Picături de

viață

Editura şi tipografia STEF700705, Iaşi, Bd. Carol I nr. 8 (în clădirea Academiei Române)Tel/fax: 0232-216829, Mobil: 0745-236413e-mail: office@editurastef.ro web: http://www.editurastef.ro

Camelia Nistor

Picături de

viață

Iaşi, 2014

Camelia Nistor: EseuriCopyright Camelia Nistor, 2014Pentru prezenta ediţie în limba română, toate drepturile ediţiei aparţin Editurii Stef. Reproducerea prin orice mijloace, chiar şi parţială, a textului cuprins în acest volum, fără acordul scris al editorului, constituie o încălcare a Legii drepturilor de autor şi se sancţionează potrivit prevederilor acesteia.

⋆ Viața este ca o picătură într-un ocean. ⋆

Dorul de scris

Dragii mei – dragi copii mari şi mici:Încep a mă aduna, a-mi aduce aminte de unele

fapte, întâmplări din ultimii ani ai vieţii mele şi sinceră să fiu parcă nu mai pot a-mi aşterne pe hârtie ceea ce eu am dorit de multe ori. Cred că am uitat să mai scriu sau nu mai vreau să-mi amintesc de unele clipe, întâmplări şi demersuri pe la curţile celor mari.

Astăzi, 7 ianuarie 2012 – este Sfântul Ioan. Demult pregătisem bunătăţi ca să merg la Biserica din colţul străzii pentru a asculta slujba de pomenire a Sf.Ioan Botezătorul, cât şi pentru a-l felicita pe parohul – preotul Vâcovan pe care-l cheamă Ioan. Dar nu am putut, deoarece gripa ce mă foieşte de o săptămână nu mă lasă. Am luat-o pe hoţeşte când m-am sărutat cu Romul, venit să petrecem Anul Nou în Păcurari. Acum îmi fac mustrări de conştiinţă, că eu sunt vinovată, deoarece nu trebuia să-l sărut pe buze. Aşa mi-a dat şi mie o bucăţică din dragostea lui, dar şi o gripă babană.

Spun asta deoarece de câteva zile stau în casă, în pat dimineaţa şi gogesc ca o găină beată. Îmi curge nasul pic cu pic, nu am răbdare să strâng picăturile să văd cât de repede se umple paharul... Cel mai supărător lucru este că zilele trec şi eu nu mă fac bine, ci dimpotrivă, am început a tuşi, parcă aş avea tuse măgărească. Pe bună dreptate că pare aşa, fiindcă sunt o urechiată sadea...

Şi uite aşa stau şi mă învârt în jurul cozii mele de prostie, căci m-am pupat cu Romul, care mai avea puţin din gripă, dar fiind rezistent, se simţea bine. Era în seara de Revelion, când toată suflarea pământului sărbătoreşte schimbarea anului – unul se duce altul vine. Aşa că nu am greşit când ne-am urat numai bine unul altuia şi cu un sărut ca o pecete a prieteniei noastre de 7 ani.

A trecut şi Anul Nou fără probleme, dar gripa mea şi-a scos capul mai sus. Şi uite aşa stau cu siropurile lângă mine, cu pastilele, cu termometrul şi cu ceaiul – un cănoi cu lămâie şi puţin zahăr şi aştept să nu mai tuşesc, ca să pot ieşi din casă.

În această zi de nume a celor care au fost botezaţi Ioni sau Ioane, stau şi privesc singurătatea din casa mea. Nicăieri nu găsesc vreo vieţuitoare, cât de mică ar fi ea, să mă delectez cu ea.

Am aprins candela, rugându-mă în şoaptă ca Cel de Sus să-i blagoslovească-n bine pe toţi Ionii şi toate Ioanele.

O lacrimă se rostogoleşte încet pe obrazul meu ofilit de vreme, parcă l-a ars că era fierbinte la amintirea acelor care au umplut sufrageria acum vreo 40 de ani în

urmă. Veniseră să-l cinstească pe Nelu, soţul meu drag. Era frumos, atunci mi-am dat seama ce înseamnă ca cineva să fie cinstit şi de alţii afară de familia sa, chiar dacă erau alte timpuri mai puţin bogate în bucate deosebite.

Orele trec greu, foarte greu, şi eu parcă nu mai am răbdare să nu am activitate căci e şi zi de sărbătoare, e Sf.Ioan. Nelu a plecat de mulţi ani în Grădina Raiului dar acum sărbătorim un alt Ioan, pe Ionuţ, nepotul care a venit pe lume acum 25 de ani în urmă. O frumuseţe de băiat, parcă e de pe jurnal. Înalt, cu un trup bine proporţionat căci a făcut şi face sport. Părul e numai cârlionţi, pe care-l tunde acum scurt. E o plăcere să te uiţi la el, e ca un brad de pe crestele Munţilor Carpaţi, udat şi hrănit la vreme.

Sună telefonul – este Ionuţ care-mi spune că va veni la mine. M-am bucurat, deoarece îl voi felicita de ziua numelui.

După câteva minute, interfonul a sunat, era Ionuţ.Venea ţanţoş pe scară în mână cu o bucată de

pizza învelită în câteva şerveţele.- E a ta, bunico! Te rog seveşte-o, e caldă! Am fost

pe la mama, care e de gardă la spital, cu tata şi Alexandra şi am servit câte o porţie de pizza în cinstea mea.

Am mâncat-o după ce a plecat el la o Sf.Ioana; o colegă de-a lui. Cât a stat la mine, i-am povestit ce mă doare şi chiar am făcut tensiune un pic, c-un puls mai accelerat decât de obicei.

Simt că ţine la mine acest suflet nobil, căci seamănă cu mine la suflet, asta am simţit-o dintotdeauna.

Mi-a luat tensiunea şi mi-a zis că 13,7 e bună, puţin e accelerat pulsul. M-a strâns uşor la pieptul lui, spunându-mi că trebuie să mă liniştesc. Aşa am făcut.

I-am urat multe împliniri, succese şi multă sănătate, oferindu-i şi 50 de lei, ca să aibă în buzunarul lui, de cheltuială.

A plecat, lăsând în urma lui un gol imens, în acea seară de ianuarie a anului 2012 cât şi parfumul discret bărbătesc. L-am urmărit până a coborât cele 12 trepte şi i-am făcut cu mâna. Uitându-mă pe fereastra sufrageriei, am văzut că trece strada şi, urcându-se în Toyota lui, a dispărut în noapte.

M-am întors în camera unde dorm şi, aşezându-mă pe pat, am început a medita. Aveam impresia că trecuseră sute de ani dar trecuseră numai 25 de ani de la venirea pe lume a acelui cârlionţat băieţel, botezat cu numele Ioan. Ce repede au trecut anii, mi-am zis. Oare câţi vor mai trece până la sfârşitul vieţii mele? Cine ştie?

"Cel de Sus!"

⌛⋇ ⋇

8 ianuarie 2012

Telefonul de la ora 2200

Avusesem o după-amiază cu multe probleme, afară de acea vizită la Romul pentru a lua masa cu el, cam pe la ora 1400. De fapt mă duc la el ca să mai fiu cu cineva măcar la masa de prânz, să nu uit cum e când mănânci în doi.

Cu multă dragoste pentru persoana sa, îi aranjez tacâmul ca la carte, la fel şi mie.

Îmi place să-l privesc cum mănâncă, fiind foarte atent la ceea ce are în farfurie pus. După ce gustă de două ori din salata de vinete, apoi serveşte câteva felii de muşchi, şuncă şi lebăr, trece la sorbitul din castronaş a unei ciorbiţe cu mult zarzavat şi cartofi cubuleţe, dreasă cu smântână.

Felul doi de mâncare de multe ori îl pun pe jumătate, deoarece e sătul.

Şi uite aşa am stat la masă, mai mult servindu-l pe el, oarecum porţionându-i meniul său.

Eu numai ciorba o mănânc, restul nu mai pot a-l înghiţi, nu ştiu de ce!

După ce am luat masa eu spăl acele tacâmuri folosite, ş-apoi cu un castronaş cu fructe mă duc în camera lui. Dacă a adormit îl învelesc ş-apoi ies încetişor,

fără zgomot, din cameră şi mai fac câte ceva prin bucătărie sau sufragerie, spaţiul lui de activitate cu dosarele clienţilor şi căr ile vrac din spateleț recamierului. Sunt obosită în ultima vreme, din cauza tusei ce mă chinuie, o urmă a virozei luate de la Romul.

În acea zi chiar eram obosită, de dimineaţă tot căutând pe la doctor să aflu de ce tuşesc aşa, cu chinte, parcă ar fi tuse măgărească.

Când s-a sculat Romul l-am servit cu un măr ras, cât şi cu o cafeluţă cu două trei bucăţi de napolitană. Nu a avut timp să-mi spună cum a fost la tribunal, cât şi valoarea glicemiei, căci a şi venit un client la el.

M-am îmbrăcat şi am făcut o comandă la taxi din dormitorul lui, apoi mi-am luat geanta şi plasa cu câteva lucruşoare pentru spălat şi am ieşit pe uşă, salutând politicos, chiar dacă avocatul nu mi-a răspuns.

Liftul a venit rapid şi m-am trezit într-o clipă în taxiul comandat. Eram supărată, deoarece salutul neprimit m-a făcut să mă gândesc în urmă cu zeci de ani, când salutul meu şi al lui Nelu, chiar dacă era ocupat, era făcut prin ridicarea ambelor mâini deasupra capului, unite ca pentru salutat cu mâna.

Aşa ne obişnuisem, şi atunci ne era uşor să ridicăm ambele mâini sau una. Când eram mai departe pe stradă, ridicam numai o mână şi o legănam discret... A fost! Acum Romul îşi vede de treaba lui fără a băga în seamă pe altcineva, mai ales când stă de vorbă cu un client.

Ajunsă acasă, de la uşă m-am dezbrăcat şi, punându-mi hainele de casă, m-am întins pe canapeaua mea, după ce m-am spălat pe faţă să dau jos praful zilei, amărăciunea de pe buze şi să şterg lacrimile ce începură a-şi da drumul. Era deja ora 1730 - era noapte, venise parcă mai devreme din cauza timpului înnourat şi cu negură ca-n mijlocul lui ianuarie.

M-am învelit şi aşa am adormit, visând că sunt în grădina copilăriei mele, într-o zi de toamnă târzie. M-am tot plimbat prin vis cu un bărbat frumos a cărui faţă nu o mai văzusem niciodată. Mă întrebam prin vis cine e, al cui chip reprezintă persoana necunoscută ce mă ţinea de mână, când am auzit telefonul... ş-atunci visul a dispărut iar eu m-am trezit. Uitându-mă la ceas, am rămas uimită, deoarece era ora 2200.

Cum am putut dormi atâtea ore, mi-am zis în gând.

Pentru o clipă nu ştiam unde sunt, apoi am ridicat telefonul să văd cine m-a sunat la ora aceea.

- Alo! am zis.O voce zglobie de la celălalt capăt mi-a răspuns:- Sunt Tecuşan Adriana, nepoata dvs. de la

Timişoara.Pe moment nu găseam numele ei pe agenda din

cap, dar apoi când mi-a spus că e fata verişoarei mele Jeni (dec) mi-am amintit că i-am scris de sărbători, găsindu-i adresa întâmplător. Fusese pus bine plicul într-o agendă care stă pe biroul meu de 21 de ani când am căpătat adresa de la Rahila, mama mea biologică, când

am fost la Vatra Dornei, după ce a murit Nelu (1 martie) în vara anului 1999. Luasem şi adresa celuilalt nepot al ei, Valentin, dar am pierdut-o sau rătăcit-o printr-o carte. Cu vocea ei plăcută, puţin emoţionată, mi-a spus cine e şi că a primit de la Iaşi o scrisoare unde a descoperit că are o mătuşă în viaţă, adică eu. Mama ei Jeni era mai mică ca mine cu 4 ani. Dorea nespus să ştie tot despre cele două (trei) surori ale Maritzei, mama lui Jeni, ce era soră cu Rahila.

Nu înţelegea de unde am apărut eu şi de ce Rahila nu m-a crescut şi a crescut-o pe Jeni, ce era mama ei şi a lui Valentin, fratele ce locuia la Satu Mare.

Am stat de vorbă la celular mult timp, dar nu am putut-o lămuri, era ceva la care ea nu se aştepta, adică eu, mătuşa ei, să-i scriu.

I-am spus că va afla tot adevărul adevărat când va citi cartea mea despre Rahila - ”Viaţa ei a fost o tragedie”.

Am vorbit cu Adriana, nepoata mea, şi mi-a făcut plăcere, deoarece îmi amintea de tinereţea mea. Nu ştiu cum arată, dar am intuit că e spirt, aşa cum era taică-su. Oricât am pledat la cele ce mă întrebase, ei tot nu îi era clar de unde i-am luat adresa şi cum de nu i-am scris până acum.

Am încercat să o lămuresc că viaţa pentru Rahila şi Maritza a fost grea şi de aceea toţi copiii lor, în afară de Jeni, au fost daţi de suflet, cum se spunea pe atunci.

- Anii au trecut, cam mulţi la număr, i-am spus cu oarecare nostalgie, şi când eram mai tânără munceam

din greu ca om de ştiinţă, cadru didactic şi de cercetare, cât şi aveam grijă de familia mea, de oamenii care m-au crescut şi mi-au dat un nume şi-un cămin, dar asta o făceam ca recunoştinţă pentru ceea ce au făcut ei pentru mine şi pentru fratele meu Titi, care era unchiul tău, fiiind alt copil al Maritzei, bunica ta, şi fratele biologic al mamei tale, care a fost luat şi el de părinţii mei adoptivi.

Multe i-am mai povestit, dar e dificil să fii atent la ceea ce eşti întrebată.

Şi aşa a trecut aproape o oră de când noi două am conversat la telefonul celular. Era foarte interesată de viaţa mea, care a fost departe de mătuşa ei Rahela. I-am spus că e foarte greu a vorbi aşa prin celular despre povestea vieţii mele.

Sinceră să fiu, mi-am amintit de emisiunea Andreei Marin de acum 20 de ani în urmă când prin strădania ei sufletească, emoţională şi materială, reuşea să întregească familii - adică membrii lor, care nu se mai văzuseră de ani şi ani, fiind plecaţi unii peste hotare iar alţii dispăruţi prin ţară.

Şi uite aşa am reuşit să discut puţin pentru nepoata mea, iar pentru mine mult, deoarece se făcuse târziu, mi se făcuse somn.

Politicoasă i-am spus Adrianei, nepoata mea, că trebuie să încheiem discuţia la telefon deoarece oricât îi voi răspunde la toate întrebările ei, tot nu ar fi lămurită şi de aceea i-am promis că îi voi trimite cartea despre viaţa Rahelei.

Şi aşa am încheiat discuţia, urându-ne o noapte bună şi o întâlnire prin fir în altă zi.

Am închis telefonul - adică celularul şi mi-am zis în gând că va avea ce plăti!

Era târziu - aproape de miezul nopţii. Îmi trecuse şi somnul, noroc am avut deoarece Romul la ora aceea mi-a dar un telefon să mă întrebe ce am făcut de când am venit acasă.

Şi aşa a mai trecut o zi din viaţa mea, plină de surprize pe care nici nu le-am visat vreodată.

Dar asta-i viaţa - nu ai ce-i face, mai ales la o vârstă târzie ca a mea.

⌛⋇ ⋇

12 ianuarie 2012

Telefonul de la ora 23

Ziua s-a terminat. A fost o zi jumi-juma, nici bună, nici rea. M-a sâcâit mai puţin tusea gripei. Aştept să treacă zilele mai repede, ca să treacă şi ea, care, după spusele doctoriţei Ciomaga, (colega de spital a Adrianei, fata mea) durează 14-21 de zile.

Eram la Adriana, mi-a spus că arăt foarte bine, pe sălile spitalului Parhon, de la etajul 2. Mă deranjează aprecierea ei, deoarece eu am impresia că-şi bate joc de mine sau poate aşa mă vede ea. Îmi face complimente deoarece tie ce vârstă am şi poate că aşa îi placș doamnele în vârstă... ca mine.

După toate investigaţiile făcute de medicul meu la inimă, am plecat spre Romul, luând-o şi pe Adriana, care s-a oprit la Policlinica Angelmed, avea ore de laborator de Microbiologie.

După ce am luat masa cu Romul, prietenul meu drag, şi i-am pus la punct bucătăria, m-am dus în camera lui, unde am stat de vorbă puţin, că era obosit. L-am mângâiat pe frunte, l-am învelit şi am plecat cu taxiul spre casa mea din Păcurari.

Eram obosită, de abia îmi mişcam picioarele, iar până la etajul doi mai era. Mai stăteam, mai urcam şi în sfârşit am ajuns în faţa uşii. Am deschis-o şi, sleită de puteri, am ajuns pe hol. Ce bine e acasă, mi-am zis, şi după ce m-am dezbrăcat şi spălat pe faţă şi mâini, m-am lăsat un minut pe canapeaua mea... şi am aţipit, lăsându-mă dusă de un vis care se contura a fi frumos.

Deodată sună telefonul - era aşa de straniu deoarece soneria lui ţipa disperată, parcă venea de departe şi vroia să-şi facă loc să ajungă la mine.

Am sărit ca arsă, căci eram adormită şi cu vise. L-am ridicat şi am zis:

- Alo, alo, cine-i, pe cine căutaţi?Am auzit o voce de bărbat care m-a întrebat:- Sunteţi Camelia Nistor de la Iaşi... din Dorna? Pe

mine mă cheamă Valentin Diaconescu, mi-a zis cu un glas cam stins, crezuse că nimerise în altă parte.

După o pauză de câteva secunde, după puţină bâlbâială m-a întrebat dacă-s fata Rahelei, sora mamei lui, Maritza, din Dorna. Apoi mi-a spus ca de abia primise o scrisoare de la sora lui şi nu a mai aşteptat ziua următoare şi de aceea mi-a dat telefon la oră aşa târzie.

Mă aşteptam să-şi ceară scuze, dar nimic, îi mergea gura ca o moară, întrebându-mă mereu despre viaţa intimă a mătuşii sale Rahela şi de ce m-a dat.

L-am ascultat îndelung, dar nu înţelegeam de fapt ce vroia să afle - un secret de acum 79 de ani în urmă, pe care nici eu nu-l ştiam. La un moment dat am pierdut

şirul, căci eram foarte obosită şi atunci m-am scuzat şi l-am rugat să amânăm discuţia în altă zi, cu lumină afară.

Îmi părea rău, dar nu mai puteam urmări discuţia noastră ca să-i pot răspunde la întrebările lui foarte curioase.

Ştiu că-n acea seară nu am mai mâncat, deoarece după ce am auzit un "Bună seara" în receptor, am adormit buştean.

Cred că nimeni nu m-ar fi trezit, mă obosise telefonul de la ora 23.

Fusese grăbit băiatul Valentin, nepotul meu de pe verişoara Jeni, şi de aceea nu ştia ce să întrebe mai întâi, deoarece vroia să afle cât mai mult deodată. Înainte de a adormi, o clipă mi-am revizuit răspunsurile, de fapt era unul singur - de ce m-a înstrăinat Rahela? La care nici eu nu i-am putut răspunde prompt, ca să-l satisfacă oarecum. De fapt în mintea lui era o mare încâlceală, încă din copilăria sa nimeni nu i-a spus adevărul adevărat.

Norocul meu a fost oboseala, care mi-a închis pleoapele şi mintea pentru câtva timp. A trimis-o şi pe ea la puţină odihnă - Noapte bună!

Şi cum noaptea e un bun sfetnic, ne-a adormit şi pe mine şi pe el fără probleme.

⌛⋇ ⋇

18 ianuarie 2012

Un sărut "îmbolnăvitor"

S-a sfârşit anul 2011 şi pentru mine şi am călcat cu stângul în anul următor. Spun aşa deoarece imediat de a 2-a zi a anului m-am îmbolnăvit după ce l-am sărutat pe Romul. Venise în seara de Ajun de An Nou puţin ciupit şi el de o gripuţă adusă de fata lui doctoriţă Patricia O.R.L la Sf.Spiridon. Tuşise un pic şi avusese o stare generală proastă, dar cum e tânără a suportat-o mai uşor. În schimb i-a dat-o lui Romul, tatăl ei, care şi el mi-a transmis-o mie şi lui Salvadore, băiatul lui, şi apoi nepoatei lui, Lorena. Romul a chiţcăit, apoi i-a curs nasul pic cu pic cât şi o stare subfebrilă. Aceste manifestări le-am avut şi eu, începând cu 3 ianuarie anul 2012.

Totul a fost frumos în seara de Anul Nou - urări de bine, strângeri de mână, mângâieri şi câte un pupic foarte drăgăstos.

Pregătisem bucate alese pentru seara de Revelion, deoarece masa o pregăteam mai devreme, cam pe la ora 8-9. Apoi mă odihnii un pic iar înfăţişarea mi-o aranjai ca pentru o sărbătoare, singura pe an. Ş-apoi aşteptam să vie Romul şi ai mei dar anul acesta ai mei au lipsit la catalogul prezenţei pentru urat. După un sunat lung - al interfonului, uşa s-a deschis şi a apărut după câteva clipe omul drag, care mă face ca alături de el să fac şi să gândesc numai lucruri bune şi frumoase.

În primul rând să-l iubesc aşa cum l-am iubit pe Nelu, omul care a împărţit cu mine toate clipele frumoase ale vieţii lui, cât şi necazurile, pe care le-am trecut cu greu.

Acum pot spune că investesc mai mult decât capăt dar altfel nu se poate, deoarece de multe ori faci compromisuri în viaţă decât să te ţii tare, că nu câştigi nimic. Lumina o clipă s-a micşorat iar noi ne-am ridicat în picioare, ca să cinstim Anul Nou ce venise de o clipă. Ne-am sărutat ca doi prieteni adevăraţi, fiecare ne-am propus în gând că o să ne fie bine şi ne-am dorit un an plin de realizări, bucurii, voie bună împreună cu cei dragi şi aşa a fost o mică sărbătoare pentru noi doi.

Trecuse un an, venise altul. La mine venise cu boală, vroia să mă ţie-n casă, legată cu lanţurile gripei căpătate într-o zi mare. Atenţie la zilele mari!

⌛⋇ ⋇

10 februarie 2012

Cu ce ţi-am greşit, Doamne?

Şi uite aşa au trecut Sărbătorile de Iarnă ale anului 2011, care au fost mai puţin frumoase ca anii din urmă, deoarece pe rând am fost biciuiţi de viroze respiratorii, care au trecut aşa cum au venit, dar mie şi lui Romul ne-au lăsat o amintire cam dură, deoarece m-am trezit cu o pneumonie încărcată cu un nume frumos: Pseudomonas aeriginosa.

Acest inamic m-a făcut să tuşesc până la refuz vreo trei săptămâni bune. Parcă aveam tuse măgărească, fără a putea scoate ceva din plămânul meu - un mic scuipat cu flegmă. Până la urmă am reuşit şi aşa l-am depistat.

Tratamentul a fost groaznic, deoarece la ora 7 dimineaţa şi seara îmi făceam o perfuzie cu ClNa sau glucoză. În fiece dimineaţă, timp de 14 zile, veneau cu maşina Relu şi Adriana, înainte de a merge la serviciu şi mă luau, debarcând la Spitalul Parhon, odată cu Adriana, fiica mea cea dragă. Spun asta deoarece numai la necazuri mari descoperi că ţii mult la cineva apropiat ţie - Adriana mea.

A mers cu mine în tot acest timp şi a stat, ţinându-mă de mână, până la terminarea injecţiei. La camera de gardă a sectorului Nefrologie am făcut toate injecţiile. Un colectiv admirabil, format din cadre bine pregătite - toate aproape în jur de 35-45 de ani, cu pregătire superioară şi mai ales cu foarte multă responsabilitate în

ceea ce fac. Prima injecţie mi-a făcut-o Domnul Mihai, un asistent foarte ager, abil şi politicos. Şarmul său consta în ceea ce povestea despre bunica de acasă şi viaţa sa din satul unde locuieşte cu soţia sa, tot asistentă la Parhon, însărcinată în luna a 6-a. O proteja elegant şi o ajuta şi la munca sa din saloane. Ochii strălucitori şi gura mereu zâmbitoare te făceau să uiţi că trebuie să te înţepe ca prin venele tale să curgă otrava pentru piooceanie, un microb greu de omorât.

Primele injecţii nu au dat rezultatele scontate, dar al doilea rând de medicamente mai puternice până la urmă l-au omorât definitiv.

Seara la orele 715 venea altcineva, o doamnă Maria care prin ochelarii ei vedea tot ce trebuie făcut ca înţepătura să nu doară.

Este foarte îndemânatică şi pricepută, iar seriozitatea feţei şi calmul ei îţi dau mare încredere în ea. Învăţase mult din activitatea dusă la sală în ultimii 10 ani. Ne-a povestit de soţul şi băiatul ei, necazurile avute în anii din urmă, care au călit-o oarecum, deoarece faţa îi este mai mult sobră, rar râde, arătându-şi dantura sa impecabilă. Mi-a pus perfuzia cu zahăr, ceea ce mi-a făcut bine, foarte bine, căci îmi mai trebuia un pic de hidratare dulce.

Tiza mea Camelia, o persoană nostimă, m-a înţepat şi pus perfuzia şi ea de câteva ori. O femeie înaltă, foarte dreaptă, cu o coamă de cal, care se mişca foarte aiurea la rotirea gâtului ce dirija direcţia capului la orice acţiune şi strigare pentru ea. Zgomotoasă, plăcută şi cu

mult har, după ce îmi monta perfuzia, urmărea ca picătura să fie mai rapidă, ca să nu stau mult. Norocul meu a fost că aveau TV şi aşa cu mâna cu ace şi sprijinită pe fularul meu roşu - moale, plină de ace şi scoch, urmăream serialul "Stăpâna" la ora 730. Numai o dată s-a întâmplat să stau aproape două ore şi ceva într-o seară la o perfuzie. Nu ştiu ce a fost căci picătura îşi dădea drumul în vena mea, dar probabil că aşa a vrut ea să curgă mai încet. Şi aşa, cu aceste frumoase fete la suflet şi bune specialiste şi cu Domnul Mihai, totul s-a terminat cu bine, deoarece măria sa "piooceanicul" a decedat.

Am făcut şi ultimele injecţii pefuzabile ca să fiu sigură că l-am alungat. Sper ca Cel de Sus să mă privească mai de aproape. Eu îi mulţumesc Cerului şi Sfintei Paraschiva - iconiţa care stă la capul meu, cât şi Sfintei Marii că mi-au dat putere să suport ce am suportat eu. M-am întrebat adesea, la boală, oare de ce câteodată sufăr, este adevărat că sunt în vârstă, dar mult bine am făcut şi fac. Poate că mă pedepseşte că nu prea merg la biserică sau nu m-am spovedit anul trecut. Consider că viaţa mea este ca o coală de hârtie pe care stă scris tot ceea ce fac şi gândesc şi că poate să fie citită de oricine - nu mai spun de Mărimile Cereşti.

Eu mă închin, mulţumindu-i Domnului pentru ceea ce mi-a dat şi ceea ce îmi va da... mâine, poimâine!

Aşa să fie!

⌛⋇ ⋇1 februarie 2012

Mă cam lasă memoria

E frig tare afară, cam -14 C pe la ora 16⁰ 00. Stau în fotoliul din sufrageria lui Romul şi privesc pe geam afară - un stol mare de ciori patrulează pe deasupra Liceului Sadoveanu, făcând zgomot, croncănind jalnic pentru mine când le aud. Prevestesc şi ele furtună, zăpadă, viscol i de aceea zboară în cerc sau linie dreaptă. Îmiș vine în minte un crâmpei din melodia a căror cuvinte sunt a lui Eminescu:

"Vezi, rândunelele se duc..." luând cu ele vraja nopţii zic eu, iar ciorile cu al lor clonţ vestesc zile grele.

Puţin am zăbovit pe acel fotoliu, deoarece mă grăbeam să plec acasă, la căsuţa mea din Păcurari, să mă relaxez şi s-adorm în liniştea nopţii.

S-a trezit Romul, l-am îmbrăţişat şi am plecat repede ca o săgeată trimisă de un indian feroce.

Taxiul comandat m-a lăsat în spatele blocului. Încet, încet am ridicat cele două etaje şi ajungând în dreptul uşii mele, am vrut să scot cheia din portofelul pestriţ alb cu negru. Caut, caut dar nimic şi cum lumina este intermitentă, nici nu prea vedeam bine poşeta că se şi stingea repede. Am simţit că fac tensiune dar ce să fac?

Am coborât la doamna Agapie, am răsturnat poşeta şi am început a căuta mai serios. Nu era cheia nicăieri. Atunci l-am sunat pe av. Vonica, să o caute pe jos prin sufragerie, dar nu a găsit-o. O sun pe Adriana, ca să-mi spună unde e Relu, dar el nu răspunde şi atunci se înfurie doctoriţa mea. În acest timp am simţit că mintea

mea s-a golit din cutia craniană şi nu mai e bună de nimic. Am făcut tahicardie, vâjâială-n urechi, pocnituri de bice-n frunte - tot nu mi-am amintit ce am făcut cu cheia când am plecat de-acasă.

Căutând pe Relu şi Ionuţ la celular, mi-am adus aminte că am pus-o pe degetul mic al mâinii drepte, apoi am pus pachetul cu rufe într-o pungă de plastic. Ş-atunci i-am dat telefon iar lui Romul care, căutând în plasa albă unde fuseseră rufele, a găsit-o. Se odihea, cred că a râs de mine, care m-am strofocat. Nu ştiu de ce! S-a pierdut o cheie, ei şi? Mai am una. Dar îmi era ciudă că m-am ramolit complet! L-am rugat pe Ionuţ, care mi-a adus-o de la av. Vonica şi care mi-a spus cu zâmbetul pe buze: "Ai cam îmbătrânit, bunico!". M-a luat de braţ şi am ajuns sus şi, deschizându-mi uşa, m-a condus în casă. Liniştea serii din apartament m-a liniştit şi pe mine, căci eram ca beată, nu aveam putere să mă dezbrac şi să-mi fac patul, să mă întind şi să uit că eu nu mai pot să fiu limpede la tot ceea ce fac. Totuşi... mi-am amintit că nu o pusesem în portofelul cu acte. M-a costat această întâmplare stupidă, dar mi-am amintit că sunt în vârstă şi uitarea este normală.

Sunt şi tineri care uită mai mult ca noi, cei în vârstă!

Asta e!

⌛⋇ ⋇3 februarie 2012

Parcă nu-s eu!

În fiece dimineaţă când mă scol, primul gând care-mi vine-n minte este: oare azi ce mă mai doare? Nu e de râs, ci de plâns, când simt şi văd că în fiece zi mă doare altceva. Are dreptate Adriana când îmi spune: Mamă, uită-te mai mult în buletin i ai să vezi câţi ani ai, poateș ai uitat că la iarnă (21 dec 2012) vei împlini 80 de ani!

Are dreptate, sunt mulţi, mulţi, dar au trecut rapid. Aşa simt acum. Mă cutremur la gândul că acuş se termină firul vieţii mele, care s-a derulat făcând o pânză ca de paianjen cu locuri rare şi altele mai pline, aşa cum au ieşit de la ţesut în ani şi ani de zile.

Pânza e ca o hartă, unde se văd anii frumoşi, trişti, săraci, bogaţi, care mi-au fost alături tot timpul. Şi uite aşa mă scotocesc, ca să văd dacă am putere să mă dau jos din pat.

