pliant impreuna 8 martie...

2
În contextul frământărilor din ultimii ani, generate de încercări din ce în ce mai agresive de a schimba sensuri și înțelesuri până acum firești, o parte foarte largă a societății civile din România, moral conservatoare în esența sa, a găsit de cuviință să vină împreună pentru apărarea dreptului la opinie, la libera exprimare a acesteia, la libertatea de gândire, la libertatea credinței religioase, la apărarea demnității persoanelor care susțin valorile fundamentale ale civilizației românești cum ar fi cele legate de familie și educație ori celelalte valori ale civilizației europene creștine. Așa s-a constituit, pe data de 7 iulie 2017, platforma civică cea mai mare și profundă formă de unitate a societății civile din România, ÎMPREUNĂ, compusă din 496 de ONG-uri, 130.000 de membri susținători, realizînd, până în prezent, demersuri internaționale împreună cu peste 250 de ONG-uri din 8 țări. Și aceasta pentru că România are o societate civilă care susține valorile identitare ale poporului român, în context european. „Chipul României este chipul copiilor noştri, dacă acest chip este sluţit, lovit, nu va mai rămâne nimic de apărat sau de făcut, pentru ei trebuie să stăm încă în picioare şi să afirmăm demnitatea de a fi liberi. Mihai Gheorghiu SCRIITOR Adriana Buzgar Avocat Baroul Cluj www.platforma-impreuna.ro www.platforma-impreuna.ro „Ceea ce ne-am dorit, încă de acum 3 ani, a fost să oferim acestui popor posibilitatea de a-și apăra copiii, de a-și apăra viitorul, astfel încât, prin acest efort de solidaritate, de comuniune pornind din Biserică spre casele fiecăruia, spre mintea fiecăruia, să dăm această mărturie că suntem un popor care știe de unde vine, știe unde se află și știe către ce se îndreaptă.Platforma civică apolitică ÎMPREUNĂ este compusă din oameni care, înainte de a-i cere României ceva, vor să o slujească. Pentru că sunt atâtea lucruri de apărat, de afirmat. Gălăgia patriotardă, conservatorismul de cafenea, partidele făcute pe genunchi nu ne vor ajuta cu nimic. Oamenii trebuie să ajute oameni, inimile să caute inimi, mințile să convingă cu soluții reale alte minți. România are nevoie de creștini implicați, de cultura minții și a sufletului, de inteligență și de caracter, de competență și responsabilitate, de adevăr. "Pentru România, este vitală, înainte de orice altceva, apărarea copiilor pentru că ei sunt avuția națională supremă. Nu avem valoare mai mare decat copiii, ei sunt cei care ne vor duce inainte ca neam si popor. Fără o creștere armonioasă a copiilor, în acord cu identitatea lor biologică și cu cea nationala nu vom putea supraviețui ca popor." Dragi prieteni, resimțim toți nevoia stringentă a existenței unei comunități locale și naționale care să apere valorile esențiale ale civilizației românești în context european. De implicarea fiecăruia dintre noi depinde aceasta. Noi am dovedit că am creat largi comunități. Alătură-te și tu pentru apărarea acestor valori, pentru apărarea dreptului de a le transmite copiilor noștri! De aceea, vine în întâmpinarea tinerilor, prin alți ÎMPREUNĂ tineri, oferindu-le posibilitatea de a se cunoaște unii cu alții și de a se forma în paradigmele adevăratelor valori și ale conștiinței generatoare, la rândul ei, de valori. Comunitatea locală și apartenența la aceasta este cea mai bună apărare a modului de viață firesc și a integrității fizice și sufletești a copiilor. realizează acest deziderat prin faptul că în ÎMPREUNĂ , fiecare județ există o comunitate largă a membrilor platformei , ÎMPREUNĂ ( 0.000 membri susținători în 2019) care 13 martie organizează activități cu un profund impact în ceea ce privește dezvoltarea armonioasă a copiilor, în acord cu valorile în care părinții acestora vor să îi crească, apărând drepturile și libertățile întregii comunități locale, urmărind eliminarea ori impactului diminuarea intruziunilor ideologice la care copiii noștri sunt supuși astăzi. Conferințele, workshop-urile, training-urile si taberele cu sute de tineri reprezintă dovada că numai împreună ne putem apăra copiii. De aceea, ÎMPREUNĂ PENTRU ROMÂNIA CREȘTINĂ este îndemnul pentru ceea ce trebuie să facem împreună după referendum, când libertatea de expresie și de credință a creștinilor este din ce în ce mai cenzurată, mai pusă sub control, mai disputată ca libertate fundamentală în societatea românească. Platforma civică crede cu tărie în viitoarea generație a ÎMPREUNĂ României. Cum va arăta România de mâine? Ne interesează pe toți răspunsul la această întrebare, de aceea ne bucurăm de fiecare copil, care reflectă chipul generației de mâine. Adolescența este vârsta căutării adevăratelor răspunsuri la problemele esențiale ale omului: Cine sunt eu? Cine e cel de lângă mine? Ce dă sens vieții mele? Care este rostul nostru? Pentru că intelectualii creștini ori aceia de factură conservatoare sunt eliminați, astăzi, din spațiul mediatic, am demarat organizarea evenimentului cultural "Conferințele Petre Țuțea". În fiecare lună, intelectuali creștini conservatori, scriitori, profesori, eseiști, preoți și teologi dezbat temele epocii noastre, capacitatea societății de a le percepe la adevărata lor dimensiune și identificarea paradigmelor de transmitere a sensurilor schimbărilor profunde care, afectând societatea peste voința ori conștiința ei, afectează grav viitorul României. Credem cu tărie că aceasta este misiunea intelectualului în societate. Pentru că, așa cum spunea Mircea Eliade "Forțele care mușcă din eternitate, forțele care susțin istoria unei țări și-i alimentează misiunea ei - nu au nimic cu politicul, nici cu economicul, nici cu socialul. Ele sunt purtate numai de către „intelectualii” unei țări, de avantgarda care singură, pe frontierele timpului, luptă contra neantului. ". De aceea, în București, 37 de cadre didactice din mediul preuniversitar, universitar, precum și medici, ingineri, filosofi, teologi și sociologi sunt în . Vă așteptăm alături de noi pentru a dovedi că ne pasă și numai ÎMPREUNĂ prin a ajuta la conștientizarea de către cei din jurul nostru a schimbărilor care vor să răvășească viitorul României!

