Plopul,este considerat de catre G. Calinescu, este un "copac elastic si orasanesc", ce "da amintirilor o miscare lenta", identificata in tonul de romanta al poeziei "Pe langa plopii fara sot...",aparuta in revista "Familia" in 1883. In "Dictionarul de simboluri" al lui Jean Chevalier si I Alain Gheerbrant, plopul e considerat un copac asociat "durerii, sacrificiilor si lacrimilor",simbolizand "fortele regresive ale naturii, amintirea mai mult decat speranta, timpul trecut mai mult decat viitorul renasterilor".Din intamplare sau dintr-o simbolistica autentica, perceputa in termenii ei definitorii, Eminescu inscrie ideatia poeziei in acesti termeni semnificativi.Poezia"Pe langa plopii fara sot..." e o poezie a tristetii,a neanplinirii unei iubiri sperate, idealizata de poet si la care nu primeste raspunsul asteptat dupa cum reiese din primele doua strofe:

-Pe langa plopii fara sot,/Adesea am trecut,/Ma cunosteu vecinii toti,/Tu nu m-ai cunoscut/La geamul tau ce/stralucea,/Privii atat de des,/O lume toata-n telegea,Tu nu m-ai inteles.

Poetul se simte neanteles de fiinta iubita, pentru care are un sentiment inaltatoar,dragostea,iar speranta se destrama din vina singurei fiinte care nu l-a inteles,fiinta iubita.Poezia se construieste, inca de aici, pe temeiul gradatiei ascendente, al amplificarii, pe de o parte, a dragostei poetului, pe de alta, in paralelism perfect, a neintelegerii fiintei adorate, care rateaza sansa unei mari iubiri. Semnificativ este spatiul in care se consuma sentimentul erotic. Suntem departe de caile nepatrunse ale naturii, de adancimea codrului protector, cu proiectia trairilor lirice la scara cosmica,unde tot ce ne incojoara vine sa completeze,tabloul unei povesti romantice. Peisajul este aici citadin, conventional, el insusi inadecvat nemuritoarelor povesti de iubire.Prezenta femeii indragite este doar intuita, neputanduse patrunde dincolo de un hotar impenetrabil figurat prin versurile:

-"La geamul tau ce stralucea,  Privii atat de des"

Este descris un cadru ce nu dezvaluie,nimic din atmosfera misterioasa a interiorului sau din intimitatea acestuia. In secventele urmatoare, poezia capata o tonalitate intens meditativa, inaltandu-se la consideratii asupra metafizicii iubirii, cu sintagme in genere cunoscute din alte poezii de dragoste. Poetul, ca substitutul sau genial din "Luceafarul", ar fi dorit "o soapta de raspuns", "o zi din viata", chiar implinirea sublima a unei singure clipe de iubire:

-"O ora sa fi fost amici,/Sa ne iubim cu dor,/S-ascult de glasul gurii mici,/O ora si sa mor

Insasi fiinta iubita ar fi urcat in sfera superioara a astrilor, unde ar fi invins,timpul ireversibil,dobandind trasaturile ideale ale arhetipului feminin.

 -"In calea timpilor ce vin/O stea s-ar fi aprins,/Cum nu mai au perechi,/Acele zane ce strabat,/Din timpurile vechi."

Culminatia sentimentului, in acelasi timp punctul cel mai inalt al gradatiei, care ia de acum o linie descendenta, se justifica printr-o iubire ce angajeaza, in sens mitic, toate generatiile de stramosi, intreaga mostenire genealogica a speciei: -"Caci te iubeam cu ochi pagani/Si plini de suferinti, Ce mi-i lasara din batrani/Parintii din parinti."

Intoarcerea in prezent destrama intregul miraj al iubirii, coborata din spatiile idealitatii.

-"Caci azi le semeni tuturor,/La umblet si la port, Si te privesc nepasator,/C-un rece ochi de mort."

 Clipa astrala a marii iubiri, nepamantene, a fost definitiv risipita:

-"Tu trebuia sa te cuprinzi/De acel farmec sfant, Si noaptea candela s-aprinzi/Iubirii pe pamant."

