1

2

3

Cuprins Aşezare, caractere generale 11 Subunităţile de relief şi turistice 16

A Piatra Mică 17 Curmătura Pietrei Craiului 18

B Piatra Craiului (Piatra Craiului Mare) 19 Creasta Pietrei Craiului 19 Vârful Turnul 20 Creasta Nordică 22 Creasta Sudică 24 Abruptul Nord-Vestic 25 Padina Închisă 26 Padina Popii 27 Valea Ciorânga şi Padina lui Râie 28 Padina lui Călineţ 28 Valea Podurilor 30 Valea Ciorânguţei, Valea Vlăduşca 31 Valea Spârlei 31 Bârsa Tămaşului 32 Abruptul Vestic 32 Umerii Pietrei Craiului 34 Valea Padina Lăncii 35 Peretele Central (al Marelui Grohotiş) 36 Muchia Roşie, Peretele şi Valea Piscul

Rece

36 Muchia şi Valea lui Ivan, Valea Urzicii 37 Abruptul Estic 38 Valea Curmăturii, Valea Cheii 39 Valea Vlăduşcăi, Valea Cheii de sub

Grind

40 Valea Căpăţânilor, Valea Steghii, Valea

Funduri

41 C Pietricica 42

Relieful Carstic 43 Peşterile 44

4

Cheile 49 Alcătuirea geologică 51

I Şisturile cristaline 52 II Formaţiunile sedimentare 52

Clima 55 Flora şi vegetaţia 63

I Zona forestieră 65 II Zona alpină 67

Fauna 73 Monumente ale naturii şi rezervaţia 75 Completări la toponimia Pietrei Craiului 81 Căi de acces 85 Cabane şi refugii 89 Scheme şi diagrame 92 Harta generală a munţilor Piatra Craiului 97 Trasee turistice 98

1 Zărneşti – Cabana Plaiul Foii – (ramificaţie pe traseul Anghelide) – Refugiul Spârlea – „La Lanţuri – Piscul Baciului (vârful La Om) – Refugiul Grind – „La Table”

98 2 Zărneşti – Cabana Gura Râului – Poiana

Zănoaga – Cabana Curmătura – Şaua Crăpăturii – Valea Crăpăturii - Zărneşti

116 3 Zărneşti – Zona fostului refugiu Diana –

Brâna Caprelor – Şaua Padinei Închise pe creasta nordică a Pietrei Craiului – Cabana Curmătura – Prăpăstii - Zărneşti

122 4 Zărneşti – Prăpăstii – Valea Vlăduşca –

Poiana Vlăduşca – „La Table” – Bran sau Zărneşti prin satul Peştera

143 5 Satul Podu Dâmboviţei – Cheile

Dâmboviţei – Valea Dâmboviţei – Valea lui Ivan – Drumul Grănicerilor – Curmătura Foii – Cabana Plaiul Foii

156 6 Comuna Dâmbovicioara – Peştera D-

5

mbovicioarei – Cheile Brusturetului – Cabana Brusturet – Stâna din Funduri – „La Table”

167 7 Comuna Dâmbovicioara – Satul Ciocanu

– Poiana Grindului – „La Table”

176 Traseul de creastă al Pietrei Craiului 182

8 Creasta Nordică: cabana Curmătura - Şaua Crăpăturii - vîrful Turnul - Şaua Padinei Închise - vîrful Padina Popii - zona refugiului de la Vîrful Ascutit

183 9 Cabana Plaiul Foii – Curmătura Foii –

Cerdacul Stanciului – Valea Urzicii – Şaua Funduri – Stâna din Funduri – „La Table”

205 10 Cabana Plaiul Foii – Zona fostului

refugiu Diana

228 11 Cabana Plaiul Foii – Plaiul Runcului

(Muchia Ţânţârenilor) – Vârful Tămaşul Mare

230 12 Cabana Plaiul Foii – Valea Dâmboviţei

(cu legãturã pe la Dracsin pentru masivul Iezer-Pãpuşa) (si traseul în sens invers)

233 13 Cabana Plaiul Foii – Rudăriţa – Şaua

Lerescul Mic

235 14 Cabana Curmătura – Padinile Frumoase –

Creasta nordică a Pietrei Craiului (zona refugiului de la Vîrful Ascutit) (si traseul în sens invers)

237 15 Cabana Curmătura – Piscul Mărtoiu –

„La Table” – Poiana Grindului – Curmătura Groapelor – Satul Sirnea (si traseul în sens invers)

241 16 Cabana Curmătura – Satul Peştera 251 17 Cabana Curmătura – Şaua Crăpăturii –

Piatra Mică – Poiana Zănoaga – Cabana Curmătura (traseu în circuit)

254

6

18 Padina Hotarului 258 19 Padina Şindileriei - vîrful Turnul 161 20 Zona fostului refugiu Diana - Padina

Popii - vîrful Padina Popii

264 21 Valea Dîmboviţei - Valea Tămaşului

- Curmătura Foii

267 Caracteristica traseelor în perioada zăpezilor 270 Clasificarea traseelor alpine 272 Trasee alpine 276

22 Artera de bază: Valea Crăpăturii 276 23 Artera de bază: Padina Închisă 285 24 Artera de bază: Padina Popii 314 25 Artera de bază: Brâul Ciorânga Mare 349 26 Artera de bază: Padina lui Călineţ 375 27 Artera de bază: Valea Podurilor 426 28 Artera de bază: Marele Grohotiş 447 29 Artera de bază: Padina Şindileriei 476 30 Artera de bază: Valea Şpirlei 482 31 Artera de bază: Prăpăstiile 489 32 Artera de bază: Piatra Mică 495 33 Creasta Pietrei Craiului iarna 498

Alte trasee stabilite în Piatra Craiului 501 Postfaţă 518

7

Pagină albă

8

Pagină albă

9

Pagină albă

10

Pagină albă

11

ASEZARE, CARACTERE GENERALE Pe latura de vest si nord-vest a pitorescului culoar Rucãr - Bran se înaltã impunãtor masivul Piatra Craiului, a cãrui creastã zveltã, ascutitã, constituie unul dintre cele mai reprezentative obiective turistice si de alpinism ale muntilor nostri. Dispusã perpendicular pe directia generalã a Carpatilor Meridionali, creasta Pietrei Craiului are forma unui arc larg deschis, orientat mai întîi de la nord-est spre sud-vest si apoi spre sud. Ea se întinde pe o lungime de circa 25 km, între localitãtile Zãrnesti la nord si Podu Dîmbovitei la sud. Masivul Piatra Craiului, cu creasta sa singuraticã, de un alb sclipitor ce contrasteazã cu verdele întunecat al pãdurilor întinse de la poale, se evidcntiazã prin aparitia lui cu totul aparte în cuprinsul Carpatilor nostri, prin faptul cã este înconjurat din toate pãrtile de arii depresionare, pe care le depãseste altimetric cu 500 - 1000 m. Astfel, masivul dominã prin pereti stîncosi depresiunea Tara Bîrsei la nord-est, Culoarul TãmasuIui (Rucãr - Zãrnesti) la nord si vest si culoarul Rucãr - Bran la est si sud. Unele asemãnãri geografice si geologice alc masivelor Piatra Craiului si Bucegi, precum si dispunerea lor paralela pe directia generalã nord-sud, de o parte si de alta a culoarului Rucãr - Bran, fac ca acestea, împreunã cu Muntii Leaota, situati

12

mai la sud, sã formeze un ansamblu geografic care se deosebeste net de regiunile învecinate. Unii geografi considerã cele trei masive ca o grupã muntoasa aparte, cu caractere de tranzitie între Carpatii Orientali si Carpatii Meridionali. Datorita pozitiei. directiei si aspectului ei general, Piatra Craiului se detaseazã în peisajul regiunii ca o unitate geograficã bine individualizata, cu limite clare si cu caractere proprii. Masivul are o configuratie destul de simplã, fiind alcãtuit dintr-o singurã creastã mãrginitã de versanti abrupti, stîncosi, si din culmile de la poale. Creasta constituie elementul esential, dominant, la care se referã în primul rînd numele Piatra Craiului. Culmile mai scunde, ajungite cãtre vest si nord-vest, precum si mãgurile de pe latura esticã sînt contraforturile care sustin edificiul mãret al crestei, coborînd pînã în vãile adînci ce încadreazã aceastã regiune muntoasã. Alcãtuirea morfologicã a masivului (creasta, versanti, culmi secundare) a fãcut dificilã fixarea limitelor si definirea lui ca unitate geograficã: munte, rnunti sau masiv. Avînd în vedere trãsaturile reliefului si în special prezenta culmilor de la poale - individualizate ca munti de sine statãtori -, strîns legate de creastã prin functiile lor pastorale cu vechi traditii, considerãm cã Piatra Craiului nu este un munte si nici o grupã de munti, ci un masiv muntos de proportii nu prea mari. Acest masiv muntos, alãturi de ariile depresionare si de muntii din jur, imprimã ansamblului

13

geografic local o evidentã diversitate de peisaj. De oriunde ar fi privit, el impresioneazã prin profilul îndrãznet si prin silueta elegantã a crestei sale de calcar. Cele mai impunãtoare imagini le oferã peretii stîncosi dinspre vãile rîurilor Bîrsa si Dîmbovita, cu un peisaj sãlbatic, de o rarã frumusete si mãretie. Limite . În sens larg, masivul Piatra Craiului este cuprins între vãile Bîrsa la nord, Dîmbovita la vest, Dîmbovicioara - Brusturet - Valea Seacã a Pietrelor pe de o parte si Vlãdusca - Rîul Zãrnestilor (Rîul Mare din Prãpãstii) pe de alta, pe latura de est. Din punct de vedere turistic, masivul înglobeazã si mãgurile calcaroase ale Branului, avînd în vedere strînsa lor legaturã cu creasta si versantul rãsaritean al Pictrei Craiului prin traseele turistice de acces. De fapt, dupã înfatisarca reliefuIui, mãgurile ce se însiruie la est de valea Dîmbovicioarei, împreunã cu cele de la Giuvala alcãtuiesc în ansamblu o treaptã intermediarã de circa 1300-1500 m între creasta Pietrei Craiului si depresiunea sau “Platforma brãneanã” din cuprinsul culoarului Rucãr - Bran. Spre nord si vest, Piatra Craiului dominã printr-un abrupt stîncos regiunea mai joasã a culmilor în mare parte împãdurite si a vailor din bazinul rîurilor Bîrsa si Dîmbovita. În sens larg, masivul Piatra Craiului este clar delimitat pe aceste laturi de vãile celor douã rîuri, care-l separã de “Platforma” Poiana Mãrului (Muntii Persani),

14

muntii Tagla si Iezerului. În lungul Dîmbovitei si Bîrsei se pune în evidentã un culoar depresionar - intramontan, bine individualizat, dispus pe directia NE-SV, de la Zãrnesti la Rucãr, între creasta Pietrei Craiului si muntii învecinati. Acesta este numit Culoarul Tãmasului, dupã numele culmii care, în Curmatura Foii (1375 m), delimiteazã Piatra Craiului de Muntii FagãrasuIui. Prezenta acestui culoar depresionar în imediata vecinãtate a Pietrei Craiului scoate mai mult în evidentã individualitatca geograficã a acestui masiv, constituind totodatã o limitã certã între coamele cristaline greoaie ale muntilor Fãgãrasului si lezerului, pe de o parte, si crestele, mãgurile si podurile calcaroase din grupa muntilor Piatra Craiului - Bucegi, dispuse în general pc directia nord-sud, pe dc altã parte. Pe latura de est, masivul Piatra Craiului este separat de podurile si mãgurile împãdurite ale Branului prin înlãntuirea unor vãi ce apartin bazinelor Bîrsei si Dîmbovitei, cu obîrsiile în punctul denumit ,,La Table", situat pe cumpãna Carpatilor, în capãtul sudic al poienii Vlãdusca (1415 m alt.). Cãtre nord se înlãntuiesc vãile Vlãdusca si Rîul Zãrnestilor (a cãrui apã curge prin Prapãstii), iar cãtre sud o vale care, pe parcursul ei de la izvoare la varsare, poarta trei denumiri: Valea Seacã a Pietrelor, Brusturet, Dîmbovicioara. În lungul acestei vãi, orientatã paralel cu creasta

15

Pietrei Craiului, se contureazã un ,,uluc depresionar" mai îngust, bine pus în evidentã în relieful regiunii (culoarul Dîmbovicioara - Zãrnesti). Fundul culoarului corespunde podurilor de calcar si conglomerate în care au fost tãiate un sir de chei strîmte si sãlbatice, strãbãtute de drumuri forestiere sau de poteci turistice. Prin pozitia, directia si aspectul reliefului, culoarul depresionar din partea esticã a masivului a înlesnit accesul sprc creastã atît pe vãi, cît si pe culmile limitrofe, devenind, odatã cu amenajãrile relativ recente ale drumurilor forestierc de pe valea Dîmbovicioara - Brusturet - Valea Seaca a Pictrelor pe de o parte si Rîul Zãrnestilor pe de alta, o axã de circulatie turisticã a masivului Piatra Craiului. La sud, prelungirea mai scundã si împãduritã a Pietrei Craiului - Pietricica - descreste treptat pîna în culmea Gruiului Mirii, care dominã printr-o denivelare de peste 200 m podurile calcaroase (Plaiul Mare, Plãicul) dintre vãile rîurilor Dîmbovita si Dîmbovicioara. Din punct de vedere al functiilor turistice pot fi înglobate în masivul Piatra Craiului si "mãgurile" Branului, situate la est de culoarul Dîmbovicioara - Zãrnesti, unde formeazã culmea Toanches - Coja - Gîlma Spãrturilor, ce se întindc pe directia nord-sud, începînd la sud-est de Zãrnesti cu Mãgura Micã si sfîrsind prin culmile domoale din preajma satului Dîmbovicioara. Limita esticã a acestora corespunde contactului

16

dintre calcarele jurasice si conglomeratele cretacice din cadrul culoarului Rucãr - Bran. Ea poate fi urmãritã pe la poala acestor mãguri, trecînd prin localitãtile Mãgura, Pestera, Sirnea, Ciocanu, Dîmbovicioara, ale cãror locuri pitoresti atrag tot mai multi iubitori de peisaje inedite. SUBUNITÃTILE DE RELIEF SI TURISTICE Masivul Piatra CraiuIui poate fi împãrtit în trei subunitãti distincte, separate prin limite naturalc clare (Curmãtura Pietrei Craiului, Saua Funduri) si anume: Piatra Micã, Piatra CraiuIui (sau Piatra Craiului Mare) si Pietricica. Aceste subunitati sc diferentiazã între ele prin înãltimea, masivitatea si aspectul peisajului lor, ceea ce a conditionat valorificarca lor turisticã, marcatã printr-o circulatie mai mult sau mai putin intensã. Subunitãtile de mai sus vor fi tratate in functie dc importanta pe care o au pentru turism si alpinisin. Pentru o mai bunã întelegere, materialul este sistematizat în capitolele corespunzatoare celor trei subunitãti mentionate: Piatra Mica cu subcapitolul Curmatura Pietrei Craiului; Piatra Craiului (Piatra Craiului Mare) cu subcapitolele: creasta Pietrei Craiului, abruptul nord-vestic, abruptul vestic, abruptul estic; Pietricica.

17

A. PIATRA MICÃ Piatra Mica (sau Piatra Craiului Micã) se detaseazã ca o subdiviziune bine conturatã, mai scundã în extremitatea nord-esticã a masivului, fiind cuprinsã între saua Crãpãturii si Prãpãstiile Zãrnestilor, care o despart de culmca Toanches-Coja-Gîlma Sparturilor si de Magura Micã. Pe latura dc vest, Piatra Micã este delimitatã de cele douã vãi care coboarã din Curmatura Pietrei CraiuIui în directii opuse: valea Crãpãturii spre nord si unul din firele de obîrsie ale vãii Curmãturii spre sud. Cheilc Prãpãstiile Zãrnestilor si defileul din avale formeazã limita de sud si de est a acestei subunitãti. Versantul de nord, acoperit initial cu pãduri compacte, sfîrseste în lunca rîului Bîrsa Mare, cu o zonã de fînete si culturi. Coama piramidalã a Pietrei Mici, orientatã pe directia VNV-ESE, culmineazã în vîrful Piatra Mica (1816 m); prin pozitia lui, acesta ofera o minunatã panoramã asupra orasului Zãrnesti si Tãrii Bîrsei. Privit de departe, vîrful are o formã rotunjitã, crestetul lui fiind nivelat de un pod destul de neted, ocupat în bunã parte de jnepeni. VîrfuI Piatra Micã este marcat cu un monumcnt care aminteste vitcjia eroilor cãzuti în primul rãzboi mondial. Profilul culmii este asimetric: spre nord, abruptul mai pronuntat de pe “Dosul” Pietrei Mici dominã prispele de glacis coborîte dinspre valea Bîrsei; spre sud, aspectul este mai variat,

18

prezentînd poduri suspendate, cu pante mai domoale în care apele au tãiat chei înguste (cum este cea a pîrîului Zãnoaga), si feţe netede, cum sînt cele din apropierea cabanei Curmãtura, sau abrupturi, ca Peretele Gãlbenoasa ce dominã regiunea cu nuantele lui cãrãmizii. Din vîrful Piatra Mica si din cel cu cota 1596 m pornesc tentacular o serie de culmi catre nord si sud (culmile Pietrei Mici, culmile Zãnoagei), brãzdate de vãile unor pîraie firave, între care Padina lui Dãnisor si Zãnoaga sînt mai cunoscute.

CURMÃTURA PIETREI CRAIUIUI În extremitatea nordicã, creasta Pietrei Craiului este întreruptã în dreptul vîrfului Turnul de o adîncã spintecãturã, numitã Curmãtura Pietrei Craiului. Aceasta formeazã hotarul între Piatra Micã si Piatra Craiului propriu-zisã (numita în unele lucrãri mai vechi Piatra Craiului Mare). În portiunea centralã a Curmãturii Pietrei Craiului se înaltã Coltul din Curmãturã, un turn de piatrã împãdurit, care separã Saua Crãpãturii (1660 m) la est, prin care trece drumul turistic de pe versantul nordic pe cel sudic, de Saua Curmãturii la vest, punctul cel mai coborît (1620 m). Poteca turisticã spre vîrful Turnul traverseazã Curmãtura Pietrei Craiului cãtre versantul estic al vîrfului mentionat, la 1680 m.

19

B. PIATRA CRAIULUI (PIATRA CRAIULUl MARE)

Prin lungimea, altitudinea si diversitatea peisajului, Piatra Craiului Mare ocupã primul loc între subunitatile de relief ale masivului, fapt care ne-a determinat s-o prezentãm mai detaliat. Deoarece limitele acestci subunitãti au fost arãtate în capitolul "Asezare, caractere generale", vom descrie în cele ce urmeaza în special creasta Pietrei Craiului si versantii care o delimiteazã.

CREASTA PIETREI CRAIUIUI Despãrtitã de Piatra Mica prin adînca denivelare formatã de Curmãtura Pietrei Craiului, creasta începe din vîrful Turnul, în dreptul cãruia masivul suferã o puternicã torsiune spre sud-vest. Prin înfãtisarea masivã si pozitia lui în punctul unde începe sã se contureze cãtre sud creasta zveltã a Pietrei Craiului, vîrful Turnul se diferentiazã de restul masivului, ca un component aparte. Pe linia de creastã sînt însirate numeroase vîrfuri ce culmineazã în portiunea centralã, unde Piscul Baciului sau vîrful La Om atinge 2238 m altitudine. La circa 350 m spre sud de vîrful La Om se aflã saua Grindului, “poartã” naturalã de mare circulatie turistica, prin care trece vechiul drum de traversare a masivului, cunoscut sub denumirea “La Lanturi”. Creasta Pietrei Craiului Mari a fost

20

împãrtitã conventional în douã segmente principale: Creasta Nordicã, portiunea dintre Saua Grindului si vîrful Turnul, si Creasta Sudicã, între saua Grindului si Saua Funduri. Prin aspectele diferite ale reliefului, aceste segmente îsi justificã delimitarea si din punct de vedere geografic. Denumirile nu se cunosc în graiul local, dar ele au fost propuse si încetãtenite de mai multã vreme în lucrarile turistice, din necesitati de orientare în spatiu si de sistematizare a prezentarii traseelor turistice si alpine. Vîrful Turnul . Situat în extremitatea nord-esticã a Pietrei Craiului si individualizat prin aspectul lui piramidal, vîrful Turnul (1923 m) este conturat de versanti care, datorita orientãrii lor (spre nord si est), nu pot fi încadrati în abruptul nord-vestic, ceea ce ne-a determinat sã-1 tratam separat, ca o subdiviziune a crestei. Aceastã individualizare este justificatã si de faptul cã pe versantii amintiti se desfãsoarã o serie de trasee turistice marcate ce sfîrsesc pe vîrful lui. Valea Crãpãturii si un afluent al acesteia îi formeazã hotarul spre nord-est, valea Bîrsei Mari îl delimiteazã spre nord, iar Muchia Padinei Închise, pe de o parte, si un interfluviu desprins din vîrf printre firele de obîrsie ale vãii Curmãturii, pe de altã parte, îl despart cãtre sud-vest de restul crestei. Cu înfatisarea lui semeatã de turn piramidal, care se remarcã mai ales cînd e privit din Zãrnesti, vîrful, numit local si Turnul

21

Pietrei, îsi înaltã crestetul, adesea acoperit de nori (fiind un fel de barometru pentru zãrnesteni), deasupra covorului de jnepeni si molizi ce-i îmbracã pantele abrupte. Din acest vîrf porneste catre nord o muchie secundarã, firavã la început, viguroasã si tentacularã ceva mai jos. Initial, muchia separã doua vãi adînci ce brãzdeazã cu firele lor de obîrsie coastele nordice ale vîrfului: Padina Hotarului si Padina Sindileriei. Ceva mai jos, muchia se ramificã, formînd cîteva interfluvii printre care alte douã vãi (Padina Chicerii si Padina Calului) si-au croit drum, ca si primele, cãtre valea Bîrsei. Dintre formele de relief de interes turistic sau alpinã situate pe versantul nordic al vîrfului Turnul mentionãm: Peretele din Padina Hotarului, situat pe stînga vãii, în portiunea ei inferioarã; Coltii Calului, înãltati pe una din muchiile desprinse din muchia secundarã, prezentatã mai sus; Peretele Sindileriei, pe stînga firului principal al vãii cu acelasi nume; Cetatea Sindileriei, îngrãmãdire de ace în amonte de confluenta Vîlcelu1ui secundar al Padinei Sindileriei cu firul principal si Acul Sindileriei care se remarcã prin silueta sa în portiunea centralã a Vîlcelului secundar. Spre sud, Turnul prezintã un povîrnis partial împãdurit, dar dãltuit adînc de firele de obîrsie ale vãii Curmãturii: o multime de turnuri si muchii înguste se ridicã între ele, muIte fiind puse în

22

valoare ca trasee de cãţãrare pentru alpinisti (Santinela Refugiului, Fisura Întreruptã, Traseul Grotelor etc.). Creasta Nordica. La sud de pîrîul Turnul, profilul crestei, asemãnator unei lame de ferãstrãu, este punctat de numeroase vîrfuri si strungi sculptate pe capetele stratelor de calcar, redresate pînã la verticalã sau chiar rãsturnate. Primul vîrf întîlnit, pe care poteca îl ocoleste, este vîrful Padina Inchisa. Alãturat se afla Saua Padinei Închise, delimitatã cãtre sud-est de vîrful Padina Popii (1 970 m), ce se înaltã la obîrsia vãii cu acelasi nume. La sud-vest de vîrful Padina Popii, creasta capãtã progresiv înãltimi de peste 2000 m, devenind mai latã, asa cum se vede pe crupa înaltã a Vîrfului Ascutit (2150 m).1 Imediat sub acest vîrf se aflã refugiul de la Vîrful Ascutit, iar la circa 30 m de el poteca marcatã cu triunghi albastru, care conduce pe versantul estic, la cabana Curmatura, prin Padinile Frumoase. Din dreptul stîlpului de marcaj care aratã ramificatia potecii turistice spre cabana Curmãtura (saua refugiului de la Vîrful Ascutit), pe o distantã de circa 350 m, creasta prezintã o succesiune de vîrfuri mici, despãrtite de strungi din care pornesc, 1 Plasarea corectã a acestui vîrf pe harta generalã a Pietrei Craiului din aceastã lucrare este explicatã la capitolul "Turism"

23

pe ambii versanti, firele de obîrstie ale mai multor vai. Extremitatea sud-vesticã a acestei portiuni de creastã se întrerupe cu o strungã mai adîncã, situatã la obîrsia canionului Ciorînga Mare, prin care se coboarã la refugiul Ciorînga Mare pe traseul Vîlcelului cu Fereastrã (descris la capitolul "Alpinism"). De la obîrsia canionului Ciorînga Mare cãtre sud-vest, pe o distantã de circa 600 m în lungul crestei, se desfãsoarã zona "Timbalelor", dominata de cele trei vîrfuri individualizate prin seile ce le despart: vîrful Timbalul Mare (2177 m), Vîrful dintre Timbale (2170 m) si vîrful Timbalul Mic (2 231 m). La sud de vîrful Timbalul Mare se aflã Saua Cãlineţului, pe care se remarcã proeminenta cîtorva stînci înalte în dreptul firelor de obîrsie ale Padinei lui Cãlineţ, ce brãzdeazã versantul nord-vestic. Odatã cu depãsirea Vîrfului dintre Timbale, creasta devine tot mai acidentatã, obligînd drumetii sã-i ocoleascã anumite portiuni. La sud-vest de ,,Timba1e" urmeazã zona "Clailor", formatã dintr-o serie de vîrfuri stîncoase ce se succed pe linia crestei pînã aproape de Piscul Baciului, fiind dominate în partea lor ccntralã de vîrful Zbirii (2 220 m). În dreptul "Clãilor", creasta este dãltuitã de firele de obîrsie ale mai multor vãi adîncite pe ambii versanti. La sud de vîrful Zbirii, spre Piscul Baciului, linia de creastã descrie o curbã pronuntatã cãtre est, încadrînd o micã pantã usor arcuitã; denumitã,

24

dupã înfãtisarea ei, “Cãldarea Ocolita”. Deasupra acesteia se înaltã pe creastã vîrful Claia Cãldãrii Ocolite (2204 m). De aici, Creasta Nordica, devenitã mai latã si înierbatã, creste rapid în înãltime, culminînd în vîrful La Om (Piscul Baciului - 2238 m), si apoi ia sfîrsit în Saua Grindului. Creasta Sudicã. Pornind din Saua Grindului pe Creasta Sudicã a Pietrei Craiului, urcãm pe vîrful Grind (2 210 m), de unde înãltimea crestei începe sã scadã treptat. La sud de acest vîrf, Creasta Sudica devine o muchie foarte îngustã si accidentatã, avînd pe alocuri aspectul unei custuri. Aici se întîlnesc cele mai dificilc portiuni ale traseuIui de creastã. Vîrfurile ascutite, ce se succed într-un ritm uniform pe o mare parte din lungimea crestei, reprezinta capetele stratelor de calcar. Din dreptul Umerilor Pietrei Craiului, ale cãror prãvãlisuri se aflã cãtre vest, Creasta Sudicã, cu profilul usor sinuos datorita unor denivelãri, se îngusteazã, continuîndu-se prin cel mai impresionant pasaj al ei, "Coama Lunga", custurã al cãrei capãt nordic este marcat dc un vîrf cu altitudinea de aproape 2216 m, iar cel sudic de un altuI, cu aspectul unui acoperîs de casa, asemãnãtor celui dintre vîrfurile Vistea Mare si Moldoveanu din Muntii Fãgãrasului. La sud de Coama Lungã, Creasta Sudicã pierde treptat din înãltime, în ciuda faptului cã

25

versantul vestic devine tot mai abrupt si mai inaccesibil. De altfel, portiunea de creastã, desfãsuratâ în continuare pînã în Vîrful Pietrei, delimiteazã în partea superioara cea mai frumoasã si mai interesantã zonã a abruptului vestic. Spre sud, creasta pierde simtitor din altitudine pînã în dreptul denivelãrii cunoscute sub numele de ,,Saua Funduri" (1889 m), care marcheazã limita dintre creasta înaltã a Pietrei Craiului si prelungirea ei sudica, mai scundã si împãduritã, Pietricica.

ABRUPTUL NORD-VESTIC Între vîrful Turnul si punctul cel mai înalt atins de Umerii Pietrei Craiului se întinde abruptul nord-vestic al Pietrei Craiului. Acesta este încins de cîteva brîne (prispe înierbate si uneori împãdurite) ce se succed la diferite înãltimi între Padina Închisã sî Umerii Pietrei Craiului, adevarate grãdini naturale suspendate si totodata trasee preferate de drumetii încercati. Dintre acestea mentionãm: Brîna Caprelor, Brîul Ciorînga Mare, Brîul Rãchitei, Brîul de Mijloc, situate în partea mijlocie a abruptului (1700-1900 m alt.), si Brîul de Sus, a carui prispã discontinuã încinge muntele la altitudinea de circa 2000 m. În afarã de acestea amintim si Brîul de sub Clãi care, prin pozitia lui în imediata apropiere a crestei, prezintã o importantã turisticã mai micã. Abruptul nord-vestic este brãzdat de numeroase vãi torentiale (numite uneori padine),

26

în bunã parte strãbãtute de arterele de baza ale traseelor alpine si drenate spre bazinul Bîrsei si pe care le tratam în ordinea succesiunii lor (de la nord la sud). Padina Închisã. Obîrsia Padinei Închise este formatã din numeroase fire (vîlcele) greu accesibile. În portiunea medianã, aceste fire se adunã, formînd valea propriu-zisã a Padinei Închise, pe care se însirã cîteva sãritori, întrerupte de acumulãri de grohotis, între care Sãritoarea de sub Gãvan este mai dificilã. Vîlcelele afluente, rãmase în majorîtatea lor fãrã nume, se adîncesc mai ales pe versantul drept. Din necesitatea orientãrii alpinistilor pe teren, trei din acestea, situate pe versantul drept al Padinei Închise, au primit numele de la traseele alpine sau obstacolele din imediata apropiere (Vîlcelul Sãritorii de sub Gavan, Vîlcelul celor Trei Tzancuri, Vîlcelul Florilor de Colt). În zona de pãdure, Padina Închisã se uneste cu Padina Sindileriei, cea din urmã pãstrîndu-si numele pînã la vãrsarea în Bîrsa Mare. Prin aspectul ei sãlbatic si datoritã unui marcaj turistic ce o strãbate în portiunea superioarã, Padina Închisã se numãrã printre vãile de abrupt bine puse în valoare din punct de vedere turistic si alpin. Peretele Padinei Închise si Peretele Orga Mare, ridicati pe dreapta vãii, adãpostesc numeroase trasee alpine. Pe traseul turistic cunoscut sub numele de

27

,,Brîna Caprelor" se remarcã: izvorul ,,La Gãvan", cu cea mai mare altitudine din masiv (1880 m), "Orga Mare", perete striat, cu înfãtisarea instrumentului muzical al cãrui nume îl poartã, si "Brîna Caprelor", strãbãtutã de poteca turisticã marcatã, care mijloceste legãtura între poiana Curmãtura Prãpãstiilor, unde era refugiul Diana, Creasta Nordicã si cabana Curmãtura. Padina Popii. De sub vîrful Padina Popii porneste valea cu acelasi nume. Padina Popii se uneste mai jos cu Ciorînga Mare. Din vîrful Padina Popii se desprinde cãtre nord Muchia Padinei Popii, cumpãnã de ape în portiunea initialã (pînã în aval de Strunga Izvorului) între Padina Închisã si Padina Popii. Mai jos de Strunga Izvorului se desprind din Muchia Padinei Popii doua muchii: cea dinspre est continuã sã despartã Padina Închisã de un fir de vale anonim; cea din mijloc, denumitã Muchia Turnului Mic, desparte acest fir anonim de un vîlcel cunoscut de localnici sub numele ,,Prin Buduri", iar de alpinisti sub cel de Vîlcelul Trecãtorii Fortate; în pãdure, vîlcelul este cunoscut sub numele de Valea Ursilor si este afluent al vãii Ciorînga Mare. În sfîrsit, Muchia Padinei Popii propriu-zisã se ridicã între Vîlcelul Trecãtorii Fortate si valea Padina Popii. Versantul sud-vestic al Muchiei Padinei Popii îl formeazã Peretele Mare din Padina Popii,

28

pe care s-au stabilit numeroase trasee alpine. În extremitatea nord-vestica, Muchia Padinei Popii face o inflexiune cãtre nord-est, fiind punctatã pînã în dreptul Vîlcelului Trecãtorii Fortate de douã din cele trei turnuri ale Dianei: Turnul Mare si Turnul Galben al Dianei. Cel de-al treilea turn (Turnul Mic) este situat pe versantul drept al Vîlcelului Trecãtorii Fortate, pe Muchia Turnului Mic. Valea Ciorînga Mare si Padina lui Rîie. Cãtre sud-vest, valea Padina Popii este despãrtitã de bazinul vãii Ciorînga Mare printr-o muchie împãdurita. Din portiunea de creastã, cuprinsã între vîrful Padina Popii si Vîrful Ascutit (2150 m), se desprind cãtre nord firele de obîrsie ale vãii Ciorînga Mare, iar cãtre nord-vest, pînã în dreptul vîrfului Timbalul Mare, cele ale Padinei lui Rîie. Versantul nord-vestic este strãbãtut de hãtasele ce pornesc din saua refugiului de la Vîrful Ascutit, de-a lungul a douã trasee alpine foarte usoarc: Brîul Ciorînga Mare si Brîul de Sus. Acestea se desfãsoara aproape paralel, dar la altitudini diferite, intersectînd toate firele de obîrsie ale Padinei lui Rîie, între care cele mai importante sînt: Hornul Închis, Vîlcelul Spãlat, Canionul Ciorînga Mare, VîlceluI cu Smirdar si Vîlcelul cu Fereastrã. Padina lui Cãlineţ. Între Timbalul Mare si Vîrful dintre Timbale se adîncesc firele de obîrsie ale Padinei lui Cãlineţ. Din dreptul vîrfurilor

29

amintite coboarã spre nord-vest doua muchii: Muchia Timbalului Mare si Muchia dintre Timbale. Muchia Timbalului Mare delimiteazã cãtre nord-est bazinul Padinei lui Cãlineţ de cel al Padinei lui Rîie. Asemenea unei uriase meduze, ea trimite cãtre Padina lui Calineţ numeroase muchii înguste si ferãstruite sau punctate de tancuri ascutite ce ornamenteaza versantul drept al Padinei lui Cãlineţ. Puse în valoare de cãtre alpinisti, muchiile, peretii si vîlcelele adîncite între ele au primit denumiri care îmbogãtesc an de an toponimia regiunii. Fãrã sã intrãm în amãnunte, enumerãm de la nord-est la sud-vest muchiile, peretii si vîlcelele de pe versantul drept al Cãlineţului: Muchia Rãchitei, Peretele Rãchitei, Creasta din Brîul cu Flori, Hornul Adînc, Creasta Prieteniei, Vîlcelul Secundar al Hornului Adînc, Creasta Soimilor (numitã în portiunea superioarã Creasta Frumoasã), Peretele Inferior si Peretele Superior, Vîlcelul Secundar al Cãlineţului (cu afluentii sãi din zona de obîrsie, Zãvorul si Hornul Înghetat); urmeaza apoi Creasta Coarnele Caprei, urias contrafort si traseu alpin de mare circulatie, Vîlcelul Piticului (numit în portiunea de obîrsie Hornul Piticului), Creasta Piticului, punctatã în portiunea finalã de mogîldeata de piatrã aflatã pe Coltul Piticului si de Cãlineţul Mic (vîlcel cu obîrsia în saua Cãlineţului, la sud de vîrful Timbalul Mare).

30

De la obîrsie, Padina lui Cãlinct strãbate cea mai impresionantã parte a abruptului nord-vestic si poate a întregului masiv, însirînd pe parcurs numeroase sãritori. În portiunea centralã, dupã ce depãseste Brîul de Mijloc, valea prezintã o mare rupturã de pantã, formind un perete înalt, denumit ,,Malu1 Galben" sau “Gãlbãnarea”. Mai jos de acesta, albia vãii abia se evidentiazã prin pãdure sau prin poienile pe care le strãbate. În ultima parte a drumului ei, Padina lui Cãlineţ primeste pe stînga apele aduse de Izvorul Olteanului. Putin mai jos, valea se diminueazã foarte mult. Confluenta cu rîul colector, Bîrsa Mare, este mascatã si chiar întreruptã de soseaua ce serpuieste paralel cu rîul mentionat. Versantul stîng al Padinei lui Cãlineţ îl formeazã în portiunea superioarã Peretele Muchiei dintre Timbale, iar mai jos un picior ajungit din Muchia dintre Timbale, aceasta din urmã separînd-o de vîlcelele adîncite în zona Vîlcelului Caprelor. Valea Podurilor. Între Vîrful dintre Timbale si vîrful Timbalul Mic, versantul nord-vestic este brãzdat de ulucul adînc al Vãii Podurilor si afluentii sãi. Versantii acestor vãi sînt formati pe dreapta de Muchia dintre Timbale, iar pe stînga de Muchia Timbalului Mic, cu prelungirea ei, Creasta Coltilor Gemeni. În portiunea centralã, dupã confluenta cu Vîlcelul Secundar, Valea Podurilor prezintã cîteva sãritori inaccesibile. Mai jos de acestea, ea

31

strãpunge Brîul de Mijloc si apoi Brîul de Jos, dupã care intrã definitiv în pãdure, unde treptat îsi domoleste versantii. In amonte de Poiana Cotofenei, la 1200 m altitudine, firul vaii aproape cã se pierde pe faţa muntelui împãdurit. În avale de Poiana Cotofenei, valea se adînceste din nou datoritã unui pîrîu ce izvorãste de pe versantul nord-estic al Muchiei Cotofenei. care se varsã în Bîrsa Mare, chiar în faţa cabanei Plaiul Foii. Valea Ciorînguţei. Dc la Vîrful dintre Timbale pînã în dreptul unei creste secundare, desprinse din vîrful Vlãdusca (zona Clãilor), cãtre nord-vest, s-au adîncit cele douã fire ale Ciorîngutei (secundar si principal), vale denumitã si Ciorînga Micã, precum si un impresionant numãr de vîlcele, dispuse în evantai pe faţa muntelui si drenate în valea Vladusca. Valea Vladusca îsi are firele de obîrsie rãsfirate pe o arie mai largã a versantului nord-vestic. Bazinul ei este delimitat de douã muchii fara nume, desprinse din zona Clãilor. În portiunea inferioarã, în aval de Brîul de Mijloc, valea se individualizeazã, conturîndu-se prin pãdure pînã la confluenta cu Bîrsa Tamasului. Valea Spirlei. Obîrsiile acesteia formeazã cel mai larg si mai înalt bazin, situat în portiunea dintre Vîrful Cãldãrii Ocolite si Saua Grindului de pe versantul nord-vestic. Ultimul fir al Spirlei,

32

cãtre sud, formeazã în mare, linia traseului turistic "La Lanturi". Bîrsa Tãmasului. La sud de traseul turistic ,,La Lanturi", faţa muntelui este brãzdatã de firele de obîrsie ale Bîrsei Tãmasului, rãsfirate cãtre sud-vest pînã sub Saua Tãmãselului, deasupra cãreia se înaltã Umerii Pietrei Craiului. Aceasta este ultima vale adîncitã în versantuI nord-vestic, care pe linia crestei a depãsit Saua Grindului, hotar conventional propus de noi pentru a delimita Creasta Nordicã de Creasta Sudicã. În zona de pãdure, Bîrsa Tamasului se uneste cu pîraiele Spirlea si Vlãdusca, iar în dreptul cabanei Plaiul Foii conflueazã cu Bîrsa Grosetului, formînd Bîrsa Mare.

Abruptul vestic Cu o întindere mai micã, dar la fel de sãlbatic ca si cel din nord, abruptul vestic este mai îndepãrtat faţã de localitãti si cabane. Începînd din culmea Tãmasului si pînã în Valea Urzicii, consideratã limita sudicã a abruptului vestic, acesta capãtã o înfãtisare ce contrasteazã cu sectorul nord-vestic. În locul vãilor adînci, conturate pînã la linia crestei, caracteristice abruptului nord-vestic, aici se întîlnesc vãi ce-si contureazã obîrsia mai jos, sub peretii masivi care alcãtuiesc în ansamblu abruptul vestic (Peretele din Padina Lãncii, Peretele Poienii Închise,

33

Peretele Marelui Grohotis sau Central, Peretele Piscului Rece si Peretele de la Ceardac). Cu exceptia Vãii lui Ivan, care îsi are obîrsia aproape de linia crestei, celelalte vãi încep sã se contureze abia de la baza peretilor enumerati si dispar aproape complet în zona marilor acumulãri de grohotisuri, provenite din abrupt la baza versantului pînã la limita pãdurii. La fel ca si vile, brîurile se strecoarã pe la poalele acestor pereti, avînd în general un caracter ascendent. Astfel, Brîul de Mijloc, care se prelungeste si în aceastã zonã, începînd din traseul turistic "La Lanturi", urca la sud de Umerii Pietrei Craiuluî pînã la 1960 m, pentru ca la poalele Peretelui Central sã sfîrseasca la o altitudine de circa 1800 m. Din acest loc, brîul se continuã catre sud sub numele de Brîul Rosu, a carui prispã saltã peste multimea de muchii dispuse între peretii ce se înaltã deasupra lui, pînã în Valea Urzicii, unde se pierde prin grohotisuri, la circa 1760 m. Brîul de Sus, mai putin conturat, are o desfãsurare discontinuã si nu iese prea mult în evidentã, fiind întrerupt de numeroasele muchii ce delimiteazã peretii (Umerii Pietrei Craiului, Muchia Padinei Lãncii, Muchia Rosie, Muchia lui Ivan). Portiunea inferioarã a peretilor este caracterizatã, în general, de acumulãrile de grohotis, dintre care se remarcã Hornul Mare sau Marele Grohotis, situat la baza celor mai înalti pereti din abrupt (Peretele Central si Peretele

34

Piscului Rece). O notã caracteristicã a regiunii o constituie prezenta unor interesante forme de relief carstic: Pestera Stanciului si Ceardacul Stanciului, situate în imediata apropiere a potecii turistice, precum si Moara Dracului" - grotã suspendatã în Peretelc Muchiei Rosii. In cadrul abruptului vestic se disting cîteva subdiviziuni ce corespund unor proeminente, vãi, pereti si muchii, pe care le prezentãm în continuarc. Umerii Pietrei Craiului . De o parte si de alta, versantii masivuIui sînt dãltuiti de hornuri sau vãiugi pline cu grohotis, printre care se ridicã nenumarate turnuri si ace de calcar. În aceastã portiune, înainte ca masivul sã-si îngustezc aria versantilor, Umerii Pietrei Craiului, ca un contrafort iesit cãtre vest si dispus în trei trepte bine individualizate (Umarul de Jos, Umarul de Mijloc si Umarul de Sus), fac legãtura spre Muntii Fãgãrasului prin culmea Tãmasului. Valea Tãmãselului este primul fir de vale conturat pe abruptul vestic. Obîrsia ei este formata din cîteva vîlcele care pornesc în bunã parte de sub marile surplombe situate sub Brîul de Mijloc, prezentînd în aval sãritori si hornuri greu accesibile. Deasupra limitei pãdurii, albia lor se pierde prin grohotisuri, dupã care din nou se contureazã, formînd valea propriu-zisã a Tãmãselului, care în aval de confluenta cu Padina Lãncii formeazã valea Dragoslãvenilor.

35

Valea Padina Lãncii. Aceasta vale are multe fire de obîrsie, ocupînd o suprafatã largã din abruptul vestic. Aici se remarcã numeroase subunitati cu aspecte specifice, interesante pentru turisti si alpinisti, motiv pentru care le vom prezenta în detaliu, ca sectoarele cele mai reprezentative. Vîlcelul Secundar al Padinei Lãncii. Interfluviul ce mãrginestc valea Tamãselului cãtre sud nu prezintã interes, fiind în mare parte acoperit cu jnepeni. Dincolo de el sc contureaza Peretele din Padina Lancii, al cãrui parapet vertical formeazã un amfiteatru delimitat pe la bazã de Brîul de Mijloc. În aval de brîu se aduna ca într-o pîlnie cîteva vãiugi pline cu grohotis, formînd Vîlcelul Secundar al Padinei Lãncii. Scocul lui bine conturat este întrerupt de cîteva sãritori si conuri dc grohotis, acumulat la baza abruptului. În padure, el conflucazã cu firul principal al Padinci Lancii. Valea Padina Lãncii (firu1 principal). La sud, firul principal al Padinei Lãncii este delimitat de firul secundar prin Muchia din Padina Lãncii si de prelungirea ei din aval de Brîul de Mijloc. Ca si Vîlcelul Secundar, firul principal nu reuseste sã se contureze pînã la linia Crestei Sudice, albia lui pierzîndu-se în Poiana Închisã, sub peretele cu acelasi nume. Dupa ce se uneste cu vîlcelul lui secundar, firuI principal conflueazã în pãdure cu

36

valea Dragos1ãveni1or. Peretele Central (Peretele Marelui Grohotis). La sud de vîlcelul principal urmeazã Peretele Central, denumit si Peretele Marelui Grohotis. Acesta este delimitat la nord de creasta si vîrful I.ancea (Coltul Carugclor), iar la sud de Muchia Rosie. Muchia Rosie, Peretele Piscului Rece si valea Piscul Rece. Muchia Rosie, cu roca ei de culoare cãrãmizie, despartc Peretele Central de Peretele Piscului Rece si dc valca Piscului Rece. Obîrsia vãii PiscuIui Rece si baza peretelui cu acelasi nunie sînt delimitate dc pn'spa plinã cu grohotis rosiatic a Brîului Rosu. În aval de brîu, albia vãii se contureazã pe o micã distantã, formînd cîteva sãritori; cînd ajunge însã în zona grohotisurilor se pierde complet si nu mai reaparc decît în padure, unde se uneste cu valea Padina Lãncii. La sud, valea si Peretcle Piscului Rece sînt despãrtiti de Peretele Piscului cu Brazi printr-un interfluviu viguros, mai ales în portiunea dintre Brîul Rosu si grohotisurile de la poala abruptului. Peretele Piscului cu Brazi si Peretele de la Ceardac. Acesti se desfãsoarã în continuare cãtre sud, deasupra si dedesubtul Brîului Rosu. Primul perete, în amonte de Brîul Rosu, este brãzdat de cîteva scocuri cu înfãtisare de hornuri largi, greu accesibile. Limita lui de sud o formeazã o muchie

37

putin conturatã, dincolo de care se întinde Peretele de la Ceardac. În Peretele dc la Ceardac s-au stabilit trasee alpine atît în portiunea lui superioarã - deasupra BrîuIui Rosu -, cît si în cea inferioarã, între poteca turistica a traseului 9 si Brîul Rosu. Muchia lui Ivan si Valea lui Ivan. La sud de Ceardacul Stanciului se dcsprinde din Creasta Sudicã, spre vest, Piscul cu Brazi, interfluviu ce desparte bazinul vãii Dragoslãvenilor de cel al Vãii lui Ivan. Ca aspect general, abruptul vestic al acestei regiuni prezintã un perete cu diferentã micã de nivel, din cauza Brîului Rosu care-1 încinge pe mijloc. Patru vîlcele torentiale îl brãzdeazã la anumite intervale, formînd între ele muchii ascutite, dintre care numai Muchia lui Ivan se pune mai clar în evidentã. Ea se ridicã pe dreapta vãii de la care si-a luat numele si reprezintã un frumos traseu alpin. Valea lui Ivan, situatã la sud de Muchia lui Ivan, se numãrã printre putinele vãi ce-si au obîrsia sub linia crestei. Aici, aceasta are aspectul unui canion întrerupt de sãritori. In aval de Brîul Rosu se lãrgeste treptat, iar în zona dc pãdure pierde aspectul alpin, versantii ei fiind în parte împãduriti. Înainte de confluenta cu Dîmbovita, primeste pe stînga Valea cu Apa. Valea Urzicii. Obîrsiile Vãii Urzicii sînt rãsfirate pînã sub creasta, unele dintre ele ajungînd

38

foarte aproape de Saua Funduri. Surloaiele (torentii) de grohotisuri revãrsate în lungul acestora le fac greu accesibile. In aval de punctul "Prepeleag", Valea Urzicii are un aspect mai sãlbatic pînã în punctul de conf1uenta al Vãii cu Apã, undc se aflã casa dc vînãtoare Piatra CraiuIui.

ABRUPTUL ESTIC Abruptul estic estc mai putin sãlbatic, avînd pante mai domoale, unele acoperite cu pãsuni întinse care sînt întrerupte de mici insule de stîncãrii, tzancuri, muchii si pereti de micã înãltime. Este delimitat spre nord-est de o creastã împãduritã, desprinsã din vîrful Turnul printre firele de obîrsie ale vãii Curmãturii, iar la sud de Valea cu Apã (bazinul Brusturetului). În portiunea centralã a abruptului, din vîrful La Om, se contureazã spre sud-est Coltii Gãinii, muchie care mai jos, din dreptul Plaiului Grindului, îsi pierde aspectul alpin, devenind o culme domoalã. Aceastã prelungire formeazã cumpãna de ape a Carpatilor, întreruptã de parapetul de calcar al Pietrci Craiului. Abruptul estic nu egaleazã ca mãretie si frumusete pe cel nord-vestic sau vestic, dar este mult mai accesibil drumetilor, datorita obstacolelor mai mici si cãilor de acces mai lesnicioase si marcate. În portiunea dintre vîrful

39

Turnul si vîrful La Om, versantul este strãbãtut de patru trasee turistice marcate, din care trei conduc la creasta si unul îl încinge pe la baza. Dintre traseele alpine mentionam doar Hornurile Mãrtoiului, brîul ,,La Polite" si Hornurile Grindului, foarte putin cunoscute si circulate de drumeti. Povîrnisul estic este brãzdat de numeroase vãi, majoritatea inaccesibile din cauza sãritorilor sau a surloaielor de grohotis revãrsate pe firul lor. De la nord la sud, vãile se succed, formînd bazine drenate spre Prãpãstiile Zãrnestilor si Valea Seacã a Pietrelor. Valea Curmaturii . La sud-vest dc vîrful Turnul se contureazã primelc vîlcele ce formeazã obîrsia vãii. Bazinul acesteia este delimitat sprc sud-vest de un contrafort ajungit ce sfîrseste cu un perete înalt în apropicre de Prãpastiile Zãrnestilor. Valea Cheii. Întrc contrafortul amintit si Piscul Mãrtoiu, desprins din creastã spre sud-est, si-au sãpat albia vîlcelele de la obîrsia Vaii Cheii. Acestea strãbat Padinile Frumoase si Padinilc Mãrtoiului, poieni înverzite, asternute pe faţa muntelui. Cele mai importante fire le constitue pîrîul Coltului Scris, pîrîul Ciocracului, Cheia din Curmãtura si pîrîul Mãrtoiu, ultimele doua fiind despãrtite de primele prin Piscul Brusturetului. In aval de confluenta acestora începe Valea Cheii, numitã local si valea Brusturetului; prin realizarca drumului forestier din lungul ei, aceasta nu mai prezintã acea cheie salbaticã si greu accesibilã ce o

40

avea pînã la intrarea în Prãpãstiile Zãrnestilor. Valea Vlãduscai. La sud de Piscul Martoiu, abruptul estic, puternic înclinat si sãlbatic, este dãltuit dc firele de obîrsie ale vãii Vlãduscãi, ce se rãsfirã pînã sub Coltii Gãinii, interfluviu viguros desprins din Piscul Baciului cãtre est. În zona de pãdure, aceste fire sc adunã, formînd valea propriu-zisa. Dintre ele remarcãm pîrîul Baciului, Sistoaca Baciului, Sistoaca Vlãduscãi. Valea strãbate în aval o regiune împãdurita, trecînd prin douã chei mici (cheia Pisicii si cheia Vlãduscãi)1, dincolo de care conflueazã, în Prãpãstii, cu Rîul, Rîul Mare sau Rîul Zãrnestilor. Valea Cheii de sub Grind. Din portiunea cea mai înaltã a masivului, situatã între Piscul Baciului si capãtul sudic al Coamei Lungi, pornesc numeroase hornuri si jgheaburi, printre care se remarcã cele patru Hornuri ale Grindului. În aval, acestea devin fire de vale, formînd în ansamblu Valea Cheii de sub Grind. Albia ei, dupã ce strãbate Plaiul GrinduIui (unde se aflã si refugiul Grind), intrã în pãdure, se uneste cu valea Cãpãtînilor, iar mai jos conflueazã cu Valea Seacã

1 In lucrãrile mai vechi, acestor chei li se atribuie numele de Cheia lui Coadã si Cheia lui Banu (local numitã Cheia Banii), care in realitate sînt situate mai la nord, pe firele de obîrsie ale Vãii Cheii

41

a Pietrelor. Valea Cãpãtînilor este o valc de mai micã importantã, cu obîrsia sub Vîrful Pietrei. Albia ei formeazã hotarul sudic al poienii Lespezi, în cuprinsul cãreia se aflã un canton silvic si o stînã. Valea Steghii. Din dreptul Virfului Pietrei, situat pe Crcasta Sudicã, vaile îsi dirijeazã cursul tot mai mult cãtre sud. Valca Steghii cste prima din cele care au aceasta orientare. În zona de pãdure, între 1 500 - 1400 m, ea are apã, dar în amonte de confluenta cu Valea Seacã a Pietrelor rãmîne seacã. Valea Funduri. O culme mai masivã, desprinsã tot din Vîrful Pietrei, delimiteazã cãtre sud Valea Steghii de valea Funduri. Bazinul acestei vãi ocupã întreaga faţã esticã a muntelui, pînã la Saua Funduri. Localnicii o numesc deopotrivã Plaiul Oii, muntele Funduri si, foarte rar, Plaiul Grãnicerilor (ultimul nume nu-1 folosim, pentru a nu se confunda cu omonimul sãu de pe versantul vestic). Firele de obîrsic adunate formeazã valea Funduri care, în aval, dupã ce se uneste cu alte fire venite din Pietricica, se numeste Valea cu Apã. În imediata apropiere a cabanei Brusturet, conflueazã cu Valea Seaca a Pictrelor, care în aval poartã denumirea de valea Brusturetului.

42

C. PIETRICICA La sud de Saua Funduri ia sfîrsit creasta Pietrei Craiului, prelungindu-se cu creasta mult mai joasa a Pietricicãi. În ansamblu, Pietricica constituie o treaptã intermediarã între podurile calcaroasc din norduI depresiunii Podu Dîmbovitei si creasta înalta a Pietrei Craiului. În comparatie cu aceasta din urma, Pietricica este mai putin cunoscutã de drumeti. Prin realizarea proiectului elaborat de pionieri, si ea va avea în viitor cîteva poteci turistice marcate, ccea ce o va scoate din anonimat. Între vîrful La Arsuri (1853 m) - al cãrui nume ne vorbeste de defrisarea jnepenisului si pãdurii de molid prin ardere, pentru extinderea pãsunii - si vîrfuI Pietricica (1 764 m), masivul îsi pãstreazã caracterul de creastã. La sud de acest vîrf, cei doi versanti ai Pietricicãi au aspecte total diferite: cel estic se transformã într-o culme domoalã si lata, cu poduri întinse, iar cel vestic se continuã, ca si la nord, sub formã de abrupt. Pietricica prezintã, astfel, o asimetrie mult mai pronuntatã decît subunitatile nordice (Piatra Craiului Mare si Piatra Micã). De aceea, in cuprinsul ei se diferentiazã douã subunitãti: versantul vestic si versantul estic. Întrucît Pietricica nu este încã o regiune turisticã, nu detaliem aceste subdiviziuni. Impãduritã aproape în întregime spre est, fragmentatã de cîteva înseuãri adînci si cu o zonã

43

stîncoasã dc abrupt din ce în ce mai îngusta la vest, culmea Pietricica scade în înãltime catre sud, printr-o serie de trepte, pînã în punctul numit Sub Pietricicã (1241 m). Dincolo de acesta se întind podurilc calcaroasc si conglomeratice Berila, Plaiul Mare si Plãicul, mãrginite de cheile Dîmbovitei si Dîmbovicioarei care, altimetric, se încadreazã în culoarul Rucãr-Bran. Dintre vãilc care brãzdeazã versantii Pietricicãi, mentionãm pe versantul vestic: Valea cu Apa, afluent al Vaii lui Ivan, avînd obîrsia sub vîrful La Arsuri, apoi Valea Largã, Valea Seacã, Valea Speriatei si valea Gruiul Mirii, toate afluentc ale Dîmbovitei. Pe versantul estic, toate vãile debuseaza în valea Brusturet - Dîmbovicioara. Intre acestea, cele mai importante sînt: Valea Copilului, Valca Muierii si Valea Pesterii care adunã pe parcurs apele numeroaselor pîraie mai mici. Relieful carstic. Un elemcnt caracteristic al peisajului geografic din masivul Piatra Craiului este relieful carstic, a cãrei formare a fost favorizatã de prezenta calcarelor. Relieful accidentat al crestci si abrupturilor ei, datorat tectonicii pronuntate a masivului (cu strate redresate pînã la verticalã), nu a permis crearea de forme carstice tipice (doline, uvalc etc.), ci dezvoltarea unui carst cu caracterc aparte, specific Pietrei Craiului (lapiezuri de stratificatie, vai torentiale carstice, hornuri etc.), ca si a unor formc

44

endocarstice (pcsteri, grote, avene). La formarea acestora a contribuit actiunea conjugatã si simultana a proceselor peri-glaciare, respectiv crionivale si carstice în pleistocen si postglaciar (perioada cuatcrnarã). Procesele crionivale (dc dezagregarc prin înghet-dezghet si de modelare prin actiunea zãpezii) continuã si azi, mai ales la altiudini dc peste 1 800 m, dar cu o intensitate mai redusã. Proceselc carstice propriu-zise s-au manifestat mai mult la baza abrupturilor si pe podurilc netede de pe laturile de est si sud ale masivului, atît pe calcare jurasice, cît si pe conglomerate calcaroase cretacice. Aici s-au format pesteri si avene de dimensiuni mai mari, precum si chei, forme cu relief pe care lc vom prezenta în cele ce urmeazã. Pesterile. Dupa Catalogul sistematic al pesterilor din România, 1981 (C. Goran, 1982), la data de 1 decembrie 1981, în Piatra Craiului erau mentionate un numãr total de 161 pesteri catalogate, dintre care 158 sînt formate în calcare, iar trei în conglomerate. In ceea ce priveste dimensiunile, se cunosc 105 pcsteri cu o dezvoltare de peste 10 m, dintre care 102 în calcare, iar restul în conglomerate. Dezvoltarea cumulatã a pesterilor în calcare. ajunge aici la 2343,4 m, iar dezvoltarea medie este de 16,4 m. Coeficientul pesterilor din Piatra Craiului, raportat la numãrul total de pesteri al unitatii imediat superioare (grupa Carpatilor de Curburã), este de

45

19,6%, iar coeficientul pesterilor din acest masiv, raportat la totalul pesterilor în calcare si dolomite din România, este de 2,35%. În ceea ce priveste tipul hidrologic, majoritatea pesterilor sînt fosile, cu exceptia a douã care sînt active (pesterile Izvoarele din Plai din bazinul Dîmbovicioarei - versantul drept). Pesterile din masivul Piatra Craiului sînt grupate pe bazinele hidrografice ce-1 încadreazã: 29 pesteri în bazinul superior al Bîrsei, cuprinzînd versantul nordic al Pietrei Mici si abruptul nord-vestic al masivului; 21 pesteri în bazinul Rîului Zãrnestilor (numit si Rîul Mare din Prãpãstii), situate pe fatada sudicã a Pietrei Mici si în sectorul de nord al abruptului estic (din care o pesterã în conglomeratc - avenul Vlãdusca); 62 pesteri în bazinul Dîmbovicioarei, cantonate în partea sudicã si abruptului estic al masivului, inclusiv al culmii Pietricicii (din care douã avene în conglomerate); 48 pesteri în bazinul Dîmbovitei, incluzînd abruptul vcstic al masivului si implicit pc cel al culmii Pietricica. Pesterilc au fost exploratc si cartografiate de Tr. Constantinescu, cercetãtor stiintific la Institutul de speologie ,,Emi1 Racovita" din Bucuresti, de membrii Cercului de speologie ,,Piatra Craiului" din Cîmpulung, condusi de Ioan Dobrescu, precum si de cei ai cluburilor ,,Emi1 Racovitã" din Bucuresti, “Avenu1” si “Silex” din Brasov. Dimensiunile reduse ale pesterilor se datoresc - asa cum s-a vãzut - tectonicii si

46

reliefului accidentat al masivului, care au redus într-o oarecare mãsurã actiunea proceselor de modelare carsticã. Se stie cã suprafeţele orizontale si cele cu înclinare foartc micã sînt favorabile carstificarii, în timp ce suprafeţele puternic înclinate, cum sînt cele din Piatra Craiului, ofera conditii mai putin prielnice pentru dezvoltarea carstului tipic de suprafata. Astfel, apa din precipitatii, cãzutã pe abrupturile masivului, se scurge rapid pe suprafata acestora si se infiltreazã într-o mai micã mãsura în masa calcarelor. Apa care reuseste sã se infiltreze, fie cã iese din nou la suprafatã dupã un traseu subteran foarte scurt (de cîtiva metri sau cîteva zeci de metri) si foarte apropiat de suprafata terenului, fie cã pãtrunde în interiorul stratelor care au o pozitie verticalã sau aproape verticalã si circulã în masivul calcaros. Apa acumulatã în acest fel are un traseu subteran mult mai lung, pînã ce ajungc în unele locuri sã iasã din nou la zi la baza abrupturilor sau a stivei de calcare. Asa se explicã puternicele izvoare carstice din Va1ea Rîului Zãrnestilor sau cele de la Gîlgoaie, de pe valea Brusturetului, precum si formarea avenelor. Dintre pesterilc existente în regiune se remarcã, prin dimensiuni, douã mai importante: Pestera Ursilor si Pestera Dîmbovicioara, ambele situate la limita masivului Piatra Craiului, pe traseele principale de patrundere dinspre sud în acest masiv. Ele au fost propuse sã fie declarate rezervatii naturale speologice. La acestea se adaugã douã avene

47

importante: Avenul din Grind si Avenul din Vlãdusea. Pestera Ursilor, cunoscutã mai mult sub numele impropriu de Pestera de la Coltul Surpat, nume care de fapt apartine unei pesteri de pe Valea Cheii, numitã si pestera “La Uluce”, este situatã în Cheile Mici ale Dîmbovitei (Cheile Plaiului), pe versantul drept, sub muntele Arsita, la altitudinea absolutã de 850 m si relativã de 20 m. Ea a fost descoperitã întîmplator, în anul 1951, de cãtre un localnic, Gheorghe Simtinicã, din satul Podu Dîmbovitei. Pestera arc o lungims de 367 m, o denivelare negativã de 2 m si una pozitivã de 3 m. Galeria principalã a pesterii (Galeria largã - 130 m) prezintã numeroase coloane si se ramificã la vest în douã galerii mai mici: Galeria cu sant, în dreapta, si Galeria cu nisip, în stînga. Pestera prezintã importantã paleozoologicã datorita numeroaselor schelete de Ursus spelaeus si Capra ibcx, întîlnite aici. Pe planseul pesterii se gãseste o mare cantitate dc nisip si pietrisuri aluvionare. Pestera Dîmbovicioara, semnalatã încã din secoIuI trecut, este una dintre cele mai cunoscute din tarã. Se aflã pe versantul stîng al vãii cu acelasi nume, în Cheile Pesterii, la gura Pîrîului Pesterii sau Ciocanul (carc o dreneazã), pe soseaua care duce la cabana Brusturet. Ea se gãseste la 12 m deasupra albiei, are o lungime de 629 m si o denivelare de + 31 m. Pîna la punctul ,,La tîrîs", pestera poate fi parcursa usor, înãltimea tavanului mentinîndu-se la 3 m. În pesterã circulã un curent

48

de aer din profunzime spre deschidere, fapt care dovedeste cã ea mai are în mod sigur si o altã comunicare cu exterioruI. Aventul din Grind, cunoscut si sub numele Gaura din Grind sau Gaura din Funduri si explorat pentru prima datã în 1936, este situat într-un gol de pãdure, pe versantul stîng al vãii Steghii (Valea lui Stinghie), la altitudinea absolutã de 1645 m, fiind sculptat în conglomeratc cretacice cu mare permeabilitate. Acesta se desfãsoarã aproape vertical pe o adîncime de 122 m si are o lungime de 220 m, ocupînd locul 8 în lume în clasamentul celor mai adînci retele subterane de apã dezvoltate în conglomerate. Se poate repera usor, fiind îngrãdit, pentru a nu cãdea vitele în el. Vizitarea lui se recomandã numai alpinistior cu echipament adecvat. Avenul din Vladusca, semnalat încã din prima jumãtate a secolului trecut, se aflã tot pe flancuI estic al Pietrei Craiului, între abruptul calcaros si poiana Vlãdusca, pe versantul drept al vaii cu acelasi numc la o altitudine absolutã de circa 1700 m. El are o lungime de 83 m si o adîncime de 71 m. Este modelat tot în conglomerate cretacice cu grad marc de permeabilitate. Nu poate fi vizitat decît de persoane care posedã cunostinte de alpinism. În zona aferentã Pietrei Craiului, pe una din arterele de pãtrundere în masiv dinspre est, se afla Pestera cu Lilieci (Pestera Mare sau Pestera Bãdichii) din satul Pestera, în partea nordicã a

49

culoarului Rucãr-Bran. Semnalatã în documente locale cu mai multe secole în urmã, aceasta pesterã, propusã a fi declaratã rezervatie speologicã, este situatã în vatra satului Pestera, pe versantul estic al Dealului Bisericii, într-un martor de eroziune calcaros, fiind suspendatã la 50 m deasupra unei vîlcele seci de pe dreapta Vãii cu Calea, la altitudinea absoluta de 950 m. Ea are o lungime de 162 m si o denivelare de +8 m. Este formatã dintr-o singura galerie principalã fosilã, orientatã est-vest. Lungimea ei poate spori prin degajarea si explorarea unor galerii laterale obturate cu material prãbusit din tavan sau cu noroi. Se poate vizita oricînd, cu mijloace proprii de iluminare, fãrã sã necesite un echipament speologic special. Cheile completeazã pitorescul peisalului carstic din regiunea masivului Piatra Craiului si se remarcã printr-un aspect impunator. Acestea se întîlnesc pe laturile de sud-vest si de est ale masivului, fiind grupate mai ales în jurul depresiunii Podul Dîmbovitei, unde se întîlneste cel mai mare complex de chei din tara (23 chci). Cheile Mici ale Dîmbovitei (Cheilc Plaiului) marcheazã limita sud-vestica a masivului, fiind sculptate între podurile calcaroase ale muntilor Plãic si Arsita. Ele se remarca printr-un aspect sãlbatic si au pereti verticali, stîncosi, ce ating 200 m înãltime, fiind brãzdati de numeroase diaclaze, dar sînt mai putin spectaculoase decît Cheile Mari

50

ale Dîmbovitei, dinspre Rucãr. Pe versantul drept al cheilor, la circa 600 m în aval de capãtul lor nordic, se aflã Pestera Ursilor. Cheile sînt strãbatute de drumul carosabil Podu Dîmbovitei-Sãtic, continuat în amonte pînã aproape de obîrsia Dîmbovitei. Imediat la nord de chei, valea, sãpatã în sisturi cristaline, se lãrgeste brusc. Pe latura esticã a masivului se însiruie cheile din lungul Rîului Zãrnestilor si al Dîmbovicioarei, sculptate pe fundul ulucului depresionar dintre Piatra Craiu'ui si Mãgurile Branului. Cheile Prãpãstiilor încep pe pîrîul Vlãdusca si se continuã pe Rîul Zãrnestilor, unde au un aspect sãlbatic si pereti impunãtori pe o lungime de circa 2 km, pînã în dreptul satului Mãgura. Cheile au ramificatii pe cursul inferior al pîraielor Brusturet, Curmãturii si Zãnoaga. Mai jos, pînã la iesirea din munte, rîul strãbate un defileu cu versanti impãduriti. Pe valea Dîmbovicioarei se aflã mai multe chei al cãror nume dupã denumirile pe care rîul le poartã de-a lungul cursului sãu. Se individualizeazã cinci sectoare de chei tãiate în calcare jurasice, cu o lungime totalã de peste 5 km si separate de portiuni mai largi ale vãii (bazinete), formate în marne sî calcare marnoase cretacice. Ele se succed de la nord la sud astfel: Cheile Vãii Seci a Pietrelor, Cheile Brusturetului, Cheile Ciocanului (dupã numele satului de deasupra peretelui lor estic), cheile Pesterii si Cheile

51

Dîmbovicioarei. Dintre acestea se remarcã, prin dimensiuni si aspect, cheile Dîmbovicioarei si ale Brusturctului. Cheile Dimbovicioarei, sculptate pe o lungime de 1,8 km în podul calcaros dintre depresiunile Dîmbovicioara si Podul Dîmbovitei, se remarcã printr-un aspect monumental datoritã peretilor verticali sau chiar aplecati peste albie, cu înãltimi dc peste 200 m. Pe suprafata peretiior se observã stratificatia calcarelor jurasice cenusii-albicioase, dispuse în bancuri groase la partca inferioarã si calcare albe (cretacice infcrioare) în plãci la partea superioara. Peretii sînt strãbãtuti de fisuri, torenti de pietre, scobituri etc. Cheile Brusturetului se desfasoarã pe 0,75 km, între confluenta cu Pîrîul Copilului si izvoarele carstice "Gîlgoaie", fiind sãpate în calcare masive jurasice. Ele reprezintã cele mai înguste si mai sãlbatice chei de pe cursul acestui rîu si sunt strãbãtute de drumul forestier care duce spre cabana Brusturet, continuîndu-se pe Valea Seacã a Pietrelor pînã aproape de stîna din Grind.

ALCÃTUIREA GEOLOGICÃ Creasta Pietrei Craiului reprezintã flancul vestic, puternic redresat, al unui mare sinclinal orientat pe directie aproximativ nord-sud si alcãtuit din formatiuni sedimentare mezozoice dispuse transgresiv peste un fundament de sisturi cristaline. Flancul estic al acestui sinclinal este

52

normal si constituie sirul înãltimilor mai mici (culmea împãduritã Coja - Gîlma Spãrturilor), ce marginesc spre vest ,,P1atforma Branului". I. Sisturile cristaline. Fundamentul stivelor de calcar este alcãtuit din sisturi cristaline. Pe latura vesticã a masivului, acestea sînt reprezentate prin sisturi cloritoase cu sericit si albit sau cu sericit si cuart. Acestea apartin complexuIuI de Cãlusu-Tãmãsel si ocupã toatã partea vestica, situatã la sud de valea Vlãdusca. Un sector mai restrîns, situat între valea Vlãdusca, Valea Podurilor si Bîrsa Tãmasului, este constituit din sisturi muscovito-cloritoase cu porfiroblaste de albit si reprezintã complexul de Leresti-Tãmas care, ca si complexul de Cãlusu-Tãmãsel, apartin seriei de Leaota. În partea nordicã, spre Bîrsa Mare, sisturile cristaline apar insular, în cea mai mare parte fiind acoperite de grohotisuri cuaternare. Ele formeazã complexul de Voinesti-Pãpusa (seria de Cumpãna) si sînt constituite din paragnaise si micasisturi cu întercalatii de amfibolire. II. Formatiunile sedimentare apar în perioadelor jurasic si cretacic si sînt reprezentate în special prin calcare si conglomerate, pe care s-au acumulat grohotisuri cuaternare. Peste fundamentul cristalin s-au depus cîteva orizonturi subtiri formate din microconglomerate cu elemente de cuart, gresii calcaroase si calcare marnoase, ce apartin doggerului. Urmeazã stiva de calcare de vîrstã kimmeridgian - tithonicã, ce are o

53

grosime considerabilã (variazã de la 300 m în sud, Pietricica, pînã la 1 200 m în nord, Piatra Craiului Mare). Suprafata ocupatã de calcare are circa 25,1 km2. Din totalul mentionat, 20,8 km2 reprezintã o arie continuã, latã de 0,7- 1,5 km si lungã de peste 18 km (flancul vestic al sinclinalului), care ocupã partea superioarã a masivului, formînd creasta Pietrei Craiului pe întreaga ei întindere; restul (4,3 km2) are o repartitie insularã în cadrul vãilor periferice masivului. O caracteristicã aparte a calcarelor este datã de puternica lor stratificatie, Piatra Craiului reprezentînd masivul calcaros din România cu cea mai accentuatã stratificatie. Calcarele de aici sînt în parte recifale, adicã s-au format din recife de corali (vietãti cu schelet calcaros) care trãiau fixate pe stînci în conditiile unei mãri calde, asemãnãtoare celor actuale de la tropice si ecuator. În urma miscãrilor de încretire ce au format lantul carpatic, stratele de calcar au fost cutate si redresate la verticalã sau chiar rãsturnate, dupã cum poate constata orice turist care priveste abruptul vestic si nord-vestic, începînd din Pietricica si pînã în nord, pe vîrful Turnul. Drumetii care strãbat creasta pot observa, pe faţa peretilor spãlati de ploi sau brãzdati de torentii de grohotis, resturile fosile ale organismelor care au format aceastã rocã. Calcarele au o rãspîndire apreciabilã si în jurul masivului, în special pe latura sa estica (culmea Toanches - Coja - Gîlma Sparturilor) si pe

54

cea sudica, unde acestea formeazã muntii din jurul depresiunii Podul Dîmbovitei (Posada, Gruiul Ratei, Vîntarnita, Ghimbavul, Zacote etc.). De prezenta acestor calcare se leagã, asa cum s-a vãzut, o gama variatã de forme de relief carstic si în special cheile pitoresti de pe vãile Rîului din Prãpãstii, Valea Seacã a Pietrelor, Brusturet, Dîmbovicioara, Dîmbovita etc. Conglomeratele stau peste calcare, în cadrul lor diferentiindu-se douã serii: a) Conglomeratele de vîrstã aptian superioara, constituite din elemente calcaroase cu ciment greso-calcaros, fapt pentru care la actiunea eroziunii se comportã asemãnãtor calcarelor. Ele ocupã o largã suprafatã pe versantul estic (din Valea Curmaturii pînã în valea Funduri). b) Conglomeratele de vîrstã vracono-cenomanianã sînt formate din elemente cristaline cu ciment greso-argilos si de aceea pe ele se formeazã rîuri permanente. Aceste conglomerate se gãsesc pe versantul estic din sudul masivului (Pietricica). În nord (Piatra Micã) sînt caracteristice conglomeratele cu gresii calcaroase. La est de culmea Cojei, conglomeratele se continuã pe o suprafatã întinsã în depresiunea sau platforma Branului, pe la Moieciu si Simon. Depozitele cuaternare sînt reprezentate prin grohotisuri calcaroase acumulate la baza versantilor abrupti, unde au o mare rãspîndire. Grohotisurile sînt alcãtuite din fragmente colturoase de calcar, de mãrimi variabile, inclusiv

55

blocuri mari, si dispuse sub forma unor conuri si tãpsane în dreptul torentilor de pietre ce brãzdeaza peretii stîncosi ai masivului. O amploare deosebitã au conurile de grohotis de la baza abruptului vestic, unde se remarcã în special Marele Grohotis, numit local "Horjul Mare". Partea inferioara a acestor acumulãri de grohotis (“horjuri”), alcãtuitã mai ales din blocuri stîncoase mai vechi, este fixatã si acoperitã de pãdure, în timp ce la partea superioarã, deasupra limitei pãdurii, se întîlnesc grohotisuri mobile, mai noi si, în general, mai mãrunte. Cea mai mare parte a acestor depozite s-a format în urma dezagregãrii calcarului prin înghet si dezghet, în conditiile climatului aspru din timpul fazelor glaciare cuaternare (pleistocene), cînd actionau puternic procesele periglaciare, dar aceste procese continuã si astãzi, cu o intensitate mai mica.