Când am avut necazul de a mă îmbolnăvi din cauza acelui inamic care a intrat hoţeşte în branhiile mele şi a-mi da o tuse cam neplăcută ca zgomot, atunci toată atenţia era îndreptată spre ea; iar dimineaţa la ora 630, când plecam la injecţie la spital, nu mai aveam timp să mă gândesc dacă mă mai doare şi altceva.

Acum de câteva zile parcă nu sunt eu. Dimineaţa când mă scol, doresc ca atunci când deschid ochii şi-i aţintesc în tavan - să nu mă doară nimic. Să fiu ca un fulg care zboară lent, legănându-se în aerul cald al odăii mele, ca să pot zâmbi. i aşa, relaxată, să mă dau jos din pat,Ș să-mi iau pe spate halatul de catifea roz şi rapid la

bucătărie să poposesc să-mi pregătesc micul dejun al dimineţii.

Aşa fac mai întotdeauna, dar câteodată, mai ales în ultima vreme, simt nevoia să mai lenevesc, ş-atunci mai zăbovesc în pat. Dar nu e bine, am constatat eu că parcă nu am chef de nimic. Sunt ca o mămăligă şi mă enervez pe mine şi fac întotdeauna tahicardie şi e mai rău.

Trebuie să caut repede otrăvurile binefăcătoare ca pulsul să se oprească la 68-70, adică să încetinească ritmul, că fac atac de panică şi e mai rău.

Dar asta e, câteodată nu sunt eu. Totul depinde de cap, de ce trece prin filiera lui la prima oră de dimineaţă.

Şi îmi zic de multe ori: Camelia, gândeşte-te la ce vrei să faci frumos în acea zi, chiar dacă te mai doare puţin capul, oasele sau mai chiţcăi câte un pic. Perfect nu poţi să fii, căci anii te ajung din urmă cu tot ce ai adunat în ei... şi bune, şi rele.

Şi aşa mă autoliniştesc, căci altcineva nu vine să-mi spună o vorbă bună sau o mângâiere să o simt prin glasul celor dragi.

Trebuie să iau viaţa aşa cum este! Alta nu mai am - şi aşa asta-i pe sfârşite! De aceea trebuie să fiu eu, întotdeauna!

⌛⋇ ⋇

5 februarie 2012

O descoperire tristă

Este duminică (5 februarie 2012), o zi de iarnă cum rar vezi şi-o simţi, deoarece ninge şi iar ninge, parcă sita cerului a fost descoperită, ca picăturile de apă de sus să cadă încet pe pământ sub formă de fulgi de nea, mărunţi dar grei, având în ei apa grea din cer. S-a adunat zăpada care a format troiene mari de aproape jumate de metru iar partea apoasă de sub ele a îngheţat, formând poleiul - oglindă. El este cel mai periculos, că nu poţi merge tot timpul pe el, îţi trebuie patine sau tălpi la bocanci antiderapante.

Am făcut această remarcă într-o clipă de răgaz, deoarece trebuie să mă duc la Cenaclul Academia liberă a lui Păstorel, care se ţine în saloanele Anticariatului de pe str.Lăpuşneanu păstorite de Dnul Grumăzescu. Un om deosebit de amabil, interesat de lucruri deosebite, de artă, cultură, literatură etc.

Vroiam să particip în mod deosebit, deoarece această zi era marcată de o aniversare. Se împlineau 37 de ani de activitate neîntreruptă a celui mai vechi cenaclu din Iaşi. O adunătură de oameni joviali, cu mintea ascuţită, cu gânduri bune în scrierile lor, ce doreau să transforme unele lucruri şi fapte ale celor de sus - prin strofele, catrenele, epigramele ieşite de sub condeiul lor.

Şi aşa a luat naştere cenaclul Păstorel, mai târziu Academia liberă, prin adunarea din 11 feb. 1975 la Casa Presei sub conducerea lui Nicolaie Ţalomir, unde a fost o

mare de oameni, de toate naţiile şi meseriile, cât şi de cultură, educaţie, artişti etc.

A rămas de-a lungul vremurilor acest Cenaclu Păstorel, mai târziu Academia liberă a lui Păstorel, condus din dragoste pentru aceste forme ale literaturii noastre de oameni unul şi unul.

De aceea mi-am propus să particip şi eu la această adunare festivă. Şi... chiar pe această vreme am poposit la ora 1000 în salonul primitor al Anticariatului de pe str. Lăpuşneanu, unde de zeci de ani îşi desfăşoară activi-tatea acest mic-mare cenaclu.

Am fost primită cu drag de ceilalţi membri prezenţi la adunare, cât şi de "boierul Grumăzescu", cum îl poreclesc unii. Pe bună dreptate, deoarece intră în limitele vremurilor apuse de mult a primirii moldo-veneşti de pe la curţile domneşti.

Vechi cenaclişti erau deja prezenţi. Căldura din acea încăpere ce domnea peste tot, cât şi ambianţa deosebită din acea zi m-au făcut să mă simt bine, deoarece covalescenţa mea nu era încă terminată.

Am audiat cu o deosebită plăcere tot ce s-a discutat şi povestit. Şi atunci am aflat că vechiul colectiv s-a destrămat deoarece o săgeată otrăvită a unui epigramist s-a înfipt cam tare la cineva de "sus" din Colectivul vechiului Cenaclu.

Şi aşa am descoperit că, dacă unii epigramişti fac catrene, epigrame, rondeluri etc., le fac pentu cei din jur; dar pentru ei sunt "tabu". Mi-a lăsat un gust amar toate cele pe care eu le-am aflat atunci.

Sigur că am votat noul for de conducere şi chiar am gândit în sinea mea şi m-am întrebat: Oare de ce oamenii nu pot fi mai îngăduitori şi cu simţ autocritic, îşi folosesc unele orgolii pentru a strica ceea ce a fost cândva bun. De ce?

Am auzit epigrame despre cârmitorii ţării şi m-am gândit că şi noi oamenii mărunţi suntem la fel ca ei, pe scara noastră de cetăţeni ai urbiei.

Am închinat un pahar cu şpriţ pentru ceea ce se va face de acum încolo, cât şi degustarea bucatelor făcute de Dna Petrone, iubita noastră prietenă dintotdeauna.

Totuşi, sinceră să fiu, m-am întristat mult la gândul că nici noi nu suntem buni.

⌛⋇ ⋇

7 februarie 2012

Un regal de sufletpentru mine a fost!

Într-o după amiază a unei zile de iarnă din ian. 2012, geroasă cu limbi de ger în jur de -10 C, mă⁰ întorceam cu taxiul din Str.Arcu, bloc Tarom.

Luasem masa cu prietenul meu drag, un om deosebit ca gândire şi comportament.

În mersul taxiului luat din faţa blocului Tarom cu direcţia Păcurari 22, m-am uitat puţin pe geamul din dreapta mea, mirându-mă că la ora 1730 strada era pustie. Numai maşinile circulau, oprindu-se din când în când la stopuri. Mi se părea că sunt eroina dintr-o peliculă, care merge la o întâlnire discretă cu cineva drag. Adevărul era invers, veneam de la cineva drag şi mă duceam acasă la cuibul meu gol, care mă aştepta în fiece seară.

Departe de lumea din jur, dezlănţuită în tăcerea serii, o clipă m-am desprins de ea, atât cât maşina m-a dus acasă câteva minute. Ajungând în faţa scării, am coborât, plătindu-i taximetristului cursa şi, dându-mă jos pe trotuar, i-am mulţumit cu un "bună seara" melodios.

Uşa din faţa blocului era deschisă, se blocase iar "căţelul" instalaţiei interfonului.

Luminile s-au aprins rând pe rând, parter, pe et. 1 şi mai departe nu am mai mers, ci m-am oprit la Dna Agapie o clipă, să văd ce mai face.

Am poposit câteva clipe cam mari şi cu drag i-am mai povestit de ale mele întâmplări ale zilei care a trecut pe trei sferturi.

Mi-a arătat ceva sublim, avea ochii în lacrimi, dar erau de bucurie, de bunătate, pe care i-am observat de

când mi-a întins o fotografie gen tablou în care am admirat-o pe nepoata Dnei. Amy, care terminase studiile în Anglia.

O siluetă înaltă, suplă, era acoperită de o robă neagră cu garnitură portocalie iar la gât avea un şirag de flori mici şi mari tot portocalii ce-i înconjura gâtul diafan din dreapta.

Un chip frumos de înger cu plete blonde în onduleuri mari îi acopereau capul până la obraji şi puţin pe frunte. Ochii săi albaştri sclipeau de fericire, de bucurie că după atâta muncă şi străduinţă, a reuşit să termine cu brio o altă etapă a vieţii sale. Nasul mic şi gura zâmbitoare îi dădeau aerul unui om cu demnitate şi perseverenţă până la refuz.

Profesorul din fotografie, ce îi înmâna diploma, avea o faţă rotundă, relaxată de această misiune îndeplinită: înmânarea diplomei de sfârşit de şcoală superioară în Anglia.

Am privit mult această fotografie gen tablou în care a fost îngheţat pe vecie un gest de onoare a unui cadru Universitar către un învăţăcel de frunte. Mi s-a părut ca o icoană acest fototablou - deoarece avându-l în faţă parcă m-a liniştit, privindu-i chipul luminat a acelei fetiţe care, departe de familia şi ţara sa, a învăţat, a învăţat să-şi însuşească valori pe care să le utilizeze în meseria sa, mai târziu.

O clipă nu am mai avut cuvinte, deoarece mi s-a părut sublim ceea ce am văzut.

Bunica Giovana, a cărei pupilă e Amy, 5 ani a trăit clipă de clipă alături de ea, chiar dacă era departe de România.

Am părăsit fără cuvinte holul casei Agapiei şi cu un gest de slăvire a ceea ce am privit, am mângâiat capul fetei blonde îmbrăcată-n robă din tablou.

Seara pentru mine a fost ca un regal de suflet.

⌛⋇ ⋇

8 februarie 2012

Nu totul se pedepseşte,chiar dacă e rău!

E o nouă zi a lunii februarie. Nu ştiu cum e afară, deoarece e ora 6 fără zece dimineaţa, ştiu doar că e

noapte bine, probabil că e înnourat. Se anunţase zăpadă - ninsoare, de meteorologul canalului PROTV, dar şi de al meu: bătătura de la degetul mic al piciorului stâng. Nu mai spun şi de invazia unui mare "nor" de ciori. Croncănesc, fac zgomot, mizerie pe unde trec şi anunţă ninsoare - atâta fac bune, restul nimic, ca şi unii oameni ai vremurilor noastre.

Am avut o noapte liniştită, deoarece seara, fiind foarte încărcată, am luat un distonocalm înainte de a mă culca. Am vrut să scriu, dar am adormit oarecum forţat, căci cei trei compuşi din pastilă şi-au îndeplinit pe măsura lor sarcina ce o au pentru om. Calmarea inimii şi a vreunui colice din corp.

Venise pe la ora 2330 Adriana, Relu şi Alexandra să-mi aducă câteva bunătăţi şi clorocalcin să iau. Făcusem o criză de alergie din cauza unui săpun parfumat al naibii şi colorat mai închis.

După ce m-am spălat cu el la Romul, îmi terminasem ce mai aveam de făcut, m-am aşezat pe fotoliul de lângă telefon, în sufrageria sa. După câteva clipe de odihnă am vrut să dau un telefon Adrianei să vină seara să-i dau ziarul Bună ziua Iaşi să citescă şi ea un articol trăsnet despre directorul Covic. Dar nu am putut, deoarece nu mai aveam glas. Răguşisem... de la săpun oare sau de la cuprinsul articolului din ziar? Pauză la telefon, se auzea alo, alo, dar eu nu puteam scoate nicio silabăm căci nu puteam vorbi deloc.

M-am sperit şi atunci mi-am încălzit ceaiul de tei, pregătit cu o zi înainte ca să mă încălzesc când poposesc în bucătăria mea din dreapta holului de la intrare.

După câteva minute de pauză, am dat drumul uşii de jos de la intrare, deoarece sunetul interfonului mă sculă de pe canapea. Veneau ai mei să-mi aducă ceva alimente, deoarece şi pe ei îi speriase vremea, viscolul şi zăpada din ultimele două zile. Au apărut la uşă, sunând. Eu le-am deschis uşa şi buluc au intrat pe hol, apoi făcându-se mai comozi au intrat în camera mea.

M-a bucurat această vizită nespus de mult, deoarece ei vin foarte rar, neavând timp mai mult disponibil să stăm la taclale. S-au dus acele vremuri când ne povesteam, ne confesam, ne făceam planuri. Ce frumos era! Sigur că eram mai tineri, şi eu şi ei. Dar cum anii au trecut repede, nici nu am avut timp vreodată să-mi fac eu o întoarcere în viaţa ce a trecut, am rămas mereu la intrarea în tunelul timpului, aşteptând ca într-o zi cineva să mă treacă mai departe la o viaţă mai zgomotoasă, ca să mă trezesc de-a binelea.

După câteva dialoguri despre vreme, ne-am năpustit cu toţii asupra unui articol din ziarul Ziua de Iaşi, unde un redactor îndrăzneţ l-a luat în coarne pe dir. Covic al Spitalului Parhon.

Opinii diverse, zgomotoase, au avut loc, iar atmosfera camerei mele s-a umplut cu multe cuvinte dure la adresa celui în culpă, care a făcut multe lucruri, departe de a fi legale în societatea noastră.

Am ascultat părerea a doi doctori şi a unui inginer şi am descoperit că au dreptate, deoarece muncesc şi ei, dar nu câ tigă miliarde - oare de ce unii au un îngerș păzitor chipurile la rele şi nu păţesc nimic?

Seara a fost încinsă de mult jar şi flăcări scoase cu bună ştiinţă din gurile musafirilor mei.

Au plecat lăsând în urma lor o ceaţă pe care nicio gândire pe moment nu ar înlătura-o, chiar dacă trebuie!

⌛⋇ ⋇

9 februarie 2012

De ce?

Toată diminea a am cam lenevit în pat, e tare bineț i cald, chiar i se înmoaie oasele, mai ales pe aceastăș ț

vreme geroasă i foarte friguroasă. A a, din casă, maiș ș

ales că soarele bate în fereastra terasei, spui că nu e vreme de stat în pat. Dar soarele nu se desminte iș câteodată e cu din i. Nu i s-au tocit în milenii, ciț dimpotrivă, s-au cam îngro at. Se simte an de an căș iernile sunt mai grele, chiar i la cantitatea de zăpadăș "turnată" fără discernământ peste tot i plimbată deș vânt, hăt departe, făcând troiene de mul i metri înăl ime,ț ț acoperind case, hambare i "gura" celor ce nu văd i nuș ș aud că sunt troiene.

Soarele a pătruns prin fereastra camerei mele, -șatunci am văzut cum zburdă în atmosfera odăii praful, făcând rotocoale, linii, X, V la mi carea mea. M-amș înfuriat i am început război cu el. Cum? Am trasș aspiratorul din cămară, afară pe hol i am început aș dansa, eu acum cu el, adunând în punga lui tot ce am prins cu peria pe covoare i parchet.ș

Când mi-am zis că trebuie să fac curat un pic, nu m-am gândit deloc la efort. Uitasem că nu e u or să tragiș cu aspiratorul, chiar dacă el este mic, deoarece ape iș peria pe covor. i se pare că dacă nu faci a a, nu culegiȚ ș resturile mari i mici de pe el i este efort.ș ș

Cu un suflu de bovină, auzindu-l numai eu, m-am trezit de-a binelea când inima mea a luat-o razna, -șatunci m-am oprit, punându-mi mâna la piept, unde am constatat că-n acea "colivie" - cu că toracică se zbate unș mecanism unam, al meu. Uitasem limita puterii la cei 79 de ani ai mei, mai ales că de abia trecuse boala cu inamicul din plămâni. M-am a ezat înceti or peș ș canapeaua din camera mea i închizând ochii i u i aș ș ș ț

min ii, ca nu cumva să mai fac vreo investi ie de putereț ț din afara normelor permise, am încercat să mă lini tesc.ș Am stat a a vreo 20 de minute, timp în care iș ș mecanismele mele - mâini, picioare s-au odihnit.

Dureros lucru a fost pentru mine, deoarece doaream să aspir toată casa. De mult tare nu mai făcusem acest lucru i firicelele mini de praf î i camș ș luaseră nasul la purtare, a ezându-se peste tot, chiarș dacă prin unele col uri ale casei nu trecusem de mult cuț piciorul. Din cauza frigului de afară aerisesc câteva minute i in i u ile închise, ca nu cumva să le răcescș ț ș ș sau să le umezesc cu aburii mai zburdalnici care ajung rapid din bucătărie pe hol i apoi prin odăi. ș

Am surprins o lacrimă, două, ce i-a dat drumulș din ochii mei încărca i cu cea a fină depusă de-a lungulț ț anilor i care mă-ncurcă la vedere, mai ales după ce îmiș iau por ia de "otrăvuri" binefăcătoare cu care seț hrăne te în fiecare zi inima mea târzie, Betablocantele.ș

Mi s-a deschis u i a "gândirii" după o pauză - iș ț ș gândul meu "prim" a fost să arunc aspiratorul - să nu-l mai văd, ca nu cumva să aspir iar... altădată. Să strâng în el, dacă s-ar putea, i gândurile rele i faptele de reaș ș credin ă a celorlal i din jurul meu i poate i ale meleț ț ș ș dacă sunt, ca să nu mă bată Cerul.

Ce pot gândi, mi-am zis eu cu glas tare i amș început a râde cu zgomot, mai ales că o rază de soare pătrunse în camera mea i dansa cu praful ce seș dezlăn uise când eu am râs tare. E grea bătrâne ea, să nuț ț po i aspira ceva ce cu ochiul liber în aer nu se poateț

vedea... ci adunat pic cu pic să-l po i strânge în pungaț aspiratorului, ca să-l arunci la gunoi. -atunci vezi oȘ mare de particule adunate ce până la dispari ie mai joacăț "Conga".

Lacrimile de amărăciune le-am strâns într-o batistă de hârtie, ca un cumva să cadă jos să facă o băltu ă de noroi cu praful rămas neaspirat. ț

Ar fi păcat, deoarece ele sunt pure, limpezi ca cristalul, doar gustul i-l schimbă, chiar dacă ochii îmiș sunt târzii.

Gata cu aspiratul la vremea mea, mătura i panaș să adune praful i mizeriile vie ii. ș ț

De ce?

⌛⋇ ⋇

10 februarie 2012

Neputin ă i durereț ș

O sâmbătă plină de probleme, de întâmplări mărunte ca în fiecare zi, ce apar i pe care nu le po iș ț rezolva întotdeauna repede i bine, ca să fie uitate pânăș a doua zi.

Ziua de sâmbătă o păstrez pentru cură enie iț ș mâncare, deoarece nu mă duc să mănânc cu Romul, la fel

i duminică. Le consider ca un fel de concediu - la casaș mea din Păcurari. Acum, în luna februarie, când iarna i-șa făcut de cap i î i mai face, de abia am a teptat săș ș ș treacă săptămâna, ca să mă bucur de atmosfera casei mele, cât i de toate orătăniile cu care îmi petrec acesteș zile, chiar dacă-s de plu . Îmi este urât duminică dupăș amiază, căci nu am cu cine a-mi împărtă i singurătatea,ș care mă cuprinde mai ales în anotimpul rece, când stau mai mult acasă din cauza inimii i a oaselor care mă dor.ș

Înainte de a mă culca, am vrut să aprind veioza, punând-o în priza rotundă de la capătul recamierului. Un zgomot puternic am recep ionat i lumina în totț ș apartamentul s-a stins. M-am speriat foarte tare i amș început a plânge în hohote... nu tiu de ce am reac ionatș ț a a!ș

Între timp mi-am revenit i, aprizând o lumânareș care stă de veghe zi i noapte pe dulapul de pe hol, m-amș dus la bucătărie i am stins centrala. ș

Am sunat-o pe Adriana, care era de gardă, i amș rugat-o să-l anun e pe Relu să vină până la mine săț rezolve ce eu, de fapt priza, am făcut.

tiam ce să fac, dar nu am îndrăznit să mă sui peȘ un scaun i să ridic în sus automatele portocalii.ș

Sim eam că nu am putere de a mă ridica pe unț scaun i chiar nu m-am urcat, am a teptat să vină Relu. ș ș

Plânsul în sughi uri a venit rapid, ca să măț lini tească un pic de neputin a mea. Asta era durerea ceaș ț

mare. Nesiguran a picioarelor, că s-ar clătina scaunul înț bezna de pe hol m-a făcut să-mi pierd cumpătul i săș patrulez cu lanterna-n mână prin apartamentul meu, de la o fereastră la alta.

Minutele au trecut greu, dar Relu a apărut cu pâini a i iaurtul.ț ș

- Ce faci, mamă? l-am auzit spunând. Imediat se drege.

Am sim it în glasul lui compătimire, dar aveaț dreptate, eram ca vai de lume - plânsă, răvă ită, cu nasulș plin de amărăciune lichidă. În câteva minute totul s-a rezolvat. Trebuie avut răbdare i totul e ca-nainte.ș

i a a a fost!Ș șDurerea cea mare a fost pentru mine neputin a deț

a mă urca pe scaun, frica de a nu cădea cu urmări grave, ele m-au făcut să apelez la cineva tânăr.

Mai pă isem i altă dată la fel dar era ziua iț ș ș lumina ei îmi dădea curaj să mă sui pe scaun, să trag clapetele portocalii, chiar dacă aprindeam lumânarea. O foloseam numai să luminez tabloul cu siguran e, nu iț ș camera.

- Cine e vinovatul, priza sau techerul de la veiozaș din fier forjat, m-am întrebat cu glas tare.

Gândindu-mă mai bine, mi-am dat seama că amândouă. Priza s-a cam lărgit, -atunci techerul joacăș ș

i becul ba se stinge, ba luminează. Probabil că a fost unș flux electric mai puternic pe circuit i la atingerea lor s-aș produs acea mică explozie cu zgomot i arderea a treiș siguran e din tablou.ț

Sunt vechi, ar trebui înlocuite, chiar i instala ia eș ț veche. Ca i la om. Înlocuie ti ce se poate, tratezi, repari;ș ș dar într-o zi dispari, căci nu mai merg cârpelile -atunciș spui că moartea e continuarea firească a vie ii - considerț că e adevărat!

⌛⋇ ⋇

12 februarie 2012

A ti carte e lucru mareș

O săptămână cu multe necazuri, neplăceri, lacrimi, durere i tot tacâmul unei vie i singuratice amș ț avut i am crezut că duminica va fi frumoasă, cu cerș senin i la mine acasă; dar m-am în elat amarnicș ș deoarece chiar de diminea ă am intrat fără să vreau într-țo problemă, avem de cumpărat ni te medicamente caș nurofen, vitamina C i Milgama. De ieri vroiam să leș

cumpăr, dar nu am avut pe cine să trimit. S-a ivit prilejul când în jurul orei 10 diminea a a sunat soneria de la u aț ș apartamentului. Venise Aglaia cu rulada cu cremă albă, pe care mi-o cumpărase de la Alimentara-chio c. M-amș bucurat, deoarece în orele de odihnă servesc câte o felie, două de ruladă. Simt nevoia de a servi ceva dulce i maiș deosebit i chiar îmi place, deoarece când le servescș consider că am musafiri i ca o amfitrioană bună ce sunt,ș mă servesc i eu. Cafeaua îmi lipse te, nu beau că inimaș ș o cam ia razna. Singurul supliciu e rulada - o felie.

Terminasem vitamina C i am rugat-o pe vecinaș mea de culoar să se ducă la farmacie să-mi ia i Milgamaș cât i două pastile de nurofen ca să iau o treime, îmi maiș trece durerea de cap i de oase.ș

Anotimpul rece în acest an (2012) a fost i esteș foarte deosebit, deoarece la început a fost cald, apoi a venit pe nea teptate viscolul, zăpada din abunden ă iș ț ș gerul cumplit, noaptea mai ales. Dacă nu era a a frig, m-șa fi dus eu, de aceea am rugat-o pe ea, oferindu-i 10 lei,ș

tiind că nu are bani deloc.șS-a dus cu cei 50 de lei da i de mine la farmacia deț

la Spitalul CFR. Era închisă, -atunci a venit la mine cuș cei 50 de lei da i i mi-a spus că pe la ora 13ț ș 30 se va duce la farmacia din Pia a Unirii i plecată a fost, cu toate căț ș era înghe ată deja. Era îmbrăcată destul de lejer, a aț ș cum venise să ia apă de la mine.

S-a evaporat, nu tiu ce a făcut dar în jurul orei 14ș a bătut la u a mea; i-am deschis i mi-a întins pungu aș ș ț cu medicamentele cumpărate, cu 2 portocale i ceai deș

tei o cutie din cei 50 de lei da i - de fapt numai 40 erau aiț mei; îi dădusem 10 lei să- i cumpere ceva de mâncareș pentru ea i drăgăla a ei nepo ică de 3 ani ori. Îmiș ș ț ș spusese că atunci când a plecat cea "mică" îi ceruse de mâncare. Avea ochii-n lacrimi, de multe ori nu avea ce să-i dea. Îmi imaginez scena când feti a i-a cerut "papa".ț Bunica începuse a plânge i ea, după cele povestite mie.ș

Când s-a întors mi-a spus că la farmacie a dat 35 de lei, fără a-i da rest. Gre ise farmacista, căci cele luateș de Aglaia costau numai 14 lei, o fraierise căci nu tiaș carte. Ar fi socotit imediat i ar fi adunat pe bonulș eliberat, pe care nu l-a luat. E de modă veche i a a aș ș rămas. La via a ei so ul i-a cumpărat cele necesare, cândț ț o duceau bine în apartamentul din Dacia, dar asta a fost demult tare.

- Ce facem, Aglaia? Eu zic să te întorci i să-iș aminte ti farmacistei că i-ai dat 35 de lei ceru i i nu i-aș ț ș ț mai dat restul, a considerat că atâta trebuie să plăte ti. Îiș oprise aproape 16 lei în plus, pe care i-am pierdut eu.

S-a întors săraca femeie, dar nu a căpătat decât 10 lei.

A ajuns la mine înghe ată bocnă, iar ochii ei verziț frumo i acum erau negri de furie, de durere i repro căș ș ș nu tie carte bietul suflet al ei. Cine-i vinovat - ea sauș părin ii?ț

Ochii ei întuneca i s-au umplut de lacrimi mici, ceț nu au căzut pe pome i decât câteva. E o femeie tare,ț deoarece vremurile au întărit-o, lupta cu via a pentru aț

cre te o nepoată de trei ani ori lăsată-n grija ei de fiicaș ș unui băiat de-al ei i care e plecată-n lume.ș

Cu capul în jos, ca să nu-i văd ochii plini de lacrimi, s-a scuzat, cerându-mi să nu mă supăr de cele întâmplate i că-mi va înapoia banii ce nu ie eau laș ș socoteală.

Mi-a plăcut mândria ei, umilită de un fapt divers, din cauză că nu tia carte să poată citi un bon.ș

Am lini tit-o, spunându-i că a a a fost să fie - oș ș neaten ie la socoteala banilor cheltui i, cât i gestulț ț ș farmacistei de a nu calcula bine, băgând to i banii înț sertarul aparatului de taxat bonuri. M-am sim it parcăț vinovată de a o trimite pe ger să-mi ia medicamente. Se putea i altă dată... dar incidentul cred că a învă at-o săș ț fie atentă de altădată. Niciodată nu e prea târziu.

⌛⋇ ⋇14 februarie 2012

O zi de 13...

Nu credeam vreodată i nici nu am crezutș vreodată că ziua de 13 poate fi fatală pentru via a unuiț om.

Acum pe 14 o pot spune că într-adevăr pentru mine a fost aproape fatală. Chiar la prima oră a unei zile de 13 februarie - i era i luni, de diminea ă am ie it cuș ș ț ș stângul din apartamentul meu. Nu tiu ce am pă it înș ț acea diminea ă, deoarece cum am deschis u a,ț ș

bineîn eles că era neîncuiată cu cheia, uitasem să oț închid cu cheia după ce plecase Relu duminică seara. Venise cu o pâine i cu câteva bunătă i, pe care eu îlș ț rugasem să mi le aducă.

Am în epenit la gândul că cineva ar fi putut intraț în casă.

- Dar ce să ia, mi-am zis, i după ce am ie it dinș ș casă a început lan ul unor întâmplări cam nostime, darț periculoase. Cineva cu ochi răi, întor i de la supt, m-aș binoclat ca să-mi mergă rău toată ziua.

Comandasem un taxi, dar chiar de sub nasul meu îl luase o blondă cu cizme până la gât. Nu am putut riposta căci trebuia să alerg i fiind zăpadă pe jos i subș ș ea ghea ă, îmi era frică să nu cad. Am intrat din nou înț casa scării i am făcut altă comandă, fără a mai reclamaș de corectitudinea taximetristului.

Am a teptat vreo 6 minute i ma ina a apărut, m-ș ș șam suit în ea i i-am spus să mă lase în fa ă la Tarom.ș ț

Când să întoarcă ma ina, taximetristul care nuș prea era stăpân pe volan, în loc să vireze la stânga mai mult, a virat la dreapta i a a ma ina s-a proptit într-unș ș ș delu or de zăpadă, făcut de natură.ș

S-a chinuit cam mult, dar până la urmă a reu it a oș întoarce, chiar dacă-i patinau cauciucurile. Ce spaimă am tras, mă i vedeam la vale pe uli a Ci meaua Păcurari peș ț ș care zăceau năme i de zăpadă de 2-3 metri.ț

În sfâr it am ajuns în fa ă la Tarom i am coborât,ș ț ș după ce i-am plătit cursa.

Pe unde să trec să ajung pe trotuar, totul era alb iș nu era făcută vreo trecere din drum spre a putea trece, decât două afundături în zăpada din stradă. Cum să trec? Am pus un picior într-o afundătură, dar nu aveam de ce mă ine ca să pot ajunge pe trotuar. Am rugat pe unț cavaler ce trecea atunci pe trotuar să mă ajute să trec.

M-a ajutat, inându-mă de o mână -atunci amț ș putut face un pas mare, care a ajuns pe trotuar; a a amș trecut. I-am mul umit din suflet, căci mă încălzisem dupăț escaladarea unui "munti or" de vreo 35-40 cm deș zăpadă bătucită.

La interfon mi-a dat drumul Romul, care venise de la Tribunal. Ajunsă în fa a apartamentului undeț locuie te le singur cât i musafirii lui permanen i zilnicș ș ț aproape i de sânge, am deschis u a - care fusese lăsatăș ș cu iala trasă.

- Bonjour, chery! am auzit i fără a ridica capul deș pe o hârtie, mi-a făcut semn să intru-n cameră.

Eram furioasă că totul parcă îmi mersese pe dos - mi-am zis: e 13, e un număr cu ghinion, dar asta nu po i aț o da deoparte, că s-ar mic ora luna cu o zi. Ar fi bineș pentru unii, care au ghinion în ziua cu nr.13.

Am intrat în sufrageria pe post de birou, camera primă după holul de la intrare, am căzut ca un pietroi uria pe un scaun i 5 minute m-am odihnit, mă obosiseș ș drumul cu peripe ii. Apoi am trecut la ritualul de zi cu zi,ț adică direc ia bucătărie. Am sim it că inima o ia la drum,ț ț serioasă, indignată că dintr-o privire am văzut ce mizerie îi lasă doctori a sa, după ce-i face mâncare. ț

Nu pot nici măcar a privi aragazul care e murdar deasupra - sare mâncare, se arde i partea albă deș deasupra se face maro sau negru. De fiecare dată frec iș iar frec, î i bate joc de mine prin esa V. Adesea mă întrebș ț - oare a a e i la ea în bucătărie? De fapt ea nu prea faceș ș mâncare, deoarece cavalerul bucure tean vine la Ia iș ș foarte rar.

