UNIVERSITATEA MARITIMA DIN CONSTANTA

Facultatea de Electromecanica Navala

Ingineria si protectia mediului in industrie

AERUL.POLUAREA AERULUI.

Student : Dumitrescu Cristian MD41

1

CUPRINS

1. Generalitati 32.Aerul 4

2.1. Compoziţia aerului 42.2. Constante fizice 42.3.Atmosfera 5

2.3.1 Formare 52.3.2 Părţi componente 6

2.4. Circulatia maselor de aer. Vantul 83. Poluarea 9

3.1 Poluarea aerului 93.2 Actiunea poluarii aerului asupra sanatatii populatiei 14

4. Efecte majore ale poluarii aerului 16

4.1 Efectul de seră 16

4.1.1 Masurarea incalzirii globale 17 4.1.2 Agentii incalzirii globale 18 4.1.3 Efectele incalzirii globale 18 4.1.4 Gazele cu efect de sera. 194.2 Ploaia acida 204.3 Stratul de ozon - distrugerea stratului de ozon 24

5. Controlarea poluarii atmosferice 276. Cum am putea contribui pentru combaterea poluarii ? 287. Analiza aerului 29

Indicatii generale privind recoltarea aerului pentru analiza

Bibliografie

2

1.Generalitati

Aerul pe care il inspiram este parte din atmosfera ,amestecul de gaze ce acopera globul pamantesc.Acest amestec de gaze asigura viata pe pamant si ne protejeaza de razele daunatoare ale Soarelui.

Echilibrul natural al gazelor atmosferice care s-a mentinut timp de milioane de ani ,este amenintat acum de activitatea omului. Aceste pericole ar fi efectul de sera, incalzirea globala, poluarea aerului, subtierea stratului de ozon si ploile acide.

In ultimii 200 ani industrializarea globala a dereglat raportul de gaze necesar pentru echilibrul atmosferic.Arderea carbunelui si a gazului metan a dus la formarea unor cantitati enorme de dioxid de carbon si alte gaze ,mai ales dupa sfarsitul secolului trecut a aparut automobilul.Dezvoltarea agriculturii a determinat acumularea unor cantitati mari de metan si oxizi de azot in atmosfera.

Invelisul gazos reprezentat de atmosfera terestra constitue unul dintre factorii esentiali ai existentei vietii pe pamant. Dintre componenţii aerului, oxigenul este indispensabil respiratiei vegetale şi animale, fenomenul de oxidare reprezenta principala sursa de energie in procesele vitale. Bioxidul de carbon din aer intervine in asimilaţia clorofiliană, iar azotul atmosferic reprezintă una din verigile circuitului azotului in natură.

3

2. Aerul

2. 1.Compoziţia aerului

După volum, aerul conţine:

78.084% Azot (N2) 20.947% Oxigen (O2) 0.934% Argon (Ar) 0.033% Dioxid de carbon

(CO2)

Urme de:

Neon (Ne) Heliu (He) Kripton (Kr) Dioxid de sulf (SO2) Metan (CH4) Hidrogen (H2)

Urme de:

Oxid azotic (N2O) Xenon (Xe) Ozon (O3) Dioxid de azot (NO2) Iod (I2) Monoxid de carbon

(CO) Amoniac (NH3)

fum ,sare, praf si cenusa vulcanica.Cantitatea de vapori de apă din aer variază considerabil depinzând de vreme, climă şi altitudine.

2.2. Constante fizice-masa moleculara relativa 28.98 g/mol-greutate aer 1 dm3=1.293 gr-densitate aer uscat la temperaturile:

[°C] [kg/m³] -25 1.424

0 1.2929 20 1.2047 225 0.7083

-densitatea aerului lichid (la -192°C) 960 kg/m³

4

-temperatura de fierbere -192°C-aer lichidAer obţinut la -140.7°C si 38,4 atm-Căldura specifică cp în intervalul de temperatură (0-100)°C la presiune normală (1 at=101325 Pa) 1.011 kJ/(kg K)-Căldura specifică 0.8382 kJ/(kg K)-Coeficient de dilatare termică pentru intervalul (0-100)°C 3.67*10^-3 K^-1 -Masa moleculară a aerului este aproximativ de 28,96443 g/mol (masa moleculara a aerului standard - CRC, 1983).

2.3.Atmosfera

Atmosferă, cuvânt compus de origine greacă (athmos = aer şi spherein = sferă, înveliş), desemnând învelişul de aer al Pământului (a se vedea planeta Pământ). Atmosfera planetei noastre este practic 100 % gazoasă, conţinând însă şi urme de substanţe solide, prezente în stare fin divizată.

Compoziţia atmosferei s-a schimbat de-a lungul celor aproximativ 2,5 - 2,8 miliarde de ani de când există, de la o atmosferă primitivă la cea actuală, trecând prin mai multe faze intermediare, în decursul cărora atmosfera şi-a schimbat nu numai compoziţia chimică, dar şi alte caracteristici precum ar fi densitate, grosime, transparenţă, şi altele. Atmosfera este numită în vorbirea curentă aer.

2.3.1 Formare

Vulcanismul factor determinant al formării atmosferei

Procesele de formare a atmosferei sunt legate de compoziţia sa chimică, care la rândul său a influenţat procesele climatice. În urmă cu 4,56 miliarde de ani, când a avut loc formarea globului pământesc, hidrogenul (H2) şi heliul (He) erau deja prezente. Ulterior, datorită densităţii scăzute a acestor două gaze, ele nu vor mai putea fi atrase de planetă, disipându-se progresiv în spaţiul cosmic.

5

Datorită procesului de răcire lentă a Terrei, respectiv a activităţii vulcanice, au fost aduse la suprafaţă diverse gaze, care rezultaseră din reacţiile chimice ale straturilor interne ale globului. Prin aceste procese a luat naştere o atmosferă cu o compoziţie de circa 80 % vapori de apă (H2O), 10 % de bioxid de carbon (CO2) şi 5 până la 7 % hidrogen sulfurat. Această combinaţie de gaze poate fi şi astăzi întâlnită în emanaţiile şi erupţiile vulcanice.

Lipsa precipitaţiilor din acea perioadă de formare este explicabilă că în ciuda prezenţei apei, inclusiv în stare de vaporii de apă, suprafaţa fierbinte a Pământului nu permitea condensarea acestora.

Provenienţa apei pe pământ este, de fapt, o temă controversată. Prin scăderea temperaturii atmosferei sub punctul de fierbere al apei, aerul saturat, adesea supra-saturat cu vapori de apă, determină condensarea apei sub forma unor ploi de scurtă durată. În această perioadă, s-au format, foarte probabil, mările şi oceanele.

Radiaţia ultravioletă intensă a determinat o descompunere fotochimică a moleculelor de apă, metan şi amoniac, prin acest proces acumulându-se bioxid de carbon şi azot. Gazele mai uşoare, precum hidrogenul şi heliul au urcat în straturile superioare ale atmosferei, ulterior disipându-se în spaţiul cosmic pe când gazele mai grele, aidoma bioxidului de carbon, s-au dizolvat în mare parte în apa oceanelor. Azotul inert din punct de vedere chimic, în condiţiile existente atunci, a rămas neschimbat în atmosferă, fiind încă înainte cu circa 3,4 miliarde de ani partea componentă cea mai importantă a atmosferei.

Oxigenul O2 care joacă un rol esenţial în evoluţia şi existenţa vieţii pe pământ, a apărut sub formă liberă, gazoasă, acum circa 3,5 miliarde de ani, fiind eliberat datorită activităţii de fotosinteză a bacteriilor care descompuseseră produsele ce conţineau grupe cianhidrice.

Oxigenul format s-a dizolvat în mare parte în apa oceanelor oxidând metalele feroase. În urmă cu circa 350 milioane de ani, o parte din oxigen a format prin ionizare în straturile superioare a atmosferei ozonul, combinaţie alotropică a oxigenului, ce protejează pământul de razele ultraviolete. Se consideră că, începând cu acea perioadă şi pănâ astăzi, compoziţia aerului atmosferic rămâne relativ stabilă.

4.2 Părţi componente

Atmosfera terestră are o masă de ca. 4,9 · 1018 kg şi este alcătuită in funcţie de temperatură din mai multe straturi:

Troposfera între 0 km deasupra munţilor înalţi şi 7 km în zona polară şi 17 km la tropice, partea superioară a fiecărui strat se termină cu o zonă de pauză.

Stratosfera între 7 - 17 până la 50 km Mezosfera între 50 şi 80 km

6

Termosfera între 80 şi 640 km Exosfera între 500 şi 1000 km până la ca. 100.000 km cu o trecere la spaţiul intraplanetar

Troposfera stratul inferior al atmosferei aici au loc fenomenele metereologiceDupă procese fizico-radilogice atmosfera poate fi subîmpărţită:

1. Ionosfera2. Magnetosfera3. Ozonosfera (16 - 50 km)4. Hemosfera

Stratul cu vieţuitoare

1. Biosfera (0 - 20 km)

După gradul de amestec a gazelor:

1. Homosfera (0-100 km)2. Homopauza (100-120 km)3. Heterosfera (>120 km)

După starea aerodinamică:

1. Stratul Prandtl (ca. 0-50 m)2. Stratul Ekman (ca. 50-1000 m3. Stratul Prandtl + Stratul Ekman4. Stratul atmosferic liber (>1 km)

7

2.4. Circulatia maselor de aer. Vantul

În meteorologie, prin vânt se înţelege un fenomen fizic ce se manifestă ca o circulaţie dirijată de aer în atmosfera terestră. Vantul este un element meteorologic vectorial, deosebit de variabil in timp si spatiu, conditionat de contrastul baric oriziontal creat in cadrul circulatiei generale a atmosferei.In tara noastra, deplasarea curentuilor de aer dintr-un loc in altul este determinate in principal de dezvoltarea diferitelor sisteme barice, care traverseaza Europa, in primul rand de activitatea centrilor de actiune principali. Vantul se caracterizeaza prin doua elemente extreme de variabile in timp si spatiu: directia din care bate vantul, apreciata dupa 16 sectoare ale orizontului, si viteza, reprezentand distanta parcursa de particolele de aer in unitatea de timp exprimata in m/s. Observatiile asupra directiei si vitezei vantului (mediate pe doua minute) se fac cu ajutorul giruetei, la inaltimea de 10 m. In reteaua meteorologica natioanala au fost folosite pana in anul 1963 giruetele cu placa usoara ce determina viteze ale vantului pana la 20 m/s, iar din anul 1964 au fost introduse si giruetele cu placa grea, acestea putand indica viteze ale vantului pana la 40 m/s.