CLIMA În general, clima masivului Piatra Craiului nu diferã mult de a celorlalte regiuni înalte din Carpatii Meridionali. Totusi, pozitia geograficã, înãltimea, orientarea si configuratia reliefului imprimã climei unele particularitãti locale, asa cum se va vedea din prezentarea principalelor elemente meteorologice: temperatura aerului, vînturile, nebulozitatea si precipitatiile atmosferice. Temperatura aerului. Partea inferioara a

56

versantilor si poalele masivului sînt cuprinse în cadrul izotermei anuale de 20C, iar portiunile înalte ale crestei Pietrei Craiului au o temperatura medie anuala de 00C, in timp ce regiunile cele mai înalte ale muntilor vecini (Fãgãras, lezer, Bucegi) ajung la temperaturi medii anuale de -20C. Variatia pe verticalã a temperaturii aerului este conditionatã atît de altitudine, cît si de înfatisarea reliefului, care provoacã frecvente inversiuni termice. În zilele scnine si fãrã vînt, mai ales iarna, aerul rece de pe creastã coboarã pe fundul vãilor si depresiunilor limitrofe, mai adãpostite (în special în Depresiunea Bîrsei). Din aceastã cauza, iarna, pe creasta Pietrei Craiului, la înãltimi de peste 2 000 m, temperatura aerului este uneori mai ridicata decît în depresiunile învecinate. Orientarea masivului de la nord la sud produce diferentieri în ceea ce priveste intensitatea insolatiei si din aceastã cauzã apar climate locale diferite. Astfel, pe versantul estic, maximum de încalzire se produce dimineata, cînd o parte din cãldura solarã cste folositã pentru a restitui solului cãldura pierdutã prin radiatia nocturnã. De aceea, acest versant cste scutit, în general, de încingerea excesivã la trecerea soarelui la meridian, avînd un climat mai moderat, în timp ce versantul vestic, fiind mai puternic expus radiatiei, are un grad mai ridicat de insolare. Contrastele termice ca efect al orientãrii masivului, fãrã sã aibã valori prea mari, se reflectã

57

în peisajul diferit al celor doi versanti. Ele variazã în raport cu altitudinea, devenind mai mari pe masurã ce aceasta creste. Versantul brãnean al Pietrei Mici si al vîrfului Turnul, prin expozitia sa cãtre sud, are un climat local aparte, cu temperaturi mai ridicate si uscaciune mai accentuatã, rcflectat într-o micã mãsurã si în vegetatia pajistilor alpine, care aici cuprind unele elemente termofile si xerofile. Dimpotrivã, pe “dosurile” nordice si nord-vestice, mai umbrite, ale masivului, se întîlnesc amplitudini termice mai reduse si un grad ridicat de umezeala, ceea ce cxplicã înaltimea mai mare a limitei superioare a pãdurii de conifere (1650-1750 m). Vînturile . Datoritã pozitiei izolate si configuratiei generale a masivului, creasta Pietrei Craiului, înconjuratã de arii depresionare, este supusã aproape permanent actiunii vînturilor, care în aceasta regiune au o frecventã si o intensitate deosebite. Intensitatea vîntului creste odatã cu altitudinea, atingînd valori maxime în zona cea mai înaltã a masivului si mai ales a versantilor vestic si nord-vestic, expusi vînturilor dominante. Frecventa si vitezele maxime ale vînturilor se întîlnesc de obicei spre sfîrsitul iernii si începutul primãverii, vara fiind un anotimp mai calm. La fel ca în masivul Bucegi, vînturile dominante din zona alpinii a Pietrei Craiului au o directie aproape constantã în tot timpul anului, de la nord-vest cãtre sud-est. Aceastã directie se poate

58

constata dupa efectele vîntului asupra vegetatiei, solului si zãpezii. Astfel, în unele locuri de pe coastele nord-vestice si vestice sau chiar pe creastã, în zona Pietricica - Saua Funduri, se pot vedea molizi cu coroana în ,,drapel" (adica asimetricã) din cauza tãriei vînturilor dominante. În timpul iernii si primãverii, directia vînturilor dominante se poate deduce dupã modul de depunere a zãpezilor. Astfel, pe versantul estic, adãpostit, zãpada sc acumuleazã în cantitãti mai mari în asezaturile padinilor si vîlcelelor din abrupt, unde este mai afînatã si troienitã. Dimpotrivã, pe versantii vestic si nord-vestic, zãpada este în general viscolitã si compactã, avînd o grosime mai micã, iar pe creastã ea este spulberatã si depusã într-un strat subtire, de obicei înghetat, formînd în partea opusa (catre est si sud-est) cornise (streasini) ce se mentin uneori pînã stîrsitui lunii martie. La poalele estice ale masivului se manifestã un alt vînt care bate atît vara cît si iarna, dinspre nord si nord-est. El pãtrunde dinspre Tara Bîrsei prin Curmãtura Pietrei Craiului, canalizîndu-se pe ulucul depresionar din lungul vãii Brusturet-Dîmbovicioara, bine închis la est de magurîle Branului. Acest vînt, denumit de localnici ,,Pietrarul", creste în intensitate mai ales la începutul primãverii, cînd poate produce efecte distructive asupra pãdurilor, prin doborîrea unor parcele întregi de arbori.

59

Nebulozitatea. Piatra Craiului are un grad ridicat de nebulozitate, numãrul mediu anual de zile acoperite fiind de circa 180-200 în etajele alpin si subalpin si circa 160-180 zile în zonele mai joase dinspre poalele masivului, în timp ce numarul mediu al zilelor senine este de numai 60-80 pe an. Pozitia izolatã a masivului într-o zona de interferentã a maselor de aer în miscare face ca portiunile sale înalte sã fie mai înnourate decît depresiunile limitrofe si foarte bogate în

precipitatii. Calcarele albe din care este alcatuit masivul Piatra Craiului reflectã o mare cantitate de cãldurã primita de la soare. De accea vara, ca o consccintã a încãlzirii intense, aerul se ridicã pe pantele muntelui si se rãceste adiabatic, formînd nori de tip cumulus. Uneori, pe timp senin si mai ales iarna, se poate observa de pe creasta un fenomen spectacujos, si anume acele ,,mãri de nori", formate din nori de stratus de micã altitudine, care se dispun deasupra vãilor si clepresiunilor, lasînd liberã portiunea înaltã a crestei ca o insulã ce rãsare din întinderea albã a norilor. O altã forma de nebulozitate foarte obisnuitã în zona înaltã a Pietrei Craiului este ceata (negura), cunoscutã si sub numele local de “boaghe”. Uneori, cînd dureazã mai mult timp si este mai densã, ea îngreuiazã orientarea si circulatia turistilor. Insolatia intensã pe creastã si vîntul duc la

60

formarea norilor de convectie termicã, care în timpul verii produc frecvent averse de ploaie cu descãrcãri electrice. Acestea stînjenesc de obicei deplasarea drumetilor pe creasta si în zonele de abrupt. Precipitatiile atmosferice. Piatra Craiului este situatã într-o regiune bogatã în precipitatii. Pozitia ei izolatã în larga arie depresionarã dintre masivele Bucegi si Fãgãras, precum si directia perpendicularã a crestei pe cea a vînturilor umede, dominante, dinspre vest si nord-vest, fac ca Piatra Craiului sã primeascã o mare cantitate de precipitatii. Frecventa si cantitatea precipitatiilor atmosferice cresc odatã cu altitudinea pînã la 1800-2000 m, de unde încep sã scadã. Astfel, media cantitãtilor anuale este de 1100-1300 mm în etajul inferior si 1000- 1200 mm în cel superior (zona crestei). Precipitatiile sînt repartizate aproximativ uniform în cuprinsul masivului, datoritã configuratiei lui orografice simple. Se remarca, totusi, deosebiri între cei doi versanti; cel vestic primeste anual cu 100- 150 mm mai multe precipitatii. Cele mai bogate precipitatii cad în luna iunie, iar cele mai reduse se înregistreazã toamna si la sfîrsitul lunii februarie, inclusiv în martie. În lunile de varã, aproape zilnic - înainte clc amiazã - deasupra crestei se formeazã nori cumulus si cumulo-nimbus care dau adesea ploi torentiale, cu descarcãri electrice violente, iar uncori grindinã, mãzãrichc sau chiar lapovitã si

61

ninsoare. În etajul alpin al masivului Piatra Craiului, la o altitudine de pcste 2000 m, temperaturile sub 0oC, mentinîndu-se o mare parte din timpul anului, determinã precipitatii sub formã de zãpadã. Acestea reprezintã circa 50% din totalul precipitatiilor. Ninsorile cele mai frecvente sînt în ianuarie si la începutul lunii februaric, cînd se înregistreazã si cele mai scãzute valori ale temperaturii aerului din timpul anului. Pe creastã zãpada se mentine din noiembrie pînã în aprilie, iar în locurile mai dosnice chiar mai mult. Dupã cum s-a vãzut, zãpada se depune în mod inegal in cadrul masivului, în functie de directia vîntului dominant, de orientarea si configuratia versantilor. Astfel, zãpada este spulberatã de pe povîrnisurile expuse vîntului (cel mai frecvent de pe cel nord-vestic) si depusã în partea superioarã a pantelor estice si sudice, precum si pe fundul vãilor si în depresiunile adãpostite. De asemenea, datoritã reliefului accidentat al peretilor, zãpada nu se poate depune decît pe brîne si pe portiunile mai netede ale hornurilor si vîlcelelor. O mare parte din zãpada cãzutã de pe versantii abrupti se îngrãmãdeste în vãi si la baza abrupturilor. Stratul de zãpadã de pe povîrnisurile muntelui nu se mentine tot timpul în aceeasi pozitie si, datoritã gravitatiei, se dislocã si se prãbuseste, formînd avalanse. De obicei, acestea se produc prin prãbusirea corniselor de zãpadã de pe creastã. De aceea, avalansele sînt mai frecvente

62

pe coastele estice si sud-estice ale crestei, unde, datoritã vîntului dominant, se acumuleazã cantitãti mai mari de zãpadã. Uneori, avalansele pot pune în pericol viata turistilor si, din aceastã cauza, se impune o atentie deosebita la parcurgerea traseelor turistice în sezonul de declansare curentã a avalanselor : avalanse de suprafatã în ianuarie - martie; avalanse de fund în aprilie - mai. Ele se pot produce fie pe suprafcte mai mari, fie liniar, pe vãile torentiale din abrupturi. Prin actiunea repetatã, an de an, pe aceleasi trasee, ele dau nastere vãilor torentiale largi numite "culoare de avalanse". Tot ele contribuie si la lãrgirea hornurilor si vîlcelelor. Dupã locul de desprindere a masei de zãpadã se pot deosebi, de asemenea, avalanse de abrupt si avalanse dc la baza abruptului. Avalansele se produc mai ales în vãile larg deschise în portiunea superioarã si puternic înclinate de pe abruptul estic (de exemplu: pe Valea Cheii de sub Grind, la obîrsiile vãii Mãrtoiului, la obîrsia vãii Funduri etc.), pe abrupturile situate sub zonele de cornise (de exemplu: portiunea vîrfurilor Timbalul Mare, Timbalul Mic etc.). Pe lîngã ploi si zãpezi, precipitatiile atmosferice din masivul Piatra Craiului se produc si sub formã de rouã, brumã, burnitã, lapovitã, chiciura, polei. Dintre acestea, chiciura, fenomen de iarna specific muntelui, este întîlnitã pe creastã, depunîndu-se la suprafata stîncilor, vegetatiei si

63

stîlpilor de marcaj, pe care le îmbracã cu un strat alb, sclipitor, de gheatã.

FLORA SI VEGETATIA În Piatra Craiului, datoritã configuratiei orografice (creastã ascutitã, mãrginitã de abrupturi stîncoase), vegetatia, desi nu este prea abundentã, prezintã totusi numeroase elemente caracteristice pe brînele, padinile si stîncãriile masivului. Se remarcã în primuI rînd flora din etajul alpin. Specificul acesteia este dat de endemismele carpatice si de plantele calcicole care sînt foarte rãspîndite în muntii din zona Brasovului (Postãvaru, Piatra Mare) si în Bucegi. Între acestea se pot aminti: Thesium kernerianum (mãciulia), Draba haynaldi (flãmînzica) etc.

Cel mai remarcabil cste însã un element endemic specific Pietrei Craiului, care nu se mai gãseste în alte regiuni: Dianthus callizonits (garofita Pietrei Craiului), ce reprezintã unul dintre cele mai interesante endemisme ale Carpatilor nostri. La acestea se adaugã numeroasc specii rãspîndite în general în masivele calcaroase sau care vegeteazã pe substrat calcaros: Phyllitis scolopendrium (limba cerbului), Cystopteris monlana (feriga de piatrã), Cystopteris fragilis ssp. alpina, Rumex scututus (stegia), Silene acaulis (iarba rosioarã), Sedum atratani (iarba de soaldina), Dyras octopetala (argintica), Gerarinim macrorubizum (priboi), Helianwemum alpestre

64

(iarba osului), Daphne creoram (tãmîita), Gentiana intea (ghintura galbenã), Eritrichium nanum (ochiul sarpelui), Leontopodium alpimum (floarea de colt, albumita sau albumeala). O particularitate esentialã a Pietrei Craiului, legatã de pozitia si directia crestei sale stîncoase, este diferentierea conditiilor si factorilor geografici pe cei doi versanti. Aceasta este determinatã în special de expozitia si înclinarea deosebitã a pantelor si este pusã în evidentã, între altele, prin repartitia si caracterele vegetatiei, precum si prin frecventa si întinderea diferita a asociatiilor vegetale în cuprinsul masivului. Înãltimea apreciabilã si configuratia orograficã a masivului Piatra Craiului fac ca vegetatia sã fie distribuitã conform zonalitãtii geografice verticale, în doua zone de vegetatie, si anume: la poalele masivului o zonã împãdurita (zona forestierã), iar pe creastã o zonã lipsitã de pãduri (zona alpinã). Aceste zone se împart la rîndul lor în etaje de vegetatie, caracterizate prin prezenta anumitor specii de plante sau asociatii vegetale. În cuprinsul zonelor si etajelor, vegetatia este reprezentatã printr-o serie de formatii vegetale deosebite prin înfãtisarea si conditiile dc viatã: pãdurile, fînetele, tufãrisurile, pajistile subalpine si alpine, vegetatia vîlcelelor subalpine si alpine, vegetatia stîncilor, vegetatia grohotisurilor, vegetatia alpinã a crestei.

În cele ce urmeazã prezentam pe scurt, dupã Al. Beldie, formatiile vegetale proprii celor douã zone de vegetatie, ale cãror elemente floristice se

65

pot identifica în plin sezon de vegetatie (iunie-septembrie). I. Zona forestiera. Creasta Pietrei Craiului este încinsã pe la poale de un brîu larg de pãduri dese si întunecate, care scot în evidentã, prin contrast, albul sclipitor al calcarelor jurasice. Pãdurile din aceastã regiune se grupeazã în douã etaje: etajul montan mijlociu si etajul montan superior. 1. Etaju1 montan mijlociu. Acesta ocupã partea inferioarã a masivului si este alcãtuit din pãduri de amestec de fag cu brad sau de brad cu fag, la care se alãturã, diseminat, molidul si alte specii lemnoase însotitoare. Limita superioarã a etajului corcspunde cu limita superioara de vegetatie a fagului, care oscileazã în jurul altitudinii de 1400 m. La poalele vestice ale masivului, aceste pãduri se întîlnesc numai pe conurile de grohotis calcaros provenit din hornurilc si vîlcelele ce brãzdeazã versantii. În arboretele din partea centrala a masivului, la altitudini cuprinse între 1150-1300 m, bradul (Ables alba) devine dominant mai ales în padinile adînci, adãpostite, în conditii de umiditate ridicatã. În arboretele din zona situata între valea Crãpãturii si Padina lui Cãlineţ se remarcã prezenta unor pîlcuri de tisa (Taxuf haccata) instalate la altitudini de 1200 m. Pãdurea de chei si vegetatia din lungul vailor înguste din cadrul etajului montan mijlociu. Pe peretii abrupti si pe bolovãnisurile din vãile

66

adînci, cu umezealã ridicatã si cu luminozitate redusã, sînt instalate arborete de paltin si ulm cu elemente diseminate de fag, brad si molid. Pe fundul cheilor, vîlcelelor sau padinilor adînci si înguste de pe versantii nordic si nord-vestic si în special în valea Crãpãturii se aflã o florã ierbacee bogatã, care cuprinde numeroase specii de ferigi, dintre care mai rãspîndite sînt: Phyllitis scolopendrium (limba cerbului), Cystopteris montana. (feriga de piatrã) etc. 2. Etajul montan superior. Pãdurile din acest etaj, extinse pe versantuI nord-vestic pînã la 1750 m alt., sînt constituite exclusiv din molidisuri. Molidisurile. Acestea formeazã un brîu continuu la poalele crestei, avînd o extindere mai mare pe versantii nordic si nord-vestic, unde urcã pînã la altitudini de 1600-1750 m. Arboretele de molid au o dezvoltare viguroasã mai ales pe locurile netede si în depresiuni, în timp ce la baza peretilor stîncosi si în portiunile cu mari acumulãri de zãpadã în timpul iernii au o stare de vegetatie mai slabã si o consistenta mai redusã. Tot la baza peretilor abrupti, în cadrul molidisuriior se întîlnesc exemplare scunde de brad de mare altitudine (1 670 m), datoritã unui climat local favorabil, cauzat de cãldura radiatã de stîncile de calcar. De asemenea, este interesantã inversiunea de vegetatie întîlnitã pe vãile ce brãzdeazã versantul dinspre valea Bîrsei, unde, din cauza

67

umezelii mai mari, molidul coboara pe funduI vãilor, în timp ce versantii sînt ocupati de fagete cu brad. Pinetele. Pc versantul nordic al Pietrei Craiului, între valea Crãpãturii si Padina lui Cãlineţ, se întîlnesc pîlcuri rare de pinete de stîncãrii numai pe feţele cu expunere vesticã si pe crestetul muchiilor abrupte si stîncoase, între 1350 si 1500 m altitudine. Fînetele. În cadrul zonei forestiere se pot aminti si pajistile secundare care au apãrut pe locurile unde pãdurea a fost defrisatã. si care în prezent sînt folosite ca fînete. Intre acestea se remarcã fînetele bogate care împodobesc peisajul odihnitor de la poalele Pietrei Craiului cãtre valea Bîrsei. Acestea sînt instalate în cea mai mare parte pe conuri de grohotis si caracterizate mai ales prin asociatii de pãius rosu (Festicea rubra) cu ovascior (Helictotrichon pratense ssp. alpinum), arnica (Arnica montana) etc. II. Zona alpinã . Aceasta ocupã creasta si versantii abrupti ai masivului, desfãsurîndu-se deasupra cingãtorii de pãdure. In zona alpinã se deosebesc doua etape de vegetatie: etajul subalpin si etajul alpin propriu-zis. 1. Etajul subalpin se întinde deasupra limitei superioare a pãdurii încheiate (circa 1650 m), pînã la 1900 m altitudine, fãcînd tranzitia între zona forestierã si etajul alpin propriu-zis. În partea inferioarã a etajului subalpin cresc rãristi sau

68

exemplare izolate de arbori, iar mai sus se întind tufãrisuri dc jneapãn (Pinus montano) si de alti arbusti, precum si pajistile subalpine. Tufãrisurile. Între tufãrisuri se remarcã în special jnepenisurile care ocupã mari suprafete pe versantii nordic si nord-vestic, avînd o dezvoltare optimã la altitudini cuprinse între 1700 si 1900 m în conditii dc luminã difuzã si umiditate atmosferica relativ ridicatã. Între tufele de jnepeni se aflã o vegetatie însotitoare formatã din ericacee ca: afin (Vacc'mium murtillus), merisor (Vaccinium vithidaca) si smirdar sau bujor de munte (Rhododendron kotschui) etc. De asemenea, se întîlnesc sporadic tufe de anin de munte (Alnus viridis), ca de pildã sub saua ,,La Zaplaz," (deasupra vãii Spirlei). Brînele, feţele mai însorite si locurile acoperite permanent cu zãpadã în timpul iernii sînt împodobite cu tufãrisuri de smirdar, carc adesea este asociat cu afin si merisor. Pîlcuri insulare de smirdar se întîlnesc în pajistile de pe brînele etajului alpin, tinzînd la invadarca si înlocuirea treptatã a pajistii ierboasc. Pajistile subalpine, alcatuite dintr-o vcgetatic bogatã si variatã de ierburi, acoperã raristile de la limita superioarã a pãdurii, ca si coastele si brînele suspendate pe peretii Pietrei Craiului. Mai rãspîndite sînt pajistile cu paius rosu (Festitea ribra fallax), caracteristice zonei forestiere, dar care pãtrund destul de mult si la altitudini mai mari, pe locuri netede sau pe

69

povîrnisuri mai putin înclinate. Pe fundul vîlcelelor si hornurilor subalpine, datoritã insolatiei mai reduse si umezelii accentuate, sînt rãspîndite asa-numitele „buruienisuri subalpine”. Acestea sînt alcãtuite de obicei din asociatii de trestioarã (Calamagrostis arundinacea), margarete (Crisantbemum lencanthemuni) etc. In vîlcelele si hornurile umbrite de pe versantul nordic sînt caracteristice o serie de specii ombrofile. Între acestea se disting: Doronicum carpaticum (gãlbinele de munte) ce cresc în pîlcuri si, pe alocuri, Cortusa mathioli (ciubotica ursului), cu flori rosii-purpurii. Pe grohotisurile fixate cu soluri schelet, pietroase, se gãsesc asociatii de Festura rupicola ssp. saxatilis (paius) si Poa nemoralis (iarba deasã). Vegetatia stîncilor. In fisurile de pe peretii înalti care dominã vãile Bîrsei si Dîmbovitei se întîlnesc pîlcuri sau exemplare izolate de specii saxicole si calcicole, care împodobesc decorul original al stîncãriilor de calcar. La limita inferioarã a etajului subalpin, dupã cum se vede pe creasta dintre valea Podurilor si valea Vlãduscãi, la 1600 m altitudine, predominã, de obicei, asociatii de Sesleria kanaldiana (coada iepurelui), la care se adaugã pîlcuri de arginlicã (Dhyas octopctala), iarba osului (Helianthcmum alpestre) si floarea de colt (Leontopodiuni alpinum), una din podoabele nepretuite ale florei din Piatra Craiului. Pe stîncile înierbate de pe versantul vestic,

70

asociatiile de Sealeria devin mai bogate în specii, fiind asemãnãtoare celor de pe brînele Bucegilor. Pe stîncile umede din hornurile cu zãpadã mai persistentã de pe versantul nordic (de exemplu sub Brîul Ciorînga Mare, la 1750 m altitudine) se întîlnesc: crini de stîncã (Liovdia serotina), piciorul cocosului (Rantmenlifs alpestris), toporasi galbeni de munte (Viola biflora) etc. Vegetatia grohotisurilor. Grohotisurile au o florã variatã în functie de altitudine, expozitie, umiditate, dimensiunile fragmentelor si gradul de fixare. Plantele pionier care se instaleazã printre grohotisuri in exemplare izolate sau în pîlcuri sînt Linarta alpina. (linarita) si Rumex scutatus (steghia). Primul stadiu de fixare a grohotisurilor din întregul masiv este realizat de specii ca: Poa memoralis var. agrostoides (iarbã deasã), Papaver turenaicum - ssp. corona sanctistephan (macuI galben), Cardaminopsis arenosa (frigurele), Senecio squalidus (cruciulita) etc. In stadiile mai avansate de fixare se succed o serie de asociatii de tranzitie care cuprind de obicei: Genmium robertianum (napraznica), Druoptens robertiana (feriga) etc. 2. Etajul a1pin, situat la altitudini de peste 1900 m, ocupã partea înaltã a crestei, fiind caracterizat prin anumite asociatii de pajisti si printr-o vegetatie adaptatã conditiilor climatice aspre de la mari altitudini. Acestea cuprind numeroase endemisme carpatice în general, precum si cele caracteristice muntilor calcarosi ai

71

Brasovului. Compozitia floristicã a pajistilor prezintã deosebiri apreciabile pe cei doi versanti ai masivului, datoritã configuratiei reliefului si expozitiei lor diferite. Astfel, pe versantii foarte abrupti si stîncosi dinspre vãile Bîrsei si Dîmbovitei, cu expozitie generalã spre nord, nord-vest si vest, pajistile se reduc la brînele întrerupte de jgheaburi si la unele ,,asezãturi" ale padinilor, unde cresc în conditii de insolatie redusã, umiditate atmosfericã relativ ridicatã si de mentinere îndelungatã a stratului de zãpadã. In aceste locuri greu accesibile si nepãsunate, pajistile îsi pãstreaza compozitia lor floristicã naturalã. Aici, pajistile sînt alcãtuite mai ales din asociatii de graminee si ciperacee, specifice pantelor repezi, cu soluri schelet. Pe ramificatiile cu directie est-vest ale crestei, versantii nordici sînt ocupati de tufãrisuri de smirdar. Pe versantul dinspre valea Dîmbovitei, datoritã insolatiei mai puternice si umiditãtii relativ mai scãzute, pajistile au elemente mai xerofile si deci caractere asemãnãtoare cu pajistile de pe versantii sudic si sud-estic ai masivului. Pe versantii estic si sud-estic, care au abrupturi stîncoase numai în partea superioarã a masivului si o înclinare generala mai redusã, pajistile ocupa suprafete întinse, fiind însã, pe alocuri, degradate din cauza pãsunatului. Pajistile alpine de pe acesti versanti ai masivului ("fata muntelui") se deosebesc substantial de cele de pe

72

versantul nordic (,,dosu1 muntelui"). Aici apar specii care lipsesc pc versantuI opus sau care se gãsesc numai pe feţele dinspre valea Dîmbovitei, ca Gentiana Ituca (ghintura galbena), Centaurea kotschuana. (zlãvoc), Knantia Inngiolia. Cerastium arvense var. ciarcanense (cornut) etc. De asemenea, brînele foarte înclinate si grohotisurile fixate din golul alpin al acestui versant sînt ocupate de pajisti cu Festuca rupicoIa ssp. saxatilis. Pe brînele însorite se întîlnesc pajisti de SesIeria haunal-diana (coada iepurelui). Vegetatia crestei. Partea superioarã a crestei stîncoase, cu vîrfurile ei înalte din etajul alpin, are o vegetatie adaptatã unor conditii climatice aspre, caracterizate, asa cum s-a vãzut, prin temperaturi scãzute, uscãciune, vînturi puternice si, ca urmare, prin lipsa învelisului de zãpadã în timpul iernii. Aici, vegetatia este reprezentatã prin elemente alpine rezistente la înghet si la actiunea de deflatie a vîntului, care se dispun discontinuu sub formã de pernite sau rozete de frunze alipite de sol. In portiunea cea mai înaltã a masivului, si anume între vîrfurile Piscul Baciului si Timbalul Mare, se pot vedea o serie de elemente alpine proprii muchiilor expuse vînturilor puternice, ca de exemplu: pîlcuri de Sesleria coernlans (mãlaiul cucului), Carcx sempervirens (rogoz de munte) si Dryhas octopetala (arginticã) etc.

73

FAUNA Fauna întregeste pitorescul peisajului montan si mai ales al celui alpin, pãstrîndu-se într-o formã mai putin modificatã dc interventia omului, datorita sãlbãticiei masivului si gradului redus de accesibilitate. Poate din aceastã cauzã, fauna de aici a fost mai putin cercetatã în comparatie cu cea a altor masive si este mai putin cunoscutã. În pãdurile de la poalele Pietrei Craiului, de pe culmile si de pe magurile mãrginase, precum si în etajul subalpin se gãsesc numeroase mamifere ca cerbul, cãprioara, mistretul, la care se adaugã o serie de mamifere carnivore (lupul, rîsul, vulpea). Un animal frecvent este si ursul, care populeazã mai ales pãdurile compacte de conifere dinspre vãile rîurilor Bîrsa, Dîmbovita si Brusturet-Dîmbovicioara. Aici trãieste atît ursul furnicar, de talie micã, cît si ursul cafeniu, mai mare, care atacã destul de des turmele de oi de la stîne. Acesta din urmã se aflã mai ales în pãdurile de rãsinoase din muntii Tãmãsel, Valea lui Ivan Funduri, Pietricica si Piatra Micã. În etajul alpin, în noianul stîncãriilor si brînelor din abrupturi, se întîlneste capra neagrã, animal rar, specific acestor tinuturi sãlbatice. Ocrotitã prin legile tãrii ca monument al naturii, prin prezenta ei în numar apreciabil (circa 250 exemplare), capra neagrã sporeste mãretia crestei. Piatra Craiului este una din principalele statiuni

74

din Carpatii nostri populate de capre negre, pe lîngã cele din Retezat, Fãgãras si Bucegi. Acest animal populeazã mai ales peretii stîncosi de pe versantii nord-vestic si vestic, unde cste ocrotit în rezervatia naturalã Piatra Craiului Mare. Dintre celelalte animale amintim rozãtoarele. Acestea sînt reprezentate prin veveritã (Sciunts vulgaris) care se întîlneste în pãdurile de fag cu brad sau în bradete, cîteva specii de soareci etc. Reptilele sînt reprezentate prin sopîrle ca Lacerta agilis, Lacerta muralis, care trãiesc în zona forestierã, sau Lacerta vivipara, întîlnitã pe stîncile din golul alpin. Se întîlnesc si serpi, ca vipera comunã (Vipera berus), care gãseste conditii favorabile în locurile stîncoase însorite, apoi o serie de specii de batracieni (broaste, salamandre etc.) si pesti ca pãstrãvul de munte (Salmo tutia fario), în apele repezi care îsi au obîrsia în masiv (valea Dragoslãvenilor, Bîrsa TamasuIui, Dîmbovicioara etc.). Dintre nevertebratc vietuiesc numeroase genuri si specii de coleoptere si lepidoptere, pînã în prezent mai putin studiate. Se cunosc, totusi, douã specii noi pentru stiinta mondialã: Rhagidia carpatica, gãsitã lîngã cabana Curmãtura, si Nesticns Constantinescui, un neam de pãianjen colectat în Pestera Mare din Prãpãstiile Zãrnestilor. Pãsãrile sînt, de asemenea, foarte rãspînditc în masivul Piatra Craiului. În primul rînd trebuie

75

mentionat cocosul dc munte (Tetrao tirogallus), existent într-un efectiv apreciabil. Pe creastã si în peretii stîncosi trãiesc numeroase specii de pãsãri, dintre care mai cunoscute sînt: vulturul, acvilele, corbul, mierla de stîncarii (Monticola saxatilis) etc.

MONUMENTE ALE NATURII SI REZERVATIA NATURALA PIATRA

CRAIULUI MARE Situat într-un ansamblu geografic deosebit de pitoresc si caracterizat printr-un tezaur peisagistic de o exceptionalã originalitate si diversitate, masivul Piatra CraiuIui constituie el însusi un adevãrat monument al naturii. Mãretia crestei dantelate a Pietra Craiului, al cãrei profil caracteristic se remarcã de la mare distantã, varietatea formelor de relief carstic legate de prezenta calcarelor mezozoice, precum si elementele specifice de florã si faunã (monumente ale naturii) au atras atentia prin valoarea lor stiintificã si turisticã. Avînd în vedere importanta stiintificã a fenomenelor naturale cuprinse în acest masiv sãlbatic, în care influenta omului s-a fãcut mai putin simtitã, din cauza reliefului greu accesibil al crestei si povîrnisurilor abruptc si stîncoase, a fost instituita rezervatia naturalã Piatra

76

Craiului Mare1, cu scopul de a ocroti de degradare sau distrugere flora specificã si numeroasele capre negre. Rezervatia mentionatã cuprinde golul subalpin al muntelui Piatra Micã si Creasta Nordicã a Pietrei Craiului cu versantii ei nordic si nord-vestic în întregime, precum si versantul estic în portiunea dintre Coltii Grindului si Curmatura Pietrei Craiului. Teritoriul rezervatiei se întinde, în general, pînã la limita superioarã a pãdurii de conifere, care contureazã golul subalpin si alpin al masivului. Ulterior, pe plan local s-a propus extinderea rezervatiei actuale pînã la Saua Funduri, urmînd sã fie ocrotita si Creasta Sudica, cu flora si fauna specificc de pe peretii impunãtori ai abruptului vestic si din zona dc stîncãrie a versantului cstic, teritoriu care apartine judetului Arges. Un interes deosebit prezintã peretii monumentali de pe latura nordicã (,,Dosu1 Pietrei") si de pe cea nord-vesticã a masivului, care, fiind greu accesibili si feriti de pãsunatul turmelor de oi, pãstreazã mai bine specificul florei si faunei. Dimpotrivã, pe versantii orientati spre soare, cunoscuti sub numele local de ,,Fata Pietrei", vegetatia este înca prejudiciata din cauza

1 a fost instituitã în anul 1938, ca rezervatie botanicã si faunistica, fiind mentinutã in continuare de statul nostru ca rezervatie complexã, destinatã sã ocroteascã si formele carstice si peretii monumentali de calcar

77

pãsunatului turmelor de oi, extins de la poale pîna pe creastã. Din aceastã cauzã, în partea esticã a rczervatiei, elementele specifice de florã si faunã sînt mult mai rare decît pe versantii opusi. Degradarea si distrugerea acestora ar putea fi evitate prin interzicerea strictã a pãsunatului în zona ocrotitã a versantului estic. Rezervatia cuprinde o flora foarte bogatã si variatã, caracteristicã masivelor calcaroase din Carpatii Meridionali, si cu asociatii vegetale specifice masivului Piatra Craiului. În cuprinsul rezcrvatiei se gasesc o scne de elemente endemice carpatine, de o deosebitã valoarc fitogeografica, si cîteva raritati. Se remarcã, în special, endemismele proprii acestui masiv, ca de exemplu frumoasa garofitã a Pietrei Craiului (Dianibus callizonus), decretatã monument al naturii. Tot ca monumente ale naturii, în Piatra Craiului mai sînt ocrotite si alte specii de plante ca: floarea dc colt (Leontopodium alpinuni), ghintura galbena (Gentiana) tisa (Taxus haccata), sîngele voinicului (Nigritella rnbra), bulbucii (TroIlius curopciens). Recoltarea acestor plante în orice cantitate cste strict interzisã. De asemenea, dintre animalele ce trãiesc în Piatra Craiului sînt ocrotite: capra neagrã (Rupicapra rupicapra), cocosul de munte (Tetrao Urogallus) ctc. În ceea ce priveste flora si vegetatia, rezervatia Piatra Craiului Mare cuprinde partea superioarã a etajului montan superior de pe

78

versantii nordic, nord-vestic si vestic, etajul subalpin si etajul alpin al zonei ocrotite de pe versantul estic. Între altele, rczervatia include suprafete mari de jnepenisuri, specifice etajului subalpin, al cãror verde întunecat contrasteaza cu albul sclipitor al peretilor dc calcar. Un efect decorativ deosebit înscriu în peisajul alpin al crestei covoarele de smirdar, mai ales la începutul verii, cînd este înflorit. Elementc caracteristice care atrag atentia în cuprinsul rezervatiei sînt, de asemenea, campanulele sau clopoteii (Campanula abietina) de talie mare, aflate pe stîncile si brînele de sub Timbale, muscata de munte (Geranium coerulattnn), varietate ce se gãseste numai în Piatra Craiului si Bucegi, nemtisorul de munte (Delphinium elcituni), ochincelele (Gentiana verna), macii galbeni de munte (Papaver pyrenaicum), saxifraga, linarita (Linaria alpina), care se întîlneste pe grohotisurile de sub peretii abruptuIui vestic etc. Stîncãriile însorite din lungul crestei (între vîrful La Om si TimbaluI Mare) sînt împestritate cu numeroase elementc specifice masivului si de un remarcabil efect decorativ. Între acestea se pot cita pîlcurilc de Sesleria coemlans (coada iepurelui), Carex sempenirens - var. primula (rogoz de munte), Dryas octopetala (argintica), pîlcurile de Lolseleuria procumbens (azalee piticã) etc. La adãpostul crãpãturilor de stînci se aflã:

79

Draba aizoon ssp. compacta (flamînzica), Draba hayhnaldyi, Eritrichium nanum (ochiuI sarpelui), Viola alpina (micsuneaua de munte sau toporasul de stîncã). În juruI vîrfului La Om se remarcã de asemenea, o serie de specii interesante ca: Festuca versicola (pãius) Carex luliginosa. (rogoz), Minnartia verna (mierluta), Saxifraga Chanca Piedra (ochii soricelului) etc. Gingãsia florilor alpine inspirã respectarea legilor instituite pentru ocrotirea florei, pentru crutarea podoabelor naturale ale Pietrei Craiului. În rezervatia Piatra Craiului Mare este interzisã vãtãmarea vegetatiei, pentru a feri de primejdia pieirii monumentele naturii. Ruperea sau distrugerea lor este o încălcare a legilor tãrii noastre. În ceea ce priveste protectia mediului, se poate spune cã masivul Piatra Craiulul prezintã o situatie aparte, datorita reliefului sãu accidentat si greu accesibil, fapt care explicã o utilizare economica mai limitata pîna în prezent si o frecventã mai redusa de turisti faţa de masive ca Bucegii, Fagarasul, Retezatul, Ceahlaul, Muntii Apuscni etc, fapt care contribuie la mentinerea unui echilibru relativ constant al mediului ambiant. Astfel, configuratia reliefului face ca acest masiv sã nu se preteze la amenajãri speciale, de mare confort, pentru valorificarea sa de ordin turistic, el apãrîndu-si frumusetea si aspectul sãlbatic rar întîlnit. Aceasta îl face sa ramîna accesibil numai alpinistilor si turistilor obinuiti cu

80

drumuri lungi si grele si, de dorit, cu un înalt simt de rãspundere si respect faţã de naturã. De asemenea, lipsa apei, accidentele terenului pe versanti si pe linia de creastã fac ca circulatia turisticã sã fie mult mai redusã decît în alte masive, constituind elementele de bazã care ar putea sprijini ideea ca si în viitor masivul sã ramînã, în zona lui înalta, asa cum îl avem de la naturã. Aceasta propunere corespunde necesitãtii de a proteja comoara de frumuseti naturale atît de variate si de inedite care se desfãsoarã de-a lungul crestei si al versantilor ei abrupti. Adãugînd la aceasta si faptul cã pãsunatul afecteazã mai ales versantul estic al masivului, care este ceva mai domol decît cel opus, si ca el ar trcbui diminuat sau chiar interzis, considerãm cã existã posibilitatea mentinerii echilibrului natural al rezervatiei Piatra Craiului Mare. Avînd în vedere, totodata, si potentialul turistic încã nefolosit al culmii Pietricica, splendoarea cheilor pitoresti ale Brusturetului, Dîmbovicioarei si Dîmbovitei (Plaiului Mare), precum si a mãgurilor Branului, din preajma Pietrei Craiului, se poate anticipa cã intensificarea unui turism rational, bine organizat, cu reale valente instructive si educative, chiar si cu preponderentã în jurul masivului, nu va prejudicia echilibrul natural al rezervatiei si al întregului masiv, care, cu timpul, ar putea deveni un adevarat parc national deschis în vecinãtatea culoarului intramontan Rucar - Bran, al carui peisaj încîntator

81

este cunoscut si pe plan international.

COMPLETÃRI LA TOPONIMIA PIETREI CRAIULUI

Datoritã activitãtii sustinute a alpinistilor si nivelului lor tehnic avansat, masivul Piatra Craiului adãposteste astãzi circa 210 trasee alpine, omologate si catalogate de Federatia Românã de Turism si Alpinism. Denumirea acestora, cu foarte putine exceptii, n-a fost rãspînditã pînã astazi pc calea scrisului, fapt care ne-a dcterminat sa le prezentãm într-un tabel sinoptic. În general, alpinistii realizatori ai escaladelor în premiera au respecut regulile geografice, denumirile fiind legate de numele si pozitia vîrfurilor, peretilor sau vãilor unde se aflã traseul. De exemplu: Traseul Central din Peretele Piscului Rece, Fisura Nordicã din Turnul Mare al Dianei - inspirate dupã pozitia si orientarea peretilor; Canionul Ciorînga Mare - de la Brîul Ciorînga Mare. Unii alpinisti au denumit traseele dupã culoarea dominanta a rocilor din regiune: Muchia Rosie, Fisura Cenusie. Altii au dat traseelor nume de plante: Traseul Gentianei, Traseul Sîngele Voinicului etc. Pentru o mai bunã orientare pe teren si considerînd cã prin aceasta vin în ajutorul drumetilor, autorii prezentei lucrãri au dat denumiri unor forme de relief care, desi

82

identificate, nu aveau o denumire proprie: vîrful Padina Popii, saua Padinei Închise, saua Grindului etc. Alte denumiri nou introduse au fost culese prin informare din toponimia locala. În sfîrsit, unele denumiri mai vechi s-au modificat din necesitatea dc a avea o denumire mai precisã (fãra a produce confuzii) sau pentru a fi la zi cu vorbirea curcntã a drumetilor (Orga Mare în loc de Marea Orga ctc.) 1. Denumiri date de autori sau însuşite prin informare: Saritoarea Scãrii Cetatea Sindileriei Acul Sindileriei Vîlcelul Acului din Padina Sindilerici Vîlcelul Secundar al Padinci Sindileriei Saua Grindului Muchia Grindului Vîrful Cãldãrii Ocolite Vîrful Claia Vlãduscãi Saua Vãii Podurilor Vîrful Padina Popii (1 970 m) Saua Padinei Închise (1 955 m) Vârful Padina Închisã (1 960 m) Poiana Pietrei Mici Ponorul Vlãdusca Saua Micã a Runcului Strunga Piticului Vîlcelul Piticului

83

Saua Scãrii de Fier Peretele Rachitei Brîul cu Flori din Peretele Rãchitei Strunga Crestei Frumoase din Cãlineţ Coltul Piticului Peretele Muchiei dintre Timbale Vîlcelul Coltilor Gemeni Hornul Sperantei Strunga Amfiteatrului Amfiteatrul Coltilor Gemeni Creasta Coltilor Gemeni Grota Brîului Rãchitei Peretele Superior (din Cãlineţ) Peretele Inferior (din Cãlineţ) ,,Prin Buduri" Acul de ,,La Amvon" Muchia Turnului Mic al Dianei Umãrul din Padina Popii Vîlcelul Trecãtorii Fortate Peretele Mare din Padina Popii Turnul Mic al Dianei Turnul Galben al Dianei Turnul Mare al Dianei Peretele Nordic al Turnului Mare al Dianei Acul Dianei Brîul Florilor de Colt Vîlcelul Sãritorii de sub Gavan Izvorul din Padina Închisa Peretele Orga Mare ,,La Sararie" Grota Caprelor

84

Peretele din Padina Hotarului Pestera din Padina Hotarului Cuptorul din Padina lui Man Padina lui Man Poiana Curmaturii Poiana din Mijloc Peretele nord-estic al Toanchesului Izvorul Otetelei Peretele Acului Crapãturii Acul de Sus al Crãpãturii Sãritoarea Hornului Coltul Mare Pestera din Coltul Chiliilor Saua Priporului Vîrful Pripor Poiana Pripor ,,La Amvon" Portita de ,,La Amvon" Peretele Ciorînga Mare Strunga Degetului lui Cãlineţ Spãlãtura Circului Negru din Valea Spirlei 2. Denumiri modificate Orga Mare în loc de Marea Orgã Cãlineţul Mic în loc de Vîlcelul Secundar al Călineţului Coltul din Curmãturã în loc de Coltul Turnului Adapãtoarea Caprelor în loc de Izvorul Caprelor Traseul Acului de Sus al Crãpãturii în loc de

85

Traseul Hencz

CÃI DE ACCES Orasul Zãrnesti (730 m alt.) estc situat la 28 km de Brasov. El este legat de acest oras printr-o cale feratã secundarã si o sosea modernizatã. Din Brasov sl din alte localitãti limitrofe circulã spre Zãrnesti, la diferitc intervale, autobuze I.T.A. Prin pozitia lui si prin variatele posibilitati de transport, Zarnestiul ramîne cel mai bun punct de pornire cãtre masivul Piatra Craiului. Satul Sirnea. Ramificatia drumului comunal 55 spre satul Sirnea, cunoscut local sub numele de ,,Drumu1 Sirnei", se afla pe DN 73, km 96.2 - statie I.T.A. Drumul, la început în coborîre, apoi în urcus domol, urmeazã o vreme valea Combului. În final, dupa 3 km, ajunge în Sirnea. Interesul aratat de localnici pentru ca frumoasa asezare sã devinã un centru turistic important a condus la realizarea unor obiective deosebite. Dintre acestea mentionãm: un centru pentru cazarea turistilor în casele locuitorilor; un muzeu de arta popularã în clãdirea Consiliului Popular; o pîrtie de schi iluminatã si dotata cu un baby-schi; o retea de marcaje turistice spre diferite obiective din preajma localitãtii; organizarea unor serbãri populare devenite traditionale; asigurarea permanentã a curselor I.T.A. între Brasov si Sirnea. Prin acest Mijloc de transport, localitatea a

86

devenit punctul de plecare cel mai avantajos pentru drumetii care vor sa ajungã pe traseele turistice marcate pe versantul rãsãritean al Pietrei Craiului. Astfel, din Sirnea la refugiul Grind se poate alimge în 1½ ora. Comuna Moieciu de jos si satul Pestera. Comuna Moieciu de jos este situatã pe DN 73. Din dreptul km 105 ne orientãm cãtre dreapta (venind de la Brasov), pe un drurn care ne conduce în final în satul Pestera. O vreme urcãm pe valea Sbîrcioarei. Apoi, de la confluenta Sbîrcioarei cu Magura, drumul se înscrie în serpentine pe plaiul dintre cele douã vãi, purtîndu-ne prin locuri de o rarã frumusete pîna în satul Pestera (marcaj cruce rosie, variantã a traseelor 4.A si 4.B). Raristea de pãdure, casele cu arhitectura specificã regiunii si tãlãzuirea gîlmelor, ridicate pretutindeni, completate dc fundalul impunator oferit de versantul estic al Pietrei Craiului ne fac sa uitãm de oboseala drumului. Dupa circa 2½ ore ajungem în extremitatea vestica a satului Pestera, în punctul ,,Fo1ea" (nume care vine de la vechea gazda a turistilor în drum spre Piatra Craiului. Casa Folea este situatã la circa 200 m în aval de bariera vesticã a satului). În punctul "Fo1ea", marcajul cruce rosie (varianta dinspre Bran) face legãtura cu traseul în circuit, maroat tot cu semnul cruce rosie, care are punctul de pornire în Zãrnesti. Pentru continuarea excursiei vezi traseele nr. 4.A sau 4.B de la

87

semnalarea în text a punctului ,,Fo1ea". Tot din punctul "Folea" începe si marcajul traseului 16.A spre cabana Curmãtura. Satul Podu Dîmbovitei se aflã în dreptul krn 79 pe DN 73, la 29 km de Cîmpulung si 53 km de Brasov. Prin sat circula autobuze I.T.A. care fac curse regulate între Cîmpulung si Brasov. Prin asezarea lui si prin realizarea drumului forestier de-a lungul vaii Dîmbovita, satul a devenit un punct de plecare pentru traseele turistice de pe versantii estic si vestic ai Pietrei Craiului, cît si pentru acelea din masivele lezer-Pãpusa si Fãgaras. Comuna Dîmbovicioara. Traseele turistice marcate pe versantul estic al Pietrei Craiului încep din comuna Dîmbovicioara. Localitatea este situatã la 5 km de satul Podu Dîmbovitei si este legatã de acesta printr-o sosea localã. Din Dîmbovicioara încep traseele turistice 6 si 7. Satele Saticu de jos, Sãticu de Sus si Colocaru (astãzi Clãbucet; schimbarea numelui se datoreazã coloniei muncitoresti, realizatã cu ocazia lucrãrilor hidroenergetice de pe valea Dîmbovitei, respectiv baralul de la Pecineagu si hidrocentrala Clãbucet) sînt legate de satul Podu Dîmbovitei printr-un drum forestier, de-a lungul vãii Dîmbovitei. Dincolo de aceste asezãrl, din dreptul kilometrului 12,150 al drumului mentionat, începe

88

traseul turistic 5, marcat cu triunghi rosu, spre cabana Plaiul Foii, si traseul nemarcat spre cabana Garolita Pietrci Craiului. Initial, ambele trasee traverseazã valea Dîmbovitei, urmînd drumurile forestiere respective, ramificate astfel: cãtre dreapta pîna la casa de vînãtoare Piatra Craiului, iar cãtre stînga (4,5 km) pînâ la cabana Garofita Pietrei Craiului.

CABANE SI REFUGII Cabana Gura Rîului (740 m alt.) cstc situata pe str. Rîului, la limita sud-vcsticã a orasului Zãrnesti (45 minute de mers pe jos de la statia C. F. R. Zãrnesti). Cabana, modernizatã, are 60 de locuri în camere cu 2-3 paturi; bufet-restaurant deschis tot anul; apã curentã; luminã electrica. Cabana Plaiul Foii (849 m alt.) este situatã pe malul stîng al Bîrsei Mari, sub culmca împãdurita a Gruiului Lung. Foloseste drumetilor cc întreprind excursii în Piatra Craiului sau sînt în trecerc spre Fãgãras ori Iczcr-Papusa. Cabana are o capacitate de 109 locuri, în camere cu 2-6 paturi si dormitoare comune. Estc deschisã tot anul; bufet-rcstaurant cu autoscrvire; apã dc la izvor; luminã electrica. Din Zãrnesti se poate ajunge la cabana cu mijloace auto, urmînd drumul construit pe malul Bîrsei Mari (trascul 1).

89

Cabana Curmãtura (1470 m alt.) se aflã pe versantul sudic al Pietrei Mici. Estc cabana cu cea mai mare altitudine din masiv. Serveste drumctilor ce vor sa parcurga traseele turisticc sau alpine aflate pe versantul estic si traseul dc creastã din Piatra Craiului sau din Piatra Micã. Este deschisã tot timpul anului. Capacitate: 73 locuri în camere in 2-6 paturi si dormitoare comune; bufet si restaurant; apã de la izvor; luminã elcctricã. Din Zãrnesti se poate ajunge la cabanã urmînd traseele 2 sau 2.B. Cabana Brusturet, construitã pe versantul cstic al Pietrei Craiului, la capãtul de sus al cheilor Brusturetului, la circa 1 000 m alt. Pînã la cabanã existã un drum forcstier, prclungit din comuna Dîmbovicioara prin cheile Brusturetului (traseul 6). Capacitatc: 45 de locuri în camere cu 2-3 paturi si cu 2 locuri în fiecarc cãsutã anexã. Bufet tot anul; vara - restaurant; apã curentã, lumina clectricã. Bazã de plecare pe versantul estic si creasta sudicã a Pietrei Craiului (traseul 6.A). Cabana Garofiţa Pietrei Craiului se aflã pe valea Dragoslãvenilor (afluent pe stînga al Dîmbovitei). Acces auto din Podu Dîmbovitei (DN 73) si drumul forestier prin Sãticu de jos si de Sus pînã la punctul Colocaru (km 12,15C). Apoi la dreapta peste Dîmbovita; încã 4,5 km de la ramificatia traseului 5 sprc Valea lui Ivan. Capacitate: 35 de locuri; apã de la izvor.

90

Situatã în apropîerea abruptului vestic al Pietrcl Craiului, cabana va modifica complet optica drumetilor si alpinittilor asupra abordãrii traseelor din abruptul Marelui Grohotis (traseele turistice 5 si 9; artera de bazã indice 28). Bivuacurlle la cort din Saua Tãmãsdului se vor rãri, circulatia în regiune va creste, iar pe vcrticala abruptului sc vor realiza trasee alpine si turisticc noi. Refugiul Spîrlea (1 400 m alt.) este situat pe un picior ridicat între Valea Spirlei si Bîrsa Tãmasului. Pe lîngã el trece marcajul traseuIui l.A. Constructie din lemn; capacitate: 20 de locuri la prici; se doarme în conditii de bivuac; apã la circa 10 minute. Îl pot folosi alpinistii ce întreprind escalade în zona arterelor de bazã indice 30 si 28. Este situat la circa o orã de cabana PlaiuI Foii. Refugiul de la Vîrful Ascutit (2 150 m alt.) este situat pe Creasta Nordicã a Pietrei Craiului (la sud de Vîrful Ascutit), la o mare rãscruce a drumurilor turistice si de retragere din traseele alpine (traseele 8 - 8.D. si 14; traseele alpine ale arterelor de bazã indice 25 si 26). Constructie realizatã din masã plasticã si fibre de sticla. Capacitate: 8 locuri la prici; se doarme în conditii de bivuac. Nu are apã, primul izvor la circa o ora (în Padina Închisã). Serveste drumetilor întîrziati sau prinsi de vremea rea pe Creasta Nordicã a Pietrei Craiului.

91

Refugiul Ciorînga Mare (1 685 m alt.) este situat lîngã fosta Cabana Ascunsã, la începutuI hãtasului ce conduce pe Brîul Ciorînga Mare. Constructia s-a realizat din masã plasticã si fibre de sticlã. Capacitate: 8 locuri la prici; se doarme în conditii de bivuac. Nu are apa; primuI izvor la circa 45 minuie în aval. Drumul de acces spre refugiu începe de la cabana Plaiul Foii (artera de bazã indice 26). Îl folosesc alpinistii. Refugiul Grind (1 620 m alt.) estc situat în Plaiul Grindului, pe versantul estic al Pietrei Craiului. Capacitatc: 5-6 locuri; se poate înnopta în conditii dc bivuac. Apa lipseste; izvor la circa 15 minute în aval de refugiu. Serveste zona din imediata apropiere a Piscului Baciu-lui (traseul l.A sau l.B). Casa de vînatoare Piatra Craiului este construitã pentru vînãtori, pe versantul vestic al Pietrei Craiului, pe cumpãna dintre Valea cu Apã si Valea Urzicii, zona abruptului Marelui Grohotis (traseul 5). Este legatã de satul Podu Dîmbovitei printr-un drum forestier; oferã gazduire numai în caz de fortã majorã.

92

93

94

95

96

97

98

TRASEE TURISTICE

ZÃRNESTI - CABANA PLAIUL FOII - (O RAMIFICATIE PE TRASEUL ANGHELIDE) -

REFUGIUL SPIRLEA – LA LANTURI" - PISCUL BACIULUI (VIRFUL LA OM) -

REFUGIUL GRIND - "LA TABLE" (si traseul în sens invers)

1. Zârnesti - cabana PlaiuI Foii Marcaj: bandã rosie Timp: 2½ - 3 ore. Din faţa statiei C. F. R. Zarnesti ne orientãm la dreapta, strãbatînd orasul pe str. 6 Martie pînã în piata centralã. Aici, în apropierea oficiului P.T.T., întîlnim doua placi indicatoare cu marcajele ce conduc spre diferitc obiective din masiv.1

1 Mentiune. Traseele turistice sînt împãrtite pe sectiuni (portiunile cuprinse între localitãţile de pornire si cabane sau între acestea si alte puncte de ramificatie importante). Dupã cum se poate vedea si din schema alãturatã, sectiunile de traseu sînt notate in ambele sensuri prin indici. Acest sistem ne dã posibilitatea de a întocmi si modifica itinerarul fãrã sã avem dificultãti, asa cum s-ar întîmpla dacã ar trebui sã parcurgem un traseu descris in sens invers. Pentru întocmirea unui itinerar folosim schema, notînd în directia respectivã numerele sectiunilor de traseu pe care le-am ales. Exemplu: Zãrnesti - cabana Curmãtura (trascul 2); cabana Curmãtura - Creasta Nordicã, refugiul de la Vîrful Ascutit (traseul 8); refugiul de la Vîrful Ascutit - cabana Curmãtura (traseul 14.A). Pentru traseele alpine vechi s-au pãstrat aceiasi indici si initiale, publicate în lucrarea ,,Trasee alpine în Carpati", Editura Sport-Turism, 1975. Pentru traseele necuprinse de lucrarea amintita s-au dat initialele în continuare. În felul acesta traseele pe teren nu au succesiunea alfabeticã fireascã (Exemplu: 24B - 24M - 21C etc.).

99

Din dreptul tablelor indicatoare coborîm pe str. 1 Mai circa 200 m si, abãtîndu-ne la stînga, urcãm în lungul strazilor Tei, Vînãtori si Toplita pînã iesim din oras. O sosea localã, prelungita din capãtul strazii Toplita, ne îmbie la drum spre locurile atît de frumoase ce se întrezaresc. Curînd lãsãm în stînga poteca marcatã cu semnele ce conduc spre Brîna Caprelor (traseele 3 si 3.A) si cabana Curmatura (traseul 2.B). Dupa circa 3 km ajungem la Cîmpul Priboaiei. La dreapta noastrã, peste apa Bîrsei, se înaltã, acoperit de pãdure, vîrful Pleasa, iar în stînga, precedate de fînete, vedem coastele împadurite ale Pietrei Mici si ale Turnului Pietrei Craiului. La 6 km de Zãrnesti întîlnim Crucea lui Gîrnita, troita în dreptul careia, pe douã sãgeti orientate în sensuri opuse, ni se dau indicatii asupra timpului de mers. Ceva mai sus de acest loc, la km 6,500, valea Bîrsa Mare primestc pe stînga pîrîul Bîrsa Fierului, pe firul caruia conduce o vreme marcajul cu triunghi rosu spre vîrful Ciuma din muntii Tagla. Din acest punct, denumit Gura Bîrsei Fierului, marcajul banda rosie parãseste uneori soseaua forestierã, scurtînd ocolurilc prin poieni. Stîlpii de marcaj, dispusi la mare distantã, sînt vizibili si au directia generala vest. In dreptul km 7,900 sîntem la punctul denumit ,,Sub Bortila", unde sînt cîteva case pãrãsite si un saivan. Deasupra acestora se înalta Coltul Chiliilor, în care se aflã Pestera din Coltul Chiliilor, al cãrei interior a fost folosit de cãtre

100

refugiatii din Zarnesti, veniti în aceste locuri în anul 1421, cînd turcii ocupasera localitatea. La km 9 se afla saivanul parãsit de la Vadul dc Mijloc, iar în dreptul km 10,500, punctul denumit Gura Bîrsei, unde Bîrsa Mare primeste pe stînga pîrîul Bîrsa lui Bucur. De aici mai avem circa 35 minutc pînã la cabana PlaiuI Foii. Drumul forcstier ne conduce catrc stînga, însotind apa pc drcapta ci. Aceastã portiune, mai ocolita, poatc fi evitata, urmînd vechiul tcrasament al trenului foresticr, în lungul caruia se mai vad dispusc aceleasi marcaje. În dreptul km 12, Bîrsa Mare primeste pe dreapta Valca lui Rîie. La 100 m mai sus se aflã un stîlp indicator pe sageata caruia Salvamontul anuntã cã postul de prim ajutor se aflã la un kilometru. Din dreptul stîlpului indicator catre stînga înccpe traseul 10 pe Valea Ursilor, pîna în poiana fostului rcfugiu Diana. Curînd, drumul, conturat pe lîngã rîu, iese în frumoasele poieni unde sint construite clãdirile ce apartin cabanei Plaiul Foii. Cladirea principala este situatã pc stînga Bîrsei Mari, în punctul unde prin unirea Birsei Grosetului cu Bîrsa Tãmasului se formeazã Bîrsa Mare. Punctul de supraveghere si prim-ajutor Salvamont se afla în zona cabanelor anexa. Trasee de legãturã spre: Creasta Fagãrasului prin Bîrsa Grosetului (traseul 13); vîrful Tãmasul Mare prin Plaiul Runcului (Muchia Tîntãrenilor) (traseul 11); masivul Iezer-Pãpusa prin Dracsin (traseul 12); satul Podu Dîmbovitei

101

prin Valea lui Ivan (Drumul Grãnicerilor) (traseul 5.A); vîrful ,,La Om" si refugiul Grind pe ,,La Lanturi", punctul ,,La Table" (traseul l.A); Saua Funduri pe la Ceardacul Stanciului (traseul 9); poiana fostului refugiu Diana prin Valea Ursilor (traseul 10); cabana Plaiul Foii - Zarnesti (traseul 1C). Arterele de bazã pentru traseele alpine din regiune: Padina Inchisã, Padina Popii, Brîul Ciorînga Mare, Padina lui Cãlineţ, Valea Podurilor si Marele Grohotis sînt descrise la capitolul ,,Alpinism".

1.A. Cabana Plaiul Foii - (o ramificatie pe TraseuI Anghelide) - refugiuI Spirlea - ,,La Lanturi" - vîrfuI La Om (PiscuI BaciuIui) -

refugiuI Grind - ,,La Table" Marcaj: bandã rosie Timp: 6 ore De la cabana Plaiul Foii ne îndreptãm cãtre cabanele anexe ale acesteia, dincolo de care traversãm Bîrsa Tãmasului, afluent pe dreapta al Bîrsei Mari, si continuãm sã urcãm, lãsînd la dreapta cîteva clãdiri. Treptat, valea se deschide, lãsîndu-ne sã privim în faţã fundalul împadurit al Tãmasului Mare. În dreapta vedem picioarele de munte Plaiul Runcului sau Muchia Tîntãrenilor (denumit local Tîntareana) si PlaiuI Mare; în stînga se înaltã coastele împadurite ale Muchiei Cotofenei, iar deasupra ei meterezele Pietrei Craiului.

102

Dupã circa 1 km de la cabanã ajungem la punctul unde Bîrsa Tãmasului primeste pe stînga (dreapta noastrã) apa Runcului. Din acest loc se ramificã spre dreapta trei marcaje: bandã albastrã spre masivul Pãpusa prin valea Dîmbovitei (traseul 12), triunghi rosu spre satul Podu Dîmbovitei (traseul 5 A) si triunghi albastru spre Saua Funduri (traseul 9). Din punctul de confluentã al pîraielor ne orientãm usor cãtre stînga, in lungul vãii Bîrsei Tãmasului. Dupã ce am lasat în urmã clãdirea taberei pentru pionieri, traversam Bîrsa Tamasului, dincolo de care se ramifica spre stînga un drum de exploatare care urcã pe valea Vlãdusca. Este locul de unde începe Traseul Anghelide, recomandat numai bunilor cunoscãtori ai Pietrei Craiului. Traseul Anghelide, marcat cu cruce rosie, începe din apropierea clãdirii taberei pionierilor, aflatã nu departe de confluenta vãii Vladusca cu valea Bîrsa Tãmatului. Initial, traseul urmeazã un drum pentru exploatare conturat prin lastarisuri crescute în urma defrisãrii. Avînd ca repcr faţa îngãlbenita a unui perete ridicat dincolo de limita superioara a padurii, urcãm o buna vreme pîna ajungem la ramificatia unui drum dirijat cãtrc stînga. Din acest loc, unde apare marcajul cruce rosie, valea începe sã se închidã, semn cã trebuie sã cercetãm atent locurile pentru a identifica hãtasul drumului marcat. El urcã sustinut prin lãstaris spre pãdurea compacta ce încinge ca un brîu zona inferioarã a abruptului Vladuscãi.

103

Panta înclinatã, dar mai ales o zonã de grohotis întîlnitã curînd ne pun la înccrcare rezistenta si cunostintele asupra mersului prin grohotis. Pasajul sfîrseste sub pata galbenã avuta ca reper pînã aici. Urmeazã zona senzationala a traseului, desfãsuratã în lumea marilor seninari ale abruptului Vlãdusca. Poteca îsi schimbã directia sprc sud. Pereti si stînci izolate se ridica în jurul nostru, stimulîndu-ne înaintarea prin schimbarca decorului. Apare o strunga, strãjuita în dreapta de un turn impresionant mai inalt prin formã decît prin înãltime. (Punctului i se spune ,,Poarta"). Dincolo dc ea, locurilc devin mult mai priporoase. O brînã îngustã, strecuratã pe sub pereti, ne conduce în urcus sustinut spre o zona aparent greu accesibila. Ne îndrcptãm catre ea si, angajati în escalada, constatãm ca aparentcIc uncori însalã. Urcusul reusit ne da curaj si, oprindu-ne, privim în urmã ,,Turnu1 dc la Poartã", a cãrui înfatisare cste impresionanta. Portiunea finalã se desfasoara în lungul unui scoc înierbat care se pierde în preajma Brîului de Mijloc. Urmînd cãtre stînga hatasul Brîului de Mijloc, ne putem programa coborîrea spre cabana Plaiul Foii dupã dispozitie, cunostinte si timpul pe care-l avem pînã la venirea întunericuIui. De retinut cã din zona Brîului de Mijloc spre cabana Plaiul Foii traseele nu sînt marcate, iar o coborîre la întîmplare nu se poate realiza decît cu riscuri foarte mari. Timp de mers de la cabana Plaiul Foii la BrîuI de Mijloc: 3 ore.

104

De la punctul de ramificatie al traseului Anghelide, parcursul traseului l.A urmeaza cãtre dreapta un drum larg ce conduce spre pãdurea din fatã. La confluenta Bîrsei Tamasului cu valea Spîrlei, marcajul pãraseste prima vale, însotind pîrîul Spirlei. Tot în acest punct, dar cãtre dreapta, pe valea Bîrsei Tãmasului, acelasi semn (bandã rosie), foarte sters, conduce în punctul ,,La Zaplaz", fiind o variantã a drumului nostru pe care nu o recomandam. Neluînd traseul pe valea Spirlei, întîlnim ceva mai sus - cînd drumul de exploatarc ia sfîrsit - ultimul izvor. În continuare, pe o distantã de circa 6 ore, terenul este lipsit de apa. Urcusul pe vale ia sfîrsit dupã circa l¼ ore de mers de la cabana, într-o micã poianã nãpaditã de urzici si zmeuret, de unde putem privi în faţa una din portiunile greu accesibile ale Pietrei Craiului, denumitã Spirlea Superioarã, pusã în valoare de alpinistii clubului Dinamo Brasov. Din poiana mentionatã mai sus ne orientãm cãtre dreapta si, urcînd prin lãstarisuri, iesim dupã o vrcme la gol (1 400 m alt.), unde întîlnim bine gospodaritul refugiu Spirlea. De aici urmam culmea piciorului de munte presãrata cu palisti care ne conduce în urcus catre stînga, sprc abruptul Pietrei Craiului. Pe aceasta distanta vedem în dreapta, peste valea Bîrsa Tãmasului, pînza de grohotis scursã sub Umerii Pietrei Craiului. Din dreptul lor începe catre nord-vest Tãmasul Mare, picior de munte alungit al

105

Fagarasului, iar peste el, cãtre vest, zarea este închisã de masivul Pãputa, a cãrui forma greoaie o distingem cu usurinta. Reluînd traseul, intram în padure si, dupa cîteva ocoluri scurte, ajungem în dreptul unui grohotis, punct de unde marcajul urmeazã poteca la stînga spre unul din fircle vaii Spîrlei. Atcntie! Nu vã lasati tentati sã traversati grohotisul spre dreapta! Dincolo de acest punct, parcursul se înaspreste, trecînd de-a coasta cîteva obstacole de stînca. Pasajul ia sfîrsit la baza unei pante presarate cu grohotis provenit din peretii ridicati în stînga noastrã. Urcusul prin grohotis sfîrseste dupã 130 m diferentã de nivel, pe coama dintre vaile Spirlei si Bîrsei Tãmasului, la punctul numit ,,La Zaplaz". De aici, marcajul cu banda rosie este dirijat în douã directii: în sus, traseul nostru; la dreapta, combinat cu semnul crucc rosie, spre crcasta muntilor Fagaras. Din punctul ,,I.a Zaplaz" cãtre dreapta, traseul marcat cu bandã rosie si cruce rosie ne conduce în coborîre si apoi în urcare pe la obîrsia Bîrsei Tãmasului pîna în Saua Tãmãselului, fãcînd legatura în continuare cu drumul de creastã pe culmea Tamasului Mare spre muntii Fagaras. Înainte de a relua ascensiunea pe traseul nostru, privim arcadele cu totul particulare realizate de intcmperii în perete. Dupa aceea începem urcusul în cãţãrare de-a lungul unui scoc îngust, "test" pentru toti drumetii porniti sa urce pe

106

vestitul traseu numit "La Lanturi", Westwand sau drumul lui Deubel1. Pasajul initial sfîrseste curînd într-un loc mai primitor. Aici facem un popas, privind, prin deschiderea arcadelor, crupele masive ale muntilor lezer-Pâpusa, înãltati dincolo de valea Dîmbovitei. Urmeazã urcarea pasajelor cu “lanturi" (de fapt acestea sînt cabluri). Primul “lant" îl întîlnim dupã ce depãsim prin ocoluri cîtiva colti de piatrã intercalati cu pîlcuri de jnepeni. Din dreptul primului lant, în sus, începe ,,Hornu1 de la Lanturi". Obstacolele presãrate de-a lungul hornului nu sînt prea dificile. Ele reprezintã pe alocuri rupturi de pantã, prevazute cu balustrade din cabluri care ne ajutã la urcare sau coborîre. In aceasta zona, cu spatiul lateral limitat, sã nu declansãm pietre si sã nu chiuim, pentru ca s-ar speria caprele negre aflate aici, iar pietrele dislocate de ele ne pot periclita integritatea corporalã. Treimea superioarã a traseului prezintã locuri mai primitoare. Celcbrul Westwand, abordat cu atîta îngrijorare, în locul peretilor asteptati de noi, ne ofera o lume de tancuri si muchii, prin care se contureazã zeci de hatasc circulate de capre negre. Praguri de piatrã, vîlcele cu grohotis sau brîne smãltuite cu flori sînt strabãtute de poteca noastrã. Din loc în loc putem privi peisajul rãmas în urmã. Spre nord vedem lunca Bîrsei Mari, mãrginitã pe dreapta de meterezul Pietrei Craiului, 1 F. Deubel, profesor de liceu la Brasov, pasionat turist ardelean din secolul al XlX-lea

107

iar pe stînga de culmile prelungi ale muntilor Tagla si magurile dinspre Poiana Mãrului, iar spre sud abruptul Umerilor Pietrei Craiului, iesit muIt în afara cãtre Saua Tãmãselului. Cu popasuri scurte, urcãm printre pravãlisurile aspre ale seninãrilor, depãsind prin ocoluri sãritorile firului vertical al Spirlei. Aproape de linia crestei, ceva mai sus de al treilea cablu, întîlnim zona plinã de vegetatie a Brîului de Mijloc (1 890 m alt.), cingãtoare de o rara frumusete a masivului; primãvara, întreaga regiune este parfumatã de mireasma întinselor covoare de smirdar. În acest loc ia sfîrsit, venind dinspre nord-est, Brîul de Mijloc (indice 26 C) si începe portiunea aceluiasi brîu orientata cãtre sud-vest (indice 28 D). În treimea superioara, dincolo de Brîul de Mijloc, poteca se orienteazã cãtre dreapta, traversînd cîteva viroage, dupa care revine la stînga pînã la un jgheab pietros, ceva mai dificil. Cãtãrîndu-ne cu prudentã de-a lungul lui, ajungem curînd în Saua Grindulul, aflatã pe creasta Pietrei Craiului. Saua, marcata cu un stîlp metalic, se afla între vîrful Grindului (2210 m) la dreapta si Piscul Baciului sau vîrful La Om (2238 m) la stînga. Din Saua Grindului se ramificã spre sud, la dreapta, marcajul punct rosu (traseul 8. B) care conduce in lungul Crestei Sudice, iar spre nord, la stinga, acelasi marcaj, (traseul 8.C) conduce pe Creasta Nordica a Pietrei Craiului. Orientati cu spatele in

108

directia din care am urcat, urmam spre stinga, condusi de marcajul banda rosie, dispus foarte rar, poteca conturata de-a lungul Crestei Nordice. Dupa circa 350 m distanta si inainte de a ajunge pe Virful Piscul Baciului, parasim creasta spre dreapta, in coborire. Un stilp metalic, aflat ceva mai jos, ne arata directia de mers. La circa 30 m sub virf, apar primele semne ale marcajului banda rosie, dispuse pe pietre, iar dupa 200 m distanta intalnim inca un stalp metalic. Odata cu trecerea de pe versantul vestic pe cel estic al masivului, observam o schimbare brusca a decorului. Pe versantul nord-vestic am urcat printre tancuri, creste de piatra si hornuri adanci; pe versantul rasaritean coboram, admirind un peisaj odihnitor, acoperit cu pasuni intinse, strinse de cingatoarea padurii de molid. Dela stalpul de marcaj amintit, coboram o vreme pe grohotisul ce acopera poteca desfasurata pe la baza coltilor Gainii, ai caror pereti, se inalta in stanga.. In dreapta se vede talvegul afund al unui fir din cele multe care formeaza obarsia vaii Cheia de sub Grind. Mai jos, cind stancile au ramas in urma, coboram serpentinele mari taiate taiate pe Plaiul Grindului, ale carui pasuni se intind ca un covor aruncat pe sub Coltii Grindului, insirati foarte aproape de Creasta Sudica. Inainte de a implini o ora de cand coboram, ajungem pe platforma fostei cabane Radu Negru (distrusa de o avalansa in anul 1953). Pana aici sunt dispusi patru stalpi metalici care folosesc mai ales pe timp de ceata pentru gasirea

109

refugiului Grind. La mica distanta de platforma cabanei traversam un un vilcel inierbat si apoi, orientandu-ne catre stanga, pe plai, ajungem la refugiul Grind, situat la 1620 m alt. Refugiul este un adapost modest, unde pot innopta, in conditii de bivuac, 5-6 persoane. Distanta de la creasta la refugiu este de circa o ora. Apa lipseste. De la refugiul Grind pornesc in coborare doua marcaje: banda rosie si banda albastra. Initial poteca se orienteaza catre stanga, coborand panta repede a unui valcel inierbat. Dupa circa 10 minute de la refugiu marcajul banda albastra se abate catre dreapta, conducand la cabana Brusturet si in comuna Dimbovicioara (traseul 6. B). Traseul nostru coboara din acest loc prin padure si iese intr-o mica poiana, unde intalnim un stalp indicator cu explicatii asupra drumului. De aici, mergand de-a coasta, ajungem dupa cateva minute la Sipotul Vladusca, izvor cu apa prinsa in jgheaburi dispuse in cascada. Locul este marcat de un stîlp indicator cu tabla explicativa pentru traseele din zona. De la Sipotul Vladusca spre dreapta (sud) se desprinde poteca marcatã cu patru semne diferite - cruce, bandã, triunghi albastru si triunghi rosu - care conduc la urmãtoarele obiective: comuna Dîmbovicioara prin satul Ciocanu (traseul 7. A), cabana Brusturet (rraseul 6. Bj, Saua Funduri (trascul 9. B) si satul Sirnea (traseul 15. A) .Aceleasi marcaje, împreuna cu cel al drumului nostru, se succed sau sînt dispuse la un loc si catre

110

stînga, în jos, pîna la capãtul de sus al poienii Vladusca, în punctul ,,La Table", pe care-1 întîlnim dupã circa 300 m. Punctul ,,La Table", unde sfîrseste traseul nostru, este situat pe linia de cumpãnã a Carpatilor, la circa 1 400 m alutudine. El reprezintã un important loc de rãscruce pentru 8 trasee turistice marcate. Pe un stîlp metalic se aflã fixata o tablã cu explicatii privind traseele turistice din zonã, arãtîndu-se si directia în care pornesc ele.

Banda rosie – Refugiul Grind – Piscul Baciului 2½ ore Triunghi albastru – Plaiul Foii prin Funduri 6-7 ore Cruce albastra – Dimbovicioara, prin Ciocanu 4-4½ ore Banda albastra – Cabana Brusturet 1½ ore, Dimbovicioara 3½ ore

Pe stînga

Triunghi rosu – Comuna Sirnea 2 ore Triunghi rosu – Cabana Curmatura 2 ore Pe

dreapta Cruce rosie – Zarnesti prin Prapastiisi cabana Gura Rîului 2½ - 3½ ore

In spate

Cruce rosie – Zarnesti , prin Pestera 3-3 ½ ore Bran prin Pestera 2½ ore

Trasee de legãturã spre cabana Curmãtura

(trascul 15. C); Zãrnesti prin valea Vlãdusca si Prãpãstii (traseul 4. C); Zarnesti sau Bran prin satuI Pestera (traseul 4. A).