Treacă de la mine, mi-am zis i după ce totul eș curat, scot din frigider mâncarea, o încălzesc, tai produsele din carne apoi pun pâinea în co ule ulș ț dantelat, dar numai 2 felii iar pentru mine a ez o felie deș pâine lângă tacâmul meu.

După ce am servit masa, eu le pun pe toate la locul lor, i când mă duc la Romul în cameră să-i pun picături,ș observ că doarme ca un pui or. Îl învelesc, apoi îl mângâiș pe frunte înceti or -apoi mă a ez pe fotoliul dinș ș ș sufragerie i a ipesc 10 minute.ș ț

Vreau să plec mai repede acasă la mine, sunt obosită. Mă îmbrac, dau telefon, comand o ma ină, -ș șapoi îl mângâi pe frunte pe Romul. Se treze te i măș ș conduce până la u ă, fiind cu ochii mici, îl sculasem dinș somn.

- Gata, am plecat îi spun i îl sărut pe obraz i peș ș frunte, iar el îmi strânge mâna discret. Am ajuns acasă, în fa a ei era un loc mai mare deț poposit ma inile, taxiurile, cură at de zăpadă bine.ș ț

Am deschis portiera i când să ies afară, amș alunecat i cât sunt de lungă m-am trezit jos, cu capulș

aproape de ro ile din spate. Stătusem în spate. Amț strigat la ofer să vină să mă ajute să mă ridic - măș speriasem că roata mă va călca.

oferul într-o clipă m-a ridicat i, mul umindu-i,Ș ș ț am intrat în casa scării C a blocului.

Am tras o spaimă mare, iar când mi-am imaginat "tragedia", inima a luat-o la galop.

Ce zi uricioasă am avut, cu multe peripe ii,ț gânduri negre i dezamăgiri.ș

A a-i câteodată în via ă, mi-am zis!ș ț

⌛⋇ ⋇

18 februarie 2012

Un strigăt de disperare

O zi frumoasă de iarnă, nu mai ninge i totul esteș acoperit cu o manta albă de nea. Toată noaptea a nins iș a acoperit ora ul cu-n strat serios de zăpadă.ș

La ora 7 când l-am trezit pe Romul, deja începuseră a circula ma inile, greu, deoarece plugul nuș ajunsese iar pe strada mea. Priveam pe fereastra camerei multifunc ională i la lumina becului din fa a birouluiț ș ț meu zăpada sclipea parcă ar fi fost plăci de mică cu fe eț multicolore, dar pale.

Sclipici i iar sclipici peste tot, dar natural, din cerș căzut.

Am admirat crea ia cerului i mintea mea s-a dusț ș departe, undeva în Ceruri, amintindu-mi de cei dragi, dispăru i de mult. Nu am putut nicio clipă să lăcrimez,ț parcă-mi înghe aseră ochii, -atunci m-am băgat iar înț ș pat să văd Jurnalul de diminea ă la PROTV. Zăpadă i iarț ș zăpadă am văzut peste toată ara, cât i-n sufleteleț ș oamenilor, cărora mantia albă de zăpadă le-a făcut pagube, lacrimi, amărăciune.

- Ajunge, Doamne! m-am trezit spunând cu glas tare, uitându-mă spre icoana lui Iisus de la capul meu.

M-am apucat de trebăluit, dar mintea mea plecase să se plimbe pe covorul alb de zăpadă al dimine ii.ț Telefonul mă trezi din visurile mele, era Romul care mă implora să vin să-l iau din cofetăria de lângă Judecătorie, că nu se simte bine.

- În 20 de minute vin, stai lini tit acolo!șAm în epenit -atunci am coborât din visul deț ș

iarnă început i m-am îmbrăcat în câteva minute. Amș comandat un taxi i am pornit-o spre Tribunal. Străzile-sș pline de zăpadă i ghe u i de aceea am pornit-oș ț ș ș moderat, ca să ajungem întregi la cofetărie.

Am ajuns, am plătit cursa -apoi la pas mic, încet,ș încet am coborât cele 10 trepte din fa a cofetăriei,ț intrând în ea. Privirea mea l-a căutat, dar nu-l zăream, parcă nu vedeam nimic, a a eram de speriată. Nu tiamș ș de fapt ce s-a întâmplat. Uitându-mă bine, l-am zărit la o măsu ă rotundă, stătea îmbrăcat i cu căciula-n cap, eraț ș gata de plecare. Era cam străveziu.

- Bine c-ai ajuns, trebuie să ajung la arhiva judecătoriei.

Am ie it din cofetărie i-am intrat în farmaciaș ș Sf.Lazăr, luând bomboane fără zahăr i aspacardin; iarș apoi ne-am îndreptat spre judecătorie. Era foarte greu de mers, parcă înotam prin zăpada mărun ită, care avea subț ea ghea ă.ț

Cu greu am făcut câ iva zeci de metri i când amț ș ajuns la vreo 10 m de u a judecătoriei, deodată l-amș văzut pe Romul, pe care-l duceam de bra , că încet, încetț se lasă pe vine i apoi pe jos, era la picioarele mele.ș

M-am trezit implorând ajutor i rugând cu glasș tare pe trecători să ne ajute, dar nimic. Eram disperară:

- Vă rog, ajuta i-mă!țAu apărut doi tineri care l-au ridicat i l-au dus înș

sala arhivei i l-au a ezat pe o banchetă pe care i eu m-ș ș șam a ezat.ș

Eram terminată, inima o luase razna iar ochii mi se umpluseră de lacrimi. Ce a fost în sufletul meu, e greu de descris, deoarece strigătul disperat al meu a dovedit că pu ini oameni sunt adevăra i cre tini.ț ț ș

Am implorat cerul a doua oară să mă ajute - cum? M-a ajutat i peste câteva minute a apărut un suflet deș cre tin care ne-a adus un taxi, după ce îi adusese geantaș din tribunal.

L-a răsplătit cu un cogniac. Merita mai mult!

⌛⋇ ⋇

20 februarie 2012

De s-ar putea...

O zi de duminică a lunii februarie. Ger, viscol, soare, zăpadă au fost peste toată Moldova. Iarna acestui an (2011-2012) i-a făcut pe deplin datoria, acumș zâmbe te la razele de soare, căldu e, care topesc câte unș ț pic din mantia de zăpadă depusă în ultimele zile. Nu am reu it să ies din casă, deoarece treburile zilnice au fostș cam multe i m-am cam întins i eu cu ele. Cert este căș ș nu mai pot face ceea ce înainte făceam rapid. Totu i,ș după masa de prânz, am vrut să mă odihnesc un pic, după ce mă obosisem. Cred că mi-am pierdut iș antrenamentul, deoarece la câteva zile terg praful de peș toate statuetele mele i lustruiesc cristalurile a cărorș

sclipiri i ape în culori de pe rizurile lor ca să-mi reflecteș lumina din toate unghiurile casei unde mă aflu, ca să le privesc.

Nu am putut face, deoarece fiind deschis televizorul pe canalul TVR Ia i am privit un pic la oș emisiune cu subiect folcloric moldovenesc.

M-am întins pe recamier fără a închide ochii, ale căror pleoape mai devreme îmi cădeau în gură, deoarece frumoasele fete din satele noastre m-au impresionat.

Costumele na ionale ale portului moldovean auț rămas acelea i de pe vremuri, ii albe cu motiveș române ti, lucrate pe bluze i mânici, î i mângâieș ș ț privirea i sim urile deoarece fără a te gândi mult leș ț mângâi cu emo ii. Dansurile, cât i cântecele, te fac să- iț ș ț aminte ti de vremurile de demult ale obiceiurilorș moldovene ti.ș

O clipă am stat cu ochii închi i i a a mi-amș ș ș amintit de costumul meu făcut de mama, de acum 70 de ani în urmă.

O ie cusută cu motive române ti - mici trandafiri -ș vreo 5 rânduri pe bust i pe mânecă. O fotă din materialș special esut, strânsă pe trup i pe deasupra un cordonț ș din lână împletită în trei. Pe atunci făceam furori la

coala unde învă am, la Miron Costin la Roman.ș țChipurile eram artistă i având voce cântamș

cântece populare la serbările colii.șOchii mei târzii s-au umplut de lacrimi, multe

lacrimi, căci m-apucase nostalgia vremurilor de atunci. Ce mare deosebire, dar trecuseră 70 de ani.

Parcă o clipă a fost, de fapt a fost un vis de la începutul peliculei vie ii mele, din copilăria mea până-nț anul IV de facultate, de când nu am mai cântat nicăieri.

A a, cu aceste amintiri, am a ipit o clipă, de faptș ț am vrut să uit ce am fost cândva: o mică-mare solistă din copilărie, iar în studen ie cântam la unele reuniuniț studen e ti de atunci, prin anii 1953-55. Ce frumos eraț ș pe atunci, mai ales când cântecul Moldoveanca, cântat de mine, se auzea până departe. Frumoasa moldoveancă eram eu, din vremurile acelea.

Anii au trecut dar visul a rămas i de câte ori mi-șaduc aminte îmi face rău, deoarece copilăria i tinere eaș ț s-au dus de mult, lăsând în urma lor frumoase amintiri, pe care le păstrez în suflet. Îmi pare rău că nu le pot povesti - cine mă ascultă acum, când ritmul vie ii esteț rapid i totul e altfel făcut, numai pentru bani dar i cuș ș bani, i încă mul i!ș ț

Am închis televizorul, nu am avut putere să mă uit mai departe, pe moment.

A dori să dau firul vie ii mele înapoi, dar să îlș ț dirijez pe un drum numai de mine tiut. ș

Păcat, e prea târziu!

⌛⋇ ⋇

21 februarie 2012

Disperare i rugămin iș ț

De vreo două zile am a teptat ca factorul să batăș la u a mea, să-mi aducă pensia, ca apoi să-mi achit toateș datoriile, în sensul achitării facturilor la telefon, lumină, gaz, cablu, abonamente i la administra ie, între inereaș ț ț pe luna ce trecuse (ianuarie).

Zadarnic am a teptat, că factorul nu a apărut. I seș terminaseră banii i nu a mai ajuns la scara C, undeș locuiesc. M-am resemnat rapid, deoarece mai avea câ ivaț bănu i. -apoi masa de prânz îmi este asiguratăț Ș oarecum, deoarece mănânc cu Romul, bunul meu prieten.

Dar nu era vorba de mâncare, ci de primirea unor bani, strân i de o via ă - o contribu ie din timpul cândș ț ț lucram, lună de lună, oprită pe statul de plată din care se plătesc pensiile celor care au muncit o via ă. Dupăț revolu ie, situa ia deficitară a bugetului ării, mai ales înț ț ț ultimii ani - a adus criza, implicit greutatea de a se plăti pensiile la timp i integral.ș

E foarte greu să vezi că i s-a mic orat pensia,ț ș poate fi i cu un leu, deoarece nu mai ai credite caș pensionar la bănci i alte societă i, fiindcă bătrâne eaș ț ț are i necazuri, chiar fatale, -atunci nu se mai potș ș recupera banii.

În sfâr it, a doua zi am primit pensia. Am număratș de două ori să fiu sigură că nu lipse te niciun leu . Râdș ț de una singură, căci niciodată nu am făcut a a ceva.ș Acum eram îngrijorată că nu-mi ies banii la socoteală. Am de plătit angaralele casei, care luna aceasta mi s-au dublat aproape. Când a venit gazul, am făcut "explozie" de plâns când am citit factura de 270 de lei. Mi s-a părut enormă, dar am plătit-o.

Nu mai spun celularul, am plătit că eu am vorbit mult când am avut pneumonie cu acel bol evicș "bioceanic".

Am plătit totul i când m-am uitat în sertarul meuș care-i pe post de seif, m-am îngrozit că mai rămaseră numai câteva sute, trei la număr.

M-am întrebat în gând ce am făcut, căci nimic nu am cumpărat în afară de câteva produse alimentare, iar

cu restul am achitat facturile, care luna aceasta au fost destul de mari.

M-a apucat disperarea, nu tiu de ce, dar gândulș mi s-a dus în trecut, când eram cu Nelu, so ul meu. Erauț două pensii i ne ajungea, chiar ne mai rămânea i maiș ș depuneam la CEC ceva. Acum vremurile sunt mai scumpe, dar nu cer osândă căci Domnul s-ar supăra, îmi ajunge pensia, mai pun i acum pu in la CEC ca să fie,ș ț pentru necesită i majore.ț

M-am gândit, ca să nu mai scot de la CEC bani peste câtva timp să-i cer bunului meu prieten.

i a a am făcut. Înainte de a pleca de la el, l-amȘ ș rugat să se a eze pe scaun i eu m-am a ezat lângă el iș ș ș ș luându-i mâinile, i le-am mângâiat delicat i cu emo ii.ș ț Apoi am lăsat ochii-n jos i rugămintea mea a prins-oș urechile lui Romul, era destul de "le inată".ș

Nu a ripostat, ci după câteva clipe mi-a adus ceea ce eu îl rugasem, bani.

Rugămintea m-a costat - am plătit-o cu lacrimi (acasă la mine) i un sărut pe obraz i mână, deș ș mul umire i disperare.ț ș

Se mai întâmplă!

⌛⋇ ⋇

23 februarie 2012

Suflet de mamă...

Începuse a mă dezarma iarna cu zăpada ei multă, multă, care s-a a ternut ca o mantie albă de nea pesteș toată ara. E frumos... dar de acum e prea mult, deoareceț simt nevoia a-mi dezmor i picioarele, să o iau la trap sauț alergat fără a gâfâi prin târg ca să privesc, să admir, să cumpăr mici cadouri sau de mâncare ceva bun.

Neputând a face escapade prin târg, am rămas acasă cu ale mele visuri i neîmpliniri. Mai dau câte unș telefon vecinei de vis a vis, Adriana Z sau Dnei Agape, vecina de la 1. De multe ori telefonul e ocupat, vorbesc iș

ele, -atunci a tept până sună. Sună i răspunde Dnaș ș ș Agape, vecina de la 1. Răspunde i mă întreabă:ș

- Ce face i, Dna Nistor?țCâteodată eu sunt prima la întrebare.- Ce mai face i, Dna Agape?țUn glas cam stins, câteodată zglobiu, îmi

răspunde, dar eu o cunosc după voce dacă se simte bine sau nu. La fel i ea, ne cunoa tem după voce dacă ne eș ș bine sau nu. Am rugat-o ca atunci când vine doctori aț Liliana, fata doamnei, să vină până la mine să-i arăt ceva.

- Dacă e ceva de cumpărat nu avem bani, mi-a spus acum, dar cu un glas mai pu in stins.ț

Am închis discu ia i am a teptat să vinăț ș ș sâmbătă, ca atunci când doctori a Liliana vine înț Păcurari la masă, să treacă i pe la mine.ș

i a a a fost.Ș șSâmbătă la ora 13 - soneria a sunat un pic, dar

tare.Rapid am fost la u ă, am deschis-o i în pragul eiș ș

era doctori a. Am poftit-o în camera mea, scuzându-măț că nu apucasem a strânge patul, deoarece am stat mai... mult! Am mai citit, am mai meditat ca apoi să fac mâncare i am uitat să fac patul înainte.ș

- Intră, draga mea Liliana i scuze.șS-a a ezat pe fotoliul de lângă u ă i m-a întrebatș ș ș

cum mă simt, întrebare care mi-a mers la suflet, deoarece pu ini sunt cei care îmi pun această întrebareț delicată pentru vârsta târzie, deoarece nu întotdeauna po i spune ce te doare. Am discutat multe lucruri iț ș

fapte, printre care i invita ia pe care eu i-am făcut-o deș ț a-i arăta irurile de mărgele de pietre semipre ioase peș ț care cineva m-a rugat să i le vând, ca ajutor la o nevoie mare a acelei persoane.

Am privit-o cu mult drag i mi-am dat seamaș imediat ce mult s-a schimbat ca fel de a fi. Energia ei s-a dus pe un canal al vie ii de zi de zi cu griji pentru celeț două perle ale sale. Una a fost departe la studii iș masterat i mi-a explicat cu atâta căldură i iubire deș ș mamă că nu a putut renun a de a merge până la Londraț să asiste la sărbătorirea decernării diplomei de terminare a unui ciclu de înaltă clasă a învă ământuluiț universitar englez.

Am văzut în ochii ei, pu in tri ti, o licărire deț ș bucurie că a putut să vadă acel regal universitar. Mi-a spus sincer că a făcut sacrificii mari ca să fie prezen i, eaț

i so ul ei, la această sărbătoare i că nu poate săș ț ș cumpere vreun irag.ș

Am în eles-o, mai ales că i pe cealaltă "perlă" aț ș aranjat-o în scoica ei, de acum încolo.

O clipă mi-am amintit-o cum se juca cu fata mea de-a va i ascunselea. Un boboc de fată, ai căror ochiț sclipeau zi i noapte... dar timpul a trecut repede iar euș îmi amintesc cu drag de copilăria i studen ia ei. Ce multș ț te schimbă via a!ț

I-am arătat câteva iraguri i cu greu i-a ales,ș ș ș deoarece mâna le sim ea luciul pietrelor dar mintea oț trăgea înapoi. Dar erau prea frumoase, -atunci a luat unș

irag deosebit. A mai luat unul i pentru mama, Dnaș ș Giovana, să i-l arate.

Fa a sa cam tristă la venire s-a mai luminat.ț Oboseala fe ii s-a mai estompat la strălucirea pietrelorț din colierul luat dar discu ia i confesiunea ei m-au făcutț ș să spun cu glas tare, după ce eu am închis u a la plecareaș doctori ei:ț

- Ce suflet mare... de mamă iubitoare a celor două perle ale sale!

⌛⋇ ⋇

29 februarie 2012

A tept căldura... primăveriiș

O zi de sfâr it de februarie, chiar 29... ar trebui săș mă bucur că mâine va fi 1 martie.

Această zi nu se poate uita nici de cei mici, care a teaptă măr i oare i nici de cei în vârstă, care dauș ț ș ș măr i oare celor mici. A a spune legenda măr i orului.ț ș ș ț ș Dar... de mult s-a schimbat destina ia măr i orului,ț ț ș deoarece i se dă i unui copil, i unui părinte sau bunic iș ș ș chiar prietenilor dragi.

Toată lumea se bucură când i se prinde la rever un măr i or.ț ș

Acel mic măr i or, de fapt două a e învârtite, unulț ș ț ro u i unul alb cu două canafe la capătul lor sunt unș ș simbol al venirii primăverii care aduce cu gingă ia luiș numai dragoste de via ă, putere de a iubi pe cei dragi,ț puritate în suflet, pace i lini te în jur.ș ș

Cei care-l fac, pun în el sentimente nobile, deosebite, gânduri frumoase cu realizări în viitor.

De câ iva ani buni ce au trecut pentru mine acestț măr i or i-a pierdut semnifica ia, deoarece nu potț ș ș ț dărui cuiva "ceva" pentru care nu am reu it să-mi punș gândurile bune. De ce spun asta?

În urmă cu zeci de ani am pierdut suflete dragi mie, care făceam parte din via a mea, lor le datoramț mult. Cu drag primeam măr i or de la ei, fiindcă tiam căț ș ș au pus în el iubire de părin i i so . Mă bucuram nespusț ș ț când îl primeam la piept sau la reverul pardesiului. Eram bucuroasă, fericită, că "primăverile" nu mă uitau.

Dar asta a fost demult... timpul a trecut pe nerăsuflate - alergând i el i pierzând i câte unș ș ș măr i or. Ea se-ntoarce în fiece an cu vânticel căldu , cuț ș ț gâzuli e ce încearcă să zboare, cu crânguri înverzite, cuț viorele, ghiocei, cu soare mai căldu , dar cei dragi ai meiț nu mai apar cu măr i oare, deoarece i ele au murit oț ș ș dată cu sufletele lor... c'est la vie!

Mi-amintesc cu drag de acele vremuri când la reverul hainei so ului meu prindeam câte un măr i or -ț ț ș acela i măr i or i l-am prins 42 de ani - o buburuză. Eraș ț ș

dat de na ul meu, prof.N.Apostolescu, care mi l-a oferitș din inimă. Era un om deosebit care îmi spunea să învăț să devin un om "mare". L-am ascultat, am învă at, darț "mare" om nu am ajuns, căci a a zi ii "prieteni" m-auș ș încondeiat... de ciudă că începusem a mă lansa ca om de

tiin ă.ș țAcea buburuză nu a zburat, ci l-a călăuzit în to iț

anii, fiind prinsă la reverul hainei pe partea interioară, numai în luna martie. i acum o am i am dăruit-oȘ ș prietenului meu de suflet, care e la fel ca Nelu.

Anul acesta (2012) măr i orul s-a ascuns, trebuieț ș să-l caut...! să îl prind.

Când l-am scos am avut impresia că a îmbătrânit i el o dată cu trecerea anilor, care au fost cam mul i.ș ț

nurul nu mai strălucea iar buburuza î i pierduseȘ ș un punctule negru de pe spate, arăta cam jalnic.ț Uitasem să-l scot, când haina a fost cură ată, -atunci aț ș fost spălat i el... săracul măr i or. A îmbătrânit, s-aș ț ș ramolit, odată cu noi...că a mers în via a lui alături de ceiț dragi mie.

Dar asta a fost cândva. E ca o poveste... dar adevărată.

Acum când scriu îmi tremură pu in mâna, nuț găsesc cuvinte să arăt ce simt la venirea lui 1 martie 2012.

Ar trebui să m-adun, să-ncerc a da i euș măr i oare celor dragi din jur. Nu mai tiu ce?ț ș ș

Un măr i or cu bani ar trebui pentru cei doiț ș nepo i - Alexandra i Ionu , sunt mari doctori cuț ș ț

preten ii, dar pentru mine sunt două "gâzuli e" care- iț ț ș fac loc să zboare cât mai sus... le trebuie avânt i tezaure.ș

Adrianei îi trimit prin computerul min ii putere,ț sănătate i în elepciune, mai are de terminat o problemăș ț - copiii, care-s măr i oarele vii ale ei. Lui Relu - discernă-ț șmânt i lui Romul sănătate... astea-s măr i oarele dinș ț ș 2012. Iar mie...?

⌛⋇ ⋇

29 februarie 2012

Carte i luminăș

Cu o zi înainte de prima zi a primăverii, 1 martie, s-a deschis târgul de carte ed. XX care a adunat în Sala Polivalentă zeci de edituri cu prestigiu de carte de beletristică pentru copii, de ac iune, tiin ifice etc.ț ș ț Frumos aranjate, după tematici i preocupări, căr ileș ț parcă "râdeau" că au fost aduse i-n Capitala Moldoveiș pentru a fi alături de cititorii fideli lor. Coper ile cu aleț lor desene alese i cu subiecte adevărate te îmbie a leș răsfoi măcar un pic, ca să descifrezi măcar un rând două.

Editurile cu renume din Târgul Ia ului i-au scos laș ș iveală tot ce au tipărit, cu multă pricepere i cu multș discernământ.

M-am plimbat cu avocatul Vonica pe toate culoarele făcute în această clădire - Sala Polivalentă, a cărei menire în ultimii ani e i de a arăta cititorilorș căr ile apărute an de an, editate de prestigioase edituri,ț a a zise "fabrici de carte" ca design i construc ie, alăturiș ș ț de subiectele diverse ale scriitorilor, poe ilor i arti tilorț ș ș plastici.

Am urmărit fiecare despăr itură unde sus scriaț Editura i ora ul de unde venea i am stat de vorbăș ș ș aproape cu to i cei care reprezentau volumele de peț banchetele din fa ă.ț

Am remarcat că lipseau unele edituri cu profil juridic, deoarece am întrebat aproape la toate standurile dacă au ceva cu această tematică. Nimeni nu mi-a răspuns ceva serios. Oare de ce nu au venit?

Nostim a fost când m-am oprit la un stand i amș întrebat de ce nu au i căr i în profilul judecătoresc,ș ț juridic, legi etc, la care răspunsul m-a nedumerit.

- Nu ne-a dat voie fiica patroanei să le aducem, mi-a spus discret reprezentanta editurii din Bucure ti.ș

O fi certată cu justi ia, mi-am zis eu, zâmbind aț nedumerire.

i uite a a am colindat toată Sala Polivalentă,Ș ș căutând căr i, legi, hotărâri ale justi iei în drept.ț ț Dragostea de carte a scăzut mult ca interes pentru publicul format din epocă C. deoarece, fiind scumpe, cei

de vârsta târzie nu au bani a i le cumpăra. Iar cei tineriș au alte preocupări, în special acelea din care ies bani.

Roman ele, poeziile de dragoste simboliste, roma-țnele istorice, dramaturgia, au fost închise-n rafturi cu sticlă i sigilate unele. Ele au con inut ce aduce lini teaș ț ș sufletului la răscruce de vânturi, care ar lini ti sufleteleș noastre în situa ii delicate, lipsa banilor, boală,ț calamită i naturale, moarte.ț

Acum cu societatea Pompelor funebre o înmormântare merge rapid. Nu se mai in cei dragi acasăț trei zile cu slujbele de rigoare, ci totul se face ca la un rând... altul la rând i se termină, u urate de al lor necaz,ș ș familia este mul umită, că e foarte greu să faci acasă.ț

Mortul nu mai tie, iar familia e ocupată, -atunciș ș se mul ume te Cerului că totul s-a sfâr it cu bine... ca laț ș ș carte. Nu tiu de ce, dar mi s-a părut Târgul de Carte deș anul acesta (2012) un târg amor it, fără via ă, doarț ț lansările au mai dezmor it ambian a sălii.ț ț

Am salutat în gând pe cei ce au organizat târgul cu men iunea că măcar o floare de primăvară să fi văzut peț un raft sau la intrarea sumbră, cât i un poster cu "Bineș a i venit la Târgul de Carte!" i dedesupt scris "Să nuț ș treacă vreo zi fără să citim Goethe" i eu a completa-oș ș " i fără a scrie!".ș

Am primit i eu cadou două căr i ca amintire de laș ț târgul din 2012.

⌛⋇ ⋇

4 martie 2012

Părerea mea

La ora apte diminea a a unei zile de sfâr it deș ț ș iarnă i început de primăvară, 4 martie - sar din pat iș ș mă uit pe geam să văd cum e vremea. Nu zăresc nicio persoană pe stradă, nici măcar vreun că el rătăcit înț noapte. Era prea devreme.

Privesc crengile teiului din fa a ferestrei i observț ș că se mi că... chiar tare. Se dau hu a - hu a căci vântulș ț ț aspru le plimba cam repede dintr-o parte în alta... le fugărea.

Săracele crengi sunt gola e, iar frigul parcă le-aș înghe at înveli ul ramurilor. Observ că unele din ele, celeț ș mai apropiate de geam, sunt rupte. Probabil că atunci când s-au dat jos "ghe arii" forma i la margineaț ț strea inei de pe bloc au lovit cu puterea mărimii lorș crengile i tulpinile. i cum erau înghe ate, s-au rupt,ș Ș ț rămânând agă ate de cele mai groase.ț

Priveli tea e sumbră, parcă au fost sub bătaiaș pu tilor într-un atac. Aici atacul a fost făcut de natură -ș zăpada de pe acoperi , soarele a încălzit-o, ea s-a topit iș ș apoi a înghe at, făcând sloiuri uria e. Ele au fostț ș înlăturate de pe acoperi ca nu cumva mama natură săș facă victime, căzând pe o vietate. Vai i amar de cel careș s-ar afla sub el.

Nu tiu de ce în această diminea ă m-am sculat cuș ț fa a la cear af. Nu tiam ce să fac! Să mă duc laț ș ș epigrami ti la ora 10 sau să mai lenevesc un pic maiș mult.

Zis i făcut - am plecat cu un taxi pe la ora 9ș 40 spre Anticariatul Dlui Grumăzescu, care găzduie te grupulș celor de la Academia lui Păstorel.

- Bună ziua, bună ziua am zis la to i cei prezen i iț ț ș după bine ea dată tuturor celor din sală, m-am a ezat peț ș o canapea, care mi-a fost ca o sobă pentru spinarea mea bolnavă de reumatism.

M-am afundat în canapeaua albă de lângă peretele din stânga cum intri. M-am ridicat imediat, deoarece măr i oarele primite trebuiau onorate cu un sărut peț ș obrazul persoanei ce mi le-a dăruit.

Am rămas impresionată, deoarece măr i oareleț ș primite îmi erau cu dedica ie specială pentru mine.ț

Un fluture minuscul cu câteva sclipici îmi aminte te de venirea primăverii, o scoică cu o perlăș înăuntru înseamnă pentru mine bogă ie i sclipire înț ș ceea ce voi face.

Delicatul măr i or al Dlui Grumăzescu, făcut cuț ș delicate e de două mâini dibace, mi-a amintit deț copilăria mea, când confec ionam i eu măr i oare, cuț ș ț ș acul făcând stelu e i canafi.ț ș

edin a a început i subiectele discutate au fostȘ ț ș legate de organizarea nouă, cât i citirea epigramelor,ș catrenelor legate de 1 i 8 martie.ș

Aceste mici cadouri - măr i oare de pus în pieptț ș i-aduc lini te i în acela i timp plăcerea de a le avea laț ș ș ș

rever o lună, ca apoi să le pui pe o creangă cu muguri.Am citit i eu trei catrene despre 1 martie, despreș

femeia visurilor eterne ale bărba ilor cât i o scriereț ș despre frumuse ea sufletului femeii.ț

A fost o diminea ă frumoasă, cu multe discu iiț ț legate de revista "Scâr " a grupului i a catrenelorț ș despre 1 i 8 martie.ș

Femeia i iar femeia, idolul bărbatului, e unș subiect care înal ă sau coboară ginga a i sublima iubireț ș ș pentru sufletul i inima pe care ea le are pentru el.ș

Am plecat c-un gust amar deoarece jupânul Iura cu mi-a refuzat cele patru catrene pe care a fi vrutș ș să le dea în Ziarul de Ia i de mar i. Nu i-au plăcut.ș ț

Dar... nu te po i în elege c-un mitocan, un om fărăț ț scrupule i educa ie, după felul de a fi i a răspunde uneiș ț ș femei.

M-am supărat pe mine, că nu trebuia să-i ascult părerile sale despre mine.

- Eu n-am pierdut nimic - el da!

⌛⋇ ⋇

5 martie 2012

Babele

i cum babele se aleg în primele 9 zile ale luniiȘ martie, mi-am ales i eu o babă, să mori de râs că de iș ș sunt în vârstă, pot spune "babă". Mi-am ales o babă pe 5 martie. O zi geroasă, chiar de la ivirea zorilor i răsăritulș a a zis al soarelui sub norii cenu ii plini de zăpadă, careș ș pe la mijlocul zilei i-au dat drumul să cadă peste tot câtș cuprinzi cu ochii. Priveam de la fereastră cum cade zăpada sub formă de fulgi aspri, care făceau rotunduri în dansul lor furios. Nu se vedea nici-n cer, nici-n pământ.