Transcript of pliant impreuna 8 martie...

Page 1: pliant impreuna 8 martie 2019platforma-impreuna.ro/wp-content/uploads/2018/07/pliant-impreuna.pdf · În contextul frământărilor din ultimii ani, generate de încercări din ce

În contextul frământărilor din ultimii ani, generate de încercări din ce în ce mai agresive de a

schimba sensuri și înțelesuri până acum firești, o parte foarte largă a societății civile din România, moral

conservatoare în esența sa, a găsit de cuviință să vină împreună pentru apărarea dreptului la opinie, la libera

exprimare a acesteia, la libertatea de gândire, la libertatea credinței religioase, la apărarea demnității

persoanelor care susțin valorile fundamentale ale civilizației românești cum ar fi cele legate de familie și

educație ori celelalte valori ale civilizației europene creștine. Așa s-a constituit, pe data de 7 iulie 2017,

platforma civică cea mai mare și profundă formă de unitate a societății civile din România, ÎMPREUNĂ,

compusă din 496 de ONG-uri, 130.000 de membri susținători, realizînd, până în prezent, demersuri

internaționale împreună cu peste 250 de ONG-uri din 8 țări. Și aceasta pentru că România are o societate

civilă care susține valorile identitare ale poporului român, în context european.

„Chipul României este chipul copiilor noştri,

dacă acest chip este sluţit, lovit, nu va mai

rămâne nimic de apărat sau de făcut, pentru ei

trebuie să stăm încă în picioare şi să afirmăm

demnitatea de a fi liberi.Mihai Gheorghiu

SCRIITOR

Adriana BuzgarAvocat

Baroul Cluj

www.platforma-impreuna.ro www.platforma-impreuna.ro

„Ceea ce ne-am dorit, încă de acum 3 ani, a fost să oferim acestui popor posibilitatea de a-și apăracopiii, de a-și apăra viitorul, astfel încât, prin acest efort de solidaritate, de comuniune porninddin Biserică spre casele fiecăruia, spre mintea fiecăruia, să dăm această mărturie că suntem unpopor care știe de unde vine, știe unde se află și știe către ce se îndreaptă.”

Platforma civică apolitică ÎMPREUNĂ este

compusă din oameni care, înainte de a-i cere României ceva,

vor să o slujească. Pentru că sunt atâtea lucruri de apărat, de

afirmat. Gălăgia patriotardă, conservatorismul de cafenea,

partidele făcute pe genunchi nu ne vor ajuta cu nimic.

