Pilda fiului risipitor

Luca 15: 11-24

(Faptele Ap. 3:19)

Să ne facă să vedem dragostea lui Dumnezeu pentru cei pierduţi, dar şi responsabilitatea păcătoşilor de-a se

întoarce la El.

Scopul lecţiei:

Versetul de aur:„Pocăiţi-vă, dar, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare.” (Faptele Apostolilor 3:19)

Domnul Isus a spus multe pilde, pentru a-i învăţa pe oameni lucruri privitoare la împărăţia lui Dumnezeu. Dar probabil că cea mai cunoscută şi cea mai des amintită este pilda fiului risipitor. Trebuie să ştim, că nicio doctrină biblică nu poate fi bazată pe o singură pildă fără a ţine cont de întreaga învăţătură a Bibliei. Lucrul acesta se poate deduce foarte clar, chiar din cele trei pilde spuse de Domnul Isus în Evanghelia după Luca, la capitolul 15. În primele două pilde – oaia pierdută şi banul pierdut, reprezentând pe omul pierdut, păcătosul este în întregime pasiv, el nu face nimic, altcineva îl caută şi îl găseşte. A trage concluzia că păcătosul nu trebuie să facă nimic şi totuşi va fi mântuit este o greşeală. În pilda fiului risipitor se poate vedea contrariul, păcătosul face totul, iar Tatăl îl primeşte. Fiecare pildă accentuează un anumit adevăr şi trebuie ţinut cont de toate pentru a nu trage o concluzie greşită.În primele două pilde se poate vedea dragostea lui Dumnezeu pentru cei păcătoşi şi bucuria pe care El o are atunci când cineva se pocăieşte. În a treia pildă, accentul cade pe responsabilitatea păcătosului de a-şi veni în fire, de a se pocăi şi de a se întoarce la Dumnezeu.ce cu cei răi şi să-i trateze cu bunăvoinţă. Dacă cineva se amestecă cu cei răi greșește.Domnul Isus vrea să arate însă cât de greşiţi erau fariseii şi cărturarii în concepţia lor despre păcătoşi şi să le spună lor şi nouă, că Dumnezeu acordă şansa unui început nou fiecărui om, chiar şi celor mai păcătoşi. Un caz mai rău decât fiul risipitor nu se poate concepe, de aceea Domnul îl dă exemplu ca să îi încurajeze pe toţi păcătoşii să se pocăiască.

Ca să înţelegem mai bine o pildă spusă de Domnul Isus, trebuie să ne gândm cine au fost primii ascultători care au auzit-o, şi ce anume a vrut Domnul să-i înveţe. Dacă ţinem cont de primele versete din capitolul 15, lucrurile se vor lămuri de la sine. Vameşii şi păcătoşii se apropiau de Domnul Isus ca să-L asculte. Fariseii şi cărturarii erau iritaţi că Domnul Isus acordă atenţie unor astfel de oameni şi au început să cârtească. Iar ca să le corecteze această atitudine nepotrivită faţă de omul păcătos, Domnul Isus spune cele trei pilde.Fariseii şi cărturarii credeau că religia este bună pentru oamenii buni şi corecţi (aşa cum erau ei) şi nu are de-a face cu oamenii răi. Şi nu pretindeau oamenilor buni să se ameste

Pilda fiului

risipitor

I. CĂDEREA

II. POCĂINŢA

III. REABILITAREA

 Nicio cădere în păcat nu este un accident, ci un drum pe care păcătosul îl alege, fără să ştie unde se va opri. Noi păcătuim nu pentru că nu vrem, ci pentru că vrem, aşa decidem să facem. Ce nu ştim însă este că păcatul ne va duce mai departe decât ne gândim noi, şi ne va face să plătim mult mai mult decât suntem dispuşi.Să vedem cauzele care au generat căderea fiului risipitor.  

I. CĂDEREA FIULUI

RISIPITOR

1. Dorinţa de independenţă

2. Pretenţii nejustificate

3. Concepţii greşite despre viaţă

I. CĂDEREA FIULUI RISIPITOR1. Dorinţa de independenţă

2. Pretenţii nejustificate3. Concepţii greşite despre viaţă

Fiului risipitor nu i-a mai plăcut în casa

părintească. Nu s-a mai simţit bine pentru

că era prea multă disciplină. Tatăl

„comanda” tuturor, iar el n-a mai suportat

să-i comande cineva. El voia să facă tot ce-i

plăcea, fără să-i comande cineva.

Probabil că a văzut alţi tineri care făceau ce

voiau, şi duceau o viaţă plină de veselie,

fără nicio responsabilitate. I-a plăcut şi a

vrut să fie şi el la fel de „liber”, independent

de tatăl său. A privit viaţa numai dintr-un singur punct

de vedere şi n-a ţinut cont şi de ce urmează.

