemplu azot (azotat de

amoniu) sau fosfor (superfosfat); îngrasamintele complexe contin doua sau mai multe elemente de

exemplu azotat si fosfor (Nitrofos), azotat, fosfor si potasiu (Nitrofoska).

4.Dupa natura substantelor hranitoare îngrasamintele pot fi cu azot, cu fosfor, cu potasiu

si cu microelemente.

5. Dupa forma de prezentare îngrasamintele chimice solide se livreaza unitatilor agricole

sub forma de granule, praf si cristale; îngrasarnintele chimice solide cu azot folosite în unitatile

agricole socialiste sunt:

- azotatul de sodiu (cristale), continînd azot sub forma nitrica;

- azotatul de amoniu (cristale, solzi sau granule) continînd azot sub forma jumatate

amoniacala jumatate nitrica;

- sulfatul de amoniu (cristale mici) ce contine azot sub forma amoniacala;

- nitrocalcamoniu (granule) continînd azot sub forma juma¬tate nitrica jumatate amoniacala;

- clorura de amoniu (cristale mici) continînd azot amoniacal;

- cianamida de calciu (cristale mici) continînd azot amidic;

- ureea (cristale mici, praf) continînd azot amidic îngrasarnintele chimice solide cu fosfor,

care se livreaza unitatilor agricole sunt:

- superfosfatul simplu si superfosfat dublu (granule);

- termofosfat (praf);

- faina de oase (praf);

- fosfati naturali (praf).

7

Majoritatea îngrăşămintelor cu azot se obţin din azotul atmospheric pe calea sinteyei

amoniacului şi numai o mică parte provin din depozite naturale.

Alegerea formei de îngrăşământ. Reacţia solului constituie factorul determinant în alegerea

tipului de îngrăşământ:

- pe solurile acide se recomandă îngrăşăminte cu recţie neutră sau alcalină: ureea,

nitrocalcarul, azotul de sodiu sau azotat de calciu.

-pe soluri cu recţie relativ neutră se recomandă orice fel de îngrăşământ, în special

azotat de amoniu, apă amoniacală.

- pe soluri cu reacţie alcalină( pH peste 7,5) se recomandă sulfatul de amoniu şi ueori

ureea.

Metode de aplicare a îngrăşămintelor cu azot. Diferă în funcţie de îngrăşământ, tip de sol,

plantă, etc.

Astfel există mai multe metode de aplicare a îngrăşămintelor:

- prin împrăştierea la suprafaţa solului (Fig.16. Aplicarea cu masini) )şi încorporarea

îngrăşământului în sol

- prin introducerea în sol o dată cu semănatul

- o dată cu apa de irigaţie

- aplicarea foliară.

Fig.16.Maşină de aplicat îngrăşământ chimic.

Condiţii ale aplicării îngrăşămintelor cu azot. Ca surse de substanţe azotate pentru plante se

ddisting :

- a. substanţe organice azotate insolubile

- b. substanţe organice azotate uşor solubile

- c. compusi minerali ai azotului sub formă de azotaţi, săruri amoniacale şi azotaţi.

Azotul din prima grupă nu poate fi asimilat direct de plantă. Cel din a doua grupă poate fi

luat de plante fără a constituii însă o sursă principală. El este asimilat în cantitate mai mare mai ales

atunci când din mediul nutritiv lipsesc alte surse de azot mai uşor asimilabile. Cea de-a treia formă a

8

compuşilor minerali ai azitului constituie sursa principală a nutriţiei azotate a plantelor care îşi iau

cea mai mare parte din azotul necesar prin simboiză cu microorganisme specifice.

