http://www.revista-ferma.ro/ http://www.agroinfo.ro/http://www.anunturi-agricole.ro/ http://www.agroshop.ro/

PLANTAREA VIŢEI DE VIEAlin Dobrei

Plantaţiile viticole se înfiinţează numai în areale viticole delimitate. La alegerea terenului se ţine cont de factorii climatici, orografici, litologici, pedologici, social-economici şi tehnico-organizatorici.Referitor la înfiinţarea plantaţiilor viticole trebbuie să ţinem cont de LEGEA VIEI ŞI VINULUI, care la articolele 10 şi 11 prevede:

Art. 10 – Înfiinţarea plantaţiilor de viţă de vie se face, cu precădere, în arealele viticole delimitate. Pe terenurile din afara arealelor viticole pot fi înfiinţate plantaţii destinate numai satisfacerii consumului local.

Art. 11 – În arealele viticole sau în extravilanul localităţilor din afara arealelor viticole , înfiinţarea de plantaţii de viţă de vie pe o suprafaţă de peste 0,1 ha de agent economic sau de familie şi extinderea peste această limită a celor existente se pot face numai în baza autorizaţiei de plantare, eliberată de direcţiile generale pentru agricultură şi industrie alimentară judeţene şi a municipiului Bucureşti, potrivit normelor metodologice de aplicare a prezentei legi. Pentru obţinerea autorizaţiei de plantare pe suprafeţe mai mari de 3 ha este necesară prezentarea de către solicitant a unui proiect de înfiinţare a plantaţiei viticole, avizat de unitatea de cercetări vitivinicole din zonă.

Plantarea viţei de vie este o lucrare complexă, de maximă importanţă pentru realizarea prinderii şi ulterior a vigorii, productivităţii şi longevităţii butucilor.

Perioada de plantare diferă in funcţie de condiţiile pedo-climatice. La noi în ţară este generalizată plantarea de primăvară, perioada optimă fiind în lunile martie – aprilie, când temperatura solului în zona de plasare a rădăcinilor este de 8-10°C. Pe solurile grele cu exces de umiditate, care se încălzesc mai greu, plantarea viţei de vie se face mai târziu (aprilie, mai). În zonele sudice, mai secetoase, pe terenuri bine drenate plantarea viţelor se poate face din toamnă (noiembrie) şi trebuie încheiată până la venirea îngheţului.

Plantarea de toamnă, deşi este mai avantajoasă deoarece până în primăvară se cicatrizează rănile şi viţele pornesc mai repede în vegetaţie, este puţin practicată întrucât viţele se scot târziu din şcoală.

Pregătirea viţelor pentru plantare cuprinde fasonarea, mocirlirea şi eventual parafinarea acestora.

Fasonarea constă în scurtarea cordiţei şi a rădăcinilor la anumite dimensiuni, suprimarea ciotului de la altoi, a rădăcinilor date din altoi şi de la nodul superior şi mijlociu al portaltoiului, precum şi îndepărtarea eventualelor cordiţe date din portaltoi. În funcţie de calitatea viţelor şi metoda de plantare se cunosc trei modalităţi de fasonare a viţelor (Fig.1.).

Fasonarea scurtă se practică în cazul plantării viţelor cu hidroburul sau plantatorul, precum şi în cazul în care viţele au rădăcinile afectate de frig sau mucegai. La acest tip de fasonare rădăcinile se scurtează la 1-2 cm, iar cordiţa la 1-2 ochi.

Fasonarea mijlocie este cea mai răspândită la noi în ţară, ea se foloseşte la plantarea viţelor după metoda obişnuită în gropi şi constă în scurtarea corditei la 4-6 ochi şi a rădăcinilor la 5-10 cm. În practică se apucă rădăcinile în mână şi tot ce depăşeşte lăţimea palmei se suprimă prin tăiere cu foarfeca.

Fasonarea lungă este mai puţin răspândită şi se foloseşte în cazul viţelor viguroase ţinute doi ani în şcoala de viţe, în cazul plantărilor pentru completări de goluri sau pe nisipuri. În acest caz rădăcinile se scurtează la 12-15 cm, iar cordiţa la 6-8 ochi. În cazul plantării pe nisipuri cordiţa se poate lăsa până la 20-30 cm.