A a erau de de i i mul i, iar vântul îi dirija după a luiș ș ș ț muzică, ducându-i mai departe. Auzeam parcă tobele la a căror bătaie parcă fulgii o parte fugeau, o parte se-nvârteau i pururi acopereau caldarâmul, strada i peș ș oamenii. O nebunie, mi-am zis, o descărnare a cerului, parcă vroia să se răzbune pe noi i pe tot ce e viu. ș

- Ce babă uricioasă am i eu. Cred că a ghicitș zbuciumul sufletului meu, -atunci mă înso e te, măș ț ș sprijină, îmi aduce aminte de ceea ce eu am avut în urmă cu treisprezece ani. La 5 martie, în anul 1999 sufletul so ului meu s-a urcat la cer, lăsând în urma lui numaiț durere i suferin ă pentru mine i ai săi copii i nepo i.ș ț ș ș ț

Dar, cum moartea este continuarea firească a vie ii, m-am resemnat deoarece nu se va mai întoarceț niciodată, a a cum a fost în via ă ci numai cuvinteleș ț spuse, faptele bune i iubirea fa ă de noi au rămas înș ț inima i sufletul meu.ș

Privesc adesea tabloul de deasupra spătarului recamierului din camera mea i simt că lacrimile dinș ochii mei cad pe mâna mea, care scrie, -atunci măș apropii de acea imagine din fotografie - a lui Nelu i aș celor doi nepo i ai lui: Alexandra i Ionu , la sărbătorireaț ș ț împlinirii unor ani - doi ai lui Ionu .ț

Ce bucurie, ce veselie pe fe ele lor de-atunci. Cumț au trecut atâ ia ani? Sunt mari, frumo i, studio i.ț ș ș Întotdeauna îi admir, chiar dacă nu spun sau le mai fac morală, dar simt că au ceva i din mine.ș

Mă uit iar pe fereastră să văd dacă s-a mai potolit viscolul - înso it de dansul săbiilor, a iataganelor, aț

muzicii lui Rahmaninov, a a cum era cu câteva minute înș urmă.

Stupoare - cerul s-a lini tit, chiar a apărut o palăș de soare - dar tot rece, aspră pe obraz i mâini, dar fărăș vântul dinainte.

Sufletul meu hai-hui s-a potolit i el, m-am lini titș ș deoarece acel viscol de câteva minute a plecat mai departe, undeva să anun e că nimic nu trebuie uitat, maiț ales când e vorba de pierderea celor dragi.

Târziu în acea zi mi-am revenit, -atunci amș început a-mi aduna gândurile i cele lume ti deș ș pomenire, dând de mâncare i bani vecinei de pesteș drum, care e alături de mine întotdeauna.

Când o aud că n-a mâncat de două zile mi se strânge inima i mi-aduc aminte de zilele grele dinș timpul războiuluial II-lea cât i de zilele de post "voite",ș când mergeam la coală, la liceu i chiar la facultate.ș ș

Toate au trecut... cu anii. Acu mă plâng de singurătate... O mai umplu cu prietenul meu Romul. Un mo i el.ș ș

A a a fost prima babă a mea... mai am două.șA tept să le văd!ș

⌛⋇ ⋇

7 martie 2012

O picătură n-a curs

O zi de început de martie cu soare strălucitor, dar rece ca i ieri, alaltăieri, parcă nu ar veni primăvara, darș nu va rămâne a a mult timp pentru că la tvș prezentatoarea a anun at că vremea e în răcire pentruț câteva zile -apoi va fi cald. Nici la ora 11 eu nuș părăsisem patul - era cald i bine, mai ales că sticla cuș apă caldă îmi încălzea sternul, care mă doare la frig.

Deodată sar din pat i la bibliotecă mă opresc, înș partea cu saltare. Caut ceva, de fapt o vedere din Ia i să oș trimit la Bucure ti într-o scrisoare la un for superior alș statului. Nu am găsit. Am căutat în două saltare, dar nu

am găsit nimic ce-mi trebuia pe moment. În schimb m-am întâlnit figurativ cu ni te amintiri fumoase din aniiș din urmă. Am izbucnit în lacrimi, că am găsit unele lucruri i ilustrate pe care le-am primit de la cei dragi,ș doar a a îmi mai pot aduce aminte de unele sentimenteș ce cândva m-au bucurat i mi-au umplut sufletul i inimaș ș de bucurie.

Am stat câteva clipe nemi cată, numai ochii mi-iș umpleam de lacrimi, acum de triste e, atunci de bucurieț că cei dragi ai mei, mici i mari îmi urau la mul i ani cuș ț ocazia împlinirii a 60 de ani. Deci cu 20 de ani în urmă.

Eram mai tânără fa ă de acum, chiar dacă 20 deț ani e o perioadă lungă de luptă cu via a, cu singurătatea.ț

Chipul îmi era mai luminos, ochii mai strălucitori, pome ii mai coborâ i iar sprâncenele nu aveau a a multeț ț ș fire albe. i pe atunci necazurile nu m-au ocolit că luiȘ Nelu i se amputaseră ambele picioare; dar vârsta, chiar de 60 de ani, încă nu- i arăta prăbu irea. În ani, totul ceș ș a fost clădit de mama natură, a început câte pu in a seț dărâma, nu până la pământ... dar aproape.

Nu am găsit o vedere cu Ia ul, dar am găsit ni teș ș ilustrate cu turle de biserici, i biserici renumite lucrateș în grafică de o graficiană cu renume.

Am închis saltarul lăsând acolo i alte amintiri dinș timpul tinere ii mele. Fiecare lucru din acel saltar îmiț aminte te de zile senine i frumoase, căci eram o familieș ș care a putea spune că era un model de căsnicie. Acumș tânjesc după a a ceva, dar ăsta e ciclul firesc al uneiș familii. Se încheagă, se dezvoltă, seamănă iubire,

în elegere, pace, modestie, perpetuează numele -apoi înț ș timp aproape că dispare în zeci de ani. Am sim it că măț cutremur la gândul dispari iei mele, chip, trup i suflet.ț ș

Mi-am dat seama imediat că încep a deraia spre inele tramvaiului numit depresie, -atunci am sărit dinș ș

pat în picioare - drept, spunându-mi: Te-ai cam prostit, Camelia, mai e până atunci. Dar, cine tie?ș

i ca să-mi revin, s-alung acele gânduri, în baieȘ am fugit să-mi dau cu apă rece pe obraji..., stupoare, apă nu era. Să mori de râs, ca i cum în aceste vremuri se maiș opre te apa când nu te-a tep i!ș ș ț

Mi-am amintit că se lucrează la Funda ie pentu aț se înlocui evile de apă rece i a canalizării apeiț ș menajere. Nimeni nu ne-a anun at că această oprire seț face noaptea. Cui îi pasă de oamenii care locuiesc în blocuri, ce au nevoie de apă pentru utilită i omene tiț ș seara, noaptea i diminea a.ș ț

Omul, cea mai mare bogă ie a pământului, peț vreme ce trece timpul la noi i se schimbă orânduirea,ș este tot mai sărăcit i la pungă i la modul de trai, deș ș asta se întâmplă catastrofe în familii i-n natură,ș deoarece i omul face parte din factorii de mediu.ș

Apropo, bătătura mea îmi aminte te că timpul seș va răci, ploaie, burni ă i lapovi ă.ț ș ț

Aceasta-i treaba Celui de Sus!

⌛⋇ ⋇

14 martie 2012

Despăr ireaț

O zi uricioasă de mijloc de martie - probabil că e o babă a cuiva, a cărui suflet e cătrănit rău i pe stil vechi aș calendarului 1 cu 13 ale lunii. Fiind pe 14 martie, deci pe 2, chiar la-nceput de martie.

Baba e mânioasă că natura, cu schimbările ei a for at-o să mai păstreze cojoacele. Ea tare le-ar fi dat jos,ț s-a săturat de frigul, zăpada i gerul din acest an. Nici euș nu pot a mă aduna când cerul e gri, mocirlat cât vezi cu ochii. Nu se zăre te nici o lumini ă pe bolta cerească,ș ț care să ne mai învioreze un pic în această diminea ă deț martie. -atunci am luat condeiul i am început aȘ ș a terne pe hârtie ceva ce m-a impresionat la prima oră,ș Jurnalul de la PROTV. Un caz aparte mi s-a părut după

ceea ce am văzut la tv, o despăr ire a doi so i dinț ț Bucure ti, o familie împăr ită în două, dar nu jumi jumaș ț ci 3 i 1, deoarece au doi copii mici, de 5 i 8 ani.ș ș

Ce tragedie, mi-am spus eu, să tragi de cei doi copii, să-i dai mamei sau tatei. Ce suflete zdrobite de ace ti doi părin i care au stat împreună mul i ani. Acumș ț ț dau cu banul - pe la justi ie. Sufletul mi s-a împietrit,ț deoarece nu pot concepe a a ceva în timpurile noastre.ș L-am auzit pe tatăl, so ul unei doamne, care a împăr itț ț toată bogă ia sentimentelor i materială ani buni deț ș căsnicie cu so ul (miliardar) i cei doi copii, spunând că-iț ș pare rău de cele făcute cu bună tiin ă de ex soa a sa.ș ț ț

Au reu it a sparge por ile cu bodyguarzi, cuș ț portărelul, dar nici o clipă nu a încercat a comunica cu el, chiar dacă ar fi fost vinovat.

Sub barosul i sabia bodyguarzilor, cât i subș ș pietre mari, gardurile s-au aplecat i ex soa a a intrat înș ț incinta casei - o vilă impunătoare din centrul capitalei. Mă gândeam, oare acei doi copii vor afla vreodată adevărul adevărat. Ei se vor duce unde vor fi da i deț justi ia ării, ori mamei, ori tatei. E greu să iei o a aț ț ș măsură fiindcă oricum ai da-o, tot nu e bine pentru cele două suflete nevinovate.

Aici trebuie comunicare i chiar un compromis, caș să le fie bine copiilor.

Vai de sufletele lor. Degeaba au tot ce le trebuie, dacă nu au căldura unei familii, a unor părin i care săț gândescă spre binele lor, al copiilor. M-a impresionat

acest caz i mi-am adus aminte de ce mi s-a întâmplatș mie acum zeci de ani în urmă.

Mă ciondănisem cu so ul meu, care era un omț integru, dar eu vroiam ca-ntotdeauna să fie a a cumș vreau. Era o problemă de familie, unde trebuia în elegere, comunicare. Mă aprinsesem ca un ciot uscat,ț care arde rapid i se face scrum de la o mică scânteie. -ș Șatunci botoasă am scris rapid pe o foaie de caiet o cerere de divor . Am iscălit-o, -am lăsat-o pe hol pe un scrin.ț ș Am ie it pe u ă i m-am lăsat pradă gândurilor rele,ș ș ș sumbre i ambi iei, cum eu să nu am dreptate?ș ț

M-am învârtit de vreo trei ori în jurul blocului iș deodată am început a râde, a râde cu gura până la urechi, zicându-mi: Unde te duci, Camelia? Ce faci mai departe? Te-ai cam... ai sărit calul... astâmpără-te!

O clipă am cumpătat i-apoi cu sufletul la gură amș ajuns la u a apartamentului nostru. Am sunat i mi-aș ș deschis mama care era cu Adriana în bra e.ț

Cu lacrimi în ochi am luat-o i m-am dus înș dormitor unde Nelu a ipise. Când m-a văzut a a deț ș împră tiată i plânsă, m-a luat în bra e cu tot cu Adi. Ne-ș ș ța strâns pe amândouă cu putere i dragoste. M-am sim itș ț "mică" pentru gestul făcut la mânie.

După ani i ani de căsnicie, de câte ori neș aminteam de acea "despăr ire" pe hârtie, râdeam până laț lacrimi de nechibzuin a mea.ț

În via ă nu sunt numai urcu uri, mai vin iț ș ș alunecări de teren. Totul trebuie consolidat la timp iș bine!

⌛⋇ ⋇

18 martie 2012

Baia

O zi rece, sloi de ghea ă din cauza vântului aspruț ce bătea nu tare, dar dur ca un bici pe obraz i mâini.Amș pornit spre biserică pentru a sta la slujba de Sf.Maslu. Am ajuns destul de greu deoarece vântul nu m-a iertat deloc ci mi-a biciuit fa a i m-a făcut să mă opresc deț ș câteva ori ca să-mi trag sufletul după mine, căci inima o luase la galop i mă sufocam. Când am ajuns la poartaș bisericii, am stat o " âră" -apoi la fiece zece pa i măț ș ș odihneam un pic.

Am intrat în biserică când parohul Vâcovan citea din Cartea Sfântă o rugăciune pentru cei aduna i înț biserică să asculte slujba de Sf.Maslu pentru refacerea celor bolnavi i vindecarea lor. În biserică era foarte frig,ș nu era căldură deloc. Am stat vreo 10 minute i amș sim it că frigul mă ia de la picioare -atunci am lăsatț ș

ni te bani pentru biserică, un săpun pentru altar i oș ș ciocolată pentru domnul ce face pe dascălul la slujbe, care mi-a mul umit foarte respectuos. ț

Am ie it din biserică înghe ată bocnă i am luat-oș ț ș la picior, acoperindu-mi nasul i gura. Sim eam că măș ț lasă puterile, am început a plânge în surdină... i a a amș ș ajuns acasă. Am urcat câteva scări i apoi am bătut laș Dna Agapii - s-o rog să mă lase să stau un pic să-mi revin, căci mai aveam două etaje până la mine. Nici nu puteam vorbi, a a-mi clăn ăneau din ii i gura.ș ț ț ș

E greu să fii bătrân i neputiincios, a a m-amș ș îmbărbătat singură. Când am ajuns în apartamentul meu, eram pu in dezmor ită -atunci după ce mi-am dat josț ț ș blana, m-am lăsat un pic pe recamier, învelindu-mă cu un

al mare i gros. Am a ipit - de fapt ineam ochii strân iș ș ț ț ș ca nu cumva să mă trezesc la realitatea rece.

Am stat a a câteva zeci de minute, apoi amș aranjat într-un biblioraft câteva imprimate de medicină. Pe la ora 1430 am poposit la Romul, ca să luăm prânzul. L-am pregătit apoi pentru a se îmbăia, dar după ce se odihne te un pic. S-a băgat în cada din baia mare i apaș ș în cursul ei de sus l-a spălat după ce săpunul a atins discret pielea trupului său, acum firav în ultima vreme. Toate acestea le-am intuit, deoarece eu eram în dormitorul lui, îl a teptam să-i usuc părul cu foenul.ș

A apărut cu halatul pe el i cu prosopul frecându-și părul - să mai ia din apa de pe el.ș

Deodată ochii mei s-au umplut de lacrimi, nasul a început a picura pu in la amintirea de zeci de ani înț

urmă, când făceam baie i eu, dar cu cel drag. Nu amș cuvinte să exprim acum sentimentele de dragoste, de iubire, nu prin vorbe spuse, ci numai prin atingerea trupului în timpul băii. Du ul era acela ce prin jetul lui deș apă spunea multe când ne îmbră i a în baie.ț ș

A fost demult, dar a rămas totul într-o imagine ascunsă acum i iese la iveală la zgomotul apei din du .ș ș

De mul i ani nu am mai făcut du cu cineva.ț ș

⌛⋇ ⋇25 martie 2012

De ce câteodată inima ”picură”?

O diminea ă de sfâr it de martie, urâtă, cu cer plinț ș de nori care au acoperit complet soarele de început de primăvară. Cu razele lui căldu e, făcea să trezeascăț gâzuli ele care au hibernat toată iarna.ț

Vântul e aspru, î i biciuie te fa a i mâinile fărăț ș ț ș mănu i i duce praful de pe caldarâm, care nu a fostș ș adunat de măturoiul omului de la Salubris, peste tot. Privind pe fereastră de la etajul doi văd cum crengile teiului de pe Bulevardul Păcurari dansează cam repejor

i pe răutăciosul soare, ce nu vrea să ducă norii de pe cerș i să- i arate fa a spre noi pământenii. Parcă ar dori săș ș ț

aducă viscolul cu zăpada, să o a eze peste tot. A fost deș ajuns, zic eu, apa trebuie dar peste câtva timp, doarece năme ii de zăpadă s-au topit lent i apa a pătruns în sol,ț ș a a cum trebuie, fără să facă vreo inunda ie - unș ț dezastru al naturii.

Zilele astea de sfâr it de martie sunt folosite laș cură enie, mai ales că vine Sf. Pa te. E cam devreme, e laț ș mijlocul lui April.

i eu anul acesta m-am apucat a face ordine prinȘ casă după o a a iarnă lungă i geroasă. Noroc am avut deș ș Aglaia - eu îi zic camerista de culoare a mea. Are putere eu nu le mai pot spăla, ca altădată. Ce pot să mai fac, dacă pompa a obosit i puterea a scăzut cu timpul, de abia amș putut să terg parchetul de sub covorul persan. Fumul deș afară a pătruns în casă pe geam, cât i praful ars deș căldura caloriferului a pătruns peste tot, cât i-nș plămânii mei.

După atâta treabă, spălat, aranjat, mutat, călcat am obosit -atunci am sim it că trebuie să mă odihnesc.ș ț Nu mai ine, mi-am spus, -atunci m-am a ezat în pat iț ș ș ș am încercat să adorm, dar nu am putut.

Am deschis televizorul. Era trecut de ora 830 i cuș ochii semideschi i am urmărit sfâr itul serialului... peș ș care l-am urmărit aproape 6 luni. i cum toateȘ telenovelele se termină bine pentru eroii principali, acum am participat cu inima la încheierea acestei povestiri de suflet a două fete venite în ora să- i facă unș ș căpătâi, dar au găsit oameni răi cu interese meschine fa ă de inocen a lor.ț ț

Toate aceste scenarii sunt făcute după subiecte adevăratece seamănă cu cele de pe melegurile noastre, oarecum. După zbuciumul celor două fete din cauza unui mare ghem făcut de minciuni, răută i i lacrimi, totul s-aț ș terminat cu bine, c-a a trebuie să fie.ș

Amintirile m-au invadat, -atunci mi-am datș seama că de fapt i via a mea a fost ca o poveste, făcutăș ț de mine i cei dragi ai mei.ș

A fost frumos la început, acum 55 de ani în urmă. Eram tânără i credeam că tot ce zboară se mănâncă, darș cu vremea m-am lămurit.

Nefiind de neam ”domnesc”, chiar i-n trecut greuș răzbeai s-ajungi ceea ce î i doreai, -atunci muncaț ș devenea o corvoadă care te plafona, transformându-te în robot.

Am mers oarecum la căru ă, cu personalul,ț deoarece nu eram membră a PCR. Noroc am avut în mariaj că tovară ul meu de via ă a fost un om adevărat.ș ț Cinstit, onest i muncitor. Nimeni nu a văzut, căci nu eraș cu partidul din acele vremuri. Noroc am avut că puiul noastru ne-a adus bucurii... i uite a a timpul a trecut cuș ș vai, cu of, cu lacrimi, bucurii i realizări.ș

Nimeni nu- i mai aminte te de echipa care acumș ș 57 de ani a făcut penicilina românească, un dar ceresc pentru sănătate... atunci i acum. ș

De multe ori simt că inima-mi picură lacrimi de durere că vremea se tot duce spre... fini ul vie ii mele.ș ț

⌛⋇ ⋇

6 aprilie 2012

O aniversare deosebită

De cum a mijit de ziuă, zorile unei zile de aprilie - apte - mi-am zis că trebuie să mă simt bine, ca să fiuș

alături de cei dragi i-n special de Adriana, careș sărbătore te ziua de na tere - 6 aprilie - i... să măș ș ș petrec, luând masa la un restaurant cu meniu chinezesc.

i a a a fost!Ș șDiminea a, mai bine zis primele ore le-am ocupatț

cu treburile casei mele. Vine Sf. Pa te i câte nu-s la casaș ș omului de făcut, chiar dacă se plimbă prin ea o persoană. E drept că am întors orice lucru i obiect i pe fa ă i peș ș ț ș dos ca să fie curat i să lucească. Aproape totul am făcutș singură, bineîn eles la munci ce nu trebuia ridicat,ț deoarece puterile m-au cam lăsat. E jalnic, dar adevărat,

i nu pot a face nimic ca puterile tinere ii să revinăș ț oarecum, căci pastilele, hapurile, licorile nu te însănăto esc, ci numai te ame esc i-un pic te mai dreg. ș ț ș

i uite a a m-am dus la Romul - prietenul meu deȘ ș suflet i împreună cu Nicoleta, fata care mă ajută la uneleș

treburi, ne-am apucat de treabă prin bucătărie. De mult timp era uitată de mâna unei gospodine ca să o cure e iț ș să-i arate adevărata ei fa ă. A frecat fata cu mult sârg iț ș putere mizeria de pe faian ă, ca totul să arate ”cool”.ț

Mâna ei vânjoasă s-a plimbat alături de buretele i sârma de cură at vreo două ore peste tot ce era deș ț

spălat i ters urmele de ”lip”.ș șU ile înalte ale debaralelor străluceau, cât iș ș

chiuveta i dulapurile.șAm intrat i eu într-un dulap - vitrină cu bureteleș

i axion i paharele ce avuseseră ”lip” acum străluceau,ș ș îmbiindu-te să bei din ele.

Inten ia mea a fost binevoită de stăpânul casei,ț care nu le prea observă, deoarece nu prea vede bine din cauza diabetului.

Totul s-a terminat, fata a plecat i ea mul umităș ț de banii câ tiga i în trei ore de muncă iar eu am pus săș ț mâncăm, era deja ora 1430.

Eram obosită, deoarece am făcut destulă treabă, iar acum trebuia să mă odihesc un pic ca după amiază, mai pe seară, să particip la aniversarea Adrianei, care împlinise 54 de ani.

A a am făcut, dar nu am putut decât să stauș lungită, deoarece mintea rapid mi-a fugit în urmă cu zeci de ani în urmă... într-o rezervă la Sp.Parhon în duminica Floriilor la ora 9 fără un sfert am născut-o pe Adriana. O zi de pomină pentru mine i Nelu. Buche elul de topora iș ț ț

i viorele mi-au inut tovără ie cu parfumul iș ț ș ș

delicate ea florilor lor. Mi le adusese na a - Dnaț ș Apostolescu, o adevărată lady a acelor timpuri.

Cele câteva minute cât am stat lungită mi-au amintit de acea zi de aprilie - 6 - care a fost cea mai darnică din lume. Gata am zis cu amintirile i m-am gătit,ș era sărbătoare pentru mine. Rapid am fost la Romul, care mai scria cu Salvadore la calculator. Era un pachet de nervi, că nu- i terminase lucrarea propusă.ș

A reu it până la urmă să mă enerveze i pe mine,ș ș am luat un hap i după ce au terminat l-am ajutat să seș îmbrace. Era nervos i ame it că nu- i mai putea faceș ț ș nodul. Am luat cravata în geantă i am coborât cu elș încet, deoarece se clătina. Jos ne a tepta Ionu , care m-aș ț ajutat să-l duc la ma ină.ș

Am ajuns la restaurantul chinezesc, care este pe la gară pe Canta.

Am luat loc la o masă rotundă cu-n diametru mare, cam 1,5.

Romul î i mai revenise, îi adusesem două felii deș pâine în mijlocul cărora pusesem câteva bunătă i dinț carne - mu chi. Ce servim? Bucate chineze ti pregătiteș ș de bucătari de prin China.

i a a apar pe blatul mesei a doua ce se învârteaȘ ș câteva tăvi cu preparate fierbin i puse pe ni te funduriț ș din lemn groase.

Am servit orez cu diferite specii de carne - pui, porc, ra ă - ce au fost tăiate în bucă i mai mici având prinț ț ele ardei verde, ro u, ceapă taiate i ele la fel ca por iileș ș ț de carne i un sos gustos.ș

Totul era fierbinte, atunci fuseseră pregătite în acele tăvi de fontă neagră. Ne-am delectat cu bunătă iț străine, care au fost foarte bune. Ne-am sim it bine i-amț ș închinat în cinstea Adrianei.

O clipă privirea m-a dus la Ionu , -apoi laț ș Alexandra, care părea o păpu ă din galeria păpu ilor deș ș la mine de acasă. Delicată, sprâncenată, cu buze frumoase, rimelată i cu fa a de albul crinului parfumat.ș ț

Am sim it că sufletul îmi picură, pu in cât a maiț ț rămas i mi-am zis atunci - unde-i bunicul Nelu să-i vadă,ș că mult lapte le-a mai facut? O lacrimă în ochii mei a apărut acum când scriu i mă-ntreb: oare unde esteș acum, ne vezi i te bucuri? Cum au trecut anii... suntș mari, voinici, se zbat să devină speciali ti în domeniulș medicinei. Să le ajute Cel de Sus i bunicul care vegheazăș din acea cetate de adevăr, cinste i muncă. Gata cuș amintirile... i cu masa. Ne-am despăr it urându-iș ț Adrianei i familiei ei cele cuvenite. Ne-a dus Ionu pânăș ț acasă în Arcu, ne-am suit în lift i cu iu eala lui ”înceată”ș ț am ajuns la apartamentul 20. L-am ajutat să se dezbrace,

i-a făcut glicemia, apoi injec ia. I-am pregătit patul să seș ț culce, după ce va termina ce avea de terminat.

Am plecat oarecum bucuroasă că ziua, chiar dacă a fost plină, s-a terminat cu bine.

Taxiul m-a adus acasă rapid, fiind strada liberă la ora 910 min. Ajunsă acasă, am mul umit Domnului că ziuaț s-a terminat cu bine, chiar dacă am avut de îndeplinit o mul ime de lucruri.ț

Somnul m-a cuprins cam peste o jumate de oră, timp în care am stat cu ochii a inti i în tavanul alb, pu inț ț ț gri din cauza aerului poluat cu particule de praf arse de căldura caloriferelor... i cred că i materia cenu ie e maiș ș ș cenu ie din cauza poluării aerului i a răută ilor din jur.ș ș ț

A fost o aniversare deosebită anul acesta (2012).”O a tept i pe aceea de la anul!” (6 aprilie)ș ș

⌛⋇ ⋇17 aprilie 2012

Lumină din lumina Domnului

Se apropie Sfintele Sărbători de Pa te. Sinceră săș fiu de mul i ani nu le mai a tept cu drag, asta din cauzăț ș că sunt singură. Mă rog de Adriana, de Romul să vină să stea cât mai mult la mine. Măcar în această sărbătoare mare să fiu i eu cu cei dragi. Ei vin trecători prin ”via”ș Camelia, cu vreo treabă scurtă sau să-mi aducă vreun medicament pe care eu îl cer prin telefon.

În această zi din Săptămâna Mare, adică Sâmbăta Învierii Domnului Iisus e lini te peste tot, deoareceș oamenii care au alergat ca furnicile să- i adune celeș bunătă i pentru a sărbători Învierea se odihnesc, iar oț parte fac ultimile bucate sau se aranjează pentru întâlnirea cu ”lumina” adusă de departe din Grecia cu avionul, a a cum Sf. Andrei cu secole-n urmă a adus-o.ș

Ce frumos a fost i este în timpurile noastre, noiș după 89.

Când privesc filmul vie ii mele până acum peț marele ecran din mintea mea, observ că întotdeauna am pregătit marea sărbătoare a Învierii cât i sărbătorireaș cu to i ai mei cei dragi, care erau prezen i în jurul meseiț ț în noaptea Sfântă a Învierii.

A fost cândva... nu poveste, ci adevărat, când mergeam să luăm lumină adusă din Cer de Iisus ca mântuirea noastră să fie ca-n Sf. Scriptură.

În fiece an, în ultimii 20 ai vie ii mele, acest ritualț pentru mine era un calvar. Spun asta deoarece ochii îmi erau mereu plini de lacrimi, iar zâmbetul dispăruse de pe buzele mele de mult tare...

Gândeam adesea cu glas tare i-l întrebam pe Celș de Sus de ce m-a pedepsit, de ce nu mi-a dat mai departe bucurii ca să nu mă-ntreb de ce mie i nu la altul, alta,ș al ii nu li s-a-ntâmplat?ț

Greu ne-a încercat Domnul, mai ales că ie isem laș pensie i eu i Nelu. Nu pot să scriu de acele vremuri înș ș urmă cu 20 de ani, deoarece fiece zi a fost un calvar pentru mine prin faptul că nu am putut să-l fac sănătos ca să-i crească iar picioarele, am fost neputiincioasă.

Oare dacă Iisus ar fi fost printre noi pământenii, s-ar fi întâmplat vreo minune?

Sunt sigură că minunea s-ar fi ”produs”.Ca niciodată, nu găsesc cuvinte alese să mai scriu

ce a fost i ce ar fi fost. Parcă mintea s-a blocat iș ș amintirile frumoase au înghe at i e foarte greu să leț ș dezghe . Curg lacrimi din ele -apoi via a î i continuăț ș ț ș drumul pentru fiecare, a a cum îi este croit să fie.ș

Totu i e seara zilei a marii sărbători de Înviere aș Domnului când omenirea ortodoxă se adună la biserică ca la miezul nop ii să ia lumina din lumânarea trimisuluiț Domnului. Mâinile enoria ilor cu lumânările se-ndreaptăș spre flacăra, lumina, care ne-a fost adusă de Iisus pământenilor cu secole-n urmă.

Simt că inima-mi plânge i ochii se-nchid ca săș revăd în minte cum a fost pe-atunci. Îmi închipui Învierea fiului lui Dumnezeu Tatăl i marele poporș ortodox de mai târziu, mirarea lor, închinăciunea lor iș căutarea celui Înviat.

Am vrut să iau i eu Lumină din Lumina lui Iisus,ș dar ploaia rece adusă de vântul aspru al acelei seri m-a inut în casă.ț

i a a la miezul nop ii cu Romul am cinstit înȘ ș ț picioare stând o clipă la 12 noaptea Învierea Domnului. Am aprins lumânările, am ridicat cupele cu vin ro u i-ș șam onorat acea noapte a Învierii lui Iisus cu acele cuvinte magice ale Pa telui: Cristos a Înviat!ș

Ochii mei au lăsat pleoapele mai jos ca nimeni să nu observe că sunt plini de lacrimi. Romul nu a observat, deoarece lumina de la lumânare era prea mică pentru ochii lui bolnavi. Am răspuns la cuvintele magice tot a a:ș Adevărat a Înviat! după ce cele două ouă ro ii s-auș ciocnit simbolic.

Clinchetul cupelor cu vin s-a auzit mai târziu ca fiind muzica din notele de pe portativul unui mic clopot. O adevărată sărbătoare când ui i de toate i trăie tiț ș ș numai prezentul, dacă realizezi că a a trebuie să fie înș

aceste timpuri ale noastre. Clipele sublime ce cândva s-au petrecut au trecut i slujba marelui patriarh Daniel laș televizor i-a urmat cursul.ș

Oamenii întregii Românii i-au adus lumină înș sufletele lor în această noapte, care a devenit luminoasă

i plină de bucurii aproape pentru to i.ș țAm ascultat sfânta slujbă de la patriarhie i amș

văzut marea de oameni care în ploaie au preamărit cu lumina în mână pe cei din ceruri i de pe pământ.ș

Ne-am îmbră i at cu multă iubire i pentru ceiț ș ș dragi ai no tri.ș

Seara, de fapt miezul nop ii, a trecut i totul aț ș intrat în normal. Am sim it că această lumină adusă cuț sufletul i inima din lumina trimisului Domnului mi-aș adus lumina de care am nevoie mai departe ca totul să fie bine ca să pot trăi lini tită alături de cei dragi.ș

Am comandat taxiul i Romul a plecat, dăruindu-iș un sărut pe obraz i... câteva bucate făcute de mine. L-amș urmărit de la fereastră, iar când taxiul cu el s-a-ntors spre Funda ie am zis: Domnul să fie cu el mai departe!ț

Casa este iar pustie, în sensul că bate numai o inimă... a mea. Întorc capul spre fotografia din dreapta patului meu... zăresc în ea pe Nelu i cei doi nepo i:ș ț Alexandra i Ionu . Ochii mei se a intesc spre fe ele lorș ț ț ț vesele că sunt (au fost) cu bunicul Nelu.