Mihai Eminescu este poetul reprezentativ al literaturii române. Prin tot ce a creat, el a produs un efect de modelare profundă si de durată. A făcut ca toată poezia acestui secol să evolueze sub asupririle lui. În poezia “Pe lingâ plopii fără soţ...” înfăţişează ideile unei elegii erotice unde predomină tema iubirii şi a suferinţei. Anume, titlul semnifică un gest al singurătăţii “plopii fără soţ” . În tema poeziei se situează şi natura care este mai sărăcăcioasă şi urbană, reprezentată prin străzi pustii, ferestre închise, plopi singuratici. Poezia capată o tonalitate tristă chiar de la inceput. Eul liric fiind neînţeles şi cuprins de o flacără a iubirii îmbrăţişează un spaţiu mai sumbru iar timpul se plasează pe doua planuri temporale(trecut şi prezent),în acest anturaj şi cu trăiri melancolice. Eul liric este copleşit de o gamă de sentimente întunecate. Atunci cândva el suferea şi iubea cu o nelinişte sufletească, dar acum el încearcă nişte sentimente de nepăsare, durere, tristeţe şi singurătate sufletească.Sugestiile universului identic se bazează în primul rând pe motivul iubirii şi al tristeţei care-l putem numişi un motiv leit care semnifică o suferinţă din cauza dragostei ăatre o fiinţă. Superba metaforă “candela iubirii” sugerează intensitatea sentimentului trăit care a dat naştere unei energii acaparatoare. Iubirea e simţită de poet ca revărsare a flăcarii, ca o intensificare a vitalităţii, e contaminarea de sacru şi dăruire totală. De-asemenea întreaga gamă de figuri de stil îmbracă poezia într-un univers şi mai tandru, şi mai arzător. Epitetul “ ochi păgâni şi plini de suferinţi” şi “ rece ochi” semnifică durerea eului liric văzută in ochii lui reci. Iar personificarea “plopi fără soţ” inconcomitent cu titlul poeziei

abordează imaginea plopului asociată cu jalea şi singurătatea, şi aceşti copaci fără soţ formează fundalul suferinţei poetului.În funcţie de aceste elemente, de prezenţa sau absenţa lor, de totalitatea sentimentelor şi de imaginea iubitei, poezia de dragoste “Pe lângă plopii fără soţ” capătă o tonalitate tristă şi se apropie de elegia erotică, romanţă, cântec. Sentimentul dragostei aparţine de trecut şi de aici apare regretul, nostalgia, singurătatea. Ideea elegiei determină faptul că dragostea ar fi murit sau fie a fost refuzată îndrăgostitului fără nici o speranţă şi a renunţat la ea.În acestă poezie Eminescu nu a caracterizat-o şi nu a blanat femeia , dar cel puţin a regretat faptul că nu a fost capabil să aprindă candela iubirii “Şi noaptea candela s-aprinzi/Iubirii pe pământ”.

Plopul, considera G. Calinescu, este un "copac elastic si orasanesc", ce "da amintirilor m8o9714mv48gfqo miscare lenta", identificata in tonul de romanta al poeziei "Pe langa plopii fara sot...", \ aparuta in revista "Familia" in 1883. in "Dictionarul de simboluri" al

lui Jean Chevalier si I Alain Gheerbrant, plopul e considerat un copac asociat "durerii, sacrificiilor si lacrimilor", j simbolizand "fortele regresive ale naturii, amintirea mai mult decat speranta, timpul trecut mai ■ mult decat viitorul renasterilor". in mod intamplator sau dintr-o simbolistica autentica, ! perceputa in

termenii ei definitorii, Eminescu inscrie ideatia poeziei in acesti termenisemnificativi. "Pe langa plopii fara sot..." e o poezie a tristetii, a destramarii iubirii, a ; pierderii sperantelor in dragoste ca sentiment inaltator. Plopii, "fara

sot", evoca, intr-o primasecventa, de doua strofe, o poveste de dragoste neimplinita, din vina fiintei iubite, singura care , nu a inteles intensitatea sentimentelor poetului: "Pe langa

plopii fara sot/ Adesea am trecut;/ Macunosteau vecinii toti -/ Tu nu m-ai cunoscut.// La geamul tau ce stralucea/ Privii atat de des;/ O

lume toata-ntelegea -/ Tu nu m-ai inteles."