Libertatea este bună dacă ai înţelepciunea

să ştii cum să o foloseşti. Iar dacă n-ai

înţelepciune, ar fi mai bine să n-ai nici

libertate. (Galateni 5:13, 17) 

I. CĂDEREA FIULUI

RISIPITOR

1. Dorinţa de independenţă

2. Pretenţii nejustificate

3. Concepţii greşite despre viaţă

1. Dorinţa de independenţă

„Tată, dă-mi partea de avere ce mi se

cuvine”. (v. 12) Dar ce i se cuvenea

lui? Ce drepturi avea el? Cu ce a

contribuit el la averea familiei lui? Cu

nimic. Dar credea că i se cuvine ceva,

şi nu chiar puţin.Dar ce voia el să facă cu partea lui? Să

o investească, să facă un început nou?

Nu, el avea în gând un singur lucru,

distracţia. Dar cât poate ţine

distracţia? Şi ce urmează după

distracţie, cum se termină ea? La

aceste lucruri nu s-a gândit el şi nici

nu voia să se gândească.

I. CĂDEREA FIULUI

RISIPITOR

1. Dorinţa de independenţă

2. Pretenţii nejustificate

3. Concepţii greşite despre viaţă

2. Pretenţii nejustificate

Oare ce este viaţă? În concepţia fiului

risipitor, era o goană după plăceri imediate.

Mai trist este că Satan îi inspira asemenea

gânduri şi el credea că sunt ale lui, că este

independent. Satan l-a făcut să vadă păcatul

ca ceva plăcut şi de dorit. Iar el s-a aruncat

cu năvală asupra „vieţii” şi şi-a risipit tot ce a

fost mai frumos în viaţa lui. Unele lucruri

„risipite” nu le-a mai putut avea înapoi

niciodată.Toate au fost frumoase până la o vreme, dar

n-au ţinut mult. nicio bogăţie nu ţine veşnic.

Şi dacă cheltui şi nu pui la loc, se termină

foarte repede. Dacă i-ar fi spus altcineva

aceste lucruri n-ar fi crezut, dar a ajuns să se

convingă personal. Viaţa nu-i distracţie, ci un

dar de la Dumnezeu şi trebuie trăită cu

responsabilitate. Înţelept este omul care ţine

cont de „legile vieţii”, iar cel ce nu ţine cont

de nicio poruncă, dă dovadă de nebunie şi

mândrie.

I. CĂDEREA FIULUI

RISIPITOR1. Dorinţa de independenţă

2. Pretenţii nejustificate

3. Concepţii greşite despre viaţă

3. Concepţii greşite despre viaţă

II. POCĂINŢA FIULUI RISIPITOR1. A început să gândească corect2. A hotărât să se întoarcă la tatăl său

3. A acţionat conform hotărârii sale

 Orice pocăinţă veritabilă trebuie să înceapă cu o schimbare a gândirii.

Trebuie să gândim corect, inspiraţi de Duhul Sfânt şi nu de cel rău.

 Să gândim corect despre Tatăl nostru

Fiul risipitor l-a văzut pe tatăl lui pentru prima dată într-o altă lumină.

A ajuns să-l aprecieze pentru ce este el, pentru ce face şi pentru cum

administrează lucrurile. Chiar se pare că i-a fost dor de tatăl lui. Ce

bine este când ai sub cer cui spune: tată!

 Să gândim corect despre noi înşine

Fiul risipitor s-a văzut şi pe sine altfel. Acum nu se mai simte la el

niciun strop de mândrie. Nu-i mai place „independenţa”, dimpotrivă,

ar vrea să fie dependent de tatăl lui. Nu mai are pretenţii şi nici ambiţii

păcătoase. Are pe el nişte zdrenţe, care vorbeau despre cine era el. Iar

locul unde a ajuns este cel mai degradant. Pentru un evreu a ajunge

să păzească porcii, însemna decădere totală.

 Să gândim corect despre păcat

Fiecare om care se pocăieşte cu adevărat, trebuie să vadă păcatul aşa

cum îl vede Dumnezeu. Până nu ajungem să înţelegem urâciunea

păcatului şi sfinţenia lui Dumnezeu, nu ne putem pocăi cu adevărat.

Dacă păcatul n-ar fi fost aşa de grav, Domnul Isus nu trebuia să vină

să moară pe Golgota, pentru păcatele noastre.

Păcatul nu înseamnă numai călcarea unei porunci divine, ci călcarea în

picioare a unei inimi iubitoare de Tată. O revoltă nejustificată împotriva

guvernării lui Dumnezeu. 

II. POCĂINŢA FIULUI RISIPITOR

1. A început să gândească corect

2. A hotărât să se întoarcă la tatăl său

3. A acţionat conform hotărârii sale

1. A început să gândească corect

Gândirea lui a fost corectă,

dar dacă ar fi rămas numai la

atâta ar fi fost o pocăinţă

parţială, doar a intelectului

său. Mai trebuia să se pocăiască şi în sentiment şi în

voinţă.Moralitatea şi sinceritatea

sunt bune, dar nu sunt totuna

cu pocăinţa mântuitoare. Este

nevoie de o întoarcere la Dumnezeu. O întâlnire personală şi împăcare cu El.