Fig.1. Fasonarea viţelor în vederea plantării: a - viţă fasonată mijlociu; b - viţă fasonată scurt; c - viţă fasonată lung

Mocirlirea viţelor se face imediat după fasonare prin introducerea rădăcinilor şi a bazei butaşului într-un amestec format din dejecţii proaspete de bovine 1/3, pământ galben lutos 2/3 şi apă. Se amestecă bine până ce pasta respectivă aderă pe rădăcinile viţelor. Mocirlirea este obligatorie şi se face cu scopul de a realiza cât mai rapid contactul dintre rădăcinile viţei cu solul.

Parafinarea viţelor este obligatorie în situaţia în care plantarea se face fără muşuroi şi constă în cufundarea cordiţei şi a unei treimi din portaltoi într-un amestec topit la 70-72°C, alcătuit din: parafină 94%, bitum 3%, sacâz 3%. Cufundarea viţelor în acest amestec trebuie să se facă foarte rapid (fracţiuni de secundă).

Pregătirea viţelor în vederea plantării trebuie făcută concomitent cu lucrarea de plantat. În cazul în care intervalul dintre pregătirea viţelor şi plantare este mai mare (max.1-2 ore), viţele se păstrează cu rădăcinile în mocirlă şi se acoperă cu prelate.

Plantarea propiu-zisă a viţelor

Plantarea viţelor este o lucrare complexă şi cuprinde mai multe operaţii: săparea gropilor, repartizarea viţelor în gropi, fixarea viţelor in gropi, fertilizarea, udarea, tasarea, muşuroirea. Plantarea se poate face după metoda obişnuită în gropi sau folosind metode speciale.

Gropile se execută manual sau mecanizat în momentul plantării sau cu foarte puţin timp înainte de plantare, pentru ca viţa de vie să nu se planteze intr-un sol uscat. Gropile se sapă în partea de sud a pichetului la 4-5 cm depărtare de acesta. Gropile trebuie să aibă 50 cm adâncime, 35-40 cm lărgime, iar peretele dinspre pichet să fie drept.

Pământul scos din groapă se aşază într-o singură grămadă şi pe aceeaşi parte la toate gropile. După săparea gropilor se vor distribui viţele în gropi.

Plantarea propiu-zisă începe cu executarea unei scobituri în peretele gropii dinspre pichet (Fig. 2.).

După executarea scobiturii, pe fundul gropii, în partea dinspre pichet se va forma un muşuroi din pământ mărunt şi reavăn. Viţa se va aşeza cu rădăcinile răsfirate pe acest muşuroi şi se va conduce lângă pichet, întotdeauna de aceeaşi parte a acestuia.

Punctul de altoire a viţelor trebuie să fie puţin deasupra nivelului solului în cazul plantării pe terenurile plane sau cu pante uşoare. În treimea superioară a pantelor viţele se vor aşeza cu punctul de altoire la 3-5 cm sub nivelul solului, iar la baza pantelor cu punctul de altoire la 3-5 cm deasupra nivelului solului.

Poziţia viţelor în groapă va fi verticală, paralel cu peretele gropii de lângă pichet. Nivelul dorit de plantare se realizează prin mărirea sau micşorarea muşuroiului pe care se fixează rădăcinile viţelor.

Fig.2. Plantarea viţei de vie după metoda obişnuită în gropi.

După fixarea în groapă, se ţine viţa cu mâna stângă, iar cu cea dreaptă se trage pământul mărunt şi reavăn până la jumătatea gropii. Pământul din groapă se tasează uşor cu piciorul (orientat cu vârful spre viţă) fără a răni rădăcinile.

În continuare se va introduce în groapă 2-4 kg gunoi bine descompus aşezat într-un strat uniform şi se udă cu 5-10 l apă. După infiltrarea apei se umple groapa cu pământ şi se muşuroieşte cordiţa folosind pământ mărunt şi reavăn. Muşuroiul trebuie să depăşească vârful cordiţei cu 5-10 cm.

Pe terenurile care nu au fost bine dezinsectizate, înainte de muşuroire, în jurul cordiţei se presară 5-8 g insecticid spre a o proteja de atacul unor dăunători de sol.

Plantarea viţelor după metoda obişnuită în gropi este cea mai recomandată întrucât se obţin rezultate bune la prindere de 93-98%, creşteri viguroase in primul an de la plantare şi intrarea viţelor la timp pe rod.