111

1.B. PunctuI ,,La Table" - refugiuI Grind - vîrful La Om (PiscuI BaciuIui) - ,,La Lanturi"- refugiuI Spirlea - cabana PlaiuI Foii Marcaj: banda rosie Tirnp: 4½-5 ore Din punctul ,,La Table" cãtre stînga înaintãm prin raristile de molid si la scurtã distantã întîlnim Sipotul Vladusca, cu apa prinsã în jgheaburi de lemn. Ne aprovizionam cu apã, deoarece de aici înainte nu mai avem accastã posibilitate. În continuare, marcajul se abate catre dreapta, fiind indicat si de o sãgeatã. Urmînd poteca spre refugiul Grind, strãbatem initial mai mult de-a coasta o rariste înierbatã si apoi intrãm în pãdure. Dupã circa 10 minute de urcus, socotite de la Sipotul Vlãdusca, întîlnim, venind din stînga, semnul banda albastrã (varianta a traseului 6. A pentru drumetii ce vin din Dimbovicioara). Ceva mai sus de ramificatia mentionatã ne apar, prin perdeaua padurii, Coltii Grindului si, deasupra lor, pe Creasta Sudicã a Pietrei Craiului, Muchia Grindului. Reluãm urcusul, urmînd poteca presãratã cînd cu bolovani, cînd cu grohotisuri mãrunte. De la limita superioarã a pãdurii, cîtiva stîlpi metalici ne aratã directia de mers pe Plaiui Grindului pînã la refugiul Grind (1 620 m alt.), unde pot înnopta 5-6 persoane în conditii de bivuac. De la refugiul Grind putem admira peisaje de o rarã frumusete. Catre nord vedem: Coltii Grindului, aflati pe dreapta vaii Cheia de sub Grind, Piscul Baciului, pe care-1 identificam dupã înfãtisarea lui masivã, Coltii Gãinii, cu creasta

112

care coboara în trepte de sub Piscul Baciului, Plaiul Grindului, pasune vasta asternutã ca un covor sub meterezele înalte alc muntelui, si Creasta Sudica, profilata ca o diadema pe bolta cerului. În sfîrsit, cu firele de obîrsie ale vãii Cheia de sub Grind, prelungite prin Hornurile Grindului pînã la linia crestei, încheiem elementele peisagistice ale versantului estic. În urmã, spre sud, peste negrul pãdurilor, se vãd Magurile Branului, adãpostite de blocul masiv al Bucegilor care închide zarea. Din faţa refugiului urcãm serpentinele largi conturate pe Plaiul Grindului cãtre coama de piatrã denumitã Coltii Gãinii. Ajunsi la baza acestora, ne orientãm la stînga, pe sub colti, si urcãm din greu printr-o zonã presaratã cu grohotis. Pe aceastã distanta deosebim în stînga talvegul vãii Cheia de sub Grind, dincolo de care vedem firele ce formeazã in amonte cele patru hornuri ale Grindului, conturate adînc printre Coltii Grindului. Partea finalã a urcusului nostru, destul de înclinata, sfîrseste în apropierea celui mai înalt vîrf al masivului, Piscul Baciului sau vîrful La Om (2 238 m alt.), punct din care se ramificã drumul de creastã, marcat cu punct rosu catre dreapta, pe Creasta Nordicã (traseul 8. D). De pe vîrf se desfãsoarã un decor impresionant, mai ales spre apus, unde masivul lezer-Papusa, acoperit pe culme cu pãsuni întinse, se evidentiazã cel mai mult. Valea adîncã a Dîmbovitei îl încinge pe la nord si pe la est,

113

fãcîndu-l sã para mai înalt. La dreapta, pierdut în pîcla strãvezie, Fãgãrasul îsi înaltã crestetul, cu nenumãratele sale vîrfuri brãzdate de albul zãpezilor cuibãrite prin vãgãuni pînã vara tîrziu. Aici, pe creasta Pietrei Craiului, asezatã ca un meterez de-a curmezisul lantului principal al Carpatilor, se deschide una dintre cele mai cuprinzãtoare panorame si nu gresim spunînd cã în zilele senine putem parcurge muntii cu privirea din dreptul Ceahlaului pînã dincolo de Cozia, în munţii Cãpãtînii. Reluînd drumul de la vîrful La Om, ne orientãm cãtre stînga (sud), coborînd pe creastã o distantã de circa 350 m pînã În Saua Grindului, care desparte vîrful La Om de vîrful Grindului. Din acest loc se desprinde cãtre sud traseul 8.B pe Creasta Sudica. În Saua Grindului, un stîlp metalic marcheazã punctul unde vom pãrasi creasta, coborînd cãtre dreapta în lungul unui jgheab de piatrã, lung de circa 60 m. Coborîrea sfîrseste pe un prag înclinat pe care-1 urmãm cãtre stînga; curînd schimbãm directia spre dreapta si, dupã ce depãsim cîteva viroage presãrate cu obstacole de micã înãltime, ajungem pe Brîul de Mijloc, cingãtoare cu vegetatie abundenta, crescutã pe faţa muntelui atît pe versantul vestic, cît si pe cel nord-vestic. În acest loc, la 1890 m alt., sfîrscsc, venind din stînga si din dreapta. tronsoanele traseului Brîului de Mijloc, descris la indice 28.1) si 26. C, care încep, primul de sub Peretele Marelui

114

Grohotis, iar al doilea din Padina lui Calineţ. Mai jos de brîu, poteca se înscrie în lungul unui vîlcel, la capatul caruia întîlnim primul cablu. În continuare, orientîndu-ne usor catre stînga, înaintam de-a lungul unui pasaj expus, unde vom avea grilã sa nu dislocãm pietrele, pentru a proteja eventualele grupuri de turisti aflate sub noi. Urmeaza o sãritoare înaltã pe care o depãsim, folosind pentru sprijin cel de-al doilea cablu. Ca si celelalte douã, al treilea cablu oferã un plus de siguranta pentru depãsirea unui obstacol mai înclinat. În portiunea finalã a Westwandului, în stînga sînt cîteva ferestre1 naturale prin care apare, ca într-un cadru fotografic, peisalul împãdurit de la baza abruptului. Coborîrea continuã pe un jgheab înclinat care sfîrseste în punctul La Zaplaz", situat sub ferestrele suspendate prin care am privit. Culmea înierbatã a punctului »La Zaplaz" delimiteazã obîrsia Bîrsei Tãmasului aflatã spre sud-vest, de firele vaii Spirlea, atlate spre nord-est. Din punctul "La Zaplaz", traseul prezintã o variantã marcatã cu semnul cruce rosie si spre final si cu bandã rosie; ambele conduc pe la obîrsia Bîrsei Tãmasului în Saua Tãmãselului (legaturã cu traseul 9. C).

1 Aceste “ferestre" sînt formate atit prin actiunea înghetului si dezghetului (dezagregare prin gelivatie), cît si prin actiunea apelor de siroire, rezultate din ploi si din topirea zãpezilor

115

Drumul nostru coboara cãtre dreapta 130 m diferentã de nivel, în lungul unei limbi de grohotis, punctatã cu verdeata si jnepenisuri. Apoi se abate cãtre stînga, trece printre cîtiva colti de stînca si ajunge pe a doua limbã de grohotis. Din dreptul grohotisului, la dreapta, urmeaza o creastã secundarã pînã la refugiul Spirlea. Din faţa refugiului, poteca coboarã cãtre dreapta printre lãstãrisuri si sfîrseste dupa circa 10 minute într-o poiana micã, situatã pe valea Spirlei. Ceva mai jos, în lungul vãii, întilnim unda cristalinã a apei, a cãrei lipsã am simtit-o atîta timp. Din acet loc începe drumul foresticr. Coborînd pe el, depasim confluenta Spirlei cu Bîrsa Tãmasului, iar mai jos si pe cea a vãii Vlãdusca. De aici, în continuare, Bîrsa Tamasului ne va fi cãlãuza pînã la cabana Plaiul Foii. Pe aceastã distantã trecem prin dreptul clãdirii unde îsi au tabãra pionierii si pe la confluenta pîrîului Runcu cu Bîrsa Tãmasului. De retinut cã în amonte de aceasta confluentã pe Plaiul Mare por-nesc marcajele traseeior 5. A, 9 si 12.

1.C. Cabana Plaiul Foii - Zãrnesti Marcaj: bandã rosie Timp: 3 ore De la cabana Plaiul Foii pînã la Zãrnesti sînt circa 13 km. Traseul se desfãsoarã pe sosea, de-a lungul Bîrsei Mari, trecînd pe la Gura Bîrsei (km 10,500) si Vadul de Mijloc (km 9). În dreptul km 7,900 întîlnim saivanul denumit "Sub Bortila";

116

urmatoarele puncte pe la care trece traseul nostru pînã la Zãrnesti sînt: Crucea lui Gîrnita, troitã situatã la km 6, si Priboaia, punct de ramificatie nemarcatã spre valea Crãpãturii. Din dreptul punctului Priboaia pînã la capãtul de sus al Zãrnesti mai sînt circa 3 km. În continuare urmãm strãzile Toplita, Vînãtori, Tei, 1 Mai si 6 Martie, care se înlantuiesc, ultima conducîndu-ne la statia C.F.R. Zãrnesti.

ZÃRNESTI - CABANA GURA RIULUI - POIANA ZÂNOAGA - CABANA

CURMÃTURA - SAUA CRÃPÃTURII -VALEA CRÃPÃTURII - ZÃRNESTI

(si traseul în sens invers) 2. Zãrnesti - cabana Gura RîuIui - poiana Zãnoaga - cabana Curmãtura Marcaj: bandã galbenã Timp: 2½-3 ore De la statia C.F.R. Zãrnesti pînã în dreptul Fîntînii lui Botorog (circa 4 km), parcursul este comun cu cel al traseului 4. B (descris la pag. 90) pîna la semnalarea în text a ramificatiei. Din dreptul Fîntînii lui Botorog, drumul nostru se orienteazã cãtre dreapta, fiind semnalat si de un stîlp indicator. Drumul, marcat abia de aici înainte, ne conduce în urcus domol de-a lungul Padinei lui Dã-nisor, vale adîncitã în stînga noastra. Curînd traversãm valea pe malul ei drept si, urcînd de-a lungul unor serpentine largi conturate prin pãdurea de foioase, ajungem (dupa 45 minute) la un izvor,

117

amenajat în dreapta drumului. Dincolo de acesta, locurile devin mai înclinate, iar în dreapta se adîncesc viroage prin care clipocesc pîraie firave ce îsi au izvoarele ceva mai sus. Urcusul în aceasta zonã este mai greu, dar sfîrseste dupã scurtã distantã în golul ocupat de poiana Zanoaga. Abatîndu-ne usor cãtre dreapta, urcãm în diagonalã prin marea poianã. În mijlocul ei deosebim un stîlp indicator, din dreptul cãruia, catre dreapta, începe traseul 17 (marcat cu punct albastru) peste Piatra Micã. Ultima portiune a traseului spre cabana Curmãtura o parcurgem prin pãdure, întrezãrind cînd si cînd abruptul rasãritean si Creasta Nordicã a Pietrei Craiului. La iesirea din pãdure, dintr-un loc deschis, vedem în stînga Poiana din Mijloc, punctatã de cîteva case, iar la dreapta, peste molidis, Gãlbenoasa, perete de culoare ruginie, pe verticala cãruia se desfãsoarã traseul alpin denumit Fisura de Cristal. Dupã circa 3 ore de mers, socotite de la Zãrnesti, ajungem la cabana Curmãtura (1 470 m alt.), unde ia sfîrsit prima parte a traseului marcat cu bandã galbenã. Trasee de legãturã spre: Piatra Micã pe la Saua Crãpãturii (traseul 17); Zãrnesti prin valea Crãpãturii (traseul 2. A); Creasta Nordicã a Pietrei Craiului pe la Saua Crãpãturii (traseul 8); Creasta Nordicã prin Saua Padinei Închise (cu legatura pentru Brîna Caprelor) (traseul 3. E); Creasta Nordica prin Padinile Frumoase la

118

refugiul de la Vîrful Ascutit (traseul 14); punctul ,,La Table" prin poiana Martoiu (traseul 15); satul Pestera peste muntele Toanches (traseul 16); Zãrnesti prin Prãpãstii (traseul 3. C); Zãrnesti prin poiana Zãnoaga (traseul 2. C). 2.A. Cabana Curmãtura - valea Crãpâturii - Zârnesti Marcaj: banda galbena Timp: 2½-3 ore. Parcursul acestui traseu începe din poteca ce vine de la Zãrnesti prin poiana Zãnoaga. Ramificatia este situatã la circa 10 m de tabana si este semnalatã de un stîlp cu tablã indicatoare. De aici ne abatem la stînga, urcînd spre pãdurea de molid revãrsatã de la creastã pe versantul sudic al Pietrci Mici. Dupã circa 20 minute socotite de la cabana Curmãtura, ajungem în Saua Crãpãturii, punct de rascruce pentru traseele marcate în aceastã regiune. În dreapta continua traseul 17 (peste Piatra Micã), iar în stînga traseul de creastã al Pietrei Craiului (traseul 8). Urmãm marcajul nostru, care intersecteazã creasta, si coborîm prin pãdure, pe versantul nordic, ajungînd în talvegul bolovãnos al vãii Crãpãturii. Inainte de a lua contact cu firul vãii, trecem pe la baza marilor turnuri, unde se aflã Sipotul Crãpaturii, izvor prins în cãuc sub cel mai spectacujos turn din regiune: Acul Crãpãturii. Dincolo de sipot, poteca se înscrie pe firul vãii, adîncitã între Piatra CraiuIui (stînga) si Piatra

119

Micã (dreapta). Calcînd cu atentie, coborîm fãrã un orizont prea larg, trecînd pe la baza numeroaselor trasee alpine stabilite pe verticala peretilor de alpinistii din Zãrnesti si mentionate la capitolul "Alpinism". Dupã o ora de coborîre, socotitã din Saua Crãpãturii, iesim din padure. În fatã, peste apa Bîrsei Mari, se înalta Pleasa, culme împaduritã, ajungitã din muntii Tagla. La stînga, prin poieni, chiar din locul unde ne aflãm, se contureazã poteca marcatã cu bandã albastra spre Diana, cu legãtura pentru Creasta Nordicã (trascul 3). Din acest punct ne orientãm cãtre dreapta, mergînd mai mult de-a coasta si în coborîre usoarã prin poienile cu fînete, revãrsate pe coastele muntelui Piatra Mica. Marcajul banda albastra, dispus pc copaci sau lespezi, alterneazã cu ccl al drumului nostru. Intersectînd frecvent mici pîraie sau trecînd pe lîngã izvoare amenajate, ne apropiem de Zarnesti, ale cãrui case le vcdem în fatã. Prin poienilc de sub Piatra Mica, denumite ,,Sub Bãrc", poteca se lãrgeste, devenind un drum de cãrutã conturat în coborîre printre tarini. El sfîrseste mai jos, în soseaua localã, la circa 300 m de primele clãdiri ale orasului. Din acest loc catre stînga, pe sosea, se ramificã traseul 1 spre cabana Plaiul Foii. Continuãm drumul cãtre dreapta, urmînd strãzile Toplita, Vînãtori, Tei, 1 Mai si 6 Martie care se înlantuiesc, ultima conducîndu-ne la statia C. F. R. Zarnesti.

120

2.B. Zârnesti - valea Crăpăturii - cabana Curmătura Marcaj: bandã galbenã Timp: 3-3½ ore De la statia C. F. R. Zarnesti pînã în dreptul vãii Crãpaturii (circa 1'/2 orã) urmãm descricrca traseului 3 de la pag. 73, pînã la semnalarea în text a ramificatiei. Din punctul de ramificatie ne abatem la stînga urmînd poteca noastrã, conturatã pc valea Crãpãturii, prin pãdure, angalîndu-ne într-un urcus mai sustinut. Dupã circa 900 m de mers, valea se îngusteazã, fiind strînsã între doi pereti înalti. Din acest loc urcãm multã vreme numai printre blocuri de stîncã sau zone cu grohotis, admirînd turnurile ridicate din Mijlocul padurii sau vegetatia crescutã în lungul vãii. Dupã circa 2l/2 ore de la plecarea din Zãrnesti, ajungem sub Acul Crapãturii. Pretutindeni în aceastã portiune se gãsesc pereti înalti, pe vertica1a carora alpinistii au stabilit trasee care astãzi ne fac cinste. Nu putem uita cã primul alpinist care a stabilit escalada pe Acul Crãpãturii a fost vechiul si neobositul cercetãtor al Pietrei Craiului, Constantin (Titi) lonescu, colaborator al lui lon lonescu-Dunãreanu, autorul primelor lucrari turistice referitoare la Piatra Craiului. La baza Acului Crãpãturii curge apa izvorului Sipotul Crãpãturii. Reluînd drumul, urcãm sustinut, strecurîndu-ne pe la baza cîtorva turnuri ce se succed, dincolo de care intram în pãdurea de molid ce ia sfîrsit la creastã. Cînd iesim la gol, sîntem în Saua Crãpaturii. Un stilp indicator

121

arata ramificatia celor douã trasee marcate: cãtre dreapta sprc creasta Pictrei Craiului (traseul S); cãtre stînga spre Piatra Micã (traseul 17). Farã ca traseul nostru sã aibã în acest loc vreo indicatic specialã, coborîm din Saua Crãpãturii, oricntati jumãtatc la stînga, urmãrind o potecã largã în lungul cãreia întîlnim si marcajul. Dupã circa 15 minute ajungem la cabana Curmãtura, undc prima portiune a traseului ia sfîrsit. Traseele de legãturã de la cabana Curmãtura sînt indicate la trascul 2. 2.C. Cabana Curmâtura - poiana Zânoaga - cabana Gura RîuIui - Zãrnesti Marcaj: banda galbena Timp: 2½-3 ore De la cabana Curmãtura, poteca se abatc cãtre stînga (nord-est), traversînd cînd zone împãdurite, cînd molidisuri situate pe versantul sudic al Pietrei Mici. Din dreptul unui luminis putcm privi în stînga, deasupra pãdurii, Perctele Galbenoasa, a carui culoarc galben-ruginie a sugerat probabil denumirea. Mergînd tot de-a coasta, reintram în pãdure, parcurgînd o distantã mai lungã. Cînd iesim la gol sîntem în poiana Zãnoaga. Cam din Mijlocul poienii se ramifica spre stînga marcajul cu punct albastru, dispus în circuit peste Piatra Micã (traseul 17). Pe una din sãgetile fixate la ramificatia potecilor ni se dau indicatii asupra timpului de mers. De la stîlpul indicator coborîm, orientîndu-ne usor catre dreapta. Pe aceastã distanta admirãm în departari

122

culmea masivã a Bucegilor, care dominã culoarul Branului, presarat cu asezãri risipite. La capãtul de jos al poienii Zãnoaga (marcat de un stîlp indicator) intrãm în pãdure, coborînd, însotiti pe stinga de albia cîtorva fire de obîrsie ale Padinei lui Dãnisor. Treptat, locuri1e se domolesc. Serpentinele largi si odihnitoare ne poartã prin pãdurea de foioase ce acoperã Piatra Micã. Dupã circa 40 minute dc mers prin pãdure ajungcm în Padina lui Dãnisor, vale a cãrei albie o traversãm, pentru ca în continuarc, pe malul ei stîng, sã coborîm pîna în soseaua forestierã ce vine din Prãpãstii. De aici, spre stînga, pe lînga Fîntîna lui Botorog, coborîm pe soseaua forestiera, fãrã marcaj, pînã în Zãrncsti. Descrierea acestei portiuni, la pag. 90 (traseul 4. A).

ZARNESTI - ZONA FOSTULUI REFUGIU DIANA - BRINA CAPRELOR - SAUA

PADINEI INCHISE PE CREASTA NORDICÃ A PIETREI

CRAIULUI - CABANA CURMÃTURA - PRÃPÃSTII - ZÃRNESTI (si traseuI in sens invers)

3. Zărneşti - zona fostuIui refugiu Diana Marcaj: banda albastrã Timp: 2½-3 ore TraseuI are parcurs comun pînã la semnalarea în text a ramificatiei pcntru turistii care merg la cabana Curmatura pe traseul 2. B (marcat

123

cu bandã galbena) si alpinistii care vor sã întreprinda cscalade în zonele arterelor de bazã (indice 22, 23, 29, 24). Din faţa statiei C. F. R. Zãrnesti ne orientãm cãtre vest (la dreapta), urmînd str. 6 Martie pînã la piata centralã a orasuIui, unde identificãm harta traseelor turistice marcate din masivul Piatra Craiului si împrejurimi, precum si o serie de explicatii scrise pe douã table indicatoare. Din dreptul tablelor indicatoare, coborîm pe str. 1 Mai, condusi initial de marcajul banda rosie. Dupã o scurta distantã ne abatem cãtre stînga pe str. Tei, urcînd în panta pînã în dreptul casei cu numarul 10. De aici urmãm str. Vînãtorilor si apoi str. Toplita, care se prelungeste la iesirea din oras cu o sosea localã. Din dreptul ultimei case situatã pe str. Toplita, înaintãm pe sosea circa 300 m, pînã întîlnim în stînga cîteva tufe de rãchitã, punct din care pãrãsim soseaua cãtre stînga, pe un drum de tara conturat printre culturi (stîlp indicator). Dupã acest pasaj începem un urcus desfãsurat în diagonala cãtre dreapta, pc coastcle muntelui Piatra Micã. Prin locurile acoperite de fînete identificãm semnul drumului nostru, dispus pe lespezi sau copaci, alternînd cu marcajul bandã galbenã. Cãlãuziti dc drumul bine conturat, strãbâtem de-a coasta, în urcus usor, poienile dc ,,Sub Bãrc" (denumire localã pentru zona de fînete de pc versantul nordic al Pietrei Mici), revãrsate de la poala pãdurii. Admirînd peisalul din fata, prelungit în lungul vaii Bîrsei Mari în zcci de

124

planuri, ajungem dupã circa l½ orã în dreptul vaii Crãpãturii, al carci uluc adînc desparte Piatra Micã de Piatra CraiuIui. În acest punct, la 980 m alt., drumurile se despart: cãtre stînga, pe valca Crãpãturii, se desfasoarã în continuare traseul 2. B, marcat cu bandã galbenã (care conduce la cabana Curmãtura), si itinerarul pînã baza arterei (indice 22). De la ramificatia traseului, pe valea Crãpaturii, drumul nostru traverseaza aceastã vale si pãtrunde în Padina lui Man, din cuprinsul cãreia, la circa 520 m distantã, începe marcajul prin Padina Hotarului (1 015 m alt. - 1 orã si 40 minute dc la Zãrnesti, traseul 18). De aici, la circa 160 m distantã, trecem prin dreptul "Cuptoru1ui din Padina lui Man"1, care nu se vede, fiind ascuns de rariste. Prin aceste locuri odilmitoare, poteca noastrã urcã în panta domoalã', intcrsectînd la diferite distante Padina Chicerii si Padina CaluIui si încã douã-trei viroage prin care curge apã. La sfîrsitul intervalului intram în poiana de sub Saua Chiliilor, pc care o identificãm dupã izvorul din dreptul potecii si dupã crucile ridicate atît aici, cît si pc vîrful unei stînci aflate mai sus, în dreapta.

1 Cuptorul din Padina lui Man se află la circa 60 m în stânga potecii: el este de fapt o nişã, asemãnãtoare cu ruinele ce-1 poartã, în care, dupa cum spune povestea, si-au copt pîinea calugãrii ce locuiau la pestera din Coltul Chiliilor.

125

Deasupra poienii vedem Coltul Chiliilor (1 125 m alt.), vîrf acoperit pînã în crestet cu pãdure. Izvorul din poiana de sub Saua Chiliilor este situat la circa 1080 m alt.; din dreptul lui se ramificã spre dreapta traseul nemarcat spre pestera din Coltul Chiliilor, unde oamenii refugiati în urma invaziei otomane din anul 1421 au amenajat un schit, existent si astãzi. Continuînd drumul, urcãm în Saua Chiliilor, micã punte de legãturã între Coltul Chiliilor si abruptul Pietrei Craiului. Curînd intrãm în padure, dupã o distantã de circa 450 m, întîlnim ramificatia marcatã cu semnul cruce rosie a traseului 19, care conduce prin Padina Sindileriei (1 240 m alt.; 2 ore si 10 minute de la Zãrnesti). De la ramificatia mentionatã începem un urcus sustinut, desfasurat în serpentine scurte prin zmeuris si lãstãrisuri. Dupã circa 650 m, socotiti din dreptul stîlpului indicator al Padinei Sindileriei, ajungem în punctul de intrare spre Padina Închisã (1 290 m alt.), o vale de abrupt, în cuprinsul cãrcia alpinistii din Zãrnesti au stabilit cele mai lungi si dificile trasee din întregul masiv. Itinerarul prin Padina Inchisa nu este marcat, fiind accesibil numai turistilor obisnuiti cu cãtararea pe stînci si alpinistilor.

Pentru Padina Închisa, vezi artera de bazã indice 23. Ultimii 600 m ce ne mai despart de zona fostului refugiu Diana. Îi parcurgem în lungul unei poteci al cãrei parcurs se domoleste spre sfîrsit. În

126

poiana Curmãtura Prapãstiilor, 1 510 m alt., unde a fost refugiul Diana, ajungem dupã circa 3 ore de drum. Aici se încheie prima portiune a drumului nostru. Trasee de legãturã spre: cabana Plaiul Foii prin Valea Ursilor (traseul 10.A); Creasta Nordicã a Pietrci Craiului prin Padina Popii (traseul 20); Creasta Nordicã a Pietrei Craiului pe Brîna Caprelor la Saua Padinei Închise (1 955 m alt.) si cabana Curmãtura (traseele 3.A si 3.B); zona fostului refugiu Diana-Zãrnesti (traseul 3.G). 3.A. Zona fostuIui refugiu Diana - Brîna Caprelor1- Saua Padinei Închise pe Creasta Nordicã a Pietrei CraiuIui Marcaj: bandã albastra Timp: 1½-2 ore La punctul de rascruce a traseelor turistice din poiana Curmãtura Prãpãstiilor, unde a fost refugiul Diana, se aflã un stîlp de marcaj cu sãgeti indicatoare. Pe una din acestea ni se dã urmãtoarea explicatie referitoare la traseul nostru: prin Brîna Caprelor la creasta, 2 ore. Initial, marcajele cu bandã albastrã sînt mai rare, dar poteca, bine conturatã, ne conduce prin lastãris si zmeuris, urcînd cãtre stînga în panta domoalã. Curînd intrãm în padurea de molid limitata în dreapta de peretele Turnului Mic al Dianei. Dupa circa 270 m 1 Denumirea mai veche de Brâul sau Brâna Padinei Inchise (si uneori Gemsensteig) este astãzi tot mai rar folositã de drumeţi.

127

distantã de la fostul refugiu, într-un punct unde peretele se arcuieste în afarã, trecem pe la baza traseului alpin de gradul 3.A ,,Medardus" (1 580 m alt.). Un molid cu vîrful ciont, o fisurã deschisã si pitoanele însirate pe verticala sînt repcrelc de bazã ale traseului. Din acest loc, poteca, degajatã de perdeaua pãdurii, se contureazã în diagonalã si în urcus, purtîndu-ne printr-o regiune dispusã în amfiteatru si aglomerata de numeroase tancuri si creste, tentante pentru amatorii de cãţãrare pe stînci. Pe distanta strãbãtutã, la 1630 m alt., întîlnim Grota Caprelor, cavitate de mici dimensiuni (10-12 m), care îsi deschide gura umeda si rece în dreapta potecii. Ceva mai sus de aceasta, o muchie proeminentã, iesitã în drumul nostru, marcheazã intrarea pc traseul alpin de gradul l.B, denumit ,,Muchia din Brîna Caprelor". Ocolind muchia, ajungem pe o micã platformã înierbatã, dc unde putcm privi fãrã opreliste în Padina Închisã, valc strãluitã de pereti foarte mari. De aici, Brîna Caprelor, minunatã prispã înverzitã, desfãsuratã pe flancul stîng al Padinei Închise, ne poarta peste prãvãlisuri de stînca, fãra sã solicite cunostinte sau însusiri de alpinist. O lume de ţancuri si muchii ascutite ca lama se înaltã vertical la creasta principalã. Pretutindeni, aceste forrne încrememte ne retin privirea, iar gîndul cauta sã reconstituie uriasa fortã care a rãsturnat stratelc de piatrã albã, asezîndu-le

128

vertical. Într-un loc, unde panta este mai abruptã, s-a montat un cablu ajutãtor. Din dreptul acestuia traversãm de-a coasta, parcurgînd un amfiteatru. Intervalul ia sfîrsit pe o creastã, de unde alpinistii pot coborî pe feţele înierbate pînã în firul principal al Padinei Inchise, pentru a escalada unul din numeroasele trasce alpine stabilitc în aceastã regiunc. Pentru traseele alpine din Padina Închisã, vezi indice 23. Înainte de a relua drumul nostru marcat, privim pe versantul opus al vãii, unde se înaltã peretele striat de numeroase fisuri verticalc, denumit ,,Orga Mare". Din acest punct, în care amatorii dc fotografii zabovesc mai muIt, urcusuI se desfasoara cînd pe coastele înierbate, cînd în lungul firelor de obîrsie alc Padinei Închise, rãsfirate pe faţa muntelui, ca un evantai. Grohotisurile, micilc saritori sau pîlcurile de jnepeni întîlnite în calea noastrã sînt obstacole fara importantã, pe care le depasim cu minimum de efort. Dupã circa l½ orã, poteca sc apropie mult dc pcretcle aflat in dreapta noastrã. O grotã mai înaltã, ca o nisa, ne atrage atentia înca de la distantã. Ceva mai sus, la 10..15 m de ea, ajungcm ,,La Gãvan"; izvor firav, aflat la cea mai marc altitudine din masiv (1 880 m). Apa lui limpede si rece se adunã într-o covatã naturalã din interiorul unci nise. Aparitia izvorului, locurile minunate în care am aiuns si oboseala drumului impun un repaus, prilej de contemplare a regiunii. Din punctul ,,La Gãvan", poteca îsi schimbã

129

înfatisarea. Grohotisurile prin care am urcat au luat sfîrsit si acum, în panta domoala, traversam oblic, cãtre stînga, marele amfiteatru pe care-1 formeaza Padina Închisã în aceastã parte. Pe mãsura ce urcam, decorul aspru al pravãlisurilor de piatra alba dispare, ascuns de perdeaua pîIcurilor de jnepeni crescuti pretutindeni. Dupã circa 20 minute, socotite de la izvor, ajungem pe Creasta Nordicã a Pietrei Craiului, în Saua Padinei Închise, la 1 955 m alt., unde putem recunoaste profilul muntilor înconjurãtori. În dreapta si în stînga se ajungeste Creasta Nordicã a Pietrei Craiului. În fata, jos, se vede cabana Curmatura, deasupra cãreia se înalta Piatra Micã, iar dincolo de aceasta, peste pãdure, se vãd Magurile Branului, punctate de casele rãzletite sau grupate ale satelor Magura, Pestera, Sirnea, Moieciu etc. În ultimul plan, masivul Bucegi închide zarea cu coama lui înaltã. În Saua Padinei Închise, unde traseul nostru ia sfîrsit, citim pe sãgetile unui stîlp de marcaj indicatii asupra traseului, iar pe o tablã mai mare ni se aratã directiile si timpii spre diferitele obiective de pe Creasta Nordica a Pietrei Craiului. I.a ramificatiile sau obiectivele citatc pe tablã ne conduce marcajul de creastã: punct rosu. Trasee de legãtura spre: vîrful Turnul si cabana Curmãtura prin Saua Crapãturii (traseul 8.E); cabana Curmãtura pe versantul estic (traseul 3.B); Creasta Nordica spre zona refugiului de la Vîrful Ascutit (traseul 8); zona fostului refugiu Diana si Zarnesti prin Brîna

130

Caprelor (traseele 3.F si 3.G). 3.B. Saua Padinei Închise pe Creasta Nordicâ a Pietrei CraiuIui - versantuI estic al Pietrei CraiuIui - cabana Curmãtura Marcaj: banda albastra : Timp: 1-1¼ ora Saua Padinei Închise se afla pe Creastã Nordica a Pietrei Craiului, la 1 955 m alt. Ea este delimitata la nord (stînga) de vîrful Padina Închisã, iar la sud (dreapta) de vîrful Padina Popii. Prin deschiderea ei trece marcajul banda albastra, de la Diana la cabana Curmatura. Locul este marcat de un stîlp indicator. Din dreptul stîlpului urmãm marcajul banda albastrã, coborînd în diagonalã cãtre dreapta (sud). Dupa circa 1C0 m, poteca se înscrie în lungul unui vîlcel usor înierbat, afluent al vãii Curmaturii. Urmînd serpentinele scurte, coborîm atent, evitînd micile obstacole de pe traseu, întîlnite mai ales în ultima portiune a vîlcelului, unde înaintarea se face pc un grohotis instabil. Printr-o abatere la stînga, pãrãsim vîlcelul si, de-a lungul unei brîne, intrãm pentru scurtã vreme în padurea de molid, aninata pe coasta muntelui. Dincolo de pãdure depasim prin catãrare usoarã o mica sãritoare si apoi, pentru a evita rupturile de pantã, urmãrim prin ocol, de la stînga la dreapta, pragul de piatrã presãrat cu grohotis, pe sub Peretele Alveolelor. Din aceste locuri înalte privim în faţã si cãtre stînga culmea stîncoasã a Pietrei Mici, pe care se contureazã poteca marcatã. La 1 670 m alt.

131

intrãm în padurea de molid. Copaci grosi mãrginesc poteca noastrã, strecuratã în serpentine repezi printre blocuri stîncoase sau grohotisuri. Intervalul ia sfîrsit pe un picior de munte, în lungul cãruia poteca se contureazã pînã aproape de cabana Curmãtura. Pe aceastã portiune vedem în stînga, înãltata din negrul pãdurii, ,,I.ocomotiva", creastã de piatrã prelungitã cãtre sud din Curmãtura Pictrei. Curînd întîlnim, venind din dreapta, o poteca turistica marcatã cu mai multe semne, care, unita cu a noastra, ne conduce la cabana Curmatura. Traseele de legãturã de la cabana Curmatura sînt descrise la pag.70. (traseul 2). 3.C. Cabana Curmâtura - Prãpâstii - cabana Gura RîuIui - Zãrnesti Marcaj. banda albastrã T'imp: 3 ore Traseul prin Prãpastii porneste de la cabana Curmãtura catrre vest (stînga, cum privim cabana în fata). La circa 40 m de la plecare întîlnim un stîlp indicator. Din acest punct coborîm prin pãdure, condusi si de alte trei marcaje turistice: triunghi galben, triunghi rosu si triunghi albastru. La iesirea din padure, în zona defrisata pe care o întîlnim curînd, se ramificã traseul 14 (marcat cu triunghi albastru), spre Creasta Nordica prin Padinile Frumoase. Drumul nostru coboara în lungul vãii Curmaturii. Dupã cîteva sute de metri, poteca si marcajul pãrãsesc valea, conducîndu-ne spre

132

dreapta, printr-o zona împadurita, traversatã de cîteva pîraie firave. I.a limita dc sus a pasajului, ajungem în Poiana Curmaturii, unde se aflu o stînã. Dincolo de ea întîlnim un stîlp indicator, montat în punctul de rãscruce a drumurilor. Cãtre dreapta se abat traseul 16 (marcaj triunghi galben) si traseul 15 (marcaj triunghi rosu), care conduc în satul Pestera si respectiv în poiana Vlãdusca. Din Poiana Curmãturii mai privim o datã creasta Pietrei Craiului, ai carei pereti albi se înaltã deasupra pãdurii aninate pe coastele abruptului estic. În stînga, Piatra Micã prezinta peretele de culoare ruginie, denumit Gãlbenoasa, pe verticala caruia s-a stabilit de cãtre alpinisti traseul Fisura de Cristal. Reluînd drumul din dreptul stîlpului de marcaj, ne îndreptãm cãtre stînga, urcînd pînã pe culmea piscului Curmãturii, care desparte valea Curmãturii (stînga) de valea Suchelnita (dreapta). De-a lungul ei s-a realizat un drum larg pe care au circulat tractoarele ce transportau lemne. Drumul ne conduce în coborîre circa 30 minute, socotite de 1a stîna veche din Curmãtura. Dupã acest interval de timp ajungem într-un punct din care avem doua posibilitãti de a continua coborîrea: pe traseul vechi; pe traseul nou. Poteca traseului vechi se desprinde din drumul pc care am venit, cãtre stînga, În coborîre directã pîna în valea umeda si întunecoasã a Curmãturii. De aici, urmînd firul vãii în aval, ajungem (dupã circa 60 m) pe drumul forestier, chiar în punctul de întîlnire cu traseul nou.

133

Drumul nou se contureazã o vreme pe versantul nordic al piscului Coltului Scris, trece apoi pe cel estic si ajunge în final în valea Cheii, unde face legãtura cu drumul forestier ce vine de la Zarnesti. Din punctul de întîlnire al drumurilor ne orientãm catre stînga si, coborînd pe sosea, ajungem (dupa circa 1 km) la confluenta vãilor Curmatura si Cheia, care formeaza în continuare Rîul Zãrnestilor. Aici este locul unde cele douã variante se unesc si tot de aici în aval încep Prãpastiile, chei cãrora li se mai spune si Prãpãstiile Zarnestilor, strãbãtute pe toata desfasurarea lor de sosea. Prin Prãpãstii, în portiunea initialã, Rîul Zãrnestilor are doi afluenti, mai mult farã apã: unul pe stînga (Zãnoaga), altul pe dreapta (Vlãdusca). De la gura vaii Vlãdusca se desprinde catre dreapta marcajul traseului 4. Aval de confluenta V1aduscãi (unde sînt douã colibe pãrasite), Prãpãstiile sînt mãrginite pe dreapta de peretele Toanchesului, iar pe stînga de cel al Zãnoagei. Spre deosebire de prima portiune a cheilor, aici pravãlisurile sînt mai înalte si mai salbatice. Pe verticala lor alpinistii au stabilit numeroase trasee, unele de dificultatea gr. 5 B. Numele fiecãrui traseu este scris cu vopsea rosie în punctul de începere a escaladei. Dupã o distantã de circa 3 km, Prãpãstiile îsi pierd din maretie. Locul peretilor 1-au luat versantii împaduriti. Valea este mai luminoasã si, într-un fel, mai putin apãsãtoare. Rîul si-a încropit o undã care apare si dispare sub

134

patul de grohotis. Prin aceste locuri vedem ramificat, catre dreapta, marcajul traseuIui 4.B care conduce în punctul ,,La Table". Tot aici sfîrseste si marcajul traseului nostru. Din dreptul ramificatiei amintite, la 150 m aval, se desprinde cãtre dreapta, peste Podul Mãgurii, DC 57 spre comuna Mãgura. Ceva mai jos pe stînga vedem Fîntîna lui Botorog, din dreptul cãreia se ramificã traseul 2 spre cabana Curmãtura. În continuare, traseul pînã la Zãrnesti este descris la pag. 90 (traseuI 4.A), de la semnalarea în text a Fîntînii lui Botorog. 3.D. Zârnesti - cabana Gura RîuIui - Prâpâstii - cabana Curmãtura Marcai: banda albastra Timp: 3½ ore Descrierea traseului de la statia C.F.R. Zãrnesti pînã la Fîntîna lui Botorog fiind comunã, o gãsim redatã la traseul 4.B (pag. 9C.). De la Fîntîna lui Botorog urmãm soseaua forestierã în continuare. Dupã scurtã distantã lãsãm în stînga Podul Mãgurii (DC 57), iar la circa 150 m de acesta poteca marcatã cu cruce rosie a traseului 4.B, care conduce în punctul ,,La Table". De la fîntînã, în amonte pe sosea, începe sã aparã semnul nostru - banda albastrã - dispus pe copaci sau pe stînci, alãturi de marcajul cruce rosie (traseul 4). Dupã circa 1 km de la Fîntîna lui Botorog intrãm în Prãpãstii, denumite uneori si Prãpãstiile Zãrnestilor. Peisajul aspru si impresionant din aceste chei stîrneste curiozitatea, ochiul

135

drumetului descoperã la tot pasul forme de relief frumoase si variate1. Intr-un jgheab îngust curge Rîul Zãrnestilor. Cursul lui firav, inexistent uneori, ne poartã gîndul spre vremea cînd, puternic si nãvalnic, a lucrat timp de milenii pentru a finisa ceea ce se numeste astãzi Prãpastiile. În locul zgomotelor de lupta dintre apa si munte, ne întîmpinã acum freamãtul pãdurii si, atunci cînd are apa, sopotul aproape imperceptibil al pîrîului. Prin amenajarea drumului forestier, traseul prin Prapãstii poate fi parcurs si cu automobilul pe o distanta de circa 8 km. Dupã 2 ore de drum de la Zãrnesti ajungem la confluenta Rîului Zãrnestilor cu Vlãdusca (1000 m alt.). Aici se ramificã spre stînga traseul 4, marcat cu semnul cruce rosie, în lungul vãii Vlãdusca. Din punctul de confluentã, drumul nostru continuã cãtre dreapta prin chei. Peretele ce formeazã flancul drept al vãii apartine Piscului Mãrtoiu, picior de munte ajungit din abruptul rãsãritean al Pietrei Craiului, iar cel din stînga este al Zãnoagei. Dupã scurtã distantã trecem pe la gura vãii Zãnoagei, adîncitã în dreapta (stînga vaii), dincolo de care, la cîteva sute de metri, ajungem la confluenta vãii Curmãturii cu valea Cheii, ultima denumitã de localnici valea Brusturetului. Din gura vãii

1 Chiar de la intrarea in chei, pe stînga, ne atrage atentia Pestera Mare de la Prepeleag (15,5 m), suspendată în perete, în care s-a descoperit pentru prima datã în lume păianjenul Nesticus Constantinescu

136

Curmãturii avem douã posibilitãti de a continua ascensiunea: pe traseul vechi; pe traseul nou. Poteca de pe traseul vechi urmeazã firul vãii Curmãturii circa 60 m apoi, fãrã alt reper, se angajeazã în urcus direct pe versantul drept al vãii (stînga cum urcãm) si rãzbeste dupã o vreme pe culmea piscului Coltului Scris, unde se uneste cu traseul nou, ce vine din stînga, din valea Cheii. Parcursul traseului nou urmeazã drumul forestier de pe valea Cheii, zisã si a Brusturetului1. Dupã circa 1 km pãrãseste valea Cheii, marcajul conducînd cãtre dreapta, pe un drum secundar. Acesta încinge initial tot versantul estic al Piscului Curmaturii si, cînd trece pe cel nordic, face jonctiunea cu traseul vechi. Din punctul de jonctiune a traseelor, drumul, în urcus usor, are directia generalã nord. El rãmîne în preajma liniei de cumpanã a Piscului Curmâturii pînã în apropierea poienii Curmatura, unde se aflã si stîna veche. Un stîlp indicator, aflat în apropierea stînei, aratã ramificatia traseelor spre satul Pestera (traseul 16) si punctul ,,La Table" (traseul 15). Orientati cãtre dreapta, pe lîngã stînã, coborîm de-a coasta prin pãdure, traversînd cîteva pîraie. La capãtul acestui pasaj, ajungem în valea Curmãturii, unde poteca, orientata la stînga, în lungul vãii, urcã pînã la marginea pãdurii de molid ce se vede în fatã. Înainte de a intra în pãdure, se ramificã spre stînga traseul 14, care conduce prin Padinile Frumoase, la Creasta Nordicã, în preajma refugiului de la Vîrful Ascutit. De la intrarea în

137

pãdure, poteca se orienteazã cãtre dreapta, ajungînd (dupã circa 120 m) la cabana Curmãtura, unde prima portiune a drumului ia sfîrsit.1 Traseele de legãtura de la cabana Curmãtura sînt descrise la pag. 70. (traseul 2). 3.E. Cabana Curmâtura - versantuI nord-estic al Pietrei CraiuIui - Saua Padinei Inchise pe Creasta Nordicã a Pietrei CraiuIui Marcaj: bandã albastra Timp: 2 ore De la cabana Curmatura, traseul spre Saua Padinei Închise se orienteazã cãtre vest (stînga, cum privim cabana din fatã). La circa 40 m de la plecare întîlnim un stîlp indicator cu urmatoarele explicatii: spre creasta Pietrei Craiului si Brîna Caprelor 2 ore.Pentru a nu produce confuzii, precizãm cã din acest loc coboarã pe stînga acelasi marcaj care conduce prin Prapãstii la Zãrnesti (traseul 3.C). Din dreptul stîlpului mentionat, marcajul cu bandã albastrã ne conduce în urcus prin raristea pãdurii de molid. Ceva mai sus, locurile devin mai înclinate, poteca înscriindu-se

În zona vãii Cheii s-au realizat douã drumuri forestiere: drumul principal, continuat în lungul vãilor Cheii si Mãrtoiu pînă în amonte de poiana Mãrtoiu; drumul secundar, deviat cãtre stînga din valea Cheii, peste Piscul Mãrtoiu, în valea Vlãdusca, cu perspectiva de a face jonctiunea prin punctul ,,La Table" cu Valea Seacã a Pietrelor - cabana Brusturet

138

pe coasta muntelui în serpentine scurte. Uneori, din cauza copacilor, marcajul se vede mai greu si atunci trebuie cautat, deoarece parcursul trece dintr-un vîlcel în altul sau strâbate zone cu grohotis si, odatã pierdut, orientarea devine dificilã. Prin aceste locuri, poteca se apropie mult de peretele ridicat în dreapta. Privindu-l, vom identifica pe el pitoanele fixate de-a lungul unor trasee alpine escaladate în cadrul campionatului din 1956. Pasajul pe sub perete sfîrseste cu o succesiune de obstacole, dispuse în trepte ori praguri, pe a caror desfãsurare sîntem deranjati doar de prezenta grohotisului. Urmeazã o micã perdea de pãdure, aninatã de coasta muntelui, prin care trecem, traversînd catre stînga într-un vîlcel. Pe firul vîlcelului, la început plin cu grohotis, apoi înierbat, urcãm pînã în punctul lui de obîrsie. Apoi, orientati catre dreapta, ajungem în Saua Padinei Închise, la stîlpul de marcaj ce indica traseele care se ramificã din acest punct (1955 m). Saua Padinei Închise este situata pe Creasta Nordicã a Pietrei Craiului, delimitata la dreapta de vîrful Padina Închisa si la stînga de vîrful Padina Popii. Din acest punct, marcajul bandã albastrã traver-seazã Creasta Nordicã si coboarã prin Padina Închisã spre zona fostului refugiu Diana (traseul 3.F, cunoscut sub numele de Brîna Caprelor). Traseele de legãturã din acest punct sînt redate la pag. 78 (traseul 3.A).

139

3.F. Saua Padinei Închise pe Creasta Nordicâ a Pietrei CraiuIui - Brîna Caprelor - zona fostuIui refugiu Diana Marcaj: bandã albastra Timp: 1½-2 ore Din Saua Padinei Închise, poteca se abate cãtre stînga, coborînd în marele amfiteatru pe care-1 formeazã Padina Închisã în partea ei superioara. Trecînd peste micile obstacole întîlnite în cale, strãbatem aceastã zona acoperita cu jnepeni, smirdar, afin si coacaz, prin care uneori vedem ciopoare de capre negre. Dupa circa 15 minute ajungem în dreptul izvorului ,,La Gãvan". Apa lui limpede si rece se strînge într-o covatã naturalã din interiorul unei grote, situata la 1 880 m altitudine. Din punctul «La Gãvan" începem coborîrea în pantã mai pronuntatã, strecurîndu-ne pe sub peretele ce delimiteazã cãtre vest Padina Închisa. Grohotisurile instabile prin care înaintãm, micile trepte de piatra si zonele cu pãmînt alunecos comportã atentie la înaintare, pentru a evita în acest fel, pe cît posibil, rostogolirea pietrelor, stiind cã am putea accidenta turistii aflati mai jos pe traseu. Pe mãsurã ce coborîm, pãtrundem tot mai mult în lumea prãvãlisurilor de piatrã albã ce ne înconjurã. În dreapta, dincolo de firul adîncit al Padinei Închise, se înaltã un perete cu stratele înclinate pînã aproape la verticalã, dînd muntelui o înfãtisare ciudatã. Fisurile adîncite în perete 1-au inspirat pe neobositul cercetator al masivului, I. Ionescu-Dunãreanu, sã-1 denumeascã ,,Orga

140

Mare". Cel mai bun loc de contemplare si fotografiat pentru acest obiectiv si pentru toatã zona înconjurãtoare îl întîlnim pe o creasta secundarã (1 685 m alt.), pe unde trece traseul nostru. Tot de aici, cãtre dreapta, începe hãtasul ce coboarã în firul Padinei Închise, unde sînt stabilite traseele alpine descrise la artera de bazã indice 23. Reluînd coborîrea, ne orientãm cãtre stînga, printre jnepeni, si prindem Brîna Caprelor ce traverseazã de la stînga la dreapta faţa unei pante înclinate. Într-un punct mai dificil s-a montat un cablu ajutãtor. În continuare, locurile se domolesc, iar ceva mai jos iesim din pãdure. Dupã circa o orã de mers, socotitã de la creastã, poteca ocoleste un pinten, schimbîndu-si directia cãtre stînga. Ea coboarã pe la baza unei aglomerãri de turnuri si creste care formeazã în portiunea somitalã creasta Turnului Mic al Dianei. Ceva mai jos reintrãm în pãdure si, dupa circa 270 m, ajungem în poiana Curmãtura Prãpãstiilor (1 510 m alt.), unde a fost refugiul Diana. Traseele de legãturã din zona fostului refugiu Diana sînt redate la traseul 3.A 3.G. Zona fostului refugiu Diana - Zărnesti Marcaj: banda albastrã Timp: 2-3 ore Din dreptul stîlpului de marcaj cu sãgeti indicatoare pãrãsim poiana Curmãtura Prãpãstiilor, în care s-a aflat refugiul Diana, coborînd padurea

141

de molid. Traseul, fără sã fie accidentat sau blocat, are o pantã mare, pe care serpentinele sc înscriu în ocoluri scurte. Dupã circa 600 m de mers în acest fel, ajungem în punctul unde începe cãtre dreapta poteca prin Padina Închisã, vale de abrupt mãrginitã de pereti înalti, pe faţa cãrora s-au stabilit cele mai lungi si dificile trasee din masiv. Parcursul pe firul vãii, recomandat numai alpinistilor, este nemarcat si îl gãsim la artera de bazã indice 23. Reluînd drumul, coborîm în acelasi fel, strãbãtînd locuri împãdurite sau acoperite cu tufarisuri si zmeuris. La circa 1 250 m distantã dc zona fostului refugiu Diana întîlnim un stîlp indicator care aratã directia traseului 19 prin Padina Sindileriei (marcaj cruce rosie). Dincolo de aceastã ramificatie, pãdurea se rãreste treptat. Dupã circa 450 m ietim la gol, în Saua Chiliilor, nu departe de Coltul Chiliilor (1 125 m alt.), vîrf cu crestetul împãdurit, aflat în stînga drumului nostru. În poiana de sub Saua Chiliilor, la 1 080 m alt., întîlnim primul izvor. În abruptul estic al Coltului Chiliilor se aflã pestera din Coltul Chiliilor. De la izvor urmãm poteca, coborînd în pantã domoalã prin poienile cu fîneatã, punctate de raristi, si dupã circa 10 minute ajungem în dreptul stîlpului indicator, care aratã ramificatia traseului 18 (marcaj cruce albastrã) prin Padina Hotarului. De la ramificatia mentionatã, poteca se orienteazã tot mai mult catre dreapta, pe sub poala pãdurii. O coborîre mai

142

accentuatã ia sfîrsit în valea Crapãturii, care delimiteazã Piatra Micã de Piatra Craiului. În punctul unde ne aflam (valea Crãpãturii) se ramificã spre dreapta traseul 2. B (marcaj bandã galbenã) spre cabana Curmãtura si artera de baza indice 22. Reluînd drumul, traversãm pîrîul vãii Crãpãturii, coborînd în continuare de-a coasta prin poienile Crãpãturii. Jos, în stînga, vedem valea Bîrsei. În faţã se zãresc clãdirile orasu1ui Zãrnesti si cosurile fabricii de celulozã. Marcajul nostru, dispus pe lespezi sau copaci, alterneazã cu acela cu banda galbenã. Desi foarte rare, semnele ne conduc cãtre Zãrnesti, strãbãtînd poiana denumitã ,,Sub Bãre", revãrsatã de sub poala pãdurii ce acoperã Piatra Micã pînã jos în lunca Bîrsei. Pe mãsurã ce ne apropiem de oras, marcajele devin mai rare, iar poteca se pierde în lungul unui drum de cãrutã pe care-l urmãm. Curînd depasim zona fîneturilor si intrãm printre tarini, ajungînd la sosea, unde intilnim marcajul bandã rosie, care conduce cãtre stînga, în amonte, la cabana Plaiul Foii (traseul 1). Orientati la dreapta pe sosea, intrãm dupã circa 300 m în oras pe str. Toplita. Din capãtul acestei strazi, traseul pînã la statia C.F.R. Zarnesti se desfãsoarã de-a lungul strãzilor Vînãtori, Tei, 1 Mai si 6 Martie.

143

ZÃRNESTI - PRÃPÃSTII - VALEA VLÃDUSCA - POIANA VLÃDUSCA - ,,LA TABLE" - BRAN SAU ZÃRNESTI

PRIN SATUL PESTERA (si traseul în sens invers)

4. Zărnesti - Prăpăstii - valea Vlăduşca - ,,La Table" (cu legãtura pentru refugiul Grind sau comuna Dîmbovicioara) Marcaj: cruce rosie Timp: 4½ ore De la statia C.F.R. Zarnesti (pe o distantã de circa 4 km) pînã la Fîntîna lui Botorog, parcursul fiind comun cu cel de la traseul 4. B, consultãm descrierea acestuia (la pag. 90) pînã la semnalarea în text a traseului nostru. La micã distantã de Fîntîna lui Botorog se ramificã din sosea, sprc stînga, drumul comunal 57 spre Magura, iar ceva mai sus poteca pentru traseuI turistic 4. B (marcaj cruce rosie), care conduce în punctul "La Table" prin satul Pestera. Mai sus de ramificatiile citale apar semnele drumului nostru spre valea Vlãdusca, alãturi de cel cu banda albastrã. Dupã circa 1 300 m pe sosea, de la Fîntîna lui Botorog, intrãm în Prãpãstii, chei denumite si Prãpastiile Zãrnestilor. Peretii ridicati deasupra noastra sînt atît de apropiati, încît soseaua si albia vaii abia se pot strecura pe sub ei. Ceva mai sus, valea se deschide, lãsînd lumina sã se reverse peste pravãlisurile sãlbatice. Scãpati pentru o vreme de strînsoarea cheilor, lãsãm ochiul sa cerceteze seninãrile albe, zãbovind

144

în dreptul grotelor învaluite de mister, agãtate la mare înãltime deasupra soselei. În peretele din stînga noastrã, denumit peretele nord-vestic al muntelui Toanches, ca de altfel si în cel vecin, sînt stabilite numeroase trasee alpine. La circa 5 km amonte de cabana Gura Rîului, întîInim casele lucratorilor forestieri, aflate la confluenta vaii Vladusca cu Rîul. De aici, marcajul bandã albastrã se ramificã, continuînd la dreapta prin Prapãstii spre cabana Curmãtura (traseul 3. D). Noi urmãm drumul forestier ramificat cãtre stînga si, condusi de marcajul cruce rosie, urcãm pe valea Vlãdusca. În stînga, drumul este mãrginit de peretele Dosul Steghioarei, iar în dreapta de culmea împaduritã a piciorului Mãrtoiu, ajungit cãtre cst din abruptul rãsãritean al Pietrei Craiului. Desi sîntem la micã altitudine (la circa 1 000 m), locurile au un aspect de munte înalt si salbatic. Dupã un urcus mai domol ajungem în portiunea unde Vlãdusca îsi apropie peretii. Aici, înainte de realizarea drumului forestier, erau douã chei: Cheia Vlãdusca si, mai sus, aproape miniaturalã, Cheia Pisicii. Acum, în locul potecii ce strãbãtea cheile, este un drum forestier care a schimbat peisalul locurilor. Dupã circa 20 minute socotite din Prãpãstii, Vlãdusca primeste pe dreapta un afluent. El îi dãruieste apa adusã de undeva din pãdurile Toanchesului, chiar în punctul unde traseul 16, marcat cu triunghi galben între satul Pestera si cabana Curmãtura, intersecteazã valca. De la ramificatie, drumul urmeazã albia vãii

145

Vlãdusca, trecînd printr-o poienitã în cuprinsul cãreia se aflã douã case pentru muncitori. Din dreptul lor se desprinde cãtre stînga, peste Piscul Martoiului, în Prãpãstii, drumul forestier care conduce tot la Zarnesti. Traseul nostru strãbate în continuare o zona împãduritã din care uncori mai putem privi înapoi spre creasta Pietrei Craiului. Bucuria aceasta este de scurta duratã, deoarece valea se îngusteazã, iar talvegul ei, adîncit între maluri, rãmîne multã vreme umbrit de perdeaua pãdurii. În aceastã portiune, orientarea este mai dificilã, deoarece o potccã ncmarcatã ne tenteazia sã urmãm firul vãii cãtre dreapta. Nu o urmam, cãci traseul marcat pãrãseste valea cãtre stînga, urcînd în diagonalã prin pãdure. Pornind în directia amintitã, urmãm malul drept al Vladuscãi (stînga cum urcãm), a cãrei albie roasã de ape o vedem jos. Dupã 20 minute de mers, de la ramificatia nemarcatã, poteca intersectcaxã firul V1ãduscãi chiar în punctul undc mai primeste din dreapta un afluent. Urmeazã cîteva ocoluri mici prin raristi, dupã care intrãm in poiana Vlãdusca, inundatã de luminã si acoperita de covorul verde al ierbii. Aici ne apar în toatã splendoarea prãvalisurile de piatrã albã ale Pietrei Craiului, muntele celor mai variate peisale din Carpatii nostri. Din acest loc, poala versantului rãsãritean al masivului dezvãluie privirii pãsuni întinse, cutreierate vara de oile cu sãlasul la stînele din Vlãdusca. În continuare ocolim poiana pe marginea de jos, pînã la stîlpul

146

mdicator, unde pe o sãgeatã se dau explicatii asupra drumului. De aici se ramifica la dreapta marcajul triunghi rosu spre cabana Curmãtura (traseul 15. C). Condusi de marcajul nostru, alternat de-aici înainte cãtre sud si cu semnul triunghi rosu, strãbatem mai multe luminisuri, între care unul traversat de Sistoaca Baciului, pîrîias cu apã limpede, dincolo de eare ajungem în capãtul sudic al poienii Vladusca, punctul ,,La Table", unde se ramificã 8 trasee turistice. Pentru a usura orientarea pe traseele de legaturã, încheiem descrierea primei pãrti a craseului în acest loc. Punctul ,,La Table" se afla în capãtul de sus (sudic) al poienii Vlãdusca. Textul tablei indicatoare de la care îsi trage numele locul este redat la pag. 64. Trasee de legãturã spre: Zarnesti sau Bran prin satuI Pestera (traseul 4. A); Zãrnesti prin valea Vlãdusca (traseul 4. C); cabana Curmãtura peste piscul Mãrtoiu (traseul 15. C); refugiul Grind cu legãtura pentru cabana Plaiul Foii (traseul 1.B); satul Ciocanu - comuna Dîmbovicioara (traseul 7.A); cabana Brusturet cu legãtura pentru comuna Dîmbovicioara (traseul 6. B); Saua Funduri cu legãtura pentru cabana Plaiul Foii pe la Ceardacul Stanciului (traseul 9. B); Sirnea prin Curmãtura Groapelor (traseul 15. A).

147

4.A. ,,La Table" - Zărnesti sau Bran prin satul Peştera (cu o ramificatie din punctul ,,Joaca" spre satul Şirnea) Marcaj: cruce rosie. Timp: Zãrnesti 3½ ore; Bran 2½ ore Continuînd itinerarul marcat cu cruce rosie, ne abatem putin catre dreapta, înaintînd condusi de un drum larg, desfasurat de-a coasta, prin raristile luminoase însirate deasupra locului unde-si are obîrsia Valea Seacã a Pietrelor, adîncitã în dreapta. Dupa cîteva ocoluri scurte ajungem pe linia de cumpanã ce desparte bazinul Oltului de cel al Dîmbovitei, în punctul "Joaca", o şa înierbata situatã nu departe de vîrful cu acelasi nume. Pe sãgetile indicatoare fixate de stîlp, citim cele douã texte pentru ambele sensuri de mers. Din dreptul stîlpului indicator se ramificã la dreapta, cãtre satul Sirnea, poteca marcatã cu bandã rosie. Condusi de potecã si marcaj strabatem initial perdeaua unei pãduri de molid. Dupã 5 minute ajungem într-o poianã mare, unde se aflã saivanul ,,Sasu GrinduIui". Lãsînd saivanul în dreapta, coborîm prin poianã pînã la marginea pãdurii. Aici cercetam atent si gãsim continuarea potecii si marcajul vopsit pe copaci. Cãlãuziti de el intrãm în pãdure. Urcînd si coborînd, traversãm pe la est vîrful Coja (1546 m alt.). În final ajungem, coborînd, în Poiana Frumoasã. Aici, din cauza defrisarii, potcca si marcajul se identificã mai greu. Totusi o gãsim dupã ce traversãm de-a latul Poiana Frumoasã. Poteca ne este cãlãuzã în

148

urcusul care urmeazã pînã dincolo de Coltul Coja (Cozia), unde întîlnim un drum pentru carute. Cãtre dreapta, drumul încinge pe la poale culminatia Coltului Coja si rãzbeste prin lãstãris si pãdure în zona din preajma punctului Curmãtura Groapelor (1 396 m alt.). Stîlpul indicator aratã directia de mers spre Ciocanu (traseul 7. A) si spre punctul ,,La Table" (traseul 7). Ultima portiune a traseului spre satul Sirnea, marcatã cu triunghi rosu (traseul 15. A), dupã ce strãbate circa 400 m printr-o pãdure cu fagii scrijeliti de vînt, iese la gol, oferindu-ne imaginea asezãrilor din Sirnea, risipite printre fîneturi. Coborîrea sfîrseste dupã circa 20 minute în punctul de la ,,Gura Ulitei", numit Nãstãsoi. Statie I.T.A. spre Brasov. PunctuI de cazare se aflã la 2 km. Lãsînd ramificatia în dreapta, continuãm drumul nostru cãtre stînga. La micã distantã începem coborîrea de-a lungul unui vîlcel ce formeazã obîrsia vãii Pictrelor (bazinul Sbîrcioarei), împãduritã pe ambii versanti. Dincolo de acest pasaj intram într-o poianã mare, unde identificam stîlpii de marcaj jalonati pe directia drumului. La cîteva sute de metri de ultimul stîlp, intrãm în pãdure, unde albia vãii Pietrelor se contureazã foarte bine. Un drum destul de gloduros însoteste valea, trecînd de pe un mal pe altul, abãtîndu-se în final catre stînga si de-a coasta pînã în punctul ,,Folea". În acest loc, marcat

149

si de bariera de la intrarea în satul Pestera, se ramificã spre stînga drumul marcat cu triunghi galben peste muntele Toanches, la cabana Curmãtura (traseul 16. A), si marcajul cu semnul cruce rosie, la dreapta, spre Bran. De la bariera satului Pestera ne orientãm cãtre dreapta si pe drumul local coborîm pe Dealul Bisericii pînã întîInim DN 73, care traverseazã Branul. Autobuze I.T.A. spre Brasov si Cîmpulung. De la barierã, drumul strãbate o zonã denumitã local ,,Pe la Poduri", ocolind într-un semicerc larg satul Pestera, trecînd prin Padina Steghioarei. Pe aceastã portiune, marcajul apare foarte rar. Condusi însã de drumul bine conturat pe lîngã gardurile gospodãriilor, ajungem dupã circa o orã, socotitã din punctul ,,Folea", în catunul Toanches, ce apartine de Mãgura. Aici apar indicatoarele traseului. Ghidati de indicatoare, coborîm pe ulicioare mãrginite de case pînã în punctuI unde poteca se abate brusc cãtre stînga. Locul este marcat de un stîlp indicator. Coborînd în directia mentionatã, depãsim ultimele case ale Magurei, ajungînd dupã o vreme la un izvor captat. Ultima parte a traseului o parcurgem prin pãdure, pinã în drumul forestier din Prãpãstii. Pe drum în amonte se desfãsoarã marcajul bandã albastrã spre cabana Curmãtura (traseul 3. D) si marcajul cruce rosie spre punctul ,,La Table" (traseul 4). Urmînd în aval drumul forestier,

150

trecem pe lîngã Podul Magurii si ajungem imediat la Fîntîna lui Botorog, din drcptul cãreia se ramificã traseul 2 (marcaj banda galbenã) spre cabana Curmãtura. Din acest loc mai sînt 4 km pînã la Zãrnesti. Fãrã sa mai identificãm marcajul, coborîm avînd în stînga coastele împãdurite ale Pietrei Mici, iar în dreapta Mãgura Mica. Pe rînd depãsim marea carierã de piatrã, cîteva case ale locuitorilor si constructiile speciale de la izvoarele captate, denumite ,,Fîntîni1e Domnilor". Mai jos de acestea trecem pe lîngã cabana Gura Rîului, dupã care intrãm în oras. Urmînd str. Rîului si apoi str. 6 Martie, ajungem în circa 40 minute, socotite din dreptul cabanei, la statia C.F.R. Zãrnesti. 4.B. Zărnesti - satul Pestera - ,,La Table" Marcaj: cruce rosie Timp: 5-5½ ore Din faţa statiei C.F.R. Zarnesti, catre dreapta, strabatem orasul de la nord-est la sud-vest, în lungul strãzii 6 Martie; dupã circa 1 km ajungem în piata centralã, unde se aflã posta si telefoanele. În continuare, pe aceeasi stradã, întîlnim din loc în loc cîte un stîlp indicator care ne aratã drumul spre cabanele Gura Rîului si Curmãtura. Cînd am ajuns la podul construit peste valea prin care curge Rîul, îl traversãm si dupã scurtã distantã ne abatem spre stînga, pe str. Rîului. În faţa si cãtre dreapta se înaltã Piatra Micã, munte împadurit pînã la crestet, iar în stînga Magura Micã. Apa Rîului curge în stînga, pe

151

marginea strãzii de-a lungul cãreia urcãm. Dupã circa 40 minute de la statia C.F.R. Zãrnesti, ajungem la cabana Gura Rîului, semnalatã si de un stîlp indicator. Din dreptul acesteia suim în pantã domoalã pe drumul forestier strîns între muntii cu pantele tot mai înclinate, depasind constructiile de captare a izvoarelor denumite „Fîntîni1e Domnilor”, trecem prin zona de exploatare a calcarului si ajungem la Fîntîna lui Botorog, izvor semnalat pe dreapta drumului. Pe un stîlp indicator si pe o placã metalica sînt înscrise numele diferitelor obiective ale traseelor turistice, timpul de mers si marcajul fiecãrui drum. De la Fîntîna lui Botorog catre dreapta incepe marcajul spre cabana Curmãtura prin poiana Zãnoaga (traseul 2), iar în lungul soselei conduc marcajele: bandã albastrã spre cabana Curmãtura prin Prãpãstii (traseul 3. D); cruce rosie, ,,La Table" prin valea Vlãdusca (traseul 4) si traseul nostru. Pe drum, la circa 60 m distanta de tabla indicatoare, se aflã Podul Magurii, punct din care se ramificã DC 57 spre comuna Mãgura, cu legãturã pentru DN 73. Traseul nostru mai urmeazã circa 100 m drumul spre Prapãstii, dupã care se abate la stînga peste pîrîu, urcînd în diagonalã pînã în Toanches, asezare care tine de Mãgura. Cînd ajungem la primele case din Toanches, ne orientãm spre dreapta, în lungul unui drum denumit local ,,Pe la Poduri". Cînd depãseste cascle, drumuI descrie un ocol larg, trecînd prin

152

marginea de sus a localitãtilor Magura si Pestera. În dreapta drumului se înaltã coastele muntelui Toanches, pe a carui culme se însirã succesiv mai multe vîrfuri, printre care si vîrfurile Tîlfii, Priporului si Spãrturilor. Dupã circa 2 ore de mers, socotite de la Fîntîna lui Botorog, ajungem în punctul ,,Folea", aflat la bariera de intrare în satuI Pestera. De la ,,Folea" cãtre dreapta, pe pantele acoperite cu raristi de fag si molid, începe marcajul cu triunghi galben care conduce la cabana Curmãtura, trecînd peste muntele Toanches (traseul 16. A). În acelasi loc, venind dinspre stînga prin satul Pestera, face jonctiune cu itinerarul nostru drumuI marcat tot cu cruce rosie, care vine de la Bran, pe drumul local conturat pe Dealul Bisericii. Reluînd traseuI, lãsãm în urmã ultimele case ale satului Pestera si urcãm mai întîi de-a coasta si apoi în lungul vãii Pietrelor (bazinul Sbircioarei), condusi de conturul drumului si de marcaj. La capatul de sus al vaii iesim din pãdure într-o poianã jalonatã cu stîlpi de marcaj. În faţã se profileazã pe cer creasta dantelatã a Pietrei Craiului, îmbrãcatã mai jos de numeroase poieni cutreierate vara de turmc de oi. Ceva mai sus intrãm în pãdure si urcãm în lungul unuia din firele de obîrsie ale vãii Pietrelor. Dupã cîteva sute de metri ajungem pe linia de cumpãnã a Carpatilor, în punctul ,,Joaca", o sa situatã între vîrfurile Dealul Popii (dreapta) si Coja (stînga), unde drumurile se ramificã. Cãtre stînga, o potecã marcatã cu bandã rosie conduce în

153

comuna Sirnea (vczi pag. 88), iar cãtre dreapta se continua drumul nostru. Locul este marcat de un stîlp indicator. Din acest punct, drumul ocoleste pe sus obîrsia Vãii Seci a Pietrelor, aflatã în stînga, depãseste Crucea Vãtafului si ajunge prin raristi în punctul ,,I.a Table", situat în capãtul de sus al poienii Vlãdusca. Trasee de legãturã spre: Zãrnesti prin valea Vlãdusca si Prãpãstii (traseul 4. C); cabana Curmãtura (traseul 15. C); comuna Dîmbovicioara prin satul Ciocanu (traseul 7. A); Saua Funduri cu legãtura pentru cabanele Plaiul Foii si Garofita Pietrei Craiului (traseul 9. B); satul Sirnca (traseul 15. A); comuna Dîmbovicioara pe la cabana Brusturet (traseul 6. B). 4.C. ,,La Table - valea Vlăduşca - Zãrneşti Marcaj: cruce rosie Timp: 3½-4 ore Coborîrea prin valea Vlãdusca constituie pentru drumetii veniti de la creasta prin Saua Funduri sau pe la refugiul Grind, ori dinspre comuna Dîmbovicioara, traseuI cel mai direct cãtre orasul Zãrnesti. Din punctul ,,La Table" (capãtul sudic sau de sus al poienii Vlãdusca), drumul nostru (marcat cu cruce rosie) se orienteazã cãtre stînga (nord), în lungul poienii Vlãdusca. Coborînd în aceastã directie, strãbatem cîteva luminisuri revãrsate de sub seninãrile de piatrã albã ale Crestei Nordice si traversate în zona

154

noastrã de mai multe pîraie, între care si Sistoaca BaciuIui. Ceva mai jos, cam din dreptul celei de-a doua stîne din Vlãdusca, aflatã în stînga, se ramificã spre nord traseul 15. C (triunghi rosu) spre cabana Curmãtura. În apropierea punctului de ramificatie, pe un stîlp indicator, ni se dau urmãtoarele explicatii: spre Zãrnesti prin Prãpãstii si valea Rîului, marcaj cruce rosie. Din acest loc strãbatem poiana prin partea ei de jos. La intrarea în pãdure ne orientãm cãtre dreapta, traversînd valea Vlãdusca. În continuare coborîm, întrezãrind în stînga noastrã, prin desisul pãdurii, ulucul adînc si îngust al vãii. La sfîrsitul intervalului, o coborîre mai accentuatã ne readuce pe firul vaii, unde întîlnim drumul forestier. Din preajma unor case, se ramificã spre stînga o sosea secundarã. Traseul nostru, pe valea Vlãdusca, trece curînd pe la punctul de intersectie cu traseul 16 (marcaj triunghi galben) care, urmat la dreapta, conduce în satul Pestera, iar la stînga, la cabana Curmãtura. Coborînd în lungul vãii, trecem prin punctele de confluentã ale pîraielor ce adunã apele de pe coastele împãdurite ale Toanchesului, înãltat în dreapta. Curînd întîlnirn Ponorul Vlãdusca, sorb aflat în calea apelor pe care le înghite, lãsînd uneori din dreptul lui, în aval, albia Vlãduscãi, fãrã apã. Din dreptul ponorului, valea se îngusteazã. Este zona unde, înainte de realizarea drumului forestier, se afla Cheia Pisicii, iar rnai jos Cheia Vlãdusca. În ciuda faptului cã sîntem la circa 1 100 m altitudine, locurile îsi pãstreazã aspectul

155

aspru de munte înalt. In dreapta vãii se înaltã Dosul Steghioarei, perete înalt pe versantul nordic al Toanchesului, iar în stînga pravalisul piciorului Mãrtoiu, desprins din Piatra Craiului cãtre est. În faţã se vede peretele de pe stînga Prãpãstiilor, apartinînd muntelui Piatra Micã. Pîna la baza lui coborîm tot pe drumul forestier. Am ajuns în Prãpãstii chiar în punctul unde Vlãdusca conflueazã cu Rîul, denumit uneori si Rîul Mare din Prãpãstii si, mai nou, Rîul Zarnestilor. În continuare coborîm numai pe drumul forestier, accesibil si automobilelor. De-a lungul lui admirãm cheile cu peretii înãltati pe ambele flancuri, gurile de pesteri înfundate sau muchiile stîncoase, arcuite pîna la mare înaltime. Dupa circa 3 km, socotiti din punctul de confluentã al vãilor, ajungem la ramificatia traseului marcat spre satul Pestera si refugiul Grind. Urmînd în aval soseaua, trecem pe lîngã Podul Mãgurii (drumul comunal 57) si poposim imediat la Fîntîna lui Botorog, din dreptul cãreia începe marcajul bandã galbenã (traseul 2) spre cabana Curmãtura. Strînsã de abruptul Pietrei Mici în stînga si de Mãgura Micã în dreapta, ultima portiune a drumului trece succesiv prin marea carierã dc piatrã, apoi pe lîngã constructiile de captare a izvoarelor ,,Fîntîni1e Domnilor" si ajunge la cabana Gura Rîului, la care gãsim gãzduire si masã. De la cabanã, pe str. Rîului si apoi pe str. 6 Martie coborîm, trecînd prin piata centralã a

156

orasului, pînã la statia C.F.R. Zãrnesti.

SATUL PODU DÂMBOVI ŢEI - CHEILE DÂMBOVI ŢEI – VALEA DÂMBOVI ŢEI -

VALEA LUI IVAN – DRUMUL GRÃNICERILOR - CURMÃTURA

FOII - CABANA PLAIUL FOII (si traseul în sens invers)

5. Satul Podu Dîmbovitei - Valea lui Ivan - cabana Plaiul Foii (cu o ramificatie la cabana Garofita Pietrei Craiului) Marcaj: triunghi rosu Timp: 8-9 ore Pentru a ajunge la cabana Plaiul Foii prin Valea lui Ivan urmãrim drumul forestier prin valea Dîmbovitei. Începutul drumului se află la circa 600 m est (spre Rucãr) de centrul satului Podu Dîmboviţei. Traseul este nemarcat pînã în dreptul kilometrului 12,150, în punctul Colocaru (colonia Clãbucet). În mod obisnuit, distanta aceasta se parcurge cu autobuzele I.T.A. Noi o strãbatem cu piciorul, din dorinta de a vedea frumusetile peisagistice din aceastã portiune. În primii 1 400 m, soseaua nu prezintã nimic deosebit, doar muntele Arsita, înãltat în fatã, ne vesteste cu meterezele lui de piatrã, mîngîiate de apele Dîmbovitei, cã surprizele vor veni. Într-adevãr, dupã aceastã distantã, cheile Dîmbovitei se contureaza strînse de pereti verticali, între care apa si soseaua si-au împartit spatiul. Dupa circa 20 minute ajungem în dreptul

157

scãrii de beton care urca din sosea catre stînga, spre gura Pesterii Ursilor. Din dreptul kilometrului 2,100 (unde se aflã pestera) si pînã dincolo de kilometrul 3,200, Cheile de Sus sau Cheile Plaiului Mare, numite uneori si Cheile Mici, daltuite cu migalã de apele Dîmbovitei în coastele muntelui Arsita, îti dezvãluie frumusetilc, amintind de cheilc Bicazului sau de cele ale Prapastiilor, de lînga Zarnesti. Scãpati de strînsoarea de piatrã a muntilor, iesim într-o zonã deschisã. Aici, în Lunca Berilei, vedem asezãrile Sãticului de jos, localitate care partial va dispare sub apele unui lac de baraj. Continuîndu-ne drumul pe sosea, ajungem în Sãticu de Sus si apoi, dupã circa 4 km, în colonia Clãbucet, unde s-au statornicit cu familiile constructorii complexului hidroenergetic de pe valea Dîmbovitei. Foarte aproape de colonie (km 12,150), din dreptul hidrocentralei Clabucet, peste apa Dîmbovitei, se desprind în directii diterite douã drumuri forestiere: cel din stînga conduce, prin valea Dragoslãvenilor, la cabana Garofita Pietrei Craiului. Urmînd drumul forestier de pe valea Dragoslãvenilor, ajungem dupã 4,5 km la cabana Garofita Pietrei Craiului, gospodaritã de clubul turistic pitestean ,,România Pitoreascã". (În colonia Clãbucet, unde locuieste administratorul, ne interesãm dacã el se aflã la cabanã). Cabana are 35 de locuri în paturi cu somierã; apã la izvor; nu are bufet sau restaurant.