- Unde e ti, dragul meu?șAdorm cu gândul la ei, la vremea aceea de demult.- Veghează asupra noastră, Nelu, i bucură-te că aiș

lăsat două fiin e ale căror suflete sunt pline de bunătate. ț

Gata, mi-am zis prin somn, fiecare cu via a lui peț pământul plin de lumină (ar trebui) ca i noi cei vii să neș bucurăm de ce ne-a dat Domnul i ce ne va mai da.ș

A a să fie!ș

⌛⋇ ⋇19 aprilie 2012

Pomenirea

Toată ziua am a teptat un telefon de la Ionu ,ș ț nepotul meu, care mi-a promis că mă va duce la cimitir să pomenesc pe cel dispărut acum 13 ani, într-o zi de primăvară timpurie, venită ca să-mi ia ce mi-a fost drag pe-atunci.

Telefonul n-a sunat i eu atunci l-am sunat peș Relu, ginerele meu, care mi-a auzit dorin a i mi-aț ș promis că va veni peste jumate de oră.

i a a a fost!Ș șÎnainte de a pleca spre cimitir la prima oră a

dimine ii, am sunat la salonul de coafură să văd dacă potț să-mi fac pedichiura la Maricela. Peste ea am dat i-n 20ș de minute eram cu picioarele în vasul de muiat.

Pu ină lume-n coafor. Este adevărat că, fiindț duminică, lumea mai ales acum după Pa ti i fiindș ș duminica Tomii, unele doamne sunt la cimitire la pomenirea mor ilor lor, a a cu am făcut i eu, după ceț ș ș am plecat de la coafor.

Telefonul m-a anun at ca să cobor, căci Reluț a tepta în stradă.ș

Pregătisem în grabă o farfurie cu câteva felii de cozonac, pască i ouă ro ii, cât i o sticlă cu vin, una cuș ș ș cafea i alta cu apă.ș

Am pornit chiar voioasă i mul umită că pot săș ț pomenesc pe cei trecu i în lumea întunericului.ț

Am ajuns pe strada Eternită ii pe la jumătateaț drumului spre cimitir, ne-am oprit i am mers bară laș bară vreo 20 de minute, deoarece erau multe ma ini înș fa a noastră, care erau dirijate de un agent de poli ie dinț ț fa a intrării în cimitir, mai ales că veneau ma ini i dinț ș ș partea dreaptă a ei.

Am luat două buche ele de flori, zambile roz iț ș flori galbene de pădure de la o igancă pentru a le puneț pe placa de piatră ce acoperă mormântul.

În sfâr it am ajuns, am coborât i m-am îndreptatș ș spre mormântul lui Nelu. Pentru o clipă am crezut că l-a părăsit, deoarece lucrarea cumnatului, fiind alături de noi, nu are placă deasupra i de departe ai impresia că eș gol.

M-am adunat un pic i apoi m-am oprit laș mormântul lui Nelu - era acolo, mă a tepta să vin. Anulș acesta era a doua oară când îl vizitam în cripta lui de piatră.

Bătea un vânt rece, care trecea prin văzduhul plin de căutările preo ilor din cimitir, care oficiau mica slujbăț de pomenire.

Am sim it că cei adormi i de veci din cripta fam.ț ț Nistor a teptau o pomenire din partea mea. To i deș ț acolo de jos de sub plăcile de beton reci, fără suflet, la fel

ca i ei, au fost oameni cândva vii, dar cum moartea esteș continuarea firească a vie ii, sufletele lor au urcat la cerț iar trupurile le-au fost îngropate în acel cavou al familiei.

Un preot a venit, chemat de mine, i a oficiat oș mică slujbă de pomenire. Fa a sa lunguia ă, cu-n ten albț ț asemenea culoarii crinului de mai cât i albastrulș ochilor, trăia acele momente ale cântărilor de pomenire a celor ce se odihneau acolo de peste 13 ani.

Gândul meu de mul umire cred că a ajuns la Cer,ț iar sufletele celor din Rai mi-au mul umit prin acele razeț de soare i vântule ul rece, care s-a mai încălzit un pic.ș ț

Totul a fost ca-n vis, un vis realitate pe care eu am dorit să fie a a.ș

Slujba s-a terminat, preotul a plecat cu paharul de cafea dăruit de mine pentru înviorarea lui.

Am dat la vreo câ iva trecători câteva felii deț cozonac, pască, ouă, mere i vin, a a cum datina spune.ș ș

Totul s-a terminat, a fost pu in dar cu suflet date.țAm rămas cu Relu, care era mul umit că a fostț

pomenit i Lască, tatăl lui decedat acum 20 de ani.șAm părăsit cimitirul, care era în esat de lume iț ș

vestminte preote ti, cât i de oameni nevoia i care auș ș ș fost lăsa i să primească cele date de cei care i-au cinstitț pe acei ce dormeau somnul de veci în cimitirul Eternitatea.

Cântările preo ilor i ale dascălilor se auzeau înț ș tot cimitirul, parcă eram în grădina Domnului, unde cei pleca i acolo sus ascultau cuvintele de duh ale preo ilor,ț ț aduse lui Dumnezeu pentru fiecare decedat.

O peliculă nemuritoare sunt aceste zile de preaslăvire a Domnului, care ia sub ocrotirea sa pe cei ce l-au slăvit pe pământ cât i pe ceilal i, ca să le ierteș ț păcatele făcute cu tiin ă sau fără tiin ă.ș ț ș ț

Cu gândurile departe, cu inima împăcată de a pomeni i eu pe ai mei cei deceda i, am ajuns acasă înș ț Păcurari.

Cu glas tremurând i-am mul umit lui Relu că aț mers cu mine.

Aceste pomeniri mă întristează, nu că le-am făcut ci pentru că nu tiu cine mă va pomeni i pe mine.ș ș

Totul s-a sfâr it cu bine, i-am mul umit i-n gândș ț ș lui Dumnezeu că mi-a dat putere să fac această mică pomenire la cimitir de Duminica Tomei, prima duminică după Sfântul Pa te.ș

Ziua s-a terminat cu bine, chiar cu o plimbare în parcul Copou la invita ia av. Vonica, prietenul meu deț suflet, ca să luăm o gură de aer curat în acea după amiază caldă de sfâr it de aprilie.ș

i a a s-a încheiat acea duminică de primăvară.Ș șAm reu it să cinstesc memoria celor dragi iș ș

slujba preotului să o înal e până la cer unde odihna e peț veci, cât i lini tea sufletească ce am reu it să o aducș ș ș fiin ei mele, deoarece i cei dispăru i trebuie pomeni i,ț ș ț ț cât i o plimbare prin parcul Copou nu strică să o fac!ș

A a ar trebui să fie!ș

⌛⋇ ⋇

1 mai 2012

1 Mai

Marea sărbătoare - Ziua Muncii, zi mărea ăț pentru întreaga Românie.

i... cu drag îmi amintesc de această zi în urmă cuȘ zeci i zeci de ani când i eu o sărbătoream cu întreagaș ș clasă muncitoare, fie intelectuali sau pălma i, căci to iș ț munceam, indiferent unde, în fabrici, în uzine, pe ogoarem în institu ii, coli, învă ământ superior fie cuț ș ț mâna, piciorul sau mintea.

Era frumos în felul tuturor manifesta iilor făcuteț an de an cu alai mare, demonstra ii, cu muzică, pancarde,ț lozinci, unde zăreai oameni în toată firea, adul i, tineri,ț copii, elevi i chiar gospodine.ș

Se sim ea că-i sărbătoare deoarece vedeai pe fa aț ț lor o oarecare bucurie, chiar dacă liberatea cuvântului era îngrădită.

Anii s-au scurs repede... i acu în 2012 m-amș petrecut i eu de ziua muncii în parcul Expozi iei dinș ț dealul Copoului. Am plecat spre grădină cu Romul, care a venit i m-a luat pe la ora 11 cu un taxi.ș

Începuse a fi cald. Rapid am ajuns în fa a intrăriiț în parc, vis a vis de mărea a statuie a lui Mihai Viteazul,ț care din vârful dealului Copou prive te mândru spreș

Funda ie, supraveghind toate clădirile de pe bulevardulț Copou.

Scrutează zările, amintindu- i de victorio ii aniș ș când a făcut unirea la Alba Iulia.

Intrând în parc prin poarta vis a vis de Stadionul Emil Alexandrescu pentru o clipă mi-am amintit cum veneam cu Nelu la meciuri. Mă agitam i eu o dată cu el...ș trecute vremuri.

Am ajuns la aleea principală, unde erau mese la care serveau mâncare: mici i bere.ș

Fumul gros parfumat de mirodeniile micilor, cât i de prăjitul lor î i excita pofta, gustatul i băutul unuiș ț ș

pahar de bere rece.Lume peste lume - unii mâncau, al ii comandau,ț

al ii dădeau noroc la servitul berii reci.țÎnghesuială, îmbulzeală... dar era frumos. Era

altceva, fa ă de ce făceam zi de zi - doar era 1 Mai, Ziuaț Muncii.

Nu tiam de unde să luăm i noi câte doi mici.ș șL-am luat pe Romul de mână i a a ne-am dus laș ș

localul ”nostru” să servim mici cu plată, căci ceilal i erauț ”gratis”, cadou de la USL.

L-am zărit pe primar -atunci ne-am îndreptatș spre el să-l salutăm. L-am salutat i destul de politicosș ne-a trimis cu un ”acolit” de-al lui la taraba USL cu mici iș bere.

Ni s-a făcut loc pe o bancă i ni s-au oferit mici,ș pâine i mu tar iar la urmă bere.ș ș

Eu nu am servit, deoarece colonul meu, fiind în pioneze, nu ar fi suportat micii i berea.ș

A servit Romul cu plăcere i după ce a terminat,ș le-am mul umit pentru aten ia dată i servitul cu multăț ț ș bunăvoin ă i ”aplomb”.ț ș

Apoi ne-am îndreptat spre micul local din parc, unde toamna trecută serveam mici i bere aproape de 2-ș3 ori pe săptămână, începusem acest mic supliciu din august, pe la jumătatea lui.

Ne-am a ezat la o masă, după ce responsabilulș minilocalului ne-a condus la ea. Imediat au apărut doi tineri cu scaune i o domni oară ne-a luat o comandă.ș ș Eu un grătar i Romul clătite.ș

Am a teptat să se facă grătarul i clătitele cu urdăș ș i mărar. Ne-am înfruptat din aceste bucate ce erauș

extra, chiar dacă grătarul meu era cam tare.- Ce bune clătite, a zis Romul, făcându-mi i mieș

poftă. Nu am putut servi decât o înghi itură, aveauț smântână deasupra.

La această mare sărbătoare se adunase în parc multă lume de diferite vârste iar frunzi ul era i elș ș îmbătat de aromele micilor perpeli i pe jăratec, iar fumulț era la el acasă. Muzica cânta opăeli ca de ziua muncii. ț

După ce am servit, am mai stat un pic, a teptândș ca primarul Nichita să iasă din clădirea cu restaurantul sus din aceea i loca ie. A ie it i a stat de vorbă cuș ț ș ș Romul iar eu cu vicele Olteanu. Ne-am salutat cordial apoi, deoarece ei au plecat la Schitu Duca la inaugurarea unei coli.ș

Zarvă, miros de friptură, muzică să tot joci iș multă lume veselă.

Am părăsit localul - grădini a cu mese unde erauț majoritatea USL la mese, salutând pe to i cei întâlni i.ț ț

Încet, încet am ajuns la poarta parcului, am chemat un taxi i în câteva minute am ajuns acasă laș mine în Păcurari.

Eram veseli, mânca i, bău i cu licoarea dintr-oț ț sticlă de apă plată, a a că nu am mai servit nimic.ș

Am stat pu in de vorbă despre ziua de 1 Mai deț acum zeci de ani în urmă. Era frumos i pe-atunci, laș vârsta aceea.

S-a terminat vizita i Romul a plecat acasă.șToate amintirile din urmă mi-au invadat capul,

era greu să spun care a fost cea mai frumoasă, atunci sau acum.

Totu i am petrecut de Ziua Muncii.ș1 Mai 2012

⌛⋇ ⋇

15 mai 2012

”Floarea de col ” a Bucovineiț

Se anun ase o zi toridă, cu temperaturi peste 30ț 0, chiar dacă e la început de mai.

Prin ferestrele deschise de la apartamentul meu, razele soarelui î i făceau loc prin dantela perdelelor, săș intre-n casă. Se anun a o sâmbătă frumoasă, fără nori,ț ploaie i vânt.ș

Era 730 diminea a i ”glasul” telefonului măț ș anun ă că cineva mă caută. Într-adevăr, domnul Liviuț Papuc mă invita la Anticariatul din strada Lăpu neanu,ș unde cenacli tii cercului ”Amiaza Bucovineană” se adunăș la un eveniment mai deosebit - Lansarea căr ii de poezii,ț poeme a prof. Grămadă de la Câmpulung Moldovenesc, cât i prezentarea unui ansamblu - ”Floare de col ” - deș ț cântece i dansuri din Bucovina, format din 10 copii dinș ora ul de pe obcinele Bucovinei de nord.ș

M-am bucurat, deoarece nu aveam nimic în programul zilei de sâmbătă.

Rapid am escaladat plapuma ce era pusă-n trei, am făcut patul i m-am oprit apoi în bucătărie. Trebuiaș să pregătesc totu i ceva de mâncare pentru prânz iș ș seară. i a a în două ore am avut spor la treabă i amȘ ș ș terminat la ora 930. Noroc că luasem micul dejun iș medicamentele, că altfel nu mai aveam timp.

De cum am pă it afară, m-a cuprins o mole ealăș ș din cauza temperaturilor ridicate; dar am luat-o înceti or, înceti or, ajungând cu greu la Funda ie,ș ș ț deoarece trotuarele sunt săpate pe mijloc, se pun în pământ cablurile aeriene, cât i strada unde se schimbăș tuburile uria e de canalizare i apă.ș ș

Ziua e un vacarm pe stradă, se circulă numai într-un sens, iar zgomotul ma inilor, compresoarelor,ș frezelor uria e ce sparg asfaltul este înnebunitor.ș

Acum, înainte de alegeri, to i se grăbesc să arateț că-s buni gospodari.

În sfâr it am ajuns i-n str.Lăpu neanu, mergândș ș ș cam greu printre pietri ul din găurile umplute cu el. Amș ajuns la ora 1000 fix, deja erau veni i unii cenacli ti iț ș ș oaspe ii de la Vama, ansamblul ”Floare de col ” iț ț ș invitatul de onoare, prof. Grămadă.

După o frumoasă prezentare a oaspe ilor, făcutăț de Dnul Grumăzescu, amfitrionul multor ac iuniț artistice, ansamblul ”Floare de col ” a început a neț delecta prin frumoasele cântece populare din zona de nord a Moldovei.

Vocile de aur ale celor nouă fete au răsunat până departe, ie ind i pe u a Anticariatului, ajungând până laș ș ș Biserica Banu, amintindu-i că acel cântec bucovinean îi va rămâne între zidurile sale.

Trilurile ascu ite ale unei copile de vreo 8 ani i-auț impresionat pe cei din jur.

Am sim it că ochii mi s-au umplut cu lacrimi, deț bucurie i triste e, amintindu-mi de copilăria mea cândș ț

i eu cântam ca solo în corul colii... acum vreo 70 de aniș ș în urmă. Exuberan a, voio ia fe elor radioase i glasurileț ș ț ș cu ale lor voci de neegalat au impresionat sala, care a ova ionat îndelung, bravo lor.ț

Dârzenia, priceperea, hărnicia, cinstea iș demnitatea îi caracterizează pe locuitori ai Bucovinei vechi. (sigur, numai o parte a rămas la noi, restul a fost dată apoi luată.)

Prezentarea prof. I. Grămadă despre tomul de poezie ne-a încântat auzul, deoarece domnia sa ne-a prezentat munca sa de o via ă, concretizată prin 7-8ț muzee ale satului bucovinean.

Răbdarea i priceperea acestui om, ce eraș îmbrăcat în straie bucovinene, a făcut ca lucrurile de pe acele plaiuri să arate via a satului, a oamenilor ceț locuiesc pe acele pământuri, ale ”României mari” cândva.

Numai ochi i urechi deschise la maxim am văzutș i intuit, căci tot omul, indiferent de unde e din România,ș

este tot român. Îi vine să plângă când aude imnul, să- iș descopere capul i să se ridice-n picioare, iar când audeș o horă, o sârbă sau o bătută, să- i mi te picioarele, chiarș ș dacă-s ”învechite” de vreme.

Am stat nemi cată i nici nu am avut puterea săș ș aplaud, ca nu cumva să-mi stric atmosfera din jurul urechilor, care mai păstra un ”dram” din cele cântate iș vorbite.

Întotdeuna am considerat Bucovina ”rămasă” ca perla Moldovei, care va cre te cândva i va străluci maiș ș puternic.

Aplauzele s-au terminat, copii au plecat iar prof. Grămadă a mul umit sălii, nouă celor prezen i acolo laț ț boierul Grumăzescu.

Exuberan a i voio ia celor din nord ne-au maiț ș ș remontat - i eu am plecat dând bine e la to i cei răma i.ș ț ț ș

M-am întors pe acela i drum plin de gropi, pietreș i praf, dar acum le-am privit altfel. Speran a că va fiș ț

bine i pe trotuar, drum, cărare, m-a făcut să visez... iș ș a a am ajuns acasă.ș

Ce zi frumoasă i plină de... suflet de bucovinean!ș

⌛⋇ ⋇

2 iunie 2012

Un mic regal!

O zi de început de iunie, fierbinte chiar de la prima oră a dimine ii, pu in bătea vântul care duceaț ț aerul uscat de colo-colo i prin mi carea căruia parcă seș ș mai încălzea în loc să se răcească. Frecarea particolelor de praf încărcate cu microbi, hidrocarburi, cărbune pulbere, făcea ca atmosfera să fie sufocantă.

Mi-am zis că nu e de dus nicăieri, dar fiind invitată de Dnul Papuc Liviu i av. Diacon la ”Amiaza culturalăș Bucovineană” din cadrul Soc. pentru Cultură iș Literatură Română în Bucovina, la lansări de carte - nu am putut renun a, mai ales că a avut loc la Muzeul Uniriiț din Str.Lăpu neanu.ș

De cum am ie it din apartament, m-a izbit aerulș fierbinte. Nu-l puteam respira, noroc că a sosit taxiul imediat. Era deja ora 1050, cam la limita orei de începere.

Din cauza drumului desfundat, a trebuit să înconjor traseul cel adevărat i a a am zis ceva în gândș ș despre lucrările începute prin schimbare de evi,ț îngropat cabluri, asfaltat, tocmai în preajma alegerilor din 10 iunie. To i vor la ”spartul târgului” să arate ce pot,ț ca să fie ale i în continuare.ș

Plină de nervi i de căldură am ajuns, era trecutș de ora 11. Sala era plină cu ochi i eu nu am găsit niciunș loc în fa ă sau în restul sălii. Am avut noroc că Dnulț Papuc avea un loc păstrat de nepoata sa lângă ea în primul rând, alături de mama domnului Liviu, i mi l-aș

cedat mie. I-am mul umit i m-am a ezat bucuroasă căț ș ș voi putea vedea i auzi bine.ș

Lini tea sălii a anun at începerea lucrărilor.ș ț Papuc Liviu i-a dat cuvântul domnului Vasile Diaconu, care a deschis lucrările chiar cu prezentarea căr ii Dr.ț George Popa - ”Homo universalis”. A prezentat-o sub forma unui interviu a unei discu ii întrebare-răspuns,ț vorbind numai cuvinte de laudă asupra operei lui George Popa, figură marcantă a Ia ului cultural, care face cinsteș urbei noastre.

Elogii, elogii i iar elogii i-au fost aduse Dr. Georgeș Popa de către prof. ăranu, prof. Cotea, dr. PaulaȚ Dimitriu iar actorul Dionisie Vitcu i-a recitat două poeme din opera scriitorului George Popa.

Cu sufletul la gură de emo ie, am luat i euț ș cuvântul, cunoscându-l de zeci de ani pe acest om deosebit de talentat ca medic, apoi literat.

L-am felicitat i ca omagiu i-am dedicat poemulș ”Imaginea lui Eminescu” i ”Mama”, scrise de mine înș cartea ”Făptura mea” - scrieri sentimentale.

A fost un bun doctor internist, acum este un mare om de literatură, având zeci de căr i scrise cu harț dumnezeiesc, că Cel de Sus l-a înzestrat cu multă larghe e, păcat că ar trebui să o împărtă ească i unorț ș ș genera ii tinere, a a cum a spus Prof. Ion Solcanu înț ș aloca iunea sa.ț

Totul a fost frumos, de suflet, de inimă pentru Dr. Popa - un regal!

S-a mai prezentat de domnul Marcel Lu ic carteaț domnului Mihai Camilar, etnograf - ”Cultură i civiliza ieș ț tradi ională în zona etnografică Humor” - o carte ce vaț rămâne în seiful etnografiei Bucovinei pentru genera iileț viitoare.

Totul s-a terminat - au fost de bun augur prezentările căr ilor celor doi autori. Am ie it dinț ș frumoasa clădire a Muzeului Unirii, impresionată de cele ascultate, zicându-mi că România, Moldova, Bucovina, Ia ul au i vor avea întotdeauna oameni deosebi i, careș ș ț ne fac cinste în lumea culturală i a etnografiei locurilor.ș

Bravo lor! Uitasem de cuptorul de-afară!

⌛⋇ ⋇

25 mai 2012

Sfâr it de maiș

A plouat o zi, două, trei... a mai apărut soarele, apoi iar a mai plouat, i tot a a câteva zile s-au jucatș ș soarele cu ploaia, invitând furtuna, grindina i chiar fulgiș de nea pe crestele mun ilor Carpa i.ț ț

Luna mai anul acesta, 2012, a fost cam năzuroasă i chiar uricioasă, mai ales pentru noi cei din Ia i careș ș

locuiesc pe bulevardele Copou, Păcurari, Independen eiț i chiar tefan cel Mare.ș Ș

Mă minunez cum văd că peste tot s-au stricat trotuarele, se pun cabluri în pământ, străzilor amintite iș altora li s-a schimbat canalizarea i s-au pus i uria eș ș ș conducte pentru apa potabilă.

Peste tot sunt gropi, an uri desfundate, cabluri,ș ț pământ galben împră tiat de ploaie. Nici măcar peș mijlocul străzii nu se poate cirula, căci i pe-acolo suntș gropi.

Zgomotul compresoarelor, al frezelor, al agregatelor de tăiat asfaltul î i face capul ”bute”, dar nuț ai ce face, deoarece vin alegerile care bat la u ă...ș

Fiecare candidat î i face reclamă prin ac iuniș ț benefice urbiei, numai că ele-s făcute-n grabă i neș stresează pe noi locatarii, vecinii lucrărilor din străzile artere mari ale ora ului.ș

Acum totul se vede, căci alegerile bat la u aș noastră.

Când încep utilajele să lucreze, parcă simt că sunt sub bombardament, -atunci fug în baie, singurulș adăpost mai serios al casei.

i noaptea se lucrează sub clar de lună i laȘ ș lumina reflectoarelor. Voci în noapte se aud, î iș cronometrează timpul la lucrări. Se munce te din greu.ș

Un zgomot asurzitor s-a auzit în miez de noapte - s-a răsturnat o conductă cu diam. 1 m peste alta când au fost date jos din remorcă. Mi-am amintit de refugiu, când o bombă a căzut lângă mama, iar eu i fratele meu eramș în bra ele ei. A fost de groază zgomotul exploziei, care s-ța întins peste tot cartierul, al cărui cer era plin de lumini ce căutau avionul să-l doboare. Îmi vine să râd, noi pe cine să doborâm, că ne omoară cu atâta zgomot i praf.ș

To i vor să se laude că fac bine ca noi să-i alegem,ț să-i votăm. M-am săturat de vorbe de arte, goale, fără aș fi îndeplinite ca fond. Toată lumea tace i se luptă numaiș atunci când e prea târziu.

Acum îmi zis: Trezirea la realitate ne-ar scăpa de minciuni i de spoiala cu vorbe de arte!ș ș

⌛⋇ ⋇

27 mai 2012

Ploaia de mai

Tună, fulgeră, s-a spart cerul i curge, curge fărăș întrerupere apa din cer venită cu larghe e că nu trebuieț să fie plătită de nimeni, ca să ude ogoarele, străzile, grădinile, casele i tot ce mi ună pe pământ. Nicăieri nuș ș există un apometru al cerului ca să înregistreze volumul adunat de ploaie. El se plăte te cu victime...ș

Cerul acum e-n vâlvătare că focul fulgerului a înro it bolta cerească, iar trăsnetul l-a despicat cu o linieș frântă, ca să-i sperie pe oameni.

Stăteam i mă uitam la un serial, care m-a făcut săș plâng i iar să plâng văzând ce se poate întâmpla în via ăș ț de prea multă iubire, nu de acuma ci din tinere e,ț copilărie. i a a a început a ploua din ochii mei cuȘ ș lacrimi în picături mici ce se prelingeau pe obraz i apoiș în batistă sau jos pe covorul esut de mâinile măiestreț ale unei frumoase călugări e de la Agapia, acum zeci deț ani în urmă, când poposeam în fiece duminică în arhondaricul mănăstirii.

Picăturile de ploaie băteau în geam cu putere, mai mai să spargă geamul i să intr-n casă, mi-ar fi spălatș covorul, trandafirii albi i ro ii de pe lungimea esută cuș ș ț măiestrie de Maica Lucia, ai cărei ochi te fascinau prin culoarea lor violet, un înger poposit într-o chilie a loca ului sfânt de mic copil.ș

Ploaia curgea iroaie pe geam, iar eu, pu inș ț înspăimântată de zgomotul ei, parcă a jale că lasă-n

urmă, m-am ascuns sub plapuma caldă, care mă a teptaș să-mi continui somnul, deoarece serialul s-a terminat.

Era târziu i era noapte, ca-n poezia lui Co buc,ș ș unde inima i sufletul mamei îl a tepta pe George, careș ș nu mai venea. Ce trist e să a tep i pe cineva care nu maiș ț vine... deoarece plecat fiind în negura nop ii a cerului,ț sau în adâncul pământului, nu va mai apărea decât dacă vrei să-l dezgropi. Nu tiu de ce mă apucaseră gânduriș triste, sumbre, fără explica ii - era vinovat serialul sauț ploaia.

Ce asemănare între mine i femeia din acelș crâmpei din el. i ea i eu priveam în gol, înspăimântatăȘ ș de ceea ce pot face picăturile de ploaie, adunate, revărsate peste tot cu furie, zgomot, viituri, ajutată de vânt, fulger, trăsnet.

Opre te-o, Doamne! Lasă-n urmă un dezastru, iaș cu ea tot ce întâlne te-n cale parcă-i face plăcere săș strice tot - material cât i sufletele oamenilor. Degeabaș cau i să o stăvile ti, căci ea parcă mai a dracului face, nuț ș se opre te ci plouă i iar plouă.ș ș

Sub plapuma caldă, n-am auzit nimic din zgomotul făcut de picăturile mari de ploaie i ale ghe ii,ș ț ale grindinii care o clipă apare... îmi închipui ce dezastru e afară. Nu văd, dar simt ploaia-n sufletul meu, căci zbuciumul lui aduce ploaia din ochii mei, lacrimile fierbin i ce îi umple i-ncet încet îmi udă obrajii cuț ș îndrăzneală ca i ploaia cerului pe care nimeni nu oș poate opri. De ce oare?

Totu i lacrimile se mai pot opri încet încet cuș mângâieri, vorbe de iubire, de suflet, dar Cerului ce-i po iț promite ca să închidă robinetul? Nimic, căci nu te crede Cel de Sus când îi zicem că ne vom face mai buni. Trebuie să a tepte i El, deoarece durează... transformarea, chiarș ș secole.

⌛⋇ ⋇

25 iunie 2012

Un mare ”eveniment”

Un iunie torid, arzător, fără ploi am îndurat, deoarece numai cu trupul sub du mai puteai gândiș limpede. i totu i via a cotidiană se derulase încet, darȘ ș ț bine, pentru cei din jur. Invitată să merg cu av. V. la un Simpozion Interna ional al Cur ilor Constitu ionale dinț ț ț lume, am acceptat să mă deplasez pe acea căldură toridă a zilelor de sfâr it de iunie. De fapt mergeam caș înso itoare a avocatului, deoarece avea nevoie ca cinevaț să-l înso ească că vederea ochilor săi este slabă, cu unț ochi aproape nu mai vede.

M-am hotărât greu, fiindcă nici eu nu-s chiar perfect sănătoasă, ci mai scâr âi i scâr âi bine. Dar astaț ș ț e!

Ne-am pregătit bagajele i pentru av. i pentruș ș mine, am scos biletele de tren i uite a a ne-am trezit înș ș rapidul de Bucure ti, într-o joi la ora 14ș 34, fiind condu iș de Ionu , nepotul meu, absolvent al facultă ii deț ț Medicină. Doctor nu ”glumă”. Înalt, vânjos, mare sportiv, chiar arbitru la volei feminin (liceu). Ne-a suit în tren bagajele, ne-a găsit locurile, -apoi salutându-ne elegantș a coborât. Se grăbea, avea un meci.

După câteva minute, s-a auzit fluierul locomotivei - a pornit încet, încet spre Bucure ti.ș

Locurile noastre erau fa ă-n fa ă i a a am pututț ț ș ș lesne să discutăm, să mâncăm.

Ne-am povestit tot ce nu ne mai spusesem, fiind câteva ore fără dosare, clien i, calculator. Dr. Patricia,ț

fiica lui, Salvatore cu cerutul banilor etc.Departe de lumea ce mă-nconjoară la Ia i, m-amș

deconectat de toate problemele acute ale mele, care m-au transformat într-o ma ină veche, uzată, ce scâr âieș ț rău de tot. Priveam pe geamul compartimentului i-miș aminteam cu drag de cele vechi. Cum au trecut anii, i euș cu ei. Parcă mai ieri mergeam spre mare sau Vatra Dornei cu gâgâlicea de Adriana. Acum nici nu trece prin Păcurari, unde a crescut 25 de ani. La fel i cei doi ”pui” -ș Alexandra i Ionu . Timpul i iar timpul nu le ajunge caș ț ș să treacă pe la mine. A tept să-mi bată la u ă, să leș ș deschid, să-i îmbră i ez i să-i aud cum mă întrebă: Ceț ș ș mai faci, bunică?

Dar asta eu visez, i visul se destramă când ridicș ochii spre cer, a rugă. i uite a a cu una cu două ne-amȘ ș trezit la Bucure ti.ș

Trenul s-a oprit în gară. Ne-am ridicat bagajele iș am ie it pe holul compartimentului tip nou.ș

Încet am coborât, ajuta i de un băitan,ț mul umindu-i cu o reveren ă i apoi am a teptat câtevaț ț ș ș clipe până a apărut Alexandra, prietena lui Ionu . O fatăț frumoasă, blondă cu plete, în pantaloni scur i, ce ne-aț ajutat la cărat bagajele până la ma ina ei. Cu ea ne-a dusș la Hotelul Intercontinental, unde am fost caza i.ț

Era aproape ora 11 - cald, cald peste tot, de abia se putea respira, dar la hotel era peste tot aer condi ionat.ț

O clădire uria ă ca înăl ime - 24 de etaje, iar noiș ț am fost caza i la etajul 10. Lifterul - boy ne-a dusț

bagajele până la camera 1019.Am deschis u a cu cartela i am intrat în cameraș ș

întunecoasă. Am deschis u a băii unde era lumină săș vedem saltarele luminilor din cameră, erau vreo patru.