Cercetările arată că multe plante asimilează la fel de bine formele amoniacale ca şi cele

nutritive, însă condiţiile unei mai bune utilizări a unei forme sau alta depinde de specie şi de vârsta

plantei, de aprovizionarea cu hidraţi de carbon, de reacţia mediului, de capacitatea de tamponare a

solului, de prezenţa sau absenţa în soluţia solului a diferiţilor anioni şi cationi. Îngrasamintele

chimice pe baza de azot nu trebuie aplicate pe terenuri în cantitati care sa depaseasca necesitatile

plantei de cultura, se are în vedere cantitatea de azot translocata din sol în planta, aportul din

materia organica a solului, resturile vegetale de la suprafata acestuia si îngrasamintele organice

aplicate. Pentru aceasta se efectueaza în primul rând o evaluare a cantitatii de îngrasamânt pe baza

de azot pe care o necesita fiecare tip de planta de cultura din fiecare câmp, în fiecare an. Apoi se

determina continutul de azot pus la dispozitie de materia organica din sol, resturile vegetale aflate la

suprafata acestuia si de cantitatea de balegar animalier încorporat. Pentru aplicarea îngrasamintelor

chimice pe baza de azot se va tine seama de caracteristicile solului, conditiile climatice,

precipitatiile, irigatia, folosinta terenului, practicile agricole utilizate incluzând aici si rotatia

culturilor.

9

Îngrăşăminte organice naturale

Sub această denumire se înţeleg diverse produse reziduale obţinute în anumite sectoare ale

econimiei.

Clasificarea îngrăşămintelor organice naturale în funcţie de provenienţă:

- a. zootehnice- îngrăşăminte organice provenite de la animale, nămoluri, mustul de gunoi de

grajd

-b. reziduri orăşeneşti- nămoluri provenite de la epuraţia apelor uzate orăşeneşti, compost.

- c. resturi vegetale

-d. produse destinate sectorului horticol- turbă, compost din răşinoase, compost horticol

- e. reziduri animaliere

Caracteristici:

- au utilizare locală, nu se transportă pe distanţe mari

- calitatea lor se apreciază funcţie de conţinutul în substanţe minerale, de conţinutul de

substanţe organice

- constituie o sursă energetică pentru microorganismele solului

- cale de restituire a substanţelor minerale îndepărtate prin lucrări agricole

- sursă de substanţe nutritive şi dioxid de carbon

Aplicarea îngrăşămintelor organice naturale. Transportul îngrăşămintelor naturale se poate

face în orice anotimp şi în funcţie de momentul când se urmăreşte încorporarea în sol.

Îngrăşămintele organice naturale sunt indispensabile culturilor mari consumatoare de substanţe

nitritive. Acestea măresc capacitatea de tampon a solului, puterea de reţinere prin adsorţie, evitând

pericolul fenomenelor de toxicitate prin folosirea unor doze mari de îngrăşăminte minerale.

Adâncimea de încorporare a îngrăşămintelor organice depinde de textura solului, de condiţiile

climatice, de gradul de descompunere a îngrăşămintelor. În solurile cu textură nisipoasă

încorporarea se face ceva mai adânc, într-un strat cu umiditate favorabilă activităţii

microorganismelor, în cele argiloase fiind mai la suprafaţă. Pe podzoluri, îngrăşămintele naturale se

introduc în sol prin arături la 12-15 cm adâncime. Dozele de îngrăşăminte variază în funcţie de

cultură, de fertilitatea solului, de climă. Cu cât solul este mai sărac în humus şi în elemente minerale

cu atât dozele vor fi mai mari.

Recomandări: încorporarea directă în sol, aplicarea cu maşini ( Fig.17 ), nu trebuie să

conţină bulgări, nu se vor administra pe ceaţă, burniţă şi ploaie, folosirea o dată cu apa de irigat; pe

solurile acide se va utiliza nitrocalcar iar pe cele alcaline sulfatul de amoniu, se vor aplica înaite de

semănat. În perioada de vegetaţie se recomandă folosirea îngrăşămintelor naturale.

10

Pierderile de azot din sol şi din îngrăşămintele aplicate în sol

Azotul mineral se poate pierde pe diverse căi: prin spălarea nitraţilor, prin îndepărtarea o

dată cu recoltele, prin denitrificare.