Oamenii trebuie să ajute oameni, inimile să caute

inimi, mințile să convingă cu soluții reale alte

minți. România are nevoie de creștini implicați, de cultura

minții și a sufletului, de inteligență și de caracter, de

competență și responsabilitate, de adevăr.

"Pentru România, este vitală, înainte de orice altceva, apărarea copiilor pentru că ei sunt avuția națională supremă. Nu avem valoare mai mare decat copiii, ei sunt cei care ne vor duce inainte ca neam si popor. Fără o creștere armonioasă a copiilor, în acord cu identitatea lor biologică și cu cea nationala nu vom putea supraviețui ca popor."

Dragi prieteni, resimțim toți nevoia

s tr ingentă a existenței unei

comunități locale și naționale care să

apere valorile esențiale ale civilizației

românești în context european. De

implicarea fiecăruia dintre noi

depinde aceasta. Noi am dovedit că

am creat largi comunități. Alătură-te

și tu pentru apărarea acestor valori,

pentru apărarea dreptului de a le

transmite copiilor noștri!

De aceea, vine în întâmpinarea tinerilor, prin alți ÎMPREUNĂtineri, oferindu-le posibilitatea de a se cunoaște unii cu alții și de a se forma în paradigmele adevăratelor valori și ale conștiinței generatoare, la rândul ei, de valori. Comunitatea locală și apartenența la aceasta este cea mai bună apărare a modului de viață firesc și a integrității fizice și sufletești a copiilor. realizează acest deziderat prin faptul că în ÎMPREUNĂ ,fiecare județ există o comunitate largă a membrilor platformei ,ÎMPREUNĂ ( 0.000 membri susținători în 2019) care 13 martieorganizează activități cu un profund impact în ceea ce privește dezvoltarea armonioasă a copiilor, în acord cu valorile în care părinții acestora vor să îi crească, apărând drepturile și libertățile întregii comunități locale, urmărind eliminarea ori impactului diminuareaintruziunilor ideologice la care copiii noștri sunt supuși astăzi. Conferințele, workshop-urile, training-urile si taberele cu sute de tineri reprezintă dovada că numai împreună ne putem apăra copiii.

De aceea, ÎMPREUNĂ PENTRU ROMÂNIA

CREȘTINĂ este îndemnul pentru ceea ce trebuie să facem

împreună după referendum, când libertatea de expresie și

de credință a creștinilor este din ce în ce mai cenzurată, mai

pusă sub control, mai disputată ca libertate fundamentală în

societatea românească.

Platforma civică crede cu tărie în viitoarea generație a ÎMPREUNĂRomâniei. Cum va arăta România de mâine? Ne interesează pe toți răspunsul la această întrebare, de aceea ne bucurăm de fiecare copil, care reflectă chipul generației de mâine. Adolescența este vârsta căutării adevăratelor răspunsuri la problemele esențiale ale omului: Cine sunt eu? Cine e cel de lângă mine? Ce dă sens vieții mele? Care este rostul nostru?

Pentru că intelectualii creștini ori aceia de factură conservatoare sunt eliminați, astăzi, din spațiul mediatic, am demarat organizarea evenimentului cultural "Conferințele Petre Țuțea". În fiecare lună, intelectuali creștini conservatori, scriitori, profesori, eseiști, preoți și teologi dezbat temele epocii noastre, capacitatea societății de a le percepe la adevărata lor dimensiune și identificarea paradigmelor de transmitere a sensurilor schimbărilor profunde care, afectând societatea peste voința ori conștiința ei, afectează grav viitorul României. Credem cu tărie că aceasta este misiunea intelectualului în societate. Pentru că, așa cum spunea Mircea Eliade "Forțele care mușcă din eternitate, forțele care susțin istoria unei țări și-i alimentează misiunea ei - nu au nimic cu politicul, nici cu economicul, nici cu socialul. Ele sunt purtate numai de către „intelectualii” unei țări, de avantgarda care singură, pe frontierele timpului, luptă contra neantului. ". De aceea, în București, 37 de cadre didactice din mediul preuniversitar, universitar, precum și medici, ingineri, filosofi, teologi și sociologi sunt în . Vă așteptăm alături de noi pentru a dovedi că ne pasă și numai ÎMPREUNĂprin a ajuta la conștientizarea de către cei din jurul nostru a schimbărilor care vor să răvășească viitorul României!