158

De la cabanã, marcajul punct galben ne conduce pînã în preajma stînei din Tamãsel. De aici, catre dreapta, la circa 500 m, întîlnim marcajele traseelor 5, 5.A, 9, 9.C. Tot de la cabana Garofita Pietrei Craiului începe si traseul care face legãtura cu Drumul Grãnicerilor (traseul 5) si accesul direct spre Marele Grohotis. Marcajul cruce galbena începe chiar din faţa cabanei, din punctul de confluenta a Tamãselului cu Padina Lãncii. Poteca, bine conturatã pe firul Padinei Lãncii, ne conduce în urcus timp de 30 minute. Dupã acest interval întîlneste marcajul triunghi rosu care, urmat cãtre stînga (traseul 5), conduce la cabana Plaiul Foii, iar la dreapta (traseul 5. A) la Podu Dîmbovitei. Tot în zonã, din dreptul Piscului cu Brazi, se desprinde din traseul 5 poteca marcatã cu semnul cruce albastrã pînã la Ceardacul Stanciului si Marele Grohotis. Drumul din dreapta (traseul 5, marcat cu triunghi rosu) intrã pe firul Vãii lui Ivan. Urcînd pe el, admirãm peretele vestic al Pietrei Craiului si grohotisurile revãrsate de la bazã. Dupã circa 30 minute ajungem într-un loc mai deschis, unde poposim pentru a privi în urma noastrã crupele masive ale muntilor Boteanu, Cascuie ori Dracsinul, ajungite din vîrful Pãpusa. Reluînd drumul pe sosea si apoi pe o scurtãturã a serpentinelor, ajungem (dupã circa o orã, socotita de la punctul de confluentã a Vãii lui Ivan cu Dîmbovita) în dreptul frumoasei case de vînãtoare Piatra Craiului.

159

Casa de Vînãtoare Piatra Craiului (1 090 m alt.) este asezatã pe un plai, între Valea cu Apã si Valea Urzicii; la ea pot înnopta turistii numai în caz de fortã majorã. De la casa de vînãtoare, poteca trece pe lîngã stîna din Valea lui Ivan, aflatã tot între vãile amintite mai sus, si coboara în Valea Urzicii, pe care o intersecteazã în urcus cãtre stînga. Avînd ca reper în stînga ultima casã de pîndã a vînãtorilor, urcãm cãtre ea pe piciorul ridicat între Valea Urzicii si Valea lui Ivan. Mai sus de constructia amintitã, odatã cu intrarea în pãdure, apare, mai bine întretinut, marcajul triunghi rosu. El ne conduce pe Drumul Grãnicerilor, adevãratã alee de parc, conturatã printr-o pãdure de molizi. Dupa circa 40 minute de la casa de vînãtoare, ajungem la ,,Crucea Granicerului" (1 330 m alt.). Un mormînt înconjurat de molidis si o cruce amintesc de un grãnicer român cãzut la datorie. De la ,,Crucea Grãnicerului" cãtre dreapta se desprinde o potecã de vînãtoare nemarcatã spre abruptul Pietrei Craiului, care urcã timp de o orã pe Plaiul Granicerilor, acoperit de padure pînã în apropierea punctului "Prepeleag", unde întîlneste marcajul triunghi albastru, care, urmat cãtre dreapta conduce în Saua Funduri, iar cãtre stînga, la cabana Plaiul Foii (traseul 9 sau 9.C). Reluînd drumul nostru, condusi de marcaj, înaintãm prin raristi, traversînd de-a coasta albia Vaii lui Ivan, trecînd foarte aproape de un izvor. Dincolo de firul vaii se ramificã spre stînga o

160

potecã nemarcatã. Din acest loc ne orientãm catre dreapta, în urcus pronuntat pe serpentine, pînã în Piscul cu Braxi (1 410 m), culme secundarã desprinsã din Piatra CraiuIui si ramificatie a unui traseu marcat spre abruptul Marelui Grohotis. Pentru drumetii care vor sã ajungã în zona Marelui Grohotis se desprinde catre dreapta o potecã marcatã cu cruce albastrã. În mai putin de 30 minute, ea face jonctiunea cu traseul 9 sau 9. C, dirijate respectiv cãtre cabana Plaiul Foii sau Saua Funduri. Reluînd traseul nostru, marcat cu triunghi rosu, ajungem curînd în valea Piscul cu Brazi. Înaintînd tot de-a coasta, depãsim talvegul vãii mentionate si, dupã un ocol scurt cãtre dreapta, pãtrundem în zona adîncitã a vãii Piscului Rece. Curînd intersectam firul vãii (1 465 m), trecînd pe lîngã un izvor firav, aflat în dreapta potecii. Deasupra noastrã, catre abrupt, privim Marele Grohotis sau Hornul Mare, cea mai întinsã zonã de grohotis din Piatra Craiului, dincolo de care se ridicã Peretele Piscului Rece si Peretele Central, despartiti de Muchia Rosie. În aceastã zonã se desprinde în coborîre cãtre stînga traseul marcat cu cruce galbenã. El se desfãsoarã în lungul unuia din firele Padinei Lãncii, conducînd în 20 de minute la cabana Garofita Pietrei Craiului. Fãrã sã-si schimbe înfãtisarea, Drumul Grãnicerilor ne conduce în traversare peste cele douã fire ale Padinei Lãncii (firul principal si firul

161

secundar), precum si peste alti cîtiva afluenti fãrã importantã. Intervalul ia sfîrsit în poiana Padina Lãncii, din care avem o cuprinzatoare perspectivã asupra abruptului vestic al Pietrei Craiului. Condusi de cîtiva stîlpi de marcaj, urcãm în diagonalã cãtre dreapta, traversînd poiana pînã pe linia de cumpãnã a unui picior de munte. Din acest loc intrãm în padure. O sãgeatã dispusã pe un copac ne arata directia de mers cãtre dreapta, în coborîre, pînã în valea Tãmãselului (1 360 m). Înainte de a intersecta pîrîul, ne orientãm la dreapta în urcus. (Atentie! Nu vã lãsati tentati de poteca bine conturatã, aflatã dincolo de firul apei!). Prin grohotisul vãii urcãm si, dupã circa 20 m, întîlnim din nou marcajul. El ne conduce în diagonalã catre stînga, traverseazã ceva mai sus pîrîul si intrã în pãdure, conducîndu-ne pînã pe culmea Tãmaselului (1 430 m), picior desprins din culmea Tamasului Mare. În poiana de pe culmea Tamãselului întîlnim o ramificatie a potecilor. Marcajul cu triunghi albastru (traseul 9) conduce cãtre dreapta, pe la Ceardacul Stanciului, în Saua Funduri. Pe culmea Tãmãselului, cãtre stînga, începe o potecã nemarcatã care, dupã circa 500 m, trece prin faţa stînei din Tãmãsel si ajunge la tarcul oilor, aflat mai jos. Aici, din dreptul unui molid îngemanat (1 360 m alt.), începe, orientat cãtre stînga în coborîre, marcajul punct galben. Semnul conduce în valea Dîmbovitei, trecînd pe la cabana Garofita Pietrei Craiului; timp - o orã, socotitã din punctul

162

de ramificatie. Reluînd traseul nostru, traversãm culmea Tamãselului si pãtrundem în zona de obîrsie a vãii Otetelei. În aceastã portiune, drumul se înscrie într-un ocol de-a coasta, trecînd prin dreptul Izvorului Otetelei, evitînd Curmãtura Otetelei si vîrful Capul Tamasului, aflate deasupra noastrã, pe cuImea Tãmasului Mare. Dupã o coborîre mai accentuatã ajungem pe Tãmasul Mare (1 390 m), culme marcatã cu bandã rosie, între masivele Fãgãras si Piatra Craiului. Orientati cãtre stînga, constatãm cã sîntem însotiti în continuare de trei marcaje. Ele ne conduc pe linia de cumpãnã a Tãmasului Mare, purtîndu-ne peste mici denivelari pînã la Curmãtura Foii (1 375 m), punct din care se desprinde cãtre sud-vest, pe valea Tãmasului Mare, traseul 21. A (marcat cu triunghi galben). Din Curmãtura Foii traversãm cãtre dreapta pe versantul nordic al culmii Tãmasului Mare si coborîm pe Plaiul Mare spre pîrîul Bîrsa Tamasului, ce apartine bazinului Oltului. Mai jos, la cîteva sute de metri, întîlnim marcajul cu bandã albastrã (traseul 12), care, urmat cãtrc stînga, ne conduce în valea Dîmbovitei, cu legaturã pentru masivul lezer-Papusa pe la Dracsin. Coborînd sustinut, ajungem dupã circa o orã, socotitã de la Curmãtura Foii, la confluenta pîrîului Runcu cu Bîrsa Tãmasului. Din acest loc se ramificã, spre dreapta, în amonte, spre Piscul Baciului, refugiul Grind si punctul ,,La Table" (traseul 1. A, marcaj bandã rosie).

163

Mergînd spre stînga, urmãm în aval Bîrsa Tãmasului, admirînd abruptul nord-vestic al Pietrci Craiului, ridicat peste pãdurea ce acopera Muchia Cotofenei. Dupã circa 15 minute ajungem la confluenta Bîrsei Tãmasului cu Bîrsa Grosetului, care formeazã Bîrsa Mare. Apa Bîrsei curge prin faţa cabanei Plaiul Foii, aflatã la 30-40 m aval. Traseele de legaturã de la cabana Plaiul Foii sînt redate la pag. 59 (traseul 1). 5.A. Cabana Plaiul Foii - Valea lui Ivan - satul Podu Dîmbovitei Marcaj: triunghi rosu . Timp: 8-9 ore De la cabana PlaiuI Foii pînã pe culmea Tãmãselului (circa o orã si 45 minute), parcursul fiind comun cu cel al traseului 9, consultãm descrierea acestuia pînã la semnalarea în text a ramificatiei. Din culmea acoperitã cu pãsune a Tãmãselului coborîm pe versantul opus, condusi spre pãdure de cîtiva stîlpi de marcaj. Curînd ajungem în valea Tãmãsclului, unde ne orientam la dreapta, coborînd pe firul vãii 20-30 m; apoi urmãm poteca spre stînga, urcînd pîna pe linia de cumpãnã a unei culmi, unde identificãm foarte aproape de drum mutãtoarea din Padina Lancii, adãpost pentru ciobanii ce pasc oile sterpe. Coborînd de pe culme, intrãm în Padina Lãncii, poianã deschisã spre abruptul vestic al Pietrei Craiului. Din acest loc se evidentiazã nãruiturile

164

Marclui Grohotis sau Horjul Mare, prãvãlite din Peretele Central si Peretele Piscului Rece. În dreapta peretilor vedem Ceardacul Stanciului, a cãrui arcadã larg deschisã pare o poartã de intrare într-o cetate tãinuitã. Din poiana Padina Lãncii coborîm sustinut, depãsind cele douã fire ale vaii Padina Lãncii (firul secundar si firul principal) si alte cîteva vîlcele apartinînd bazinului acesteia. Pe aceastã portiune întîlnim, ramificatã cãtre dreapta, în coborîre, poteca traseului marcat cu cruce galbenã pe valea Padinii Lãncii. Parcursul ia sfîrsit dupã circa 20 minute, în faţa cabanei Garofita Pietrei Craiului, gospodãritã de clubul turistilor pitesteni ,,România Pitoreascã". Cabana are : 35 de locuri pentru dormit, în paturi cu somierã. Apã la izvor; nu are bufet sau restaurant. De la cabanã pînã în valea Dîmbovitei - punctul Clãbucet - sînt 4,5 km pe drum forestier. Din puctul Clãbucet spre Podu Dîmbovitei - Cîmpulung circulã autobuze I.T.A. Fãrã sã-si schimbe înfãtisarea, Drumul Grãnicerilor ne conduce, într-un ocol de-a coasta, pînã în valea Piscului Rece (1 365 m). Dupã ce traversãm firul vãii, lãsam în stînga un izvor firav si urcãm pentru a traversa peste o culme în valea Piscului cu Brazi, cel mai sudic afluent al vãii Dragoslãvenilor. Treptat, perspectiva abruptului vestic al Pietrei Craiului, ridicat în stînga, se micsoreazã. În urma

165

au ramas Pcretele Marelui Grohotis si Peretele Piscului Rece, iar acum vedem numai arcada de intrare în Ceardacul Stanciului si Valea Urzicii, limitã cãtre sud a Pietrei Craiului. În schimb ne apare, aproape tot atît de maret, abruptul Pietricicãi, prelungire miniaturalã a Pietrei Craiului. Din valea mai sus amintita, poteca, cu înfãtisarea unei alei dc parc, urcã spre Piscul cu Brazi. Din aceastã zonã (Piscul cu Brazi) sc desprinde cãtre stînga, în urcus, marcajul cruce albastrã. Timp de circa 30 minute, el ne conduce prin pãdure pînã în zona Marelui Grohotis, unde face jonctiunea cu traseele 9 si 9. C, dirijate spre stînga la cabana Plaiul Foii, iar spre dreapta în Saua Funduri. Traseul nostru, marcat cu triunghi rosu, ne conduce pe culmea poicnita a Piscului cu Brazi, de unde avem o perspectivã cuprinzatoare asupra întregulul abrupt vestic al Pietrei Craiului. De pe Piscul cu Brazi coborîm în Valea lui Ivan, îi traversãm talvegul înierbat si urcãm prin raristi pe malul ei stîng pînã la ,,Crucea Grãnicerului". Din acest punct catre stînga se ramificã o poteca vînãtoreascã, ce urcã prin molidis si, dupã o orã, sfîrseste în puntul Prepeleag, sub abruptul Pietrei Craiului, unde întîlneste marcajul triunghi albastru. Spre dreapta, acesta conduce la cabana Brusturet prin Saua Funduri (traseul 9), iar la stînga, la cabana Plaiul Foii pe la Ceardacul Stanciului (traseul 9. C).

166

De la ,,Crucea Grãnicerului" coborîm pe piciorul de munte ridicat între Valea Urzicii (stînga) si Valea lui Ivan (dreapta), privind în faţã culmile desprinse din vîrful Pãpusa, în lungul cãrora urca poteci pastorale sau turistice. Curînd ajungem în dreptul casei de vînãtoare Piatra Craiului (1 090 m), la care putem înnopta numai în caz de fortã majorã. De aici, urmînd drumul forestier sau scurtînd serpentinele prin raristi, ajungem în Valea lui Ivan si apoi în valea Dîmbovltei, punctul Clãbucet, unde, în dreptul km 12, 150, întîlnim drumul forestier 172. Statie I.T.A. pentru autobuzele care circulã prin Podu Dîmbovitei la Cîmpulung. De la Clãbucet pînã în satul Podu Dîmbovitei traseul se desfãsoarã numai pe sosea. Pe primii 7,500 km sînt însirate casele locuitorilor din Sãticu de Sus si Saticu de jos. Din Lunca Berilei (aval de Sãticu de jos) încep Cheile Mici sau Cheile de Sus, despicate de apa Dîmbovitei în coastele muntelui Arsita. Mai jos, în dreptul kilometrului 2,100, chiar în mijlocul cheilor, identificam treptele ce urcã la Pestera Ursilor. În satul Podu Dîmbovitei, la care ajungem urmînd drumul în lungul cheilor, întîlnim soseaua modernizatã DN 73, pe care circulã în ambele sensuri autobuzele I.T.A. între Cîmpulung si Brasov. Statia autobuzelor se afla la 600 m aval.

167

COMUNA DÂMBOVICIOARA - PE ŞTERA DÂMBOVICIOAREI -CHEILE

BRUSTURETULUI - CABANA BRUSTURET - STÂNA DIN FUNDURI - ,,LA TABLE"

(si traseuI în sens invers) 6. Comuna Dîmbovicioara - pestera Dîmbovicioarei - cabana Brusturet Marcaj: banda albastrã Timp: 1-1½ orã Comuna Dîmbovicioara este asezatã în amonte de cheile cu acelasi nume, la 5 km de Podu Dîmbovitei, sat aflat pe soseaua Cîmpulung -Brasov. Între Cîmpulung si Dîmbovicioara circulã autobuze I.T.A.; prin satul Podu Dîmbovitei trec autobuzele care circulã între Brasov si Cîmpulung. Din centrul Dîmbovicioarei pornesc douã drumuri turistice, conducînd spre masivul Piatra Craiului: unul, marcat cu cruce albastrã (traseul 7), urcã prin satul Ciocanu; celãlalt, marcat cu banda albastra (drumul nostru), prin cheile Brusturetului. Urmînd drumul principal care însoteste tot timpul pîrîul Dîmbovicioara, urcãm condusi de marcajul bandã albastrã, care apare din loc în loc. La capãtul de sus al comunei intrã în cheile Pesterii. Fãrã sã fie obositor, parcursul desfãsurat în lungul cheilor ajunge, dupã circa 20 minute, în dreptul pesterã Dîmbovicioarei, a cãrei deschidere se aflã în peretele de calcar din stînga pîrîului. Reluînd drumul nostru spre nord, înaintãm prin cheile înguste în care spatiul dintre pereti este împãrtit cu multã chibzuialã între apa si sosea. Pe

168

masurã ce înaintãm, defileul se lãrgeste si curînd apar cîteva case ale locuitorilor din cãtunul Valea Rea1. Dupã un interval ceva mai lung ajungem la ,,Gî1goaie", izvoare ce ies tumultuos din pieptul de calcare al unui perete si care se varsã imediat în pîrîul Dîmbovicioara. În continuare, soseaua urmeaza firul vaii care si-a schimbat numele în valea Brusturetului. Într-un interval nu prea lung depãsim pe rînd Cheia Lungã, Cheia Strîmtã si Cheita Brusturetului, care în ansamblu formeazã cheile Brusturetului. La capãtul acestui pasaj, dupa 6 km socotiti din comuna Dîmbovicioara, ajungem în poiana Brusturetului, situatã la altitudinea de 995 m. Aici, prin confluenta a doua pîraic (Valea cu Apã în stînga si Valea Seacã a Pietrelor în drcapta), se formeazã în aval pîrîul Brusturetului. Ceva mai sus de împreunarea apelor, se aflã cabana Brusturet, adãpost accesibil si automobilistilor. Trasee de legãtura: cabana Brusturet - punctul ,,La Table" (traseul 6. A). Cabana Brusturet - Stîna din Grind. Marcaj: crucc gal-bena; timp l½ ore. De la cabana Brusturet, un drum forestier construit pe Valea Seacã a Pietrelor permite accesul chiar si

1 La capãtul de sus al cãtunului admirãm, pe dreapta vãii, cascada dintr-un izvor carstic. Apa acestuia, în zeci de mii de ani, a modelat douã pesteri (Pesterile din Valea Rea sau Pesterile din Plai).

169

cu masina pînã la Stîna din Grind. Prima portiune, mãrginitã dc pereti înalti, are aspectul unor chei. Dupã circa o ora de mers cu piciorul ajungem în dreptul unui canton situat chiar în punctul dc ramificatie (catre dreapta) a traseelor 7 si 15. A, care conduc spre satele Ciocanu si respectiv Sirnea. Locul este semnalat si cu stîlp indicator. În continuare, drumul forestier spre poiana si stîna din Grind este însotit si de marcajele traseelor amintite cruce albastra si triunghi rosu - care alterneazã cu semnul drumului nostru. Dupa circa 20 minute de mers, socotite din punctul de ramificatie, parãsim drumul forestier din Valea Seacã a Pietrelor si, pe un drum secundar dirijat cãtrc stînga, ajungem în 5 minutc în Poiana Grindului, unde se aflã stîna cu acelasi nume. Stîlp indicator cu tablã explicativa asupra traseelor din zona. Pentru traseele de legaturã, vezi traseul 6. A, de la semnalareâ în text a punctului Poiana Grindului.

6.A. Cabana Brusturet - ,,La Table" (cu legătur ă pentru cabana Plaiul Foii, satele

Ciocanu sau Sirnea, refugiul Grind, cabana Curmãtura, Zărneşti si Bran)

Marcaj: bandã albastrã Timp: 2½-3 ore De la cabana Brusturct, poteca turisticã marcatã spre abruptul rãsãritean al Pietrei Craiului (zona sudicã) urcã prin spatele cabanei, în lungul

170

Piscului Paduricii, picior dc munte cc desparte Valea Seacã a Pictrelor dc Valca cu Apã. Initial, panta este foarte pronuntatã; cînd ajungem la culme, unde locurile se domolesc, potcca se înscrie multã vreme pe linia de cumpanã a piciorului de munte. Intervalul sfîrseste în apropierea unui vîrf împãdurit care nu depãseste 1 320 m altitudine. Din dreptul vîrfului, în continuare, înaintãm printr-un culoar de molidis. Dupã circa l½ orã de la cabana, ajungem în poiana Funduri. În dreapta vcdem prima stînã din Funduri, iar mai sus alte douã. Marcajul, destul de rar, dispus pe copaci, traverseazã poiana si apoi, prin devieri la dreapta si la stînga, prinde culmea unui picior înierbat, pe care vedem un tarc de vite. Fara sa cautãm marcajul, ne îndreptãm cãtre acesta, urcînd în serpentine alese de noi pe plai. Din dreptul tarcului de vite, marcajul (dispus si pe stîlpi metalici) ne conduce în general cãtre dreapta, spre stîna veche din Funduri, unde ajungem dupã circa 2 ore, socotite de la cabana Brusturet. Aici întîlnim marcajul triunghi albastru, care, urmat spre stînga, ne conduce la cabana Plaiul Foii pe la Ceardacul Stanciului (traseul 9. B), iar spre dreapta are parcurs comun cu traseul nostru. Continuînd drumul cãtre dreapta, traversãm eurînd Valea Viteilor si apoi intram în poiana Lespezi. Un canton silvic, o pepiniera si stîna din Lespezi se înscriu armonios în peisaj. Deasupra poienii si dincolo de zãbranicul pãdurii se vãd pantele înierbate de pe Plaiul Grindului, brãzdate

171

de numeroasele fire de obîrsie ale vãii Cheia de sub Grind, prelungite printre Coltii Grindulul cu hornuri înalte cc sfîrsesc sub Creasta Sudicã a Pietrei Craiului. De la cantonul silvic, coborîm prin poieni si raristi, ajungînd dupã circa 10 minute în Poiana Grindului, din cuprinsul cãreia se ramificã traseele 7. A, 15. A si marcajul cruce galbenã spre cabana Brusturet, descris în sens invers. Din acest loc, poteca este însotitã de patru marcaje turistice: bandã, triunghi si cruce albastra si triunghi rosu, care se succed pînã în punctul ,,La Table". Initial urcãm prin rariste, ocolind stîna rãmasã în stînga, si curînd ajungem în punctul unde marcajul bandã albastrã prezintã o variantã cãtre stînga, conducînd la refugiul Grind, aflat la circa 30 minute în amonte. Acelasi marcaj continuã împreunã cu cele trei amintite mai sus; ele ne conduc prin poieni si raristi pînã la Sipotul Vladusca (izvor). Un stîlp indicator dã urmãtoarea explicatie: refugiul Grind 30 minute; vîrful La Om (Piscul Baciului) 2-2½ ore. Periculos iarna. De la Sipotul Vladusca, prin poienile presãrate cu molizi, continuãm drumul. Dupã circa 300 m ajungem în punctul ,,La Table", aflat în capãtul de sus (sudic) al poienii Vladusca. Traseele de legãturã din acest punct sînt redate la pag. 88 (traseul 4).

172

6.B. Punctul ,,La Table" - stîna din Funduri - cabana Brusturet Marcaj: bandã albastra Timp: 2l/2 ore Punctul ,,La Table" este situat în capatul sudic sau de sus al poienii Vlãdusca. Drumul nostru, marcat cu bandã albastra (împreunã cu alte patru semne: triunghi si cruce albastrã, bandã si triunghi rosu), are initial directîa NE-SV, conducîndu-ne prin poieni presarate cu raristi de molid, catre Sipotul Vlãdusca. In acest loc se ramifica spre dreapta traseul 1. B, marcat cu bandã rosie, spre refugiul Grind si cabana Plaiul Foii, pe «La Lanturi". De la Sipotul Vlãdusca, cele patru semne (triunghi rosu, banda, cruce si triunghi albastru), dispuse la un loc sau succedîndu-se, ne conduc în coborîre prin poieni sau raristi. Pe aceastã portiune întîlnim un stîlp indicator care semnaleazã varianta traseuIui cu bandã albastra spre refugiul Grind. Dincolo de ramificatia mentionatã coborîm, ocolind stîna din Grind, pe care o avem în dreapta. Dupã cîteva sute de metri poposim la capatul de jos al Poicnii Grindului. O tabla si un stîlp indicator semnaleazã aici ramificatia spre cabana Brusturet si satele Ciocanu si Sirnea. Orientîndu-ne usor catre dreapta, pãrãsim poiana. Condusi de poteca marcatã acum numai cu semnele banda si triunghi albastru, înaintam prin raristi sau poieni, urcînd sau coborînd în panta domoala. Dupã circa 15 minute, socotite din Poiana Grindului, ajungem în poiana Lespezi. O

173

stînã, o casã a silvicultorilor din Rucar si pepiniera ocupã o bunã parte a acesteia. De la casa silvicultorilor ni se înfãtiseazã o priveliste impresionantã a versantului estic, precum si a crestei Pietrei Craiului, pe linia cãreia se evidentiazã silueta impunãtoare a vîrfului La Om (2 238 tn). Pãrãsind aceastã regiune, traversãm imediat Valea Viteilor si, dupa circa 200 m de mers prin pãdure, ajungem la stîna veche din Funduri. Locul este marcat de doi stîlpi indicatori. Din acest punct, marcajul triunghi albastru se desprinde cãtre dreapta (vest), conducînd prin Saua Funduri la cabana Plaiul Foii (traseul 9.B). De la stîna din Funduri, poteca noastrã coboarã cãtre stînga, prin golurile de pãsune ce formeazã în ansamblu poiana Funduri, în cuprinsul careia sînt patru stîne. Cîtiva stîlpi esalonati la distante mari ne conduc pe lîngã ultima stînã (a patra), dincolo de care semnele drumului sînt dispuse pe copaci. Curînd intrãm în pãdurea de pe Piscul Pãduricii. În cuprinsul acesteia marcajul, dar mai ales poteca, ne conduc prin locuri mãrginite de molidis tînãr. Intervalul ia sfîrsit ceva mai jos de un vîrf cu cota 1 320, ridicat în stînga drumului. Urmeazã o padure de foioase, presãratã cu copaci bãtrîni. Marcajul, dispus în coborîre de-a lungul unui drum larg, descrie pe sub linia unei creste un ocol cãtre dreapta. Dupã circa 1 km, poteca trece pe versantul din stînga noastrã, corespunzãtor Vãii Seci a Pietrelor, si parcurge în diagonalã ultimele sute de metri pe coastele

174

înclinate ale Piscului Pãduricii, pînã la cabana Brusturet. Cabana este situatã la 995 m alt., în punctul de confluenta a douã vãi: Valea cu Apã (denumitã si valea Funduri) pe dreapta si Valea Seaca a Pietrelor (denumita uneori si valea Brusturetului) pe stînga. Traseul de legãturã spre comuna Dîmbovicioara (traseul 6.C). 6.C. Cabana Brusturet - cheile Brusturetului - comuna Dîmbovicioara Marcaj: bandã albastra Timp: 1-1½ orã Itinerarul turistic marcat cu bandã albastrã spre comuna Dîmbovicioara se desfãsoarã în lungul drumului forestier construit prin cheile Brusturctului. Drumul a diminuat din frumusetea naturalã a cheilor. Peretii, altãdatã modelati cu migalã de apele pîrîului, poartã acum urmele cxploziilor cu dinamitã. În ansamblu, cheile Brusturetului au trei sectoare bine individualizate, întrerupte de lãrgiri ale vãii. Numele dat de localnici, inspirat dupa particularitãtile fiecãrei portiuni, este sugestiv. Astfel, spre aval, trecem prin: Cheitã sau Cheita Brusturetului, Cheia Scurtã si Cheia Lungã. La capatul de jos al acesteia din urmã întîlnim impresionantul izvor carstic ,,La Gîlgoaie", ape iesitc la luminã de sub coastele de calcar ce marginesc drumul, mãrind cu debitul lor apreciabil apa pîrîului Brusturet, care de aici în aval se numeste Dîmbovicioara.

175

Pestera Dîmbovicioarei o întalnim ceva mai jos, înainte de a intra în comunã, în cheile Pestcrii. Ea se aflã pe malul stîng al pîrîului si dcasupra soselei. Interiorul prezintã cîteva concretiuni cu denumiri bizare pe care ni le semnaleazã cãlauzele atunci cînd vizitãm pestera. De la pestera Dîmbovicioarei, soseaua coboarã pînã în centrul comunei Dîmbovicioara. Aici, înainte de a trece podul, se ramificã din soseaua principalã spre stînga drumul ce conduce prin satul Ciocanu în punctul ,,La Table" (traseul 7), cu legãturã pentru cabana Plaiul Foii, cabana Curmãtura, refugiul Grind si Zãrnesti. Din acest loc, unde descrierea traseului nostru ia sfîrsit, soseaua strãbate în continuare cheile Dîmbovicioarei spre Podu Dîmbovitei, sat aflat la 5 km. Între comuna Dîrnbovicioara si Cîmpulung circulã autobuze I.T.A. Prin satul Podu Dîmbovitei circulã autobuze între Brasov si Cîmpulung.

176

COMUNA DIMBOVICIOARA - SATUL CIOCANU - POIANA GRINDULUI - ,,LA

TABLE" (si traseul în sens invers)

7. Comuna Dîmbovicioara - satul Ciocanu - ,,La Table" (cu legătur ă pentru cabanele Brusturet, Plaiul Foii, Curmătura, refugiul Grind, localit ăţile Zărneşti si Bran) Marcaj: cruce albastra Timp: 4-4'/2 ore Comuna Dîmbovicioara este asezatã în amonte de cheile cu acelasi nume, la 5 km de Podu Dîmbovitei, sat aflat pe DN 73 (Cîmpulung- Brasov). Între Cîmpulung si Dîmbovicioara circulã autobuze I.T.A. Din centrul comunei Dîmbovicioara, drumul cãtre satul Ciocanu se ramificã spre dreapta, imediat dupã ce traversãm poduI. Fãrã sa identificãm marcajul, urcãm o vreme paralel cu pîrîul Valea Izvorului, iar apoi pe un afluent al acestuia, Padina Sirnei, unde drumul se abate cãtre stînga, purtîndu-ne prin comunã, prilej de a admira casele locuitorilor, construite în frumosul stil muscelean. Treptat, casele se raresc si drumul urca în serpentine largi, mãrginite de pãdure sau pãsuni întinsc pînã la cota 1 190, unde apar gospodariile satului Ciocanu, presãratc pretutindeni pe "podurile" acoperite cu fînete. Urmînd drumul comunal, ajungem în dreptul caselor cu nr. 53 si 70. De aici, pãrãsind drumuI principal, ne orientãm cãtre stînga printre

177

pasuni, condusi de marcaiul crucc albastrã care începe sã aparã, dispus pe copaci. Parcurgem astfel o bunã distantã, trecînd pe lîngã gospodarii grupate sau izolate. Dupã aceastã portiune, în care am traversat si cîteva zone mlãstinoase, coborîm pe o ulitã strîmta, pîna în dreptul unei troite, unde, cãtre dreapta, se ramificã drumul nemarcat spre satul Sirnea. Dincolo de troita, drumul nostru se abate cãtre stînga, urcînd în pantã domoalã pe versantul despãdurit al Pietrei Galbene. Locurile de o rarã frumusete sînt acoperite numai cu pãsune. Foarte rar se vãd pîlcuri de copaci, grupati în zonele mai bolovanoase. Cãtre stînga, peste pãdure, vedem Pietricica, iar dincolo de Saua Funduri, stîncile albe de pe linia Crestei Sudice ale Pietrei Craiului. Urcînd în diagonalã prin plaiuri ce amintesc peisaluI Muntilor Apuseni, ocolim, lãsînd în dreapta, pe culme, Gîlma Spãrturilor, trecem prin Curmatura Spãrturilor, sa largã unde identificam douã colibe si o împrejmuire ziditã din lespezi. Din sa coborîm în lungul unei poieni înconjuratã de pãdure. La limita de jos a poienii ne orientãm spre dreapta, urcînd în continuare pe un drum de cãruta. Dupã circa 600 m sîntem ,,La Gãvan", zonã carsticã acoperitã cu pãsuni si presãratã cu doline. Prin aceste locuri, marcajul este dispus pe pietre si trebuie urmãrit atent pînã pe linia unei creste secundare, la care ajungem urcînd printr-o rariste. De aici ne orientãm la dreapta si, mai mult de-a coasta, ocolim vîrful

178

împãdurit denumit Coltul Spãrturilor, dincolo de care ajungem în Curmãtura Groapelor. O sãgeatã indicatoare semnaleazã ramificatia traseului 15.A, spre satul Sirnea. Din Curmatura Groapelor pînã în punctul ,,La Table", traseul nostru are parcurs comun cu traseul 15.B. Marcajele care se succed sînt dirijate cãtre stînga, de-a lungul unui drum forestier, pe coastele sud-estice ale Coltului Colei, pînã în Valea Seacã a Pietrelor. Aici, o sãgeata indicatoare semnaleaza ramificatia traseului marcat cu semnul cruce galbena spre cabana Brusturet. Pentru cabana Brusturet, vezi descrierea traseului, redat în sens invers. Condusi acum de trei semne (cruce galbenã, triunghi rosu si cruce albastrã), urcam pe drumul forestier circa 20 minute. Apoi pãrãsim Valea Seacã a Pietrelor si, orientîndu-ne cãtre stînga pe un drum secundar, ajungem în 5 minute în Poiana Grindului, undc se aflã stîna cu acelasi nume. Din Poiana Grindului catre stînga sc ramificã trascele 6.B si 9.B. Tot de aici, semnul traseuIui nostru, împreunã cu alte trei, ne conduce cãtre dreapta în urcus, prin raristi, ocolind stîna din Grind, ramasã jos în stînga. Deasupra stînei, marcajul cu banda albastrã prezintã o variantã cãtre stînga, prin padurea Grind, urcînd pînã la refugiul Grind. Locul cste semnalat cu stîlp indicator. Reluînd drumul, strãbatem poienile ce se tin lant pînã la Sipotul Vlãdusca. Un stîlp indicator

179

semnaleazã ramificatia drumului marcat cu banda rosie cãtre stînga, spre refugiul Grind si cabana Plaiul Foii (traseu l.B). Pe ultimii 300 m ce-i mai avem de parcurs pînã la punctul final al traseului, se alãturã marcajelor de pînã acum si cel cu bandã rosie. La sfîrsitul intervalului mentionat ajungem în capãtul de sus (sudic) al poienii Vlãdusca, în punctul "La Table", unde marcajul drumului ia sfîrsit. Traseele de legaturã din acest punct sînt redate (traseul 4). 7 A. ,,La Table" - satul Ciocanu - comuna Dîmbovicioara Marcai: cruce albastrã Timp: 3½-4 ore Din punctul ,,La Table" pornesc în diferite directii sapte trasee turistice, între ele fiind si drumul nostru, marcat cu cruce albastrã, spre comuna Dîmbovicioara, prin satul Ciocanu. Initial, traseul se desfãsoarã prin poienile însirate pe la poala padurii Grindului, crescutã în dreapta, avînd directia generalã NE-SV. Alte trei semne, dispuse la un loc cu al nostru sau succedîndu-se, au pe anumite distante parcurs comun. Dupã cîteva sute de metri ajungem la Sipotul Vlãdusca. În acest loc, marcat si de un stîlp indicator, se desprinde cãtre dreapta, spre refugiul Grind, traseul l.B, cu legãtura pentru cabana Plaiul Foii. Reluînd drumul, coborîm prin raristile de molid. Cînd ajungem deasupra stînei din Grind, întîlnim ramificatia, variantã a traseului marcat cu

180

bandã albastrã, care conduce la refugiul Grind. Dincolo de ramificatie coborîm, ocolind stîna rãmasã în dreapta; dupã o mica distantã, ajungem la capãtul de jos al Poienii Grindului, unde drumurile se despart. Cãtre dreapta continuã marcajele bandã si triunghi albastru care conduc: primul la cabana Brusturet (traseul 6. B), al doilea În Saua Funduri, cu legãturã pentru cabana Plaiul Foii pe la Ccardacul Stanciului (traseul 9. B). Din punctul cle ramificatie, semnalat de un stîIp indicator si de o tabla cu text explicativ, drumul nostru, dirijat cãtre stînga, este însotit si de marcajele triunghi rosu (traseul 15. B) si cruce galbenã, spre cabana Brusturet (descris în sens invers). Condusi de semnele mentionate, ajungem în 5 minute pe drumul foresticr din lungul Vãii Seci a Pietrelor, pe care coborîm pînã întîlnim un canton. Un stîlp indicator semnaleazã de aici ramificatia celor trei marcaje. Traseul nostru, desfãsurat tot pe un drum foresticr, pãrãseste Valea Seacã a Pietrelor. El urcã pe malul ei stîng, pentru ca în continuare, pînã în Curmãtura Groapelor, sã încingã pe la sud-est coastele Coltului Cojei. Din Curmãtura Groapelor, marcajele se despart: cel cu triunghi rosu continuã lumãtate cãtre stînga, spre satul Sirnea, iar semnul drumului nostru, cruce albastrã, la dreapta. Portiunea care urmeaza pînã în satul Ciocanu este cea mai frumoasã. În afara

181

grandiosului peisal al Pietrei Craiului, ridicatã în stînga, zona strabãtutã de noi îmbracã, datoritã carstului, haina peisajului din Muntii Apuseni. Poteca, desfãsuratã mai mult prin zone cu fînete, depãseste punctul ,,La Gavan" si apoi, pentru a evita trei culminatii - Coltul Spãrturilor, Gîlma Spãrturilor si Piatra Galbenã - le ocoleste pe la vest. ajungînd în coborîre la locurile mlastinoase din preajma punctului ,,Mormîntul Florichii" (troitã). De aici înainte, locurile sînt punctate de gospodãriile satului Ciocanu. Pe ulite înguste, urcînd sau coborînd mici denivelãri, înaintãm fãrã dificultate pînã întîlnim drumul local dintre Ciocanu si Dîmboviciora. Ultima parte a traseului se desfãsoara în coborîre pînã în centrul comunei Dîmbovicioara. Trasee de legãturã spre pestera Dîmbovicioara si cabana Brusturet (traseul 6). Între comuna Dîmbovicioara si Cîmpulung circulã autobuze I.T.A. Prin satul Podu Dîmbovitei, aflat la 5 km în aval de comuna Dîmbovicioara, dincolo de cheile Dîmbovicioarei, circulã autobuzcle I.T.A. care fac legãtura între Brasov si Cîmpulung.

182

TRASEUL DE CREASTÃ AL PIETREI CRAIULUI

Cel mai greu dar si cel mai frumos traseu turistic marcat din Piatra Craiului este farã îndoialã drumul de creastã, între cabana Curmãtura si Saua Funduri. Traseul, desfasurat pe circa 20 km, strãbate o muchie ferestruitã în lungul cãreia, uneori, trebuie sã ne cãtãrãm, fãrã sã fie necesarã cunoasterea tehnicii alpine. Turistic, creasta prezintã doua zone bine individualizate: Creasta Nordica, desfasuratã de la Saua Curmaturii pînã dincolo de Piscul Baciului, în Saua Grindului; Creasta Sudicã, de la Saua Grindului pînã în Saua Funduri. Perspectiva larga asupra regiunilor înconjurãtoare, examenul de vointã cerut pentru a parcurge acest traseu, precum si varietatea peisajului ce ni se ofera pe ambii versanti, ca secventele unui film, rãsplãtesc efortul depus. Existã posibilitatea de a parcurge si portiuni mai mici ale crestei, programînd excursii în circuit. Pentru aceasta vom folosi unul din traseele turistice marcate (existente pe ambii versanti) .care conduc în diferitc puncte de pe linia crestei. Pentru a usura combinarea si urmãrirea traseului în excursiile mentionate mai sus, drumul de-a lungul crestei Pietrei Craiului este redat în ambele sensuri, fiind împãrtit în trei etape:

183

- Etapa I - Creasta Nordicã: cabana Curmãtura - Saua Crãpãturii - vîrful Turnul - Saua Padinei Închise - vîrful Padina Popii - zona refugiului de la Vîrful Ascutit. - Etapa II a - Creasta Nordicã: zona refugiului de la Vîrful Ascutit - vîrful Timbalul Mare - Piscul Baciului (vîrful La Om) - Saua Grindului. - Etapa a lll-a - Creasta Sudicã: Saua Grindului - Coama Lungã - Saua Funduri. În caz de vreme rea ne putem retrage de pe creastã numai pe unul din traseele turistice marcate, semnalate în textul fiecãrei etape. Pe linia crestei nu sînt izvoare, aprovizionarea cu apa urmînd sã o facem de la cabana. TRASEUL DE CREASTÃ DE LA NORD LA

SUD ETAPA I: NORD-SUD 8. Creasta Nordică: cabana Curmătura - Saua Crăpăturii - vîrful Turnul - Saua Padinei Închise - vîrful Padina Popii - zona refugiului de la Vîrful Ascutit Marcaj: punct rosu Timp: 3-3½ orc Traseul de creastã, marcat cu punct rosu, porneste de la cabana Curmãtura. Initial, cînd iesim din cabana, ne abatem catre stînga spre Zarnesti si dupã circa 10 m în aceastã directie ajungem în punctul de ramificatie a drumurilor. Pe

184

un stîlp de marcaj cu tablã indicatoare citim, între altele, si explicatii referitoare la drumul nostru. De la tabla mentionatã ne abatem la stînga în urcus prin poiana cabanei si dupã scurta distantã intrãm în pãdurea de molid, revãrsatã de la creastã pe coastele de sud ale muntelui Piatra Micã. Urcusul în pantã accentuatã se domoleste prin pãdurea pe care o strãbatem, trecînd pe lîngã peretii albi de calcar, ridicati în marginea potecii. Dupã circa 20 minute, socotite de la cabana Curmãtura, ajungem în Saua Crapãturii, unde douã din marcajele turistice, comune pînã în acest loc cu traseul nostru, sc despart: traseul 2.A, marcat cu banda galbenã, conduce spre Zãrnesti, iar cel cu punct albastru (traseul 17) spre Piatra Micã. Locul este semnalat de un stîlp indicator. Din dreptul stîlpului indicator coborîm cãtre stînga, ocolind prin Pãdure Coltul din Curmãturã, turn de piatrã împãdurit, ridicat în mijlocul înseuãrii dintre Piatra Craiului si Piatra Micã. La capãtul acestui pasaj întîlnim un stîlp indicator, pe a cãrui sãgeatã citim urmãtoarea explicatie: acces direct la cabana Curmãtura farã sa atingã Saua Crãpãturii - 10 minute. Deasupra stîlpului indicator, pe creastã, se aflã punctul cu altitudinea cea mai scãzutã a Curmãturii Pietrei Craiului. Pe axa de simetrie a acesteia, cãtre sud, spre valea Curmãturii, se adînceste talvegul unui vîlcel sec, iar la nord ulucul vãii Crãpãturii, delimitînd pe toatã lungimea lor Piatra Craiului de Piatra Micã.

185

Adaugãm ca Saua Crãpãturii se aflã în cuprinsul Curmãturii Pietrei Craiului, pe versantul corespunzãtor muntelui Piatra Micã. Continuînd traseul, urmãm poteca prin pãdure, urcînd sustinut, uneori printre trunchiurile molizilor rãsturnati de vînt. Dupã scurtã vreme depãsim linia de creastã printr-o sa, de unde coborîm, traversînd cãtre abruptul masivului o întinsã zonã de grohotisuri, revãrsatã cãtre dreapta spre valea Crãpãturîi. În faţa noastrã se rîdicã - stîrnindu-ne admiratia - peretele de piatrã albã pe care vremea a brãzdat numeroase jgheaburi. Ici-colo apar cîtiva molizi singuratici sau grupati, piperniciti si scrijeliti de vînturi. Escalada cãtre Creasta Nordicã a Pietrei Craiului începe dupã ce am traversat grohotisul. Un prag stîncos, înalt de 4-5 m, ne supune la primul examen de cãţãrare. Trecîndu-1 cu bine, ne folosim în continuare de cele douã cabluri montate de-a lungul traseului. Urmeazã un jgheab c'u grohotis mãrunt care pe o micã distantã trebuic trecut cu mai multã atentie. Pe mãsurã ce înaintam, panta devine mai înclinatã. Cu toate acestea, pasajele ce trebuie trecute nu sînt dificile, datoritã prizelor naturale pe care le folosim pentru sprijin si altor doua cabluri montane în locurile expuse. Înaintarea noastrã este usuratã de marcaj, care ne aratã uneori si punctele de sprijin pentru mîini. Dupã circa o orã de la cabana Curmãtura, ajungem în dreptul unui stilp metalic; o sãgeatã indicatoare, fixatã pe el, ne dã urmãtoarele

186

explicatii: spre cabana Curmãtura 45 minute - 1 orã. În dreapta stîlpului, pe o lespede, vedem marcajul cruce albastrã al traseului 18, din Padina Hotarului, care ia sfîrsit în acest loc, la 1 850 m alt. În continuare, linia crestei începe sã se contureze tot mai bine; urcusul, desfãsurat în pantã mai domoalã, trece peste obstacole mici pîna la Turnul, primul vîrf al crestei în aceastã parte, unde pe un stîlp indicator sînt fixate douã sageti si o tablã cu explicatii asupra traseelor ce se ramificã de pe linia crestei spre diferive obiective, precum si timpii de mers. Vîrful Turnul este denumit local Turnul Pietrei, iar turistii îi spun uneori Turnul Pietrei Craiului. Din vîrful Turnul se desparte cãtre dreapta traseul 19, prin Padina Sindilerici, care este foarte slab marcat la începutul coborîrii. Condusi de marcajul nostru, reluãm drumul pe creastã, privind în dreapta multimea de turnuri si creste, ridicate pretutindeni în Padina Sindileriei. Curînd însã va trebui sã renuntãm la aceasta plãcere si, din cauza unor obstacole, sã pãrãsim linia crestei cãtre stînga, pe versantul estic, ocolind vîrful Padina Închisã printr-o zonã împãduritã. La sfîrsitul intervalului ajungem în Saua Padinei Închise (1 955 m alt.), delimitata la sud de vîrful Padina Popii si la nord de vîrful Pa-dina Închisã. Locul este marcat cu stîlp si tablã indicatoare. Prin

187

acest punct trece traseul marcat cu bandã aloastrã care, urmat cãtre dreapta, conduce în poiana fostului refugiu Diana, pe Brîna Caprelor (traseul 3. F), iar la stînga coboarã la cabana Curmãtura (traseul 3. B). Continuînd drumul pe linia crestei privim cãtre dreapta hãurile Padinei Închise, minunîndu-ne de nota particularã datã de stratele de calcar puternic redresate pînã la verticalã. Dupã 15 minute de mers ajungem pe vîrful Padina Popii (1 970 m alt.), punct de ramificatie pentru traseul 20. A, semnalat de un stîlp metalic. Traseul 20. A este marcat cu triunghi albastru si conduce în coborîre catre dreapta, prin Padina Popii, în poiana fostului refugiu Diana. De pe vîrful Padina Popii, linia crestei se vede în faţa noastrã, îngustã si punctatã cu pîlcuri de jnepeni. Pe aceastã portiune avem posibilitatea sa admiram în dreapta Padina Popii, dclimitatã cãtre nord-est de Muchia Padina Popii; pe abruptul ei, denumit Peretele Mare din Padina Popii, s-au stabilit numeroase trasee alpine de o rarã fmmusete. Dupã circa 400 m, socotiti din dreptul ultimului punct de ramificatie, creasta închide pe la obîrsie numeroasele vîlcele, afluenti ai vãii Ciorînga Mare. Jos, prin aceastã zonã, trece Brîul Ciorînga Mare, ramura de jos. Hãtasul din lungul brîului este greu de urmãrit, mai ales prin pãdurea de jnepeni prin care uncori se pierde. Dupã aproape o orã, socotitã de la vîrful Padina Popii,

188

creasta devine lata, poteca trecînd peste Vîrful Ascutit (2150 m), de sub care se desprinde catre dreapta valea Ciorînga Mare, pe al cãrei pat înierbat se contureazã poteca nemarcatã catre Brîul Ciorînga Mare, ramura de sus, si refugiul Ciorînga Mare. Dincolo de vîrf, coborîm pe platforma refugiului de la Vîrful Ascutit.1 La circa 30 m mai jos întîlnim cîteva sãgeti indicatoare cu explicatii pentru traseul de creastã si coborîrea la cabana Curmãtura prin Padinile Frumoase. În acest loc ia sfîrsit prima etapã a traseului de creastã. Trasee de legãturã spre: Creasta Nordicã, peste vîrful Turnul la cabana Curmãtura (traseul 8.E); cabana Curmãtura, prin Padinile Frumoase (traseul 14. A); Piscul Baciului, cu legãturã pentru cabana Plaiul Foii, refugiul Grind sau Creasta Sudicã (traseul 8. A); refugiul Ciorînga Mare de lîngã fosta Cabana Ascunsã, prin Brîul de Sus si traseul Vîlcelului cu Fereastrã (indice 25. C). 1 Pe hãrtile turistice vechi, refugiul de la Virful Ascutit era plasat la nord de Vîrful Ascutit. În realitate, el se aflã la circa 40 m sud de vîrful mentionat. Prin aceastã precizare lãmurim pozitia Vîrfului Ascutit, care este situat cãtre nord, la o distantã de circa 350 m faţã de vîrful Timbalul Mare. Suplimentar adãugãm cã altitudinea liniei de creastã între vlrfurile mentionate nu scade niciodatã sub 2 100 m, ceea ce trebuie retinut, deoarece aceleasi hãrti arãtau refugiul la 2 064 m alt., cînd în realitate este la 2 150 m.

189

ETAPA a II-a: NORD-SUD 8.A. Creasta Nordică: zona refugiului de la Vîrful Ascutit - vîrful Ţimbalul Mare - Piscul Baciului (vîrful La Om) - Saua Grindului Marcaj: punct rosu Timp: 2½-3 ore Etapa a doua a traseului de creastã se desfasoarã la sud de zona refugiului de la Vîrful Ascutit1. În punctul de plecare sînt fixate pe stîlpi metalici mai multe sãgeti de directie, cu explicatii pentru obiectivcle sau traseele turistice marcate în regiune. De la stîlpul indicator, poteca de pe Creasta Nordicã spre Piscul Baciului ne conduce circa 350 m mai mult pe linia crestei, pîna în apropierea Vîrfului Timbalul Mare, înãltat în fatã. Înainte de a începe urcusul pe vîrf, creasta se întrerupe de doua ori, formînd la mici intervale cîte o strunga. Din drcptul celei de-a doua, marcajul coboarã 4-5 m spre est, pe un scoc mai accidentat, pentru ca apoi sã revinã în alta strungã (a treia), unde pe versantul nord-vestic începe firul de obîrsie al Canionului Ciorînga Mare, prin carc turistii obisnuiti cu catãrarea pe stînci si alpinistii coboarã la refugiul Ciorînga Mare, aflat lîngã fosta Cabana Ascunsã, pe traseul Vîlcelului cu Fereastrã. Locul poate fi identificat si dupã ,,fereastra" naturalã sfredelitã în peretele ce mãrgineste pe dreapta firul de obîrsie al canionului mentionat.

190

Pentru refugiul Ciorînga Mare de lîngã fosta Cabana Ascunsã, pe traseul Vîlcelului cu Fereastrã, vezi indice 25. B. Continuînd traseul de creastã, urcãm sustinut pe vîrful Timbalul Mare (2177 m alt.), de unde putem privi cea mai fantastica zona a Pietrei Craiului, Padina lui Cãlineţ, "paradis al alpinismului", rival al zonei Gãlbinele din masivul Bucegi. Dincolo de aceasta zona, peste mãgurile împãdurite si ulucul adînc al Dîmbovitei, vedem masivul lezer-Papusa, iar mai la dreapta însiruirea nesfîrsitã de vîrfuri ale Fagarasului. Urmeaza coborîrea în Saua Calineţului, adîncita între vîrful Timbalul Mare si Vîrful dintre Timbale. In cuprinsul ei, prin prezenta unor coltani, saua prezintã o denivelare care o împarte în douã. În prima portiune, dinspre nord, ajung alpinistii veniti din traseele de pe Cãlineţul Mic; în cea de-a doua, dinspre sud, ajung cei care au urcat pe firul principal al Padinei lui Cãlineţ. Reluãm traseul de creasta, urcînd pînã la Vîrful dintre Timbale (2 170 m alt.). Privind înapoi, vedem peretele, creasta si vîrful Timbalul Mare, cu stratele redresate la verticala, amintindu-ne de Orga Mare din Padina Închisã. În dreapta noastrã, pe versantul nord-vestic, se adînceste Valea Podurilor. Cu imaginea numeroaselor tancuri si muchii, ridicate în cupnnsul ei, înaintam catre sud pe linia Crestei Nordice, impresionati de sãlbãticia tinutului si îngustimca crestei pe care ne aflam.

191

Trecînd de pe un versant pe altul, depãsim neregularitãtile traseului care culmineazã cu o traversare în coborîre pe versantul vestic, pînã in Saua Vaii Podurilor. Urmeazã depasirea celei mai dificile portiuni a traseului, lungã de circa 100 m. Marcajul ne conduce peste crenelurile crestei sau locurile mai expuse, trecînd de regulã pe versantul estic. Într-o micã strungã, locurile se domolesc, poteca trece în continuare pe versantul estic, urcînd printre pîlcurile de jnepeni sau cãtãrîndu-se peste mici sãritori. Intervalul ia sfîrsit cu un pasaj îngust de pe linia crestei, punctat în final de vîrful Timbalul Mic (2231 m alt.). În aceastã zonã ia sfîrsit traseul alpin de pe Muchia Timbalului Mic, iar mai înapoi, în Saua Vãii Podurilor, traseul de pe firul principal al vãii cu acelasi nume. De pe vîrful Timbalul Mic cãtre stînga putem privi cea mai sãlbaticã zonã a versantului rãsãritean, iar peste aceasta, satcle branene, rãspîndite pretutindeni, peste Mãgurile Branului. Dincolo de ele zarea este închisa de la dreapta la stînga de masivele Leaota, Bucegi, Piatra Mare, Postãvaru si Gîrbova. Reluînd drumul de creastã coborîm sustinut, avînd în dreapta firele de obîrsie ale Ciorîngutei. Cînd am ajuns jos, într-o sa punctata cu jnepenisuri, sîntem îa punctul din care încep cãtre sud Claile, vîrfuri stîncoase ce se înlãntuie pînã aproape de Piscul Baciului. Începînd din acest loc, pe versantul vestic se adîncesc firele de obîrsie ale Vlãduscãi. Dupã

192

circa 2l/2 ore ajungem pe vîrful Zbirii (2 220 m alt.). În continuare strãbatem o micã portiune de creastã mai accidentatã, dupa care urmeaza vîrful Claia Cãldãrii Ocolite (2 202 m alt.), sprijinit cãtre dreapta de creasta Coltilor Rãi. Din dreptul acesteia urcam în lungul crestei, devenitã mai latã si usor înierbatã, trecînd pe deasupra Cãldãrii Ocolite, pînã pe vîrful La Om sau Piscul Baciului (2238 m). La sud de vîrf se ramificã spre stînga, în coborîre, traseul 1. A (mar-cat cu banda rosie) spre refugiul Grind. Mai jos de acest punct, pe linia crestei, la circa 350 m, ajungem la stîlpul metalic din Saua Grindului, limitã sudicâ a Crestei Nordice, unde etapa a Il-a a drumului de creastã ia sfîrsit. Trasee de legãturã spre: cabana Plaiul Foii pe "La Lanturi" (traseul 1. B); Saua Funduri pe Creasta Sudicã (traseul 8. B). ETAPA A III-A: NORD-SUD 8.B. Creasta Sudică: Saua Grindului - Coama Lungã - Saua Funduri

Marcaj: punct rosu Timp: 3½-4 ore Pentru a delimita mai precis Creasta Nordicã de Creasta Sudicã a Pietrei Craiului, am ales ca hotar punctul cel mai coborît dintre Piscul Baciului si vîrful Grind, pe care 1-am denumit Saua Grindului. Un stîlp de marcaj, dispus în acest loc, la intrarea pe traseul de coborîre spre cabana

193

PlaiuI Foii pe "La Lanturi", serveste si ca reper pentru identificare. Din Saua GrinduIui, condusi de marcajul cu punct rosu, urcãm pe Creasta Sudicã spre vîrful Grind (2210 m alt.), la care ajungem curînd. În continuare strãbatem cea mai dificilã portiune a traseului de creastã, de-a lungul unei muchii înguste si sinuoase. In stînga, pe versantul rãsãritean, se adîncesc Hornurile Grindului, al cãror talveg plin de grohotis formeazã în aval obîrsia vãii Cheia de sub Grind. In dreapta, pe abruptul vestic, vedem aglomerarea de turnuri si creste ce caracterizeaza zona denumitã Umerii Pietrei Craiului. Intervalul ia sfîrsit într-un loc mai domolit, de unde începem urcusul în lungul obstacolelor ce preced Coama Lungã, cea mai impresionantã portiune de creastã din întregul masiv. Privitã în ansamblu, ea are aspectul unui acoperis asemãnãtor cu acela al marilor piscuri Vistea-Moldoveanu din Fagãras. Îngustã si destul de lunga, creasta lasã pe stînga si mai ales în dreapta un perete foarte abrupt. La sud de Coama Lungã, poteca ne poarta pe deasupra peretilor înalti ai abruptului vestic, unde alpinistii si-au gasit o vastã zonã pentru practicarea acestui sport al curajului si vointei. Astfel depãsim pe rînd: Pcretele din Padina Lãncii, Poiana Închisã, Peretele Marelui Grohotis, delimitat cãtre sud de Muchia Rosie, Peretele Piscului Rece, Peretele PiscuIui cu Brazi, Peretele de la Ceardac, Muchia lui Ivan si Valea luî Ivan, care încheie zona cercetatã de cãtãrãtori pe

194

versantul vestic al Pietrei Craiului. Din dreptul acestei vãi, creasta îsi pierde din înaltime. Numeroasele vîrfuri întrerupte de sei sau de strungi înguste le ocolim pe versantul estic, condusi de marcajul dispus pe o potecã aflatã la circa 40-50 m sub creastã. Uneori strãbatem pe acest versant zone întinse, acoperite cu jnepeni sau presãrate cu smirdar, care în perioada înfloririi (lunile mai- iunie) înroseste muntele cu florile lui si înmiresmeaza atmosfera. Ultimul vîrf mai important de pe Creasta Sudicã este Vîrful Pietrei (2 086 m alt.), la care ajungem dupã circa 3 ore, socotite de la Saua Grindului. Coborîrea de pe el mai prezintã un pasaj dificil care ia sfîrsit dupã circa 15 m. În continuare, poteca se apropie mult de linia crestei. In faţã vedem, acoperit cu padure, muntele Pietricica, prelungire cãtre sud si Pietrei Craiului. Dupã o succesiune de trei turnuri, pc care le depãsim, cãtarîndu-ne trecînd prin seile ce le despart, ajungem în zona de obîrsie a Vãii Urzicii, adîncitã în dreapta, catre vest. În lungul ei se contureazã poteca marcatã cu triunghi albastru a traseului 9. C. Punctul de ramificatie cste semnalat cu un stîlp indicator. Ultimele obstacole ale crestei pînă în Şaua Funduri, desfăşurate pe o distanţă de circa 350 m, se prezintă sub forma unor colţani sau trepte uşor înierbate. În coborîre peste aceştia avem în dreapta o frumoasă perspectivă asupra văilor sculptate în peretele de vest al Pietrei Craiului şi al Pietricicăi,

195

conturate prin desişul pădurii de jnepeni crescuţi pe seninări de calcar. Descrierea etapei a III-a a traseului de creastă ia sfîrşit în Şaua Funduri, iar marcajul punct roşu, în continuare foarte rar, conduce la stînga (catre est), în coborîre, alternînd cu marcajul triunghi albastru pînă la stîna din Funduri, unde ia sfîrşit.

Traseele de legătură le găsim traseul 9.

TRASEUL DE CREASTĂ DE LA SUD LA NORD

ETAPA I: SUD – NORD

8.C. Creasta Sudică: Şaua Funduri -

Coama Lungă – Şaua Grindului Marcaj: punct roşu Timp: 3½–4 ore

Cele mai dificile porţiuni ale drumului de-a lungul crestei Pietrei Craiului le întîlnim pe Creasta Sudică, delimitată din punct de vedere turistic între Şaua Funduri şi Şaua Grindului. Cu excepţia traseului prin Valea Urzicii, parcursul nu prezintă, între punctele citate mai sus, nici o potecă marcată pentru scurtarea sau evitarea unor porţiuni de creastă, ceea ce este foarte important în calcularea timpului de mers între adăposturi. Pe linia crestei nu sînt izvoare. Marcajul nostru, cu punct roşu, bine întreţinut, este dispus din Şaua Funduri numai pe pietre, alternînd la început, şi pe o mică distanţă,

196

cu triunghi albastru. Drumul începe cu un mic pasaj de căţărare peste cîţiva colţani de piatră albă înşiraţi pe linia crestei. După circa 350 m ajungem la locul unde marcajul triunghi albastru se abate la stînga (spre vest), coborînd prin Valea Urzicii la cabana Plaiul Foii (traseul 9. C). Punctul de ramificaţie este semnalat cu un stîlp indicator. De la stîlpul indicator urcăm susţinut, depăşind trei vîrfuri stîncoase, cu muchii ascuţite, unde obstacolele sînt dispuse în trepte mici. Pe această porţiune ne oprim din cînd în cînd, odihnindu-ne şi cercetînd zarea către stînga, peste negrul pădurii, unde valea Dîmboviţei şi-a săpat drum pe sub coastele Păpuşii, înălţate mult pe malul ei drept. Pentru a evita cîteva locuri mai accidentate, poteca se abate după circa o oră de mers pe versantul estic, străbătînd o zonă înierbată punctată de ienuperi sau jnepeni, ori acoperită cu întinse covoare de smirdar, care în lunile mai–iunie înroşesc coastele muntelui pe mari suprafeţe. Pe acest interval nu întîlnim obstacole dificile. În continuare, însă, sîntem obligaţi să ne căţăram în lungul unui pasaj în diedru, care ia sfîrşit după 15 m pe linia crestei, nu departe de Vîrful Pietrei. Din acest loc, drumul de creastă se deschide în faţa noastră, înşirînd în lungul lui numeroase obstacole pînă la Piscul Baciului. Pe coastele lui răsăritene sînt aşternute păşunile înverzite, denumite Plaiul Grindului, în cuprinsul căruia abia se zăreşte refugiul Grind. Tot în această parte, dincolo de pădure, sînt răspîndite pretutindeni pe păşuni şi pe

197

măgurile domoale satele brănene, a căror zare este închisă de culmile înalte ale masivelor Leaota, Bucegi, Piatra Mare şi Postăvaru. Reluînd drumul, parcurgem o distanţă mare în lungul crestei, trecînd pe deasupra marilor pereţi ce formează în ansamblu abruptul vestic al Pietrei Craiului. Pe rînd lasăm în urmă: Peretele de la Ceardac, Peretele Piscului cu Brazi, Peretele Piscului Rece, Peretele Marelui Grohotiş, Poiana Închisă şi Peretele din Padina Lăncii. Dincolo de această zonă urcăm către Coama Lungă, creastă în forma unui acoperiş de casă,.asemanător cu Acoperişul Vistei Mari din Făgăraş. Ajunşi pe Coama Lungă, poteca noastra ne conduce în continuare numai pe linia crestei înguste şi crenelate. La sfîrşitul intervalului urmează o coborîre tot atît de expusă, continuată cu cîteva vîrfuri mici, înşirate pe Muchia Grindului. Pe această porţiune se adîncesc în dreapta (către est) cele patru Hornuri ale Grindului. Jgheaburile lor, în aval, devin vîlcele de torent, fire de obîrşie ale văii Cheia de sub Grind. Între hornuri se înalţă semeţi Colţii Grindului, care înfrumuseţează cu linia lor zveltă peisajul atît de uniform de pe acest versant. Pe măsură ce înaintăm, locurile se domolesc, iar roca de pe linia crestei capătă altă culoare. Vîrful Grind (2210 m alt.), ultimul obstacol al parcursului, îl depăşim fără dificultăţi, coborînd de pe el în Şaua Grindului, unde etapa I (sud – nord) a traseului de creastă ia sfîrşit, locul

198

fiind marcat şi de un stîlp metalic. Trasee de legatură spre: cabana Plaiul Foii

pe „La Lanţuri“ (traseul 1. B); refugiul Grind prin Piscul Baciului (traseul 1. A); cabana Curmătura pe Creasta Nordică (traseul 8. D). ETAPA A II-A: SUD–NORD

8.D. Creasta Nordică: Şaua Grindului – Piscul Baciului (vîrful La Om) – vîrful Ţimbalul Mare – zona refugiului de la Vîrful Ascuţit

Marcaj: punct roşu Timp: 3 ore Şaua Grindului este situată la sud de Piscul Baciului (2238 m alt.), între acesta şi vîrful Grind (2210 m alt.). Din dreptul ei către vest se desprinde traseul 1. B, marcat cu bandă roşie, pe „La Lanţuri“, spre cabana Plaiul Foii. Din Şaua Grindului urmăm marcajul Crestei Nordice – punct roşu – desfăşurat în urcuş către nord. După circa 350 m ajungem la punctul de ramificaţie al traseului 1. A (bandă roşie), care se abate la dreapta, coborînd pe la refugiul Grind pînă în punctul „La Table“. Ceva mai sus de ramificaţia menţionată se află cel mai înalt vîrf al masivului, Piscul Baciului, denumit şi vîrful La Om. O perspectivă măreaţă ne reţine în zilele senine pentru a identifica noianul munţilor înconjurători. După cum se ştie, masivul Piatra Craiului este dispus perpendicular pe direcţia lanţului Carpaţilor, ridicîndu-se deasupra munţilor mai

199

coborîţi din jur cu 500 – 1000 m diferenţă de nivel. Altitudinea, precum şi aşezarea masivului, ne dau posibilitatea de a vedea o mare parte din lanţul Carpaţilor. Privind către est, identificăm în dreapta, peste Măgurile Branului, culmea Leaotei, legată în continuare cu blocul Bucegilor. Piatra Mare şi Postăvaru, acoperite cu păduri de molid, se văd în stînga, iar Ţara Bîrsei, întinsă cîmpie intracarpatică, punctată de sate compacte, se vede prin despicatura Prăpăstiilor, săpată de ape, între muntii Toancheş şi Piatra Mică. Începem coborîrea din Piscul Baciului pe culmea înierbată, mărginită în stînga de Căldarea Ocolită, găvan deschis larg către valea Şpirlei. Primul vîrf întîlnit la capătul acestui pasaj este vîrful Căldării Ocolite, din dreptul căruia începe spre stînga creasta Colţilor Răi, înălţată între firele de obîrşie ale Şpirlei Superioare. În continuare, creasta devine mai accidentată, obligîndu-ne să ne căţărăm, trecînd peste micile obstacole înşirate pînă pe vîrful Zbirii (2220 m alt.) care, împreună cu precedentul şi altele, pînă la vîrful Ţimbalul Mic, fac parte din ansamblul de vîrfuri denumite „Clăile“. Înaintînd pe creastă către nord, ocolim porţiunile accidentate ale Clăilor, oprindu-ne uneori în şeile dintre acestea, pentru a scruta hăurile Vlăduşcăi, adîncite în stînga, prin care întotdeauna se zăresc capre negre. După circa 1½ oră, socotind de la Piscul Baciului, ajungem pe Claia Vlăduşcăi, vîrf care

200

lasă spre vest muchia dintre Vlăduşca Superioară şi Ciorînguţa. Din acest loc coborîm în şaua adîncită şi punctată cu jnepeniş, de unde începem un urcuş susţinut pînă pe vîrful Ţimbalul Mic (2231 m alt.), unde facem un popas pentru a admira către stînga mulţimea de turnuri şi muchii, ridicate în deschiderea largă pe care o face Valea Podurilor în zona ei de obîrşie. Pe vîrfurile lor sfîrşesc numeroase trasee alpine, printre care menţionăm: Sîngele Voinicului, Colţii Gemeni, Surplomba Neagră, Traseul Marian Nicolae etc. Cea mai impresionantă dintre acestea rămîne însă Muchia Ţimbalului Mic, desprinsă către nord-vest chiar din vîrful pe care ne aflăm. Reluînd traseul, parcurgem o creastă accidentată, depăşind cota 2213 m, coborîm într-o şa la 2183 m şi după un pasaj mai dificil în traversare pe versantul vestic, începem urcuşul, care ia sfîrşit pe Vîrful dintre Ţimbale. Din dreptul acestuia se desprinde către nord-vest creasta dantelată a Muchiei dintre Ţimbale, care înşiră pe linia ei cîteva turnuri despărţite pe ambii versanţi de hornuri aproape paralele. Urmează coborîrea în Şaua Călineţului, în al cărei cuprins ocolim trei vîrfuri mici, trecînd prin şeile ce le despart. În zona Şeii Călineţului iau sfîrşit Padina lui Călineţ şi Călineţul Mic, trasee alpine descrise la capitolul „Alpinism“. Din Şaua Călineţului urcăm pe vîrful Ţimbalul Mare (2177 m alt.), de unde putem privi în voie cel mai fantastic peisaj alpin, rezultat din aglomerarea crestelor, pereţilor şi

201

ţancurilor ridicate în Padina lui Călineţ, considerată pe bună dreptate „paradis al alpiniştilor“, comparabilă numai cu regiunea Gălbinele din Bucegi. Coborînd de pe vîrf, ajungem în dreptul unei strungi înguste; de aici, către stînga se adînceşte vîlcelul de obîrşie al Canionului Ciorînga Mare, în lungul căruia coboară hătaşul traseului prin Vîlcelul cu Fereastră la refugiul Ciorînga Mare, aflat lîngă fosta Cabană Ascunsă. Traseul, nemarcat, poate fi parcurs numai de turiştii obişnuiţi cu căţărarea pe stînci şi de alpinişti.

Pentru traseul Vîlcelului cu Fereastră, vezi indice 25. B. Din dreptul strungii menţionate traversăm pe versantul estic şi, după un mic ocol, urcăm un jgheab pietros, înalt de 4–5 m, ajungînd din nou pe creastă, de unde locurile se domolesc. Ultimii 350 m ce ne mai despart de zona refugiului de la Vîrful Ascuţit îi parcurgem fără dificultăţi. Cu circa 15 m înainte de a ajunge la stîlpii indicatori se desprinde, coborînd direct pe versantul vestic, un hăţaş mai puţin conturat, care mai jos ajunge în dreptul unui pîlc de jnepeni, de unde către stînga urmează Brîul de Sus. El se leagă în continuare cu Traseul Vîlcelului cu Fereastră, conducînd pînă la refugiul Ciorînga Mare, lîngă fosta Cabană Ascunsă. Traseul, descris în sens invers, este nemarcat şi îl recomandam numai turiştilor deprinşi cu căţărarea pe stînci şi alpiniştilor.

202

Pentru Brîul de Sus, vezi indice 25.C. La stîlpii indicatori cu explicaţii pentru traseele turistice care pornesc din dreptul lor, ia sfîrşit etapa a II-a (sud–nord) a traseului de creastă al Pietrei Craiului.

Traseele de legătură din acest punct sînt redate la traseul 8.

ETAPA A III-A: SUD–NORD

8.E. Creasta Nordică: zona refugiului de la Vîrful Ascu ţit – vîrfuI Padina Popii – Şaua

Padinei Închise - vîrful Turnul – Şaua Crăpăturii – cabana Curmătura

Marcaj: punct roşu Timp: 3 ore În şaua refugiului de la Vîrful Ascuţit sînt fixate pe stîlpii metalici mai multe săgeţi care indică diferitele trasee ce pornesc din acest loc. Îndicaţiile scrise pe săgeţi sau pe table se referă şi la punctele din care se ramifică în coborîre diferite trasee turistice marcate şi semnalate de noi pe acest traseu. Porniţi la drum pe traseul Crestei Nordice către vîrful Turnul, marcajul cu punct roşu ne conduce spre nord-est. După circa 30 m trecem pe lîngă refugiul de la Vîrful Ascuţit şi apoi ocolim pe la est două piscuri, dintre care al doilea este Vîrful Ascuţit. De pe acest vîrf începe traseul nemarcat spre refugiul Ciorînga Mare, aflat lîngă fosta Cabană Ascunsă (prin Brîul Ciorînga Mare).

203

Pentru Brîul Ciorînga Mare, vezi indice 25, G. Dincolo de ramificaţia menţionată prindem linia de creastă, urcînd şi coborînd peste denivelările înşirate deasupra văii Ciorînga Mare, vale ce-şi are firele de obîrşie răzleţite în evantai, în stînga noastră, şi pe care le intersectează Brîul Ciorînga Mare, ramura de jos. După circa 45 minute, socotite din şaua refugiului de la Vîrful Ascuţit, ajungem pe vîrful Padina Popii (1970 m alt.), de unde coboară către vest (în stînga) poteca marcată cu triunghi albastru a traseului 20. A, prin Padina Popii, pînă în poiana fostului refugiu Diana. Coborînd de pe vîrf, admirăm în stînga pereţii Padinei Închise, cu stratele răsturnate la verticală. După circa 15 minute de mers, ajungem în Şaua Padinei Închise (1955 m), importantă ramificaţie a traseelor marcate. Un stîlp indicator cu o tablă explicativă se află montat în acest loc. În stînga coboară pe Brîna Caprelor, spre poiana fostului refugiu Diana, Zărneşti sau cabana Plaiul Foii, traseul 3. F, marcat cu bandă albastră. Acelaşi marcaj conduce şi către est, în dreapta, spre cabana Curmătura şi Zărnesti (traseul 3. B). Pentru a evita zona de creastă accidentată, aflată în continuare din Şaua Padinei Închise, poteca ocoleşte pe la est vîrful Padina Închisă, traversînd prin pădurea de molid, presărată cu luminişuri. Intervalul ia sfîrşit cu un urcuş uşor care ne readuce pe creastă. Din acest loc vedem vîrful

204

Turnul (1923 m), ultimul vîrf al crestei Pietrei Craiului în această parte, denumit uneori Turnul Pietrei sau Turnul Pietrei Craiului. Un stîlp cu săgeţi şi o tablă indicatoare ne dau explicaţii asupra traseelor ce se desprind din acest punct. Către stînga, de-a lungul unei muchii accidentate, se conturează poteca traseului 19, prin Padina Şindileriei, care la început nu are marcaj. Din vîrful Turnul coborîm către cabana Curmătura, pe versantul estic al masivului, de-a lungul unei pante puternic înclinate. După circa 250 m de la vîrf ajungem în punctul din care se desprinde către stînga traseul 18 (marcaj cruce albastră) prin Padina Hotarului. Locul este semnalat de un stîlp metalic. Continuînd coborîrea, depăşim prin căţărare numeroase pasaje expuse, care comportă multă atenţie şi calm. Pe parcurs, în locurile grele, sînt fixate patru cabluri ajutătoare. După o coborîre de circa 300 m diferenţă de nivel de la vîrful Turnul ajungem într-o zonă plină de grohotiş, situată la obîrşia văii Crăpăturii. Conduşi de marcaj, traversăm grohotişul către dreapta şi ne strecurăm în continuare pe sub un perete, urcînd pînă într-o şa îngustă prin care trecem pe versantul opus al masivului, corespun-zător văii Curmăturii. De aici coborîm susţinut prin pădure, sărind uneori peste copacii doborîţi de vînt. Curînd ajungem în punctul cel mai coborît al Curmăturii Pietrei Craiului, unde pe un stîlp indicator citim: acces direct la cabana Curmătura, fără să atingă Şaua Crăpăturii – 10 minute.