Cauza principală a formării vântului este diferenţa presiunii atmosferice între două regiuni. Aerul cald fiind mai uşor se înalţă producându-se un minim de presiune, locul lui va fi preluat de masele de aer din zona rece (maxim de presiune atmosferică) , până când se va egala diferenţa de presiune dintre cele două regiuni. Această circulaţie a maselor de aer stă la baza termodinamicii.

Intensitatea vântului depinde direct proporţional de diferenţa de presiune dintre cele două zone geografice.

Direcţia vântului este influenţată de forţa Coriolis care ia naştere prin rotaţia pământului, deviind de exemplu în emisfera nordică, vânturile spre vest.Un alt factor care schimbă direcţia şi eventual temperatura vântului sunt obstacolele topografice ca: munţi, văi, sau canioane. Föehnul, de exemplu, este un vânt rece din Munţii Alpi care la trecerea peste Alpi (urcare şi coborâre) prin fenomenul de frecare a maselor de aer de munte se încălzeşte.

Denumiri ale vânturilor şi tăriile acestoraVânturile cu tăria între 2 - 5 se numesc briză, iar cele cu tăria între 6 -8 este numit vânt

puternic, început de furtună. Vântul cu gradul de tărie 9 este numit pur şi simplu furtună, iar vântul cu tăria 12 este numit orcan, uragan, taifun. Pe pământ vântul poate atinge teoretic 1230 km/oră aceasta este de fapt viteza sunetului, practic această viteză nu poate fi atins de cel mai puternic tornado (până în prezent s-a măsurat la tornado o viteză maximă de 500 - 600 km/oră).

8

3. Poluarea

Poluarea reprezintă contaminarea mediului înconjurător cu materiale care interferează cu sănătatea umană, calitatea vieţii sau funcţia naturală a ecosistemelor (organismele vii şi mediul în care trăiesc). Chiar dacă uneori poluarea mediului înconjurător este un rezultat al cauzelor naturale cum ar fi erupţiile vulcanice, cea mai mare parte a substanţelor poluante provine din activităţile umane.

Sunt două categorii de materiale poluante (poluanţi). Poluanţii biodegradabili sunt substanţe, cum ar fi apa menajeră, care se descompun rapid în proces natural. Aceşti poluanţi devin o problemă când se acumulează mai rapid decât pot să se descompună. Poluanţii nondegradabili sunt materiale care nu se descompun sau se descompun foarte lent în mediul natural. Odată ce apare contaminarea, este dificil sau chiar imposibil să se îndepărteze aceşti poluanţi din mediu.

Compuşii nondegradabili cum ar fi Diclor-Difenil-Tricloretan (DDT), dioxine, difenili policrorurati (PCB) şi materiale radioactive pot să ajungă la nivele periculoase de acumulare şi pot să urce în lanţul trofic prin intermediul animalelor. De exemplu, moleculele compuşilor toxici pot să se depună pe suprafaţa plantelor acvatice fără să distrugă acele plante. Un peşte mic care se hrăneşte cu aceste plante acumulează o cantitate mare din aceste toxine. Un peşte mai mare sau alte animale carnivore care se hrănesc cu peşti mici pot să acumuleze o cantitate mai mare de toxine. Acest proces se numeşte bioacumulare.

3.1 Poluarea aerului

Poluarea atmosferica, corespunde prezentei substantelor straine sau unei variatii importante a proprietatilor componentelor aerului, astfel incat sa provoace un efect nociv, sau o imbolnavire.

Poluarea atmosferei se datoreaza expulzarii in aer, mai ales deasupra marilor aglomeratii urbane, a trei categorii de substante :--gaze (dioxid de carbon, oxid de carbon, hidrocarburi nearse, hidrogen sulfurat, dioxid de sulf, amoniac, fluor, clor) si aerosoli de metale sau oxizi (de Pb, Hg etc.);--particule lichide, care reprezinta emanatii din diferite procese industriale sau apar in aceasta forma prin procese de condensare chimica;--particule solide sub forme de fumuri de ardere, prafuri industriale, vulcanice sau prafuri provenite de la explozii atomice (continand in special doi izotopi radioactivi periculosi Sr90, I131).

Din punct de vedere al felului surselor de poluare, produse de om (artificiale) se disting :- poluarea industriala;

9

- poluarea casnica; - poluarea datorata mijloacelor de transport;

La agravarea situatiei si atingerea limitelor superioare ale gradului de poluare contribuie o serie de factori: clima, pozitia geografica, natura si extinderea activitatii industriale .

De exemplu, gazele reziduale si impuritazile sub forma de particule, aflate la temperaturi superioare celei atmosferice, sunt evacuate sub presiune la inaltimi mari prin cosurile fabricilor.

De aceea, factorii dinamici (miscarile aerului pe orizontala, verticala, temperatura, precipitatiile) in stransa legatura cu cei de pozitie geografica pot influenta raspandirea la distante foarte mari a poluantilor, concomitent cu diluarea sau concentrarea lor .

Astfel in depresiuni, concentratiile de impuritate cresc datorita spatiului limitat in care are loc raspandirea lor. Principalii poluanti urbani sunt :

-CO2 (concentratia in atmosfera creste cu 106-8 in fiecare luna);-CO,SO2,NO,NO2 (rezultat in mari cantitati din descompuneri biologice)-N2O (rezultat din degradari biologice in sol)-hidrocarburi

Contaminarea umană a atmosferei Pământului poate lua multe forme şi a existat de când oamenii au început să utilizeze focul pentru agricultură, încălzire şi gătitul alimentelor. În timpul Revoluţiei Industriale (sec.XVIII si XIX), poluarea aerului a devenit o problemă majoră.

Poluarea urbană a aerului este cunoscută sub denumirea de smog. Smogul este în general un amestec de monoxid de carbon şi compuşi organici din combustia incompletă a combustibililor fosili cum ar fi cărbunii şi de dioxid de sulf de la impurităţile din combustibili. În timp ce smogul reacţioneaza cu oxigenul, acizii organici şi sulfurici se condensează sub formă de picături, înteţind ceaţa. Până în secolul XX smogul devenise deja un pericol major pentru sănătate.

Un alt tip de smog, cel fotochimic, a început să reducă calitatea aerului deasupra oraşelor mari cum ar fi Los Angeles în anii '30. Acest smog este cauzat de combustia în motoarele autovehiculelor şi ale avioanelor a combustibilului care produce oxizi de azot şi eliberează hidrocarburi din combustibilii "nearşi". Razele solare fac ca oxizii de azot şi hidrocarburile să se combine şi să transforme oxigenul în ozon, un agent chimic care atacă cauciucul, răneşte plante şi irită plămânii. Hidrocarburile sunt oxidate în substanţe care se condensează şi formează o ceaţă vizibilă şi pătrunzătoare.

Majoritatea poluanţilor sunt eventual "spălaţi" de către ploaie, zăpadă sau ceaţă dar după ce au parcurs distanţe mari, uneori chiar continente. În timp ce poluanţii se adună în atmosferă, oxizii de sulf şi de azot sunt transformaţi în acizi care se combină cu ploaia. Aceasta ploaie acidă cade peste lacuri şi păduri unde poate duce la moartea peştilor sau plantelor şi poate să afecteze

10

întregi ecosisteme. În cele din urmă, lacurile şi pădurile contaminate pot ajunge să fie lipsite de viaţă. Regiunile care sunt în drumul vântului care bate dinspre zone industrializate, cum ar fi Europa şi estul Statelor Unite şi Canadei, sunt cele mai afectate de ploi acide. Ploile acide pot să afecteze şi sănătatea umană şi obiecte create de oameni; ele dizolvă încet statui istorice din piatră şi faţade din Roma, Atena si Londra.

Una din cele mai mari probleme cauzate de poluarea aerului este încălzirea globală, o creştere a temperaturii Pământului cauzată de acumularea unor gaze atmosferice cum ar fi dioxidul de carbon. Odată cu folosirea intensivă a combustibililor fosili în secolul XX, concentraţia de dioxid de carbon din atmosferă a crescut dramatic. Dioxidul de carbon si alte gaze, cunoscute sub denumirea de gaze de seră, reduc căldura disipată de Pământ dar nu blochează radiaţiile Soarelui. Din cauza efectului de seră se asteaptă ca temperatura globală să crească cu 1,4° C până la 5,8° C până în anul 2100. Chiar dacă această tendinţă pare a fi o schimbare minoră, creşterea ar face ca Pământul să fie mai cald decât a fost în ultimii 125.000 ani, schimbând probabil tiparul climatic, afectând producţia agricolă, modificând distribuţia animalelor şi plantelor şi crescând nivelul mării.