Pierderile prin spălare. Ionii de amoniu sunt reţinuţi de argile, iar nitaţii sunt mobili,

deplasându-se în mare parte cu apa ce se infiltrează. Levigarea nitraţilor constituie o pierdere a

azotului din zona radiculară spre apele freatice pe care le poluează. În perioadele secetoase ale

anului, ascensiunea capilară a apei deplasează nitraţii din orizonturile inferioare ale solului în cele

superioare sau chiar la suprafaţa solului. Pierderile de azot din ăngrăşămintele sub formă de NO -3 se

produc ăn măsură mai mică în solul cultivat. Pe solurile nisipoase pirderile de nitraţi sunt mai mari

decât pe cele argiloase, care au capacitatea de reţinere a apei.

Agricultura, alaturi de industrie poate deveni una dintre sursele importante de agenti

poluanti cu impact negativ asupra calitatii mediului ambiental, prin degradarea sau chiar distrugerea

unor ecosisteme. Astazi, este practic unanim acceptat ca agricultura intensiva poate conduce la

poluarea solului si apei prin utilizarea excesiva a ingrasamintelor, a pesticidelor, a apei de irigatie

necorespunzatoare calitativ si cantitativ, in special pe terenurile arabile excesiv afanate prin diferite

lucrari. Agentii poluanti, respectiv substantele toxice si/sau nocive, se pot acumula in cantitati ce

depasesc limitele maxim admisibile, atat in sol, cat si in apele de suprafata si subterane. Printre

acesti agenti poluanti pot fi considerate: reziduurile zootehnice, namolurile orasenesti (de canalizare

si menajere) namolurile provenite de la procesarea sfeclei de zahar, a inului si canepii, a celulozei,

etc.

Nitraţii rezultă din pătrunderea în sol a îngrăsămintelor chimice şi organice utilizate cu

scopul creşterii productiei masei vegetale. Utilizarea pe scară largă şi în regim necontrolat a

îngrăsămintelor, în special a celor cu potasiu , azot , fosfor, atrag după sine şi efectul poluat al

acestora. Efectul poluant derivă din două elemente: conţinut ridicat de impurităţi toxice şi din

cantitatea mare de nitraţi utilizaţi.

Parametrii climatici pe baza cărora se determină perioadele de interdicţie pentru aplicarea

îngrăşămintelor organice sunt data de apariţie a primului îngheţ (toamna/iarna) şi cea de apariţie a

ultimului îngheţ (primavara).

În anii deficitari pluviometric valoarea cumulată anual a evapotranspiraţiei potenţiale este

mai mare decât cea corespunzatoare precipitaţiilor, riscul de transfer al nitraţilor către corpurile de

apă de suprafaţă şi subterane fiind redus. Anii ploioşi însă, vor induce mişcarea nitraţilor stocaţi

astfel în zona nesaturată către corpurile de apă subterane.

Pătrunderea acestor îngrăsăminte în sol influenţează nu numai calitatea solului ci şi calitatea

apelor subterane. Pentru a determina gradul de poluare a apelor subterane şi solului sunt necesare

prelevarea de probe şi analiza de laborator a acestora

11

Solutii de remediere a poluarii cu nitrati

Aplicarea ingrasamintelor organice si a celor minerale se va face in zona vulnerabila pe baza

Planului de Management al Nutrientilor elaborat in acord cu prevederile Codului de Bune Practici

Agricole.

Perioadele de interdictie a aplicarii ingrasamintelor organice, pentru evitarea scurgerilor

provocate de terenul inghetat sunt:

- interdictie totala cuprinsa intre cea mai tirzie data de aparitie a primului inghet (6 noiembrie)

si cea mai timpurie data de aparitie a ultimului inghet (2 aprilie) adica 147 zile.

- interdictie maxim posibila cuprinsa intre cea mai timpurie data de aparitie a primului inghet

(21 septembrie) si cea mai tirzie data de aparitie a ultimului inghet (3 iunie)adica 255 zile.

- interdictia cea mai probabila cuprinsa intre data medie de aparitie a primului inghet (6

octombrie) si data medie de aparitie a ultimului inghet (28 aprilie) adica 204 zile.