205

Marcajul continuă în urcuş pe pantele împădurite, ocolind Colţul din Curmătură, pînă în Şaua Crăpăturii, punctată de un stîlp cu săgeţi indicatoare. Din dreptul lui se desprind două trasee marcate: către stînga, traseul 2. A, care coboară prin valea Crăpăturii spre Zărneşti; înainte, către est, traseul 17, care traversează Piatra Mică. Din Şaua Crăpăturii .coborîm spre dreapta prin pădurea crescută pe versantul sudic al muntelui Piatra Mică, însoţiţi şi de cele două marcaje ale drumurilor citate mai sus, care se succed sau sînt dispuse împreună pînă la cabana Curmătura. După 10 minute ieşim din pădure şi, prin poieni, ajungem la cabana Curmătura, unde traseul de creastă ia sfîrşit.

Traseele de legătură de la cabana Curmătura sînt redate la traseul 2.

CABANA PLAIUL FOII – CURM ĂTURA FOII – CEARDACUL STANCIULUI –

VALEA URZICII – ŞAUA FUNDURI –STÎNA DIN FUNDURI – „LA TABLE“

(şi traseul în sens invers)

9. Cabana Plaiul Foii – Ceardacul Stanciului – Şaua Funduri

Marcaj: triunghi albastru Timp: 5½-6 ore De la cabana Plaiul Foii pînă pe culmea Tămăşelului, parcursul este comun pe anumite distanţe şi cu cel al traseelor turistice 12 şi 5. A.

206

De la cabana Plaiul Foii (849 m), după ce trecem apa Bîrsa Mare, urmăm aleea printre cabanele anexe şi curînd ajungem în dreptul pîrîului Bîrsa Tămaşului, pe care-l traversăm. Ajunşi pe malul opus, ne orientăm la stînga, de-a lungul drumului forestier, comun pentru traseele l.A, 5. A, 9 şi 12, avînd respectiv semnele: bandă şi triunghi roşu, bandă şi triunghi albastru. Înaintînd pe Bîrsa Tămaşului, admirăm în dreapta poienile presărate peste culmea Runcului şi pădurea care acoperă pe versantul nord-estic culmea Tămaşului Mare, iar în stînga, ridicat în spatele Muchiei Coţofenei, abruptul nord-vestic al Pietrei Craiului. Curînd ajungem în dreptul punctului de confluenţă al Bîrsei Tămaşului cu pîrîul Runcu (primul afluent întîlnit), pe dreapta drumului nostru. Din acest loc, marcajele se despart: către stînga conduce pe „La Lanţuri“ traseul 1. A (marcat cu bandă roşie), iar către dreapta traseul nostru, comun o vreme cu alte două trasee, marcate respectiv cu triunghi roşu şi bandă albastră .Din valea Bîrsei Tămaşului ne orientăm către dreapta, urcînd în lungul malului drept al Runcului. Drumul părăseşte curînd malul pîrîului, orientîndu-se la stînga printr-o perdea de pădure. Dincolo de aceasta, pătrundem într-o poiană. O traversăm în diagonală către stînga, pe lîngă pepiniera ocolului silvic, şi ajungem la poala pădurii crescută pe Plaiul Mare. Itinerarul se desfăşoară în continuare mai mult pe linia de cumpănă sau pe coastele înclinate

207

ale Plaiului Mare. După circa 1½ oră de la cabană ajungem în punctul unde marcajul cu bandă albastră se desprinde către dreapta, spre valea Dîmboviţei, cu legătură pentru masivul Iezer-Păpuşa (traseul 12). Continuînd drumul nostru, orientat uşor către stînga şi de-a coasta, ajungem după circa 300 m (de la ramificaţia menţionată) pe culmea Tămaşului Mare, în Curmătura Foii (1375 m alt.). Din Curmătura Foii începe către sud-vest drumul marcat cu triunghi galben spre valea Dîmboviţei, pe valea Tămaşului Mare (traseul 21. A), şi traseul cu bandă roşie: la dreapta spre creasta munţilor Făgăraş; la stînga spre Şaua Tămăşelului. Marcajul nostru, însoţit cu cele cu triunghi şi bandă roşie, urmează poteca conturată către stînga (spre sud-est) pe Tămaşul Mare, culme ajungită din creasta munţilor Făgăraş. La circa 1390 m altitudme, marcajul cu bandă roşie se desprinde din drumul nostru, desfaşurîndu-se în continuare pe culme. Noi părăsim linia de cumpănă şi, orientîndu-ne uşor către dreapta, urmăm poteca conturată pe versantul vestic. În această parte ne înscriem într-un ocol de-a coasta, traversînd pe la obîrşie deschiderea largă a văii Oţeţelei, evitînd vîrful Capul Tămaşului şi Curmătura Oţeţelei, aflate deasupra noastră pe culmea Tămaşului Mare. Terminînd intervalul menţionat, unde se află şi Izvorul Oţeţelei, ajungem pe culmea acoperită cu păşune a Tămăşelului. Aici marcajele se despart din nou:

208

înainte, în coborîre, spre Valea lui Ivan şi satul Podu Dîmooviţei, marcaj triunghi roşu (traseul 5. A); la stînga continuă drumul nostru; la dreapta, spre cabana Garofiţa Pietrei Craiului, .cu legătura pentru Podu Dîmboviţei (marcaj punct galben; vezi textul de mai jos). Din punctul de ramificaţie urmăm spre dreapta poteca de pe culmea Tămăşelului. După circa 500 m ajungem la ţarcul oilor, aflat aval de stîna din Tămăşel. De aici, către stînga, începe marcajul punct galben, care sfîrşeşte, după circa o oră, în drumul forestier de pe valea Dragoslăvenilor, unde se află, şi cabana Garofiţa Pietrei Craiului. De la cabană pînă în valea Dîmboviţei – punctul Clăbucet – traseul se desfăşoară de-a lungul drumului forestier din valea Dragoslăvenilor. De la Clăbucet spre Cîmpulung circulă autobuze I.T.A. Pentru a continua traseul nostru, marcat cu triunghi albastru, ne orientăm din punctul de ramificaţie către stînga şi curînd intrăm în pădure. Poteca, bine conturată, urmează în general culmea Tămăşelului. Panta, la început înclinată, se domoleşte cu vremea. După circa 25 minute de mers prin pădure, ajungem în Şaua Tămăşelului. Scăpaţi de perdeaua pădurii, putem privi aici Umerii Pietrei Craiului, perete a carui frumuseţe sculpturală ne impresionează. Din Şaua Tămăşelului către stînga se desfăşoară marcajul cu bandă roşie, realizat peste vîrful Tămăşel (1644 m), în continuare de-a lungul

209

Tămaşului Mare, culme care formează creasta de început a munţilor Făgăraş. Tot din Şaua Tămăşelului, dar în urcuş spre Umerii Pietrei Craiului către stînga,se conturează pe sub abrupt şi pe la obîrşia văii Bîrsa Tămaşului, traseul marcat cu bandă roşie (alternat şi cu cruce roşie). El ne scoate, după circa 30 minute, în punctul „La Zăplaz“, unde face legătura cu traseul 1. A (spre refugiul Grind pe „La Lanţuri“) şi cu traseul 1. B (spre refugiul Spirlea şi cabana Plaiul Foii). De sub Umerii Pietrei Craiului, la care am ajuns urcînd din Şaua Tămăselului, poteca noastră, orientată către dreapta sub abrupt, traversează rarişti intercalate cu „cîmpuri de grohotiş“. Conduşi de marcaj, trecem dincolo de zona „umerilor“ şi pătrundem în aria brăzdată de cîteva vîlcele, afluienţi ai Tămăşelului. În faţa noastră se ridică cîteva turnuri înalte. Din Mijlocul lor vedem vîrful Lancea sau Colţul Carugelor, turn de piatra detaşat pregnant în faţa pereţilor pe care-i străjuieşte. După o succesiune de treceri prin pădure sau peste bolovănişuri, coborîm un obstacol mai înclinat, ajungînd în grohotişul revărsat pe Vîlcelul Secundar al Padinei Lăncii. La mică distanţă de aici traversăm şi firul principal al văii Padina Lăncii, a cărei obîrşie este ceva mai sus, în Poiana Închisă, încinsă straşnic de pereţi înalţi, chiar sub Creasta Sudică a Pietrei Craiului. Urmează un ocol pe la baza vîrfului Lancea, care ia sfîrşit pe imensa întindere de grohotiş denumită Horjul Mare sau Marele Grohotiş. De

210

cum ocolim vîrful Lancea, ne apare în faţă, scris cu vopsea, numele locului unde ne aflăm: „Marele Grohotiş“. Mai sus, în stînga, vedem Peretele Central (sau Peretele Marelui Grohotiş) care formează un amfiteatru impresionant, de sub care pornesc grohotişurile. Către dreapta (la sud), Peretele Marelui Grohotiş este delimitat de Muchia Roşie. Părăginită şi cu roca de culoare roşiatică, ea atrage atenţia, mai ales prin grota suspendată la mare înalţime, din care curge, măcinat de capriciile naturii, un grohotiş mărunt şi roşu. Cu ani în urmă, grota era mult mai mică; sîntem siguri că va veni şi ziua cînd o bună parte din arcada acesteia se va prăbuşi. Grota despre care vorbim este mult căutata „Moara Dracului“. Urmează apoi valea Piscului Rece, al cărei talveg nici nu se conturează în drumul nostru. La obîrşia ei se înalţă Peretele Piscului Rece, zid tot atît de impresionant ca şi cel lăsat în urmă. În preajma grohotişurilor revărsate pe valea Piscului Rece, începe marcajul cruce albastră. El ne dă posibilitatea să ne retragem din traseu, coborînd la cabana Garofiţa Pietrei Craiului ori spre aşezările din valea Dîmboviţei.

Pentru drumeţii care vor sa ajungă în „Drumul Grănicerilor“, marcajul cruce albastră, de care am amintit, se desprinde către dreapta, în coborîre. El este dispus între Marele Grohotiş şi culmea Piscului cu Brazi. Distanţa se parcurge în aproximativ 20 minute. În preajma Piscului cu Brazi face legătura cu traseul 5. A, dirijat către

211

stînga (spre Valea lui Ivan) sau la dreapta (traseul 5), spre cabana Plaiul Foii. Tot din preajma Piscului cu Brazi, în coborîre, se desprinde şi marcajul cu cruce galbenă, care conduce la cabana Garofiţa Pietrei Craiului. Cabana are 35 locuri pentru dormit, în paturi cu somieră; apă la izvor. Dincolo de ramificaţia marcajului cu semnul cruce albastră, poteca ocoleşte un perete ieşit în afară ca un promontoriu; el ne închide pentru scurtă vreme perspectiva, ca o cortină în spatele căreia se pregăteşte un alt decor. Într-adevăr, grohotişurile încep să devină mai mărunte, iar iarba le fixează pe ici-pe colo. Pereţii sînt masivi, dar nu prea înalţi; aceasta este zona Peretelui de la Ceardac. În cuprinsul ei, chiar pe linia potecii, apare gura umedă şi răcoroasă a Peşterii Stanciului, o grotă cu bolovani pe planşeu şi cu bolta lipsită de concreţiuni. Profitînd de acest popas, cercetăm cu privirea împrejurimile. Jos, la picioarele noastre, îşi conturează albia văile prin care curg, ascunse de pădure, pîraie sprinţare, zorind către Dîmboviţa, hotar sinuos al masivului Iezer-Păpuşa, ale cărui căldări le putem cerceta în voie; mai la dreapta, culmile cernite ale munţilor Făgăraş. Pe versantul Pietrei Craiului, la cîţiva zeci de metri, carstul atît de capricios ne a rezervat şi el o surpriză: Ceardacul Stanciului, incintă de formă circulară, la care putem ajunge pătrunzînd pe sub o impresionantă arcadă. Pornim către ea, urcînd prin

212

grohotişurile ce o preced. Dincolo de ele, intrarea este blocată de o stîncă enormă, pe care o escaladam. Deasupra, trecem pe sub o arcadă, în incinta ceardacului. Solul este acoperit în parte cu iarbă şi flori; de jur împrejur se înalţă pereţi mari între 20–80 m; un horn, „Hornul din Ceardacul Stanciului“ (traseu alpin de gradul 2. B), despică pe verticală peretele pînă la înalţimea Brîului Roşu, care îl întrerupe în amonte; în stînga vedem o pantă mai înclinată şi deasupra ei o pată întunecoasă ce înnegreşte zarea. Caţărîndu-ne către aceasta, ajungem după cîţiva metri la gura unei peşteri, care după circa 2 m se termină cu un aven ascuns privirii de întunericul de nepătruns. Escalada (recomandata numai drumeţilor obişnuiţi cu căţărarea pe stînci), arcada pe sub care am trecut, circul interior, pereţii albi de calcar din jur, merită efortul de a ne încumeta la această mică explorare. Revenind pe potecă, ne continuăm drumul, depărtîndu-ne de perete, strecurîndu-ne prin jnepenişuri sau perdele de pădure, traversînd la mici intervale cinci limbi de grohotiş vizibile. La al şaselea grohotiş ajungem foarte aproape de punctul Prepeleag, treaptă de piatră pe care trebuie să ne căţărăm. Atenţie! La circa 100 m înainte de punctul Prepeleag, este o potecă semnalată printr-un stîlp izolat; ea se abate în coborîre către dreapta, în lungul unei muchii acoperite de molidiş. Acest drum, desfăsurat pe Plaiul Granicerilor, conduce în circa 30 minute la Crucea Grănicerului, unde

213

întîlneşte marcajul triunghi roşu (trasele 5. A şi 5, care conduc respectiv în satul Podu Dîmboviţei prin Valea lui Ivan sau la cabana Plaiul Foii). Dincolo de ramificaţia menţionată (unde intenţionat am anticipat ca reper punctul Prepeleag) străbatem o perdea de pădure, urcînd din greu pînă la Prepeleag, săritoare de 10–12 m, pe care ne căţărăm. Deasupra acesteia continuăm urcuşul normal, trecînd pe lîngă o grotă mare aflată în stînga şi, după un ocol scurt, ne orientăm spre sud-est, unde apare altă surpriză: limbi de grohotiş, hăţaşuri în toate direcţiile, boschete de jnepeni, ţancuri izolate sau pereţi înalţi sînt răspîndite pretutindeni în deschiderea enormă, formată de Valea Urzicii, în incinta căreia am pătruns. Urcuşul greu de-a lungul văii ne dă prilejul să cercetăm în amănunt, timp de 1½ oră, lumea încremenită a stîncilor şi să admirăm, aproape întotdeauna în aceste locuri, salturile elegante ale caprelor negre, refugiate de zgomot în abruptul Pietricicăi, minunată miniatură a Pietrei Craiului, prelungită în dreapta. Ascensiunea pe Valea Urzicii începe la circa 1810 m alt. şi sfîrşeşte la 1950 m, pe creasta masivului, unde întîlnim marcajul punct roşu. Urmat spre nord (stînga), acesta ne conduce pe Creasta Sudică a Pietrei Craiului (traseul 8. C). De la linia de creastă ne orientăm la dreapta (spre sud) în coborîre. Marcajul triunghi albastru, însoţit de cel cu punct roşu, ne conduce de-a lungul ultimelor obstacole ale Crestei Sudice, înşirate pe

214

circa 350 m, şi ajunge în Şaua Funduri, unde prima porţiune a drumului nostru ia sfîrşit. Trasee de legătură; din Şaua Funduri, traseul marcat cu triunghi albastru pînă în punctul „La Table“ trece pe la ramificaţiile potecilor ce duc la următoarele obiective: cabana Brusturet şi comuna Dîmbovicioara, satele Ciocanu şi Şirnea, refugiul Grind, cabana Curmătura, satul Peştera, Zărneşti sau Bran. Pentru aceste obiective, vezi traseul 9.A, pînă la semnalarea în text a ramificaţiei dorite. 9.A. Şaua Funduri – stîna din Funduri – „La Table“

Marcaj: triunghi albastru. Timp: 2½ ore.

Şaua Funduri delimitează creasta propriu-zisă a Pietrei Craiului de culmea mult mai joasă a Pietricicăi, prelungită în continuare cu podurile calcaroase dintre cheile Dîmboviţei (Plaiul Mare) şi Dîmbovicioarei. Cînd începem să coborîm din Şaua Funduri pe versantul răsăritean, întîlnim alt peisaj. Faţa muntelui, îmbrăcată în haina pădurii sau acoperită cu întinse păşuni, contrastează mult cu cea de pe versantul vestic. Peisajul acesta odihnitor este binevenit după lupta cu grohotişurile şi urcuşul prin Valea Urzicii, sau cu muchiile ascuţite de pe linia Crestei Sudice.

215

Printr-o abatere către stînga, părăsim creasta şi, conduşi de marcajul nostru, la care se alătură şi cel al drumului de creastă (punct roşu), dispus ceva mai rar, începem coborîrea prin tăpşane, de-a lungul potecii bine conturate, către pădurea din vale. Direcţia generală de mers din Şaua Funduri este către est, iar după circa 600 m către nord-est. Zona de păşune, cunoscută sub numele de Plaiul Oii (denumită uneori şi Plaiul Grănicerilor, nume pe care noi nu-l vom folosi, pentru a nu produce confuzii cu omonimul său de pe versantul vestic), este punctată cu cîţiva stîlpi de marcaj, mai ales în partea de jos, la intrarea în pădure. Între aceştia, semnele drumului sînt dispuse pe pietre, uneori greu de identificat. După circa 30 minute de la Şaua Funduri, ajungem la marginea pădurii. Pentru a continua, ne orientăm către dreapta, coborînd pe serpentinele roase de ape pînă în dreptul unei împrejmuiri. De aici schimbăm direcţia de mers către stînga, spre acareturile unei stîne, denumită stîna din Funduri. Chiar lîngă stînă, unde se termină şi marcajul de creastă punct roşu, întîlnim ramificaţia marcajului bandă albastră, care, urmat către dreapta, conduce la cabana Brusturet şi în comuna Dîmbovicioara (traseul 6.B). Continuînd drumul către stînga, însoţiţi acum şi de marcajul bandă albastră, străbatem o perdea de pădure pentru ca după circa 200 m să pătrundem în poiana Lespezi. Un canton silvic, o pepinieră împrejmuită şi stîna din Lespezi se

216

scaldă în lumina odihnitoare, revărsată pretutindeni. Din acest loc, sus, dincolo de perdeaua pădurii, se vede Creasta Sudică a Pietrei Craiului, punctată către dreapta de Piscul Baciului, uşor de recunoscut dupa forma lui masivă şi postamentul de beton aflat pe vîrf. Sub el, cîteva vîlcele pline de grohotiş, cu obîrşia spre sud, pe sub Colţii Grindului, spintecă cu albia lor covorul înierbat al Plaiului Grindului, revărsat pe toată faţa muntelui. Poteca noastră, destul de largă şi domoală, trece pe lîngă stîna din Lespezi şi străbate în continuare cînd poieni cu rarişti, cînd perdele de padure, ajungînd după scurt timp în Poiana Grindului, unde, în stînga, vedem stîna din Grind. Poiana este împrejmuită; în cuprinsul ei se văd o tablă şi un stîlp indicator care semnalează către dreapta ramificaţia marcată cu cruce galbenă spre cabana Brusturet, alături de marcajele trascelor 7.A şi 15.A. Din Poiana Grindului urcăm, lasînd stîna în stînga. Poteca noastră este acum marcată cu patru semne: cruce, bandă şi triunghi albastru şi triunghi roşu. Conduşi de acestea ieşim curînd din rarişti într-o poiană din care, semnalată şi de un stîlp cu săgeată, se ramifică varianta traseului cu bandă albastră spre refugiul Grind. Varianta conduce în urcuş prin pădurea Grindului, unindu-se mai sus cu drumul marcat cu bandă roşie care, urmat catre stînga, conduce la refugiul Grind. Adăpostul are 5-6 locuri şi poate fi

217

folosit în condiţii de bivuac. Următorul obiectiv întîlnit de la ramificaţia menţionată este Şipotul Vlăduşca, loc unde se desprinde spre stînga traseul 1.B (marcat cu bandă roşie) spre refugiul Grind. La circa 300 m de acest loc ajungem în punctul „La Table“ (capătul de sus al poienii Vlăduşca), unde traseul ia sfîrşit.

Traseele de legatură din acest punct sînt redate la pag. 88 (traseul 4).

9.B. „La Table“ – stîna din Funduri – Şaua Funduri

Marcaj: triunghi albastru Timp: 3-3½ ore

Din punctul „La Table“ pornesc în diferite direcţii şapte trasee turistice, între care şi drumul nostru spre Şaua Funduri, marcat cu semnul triunghi aibastru. Traseul, avînd direcţia generală NE–SV, se desfăşoară prin poienile înşirate pe la poala pădurii Grind, crescută în dreapta. Alte patru semne, dispuse la un loc cu al nostru sau succedîndu-se, au pe anumite distante parcurs comun. După cîteva sute de metri ajungem la Şipotul Vlăduşca. În acest loc, marcat şi de un stîlp indicator, se desprinde către dreapta traseul 1.B spre refugiul Grind, cu legătură pentru cabana Plaiul Foii. Reluînd drumul, coborîm prin rariştea de molid. Cînd ajungem deasupra stînei din Grind, întîlnim varianta traseului marcat cu bandă albastră, care conduce spre refugiul Grind.

218

Dincolo de ramificaţie coborîm, ocolind stîna rămasă în dreapta, şi după o mică distanţă ajungem în Poiana Grindului, unde drumurile se despart: către stînga coboară marcajul cruce galbenă spre cabana Brusturet (vezi pag. 101) şi marcajul traseelor 7.A şi 15.A. Orientîndu-ne uşor către dreapta, părăsim Poiana Grindului şi, conduşi de poteca marcată acum numai cu semnele bandă şi triunghi albastru, înaintăm prin rarişti sau poieni, urcînd sau coborînd în pantă domoală. După circa 15 minute, socotite de la ramificaţia din Poiana Grindului, ajungem în poiana Lespezi. O stînă, o casă a silvicultorilor din Rucăr şi pepiniera împrejmuită cu bîrne ocupă o bună parte a acesteia. De la casa silvicultorilor, privind dincolo de zăbranicul pădurii, vedem seninările albe ale Pieirei Craiului şi creasta pe care se înalţă silueta impunătoare a celui mai înalt vîrf: Piscul Baciului. Părăsind această zonă, traversăm imediat Valea Căpăţînelor, numită local Valea Viţeilor, şi după circa 200 m de mers prin padure, ajungem la stîna veche din Funduri, unde pe stîlpii indicatori se dau mai multe explicaţii, între care şi pentru drumul nostru. Din punctul de ramificaţie se desprinde către stînga, în coborîre, marcajul bandă albastră care ne conduce la cabana Brusturet (traseul 6.B). În continuare, traseul nostru (cu direcţia generală vest) este marcat şi cu semnul punct roşu, marcaj dispus pe creasta Pietrei Craiului pînă la

219

cabana Curmătura. Conduşi de cele două semne, urcăm pe serpentinele roase de ape pînă în dreptul unor împrejmuiri, de unde, orientîndu-ne către dreapta, înaintăm de-a coasta, fără să identificăm prea des marcajele. Intervalul ia sfîrşit la limita superioară a padurii. Călăuziti de cîtiva stîlpi de marcaj, urcăm prin zona de păşune denumită Plaiul Oii şi uneori Plaiul Grănicerilor (nume pe care vom evita să-l folosim, pentru a nu-l confunda cu omonimul său de pe versantul vestic). După circa 300 m, poteca, năpădită de iarbă, se orientează către stînga şi, urcînd în diagonală pe muntele Funduri, traversează la mici intervale grohotişurile revărsate pe cîteva fire de obîrşie ale văii Funduri. Pe această porţiune, semnele drumului apar cînd şi cînd, dispuse pe lespezi. De la jumătatea pantei, poteca este jalonată pînă la creastă de cîţiva stîlpi metalici dispuşi la mare distanţa. Urcuşul în această porţiune fiind mai domol, ne permitem să admirăm peisajul din stînga noastră, unde se adînceşte valea Funduri (mai jos, unita cu Valea Seacă a Pietrelor, aceasta formează valea Brusturetului). În porţiunea finală, poteca se apropie mult de pădure. Pe la umbra arborilor înalţi sau printre jnepeni ori ienuperi urcăm susţinut pînă în Şaua Funduri, unde ia sfîrşit prima parte a traseului. Şaua Funduri (1889 m alt.) delimitează creasta propriu-zisă a Pietrei Craiului de culmea mult mai joasă a Pietricicăi, prelungită în continuare pînă

220

spre podurile calcaroase ridicate între cheile Dîmboviţei (Plaiul Mare) şi Dîmbovicioarei. Înainte de a ne continua drumul, facem un popas pentru a cerceta cu privirea zona înconjurătoare. Către est, spre locurile pe unde am urcat, putem vedea plaiul domolit, conturat pe muntele Funduri, iar dincolo de pădure, satele brănene, risipite pretutindeni pe Măgurile Branului, care tălăzuiesc întreaga regiune. În ultimul plan, zarea este închisă de la dreapta la stînga de masivele Leaota, Bucegi, Piatra Mare, Postavaru şi Gîrbova. Pe versantul vestic se adîncesc sub noi firele de obîrşie ale Văii cu Apă şi ale Văii Urzicii, care se conturează perfect pînă în Valea lui Ivan şi de acolo în valea Dîmboviţei. Masivul Păpuşa, acoperit pînă în creştet de păşuni. se înalţă din noianul de măguri, răspîndindu-şi din vîrf picioarele ce par uriaşe contraforturi ajungite în toate direcţiile. În sfîrşit, către nord se zăresc primele obstacole înşirate pe creasta Pietrei Craiului, a cărei linie se ajungeşte pe aproape 20 km. Trasee de legătură spre: cabana Plaiul Foii pe la Ceardacul Stanciului (traseul 9.C); Creasta Sudică, cu legătura pentru refugiul Grind, cabana Plaiul Foii şi Creasta Nordică (traseul 8.C).

221

9.C. Şaua Funduri – Valea Urzicii – Ceardacul Stanciului – Curmătura Foii – cabana Plaiul Foii

Marcaj: triunghi albastru Timp: 4½–5 ore

De la stîlpul metalic aflat în Şaua Funduri, marcajul triunghi albastru ne conduce pe Creasta Sudică, spre nord, alternînd cu semnul punct roşu. Drumul începe cu un mic pasaj de căţărare peste cîţiva bolovani de piatră albă, înşiraţi pe linia crestei. Dupa circa 350 m ajungem în locul unde marcajul triunghi albastru se abate la stînga (spre vest), coborînd în Valea Urzicii. Punctul de ramificaţie (1950 m alt.) este semnalat cu stîlp indicator. Din acest loc se desprinde către nord, pe Creasta Sudică a Pietrei Craiului, marcajul cu punct roşu al traseului 8.C. Orientaţi către stînga, părăsim linia crestei şi coborîm o distanţă mai lungă pe un horn cu rocă friabilă şi panta înclinată. În continuare hăţaşul ne conduce în diagonală către dreapta, trecînd printr-un scoc pămîntos. Intervalul ia sfîrşit cu o săritoare ceva mai pronunţată şi traversare spre dreapta pînă în firul plin cu grohotiş al Vaii Urzicii. Zona larg deschisă este impresionantă şi sîntem tentaţi să zăbovim mai mult, atunci cînd vremea este frumoasă, pentru a fotografia ţancurile sau pereţii înălţaţi pretutindeni, ori pentru a admira caprele negre. La 1765 m alt. trecem prin dreptul unei mari movile de pietre, situată pe dreapta văii, care marchează intrarea pe Brîul Roşu, minunată

222

cingătoare ce străbate o bună parte a versantului vestic al Pietrei Craiului (traseul este descris la capitolul „Alpinism“). Din dreptul movilei menţionate coborîm prin grohotiş sau ocolim pe sub pereţii înveşmîntaţi cu vegetaţie o distanţă de 240 m, ajungînd în punctul Prepeleag (1710 m alt.), unde trebuie să coborîm prin căţărare un obstacol de 10–12 m. Avînd direcţia generală nord, începem coborîrea pe renumita potecă ce încinge pe la poale abruptul vestic al Pietrei Craiului, cunoscut sub numele de Marele Grohotiş. După circa 100 m de mers prin pădure, ieşim într-un loc mai deschis, din care se ramifică spre stînga, în coborîre, o potecă vînătorească nemarcată (semnalată de un stîlp metalic izolat). Acest drum, desfăşurat pe Plaiul Grănicerilor, conduce în circa 30 minute la Crucea Granicerului, unde întîlneste marcajul triunghi roşu, care, urmat în aval, trece pe la casa de vînătoare din Valea lui Ivan şi mai departe în satul Podul Dîmboviţei (traseul 5.A); acelaşi marcaj, urmat în amonte, sfîrşeşte la cabana Plaiul Foii (traseul 5). Reluînd traseul, începe o traversare lungă prin grohotişurile revărsate la poala masivului. Marcajul, destul de des, ne conduce printre jnepenişuri sau peste limbi de grohotiş, de unde putem privi către dreapta seninările dăltuite de ape pînă sus la Creasta Sudică. Prima vale prin dreptul căreia trecem este

223

Valea lui Ivan, uşor de identificat după turnul singuratic, ridicat pe firul ei, aproape de obîrşie. Urmează un interval împădurit şi apoi zona deschisă în care vedem marea arcadă de intrare în Ceardacul Stanciului. Turiştii obişnuiţi cu caţărarea pe stînci pot urca în incinta circulară a Ceardacului, escaladînd bolovanul de la intrare. În dreapta peretelui Ceardacului vedem Hornul din Ceardacul Stanciului (traseu alpin de gradul 2.B) care sfîrşeşte după 80–100 m, pe Brîul Roşu. În partea stîngă, după escaladarea unor obstacole de 6–8 m, observăm deschiderea unei guri de pesteră, continuată cu un aven. Revenind pe poteca marcată, ne continuăm drumul, ajungînd după circa 25 m la Peştera Stanciului; grota nu are concreţiuni, iar planşeul este presărat cu bolovani. Fără să-şi schimbe înfăţişarea, poteca ne conduce pe la baza Peretelui de la Ceardac, pe verticala căruia s-au stabilit cîteva trasee alpine dificile. După un ocol în urcuş pătrundem în zona Marelui Grohotiş (Horjul Mare), cea mai întinsă aglomerare de pietre din Piatra Craiului. De aici ne putem retrage, urmînd în coborîre traseul marcat cu semnul cruce albastră. El face legătura cu traseele ce conduc spre aşezările din valea Dîmboviţei sau la cabana Garofiţa Pietrei Craiului. Traversînd zona Marelui Grohotiş, privim în dreapta Peretele Piscul Rece, Muchia Roşie (în care se conturează grota „Moara Dracului“) şi, dincolo de muchie, Peretele Central. Înainte de a părăsi „marea de piatră“ pe care am traversat-o,

224

vedem scris numele locului unde ne aflăm: „Marele Grohotiş“. De aici, poteca ne conduce în coborîre, încingînd pe la bază vîrful Lancea sau Colţul Carugelor, turn înalt ce se detaşează din abruptul vestic al Pietrei Craiului. O limbă de grohotiş, revărsată pe firul primei văi întîlnite, ne atrage atenţia. Privind în sus, vedem numele ei scris cu vopsea pe perete: „Valea Padina Lăncii“. Pentru a o deosebi de vecina ei, drumeţii au numit-o firul principal. Obîrşia văii se află ceva mai sus, în Poiana Închisă, minunată grădină suspendată la mare înălţime. Urmînd hăţaşul, ajungem în firul secundar al Padinei Lăncii. Obîrşia acestei văi, aflată ceva mai jos decît prima, este închisă de peretele din Padina Lăncii, dispus în amfiteatru şi încins pe la bază de Brîul de Mijloc, altă cingătoare a masivului, care constituie un traseu mai greu, căutat mult de turiştii rutinaţi şi de alpinişti (traseul este descris la capitolul „Alpinism“). Pentru a nu pierde poteca marcată, din firul secundar al văii Padina Lăncii urcăm către dreapta pe un obstacol de 2–3 m, în aşa fel ca să ajungem la limita de sus a pădurii. De aici, poteca, tot mai vizibilă, traversează grohotişuri sau perdele de pădure, intersectînd firele de obîrşie ale văii Tămăşelului pînă la Umerii Pietrei Craiului, contrafort uriaş care domină Şaua Tămăşelului, aflată în faţa noastră. Din Şaua Tămăşelului către dreapta, coborînd pe sub Umerii Pietrei Craiului şi apoi

225

urcînd prin grohotişurile de la obîrşia văii Bîrsa Tămaşului, ajungem (conduşi de marcajul cu semnul bandă roşie, intercalat şi cu cruce roşie) în punctul „La Zăplaz“. Traseul, care se parcurge în circa 30 minute face legătura cu traseul l.A (spre refugiul Grind pe „La Lanţuri“) şi cu traseul l.B (spre refugiul Şpirlea şi cabana Plaiul Foii). Marcajul bandă roşie este aplicat şi în aval, spre nord-vest, peste Şaua Tămăşelului, şi în continuare, dincolo de vîrful Tămăşel (1644 m), de-a lungul culmii Tămaşului Mare, a cărei cumpănă formează iniţial creasta munţilor Făgăraş. De sub „umeri“ coborîm în diagonală către stînga şi, conduşi de marcajul triunghi albastru, părăsim Şaua Tămăşelulni, înaintînd printre pîlcurile de ienuperi spre perdeaua de pădure aflată în faţă. Intraţi în pădure, urmăm linia de cumpănă. În apropierea vîrfului Tămăşel, ne orientăm la stînga, coborînd pe spinarea Tămăşelului. Intervalul ia sfîrşit în zona poienită de pe culmea Tămăşelului, unde se ramifică doua trasee marcate: cel cu triunghi roşu, Drumul Grănicerilor, este dirijat către stînga, în coborîre, spre Valea lui Ivan (traseul 5.A); cel din lungul culmii Tămăşelului este nemarcat pînă sub stîna din Tămăşel, la ţarcul oilor. De la ţarc, în stînga, apare marcajul punct galben, spre cabana Garofiţa Pietrei Craiului, cu legătură la Podu Dîmboviţei. Descrierea acestui ultim traseu este redată la pag. 125.

226

De la răscrucea traseelor, orientîndu-ne către dreapta, părăsim culmea Tămăşelului şi, conduşi de marcajele triunghi albastru şi triunghi roşu, care ne vor însoţi pînă la cabana Plaiul Foii, pătrundem în zona de obîrşie a Văii Oţeţelei. În această porţiune, drumul se înscrie într-un ocol de-a coasta, trecînd prin dreptul Izvorului Oţeţelei, evitînd Curmătura Oţeţelei şi vîrful Capul Tămaşului, aflat deasupra noastră. După o coborîre mai accentuată, ajungem pe culmea Tămaşului Mare. Aici întîlnim, venind din dreapta, marcajul banda roşie, care face legătura cu traseul de creastă al munţilor Făgăraş, trecînd peste vîrfurile Tămaşul Mare şi ajungînd în Curmătura Lerescul Mic. Continuînd drumul pe culme, depăşim micile denivelări pînă în Curmătura Foii (1375 m), punct din care se desprinde catre sud-vest (stînga) traseul 21. A, marcat cu triunghi galben, pe valea Tamaşului Mare, şi marcajul bandă roşie, din lungul culmii Tămaşului Mare pînă în şaua Lerescul Mic, unde face legătura cu drumul de creastă al munţilor Făgăraş. Din Curmătura Foii părăsim culmea Tamaşului Mare, coborînd către dreapta pe versantul ei nordic, unde se conturează Plaiul Mare, picior de munte pe care iniţial înaintăm circa 300 m. Dintr-o poiană, întîlnită la sfîrşitul acestui interval, se desprinde către stînga, în urcuş, traseul 12 (marcaj bandă albastră) spre valea Dîmboviţei şi masivul Iezer-Păpuşa, pe la Dracsin. Din punctul de ramificaţie, poteca noastră

227

este însoţită şi de semnul bandă albastră. Panta înclinată şi serpentinele repezi ce urmează ne dau prilejul să coborîm susţinut; după circa o oră de la Curmătura Foii ajungem în capătul de jos al pădurii. Prin poiana care urmează, traversăm oblic către stînga pîna lîngă o pepinieră. Dincolo de aceasta ajungem pe malul drept al pîrîului Runcu, pe care-l urmăm pînă la confluenţa cu Bîrsa Tămaşului. Chiar din punctul de confluenţa se ramifică spre dreapta traseul 1. A (marcaj bandă roşie) spre refugiul Spirlea, „La Lanţuri“, refugiul Grind. Orientaţi către stînga, continuăm coborîrea de-a lungul văii Bîrsa Tămaşului şi, după circa 15 minute, ajungem la podul ce traversează Bîrsa Groşetului, construit nu departe de punctul de confluenţă cu Bîrsa Tămaşului. La circa 40 m distanţă, pe malul stîng al Bîrsei Mari, formată prin confluenţa celor două pîraie menţionate mai sus, întîlnim cabana Plaiul Foii, unde traseul nostru ia sfîrşit.

Traseele de legătură de la cabana Plaiul Foii sînt redate la traseul 1.

228

CABANA PLAIUL FOII – ZONA FOSTULUI REFUGIU DIANA

(şi traseul în sens invers)

10. Cabana Plaiul Foii – zona fostului refugiu Diana

Marcaj: triunghi galben Timp: 2½-3 ore De la cabana Plaiul Foii pînă în punctul de intrare pe traseul marcat cu triunghi galben sînt 1000 m. Călăuziţi la început de marcajul bandă roşie, coborîm în lungul şoselei spre Zărnesti. După distanţa amintită întîlnim un drum ramificat spre dreapta, semnalat şi de un stîlp indicator. El ne conduce, pe lîngă pepiniera silvică, în valea Padina lui Rîie. Dupã ce traversam valea, patrundem în poiana Padina Popii. Poiana, lipsita de stîlpi de marcaj, o strãbatem paralel cu valea adîncitã în dreapta, pînã sus la marginea padurii, unde întîlnim apa de pe Valea Ursilor, în lungul cãreia conduce marcajul nostru. La 1100 m alt. traversãm Valea Ursilor pentru ultima oarã, iar la 1.150 m alt. se aflã ultima posibilitate de aprovizionare cu apa. Ocolind în serpentine scurte sau urcînd pieptis prin desisul pãdurii, trecem prin locuri neobisnuit de sãlbatice. În portiunea superioarã, poteca urcã sustinut pe lîngã un perete punctat de grote mici, situate pe dreapta vãii, dincolo de care, prin jnepeni si ienuperi, se apropie de singuraticul colt de stîncã denumit Acul Dianei, aflat în raza poienii Curmatura Prãpãstiilor, unde era construit refugiul Diana.

229

Traseele de legãturã din acest punct sînt redate la pag. 75 (traseul 3). 10.A. Zona fostului refugiu Diana - cabana Plaiul Foii Marcaj: triunghi galben Timp: 2 ore Pornind catre sud-vest din poiana Curmatura Prãpãstiilor, unde era refugiul Diana, trecem la micã distantã pe lîngã un tanc de piatrã ridicat în dreapta, denumit Acul Dianei. Dincolo de el coborîm în lungul potecii, strãbãtînd ultimele jnepenisuri ce preced padurea. Pe un scoc, conturat pe lînga peretele înãltat în dreapta, coborîm panta înclinata care sfîrseste dupã circa 350 m diferentã dc nivel, socotiti de la fostul refugiu, în zona unde, pe Valea Ursilor, începe sa curga apa. In continuare, tot coborînd, depãsim portiuni noroioase, traversînd de cîteva ori si talvegul vãii. La circa 1 000 m alt. iesim definitiv din pãdure, unde putem considera coborîrea terminatã. De aici strabatem în diagonalã catre stînga poiana Padina Popii, coborînd paralel cu firul vãii adîncite în stînga. La capãtul acestui pasaj intrãm în talvegul vaii Padina lui Rîie. Condusi de semnele drumului, traversãm valea si patrundem într-o poianã unde silvicultorii au o pepinierã. Trecînd prin faţa ei, ajungem pe soseaua de pe Bîrsa Mare. Aceasta sosea, urmatã cãtre dreapta în aval, conduce la Zãrnesti, iar în amonte la cabana Plaiul Foii (aflatã la circa un kilometru). Traseele de legãturã de la cabana Plaiul

230

Foii sînt redate la pag. 59 (traseul 1).

CABANA PLAIUL FOII - PLAIUL RUNCULUI (MUCHIA ŢÂNŢÃRENILOR) -

VlRFUL TÃMASUL MARE 11. Cabana PlaiuI Foii - PlaiuI RuncuIui (Muchia Ţânţărenilor) - vîrfuI TâmasuI Mare Marcaj: bandã galbenã Timp: 2-2½ ore Foarte multi turisti îsi petrec concediul la cabana Plaiul Foii, de unde întreprind diferite excursii de scurtã duratã în masivul Piatra Craiului sau în imediata apropiere a acestuia. Printre drumurile usoare din regiune se numarã si cel desfasurat pe Plaiul Runcului, denumit de localnici si Muchia Tîntãrenilor.1 Pentru gãsirea primelor semne ale traseului, urmãm de la cabanã drumul care dupã 40-50 m traverseazã Bîrsa Grosetului peste podul din imediata apropiere a punctului de confluentã cu Bîrsa Tãmasului. Dincolo de pod urcãm pînã în curtea împrelmuitã a clãdirii lucratorilor forestieri. Dincolo de cladire intram într-o poiana pe care o traversãm cãtre dreapta. De la marginea pãdurii începe sa se vada pe copaci marcajul bandã galbenã. Urcusul, la început mai domol, apoi mai pronuntat, pãstreazã în gcneral linia de cumpãnã a plaiului care este acoperit cu padure. 1 Denumirea vine de la comuna Tîntãreni, care închiria locurile de de pe acest plai.

231

In stînga se contureazã ulucul adînc al pîrîului Runcu, iar în dreapta, fãrã s-o vedem, valea Bîrsa Grosctului. Fãra sa ne abatem prea mult de pe linia crestei, ajungem dupa circa 45 minute într-o zonã mai domoala, acoperitã cu padure bãtrînã. Aici rcapar semnele traseului, a cãror lipsã ne-a provocat putinã neliniste. Curînd iesim la gol în poiana ce îmbracã Plaiul Runcului pe toatã linia lui de cumpãna. Urcînd pe la liziera padurii, punctata cu frumoase exemplare de mestcacãn, ajungem în saua nu prea adîncã, denumita Saua Micã a Runcului. Depãsind denivelarea ei, continuãm urcusul, urmînd una din potecile adîncite pe linia crestei. Dupã circa 20 minute, socotite din Saua Micã a Runcului, ajungem la cota 1 585 m, realizînd 300 m diferenta de nivel, socotiti de la cabana Plaiul Foii. Fãrã sã avem altã perspectiva decît culmea împãduritã a Tãmasului Mare, ridicatã în faţa noastrã, înaintãm, identificînd marcajul dispus cînd si cînd pe cîte o lespede. Privind înapoi, putem distinge cu usurintã, jos în vale, pe firul Bîrsei Mari, casele din Gura Bîrsei lui Bucur sau saivanul din Vadul de Mijloc. In dreapta se înaltã abruptul Pietrei Craiului, brazdat adînc de firelc de obîrsic alc vãilor Cãlineţului, Ciorîngutei, Podurilor, Vlãduscãi ctc. Continuînd urcusul, ajungem la 1 625 m, unde cîteva izvoare, singurele din zonã, ne îndeamna la popas. Aproape de linia crestei, semncle sînt mai dese. Cîteva sãgeti figurate pe copaci ne aratã directia de mers cãtre

232

pãdurea de molid ce acoperã muntele. Intrati în pãdure, începem sã urcãm pe coastele ce apartin vîrfului Tamasul Mare. Prin vegetatia abundentã înaintãm cu greu, cãutînd hãtasul nãpãdit de ienuperi, arini si coacãzi. La 1686 m alt. identificãm o sãgeatã vopsitã cu galben pe un copac, care ne aratã directia cãtre stînga în urcus. Urmînd sensul indicat, ajungem dupã scurt timp pe vîrful Tãmasul Mare (1 735 m alt.). De aici se înfãtiseazã privirii o cuprinzãtoare panoramã cãtre valea Dîmbovitei si mai departe cãtre blocul masiv al Pãpusii, marginit în dreapta de primele culmi secundare ale Fãgãrasului. Peisajul cãtre Piatra Craiului este dominat de zona Marelui Grohotis, unde muchiile si peretii înãltati deasupra lui formeazã un zid continuu, prelungit dincolo de Ceardacul Stanciului. Pc vîrful Tãmasul Marc si în jurul lui gãsim vara zone mari acoperite cu tufe de afin si coacãz, iar cãtre sfîrsitul verii locurile adãpostesc numeroase colonii de ciuperci si burcti. Regiunea fiind foartc sãlbaticã, recomandãm coborîrea pe acelasi traseu. De-a lungul culmii Tãmasului Mare se desfãsoarã în ambele sensuri marcajul cu bandã rosie. El face legãtura între Piatra Craiului (Saua Tãmãselului, cãtre sud-est) si drumul de creastã al muntilor Fagaras (Saua Lcrcscul Mic, cãtre nord-vest).

233

CABANA PLAIUL FOII - VALEA DIMBOVITEI (cu legãturã pe la Dracsin

pentru masivul Iezer-Pãpuşa) (si traseul în sens invers)

12 Cabana Plaiul Foii - valea Dîmbovitei Marcaj: bandã albastra Timp: 3-4 ore De la cabana Plaiul Foii pînã în poienita de mici dimensiuni situatã pe Plaiul Mare (circa o orã de mers), parcursul fiind comun cu al traseului 9, consultãm descrierea acestuia pînã la semnalarea în text a ramificatiei. Continuînd drumul din poiana de rascruce a potecilor, nc orientãm jumatate catre dreapta si urcãm sustinut prin padure, ajungînd dupã scurtã vreme pe culmea Tamasului Mare. Urmãrind marcajul dispus mai rar, traversãm culmea pc versantul sud-vestic si, în coborîre oblicã spre dreapta, strãbatem o padure de molid. Pe acest interval întîlnim Plaiul Turcilor, picior de munte desprins din Tamasul Mare cãtre sud (în lungul acestuia coboara pînã în valea Dîmbovitei o potecã nemarcatã). Mai departe, drumul trece pe lîngã izvorul denumit ,,Sipotu1 din Plai", intrã din nou în pãdure si continuã, traversînd peste izvoarele Vaii Turcilor. Intcrvalul ia sfîrsit cam în dreptul vîrfului Tãmasul Mare, al cãrui crestet îl vedem ridicat în dreapta. Dcpãsind un picior de munte desprins din dreptul vîrfului amintit, pãtrundem în zona de obîrsie a Vãii lui Stanciu, unde se aflã si o stînã. Ultima portiune a

234

drumului pînã în valea Dîrribovitei urmeazã piciorul ridicat întrc Valea lui Stanciu si Valca Richitii, pe care coborîm, ajungînd dupã circa 40 minute pe drumul forcstier cc conduce în aval spre satul Podu Dîmbovitei (km 21,100). De aici, în continuare, marcajul cu bandã albastrã urmeazã valea Dîmbovitei în aval, apoi se abate la drcapta si urcã o vreme pe un drum forestier secundar, dupa care prindc piciorul muntelui Dracsin pînã în preajma vîrfului Pãpusa (2 391 m alt.). 12.A. Valea Dîmbovitei - cabana PlaiuI Foii Marcaj : Bandã albastrã Timp: 3- 4 ore Drumul turistic marcat cu banda albastrã, care vine din masivul Iezer-Pãpusa si ia sfîrsit la cabana Plaiul Foii, îl descriem sumar, începînd de la confluenta pîrîului Richitii cu valea Dîmbovitei (km 21,100 pe drumul forestier : satul Podu Dîmbovitci - Valea Vladului). Initial, poteca urmeazã culmea împaduritã ridicatã între pîrîuI Richitii (stînga) si Valea lui Stanciu (dreapta). Dupã circa o orã iesim la gol, foarte aproape de culmea Tamasului Mare. Creasta face legãtura între masivele Fagaras si Piatra Craiului. Fãrã sa ajungem pe culme, continuãm trascul nostru, desfasurat cãtre dreapta, pe versantul vestic al Tãmasului Mare, trecînd succesiv pe la izvoarele de obîrsie ale Pîrîului lui Stanciu si Izvorului Turcilor, depasind si culmile ridicate între vãile

235

amintite. Dincolo de Izvorul Turcilor traversam Plaiul Turcilor, urcînd apoi în diagonalã cãtre stînga pîna pe culmca Tãmasului Mare, a carui cumpanã o intersectam foarte aproape de punctul Curmãtura Foii. Pe versantuI opus (nord-estic), marcajul drumului nostru, dispus la un loc cu alte douã (triunghi rosu si albastru), de-a lungul Plaiului Marc, coboarã pînã în valea Bîrsa Tãmasului. Din acest punct, urmãrind în aval firul vaii, ajungem în circa 15 minute la cabana Plaiul Foii. Traseele de legaturã de la cabana Plaiul Foii sînt redate la(traseul 1).

CABANA PLAIUL FOII - RUDÃRI ŢA - SAUA LERESCUL MIC

(traseu de legãturã cãtre creasta muntilor Fãgãras) 13. Cabana Plaiul Foii - Rudãriţa - Saua Lerescul Mic Marcaj: Plaiul Foii - Rudarita, fãrã marcaj Rudãrita - Saua Lerescul Mic, cruce rosic Timp: 3½ ore Dacã vrem sã parcurgem drumul de creastã al muntilor Fagãras si sã ajungem în aceeasi zi la cabana Urlea, trebuie sã plecãm la drum în zorii zilci. Daeã parcurgem însã traseul numai pe portiunea descrisã, regula nu mai trebuie respectatã. De la cabana Plaiul Foii iesim în drumul forestier chiar la ramificatia de pe valea Bîrsa Tãmasului (stînga). Din acest loc, semnalat

236

si de un stîlp indicator, urmãm soseaua de pe Bîrsa Grosetului - 9 km. De la plecare, valea se afundã între culmile împãdurite pînã în crcstet, fãrã sa ne lase speranta unei privelisti a muntilor spre care ne îndreptam. În dreapta, cum urcãm, avem Muchia Gruiului Lung, iar la stînga, picioarele de muntc desprinse cãtre nord-est ale culmii Tamasului Mare, cc apartine muntilor Fagãras. Dintre punctele pe care le întîlnim pe aceasta distantã (Plaiul Foii - Rudãrita) mentionãm poiana Maicanu, unde sînt cîteva constructii locuitc de muncitori, si Rudãrita, punct forcstier, unde se aflã si un frumos canton silvic. In punctele citate mai sus, dar mai ales la Rudarita, putcm înnopta. În faţa punctului forestier Rudãrita, prin confluenta pîraielor Izvorul Lerescu (local Rudãrita) si Cenusa, ia nastere Bîrsa Grosctului. Pe firul vãii Lercscu si pe piciorul ce o desparte de valca Ccnusa, denumit Vãcãria Mica, se desprinde cîte un traseu turistic marcat. Cel dc pe Vãcãria Micã are semnul punct rosu si face jonctiunea cu drumul dc creastã al muntilor Fãgãras în Saua Comisului. Cel de al doilea este marcat cu cruce rosie si urmeazã drumul forestier de pe malul pîrîului Izvorul I.erescu, aflat în stînga. Pe un stîlp indicator citim indicatia: Lerescu - Comis - Brãtila - Ludisor - cabana Urlea: 11 ore. Pornind pe acest itinerar, marcajul cruce rosie nu apare initial. Vom urma însã cu încredere soseaua si ceva mai sus îl identificãm dispus pe

237

copaci. Dupã circa 45 minute, în care timp am urcat de la Rudãrita lOOm diferentã de nivel, ajungem într-un punct unde Izvorul Lerescu primeste pe dreapta (stînga drumului nostru) un afluent. Din acest loc (1 150 m alt.) pãrãsim soseaua, abãtîndu-ne catre stînga, pe coastele ce sfîrsesc în Saua Lercscul Mic, unde gãsim alte indicatii pcntru drumul de creastã al muntilor Fãgãras. Descrierea drumului de creastã în continuare o gãsim în ghidul turistic al muntilor Fãgãras. Pînã la cabana Urlea întîlnim pe traseu refugiul Berevoescu (24 de locuri) si refugiul dc la Curmãtura Zîrnei (8 locuri); se doarme în conditii de bivuac.

CABANA CURMÃTURA - PADINILE FRUMOASE - CREASTA NORDICÃ Â

PIETREI CRAIULUI (zona refugiului de la Vîrful Ascutit) (si traseul

în sens invers) 14. Cabana Curmătura - Padinile Frumoase - Creasta Nordicã Marcaj: triunghi albastru Timp: 2 ore Pe acest traseu, drumetii ajung pe Creasta Nordica a Pietrei Craiului repede si usor, evitînd vîrful Turnul si o portiune din CreastaNordicã, pînã în saua ce precede spre nord urcusul pe Vîrful Ascutit. Folo-sind varianta aceasta, efortul este mult mai redus, dar se pierd imaginile neasemuit de frumoase deschise privirii spre versantul nord-

238

vestic. De la cabana Curmãtura, drumul se îndreaptã cãtre vest, trecînd pe lîngã dependintele cabanei, si ajunge dupã circa 40 m într-un punct marcat cu un stîlp pe a cãrui sãgeatã se dau indicatii asupra traseului 3.E (marcat cu banda albastrã) spre Saua Padinei Închise. Continuînd coborîrea spre stînga, ajungem dupã scurtã distantã la altã rãscruce de drumuri: cãtre stînga se continuã traseele 3.C, 15 si 16, iar cãtre dreapta, urcînd în diagonalã, drumul nostru (marcat cu triunghi albastru). Initial, poteca ne conduce astfel 50-60 m, dupã carc traverseazã unul din pîraiele de obîrsic ale vãii Curmãturii, punct din care drumul se contureazã mai bine, urcînd de-a coasta prin pãdure, traversînd pe un parcurs de circa 300 m si cîteva vîicele, afluenti ai vãii Curmãlurii. La sfîrsitul intervaluluî ne orientãm catre dreapta sî urcãm în lungul unui vîlcel pe care, dupa scurtã vreme, îl pãrãsim, orientîndu-ne catre stînga spre pãdure. Urmeazã cîteva serpentine pe la umbra molizilor înalti si apoi iesim la gol într-un luminis unde întîlnim si stîlpul indicator cu explicatii asupra traseului nostru. Din acest loc, poteca ne conduce cãtre nord-vest, traversînd patru vîlcele. Între ele, de regulã, întîlnim cîte o perdea de padure. Dincolo de aceasta intrãm în zona Padinilor Frumoase, covor matãsos si verde întins pe coastele muntelui pînã la mare distanta. Cãlãuziti de directia stîlpilor de marcaj, jalonati prin poieni, traversãm Padinile Frumoase pînã în albia unui vîlcel plin cu grohotis, afluent al vaii

239

Martoiului, în lungul caruia panta este mai pronuntata. Pe aceastã distantã, peisajul se schimbã. În locul pãdurii si al poienilor apar colti de stîncã izolati, creste ascutite si pereti de mica înaltime; printrc ei se adîncesc hornuri si vîlcele care spînzurã pc vcrticalã, invitînd pe cei initiati sã se masoare cu ele. Urcînd prin grohotisul vîlcelului, ajungem dupa o scurtã distantã într-un punct dc unde ne abatem catre stînga, pe un jgheab pietros a carui depãsire ne obligã sã executãm o cãţãrare elementarã. Dupã 30- 40 m, el sfîrseste, poteca continuîndu-se în lungul unui picior înierbat si presarat cu întinse cîmpuri de smirdar. Pîna la creastã, drumul nu-si schimba înfatisarea. Întîlnim pe aceasta distanta, la anumite intervale, stîlpi de directie si sagcti indicatoare, care precizeazã timpul de mers, atît spre cabanã (în aval), cît si spre refugiu (în amonte). Traseul ia sfîrsit pe Creasta Nordicã a Pietrei Craiului, în apropierea refugiului de la Vîrful Ascutit, a carui constructie o putem vedea la circa 30 m în dreapta. Traseele de legãturã din acest punct sînt redate la pag. 113 (traseul 8). 14.A. Creasta Nordicã a Pietrei CraiuIui - Padinile Frumoase - cabana Curmătura Marcaj: triunghi albastru Timp: l½ orã Traseul se desfãsoarã pe versantul estic al Pietrei Craiului numai în coborîre, strãbatînd la început o zonã înclinata, dupã care, mai mult în

240

diagonalã, trece cînd prin poieni smãltuite cu flori, cînd prin fîsii de pãdure ori vîlcele cu grohotisuri miscãtoare. Este recomandat drumetilor intarziati pe creastã sau obositi, fiind unul dintre cele mai directe trasee care conduc la cabana Curmãtura. De la stîlpul indicator, aflat pe linia crestei, poteca se desprinde cãtre est în lungul unei muchii înierbate. Cîtiva stîlpi de marcaj usureazã orientarea. Ceva mai jos, parcursul pãrãseste muchia, orientîndu-se cãtre stînga, într-un scoc înclinat, unde coborîrea este ceva mai dificilã. Dupã circa 40 m, scocul ia sfîrsit, drumul continuînd prin grohotisul revãrsat de-a lungul unui vîlcel afluent al vãii Martoiului. La capatul acestuia, traseul, marcat în punctul unde schimbã directia si cu un stîlp indicator, ne conduce la stînga, traversînd de-a coasta si în coborîre poienile Padinile Frumoase, care se întind pe o bunã parte a versantului rãsãritean. În continuare, traversãm la diferite intervale patru vîlcele de torent, apartinînd în ordine, douã cîte douã, vãilor Cheii si Curmãturii. In coborîre avem tot timpul în faţã Turnul, cel mai nordic vîrf al crestei Pietrei Craiului, si Piatra Mica, despãrtite de Curmãtura Pietrei Craiului, sa adîncitã între acesti doi colosi de calcare. În ultimul plan (catre dreapta), peste culoarul Branului, vedem blocul masiv al Bucegilor, flancat în stînga de Piatra Mare, Gîrbova si Postãvaru. În apropierea cabanei, poteca strãbate o zonã cu molidis, intersectînd pe parcurs si un pîrîu. În final întîlnim marcajele cu

241

bandã albastrã (traseul 3. C), triunghi rosu (traseul 15) si triunghi galben (traseul 16), care în aval conduc la diferite obiective. Aceleasi semne, la care se adaugã si cel al drumului nostru, conduc la cabana Curmãtura, situatã în amonte, la circa 150 m distanta. Traseele de legãturã de la cabana Curmãtura sînt redate la (traseul 2).

CABANA CURMÃTURA - PISCUL MARTOIU - ,,LA TABLE" - POIANA

GRINDULUI - CURMÃTURA GROAPELOR - SATUL SIRNEA

(si traseul în sens invers) 15. Cabana Curmãtura - Piscul Mărtoiu - ,,La Table" Marcaj: triunghi rosu Timp: 3 ore Zona de pãdure care încinge versantul estic al Pietrei Craiului între cabana Curmatura si poiana Vlãdusca, unde se aflã punctul ,,La Table", este strabãtutã de poteca marcatã cu triunghi rosu, singura din aceastã parte care face legãtura pentru drumurile ce pornesc spre refugiul Grind, cabana Brusturet, satul Ciocanu si satul Sirnea. Desfãsurat de-a lungul unor locuri sãlbatice, presãrate cînd cu zone împãdurite, cînd cu goluri întinse de pãsune, unde ochiul poate cuprinde întreaga regiune, pîna departe spre culmile masive ale Leaotei sau ale Bucegilor, traseul nu este dificil. Diferentele de nivel nu prea mari, ce

242

trebuie urcate dintr-o vale în alta, trecînd peste picioarele de munte desprinse din masiv spre est, sînt de regulã tot atîtea prilejuri de a schimba decorul montan, perdelele de pãdure si culmile avînd rolul unor uriase cortine. De la cabana Curmatura pornim cãtre dreapta (vest), lãsînd în urma noastra dependintele cabanei si apoi ramificatia catre dreapta a traseului 3. E. Din acest loc coborîm si, la iesirea din padure, în zona cu molidis, se ramificã spre dreapta traseul 14, marcat cu triunghi albastru. Drumul nostru, dirijat cãtre stînga, în aval, se contureazã de-a lungul vãii Curmãturii. Dupã circa 400 m de mers în acest fel, pãrãsim valea cãtre dreapta, prin pãdure, identificînd pe copaci si marcajele bandã albastrã si triunghi galben. Curînd ajungem la stîna din Curmãtura, din a cãrei poianã se ramificã la stînga traseul 3. C (marcaj bandã albastrã) spre Zarnesti prin Prãpãstii. Ramificatia este semnalatã de un stîlp indicator. Continuînd drumul nostru în directia arãtatã de una din sãgeti, strãbatcm în diagonalã cãtre dreapta poiana Curmãtura, dincolo de care intrãm în bazinul care apartine vãii Cheii. Poteca bine conturatã coboarã prin padure, traversînd la diferite intervale albiile cîtorva pîraie, adîncite pe coasta muntelui. De regulã, trecerea dintr-o vale în alta se face traversînd cãtre dreapta. Intervalul ia sfîrsit într-o zonã unde poteca a fost poditã cu bîrne, loc ce trebuie retinut, el marcînd punctul de traversare peste pîrîul Coltului Scris. Din gura acestei vãi, daca privim în sus, deosebim

243

stînca singuraticã a Coltului Scris, înãltata deasupra viguroasei pãduri de molid plantatã cu cîtiva ani în urmã. La micã distantã intersectãm pîrîul Ciocracul. De aici, ne angajãm într-un urcus sustinut printr-o padure tînãrã de foioase, crescutã pîna sus pe culmea denumitã Piscul Brusturetului. De pe culme coborîm pe versantul opus, cãlãuziti de cîtiva stîlpi de marcaj dispusi în lungul unui luminis: jos, în vale, trecem pe la confluenta a douã pîraie, între care unul este Cheia din Curmãtura. La micã distantã de confluentã, ajungem în poiana Martoiu, unde sînt cîteva case locuite temporar. Din dreptul casei aflate în stînga drumului nostru se ramificã în urcus traseul 16 (marcat cu triunghi galben) spre satul Pestera. Aici întîlnim drumul forestier care nu demult s-a prelungit din Prapãstii pe valea Cheii (local Brusturetului). El strabate poiana Martoiu si mai urcã o vreme pe valea Mãrtoiului, avînd parcurs comun cu traseul nostru. Condusi de marcajul triunghi rosu de-a lungul drumului forestier, trecem printre casele mentionate, continuînd urcusul pe firuI vaii Mãrtoiului. Dupa 15 minute de mers, parasim valea si urmãm în urcus poteca spre stînga, prin molidisul crescut pe coastele repezi ale piciorului Mãrtoiuiui. De pe culmea Mãrtoiului putem privi înapoi, spre cabana Curmatura si Piatra Mica, de unde venim, sau în stînga, cãtre Mãgurile Branului, dincolo de care se înaltã Postãvaru, Gîrbova, Piatra Mare, Bucegii si Leaota. Locul,

244

deosebit de frumos, este punctat în stînga de baliza montatã pe vîrful Mãrtoiu, iar în dreapta de ruina stînei Mãrtoiu, parãsitã si pãrãginitã de vreme. Deasupra se înaltã creasta Pietrei Craiului, preccdatã de pãsunile Padinilor Frumoase. De pe culme coborîm pe un drum priporos, pãtrunzînd în bazinul vãii Vlãdusca. Primul pîrîu, afluent fãra importanta, nu are nimic deosebit, dar al doilea, la care ajungem dupã un mic urcus, ne retine privirea. Firul subtire de apa, prelins peste 3-4 trepte de piatra, formeazã mici cascade. Primãvara sau dupa ploi torentiale, valea vuieste de zgomotul apelor ce se prãvãlesc într-o succesiune de cascade impresionante. Reintrati în pãdure, strãbatem coastele denumite Dosul Vlaicului, unde poteca este largã si bãtãtoritã, semn cã ne apropiem cle stîna Vlãdusca, aflatã foarte aproape în dreapta drumului. O suvitã de apã, prinsã uneori în cãuc de lemn (Padina Baiului), cîteva pîlcuri de molizi si locurile domolite prin care înaintãm preced intrarea în poiana Vladusca. În portiunea centralã a poienii trecem prin punctul din care se ramifica spre stînga traseul 4. C (marcaj cruce rosie) pînã în Zarnesti. Din acest loc, semnalat si cu stîIp indicator, semnul drumului nostru, alternînd în amonte cu marcajul cruce rosie, ne conduce prin golurile ce apartin poienii Vlãdusca. Pe parcurs întîlnim cîteva pîraie cu apã, între care si Sistoaca Baciului, cu debitul mai mare, care trece prin dreptul celei de-a doua stîne din poiana Vlãdusca.

245

La cîteva sute de metri distanta de apa pîrîului, ajungem la capãtul de sus (sudic) al poienii Vlãdusca. Drumul ia sfîrsit în punctul "La Table", situat chiar pe cumpãna principalã a Carpatilor, la circa 1415 m alt. Traseele de legãtura din punctul ,,La Table" sînt redate la (traseul 4). 15.A. ,,La Table" - Poiana Grindului - Curmãtura Groapelor - satul Sirnea. Marcaj: triunghi rosu Timp: 1½-2 ore Din poiana Vlãdusca, punctul ,,La Table", marcajul cu triunghi rosu are parcurs comun pe anumite distante cu alte patru marcaje: banda, cruce si triunghi albastru si banda rosie. La început semnele ne conduc prin poieni mlastinoase. Dupã circa 300 m ajungem la Sipotul Vlãdusca, punct din care se desprinde cãtre dreapta marcajul traseului 1. B, spre refugiul Grind. Fãrã sã-si schimbe înfãtisarea prea mult, traseul nostru continuã prin raristi si ajunge în scurtã vreme în Poiana Grindului. De aici, marcajele drumurilor se despart: jumãtate la dreapta, marcajele traseelor 6. B si 9. B; la stînga, traseul nostru, traseul 7. A si marcajul cu semnul cruce galbenã spre cabana Brusturet, descris în sens invers la pag. 101 (text îngropat la traseul 6). Asadar, orientati la stînga prin pãdure, coborîm si dupã circa 5 minute întîlnim drumul forestier din Valea Seacã a Pietrelor. Pe

246

desfãsurarca lui cãtre dreapta, în aval, ajungem dupã circa 20 minute la un canton. Din dreptul cantonului, traseul spre cabana Brusturet, marcat cu cruce galbena, urmeaza drumul forestier de pc Valea Seacã a Pietrelor. Traseul nostru si traseul 7. A traverseazã Valea Seacã a Pietrelor catre stînga, desfasurîndu-se în continuare în urcus pe un drum forestier secundar. Zona strãbãtutã cste acoperitã de o pãdure tînãrã pînã în Curmãtura Groapelor, unde stîlpul indicator semnaleazã ramificatia traseului 7. A, cãtre dreapta. Din Curmãtura Groapelor, traseul nostru intrã într-o pãdure de fagi scrijeliti de vînt si dupã un parcurs scurt iese la gol. Ultima portiune, numai în coborîre, urmeazã drumul local pînã în satuI Sirnea, punctul ,,Gura Ulitei", numit si ,,Nãstãsoi". Punctul de cazare si statia I.T.A. pentru Brasov se aflã la 2 km. 15.B Satul Sirnea - Curmãtura Groapelor - Poiana Grindului - ,,La Table" Marcaj: triunghi rosu Timp: 2 ore In satul Sirnea se poate ajunge cu autobuzele I.T.A. care circula de la Brasov (vezi "Cai de acces"). Cazarea drumetilor la casele locuitorilor se face de catre autoritãti. Statia terminus a autobuzului este situatã în capãtul de sus al satului, la ,,Gura Ulitei", punct denumit si ,,Nãstãsoi". De la "Gura Ulitei" cãtre stînga se contureazã un drum local. El strãbate în diagonalã o zonã de pasune si

247

ajunge în final pe o culme împaduritã. Orientati usor cãtre dreapta, ajungem dupã circa 400 m prin pãdure în Curmãtura Groapelor, unde întîlnim marcajul traseului 7. Locul este semnalat si de un stîlp cu sãgeatã indicatoare. Din Curmãtura Groapelor pînã în punctul ,,La Table", traseul nostru are parcurs comun cu traseul 7. Prima portiune, desfãsuratã printr-o zonã acoperitã cu padure tînara, o parcurgem în coborîre pe drumul forestier secundar pînã în Valea Seacã a Pietrelor. Aici, în dreptul unui canton, face jonctiunea cu drumul forestier de pe Valea Seacã a Pietrelor, în lungul cãruia s-a realizat de la cabana Brusturet marcajul cu semnul cruce galbenã, descris la pag. 101. De la canton (stîlp indicator) ne orientãm la dreapta si urcam pe drumul forestier. Timp de 20 minute urmãm Valea Seacã a Pietrelor, apoi ne orientam la stînga si dupã 5 minute iesim din pãdure în Poiana Grindului, nu departe de stîna cu acelasi nume. Aici se terminã marcajul cruce galbenã. Locul este semnalat de stîlpi cu sãgeatã si de o tablã cu text pentru toate traseele ce se ramificã în poianã.

Trasee de legãturã spre: cabana Brusturet pe la stîna din Funduri (traseul 6. B); cabana Plaiul Foii prin Saua Funduri (traseul 9. B).

Continuînd traseul nostru, urcãm prin raristi, însotiti si de marcajele bandã si triunghi albastru. Poteca ocoleste stîna din Grind, lãsînd-o în stînga, apoi lasã tot în stînga o ramificatie a traseului 6. A spre refugiul Grind si rãzbeste la Sipotul Vlãdusca

248

(apã de izvor; ramificatie pentru traseul 1. B spre refugiul Grind si cabana Plaiul Foii). Ultimii 300 m îi parcurgem tot prin raristi, ajungînd în punctul “La Table" (capãtul de sus al poienii Vladusca).

Traseele de legãturã din acest loc sînt redate la traseul 4.

15.C. ,,La Table" - piscuI Mărtoiu - cabana Curmătura

Marcaj: triunghi rosu Timp: 3 ore Pentru drumetii care vin de la Sirnea,

refugiul Grind, Saua Funduri sau comuna Dîmbovicioara, singurul drum direct cãtre cabana Curmãtura este descris în rîndurile ce urmeazã. El începe dîntr-un loc unde se adunã maloritatea traseelor marcate pe versantul estic al Pietrei Craiului, denumit ,,La Table", situat în capãtul de sus (sudic) al poienii Vlãdusca, la 1415 m alt. Locul este semnalat de un stîlp de marcaj cu tablã expIicativã asupra traseelor ramificate. Intrebuintãm denumirea de poiana Vlãdusca într-un sens mai larg, în hotarele ei incluzînd si numeroasele poieni mai mici ce se succed, despãrtite de pãdure, între poiana propriu-zisã, unde sînt stînele si locul de întîlnire a marcajelor. De la rãscrucea mentionatã mai sus, ne orientãm cãtre nord-est, condusi de marcajele triunghi rosu si cruce rosie, semne care au parcurs comun pe o micã distantã. Ele ne duc prin mai multe goluri de pãsune, traversate de pîraie. Dupã circa 350 m

249

ajungem în dreptul stînei noi din Vlãdusca, care esta situatã în stînga drumului. Dincolo de aceasta traversãm pîrîul Sistoaca Baciului, lãsãm în dreapta o ramificatie nemarcatã spre stîna din Joaca si, ceva mai jos, întîlnim stîlpul indicator. Din dreptul acestuia se ramificã spre dreapta drumul marcat cu cruce rosie spre Zãrnesti, prin Prãpãstii si valea Rîului (traseul 4. C). Condusi de semnul triunghi rosu, traversãm poiana Vlãdusca, trecînd prin dreptul stînei vechi care-i poartã numele. Un alt pîrîu - Padina Baiului - ne taie calea ceva mai jos, la intrarea în pãdure, unde poteca se lãteste. Pãstrînd directia generalã nord-est, traversãm Dosul Vlaicului, descriind un ocol de la stînga la dreapta pe sub coastele acoperitc de pãdure, intersectînd si cîteva pîraie. Intervalul ia sfîrsit într-o zonã cu molidis, în mijlocul cãreia curge un pîrîu, afluent al Vlãduscai. În amonte, el se prelinge peste cîteva trepte de piatrã. Dupã ploi sau primãvara, la topirea zãpezilor, apa acestuia formeazã cascade, oferind un spectacol impresionant. In continuare mai traversãm un fir al Vlãduscãi, dupã care urcum pînã pe culmea acoperitã cu pãsune a piscului Mãrtoiu, unde facem un popas pentru a privi peisajul înconjurator. În faţã vedem vîrful Turnul, marcat pe crestet de un stîIp metalic; mai la dreapta, despãrtita de saua adînca a Curmãturii, se înalta Piatra Mica. Reluînd drumul, lãsãm în stînga stîna MãrtoiuIui, pãrãsitã si pãrãginitã, si, coborînd sustinut, ajungem în albia vãii Martoiu, în lungul

250

cãreia s-a realizat un drum forestier. Coborînd pe acest drum, întîlnim cnrînd poiana Mãrtoiu (case parãsite, izvor). Din poiana Martoiu sc ramificã, jumãtate la dreapta, drumul Forestier amintit, iar cãtre dreapta traseul 16 (marcaj triunghi galben) spre satul Pestera. De la casele mentionate, semnul nostru alterneazã în continuare cu semnul triunghi galben. La început, poteca se orienteazã usor cãtre stînga. În aceasta zonã, pe o distantã micã, intrãm în pãdure. La intervale scurte lãsãm în stînga o ramificatie nemarcatã, traversãm pîrîul Cheia din Curmãtura si din nou lãsãm în stînga o ramificatie nemarcatã. Un stîlp metalic, dispus chiar la a doua ramificatie, aratã locul de unde începem urcusul pentru traversarea Piscului Brusturet. Dupã coborîrea pe celãlalt versant al piscului, intersectãm la micã distantã pîraiele Ciocracul si Coltul Scris.

Din dreptul ultimului pîrîu, drumul nostru, podit pe o micã distantã cu bîrne, urcã, traversînd, prin abateri catre dreapta, cîteva vîlcele. Intervalul ia sfîrsit în poiana Curmãtura, în cuprinsul cãreia vedem stîna din Curmatura. Chiar lîngã ea stîlpul indicator semnaleazã ramificatia traseului 3. C spre Zãrnesti. De la stînã coborîm prin pãdure în valea Curmãturii, apoi urcãm pe firul ei pîna întîlnim, ramificat spre stînga, traseul 14 (marcaj triunghi albastru). In continuare urmãm poteca spre dreapta si, dupã un parcurs scurt, iesim la gol lînga dependintele cabanei Curmãtura, unde marcajul ia sfîrsit.

251

Traseele de legãturã de la cabana Curmãtura sînt redate la (traseul 2). CABANA CURMÃTURA - SATUL PESTERA

16. Cabana Curmãtura - satul Pestera Marcaj: triunghi galben Timp: 3½ ore Acest drum strãbate trei sectoare diferite:

primul tine de la cabana Curmãtura pînã în valea Cheii, traversînd picioarele de munte ce pornesc din versantul estic al Pietrei Craiului, oferindu-ne de pe culmile lor peisaje variate spre coltii si stîncile albe ale abruptului; al doilea sector începe din valea Cheii si traverseazã culmea Mãrtoiului, prin pãdure, în valea Vlãdusca. Din acest loc se desfãsoarã cel de al treilea sector, unde drumul se afundã pe coastele împãdurite si sãlbatice ale muntelui Toanches, pe care-1 traverseazã, coborînd apoi prin Padina Priporului în satul Pestera. Îl recomandãm ca drum de întoarcere de la cabana Curmãtura la Zãrnesti, folosind în acest scop, începînd din satul Pestera, si descrierea traseului 4, de la semnalarea în text a ramificatiei. Pornind de la cabana Curmãtura cãtre vest, trecem pe lîngã depen-dintele cabanei, lãsãm în dreapta ramificatia traseului 3.E si, coborînd pe potecã, ajungem în marginea de sus a unei portiuni acoperitã cu molidis. Din acest loc, unde se ramificã spre dreapta si de-a coasta traseul 14, coborîm în lungul vãii Curmãturii, conturatã în faţa noastrã. Dupã

252

cîteva sute de metri, pãrãsim valea, orientîndu-ne la dreapta. Traversînd în aceastã directie cîteva pîraie, ajungem în dreptul stînei din Curmãtura. Din cuprinsul poienii unde se aflã stîna, se desprinde la stînga traseul 3. C, marcat cu bandã albastrã. Locul este semnalat de un stîlp indicator.