Poluarea aerului poate să afecteze regiunea superioară a atmosferei numită stratosferă. Producţia excesivă a compuşilor care conţin clor cum ar fi clorofluorocarbonaţii (CFC)

(compuşi folosiţi până acum în frigidere, aparate de aer condiţionat şi în fabricarea produselor pe bază de polistiren) a epuizat stratul de ozon stratosferic, creând o gaură deasupra Antarcticii care durează mai multe săptămâni în fiecare an. Ca rezultat, expunerea la razele dăunătoare ale Soarelui a afectat viaţa acvatică şi terestră şi ameninţă sănătatea oamenilor din zonele nordice şi sudice ale planetei.

Printre poluarile atmosferice naturale se numara polenul plantelor si florilor care provoaca alergii.

Substantele poluante din atmosfera sunt substante gazoase, lichide sau solide, care le modifica compozitia.

Gazele sunt substante care, in conditii normale (temperatura locala, presiune 1013 hPa) sunt in stare gazoasa, lichefiindu-se la temperatura joasa (condensare), de ex.: CO2, SO2, ozonul.

Vaporii sunt gaze care se condenseaza in conditii normale, de ex.: vaporii de apa. Ceata, fumul, praful sunt particule foarte fine de materii (aerosol) de un diametru de

0,001-100 um. Ceata este formata din picaturi de marime variabila. Daca diametrul lor nu depaseste 10 um. se numesc mist, in engleza (ceata fina), iar daca este mai mare, se numesc fog (ceata deasa).Cuvantul smog este format pornind de la doua cuvinte englezesti smoke si fog. Fumul este un amestec de particule solide si coloidale cu picaturi lichide. Praful provine din diviziunea materiei fine in particule aproape coloidale de 10-100 nm.

11

Emisiile sunt substante eliberate in atmosfera de catre uzine. Aceste substante se raspandesc pretutindeni, cazand din nou sub forma de particule si mai fine decat poluarea atmosferica masurabila in locurile de emisie.

Fixarea unei valori limita se fondeaza pe criteriile calitatilor aerului, a parametrilor masurati, a caror interpretare variaza de la o tara la alta. Morala si legea interzic experimentarile pe om. Cunostintele dobandite in momentul experimentarii pe animale permit respectarea marjelor de securitate in momentul fixarii valorilor limita pentru a nu pune in pericol sanatatea omului.

Nu se pot cunoaste pericolele potentiale pornind doar de la concentratii: pot exista efecte pe termen lung provenind din fenomenele de cumulare a complementaritatii dintre mai multe substante.

In relatia dintre expunerea sunstantelor nocive la locul de munca si afectiuni, de ex. cancerul, pneumoconicoza, mutatiile sunt adesea demonstrate abia dupa cateva decenii mai tarziu sau de catre generatiile urmatoare.

Procesele de productie industriala si productia de energie a industriei, economiei energetice, a focarelor sunt principalele surse ale poluarii atmosferice antropogene. Procesele de productie industriala elibereaza emisiile, care se redepun in cazul in care nu exista filtre pentru epurarea gazelor reziduale. Substantele specifice sunt atunci eliberate si pot provoca local catastrofe.

In momentul procesului de combustie, substantele gazoase, lichide si solide sunt eliberate in atmosfera de furnale. In functie de inaltimea furnalelor si de conditiile atmosferice, gazele de esapament provenind din focare si din circulatie se propaga local sau la distante medii.Substantele provenind de la uzine se propaga in functie de modul in care sunt transportate, pe distante mari.

Monoxidul de carbon (CO)Toate materiile primare energetice folosite pentru combustie contin carbon sub forma de

combinatii chimice, care se oxideaza, transformandu-se in gaz carbonic (CO2) sau in oxid de carbon (CO) daca combustia este incompleta.

Monoxidul de carbon se formeaza in mod natural in metabolismul microorganismelor si in cel al anumitor plante; este un compus al gazului natural. El se raspandeste in atmosfera sau se formeaza in stratosfera sub efectul razelor UV.

CO este produs in lant de decompozitie troposferica a metanului prin intermediul radicalului OH.

O cantitate echivalenta de CO se formeaza prin actiunea omului in momentul combustiei carbonului si hidrocarburilor. 67% din CO provine de la vehicule, combustia nefiind completa decat daca motoarele merg in plina viteza.

Anumite plante cu flori, precum morcovul, pot fixa CO. Mari cantitati sunt fixate in sol si sunt degradate de microorganisme. Cantitatile reziduale se ridica in straturile mai inalte ale atmosferei.

12

CO este un gaz toxic pentru oameni si animale. El patrunde in organism prin plamani si blocheaza fixarea oxigenului prin atomul central de Fe al hemoglobinei (HbCO): puterea sa de fixare este de 240 de ori mai important decat cel al oxigenului. Nivelul de otravire depinde de saturaratia sanguina, de cantitatea de CO din aer si volumul respirat.

Gazul carbonic (CO2)Gazul carbonic cel mai important din ciclul carbonului este inofensiv si aduce Clorul

pentru fotosinteza. CO2, sub forma de vapori de apa, lasa sa treaca undele scurte ale radiatiei solare in atmosfera si absoarbe undele lungi ale radiatiilor Pamantului, ceea ce provoaca o reancalzire a aerului, efectul de sera. Pe Venus, intr-o atmosfera foarte bogata in CO2, temperatura atinge 470° C.

Consecintele cele mai importante vor fi transferurile zonelor climatice cu largirea regiunilor aride, restrangerea zonelor subtropicale cu ploi hibernale si reducerea precipitatiilor in latitudinile mediane cu consecinte catastrofice pentru aprovizionarea cu apa a tarilor industrializate.

Ozonul (O3)Ozonul este concentrat in stratosfera intr-un strat de ozon la o altitudine de 15-35 km. El

se formeaza pornind de la moleculele de O2 prin fotodisociere cu ajutorul radiatiilor de unde scurte UV in ansamblul atmosferei cu concursul partenerilor de impulsie:

In stratosfera guverneaza un echilibtru intre procesele formarii si descompunerii ozonului. Perturbarea echilibrului este imputata in special cloroflorometanului de la aerosoli si mijloacele de racire.

Smogul - ozonul, oxidul de azot si hidrocarburile sunt substante inchise (precursoare) ale smogului fotochimic (tip Los Angeles). El se formeaza deasupra marilor orase cu circulatie intensa, in principal in California. Inca de la primele ore ale zilei, aerul se imbogateste in oxid de azot NO si NO2 intr-un amestec de numeroase hidrocarburi (alcaline, aromatice), provenind din gaze de esapament ale vehiculelor si uzinelor.

Pentru cresterea aciditatii aerului sunt responsabili SO2, acizii de azot Nox si acidul clorhidric HCl. HCl este eliberat de combustia PVC in momentul incinerarii deseurilor. Acest gaz se dizolva in apa, transformandu-se in acid clorhidric. Substantele nocive pot actiona direct asupra materialelor si fiintelor sub forma poluarii (ploi acide).

Deprecierea padurilor este determinata de climat, erorile silviculturii, ciuperci, bacterii, dar inainte de toate, de emisii.

Moartea arborilor este o consecinta a asocierii complexe a mai multe cauze care sunt in interactiune unele cu altele. Pagubele provin din emisii si ele sunt amplificate; de exemplu, anii foarte insoriti, cand emisiile sunt cauzate de depunerile uscate; paraziti ca ciupercile, bacteriile distrug copacii.

13

3.2 Actiunea poluarii aerului asupra sanatatii populatiei

In cursul unui act respirator, omul in repaus trece prin plamini o cantitate de 500 cm2 de aer, volum care creste mult in cazul efectuarii unui efort fizic, fiind direct proportional cu acest efort. In 24 ore in mediu omul respira circa 15-25 m3 de aer. Luand comparativ cu consumul de alimente si apa, in timp de 24 ore, omul inhaleaza in medie 15 kg de aer in timp ce consumul de apa nu depaseste de obicei 2,5 kg, iar cel de alimente 1,5 kg. Rezulta din aceste date importanta pentru sanatate a compozitiei aerului atmosferic, la care se adauga si faptul ca bariera pulmonara retine numai in mica masura substantele patrunse pina la nivelul alveolei, odata cu aerul inspirat. Din punct de vedere sanitar prezinta importanta oscilatiile in concentratie ale oxigenului si bioxidului de carbon, substante cu rol deosebit in schimbul de gaze de la nivelul plaminului.

Oxigenul poate influenta sanatatea prin scaderea concentratiei lui in aer si prin scaderea presiunii atmosferice, efectul fiind determinat de scaderea presiunii partiale la nivelul alveolei pulmonare, alterarea schimbului de gaze (O2 si CO2) si a procesului de oxigenare a singelui. Fenomenele care apar sunt fenomene de hipoxie sau anoxie, gravitatea lor fiind dependenta de gradul de scadere a presiunii partiale.

Bioxidul de carbon intilnit in atmosfera in proportie de 0,03% nu produce tulburari manifeste decit in situatiile in care este impiedicata trecerea gazului din singele venos in alveola pulmonara si eliminarea lui prin aerul expirat. De fapt fenomenele toxice apar in momentul in care presiunea partiala a CO2 din aer creste atit de mult incit impiedica eliminarea acestui catabolit. Initial apare o crestere a CO2 din singe (hipercapnie) mai putin datorita patrunderii lui din aerul exterior, cit datorita autointoxicarii organismului. Pe masura ce creste concentratia in aerul atmosferic, intervine si solubilizarea lui in plasma sanguina datorita presiunii partiale crescute; la autointoxicare se asociaza intoxicatia exogena.