Page 2: pliant impreuna 8 martie 2019platforma-impreuna.ro/wp-content/uploads/2018/07/pliant-impreuna.pdf · În contextul frământărilor din ultimii ani, generate de încercări din ce

Christian Crăciun ESEIST

Gheorghiţă GeanăANTROPOLOG

„Trăim o epocă în care se pune în discuție definiția omului, în care nihilismul, adicădistrugerea tuturor valorilor, a atins un

apogeu, în care ideologia e mai puternică decât realitatea, decât biologia chiar, ceea

ce face ca totul să fie o manipulare”

„Românii vieţuiesc în tradiţie cum inspiră aerul din atmosferă.

Tradiţia nu este închistare, ci temeinicie.”

„Suntem români creștini, prețuim legile acestei țări şi ne iubim profund adevărurile

mai vechi decât timpul.”

www.platforma-impreuna.rowww.platforma-impreuna.ro

Irina BazonPUBLICIST

Andrei DîrlăuSCRIITOR

Mircea PlatonSCRIITOR

Ana-Corina Săcrieru AVOCAT

Imediat după Referendum, societatea a fost pusă în fața unui atac împotriva creștinilor și chiar a ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române - prin presiunea unor plângeri abuziv formulate la CNCD, dar și în fața unui asalt fără precedent al ideologiei de gen în educație. În acest sens, se observă că, dacă în vara anului 2018, s-a dorit introducerea , post-Referendum, Strategiei naționale pentru educație parentalăprofesorii sunt și ei vizați în vederea realizării aceluiași scop de reeducare ideologică, iar copiii și adolescenții sunt puși în fața unor activități școlare sau extrașcolare (dar legate de instituțiile de învățământ) cu același scop al reeducării în spiritul ideologiei de gen. În plus, există un dezechilibru profund, o intimidare masivă a acelei parți a elitei intelectuale care are convingeri creștine și conservatoare. De aceea nu există curajul unei exprimări publice, pentru că imediat intervine etichetarea și amenințarea cu sancțiunea morții civile. Există deja această politică de intimidare la nivelul școlilor, la nivelul inspectoratelor școlare județene. În proiectul de hotărâre de Guvern al CNCD pentru Strategia 2018-2020, se statuează posibilitatea ca profesorii să fie reclamați cu plângeri anonime, pentru că au încălcat politica ideologiei de gen.

"Cred că locul copiilor e lângă părinții lor. Dar acolo unde părinților li s-a furat țara, copiilor li se vor fura

părinții. Rezultatul e o Românie orfană, nesigură pe sine."

Activitățile Platformei civice ÎMPREUNĂ desfășurate de la înființare și până în prezent: Transmiterea de către 133 de ong-uri din platforma civică a unei scrisori către Consiliul ÎMPREUNĂEuropei, având ca obiect lămurirea aspectelor care au suscitat îngrijorare în spațiul public național si internațional privind ideologia de gen normativizată prin Convenția de la Istanbul. Celor 133 de organizații din platforma civică ÎMPREUNĂ li s-au alăturat alte 200 ong – uri din 9 state europene;

Denunțarea publică a campaniei de „educație” pentru alte orientări sexuale a minorilor din mediul liceal românesc începută la 19 ianuarie a.c., la București și continuată la Focșani cu o conferință despre identitatea de gen, egalitatea de gen si rolurile de gen adresată minorilor și pentru care platforma civică a denunțat IMPREUNĂîncălcarea drepturilor părinților și ale copiilor;

Exercitarea unui demers administrativ – jurisdicțional către Ministerul Educației Naționale privind activitățile de propagandă LGBT în școli;

Somarea Ministerului Educației Naționale - printr-un număr de 126 de ong -uri din platforma civică ÎMPREUNĂ - cu privire la respectarea dreptului părinților de a-și crește copiii potrivit propriilor convingeri și valori;

Implementarea unei campanii media prin realizarea de videoclipuri pentru conștientizarea necesității referendumului pentru definirea căsătoriei în Constituție, ca fiind uniunea dintre un bărbat și o femeie;

Inițierea, în majoritatea județelor țării, respectiv Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Galați, Giurgiu, Harghita, Ialomița, Iași, Neamț, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Vâlcea, Vaslui, Vrancea, precum și în municipiul București, de ample dezbateri publice având ca obiect variantele de plan-cadru pentru învățământul liceal, astfel cum au fost ele aduse la cunoștința publică de către Ministerul Educației Naționale;

Realizarea unei campanii de trimitere a 10.000 de scrisori către europarlamentarii români;

Realizarea unei campanii, prin proteste si scrisori publice către autorități, pentru ajutorarea Cameliei Smicală, mama româncă din Finlanda ai cărei copii au fost confiscați de Protecția Copilului;

Semnarea, alături de alte entități ale societății civile românești, a Declarației de la Bucuresti din 16 Septembrie 2017, transmise Președintelui României si prin care s-a solicitat sistarea campaniei de defăimare publică a românilor care au semnat ori care susțin inițiativa civică de definire constitutională a căsătoriei și prin care s-a denunțat orice încercare de politizare sau de confiscare politică a acestei inițiative.