Cã1ãuziti de stîlpii de marcaj cãtre dreapta, traversãm în urcus usor poiana Curmatura. La sfîrsitul intervalului intrãm în pãdure, intersectînd în coborîre un vîlcel cu apã. Vîlcelul unnãtor este pîrîul Coltului Scris. În lungul lui coborîm o distantã mai mare, fãrã sã avem o perspectivã asupra regiunii. Din dreptul unui pasaj, care a fost podit cu bîrne, vedem în amonte Coltul Scris. Imediat intersectam pîrîul Ciocracul, iar apoi, angajati într-un urcus accentuat, ajungem pe Piscul Brusturetului. De pe culmea Piscului BrusturetuIui coborîm în valea Cheia din Curmãtura. La micã distanta, dupã traversarea vãii, intram în poiana Martoiu, în cuprinsul cãreia sînt si cîteva case din bîrne. Aici, cele douã semne, triunghi rosu si triunghi galben, se despart, primul condu-cînd în poiana Vladusca, punctul ,,La Table" (traseul 15). Traseul nostru, dupã ce lasã în aval drumul forestier spre Zãrnesti prin Prãpãstii, se orienteazã spre stînga, lãsînd casele din poianã în dreapta. Cãutati cu atentie marcajul!

Initial urcam prin pãdurea de molid asternutã pe coastele culmii Mãrtoiu, condusi de marcaj în lungul unei poteci care seamãnã cu o alee de parc. De pe linia de cumpãnã a culmii,

253

coborîm în valea Vlãdusca, unde intersectãm traseul marcat cu cruce rosie, care în aval conduce spre Zãrnesti prin valea Vlãdusca (traseul 4. C), iar în amonte prin poiana Vlãdusca în punctul ,,La Table" (traseul 4). În apropierea locului de intersectare a drumurilor marcate, V1adusca primeste pe dreapta un afluent venit din pãdurile Toanchesului. Continuînd drumul nostru, urcãm circa 30 m pe lîngã pîrîu, apoi îl pãrãsim orientîndu-ne cãtre stînga, pe coastele împãdurite ale muntelui poros si ros de ape. Marcajul pãrãseste uneori drumul, obligîndu-ne sa urcãm direct prin pãdurea putin umblatã, rãmînîndu-ne cãlãuzã numai semnele. Aproape de creasta, peisalul devine mai frumos; în locul pãdurii de fag apare molidul, ici-colo se vãd poienite, iar prin cîte o rariste ne apar în depãrtari Bucegii.

La 1 485 m alt. iesim din pãdure pe linia de cumpãnã a muntelui, în saua Priporului, adîncitã între vîrfurile Pripor în dreapta si Tzîlfii în stînga. Coborînd pe versantul opus, de-a lungul Padinei Priporului, revãrsatã din acest punct pe toatã faţa muntelui pîna în apropierea satului Pestera, identificãm cînd si cînd marcajul drumului. La limita de jos a poienii, unde semnele sînt foarte rare, renuntãm sã le mai cãutãm si, urmînd unul din numeroasele hãtase, ajungem în circa 15 minute la bariera de intrare în satul Pestera, foarte aproape de casa Folea, unde întîlnim marcajul cruce rosie (traseul 4. A). Acesta, urmat în coborîre pe ,,La Poduri", ne conduce la Zãrnesti

254

prin valea Rîu-lui, iar cãtre dreapta în punctul ,,La Table". Din punctul Folea avem o privire cuprinzãtoare spre satele rãspîndite pe Magurile Branului, precum si asupra masivului Bucegi. Adãugãm cã de la bariera satului, unde marcajul drumului nostru ia sfîrsit, coboarã prin satul Pestera, pe drumul local pînã la Bran, traseul marcat tot cu cruce rosie.

CABANA CURMÃTURA - SAUA CRAPÃTURII - PIATRA MICÃ - POIANA

ZÃNOAGA - CABANA CURMATURA (traseu în circuit)

17. Cabana Curmâtura - Saua Crâpãturii

- Piatra Micã - poiana Zãnoaga - cabana Curmâtura

Marcaje succesive: cabana Curmãtura - Piatra Micã - poiana Zanoaga (punct albastru); poiana Zanoaga - cabana Curmãtura (bandã galbena)

Timp: 2l/z-3 ore Muntele Piatra Micã este situat în

extremitatea nord-esticã a masi-vului Piatra Craiului, fiind delimitat de Curmãtura Pietrei Craiului si de cele douã vãi ajungite pe axul de simetrie a acesteia - valea Crãpãturii la nord si un fir secundar al vãii Curmãturii la sud. Din punct de vedere turistic, Piatra Micã, desi anonimã, adãpos-teste în cuprinsul ei cîteva zone strabãtute de trasee turistice a cãror frumusete este pe nedrept

255

atribuitã Pietrei Craiului. Dintre traseele mar-cate mentionãm drumul prin Prapãstii, desfãsurat printre muntele Toanches si Piatra Micã, drumul spre cabana Curmãtura prin poiana Zãnoaga, iar din cele alpine, traseele de pe dreapta vãii Crãpãturii cu Acul Crãpãturii, precum si acelea stabilite de alpinistii din Zãrnesti în Prapãstiî. Singurul traseu turistic care strabate în lung creasta muntii Piatra Micã începe de la cabana Curmãtura. De la cabana Curmãtura urmãm poteca spre Zãrnesti circa 10 m, dupã care întîlnim stîlpul metalic cu explicatii pentru traseele marcate din regiune, între care si al nostru. Din dreptul stîlpului ne orientãm la stînga, urcînd prin poieni spre pãdurea aflatã foarte aproape. Mergînd prin padure, ajungem dupã circa 20 minute în golul crestei, în Saua Crãpãturii. Aici, cele douã marcaje (punct rosu si bandã galbena), care s-au succedat cu al nostru, se despart, primul ctmducînd la stÎnga spre creasta Pietrei Craiului (traseul 8), iar al doilea trecînd creasta 'si conti-nuînd pe valea Crapãturii spre Zarnesti (traseul 2.A). Pe stîlpul indicator din Saua Crãpãturii, traseuI nostru este semnalat astfel: spre Piatra Micã – 1½ ora. Orientati catre dreapta (S-SE), urcãm pe sub linia crestei catre grohotisurile vizibile, revãrsate de pe coasta muntelui. La ele ajungem dupã ce o vreme am mers prin pãdure sau prin rarisii. Pe mãsurã ce urcam, zarea se deschide, lãsînd privirea sã cerceteze întreaga regiune. În vale vedem cabana Curmãtura, pierdutã în imensitatea muntilor din

256

jur. Aval de cabanã se adînceste valea Curmãturii, cu firele ramificate atît pe versantul estic al Pietrei Craiului, cît si pe cel sudic al Pietrei Mici. Reluînd drumul, urcãm în lungul potecii dispuse în serpentine, schimbînd odatã cu directia de mers si perspectiva peisajului. Astfel, privind spre ulucul adînc al Crãpãturii (cãtre stînga), unde Acul Crãpãturii se evidentiazã perfect, identificãm, dincolo de vale, sãlbaticia locurilor de pe versantul nordic al Pietrei Craiului, strãbatut de numeroase padini. Dupã circa 15 minute, socotite din Saua Crãpãturii, ajungem într-un loc mai expus, unde ne cãtãrãm, folosind pentru sprijin si un cablu montat special. Dincolo de acesta, traseul marcat cu punct albastru strãbate jgheaburi adîncite în peretii stîncosi sau se catãrã pe muchii înguste pentru ca în final sã prindã linia crestci principale, care seamãnã cu creasta Pietrei Craiului.

Acoperitã pe mari portiuni de o pãduri cu arboteti diferiti, a1teori goalã si presãratã cu mici accidente de teren, creasta culmineazã dupa circa 1½ orã de mers de la cabana Curmatura cu un vîrf care mãsoarã 1 850 m alt., de unde putem privi platoul Pietrei Mici, acoperit cu întinse jnepenisuri sau poieni smãltuite cu flori de munte. Dincolo de platou, în cealaltã extremitate, se vede crucea de pe vîrful Pietrei Mici. Ea constituie pe vreme bunã un reper al drumului nostru în continuare. De pe vîrf (1816 m), poteca coboarã circa 40 m diferentã de nivel în poiana Pietrei Mici, închisã strasnic de covorul compact al jnepenilor. La adãpostul

257

acestora, golul de culme, adevarat platou, ofera un loc prielnic florilor de munte. Condusi de marcajul dispus pe lespezi, strãbatem poiana de la vest Ia est si reintrãm în pãdurea de jnepeni, urcînd cãtre vîrful principal al masivului, unde ajungem dupã scurta vreme. De lîngã crucea de lemn, fixatã în amintirea eroilor cãzuti la datorie în primul rãzboi mondial, facem un tur de orizont asupra regiunii. Cãtre est, în vale, vedem Prãpãstiile si culmea împãduritã a muntelui Toanches, care adãposteste de vînt, cu creasta lui masivã, satele brãnene, risipite dincoIo de ea pe Mãgurile Branu1ui. Ca fundal, în aceastã parte se înaltã I.eaota si Bucegii, iar în stînga Piatra Mare, Gîrbova si Postãvaru; jos se vede orasul Zãrnesti. Tara Bîrsei, strãluitã în stînga de Mãgura Codlei, se întinde pînã la orizont, unde zarea este închisã de alti munti. Cel mai odihnitor peisaj pe care-1 admirãm de pe vîrf este zona strãbãtuta de Bîrsa Mare, a carei undã argintie, tivitã de rãchitisuri si arinisuri, ne cãlãuzeste privirea cãtre obîrsia ei, dincolo de Plaiul Foii, sub coastele împãdurite ale muntilor Tagla si Fãgaras. Turul de orizont se încheie cu masivul Piatra Craiului.

De pe vîrful Pietrei Mici, orientati cu spatele la cruce, continuãm traseul, coborînd spre sud; dupa 40 m schimbãm directia spre sud-vest. Urmînd poteca prin jnepenisul des, crescut pretutindeni, ajungem dupã circa 120 m diferenta de nivel la limita superioarã a pãdurii de molid, unde identifcãm în continuare, din loc în loc, si

258

urma unui marcaj vechi cu bandã rosie. Fãrã sã avem vreo perspectivã în fatã, coborîm sustinut pantele împãdurite si dupã circa 30 minute, socotite de la vîrf, ajungem la limita de sus a poienii Zãnoaga. Cam în Mijlocul poienii întîlnim stîlpul indicator, unde marcajul punct albastru ia sfîrsit. Din acest loc catre stînga se desprinde marcajul banda galbenã spre Zãrnesti (traseul 2.C). Drumul ;nostru cãtre cabana Curmãtura este marcat de aici tot cu bandã galbenã, el conducîndu-ne catre dreapta. Pornind în directia mentionatã, intrãm dupã scurta distantã în pãdure, prin care mergem circa 10 minute. Cînd iesim din nou la gol, trecem foarte aproape de Peretele Gãlbenoasa, ridicat în dreapta, si de Poiana de Mijloc, aflatã la stînga, ceva mai jos. Ultima portiune a drumului pîna la cabanã se desfãsoarã de-a coasta, traversînd cîteva vîlcele, fire de obîrsie ale vãii Curmãturii.

Traseele de legaiura de la cabana Curmatura sînt redate la traseul 2.

PADINA HOTARULUI

18. Padina Hotarului Marcaj: cruce albastră Timp: 2-2.5 ore

Situată pe versantul nordic al Pietrei Craiului, valea de abrupt denumită Padina Hotarului reprezintă linia unui itinerar turistic marcat care urcă direct la Creasta Nordică a

259

masivului, sfîrşind nu departe de vîrful Turnu (1923 m alt.). Din Zarneşti urmăm iniţial descrierea traseului 3 pînă la semnalarea în text a traseului marcat pe teren în punctul de ramificaţie şi de un stîlp indicator pe săgeata căruia este scris: Padina Hotarului - Turnul Pietrei Craiului (1.923 m alt.). 2-2.5 ore; marcaj cruce albastră. Pentru a nu produce confuzii, precizăm că valea se numeşte Padina Hotarului şi nu Hotarelor, iar traseul nu sfîrşeşte pe vîrful Turnul, ci mai jos de acesta (către est) cu circa 75 m diferenţă de nivel. Conduşi de marcajul nostru (cruce albastră), părăsim marea poiana denumită Padina lui Man şi, urcînd domol prin rarişti, ne apropiem de pădure. Pe un copac, o săgeată arată direcţia de mers. Curînd intrăm în pădure, străbătînd locuri acoperite cu multă vegetaţie, prin care drumul nostru este bine conturat.

Mai sus, valea strînsă între doi pereţi ia aspectul unui culoar îngust, cu pante puternic înclinate. Prin aceste locuri vedem pe malul stîng al văii (dreapta noastră), gura unei peşteri. Pe un perete, identificăm semnul care se întrebuintează pe hărţi pentru a indica peşterile. Sîntem la peştera din Padina Hotarului, situată la circa 1 150 m alt. În interiorul ei, după 3-4 m, întîlnim o treaptă înaltă şi alunecoasă, care ia sfîrşit printr-un ,,fund de sac”. Dupã ce am făcut un popas la micuţa grotă, continuăm ascensiunea pe sub Peretele din Padina Hotarului, ale cărui prăvălişuri verticale, ridicate pe stînga văii, sînt străbătute de cîteva

260

fisuri discontinue. Ele formează în ansamblu linia unor trasee alpine recomandate celor dornici de escalade în premieră.

Dincolo de acestea, locurile se înăspresc. Pe vale întîlnim Săritoarea de la Grote, treaptă de piatră peste care trecem căţărîndu-ne. În dreapta, printre spărturi şi bolovani, se zăreşte Peştera de sub Perete, grotă ceva mai mare decît precedenta.

Pentru a evita un obstacol mai dificil, părăsim firul vãii, urcînd 200 m distanţă în lungul unui scoc situat în dreapta. Apoi, prin intermediul unei brîne, trecem spre stînga şi revenim în talvegul Padinei Hotarului. Printre flori şi ierburi urmărim poteca, urcînd către spinarile ridicate în faţa noastră, dintre care se evidenţiazã vîrful Turnul. La 1 800 m alt. ajungem în punctul unde valea îsi răzleţeşte firele de obîrşie. Din acest loc, poteca se desfaşoară pe firul din stînga noastră. O lume de turnuri şi creste se ridică deasupra pădurii, formînd, împreună cu flora şi vegetaţia scundă crescută prin luminişuri, cea mai frumoasă zonă a parcursului. După 150 m diferenţă de nivel ajungem la limita de jos a unei păduri de jnepeni. Din acest loc, drumul nostru, închis uneori de ramurile copacilor cu trunchiuri scrijelite, ne poartă numai prin tufărişuri pînă la linia crestei, unde ia sfîrşit. De aici coborîm spre stînga circa 45 minute şi ajungem la cabana Curmătura.

Trasee de legătură spre: cabana Curmătura prin Şaua Crăpăturii (traseul 8.E); Creasta Nordică spre zona fostului refugiu de la

261

Vîrful Ascuţit (traseul 8).

PADINA SINDILERIEI - VÎRFUL TURNUL

19 Padina Şindileriei - vîrful Turnul Marcaj: cruce roşie Timp: 3 ore Traseul turistic prin Padina Şindileriei,

marcat cu semnul cruce roşie, se desprinde din dreptul stîlpului indicator aflat la circa 450 m distantă, socotiţi din Şaua Chiliilor (punctul de intrare în pădure). Din Zărneşti ajungem în acest loc urmînd descrierea traseului 3 pînă la semnalarea în text a ramificaţiei; de la cabana Plaiul Foii urmăm traseele 10 şi 3.G. Pentru a nu produce confuzii, precizăm că denumirea corectă a văii este Padina Şindileriei şi nu Şindrileriei sau Şindilăriei. Itinerarul a fost marcat anterior cu vopsea albastră, reprezentînd o scară, vizibilă si astăzi pe alocuri. Traseul era denumit "Leiterschlucht", nume utilizat astăzi tot mai rar.

Din dreptul stîlpului indicator, ne abatem uşor la stînga, identificînd prin pădure marcajul cruce roşie, dispus pe copaci. Poteca se contureazã treptat, conducîndu-ne după circa 10 minute la limita inferioarã a abruptului, loc din care, către dreapta, printr-un lăstăriş sălbatic, străbatem o distantã de cîteva sute de metri. Dincolo de această zonă ieşim la gol. În faţă vedem deschiderea văii de abrupt denumită Padina Şindileriei, strînsă de cei doi pereţi care o mărginesc. La intrarea pe firul văii, întîlnim ,,Săritoarea Scării", pe care trebuie să

262

o depăşim prin căţărare. Lanţul de sprijin, montat special, usurează trecerea peste cei 4-5 m ai obstacolului.

Deasupra săritorii, poteca, tot mai bine conturatã, urcă 120 m diferenţă de nivel pe firul văii năpădită de vegetaţie; în stînga văii (dreapta cum urcăm) se înalţă Peretele Şindileriei, zid de calcare striat de numeroase fisuri, în lungul cărora alpiniştii au stabilit cîteva trasee alpine (vezi capitolul ,,Alpinism"). La capătul acestui pasaj, valea se deschide mult. Prin grohotişurile revărsate ca o avalanşă, înaintăm greu către Cetatea Şindileriei, aglomerare masivă de turnuri şi creste, la confluenţa firelor de obîrşie ale Padinei Şindileriei, în dreptul căreia ajungem după un urcuş de 110 m diferentă de nivel, socotind de la limita de sus a vegetaţiei. Traversînd valea pe sub Cetatea Şindileriei către stînga, pe malul ei drept, identificăm o săgeată de direcţie şi semnul drumului care în continuare ne conduce în urcuş încă 50 m diferenţă de nivel. Pasajul ia sfîrşit în punctul unde valea se ramifică din nou. În dreapta continuă Vîlcelul Acului din Padina Şindileriei (acul se vede în dreapta, înălţat din lumea de turnuri ale Cetăţii Şindileriei), iar în stînga Vîlcelul Secundar al Şindileriei, în lungul căruia urcăm pînă într-o strungă, întîlnită pe creasta ce desparte Padina Calului de cea a Şindileriei.

Urmează cea mai dificilă porţiune a traseului, cu multe greutăţi la orientare. Din strunga menţionată mai sus ne abatem puţin la

263

dreapta şi, printr-un culoar mărginit de jnepeni, urcăm pe lîngã peretele turnului înălţat în stînga. După circa 80 m sîntem la baza unui mic perete, unde semnul drumului este dispus pe stînci, alături de scara desenata cu vopsea albastră (vechiul semn al drumului). Din acest loc, marcajul nu mai apare multă vreme. Fără să ne alarmăm, urcăm peretele din faţă, căţărîndu-ne fără dificultăţi 8-10 m înălţime. Pasajul ia sfîrşit pe o muchie, a cărei linie o urmăm în continuare către dreapta 250 m, urcînd peste mici obstacole sau ocolind pîlcurile de jnepeni. Intervalul sfîrşeşte într-un punct de unde, către dreapta, putem coborî într-un vîlcel năpădit de jnepenişuri. Ajunşi în albia vîlcelului, ne orientăm la stînga pe fir şi urcăm susţinut, luptînd cu pădurea de jnepeni care ne închide calea. În această porţiune apare marcajul care uneori deviază 2-3 m în stînga sau în dreapta vîlcelului, dar nu mai mult. După un urcuş de 120 m diferenţă de nivel socotiţi din strungă, hăţaşul se întrerupe. Din acest loc urmărim poteca spre dreapta înca 3-4 m şi apoi străbatem perdeaua de jnepeni ce ne stă în cale pe o distanţă de 20 m. Dincolo de aceasta ne deplasăm către stînga spre şaua vizibil conturată pe linia unei muchii. Pe muchie înaintăm, caţărîndu-ne. Treptat, muchia se lăţeşte. După cîteva sute de metri, ea se orientează la stînga, întrerupîndu-se într-o strungã nu prea adînca, la care coborîm depăşind un mic pasaj expus. In stînga strungii se adîncesc firele de obîrşie ce formează Padina Hotarului, iar în

264

dreapta porţiunea superioară a Padinei Şindileriei, vastă îngrămădire de turnuri şi creste, prin care am trecut în drumul nostru din porţiunea inferioară. Din strunga amintită, creasta se continuã în urcuş susţinut, prezentînd două rupturi de pantă de cîte 5-6 m, pe care le depăşim prin căţărare.

În ultima parte a traseului, pîna pe vîrful Turnul (1 923 m), urcăm o muchie înierbată şi presărată cu jnepeniş scund. Vîrful Turnul este marcat de un stîlp metalic pe care sînt fixate săgeţi şi o tablă cu explicaţia pentru traseele turistice ramificate din acest punct.

Trasee de legatură spre: Creasta Nordica (traseul 8); cabana Curmătura (traseul 8.E).

20. Zona fostului refugiu Diana - Padina Popii - vîrful Padina Popii Marcaj: triunghi albastru Timp: 1½-2 ore

Poiana Curmătura Prăpăstiilor, în care s-a aflat refugiul Diană, reprezintă un important punct de ramificaţie pentru patru trasee turistice marcate, între care şi acela desfăşurat prin Padina Popii, marcat cu triunghi albastru, precum şi pentru numeroasele trasee alpine descrise la capitolul ,,Alpinism". Pe stîlpul indicator, traseul nostru este semnalat astfel: prin valea Padina Popii în creastã - 2 ore, marcaj triunghi albastru. Urmînd direcţia arătată de săgeată, intrăm după scurtă distanţă în pădure. Ocolind pe lîngã Peretele Turnului Mic al Dianei, înăltat în stînga, ajungem dupã circa 75 m, socotiţi din poiana Curmătura Prăpăstiilor, în

265

Valea Urşilor1, iar localnicii îi spun ,,Prin Buduri’’. Urcînd prin grohotişul văii şi apoi către dreapta prin pădure, ajungem după 200 m distantã sub peretele de culoare gălbuie al Turnului Galben al Dianei. Dincolo de acesta traversăm o limbă de grohotiş revărsată în lungul traseului alpin denumit Hornul Festivalului.

Conduşi în continuare de poteca sinuoasă, străbatem pe o bună distanţă jnepenişurile ce acoperă întreaga regiune, trecînd pe la baza numeroaselor trasee alpine stabilite pe verticala pereţilor ce aparţin Turnului Mare al Dianei. După un urcuş accentuat întîlnim un cablu pe care-1 folosim ca sprijin pentru trecerea peste Umărul Padinei Popii, creastã în lungul căreia se află şi un traseu alpin. Urmează o traversare şi apoi, cu ajutorul altui cablu, coborîm într-o viroagă. Dincolo de aceasta, urcăm din greu pe o faţă înclinată, acoperită în final cu jnepeni şi molidiş; pasajul ia sfîrşit foarte aproape de baza Peretelui Mare din Padina Popii, ridicat în stînga drumului. Prin grohotisuri şi mai mult pe lîngă perete înaintãm, depăşind intrările în alte trasee alpine, eşalonate la distanţe mici.

Dupa circa 20 minute de mers, ajungem în dreptul Santinelei din Padina Popii, turn singuratic, ridicat în Mijlocul grohotişurilor, la dreapta noastră. 1 În amonte, valea este cunoscută de alpinişti sub numele de Vîlcelul Trecătorii Forţate (Zwanspass)

266

Prin cîteva ocoluri, poteca marcatã ne conduce către dreapta, depă-şind în acest fel cîteva rupturi de pantă ivite pe parcurs; apoi traverăsează o muchie şi, orientîndu-se către stînga, urcă susţinut în lungul unui jgheab îngust. Pasajul ia sfîrsit pe Muchia Padinei Popii, care delimitează către nord-est (stînga) Padina Închisã. Ceva mai sus, poteca ajunge în Şaua Izvorului, loc de trecere spre izvorul ,,La Găvan", situat la 10 minute de mers în coborîre prin Padina Închisã. Ultima porţiune a traseului nostru se desfăsoarã prin jnepenişuri şi afiniş, pînă pe vîrful Padina Popii, unde întîlnim marcajul punct rosu, dispus de-a lungul crestei Pietrei Craiului.

Pentru continuarea drumului, consultaţi traseele de creasta de la semnalarea în text a vîrfului Padina Popii (traseele 8 sau 8.E).

20.A. Vîrful Padina Popii - Padina Popii -

zona fostului refugiu Diana Marcaj: triunghi albastru Timp: 1½ oră Traseul turistic marcat prin Padina Popii

începe de pe vîrful cu acelaşi nume, situat pe Creasta Nordică. Iniţial, poteca urmează Muchia Padinei Popii pînă în Strunga Izvorului, apoi se abate usor către stînga, conducîndu-ne printr-o zonă cu grohotiş pînă în dreptul turnului denumit Santinela din Padina Popii. Din acest loc, la care am ajuns după circa 25 minute de mers, poteca se orientează către dreapta, conducîndu-ne pe un vîlcel plin cu grohotiş. După depăşirea unui

267

amfiteatru mare, poteca părăseşte şi vîlcelul, apropiindu-se mult de Peretele Mare din Padina Popii, ridicat pe dreapta. Conduşi de marcaj, coborîm şi, după citeva sute de metri, ajungem într-o viroagă. De aici, cu ajutorul a două cabluri fixate în perete, depăşim un pasaj mai expus, situat pe coama uşor pronunţată a Umărului din Padina Popii. Dincolo de acesta, poteca se orientează către dreapta, strecurîndu-se pe sub cele trei turnuri ale Dianei, pînă în poiana Curmătura Prăpăstiilor, în zona unde era refugiul Diana. Aici marcajul ia sfîrşit.

Traseele de legătură din acest punct sînt redate la traseul 3.

VALEA DIMBOVITEI - VALEA TĂMAŞULUI – CURMÃTURA FOII

(şi traseul în sens invers)

21. Valea Dîmboviţei - Valea Tămaşului - Curmătura Foii

Marcaj : triunghi galben Timp : 2.5 ore Drumeţii care vin din Cîmpulung pot ajunge

cu autobuzele I.T.A. pînă la Săticu de Sus (vezi descrierca traseului 5 pînă la semnalarea în text a punctului Clăbucet, fost Cojocaru). De aici, pe drumul forestier de pe valea Dîmboviţei mai sînt 4 km pînă în punctul unde se ramifică traseul pe valea Tămaşului (km 16). Din dreptul km 16 de pe drumul forestier, ne orientăm spre dreapta,

268

traversăm Dîmboviţa pe pod si, fără să identificăm marcajul, urcăm pe drumul forestier conturat în lungul văii Tămaşului. După circa 40 m de mers se ramifică în stînga noastră o potecă nemarcată ce urcă pe Plaiul Turcilor pînă pe Tămasul Mare, picior ajungit din creasta Munţilor Făgăraş. Continuînd traseul pe sosea, trecem după 1 km pe lîngă o construcţie pentru lucrătorii forestieri, situată la gura unui pîrîu afluent, iar ceva mai sus ajungem la ramificaţia soselei. Drumul din dreapta urcă pe Valea Oţeţelei, adîncită între muntele Tămăşel şi un picior desprins din Capul Tămaşului; drumul din stînga urcă pe valea Tămaşului, fiind mărginit în stînga (dreapta văii) de Piciorul lui Păiş, desprins din Plaiul Turcilor către sud-est. Din acest loc, semnele drumului (triunghi galben), alături de un marcaj forestier (linii rosii), apar tot mai des, conducîndu-ne către stînga, pe valea Tămaşului. La confluenţa văii mai sus amintite cu un pîrîu, afluent pe dreapta, drumul se termină, continuîndu-se cu o potecă de munte care părăseste valea, urcînd pe un picior împădurit şi cu panta foarte înclinată. Timp de aproape o oră, poteca ne conduce în serpentine scurte, urcînd din greu cînd pe linia de cumpănă, cînd pe versantul corespunzător văii Tămaşului. În final, urcuşul se domoleşte, poteca orientîndu-se de-a coasta către dreapta, într-un ocol lung, spre albia văii. În ultima parte a acestui interval, marcajul se mai răreşte, dar poteca ne conduce într-o zonă acoperită cu molidiş prin care, urcînd direct, ajungem în

269

Curmatura Foii (1.375 m), unde marcajul drumului ia sfîrşit.

Trasee de legătură spre: satul Podu Dîmboviţei prin Valea lui Ivan (Drumul Grănicerilor) (traseul 5. A); Şaua Funduri pe la Ceardacul Stanciului (traseul 9); cabana Plaiul Foii prin Plaiul Mare (traseul 5); un marcaj cu banda rosie, dirijat către stînga, face legătura cu drumul de creastă al muntilor Făgăraş, în Curmătura Lerescului Mic - timp 3.5 ore.

21A. Curmătura Foii - valea Tămaşului - valea Dîmboviţei

Marcaj: triunghi galben Timp: 1/2-2 ore Traseul prin valea Tămaşului permite

drumeţilor să ajungă uşor şi foarte repede la drumul forestier construit de-a lungul văii Dîmboviţei. Marcajul, la început mai putin vizibil, începe din Curmătura Foii (1 375 m), situată pe culmea Tămaşului. În acest loc ajungem de la cabana Plaiul Foii, urmărind descrierea traseului 9 pînă la semnalarea în text a punctului Curmătura Foii. Iniţial coborîm direct către vest, o distanţă de circa 50 m. Apoi, orientaţi către dreapta, traversăm şi coborîm susţinut de-a lungul unei poteci marcate şi cu semnul forestier bandă roşie, pînă în valea Tămaşului. În continuare, traseul urmează drumul forestier secundar, de-a lungul căruia sînt şi cîteva clădiri. Marcajul ia sfîrşit în valea Dîmboviţei, pe soseaua care, urmată în aval, ne conduce cale de 16 km, trecînd prin Clăbucet fost

270

Cojocaru), Săticu de Sus şi Săticu de jos, pîna în satul Podu Dîmboviţei. Statie I.T.A. pentru Brasov sau Cîmpulung.

CARACTERISTICA TRASEELOR IN

PERIOADA ZÃPEZILOR

Iarna, cand începe în luna noiembrie (uneori mai devreme), limitează circulaţia turistică în general, zăpada acoperind integral sau parţial potecile din zona înaltă a Pietrei Craiului, îngreuind sau facînd de netrecut unele pasaje.

Dintre traseele ce pot fi parcurse pe timp de iarnă, cu schiurile sau pe jos, menţionăm:

a) Zărnesti - cabana Plaiul Foii; cabana Plaiul Foii - Plaiul Runcului; cabana Plaiul Foii - zona fostului refugiu Diana; cabana Brusturet - stîna din Funduri; Zărnesti - cabana Curmătura prin poiana Zănoaga; Zărneşti - cabana Curmătura prin Prăpăstii.

b) Trasee accesibile în ambele sensuri schiorilor bine antrenati: Zărneşti - valea Crăpăturii - Cabana Curmătura; Zărneşti - Prăpăstii – valea Vlăduşca - ,,La Table”; Zărneşti - satul Peştera – Poiana Vladuşca – refugiul Grind; cabana Brusturet – Stâna din Funduri – Poiana Grindului – satul Ciocanu sau Zărneşti; cabana Plaiu Foii – Curmătura Foii (Drumul Grănicerilor) – Valea lui Ivan – satul Podu Damboviţei.

Traseele turistice marcate pe ambii versanţi spre creasta Pietrei Craiului sunt extrem de

271

periculoase în perioada marilor zăpezi, când se pot declanşa avalanşe. De aceea le recomandăm numai alpiniştilor şi turiştilor cunoscători ai zăpezilor şi ai regiunii: se vor evita ascensiunile cu grupuri numeroase şi după ninsori abundente. In general traseele alpine escaladate cu ocazia diferitelor concursuri de alpinism au arătat că, în general nu sunt acoperite cu gheaţă, dar unele din ele (crestele şi muchiile) sunt acoperite de zăpadă. Prizele ascunse de învelişul zăpezii nu prezintă un sprijin satisfăcător, ceea ce comportă întrebuinţarea pitoanelor suplimentare.

Porţiunile uşor de escaladat vara, de regulă ieşirile din trasee, care se parcurg în căţărare liberă, sunt extrem de periculoase şi comportă mult timp pentru parcurgerea lor ; alpiniştii evită aceste pasaje, preferând coborârea în rapel.1

1 Menţiuni. Traseele alpine sînt grupate pe arterele de bază, în ordine alfabetică, fără sä se respecte succesiunea lor de pe teren. În schiţe, indicator etc., traseele sînt notate prin indici. Pe baza acestora identificăm în schema generală poziţia traseelor. În ansamblul zonelor de stîncă ale masivului. (Exemple: În artera de bază indice 25 este descrisă calea de acces pînă în punctul de intrare al fiecărui traseu ce-i aparţine: 25.A, 25.B etc., descrierea traseului ales pentru a-1 escalada o găsim În cuprinsul capitolului ,,Alpinism’’, la indicele respectiv). Traseele notate cu * sînt descrise sumar sau numai citate în textul arterei din care se ramifică. Clasificarea traseelor alpine, extrasă după normele Federatiei Române de Turism şi Alpinism din cadrul C.N.E.F.S., este trecută în continuarea indicatorului alfabetic. Traseele fără indice sînt menţionate în textul fiecărei artere

272

CLASIFICAREA TRASEELOR ALPINE

Grad de dificultate

Sub-

div.

Trasee de comparatie

Caracteristicile traseului

1. Usor 1

A B

Brîul Ciorînga Mare – “La Lanturi" - Creasta Pietrei Craiului - Vîlcelul cu Fereastrã - Valea Podurilor

Caracter general: drum de munte cu aspect turistic greu. A. Vãi si brîne dc

abrupt B. Vãi de abrupt si

hornuri. Sãritori-le de pe parcurs (stâncoase) sunt uneori dificile, dar prezintã po-sibilitãti de a fi ocolite. În anu-mite portiuni se cere asigurarea în coardã a unor participanti.

2.Dificul-tate medie

A

Hornul Închis (din Brîul Cio-rînga Mare)

Caracter general: trasee uşoare care cer cunoasterea teh-nicii de cãţãrare li-

1 Raportate la celelalte categorii din clasificare de mai sus, traseele de gradele l.A si l.B sînt usoare; privite în sine, parte din ele prezintã însã obstacole destul de dificile. Aceasta face necesar ca cel putin unul dintre componentii echipelor, care efectueazã ascensiuni de gradele l.A si l.B, sã aibã o oarecare pregatire tehnnicã cunoscînd alegerea prizelor, utilizarea pitoanelor, asigurarea în coardă a

coechipierilor, rapelul.

273

Grad de dificultate

Sub-

div.

Trasee de comparatie

Caracteristicile traseului

berã. Coarda se întrebuinteazã pen-tru asigurãri, tra-versãri sau rapeluri. A. Hornuri stîn-coase si tzancuri izolate. Hornurile sînt scurte si pre-zintã asperitãti bune pentru ramonaj. Tzancurile sînt cu diferente de nivel mici.

B Creasta Frumoasa din Padina lui Cãlineţ - Umerii Pietrei Craiului

B. Vãi si creste. Trasee lungi, com-binate cu brîne, hor-nuri si creste. Diferenta de nivel: 300-1000 m.

3. Dificil

A B

Traseul Trandafirul Negru – Acul Crăpăturii (traseul clasic) Muchia Rosie – Hornul din Brîul Răchitei

Caracter general: Incepe să se practice catararea prin ade-renţă si prin opo-zitie; se bat pitoane si se practica esca-lada la coarda simpla A. Pereti si creste

cu portiuni de cãţãrare pe stîn-cã, combinate cu pasaje usoare,

274

Grad de dificultate

Sub-

div.

Trasee de comparatie

Caracteristicile traseului

caracteristice gradului II. UneIe obstacole mai înclinate se trec cu ajutorul piloanelor.

B. Pereti, creste sau hornuri cu mai mult de două lungimi de coar-dã. Dominã cã-tãrararea liberã.

4. Accen-tuat dificil

A B

Traseul frontal din turnul gal-ben al Dia-nei – Trase-ul Coarnele Caprei Traseul Sîn-gele Voini-cului din valea Cio-rîngutei - Fisura Cenusie din Turnul Gal-ben al Dianei

Caracter general : pentru pasaje difi-cile escalada se face la coarda dubla A. Pe traseu se bat

pitoane, se folo-sesc scãrite în loc de prize de picior, se trec surplombe. Traseele sint în general scurte, dar dificile, sau lungi, usoare si uneori întrerupte de portiuni greu de trecut.

B. Trasee cu puncte de trecere difi-cile, fisuri des-chise, traversãri,

275

Grad de dificultate

Sub-

div.

Trasee de comparatie

Caracteristicile traseului

treceri de sur-plombe.

5. Foarte dificil

A B

Fisura Nor-dicã din Turnul Ma-re al Dianei - Fisura de Cristal din Piatra Micã Floarea de Colt din Pa-dina Popii

Caracter general: trasee lungi si foarte înclinate, pe care se foloseste tehnica es-caladei la coardã dublã. A. Trasee lungi

(minimum 4 lungimi de coar-dã), cu treceri directe de sur-plombe; traver-sãri expuse

B. Trasee lungi, foarte dificile, cu succesiuni de obstacole care cer un efort sus-tinut. Prizele sînt mici si rare; posibilitãti redu-se pentru baterea pitoanelor

6. Extrem de dificil

A B

Surplombe-le din Padi-na Inchisã

Caracter general: obstacolele traseelor din aceasta catego-rie au: succesiuni de surplombe, care cer complicate manevre de corzi; hornuri spãlate, situate la

276

Grad de dificultate

Sub-

div.

Trasee de comparatie

Caracteristicile traseului

mare înãltime; feţe stîncoase, înclinate si netede, platforme de regrupare inco-mode sau inexis-tente: rapeluri dirija-te; traversãri Dul-fer; pendulãri etc. Traseul trebuie sa aibã cel putin 300 m diferentã de nivel.

TRASEE ALPINE

22. ARTERA DE BAZA: VALEA CRÃPÃTURII

Ramificatii pe arteră: Pe versantul drept

al vãii: 22. A. Fisura Jderului. In peretele Acului Crãpãturii: Acul de Sus al Crãpãturii; 22. B. Hornul Suspendat din Peretele Acului Crapãturii; 22. C. Acul Crãpãturii (traseul clasic). Pe versantul stîng al vãii: Traseul Lupas.

Generalitãti. Valea Crãpãturii, a cărei ascensiune urmează un parcurs lipsit de dificultăti, reprezintă prima arterã de pãtrundere dinspre nord-est în abruptul Pietrei Craiului. Ulucul ei adînc delimiteazã de la sud-vest spre nord-est Piatra

277

Craiului de Piatra Micã. Firele de obîrsie sînt rãzletite pe versantul nordic al culmii care formeazã puntea de legãturã dintre cele douã pãrti ale masivului. Piatra Craiului si Piatra Micã. Pe aceasta culme scurta se pun în evidentã douã sei distincte: Saua Crãpãturii si Saua Curmăturii.

Privitã în ansamblu, valea Crãpãturii, de la punctul de confluentă a firelor de obîrsie în jos, prezintã trei sectoare: 1 / Treimea Superioarã (1530-1160 m alt.), unde are aspectul unui canion cu pereti înalti, talveg sec si plin de grohotisuri. 2 / Treimea Mijlocie (1160-950 m alt.), în care strãbate o zonã împãduritã, adunînd în albia ei apa primelor izvoare, care înfiripă un pîrîu. 3 / Treimea Inferioară unde valea Crăpăturii isi conturează malurile dintre plaiurile de fînete pînă in apropiere de Proboaia, poiana situata in apropierea punctului de confluenta cu Birsa Mare al carui afluent este. Locul este marcat de cateva case nelocuite. Treimea superioara a Vaii Crăpăturii prin formele impunatoare ale reliefului său de o exceptionala bogătie în elemente tipic alpine oîmpartim în urmatoarele subdiviziuni, in care s-au stabilit trasee alpine : a) versantul drept al văii (1160-1450m alt.) b) Peretele Acului Crăpăturii c) versantul stîng al văii

Itinerar pînã la baza arterei. De la statia C.F.R. Zãrnesti pînã la intrarea pe valea Crãpãturii (circa 1½ orã de mers), parcursul fiind comun cu

278

cel al traseului turistic 3, consultãm descrierea acestuia pîna la semnalarea în text a ramificatiei.

Descrierea arterei de bază. De la ramificatia marcajelor semnalatã în textul traseului turistic 3 ne abatem la stînga, urcînd în continuare prin pãdure, pe poteca marcatã cu bandã galbenã. Cînd am parcurs circa 900 m, socotiti de la intrarea în pãdure, la 1160 m alt., valea se îngusteazã brusc, fiind strînsã între peretii înalti. Din acest loc, poteca îsi schimbã aspectul: apar bolovani, printre care înaintãm anevoie, peretii sînt punctati de mici grote, ici-colo întîlnim copaci cãzuti care uneori ne bareazã drumul. În aceastã zonã, dar ceva mai sus, la o distantã de 100 m, identificam pe dreapta vãii (stînga cum urcam) un perete nu prea înalt, a cãrui fatã, complet spălatã, este strãbatuia de o fisură. Linia ei, usor conturata, formeaza traseul Fisura Jderului. Intrarea pe traseu are caracteristic o alveolã în care alpinistii, pentru a usura cãţãrarea pînã la primul piton, introduc un lemn sau mai simplu fac o piramidã.

Pentru Fisura lderului, vezi indice 22.A. Urmeaza un urcus obositor prin grohotisul vãii.

Pe malul drept se adîncesc în perete jgheaburi adînci sau grote suspendate. La capãtul de jos al unui grohotis mãrunt (1 440 m alt.), poteca se apropie mai mult de peretele din stînga văii, care în acest loc prezintã un obstacol framîntat si usor înierbat, pe diagonala căruia se văd primele pitoane ale Traseului Lupas. Acestea conduc în continuare spre o micã muchie.

279

Traseul Lupas are sase lungimi de coarda si urmeazã o succesiune de obstacole variate, însirate initial de-a lungul unei muchii ce se contureazã usor pe versantul stîng al vãii Crăpăturii. Pitoanele de asigurare sînt slăbite mult si impun o verificare atentã înaintea întrebuintării lor. Grad de dificultate: 5 A. Materiale: 2 corzi de 40 m, 25 carabiniere, 8-10 pitoane, scarite. Traseul este pitonat si ia sfîrsit pe creasta împădurita ridicatã pe malul stîng al vãii Crãpaturii.

Dincolo de limba de grohotis mentionatã, urmează un spatiu năpădit de vegetatie. Pe dreapta văii deosebim doua viroage adîncite în perete. Cea din amonte, marcata si de o grotă mare, delimiteaza cãtre nord Peretelc Acului Crăpăturii. Din dreptul viroagei, la o distantã de 20 m în amonte, pe faţa Peretclui Acului Crãpaturii, care formeazã în continuare malul drept al vãii Crãpãturii, identificãm primele pitoane ale Traseului Acului cle Sus al Crapãturii (1 460 m alt.).

Prima escaladã: 22 septembrie 1961. Traseul Acul de Sus al Crãpãturii este situat la limita nord-esticã a Peretelui Acului Crãpãturii. El are o linie sinuoasã si strãbate multe zone înierbate, ceea ce-1 face sã-si piardã din valoare. Pe vreme umedã, pernele de iarbã si brînele, frecvent întîlnite, prezintã mari dificultãti la înaintare. Numele traseului vine de la Acul de Sus, tzanc de piatră mai înalt, situat mai sus de Acul

280

Crapãturii si în spatele acestuia. Sinonim: Traseul Hencz. Grad de dificultate: 4.B. Materiale: 2 corzi de 40 m, 20 carabiniere, 4-5 pitoane, scãrite. Traseul este pitonat si are 6 lungimi de coarda. Durata pentru trei echipieri: 3 ore. De la Zãrnesti la baza traseului: 3½ ore. Coborîrea de pe vîrf pînã în valea Crăpăturii o efectuãm liber, în lungul unui vîlcel adîncit în spatele Acului de Sus.

Urmatorul traseu stabilit pe acest perete este Hornul Suspendat din Peretele Acului Crãpãturii. Punctul de intrare îl identificãm dupã 40 m de mers prin grohotisul potecii, socotiti din dreptul intrãrii pe traseul precedent. Platforma de plecare, usor înãltatã faţã de patul văii, este înierbatã si are caracteristic un molid crescut în cuprinsul ei (1.475 m alt.). Obstacolul initial îl constituie o fisurã deschisã, înclinată către dreapta.

Pentru Hornul Suspendat din Peretele Acului Crãpãturii, vezi indice 22.B.

Elementul peisagistic cel mai atractiv din regiune îl constituie Acul Crãpãturii, al cãrui vîrf, detasat din perete, este marcat cu o stea metalica. Cum era si normal, acul a atras atentia alpinistilor încã cu multi ani în urma, iar cucerirea lui a constituit la vremea aceea o performantã de mare rãsunet. Intrarea pe traseu, spre vîrful acului, este situatã la circa 50 m în amonte de traseul precedent, cam în dreptul Sipotului Crăpăturii, izvor cu apa prinsã uneori în cauc (1530 m alt.). Obstacolele de început sînt pe o faţã usor înierbatã, aflatã în dreapta fisurii care conduce în

281

Strunga Acului. Pentru Acul Crãpãturii, vezi indice 22.C

TRASEE PE VERSANTUL DREPT AL VÃII CRÃPÃTURII

22.A. Fisura JderuIui Prima escalada: 15 august 1955. Generalitãti. Denumirea, datã de autorii

premierei, vine de la un jder, gãsit fãrã viatã la baza traseului, în ziua cînd s-a început escalada în premierã. Traseul este situat pe versantul drept al vãii Crãpãturii si urmeazã linia unei fisuri verticale abia conturatã pe faţa peretelui spãlat. Pitoanele, fixate în bunã parte prin alveole, sînt dispuse la intervale mari, ceea ce comportã întrebuintarea frecventã a scãritelor. Coborîrea se face prin intermediul unui rapel de 40 m. Grad de dificultate: 4.A. Materiale: 2 corzi de 40 m, 20 carabiniere, 2-3 pitoane, scãrite. Traseul este pitonat si are douã lungimi de coardã. Durata pentru trei echipieri: 2 ore. De la Zãrnesti în baza traseului: 2 ore. Pentru intrarea pe traseu vezi artera indice 22.

Descrierea traseului. Prima l.c.1 începe cu o piramidă. În continuare urcãm folosind pitoanele dispuse pe faţa peretelui usor surplombat, pe care le solicitãm la maximum, tractionîndu-le atît 1 Lungime de coarda

282

pentru înaintare, cît si cu scãritele fixate pe ele. Regruparea, putin incomodã, o facem dupã 40 m. În a doua l.c. depăsim succesiv, cu ajutorul scãritelor, cîteva pasaje proeminente. Portiunea finalã a traseului este marcatã de linia fisurii, ce ne conduce cãtre stînga, spre vîrful împãdurit, unde escalada ia sfîrsit. Coborîrea comportã un rapel de 40 m, care ne readuce la baza traseului.

TRASEE ÎN PERETELE ACULUI

CRÃPÃTURII

22.B. Hornul Suspendat din Peretele Acului Crãpãturii

Prima escaladã: 29 septembrie 1960. Generalitãti. Hornul Suspendat din Peretele

Acului Crãpãturii reprezintã cel mai curat si individualizat traseu de cãţãrare stabilit în regiune. Roca sãnãtoasã permite cãtãrãtorilor bine antrenati sã rezoIve unele probleme de ordin tehnic-alpin prin cãţãrare libera, ceea ce aduce o satisfactie în plus. Pentru alpinistii neantrenati sînt necesare pitoane suplimentare. Denumirea traseului vine de la un horn suspendat, întîlnit în cursul celei de-a treia lungimi de coarda. Sinonim: Hornul Suspendat (valea Crãpaturii). Grad de dificultate: 5.A. Materiale: 2 corzi de 40 m, 20 carabiniere, 4-5 pitoane, scãrite. Traseul este pitonat si are 4 lungimi de coardã. Durata pentru trei echipieri: 2-3 ore. De la Zãrnesti la baza traseului: 3½ ore. Pentru intrarea în traseu, vezi artera indice 22.

283

Descrierea traseului. Din dreptul micului molid crescut pe platforma de plecare începem escalada primei l.c., urmînd linia ascensionalã a unei fisuri deschise, continuatã în portiunea superioarã cu un horn, în lungul cãruiã ramonãm pînã în punctul de regrupare, întîlnit la 40 m. Obstacolele celei de-a doua l.c. sînt asemãnãtoare cu ale precedentei: o fisurã deschisã, care în treimea centralã prezintã un horn; regruparea o facem într-o grota. În a treia l.c. executãm o traversare de circa 6 m cãtre dreapta, dincolo de care, prin ramonaj, ne cãtãrãm de-a lungul unui horn. Por-tiunea finalã a pasajului prezintã o faţã punctatã cu mici pernite de iarbã pînã deasupra unui tzanc, unde ne regrupãm. Ultima l.c. o depãsim prin cãţãrare liberã pînã în strunga Acului Crãpãturii.

Coborîrea, prin intermediul a douã rapeluri, o executam pe versantul corespunzãtor Acului Crãpãturii (traseul clasic).

22.C. Acul Crãpãturii Prima escaladã: 25 iunie 1939. Generalitãti. Escalada traseului poate fi

întreprinsã si cu plecarea de la cabana Curmãtura (traseul 2.A), situata pe versantul opus (sudic) al masivului Piatra Micã; distanta de la aceasta la baza traseului este de circa 45 minute. Grad de dificultate: 3.A. Materiale: 2 corzi de 40 m, 15 carabiniere, 6-8 pitoane, scãrite. Traseul este pitonat si are 5 lungimi de coardã. Durata pentru 3

284

echipieri: 2 ore. De la Zãrnesti la baza traseului: 3½ ore. Pentru intrarea pe traseu, vezi artera indice 22.

Descrierea traseului. Prinia l.c. vizeazã ca reper final un molid singuratic crescut pe faţa înierbatã, la circa 20 m deasupra Sipotului Crãpãturii, izvor cu apa prinsã într-un cãuc, chiar la marginea potecii. A doua l.c. o desfãsurãm traversînd oblic (cãtre stînga) o brînã orientatã spre linia fisurii deschise, ce spintecã peretele pîna în Strunga Acului Crãpãturii. Dupa regrupare începem escalada celei de-a treia l.c. în lungul fisurii care prezintã intermitent cîteva obstacole usor surplombate, pentru depãsirea cãrora utilizãm pitoanele de pe traseu, avînd grijã ca înainte de întrebuintare sa le controlãm. În a patra l.c., care este foarte scurtã, înaintarea o facem mai mult prin ramonaj. Punctul cel mai dificil al traseului este un obstcol surplombat format de marele bolovan fixat pe linia fisurii. Regruparea o executãm în Strunga Acului. Ultimele obstacole întîlnite în cursul celei de-a cincea 1..c. sînt însirate pe muchia finalã, în lungul cãreia ajungem pe vîrful Acului.

Coborîrea de pe vîrf o executãm prin intermediul a trei rapeluri, pe faţa corespunzãtoare traseului urcat.

285

23. ARTERA DE BAZÃ: PADINA ÎNCHISA

Ramificatii pe artera: În Peretele Padinei Inchise: Santinela Padinei Închise; 23.A. Traseul Izvorului; 23.B. Surplombele din Padina Închisã; 23.C. I.espezile Florilor de Colt; 23.D. Muchia celor Trei Tzancuri; Traseul Central din Padina Închisã; 23.E. Hornul Peretelui Central. In Peretele Orga Mare: 23.1. Hornul Negru; 23.F. Muchia Coloanelor din Orga Mare; 23.G. Creasta Frumoasã de la Sãritoarea Padinei Închise; 23.H. Hornul Mare din Padina Închisã.

Generalitãti. Padina Închisã se numãrã printre cele mai frumoase vãi ce brãzdeazã versantul nord-vestic al Pietrei Craiului, în cuprinsul cãreia s-au stabilit numeroase trasee alpine. Cursul inferior al vaii are o albie cu maluri abia schitate, prin care curge o suvita firavã de apã. În portiunea mijlocie (între 1300-1600 m alt.) valea este strînsã între pereti. Desi colecteazã si pãstreazã pînã vara tîrziu zãpada adusã de avalanse, ea nu are apã. Cînd zãpada se topeste, pe talvegul ei se vãd cîmpurile de grohotis, nãruituri cãzute din peretii cc o mãrginesc. În zona înaltã, la altitudini de peste 1 600 m, valea cu panta foarte înclinatã se deschide, însirînd numeroase sãritori cu aspecte variate, ce nu pot fi trecute decît prin cãţãrare. Afluentii din aceastã portiune, conturati adînc în peretii vãii, sînt delimitati de muchii ascutite. Ei pornesc de la creasta principalã a Pietrei Craiului, formînd în ansamblu un urias

286

evantai (bazinul de obîrsie al vãii), mãrginit pe dreapta de peretii Orga Mare si Padina Închisã, iar pe stînga de Muchia Padinei Popii si de o ramurã a acesteia, ajungitã pînã sub limita superioarã a pãdurii.

Prin acest paradis al alpinismului se strecoarã Brîna Caprelor, traseu de mare circulatie turistica (marcat cu bandã albastra), care da posibilitatea drumetilor sã pãtrundã mai ocolit si mai sus în singurãtatea decorului sãlbatic al Padinei Închise, unde se ridicã impunãtor Orga Mare. Tot în aceastã zonã se aflã grota în care cuibãreste apa celui mai înalt izvor al masivului, denumit ,,La Gãvan", unde caprele negre ies la “promenadã", scrutînd adîncurile, de pe seninãrile albe ale muntelui. In acest tinut de o rarã frumusete, alpinistii din Zãrnesti si Brasov au meritul de a fi stabilit numeroase trasee de cãţãrare, considerate cele mai lungi si mai dificile din întrcgul masiv.

Pentru alpinisti, Padina Închisã prezintã interes în portiunea ei mijlocie (între 1300-1600 m alt.), limitatã în aval de punctul în care valea este intersectatã dc traseul 3 (marcat cu bandã albastrã) si în amonte de marginea superioara a Sãritorii de sub Gãvan.

În ansamblu, pe aceastã portiune, versantul drept al vãii îl formeazã doi pereti înalti: Peretele Padinei Închise si Peretele Orga Mare. Primul se situeazã (din aval în amonte) între poteca turisticã si Vîlcelul Sãritorii de sub Gãvan, afluent pe

287

dreapta al Padinei Închise, deasupra Sãritorii de sub Gavan, iar cel de al doilea între acesta si Hornul Mare din Padina Închisa. Versantul stîng al vãii este mai putin striat. Pe desfãsurarea lui s-a stabilit un singur traseu alpin, desi, dupã pãrerea noastrã, prezintã multe posibilitãti de escaladã.

Itinerar pînã la intrarea pe arterã . Alpinistii care întreprind escalade pe traseele stabilite în peretii Padinei Închise pot ajunge la baza acestora fie plecînd din Zãrnesti, fie de la cabanele Curmãtura sau Plaiul Foii. a/ De la Zãrnesti urmãrim, pînã la semnalarea în text a ramificatiei, poteca marcata cu bandã albastrã. descrisã amãnuntii la traseul 3. b/ De la cabana Curmãtura urmãrim descrierea traseelor turistice 3.E si 3.F, pînã la semnalarea în text a arterei de bazã Padina Închisa. c/ De la cabana Plaiul Foii urmãrim descrierea traseelor turistice 10 si 3.G., pînã la semnalarea în text a punctului de ramificatie al arterei de bazã Padina Închisã.

Descrierea arterei de bazã. Chiar la început sîntem obligati sã facem o digresiune, arãtînd cã traseul alpin Santinela Padinei Închise, prin pozitia lui, nu se încadreazã în sistemul general al descrierii noastre, iesind din limitele arterei de bazã Padina Închisã, dar este situat în aceeasi zonã si pe acelasi perete.

Punctul din care începem escalada traseului Santinela Padinei Închise este situat în poteca

288

turistica a traseului 3. G sau 3, la circa 60 m în aval de intrarea semnalatã mai jos pentru artera de bazã. Linia pitoanelor, usor de identificat, se desfãsoarã mai mult pe faţa dinspre valea Bîrsei Mari, acolo unde Peretele Padinei Închise îsi schimbã orientarea cãtre nord. Obstacolele nu par prea dificile, valoarea lor fiind diminuatã de prezenta cîtorva arbori crescuti pe faţa peretelui. Angajati în escalada, vom gãsi pasaje de mare dificultate, unde scãritele si pitoanele suplimentare sînt imperios necesare. Traseul ia sfîrsit dupã 4 lungimi de coardã, pe Muchia Padinei Închise, de unde, pe versantul sud-vestic, coborîm prin intermediul rapelurilor, folosind pentru sprijinul corzilor molizii crescuti pe acest versant. Grad de dificuItate: 4. A. Materiale: 2 corzi de 40 m, 20 carabiniere, 3-4 pitoane, scãrite. Traseul este pitonat. Durata pentru 3 echipieri: 2-3 ore. De la Zãrnesti la baza traseului: 2½ ore.

Redãm în continuare descrierea arterei de bazã. Din punctul de ramificatie, semnalat la traseul turistic 3 sau 3.G, pe artera Padina Închisã, ne orientãm cãtre abruptul Pietrei Craiului, care se întrezãreste prin perdeaua pãdurii, urcînd pe un hãtas usor conturat pe malul stîng al vãii. Curînd iesim din pãdure, înaintînd prin lãstãris spre marea deschidere din fatã, unde crestele si peretii dau impresia cã valea se termina. Ceva mai sus, dupã ce depãsim o zonã de vegetatie scundã, constatãm cã ea continuã totusi, formînd un culoar îngust, înierbat la început, plin cu grohotisuri instabile în

289

portiunea superioarã. La 1360 m alt. ajungem în punctul numit ,,La Sãrãrie", loc amenajat, unde caprele negre gãsesc sarea furajerã. Din acest punct deosebim pe stînga vãii marele contrafort desprins din perete, pe linia cãruia se desfãsoarã unul din cele mai lungi trasee alpine din Piatra Craiului: Traseul Izvorului. Pretutindeni vedem în faţa noastrã tzancuri si muchii cu pereti punctati de grote tainice ori dantelati de esarfa verde a brîurilor cu jnepeni aninati pe seninãri.

Valea, care are o orientare generalã sud-nord, prezintã initial un talveg acoperit cu vegetatie; ceva mai sus, aceasta dispare, locul ei luîndu-1 grohotisurile, în lungul cãrora înaintãm, apropiindu-ne astfel de punctele de intrare pe traseele stabilite în Padina Închisã. De la limita inferioarã a grohotisului ne abatem cãtre stînga si dupã 40 m ajungem în dreptul unui adãpost improvizat din blocuri de piatrã chiar la baza marelui perete care surplombeaza. La 20 m de acest punct se aflã într-o micã grotã apa izvorului denumit Izvorul Padinei Închise. Deasupra lui si chiar din grotã, în lungul unei fisuri bine conturate pe faţa surplombatã a peretelui, sînt dispuse primele pitoane de pe TraseuI Izvorului.

Pentru Traseul Izvorului, vezi indice 23

La 12 m de grota ce adaposteste Izvorul din Padina Închisã, identificãm primele pitoane fixate pe linia ascensionalã a celui mai dificil traseu alpin din masiv (gr. 6. A neomologat), denumit

290

Surplombele din Padina Închisa. Pentru Surplombele din Padina Închisã,

vezi indice 23. B. Urcînd anevoios prin grohotisurile

caracteristice acestor locuri, ajugem, dupã circa 130 m, socotiti de la Izvorul din Padina Închisã, în punctul de ramificatie pentru traseul Lespezile Florilor de Colt. Intrarea propriu-zisã este situatã mult mai sus; marsul de apropiere pînã la primele pitoane îl facem pe muchia înierbatã care separã douã vîlcele: cel din stînga (cum privim spre perete) se numeste Vîlcelul Florilor de Colt, iar cel din dreapta, Vîlcelul celor Trei Tzancuri.

Pentru Lespezile Florilor de Colt, vezi indice 23. C.

La 180 m distantã de Izvorul din Padina Închisã ne aflãm în punctul de intrare a traseului, desfãsurat pe Muchia celor Trei Tzancuri. Desi pe linia ascensionalã aceastã muchie prezintã mai multe tancuri, ea a fost denumitã astfel de autorii premierei, pentru cã ei au stabilit traseul numai pînã la nivelul celui de-al treilea tanc. Muchia este vizibilã de la mare distantã si se detaseazã clar din Peretele Padinei Închise.

Pentru Muchia celor Trei Tancuri, vezi indice 23. D.

Dincolo de Muchia celor Trei Tzancuri, peretele, descriind un intrînd, formeazã un amfiteatru încins cu brîne punctate cu pîlcuri de jnepeni. În aceastã zonã s-au stabilit alte trasee alpine, între care si Traseul Central din Padina

291

Închisã, situat la 25 m distantã de punctuI de intrare pe Traseul celor Trei Tancuri sau la 205 m de Izvorul din Padina Închisã. Primele pitoane, foarte vizibile, dispuse într-o fisurã înclinatã oblic cãtre dreapta, ne conduc initial de-a lungul unei muchii friabile.

Prima escaladã: 1, 2 si 15 mai 1960. Traseul Central din Padina Închisã este situat în Peretele Padinei Închise, într-o zonã unde acesta are orientarea NE-SV. Obstacolul cel mai dificil îl întîlnim în a doua lungime de coardã, unde escalada se efectueazã mai mult la scãrite. A patra lungime de coardã este comunã cu a traseului Hornul Peretelui Central, iar a cincea 1.c. (ultima) cu Muchia celor Trei Tancuri. Coborîrea, redatã în amãnunt la traseul 23. D, comporta 4 rapeluri. Grad de dificultate: 5 A. Materiale: 2 corzi de 40 m, 25 carabiniere, 4-5 pitoane, scarite. Traseul este pitonat. Durata pentru 3 echipieri: 3-4 ore. De la Zãrnesti la baza traseului: 3 ore.

Ultimul traseu stabilit în Perctele Padinei Închise este Hornul Peretelui Central, situat la circa 220 m de Izvorul din Padina Închisã sau la 45 m de Muchia celor Trei Tancuri. Platforma de plecare pe traseu se afla într-un intrînd de mici di-mensiuni, din care se contureazã vertical o fisurã deschisã, atacata îndraznet de realizatorii traseuIui.

Pentru Hornul Peretelui Central, vezi indice 23. E.

Dincolo de acest traseu, valea se îngusteazã treptat, formînd pe parcurs mici sãritori. Ultima,

292

cea de-a treia, denumita Sãritoarea de sub Gãvan, prezintã un obstacol înalt de circa 40 m si lung de 60 m. Trecerea ei se face urcînd pe faţa din stînga (în dreapta vãii), evitînd în acest fel jgheabul îngust al vãii care surplombeazã în partea superioarã. La capãtul de sus al obstacoluIui (1610 m alt.), unde întîlnim din nou grohotisul, valea se arcuieste cãtre dreapta (cum urcam), lãsînd în stînga scocul adînc al Vîlcelului Sãritorii de sub Gãvan, care delimiteazã Peretele Padinei Închise de Peretele Orga Mare. Din acest punct identificãm intrarea pe douã trasee alpine. Primul este Hornul Negru, usor de gãsit dupã culoarea rocii care a inspirat numele. Obstacolele lui de început, umede si puternic înclinate, au fost escaladate recent, fiind punctate cu pitoane.

Pentru Hornul Negru, vezi indice 23. I. La circa 20 m în stînga acestuia se vãd

cîteva pitoane dispuse de la stînga la dreapta, în lungul unui pasaj umed care constituie primul obstacol al traseului Muchia Coloanelor din Orga Mare.

Pentru Muchia Coloanelor din Orga Mare, vezi indice 23. F.

Urcînd pe o distantã de circa 70 m obstacolele initiale ale Vîlcelului Sãritorii de sub Gãvan, ajungem în dreptul unui molid singuratic, de unde, cãtre dreapta, în Peretele Orga Mare, identificãm primul piton fixat la intrarea pe traseul Creasta Frumoasã din Vîlcelul Sãritorii de sub Gãvan, la altitudinea de 1640 m.

293

Pentru Creasta Frumoasa din Vîlcelul Saritorii de sub Gãvan, vezi indice 23. G.

Revenind deasupra Sãritorii de sub Gãvan, urmãm în continuare fi-rul principal al Padinei Închise, urcînd din greu cãtre drcapta pe groho-tis, si ajungem curînd la 1 635 m alt., punct din care avem douã posibilitãti de a continua escalada: cãtre stînga pe Hornul Mare, cãtre dreapta pe firul vãii si apoi pe feţe pînã la Brîna Caprelor.

Pentru Hornul Mare din Padina Închisã, vezî indice 23. H.

De la ramificatia Hornului Mare continuãm escalada pe Padina Închisã si dupa scurtã distantã pãrãsim firul vãii, plin cu grohotis, urcînd feţele înierbate ce formeazã versantul stîng, pînã întîlnim poteca de pe Brîna Caprelor (traseul 3.A, marcaj bandã albastra). Traseul turistic mentionat strãbate Padina Închisã, conducînd pe Creasta Nordicã a Pietrei Craiului. Padina Închisã este un traseu alpin de graul 1.A. Are pe parcurs un singur obstacol mai dificil: Sãritoarea de sub Gãvan, unde este necesarã o frînghie de 20 m pentru asigurarea coechipierilor. Durata escaladei inte-grale, inclusiv poteca marcatã: 3-3!/2 ore.

Trasee de legãturã din Brîna Caprelor spre: poiana fostului refugiu Diana (traseul 3.F, de la semnalarea în text a punctului de întîlnire); cabana Curmãtura (traseul 3.A, de la semnalarea în text a punctului de întîlnire).

294

TRASEE IN PERETELE PADINEI INCHISE

23.A. Traseul IzvoruIui Prima escaladã: 18-20 iulie 1957. Generalitãti. Prin lungimea si dificultatea

lui, Traseul Izvorului se numãrã printre traseele dificile din Padina Închisã, fiind, alãturi de Traseul Surplombelor, cel mai lung din Piatra Craiului.

Grad dc dificultate: 5 B. Materiale: 2 corzi de 40 m, 25 carabiniere, 5-6 pitoane, scãrite. Traseul este pitonat si are 9 lungimi de coardã. Durata pentru 2 echipieri: 4-5 ore. De la Zãrnesti la baza traseului: 2i/2 ore. Pentru intrarea pe traseu, vezi artera de bazã indice 23.

Descrierea traseului. Grota unde se gãseste Izvorul Padinei Închisc se afla pe dreapta vãii, ceva mai sus de adãpostul improvizat la baza peretelui de cãtre alpinistii care au escaladat în premiera cîteva trasee din regiune.

Traseul Izvorului, nume impirat de la izvorul mentionat mai sus, începe chiar din grota ce-l adãposteste. Prima 1.c. o desfãsurãm în lungul unui perete surplombat, despicat de un jgheab îngust si lung de circa 40 m. Pentru depãsirea acestei portiuni, folosim frecvent scãritele si acordãm o deosebitã atentie manevrelor de coardã, pentru a evita frecarea lor prin carabinicre. Regruparea o facem la limita superioarã a pasajului. Urmeaza a doua 1.c. care prezintã douã hornuri înlãntuite, mai putin dure, dar cu portiuni suficient de delicate. La capãtul celui de-al doilea

295

horn ne regrupãm. Chiar la plecarea în a treia 1.c. întîlnim un bloc stîncos, usor instabil, prãbusit pe linia hornului, pe care trebuie sã-1 escaladãm în continuarc. Depãsind cu multã precautie acest accident al traseului, ne continuãm escalada pe horn si apoi pe un prag înierbat, pînã la punctul de regrupare marcat cu pitoane pentru asigurare.

Peretele, devenit mai framîntat, începe sã-si schimbe aspectul. A patra 1.c. prezintã o faţã umedã si foarte friabilã, pe care ne cãtãrãm folosind pitoanele existente pe traseu; curînd prindem un scoc adînc, asemãnãtor unui vîlcel, în lungul cãruia înaintam, regrupîndu-ne cam la mijlocuI lui. Continuînd escalada în a cincea 1.c, urmãm o vreme linia scocului mentionat mai sus, pînã întîlnim posibilitatea de a-1 pãrasi, traversînd oblic cãtre dreapta, pînã la platforma de regrupare. O faţã destul de înclinatã constituie pasajul celei de-a sasea 1.c. Ea sfîrseste în zona deschisã, încinsã de Brîul Florilor de Colt, unde întîlnim, venind din dreapta, linia redutabilului Traseu al Surplombelor, care a fost realizat de neobositul alpinist Garner Valentin. Cu aceastã performantã, temerarul cãtãrãtor, pionier al alpinismului modern din Piatra Craiului, a adãugat la cele circa 20 trasee stabilitc de el încã unul, cel mai greu si cel mai lung din masiv. A saptea 1. c. are, pe o micã distantã, parcurs comun cu Traseul Surplombelor. Apoi se desparte, linia pitoanelor conducîndu-ne cãtre stînga, printre mici coame de piatrã ce sfîrsesc pe crestetul unui turn primitor,

296

permitîndu-ne o regrupare comodã. O muchie ridicatã deasupra noastrã reprezintã pasajul celei de a opta 1.c. Escalada ei ia sfîrsit tot pe un turn, unde ne regrupãm. Ultima l.c. (a noua), ca o încoronare a efortului, ne supune initial unui ultim examen de cãtãrãturã finã, pe o faţã lipsitã de fisuri. Dupã aceastã portiune, unde totusi întîlnim si cîteva pitoane, locurile încep sã se domoleasca, sfîrsind pe culmea punctatã de copaci a Muchiei Padinei Închise.

Coborîrea o executam pe unul din itinerarele descrise la capitolul respectiv al Traseului Surplombelor din Padina Închisã (indice 23.B).

23.B Surplombele din Padina Inchisã Prima escaladã: 11-15 august 1965. Generalitãti. Materialul ne-a fost pus la

dispozitie de catre Garner Valentin. Surplombele din Padina Închisã reprezintã traseul alpin cu cel mai accentuat grad de dificultate din întregul masiv. Motivelc care stau la baza acestei afirmatii sînt numeroasele obstacole surplombate, existenta unui pasaj spãlat (care se trece folosind pitoanele cu expansiune), precum si lungimea traseului. De retinut cã traseul a fost rcalizat în cinci zile consecutive de escalada, în care timp alpinistii au fãcut bivuac în perete.

Grad de dificultate: 6.A (neomologat). Materiale: 2 corzi de 40 m, 30 carabiniere, 6-8 pitoane, scãrite. Traseul este pitonat si are 13 lungimi de coardã. Durata pentru 3 echipieri: 6-7

297

ore. De la Zãrnesti la baza traseului: 2½ ore. Pentru intrarea pe traseu, vezi artera indice 23.

Descrierea traseului. La 12 m în amonte de grota în care se aflã Izvorul din Padina Închisa, identificam pe verticala peretelui pitoanele dispuse pe traseu. Prima l.c. urmeazã linia unor fisuri dirijate oblic cãtre dreapta; ceva mai sus, prin intermediul unui piton, depãsim o coamã cãtre stînga. De aici începem o cãţãrare delicatã, folosind pentru asigurare douã pitoane. Escalada primei l.c. ia sfîrsit pe un prag înierbat, lîngã un molid scund, unde ne regrupãm. A doua l.c. are 45 m si comportã la un moment dat deplasarea secundului ceva mai sus de platforma pe care se aflã. Aceastã l.c. începe cu o cãţãrare pe o faţã înaltã de circa 10 m; cele trei pitoane de asigurare ne ajutã sã înaintãm mai hotãrît, pînã într-un punct din care trebuie sã traversãm oblic cãtre dreapta; dupã cîtiva metri întîlnim posibilitatea de a înainta din nou pe verticalã. Pasajul final se desfãsoarã pe o faţã spãlatã, unde întîlnim fixate si douã pitoane cu expansiune. Intervalul ia sfîrsit pe crestetul unui tanc mic, unde ne regrupãm. Pentru a continua escalada sîntem obligati sã executãm, în cadrul celei de-a treia l.c., un rapel de circa 10 m. Dupã recuperarea corzilor începem escalada celei de-a patra l.c., pe care o desfasurãm pe faţa complet verticalã a peretelui. Remarcam pe aceastã portiune o micã traversare cãtre dreapta, întîlnita la 8 m de la plecare. Regruparea o executãm într-o grota, situatã sub un horn ce despicã peretele în

298

continuare. Hornul mentionat mai sus reprezintã linia

traseului nostru în cea de-a cincea l.c. Dupã escaladarea lui depãsim un bolovan ce-1 blocheazã si executãm o regrupare intermediarã. Apoi continuãm cãţãrarea pe un alt horn, înclinat oblic. Acest ultim pasaj, foarte expus, comportã multã atentic la înaintare. Platforma de regrupare, înierbatã si punctatã de un molid, o prindem printr-o traversare cãtre stînga. Dupa escalada lungimii precedente urmeazã un horn ce constituie a sasea l.c. Desi vertical, îl depãsim numai prin cãţãrare liberã, folosind pînã pe platforma de regrupare doua pitoane pentru asigurare. O faţã usor înierbata, pe care ne cãtãrãm fãra pitoane, reprezintã a saptea l.c. Ea sfîrseste pe Brîul Florilor de Colt, cingãtoare îngustã a peretelui pe care ne aflãm.

Pe o distantã micã, a opta l.c. a traseului nostru are parcurs comun cu Traseul Izvorului, situat în stînga; apoi traseele se despart, noi angajîndu-ne într-o escaladã de traversare oblicã spre dreapta, pe sub marele tavan ridicat deasupra. Pasajul ia sfîrsit dupã depãsirea proeminentei, pe un prag de piatrã, unde executãm regruparea. Folosind cele patru pitoane existente pe traseu, depãsim primul obstacol vertical ce caracterizeazã începutul celei de-a noua l.c., dupã care, în lungul unei coame de piatrã, usor înierbata, înaintãm cãtre dreapta pînã se întind complet frînghiile. Regruparea o executãm pe un prag înierbat.

299

Continuînd escalada celei de-a zecea l.c., în lungul coamei pe care ne-am regrupat, ajungem dupã circa 38 m într-o nisã, al cãrei interior îl folosim pentru regrupare. Tavanul nisei constituie, la plecarea în a unsprezecea l.c., un obstacol foarte dificil si periculos, din cauza unei plãci instabile. Remarcãm în acest pasaj un piton ,,cheie" care, dacã ar lipsi, prin desprinderea plãcii, ar pune noi probleme de escalada. Trecuti deasupra, continuãm escalada pe o fisurã verticalã circa 10 m, apoi traversãm la dreapta, prindem o muchie pe care înaintãm, ajungînd dupã 4 m în ,,Grota Mare", unde remarcãm urmele bivuacului 3 al alpinistilor ce au realizat premiera.

Tavanul grotei constituie pasajul initial al celei de-a douãsprezecea l.c. Deasupra ei, dupã o micã distantã, urmeazã o nouã surplombã; trecuti deasupra obstacoIului, traversãm usor cãtre dreapta, unde ne regrupãm. Ultima l.c. - a treisprezecea - o desfãsurãm în lungul unei muchii, care prezintã în portiunea superioarã un horn ce sfîrseste pe Muchia Padinei Închise, unde traseul ia sfîrsit.

Existã trei posibilitãti de coborîre: 1. Pe Muchia Padinei Închise în amonte la Creasta Nordicã a Pietrei Craiului; 2. În Padina Sindileriei, pe o brînã; 3. Pe Muchia Padinei Închise în aval. Recomandãm pe acesta din urmã, pe care se coboarã liber pînã la poteca marcatã cu bandã albastrã ce conduce în aval la Zãrnesti (traseul 3.G), iar în amonte la poiana fostului refugiu

300

Diana (traseul 3).

23.C. Lespezile Florilor de Colt Prima escaladã: 7 august 1960. Generalitãti. Escalada propriu-zisã a

traseului începe dintr-un amfiteatru al peretelui, situat mult deasupra talvegului de scurgere al Padinei Închise. De la punctul de intrare, semnalat în artera de bazã, urmãm muchia înierbata dintre cele douã vîlcele ce se adîncesc în perete, respectiv Vîlcelul Lespezile Florilor de Colt (stînga) si Vîlcelul celor Trei Tancuri (dreapta), pînã în dreptul unui molid singuratic. De aici putem pãtrunde în zona circului înierbat care se evidentiazã în perete. La limita superioarã a vegetatiei din circ, cãtre stînga, identiticam o fisurã punctatã pe linia ascensionalã cu primele pitoane ale traseului.

Grad de dificultate: 5B. Materiale: 2 corzi de 40 m, 25 carabiniere, 5-6 pitoane, scãrite. Traseul este pitonat. Durata pentru 3 echipieri: 4-5 ore. De la Zãrnesti la baza traseului: 3 ore. Pentru intrarea pe traseu, vezi artera indice 23.