Primele tulburari apar in jurul concentratiei de 3% manifestata prin tulburari respiratorii (accelerarea respiratiei), apare apoi cianoza, urmata de tulburari respiratorii si circulatorii insotite de fenomene legate de dezechilibrul acido-bazic.

Din punct de vedere al igienei, aerul influenteaza sanatatea atit prin compozitia sa chimica, cit si prin proprietatile sale fizice (temperatura, umiditate, curenti de aer, radiatii, presiune).

In ceea ce priveste compozitia chimica destingem influenta exercitata asupra sanatatii de variatii in concentratia componentilor normali, cit si actiunea pe care o exercita prezenta in aer a unor compusi straini.

Efectele directe sunt reprezentate de modificarile care apar in starea de sanatate a populatiei ca urmare a expunerii la agenti poluanti. Aceste modificari se pot traduce in ordinea

14

gravitatii prin: cresterea mortalitatii, crestrea morbiditatii, aparitia unor simptome sau modificarii fizio-patologice, aparitia unor modificari fiziologice directe si/sau incarcarea organismului cu agentul sau agentii poluanti.

Efectele de lunga durata sunt caracterizate prin aparitia unor fenomene patologice in urma expunerii prelungite la poluantii atmosferici. Aceste efecte pot fi rezultatul acumularii poluantilor in organism, in situatia poluantilor cumulativi (Pb, F etc.), pina cind incarcarea atinge pragul toxic. De asemenea modificarile patologice pot fi determinate de impactul repetat al agentului nociv asupra anumitor organe sau sisteme. Efectele de lunga durata apar dupa intervale lungi de timp de expunere care pot fi de ani sau chiar de zeci de ani. Manifestarile patologice pot imbraca aspecte specifice poluantilor (intoxicatii cronice, fenomene algerice, efecte carcinogene, mutagene si teratogene) sau pot fi caracterizate prin aparitia unor imbolnaviri cu etiologie multipla, in care poluantii sa reprezinte unul dintre agentii etiologici determinanti sau agravanti (boli respiratorii acute si cronice, anemii etc.).

Poluantii iritanti realizeaza efecte iritative asupra mucoasei oculare si indeosebi asupra aparatului respirator. In aceasta grupa intra pulberile netoxice, precum si o suma de gaze si vapori ca bioxidul de sulf, bioxidul de azot, ozonul si substantele oxidante, clorul, amoniacul etc. Poluarea iritanta constitue cea mai raspindita dintre tipurile de poluare, rezultind in primul rind din procesele de ardere a combustibilului, dar si de celelalte surse de poluari.

Poluantii fibrozanti produc modificari fibroase la nivelul aparatului respirator. Printre cei mai raspinditi sunt bioxidul de siliciu, azbestul, si oxizii de fier, la care se

adauga compusii de cobalt, bariu etc. Sunt mult mai agresivi in mediul industrial unde determina imbolnaviri specifice care sunt exceptionale in conditii de poluare a aerului. Totusi poluarea intensa cu pulberi poate duce la modificari fibroase pulmonare.

Poluantii toxici asfixianti sunt cei care impiedica asigurarea cu oxigen a tesuturilor organismului. Dintre poluantii atmosferici cu efect asfixiant cel mai important este oxidul de carbon, care formeaza cu hemoglobina un compus relativ stabil (carboxihemoglobina) si impiedica astfel oxigenarea singelui si transportul de oxigen catre tesuturi. In functie de concentratia din aer si timpul de expunere se realizeaza o anumita proportie de carboxihemoglobina depaseste 60% din hemoglobina totala. Intoxicatia acuta este relativ rara, aparind practic numai in spatii inchise in prezenta unor surse importante de CO (in оncaperi in care sistemele de incatzit functioneaza defectuos, garaje, pasajele subterane pentru autovehicule etc.)

Poluantii alergenici din atmosfera sunt cunoscuti de multa vreme. Indeosebi este cazul poluantilor naturali (polen, fungi, insecte) precum si a prafului din casa, responsabili de un numar foarte mare de alergii respiratorii sau cutanate. Pe linga acestea se adauga poluantii proveniti din surse artificiale – in special industriale – care pot emite in atmosfera o suma de

15

alergeni completi sau incompleti. Pe primul loc din acest punct de vedere, se gaseste industria chimica (industria maselor plastice, industria farmaceutica, fabricile de insecticide etc.). Sunt semnalate si situatii cu aparitia unor fenomene alergice in masa, ca cel de la New Orleans din 1958 in care alergenul a fost identificat in praful provenit de la deseuri industriale depuse in holde.

Poluanti cancerigeni. Exista foarte dificultati in estimarea rolului poluantilor atmosferici ca factori etiologici ai cancerului. Totusi cresterea frecventei cancerului indeosebi in mediul urban, a impus luarea in considerare si a poluantilor atmosferici ca agenti cauzali posibili, cu atit mai mult cu cit in zonele poluate au fost identificate in aer substante cert cancerigene.

Un aspect deosebit il prezinta azbestul, mai periculos decit se presupunea cu citiva ani in urma si a carui prezenta a fost demonstrata atit in atmosfera urbana cit si in plaminii (corpi azbestizici pulmonari) unui procent apreciabil din populatia urbana neexpusa profesional.

4. Efecte majore ale poluarii aerului

4.1 Efectul de seră

Ozonul se formeaza in atmosfera inalta a Pamantului din cauza radiatiei ultraviolete solare. Stratul de ozon protejeaza suprafata Pamantului de radiatiile ultraviolete solare, lipsa lui ar insemna sfarsitul vietii pe Pamant. Efectul de sera este incalzirea atmosferei Pamantului din cauza ca anumite gaze, ca dioxidul de carbon si monoxidul de azot impiedica racirea portiunii de pe Pamant unde este noapte. Acelasi fenonomen a dus la temperaturile de sute de C° de pe Venus, unde atmosfera este alcatuita aproape exclusiv din dioxid de carbon. Efectul de sera poate fi stopat prin reducerea emisiilor de dioxid de carbon si prin reimpaduriri, plantele absorbind dioxidul de carbon si transformandu-l in oxigen.

Ca si in cazul distrugerii stratului de ozon si incalzirea globala este un bun exemplu legat de modul in care activitatea umana poate degrada mediul la scara planetara. Fenomenul este cuoscut si sub numele de efect de sera. Unele gaze din atmosfera (vaporii de apa, dioxidul de carbon, ozonul, metanul, dioxidul de azot si unele tipuri de clorofluorocarburile) impiedica disiparea caldurii produsa de pamint in spatiu. Caldura este radiata din nou spre suprafata Pamintului care este incalzita suplimentar. In conditii naturale vaporii de apa sunt cei mai eficienti in producerea efectului de sera. Datorita vaporilor de apa din atmosfera temperatura medie a Pamintului este cuprinsa intre +15 grade Celsius si -18 grade Celsius. Prin comparatie, pe Marte unde atmosfera este subtire si nu

16

exista vapori de apa, temperatura medie la suprafata planetei este de -50 grade Celsius iar pe Venus, cu o atmosfera bogata in dioxid de carbon, temperatura la suprafata planetei este de +430 grade Celsius. Problema incalzirii globale este legata de accelerarea datorita actiunilor umane a acestui fenomen. Producerea si degajarea in atmosfera a gazelor care produc efectul de sera a dus la incalzirea usoara a temperaturii medii a planetei cu unele consecinte pentru mediu (cresterea nivelului suprafetei oceanelor, degradarea calitatii vietii in unele zone). Cele mai importante gaze care genereaza efectul de sera sunt:

- Dioxidul de carbon (59%), generat de arderea combustibililor fosili, cum ar fi carbunele si petrolul; gazele de esapament, taierea padurilor tropicale si a altor paduri; arderea lemnului.

- Metanul (18%) ,produs de vite, arderea lemnului, vegetatiei si a combustibililor fosili.

- Oxizii de azot (12%), produs prin arderea combustibililor fosili, arderea lemnului, de materialele fecale de la oameni si animale.

- Ozonul de suprafata (12%); moleculele de ozon care cad din atmosfera intra in reactie cu poluanti ca metan, dioxizi de carbon si azot care rezulta in principal de la masini. Tehnologiile folosite sint invechite si duc la marirea cantitatii acestor gaze in atmosfera. Echilibrul natural al planetei este afectat si Pamintul incepe sa se incalzeasca. O crestere de 5% pe tot Pamintul, poate topi complet calotele arctice, crescind astfel nivelul marilor.

4.1.1 Masurarea incalzirii globale

Ca sa putem analiza incalzirea globala trebuie sa avem determinari de temperatura la scara intregii planete pe intervale mari de timp si date privind concetratia gazelor care produc efectul de sera. Astfel de studii s-au facut sistematic din 1957 pentru dioxidul de carbon. Datele de la sol sunt culese de la un mare numar de statii dar in prezent temperatura la suprafata pamintului este determinata si utilizand satelitii. Cele mai moderne studii privind incalzirea globala se fac utilizind probe de gheata din Antarctica. Fiecare strat de zapada care cade anual in Antarctica se transforma intr-un strat de gheata. Gheata include in ea si mici bule de aer.

Examinarea bulelor de aer aduce informatii complexe privind:

-compozitia atmosferei in momentul formarii bulei -data la care s-a format startul de gheata -temperatura in acel moment

Studiile se fac utilizind izotopii radioactivi ai oxigenului 16O, 18O. Toate investigatiile clasice sau moderne au aratat o crestere a temperaturii globale.