Organizarea a zeci de evenimente culturale, pe teritoriul întregii țări, privind promovarea, în rândul tinerilor, a valorilor românești în contextul valorilor europene;

Organizarea Conferinței Națonale a Platformei Civice , la Sibiu, în zilele de 16-17 noiembrie a.c., ÎMPREUNĂpentru discutarea agendei naționale a comunităților locale ce compun Platforma ÎMPREUNĂ, pentru a asigura comunicarea internă dintre toate aceste comunități, în vederea dezvoltării mișcării civice – născute organic dinspre fiecare comunitate – de apărare a valorilor civilizației creștine naționale și europene.

Realizarea proiectului național „FEMEIA ȘI VIAȚA“ având drept principal obiectiv sensibilizarea cetățenilor și autorităților cu privire la adevăratele probleme cu care se confruntă femeia în societatea românească; Organizarea, în perioada 15 Noiembrie 2018 - 15 Martie 2019, a unui grup de 80 de voluntari care au analizat manualele și auxiliarele școlare, verificând aspectele intruzive ale ideologiei de gen în educația copiilor noștri;

Proiectul național „Căminul cultural“ constând în realizarea de programe culturale în satele României;

Proiectul național „Donează o carte pentru copiii din diaspora“, derulat în mai multe județe, iar în Ardeal realizat în parteneriat cu Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sătmarului;

Participarea la proiectul „Tabăra în pridvorul satului“ în parteneriat cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și Parohia Tișăuți;

Campania „Împreună pentru sate“ de într-ajutorare a persoanelor nevoiașe din mediul rural; Astfel arătând viitorul, nu există altă soluție decât implicarea, curajul mărturisirii credinței și a libertății noastre. Numai astfel vom mai putea transmite copiilor noștri valorile în care credem, numai astfel ne vom putea opune acestei vehemente aboliri publice a valorilor, pentru că, “dacă arunci cărți, dacă arunci autori, dacă arunci Biserici la lada de gunoi, atunci vei sfârși prin a arunca și oameni la lada de gunoi” (Mihai Gheorghiu). Și dacă s-a ajuns ca la școală, copiii noștri să învețe că Laura poate fi Matei și că poate deveni tată (potrivit unui manual auxiliar de clasa a III-a), atunci înseamnă că exact aceasta se întâmplă: desconsiderarea noastră ca oameni și creștini.

Organizarea Campaniei de Apără copiii României, strângere a peste 300.000 de semnături împotriva intruziunii ideologiei de gen în educația copiilor și a părinților.

Așadar, din 7 iulie 2017 și până în prezent, platforma civică a reușit să organizeze multiple ÎMPREUNĂevenimente și acțiuni de interes public, în mod coordonat, în mai toate județele țării, a reușit să dea voce îngrijorărilor societății civile privind agresiunile ideologice din școlile românești și a reușit să transforme responsabilitatea autorităților românești față de cetățeanul român din idee abstractă în realitate instituțională. Să speram că, în agenda progresistă în curs de implementare în România, este loc pentru manifestarea publică a valorilor creștine sau conservatoare precum și pentru dovada pe care am facut-o că românii au capacitatea de a se organiza și asocia în mod riguros, neutru, coerent, rezonabil, în mod organic, de la sine, și nu urmare unor agende cu diverse interese.

Și, pentru că istoria demonstrează pe deplin că toate epocile în care libertatea și demnitatea sunt desconsiderate au un sfârșit mai devreme sau mai târziu, pentru viitorul copiilor noștri, vom proceda, în continuare, la realizarea, ocrotirea respectării si promovarea valorilor autentic românești – precum familia, educația, libertatea de exprimare, libertatea de credință și demnitatea românilor - în contextul valorilor europene.

Up to now, it gathered 496 NGOs from all over Romania

and 10 international NGO s endorsers.

„Ideologii noului totalitarism urmăresc să intervină în viețile oamenilor prin inginerii

sociale și culturale, pentru a modifica în profunzime modul lor de a gândi și de a simți și pentru a schimba societatea din temelii, potrivit

unei agende politice."

"Comunismul n-a murit. El

încă exercită o inexplicabilă

seducție asupra unor intelectuali.“