Capacitatile de stocare a gunoiului provenit din activitatile de crestere a animalelor trebuie

sa fie de 6 luni.

In gospodariile in care incarcarea cu animale este mai mare decit valoarea de prag (4

UVM/ha/an) este necesara intocmirea documentelor privind importurile si exporturile gunoiului la

nivelul fermei, conform modelelor propuse in Codul de Bune Practici Agricole.

Îngrăşamintele chimice nu se recomandă a fi aplicate pe fâneţe decât în perioada

primăverii, în momentul în care cultura necesită un aport suplimentar de azot şi numai dacă

condiţiile de sol şi mediu permit efectuarea acestei operaţiuni. Dacă imediat după momentul

aplicării îngrăşămintelor chimice au loc precipitatii abundente, există riscul pierderii azotului

provenit din îngrăşăminte prin scurgeri de suprafaţă. Suma temperaturilor este un parametru care

indica momentul aplicarii îngrasamintelor chimice pe baza de azot pe terenurile acoperite de

fânete. Sistemul este bazat pe suma temperaturilor înregistrate de la 1 ianuarie (se elimina

12

Concluzii

Solul reprezintă mediul de viaţă al plantelor şi reusrsa de bază pentru viaţa animalelor şi

oamenilor. El este produsul de alterare al rocilor de la suprafaţa scoarţei.

Solul constituie locul de întălnire a tuturor poluanţilor, din care cea mai mare parte din

activităţile omeneşti şi din atmosferă.

Principala metodă de creştere a fertilităţii solului este utilizarea îngrăşămintelor. Fertilizarea

reprezintă o intervenţie în ciclurile biogeochimice ale ecosistemelor, prin aport de elemente

minerale. Un prim efect al folosirii îngrăşămintelor îl reprezintă creşterea producţiei.

Dezoltarea agriculturii intensive a fost legată de utilizarea îngrăşămintelor cu azot, potasiu şi

fosfor. Efectul poluant derivă din două elemente: utilizarea unor cantităţi excesive şi prezenţa

impurităţilor. Efectul poluant cel mai intens îl reprezintă utilizarea în exces a azotului.

Poluarea solului reprezintă orice activitate ce produce dereglări în funcţionarea normală a

solului ca suport şi mediu de viaţă în cadrul ecosistemelor naturale sau antropice. Poluarea îi

afectează proprietăţile şi fertilitatea acestuia.

Humusul şi îngrăşat constituie sursa principală de azot în sistemul sol-apă-plantă. Aplicarea

îngrăşămintelor minerale şi organice determină acumularea unor cantităţi importante de azot în sol.

În sol azotul se găseşte sub formă organică, ca urmarea a descompunerii humusului şi resturilor

vegetale sau ca urmare a aplicării îngrăşămintelor organice de tipul gunoiului de grajd. Pentru a fii

accesibil plantelor azotul este supus unor procese chimice şi biologice de tipul: N-NO3 şi N-NH4.

Nitraţii cu grad ridicat de solubilitate, prin prezenţa unor concentraţii ridicate ale acestora,

pot avea un impact negativ asupra mediului şi posibilele pierderi ale azotului nitrit, prin spălarea

din sol în apele de suprafaţă şi freatice. Acest proces are loc de regulă în ultima decadă a toamnei

sau prima decadă a iernii, când solul nu este acoperit de vegataţie şi cantităţi mari de precipitaţii

care antrenează nitraţii şi permit migrarea acestora în profilul de sol. Dacă materialele organice

reziduale conţin cantităţii importante de azot în formă solubilă există un risc ridicat de poluare a

solului.

Scurgerile de nitraţi şi poluarea apărută ca urmare a încorporării în sol a materialelor

organice reziduale de tipul resturilor vegetale provenite din curţile gospodăriilor sunt mai scăzute

deoarece nu se găsesc în formă imediat solubilă şi organică.