17

4.1.2 Agentii incalzirii globale

Principala cauza a incalzirii globale este cresterea continutului de dioxid de carbon din atmosfera. Alte gaze care contribuie la acest fenomen sunt: metanul, dioxidul de azot, ozonul, CFC11 si CFC12. Concentratia de dioxid de carbon asa cum rezulta din masuratori directe si din studii pe gheata antarctica, a crescut de la 270ppm in jurul anului 1000, la 346ppm in 1986 si 354ppm in 1989. Activitatile umane care contribuie la incalzirea globala sint: producerea si utilizarea energiei (56%), CFC (17%), practicile din agricultura (15%), alte utilizari industriale.

4.1.3 Efectele incalzirii globale

Pentru studiul incalzirii globale s-au alcatuit modele numerice care sunt procesate pe calculator sau se pot face analogii geografice sau geologice. Exista multe controverse in lumea stiintifica legate de efectele incalzirii globale dar multe idei sint acceptate de toata lumea (schimbarile de clima, modificarea nivelului marii, schimbari geomorfologice, schimbari in agricultura, schimbari politice). Schimbarile climatice: se estimeaza o crestere a temperaturii planetei cu 0.5-2 grade Celsius pina in anul 2050, o crestere a nivelului precipitatiilor si o modificare a distribuirii precipitatiilor la diferite latitudini, o crestere a frecventei furtunilor tropicale. Modificarile nivelului marii: probabil cu 5-40cm pina in anul 2050. Este greu de estimat care vor fi modificarile care vor apare legate de ghetarii din Artica si Antarctica. O mare parte din ghetari se pot topi (Groenlanda, de exemplu, cu 2.7 milioane de km cubi de gheata) si acest lucru poate atrage dupa sine o majora agravare a cresterii nivelului marii. Schimbarile geomorfologice: Marile riuri vor fi puternic afectate de incalzirea globala, multe zone vor fi inundate iar eroziunea in zonele de coasta se va accentua. Vor fi de asemenea posibile modificari in agricultuara si chiar anumite orientari politice, concretizate prin hotariri, legi, etc.

Temperatura medie globala a aerului la suprafata Pamantului a crescut cu 0,3-0,6 grade C (sau cu aproximativ 0,5-1 grade F) de la sfarsitul sec.XIX. Patru din cei mai fierbinti ani au fost inregistrati dupa 1860. Cea mai inalta incalzire s-a inregistrat noaptea, in latitudinile de la cele de mijloc pana la cele inalte ale emisferei de nord. Incalzirea in timpul iernilor si primaverilor nordice a fost mai puternica decat in alte anotimpuri. In unele zone, in primul rind, deasupra continentelor, incalzirea a fost de citeva ori mai mare decat media globala. Alte dovezi ale cresterii temperaturilor globale din sec.XIX, include cresterea nivelului marii cu 10-25 cm, micsorarea ghetarilor din munti, reducerea invelisului de zapada din emisfera de nord (din 1973 pina in prezent) si cresterea temperaturilor Pamantului in stratul de sub suprafata. Datele obtinute prin inelele anuale ale copacilor, miezului ghetii superficiale si prin alte metode de determinare indirecta a tendintelor climei, sugereaza ca temperaturile globale la suprafata solului sint in prezent mai mari decit la orice etapa din ultimii 600 de ani.

18

4.1.4 Gazele cu efect de sera.

Gazul carbonic. (CO2).

Continutul atmosferic de gaz carbonic (gazul cu efect de sera de provenenta antropica cel mai frecvent,) a crescut pină la 25% de la debutul revolutiei industriale (pe parcursul a 1700 de ani.) cu o frecventa de 280 parti la milion pina la 350 parti la milion. Eliminarile de gaz carbonic de origine antropica au condus la sporirea cu 55% a potentialului efectului de sera. Gazul carbonic (CO2) este unul din principalele subproducte a arderii tuturor combustibilelor fosile. Circa 90% a energiei comercializate pe plan mondial este produsa de catre combustibile carbonice: pacura, carbunele brun, gazul natural si lemnul. Cu fiecare an zeci de miliarde de tone de CO2 sunt astfel eliminate in atmosfera. Circa 2 miliarde de tone de gaz carbonic suplimentar este atribuit fenomenului despaduririi, inclisiv incendierii padurilor. Potrivit raportului dezvoltarii statului Canada (1991), 108 milioane de tone de carbon sunt eliminate anual in Canada. Astfel, pentru fiecare canadian revin 4 tone de CO2 eliminat anual in atmosfera. Potrivit raportului Word Resurse (1992-1993) infiinţat de catre Institutul Word Resurse, Canada nu este intrecuta decit de Statele Unite in ceea ce priveste producerea de CO2 pe cap de locuitor. Aproape jumatate din gazul carbonic de origine antropica este absorbit de plantele terestre si fotoplanctonul oceanic, restul se adauga la cel atmosferic. (Emisiile de CO2 sunt prezentate in unitati de greutate, in general in tone. Uneori valaorea data corestunde numai greutatii carbonului, uneori greutatii totale a gazului carbonic, carbonului si oxigenului continut. De exemplu, 6 miliarde de tone de carbon emis anual echivaleaza cu 22 miliarde de tone de gaz carbonic. Pentru a transforma carbonul in CO2 imultiti cu 3,66 si invers).

Metanul.(CH4).

Emisiile de CH4 contribuie cu aproape 15% la cresterea potentialului efectului de sera. Metanul este principalul component al gazului natural ars de catre utilajele de incalzit. El provine de la descompunerea vegetala: cimpurile inundate de orez, mlastinile, gazele de balta, aparatul digestiv al numeroaselor animale, in special bovinele si termitele, arderile anaerobe (descompunerea vegetatiei in lipsa de O2). CH4 provine in egala masura de la scurgerile conductelor de gaze, de la centrele de tratament, de la instalatiile de stocaj si de la minele de carbune, de la materiale organice in descompunere (cum ar fi produsele alimentare aflate in depozite.) Cercetatorii sunt alarmati, ca o noua incalzire a climei va antrena eliberare unei parti

19

din CH4 natural acumulat in cantitati mari sub ghetari si in calotele polare, provocint astfel efectul de retroactiune. Altfel spus reincalzirea climei va avea un efect de crestere.

Oxidul de azot. (N2O).

N2O este un oxid de azot, provenit de la arderea combustibilului fosil, utilizarea ingrasamintelor azotate, incinerarea arborilor si reziduurilor de plante. Gazul contribuie la sporirea efectului de sera cu circa 6%. Acest gaz este la fel cunoscut sub numele de “gaz inveselitor”. N2O este utilizat deja si in calitate de anestetic.

Ozonul stratosferic. (O3)

In atmosfera la o inatime foarte inalta ozonul creat natural apara ca un ecran de protectie impotriva razelor ultraviolete. In troposfera ozonul e un subproduct al reactiilor poluantelor atmosferice, ale industriilor si ale automobilelor eliminat in prezenta luminii solare. Ozonul troposferic reactioneaza cu tesuturile vegetale si animale provocind efectul de sera. Contributia ozonului stratosferic la sporirea efectului de sera se valoreaza la 8%.

Clorofluorocarbonele (CFC).

Este un produs chimic care rareste stratul de ozon constituind in egala masura un gaz cu efect de sera in crestere. Savantii nu sunt siguri de efectele reale produse de CFC asupra schimbarii climatului pentru ca actiunea lor de rarifiere a stratului de ozon poate sa aduca la o noua racire a planetei. Este posibil ca reducind emisia de CFC, ceea ce e imperativ, sa protejam starul de ozon, accelerind o noua incalzire a planetei. Aceasta problema demonstreaza in ce masura factorii de mediu sunt legati nemijlocit.

4.2 Ploaia acida

Sub termenul de "ploi acide" sau "precipitatii acide" se includ toate tipurile de precipitatii - ploaie, zapada, lapovita, ceata, ale caror pH e mai mic decat pH-ul apei naturale, care este egal cu 5,6. Ploaia acida se formeaza in rezultatul reactiilor din atmosfera cu substante, ce contin sulf si azot, sau altfel spus, eliminandu-se in urma activitatii umane SO2 si NOx se transforma in atmosfera in particule acide. Aceste particule intra in reactie cu vaporii de apa, transformandu-le in amestecuri acide, ce scad pH-ul apei de ploaie. Formarea

in cantitati mari a oxizilor se formeaza in urma arderii petrolului si carbunelui. Cea mai mare cantitate de oxizi se intalneste in orase. Ploile acide duc la distrugerea suprafetelor date cu lac si vopsea, pierderea lumii vii a bazinelor acvatice, la coroziunea

20

podurilor si monumentelor arhitecturale, determina toxicitatea apei potabile in urma dizolvarii in apa a Pb din conducte si scade transparenta apei, duce la scaderea fertilitatii solului.

Pentru prima data termenul a fost introdus de Angus Smith.pH-ul slab acid al apei de ploaie se datoreaza faptului ca substantele naturale din

atmosfera, asa cum e CO2, participa in reactie cu apa de ploaie: CO2+H2O H2CO3. pH-ul ideal al apei de ploaie e 5,6-5,7, iar pH-ul real e variabil de la o regiune la alta. Aceasta depinde de compozitia gazului.

Intrand in reactie cu vaporii de apa, SO2 si NOx se transforma in acizii H2SO4, HNO3, HNO2 si H2SO3. Apoi, impreuna cu ploaia sau zapada, cad la pamant.