Descrierea trascului. Prima l.c. masoarã 40 m. Pe parcursul ei întîlnim 6 pitoane. Regruparea, marcatã de un piton pentru asigurare, o facem pe o coama înierbatã. Continuînd escalada pe cea de-a douã l.c., ne catãrãm liber în lungul coamei amintite si, dupã 37 m, ne regrupãm sub un horn, folosind pentru asigurare singurul piton existent pe aceastã portiune. In cea de a treia l.c. ne catãram

301

mai mult liber, avînd în dreapta hornul sub care ne-am regrupat. Pe traseu sînt douã pitoane. Regruparea se face dupã 38 m pe o brînã largã, marcatã de un molid singuratic.

A patra l.c. se pare cã a inspirat denumirea traseului. Aceastã por-tiune este caracterizatã printr-o serie de feţe spãlate, spintecate de o fisurã pe desfãsurarea careia sînt fixate 7 pitoane. În portiunea finalã a pasajului, dupã 35 m, executam o traversare de 3 m cãtre dreapta, prin intermediul cãreia ajungem pe platforma de regrupare. Pasajele celei de-a cincea l.c. sînt dispuse oblic cãtre dreapta, pînã la nivelul unei proeminente (bloc stîncos iesit din perete). Regruparea, foarte comodã, o facem folosind pentru asigurare cele douã pitoane fixate special. Pe a sasea l.c. depãsim prin dreapta proeminenta sub care ne-am regrupat si ne cãtãram fãrã greutate, întrebuintînd pentru înaintare cele patru pitoane existente în punctele dificile. I.a pitonul de pe un prag îngust si înierbat executam regruparea. În a saptea l.c., dupã cîtiva metri de cãţãrare de-a lungul unei feţe pe care o escaladãm frontal, schimbãm directia initiala, abãtîndu-ne oblic cãtre stînga, condusi de linia pitoanelor care sînt dispuse paralel cu un horn în a cãrui deschidere intrãm ceva mai sus. Din interiorul hornului prevãzut cu douã pitoane de rapel, ne orientãm cãtre dreapta, traversînd si coborînd în acelasi timp un obstacol dificil, pe lungimea cãruia mai identificãm un piton. Regruparea din cea de-a saptea l.c. o executãm

302

dupã desfãsurarea completã a celor 40 m de coardã.

A opta l.c., desi prezintã cîteva pasaje surplombate, nu este dificilã, peretele avînd prize suficiente pentru ca obstacolele sã fie depãsite prin catãrare liberã. Cele doua pitoane de pe traseu trebuie totusi identificate, ele ajutîndu-ne la urmãrirea traseului. Regruparea o facem dupã 40 m, pe un prag. Pe ultima l.c., a noua, întîlnim o brînã usor ascendentã si o faţã cu prize bune. Cãţãrarea pe aceastã ultimã portiune, care mãsoarã circa 30 m, o efectuam folosind pentru asigurare singurul piton existent. Escalada ia sfîrsit pe Muchia Padinei Închise.

Pentru coborîre, urmînd în continuare Muchia Padinei Închise cãtre dreapta, spre creasta principalã a masivului, ajungem dupã circa 250 m în strunga formatã la obîrsia Vîlcelului Sãritorii de sub Gãvan. Din acest punct coborîm liber prin albia vîlcelului mentionat, pînã deasupra unei sãritori, unde întîlnim pitonul dispus special pentru fixarea corzilor. Prin intermediul unui rapel reusim sã depãsim ruptura de pantã si, dupã recuperarea corzilor, continuãm coborîrea prin vîlcel si pe feţele acestuia, ajungînd prin cãţãrare liberã, fãrã dificultãti, deasupra Sãritorii de sub Gãvan. Acest obstacol poate fi depãsit liber sau tot prin intermediul unui rapel, folosind în acest scop pitonul dispus în peretele din stînga vãii.

303

23.D. Muchia celor Trei Tzancuri Prima escaladã: 26-27 iulie 1958. Generalitãti. Muchia celor Trei Tancuri,

detasatã din Muchia Padinei Închise, este situatã pe dreapta vãii Padinei Închise. Ea se evidentiazã prin forma sa de contrafort puternic, cu creasta îngustã si întreruptã de mai multe tancuri, dintre care primele trei reprezintã linia traseului descris. Dincolo de al treilea tanc, în ciuda faptului ca muchia mai continuã, prezentînd obstacole dificile, traseul ia sfîrsit. Coborîrea, efectuatã prin intermediul a patru rapeluri, ne conduce în firul principal, plin cu grohotis, al vãii din care am început escalada.

Grad de dificultate: 4B. Materiale: 2 corzi de 40 m, 20 .carabiniere, 4- 5 pitoane, scãrite. Traseul este pitonat si are 6 lungimi de coardã. Durata pentru 3 echipieri: 3-4 ore. De la Zãrnesti la baza traseului: 3 ore. Pentru intrarea pe traseu, vezi artera indice 23.

Descrierea traseului. Prima l.c. începe cu un pasaj de 12 m, pe care-1 depãsim folosind cele 4 pitoane existente. Dincolo de acesta traversãm oblic cãtre stînga 3 m si continuãm escalada pe un perete care, dupã 8 m, prezintã o proeminentã, pentru depãsirea careia folosim scãritele. Pe ultimii 12 m ai primei l.c. ne cãtãram cãtre dreapta, condusi si de linia pitoanelor, în lungul unui obstacol vertical si usor friabil. Regruparea, marcatã cu doua pitoane, o facem pe un prag de piatrã. A doua l.c. prezintã initial un obstacol de

304

cãţãrare liberã, înalt de 5-6 m, continuat cu un horn si un prag înierbat ce nu depãsesc 20 m. Cele patru pitoane aflate pe parcursul întregii portiuni sînt sufi-ciente. Regruparea o executãm la Baza unui horn înalt. În cea de-a treia l.c. escaladãm prin ramonaj cei 15 m ai hornului mentionat si apoi continuãm cãţãrarea pe verticala unei feţe friabile ce nu depãseste 3 m. Dincolo de aceasta traversãm cãtre stînga, evitînd o proeminentã a peretelui, dupã care urcãm în diagonalã cãtre dreapta, paralel cu o fisurã deschisã ce sfîrseste pe primul tanc al muchiei, unde ne regrupam. În a patra l.c. parcurgem o distantã de circa 40 m prin jnepenii crescuti între vîrful tancuiui 1 si baza tancului 2. Pe parcursul celei de-a cincea l.c. ne cãtãrãm de-a lungul a 40 m pe linia crestei, întîlnind o rocã foarte friabilã. Folosind pentru asigurare cele patru pitoane dispuse în punctele cheie, rezolvãm cu multa usurintã dificultãtile pasajului, regrupîndu-ne pe cel de-al doilea tanc. Urmeazã o coborîre de 3-4 m în saua dintre tancurile 2 si 3. Începem escalada celei de-a sasea l.c. Initial urmãm muchia friabila a tancului 3, pe o distantã de 10 m. Apoi pãrãsim muchia, abãtîndu-ne la dreapta pe faţa sud-vesticã a Peretelui Padinei Închise si, fãrã sã ne regrupam, escaladãm un pasaj de 4-5 m. Dupã aceasta revenim pe muchia tancului 3, escaladînd-o pînã în vîrf, unde escalada ia sfîrsit.

Coborîrea din traseu o realizãm prin intermediul a trei sau patru rapeluri. Rapelul 1 îl

305

efectuãm de pe vîrf, coborînd 10 m pe faţa din clreapta (orientati în directia din care am urcat), în saua care urmeaza. Regruparea se face pe un brîu plin cu vegetatie. Pentru rapelul 2 coborîm liber 15 m în lungul brîului si, din dreptul unui molid uscat, executãm rapelul, trecînd frînghiile pe dupã trunchiul unui arbust. Regruparea o facem cu 35 m mai jos, pe un brîu îngust ce nu depãseste 2 m lungime. Atentie la identificarea platformei de regrupare! Anticipati cãutarea încã în timpul coborîrii. În rapelul 3 folosim pentru corzi pitonul de rapel aflat pe brîu si efectuãm coborîrea, care ne conduce într-un amfiteatru usor înierbat, situat cu circa 40 m mai jos. Din acest loc pîna în Padina Închisã coborîm liber în lungul unui jgheab pietros. Alpinistii care vor sã coboare în continuare, tot în rapel pot folosi pitonul fixat în apropierea punctului de regrupare în amfiteatru.

23 E. Hornul Peretelui Central Prima escaladã: 1 august 1960. Generalitãti. Traseul urmeazã o succesiune

de fisuri sinuoase ce se înlãntuie pe linia ascensionalã a Peretelui Padinei Închise, intersectînd si avînd pe anumite portiuni parcurs comun cu Traseul Central din Padina Închisã si Muchia celor Trei Tancuri. El sfîrseste pe cel de-al treilea tanc al ultimului traseu citat. Coborîrea se face prin intermediul a patru rapeluri. Grad de dificultate: 4B. Materiale: 2 corzi de 40 m, 20 carabiniere, 4-5 pitoane, scãrite. Traseul este

306

pitonat. Durata pentru 3 echipieri: 3-4 ore. De la Zãrnesti la baza traseului: 3 ore. Pentru intrarea pe traseu, vezi artera indice 23.

Descrierea traseului. Obstacolul initial al primei l.c. începe cu o escaladã în ramonaj pe verticala unei fisuri deschise. Intrarea este îngreunatã mult de pasajele surplombate. Ceva mai sus, fisura se înclinã oblic cãtre dreapta, sfîrsind dupã 40 m în dreptul unei grote. Pe aceasta lungime de coardã sînt 11 pitoane. În a doua l.c. iesim din grota unde ne-am regrupat prin partea dreapta, folosind pentru depãsirea unui pasaj surplombat cele douã pitoane existente pe traseu. Dincolo de acest punct continuãm escalada, trecînd pe rînd: o portiune usor înierbata, o fisurã în diedru, înaltã de 15 m, si o faţã friabilã care ia sfîrsit pe un brîu unde ne regrupãm. Pe aceastã lungime de coardã sînt 7 pitoane. Escalada în a treia l.c. începe cu o traversare cãtre stînga, urmînd pe cîtiva metri brîul pe care ne-am regrupat. Apoi, prin intermediul pitoanelor, urcãm faţa spãlatã ce urmeazã, dincolo de care, pe o micã portiune, traseul nostru are parcurs comun cu al Traseului Central din Padina Închisã. Pitoanele întîlnite le folosim în continuare pîna la desfãsurarea completã a celor 40 m de coardã. Regruparea o executãm pe o brînã suspendatã în plin perete. Pe aceastã lungime de coardã sînt 6 pitoane. În a patra l.c. parcurgem faţa sud-vesticã corespunzãtoare tancului 2 din Muchia celor Trei Tancuri. Regruparea o facem dupã 35 m pe tancul

307

2. În a cincea l.c. urmeazã o coborîre de 3-4 m în saua dintre tancurile 2 si 3, dupã care începem escalada celei de-a sasea l.c. Initial urmãm muchia înclinatã si friabilã a tancului 3 pe o distantã de 10 m, apoi o parasim, abãtîndu-ne la dreapta pe faţa sud-vesticã a Peretelui Padinei Inchise. Fãrã sã ne regrupãm escaladãm aici, pe linia de cea mai mare panta, un pasaj de 4-5 m: dincolo de care revenim pe muchia parãsitã mai jos, urmînd-o pînã pe vîrful tancului 3, unde escalada ia sfîrsit.

Coborîrea se efectueazã prin intermediul a patru rapeluri de-a lungul Peretelui Padinei Închise. Descrierea în amãnunt este redatã la traseul indice 23.D.

TRASEE IN PERETELE ORGA MARE

23.F. Muchia Coloanelor din Orga Mare Generalitãti. Traseul urmeazã linia cea mai

pronuntatã a muchiei Peretelui Orga Mare. Parcursul, realizat de alpinisti cu multã experientã, se desfasoarã de-a lungul unor obstacole cu rocã sãnãtoasã, în parte lipsitã de vegetatie. Pitoanele nu sînt prea numeroase (sînt dispuse numai în punctele absolut necesare), lãsînd ca celelalte obstacole sã fie depãsite prin cãţãrare liberã. Sinonim: Traseul Orga Mare. Grad de dificultate: 4.A. Materialc: 2 corzi de 40 m, 20 carabiniere, 2-3 pitoane, scãrite. Traseul este pitonat si are 5 lungimi de coardã. De la Zãrnesti la baza traseului: 3½-4 ore. Pentru intrarea pe traseu, vezi artera

308

indice 23. Descrierea traseului. Escalada primei l.c.

începe la circa 20 m în stînga limitei superioare a Sãritorii de sub Gãvan, unde peretele formeazã un intrînd cu obstacole suprapuse ca olanele unui acoperis. Primele pitoane, dispuse printre aceste obstacole, le întîlnim la diferite distante, fixate aproape paralel cu jgheabul umed al Hornului Negru, aflat în dreapta. Dintr-o platformã mai pronuntatã, pe care o întîlnim la circa 20 m, identificãm cãtre stînga muchia usor conturatã din perete si punctatã din loc în loc cu mici pîlcuri de jnepeni; la baza acesteia facem regruparea. Primele pasaje din a doua l.c. le depãsim prin cãţãrare liberã, dar mai sus, un pasaj lipsit de prize ne obligã sã înaintãm cu ajutorul scãritelor pe care le fixãm în pitoanele existente. Dupã regrupare reluãm escalada în cea de-a treia l.c. La început depãsim un tanc mic, dupã care gãsim posibilitatea de a prinde deschiderea unui horn aproape vertical. Pentru depãsirea acestuia folosim la maximum scãritele, solicitînd si pitoanele, fãrã de care înaintarea ar fi extrem de dificilã. La limita superioarã a hornului, considerat cel mai greu obstacol al traseului, ne regrupãm pe o micã platformã situatã în stînga. Continuînd escalada pe a patra l.c., executãm o traversare cãtre dreapta, depãsind muchia unui turn, iar mai sus ne regrupam din nou la începutul fisurii finale a traseului. Folosind pitoanele de pe traseu, în a cincea l.c. escaladãm o faţã cu înclinatia

309

pronuntatã, ajungînd în final pe Muchia Padinei Închise, unde traseul ia sfîrsit.

Coborîrea se face urmînd creasta cãtre stînga (nord, faţã de linia de escalada a traseului), pînã în strunga Vîlcelului Sãritorii de sub Gãvan, bine conturatã si usor de identificat. Din strungã coborîm liber pe vîlcelul amintit pînã deasupra unei sãritori, unde întîlnim pitonul dispus special pentru fixarea corzilor. Prin intermediul unui rapel reusim sã depãsim ruptura de pantã inaccesibilã. Dupã recuperarea corzilor continuam coborîrea prin vîlcel si pe feţele acestuia, ajungînd fãrã dificultãti la baza traseului escaladat. În continuare, Sãritoarea de sub Gãvan poate fi depãsitã tot prin intermediul unui rapel, folosind în acest scop pitonul dispus în peretele din stînga vãii.

23.G. Creasta Frumoasã din Vîlcelul Sãritorii de sub Gãvan

Prima escaladã: 7-8 august 1960. Generalitãti. Traseul este situat în

extremitatea stîngã a Peretelui Orga Mare. Obstacolele lui, foarte variate, se însirã de-a lungul muchiei ce nu se evidentiazã prea mult de la baza traseului, impunînd în escaladã urmãrirea atentã a pitoanelor care, în acest caz, au si rolul de marcaj. Roca de calcar cu prize bune, lipsa vegetatiei pe o bunã parte a traseului, precum si pitorescul regiunii fac ca acesta sã se numere printre cele mai frumoase din masivul Piatra Craiului. Grad de

310

dificultate: 4B. Materiale: 2 corzi de 40 m, 20 carabiniere, 3-4 pitoane, scãrite. Traseul este pitonat si are 5 lungimi de coardã. Durata pentru 3 echipieri: 3 ore. De la Zãrnesti la baza traseului: 3 ore. Pentru intrarea pe traseu, vezi artera indice 23.

Descrierea traseului. Din dreptul molidului crescut în punctul de intrare al traseului începem escalada primei l.c., urcînd pe o fisurã blocatã în partea superioarã de un pasaj surplombat, pe care-1 depãsim folosind cele 3 pitoane existente. Urmeazã 12 m de cãţãrare liberã si apoi un horn nu prea înalt, prevãzut cu 2 pitoane. Platforma de regrupare este situatã la circa 40 m de la plecare. Pe aceastã lungime de coardã sînt 8 pitoane. În primii 20 m ai celei de a doua l.c. depãsim o muchie si o fisura deschisã, dupã care executãm o traversare la stînga pînã la baza unui horn. Ramonînd prin interiorul hornului, ajungem la platforma de regrupare punctatã de cîtiva jnepeni. Pe aceastã lungime de coardã sînt 5 pitoane. În a treia l.c. facem o manevrã mai complicatã a corzilor. Începem escalada “la scãrite", pe verticala unui obstacol înalt de 5 m, continuat cu o surplombã. Deasupra proeminentei înaintãm, cãtãrîndu-ne pînã pe un tanc mic. Din vîrful acestuia coborîm circa 3 m, depãsim o fisura largã si, prin intermediul unui piton, reusim sã ajungem pe platforma de regrupare. Pe aceastã lungime de coardã sînt 7 pitoane. Cea de a patra l.c. prezintã la început un horn înalt de 15 m, situat în dreapta locului de regrupare. Dupã ce 1-am depãsit prin

311

ramonaj, traversãm cãtre stînga, prindem o muchie ascutitã si, escaladînd-o frontal, înaintãm pînã la pitonul cu inel care marcheazã platforma de regrupare. Pe aceastã lungime de coarda sînt 6 pitoane. Ultima l.c. o depãsim înaintînd de-a lungul muchiei finale pîna în portiunea somitalã a peretelui, acoperitã cu jnepeni. Pe aceastã lungime de coardã sînt 6 pitoane.

Coborîrea o efectuãm pe Vîlcelul Sãritorii de sub Gãvan, aflat în stînga traseului urcat. Descrierea în amãnunt la traseul indice 23.F.

23.H. Hornul Mare din Padina Închisă Prima escaladã: 5 august 1936. Generalitãti. Hornul Mare din Padina

Închisã face parte din ansamblul firelor de obîrsie ale Padinei Închise. Intrarea pe traseu se efectueazã urcînd initial pe Vîlcelul Secundar al Padinei Închise, situat ceva mai sus de Sãritoarea de sub Gãvan, la circa 1635 m alt. Obstacolele traseului se depãsesc prin cãţãrare liberã, pitoanele fiind foarte rar folosite de cãtãrãtori. Grad de dificultate: 1B. Materiale: o coardã de 40 m, 2-3 pitoane, 4-5 carabiniere. Traseul nu este pitonat. Durata pentru 3 echipieri: 3 ore. De la Zãrnesti la baza traseului: 3 ore. Pentru intrarea pe traseu, vezi artera indice 23.

Descrierea traseului. Primele obstacole ale traseului le constituie douã sãritori nu prea înalte, situate pe Vîlcelul Secundar al Padinei Închise, desprins cãtre stînga (cum urcam) din firul

312

principal. Dupã cele douã obstacole mentionate, Vîlcelul Secundar prezintã o faţã lipsitã de prize, care nu permite înaintarea. De aceea traversãm cãtre dreapta si intrãm în Hornul Mare din Padina Închisã. Obstacolele initiale ale hornului le depãsim prin cãţãrare liberã, fie direct, fie ocolindu-le pe fete. Punctul cel mai dificil al traseului, înalt de circa 15 m, îl gãsim la începutul treimii superioare, unde, dintr-o grotã, sîntem obligati sa iesim afara, depãsind direct pasajul surplombat. Dincolo de acesta, panta rãmîne tot înclinatã, dar obstacolele devin mai rare, hornul luînd treptat aspectul unui vîlcel înierbat care sfîrseste în Vîlcelul Secundar al Padinei Inchise. Urmînd firul Vîlcelulni Secundar ajungem pe Creasta Nordicã a Pietrei Craiului, nu departe de saua Padinei Închise, aflatã cãtre sud (dreapta), unde traseul ia sfîrsit.

Trasee de legãturã spre: cabana Curmãtura prin vîrful Turnul (traseul 8.E, de la semnalarea în text a punctului Saua Padinei Închise); Creasta Nordicã spre Piscul Baciului (traseul 8, de la semnalarea în text a punctului Saua Padinei Închise).

23.1. Hornul Negru Prima escaladã: 7 iulie 1971. Generalitãti. Hornul Negru din Peretele

Orga Mare este numele dat traseului descris si de lon Ionescu-Dunãreanu în lucrarea Piatra Craiului.Traseul urmeazã deschiderea largã a unui

313

horn. Grad de dificultate: 2A. Materiale: o coardã de 40 m, 2-3 pitoane, 5 carabiniere. Traseul este pitonat în punctele cheie. Durata pentru 3 echipieri: 2 ore. De la Zãrnesti la baza traseului: 3 ore. Pentru intrarea pe traseu, vezi artera indice 23.

Pe primele trei lungimi de coardã se recomandã asigurarea la coardã, obstacolele fiind puternic înclinate si uneori umede.

Descrierea traseului. Prima l.c. o desfãsurãm de-a lungul hornului a cãrui culoare a inspirat denumirea traseului. Prizele suficient de bune ne dau posibilitatea sã înaintãm folosind metoda clasicã a cãtãrãrii prin aderentã si uneori prin opozitie. Platforma de regrupare, marcatã cu un piton, o întîlnim dupã 40 m. A doua l.c. prezintã cîteva proeminente pentru a cãror depãsire folosim pitoanele existente. Recomandãm folosirea lor si mai ales asigurarea atentã, pentru cã uneori roca este umedã. Regruparea dupã 40 m. A treia l.c. o desfãsurãm peste o succesiune de sãritori; obstacolele nu sînt prea înalte, dar sînt foarte înclinate. În partea finalã, dupã depãsirea unei zone usor friabile, întîlnim o creastã pe care ne regrupãm. Din acest punct avem o priveliste cuprinzãtoare asupra regiunii. Reluînd escalada, constatãm cã parcursul si-a schimbat înfãtisarea. În locul hornului, urcãm în continuare în lungul unei creste late, punctatã din loc în loc cu jnepeni. Creasta ia sfîrsit în preajma unui scoc înierbat. Pînã pe Muchia Padinei Închise, timp de aproape o orã, înaintarea o facem pe scocul amintit, ocolind

314

zonele friabile si proeminentele înierbate. În timpul escaladei ne-am putut face o pãrere asupra Peretelui Orga Mare pentru viitoarele escalade, iar pe creastã ni s-a orerit cea mai grandioasa priveliste a Padinei Sindileriei, aflatã dincolo de Muchia Padinei Închise.

Cãtãrîndu-ne cãtre dreapta de-a lungul ultimelor obstacole ale Muchiei Padinei Închise, ajungem pe creasta principalã a Pietrei Craiului (traseul 8). nu departe de Saua Padinei Închise, rãspîntie a traseelor 3.A si 3.F.

24. ARTERA DE BAZA: PADINA POPII

Ramificatii pe arterã: In TurnuI Galben al Dianel: 24.A. Traseul Frontal din Turnul Galben al Dianei; 24.L. Muchia Hornului Ascuns; 24.B. Fisura Cenusie; Traseul I.C.I.M. Brasov; 24.M. Traseul Ciubotica Ursului; Hornul Festivalului. 1n Turnul Mare al Dianel: 24.C. Fisura Nordicã; 24.N. faţa Nordicã a Turnului Mare al Dianei; Traseul Arcadelor; 24.D. Fisura Înghetatã; 24.E. Traseul Dianei;24.F. Traseul Floarea de Colt; Hornul Ferestrei; Lespezile din Padina Popii; 24.G. Umãrul din Padina Popii. In Peretele Mare al Padinei Popii: Traseul 23 August; Traseul Gentianei; 24.H. Traseul Alveolelor; 24.1. Traseul Turnuletului; 24.l. Traseul Trandafirul l Negru; Traseul Sîngele Voinicului din Padina Popii. In Peretele Santinelei din Padina Popii: Santinela din Padina Popii. Pe versantul stîng al Padinei

315

Popii: Fisura de la Portita Padinei Popii. Generalitãti. Padina Popii este afluent pe

stînga al Vãii Ursilor. Pentru alpinisti, valea prezintã interes numai în portiunea superioara, unde peretii ei adãpostesc numeroase trasee. Cãtre nord-est, Padina Popii este delimitatã de Muchia Padinei Popii, iar cãtre nord-vest de o muchie împãduritã ce o separã de valea Ciorînga Mare. Muchia Padinei Popii se desprinde din Creasta Nordicã a Pietrei Craiului (1970 m alt.), formînd pe o mica distantã cumpãna dintre Padina Închisã si Padina Popii. Ceva mai jos de Strunga Izvorului, ea lasã douã ramuri viguroase. Ramura dinspre nord-est formeazã în continuare cumpãna pentru Padina Închisã; ramura centralã, denumita Muchia Turnului Mic al Dianei (închisã pe sub peretele nord-estie de traseul turistic ,,Brîna Caprelor". între poiana unde s-a aflat refugiul Diana si Padina Închisa), este punctata în extremitatea ei nord-vesticã de Turnul Mic al Dianei; ramura principalã dinspre sud-vest îsi pastreazã numele initial (Muchia Padinei Popii). Ea are directia generala SE-NV, iar în dreptul Umãrului din Padina Popii îsi schimbã directia cãtre nord-est, însirînd pe creastã douã din cele trei turnuri ale Dianei: Turnul Mare al Dianei si Turnul Galben al Dianei.

Între Muchia Turnului Mic si Muchia Padinei Popii se adînceste firul de torent denumit de localnici (în zona de obîrsie) “Prin Buduri". Alpinistii cunosc aceastã zonã sub denumirea de Vîlcelul Trecãtorii Fcrtate (Zwangspass). Numele

316

vine de la douã sãritori ale vîlcelului, ce se coboarã prin intermediul a douã rapeluri. Individualizînd peretii ridicati în lungul arterei de bazã Padina Popii, deosebim din aval în amonte urmãtoarele sectoare în care s-au stabilit trasee alpine: a/ Versantii Turnului Galben al Dianei, delimitat la nord de Vîlcelul Trecãtorii Fortate, iar la sud de Hornul Festivalului. b/ Versantii Turnului Mare al Dianei, delimitati la nord de Hornul Festivalului si la sud de Umãrul din Padina Popii. c/ Peretele Mare al Padinei Popii, de la Umãrul Padinei Popii pînã la Strunga Izvorului. d/ Peretele Santinelei din Padina Popii. e/ Versantul stîng al vãii Padina Popii.

Itinerar pînã la baza arterei. De la Zãrnesti pînã în poiana Curmãtura Prãpãstiilor, unde s-a aflat refugiul Diana, urmãm descrierea traseului turistic 3, marcat cu bandã albastrã.

Descrierea arterei. Pe toatã desfãsurarea ei,

artera de bazã Padina Popii este marcatã cu semnul triunghi albastru, care începe din poiana Curmãtura Prãpãstiilor. Primii 75 m îi parcurgem prin lãstaris si pãdure, pînã în valea plinã cu grohotis a vîlcelului care în aval se numeste Valea Ursilor, iar în amonte Vîlcelul Trecãtorii Fortate. De retinut cã prin aceastã vale (portiunea în amonte) se poate coborî din toate traseele alpine stabilite în douã din cele trei Turnuri ale Dianei si

317

în Peretele Mare din Padina Popii, evident dacã nu preferãm coborîrea pe potecã, trecînd peste muchia Turnului Mic al Dianei. În continuare urcãm 70 m prin bolovãnisul vîlcelului, apoi ne abatem cãtre dreapta. Dupã alti 120 m (260 m distanta totalã din poiana Curmãtura Prãpãstiilor) ajungem la baza unui perete usor surplombat, de culoare gãlbuie. La începutul acestuia si în partea stîngã se contureaza un intrînd mic, din incinta cãruia începe un scoc vertical cu o serie de obstacole pe alocuri surplombate. Acestea constituie începutul Traseului Frontal din Turnul Galben al Dianei (1 590 m alt. la intrare).

Pentru Traseul Frontal din Turnul Galben al Dianei, vezi indice 24.A.

Urmînd poteca în continuare, întîlnim curînd limba de grohotis revãrsatã din Hornul Festivalului, a cãrui deschidere largã delimiteazã Turnul Galben al Dianci de Turnul Mare al Dianei. Din punctul de intersectare a potecii cu grohotisul, pãrãsim poteca si, urcînd pe sub perete circa 8 m, ajungem la intrarea pe traseul Muchia Hornului Ascuns, denumire inspirata de la hornul ascuns privirii, situat la începutul celei de a doua lungimi de coardã.

Pentru Muchia Hornului Ascuns, vezi indice 24.L.

La 10 m distantã în amonte de intrarea pe traseul amintit, se evidentiazã pe verticala peretelui ce-l avem în stînga, un diedru de culoare cenusie. In lungul lui sînt fixate primele pitoane

318

din traseul Fisura Cenusie. Pentru Fisura Cenusie, vezi indice 24.B. Foarte aproape de intrarea în traseul Fisura

Cenusie s-a mai stabilit un traseu de cãtre echipa de alpinism I.C.I.M. Brasov. Prima escaladã a Traseului I.C.I.M. Brasov s-a efectuat între 28-30 iulie 1978. Grad de dificultate: 5.A (neomologat). Materiale: 2 corzi a 40 m, 20 carabiniere, 4-5 pitoane, scãrite. Traseul este pitonat si are 4 lungimi de coardã. Durata pentru 3 echipieri: 3 ore. De la Zãrnesti la baza traseului: 3 ore.

Coborîrea de la creastã este redatã în amãnunt la traseul indice 24.G.

Ultimul traseu situat în Turnul Galben al Dianei se numeste Ciubotica Ursului. Punctul de intrare pentru începerea escaladei se aflã la circa 60 m amonte de Fisura Cenusie, adicã acolo unde Hornul FestivaluIui prezintã o primã sãritoare.

Pentru traseul Ciubotica Ursului, vezi indice 24.M.

Spintecãtura adînca ce delimiteazã Turnul Galben al Dianei de Turnul Mare al Dianei se numeste, dupã cum s-a mai arãtat, Hornul Festivalului, traseu alpin escaladat mai rar. Hornul Festivalului are aspectul unui vîlcel îngust si înclinat, blocat pe alocuri de stînci prãbusite din perete, care au format sãritori surplombate. Escalada se face la coardã simplã si mai mult prin catãrare liberã.

Prima escaladã: 10 iunie 1953. Grad de

319

dificultate: 3.A. Materiale: 2 corzi de 40 m, 10 carabiniere, 3-4 pitoane. Traseul are pitoane numai în punctele cheie. Desi escalada se face la coardã simpla, totusi sînt necesare 2 corzi pentru coborîrea în rapeluri, la înapoiere. Durata pentru 3 echipieri: 2 ore. De la Zãrnesti la baza traseului: 3 ore.

Coborîrea o executãm pe itinerarul descris si în amãnunt la traseul indice 24.G.

Urmãtoarele trasee alpine sînt situate în Turnul Mare al Dianei, al cãrui perete nordic îl formeazã versantul stîng al Hornului Festivalului. Traseul denumit Fisura Nordicã este stabilit pe acest perete. El începe la capãtul de sus al grohotisului revãrsat din Hornul Festivalului (1620 m alt.). Obstacolul initial îl formeazã o coamã usor conturatã, punctatã de cîtiva arbusti.

Pentru Fisura Nordicã, vezi indice 24.C. La 10 m în dreapta si mai jos de Fisura

Nordicã se evidentiazã în perete o surplombã mare. Ea se încadreazã printre primele obstacole ale traseului faţa Nordica a Turnului Mare al Dianei.

Pentru faţa Nordicã a Turnului Mare al Dianei, vezi indice 24.M.

În sfîrsit, intrarea pe Traseul Arcadelor, aflatã în dreapta (la 6-7 m de traseul precedent), marcheazã limita nord-vesticã a Peretelui Nordic al Turnului Mare al Dianei. O coamã de piatrã, evidentiatã la schimbarea orientãrii peretelui, cãtre nord-vest, reprezintã obstacolul de început al

320

traseului. Prin obstacolele pe care le opune, Traseul Arcadelor se situeazã în rîndul escaladelor dificile din masiv. Pasajele de cãţãrare liberã, cîteva traversãri inteligent alese, zonele surplombate si folosirea frecventã a scãritelor pentru prinderea pitonului urmãtor indicã înalta pregãtire a alpinistilor care au stabilit la 15 iulie 1959 escalada în premierã.

Grad de dificultate: 5.B. Materiale: 2 corzi de 40 m, 25 carabiniere, 4-5 pitoane, scãrite. Traseul este pitonat si are 7 lungimi de coardã. Durata pentru 3 echipieri: 3-4 ore. De la Zãrnesti la baza traseului: 3 ore. Coborîrea dupã terminarea escaladei este redatã în amãnunt la traseul indice 24.G.

Abãtîndu-ne la dreapta pe sub perete, urmãm hãtasul conturat printre-jnepeni. Dupã 30 m ajungem în dreptul unei fisuri deschise si înierbate, a cãrei linie verticalã constituie primul pasaj al traseului Fisura. Înghetatã.

Pentru Fisura Înghetatã, vezi indice 24.D. În continuare, hãtasul ne conduce tot prin

jnepeni, ajungînd dupã alti 30 m în dreptul platformei de intrare pe Traseul Dianei. Roca de culoare ruginie din acest loc usureazã identificarea.

Pentru Traseul Dianei, vezi indice 24.E. Urmãtorul traseu, Floarea de Colt, este

situat la 15 m de traseul precedent. Locul de intrare este marcat de doi molizi, ridicati din covorul compact de jnepeni.

321

Pentru traseul Floarea de Colt, vezi indice 24.F.

Penultimul traseu, stabilit în Peretele Turnului Mare al Dianei, este Hornul Ferestrei. Punctul de intrare, marcat cu cîteva pitoane pe verticala peretelui, este situat la 20 m în dreapta traseului Floarea de Colt. El vizeazã în portiunea superioarã un horn adînc. Hornul Ferestrei urmeazã în bunã parte linia marelui scoc, adîncit ca un vîlcel în extremitatea sudicã a Peretelui Turnului Mare al Dianei.

Prima escaladã: 13 august 1961. Grad de dificultate: 3.B. Materiale: 2 corzi de 40 m, 15 carabiniere, 3-4 pitoane, scãrite. Traseul este pitonat si are 5 lungimi de coardã. Durata pentru 3 echipieri: 3-4 ore. De la Zãrnesti la baza traseului: 3½ ore. Coborîrea o executãm pe itinerarul descris în amanunt la traseul indice 24.G.

Pãrãsind hãtasul care ne-a condus pînã la intrarea în Hornul Ferestrei, coborîm cîtiva metri la dreapta pentru a reintra în poteca turisticã marcatã. Condusi de semnul drumului (triunghi albastru), depãsim zona acoperita cu jnepeni si curînd ajungem pe muchia usor înierbatã care formeazã Umarul din Padina Popii, în lungul cãruia ne cãtãrãm pînã la înãltimea unui cablu dispus pe traseu. Din dreptul acestuia se ramificã douã trasee: primul, denumit Lespezile din Padina Popii, este orientat în diagonalã cãtre stînga, vizînd ceva mai sus hornul din dreapta. Lespezile

322

din Padina Popii prezintã multe pasaje de cãtarare liberã, punînd capului de coardã probleme tehnice deosebite. Desi este foarte frumos, traseul a rãmas încã necunoscut pentru majoritatea alpinistilor.

Prima escalada: 28 octombrie 1961. Grad de dificultate: 5.A. Materiale: 2 corzi de 40 m, 4-5 pitoane, 25 carabiniere, scãrite. Traseul este pitonat si are 5 lungimi de coardã. Durata pentru 3 echipieri: 3-4 ore. De la Zãrnesti la baza traseului: 3½ ore. Coborîrea o efectuãm pe itinerarul descris în amãnunt la traseul indice 24.G.

Al doilea traseu, denumit Umãrul din Padina Popii, este orientat în diagonalã cãtre dreapta si vizeazã tavanul ajungit al unei surplombe.

Pentru Umãrul din Padina Popii, vezi indice 24.G

Dincolo de muchia formatã de umãr, începe Peretele Mare din Padina Popii, pe care s-au stabilit alte trasee alpine. Drumul de acces spre acestea ne conduce pe o faţã expusã, la capãtul cãreia ne ajutãm de un cablu, pentru a coborî într-o viroagã ajungitã din Padina Popii. Mai departe urcãm sustinut pe malul opus al viroagei, pînã la limita de jos a pîlcului de pãdure care se vede. De aici pãrãsim poteca turisticã, abãtîndu-ne cãtre stînga si, dupã 15 m, pãtrundem într-un intrînd al peretelui. Din incinta lui, cãtre stînga, se vãd primele pitoane dispuse pe linia ascensionalã a Traseului 23 August.

323

Traseul 23 August din Padina Popii are 5 lungimi de coardã, este extrem de dur si se escaladeazã la coardã dublã. Pentru cãtãrãtorii neantrenati sînt necesare pitoane suplimentare. Prima escaladã: 20 august 1960. Grad de dificultate: 5.A. Materiale: 2 corzi de 40 m, 20 carabiniere, 4-5 pitoane, scãrite. Durata pentru 3 echipieri: 3-4 ore. De la Zãrnesti la baza traseului: 3 ore si 20 minute. Coborîrea se face pe itinerarul descris la traseul indice 24.G.

Reluînd descrierea din punctul unde am pãrãsit poteca turisticã, atunci cînd ne-am abãtut spre Traseul 23 August, strabatem în continuare pîlcul de pãdure, dincolo de care, la circa 20 m, identificãm conturat în perete un scoc usor surplombat. În interiorul acestuia sînt fixate primele pitoane de pe Traseul Gentianei (1700 m alt.). Escalada pe Traseul Gentianei este dominatã în general de cãţãrare liberã. Cele circa 36 pitoane, dispuse pe traseu, sînt suficiente numai cãtãratorilor bine antrenati. Obstacolul cel mai dificil îl întîlnim în a treia l.c., care mãsoarã 42 m. Prima escaladã: 29 septembrie 1960. Grad de dificultate: 5.A. Materiale: 2 corzi de 40 m, 25 carabiniere, 4-5 pitoane, scãrite. Traseul este pitonat si are 5 lungimi de coardã. Durata pentru 3 echipieri: 3-4 ore. De la Zãrnesti la baza traseului: 3-3½ ore. Coborîrea o executãm pe partea opusã traseului, urmînd feţele înierbate catre Vîlcelul Trecâtorii Fortate.

324

Itinerarul este redat în amãnunt la traseul indice 24.G.

Condusi de poteca noastrã, bine conturatã prin grohotisul de la baza peretelui, ajungem dupa 30 m la punctul de intrare pe Traseul Alveolelor. Primele pitoane sînt fixate în alveolele care au inspirat si denumirea traseului.

Pentru Traseul Alveolelor, vezi indice 24.H. Urcînd în continuare prin grohotis, ajungem

dupã circa 80 m în punctul de intrare pe Traseul Turnuletului. Escalada propriu-zisã începe din incinta unui mic intrînd conturat la marginea potecii. Primele pitoane sînt dispuse în dreapta, de-a lungul unui pasaj surplombat care vizeaza în portiunea finalã un horn lung.

Pentru Traseul Turnuletului, vezi indice 24. I. Cãtre dreapta, în apropierea traseului

mentionat mai sus (la circa 10 m, se contureaza o muchie, pe linia careia se vãd primele pitoane ale traseului Trandafirul Negru.

Pentru traseul Trandafirul Negru, vezi indice 24. l. Din dreptul traseului de mai sus, Peretele Mare din Padina Popii formeazã un semicerc, în spatiul cãruia se aflã o zonã acoperitã cu blo-curi de piatrã si grohotis. Pãrãsind poteca marcatã, intram în incinta semicercului ti dupã circa 80 m ajungem în faţa unei fisuri deschise care spintecã pereteie pe toatã înãltimea. In dreapta acesteia se desfãsoarã traseul Sîngele Voinicului.

325

Pînã la baza fisurii ce formeazã în general linia traseului Sîngele Voinicului din Padina Popii escaladãm o faţã usor înierbatã, executînd cîteva traversãri arãtate si de linia pitoanelor. Initial, traseul a fost foarte dur, dar, în urma escaladelor de iarnã, el si-a pierdut aceastã calitate, avînd multe pitoane suplimentare.

Prima escaladã: 28 octombrie 1961. Grad de dificultate: 5. A. Materiale: 2 .corzi de 40 m, 20 carabiniere, 4-5 pitoane, scãrite. Traseul este pitonat si are 3 lungimi de coardã. Durata pentru 3 echipieri: 2 ore. De la Zãrnesti la baza traseului: 4 ore. Coborîrea din traseu o executãm pe versantul opus peretelui escaladat. Descrierea în amãnunt la traseul indice 24. G.

Revenind pe poteca turisticã în punctul de intrare a traseului Trandafirul Negru, continuãm urcusul prin grohotis, privind în faţã si cãtre dreapta traseul Santinela din Padina Popii. Primele pitoane sînt dispuse pe faţa ce priveste spre vale si se vãd chiar din potecã. Ascensiunea pe vîrful Santinela din Padina Popii este foarte rar întreprinsã de alpinisi. În mare, traseul urmeazã linia unor fisuri discontinue pe care le prindem prin mici traversãri.

Prima escalada: 25 septembrie 1961. Grad de dificultate: 4. A. Materiale: 2 corzi de 40 m, 20 carabiniere, 3-4 pitoane, scãrite. Traseul este pitonat si are 4 lungimi de coardã. Coborîrea de pe vîrf se face prin intermediul unui rapel. Durata pentru 3 echipieri: 2 ore. De la Zãrnesti la baza

326

traseului: 4 ore. Pe versantul stîng al vãii Padinei Popii s-a

stabilit un singur traseu, denumit Fisura de la Portita Padinei Popii. Sinonim: Fisura Rãsfrîntã. Pentru a ajunge în punctul de intrare, venind de la Zãrnesti, urmãm (de la al doilea cablu lãsat în urmã pe poteca turisticã) o viroagã cãtre dreapta, coborînd, si ajungem la confluenta ei cu valea Padina Popii. În continuare coborîm pe firul acestei vãi pînã la locul unde peretii laterali se apropie. Traseul este situat în peretele înãltat pe malul stîng si are intrarea la circa 6 m în amonte de un horn foarte vizibil.

Fisura de la Portita Padinei Popii se parcurge foarte rar. Traseul începe din valea Padina Popii (versantul stîng) si ia sfîrsit în zona împãduritã, pe creasta ce separã cãtre sud-vest Padina Popii de valea Ciorînga Mare. În a doua 1.c., escalada începe cu o piramidã.

Prima escaladã: 17 aprilie 1957. Grad de dificultate: 4.A. Materiale: 2 corzi de 40 m, 20 carabiniere, 5-6 pitoane, scãrite. Traseul este pitonat si are 3 lungimi de coardã. Durata pentru 3 echipieri: 2 ore. De la Zãrnesti la baza traseului: 3½ ore. Coborîrea, în prima portiune, se face liber, paralel cu linia traseului aflat în dreapta, pînã deasupra unui horn. În continuare, trecînd frînghiile pe dupã un molid, executãm un rapel de 40 m pînã în valea Padina Popii.

327

TRASEE ÎN TURNUL CALBEN AL DIANEI

24.A. Traseul Frontal din Turnul Galben al Dianei

Prima escaladã: 17 iunie 1960. Generalitãti. Traseul Frontal din Turnul

Galben al Dianei se numãrã printre cele mai circulate din Padina Popii. Grad de dificultate: 4. A. Materiale: 2 corzi de 40 m, 20 carabiniere, scãrite, 1-2 pitoane. Traseul are 5 lungimi de coardã si este pitonat. Durata pentru 3 echipieri: 2-3 ore. De la Zãrnesti la baza traseului: 3 ore. Pentru intrarea pe traseu, vezi artera indice 24.

Descrierea traseului. Din micutul intrînd pe care-1 face peretele la marginea potecii marcate începem cãţãrarea în prima 1.c. de-a lungul scocului vertical, adîncit pe linia peretelui. Pasajul initial prezintã o serie de lespezi mici si tãiose, încastrate vertical pe circa 25 m. Portiunea finalã, usor surplombatã, o depãsim printr-un “grand ecarte" catre stînga, regrupîndu-ne pe o platformã comoda, situatã la 35 m. A doua l.c. are 20 m. Escalada începe pe o faţã spãlatã, prevãzutã cu douã pitoane. În continuare executãm o traversare mica spre stînga, utilizînd scãritele. Apoi, urmînd muchia usor tesitã a turnului, înaintam pînã în dreptul unui scoc care intersecteazã linia traseului. Pragul punctat cu pernite de iarbã reprezintã platforma de regrupare. Pentru a depãsi scocul înierbat, începem escaladarea celei de-a treia 1.c. cu un “spreiz"

328

spectaculos, dupã care înaintãm pe verticalã, de-a lungul unei feţe dispuse între douã muchii, pînã la desfãsurarea completã a celor 40 m de coardã. Regruparea o executãm pe muchia usor friabilã, situatã în dreapta. În amonte, creasta se vede acoperitã cu jnepenis, ceea ce constituie pentru înaintarea noastrã în a patra 1.c. un impediment. Pentru a continua escalada, traversãm, circa 15 m la stînga, cãtre o muchie pietroasã. Fãrã sã urmãm linia acesteia ne cãtãrãm pe feţele ei, urcînd pînã se întind complet cei 40 m de coardã. Dupã regrupare, escalada urmãtoarei 1.c. (a cincea) nu mai prezintã dificultãti, înaintarea fãcîndu-se prin hãtasele sinuoase ale pãdurii de jnepeni crescute pînã pe Turnul Galben al Dianei.

Pentru coborîre, vezi descrierea în amãnunt la indicele 24. G.

24L Muchia Hornului Ascuns Prima escaladã: 4 iulie 1971 Generalitãti. Traseul prezintã doua sectoare

distincte. În primul sector se cere liderului rezolvarea unor probleme tehnice foarte delicate,deoarece dirilarea gresitã a corzilor ar putea îngreuna înaintarea. Al doilea sector, presãrat cu numeroase pasaje de cãţãrare liberã, cere echipierilor un control permanent al echilibrului în timpul înaintãrii. Grad de dificultate: 4.A. Materiale: 2 corzi de 40 m, 20 carabiniere, 2 -3 pitoane, scãrite. Traseul este pitonat si are 3 lungimi de coardã, plus un pasaj

329

care se escaladeazã liber. Durata pentru 3 echipieri: 3 ore. De la Zarnesti la baza traseului: 3 ore. Pentru intrarea pe traseu, vezi artera indice 24.

Descrierea traseului. Obstacolul de început al primei l.c. se escaladeazã numai cu ajutorul prizelor presãrate pe o faţã puternic înclinatã. Dupã 5 - 6 m apar primele pitoane, fixate în lungul unor fisuri discontinui, dirijate oblic cãtre dreapta si apoi cãtre stînga. În portiunea finala a primei 1.c., la circa 30 m înãltime, cîteva pitoane cu expansiune ne ajutã sã prindem Fisura Florilor de Colt, conturatã în lungul unei muchii usor surplombate. Regruparea “1a piton" o efectuãm dupã 40 m, chiar la capãtul de sus al fisurii amintite, punct din care începe Hornul Ascuns. A doua 1.c. urmeazã linia ascensionalã a hornului 6-8 m. Dupã acest pasaj, printr-un ,,grand ecart" spectaculos cãtre dreapta, pãrãsim hornul, angajîndu-ne pe o muchie foarte bine conturatã. Desi pasajul este puternic înclinat, înaintarea o efectuãm prin cãţãrare liberã, folosind pentru asigurare pitoanele existente. Înainte de regrupare si pentru a prinde platforma, executãm o traversare de la dreapta la stînga. Prizele usor friabile si verticalitatea obstacolului ne îndreptãtesc sã apreciem cã acesta este punctul cel mai dificil al traseului. Regruparea o executam într-un scoc adîncit usor, sub linia crestei. Ultima 1.c. este de fapt o relaxare dupã încordarea din pasajul precedent. Obstacolele, fãrã sã fie dificile, sînt dispuse în trepte de micã înãltime. Ele

330

pun probleme de cãtarare cãrora în limbal alpin le spunem ,,pentru joacã". Ultima portiune a traseului, care ia sfîrsit pe Turnul Galben al Dianei, pierde complet din dificultate, fiind nãpãditã de vegetatie.

Coborîrea este redata în amãnunt la traseul indice 24. G.

24. B. Fisura Cenusie Prima escaladã: 21 august 1957. Generalitãti. Traseul este situat pe

versantul sud-vestic al Turnului Galben al Dianei. Grad de dificultate: 4. A. Materiale: 2 corzi de 40 m, 20 carabiniere, 2-3 pitoane, scãrite. Traseul este pitonat si are 5 lungimi de coarda. Durata pentru 3 echipieri: 2-3 ore. De la Zãrnesti la baza traseului: 3 ore. Pentru intrarea pe traseu, vezi indice 24.

Descrierea traseului. Primul obstacol îl formeazã un diedru punctat pe linia ascensionalã cu pitoane pentru asigurare. De la limita superioarã a acestuia, traseul se abate catre dreapta, prezentînd un pasaj de traversare cu prize fine. La capãtul acestuia facem prima regrupare. În continuare, pe urmãtoarele patru 1.c., escalada se desfãsoarã de-a lungul unei muchii usor conturate care surplombeazã pe alocuri si necesitã întrebuintarea scãritelor. Platformele de regrupare, usor de identificat, sînt marcate cu pitoane pentru asigurare. În portiunea finalã, traseul se abate usor cãtre dreapta si ia sfîrsit pe vîrful plat si acoperit cu jnepeni al Turnului Galben al Dianei.

331

Coborîrea urmeazã itinerarul descris în amãnunt la traseul indice 24. G.

24.M. Traseul Ciubotica UrsuIui Prima escalada: 5 iulie 1971. Generalitãti. Linia traseului Ciubotica

Ursului se contureazã clar pe faţa sud-vesticã a Turnului Galben al Dianei. Parcursul, care se escaladeazã la coardã dublã, prezintã numeroase pasaje surplombate peste care uneori trebuie sã ne cãtãrãm “1a liber". În ultima lungime de coardã (a treia), consideratã cea mai frumoasã, dominã cãţãrarea în ,,bavarezã". Grad de dificultate: 5. A. Materiale: 2 corzi de 40 m, 20 carabiniere, 2- 3 pitoane, scãrite. Traseul este pitonat si are 3 lungimi de coardã. El poate fi parcurs farã pitoane suplimentare, numai dacã liderul este bine antrenat. Durata pentru 3 echipieri: 2-3 ore. De la Zãrnesti la baza traseului: 3 ore. Pentru intrarea pe traseu, vezi artera indice 24.

Descrierea traseului. Peretele care formeazã flancul drept al Hornului Festivalului este usor bombat în punctul din care începe escalada primei 1.c. Initial, faţa este brãzdatã de o fisurã deschisã care nu primeste pitoane, fiind usor ,,cimentatã". Mai sus, fixate prin alveole, întîlnim pitoane suficiente pentru asigurarea înaintãrii. Portiunea finalã este durã si pitonata rar. Dupã derularea completã a corzilor ne regrupam într-o micã grotã. În a doua 1.c., pentru a depãsi surplomba formatã de tavanul grotei, executam un

332

“spreiz" deschis la maximum. Dupã acest obstacol extrem de expus, ne angajãm într-o escaladã dirijatã oblic catre dreapta, pe linia unei fisuri, continuatã în zona superioarã printr-un diedru înierbat. Dincolo de acest ultim obstacol, peretele îsi pierde treptat din înclinatie, înaintarea pînã la nivelul unui brîu, pe care ne regrupãm, fiind elementarã. Ultima l.c. (a treia) o desfãsurãm în lungul unei fisuri înclinate oblic cãtre dreapta. Interiorul fisurii si faţa peretelui spintecat de ea prezintã suficiente prize pentru a permite înaintarea prin cãţãrare în ,,bavarezã", deosebit de frumoasã. În ultima portiune, peretele surplombeazã. Obstacolul, fãrã pitoane, îl depãsim direct prin tractionarea în brate si desprinderea picioarelor de perete. Dupã acest pasaj, considerat cel mai frumos, încheiem escalada pe creasta ce leagã Turnul Galber. al Dianei de Turnul Mare al Dianei. Locul este marcat de o movilã de pietre.

Coborîrea o efectuãm pe itinerarul descris în amãnunt la traseul in-dice 24. G.

TRASEE IN TURNUL MARE AL DIANEI

24.C. Fisura Nordică Prima escaladã: 14 august 1957. Generalitãti. Fãrã sã prezinte manevre de

corzi complicate sau pasaje deosebit de dificile, Fisura Nordicã se numãrã printre traseele frumoase stabilite de neobositul alpinist Valentin Garner, la începutul carierei sale de cãtãrãtor.

333

Grad de dificultate: 5.A. Materiale: 2 corzi de 40 m, 20 carabiniere, 2-3 pitoane, scãrite. Traseul este pitonat si are 5 lungimi de coardã. Durata pentru 3 echipieri: 3-4 ore. De la Zãrnesti la baza traseului: 3 ore. Pentru intrarea pe traseu, vezi artera indice 24.

Descrierea traseului. Prima l.c. se desfãsoarã de-a lungul unei coame usor pronuntate pe versantul stîng al Hornului Festivalului si se parcurge mai mult prin cãtarare liberã. Parcursul, punctat de cîtiva arbusti în portiunea superioarã, este usor înierbat si umed, ceea ce comportã atentie la înaintare. Regruparea, marcatã cu douã pitoane, se efectueazã dupã 40 m. A doua l.c. urmeazã un traseu sinuos, cu mici pasaje surplombate. Obstacolele înlãntuite sînt prevãzute cu pitoane. La capãtul unei tra-versãri cãtre dreapta ne regrupãm. Pe întinderea celei de-a treia l.c. întîlnim succesiv un horn si o fisurã deschisã, pe care le trecem cu destulã dificultate, distanta între pitoane fiind foarte mare. Regruparea este marcatã cu douã pitoane. În a patra l.c., tot atît de dificila, urmãm linia ascensionalã a Fisurii Nordice pînã la platforma de regrupare, pe care o întîlnim dupa 38 m. Utilizînd pitoanele dispuse în diagonalã cãtre dreapta, pe o faţã usor friabilã, înaintãm în cea de-a cincea l.c. pîna în dreptul unei stînci suspendate în perete. Din dreptul ei ne abatem la dreapta si curînd intrãm în interiorul unui horn pe care-l urcãm pînã la creastã, unde escalada ia sfîrsit.

334

Coborîrea de pe vîrf se face pe itinerarul descris la traseul indice 24.G.

24.N. Faţa Nordicã a Turnului Mare al Dianei

Prima escaladã: 6 iunie 1971. Generalitati. Comparat cu alte trasee din

zonã, traseul denumit faţa Nordicã a Turnului Mare al Dianei este mai dur. De la plecare si pînã pe linia crestei, obstacolele sînt extrem de dificile. Abunda pasajele spãlate si uneori proeminente, unde reusita fixãrii pitoanelor suplimentare este putin probabilã. Grad de dificultate: 5.B. Materiale: 2 corzi de 40 m, 20 carabiniere, 3-4 pitoane, scãrite. Traseul este pitonat si are 6 lungimi de coarda. Escalada poate fi întreprinsã fãrã pitoane suplimentare numai de alpinisti bine antrenati si deprinsi cu cãţãrarea liberã. Durata pentru 3 echipieri: 3-4 ore. De la Zãrnesti la baza traseului: 3 ore. Pentru intrarea pe traseu, vezi artera indice 24.

Descrierea traseului. Din hãtasul usor conturat pe la baza Peretelui Nordic al Turnului Mare al Dianei începem escalada, cãtãrîndu-ne liber pînã la baza unei surplombe vizibile, situatã la circa 8 m de la plecare. Folosind scãritele, depãsim proeminenta direct, ceea ce este un element deosebit de plãcut si mai rar întîlnit în traseele noastre. Dincolo de aceasta, peretele puternic fisurat are totusi o rocã sãnãtoasã care ne permite sa înaintãm uneori prin cãţãrare libera si

335

fãrã a folosi scãritele. Regruparea o efectuãm pe vîrful unui colt detasat din perete, exact dupa 40 m. Pentru a prinde linia ascensionalã de cea mai mare pantã, în cea. de-a doua l.c., ne angajãm într-o traversare oblica spre stînga, de-a lungul unei succesiuni de praguri si brîne, a cãror linie ascendentã, în ansamblu, este în zigzag. Punctele dificile din aceastã lungime le constituie treptele de legãturã dintre brîne sau praguri, care se prezintã sub forma unor sãritori cu prize fine si lipsite de fisuri. Pe aceastã portiune intersectãm traseul Fisura Nordicã putin mai sus de punctul de regrupare al lui din prima l.c. Regruparea din a doua l.c. o efectuãm în scarite “la piton", într-un punct unde peretele este orientat cãtre obîrsia Hornului Festivalului. A treia l.c. prezintã initial o fisurã deschisã, care surplombeaza în douã locuri. Urmeazã apoi o faţã puternic înclinatã, unde înaintarea se face folosind frecvent metoda în ,,bavarezã". Regruparea dupã 4C m, ,,1a piton" în scãrite. Penultima l.c. este cea mai durã. Pe parcursul celor 40 m cît masoarã, întîlnim între altele si un diedru spãlat. Pe feţele acestuia trebuie sã ramonãm circa 15 m dupã metoda “Du1fer". Deschiderea mare a picioarelor, lipsa prizelor si înclinarea pantei care în final surplombeazã ne obligã sa iesim mult în afara, ceea ce moral si fizic este epuizant. Regruparea o facem dupa depãsirea proeminentei si deasupra unui prag orientat cãtre dreapta. Ultima l.c. urmeazã linia unei muchii ce se contureazã tot mai mult si care prezinta la

336

început si în final cîte o surplombã pe care le depãsim direct. Desi traseul continua, cãţãrarea pînã pe vîrful Turnului este elementarã (l.B), ceea ce ne permite s-o parcurgem neasigurati.

Coborîrea de pe vîrf se face pe itinerarul descris în amãnunt la traseul indice 24.G.

24.D. Fisura Ingheţată Prima escalada: 6 septembrie 1960. Generalitãti. Peretele Turnului Mare al

Dianei este strãbãtut în portiunea sa centralã de Fisura Înghetatã, traseu alpin usor înierbat, care nu atrage cãtãrãtorii, desi obstacolele lui sînt foarte variate, avînd numeroase traversãri si pasaje de cãţãrare liberã. Cele mai dificile portiuni le întîlnim în lungimile a treia si a patra de coardã. Grad de dificultate: 4.B. Materiale: 2 corzi de 40m, 20 carabiniere, 3-4 pitoane, scãrite. Traseul este pitonat si are 5 lungimi de coardã. Durata pentru 3 echipieri: 3-4 ore. De la Zãrnesti la baza traseului: 3 ore. Pentru intrarea pe traseu, vezi artera indice 24.

Descrierea traseului. Primul obstacol al traseului îl formeazã un horn înierbat, de-a lungul cãruia sînt fixate sapte pitoane. Regruparea o executãm în apropierea unui molid crescut în perete. Din acest punct, traseul, bine conturat, prezintã o succesiune de obstacole caracteristice escaladelor de gradul 4: fisuri închise, obstacole în diedru, traversãri, hornuri. În a doua l.c. (cu sapte pitoane) întîlnim toatã gama de obstacoIe citate

337

mai sus. Regruparea este marcatã cu douã pitoane. Pe urmãtoarea l.c. escaladãm douã obstacole foarte dificile, situate în lungul unui horn adînc si al unui pasaj în diedru. Cele sase pitoane dispuse la distante mari ne ajutã mult în înaintare. Regruparea este marcatã de un piton. Pentru a depãsi cele mai dificile obstacole ale traseului, situate pe parcursul celei de-a patra l.c., folosim cele zece pitoane existente pe traseu. Remarcãm pe acest pasaj o traversare dificilã, un obstacol surplombat si o fisurã deschisã, ce ia sfîrsit pe platforma de regrupare marcatã cu douã pitoane. Pe a cincea l.c. ne cãtarãm de-a lungul unei fisuri deschise, depãsind obstacolul unei mici surplombe ce comportã o atentã distribuire a corzilor, pentru a evita frecarea. Surplomba odatã depãsitã, escalada propriu-zisã ia sfîrsit. În portiunea finalã întîlnim o aglomerare de bolovani, printre care înaintãm, cãtãrîndu-ne liber pînã la Muchia Padinei Popii. Coborîrea o executãm pe itinerarul descris în amãnunt la traseul indi.ce 24 G

24.E. Traseul Dianei Prima escaladã: 24 iuIie 1951. Generalitãti. Dupã un scurt parcurs

vertical, traseul strãbate în diagonalã cãtre dreapta portiunea cea mai frumoasã a Peretelui Turnului Mare al Dianei. Prima lungime de coardã, foarte durã, vizeazã între altele si un pasaj surplombat care se trece cu ajutorul scãritelor. În portiunea centralã, traseul îsi pierde din dificultate, mai ales

338

dupã ce intersecteazã traseul Floarea de Colt. Treimea superioarã urmeazã cãtre stînga despicãtura adîncã a unui horn pînã pe Muchia Padinei Popii, unde ia sfîrsit. Grad de dificultate: 4.A. Materiale: 2 corzi de 40 m, 25 carabiniere, 3-4 pitoane, scãrite. Traseul este pitonat si are 5 lungimi de coardã. Durata pentru 3 echipieri: 3-4 ore. De la Zãrnesti la baza traseului: 3½ ore. Pentru intrarea pe traseu, vezi artera indice 24.

Descrierea traseului. De pe platforma de plecare atacãm primele obstacole, folosind pitoanele dispuse pe verticala unei fisuri ce spinteca peretele de culoare gãlbuie. Dupa circa 10 m întîlnim un pasaj surplombat care constituie punctul dificil al traseului. În continuare, directia pitoanelor dispuse în fisuri sinuoase produce frînghiilor o frecare accentuatã. Pentru a evita acest impediment, capul de coardã va rãri din carabiniere sau acolo unde nu se poate va folosi pentru fixarea corzilor douã carabiniere înlãntuite. Regruparea o facem deasupra acestui obstacol. A doua l.c. îsi pierde din dificultate. Escalada se desfasoarã pe un perere usor friabil, traseul orientîndu-se cãtre dreapta. Pitoanele de asigurare, bine fixate, ne aratã directia spre platforma de regrupare. In a treia l.c., unde roca este friabilã, înaintarea o facem destul de anevoios pînã la un tanc izolat si vizibil, unde executãm regruparea. Urmatoarele douã l.c. le parcurgem prin interiorul unui horn adînc pc care-1 urmãm pînã aproape de linia crestei. În portiunea finalã înaintam printre

339

numeroasele blocuri instabile, ajungînd pe Muchia Padinei Popii.

Coborîrea o executãm pe itinerarul descris în amãnunt la traseul indice 24.G.

24.F. Traseul Floarea de Colt Prima escaladã: 20 iulie 1958. Generalitãti. Traseul Floarea de Colt are un

parcurs de o exceptionalã frumusete, desfãsurat de-a lungul unui perete curat si cu rocã sãnãtoasã. Obstacolele întîlnite constituie un foarte sever examen pentru amatorii de escalade libere. Grad de dificultate: 5.B. Materiale: 2 corzi de 40 m, 25 carabiniere, 2-3 pitoane, scãrite. Traseul este pitonat si are 6 lungimi de coardã. Durata pentru 3 echipieri: 3-4 ore. De la Zãrnesti la baza traseului: 3!/2 ore. Pentru intrarea pe traseu, vezi artera indice 24.

Descrierea traseului. Prima l.c. începe de la molizii amintiti ca reper pe traseu. Initial atacãm frontal faţa peretelui, cãtãrîndu-ne cu ajutorul a trei pitoane pînã la înãltimea unui arbust crescut pe platforma de regrupare, situatã la circa 20 m. A doua l.c. mãsoarã 40 m. Pe aceastã distantã întîlnim o succesiune de obstacole presãrate cu prize fine, unde dexteritatea, echilibrul si îndemînarea capului de coardã sînt factori hotãrîtori ai reusitei. Chiar de la plecare, peretele surplombeazã usor, obligîndu-ne sã-1 depãsim prin intermediul unei piramide. Dupã depãsirea acestui punct identificam linia traseului, jalonatã

340

cu pitoane. Din cauza fisurilor care se succed, sîntem obligati sã executãm trei traversãri delicate (la stînga, la dreapta si din nou la stînga), ultima conducîndu-ne într-o fisurã deschisã ce sfîrseste mai sus, pe platforma de regrupare, marcatã cu douã pitoane. Reluînd escalada pe a treia l.c., înaintãm prin cãţãrare libera pe verticala unui perete friabil, parcurgînd 8 m. Dincolo de acesta întîlnim o serie de obstacole, remarcînd în mod deosebit douã traversari cãtre dreapta.

Atentie! Pe ultima traversare nu se pot fixa pitoane, fisura fiind cimentatã. Regruparea dupã 40 m, pe un bloc de piatrã. De la plecarea în cea de-a patra l.c. se contureazã o muchic stîncoasã, brãzdatã pe circa 25 m cu fisuri discontinue, în lungul cãrora înaintãm, cãlãuziti de pitoane dispuse la mari distante. Urmeazã cel mai frumos pasaj de cãţãrare libera, lung de 15 m, dupa care ne regrupãm pe o platformã. Pentru ca traseul sa-si pãstreze linia directã pe faţa peretelui, realizatorii lui au intersectat Traseul Dianei. Astfel, pe cei 20 m cît mãsoarã a cincea l.c., ne abatem cãtre stînga si pãtrundem în interiorul unui horn în care avem posibilitatea de regrupare. Escalada celei de-a sasea l.c. prezintã un pasaj surplombat, dincolo de care parcurgem ultimele obstacole ale traseului, însirate pe o muchie. Dupã regrupare, locurile se domolesc si, fãrã dificultãti, urcãm ultimii 15 m ce ne despart de Muchia Padinei Popii, unde escalada ia sfîrsit. Coborîrea o excutãm pe itinerarul descris la traseul indice 24.G.

341

24.G. Umarul din Padina Popii Prima escalada: 18 iunie 1960 Generalitãti. Traseul Umãrul din Padina

Popii se desfãsoarã pe o muchie usor conturatã care delimiteazã Peretele nord-vestic al Turnului Mare al Dianei de Peretele Mare al Padinei Popii. Grad de dificultate: 5.A. Materiale: 2 corzi de 40 m, 25 carabiniere, 2-3 pitoane, scãrite. Traseul este pitonat si are 6 lungimi de coardã. Durnta pentru 3 echipieri: 3 ore. De la Zãrnesti la baza traseului: 3½ ore. Pentru intrarea pe traseu, vezi artera indice 24.

Descrierea traseului. Din dreptul primului cablu, montat pe traseul turistic marcat, începem escalada primei l.c., înaintînd în diagonala cãtre dreapta pînã sub tavanul surplombei vizibile de la plecare. Ajunsi sub aceasta, ne angajãm într-o traversare tot cãtre dreapta, pe sub tavanul proeminentei, folosind pitoanele aflate pe traseu. Regruparea se face cu ajutorul scãritelor, pe un prag înclinat. În a doua l.c. depãsim direct un obstacol surplombat, deasupra cãruia întîlnim o fisurã deschisã pe care o urmãm, folosind (pînã la platforma de regrupare) si metoda de cãţãrare în “bavareza". A treia l.c. constituie punctul de maximã încordare a escaladei; ea are caracteristic un bloc de calcare cu formã curioasã, iesit mult în afarã. faţa lui netedã si lipsitã de fisuri o trecem frontal, folosind putinele pitoane fixate prin alveole. Dupã circa 20 m ne regrupãm pe platforma înierbatã, punctatã de un molid si de

342

cîtiva jnepeni. În cea de-a patra l.c. obstacolele nu mai sînt atît de dificile. La început escaladãm prin ramonaj un horn mic si înierbat. De la limita lui superioarã, cãtre dreapta, prindem coama de piatrã bine conturatã, pe care ne cãtãrãm pînã la întinderea completã a celor 40 m de coarda. Obstacolele întîlnite pe urmãtoarele douã l.c. (a cincea si a sasea) le depãsim numai prin cãţãrare liberã pînã la Muchia Padinei Popii, unde escalada ia sfîrsit. Coborîrea pentru toate traseele ce sfîrsesc pe Muchia Padinei Popii si Turnurile Dianei. De pe linia crestei coborîm pe versantul opus peretelui, urmînd la început feţele înierbate si cu roca usor friabilã. Ceva mai jos si cãtre stînga se adîncesc cîteva viroage. Pe una din acestea, unde se contureazã si hãtasul, înaintãm pînã în Vîlcelul Trecãtorii Fortate. De aici avem douã posibilitãti de a coborî: executînd douã rapeluri pe Vîlcelul Trecãtorii Fortate, sau traversînd creasta Turnului Mic al Dianei prin cãţãrare liberã. Pentru prima situatie coborîm de-a lungul vîlcelului, depãsind o zonã de grohotis si una înierbatã. La limita inferioarã a acesteia din urmã întîlnim ruptura de panta unde, în peretele din dreapta, este fixat primul piton de rapel. Trecînd corzile prin inelul lui, executãm rapelul care mãsoarã 20 m. Dupã recuperarea corzilor coborîm liber cîtiva metri si, trecînd frînghiile prin inelul pitonului fixat pe malul stîng al vãii, executãm al doilea rapel de 35 m. Pentru ca escalada sã decurgã în conditii normale, vom încerca dacã frînghiile alunecã prin

343

piton, înainte de a coborî ultimul coechipier; vom avea grijã sã recomandãm acestuia sã aducã nodul corzilor cu 2-3 m mai jos de piton, pentru a evita frecarea peste pasajul surplombat aflat la plecare; cei de jos se vor adãposti de traiectoria pietrelor, sub bolta adîncitã în peretele din stînga vãii. Ultima sãritoare a vîlcelului nu depãseste 8 m înãltime. Coborîrea acesteia se face liber, cu recomandarea de a nu disloca pietre. Ajunsi jos, în vîlcelul plin de grohotis, identificãm marcajul turistic (triunghi albastru) care, urmat în coborîre si apoi la dreapta, ne conduce în poiana Curmãtura Prãpãstiilor, unde era refugiul Diana. A doua posibilitate de coborîre ne scuteste de a face rapelurile. Din Vîlcelul Trecãtorii Fortate, chiar de la capãtul limbii de grohotis, se contureazã în urcus cãtre dreapta hãtasul care ne va scoate, dupa ce depãsim creasta Turnului Mic al Dianei, în poteca marcata cu bandã albastrã. Coborînd în lungul potecii, ajungem curînd în poiana unde a fost refugiul Diana. (În lucrãrile mai vechi, poienii unde era refugiul i se spune Curmãtura Prapãstiilor; acum tendinta este sã i se spunã Diana).

Trasee de legãturã spre: cabana Plaiul Foii (traseul 1C.A); Zarnesti (traseul 3.G.); cabana Curmãtura (traseele 3.A. si 3.B.).

344

24. H. Traseul Alveolelor Prima escalada: 25 august 1960.

Generalitãti. Intrarea pe traseu este situatã la circa 80 m distantã socotitã de la al doilea cablu întîlnit pe poteca turisticã din Padina Popii. Traseul se caracterizeaza prin cãţãrare libera, traversãri expuse si mici portiuni surplombate. Pitoanele, dispuse la mari distante, nu sunt suficiente, ceea ce pentru cãtãrãtorii neantrenati este de retinut. Grad de dificultate: 5.A. Materiale: 2 corzi de 40 m, 20 carabiniere, 6-8 pitoane, scãrite. Traseul este pitonat si are 4 lungimi de coardã. Durata pentru 3 echipieri: 3 ore. De la Zãrnesti la baza traseului: 3 1/2 ore. Pentru l intrarea pe traseu, vezi artera indice 24.

Descrierea traseului. Prima lungime de coarda a traseului o desfãsurãm în lungul unui scoc usor conturat pe faţa peretelui. Obstacolele initiale sînt de regulã mici surplombe si pasaje cu prize fine, pe care le depãsim folosind frecvent scãritele. Regruparea o executãm dupa 40m, la capãtul de sus al unui horn cu deschiderea moderatã. Printr-o abatere cãtre stanga începem escalada în a doua lungime de coarda de-a lungul unei muchii usor conturate, lunga de 38 m. Roca friabilã întalnitã pe acest pasaj ne obligã sã folosim, în afara celor trei pitoane existente pe traseu, si pitoane suplimentare. Dupã regrupare continuãm escalada în cea de-a treia lungime de coarda pe aceeasi muchie, catãrandu-ne circa 25 m, pînã la limita inferioarã a unui scoc, unde ne

345

regrupãm. Ultima lungime de coarda o desfãsurãm în lungul scocuIui mentionat. Obstacolele lui, puternic înclinate, le depasim catarandu-ne prin ramonal, ceea ce pentru cãtarãtorii bine antrenati este o adevãrata plãcere. Escalada ia sfarsit pe Muchia Padinei Popii. Coborîrea o executam în partea opusã traseului. Itinerarul este redat în amãnunt la traseul indice 24.G

24.I. Traseul Turnuletului: Prima escalada: 16 iunie 1960. Generalitãti. Denumirea traseului vine de

la micul turn de piatra ce se contureazã în portiunea superioarã. Traseul Turnuletului din Padina Popii prezintã obstacole foarte variate; uneori escalada trebuie fãcuta cu tractiune si scãrite, alteori numai liber, pe hornuri sau muchii cu prize fine, unde echilibrul are un rol hotãrîtor. Grad de dificultate: 4.A. Materiale: 2 corzi de 40 m , 20 carabiniere, 2-3 pitoane, scarite. Traseul este pitonat si are 4 lungimi de coardã. Durata pentru 3 echipieri: 2 -3 ore. De la Zarnesti la baza traseului: 3 1/2 ore. Pentru intrarea pe traseu, vezi artera indice 24.

Descrierea traseului. Din incinta micului intrînd al peretelui ne abatem catre dreapta, catarandu-ne liber panã la primele pitoane. De aici escaladam un pasaj usor surplombat, folosind scãritele si tractiunea la coarda dubla. Dupã circa 15 m, obstacolul îsi pierde din duritate, continuîndu-se cu o fisura deschisã, jalonatã de

346

pitoane, pînã la baza unui horn, unde ne regrupãm. Obstacolul celei de-a doua lungime de coarda îl constituie hornul mentionat. Deschiderea lui nu permite ramonalul, fiind foarte mare. De aceea, înaintarea o efectuãm catarandu-ne prin aderentã pe faţa din stînga noastrã. Pasajul sfarseste dupã 25 m si se continuã cu o faţa înierbatã pana la desfasurarea completã a celor 40 m de coardã. Înaintînd neasigurati, ajungem dupã 18 m la baza muchiei care, Vazuta de jos din poteca, are forma unui turn izolat (de aici denumirea traseului). Urmand linia de cumpana a acesteia, care pe parcurs formeaza si o strunga, desfasuram franghia de douã ori (a treia si a patra lungime de coarda) ajungand pe Muchia Padinei Popii. Coborarea o executãm pe faţa opusã traseului escaladat. Descrierea itinerarului în amãnunt este redatã la traseul indice 24.G.

24.J. Traseul Trandafirul Negru Prima escalada: 18 septembrie 1960. Generalitati. Pentru a reda cat mai fidel

obstacolele ce compun traseul Trandafirul Negru, folosim textul redactat chiar de autorul traseului, talentata alpinistã Rosi Beer, frezor la Uzinele 6 Martie din Zarnesti, prima femeie din tarã care a reusit sa escaladeze un traseu în premiera. Grad de dificultate: 3.B. Materiale: 2 corzi de 40 m, 2 carabiniere, 3-4 pitoane, scarite. Traseul este pitonat si are 4 lungimi de coarda. Sinonim: Traseul Schwarze Rose. Durata pentru 3 echipieri:

347

3 ore. De la Zarnesti la baza traseului: 3 1/2 ore. Pentru intrarea pe traseu, vezi artera indice 24.