Îngrăşămintele chimice sub formă de azot. Îngrăşămintele chimice cu azot folosite în

agricultură sunt săruri ale acidului azotic sau ale altor acizi cu amoniul sau cu alţi cationi.

Forme ale îngrăşămintelor chimice cu azot:

-a. cu azot amoniacal: amoniac şi sulfat de amoniu

-b. cu azot nitric: azotaţi de sodiu, azotaţi de potasiu

13

-c. combinat: azotat de amoniu

d. soluţii cu azot: amoniacaţi şi carboamoniacaţi.

Clasificare:

a. După origine: minerale şi organice.

b. După starea de agregare: solidă şi lichidă

c. După numărul de elemente hrănitoare: simple şi complexe

d. După natura substanţei hrănitoare: cu azot, cu fosfor, cu potasiu sşi cu microelemente.

Alegerea formei de îngrăşământ:

- pe solurile acide se vor utilza îngrăşăminte cu reacţie neutră sau alcalină: ureea,

nitrocalcarul, azotul de sodiu.

- pe solurile cu recţie relativ neutră se recomandă orice fel de îngrăşăminte.

- pe soluri cu reacţie alcalină cu pH peste 7,5 se recomandă sulfatul de amoniu şi

ureea.

Condiţii ale aplicării îngrăşămintelor cu azot. Ca surse de substanţe azotate pentru plante se

disting:

- a. substanţe organice azotate insolubile

- b. substanţe organice azotate usor solubile

- c. compuşi minerali ai azotului sub formă de azotaţi, săruri amoniacale

Îngăşămintele organice naturale. Reprezintă produse reziduale obţinute în anumite sectoare ale

economiei.

Clasificare:

a. zootehnice

b. reziduri orăşeneşti

c. produse destinate sectorului horticol

d. resturi vegetale

e. reziduri animaliere

Aplicarea îngrăşămintelor naturale. Adâncimea la care se produce aplicarea este în funcţie de

textura solului, condiţiile climatice şi de gradul de descompunere a îngrăşămintelor.

- în solurile nisipoase încorporarea se va face mai adânc

- în cele argiloase mai la suprafaţă

- pe podzoluri îngrăşămintele naturale se introduc în sol prin arături la 12-15mm

adâncime

- cu cât solul este mai sărac în humus cu atât dozele de îngăşăminte sun mai mari.

Pierderile de azot din sol şi din îngrăşăminte:

14

Bibliografie

1. Andonin, N., 1952- Îngrăşămintele şi aplicarea lor, Editura de Stat, Bucureşti

2. Avarvarei I. şi colab., 1997 - Agrochimie, Editura Sitech, Craiova (cap. 2, 3, 4, 5, 6, 7).

3. Davidescu, D. 1966- Agrochimia, Editura Agro-silvică, Bucureşti

4. Filipov F., 2005 - Pedologie. Editura Ion Ionescu de la Brad Iasi (cap. 4, 5, 6, 7, 8).

5. Iacob Viorica, 2003 - Fitopatologie agricolă, Editura Ion Ionescu de la Brad, Iaşi (cap. 1, 2,

3, 4).

6. Chiotan, C. , 1956 – Ureea ca îngrăşămînt agricol, Probleme agricole, 3/1956

7. Kacianski, N., 1953 -Solul şi însuşirile lui, Editura de stat pentru literatură ştiinţifică,

Bucureşti

8. Munteanu L., Borcean L., Axinte M., Roman Gh., 2003 - Fitotehnia, Editura Ion Ionescu de

la Brad, Iaşi (cap. 3, 4, 5, 6, 7, 8).

8. Onisie T., Jităreanu G., 2000 - Agrotehnica, Editura Ion Ionescu de la Brad, Iaşi (cap. 2,

6, 7, 8).

9. Rusu, M., 2008 - Tratat de agrochimie, Editura Ceres, Bucureşti

10. Savu P., Bucur D., 2002 - Organizarea şi amenajarea teritoriului agricol cu lucrări de

îmbunătăţiri funciare, Editura Ion Ionescu de la Brad, Iaşi (cap. 15, 16).

15