Cele mai dese ploi acide au loc in SUA, Germania, Cehia, Slovacia, tarile fostei Iugoslavii, Niderlanda, Elvetia, Australia, alte tari ale lumii.

Ploaia acida are o actiune negativa asupra bazinelor acvatice: duce la marirea aciditatii pana la asa nivel, incat este nimicita flora si fauna. Plantele acvatice cresc foarte bine in apa cu pH de 7-9,2. La pH de 6 mor crevetele; la pH de 5,5 mor bacteriile bentonice. Moartea lor duce la acumularea reziduurilor organice la fundul bazinelor acvatice. Apoi, dispare planctonul. La pH de 4,5 mor pestii, amfibiile, insectele. Din substantele organice depuse la fundul bazinului acvatic are loc eliberarea metalelor toxice. Aciditatea mare a apei duce la descompunerea Al, Cd, Hg, Pb.

"Ploile acide" au fost depistate pentru prima data in R.F.Germana catre sf. anilor 70 (mai mult de o treime din cele 7,5 milioane hectare de padure ale tarii au fost distruse). Infestarea mediului inconjurator datorita CO2 furnizat de industrie si de parcul auto se afla la originea pierderilor ireparabile cauzate padurii de "ploile acide". In Germania de Vest s-a trecut la utilizarea benzinei cu continut redus de plumb si la limitarea emisiunilor nocive ale tuturor vehiculelor.

Sivicultorii incearca sa reintroduca ulmul in Europa Occidentala, importandu-l din China si Japonia. Se construiesc mari rezervoare de apa pentru stingerea incendiilor, se modernizeaza parcul tehnic aerian.

In Moldova a inceput sa repartizeze loturi pentru vile si nu oriunde, ci pe mica mosie a codrilor, in inima padurii. Pe intreg cuprinsul URSS impartirea parcelelor nu se face pe terenurile arabile si irigabile, iar omul isi construieste o coliba, unde ar putea sa stea la dos pe timp de ploaie sau sa pastreze o sapa. La noi in Moldova, ca la nelumea: in locurile distribuite se inalta peste noapte palate cu 2-3 etaje si un buncar. Aproape langa fiecare sat din Moldova creste imediat, astfel ca, intr-o buna zi - daca nu chiar maine - ne vom pomeni ca intreaga republica va deveni un oras gigant. Odata cu castelele de peste noapte sunt construite drumuri pavate, este instalata lumina electrica, se trage gaz natural. Si toate acestea au loc ziua in amiaza mare, in timp ce bietul taran umbla ani intregi pe drumuri dupa o scandura sau o caldare de mortar.

E lucru stiut ca Moldova are cel mai mare jos nivel de impadurire: la un locuitor revine 0,07 fata de 3,3 ha media pe tara (in Canada sau Finlanda - 20 ha).

In URSS sunt deja 8 rezervatii biosferice: Berezeni (Bielorusia), Repetec (Asia Centrala), Baikal , delta Niprului … Si nici una in Moldova.

21

Cand se ard combustibili fosili, cum sunt carbunele, benzina sau petrolul, se emit oxizi de sulf, carbon si azot in atmosfera. Acesti oxizi se combina cu umezeala din aer si formeaza acid sulfuric, acid carbonic si acid azotic. Cand ploua sau ninge, acesti acizi ajung pe pamant sub forma a ceea ce numim ploaie acida.

In secolul XX, aciditatea aerului si ploaia acida au ajuns sa fie recunoscute ca o amenintare capitala la adresa calitatiii mediului. Cea mai mare parte a acestei aciditati este produsa in tarile industrializate din emisfera nordica: SUA, Canada, Japonia si majoritatea tarilor din Europa de Est si de Vest.

Efectele ploii acide pot fi devastatoare pentru multe forme de viata, inclusiv pentru oameni. Aceste efecte sunt insa mai vizibile in lacuri, rauri si pariuri si la nivelul vegetatiei. Aciditatea apei omoara practic orice forma de viata. La inceputul anilor '90, zeci de mii de lacuri erau deja distruse de ploaia acida. Cele mai grave probleme au existat in Norvegia, Suedia si Canada.

Amenintarea reprezentata de ploaia acida nu e limitata de granitele geografice, caci vanturile transporta substantele poluante pe tot globul. De exemplu, cercetarile confirmau faptul ca poluarea provenita de la centarlele electrice care functioneaza cu carbuni in centrul si vestul SUA erau cauza principala a marilor probleme legate de ploaia acida in estul Canadei si nord-estul SUA. Efectele distructive ale ploii acide nu se limiteaza la mediul natural. Structuri de piatra , metal sau ciment au fost si ele afectate sau chiar distruse.

Unele dintre marile monumente ale lumii, catedralele Europei sau Colisseum-ul din Roma, prezinta semne de deteriorare datorata ploii acide.

Oamenii de stiinta folosesc ceea ce se cheama factorul pH pentru a masura aciditatea sau alcalinitatea solutiilor lichide. Pe o scara de la 0 la 14, 0 reprezinta cel mai ridicat nivel de aciditate, iar 14 cel mai ridicat nivel de bazicitate sau alcalinitate. O solutie de apa distilata care nu contine nici aizi nici baze, are pH 7 sau neutru. Daca nivelul pH-ului in apa de ploaie scade sub 5.5, ploaia este considerata acida. Ploile din estul SUA si din Europa au adesea un pH intre 4.5 si 4.0

Desi costurile echipamentelor antipoluante ca arzatoare, filtre sau instalatii de spalare sunt mari, costurile stricaciunilor cauzate mediului si vietii omenesti se estimeaza a fi si mai mari, pentru ca ele pot fi ireversibile. Chiar daca in prezent se iau masuri de prevenire, pina la 500.000 de lacuri din America de Nord si peste 118 milioane metrii cubi de copaci din Europa se vor distruge probabil, inainte de sfarsitul secolului XX din cauza ploii acide.

Lichenii monitori ai poluariiLichenii ofera un mod simplu si efectiv de stabilire a gradului de poluare intr-o zona.

Sunt plante foarte simple alcatuite din alge si ciuperci (mucegai??)- fungi ofera protectie si posibilitati de ancorare iar algele ofera hrana. Lichenii nu au radacini. Ei absorb mineralele din apa de ploaie care curge peste ei. Absorb de asemenea toti poluantii care se gasesc in apa de ploaie. Asta ii face indicatori extrem de utili de exemplu pentru aprecierea nivelului de diopxid de sulf acumulat. Cum diferite specii de licheni au tolerante diferite la poluare, analiza tipurilor de licheni este un bun indicator al nievlului de poluare.

22

Lichenii pot fi gasiti intr-o mare varietate de haitate- des chiar in zone in acre nu creste nimic altceva, dar sunt foarte sensibili la poluarea atmosferica. Tipul de lichean prezent sau absent, este un indicator al gradului de poluare dintr-o anumita zona.

O analiza a lichenilor dintr-o zona, poate fi facuta pentru determinarea gradului de poluare dintr-o zona. Se poate face in orice perioada a anului.

Gazele se amesteca cu umezeala din aer si precipitatiile devin acide, facandu-le asemanatoare citronadei. Ploaia acida distruge plantele si animalele. Ele spala nutrientii de pe sol, frunze si ace, iar acestea se ingalbenesc si mor. Aluminiul eliberat de ploi slabeste radacinile copacilor, favorizand distrugerea lor. Paduri intregi au disparut din aceasta cauza.

Este si mai rau daca ploaia acida ajunge in rauri sau lacuri, pentru ca acestea transporta otrava la distanta, omorand si cele mai mici organisme. Pestii sunt determinati de aluminiu sa produca o mucoasa lipicioasa care le infunda branhiile si ii “sufoca”, in cele din urma. Apele acide distrug si icrele.

Aciditatea se masoara pe scara pH (hidrogen potential). Apa de ploaie poluata poate avea un pH de 2,4 (acelasi cu sucul natural de lamaie). Ploile acide distrug plantele, recoltele, arborii, atat prin sol si radacini, cat si prin frunze. Ploaia acida poate distruge animalele acvatice atat prin caderea direct in apa, fie prin spalarea solurilor din vecinatate. Chiar si cladirile de piatra sau masivele de gresie si calcar sunt atacate prin depunerile de sulf. Un profesor din Grecia a calculat ca eroziunea monumentelor din Atena a fost mai grava in ultimii 25 de ani, comparativ cu ultimii 2500 la un loc.

Poluantii formati din amestecuri de gaze ataca atat sanatatea omului, producand boli respiratorii, cat si copacii si culturile de plante. Poluarea atmosferica aduce cantitati crescute de plumb, cupru si aluminiu in apa de la robinet, producand diferite simptome: greata, decolorarea parului si chiar afectarea creierului.

Exista o relatie stransa intre ploaia acida, ozon si „efectul de sera“ (cresterea temperaturii pamantului). Ozonul este implicat atat in ploaia acida, cat si in efectul de sera, dar nu este intotdeauna daunator - depinde unde se afla.

Majoritatea cantitatii de ozon se afla in apropierea suprafetei pamantului sau in stratosfera (15-40 km deasupra pamantului). Ozonul poate imbolnavi oameni si distruge culturi de plante. In mod curios, unele specii de tutun (Nicotina tabacum) sunt foarte sensibile la ozon, putand deveni cel mai bun barometru. Cea mai mare parte a ozonului se gaseste in stratosfera.

