Ciocănitoareade Emilia Plugaru

Bocăneşte în tulpină

De răsună codrul, zarea.

S-a îmbolnăvit stejarul.

Medic e ciocănitoarea.

A venit cu dalta sa

La stejar şi bocăneşte.

Rabdă curajos stejarul.

Boala medicu-i găseşte.

Care-o fi pricina bolii?

Nu a fost deloc uşor.

E salvat acum stejarul.

Îl rodea un... viermişor.

Tigrul înfiorătorde Constanţa BuzeaRacul, peştele şi-o broască,Trebuind să locuiascăÎn borcanul cel rotund,Într-o zi s-au adunatPe nisipul de la fundCare nu s-a tulburat.Lumea lor era închisăCa un sâmbure-n caisă.S-au gândit că rost nu areSă se joace fiecareSingur în borcanul mare.Racul, peştele şi-o broascăS-au gândit în mintea lorC-ar fi bine şi uşorSă se împrietenească.Dar un peşteNu vorbeşteCu-o broscuţăCam prostuţăŞi c-un racFoarte posac!Şi atunci, ce să le fac?Stau tot singuri şi tot tac.Iată că, întâmplător,Tocmai lângă geamul lor,Un motan veni torcând,Miorlăind şi croşetând.Se-aşeză frumos în coadăÎnchizând puţin, cum ştii,Ochii lui portocalii.Ore-ntregi stătu să vadăCum plutesc şi cum înoată,Cum se învârtesc în roată,Cum din guri baloane scapăPrintre florile de apă.Stând astfel, acest motanVru să-i lângă; şi a linsSticla marelui borcan.Mai târziu, privind duios,Vru să ştie cum miros;Şi, de somn aproape-nvins,A căscat şi s-a întins.- Vai, dar e periculos!Se gândiră înotând

Care mai de care-n jos.Pentru că, motanul blând,Cum se întindea căscând,Se vedea, din lumea lor,Tigru înfiorător.

Berzele bunicuţeide Emilia Plugaru

Stau nepoţii la taifas

Cu bunica în ogradă.

O ascultă-atent cu toţii -

Berze vor şi ei să vadă.

Bunicuţa povesteşte

Despre vremuri când în sat

Veneau multe, multe berze.

Acum toate au plecat.

- Iată colo, în salcâm,

Două berze îşi aveau

Cuibuşor şi primăvara

Împreună se-ntorceau.

Aduceau din depărtare

Copilaşi micuţi, vioi.

Pe atunci în toată casa,

Creşteau mulţi copii ca voi.

- Nu-i adevărat, bunico,

Tot ce spui tu sunt poveşti –

Zice Nică - Ionică,

Despre berze povesteşti?

Aduceau copii în cioc?

Geaba, eu le ştiu pe toate.

Mamele îşi aduc pruncii

Chiar de la maternitate...

- Da, aşa e, nepoţele.

Un copil deştept îmi eşti.

Berzele veneau pe vremuri...

Când credeam toţi în poveşti...

Motoşel şi Botoşelde Ana BlandianaMotoşel şi BotoşelErau doi pisoi la fel.Nu-i recunoşteai decâtDupă-o dungă de pe gât,Iar alteori, mai degrabă,După-o pată de pe-o labă.Botoşel avea în plusPata jos, şi dunga sus.Când voia să se prezinte,Scotea laba înainte,Iar când ieşea la raport,Dădea laba paşaport.Numai când făcea vreun răuEra leit frate-său.Când vreo boacănă făcea,Nimeni nu-l deosebea:Cu labă şi gât pitite,Torcea fără să eziteŞi suav, cu glas înalt,Se jura că-i celălalt,Pe când bietul MotoşelLua bătaie pentru el.

Întâmplări cu Lăcomelde Constanţa BuzeaLăcomel se zgăibărasePe trei case caraghioase.Prima casă era grasă,Cu terasă făinoasă,Cu burlane macaroane,Şi scăriţă de alviţă.Lăcomel, un coate-goale,Pofticios după sarmale,Cum stătea pe-acoperiş,Ronţăind ţigla de griş,A văzut un geam deschis,Şi, sărindu-l, ce şi-a zis?Să se uite ce mâncăriŢin mămicile-n cămări,Să se sature din toateBucăţelele sărate,

Din cârnaţii atârnaţii,Că n-ajung la ei nici taţii.Lăcomel e un pungaşDe piftii şi păpănasi.S-a gândit o zi şi-o noapteCum să facă rost de lapte.Laptele e pus la gerTocmai într-un frigider.Întâlnindu-se cu-o vacă,A-ntrebat-o cum să facă.Vaca spre păşune-l mână,Că acolo, zice dânsa,Curge lapte, creşte brânză.Da-n păşune, cum să zic,Nici tu lapte, nici nimic,A tot stat cu cana-n mânăCa să-i dea vaca smântână.De necaz şi de poftitLăcomel s-a-mbolnăvit.Nici tu lapte, nici nimic,Din grăsun şi din voinic,A rămas o slăbătură,Numai ochi, urechi şi gură.Burta lui, ca pepenaşul,Se scobise ca făraşul..