O cameră mare, elegantă, ca-n filme. Eu sincer am rămas impresionată de elegan a, sobrietatea, cură eniaț ț interiorului.

Am lăsat jos geanta i geamantanul i m-amș ș a ezat pe pat. Ce moale i ce fain, mi-am zis. Rapid ne-ș șam spălat, aranjat i u ti în pat, a doua zi la 9ș ț ș 30 trebuia să fim în fa a hotelului, pentru a ne duce la Palatulț Parlamentului la lucrări. L-am ajutat pe R.V. să- i facăș injec ia cu insulină, apoi i-am dat să mănânce i după ceț ș ne-am clătit pe trupuri, ne-am culcat. Am adormit bu tean, respirând aer la 24ș 0 nu la 400. La ora 600 am fost în picioare, că aveam de călcat căma a, de îndreptatș pu in, cât i pantalonul hainei de la costumul negru.ț ș

La ora 7 l-am trezit pe Romul cu un pupic pe frunte.

S-a trezit cam greu, s-a spălat, bărbierit, apoi făcut injec ia i după ce ne-am îmbrăcat ca pentru simpozion,ț ș am coborât la restaurant - la parter, să luăm micul dejun care de fapt era marele dejun.

Ne-am luat în farfurii numai bunătă i, de fapt eu i-țam luat i avocatului, deoarece ochii lui nu vedeau bineș bunătă ile.ț

Ce bunătă i, tot să mănânci. De toate pentru to iț ț i toate na iile. Ne-am înfruptat cu de toate, salamuri iș ț ș

produse de carne ”super”, ou, cremvursti, swaiter,

brânză telemea, salate de crudită i indigene i străine,ț ș iaurt, suc, pâine diferite sortimente, cafea.

Sătui i cu privirea, ne-am îndreptat spre ie ireaș ș hotelului, unde ne a tepta o grandioasă ma ină autocar,ș ș înaltă, de culoare gri-bleu. Ne-am urcat i după ce s-aș umplut cu invita i, a demarat spre Palatul Parlamentului.ț

Era deja ora 925.Am putut privi Bucure tiul diminea a. Forfotă,ș ț

fluiere de ignale ale poli ailor de la circula ie, cât iț ț ț ș multe ma ini ce mergeau aproape bară la bară.ș

Am ajuns în fa a unei imense clădiri - un Palat alț vremurilor trecute, construit cu sudoare i sânge de aiș no tri eroi.ș

Am intrat în clădire, pă ind pe covorul ro uș ș enorm de catifea. U ile acestui ”Rai” s-au deschisș automat i am fost îndrepta i spre locul nostru, ce era laș ț delega ia română a fo tilor judecători din anii trecu i aiț ș ț Cur ii Constitu ionale. Lângă locul lui Romul am găsit iț ț ș locul meu, ca i consilier al domnului ex judecător aș C.C.Român (2000-2005). Pe masă am găsit că ti, cât iș ș mici difuzoare ca să audiem lucrările traduse din câteva limbi: franceză, engleză, germană, chineză etc.

edin a s-a deschis i Pre edintele Cur ii Jud.Ș ț ș ș ț Zegrean ne-a urat bun venit cât i urări de bine la to i ceiș ț prezen i.ț

Lucrările au decurs normal, iar la prânz a apărut Pre edintele ării, care ne-a salutat i ne-a dorit succes,ș ț ș mul umindu-le judecătorilor străini ai Cur ilor Constitu-ț ț

ionale din diferite ări din Europa i Asia pentru efortulț ț ș i interesul acestui Simpozion.ș

Pentru 40 de minute am părăsit sala de lucrări I.C.Brătianu, mergând cu av. V. la Curtea de Casa ieț pentru a duce un dosar.

Cald, cald era-n Bucure ti la ora 12ș 30, cred că erau 400C i totu i lumea mergea.ș ș

Ne-am întors la lucrări, unde am stat până la ora 1415 când ne-am dus cu to ii la demisol, într-o salăț elegantă de restaurant cu mese rotunde mari i bufetulș era pe mijlocul sălii - unde găseai i ochi de om. Bucateleș erau în tăvi mari de material inox. Am luat două farfurii în care am pus de toate i produse natur cât i preparateș ș române ti, deoarece erau i produse din diferiteș ș bucătării ale unor delega i de la lucrări.ț

Am mâncat cât zece i eu i Romul, iar el a i băutș ș ș o gură de coniac i una de vin.ș

Când să se ridice, nu a mai putut. Oboseala iș căldura l-au cam ”turtit” un pic.

Norocul nostru a fost că era răcoare pe culoarele enorme ale clădirii uria e, lucrată în marmură i granit.ș ș După câteva minute de limpezeală, am plecat spre hotel cu un taxi, deoarece lucrările nu se terminaseră, dar nu mai puteam de oboseală nici eu i nici av.ș

Ajun i la hotel, ne-am spălat i rapid ne-amș ș culcat, trebuia să fim jos la ora 1930 pentru a merge la Palatul Snagov, la recep ia dată de Pre ed. Cur ii Dnulț ș ț Jud. Zegrean. Mai elegan i ca de obicei, am coborât înț

holul hotelului de unde am fost condu i iar la autocarulș uria , care deja era ocupat cu străini.ș

- Gata, s-a auzit, i autocarul a plecat secondat i-ș șn fa ă i-n spate de limuzinele poli iei cât i deț ș ț ș motocicli ti.ș

Se făcuse întuneric mai devreme de ora 21. Era cerul plin de nori, venea ploaia.

Privind pe geam, am văzut Bucure tiul noaptea,ș seara. Părea pustiu de pietoni, numai ma inile circulau.ș Am mers cam 30 de minute prin pădure cu oseaș îngustă, până am ajuns la Palatul Snagov. Ne-a întâmpi-nat la intrare Pre ed. Cur ii i so ia, cu un zâmbet i oș ț ș ț ș mână calde de bun venit, cât i trei justi iare dinș ț colectivul Domniei Sale.

Am intrat la bra cu ex judec. al Cur ii av. Vonicaț ț i ne-am a ezat la o masă unde mai erau trei persoane,ș ș

doi ucrainieni i un ceh. Sala s-a ocupat i am toastat înș ș picioare c-un pahar de vin alb cu Pre ed. Cur ii, care ne-ș ța urat un bun venit, sănătate i rezultate cât mai bune înș ceea ce facem pentru ară i popor.ț ș

Am fost servi i cu bucate super alese, care mi-auț încântat i ochii prin aranjamentul lor. Am mâncat dinș toate câte-un pic, eram ghiftuită, i av. la fel.ș

Au apărut i lăutarii, un grup de profesioni tiș ș talenta i, de culoare, care ne-au încântat auzul cuț diversitatea melodiilor cântate din repertoriul interna ional.ț

Am admirat i dansatorii, din cei invita i cât i aiș ț ș no tri. Frumos, elegan ă, sobrietate am observat la to iș ț ț

cei din jur. După ce s-a luat masa, apoi s-a dansat iar pe la ora 1030 totul s-a terminat. Ne-am întors la hotel tot cu autocarul uria i văzându-ne iar în cameră am mai statș ș la o uetă cu Romul despre programul zilei. Fuseseș încărcat dar a fost foarte bine organizat i a trecut u or,ș ș iar oboseala nu s-a observat.

- Gata, la culcare, Mdam. Consilieră. Am auzit din pat, de sub plapuma de puf.

Până s-ajung, av. adormise. L-am sărutat pe frunte, -apoi după ce am mai aranjat prin cameră, m-amș culcat i eu.ș

Greu am adormit, deoarece gândurile mele erau în derivă i ele. Am adormit târziu, după 12 noaptea.ș Soarele a doua zi apăruse deja când eu m-am trezit - era 630. Începea o altă zi - vineri - când lucrările se terminau.

Întor i la ora 9ș 30 la Palatul Parlamentului, am asistat la lucrările rămase; iar la ora 12 a sosit premierul Ponta care în cele 10 minute de discurs a urat cele cuvenite participan ilor, cât i aprecierea sa bună a jud.ț ș Cur ilor Constutu ionale participan i la Simpozion.ț ț ț

Gata, încheierea lucrărilor a fost făcută de Pre ed.ș Cur ii C. care a mul umit tuturor participan ilor, urându-ț ț țne sănătate, realizări i a justi ie dreaptă.ș ț

Totul s-a terminat, pentru mine a fost ceva de vis - că am putut vedea pu in din Palatul Parlamentului, cât iț ș viziunea democrată a marilor justi iari. După masa luatăț tot la restaurantul de la demisol, am plecat cu to ii laț Hotelul Intercontinental.

După o odihnă de vreo două ore, ne-am îmbrăcat să ie im pu in, dar nu a fost posibil decât să facem 200 mș ț că ne-am întors rapid, era foarte, foarte cald.

Întor i la hotel, până la culcare am făcut bagajele.șSeara a trecut repede i oboseala ne-a învins. Amș

adormit cu gândul că toată via a am trăit foarte decent iț ș de aceea m-a surprins profund tot ce am văzut în jur, de care eu nu am avut parte niciodată.

Sâmbătă la ora 10 am părăsit hotelul, după ce am luat micul dejun i cu ajutorul Alexandrei am ajuns înș tren, care zburând ca ”acceleratul” ne-a adus acasă la Ia i la ora 19.ș

Am poposit mai întâi la Romul, apoi mi-am dus bagajele mele acasă i după 20 de min. am fost iar la av.ș ca să-i desfac bagajele.

A a s-a terminat escapada la Bucure ti, unde amș ș ”petrecut” trei zile de vis. Elegan ă, bun gust, priveli tiț ș uimitoare la Palat i la Hotelul Intercontinental, cât iș ș prezentarea lucrărilor la Simpozion.

Bravo lor!

⌛⋇ ⋇

10 iulie 2012

O despăr ire tristăț

Nu tiu de ce nu pot să dorm. E trecut de miezulș nop ii al unei zile de iulie, toridă, fără aer i ploaie, careț ș

ne-ar cam trebui, deoarece temperatura din casă depă e te temperatura optimă de vie uire în condi iiș ș ț ț omene ti. Am încercat să închid ochii i să dorm; darș ș degeaba pleoapele au acoperit lumina ochilor, căci eu tot nu am putut adormi.

Am stins televizorul, am deschis u a la terasăș pu in să intre aer de noapte, rece, dar degeaba, tot nu amț putut adormi. Oare ce să fac ca să pot adormi? Să mai odihnesc un pic mintea care plecase cu fusele prin sat doar, doar voi putea închide măcar un ochi. Dar nimic! Eram cam nervoasă! i-atunci mi-am adus în fa a ochilorȘ ț un fapt care m-a amărât tare. Plecasem din Pia a Uniriiț într-o sâmbătă spre blocul unde locuie te Adriana,ș plecau cu to ii într-un mic concediu de câteva zile să oț conducă pe Alexandra, care pleca departe de Ia i, înș Germania sudică la specializare.

Am ajuns în spatele blocului, unde era parcată ma ina lor, o Toyota. Ionu i Relu se chinuiau să a ezeș ț ș ș bagajele în portbagajul ma inii. Greu... căci erau multe.ș Î i luase multe lucruri, toate fiindu-i trebuincioase la a- iș ș închega o mică gospodărie acolo. Nervi i iar nervi. Înș sfâr it, după multe mi cări de gen i i geamantane, auș ș ț ș găsit pozi ia cea mai avantajoasă a lor, ca să-ncapă toate.ț

A coborât i Alexandra, care era un pachet deș nervi. A a-i la o plecare mai complexă, cu că el i casă. ș ț ș

Am încercat să-i dau o carte care i-ar fi elucidat ni te probleme, dar m-a refuzat categoric, răspunzându-șmi urât i arătându-mi drumul să plec. Am sim it căș ț cerul cade pe capul meu, căci nu mă a teptam la a a oș ș

manifestare. Am mai stat pu in, -apoi am plecat ca unț ș că el bătut, luându-mi rămas bun de la Ionu i Relu.ț ț ș

Am mers încet până-n fa ă la Arta Modei, de undeț trebuia să iau un taxi. În ultimii ani de multe ori am fost tare umilită, chiar i de ai mei, asta o spun cu durere iș ș lacrimi. Acum m-am ab inut, căci nu puteam să plâng înț ma ină. Se opriseră în ochi, i-i clăteau de amărăciuneaș ș pe care o aveam în suflet. Se amărâseră i lacrimile. Nuș

tiu de ce nepo ii, i chiar copiii, simt nevoia de a- iș ț ș ș arăta superioritatea lor - adică tinere ea i refuză săț ș admită vreun sfat de la bunici sau al i oameni în vârstă,ț

-atunci auzi - de ce nu stau acasă babele astea? Inimaș mea parcă vroia să părăsească cu ca toracică: eramș foarte supărată pe Alexandra. Mi-am ters lacrimile, amș înghi it în sec i cu capul între umeri am luat un taxi,ț ș care m-a adus acasă. Doream să-i urez drum bun i săș aibă grijă de via a ei, care de-abia începea ca specialist înț medicină i să- i facă un viitor cât mai bun. Dar toateș ș astea i le-am transmis prin Adriana, care acum a fost foarte ”relache” i în elegătoare. ș ț

Am ajuns acasă, dar ea nu i-a mai luat rămas bunș de la mine. A rămas pe data viitoare - sper!

⌛⋇ ⋇1 august 2012

Ce a putea face?ș

E trecut de miezul nop ii pu in.ț ț

Nu pot să dorm, fiind foarte nervoasă, nelini tită,ș deoarece mă gândesc ce voi face a doua zi.

Zilele caniculare de sfâr it de iulie sunt cumplite,ș sunt foarte fierbin i, arde soarele, chiar prăje te, mai răuț ș ca la mare, în plină zi, nu tiu cum mi le voi petrece că laș Romul nu mă voi duce vreo 10 zile. Doctori a Vonica iaț concediu.

i... cum nu mă iube te, nu vreau să dau de ea laȘ ș taică-su. Chipurile vine la el ca să-l ajute, a a spune, darș vine că nu are ce face acasă, nefiind măritată. -apoi laȘ taică-su face mâncare din semipreparate, -atâta tot.ș

Nu-i place să strângă, să cure e după el.țCâteodată mi-e ciudă că e a a neglijentă, căciș

Romul e un om foarte curat i îngrijit. Acum nu preaș vede din cauza diabetului i este foarte necăjit, căci via aș ț lui este cititul i scrisul - pentru rezolvarea problemelorș pe care le au clien ii lui.ț

Oare de ce această boală este necru ătoare pentruț cei ce o au, love te arterele, inima, vederea i greu o po iș ș ț stăpâni la parametrii normali. Neputiincioasă este totu iș medicina pentru unele boli cronice.

i uite a a se făcu ora 1 i eu am sim it că ochiiȘ ș ș ț mi se-nchid.

Lini tea nop ii, mai ales acum de câtevaș ț săptămâni, este obositoare pentru mine, deoarece necirculându-se pe Str. Păcurari de la Funda ie până laț Biserica Sf. Paraschiva din cauza construirii tunelului subteran care se face, nu se mai văd oameni circulând iș câini lătrând în miez de noapte, doar greierii î i scotș

viorile i cântă: cri, cri, cri, vară gri. Peste tot e praf, fumș i gropi. Se lucrează intens. Ca să ajungi la Funda ieș ț

trebuie să ocole ti pe la Spitalul CFR sau pe Str.Fătu, peș Râpa Galbenă.

i uite a a am început a mă mole i din cauzaȘ ș ș oboselii de peste zi, i-ncet încet a adormi.ș

Prin somn mă întrebam ce voi face în aceste zile - de fapt e un mic concediu - dar mă-ngroze teș singurătatea în timpul acestor zile calde, sufocante, înăbu itoare.ș

Ce rău îmi pare că acum la această vârstă târzie nu am ”perechea” lângă mine, chiar a a, cu lipsaș picioarelor. Era acolo în casă, în căru sau pe pat. Oț mângâiere din privirea lui făcea mai mult decât o îmbră i are. ț ș

Au trecut atâ ia ani i eu tot singură am rămas,ț ș chiar dacă sunt prietenă cu av. Romul. El are via a lui iț ș ca bărbat nu în elege zbuciumul meu de femeie. Deț multe ori lacrimile încep a curge fără ca cineva să mă necăjească, numai eu simt i văd că am rămas fărăș adevărata pereche. Dar asta a fost demult...

Noaptea s-a dus cu gândurile mele sumbre iar eu diminea a ce vine trebuie să-mi recapăt lini tea i bunaț ș ș dispozi ie, zicându-mi:ț

- Via a merge înainte i nu trebuie să măț ș necăjesc... trebuie să o înfrunt, să-mi fie bine!

⌛⋇ ⋇

15 iulie 2012

O clipă de odihnă!

Începutul unei zile caniculare, cu o temperatură ce va depă i 40 era promi ător, deoarece îmi făcusem unș ț plan chipurile de a sta în Parcul Expozi iei vreo oră.ț Măcar acum, la sfâr itul verii, să stau pe o bancă într-unș parc din dealul Copoului. i a a am făcut.Ș ș

L-am luat pe Romul de bra , am coborât cu liftulț de la 5 i am pă it în taxiul din fa a blocului, fiindș ș ț convinsă că acum ne va fi bine - în sensul că vom respira pu in din aerul curat la păduricii din Parcul Expozi iei.ț ț

La ora 945 strada era pustie, mai ales în zona Funda iei unde se lucrează la tunelul subteran. -apoiț Ș era sâmbătă. Peste câteva zile Ia ul va fi plin de colari,ș ș elevi i studen i la restan e. Am ajuns, urcând dealulș ț ț Copoului, chiar cu ma ina mai greu, din cauza lucrărilorș la asfaltarea străzii i a montării inelor de tramvai.ș ș Parcă a fost război, atac cu bombe, mai ales la rondul de la Funda ie, unde se lucrează la pasajul pentru ma ini.ț ș Totul va fi bine i frumos, dar asta peste 1 an, 2. Oș diminea ă monotonă, fără via ă, chiar dacă soarele eraț ț vioi i urca pe bolta cerească, urcându-ne gradele peș termometru.

Mi-am amintit din timpul războiului, când nu circulam pe străzi ziua, ci numai o oră seara la lumina lunii - eram secera i de bombe. Acum suntem aproape laț pământ din cauza caniculei. Ne-am a ezat pe o bancă înș Parcul Expozi iei, pe care am găsit-o în spatele miculuiț restaurant din stânga intrării. Am căutat-o mult, învârtindu-ne în loc cât i cutreierând pe aleile asfaltateș

i pietruite. Oare de ce sunt rare, de fapt aproape că niciș nu există decât una două la un sfert de grădină.

Soarele a venit cu noi i aici i ne-a trimis razeș ș căldu e, deoarece a observat că noi căutam o bancă laț umbră, dar... am acceptat i sărutul razelor marelui focș de pe cer. Am stat i-am citit presa zilei cu comentariileș

de rigoare, -apoi ne-am dus să ia o cafea magistratulș Vonica, prietenul meu de suflet acuma.

Am ocupat două locuri la o masă în micul restaurant, afară, i ne-am înfruptat i dintr-o plăcintăș ș cu mere, cu înghe ată de vanilie. Ce bună a fost, mai alesț că eu am servit pu in, de frică să nu mă doară burta. Nuț m-a durut prea tare, dar a a am gustat i eu anul acestaș ș înghe ată. Cu risc...ț

Privind în jur, am observat lipsa oamenilor din parc, cât i aspectul de toamnă timpurie, deoareceș frunze galbene erau peste tot i mirosea a secetă, aș pustiu. Nu am avut parte de o oră plăcută în parc, ci dimpotrivă, m-am amărât, făcând compar ie cu toamnaț vie ii, când totul e ve ted, uscat i fără via ă.ț ș ș ț

Oare de ce? i tot eu răspund: A a-i la sfâr it deȘ ș ș drum - cau i i iar cau i tinere e i o bancă, să teț ș ț ț ș odihe ti pu in, dar e zadarnic - sătulă i cu destinul înș ț ș mână. Noroc de invita ia la masă făcută cu simpatie deț av. Vonica. Norocul meu e că nu se vede pe frunte, e întors.

⌛⋇ ⋇5 septembrie 2012

Reflec ieț

Departe de via a dezlăn uită a urbei, cu problemeț ț acute ale vremurilor, am i eu un drum sinuos legat deș starea mea cam precară de sănătate; dar n-am ce face, decât s-a tept deznodământul. ș

Dacă a fi reu it să-ntorc roata vie ii măcar cuș ș ț câ iva ani - vreo douăzeci, nu mai mult, deoarece -ț șatunci aveam probleme acute de via ă, mai ales căț singură, sau alături de Nelu, so ul meu, am luat via a caț ț atare. Am considerat c-a a trebuie să fie, a a-i destinulș ș sau a a zisa soartă, pe care nu ai cum s-o schimbi, că ceș î i este scris pe răbojul vie ii, în frunte î i este pus, cuț ț ț fa a spre creier, nu spre lume. Interesant aranjat, ca săț nu cumva să mai po i schimba ceva. i uite a a teț Ș ș treze ti într-o zi de toamnă (septembrie) că iei masa înș grădina restauran-tului Palas din Complexul cu acela iș nume.

Era o zi caldă, soare binefăcător care reu ise săș alunge to i norii de pe cer, mai ales că mai tragea cuț ochiul în farfuriile noastre cu mâncare.

Pe terasa acestui elegant restaurant cu profil libanez, serveam o friptură de pui cu cartofi natur iș piure, alături de o salată verde decorată cu felii de ro ii.ș O plăcere să prive ti cele două platouri, mai ales căș soarele nu- i găsise nici un ”ochi” să pătrundă i-nș ș ciuperca noastră, unde era umbră.

Tacticos am gustat acele bunătă i, după preparateț din bucătăria libaneză, mai ales că alături de masa noastră era o masă ocupată de vreo 6 libanezi, printre care i o feti ă cam de 3 ani ori. Se învârtea în fa a meaș ț ș ț să-i laud fusta de blugi, croită deosebit de interesant, deoarece părea jos că e pe gumă, ce o făcea ”bufe”.

Doi ochi ori negri se jucau în orbitele mare iș ș adânci de libaneză.

Când a văzut că nu-i răspund la cele făcute, s-a lipit de taică-su i mi-a întors spatele. Fiindu-ne foame,ș

i eu i Romul, avocatul i prietenul meu de acum, amș ș ș servit cam repejor până când a venit ”sa ul” care ne-aț mai domolit.

Lumea care trecea pe alee mai trăgea cu ochiul la mesele de pe terasa restaurantului.

Cu chiu cu vai am reu it să servim aproape tot;ș eu, că avocatul n-a putut mânca decât numai o parte. Parcă văd i-acum uimirea soarelui prin câteva razeș fierbin i ale lui, care ne-a fichiuit fa a, obrazul,ț ș ț chipurile, fin. Stau i-mi spun că o dată cu trecereaș anilor, nepăsându- i de multe, te schimbi i devii maiț ș ”ignorant”, căutând să ignori i să refuzi uneleș comportamente de bună cuviin ă fa ă de al ii. Acumț ț ț soarele ne-a necăjit. A uitat că suntem pământeni.

A a-i via a spre terminus.ș țDupă ce ai învă at, ai alergat să le pui în practică,ț

ai acumulat anumite reguli de comportament, acum nici nu- i mai aduci aminte în niciun fel de ele. Mă văd înț oglindă i mă-ntristez. Nu mai zăresc nimic din ceea ceș eram în urmă cu zeci... de ani, chiar o jumătate de secol. Oare ce se poate face, mai ales când soarta i-a fostț împotrivă?

Nu vreau să mânii pe Cel de Sus, dar am muncit mult, cu sârguin ă, cinste, interes benefic pentru cei dinț jurul meu i mai ales pentru fata cea cu ochi verzi. Via aș ț a transformat-o într-o ma ină căci, voind ca totul să fieș perfect, a avut de dărâmat obstacole, mai ales acum în

ultimii ani, i-a cam uitat de mine. Tot ce eu am scris maiș sus, pe un a a zis pergament al anilor 2012 este adevăratș

i gândesc cu glas tare că totul s-a dus repede, lăsând unș jar aproape stins al destinului meu, care mi-a hărăzit la primul strigăt - în 1932, 21 decembrie - de via ă.ț

A tept mai departe... a a... am ajuns acasă.ș ș

⌛⋇ ⋇

8 septembrie 2012

Inima mea mă cam lasă!

O zi de septembrie, ploioasă i rece, cu vânt aspruș care- i răne te obrazul expus în calea lui. Pe aceastăț ș vreme am avut programare la un medic cardiolog, deoarece de câteva zile inima mea parcă vrea să iasă din cu ca toracică i să se plimbe în aer liber. Stă de ani iș ș ș

ani în cu ca toracică i bate, bate pentru mine i pentruș ș ș al ii. A a a făcut de când mă tiu mare, de aceea s-a camț ș ș mărit i nu mai încape între acele coaste i stern. Cândș ș fac radiografii la plămâni întotdeauna se cam sperie cei ce îmi citesc radiografia, văzând inima mea cam mare. Născută cu zeci i zeci de ani în urmă, defectul meu untș ș atrial - septal nu se opera, acum încă din primele zile a apari iei fătului căruia i s-a depistat defectul, i se faceț opera ie cu o reu ită de 100%.ț ș

i pe acea ploaie măruntă, rece, am vrut săȘ comand o ma ină să mă ducă la specialist, care areș cabinetul pe Str.Golia nr.5. Din cauza lucrărilor din ora ,ș se circulă foarte greu, trebuie să ocole ti tot timpulș arterele principale-n lucru i să pătrunzi pe străzileș colaterale, ca să ajungi unde trebuie. Asta e, se asfaltează, se pavează, se împământenesc cablurile etc... Ajunsă la cabinetul din str. Golia am sunat. Mi-a deschis o domni oară drăgu ă, care m-a invitat să iau loc pe unș ț scaun, într-un hol unde nu era nimeni.

Am stat cu emo ii - i-am a teptat să mă invite laț ș ș electrocardiogramă - i a a s-a întâmplat. M-amș ș dezbrăcat i m-am culcat pe o canapea iar asistenta - fataș drăgu ă, mi-a a ezat la mâini, picioare - glezne i peț ș ș piept ni te mici piese, care, fiind în legătură cu aparatulș electro mi-a înregistrat electrocar-diograma inimii mele. Câteva minute am stat lini tită, apoi m-am ridicat, fiindu-șmi desfăcute toate cele puse, iar înregistrarea i-a fost dată doctorului, care m-a a teptat în cabinetul său. Unș bărbat înalt, bine legat, cu o fa ă de bon homme m-aț

primit zâmbind, întrebându-mă ce mă doare, ce mă supără, de ce i-am cerut ajutorul. I-am povestit pu in dinț acele mi cări neregulate ale inimii i apoi mi-a făcutș ș ecografia inimii, care l-a lămurit oarecum, spunându-mi că inima mea s-a cam mărit. Apoi mi-a dat câteva instruc iuni legate de ceea ce spunea - arata eco iț ș electro - i mi-a recomandat să iau altceva decât luasemș până atunci, cât i un regim mai lini tit de via ă.ș ș ț

Am părăsit cabinetul i am a teptat până cândș ș asistenta mi-a găsit un taxi, vechea poveste - toate erau ocupate. Am părăsit cabinetul, mergând la masă la Romul, necăjită în felul meu că îmi dau seama că anii ce au trecut au lăsat amprente dure pe inima mea.

Ce pot să fac cu ea, ca s-o pot da înapoi să o mic orez, dar să meargă bine, fără probleme. ș

Asta e... de acum trebuie să mai încetinesc mersul i treburile să le pun în cui, ca să mă simt bine.ș

⌛⋇ ⋇3 decembrie 2012

O plimbare prin plămâni

Cu inima cât un purice, urc încet, cu greu, scările din fa a Spitalului de Pneumologie din Ia i, deoareceț ș zăpada de pe botine s-a topit i alunec; dar m-amș sprijinit de bra ul nepotului meu, rezident la Medicină.ț

Am bătut discret la Cabinetul Dlui. Profesor Mihăescu i am a teptat. U a s-a deschis i dna.ș ș ș ș secretară Rodica a ie it pe sală. I-am spus păsul i tiindș ș ș

despre ce e vorba, deoarece eu mă programasem la domnia sa cu câteva zile în urmă pentru a-mi vedea unele analize cam mari la VSH i...ș

-atunci, la indica ia dnei Doctor Arhip de a faceȘ ț i bronscopie (o explorare cam dificilă pentru mine) mi-ș

am zis că trebuie să consult i pe Prof. Mihăiescu, mareș specialist în boli de plămâni, fiindcă valorile ie ite laș investiga iile făcute duceau i spre TBC.ț ș

Am a teptat pe sală până când a ie it de laș ș reparti ia reziden ilor, până când în fa a mea a apărutț ț ț Prof., care la prezentarea făcută de secretara Rodica ne-a poftit în micul său cabinet, plin de tiin ă i multăș ț ș bunăvoin ă. Mi-a luat mâna sa caldă i cu o privire de omț ș bun, calm, milos la suferin a oamenilor, m-a ascultat.ț Apoi, uitându-se-n analize, o clipă a meditat -apoiș vorbind cu nepotul Dr. Ionu mi-a recomandat oț investiga ie cam grea - bronhoscopia, spunându-ne că neț va rezolva problema - de unde pot fi mari valorile unor parametri bologici. Am sim it în strângerea de mână aț mea că e alături de mine, de suferin a mea de pu in timpț ț apărută, fiindcă la vârsta mea ”târzie” organismul uman nu mai răspunde la unele boli - apărarea e zero - -atunciș ”inamicii” invadează mai u or corpul. Ochii Dlui Profesorș îl dau de gol - că nu poate fi aspru, deoarece vorba domniei sale de moldovean sadea se simte i în privireaș sa.

- Gata i la treabă, mâine diminea ă la ora 8ș ț 00 la u a mea mă a tepta i! ș ș ț

Am sim it că inima a luat-o la sănătoasa, iarț extrasistolele au început a dansa, chiar ”rumba”.

M-am trezit la mângâierea mâinii Dlui Prof., -șatunci frica s-a dus... A doua zi la ora 820 am poposit la u a Profesorului, care i-a făcut apari ia cu zâmbetul peș ș ț buze i mâna caldă pe obraz. Ne-am îndreptat spreș camera de investiga ie de la etajul 1.ț

Cu o strângere de inimă am pă it în acea camerăș de explorare bronhică i după ce m-am dezbrăcat deș palton, m-am a ezat pe un scaun uria . Înalt, comod iș ș ș destul de moale. M-am a ezat pe el cu spatele apropiatș bine de spătar. Privind în jur am văzut monitorul video cu toate piesele pentru investiga ie. În fa a mea, pu inț ț ț spre dreapta, s-a a ezat pe un scaun pu in mai înalt Dnulș ț Doctor pe care Dnul Profesor l-a rugat a-mi face investiga ia.ț

O frumoasă Doctori ă, minionă - Simona - mi-aț amor it gâtul cu-n spray, după ce mi-a administat printr-țo în epătură discretă un calmant. Am sim it că mi s-a pusț ț un nod în gât i mi-am dat seama că deja sedativul i-aș ș făcut efectul - nu mai puteam înghi i.ț

Gata i tubul de cauciuc negru la capăt cu beculeș ț a început a aluneca u or u or spre plămânii mei.ș ș Respiram pe nas, prin cele două înguste evi oare dinț ș material plastic.