Poezia se construieste, inca de aici, pe temeiul gradatiei ascendente, al amplificarii, pe de o parte, a dragostei poetului, pe de alta, in paralelism perfect, a neintelegerii fiintei adorate, care rateaza sansa unei mari iubiri. Semnificativ este spatiul in care se consuma sentimentul erotic. Suntem departe de caile nepatrunse ale naturii, de adancimea codrului protector, cu proiectia trairilor lirice la scara cosmica, incadrabile in inefabilul unui spirit universal. Peisajul este aici citadin, conventional, el insusi inadecvat nemuritoarelor povesti de iubire. Femeia indragita se remarca prin absenta, fiind doar banuita ca se afla dincolo de un hotar impenetrabil, figurat mai intai, in peisaj, prin "plopii fara sot", apoi prin geamul "ce stralucea", ce nu dezvaluie, prin reflectare catre exterior, mai mult decat in sonetul "Stau in cerdacul tau...", nimic din atmosfera misterioasa a interiorului, din intimitatea acestuia.in secventele urmatoare, poezia ia de altfel o tonalitate intens meditativa, inaltandu-se la consideratii asupra metafizicii iubirii, cu sintagme in genere cunoscute din alte poezii de dragoste. Poetul, ca substitutul sau genial din "Luceafarul", ar fi dorit "o soapta de raspuns", "o zi din viata", chiar implinirea sublima a unei singure clipe de iubire: "O ora sa fi fost amici,/ Sa ne iubim cu dor,/ S-ascult de glasul gurii mici,/ O ora, si sa mor." insasi fiinta iubita ar fi urcat in sfera superioara a astrilor, unde "in calea timpilor ce vin/ O stea s-ar fi aprins", ar fi invins timpul ireversibil, dobandind trasaturile ideale ale arhetipului feminin, "Un chip de-a pururi adorat/ Cum nu mai au perechi/ Acele zane ce strabat/ Din timpurile vechi."Culminatia sentimentului, in acelasi timp punctul cel mai inalt al gradatiei, care ia de acum o linie descendenta, se justifica printr-o iubire ce angajeaza, in sens mitic, toate generatiile de stramosi, intreaga mostenire genealogica a speciei: "Caci te iubeam cu ochi pagani/ Si plini de suferinti,/ Ce mi-i lasara din batrani/ Parintii din parinti."intoarcerea in prezent destrama intregul miraj al iubirii, coborata din spatiile idealitatii: "Caci azi le semeni tuturor/ La umblet si la port,/ Si te privesc nepasator/ C-un rece ochi de mort." Clipa astrala a marii iubiri, nepamantene, a fost definitiv pierduta: "Tu trebuia sa te cuprinzi/ De acel farmec sfant,/ Si noaptea candela s-aprinzi/ Iubirii pe pamant."

Considerat „Luceafarul poeziei romanesti”,Mihai Eminescu a ridicat limba romana pe culmile expresivitatii,reusind sa-i scoata in evidenta valoarea si bogatia de mijloace de exprimare si frumusetea,astfel ca poeziile sale nu se pot traduce in nici o alta limba care sa redea delicatetea trasaturilor sufletesti sau frumusetea naturii. „In opera sa, poezie si proza , codrul,marea,raul,luna,sunt idei,divinitati.nu fenomene; fenomen este doar omul”asa cum spune George Calinescu. Conceptia e adanc taraneasca. Taranul respecta natura si legile ei fara sa intervina cu brutalitate in esenta ei. Poezia Floare albastra apare la 1 aprilie 1873 in revista Convorbiri

literare si este considerate o poezie embrion a romantismului eminescian de catre critical Vladimir Streinul. Poezia “Pe langa plopii fara sot …” apare intre 28 si 9 septembrie

1883 in revista Familia condusa de Iosif Vulcan.Garabete Ibraileanu spunea “Eminescu devine,mai putin atent la natura, acum se concentreaza asupra propriului sau suflet”. In poezia Floare albastra tema este iubirea si natura,ipostaza iubirii

paradisiace si natura bogata,una de basm unde ierburile au frageziune si sunetele si culorile se armonizeaza.