Acest strat absoarbe radiatiile ultraviolete de la soare impiedicand imbolnavirea oamenilor, animalelor si distrugerea plantelor. Daca ozonul din inaltimi este benefic, ozonul de nivel inferior poate reactiona cu alti poluanti formand acizi.

Pentru a evita distrugerile cauzate de poluanti se pot lua diferite masuri la nivelul simplilor gospodari: stropirea solurilor si a locurilor cu calciu de var pentru reducerea aciditatii; folosirea surselor de energie alternativa (energia eoliana, solara biogazul); conservarea energiei prin izolarea mai buna a caselor si cladirilor. Fiecare om al satului poate supraveghea ploile acide in zona in care locuieste folosind ustensile simple si un echipament ieftin.

23

4.3 Stratul de ozon - distrugerea stratului de ozon

In toposfera (pana la atitudinea de 10 km) sub actiunea radiatiilor ultraviolete cu lungimea de unda λ<242 nm, emanate de Soare, oxigenul molecular este scindat in atomi:  O2 > O + O (1) 

Atomii de oxigen (foarte reactivi), in prezenta unui martor (M) care preia excesul de energie, reactioneaza cu molecule de oxigen si formeaza ozon: O2 + O+ M →O3+ M (2) 

La randul sau si ozonul este descompus de catre radiatiile ultraviolete cu lungimea de unda λ< 320 nm: O3 O2 + O (3) 

Oxigenul atomic rezultat poate reactiona cu ozonul spre a forma oxigen molecular: O+ O3 → O2+ O2 (4) 

Aceste radiatii prezinta importanta doar in toposfera si conduc la mici concentratii de ozon (40 – 80 µg/cm3 aer).

In stratosfera, de la inaltimea de 10-15 km si pana la 35 km, concentratia de ozon este destul de mare si anume cantitatea maxima de ozon in acest strat este de 450 unitati Dobson. O unitate Dobson (DU) reprezinta cantitatea de ozon care se afla intr-un strat de ozon pur de grosime 0,01 mm, in conditii normale. Acest strat de ozon este foarte important pentru viata de pe Pamant, deoarece prin reactia (3) ozonul absoarbe cea mai mare parte a radiatiilor UV emise de Soare, care in caz contrar ar afecta viata organismelor de pe Pamant.

Formarea si grosimea stratului de ozon se poate intelege astfel: la inaltimi mai mari de 35 km, oxigen molecular este putin. In consecinta, se formeaza putin oxigen atomic prin reactia (1) si deci si putin ozon prin reactia (2). De la inaltimea de 35 km si pana la 10-15 km, reactiile (1) si (2) devin predominante, ceea ce contribuie la formarea unui strat cu concentratia de ozon foarte mare. La inaltimi mai mici de 10-15 km doar putine radiatii ultraviolete, cu λ<240 nm au ramas neabsorbite, astfel ca prin reactia (1) se formeaza mai putin oxigen atomic, deci si ozon mai putin.

Incepand cu anul 1974, mai multi oameni de stiinta, dintre care amintim pe Molina si Rowland, au aratat ca la Polul Sud si mai putin la Polul Nord a aparut o „gaura” in stratul de ozon, adica in aceste zone a scazut foarte mult concentratia de ozon in stratosfera. S-a aratat ca la distrugerea stratului de ozon contribuie avioanele supersonica prin gazele emanate, precum si unii produsi chimici cum sunt freonii (CF2Cl2, CFCl3),sintetizati si utilizati in instalatiile

24

frigorifice sau la spray-uri. Masuratorile au aratat ca cea mai redusa concentratie de ozon se observa primavara iar vara, aceasta se reface partial.

Deoarece activitatile productive prin care se produc agentii chimici care distrug stratul de ozon sunt inexistenti la poli, iar avioanele supersonice nu au culoare de zbor in jurul polilor geografici ai Pamatului, s-a pus problema cauzelor care produc aceasta „gaura” in stratul de ozon la poli si nu deasupra Americii de Nord sau deasupra Europei.

Marea stabilitate a freonului prezinta si incoveniente. El se acumuleaza la altitudini cuprinse intre 20-50 km. Cand moleculele de freon patrund in stratul de ozon, sub actiunea razelor ultraviolete se rup legaturile C-Cl rezultand atomi liberi de Cl. Acestia catalizeaza reactia de descompunere a O3 in O2, reactia (2). Rezultatul consta in marirea fluxului de raze ultraviolete care ajung pe Pamant, determinat aparitia cancerului de piele, modificari climatice, etc. In anii `70 Dr. Colin Lea din Marea Britanie a atras atentia asupra pericolului distrugerii stratului de ozon ca urmare a utilizarii clorofluorcarburilor (CFC). In 1987 prin Protocolul de la Montreal s-au stabilit principiile unui control mondial asupra CFC. La acces protocol au aderat circa 180 tari. Ca urmare, emisia de substante care distrug stratul de ozon a fost redusa la 10% fata de valoarea maxima din anii `70. Cu toate aceste, refacerea stratului de ozon nu este asteptata inainte de mijlocul secolului urmator.

In ultimii 30 de ani au avut loc studii si cercetari sistematice cu privire la distrugerea startului de ozon din stratosfera, ceea ce a condus la contribuirea Premiului Nobel pentru chimie in anul 1995 meteorologului olandez Paul J. Crutzen si chimistilor americani Mario J. Molina, si Sherwood Rowland. Astfel, inca in anul 1974 Molina si Rowland au aratat ca la distrugerea startului de ozon contribuie in cea mai mare masura freonii. In atmosfera, sub actiunea radiatiilor UV, freonii, exemplificati mai jos prin CFCl3, sufera urmatoarea reactie (radicalul hidroxil provine din disocierea apei): CFCl3+ O2+ ˙OH CO2+ HF+ 3( Cl˙ sau ClO˙) (5)  

Radicalii Cl si ClO reactioneaza cu ozonul si il transforma in oxigen molecular: Cl˙ + O3 → ClO˙ + O2 (6) 

Oxidul de clor nu distruge direct stratul de ozon, deoarece el nu reactioneaza cu ozonul, ci cu oxigenul atomic rezultat din reactiile (1) sau (3): ClO˙ + O → Cl˙ + O2 (7) 

In acest fel este inhibata reactia de formare a ozonului din oxigen atomic si oxigen molecular. S-a mai aratat ca reactiile de mai sus prin mare se fromeaza sau se distruge stratul de ozon sunt concurate de reactiile de reactiile la care participa radicalul hidroxil si oxidul de azot au ajuns in stratosfera:

25

HO˙ + O3 → HO2 + O2 (8)HO2 + O →HO˙ + O2 (9)_________________________________________

Bilant O + O3→ O2 + O2

  49563cqp39ctj2d NO + O3 → NO2 + O2 (10)NO2 + O → NO + O2 (11)__________________________________________

Bilant O + O3 → O2 + O2

Oxizii de azot din toposfera care ajung si in stratosfera (exemplificati mai sus prin oxidul de azot) provin in cea mai mare parte din arderea carbunilor fosili in centrale termice si din combustia carburantilor in motoarele automobilelor (scopul catalizatorilor utilizati la esapamentul automobilelor este tocmai acela de a transforma oxizii de azot rezultati prin combustie, in azot molecular, evitand astfel emanatia oxizilor de azot in atmosfera).

Dupa cum a aratat Crutzen, iarna la poli, din cauza lipsei radiatiilor solare (noaptea polara), scade presiunea foarte mult, se formeaza vartejuri care inconjoara polii, iar temperatura scade foarte mult, ajungand la -800 C la polul sud. Drept urmare, se formeaza asa numitii nori polari stratosferici alcatuiti din particule solide formate in principal din apa inghetata si acid azotic. Aceasta din urma ia nastere prin urmatoarele reactii (prima reactie are loc in toposfera, urmatoarele doua in straosfera, iar acidul clorhidric rezulta prin clorurarea metanului in toposfera):  4NO2 + O2 ↔2 N2O5 (12)N2O5 + H2O → 2HNO3 (13)N2O5 + HCl →ClNO2 + HNO3 (14) 

cum se vede, pentaoxidul de azot ajuns in stratosfera se transforma in acid azotic inghetat, care este astfel mai putin disponil spre a forma dioxid de azot si care conform reactiei, ClO˙ + NO2 + M →ClONO2 + M (15) ar capata radicalul cloroxid, evitand astfel combinarea acestuia cu oxigenul (reactia 7).Este de remarcat ca acidul clorhidric si cloronitratul (ClONO2) sunt adevarate rezervoare de clor atomic, deoarece pe suprafata particulelor din norii stratosferici are loc reactia: ClONO2 + HCl → HNO3 + Cl2 (16) In noaptea polara, reactia de scindare homolitica a moleculelor de clor,Cl2 Cl˙ + Cl˙ (17) nu poate avea loc din cauza lipsei de lumina . Primavara, odata cu aparitia Soarelui, devine posibila si chiar accelerata atat reactia (16), cat si fotoliza acidului azotic:

26

HNO3 HO˙ + NO2 (18)Radicalii liberi Cl˙ si HO˙, formati in cantitate foarte mare primavara, contribuie decisiv

la distrugerea stratului de ozon prin reactiile (6) si (8). In acest fel intelegem de ce concentratia de ozon in stratosfera scade cel mai mult primavara si de ce acest proces este mai accentuat la polii geografici ai Pamantului.

Masuratorile au anuntat ca distrugerea stratului de ozon este mult mai pronuntata la Polul Sud decat la Polul Nord. Oamenii de stiinta au oferit urmatoarea explicatie: iarna, in stratosfera, temperatura este mult mai scazuta la Polul Sud si dureaza un timp mai indelungat, deoarece vartejurile de aici, create in lunile de iarna, sunrt mai stabile si mai puternice decat cele de la Polul Nord.