Am închis ochii de frică i am auzit un ”horcăit”ș groaznic, dar respiram pe nas.

- Gata, l-am auzit pe Doctor, am spălat, am luat probe, totu i a i fost cuminte, doamnă! Am luat probeș ț

duble, -acum să scoatem tubul. i a a a făcut. Afară deș Ș ș acel zgomot sinistru de sufocare, parcă cineva încerca să mă gâtuie, iar eu îl imploram să mă lase-n pace, ca să pot respira normal. Un tânăr rezident mi-a mărit volumul de aer inspirat, -atunci parcă totul s-a normalizat.ș

După această investiga ie am mai stat 1-2 minuteț pe acel scaun, tron de chinuială i apoi pe o canapea 5ș min m-am întins.

Tot colectivul din acea sală m-a ajutat să depă escș acele momente dificile, i mai ales frica.ș

A trecut - i totul a intrat în normal. Acum a teptș ș rezultatele.

Laudă întregului colectiv al Dlui Profesor Mihăescu!

Sărbători fericite!!!

⌛⋇ ⋇

3 mai 2013

A teptareaș

A tept... a tept, toată ziua am a teptat unș ș ș telefon... indiferent de unde, din Ia i, din Bucure ti sauș ș de pe altă planetă.

Degeaba am a teptat... că n-a sunat telefonul.șA teptam să-l aud cum ârâie, să-l ridic i să-ș ț ș

ntreb cine e acolo, dar n-am auzit clinchetul clopo eluluiț din carcasa sa. S-a supărat sau s-a stricat... dar eu a teptș

să sune. i... l-a lăsa să sune, să sune ca pedeapsă căȘ ș toată ziua n-a sunat.

Oare nu l-am auzit, se poate, căci în ultima vreme parcă nu mai aud bine, a a la aptezeci i. Diminea a deș ș ș ț multe ori nu aud soneria când vine Dnul Gigi cu ziarul. Atunci el îl pune sub pre .ș

Nu-s bucuroasă... chiar nu aud sau... mă gândesc la nemurirea sufletului... dar asta e prea de diminea ă.ț

Cert este că telefonul n-a sunat încă... dar va suna... sigur. A tept i iar a tept să sune telefonul... darș ș ș nimic. O fi bolnav i el ca mine, numai că pe el nu-l doareș nimic, doar face poante câteodată sau mă aten ioneazăț că n-am făcut bine numerele. i ca să mă supere, sunăȘ ocupat, -atunci îl iert.ș

Orele dimine ii au trecut i eu n-am auzitț ș telefonul... oare de ce mă pedepse te, doar l-am plătit peș luna-n curs sau nu l-au trecut prin registrele contabilită ii ale computerului uria de la Romtelecom.ț ș Mă-nvârt în jurul lui, doar, doar va suna... dar nimic.

Iau masa pe hol ca s-aud când sună telefonul, dar eu am terminat i deserul i el tot nu a sunat.ș ș

Mă postez în fa a lui pe holul de la intrare -ț șa tept să sune... dar nimic! Of, oare de ce mă pedepsescș to i cei dragi i... nu mă sună ca i telefonul să aibă oț ș ș treabă, ca să nu-l plătesc degeaba.

A tept... se face seară i el n-a sunat deloc, niciș ș măcar din gre eală, că i-a mul umi celui care a gre it...ș ș ț ș dar mie nu mi-a sunat... telefonul.

Să râd, să plâng de necaz că nu sună telefonul - a !ș

Câteodată înjur când sună la ore nepotrivite, dar acum doresc să mă sune. M-am culcat, am adormit cu telefonul la ureche... poate, poate mă va suna! i voi auzi.Ș

Târziu, în jurul orei 1130 îmi sună telefonul, dar nu cel fix, ci mobilul.

- Aud - î i este închis telefonul! E târziu, iartă-mă,ț dar toată ziua te-am sunat, era ocupat i nu ai răspuns.ș

Avea dreptate, din gre eală l-am închis apăsândș pe tasta respectivă.

Am sim it că sunt fericită pentru o clipă - un pic.ț Mi-a sunat totu i... telefonul.ș

L-am pus înapoi în furcă - telefonul fix - un panasonic cam bătrân, nu ca mine, dar aproape, i amș adormit mul umită că m-a sunat cineva drag... în sfâr it...ț ș

- Noapte bună, prietene!

⌛⋇ ⋇29 mai 2012

Este mai frumoasă!

O zi de neuitat. Spun asta, deoarece după o perioadă lungă, am simţit nevoia să mă fac "frumoasă". A fost o perioadă cam lungă când nu m-am simţit bine, ş-atunci zile întregi am tot bătut cu paşi îndesaţi pe cimentul coridoarelor unor spitale, ca să descopăr unde este ceva în neregulă la unele investigaţii făcute mai demult.

Şi uite aşa m-am trezit că îmi îndrept paşii spre Piaţa Unirii, unde este Salonul de Coafură. Nu mai fusesem la coafor de aproape două luni, că nu-mi ardea de a mă coafa. De fapt acum m-am dus pentru a-mi îndrepta celulita de pe tălpi şi a-mi scoate două bătături afurisite, mai ales la vremea umedă.

Încet, încet am urcat scările în spirală şi salutând cu voce tare pe toate doamnele din coafor, m-am oprit la salonul de pedichiură, la Dna Marcela, specialist mea pentru "frumoasele" mele picioare de 80 de ani.

După ce s-au înmuiat în ligheanul cu apă caldă, Marcela mi le-a curăţat în timp record ambele picioare, cu grijă şi atenţie, mai ales la unghiile degetelor mari care-s înfipte bine în carne şi când cresc intră-n pielea din jurul unghiei şi mă dor.

Strâng din ochi şi dinţi… dar trebuie să rabd ca să le aranjeze după "tipic". După această "operaţiune" de curăţire a tot ce e-n plus, mi-a făcut şi manichiura. Privesc unghiile de la mână cu plăcere, acum sunt lăcuite, rotunjite şi le pot "pupa".

Nu am avut niciodată unghii frumoase, deoarece de mică spălam vasele după ce mâncam sau podelele, pe care le frecam cu peria până se făceau galbene ca lămâia. De asta ascundeam mâinile când mergeam la vreo sindrofie, le ţineam lângă trup.

Când să mă ridic de pe scaun, apare Dna Margareta, coafeza frizurii mele, care mă ia forţat la aranjat părul, care era într-adevăr groaznic. Nu-mi pusesem în plan, nu prea aveam bani în plus, dar de jenă,

m-am dus şi m-a coafat simplu cu foenul. M-a îndreptat căci eu mă tunsesem sigură şi la spate era cam "ciopârţit". M-a făcut chiar frumoasă – zic eu. Ce mult contează o coafură şic la un cap de femeie, chiar în vârstă ca mine. Mi-am amintit de anii din urmă, când mă coafam mai des. Părea altă persoană, cu alt chip, ş-atunci cei din jur mă priveau cu alţi ochi.

Am plătit şi am coborât scara în spirală parcă mai uşor, mai cu putere în picioare deoarece uitasem că mă dor. Pentru o clipă m-am simţit "alta".

Aveam în suflet ceva, ce nu se poate explica pe moment, numai când am ajuns acasă şi-am închis uşa după mine şi m-am dezbrăcat, apoi m-am privit în oglinda de pe hol, m-am văzut pentru o clipă însoţită de o fetiţă care-mi spunea: Ce frumoasă eşti, mamă! Lacrimile au apărut ca prin farmec, iar eu m-am lăsat în jos chipurile să mângâi faţa fetiţei "durdulii".

O secundă am trăit aceste clipe frumoase, apoi cu lacrimile-n ochi ce cădeau pe mâna mea, am întors capul… la realitate. De fapt, a fost o amintire din trecutul îndepărtat, care a început a reînvia o dată cu mine şi "frumuseţea" spusă de cei din jur.

Trebuie să mă mai coafez mai des! Să-mi aduc în minte – tot ce a fost frumos cândva! Aşa voi face, chiar dacă costă!!!

⌛⋇ ⋇

4 iunie 2012

Sunt un nimeni… un nimic…

E adevărat când spun şi am spus-o de mult tare şi de multe ori. Dar asta e. Nu poţi face ceva pentru a rezolva o problemă de suflet sau material din locuinţă sau de sănătate, dacă nu eşti… cineva, sau ai pe cineva cunoscut. Îţi rămâne să faci o cerere, să-i pui un timbru şi să o trimiţi… cui, asta-i întrebarea? Doar cerului, când ai 80 de ani. Dacă nu faci ochi dulci şi nu scoţi mâna din buzunar, atunci poţi să nu te abaţi din drum, de unde ai

treabă te enervezi, plictiseşti şi ocoleşti ceea ce trebuia să faci. Sau îţi încerci norocul, ca să nu spui că în acea zi ţi-a ieşit cu găleata goală când ai ieşit din bloc. O fi fost şi ea plină cu resturi menajere, dar a trecut c-un minut înainte şi am prins-o goală. Şi uite aşa, am plecat la doctorul de familie.

Pornisem de dimineaţă să-mi fac reţeta, dar fiind vremea urâtă, cu ploaie, burniţă şi ceaţă, am mers cu taxiul. E adevărat că te costă; dar neavând autobuz în staţie am comandat un taxi la 0232 271271. Câteodată pun 217 ş-atunci nimeresc la Redacţia Ziarului de Iaşi - "prietenul" meu de vreo 10 ani. Au fost ani când îmi apărea câte un comentariu făcut de mine asupra unor fapte – nelalocul lor, dar erau a unor "personalităţi" ieşene, mai ales politice. Eram cineva când îmi vedeam câte un articol; iar când primeam vreun telefon cu laude – creşteam ca o pâine. Dar asta a fost cu câţiva ani în urmă, deoarece bateria de redactori tineri nu mă cunoşteau, pentru ei eram un nimeni, un nimic.

Ei… asta-i viaţa, m-am obişnuit să aud în jur: serveşte-o pe doamna doctor! Stau şi mă-ntreb: de ce? Nu am învăţat şi eu ca ea? Îmi scrie pe frunte câţi ani şi unde am studiat sau ce am făcut bine pentru oraş?

Nimeni nu-ţi dă un scaun într-o sală de aşteptare, chiar în policlinică sau la cabinet – unde sălile de aşteptare sunt pline ochi câteodată. Şi uite aşa te uiţi cum intră unul, altul, înaintea ta… de ce? Îl ştie doctoral şi este cineva. Şi eu sunt cineva acasă – la dus gunoiul, la

răspuns la telefon şi altele… căci cineva trebuie să le facă! Şi le face cel mai mic în grad.

Şi după atâtea comentarii legate de cuvintele nimeni şi nimic – şi eu le-am "simţit" pe aceste două cuvinte. Intrasem într-o farmacie să-mi iau un sedativ; am prins un rând şi m-am aşezat pe o banchetă puţin mai la aer, lângă uşa – era vară cu o zi toridă.

N-am fost atentă la rând, care-mi trecuse şi când am vrut să mă aşez după o persoană din faţă, cineva a strigat:

- De ce nu stai la rând, bunică? Şi ca un om civilizat m-am aşezat la coada cozii.

Înaintau greu şi simţeam că mă lasă picioarele. Deodată văd că se aşează chiar la ghişeu o persoană, îmbrăcată şic – mai mult dezbrăcată, şi a cerut un medicament. Nimeni n-a-ndrăznit a-i sune ceva! Eu am ieşit din rând, m-am dus în faţă şi am întrebat-o de ce s-a aşezat acolo la care mi-a răspuns foarte dezinvolt:

- Sunt grăbită, ş-apoi nu am să stau la această coadă cu toţi "nimenii".

Am simţit că fac tensiune – iar cei din jur de abia acum au spus ceva…

Lipsesc cei şapte ani de-acasă!! Aşa-i, dar ce poţi face? Trebuie să aştepţi…

Eu nu mai am timp!

⌛⋇ ⋇

11 aprilie 2013

Lini te în sala 1 a Cur ii de Apelș ț

Am urcat pe treptele ”uria e” cândva ale Palatuluiș de Justi ie Ia i, construit acum zeci de ani în urmă, peț ș vremea unui mare patriot al justi iei drepte, pe atunci.ț

Ducându-l de bra pe av. Vonica Romul, decan deț vârsta i na ul acestui edificiu din trecut, ne-am oprit laș ș vestiar, ca apoi să urcăm încet la etajul 1. Ne-am îndreptat spre această sală, unde domnia sa avea un proces, fiind apărător al unei familii ce se judeca cu o Asocia ie de Locatari, pentru ni te încurcături create dinț ș cauza neplă ii la timp a unor obliga ii, care fuseserăț ț

măsluite. Am intrat în acea sală de judecată, unde era lini te deplină, deoarece lumea ce se afla în sală eraș atentă la înscrisurile din dosarele aduse, care stăteau în fa a dosarelor date de grefieră pentru a fi studiateț înainte de a începe edin a. ș ț

Lini te deplină... vine completul de judecată... oș judecătoare tânără, brunetă, cu o tunsoare gen băie esc.ț Se completează i cu două judecătoare care se a ează înș ș ambele păr i ale pre edintei de complet. Ridica i înț ș ț picioare, salutăm prezen a judecătoarelor.ț

Îmi place această pre edintă de complet, căci cuș vorba eu dârză i plină de demnitate, care din când înș când aten ionează pe cei prezen i, deoarece nu e lini teț ț ș deplină... lumea... vorbe te i iar... vorbe te... ca deș ș ș obicei... multe se pot spune într-o sală din Palatul vechi al Justi iei. Spun vechi, deoarece clădirea unui nou Palat aț apărut, văzându-se scheletul ”umplut” în Tg.Cucului, dar numai pe jumate.

Urmeză în lini te proces după proces, mai întâiș cele legate de Legea. F.Funciar.

Nu se mai termină, căci Legea ”Lupu” a stârnit toată România, de la Prut la Some , din nordul Bucovineiș rămase până la Dunăre. Săracii români au rămas fără mica ”glie” străbună, fiindcă au dat odată de comuni ti,ș

-apoi de ”democra i”. S-au derulat multe procese cuș ț pământ i iar pământ, ceea ce a mai rămas dupăș Revolu ie, cerut de mo tenitorii actuali. Ani de-a rândulț ș se luptă unii ca să- i recapete drepturile... dar pu ini auș ț izbândă cu adevărat... se-ntorc în pământ cei care au

lăsat pământul de unii ”blestemat”. Unul câte unul dintre cei care s-au judecat părăsesc sala îngândura i sau veseliț că un crâmpei din acest calvar s-a terminat. Sala începe a se goli... e o lini te apăsătoare, deoarece nu tii ce teș ș a teaptă, dacă va fi de bine sau de rău (adus dovezi,ș înscrisuri, expertize etc). Zic i eu că speran a e ultimaș ț care moare, dacă moare!

S-a strigat numărul dosarului lui Romul, am asistat la o demonstra ie înaltă de a vorbi, e un maestruț al justi iei - dr s-a amânat procesul, ca fiind necompletț dosarul. Am ie it din sala de edin e, deoarece un procesș ș ț ”AZI” durează ani. -atunci se prescrie i omul iȘ ș ș dosarul. Nu mai e nevoie de avocat!

⌛⋇ ⋇15 aprilie 2013

Sala nr. 1 a Judecătoriei Ia iș

Am intrat în sala de edin e, începuse edin a -ș ț ș ț surpriză că am dat peste un complet de judecată, zic eu, serios, pu in exagerat pentru educa ia noastră, aț ț publicului în ceea ce prive te justi ia.ș ț

Chiar dacă vremea de afară este inoportună pentru a veni la Tribunal, el l-am înso it pe av. Vonicaț Romul pentru a apăra-o pe Dna Marinescu Nicoleta, o prietenă a familiei domniei sale.

Avea un proces de ani de zile cu vecinul casei din Copou, care, făcându- i cură enie în afara casei, oarecumș ț

a ”lezat” locuin a doamnei la acoperi , la un perete alț ș casei i la un gard care l-a mutat în favoarea sa. Toateș acestea le-a făcut când era plecată stăpâna casei.

Degeaba s-au făcut anchete cu expertize, deoarece nimic nu s-a rezolvat ca totul să fie ca-nainte.

Nu ai cu cine te ”bate”, fiindcă răul făcut e făcut cu bună tiin ă de vecinul ”harnic” al doamnei Nicoleta.ș ț Avenit completul, lumea din sală s-a ridicat în picioare, onorând astfel Justi ia i pe pre edintele completului. Oț ș ș pre edintă de statură medie, tunsă băie e te. Fa a-i esteș ț ș ț rotundă, care-i scoate în eviden ă un nas acvilin deț ”acvilă” - pasăre de pradă foarte în eleaptă. Vocea-i esteț ( i se pare) dulce, dar dulcea a ei ascunde o seriozitateț ț cam exagerată.

Apropo, l-a ars pe av. Vonica cu o amendă de ..., că a răspuns la mobil, de fapt a vrut să-l închidă. S-a ajuns la nr.15 al dosarului, dar s-a mai lăsat, deoarece vor avea loc discu ii la acest proces, care va trebui să rezolveț toate necazurile doamnei, a cărei casă a fost ”violată” în lipsă, de vecinul cu pricina, care dorea cândva să-i cumpere imobilul. Chemat la pupitrul pre edintei, a luatș la cuno tin ă ceea ce ea a vorbit - cu pu ină dojană credș ț ț că mai mult pentru vârsta av. Avocatul a prezentat toate daunele făcute, cât i îndrăzneala de a pătrunde peș pământul casei doamnei - în curte i pe acoperi - pentruș ș a repara partea sa - stricând partea doamnei.

M-am minunat la auzul celor spuse de av. păr iiț adverse, care a spus că acestea sunt fleacuri - i ce dacă aș intrat pu in în curte străină - adică la vecină, mai ales căț

nu era acasă. A rămas că trebuie văzute de un expert toate neregulile făcute de partea adversă i apoi, dupăș estimările făcute, a se trece la despăgubiri.

Cu glas domol, dar dojenitor, Pre edinta a rămasș a rezolva problema la fa a locului.ț

Am ie it din această sală a Judec. Civile tristă, căciș vecinul doamnei nu a spus decât că aproape nu recunoa te că a făcut ceva rău - rău pentru vecina sa. Elș considerând că sunt nimicuri, dar asta pentru el nu iș pentru doamna cu necazul, foarte deranjat ca pe timpul când era director la ”Ape”. Dar au trecut mul i ani de-țatunci!

⌛⋇ ⋇13 aprilie 2013

O zi de neuitat

Se zice că ziua de sâmbătă î i poartă ghinion, darț mie ziua de sâmbătă 13 aprilie a anului 2013 mi-a purtat

i mi-a adus lini te-n suflet, că am putut prezenta foarteș ș onorabil cartea ”El i Camelia”, scrisă de mine cu mul iș ț ani în urmă. Faptul că era mai voluminoasă m-a costat mult pentru a o edita. Dar a ie it de sub tipar o carteș frumoasă ca design dar i ca i con inut.ș ș ț

Am plecat de acasă cu bucate alese de servit după prezentarea care a avut loc în sala de conferin e dinț incinta Muzeului Unirii de pe strada Lăpu neanu, aș anului 2013.

Aveam emo ii, deoarece eu trebuia să prezintț cartea. Mă anun ase târziu Dnul Papuc, -atunci eu amț ș prezentat-o.

Am intrat în clădirea Muzeului Unirii - veche casă domnească cu o istorie care a făcut i face cinste urbieiș noastre.

Lini tea din sală i ambian a de acolo te face să teș ș ț sim i că e ti cineva - un român din vechea glie străbună,ț ș care î i vizitează străbunii i acum le poveste te din a luiș ș ș via ă dusă în actuala formă a ării.ț ț

Încetul cu-ncetul lumea s-a adunat, dornică de a mai auzi câte ceva interesant i frumos din jurul nostru,ș creionat cu penelul sau auzit prin povestirea de către povestitor.

Într-adevăr în 10 minute sala s-a umplut, nu cu vârf dar aproape toate scaunele s-au ocupat cu oameni de tiin ă, de cultură etc care onorează o dată pe lunăș ț această colectivitate culturală denumită ”Amiaza bucovi-nenă”, care are ca scop să întregească oarecum pe fo tiș

i actuali bucovineni din N. Moldovei a României i aceiș ș din Bucovina veche, ce acum sunt în Ucraina rusească.

Invita ii mei au fost pu ini. Nu am avut timp să-iț ț chem, fiind anun ată i eu cu o seară înainte de Dnulț ș Liviu Papuc.

Zâmbitor i cu ochii lui rotunzi, ne-a amuzat cuș unele mici glumi e. E un om deosebit, care te face să teț sim i bine în colectivul ce-l conduce. Iar când are cevaț hazliu de spus î i freacă mâinile într-un fel deosebit, careș emană o căldură prietenească de bucovinean. Cu una, cu

două vorbe spuse de cei din sală, ne-am ocupat scaunele i am început a ne lini ti ca plimbat i vorbit.ș ș ș

După câteva vorbe referitoare la carte, de fapt a mea - domnia sa m-a creionat a a cum sunt - foarteș foarte sensibilă la sentimentele nobile pe care mai tot omul le are. Unii nu i le arată, ci dimpotrivă, le umbrescș cu răută i făcute cu bună tiin ă sau din prostie.ț ș ț

I-a plăcut cartea, ac iunea familiei în regimurileț trecute.

Am sim it că mă-nal la cer i de acolo privescț ț ș atât cerul, cât i pământul pe care-l calc câteodată maiș apăsat, deoarece picioarele mele au cam îmbătrânit. Apoi m-am ridicat eu i am vorbit despre el, so ul meu Nelu,ș ț care întotdeauna s-a mândrit cu noi două (eu iș Adriana). În vorba sa, pu in repezită la expunere, aț încercat să-mi aducă numai laude i iar laude.ș

Cartea ”El i Camelia” e o bijuterie de familie, peș care eu am trăit-o cu ani în urmă cu so ul meu i fataț ș noastră Adriana.

Cu emo ie am vorbit despre el, acest om minunatț plin de calită i, onest, muncitor, perseverent i un bunț ș familist. Pacat că Cel de Sus l-a luat la El să-i ajute la fabricarea unor leacuri care să tămăduiască numai rănile suflete ti, că cele trupe ti nu le putea - avea i el nevoie.ș ș ș

L-am adus cu mintea-n mijlocul nostru i am cititș câteva rânduri care-i scotea în eviden ă caracterul iț ș omul Nistor, mare specialist în Antibiotice al anilor 1955 - 1989.

Lumea din sală m-a ascultat, apoi av. Diaconu a relevat i schi a unde ing. Nistor s-a întâlnit cu mareleș ț Sadoveanu la Moscova (1953-54) când acesta i-a făcut cadou lavaliera sa neagră cu pică ele albe. A purtat-o iț ș el de câteva ori, la ocazii rare, ca apoi eu să o fac cadou criticului de artă Ciucă Valentin.

Cu glas stins am mul umit celor prezen i i apoiț ț ș cu Dnul Papuc i-am poftit la o gură de tărie, specifică românului din N.Moldovei.

Am plecat spre casă îngândurată, gândindu-mă că a fost un succes prezentarea ultimei căr i editate deț mine. S-a terminat i plecând din lumea basmelor dinș trecut - am ajuns acasă obosită, dar mul umită că totul s-ța terminat cu bine.

Frumos, elegant, inteligent a fost totul, prezentând via a a doi oameni de demult. În continuare -ț va fi la fel!!!

O zi de neuitat!

⌛⋇ ⋇

21 aprilie 2013

Sclipe te pe cerș

E avionul pe ruta Ia i - Viena, care a decolat de peș aeroportul din Ia i, într-o duminică la ora trei i 59ș ș minute.

Eram în raza aeroportului ie ean i a teptam săș ș ș plece Alexandra - o petrecusem i eu, alături de Adriana,ș Relu i Ionu .ș ț

Rugasem să mă ia i pe mine să văd i euș ș aeroportul. i am a teptat să vină după mine... i a venitȘ ș ș Relu.

Drumul până la aeroport este bun, mai ales asfaltul când ie i din ora . E ca-n palmă iar priveli te peș ș ș ambele sensuri a oselei e ca-n basme. Copacii auș

înverzit, oseaua este marcată iar pădurea Ciricului e ca-șn povestea cu Făt Frumos. Copaci, copaci i iar copaci deș foioase. Este verde, aproape toată. A fost de ajuns ca pu inele raze calde din ultimele zile i cu ploaia căldu ăț ș ț de noapte să desfacă mugurii i să apară miciliș frunzuli e, pu in ifonate, care după o zi să se întindă laț ț ș soare la adevărata lor mărime. Iar culoarea să se-ntărească peste zi.

Ajun i în parcarea din fa a clădirii aeroportului,ș ț ne-am debarcat pe asfalt ca apoi să ne-ndreptăm spre intrare. Apare i Alexandra cu Adriana, care o strângeș lângă ea, se observă că-i pleacă puiul de lângă ea. Noroc că stă pu in.ț

Cu to ii am intrat în clădirea aeroportului iț ș Alexandra a luat un bilet pentru scaunul din avion cu nr. pe verso. Apoi, după câteva minute, a intrat pentru a- iș lăsa bagajele să-i fie controlate ca nu cumva să aibă ceva metalic sau vreun pistol. Lăsase bagajul mare la ghi eulș Austria, deoarece la Viena face escală i apoi se îmbarcăș pentru Germania.

Gata, i-a luat taiorul i gentu a de la controlat,ș ș ț după ce a intrat într-un spa iu i o vame ă a controlat-oț ș ș cu mâinile de la umeri până la pantofi.

I-am făcut din mână, o îmbră i asem înainte iț ș ș apoi a dispărut pe ni te scări, care duceu la avion. S-aș urcat în avion, după ce acel avion venise din altă cursă, din Austria. După aproximativ o jumătate de oră u ile s-șau închis. i, rotindu-se la 180ș 0 spre capătul pistei i-aș luat avânt după ce a parcurs aproape toată pista ca apoi

să se urce... să urce, zărindu-se ca o jucărie argintie în bătaia soarelui de după prânz.

Cu inima cât un purice am început a gândi la multe lucruri legate de Alexandra, nepoata mea. Îmi pare rău că nu s-a acomodat cu via a de medic din Germania,ț dar va pleca ca specialist, -atunci va fi stăpână peș meseria ei de Medic de familie.

Nu întotdeauna faci ce vrei, că nu se poate. Toate vin când trebuie să vină, mai ales că nu depind de tine.

Am plecat cu Ionu cu Toyota. O ma inăț ș puternică, de ”beton” i nu am sim it în ora nicio piatră,ș ț ș că străzile din centru sunt pline de gropi i chetroaie.ș A a-i Ia ul în vremurile noastre (2010-2012-...)ș ș

Am urmărit pata sclipitoare ce era avionul i mi-șam amintit de bombardamentul din 6 aprilie 1944, când zburau avioanele pe cer cu bombe - în al 2-lea război mondial. Eram copil, aveam 12 ani pe-atunci i eramș refugiată la Sibiu.

M-am cutremurat - apoi am luat-o la picior - cu ma ina i ne-am întors în ora .ș ș ș

Frumoasă după amiază a zilei de 21 aprilie 2013, o voi ine minte.ț

A a să fie... o amintire frumoasă, de neuitat, că amș condus pe cineva drag i nu o voi uita! Jur!ș

⌛⋇ ⋇

23 mai 2013

Un regal de neuitat

O zi de neuitat va fi pentru mine ziua de 23 mai 2013, deoarece am participat la o mare i frumoasăș festivitate pe care am numit-o că a fost un ”regal” al vremurilor noastre.

După ce aflasem de aniversarea a 80 de ani a lui Horia Zilieru, care avea loc la Muzeul Unirii, la ora 1700

m-am grăbit să ajung cât mai repede acolo în Sala de Adunări a lui Cuza de pe vremuri.

Începuse când eu am ajuns i... am constatat căș era arhiplină de oameni de înaltă inută morală cuț profesii diferite, care au venit să-l sărbătorească pe acest OM din urbia noastră, care prin munca sa a demonstrat că face parte din comunitatea ie eană a oamenilor cuș

talent. Frumoasa sală era aranjată în a a fel ca din celeș două rânduri de zeci de scaune i cu un culoar în mijloc,ș să po i vedea masa unde se afla cel sărbătorit cât i ceiț ș invita i, ce-l prezentau pe rând din sală, venind cuț zâmbetul prietenesc pe fa a lor serioasă.ț

Frumoasa Dna. Ichim, ” ărăncu a” Muzeului Uniriiț ț a deschis festivitatea, în care pe parcursul a două ore elogiile aduse lui Horia Zilieru au umplut sala cu slove din poeziile sale, cât i cu vorbele frumoase de laudă ceș s-au adus de oameni mari, care au ajuns i la urechileș celor din imensa tapi erie de pe peretele din stânga, cumț intri în sală.

Am găsit loc în rândul doi de scaune, aproape de u ă i am auzit tot ceea ce s-a vorbit. Cuvintele de laudăș ș la adresa lui Horia Zilieru, care împlinea 80 de ani peste 2 zile - pe 23 mai.

Gândeam, ce frumos gest s-a făcut ca oamenii din comunitatea noastră a Ia ului să-i sărbătorească peș oamenii care au lăsat i lasă ceva în urma lor, indiferentș de profesia sau meseria lor, care să înnobleze ora ulș nostru. Timpuri, timpuri i iar timpuri, care scot în fa aș ț urbiei i-i sărbătoresc pe acei oameni care în via ă auș ț făcut i fac dovadă că profesia i munca lor a contribuitș ș la dezvoltarea i urcarea Ia ului pe un podium i să-lș ș ș sărbătorească pe acest om de lângă noi, talentat, care lasă în urma sa ceva înalt în via a culturală sau tiin ificăț ș ț - Bravo lor, să-i cunoască tot mapamondul!

Am încercat a spune i eu câteva cuvinte de laudă,ș deoarece îl respect ca om i poet i l-a numi ”astru” alș ș ș

poeziei ie ene. Frumos, emo ionant a fost totul, până laș ț închinarea unui pahar de vin ro u - sângele fierbinte alș românului - chiar dacă nu-i moldovean, ci din Arge .ș

Când să plec, furtuna a venit cu stopi uria i, a a căș ș am stat încă aproape o oră. Apa a spălat praful, zgura, noroiul de pe străzile ora ului ”demolat” aproape i l-aș ș umplut cu versurile lui Horia, cât i cu melodia Baladeiș lui Ciprian Porumbescu, interpretată de o feti ă cu plete.ț

Frumos, frumos, emo ionant, a fost totul - a fostț un regal!!! Pe care-l salut - cu multă dragoste i respect.ș

⌛⋇ ⋇10 martie 2013

Proces... judecată... hărmălaie

La prima oră, diminea ă, urcam scările înț serpentină a Judec. Civile spre etajul superior, unde avea un proces av. Vonica Romul.