Spre deosebire de Pe langa plopii fara sot… unde tema este tot a iubirii si naturii,dar o natura saraca ce corespunde dezamagirii din sufletul poetului. Flore albastra are o interferenta de specii, elegie (datorita

sentimental de tristele care se degaja din unele versuri),egloga (idila cu dialog),poem filozofic(prin meditatia asupra lumi, a omului comun si a geniului). Pe langa plopii fara sot … este o romanta. Poezia Floare albastra are o organizare simetrica,iar compositional

exista 4 secvente poetice corespunzatoare interventiei celor 2 voci. Fiecare secventa este deosebita prin tonalitate, lexic si timpuri verbale. Secventa I contine primele 3 catrene, care reprezinta vocea ei care

se afla aproape. Incipitul contine un repros al fetei care simte pericolul instrainarii si

incearca sa-l readuca aproape de ea. “Iar te-ai cufundat in stele/Si in nori si-n ceruri nalte?”. “Rauri in soare ” ,”Campiile asire”,”Intunecata mare” sunt elemente ale unei geografii mitice care sugereaza inaltimea gandirii barbatului preocupat de cunoastere. “Campiile asire” trimit la civilizatii superioare, “Intunecata mare “ este spatiu al genezei , “Piramidele-nvechite” la civilizatia egipteana. Adresarea este familiara “nu cata”, “iubite”,”sufletul vietii mele”. Secventa II contine doar 1 catren si reprezinta vocea lui care este

departe.Diminutivul “mititica” ascunde o usoara ironie impotriva simtului comun axat pe trairea clipei. Verbele la perfect simplu “zise”,”spuse”, fixeaza povestea in

interiorul unei amintiri,deoarece poetul simplu exprima o actiune trecuta, apropiata insa de momentul vorbirii. Verbele la perfect compus “am ras”,”n-am zis” ascund din nou o ironie. Secventa III contine 8 catrene reprezentand vocea ei care ne adduce

aproape,ea incepe cu chemarea ub mijlocul naturii.Spatiu este tipic eminescian “Codru cu verdeata”,”izvoare”,”stanca”,”prapastie”,”ochii de padure”,”balta”,”trestia” induc o stare de visare.Timpul este prezentul “plang”,”stanca sta” sugerand concretul, imediatul,natura ofera o alternative reala, palpabila opusa gandirii reci, meditative.Ceremonialul erotic cuprinde elemente stereotipe chemarea in codru , refacerea cuplului,jocul nevinovat al gesturilor de tandrete. Se remarca o serie de elemente ludice caracterizand ritualului erotic

popular. Verbele la viitor “ii spune”,”voi fi rosie”,”i da”, transforma invitatia fetei dintr-un scenario de dragoste real intr-unul posibil ipotetic. Elementele terestre se imbina cu cele cosmice “luna,astrul protector al iubirii” dupa cum codrul este cadrul familiar protector al indragostitilor.Ritualul erotic se prelungeste din codru pana in poarta casei.Interogatia retorica din finalul acestei secvente exprima alintatul fetei in spiritul oralitati taranesti. Se remarca in aceasta secventa

cuvinte si forme populare care apropie acest ritual erotic de o idila pastorala.(“vom sede”,”voi creca”). Secventa IV contine ultimele 2 catrene reprezentand vocea lui care

este departe. Apare o alternanta a verbelor la present cu imperfectul (“dispare”,desi la present are intelesul unui trecut),idée intarita de punctele de suspensie de dupa verb. Starea de nemiscare,de fixitate a eului poetic e redata prin comparatia “ca un stalp”, verbul “stam” exprima persistenta in aceasta stare de nemiscare,iar luna devine un spatiu rece al ideilor,al gandirii. Exclamatia “ce frumoas,ce nebuna/e albastra-mi,dulce floare!”