3. A acţionat conform hotărârii

sale

II. POCĂINŢA FIULUI RISIPITOR

1. A început să gândească corect

2. A hotărât să se întoarcă la tatăl său

3. A acţionat conform hotărârii sale

Şi s-a sculat şi a plecat. Şi-a cerut

iertare cu o inimă zdrobită şi

recunoaşte că nu mai are niciun

drept. Ar fi mulţumit să fie

acceptat și ca argat.Căderea fiului risipitor a început

în momentul în care el a spus

„tată, dă-mi”. Dar reabilitarea lui

a început în momentul în care el a

spus „tată, fă-mă”. La început a

vrut să aibă ceva, acum este

mulţumit să fie ceva, dar să fie în

casa tatălui său.

3. A acţionat conform hotărârii saleII. POCĂINŢA FIULUI

RISIPITOR

1. A început să gândească corect

2. A hotărât să se întoarcă la tatăl său

3. A acţionat conform hotărârii sale

III. REABILITAREA FIULUI RISIPITOR

1. Tatăl l-a văzut de departe (v.

20)2. Tatăl are pentru el ce este mai

bun (v. 22) 3. Tatăl l-a declarat „fiul meu”

Tot ce a făcut fiul risipitor a fost important, dar ce a făcut tatăl lui este şi mai important.

Dacă tatăl nu ar fi făcut nimic, am fi avut „religia efortului omenesc fără Dumnezeu”, şi fără nicio speranţă.

Cum de l-a văzut încă de departe? Îl aştepta de multă vreme să-şi vină în fire şi să se întoarcă înapoi acasă.

Toţi păcătoşii şi fiii risipitori ar trebui să ştie că sunt aşteptaţi să se întoarcă acasă. Iar când vor pleca spre „casă”, vor constata că Tatăl aleargă înaintea lor şi îi îmbrăţişează.

III. REABILITAREA

FIULUI RISIPITOR

1. Tatăl l-a văzut de departe (v. 20)

2. Tatăl are pentru el ce este mai bun (v. 22) 

3. Tatăl l-a declarat „fiul meu”

1. Tatăl l-a văzut de departe (v.

20)

Deşi el nu merita nimic, tatăl îi face nu după meritul

lui, ci după bunătatea sa.Haina cea mai bună;

Viţelul cel mai bun;Încălţămintea cea mai

bună;Atitudinea cea mai bună

(s-a bucurat că-l vede).

III. REABILITAREA FIULUI RISIPITOR

1. Tatăl l-a văzut de departe (v. 20)

2. Tatăl are pentru el ce este mai bun (v. 22) 

3. Tatăl l-a declarat „fiul meu”

2. Tatăl are pentru el ce este mai bun

(v. 22)

Deşi fiul risipitor recunoaşte

că nu mai este vrednic să

se numească fiu şi s-ar mulţumi să fie argat, tatăl îl

numeşte „acest fiu al meu”. Este adevărat că a

fost pierdut, dar s-a găsit, a

fost mort în păcat, dar a înviat. Şi unde este înviere

există nădejde chiar şi dincolo de mormânt.

III. REABILITAREA FIULUI RISIPITOR

1. Tatăl l-a văzut de departe (v. 20)

2. Tatăl are pentru el ce este mai bun (v. 22) 

3. Tatăl l-a declarat „fiul meu”

3. Tatăl l-a declarat „fiul meu”

Veselia a început în casa Tatălui, pentru că fiul pierdut s-a

întors acasă. Dar fiul cel mare n-a văzut cu ochi buni nici

întoarcerea fratelui său, pe care nici nu-l mai consideră frate

şi nici veselia tatălui său. Bine că nu el are ultimul cuvânt în

toată această povestire, ci Tatăl.

Gândind la atitudinea fratelui mai mare, să ne amintim de

farisei şi de cărturari. Cum priveau ei pocăinţa unui om?

Cârteau, exact ca fiul cel mare.

Fiul cel mai tânăr s-a pierdut afară din casă, iar cel mare era

pierdut în casă. Şi ce este mai rău, nu ştia că este pierdut.

Orice om care nu este mulţumit de felul în care lucrează

Dumnezeu este pierdut şi are nevoie de pocăinţă.

Orice hotărâre bună trebuie dusă la îndeplinire.

Orice pocăinţă sinceră şi profundă va fi acceptată,

binecuvântată şi va produce bucurie cerului.

Omul care nu vede la el niciun rău este periculos.

Domnul Isus a venit pentru păcătoşi, a murit şi a înviat

pentru ei şi îi primeşte pe cei ce vin la El. Îi primeşte aşa

cum sunt, dar nu-i lasă să rămână aşa cum sunt. El îi

schimbă total şi pe dinlăuntru şi pe dinafară.

 

Concluzie