Avea o clientă de vârsta mea, pe care o apăra cu dârzenie împotriva oarecum a Statului, a Casei de Pensii Ia i, care-i ”mâncase” pu in din pensie.ș ț

Am ajuns cu greu la etaj, doarece, fiind în spirală, treptele nu erau egale ci într-o parte erau mai mici i înș partea cealaltă erau mai late... i cum avocatul nu preaș vede, ducându-l de bra cu putere, când am ajuns sus laț etaj de abia mai respiram. -apoi i picioarele mele auȘ ș început a nu mai ine. O tragedie pentru mine, dar ăsta eț adevărul, sunt ani i ani în care ele au func ionat bine.ș ț Adevărul este vârsta i compozi ia organismului, căruia-ș ț

i lipse te ceva... nici doctorii nu tiu. Dureros darș ș adevărat.

i... ajun i la etaj, ne-am îndreptat spre sala 2,Ș ș dosarul era nr.41.

Am intrat în sală, ne-am ocupat locurile, adică avocatul o bancă specială pentru avoca i i eu în spateleț ș lui. edin a a început, în prezen a judecătoarei dinȘ ț ț completul respectiv. Lume i iar lume - de tot felul,ș avoca i, de inu i, poli ai, clien i i martori.ț ț ț ț ț ș

Când au intrat completurile de judecată, ne-am sculat în picioare ca respect pentru justi ie i chiarț ș persoanei - judecători ai statului nostru, ce au un mare rol - de a face dreptate.

Cei care au urgen ă la judecător î i strigă nr.ț ș curent al dosarului cu glas tare, ca să fie lua i mai înainteț la judecare.

Foială, brambureală la început, plimbare la dosare, care se iau de la grefier pentru a fi studiate de avoca i, discu ii în oaptă câteva minute... apoi începeț ț ș judecarea. Dosarul av. Vonica are nr. 41 i el a strigatș mai înainte, dar lipsesc avoca ii păr ii adverse -atunciț ț ș se mai amână până apar avoca ii păr ii adverse.ț ț

Trist, că ar trebui ca dosarele să fie puse în a a felș ca nimeni să nu mai fie a teptat. Cred că vinovat eș computerul, că nu a fost atent.

Un gust amar î i lasă priveli tea din sală.ț șÎn primul rând, se dă căldura mai mare care te

mole e te, te face ca o cârpă, mai bine zis o meduzăș ș moale, lipită de scaun, numai bine de dormit. Sala fiind

mică, imediat s-a încălzit, i de prezen a zecilor deș ț suflete din sală.

Pe jos, pe parchetul de stejar, numai gumă de mestecat aruncată-n timp, stă înnegrită i înfiptă bine-nș podea i râde de tălpile ce o calcă sau le înjură, mai alesș pe cele ale color vinova i, ale pârâ ilor.ț ț

Dosarele sunt judecate unul câte unul, divor uri,ț încredin ări de minori se derulează foarte rapid,ț deoarece lipsesc probe, martori etc., ce neserio i suntș oamenii, chiar dacă suntem într-o institu ie de judecată.ț Este dezolantă priveli tea - mai ales că nici nu se aude ceș spune judecătoarea, deoarece amplificarea nu merge. Trebuie urechi ”mari” pentru a prinde tot ce se discută.

Au tot a teptat să vină i avocatul păr ii adverse,ș ș ț dar nu a apărut i aproape că s-au terminat de discutatș dosarele din această zi.

Departe de a vedea o judecată cum vedem la televizor, deoarece i-n justi ie trebuie o educa ie aș ț ț clien ilor, a reclaman ilor, cât i a pârâ ilor.ț ț ș ț

Nefiind în sală av. păr ii adverse, am stat mult,ț cam vreo 2 ore i l-am a teptat, nervi i tusă, tuse iș ș ș ș sughi uri, căci răcelile sunt în plină ”via ă”. Ele danseazăț ț rumba printre noi i ne iau în rumba lor câte unul, câteș doi (A a-i rumba pe la noi), numai că acest dans faceș ravagii printre cei cu imunitate zero. Eu sunt pălită de un dans macabru a romantismului dur al răcelilor - virozelor de sfâr it de iarnă. Lini tea din sală eș ș întreruptă de câte o strigare a grefierei, care strigă nr. dosarului i a reclaman ilor cât i a pârâ ilor.ș ț ș ț

Timpul a trecut repede - a a mi s-a părut -ș procesul av. Vonica a fost amânat pentru aducerea de acte - -apoi judecata propriu-zisă. Care pe care, a a-iș ș treaba la judecată în zilele noastre.

Am amor it de atâta stat. Am părăsit sala i amț ș coborât la vestiar, de unde Vonica Romul i-a luatș pardesiul i pălăria. A mai trecut o zi pentru mine, cât iș ș pentru Vonica i clien ii săi.ș ț

Succes...!!! peste o lună.

⌛⋇ ⋇16 iunie 2013

O zi de duminicăăă!

În ultima vreme zilele mi se par scurte... acum e diminea ă... i pu in timp trece i se-ntunecă. A a mi seț ș ț ș ș întâmplă în al vie ii mele curs.ț

i a a... de diminea ă am plecat la drum, nuȘ ș ț aveam niciun plan făcut dinainte decât câteva lucruri mai serioase de făcut, era duminică.

Cu geanta pe umărul pe care am descoperit o mică ”cocoa ă”, am luat un taxi i m-am oprit la av.ș ș Vonica, prietenul meu drag de câ iva ani, care măț a tepta să-i citesc întâmpinarea din procesul său care seș va judeca mâine, 17 iunie la Curtea de Apel Ia i. La primaș oră diminea a am ajuns rapid la etajul 5 i apoi m-amț ș îndreptat spre ap. nr.20.

U a find deschisă, am intrat. Mă a tepta cuș ș rechizitorul în mână. L-am sărutat pe frunte i i-amș

mângâiat mâna cu buzele mele ca semn de respect iș amici ie mai specială i o deplină apreciere.ț ș

- Te a teptam să vii, mi-a zis cu un zâmbet camș ” ters”. Mă supără tusea asta i nu mă simt chiar bine.ș ș

I-am făcut un ceai, -apoi a ezându-mă lângăș ș scaunul lui am început cu glas cam răgu it a-i citi foaia 1ș din lucrarea sa - Întâmpinare în procesul cu C.A.S.Is.

i uite a a trecu mai mult de o oră până când euȘ ș terminai toate motivele descrise i-n recursul dosaruluiș său cu nr. X/2013.

Amândoi l-am sintetizat i apoi am punctat cele Vș motive pentru a se continua procesul - prin recurs.

L-am privit cu admira ie oarecum, deoarece, fiindț bolnav, se lupta pentru a- i recăpăta ni te drepturiș ș stipulate în ultimele hotărâri ale OU6.

Am încheiat lucrarea, i-am pregătit un ceai -apoiș am părăsit odaia în care se găsea aerul sălii de Tribunal - sobră, rece i de multe ori îndoielnică.ș

Am coborât i am luat-o la picior - nu mă dureauș încă - spre Coaforul din Pia a Unirii.ț

Ajungând - am urcat la etaj la salonul de pedichiură i coafură, unde mai erau cliente rătăcite iș ș azi, duminică.

După bine ele i salutul de diminea ă, micu a Dnăț ș ț ț Marcela, pedichiurista, m-a plasat în vasul de înmuiat picioarele, de fapt a bătăturilor care îmi fac via a cuț sughi uri i amărăciune, mai ales când vin ploile spreț ș Ia i. Dar înainte de asta, coafeza, plăcuta Dnă Margaretaș mi-a pus bigudiuri i apoi la cască i... un pic m-am uscat.ș ș

La scosul celor trei bătături înfipte bine în talpă iș degetele mci, m-am cam strâmbat - mă dureau, dar ce să-i faci, a trebuit să sufăr ”un peu”. Gata pedichiura - iș apoi m-am întors la coafeza care m-a făcut ”frumoasă”. Râd când scriu, dar uitându-mă bine în oglindă am descoperit că totul e încă bine - riduri pu ine, cearcăneț deloc, doar musta a i sprâncenele mai bogate. Am oftat,ț ș căci totu i sunt 80 de ani în spatele pu in coco at... deș ț ș vreme, care duce desaga cu ei înăuntru. În ultima vreme e cam grea i mă cam coco ez un pic... mai tare. ș ș

Ajunsă acasă am descoperit că o altă Camelie a intrat pe u ă. Este aceea de Duminică, 16 iunie 2013.ș

⌛⋇ ⋇

14 iulie 2013

Un ”bob” de adevăr!

E sâmbătă i stau acasă, căci avocatul meu nu maiș are nevoie de mine, deoarece familia sa îl ajută năvălind ca... nu cumva să le scape averea pe care a adunat-o acest brav om, mai ales bărbatul Salvadore, care ar fi în stare să înconjoare globul pe jos; dar nu pentru seniorul V, ci pentru banii ce îi va primi... mai târziu! după... E ora prânzului i stau singură la masă, nu am cu cine de faptș

i de drept.șMă uit pe fereastra deschisă de la bucătărie iș

privirea se opre te pe ni te crengu e de tei a cărorș ș ț floare abia acum s-a deschis. Târziu i pentru ele, darș fiind mai la umbră, s-au mai odihnit ca ”mierea” din vârful lor să se mai concentreze.

Acest tei uria mi-a păzit fereastra i miculș ș balcona zeci de ani lumină doar crengu ele i frunzeleș ț ș

lui au mai privit prin sticlă fe ele noastre din ace ti ani,ț ș 56 la număr, mul i la număr.ț

Parcă fiecare înghi itură a mea e cu noduri, de abaț intră pe tunelul esofagului - e plină de amărăciune i cuș lacrimi stropită chiar din lingură.

E lini te-n jur, parcă prea lini te i mă întreb:ș ș ș unde s-o fi dus tumultul vie ii anterioare?ț

O lingură, două, trei a mers, a alunecat ca săniu aț de pe deal la vale, acum se mai opre te, mai spun of iș ș gâfâiala nu se mai opre te. De ce oare?ș

E ceea ce noi o numim scleroză - o bătrâne e camț devreme! Nu-i po i face nimic, nimic. Te ui i în oglindăț ț cum în fiece zi apare câte un punct, o tăietură-linie -șapoi se-ncre e te. Degeaba dai cu cremă i î i rote tiț ș ș ț ș degetul de zeci de ori - tot nu dispare ridul - liniu a.ț

i uite a a noaptea a venit. A tept să mă sune,Ș ș ș dar cine să mă sune la prânz, poate la cină.

Cine mai are grija mea - nici eu, că uit sau n-am timp. Adie vântul i crengu ele se mi că dând discret,ș ț ș încet că-s de acord cu ce spun eu - in cu mine, deoareceț ele au lumea străzii Păcurari la picioarele trunchiului. A trecut parfumul florilor de tei i odată cu el a mai trecutș un an pentru mine - cine tie ce va fi peste... un an...ș pentru nimeni, chiar dacă e înfipt bine în pământ.

i uite a a... am terminat de mâncat ni el pane,Ș ș ș ț făcut de mine... a fost gustos, mai ales că a fost uns cu gânduri frumoase despre parfumul florilor de tei, care anul acesta a luat cu el i suflarea colegului lui Nelu, peș Carmil.

Stupidă e via a - cu tot tacâmul ei învăluit în lunaț iulie de un parfum suav de tei... pu in trecut.ț

Mâine la prânz nu tiu ce voi servi, să treacăș noaptea i voi vedea i auzi dacă picăturile de ploaieș ș prognozate vor veni.

Le a tept - a fost un ”bob” de adevăr.ș

⌛⋇ ⋇

27 iulie 2013

Fo netul frunzelorș

... Stau i ascult discretul fo net al frunzelor, alș ș zecilor, sutelor de frunze din curtea fermei a unui prieten, la care am fost invitată cu bunul meu prieten de suflet Romul V.

Este la ară, la Holboca această fermă a unui omț harnic, destoinic, în elept care are probleme - legate deț ferma sa.

În spatele casei de pe str.Viilor este un chio c deș lemn frumos croit i acoperit cu sticlă colorată, aici amș luat masa - de fapt un grătar serios, din carne de porc iș de pui mare.

Până a sosi grătarul, am ascultat cu urechile ciulite fo netul frunzelor copacilor din jurul acestuiș chio c de lemn, făcut din bucă i de scândură late de 10ș ț cm i înalte după pozi ia ce o ocupau.ș ț

Frumos concert am ascultat până am început a mânca.

Vântul bătea i răzbătea prin aceste ipci cu altăș ș intensitate, deci cu note diferite ie eau micile melodii deș o acurate e i tonuri diferite date de pala de vânt careț ș bătea i dintr-o parte i din alta.ș ș

Îmi gâdilau urechile cu sunetele lor discrete, ce încercau a-mi spune ceva... mie în acea zi.

Parcă se certau frunzele - erau întoarse de vântul din curtea casei -apoi fo netul lor era mai discret, maiș ș aparte, parcă războiul lor nu se terminase, chiar atunci când stăpânul casei adusese grătarul ca să-l servim. Ah... Ce miros de grătar natur ce te îmbia de a te servi înainte de a fi tăiat.

Gata friptura, grătarul, cârnatul oleacă afumat cu salata i... la mâncat!ș

Lini tea văzduhului i calmul crengilor a făcut caș ș toate bunătă ile de pe masă să fie ingerate rapid. Mai neț vizita câte un puigan după o firimitură de pâine, dar toâi mâncam... era bun totul. Ne era foame, -atunci nimeniș nu se mai uita decât la friptura sa.

Câ iva puigani ua stat i ei pe loc, probabil seț ș uitau la noi cum devorăm grătarul de pui i de porc, cuș cârna i ro iatici alături.ț ș

Lini te... lini te - se mânca!ș șTotul s-a consumat ce a fost încălzit i făcut grătarș

- nu mai spun salată din diverse - ro ii, ardei, ceapă etc.șAm mâncat cât trei - totul a fost OK.

Ce mult înseamnă o mână de gospodar i oș gospodină - iese totul ca la carte.

Priceperea lor ne-au arătat-o nouă, celor care stau la târg i unde totul cumpără cu bani grei.ș

A fost un prânz numai dintr-un fel, dar care a însemnat mai mult... a fost bun i sănătos i s-a închinatș ș totul cu apă plată. A fost fantastic la care i mu cateleș ș ro ii din vasele de flori din chio c i-au întorsș ș ș florescen a spre masa cu bucate - dorind ca i ele săț ș savureze mirosul grătarului.

Ne-am ospătat ca la o mică curte de domni - domnească.

Fructele aduse au fugărit friptura rămasă iar salata dispăruse, era foarte gustoasă, deoarece gospodina o mărun ise ca să o putem mesteca cuț ”piesele” din gură.

i uite a a... după aceea a urmat discu ia întreȘ ș ț avocat i client, la un nivel înalt.ș

Totul s-a terminat cu bine i laude, iar noiș (avocatul i eu) am ajuns înapoi în fa a Taromului. Eraș ț deja cam târziu pentru discu ii i păreri... i dispăruseț ș ș

i... fo netul frunzelor.ș ș

⌛⋇ ⋇

10 august 2013

Un suflet nobil

O zi de vară - a lunii august 2013, fierbinte, foarte secetoasă i fără oxigen în aer.ș

În multe zile am sim it că aerul ce trebuie inspiratț de mine nu era în jur, îi lipsea oxigenul din cauză că nu-l mai aducea vânturile dinspre Carpa i sau Basarabia. Oț atmosferă apăsătoare, care mă panica, mai ales că aveam senza ia că nu pot respira...ț

De multe ori stau i mă gândesc despreș bătrâne ea mea. Îmi este foarte urât când deschid u a iț ș ș înăuntru nu suflă nimeni. Toată orătăniile din ”vatra” mea sunt din cârpe, burete, plu i por elan.ș ș ț

Sunt frumoase, dar n-au via ă. Toate îmi vorbescț pe limba lor, care e tradusă de creierul meu pe moment,

-atunci în eleg i simt că mă compătimesc.ș ț șÎmi picură o lacrimă pe foaia de hârtie, pe care

încerc a scrie despre nobilul suflet al lui Ionu . În urmăț

cu 26 de ani, chemată urgent la Maternitatea Cuza Vodă să-l văd, fiind proaspăt născut, am descoperit un căpu orș cu părul blond, cârlion at, un nas acvilin i-un trup micț ș de 3,2 kg. Era ca o păpu ă vie. Anii s-au scurs, au trecutș repede. L-am condus la grădini ă, la coala I-IV la liceulț ș de muzică, apoi la Negruzzi i la Facultatea de Medicină.ș Acum e rezident în anul I la Chirurgie Vasculară.

E ca un brad, coborât din Mun ii Dornei, Obcineleț Bucovinei - cu păduri de brad i foioase cu frunzeș argintii.

Frumos a fost totul, chiar dacă au fost i zile plineș de negură pentru noi. El a crescut i trupul lui este ca alș unui gladiator roman.

Păcat că bunicul lui - Nelu - plecat de mult în lume umbrelor, nu-l poate vedea - s-ar bucura nespus. Îl iubea ca pe ochii lui din cap. Aseară mi-a făcut o vizită de vreo 40 de minute, povestindu-mi de mica vacan ă făcută înț Belgia, care l-a impresionat mult tare.

- Bunico, să tii că plec la anul!șL-am privit pe acest tânăr dornic de muncă, de

treabă, pentru a îngriji i ajuta oamenii.șMă uitam la el i nu-mi venea să cred că acum zeciș

de ani în urmă am fost prima care i-am văzut fe i oaraț ș lui ro ie încă.ș

Fusese ziua lui i eu i-am oferit 50 de lei,ș deoarece îl rugasem să-mi ia o lămâie. A venit cu o lămâie mică ca de 1 leu. Mi-a zis:

- Bunico, nu am avut decât 1 leu - sunt sărac, prăpădit, nu-s doctor. Voi fi când voi avea i... bani!ș

Zâmbetul i-a pierit de pe fe i oara lui iar eu amț ș sim it că lacrima de pe obraz a căzut în mâna mea. Eraț fierbinte, căci adunase în ea tot necazul lui.

Mi-a fost oarecum milă de el, dar am apreciat că ultimul leu l-a dat pe o lămâie micu ă - pentru mine. Aț ț plecat... i bancnota de 50 de lei a lăsat-o pe scrinul de peș hol.

L-am strigat i i-am pus-o-n buzunar. L-am auzitș spunând:

- Bunico, până la pensie mai sunt 4 zile, ce mănânci?

Sufletul m-a durut dar iubirea fa ă de el iț ș respectul meu a crescut căci am descoperit - un mare suflet nobil! Poate îl voi putea recompensa vreodată. Precis voi câ tiga la Loto... -atunci! ș ș

Rar întâlne ti un SUFLET NOBIL... TÂNĂR!ș

⌛⋇ ⋇

25 august 2013

O mărturisire tristă

Oare de ce îmi este frică de singurătate? Oricât aș face ceva, oricât m-a gândi la cineva sau pregătesc unș festin, tot sunt singură, numai eu i sufletul meu, pustiitș în ultima vreme din cauza celor care-mi sunt în jur, chiar dacă sunt ai mei. De multe ori mă gândesc să plec departe, dar unde? Peste tot sunt oameni răi, cu dorin eț de răutate. Eu ce pot face? Nu mai pot să mă apăr... iș apoi m-am umilit destul în ultimii ani de via ă.ț

Privesc cerul albastru, fără nori, i-mi spun căș via a e cel mai frumos dar dat de Cel de Sus. E scump, eț foarte scump i nu există niciun pământean să i-o aducăș ț înapoi.

Stau i scriu aceste rânduri, ca pe vremuri peș atlasul lumii, care-mi stă pe picioare, eu stând pe scăunelul meu - pe el am scris 22 de căr i.ț

Mâna îmi merge mai încet decât înainte, poate e din cauză că mă doare încheietura sau gândurile îmi vin mai încet, cu frazele pline de adevăruri... de bucurii sau durere.

Mă gândesc că visul meu de iubire, afec iune s-aț spulberat de mult tare - i e greu să-l găse ti, să-l men ii,ș ș ț ca să- i fie bine, chiar dacă încerci să- i cau i un sufletț ț ț cald, nu reu e ti să te apropii de sufletul lui - care a fostș ș al altcuiva i-apoi concep iile vremii te pun la zid i- iș ț ș ț distrug inima.

Trebuie să te resemnezi, i a a mergi maiș ș departe, de unul singur.

De ce sufletele în vârstă nu mai pot a- i arătaș afec iunea fa ă de altcineva?ț ț

i uite a a am crezut că prietenul meu de câ ivaȘ ș ț ani - îmi este un prieten adevărat - dar m-am în elat,ș deoarece fiind cineva cândva, i-a rămas încă autoritatea avută i nu am putut a-l schimba pu in, să fie un dramș ț mai ”pământean”.

Să-mi mângâie o mână sau obrazul, care-mi va spune mult mai mult decât cuvintele.

-apoi i ai mei sunt la fel. Ei cred că dacă e ti înȘ ș ș vârstă o mângâiere, o vorbă frumoasă, o îmbră i are nu-ț și este permis. Oare de ce?ț

Nu suntem i noi calzi, cu sentimente, cuș afec iuni, chiar dacă suntem bătrâni i bolnavi?ț ș

Sunt mărturisiri triste, chiar dacă le spun deschis fără a ascunde ceva - totul este adevărat.

Nu tiu câte zile mai am de trăit - dar a dori ca iș ș ș eu să fiu măcar o zi iubită de ai mei, fără vreun interes.

i uite a a... a trecut ziua de 25 august, numai euȘ ș cu ziua i preocupările mele.ș

Am fost la pedichiuristă diminea a, apoi laț farmacie, -apoi acasă în Păcurari 22. ș

Doream ca atunci când deschid u a să găsesc peș cineva drag - care a fost cândva - dar nu mai este. Ai mei sunt la mare, au plecat fără a-mi spune: La revedere, mamă! Numai Relu m-a salutat. Frumos din partea lui, căci i el are o mamă. Eu parcă nu am pe nimeni.ș

Păcat... mult am făcut pentru ei, dar asta e sarcina părin ilor până mor. A a în eleg unii copii, fără a aveaț ș ț grijă de părin ii lor la bătrâne e.ț ț

A tept un telefon.ș

⌛⋇ ⋇

3 septembrie 2013

Durere

Durere, durere i iar durere a sufletului meu hai-șhui. Îi spun a a, deoarece încercă a bate la por ileș ț sufletelor celor iubi i din familia mea.ț

E dureros că am ajuns să spun a a ceva. Suntș singură, un suflet rătăcit printre ai mei i cei din jur.ș

Caut să-mi ocup timpul, să uit că mai exist ca om cu sânge cald i o inimă care mai bate încă... nu tiu cât!ș ș

Nu doresc de la via ă decât o vorbă bună, caldă,ș să-mi mângâie sufletul meu pustiit de vreme.

Am scris câteva zeci de căr i, toate din suflet, cuț suflet pentru cei ce vor citi cu suflet.

A tept să-mi calce pragul cei ce au din al meuș trup... un dram, o picătură de dragoste i o căldură careș să-mi ajungă la inima mea bolnavă.

Oare de ce unii au parte de o via ă lini tită, tiindț ș ș că cineva îi iube te? Eu toată via a am luptat cu ”VIA A”,ș ț Ț ca să ne fie bine, să nu ne gândim la ziua ce vine că nu avem ce mânca sau îmbrăca.

Este sfâr itul verii, a unei veri cam fierbin i, cândș ț nu aveam destul aer - sim eam că oxigenul plecase dinț calea mea, -atunci parcă nu mai existam. Încetul cuș încetul m-am obi nuit să nu am aer curat ca să-l inspirș cum trebuie i de aceea a trebuit a-mi schimba via a -ș ț dar în rău.

Este mai rău fără rău - produs de via a meaț existentă în vara anului 2013.

Poate anul 20...13 (restul) va schimba ceva în via a mea în toate direc iile, dar eu voi opri numai unaț ț care este iubirea, dragostea umană dintre oameni. Asta-mi doresc de mult, de când am rămas singură. Sufletul meu pereche s-a dus de mult i a lăsat un gol în sufletulș meu. Am încercat a umple golul; dar m-am în elat, căciș nu poate fi umplut de nimeni, care să fie la fel ca el.

Tot m-am rotit în vreo 14 ani să-mi fie bine - să nu simt lipsa celui care l-a umplut; dar degeaba, căci nimeni n-a încercat să-mi mângâie capul i să-mi sărute mâinileș ”muncite”. Acum ele arată bine, căci munca le-a înnobilat. Ha, Ha, i acum nu mai trebăluiesc ca peș vremuri, de abia acum sunt o ”doamnă”, cu tot dischisul. A a zic, dar nu pot, mai ales că eu doresc să tiu că măș ș iubesc ai mei cu adevărat, nu pentru ceea ce cer ei, bani!

Oare tiu ei ce este în sufletul meu? Nu tiu căș ș altfel nu s-ar purta a a - cum se comportă acum. Se poateș trăi acum i fără comunicarea între cei din aceea i clasă,ș ș deoarece fiecare are treaba lui, dorin ele lui, câ tigurileț ș

i ideile lui.ș

Stau cu durerea mea alături: i cea sufletrască iș ș cea trupească. E foarte greu să le dai deoparte, căci e bătută-n cuie, fie în inimă, fie în picioare, mâini etc.

Îmi vine a râde de filozofia mea acum la vârsta mea de 80 de ani, deoarece în loc de 8 pot scrie altă cifră de la 1 ... 8, dar nu câ tig nimic, căci toate sunt la fel. ș

Durerea este durere i e greu să-i diminueziș intensitatea... trebuie cu răbdare să-ncerci, -atunci veiș vedea ce rău este fără durere.

Rău cu rău, dar mai rău este fără rău.E adevărat!

⌛⋇ ⋇

ing. Camelia Nistor

Titlurile apărute sub semnătura autoarei

Crima dublă din Strada Smârdan, roman poliţist; Ed. Junimea, Iaşi, 2005

Tulpiniţa asasină, roman poliţist; Ed. Princeps Edit, Iaşi, 2005

Regăsirea, Ed. Sedcom Libris, Iaşi, 2005 Dragă profesore, citeşte-mă!, Ed. Princeps Edit, Iaşi, 2006 Viaţa ei a fost o tragedie, Ed. Princeps Edit, Iaşi, 2006 Violul, Editura Princeps Edit, Iaşi, 2006 Povestiri la gura sobei, Ed. Sedcom Libris, Iaşi, 2006 Blestemul, Ed. Sedcom Libris, Iaşi, 2006 Aveţi o ţigară bună... în plus?, Ed. Sedcom Libris, Iaşi,

2007 Micul circar, Ed. Sedcom Libris, Iaşi, 2007 Calvarul măicuţei Maria, Ed. Sedcom Libris, Iaşi, 2007 Iubire târzie, Ed. Sedcom Libris, Iaşi, 2008 Ororile trecutului, Ed. Timpul, Iaşi, 2008 Fluturele de noapte, Ed. Timpul, Iaşi, 2009 Vieţi zbuciumate, Ed. Timpul, Iaşi, 2010 Făptura mea. Caligrafii sentimentale, Ed. Timpul, Iaşi,

2011 Fabule, Ed. Stef, Iaşi, 2011 Mărturisiri, Ed. Stef, 2012;

Bastardul, Ed. Timpul, 2012; El şi Camelia, roman autobiografic, Ed. Stef, 2012;

În curs de apariţie, sub aceeaşi semnătură

Zeci de articole (jurnalistică) – Ziarul de Iaşi, manuscris

Postfaţă

Filele de poveste se scriu cu sufletul. Fiecare om are un drum de urmat… şi are o călătorie

de făcut. Iar această călătorie se numeşte: viaţă.Drumul nu este întotdeauna lin. Pe parcursul călător-

iei întâmpinăm obstacole şi chiar şi oameni care încearcă să ne oprească din mers sau să ne abată de la calea noastră.

Nu ştim niciodată ce oameni ni se vor alătura în călătoria noastră şi nici cât timp ne vor însoţi. Unii vor rămâne în urma noastră, pe neaşteptate, fiindcă acolo se va încheia călătoria lor. Aceste despărţiri vor fi cel mai greu de suportat... Cu toate acestea, noi trebuie să ne continuăm călătoria...

Nu vom călători niciodată singuri… pentru că mereu ni se vor alătura fel şi fel de oameni. Fiecare om pe care îl vom întâlni ne va învăţa o lecţie şi ne va oferi o amintire. De la fiecare vom învăţa ceva despre noi, despre iubire, despre ură, despre prietenie şi despre viaţă.

Călătoria noastră nu va fi mereu plăcută. Nu în-todeauna vom avea parte de peisaje frumoase, nu întot-deauna vom avea parte de căldura Soarelui. Va trebui să în-fruntăm nori, ploi şi ninsori, iar uneori furtuni care ne vor răvăşi sufletul.

Vor exista momente în care ne va fi teamă de nepre-văzutul care ne aşteaptă înaintea noastră, când vom dori să abandonăm călătoria, dar vom găsi mereu forţa de a merge mai departe şi un motiv pentru a dori să vedem ce ne va oferi drumul ales...

Nu ştim niciodată cât va dura călătoria noastră şi nici ce surprize ne aşteaptă în fiecare zi a ei. Dar avem certi-tudinea că pe tot parcursul călătoriei cineva ne va însoţi mereu: şi atunci când vom fi foarte fericiţi dar şi atunci când vom fi căzuţi la pământ. Acel cineva este Dumnezeu.

Așa s-a scris o nouă filă de poveste… cu lumini, amintiri și, cel mai important... picături de viață.

Editoarea

Cuprins

Dorul de scris................................................................................5Telefonul de la ora 2200.................................................................9Telefonul de la ora 23.................................................................15Un sărut "îmbolnăvitor".............................................................18Cu ce ţi-am greşit, Doamne?.......................................................20Mă cam lasă memoria................................................................23Parcă nu-s eu!.............................................................................25O descoperire tristă....................................................................27Un regal de suflet.......................................................................30pentru mine a fost!.....................................................................30Nu totul se pedepseşte,..............................................................33chiar dacă e rău!.........................................................................33De ce?.........................................................................................36Neputinţă şi durere.....................................................................39A şti carte e lucru mare...............................................................42O zi de 13....................................................................................45Un strigăt de disperare...............................................................49De s-ar putea..............................................................................52Disperare şi rugăminţi................................................................55Suflet de mamă...........................................................................58Aştept căldura... primăverii........................................................61Carte şi lumină............................................................................64Părerea mea...............................................................................67Babele.........................................................................................70O picătură n-a curs.....................................................................73Despărţirea.................................................................................76

Baia.............................................................................................79De ce câteodată inima ”picură”?................................................81O aniversare deosebită...............................................................84Lumină din lumina Domnului......................................................88Pomenirea..................................................................................921 Mai...........................................................................................96”Floarea de colţ” a Bucovinei....................................................100Un mic regal!............................................................................104Sfârşit de mai............................................................................107Ploaia de mai............................................................................109Un mare ”eveniment”...............................................................112O despărţire tristă.....................................................................120Ce aş putea face?......................................................................122O clipă de odihnă!.....................................................................125Reflecţie....................................................................................127Inima mea mă cam lasă!...........................................................130O plimbare prin plămâni...........................................................132Aşteptarea................................................................................135Este mai frumoasă!...................................................................137Sunt un nimeni… un nimic….....................................................140Linişte în sala 1 a Curţii de Apel................................................143Sala nr. 1 a Judecătoriei Iaşi......................................................145O zi de neuitat..........................................................................147Sclipeşte pe cer.........................................................................151Un regal de neuitat...................................................................154Proces... judecată... hărmălaie..................................................156O zi de duminicăăă!..................................................................159Un ”bob” de adevăr!.................................................................162Foşnetul frunzelor....................................................................164Un suflet nobil..........................................................................167O mărturisire tristă...................................................................170Durere......................................................................................173