exprima regretful pentru iubirea pierduta. Ultima strofa e separate prin puncte de suspensie,care marcheaza iesirea din visare. Versul “totusi… este trist in lume!” este unul concluzie cu valoarea de reflexive,ca o incheiere a unei argumentari. Verbul “este” exprima cunostinta unui adevar etern,in lume este,a fost si va fii trist pt ca iubirea este “o minune de o clipa ”. In poezia “Pe langa plopii fara sot…” compozitia este

romantica ,opozitia eu-tu intarita de elementele afirmativ-negativ.Are o gradatie ascendenta strofele 1-8 si una descendenta strofele 9-11. Incipitul cuprinde o natatie rapida si esentializata a cadrului exterior

“Pe langa plopii fara sot”,sugestia singuratatii ,a dezolarii,cadrul interior. Reprosul,amaraciunea

eului liric ne inteles de fiinta iubita. George Calinescu in opera lui Mihai Eminescu afirma ca “eul poetic incearca temerea de a murii nelumit”. Repetitia “o zi,o oara si sa mor “,evidentiaza dorinta arzatoare a omului de geniu ,capabil de sacrificiu suprem. Strofele 5,6 prin verbele la conditional optativ exprima idea, ca dragostea este ratiunea insasi a vietii ,pe care poetul o ridica la nivelul unui mister cosmic. Punctul culminant al gradatiei ascendente in strofa 8,iubirea

poetului acumuleaza patima generatiilor precedente.Strofele 9,10 sunt inceputul gradatie descendente si sugereaza atitudinea de indiferenta,detasarea,raceala eului liric pentru care femeia este acum comuna. Finalul cuprinde un repros adresat femeii care a stricat randuiala

cosmica. Motivele la Floare albastra (Novalis,Leopardi),la Eminescu este un

simbol vegetal al vietii care genereaza o traiere dionisiaca ,iar albastru prin referire al cer,la inalt este simbolul aspiratiei spre absolut ,perfectiune ce genereaza o traire apolimica bazata pe cunoastere(codru,izvorul,stanca,luna,ochii de padure,cerul,trestia). In “Pe langa plopii fara sot…” motivul e geniul neinteles de

persoana iubita “motivul eului poetic care incearca temerea de a muri nelumit “ , a timpului si melancoliei. Particularitatile iubirii si naturii. In “Floare albastra” natura este spatial feeric,protector al cuplului de

indragostiti,singura alternativa a fericirii reala,palpabila opusa gandirii

meditative sterile. Ceremonialul erotic se desfasoara in codru cu izvoare,personificate,o stanca ,balta,sub trestie. Dragostea in viziunea eului liric meditative este o minune de o clipa. Ea ii ofera dragostea lui. In cealalta poezie natura este sumar schitata,esentializata, redusa la

imaginea unor plopii fara sot,sugetia pustiiri interioare. Ceremonialul erotic lipseste , dragostea fiind ratiunea vietii, mister cosmic,ar fi imortalizata intr-o icoana .El ii reproseaza ei ca nu la inteles. Imaginea iubitei in “Floare albastra”,ea este

aproapiata,calda,familiara,amestec de inocenta si senzualitate. Elementele de protret fizic,fata rosie ca marul,parul de aur. Imaginea iubite in “Pe langa plopi fara sot…”, ochiul tau senin,gura

mica,bratele reci rezutla un chip de-a pururi adorat. Realizarea artistica la “Floare ablastra ” ,cele 4 secvente se

deosebesc prin tonalitate calma,meditativa, lexic termini familiari,populari,timpul verbelor ,prezent concret,imediat, perfect simplu si compus ,viitor popular.Versificatia este in acord cu continutul de idei si sentimente ,strofele sunt de tip catren,rima imbratisata ,ritmul trohaic si masura de 8 silabe. Realizarea artistica la “Pe langa plopii fara sot…” ,timpul

verbelor,perfect simpu si compus, imperfect,repetitii,sinteze la nivelul verbelor si adverbelor. Contine 11 catrene,rima incrucisata,ritm iambic si masura de 6-8 silabe. Floare albastra : “Un fel de premise la marea problematica a

Luceafarului si a Scrisorilor inchinate dragostei.(Zoe Dumitrescu Busuglenga)

Pe langa plopii fara sot :”Anticipeaza, ca proces sufletesc, ca atitudine si ca solutie,Lucefarul. (D.Popovici).