Vara, curentii de aer din stratosfera deplaseaza sper poli cea mai mare parte din ozonul format in zonele ecuatoriale (nepoluate, in general) astfel ca partial concentratia de ozon la poli se reface, dar ramane scazuta in medie, la nivel global.

La distrugerea stratului de ozon contribuie si topirea toposferei (din cauza efectului de sera), care induce racirea stratosferei o mare perioada de timp.Pentru a se evita accelerarea disrtugerii stratului de ozon care protejeaza viata pe Pamant, inca in anul 1987 s-a semnat la Montreal de catre mai ulti sefi de state puternic industrializate, un protocol prin care se angajau sa reduca si mai tarziu sa opreasca in tarile lor productia de clorofluorocarburi (freoni). Ulterior, cu ocazia altor Conferinte internationale s-a propus si reducerea emanatiilor de oxizi de azot precum poluarii in general.

5. Controlarea poluarii atmosferice

Cele mai sensibile strategii de control ale poluarii atmosferice implica metode ce reduc, colecteaza, capteaza sau retin poluanti inainte ca ei sa intre in atmosfera. Din punct de vedere ecologic, reducand emisiile poluante cu o marire a randamentului energetic si prin masuri de conservare, precum arderea de mai putin combustibil este strategia preferata. Influentand oamenii sa foloseasca transportul in comun in locul autovehiculelor personale ajuta de asemenea la imbunatatirea calitatii aerului urban.

Potentiali poluanti pot exista in materialele ce intra in procese chimice sau in procese de combustie (ca de exemplu plumbul din benzina). Metode de controlare a poluarii atmosferice includ si indepartarea materialelor poluante direct din produsul brut, inainte ca acesta sa fie folosit, sau imediat dupa ce s-a format, dar si alterarea proceselor chimice ce duc l-a obtinerea produsului finit, astfel incat produsii poluanti sa nu se formeze sau sa se formeze la nivele scazute. Reducerea emisiilor de gaze din arderea combustibililor folositi de catre automobile este posibila si prin realizarea unei combustii cat mai complete a carburantului sau prin recircularea gazelor provenite de la rezervor, carburator si motor, dar si prin descompunerea gazelor in elemente putin poluante cu ajutorul proceselor catalitice. Poluantii industriali pot fi la randul lor captati in filtre, precipitatori electrostatici.

27

Pentru a stavili poluarea, organismele statale trebuie sa dispuna in primul rand de metode de control de mare eficienta. Apoi este necesara stabilirea nivelului normelor de emisie care pot fi deversate in aer de diversele surse de poluare si a concenratiilor maxime admisibile de poluanti in aerul localitatilor.

Dupa cum s-a stabilit la reuniunea expertilor de la Viena (1972) in primul rand este necesar sa fie elaborate normele de igiena pentru SO2, CO, NOx, CO2, pesticidele in suspensie, care determina imbolnaviri acute si cronice .

In prezent la noi sunt date norme de concentratii maxime admisibile pentru un numar de 447 substante poluante .

Principalele masuri concrete de realizare a protectiei aerului constau in :-exploatarea rationala a instalatiilor tehnologice selectionate pentru o anumita productie

ca fiind ca fiind cele mai putin poluante ;-recuperarea si valorificarea substantelor reziduale utilizabile ;-amplasarea surselor de poluare bazata pe un studiu stiintific al consecintelor pe care le

are situarea intr-o anumita ambianta geoclimatica;-adoptarea de sisteme si mijloace de transport cat mai putin poluante;In combaterea poluarii aerului se porneste de la principiul ca “maximul se poate realiza la

sursa “. Aceasta in sensul ca reducerea evacuarilor de poluanti si a pierderilor de la sursa sunt in acelasi timp masuri preventive, de limitare a poluarii aerului si masuri care vizeaza valorificarea integrala a materiilor prime. Retinerea substantelor reziduale pentru valorificarea complexa a materiei prime este si mult mai usor de realizat decat dupa ce acestea s-au ejectat in atmosfera .

Pentru a realiza o productie nepoluanta exista mai multe posibilitati: alegerea sau pregatirea unur materii prime fara impuritati , spalarea combustibililor, ermetizarea instalatiilor in care se desfasoara procese de productie generatoare de pulberi si gaze, dirijarea pulberilor si gazelor spre instalatiile de epurare .

6. Cum am putea contribui pentru combaterea poluarii ?

-Am putea stopa criza energetica folosind energia intr-un mod rational. -Evitarea cumpararii bunurilor care sunt impachetate excesiv. Este necesara energie

pentru a confectiona ambalajele, dar si de a le recicla. -Evitarea pierderilor: redu ceea ce folosesti, refoloseste lucrurile in loc sa cumperi altele

noi, repara obiectele stricate in loc sa le arunci, si recicleaza cat mai mult posibil. Afla ce facilitati de reciclare sunt disponibile in zona ta. Incearca sa nu arunci lucrurile daca acestea ar mai putea avea o alta folosinta.

-Izoleaza-ti casa: cauta crapaturile din usi, ferestre, si asigura-te ca podul este suficient izolat pentru a pastra caldura casei.

-Foloseste aparatura electrica casnica care nu consuma multa energie: cand cumperi noi aparate electrocasnice intreaba care modele consuma mai putina energie. Foloseste becuri cu un consum scazut de energie si baterii reincarcabile.

28

-Economiseste apa: este necesara o mare cantitate de energie pentru a purifica apa. Un robinet stricat poate consuma aproximativ 30 de litri de apa pe zi.

-Invata cat mai mult posibil despre problemele energetice ale Pamantului si cauzele ce le determina. Afla daca sunt grupari ecologice in zona ta care te-ar putea informa.

- Sa evitam deodorantele de tip spray, evitind astfel inhalarea CFC-urilor. Sa ne incurajam familiile sa foloseasca mai putin spray-urile, fixativul de par, precum si instalatiile de aer conditionat.

- Daca nu ne este rusine, sa folosim bicicleta. Sau transportul in comun - este un consum mai mic de carburanti si deci o poluare mai mica decit daca am folosi toti masinile personale.

- Sa economisim hartie, pentru a salva padurea (putand folosi hartie reciclata cat mai mult posibil). Copacii retin dioxidul de carbon pe care il producem. Sa sustinem si sa participam la campaniile pentru salvarea padurilor; sa plantam un copac.

7. Analiza aerului

Indicatii generale privind recoltarea aerului pentru analiza

1. Stabilirea locului si momentului recoltarii, trebuie sa fie cat mai reprezentative:- pt. probe momentane – se fac aprecieri organoleptice daca e posibil;- pt. determinari medii zilnice, recoltarea se face in mod continuu 24ore

Durata de timp de recoltare , este indicata pentru - concentratia momentana - max 30min - concentratia medie zilnica - 24 ore

Volumul de aer recoltat depinde de - concentratia presupusa a substantei active Sensibilitatea metodei

Ritmul si durata recoltarilor poate fi - periodic - continuu, in functie de scopul determinarilor

Dupa recoltarea probelor de aer dispozitivele se vor transporta in laborator in conditii corespunzatoare, pentru ca probele sa nu sufere modificari in timpul transportului.

2. Se vor nota conditiile meteo , variatiile orare, zilnice, sezoniere ce determina factorii meteo de care trebuie sa se tina seama : temperatura, umiditate, presiune, miscarea aerului, prezenta sau lipsa unui plafon de nori, precipitatii.

Deoarece recoltarea se face in conditii de temperatura si presiuni diferite se indica corectia de volum a aeruluipentru conditii normale de lucru, dupa formula:

V 0=[V x 273 x p]:[(273+ t ) x 760 , unde:

V 0= volum de aer(in litri) la temperatura si presiunea standard a aeruluiV= volum de aer (in litri)la temperatura si presiunea din momentul recoltariiP= presiunea atmosferica in momentul recoltariit= temperatura aerului in momentul recoltarii

In determinarile continue nu se poate face corectia de volum, deoarece temperatura si presiunea variaza in 24 de ore

29

3. Pentru determinari de gaze, paralel cu dispozitivul in care se recolteaza substanta de analizat se mai pregateste un dispozitiv identic, dar fara a se recolta aer in el, reprezentand proba martor- recoltarea gazelor se face cu un debit de 0,3-3 litri/minut

4. In cazul recoltarii pulberilor, dispozitivul de retinere va fi ambalat astfel incat sa fie ferit de prafuire in timpul transportului- in cazul recoltarii pulberilor prin aspiratie se foloseste un debit de 20- 30 litri/minut

5. Pentru a asigura retinerea totala a gazuluide recoltat se indica folosirea a 2 sau 3 dispozitive de retinere, legate in serie.Determinarile se fac:- fie pentru fiecare dispozitiv separat si apoi se insumeaza rezultatele-fie - se amesteca continutul din toate dispozitivele de retinere - se ia o alicota pentru determinare - rezultatul se raporteaza la intreaga cantitate de lichid din absorbitoare Recoltarea se face in functie de : - posibilitatile de recoltare

- proprietatile poluantului ce urmeaza a fi determinat - concentratia poluantului in aer

Probele de aer se pot recolta folosind una din metodele:1. recoltarea in flacoane inchise2. recoltarea prin aspiratie3. recoltarea prin sedimentare

30

BIBLIOGRAFIE:

www.wikipedia.orgfacultate.regielive.rowww.google.rowww.referat.rowww.ecomagazin.rowww.scritube.com

31