Pigmeii 

Pigmeii trăiesc în Africa Centrală și se caracterizează prin faptul că, la vârsta adultă, nu depășesc înălțimea de 1,3–1,5 m. Pot fi întâlniți în grupuri etnice din Republica Congo, Rwanda, Burundi, Uganda, Camerun, Guineea Ecuatorială, Gabon,Angola, Botswana, Namibia, Zambia. Cei mai mulți sunt vânători, culegători.

Circa 600.000 de pigmei se estimează că ar trăi în Congo. Aflându-se printre primii locuitori ai teritoriului Congo de astăzi, pigmeii trăiesc în pădurile din nord-estul țării, ducând o existență bazată pe vânat. Unealta principală folosită la vânat este arcul, săgețile având vârful de fier. Fierul este luat de la populațiile care îi înconjoară, iar focul este cărat cu ei tot timpul.

Berberii

Cuvântul Berber apare odată cu sosirea Vandalilor în Africa de Nord și provine din latinescul Barbarus care el însuși se trage din grecescul βάρϐαρος (”străin”). Lingviștii au presupus că Vandalii, romanizați în mai puțin de o generație (romanizarea lor începuse încă din Spania, unde au lasat regiunii sudice numele de Andaluzia), au preluat acest termen de la Romanii din Africa de Nord, apoi l-au transmis arabilor în limba cărora se pronunță bărbăr (în arabă : ر� �رَب .(َب

Cuvântul Imazighen (în tifinağ : Imaziγen) este pluralul cuvântului Amaziğ, care după învățații medievali Ibn Hazm și Ibn Khaldun ar însemna «părinte», «conducător», «om liber».

Pe lângă limba arabă pe care și-au însușit-o odată cu religia islamică ei vorbesc și limbile berbere[21]. Limbile berbere formează, împreună cu limba egipteană veche (azi limbă liturgică a bisericii copte) o ramură aparte din familia de limbi afro-asiatice, ramură numită odinioară hamitică. În antichitate au fost cunoscuți sub numele de nubieni, libieni sau mauri și au cunoscut pe rând stăpânirea romană, invaziile vandalilor și cucerirea arabă. Începând cu secolul VII, berberii acceptă treptat islamul și o dată cu acesta limba arabă[21]. De-a lungul istoriei, berberii și limbile lor au cunoscut influențe romane, punice, arabe, turcești și, mai nou, franceze.

Dinastia Almoravizilor și cea a Almohazilor, ambele de origini berbere, au construit imperii în nordul Africii și în Spania între secolele al XI-lea și al XIII-lea.[21]. Istoria triburilor berbere începe în jurul anului 3000 înainte de Cristos, ei fiind menționați în documente din Egipt, Grecia și Roma antică.Limba berberă face parte din grupul limbilor afro-asiatice și are un număr de 300 de dialecte diferite. De obicei este vorba numai de limbi vorbite, foarte puține dintre aceste dialecte dispunând și de o scriere proprie.

Berberii sau, în varianta locală a numelui, Imazighen, sunt locuitorii originari ai nordului Africii. Astăzi ei sunt distribuiți incontinuu pe un larg teritoriu care începe de la oaza Siwa în Egipt și se extinde până pe coasta Atlantic-ului, de la Marea Mediterană pînă la fluviul Niger, cuprinzând și partea sahariană a continetului african. Mult reduse, în ziua de azi, zonele în care se mai vorbesc limbi berbere sunt răspândite pe teritoriile unor state ca Algeria, Maroc, Libia, Tunisia șiEgipt. Din anii 1990, intelectualii berberi încearcă să resusciteze interesul pentru aceste limbi și astăzi există un real sentiment de aparținere culturală comună în toate comunitățile berbere. Există și un alfabet berber comun numit Tifinağ.