Descrierea traseului. Intrarea pe traseu începe din dreptul unui marcaj al potecii turistice (triunghi albastru), dispus pe o micã creastã, ridicatã chiar din potecã. Creasta se aflã la circa 4 m în dreapta Traseului Turnuletului din Padina Popii. Primul piton este fixat la 2 m. Traseul este de coardã dublã. Întaia lungime a corzii se caracterizeazã prin catarare libera, chiar pe creasta ce pleacã din poteca pana se ajunge la primul piton de directie. De la acesta, la 1,75 m, se face o traversare spre dreapta pentru a prinde linia unui hornulet, pe care ne catãrãm în continuare panã la regrupare. Pitoanele sînt bãtute foarte solid, dar existã si posibilitati de catãrare liberã. Regruparea o facem pe mica platformã înierbatã, intalnitã la 40 m; pe traseu au rãmas 8 pitoane plus 2 la regrupare. A doua lungime de coarda este mult mai dificilã decît prima. Escalada începe pe linia ascendentã a unei fisuri. De la primul piton se trece la dreapta. Atentie! Nu se foloseste al doilea piton din a doua lungime de coarda, pentru cã este fixat numai ca piton de directie si nu prezintã sigurantã. Dupã trecerea cãtre dreapta ne cãtarãm 6 m pe un pasaj mai putin înclinat, friabil si punctat cu pernite de iarbã. La capãtul acestui obstacol traversãm câtre stînga peste un prag înalt de 0,50 m, unde se aflã un piton solid. Dupa acesta continuam traversarea tot cãtre stînga, peste o portiune mai dificilã

348

(spãlatã). Dincolo de spãlãtura, escalada continuã frontal, vizand un fel de hornulet în lungul cãruia avem posibilitãti naturale de cãţãrare pînã la platforma de regrupare, unde am bãtut pentru asigurare douã pitoane. A doua lungime de coardã are 8 pitoane, plus o lãmutã si 2 pitoane de regrupare. Ca si precedenta, a treia lungime de coarda se parcurge tot prin cãţãrare libera cu prize naturale. Deoarece roca este friabilã, se impune mai multã atentie. De pe platforma de regrupare urcãm frontal 4 m si apoi, prin intermediul a douã pitoane, traversãm la dreapta o muchie verticalã, în lungul cãreia înaintãm panã se întind franghiile complet. Pentru cã aici nu ne putem regrupa, aducem secunzii pe platforma înierbatã si dupã aceea continuãm escalada pînã pe platrorma de regrupare, unde folosim pitonul de asigurare. În lungul celei de a treia lungimi de coarda care are 50 m, am lasat 5 pitoane, plus 1 la regrupare. Pe a patra lungime de coarda roca fiind friabilã, pitoanele nu se pot fixa solid. Escalada se continuã de-a lungul aceleiasi creste. La 6 m se aflã primul piton lãmutã cu inel; urmãtorul este ceva mai sus, iar ultimul 1-am batut pe vîrf pentru regruparea finalã. A patra lungime de coarda are 40 m si 3 pitoane. Retragerea se face prin Valcelul Trecãtorii Fortate.

Coborarea o executãm pe faţa opusã traseului escaladat. Descrierea itinerarului în amãnunt este redata la traseul indice 24. G.

349

25. ARTERA DE BAZA: BRAUL CIORINGA MARE

Ramificatii pe arterã: Un traseu alpin

neomologat; Muchia Rãchitei; 25. A. Valcelul cu Fereastra – Creasta Nordica a Pietrei Craiului; 25. B. Creasta Nordicã a Pietrei Craiului - Valcelul cu Fereastrã; 25. C. Braul de Sus – Creasta Nordicã a Pietrei Craiului; 25. D. Canionul Ciorînga Mare; 25. E. Lespezile Lirei; 25. H. Surplomba Hornului din Peretele Ciorînga Mare; 25. I. Fisura Galbenã; 25. F. Hornul Închis; Brîul Ciorînga Mare - Ramura de Jos 25. G. Creasta Nordica a Pietrei Craiului - Braul Ciorînga Mare - refugiul alpin Ciorînga Mare.

Generalitãti. Pentru a nu ne repeta cu o descriere separatã, invitam pe cei care vor sã parcurgã traseul pe Braul Ciorînga Mare panã la Vîrful Ascutit sã urmãreascã textul arterei de bazã indice 25.

Ascensiunea dintre cabana Plaiul Foii si Creasta Nordicã a Pietrei Craiului prin Braul Ciorînga Mare prezintã trei sectoare: cabana Plaiul Foii - refugiul Ciorînga Mare; refugiul Ciorînga Mare - Braul Ciorînga Mare; limita superioarã a Braului Ciorînga Mare - Creasta Nordica a Pietrei Craiului. Acest itinerar în ansamblu nu prezintã puncte de trecere dificile, dar cere atentie la orientare. Prispa latã si usor ascendentã a Braului Ciorînga Mare, vizibilã si din faţa cabanei Plaiul Foii, pare o esarfa verde dispusã de-a curmezisul

350

în portiunea medianã a zonei denumite Padina lui Rîie, delimitatã la sud-vest de Muchia Rãchitei si la nord-est de muchia ridicatã între vãile Ciorînga Mare si Padina Popii. Cam la jumãtatea distantei între aceste douã repere, braul se ramificã; ramura de sus, din dreapta (ascendentã), este cea mai circulatã.

Deasupra vãii Ciorînga Mare, la 1970 m alt., ramura de sus a brîului se întrerupe brusc. Ceva mai înapoi de acest loc începe un hãtas, conturat pînã la Creasta Nordicã a Pietrei Craiului, descris în rîndurile ce urmeaza (vezi textul de la descrierea arterei). Ramura de jos sau din stînga este mai dificilã, hãtasul traversînd o zonã sãlbaticã unde numeroasele ramificatii produc greutãti de orientare.

Grad de dificultate: 1. B. Nu sunt necesare materiale tehnice. Traseul este nemarcat. Durata pentru 5 echipieri pe ramura de sus sau din dreapta (ascendentã) la Creasta Nordicã a Pietrei Craiului: 2-3ore (socotite de la refugiul Ciorînga Mare). De la cabana Plaiul Foii panã în punctul de intrare pe artera de bazã Brîul Ciorînga Mare: 2 ore.

Itinerar pînã la baza arterei. De la Zarnesti la cabana Plaiul Foii urmãm traseul turistic 1. De la cabana Plaiul Foii, poteca nemarcatã trece pe la Podul lui Cãlineţ, Izvorul Olteanului, Izvorul lui Orlovsky, Malul Galben, Adãpãtoarea Caprelor si ajunge sub Peretele Rachitei, unde poteca se ramificã: spre dreapta la Padina lui Cãlineţ, iar spre stînga la Braul

351

Cioranga Mare, pe lîngã refugiul Ciorînga Mare. Punctul de ramificatie este semnalat cu text scris pe perete. Itinerarul pe distanta Piaiul Foii - ramificatia Cãlineţ se parcurge în circa 2 ore si este redat în amanuntt la descrierea arterei de bazã Padina lui Cãlineţ, indice 26

Descrierea arterei. Din dreptul textului scris pe perete, pentru a marca ramificatia spre Padina lui Calineţ, ne orientãm la stînga în urcus usor si dupã 75 m ajungem la refugiul Ciorînga Mare. Cabana Ascunsã, pãrãginitã, rãmîne în stînga la cîtiva metri. De la refugiu, hãtasul traverseazã Muchia Rãchitei (hotar cãtre sud-vest pentru Padina lui Rîie) si coboarã prin zona cu vegetatie de-a lungul Braului Ciorînga Mare. Dupã 50 m de mers vedem în dreapta o micã grotã. În stanga acesteia si foarte aproape de ea începe un traseu alpin neomologat.

Autorii premierei i-au fãcut descrierea în revista ,,România Pitoreascã" nr. 10/1974, dar nu i-au dat numele. Acest traseu se desfãsoarã pe faţa peretelui ce mãrgineste în dreapta începutul Brîului Ciorînga Mare. Grad de dificultate: 3. A. Materiale: o coardã de 40 m, 10 carabiniere,2-3 pitoane. Durata pentru 2 echipieri: 2 ½ ore. Traseul are 9 lungimi de coardã si este pitonat. Pentru alpinistii neantrenati se recomandã pitoane suplimentare. Ultimele douã lungimi de coardã sunt comune cu traseul Hornul din Peretele Rãchitei. Traseul ia sfîrsit pe Muchia Timbalului Mare. Coborîrea se face liber, urmand

352

descrierea traseului indice 25. B. din punctul ,,La Amvon”.

La micã distantã de ramificatia amintitã (circa 10 m) începe cãtre dreapta, în urcus, de-a lungul unor grohotisuri, traseul Vîlcelul cu Fereastrã (1 660 m alt.). Intrarea pe valcel este strãjuitã în stînga (dreapta vãii) de un tanc cu varful rotunjit. Valcelul constituie începutul celui mai direct traseu spre Creasta Nordicã a Pietrei Craiului.

Pentru Vîlcelul cu Fereastrã, vezi indice 25. A.

Tot din acest punct, dar cãtre dreapta, pe malul stîng al vîlcelului, începe escalada pe traseul Muchia Rãchitei.

Muchia Rãchitei este usor de identificat, coama ei delimitand cãtre sud-vest Padina lui Rîie. Traseul alpin începe de pe malul stang al Valcelului cu Fereastra si ia sfarsit în punctul “La Amvon”. Primele patru lungimi de coardã se desfãsoarã pe creasta propriu-zisa dupã care escalada continuã de-a lungul Muchiei Timbalului Mare, pe traseul comun cu cel al Hornului din Braul Rãchitei si Muchia din Brîul cu Flori. Grad de dificultate: 3.A. Materiale: 2 corzi de 40 m, 15 carabiniere, 2-3 pitoane, scãrite. Traseul este pitonat si are pasaje lungi de cãţãrare liberã. Durata pentru 3 echipieri: 3 ore. De la cabana Plaiul Foii la baza traseului: 2 1/2 ore. Trasee de legaturã din punctul “La Amvon”: vezi indice 25. A sau 25. B.

353

De la ramificatia mentionatã, hãtasul brîului trece în continuare printr-o zonã împãduritã, unde întîlnim si o micã sãritoare care sfîrseste pe linia de cumpanã a unei muchii. Urmeazã coborîrea, traversarea si urcarea pe malul opus al unui vîlcel. Dupã ce am strãbãtut 40 m prin pãdure, coborîm albia unui alt vîlcel, trecînd în acest interval printr-o fereastrã naturalã. Curînd ajungem într-o poartã naturala, prin care coborîm în albia bolovãnoasã a Canionului Ciorînga Mare (1665 m alt.), cea mai frumoasã vale de torent accesibila alpinistilor.

Pentru Canionul Ciorînga Mare, vezi indice 25. D.

În peretele din dreapta acestei vãi, denumit Peretele Ciorînga Mare, s-au stabilit douã redutabile trasee alpine: Lespezile Lirei si Surplomba Hornului din Peretele Ciorînga Mare. Punctele de intrare în aceste trasee sînt foarte apropiate.

Pentru Lespezile Lirei, vezi indice 25. E. Pentru Surplomba Hornului din Peretele

Ciorînga Mare, vezi indice 25. H. Pentru a continua drumul de-a lungul

Brîului Ciorînga Mare, coborîm fãrã dificultãti pe firul canionului o distantã de 20 m, dupa care, orientîndu-ne la dreapta, urcãm pe malul opus si în continuare urmãm de-a coasta hãtasul conturat prin jnepeni si molizi. Dupã circa 100 m, socotiti din firul Canionului Ciorînga Mare, ajungem în dreptul punctului de intrare pe traseul Fisura Galbenã. Locul este degajat special prin defrisare

354

si semnalat cu text scris pe perete. Pentru Fisura Galbenã, vezi indice 25. I. Continuîndu-ne înaintarea pe Brîul Ciorînga

Mare ajungem dupã alti 100 m pe grohotisurile revãrsate în talvegul Vîlcelului Spãlat. O saritoare surplombatã, dispusã în semicerc, blocheazã în amonte înaintarea pe acest fir, a cãrui deschidere se pierde printre pereti, undeva în zona Brîului de Sus, unde-si are obîrsia. Malul opus al Vîlcelului Spãlat este ultimul pasaj împãdurit al Brîului Ciorînga Mare. Distanta pînã la gol este de circa 40 m. Apoi, cu perspectiva versantului nord-vestic al Pietrei Craiului si al blocului masiv al Muchiei Padinei Popii în faţã si putin la stînga, urcãm prin golul presarat cu jnepenisuri, admirînd maretia peretilor si sãlbãticia pãdurilor revãrsate în stînga pana în poienile cu fanete întrerupte de albia vãii Barsei Mari. Prin grohotis sau prin tapsane cu iarbã moale, poteca ne conduce în urcus usor circa 120 m, socotiti de la Valcelul Spalat, dupa care traversam scocul Hornului Închis, chiar în punctul unde acesta primeste pe stanga un afluent. Albia lui îngustã si blocatã de sãritori înalte contribuie în amonte de brau un traseu alpin de dificultate medie.

Pentru Hornul Închis, vezi indice 25. F. Din dreptul Hornului Închis (1 790m) se

ramificã spre stanga ramura de jos a Braului Cioranga Mare.

Ramura de jos a Brîului Cioranga Mare

355

strãbate cea mai sãlbaticã zonã a Padinei lui Rîie, cuprinsã între Hornul Închis si Padina Popii. Hãtasul, care la început este greu de identificat, se afunda în pãdurea de jnepeni, ce caracterizeazã regiunea, traversînd de-a coasta întregul bazin de obîrsie al vãii Cioranga Mare. Numeroasele ramificatii în toate directiile îngreuneazã mult orientarea. Dupã o orã de mers, hãtasul se întrerupe în faţa Pesterii Cioranga Mare. Pe deasupra pesterii s-a amenalat cu trepte metalice trecerea unui pasaj expus. Dincolo de el, urcusul continuã. Curînd ajungem la scara de lemn. Pe treptele ei urcãm pînã pe creasta dintre Ciorînga Mare si Padina Popii. Urmeazã coborîrea în bazinul Padinei Popii pe o faţã puternic înclinatã. Dupã 20 m, locurile se domolesc. De aici înainte, hãtasul încingc de la stînga la dreapta obîrsia vãii în care am coborît, pînã în preajma Strungii Izvorului, unde întîlneste marcajul traseelor 20 si 20. A.

În continuare, urmînd ramura de sus a Brîului Ciorînga Mare, începem un urcus sustinut, lung de circa 320 m, pe hãtasul conturat sub marii pereti ridicati în dreapta pînã la nivelul prispei înguste a Brîului de Sus, care le întrerupe semetia, separîndu-i de Creasta Nordicã a Pietrei Craiului. La capãtul distantei mentionate, braul se întrerupe, ramanand “agatat” deasupra ulucului adanc al vãii Cioranga Mare (1 970 m alt.), ale carei fire de obarsie sunt rãzletite pe toatã faţa muntelui. Din acest loc incepe sectorul 3 al traseului care la

356

început pune cîteva probleme de orientare. Pentru a continua ascensiunea spre Creasta Nordicã, pãrãsim Braul Cioranga Mare, abatandu-ne la dreapta în urcus pe faţa unui valcel cu grohotis, ce-si are micile obstacole însirate pe 70 m. Dupã acest interval pãrãsim valcelul, orientandu-ne din nou la dreapta. Continuand urcusul pe un scoc înierbat, ajungem la o piramidã de bolovani. Din dreptul acesteia urmãm hãtasul conturat la stînga circa 20 m si apoi cãtre dreapta urcãm 80 m pe linia de cea mai mare pantã, de-a lungul unui valcel ajungit diagonal pana pe Creasta Nordicã a Pietrei Craiului. Traseul sfarseste pe Varful Ascutit, la 2136 m alt., foarte aproape de refugiul de la Varful Ascutit.

Trasee de legãturã: urmand catre dreapta (sud) Creasta Nordica întalnirn indicatoarele spre cabana Curmatura (traseul 14. A), Piscul Baciului (traseul 8. A), cabana Curmatura prin varful Turnul (traseul 8. E).

25.A. Vîlcelul cu Fereastrã - Creasta

Nordică Generalitati. Vîlcelul cu Fereastrã este

denumirea unuia dintre cele mai frumoase trasee între refugiul Cioranga Mare si Creasta Nordicã a Pietrei Craiului. Denumirea a fost inspiratã de arcada naturalã sãpata în peretele unei coame de piatrã, desprinsã din Muchia Timbalului Mare. Arcada situata la obîrsia Valcelului cu Fereastra permite trecerea din acesta în Valcelul cu Smirdar.

357

Traseul începe din Braul Cioranga Mare si se desfãsoarã de-a lungul a trei valcele diferite: VaIcelul cu Fereastrã, Valcelul cu Smirdar (la care ajungem trecînd prin fereastra mai sus amintitã) si portiunea superioarã a Canionului Cioranga Mare, a carui obarsie se aflã sub Creasta Nordicã a Pietrei Craiului.

Grad de dificultate: 1. B Traseul se escaladeazã prin cãţãrare liberã si este nemarcat. Pasajele dificile sînt situate numai în lungul Vîlcelului cu Fereastra, totalizînd circa 140 m diferentã de nivel. Materiale tehnice: o coardã de 20 m. Durata pentru 3 echipieri: 2-3 ore. De la cabana Plaiul Foii la baza traseului: 2 ore. Pentru intrarea pe traseu, vezi artera indice 25.

Descrierea traseului. De pe limba de grohotis situatã la circa 60m de mers pe Brîul Ciorînga Mare, ne orientãm spre dreapta, urcînd prin grohotis în lungul vîlcelului abia conturat. Dupã 30 m întîlnim o sãritoare surplombatã pe care o depasim folosind pentru sprijin jnepenii aninati deasupra. Dupã acest obstacol, valea se contureazã perfect, avînd aspectul unui scoc îngust, întrerupt din loc în loc de sãritori. Pe muchiile ce o mãrginesc se înaltã turnuri de calcar, fãcînd parcursul mai agreabil. Continuand escalada, pãrãsim firul vãii si ne cãtãrãm cãtre stînga pe feţele versantului drept, evitand în acest fel o sãritoare. Ceva mai sus valea se în-gusteaza, obligandu-ne sã revenim pe fir. Obstacolul de circa 12 m pe care-l întalnim imediat ne supune

358

unui prim examen de cãţãrare liberã elementarã. Regrupati deasupra lui, reluãm urcusui pe faţa înierbatã din dreapta vaii pe care uneori porneste grohotisul instabil. La capãtul de sus al pasajului întalnim un horn înalt de 20 m. Prizele bune si jgheabul îngust permit înaintarea prin ramonaj. Pentru a ocoli o nouã limbã de grohotis, urcãm pe feţele din dreapta vãii, dincolo de care urmeazã douã saritori înlãntuite. Ultima sfîrseste în dreptul marii ferestre prin care trecem în Vîlcelul cu Smirdar (1 800 m alt.). Ajunsi în Valcelul cu Smirdar, decorul se schimbã complet. În locul peretilor verticali si al culoarului îngust lãsat în urmã, ni se înfatiseazã o vale plinã cu vegetatie. Hãtasul ne conduce în urcus sustinut, neavand puncte periculoase. Dupã circa 150 m diferentã de nivel, ajungem într-o zonã nãpãditã de jnepeni, situatã la obîrsia vîlcelului. Locului i se spune “La Amvon”. Din acest punct se ramificã spre stînga (nord) Brîul de Sus, strecurat pe sub pereti pînã în apropierea locului unde se afla, pe Creasta Nordica, refugiul de la VîrfuI Ascutit.

Pentru Brîul de Sus, vezi indice 25. C. Din punctul “La Amvon” cãtre stînga (nord)

continuãm traseul nostru pe langã perete, trecand prin “Portita Acului de la Amvon”, nume inspirat de acul de piatrã a cãrui siluetã cu totul particularã se evidentiazã în regiune. Dupa portitã coborîm sustinut panã în valcelul plin cu grohotis al Canionului Cioranga Mare (zona de obîrsie). Orientandu-ne la dreapta, începem

359

urcusul în lungul acestuia, depãsindu-i micile obstacole direct sau prin ocoluri cãtre stanga, pe feţele înierbate. Escalada ia sfarsit dupã circa 300 m distantã, pe Creasta Nordicã a Pietrei Craiului, într-o strungã situatã la nord de varful Timbalul Mare.

Trasee de legãturã spre: cabana Curmãtura (traseele 8.D si 14. A); Piscul Baciului (varful La Om) (traseul 8. A).

25.B. Creasta Nordică - Vâlcelul cu Fereastrã

Generalitãti. Vîlcelul cu Fereastrã este denumirea traseului alpin ce permite drumetilor sã coboare de la Creasta Nordicã la cabana Plaiul Foii, trecînd pe lînga refugiul Ciorînga Mare si fosta Cabana Ascunsã, acum pãraginitã. Traseul strabate trei valcele diferite: firul de obîrsie al Canionului Cioranga Mare, Valcelul cu Smirdar si Valcelul cu Fereastra, terminandu-se în Braul Ciorînga Mare, aproape de refugiul Ciorînga Mare.

Grad de dificultate: 1. B. Pasajele de cãţãrare sînt situate numai pe ultima portiune a traseului, depãsindu-se farã ajutorul materialelor tehnice. Durata pentru 3 echipieri: 2 ore. De la refugiul Cioranga Mare la cabana Plaiul Foii: 1-2 ore. Traseul este nemarcat pe toatã desfãsurarea lui.

Descrierea traseului: Intrarea pe traseu este situatã pe Creasta Nordica, la circa 350 m de

360

Varful Ascutit (vezi traseul Crestei Nordice, sfarsitul etapei I si începutul etapei a II-a, nord-sud, traseele 8 si 8. A). Coborîrea începe din strunga adîncitã pe creastã, chiar sub varful Timbalul Mare (înainte de a începe dinspre nord urcusul pe varf), în lungul unui valcel care este firul de obîrsie al Canionului Cioranga Mare. Versantul drept al acestuia îl formeazã un perete cu stratele înclinate vertical, avand aspectul unor coloane în ruinã. Intr-un punct al peretelui mentionat putem identifica, chiar de pe linia crestei, o ,,fereastrã” (perforatie), ea fiind un indiciu suplimentar cã suntem pe drumul cel bun. Parãsind strunga, coboram pe hãtasul conturat în lungul vãii, ocolind grohotisurile sau micile sãritori întalnite. De obicei se urmeaza feţele înierbate situate pe dreapta vãii, iar în final chiar firul ei. Pasajul, lung de circa 300 m, sfarseste într-un loc degajat de pereti, valea strabãtand în aval o zonã înierbatã si punctatã de jnepenisuri compacte. Cercetand atent locurile unde am ajuns, vom identifica la 30-40 m mai jos hãtasul conturat pe Braul de Sus, care traverseazã de-a coasta faţa muntelui.

Pentru Brîul de Sus, vezi indice 25. C. Fãrã sã ajungem la hãtasul mentionat,

pãrãsim firul vãii, traseul nostru orientîndu-se cãtre stînga, urcînd si trecînd la mici intervale douã muchii înguste, cea de-a doua cu o trecere mãrginitã în dreapta de un tanc de mici dimensiuni. Trecerea este denumitã “Portita

361

Acului de la Amvon”. Dincolo de ea pãtrundem în zona, denumita ,,La Amvon", acoperitã în bunã parte de jnepenisuri. Depãsind zona cu jnepeni, ne angajãm într-o coborare mai accentuatã în lungul Valcelului cu Smirdar, delimitat în stanga de Muchia Timbalului Mare. Intervalul, care mãsoarã circa 350 m, ia sfîrsit în drepta catorva tancuri, unde, catre stanga, trecem prin ,,fereastra” în Valcelul cu Fereastrã (1 800 m alt.).

Panã la Braul Cioranga Mare mai avem de coborat 140 m diferentã de nivel. Valcelul cu Fereastrã prezintã la început un horn de 30 m. Prizelc bune si scocul îngust permit coborarea fara dificultãti. Urmeazã o succesiune de 3 sãritorir întrerupte între ele de pasaje înierbate sau pline cu grohotis. În continuare, valea îsi domoleste pantele, devenind mai primitoare. În portiunea finalã, înainte de a ajunge la Braul Cioranga Mare, întalnim o treaptã usor surplombatã, peste care coboram, folosind pentru sprijin jnepenii crescuti deasupra. La 30 m de acest ultim obstacol întalnim Braul Cioranga Mare care, urmat cãtre dreapta, ne conduce pe Creasta Nordicã.

Pentru Braul Cioranga Mare, vezi artera indice 25.

Acelasi brau, urmat cãtre stanga, ajunge dupã 60 m pe Muchia Rachitei. Dincolo de aceasta, cãtre dreapta, întalnim refugiul Ciorînga Mare si vechea constructie, acum pãrãginita, a refugiului Cabana Ascunsã. De la refugiul Cioranga Mare coboram la cabana Plaiul Foii în 1-

362

2 ore, urmand poteca nemarcata care se ramificã spre dreapta în coborare, dupã ce am parcurs mai întai o distantã de 75 m de la adãpost. Traseul este descris în sens invers la artera de bazã indice 26.

25.C. Braul de Sus - Creasta Nordicã Generalitãti. La fel ca Brîul de Mijloc,

Brîul de Sus încinge o bunã parte din versantul nord-vestic al Pietrei Craiului. Esarfa lui verde, întreruptã pe mici portiuni, este mai putin nãpãditã de jnepeni. El începe dintr-un punct situat la sud de Varful Ascutit si sfarseste la nord-est de Peretele din Padina Lãncii. Portiunea cuprinsã între valea Spirlei si Peretele din Padina Lãncii este mai putin cunoscutã, regiunea fiind lipsitã de un adãpost apropiat care sã asigure înnoptarea la întoarcerea din traseu. Portiunea tratatã de noi în randurile ce urmeazã se referã la zona cuprinsã între punctul “La Amvon” si Creasta Nordica a Pietrei Craiului, la sud de Varful Ascutit. Panã în punctul “La Amvon” ajungem consultand traseele indice 25. A sau 25. B.

Grad de dificultate: 1. A. Traseul nu are puncte de trecere dificile. Durata pentru 3 echipieri: 1 1/2 orã. Pentru intrarea pe traseu, vezi si traseul indice 25.

Descrierea traseului. Din punctul “La Amvon” ne orientãm cãtre stînga, urmand hãtasul conturat prin padurea de jnepeni ce caracterizeazã regiunea. La limita de nord a pãdurii depãsim o

363

muchie si coboram în albia largã si înierbatã a Canionului Ciorînga Mare, al carui fir în amonte constituie portiunea superioarã a traseului Valcelul cu Fereastra. Dupã ce intersectãm firul mentionat urcãm sustinut pe panta presãrata cu jnepeni depãsim din nou o muchie si coboram apoi accentuat spre grohotisul adunat în Valcelul Spãlat. Din firul acestuia urmeazã un urcus mai lung panã pe o coama nãpãditã de jnepeni. În continuare, brîul se înscrie pe o prispã, purtîndu-ne pe sub pereti înalti, traversand cateva vîlcele, dintre care HornuI Închis este cel mai conturat. La micã distantã de talvegul Hornului Închis, braul se orienteazã la dreapta pe langã un palc de jnepeni, pãtrunzand pe grohotisul unui valcel, a cãrui obarsie începe de sub Creasta Nordicã. Urcand în lungul acestuia circa 15 minute, ajungem la stalpul indicator din zona refugului de la Varful Ascutit, unde traseul ia sfîrsit.

Trasee de legãturã spre: cabana Curmãtura prin Padinile Frumoase (traseul 14.A); cabana Curmãtura prin varful Turnul (traseul 8.E); Piscul Baciului (varful La Om) (traseul 8.A).

25.D. Canionul Ciorânga Mare Prima escaladã: 16-18 iulie 1939. Generalitãti. Canionul Cioranga Mare este

cea mai impunãtoare vale de torent adîncitã deasupra Braului Cioranga Mare. Ea este afluentul principal al Padinei lui Rîie; se parcurge de alpinisti numai pe portiunea dintre Braul Cioranga

364

Mare (1 665 m alt.) si Braul de Sus (1980 m alt.). Grad de dificultate: 3.A. Materiale: 2 corzi de 40m, 6-8 pitoane, 15 carabiniere. Traseul are în portiunile dificile pitoane jalon; sunt necesare pitoane suplimentare. Se escaladeazã mai mult prin cãţãrare liberã. Durata pentru 3 echipieri: 3 ore. De la cabana Plaiul Foii la baza traseului: 3 ore. Pentru intrarea pe traseu, vezi artera indice 25.

Descrierea traseului. Din punctul în care Braul Cioranga Mare traverseaza Canionul Cioranga Mare (1665 m alt.) ne orientãm la dreapta, urcand prin firul canionului spre primele obstacole ale traseului. Peretii verticali ce mãrginesc valea si turnurile înalte raspandite în adancime dau locului unul din aspectele cele mai marete. Fãrã dificultate ocolim sau depasim direct o succesiune de sãritori nu prea înalte. Dupã cîteva sute de metri canionul se îngusteazã, schimbandu-si directia cãtre stanga. Din acest loc, sãritorile devin tot mai inaccesibile. Pasajele surplombate din cauza unor mici grote ne întrerup înaintarea directa obligandu-ne la ocoluri pe fete. Remarcãm în mod deosebit ,,Sãritoarea cu Grotã”, spalata si cu portiuni surplombate, unde escalada o efectuam cu ajutorul pitoanelor. Portiunea finala, dincolo de sãritoarea mentionatã, prezintã o serie de obstacole tot mai usoare, sfarsind într-o zonã înierbatã. Acest ultim pasaj (zonã înierbatã) este înclinat si ia sfîrsit nu departe de punctul “La Amvon” situat în dreapta, la obarsia Valcelului cu Smirdar, pe

365

Traseul Valcelului cu Fereastrã. Iesirea din traseu o efectuãm urmand firuI de obarsie al canionului pana pe Creasta Nordica a Pietrei Craiului.

Trasee de legaturã spre: Piscul Baciului (traseul 8.A.); zona refugiului de la Varful Ascutit (traseul 8.D.).

25.E. Lespezile Lirei Prima escaladã: 8 - 9 iunie 1957. Generalitãti. În peretele Ciorânga Mare,

situat pe dreapta Canionului Ciorânga Mare, s-a stabilit unul din traseele alpine de mare dificultate, denumit Lespezile Lirei. Punctul de intrare este la circa 10 m mai sus de locul unde poteca Braului Cioranga Mare traverseazã canionul.

Grad de dificultate: 5.B. Materiale: 2 corzi de 40 m, 25 carabiniere, 2 - 3 pitoane, scarite. Traseul este pitonat. Durata pentru 2 echipieri: 3- 4 ore. De la cabarta Plaiul Foii la baza traseului: 3 ore. Pentru intrarea pe traseu, vezi artera indice 25.

Descrierea traseului. Din punctul în care Braul Cioranga Mare traverseaza talvegul plin cu grohotis al Canionului Cioranga Mare (1 665 m alt.) ne orientam la dreapta, urcand circa 10 m pe firul canionului. Aici identificãm, pe dreapta vãii (stanga cum urcam), la baza peretelui ce se înaltã impresionant deasupra noastrã, hornul care constituie prima lungime de coarda a traseului. El mãsoarã 35 m si se escaladeazã prin ramonal, fãra pitoane, panã pe platforma de regrupare. În a doua lungime de coarda pãstram directia initialã,

366

ocolind la mici intervale palcuri de jnepeni. Regruparea o executãm la baza unei fisuri în diedru. Pitonul este fixat în tavanul unei surplombe. Obstacolul celei de-a treia lungime de coarda este fisura amintitã. Escalada ei, numai prin opozitie, este extrem de durã si pretinde capului de coarda cunoasterea perfectã a tehnicii acestui gen de cãţãrare. În cea de-a patra lungime de coarda înaintãm oblic catre dreapta, de-a lungul unui pasaj lung de 4 m . Un piton prevãzut uneori cu o bucla marcheaza punctul din care executãm o traversare mai dificilã catre dreapta. Dupa aceasta ne catãram pe linia unei fisuri panã la baza surplombei aflate mai sus, unde ne regrupam. Initial, în a cincea lungime de coarda, urcãm oblic cãtre dreapta, depãsind la micã distantã un bloc stancos proeminent. Urmeazã o fisura prevãzutã cu cateva pitoane, ce sfîrseste la nivelul unei barne. Fãrã prea multã greutate ne abatem din acest punct tot cãtre dreapta, gãsind în final posibilitatea de a urca pe varful unui tanc mic, pe care ne regrupãm. Printr-o traversare descendentã catre dreapta, aflatã la începutul celei de-a sasea lungime de coarda , reusim sa prindem linia verticala a unui perete fisurat, pe care-1 escaladãm panã pe brana latã, vizibilã încã de la plecarea pe traseu. Pitonul pentru asigurarea în regrupare îl gasim la dreapta liniei traseului. A saptea lungime de coarda o desfasurãm cãtre stanga, în lungul branei. Remarcam pe aceastã portiune trecerea peste o mica denivelare. Regruparea o executam

367

sub ultimul pasaj al traseului, punctat între altele si de trei pasaje usor surplombate. Punctul cel mai dificil al traseuIui îl constituie a opta lungime de coarda, care mãsoara circa 46 m. De la plecare depãsim o primã surplomba, ocolind-o prin dreapta. Apoi urmãm linia verticalã a peretelui pînã la baza unui horn pe care-1 evitãm prin dreapta si, cu ajutorul unui piton, ajungem deasupra lui, la baza celei de-a doua surplombe. În continuare depasim succesiv surplomba a doua, un horn suspendat si surplomba a treia, terminand escalada în dreptul unor jnepeni crescuti pe creastã. Iesirea din traseu se face în urcus catre dreapta, pe muchia ferastruita ce ia sfîrsit în dreptul Braului de Sus. Urmad catre stanga Braul de Sus, ajungem în circa 40 minute pe Creasta Nordicã a Pietrei Craiului. Pentru BrauI de Sus vezi indice 25.C. Acelasi brau, urmat la dreapta, sfarseste dupã o micã distantã în punctul “La Amvon”, situat în dreapta, la obarsia Valcelului cu Smirdar pe traseul Valcelului cu Fereastrã (indice 25.A sau 25.B). În ultima vreme, portiunea finalã a traseului nu se mai parcurge, coborarea efectuîndu-se pe un scoc pînã pe Braul Cioranga Mare.

25.H. Surplomba Hornului din Peretele Cioranga Mare

Prima escaladã: 7 iulie 1971. Generalitãti. Peretele care formeazã

versantul drept al Canionului Cioranga Mare a

368

primit numele de Peretele Cioranga Mare. Pe linia lui de cea mai mare pantã, vizand în portiunea finalã o impresionantã surplombã, maestrul sportului Dumitru Chivu si maestrul emerit al sportului Matei Schenn au stabilit un redutabil traseu alpin. În portiunea inferioara, obstacolele întalnite pe parcurs se depasesc prin cãţãrare libera, iar în cea superioarã, escalada complicatã cere cãtãrãtorilor o tehnica de clasã înalta.

Grad de dificultate: 5.B. Materiale: 2 corzi de 40 m , 25 carabiniere, 4-5 pitoane, scãrite. Traseul este pitonat si are 7 lungimi de coardã. durata pentru 2 echipieri: 3-4 ore. De la cabana Plaiul Foii panã la baza traseului: 2 ½ ore.

Descrierea traseului. În aval de intrarea pe traseul Lespezile Lirei, a 2-3 m, se aflã punctul din care începe escalada traseului nostru. In prima lungime de coarda care mãsoara 40 m, ne catãram liber intersectand, printr-o abatere cãtre dreapta, si traseul Lespezile Lirei. Regruparea o executam dincolo de un palc de jnepeni. Orientati cãtre dreapta deosebim conturate în perete trei scocuri. Scocul din stanga reprezintã obstacolul celei de a doua lungime de coarda Prizele bune ne permit o escaladã libera, folosind pentru asigurare, pe desfasurarea celor 40 m de coardã, doar un piton. În a treia lungime de coarda, pasajele devin înclinate. Prizele bune ne permit însa sa insistãm în cãţãrare liberã, pitoanele folosindu-le rareori si numai în punctele cheie. Astfel, pînã pe platforma

369

de regrupare, întîlnitã la 30 m, au fost necesare numai trei pitoane. Reluand escalada în a patra lungime de coarda, acordam multa atentie înalntãrii, mai ales cã obstacolele puternic înclinate, comportã lucrul la scãrite pe cîteva pitoane fixate mai slab. De retinut ca aici pasajele de cãţãrare liberã, care abunda, sunt extrem de delicate, ceea ce pentru lider este foarte important, el fiind obligat sã-si controleze în permanentã echilibrul în timpul înaintãrii. Platforma de regrupare, punctatã de cativa jnepeni, o întîlnim dupã circa 35 m. Ea este un bun prilej pentru odihnã si pregãtirea materialelor în vederea depãsirii celui mai dificil obstacol de pe traseu - marele horn - blocat la iesire de un tavan. Cei 15 m care ne despart de acesta prezintã de fapt preludiul celei de a cincea lungimi de coarda Dupa aceastã distantã si în continuare ne angajãm într-o cãtarare compliactã. În afara dirijarii corzilor, vom acorda o atentie deosebita lespezilor instabile din interiorul obstacolului. Regruparea o efectuãm dupã întinderea completa a celor 40 m de coarda, la 3 m sub tavanul ce închide iesirea din horn. Obstacolul initial al celei de a sasea lungime de coarda îl reprezintã ultimii 3 m ce ne despart de tavan. Panã sub el introducem corzile în pitoanele existente. Astfel asigurati, începem atacul ,,Tavanu1ui Negru”, pentru a carui trecere directã folosim pitonul cu expansiune fixat de realizatorii traseului. În felul acesta rezolvãm trecerea directã a proeminentei, iesind in afara verticalei peretelui

370

circa 2 m. Dincolo de “Tavanu1 Negru”, pasajul nu-si pierde din dificultate, dar revine la verticalã. Ajutati de pitoan si folosind la maximum scãritele, înaintãm extrem de greu din cauza corzilor, care au frecare mare. De aceea, dupã 25 m, suntem obligati sã executãm regruparea “la piton" în scãrite. Ultimii 35 m, cît masoarã a saptea lungime de coarda, îi parcurgem pe o faţa spãlatã, pe verticala cãreia nu putem înainta decat folosind pitoanele. Si aici întalnim un piton cu expansiune, fixat pentru a rezolva trecerea peste o spãlãturã. Traseul ia sfarsit pe muchia care, urcatã cãtre dreapta, ne conduce în Braul de Sus, traseul indice 25.C. O coborare mai directã în Braul Cioranga Mare este redata la traseul indice 25. I.

25.I Fisura Galbenã Prima escaladã: 5 iulie 1971. Generalitãti. Traseul abundã în pasaje de

cãţãrare liberã, foarte delicate. In a doua si a patra lungime de coarda considerate cele mai dure, capul de coarda are de rezolvat cateva treceri complicate unde îndemanarea si fantezia sunt hotãratoare. Prin pozitia traseului faţa de regiune, alpinistii îsi pot completa cunostintele asupra unei lungimi de coarda sãlbatice, delimitatã de cele douã brîuri: Brîul Cioranga Mare si Brîul dc Sus.

Grad de dilficulate: 5.B. Materiale: 2 corzi de 40 m, 25 carabiniere, 5 pitoane, scarite. Traseul este pitonat si poate fi parcurs în conditiile existente numai de alpinisti bine antrenati. Durata

371

pentru 3 echipieri: 3 ore. De la cabana Plaiul Foii la baza traseului: 2 1/2 ore. Pentru intrarea pe traseu, vezi artera indice 25.

Descrierea traseului. Din punctul de ramificatie, semnalat în textul arterei de baza, ne abatem la dreapta, urmand un pasaj în culoarul de jnepeni, panã la baza traseului. Obstacolul initial, pe verticala caruia urmeazã sa desfasuram prima lungime de coarda, prezintã o Fisurã închisã, in lungul careia urcam cu ajutorul pitoanelor. O bunã platformã întîlnitã la 4 m ne permtie sa executam regruparea. A doua lungime de coarda reprezintã portiunea cea mai durã a traseului. Primii 8 m de esca1ada nu-si schimbã prea mult înfãtisarea faţã de obstacolele întîlnite in precedenta lungime de coarda, în continuare, însã, fisura se deschide mult, înclinandu-se oblic cãtre dreapta si surplomband frecvent. Frecarea corzilor si finetea prizelor întanite îngreuneazã inaintarea. Intervalul ia sfarsit pe o barna îngusta, unde ne regrupãm. A treia lungime de coarda, mai usoara dar totusi expusa, o începem cu o traversare de 3 m catre dreapta. Dupa aceastã distantã ne regrupãm, folosind pentru asigurare cele doua pitoane existente. A patra lungime de coarda se apropie prin dificultate de pasajele celei de a doua lungimi de coarda. La început folosim pentru înaintare linia unei fisuri complet verticala, care prezinta la diferite intervale pitoane pentru asigurare. Într-un punct în surplomba zãbovim mai mult, pentru a lua mãsuri in vederea dirijãri fãrã frecare a corzilor

372

prin pitoane. Deasupra surplombei, peretele pierde din înclinatie, ceea ce ne permite sã înaintãm prin cãţãrare liberã panã la platforma de regrupare pe care o întalnim dupa derularea celor 40 m de coarda. Escalada ultimei lungimi de coarda nu prezintã pasaje care sã depãseasca gradul 4 -5 de dificultate. De aceea, pe alocuri cãţãrarea libera ne permite sã înaintãm mai repede. Intervalul ia sfîrsit dupã 40 m, pe o muchie ajungita din dreptul parau1ui Cioranga Mare spre Braul de Sus.

Coborîrea. În cazul cand nu vrem sã ajungem pe creasta, la Brîul de Sus, putem efectua coborarea pe un itinerar mai dificil. Astfel, orientîndu-ne cãtre stînga (cu spatele pe directia în care am urcat traseul), coborîm în diagonalã pînã în Vîlcelul Spãlat, aflat destul de aproape. Dupã ce îi traversãm talvegul si urcãm pe versantul opus, ajungem pe o muchie. În acest loc vedem conturat un scoc, în lungul cãruia fãrã dificultãti, coboram pana pe Braul Cioranga Mare.

25 F. Hornul Inchis Prima escaladã: 6 iunie 1939. Generalitãti. Hornul Închis este numele

uneia dintre vaile de abrupt adancitã pe versantul nord-vestic al Pietrei Craiului, în zona strãbãtutã de-a curmezisul de Braul Cioranga Mare, si face parte din ansamblu de torenti ce apartin Padinei lui Rîie. Denumirea foarte sugestivã vine de la sãritoarea înaltã si inaccesibilã ce întrerupe hornul în treimea lui mijlocie, obligînd alpinistul la un

373

mic ocol. Pentru alpinisti, Hornul Închis prezintã interes numai în portiunea centrala, care începe de la 1 790 m, alt. (din Braul Cioranga Mare) si sfîrseste la 2 000 m alt. (pe Braul de Sus, nu departe de punctul ,,La Amvon”). Portiunea superioara, situatã în amonte de Braul dc Sus, se parcurge foarte rar.

Grad de dificultate: 2.A. Materiale: o coardã de 40 m, 2-3 pitoane, carabiniere. Traseul se escaladeazã prin cãţãrare libera, franghia întrebuintandu-se pentru asigurarea coechipierilor si eventual pentru tractionarea rucsacurilor. Durata pentru 3 echipieri: 2-3 ore. De la cabana Plaiul Foii la baza traseului: 3 - 31/2 ore. Pentru intrarea pe traseu, vezi artera indice 25.

Descrierea traseului. Din Brîul Cioranga Mare urcãm ultimele pante inierbate cãtre gura Hornului Închis, aflat în dreapta. Hornul, mãrginit de pereti foarte apropiati, este întrerupt frecvent de sãritori ce nu depasesc 10 - 12 m, pe care le trecem fie direct, fie ocolindu-le. În general, obstaco1ele sunt elementare, dar pun probleme de securitate in timpul umed cand roca devine alunecoasã. La 1940 m alt., Hornul Închis este întrerupt de o sãritoare inaccesibila , înaltã de circa 60 m. Orientandu-ne catre dreapta, pe versantul stang al vãii, evitam obstacolul, urmand un brau care se îngusteazã pe circa 10 m. Cu ajutorul a douã pitoane trecem acest pasaj, continuand traversarea panã în albia unui valcel cu panta înclinata. Urcand de-a lungul acestuia, ajungem pe Braul de

374

Sus (traseul indice 25.G), unde de obicei alpinistii considera escalada terminatã.

25.G. Creasta Nordică - Brâul Ciorînga Mare – Refugiul Ciorânga Mare

Generalitãti. Braul Cioranga Mare se parcurge frecvent de la Creasta Nordicã spre refugiul Cioranga Mare si mai departe la cabana Plaiul Foii. Grad de dificultate: l.B. Nu sunt necesare materiale tehnice. Durata pentru 2 echipieri: 2 ore. Panã în zona refugiului de la Varful Ascutit, pe Creasta Nordica vezi traseele 8 sau 14. Descrierea traseului. De pe platforma refugiului de la Varful Ascutit urmam Creasta Nordicã spre nord circa 60 m, lãsand în stanga un valcel. Dupã distanta mentionatã parãsim creasta, coborand la stanga (circa 80 m), de-a lungul unui valcel înierbat (valcelul îsi contureaza albia aproape paralel cu Creasta Nordicã). La sfîrsitul intervalului ne orientãm la stanga spre o momaie dn pietre, situatã la 20 m. Din dreptul ei, urmam un hãtas, coborand 40 m printre jnepeni. De aici traversam catre stanga intr-un valcel pe ale carui feţe coboram panã pe Braul Cioranga Mare. Cãtre stanga, hãtasul braului, conturat numai pe sub perete, intersecteazã la 320 m Hornul Închis. La 120 m de reperul amintit intrãm în pãdure si dupã încã 40 m, ajungem în Valcelul Spalat. Fara schimbãm directia, parcurgem prin pãdure alti 200 m, ter-minand intervalul în talvegul plin cu

375

grohotis al Canionului Cioranga Mare. De aici urmand 20 m prin bolovãnisul canionului si, orientati cãtre dreapta, urcam, trecem printr-o fereastrã si depasim o muchie, dincolo de care coboram din nou. Pe desfãsurarea pasajului urmãtor, lung de 100 m, depasim încã douã muchii si o sãritoare înclinata, intersectãm grohotisul revãrsat din Valcelul cu Fereastrã si urcãm printre jnepeni ultimii 60 m ce ne despart de Muchia Rãchitei. La 40 m de aceasta se aflã refugiul Ciorînga Mare si mai jos adãpostul Cabana Ascunsã, paraginit.

Trasee de legãturã spre: cabana Plaiul Foii (vezi artera de baza indice 26, traseul descris în sens invers).

26. ARTERA DE BAZÃ: PADINA LUI CÃLINE Ţ

Ramificatii pe arterã: În Peretele Rãchitei:

26.A. Hornul din Brîul Rãchitei; 26.B. Creasta din Brîul cu Flori. În Padina lui Calineţ, versantul stîng: 26.C. Brîul de Mijloc. În Vîcelul Caprelor: 26.D. Vîlcelul Caprelor; Degetul lui Cãlineţ, cele 4 trasee; 26.O. Traseul cu Narcise. În Padina lui Calineţ, versantul drept: 26.E. Hornul Adînc din Padina lui Calineţ; 26.F. Creasta Soimilor; Vîlcelul Secundar al Hornului Adînc; 26.G. Creasta Prieteniei; Muchia Arinului; 26.H. Fisurile Centrale; 26.I. Creasta Coarnele Caprei; 26.J. Fisura Verde; 26.K. Creasta Frumoasã din Padina

376

lui Calineţ; 26.L. Hornul Piticului; 26.M. Creasta Piticului.

Generalitãti. Padina lui Cãlineţ îsi are firele de obîrsie în zona înaltã a Pietrei Craiului, delimitatã la nord-est de Muchia Timbalului Mare, iar la sud-vest de Muchia dintre Timbale si de o ramurã secundarã desprinsã din aceasta. Puntea de legãturã dintre aceste douã muchii o formeazã Creasta Nordicã a Pietrei Craiului, pe desfãsurarea cãreia se aflã Saua Cãlineţului. Din punct de vedere turistic, valea prezintã douã zone complet diferite: zona superioarã (alpinã), între saua Cãlineţului si marea sãritoare denumitã Malul Galben sau Gãlbãnarea din valea Cãlineţului, situatã mai jos de scara de fier; zona inferioarã (subalpinã), de sub Malul Galben pînã la punctul de confluentã.

În zona superioarã (2100-1500 m), Padina lui Calineţ are aspectul unui canion îngust, cu talvegul plin de grohotisuri, întrerupt din loc în loc de sãritori. Pe versantul drept, Cãlineţul are patru afluenti: Cãlineţul Mic, Vîlcelul Piticului, Vîlcelul Secundar al Cãlineţului1 si Hornul Adînc. Jgheaburile lor de piatrã albã, peretii laterali, 1 Dupa unii alpinisti Valcelul secundar al Calineţului ar fi situat în zona de obîrsie a Padinii lui Calineţ. In lucrarile cercetate de noi acestuia i se spune Calineţul Mic. Noi respectam schitele si indicatiile lui I.I. Dunareanu care situaeaza Valcelul secundar al Calineţului intre creasta Coarnele Caprei si peretele inferior si cel superior strabatut de traseul alpin Fisurile Centrale. Firul Secundar al Calineţului este format in zona lui de obîrsie de doua jgheaburi pietroase numite: Zavorul (traseu de gradul 3A) si Hornul Inghetat (traseu de gradul 2B)

377

precum si crestele ce le delimiteazã - Creasta de Sus, Creasta Piticului, Creasta Coarnele Caprei, Creasta Soimilor, prelungitã în portiunea superioarã cu Creasta Frumoasã si Creasta Prieteniei - reprezintã pentru alpinisti cele mai frumoase si mai redutabile trasee alpine din regiune.

În zona inferioarã (1500-840 m), albia vãii nu are continuitate si initial este seacã. Ceva mai jos, ea primeste din stînga apa limpede adusã de Izvorul Olteanului, pe care o pierde, prin infiltratie în grohotis, cînd iese în Podul lui Cãlineţ (zonã acoperitã de fînete), rãmînînd din nou seacã. Din acest loc, malurile vãii se deschid mult, iar firul ei nu mai poate fi urmãrit, pierzîndu-se, farã a avea un punct de confluentã, prin poienile care sfîrsesc pe dreapta vãii Bîrsei Mari.

Padina lui Cãlineţ este valea care strãbate cea mai frumoasã zonã de abrupt a Pietrei Craiului, fiind în acelasi timp si coloana vertebralã din care se desprind cele mai renumite trasee alpine sau de interes turistic, cum ar fi Brîul de Mijloc, Vîlcelul Caprelor sau Creasta Coarnele Caprei. Pentru a vedea frumusetile nebãnuite ale acestei regiuni, farã marcaj turistic, drumetii si alpinistii au de rezolvat urmãtoarele probleme: 1) Identificarea si urmarirea potecii de acces (nemarcata) cãtre zona înaltã, pînã la limita superioarã a pãdurii; 2) Parcurgerea în continuare a unui traseu pînã la creasta principalã a masivului sau la alt obiectiv

378

din regiune; 3) Depãsirea obstacolelor naturale, greu accesibile, care selectioneazã drumetii dupã aptitudinile fizice si de cãtãrãtor.

Pentru a usura gãsirea traseului dorit, separãm sectoarele ce compun artera de bazã Padina lui Cãlineţ, însirate din aval în amonte, în urmatoarea ordine:

a) Trasee din Peretele Rãchitei. b) Trasee pe versantul stîng al Padinei lui

Cãlineţ. c) Trasee în Vîlcelul Caprelor, situat cãtre

vest, dincolo de versantul stîng al Cãlineţului. d) Trasee pe versantul drept al Padinei lui

Cãlineţ. Din aceste subunitãti se ramificã si alte

trasee alpine descrise în capitolul sectorului respectiv. Adãugãm cã în regiune sînt stabilite mai multe trasee cunoscute de noi, dar nu le putem publica, din lipsã de itinerar pînã la baza arterei. Din Zãrnesti urmãm drumul marcat cu bandã rosie (descris în amãnunt la traseul 1), care ne conduce pe lîngã Bîrsa Mare, la cabana Plaiul Foii. Distanta pînã la aceasta este de 13,100 km si poate fi parcursã pe jos în 2½ ore. Itinerarul, desfasurat prin lunca Bîrsei Mari, trece prin punctele: Priboaia, Crucea lui Gîrnitã, Gura Bîrsei Fierului (km 6,500), Sub Bortilã (km 7,900), Vadul de Mijloc (km 9), Gura Bîrsei lui Bucur (km 10,500).

379

Descrierea arterei. De la cabana Plaiul Foii traversãm Bîrsa Mare pe pod. Apoi ne abatem cãtre stînga (est), mergînd pe la poala dealurilor, paralel cu Bîrsa Mare, aflatã mult la stînga. Dupa 250 m de mers întîlnim un pîrîu, în dreptul caruia pãrãsim soseaua pe o potecã conturatã pînã în culmea dealului. Din acest loc, poteca, mai putin pronuntatã, se orienteaza jumatate la dreapta, strãbãtînd lãstãrisul si cîmpurile de fînete de pe Podul Cãlineţului. Treptat, parcursul se abate cãtre sud (dreapta), spre abruptul impunãtor al Pietrei Craiului, ridicat în fatã. În aceastã zona înaintãm în lungul unui drum adîncit de rotile tractoarelor. La 1010 m alt. întîlnim Izvorul OlteanuIui, pîrîu care curge prin albia adîncita în dreapta drumului nostru. Urmam o vreme malul lui drept, apoi ne depãrtam de el, depãsind în urcus o portiune de teren acoperit cu pãdure de molid, si intram într-o frumoasã poianã în lungul cãreia urcãm. În faţã vedem primele înãltimi ale Cãlineţului, identificînd cu usurintã Hornul din Brîul Rãchitei, adîncit în seninãrile albe, deasupra padurii, si pata galbenã caracteristica în peretele inferior, sub brîul padurii, denumita de localnici Gãlbãnarea din valea Cãlineţului sau Malul Galben. Avînd ca reper acest perete, urcãm condusi de potecã si dupã o orã de mers (de la cabana Plaiul Foii) ajungem la limita inferioarã a grohotisurilor scurse peste Malul Galben (1270 m alt.). Acesta este de fapt marea treaptã ce delimiteazã Padina lui Cãlineţ între portiunea

380

superioarã si cea inferioarã. Un intrînd de mari dimensiuni, mãrginit în

stînga de colti avîntati spre cer, dã locului un aspect de circ cu panta foarte înclinatã si plina de grohotisuri. În regiunea aceasta, la 50-60 m în dreapta si mai sus, pe grohotis se afla Izvorul lui Orlovski. Dupã cum precizeazã scrierile mai vechi Izvorul lui Orlovski a fost amenajat ulterior de un capitan de artilerie care a statornicit într-un gãvan natural apa venitã prin crãpãturile muntelui, sã astîmpere setea drumetilor.

Dupã aprovizionarea cu apa, urcãm marele con de grohotis, urmînt hãtasul înierbat situat sub peretele din stînga noastrã (cum urcãm). Panta, foarte înclinatã, ne dã prilelul sã cîstigãm repede înãltime si în mai putin de 10 minute, socotite de la izvor, ajungem în dreptul unui vîlcel ajungit spre stînga printre peretii muntelui (1380 m alt.). Din acest punct avem douã posibilitãti de a continua urcusul :

Varianta I. Din poteca pe care am urcat de la izvor ne abatem stînga si dupã circa 30 m întîlnim primele sãritori ale unui vîicel, în lungul cãruia ne cãtãrãm. În dreapta noastrã se vãd crucea si placa fixate în memoria unuia din cei multi cãzuti din neatentie. Mai sus de acest punct, obstacolele vîlcelului se înãspresc, obligîndu-ne uneori sã iesim pe feţele din dreapta lui. În portiunea finalã reintram pe firul vîlcelului, plin cu grohotis mãrunt, strecurîndu-ne pe sub cîtiva coltani de stîncã, boltiti amenintãtor deasupra

381

noastrã. Iesirea pe creastã este foarte anevoioasã din cauza grohotisului mãrunt si zgrunturos. Folosind micile trepte fãcute de drumeti sau sprijinindu-ne de cîte o rãdãcinã, ajungem pe creasta punctatã cu pini care-si leagãnã tulpina deasupra golului lãsat de perete. O frumoasã perspectivã cãtre masivele Papusa si Fãgãras ne rãsplateste oboseala drumului.

Din acest loc ne abatem la dreapta, urcînd pe linia crestei. Dupã circa 80 m pãrãsim creasta, trecînd pe versantul opus traseului urcat de noi, unde, printre altele, avem de executat o traversare expusã. Dincolo de aceasta si ceva mai sus intersectãm printr-o sa linia crestei, revenind pe versantul corespunzãtor intrîndului plin cu grohotis, revãrsat la poalele Malului Galben. Dupã 65 m întîlnim poteca variantei a Il-a.

Varianta a II-a. Din dreptul punctului de ramificatie al variantei I (1380 m alt.) înaintãm catre dreapta, pe lîngã perete, urcînd pînã în punctul unde poteca se terminã. Si aici se aflã o cruce. Un perete înalt se bolteste deasupra noastrã, blocîndu-ne înaintarea. Cercetînd cu privirea, observãm în dreapta obstacolul initial, pe care ne cãtarãm în diagonalã. El are aspectul unui prag presãrat cu spãrturi, pe capetele fetelor de strat verticale, favorizînd aderenta încãltamintei cu talpã de cau-ciuc. Fãrã sã fie periculos, acest obstacol poate fi trecut prin cãţãrare liberã, schimbînd frecvent directia si cîstigînd repede înaltime. Prizele bune, rãdãcinile iesite din fisuri

382

ca niste bare de sprijin si cablul montat de Salvamont Brasov ne dau multã sigurantã, permitîndu-ne sã scapãm repede de acest pasaj mai dificil. În continuare, poteca urcã în serpentine scurte prin raristea de pãdure crescutã pe o pantã înclinatã. Dupa circa 15 minute de mers ajungem pe creastã, într-o micã sa, unde întîlnim varianta I.

Desi pãrerile sînt împartite, noi recomandãm pentru urcus varianta a II-a. Aceasta prezinta obstacole, cu rocã sãnãtoasa si posibilitati naturale de sprijin pentru cãţãrare, iar cãderea de pietre, periculoasã la urcusuI în colectiv, este mai putin probabilã. Din punctul de întîlnire a celor doua variante (1540 m alt.), urmam o vreme linia de creastã. Ajunsi într-o zonã degajatã de pãdure, parãsim cumpãna de ape si, abãtîndu-ne în urcus pronuntat cãtre dreapta, înaintãm pînã sub peretii boltiti, deasupra locului denumit “La Adãpãtoarea Caprelor”, unde identificãm micutul bazin în care se strîngea apã prelinsã din pereti. (Acum bazinul este crãpat). De la adãpatoare, cãtre dreapta, urcãm pe coastele puternic înclinate ale muntelui împãdurit, depãsind prin cãţãrare libera o succesinne de obstacole mici (una, mai expusa, este prevazutã cu cablu). Dupã cîteva serpentine prin grohotis si bolovani, ajungem sub Peretele Rãchitei, pe care abia îl întrezãrim ridicat deasupra pãdurii ce-i precede seninãrile.

Aici, textul scris cu vopsea pe perete în marginea potecii ne vesteste cã aici drumurile se despart: cãtre stînga începe poteca arterei de bazã

383

25 (Brîul Ciorînga Mare), care dupã 75 m ajunge la refugiul Ciorînga Mare, adãpost modest unde putem înnopta în conditii de bivuac. (Cabana Ascunsa, pãrãginita, se aflã în apropierea refugiului.).

Pentru Brîul Ciorînga Mare, vezi artera indice 25.

Din dreptul textului scris, cãtre dreapta si mai mult de-a coa.sta, continuãm drumul nostru pe artera de bazã Padina lui Cãlineţ. Initial ne strecurãm printr-un culoar de pãdure mai larg. Dupã 30 m lãsãm în stînga hãtasul abia conturat care urcã prin pãdure spre baza traseelor Hornul din Brîul Rãchitei si Creasta din Brîul cu Flori.

Pentru HornuI din Brîul Rãchitei, vezi indice 26.A.

Pentru Creasta din Brîul cu Flori, vezi indice 26.B.

Dincolo de acest punct urcãm un mic prag de piatrã si ajungem la Saua Scãrii de Fier, conturatã adînc pe Creasta din Brîul cu Flori ce delimiteazã bazinul vãii Padina lui Cãlineţ spre sud-vest. Din strungã înaintãm în coborîre usoarã o distantã de 20 m, avînd în faţã scocul adînc al Padinei lui Cãlineţ (zona superioarã), comoarã de frumuseti alpine ascunsã cu atîta strãsnicie în cingãtoarea de piatra a muntelui. Dantelãria stîncilor, modelatã într-o rocã de o strãlucire fantasticã, ne pironeste locului fãrã putinta de a întrezãri înaintarea.

O rupturã de pantã de circa 50 m diferentã

384

de nivel ne separã de albia vãii. Cinci scoabe de fier, asemenea unor trepte, sînt montate cu ciment în coasta muntelui. Prin intermediul lor si al unui lant prelungit reusim sã coborîm primii 25 m. Apoi întîlnim un prag domol. De pe prag putem ajunge în douã feluri în firul Padinei lui Cãlineţ: pe poiecã sau printr-un horn. Poteca, dirijatã spre dreapta, începe chiar de la capãtul de jos al pasajului cu lant; coborîrea pe horn începe dupa ce parcurgem pîna la capãt pragul. Hornul are circa 20 m. Baza de jos a hornului (1642 m alt.) ne va servi în continuare ca reper pentru identificarea punctelor de intrare pe traseele alpine din artera de bazã Padina lui Calineţ. Chiar de sub hornul ales ca reper, se desprinde cãtre dreapta, continuîndu-se prin jnepenis, hatasul initial al Brîului de Mijloc, cel mai sãlbatic si mai cãutat traseu din Piatra CraiuIui.

Pentru Brîul de Mijloc, vezi indice 26.C. Tot din acest punct si în lungul aceluiasi

hãtas porneste si traseul spre Vîlcelul Caprelor, care pe o micã distantã are parcurs comun cu Brîul de Mijloc.

Pentru Vîlcelul Caprelor, vezi indice 26.D. Reluînd descrierea, mentionãm pe rînd toate

traseele alpine ce se succed în amonte pe versantul drept al Padinei lui Cãlineţ. De la ramificatia pe traseul Brîului de Mijloc urcãm pe firul Cãlineţului si, dupã 20 m, ajungem la confluenta cu Hornul Adînc. Scocul hornului, foarte larg, rãmîne pentru multi alpinisti neobservat, el

385

terminîndu-se cu o rupturã de pantã înaltã de circa 20 m, denumitã ,,Sãritoarea Hornului”. Aceastã sãritoare, ocolitã de obicei prin dreapta (cum urcãm), constituie obstacolul initial al traseului Hornului Adînc si calea de acces pentru traseele Creasta Soimilor, Vîlcelul Secundar al Hornului Adînc si Creasta Prieteniei.

Pentru Hornul Adînc din Padina lui Cãlineţ, vezi indice 26.E.

Pentru Creasta Soimilor, vezi indice 26.F. Pentru Creasta Prieteniei, vezi indice 26.G. Intrarea pe Vîlcelul Secundar al Hornului

Adînc este situata la circa 80 m în amonte de confluenta Hornului Adînc cu Padina lui Cãlineţ. Ulucul lui este adîncit pe stînga Hornului Adînc, între douã creste înalte desprinse din Creasta Frumoasã. Sinonim: Vîlcelul dintre Creste. Escalada ia sfîrsit în punctul “La Amvon”. Pentru traseele de legãturã vezi traseele indice 25.A si 25.B (pag. 227). Prima escaladã: 8 august 1947. Grad de dificultate: 2.A. Materiale: o coardã de 40 m, 5 carabiniere, 4-5 pitoane. Traseul se escaladeazã mai mult prin cãţãrare liberã. Durata pentru 3 echipieri: 3 ore. De la cabana Plaiul Foii la baza traseului: 2½ ore.

De la confluenta Hornului Adînc, Cãlineţul însirã pe firul vaii patru saritori, dispuse la anumite distante. Primele trei sînt accesibile si le depãsim prin cãţãrare liberã, pe cea de-a patra o ocolim, urmînd hãtasul conturat pe malul stîng,

386

care ne readuce în firul vãii ceva mai sus. Deasupra sãritorii a patra si la 10 m în amonte de buza ei (1 702 m alt.) se adînceste în perete un horn înalt ce sfîrseste la înaltimea unui brîu de jnepeni. Acesta formeazã primul obstacol al traseului denumit Muchia Arinului.

Traseul Muchia Arinului este situat în Padina lui Cãlineţ, versantul drept, delimitat în aval de Hornul Adînc, iar în amonte de Vîlcelul Secundar al Calineţului. Traseul are pitoane putine si directia lui trebuie urmãritã atent. În lungimile 3, 4, 5 întîlnim pasaje de traversare, respectiv: dreapta-stînga-dreapta. Traseul ia sfîrsit în apropierea brîului de intrare al traseului Crestei Frumoase care, urmat cãtre dreapta în coborîre, ne conduce în Vîlcelul Secundar al Cãlineţului si apoi în Padina lui Cãlineţ. Prima escaladã: 15 iulie 1960. Grad de dificultate: 4.A. Materiale: 2 corzi de 40 m, 20 carabiniere, 5-6 pitoane, scãrite. Traseul este pitonat si are 5 lungimi de coardã.

De la intrarea pe Muchia Arinului înaintãm de-a lungul Cãlineţului circa 33 m (140 m distantã, socotitã din dreptul Brîului de Mijloc), si ajungem într-o zonã cu mult grohotis (1720 m alt.). În stînga si mai sus (pe dreapta vaii) se contureazã un vîlcel larg, precedat de o sãritoare înierbatã, dispusã în trepte. Aceasta constituie obstacolul de început pentru patru trasee alpine: Fisurile Centrale, Creasta Coarnele Caprei, Fisura Verde si Creasta Frumoasã din Padina lui Cãlineţ.

387

Pentru Fisurile Centrale, vezi indice 26.H. Pentru Creasta Coarnele Caprei, vezi

indice 26.I. Pentru Fisura Verde, vezi indice 26.J. Pentru Creasta Frumoasã din Padina lui

Cãlineţ, vezi indice 26.K. Dincolo de ramificatia amintitã, valea se

îngusteaza din nou, formînd un culoar plin cu grohotis, întrerupt din loc în loc de mici praguri. La circa 30 m de ultima ramificatie (170 m de la Brîul de Mijloc) ajungem în dreptul unui scoc pietros, adîncit în coasta muntelui, pe malul drept al Cãlineţului, denumit Vîlcelul Piticului (1750 m alt.). Talvegul lui constituie pîna la un punct parcursul comun al traseelor Hornul Piticului si Creasta Piticului.

Pentru Hornul Piticului, vezi indice 26.L. Pentru Creasta Piticului, vezi indice 26.M. Sîntem în inima masivului: pereti înalti,

turnuri si creste crenelate se înaltã pretutindeni, iar noi, pierduti în imensitatea pravãlisurilor albe, înaintãm, admirînd decorul, cãtãrîndu-ne peste saritorile canionului spre saua Cãlineţului. Obstacolele sînt dispuse la diferite distante. Ele au înãltimi variind între 3 si 25 m. Escalada lor o facem prin catãrare liberã, folosind asperitãtile terenului, de regulã din rocã sãnãtoasã. Platformele acestora, acoperite uneori cu grohotis, ne obligã la mãsuri de sigurantã pentru participantii aflati jos, care vor sta întotdeauna în locuri ferite de traiectoria pietrelor. La obstacolele

388

mai înalte întîlnim si mici pasaje surplombate. Pentru asigurarea celor neantrenati si pentru rucsacuri întrebuintãm frînghia.

Dupã aceasta portiune lungã de circa 700 m, Cãlineţul îsi pierde aspectul de canion. Firele lui de obîrsie se rãsfirã pe coastele muntelui în toate directiile. Unul dintre acestea, Cãlineţul Mic, afluent pe dreapta, se adînceste mult cãtre nord-est, formînd un culoar între creasta principalã a masivului si una din muchiile desprinse din Creasta Frumoasã, care însirã pe linia ei vîrful final al Crestei Coarnele Caprei si Coltul Piticului.

Tot în zona de obîrsie, pe stînga vãii, se înaltã Peretele Muchiei dintre Timbale, cu faţa striatã de numeroase fisuri verticale, între care vedem conturate muchii ascutite. Unele, cu roca sãnãtoasã, au permis ca în lungul lor sã se stabileascã trei trasee alpine; altele au aspect de ruinã, lespezile lor, rãmase în suspensie, gata sã se prãbuseascã la cea mai micã atingere, fiind o armã de apãrare contra alpinistilor dornici de premiere. În lumea aceasta împietritã poposim îndelung, admirînd sãlbãticia locurilor, scrutînd cu privirea adîncurile sau linia Muchiei dintre Timbale, ornamentatã de numeroase turnuri esalonate în trepte pînã la creasta principalã a Pietrei Craiului. Ultima portiune a Cãlineţului, înierbatã si cu rocã friabilã, o parcurgem fãrã greutate pînã în Saua Cãlineţului, unde escalada ia sfîrsit. Adãugãm cã în zona superioarã, situatã între hornul de sub scara de fier si confluenta cu Cãlineţul Mic, existã

389

un hãtas bine conturat, pe versantul stîng, care permite drumetilor sã strãbatã întregul tinut, evitînd o bunã parte a sãritorilor vãii. Padina lui Cãlineţ este un traseu de gradul l.B. si se parcurge integral de la cabana Plaiul Foii pînã în Saua Cãlineţului în 5-6 ore. Materiale: o coardã de 40 m. Traseul prezintã numai pasaje de cãţãrare liberã.

Trasee de legãturã din Creasta Nordicã a Pietrei Craiului spre: cabana Curmãtura (traseul 8.D, de la semnalarea în text a punctului Saua Cãlineţului); refugiul Grind (traseul 8.A, de la semnalarea în text a punctului Saua Cãlineţului).

TRASEE ÎN PERETELE RÃCHITEI

Peretele Rãchitei se situeazã în extremitatea nord-vesticã a Muchiei Timbalului Mare, prãvãlisurile lui cuprinzînd zona aflatã între Padina lui Rîie la nord-est si Padina lui Cãlineţ la sud-vest. Limita dinspre nord-est o formeazã Muchia Rãchitei, iar cea dinspre sud-vest, Creasta din Brîul cu Flori. Pe la baza Peretelui Rãchitei, chiar prin zona lui împãduritã, trece poteca nemarcatã ce face legãtura între Brîul Ciorînga Mare (NE) si Brîul de Mijloc (SV). Pe aceastã distantã se aflã refugiul Ciorînga Mare si adãpostul în paraginã Cabana Ascunsã.

În Peretele Rãchitei s-au stabilit urmãtoarele trasee: un traseu alpin fãrã nume, Muchia Rãchitei, Hornul din Brîul Rãchitei si Creasta din Brîul cu

390

Flori. Dintre acestea, primele douã îsi au punctele de intrare din artera de baza indice 25, iar urmãtoarele pe artera de bazã Padina lui Cãlineţ.

26.A. Hornul din Brîul Rãchitei Prima escaladã: 15 iulie 1950. Generalitãti. Hornul din Brîul Rãchitei,

situat în imediata apropiere a refugiului Ciorînga Mare, este un traseu de dificultate medie. Linia lui, bine conturatã în Peretele Rãchitei, este vizibilã încã de pe poteca de acces dinspre Plaiul Foii. Intrarea pe traseu se fãcea pînã nu demult prin Brîul Rãchitei. Astãzi, alpinistii preferã ascensiunea directã, care începe din poteca ce conduce spre Saua Scãrii de Fier în Padina lui Calineţ. Intrarea pe traseu este la circa 100 m de refugiul Ciorînga Mare sau la 30 m înainte de a ajunge la Saua Scãrii de Fier. Grad de dificultate: 3.B. Materiale: 2 corzi de 40 m, 20 carabiniere, 3-4 pitoane, scãrite. Traseul este pitonat si are 4 lungimi de coardã. Durata pentru 3 echipieri: 3 ore. De la cabana Plaiul Foii pînã la baza traseului: 2 ore. Pentru intrarea pe traseu, vezi artera indice 26.

Descrierea traseului. Din punctul de ramificatie al potecii spre Brîul Ciorînga Mare ne abatem la dreapta spre Padina lui Calineţ si dupã 30 m pãrãsim poteca, urmînd catre stînga un hãtas ce urcã sustinut pe feţele acoperite cu jnepeni si molizi ale Peretelui Rãchitei. Dupa circa 100 m de mers, pãdurea se mai rãreste. Obstacolele usor

391

înierbate au forma unor sãritori cu fisuri deschise si praguri largi. Din loc în ioc se vãd mici pîlcuri de jnepeni sau molidis. Cãtãrîndu-ne în lungul obstîcolelor mai sus mentionate, înaintãm cãtre linia de molizi înalti, crescuti pe Brîul Rãchitei, folosind pentru asigurare pitoanele fixate în punctele mai dificile. Pasajele din zona inferioarã a hornului sînt parcurse de catre alpinistii bine antrenati prin catãrare liberã.

Ajunsi pe Brîul Rãchitei, identificãm cu usurintã deschiderea largã a Hornului din Brîul Rãchitei, de unde începem escalada propriu-zisã. Prima l.c. începe cu un pasaj surplombat pentru depãsirea cãruia folosim pitonul dispus la circa 2 m de punctul de plecare. Prin interiorul hornului, ospitalier la început, ne catãrãm, trecînd frînghia prin putinele pitoane existente pînã la platforma înierbatã, unde ne regrupãm. A doua l.c. reprezintã pasajul cel mai greu al traseului. Deasupra noastrã, hornul se contureaza perfect, apropiindu-si peretii verticali într-atît, încît escalada prin ramonaj o executãm în cele mai bune conditii. Portiunea superioarã a obstacolului ne obligã sa iesim mult în afarã, ceea ce impune o atentie deosebitã pentru capul de coardã, mai ales cã peretii hornului sînt uneori umezi. Dupã regrupare reluãm escalada în cea de-a treia l.c. Hornul, mai putin înclinat si cu obstacole dispuse în trepte, îl depãsim relativ usor în comparatie cu obstacolul precedent. Regruparea o executãm pe un turn de piatrã care marcheazã sfîrsitul hornului. În a patra l.c. coborîm de pe

392

turn, depãsindu-i strunga si continuãm escalada prin cãţãrare liberã pe faţa unui perete cu prize bune. Un punct mai dificil ne obligã sã folosim un piton de asigurare, singurul pe toatã întinderea acestei l.c. În portiunea finalã, traseul urmeazã Muchia Timbalului Mare, marginitã în stînga de Vîlcelul cu Smirdar, iar în dreapta de Hornul Adînc. Peisajul înconjurãtor si mai ales regiunea Cãlineţului rãsplãtesc din plin efortul depus pentru escalada acestui traseu. Capãtul de sus al crestei, pe care înaintam, ia sfîrsit în zona înverzitã si acoperita cu jnepeni, denumitã “La Amvon”.

Trasee de legãturã din punctul ,,La Amvon” spre: refugiul Ciorînga Mare în aval, vezi indice 25.B; Creasta Nordicã în amonte, vezi indice 25.A.

26.B. Creasta din Brîul cu Flori Prima escaladã: 15 august 1961. Generalitãti. Brîul Rãchitei începe din

Vîlcelul cu Fereastrã si se terminã cãtre sud-vest, în Hornul Adînc. Pe parcurs se desprind din el cîteva prispe înverzite, ajungite în perete pe distante mici. Una dintre acestea, desprinsã din dreptul Hornului din Brîul Rãchitei cãtre Cãlineţ si care nu masoarã mai mult de 80 m, constituie calea de acces spre punctul de intrare pe traseul Crestei din Brîul cu Flori. Linia de cumpãnã a crestei este o ramurã a Muchiei Timbalului Mare desprinsa din portiunea superioarã a jgheabului format de Hornul din Brîul Rãchitei. Portiunea

393

finalã, comunã cu a Hornului din Brîul Rãchitei, sfîrseste în punctul “La Amvon”, unde întîlnim traseele indice 25.A si 25.B, pe care le folosim dupã preferintã pentru legaturã.

Grad de dificultate: 4.A. Materiale: 2 corzi de 40 m, 15 carabiniere, 4-5 pitoane, scãrite. Traseul este pitonat si are 5 lungimi de coardã. Pentru cãtãrãtorii neantrenati, traseul are pitoane suplimentare. Durata pentru 3 echipieri: 3 ore. De la cabana Plaiul Foii la baza traseului: 2 ore. Pentru intrarea pe traseu, vezi artera indice 26.

TRASEE IN PADINA LUI CÃLINE Ţ - VERSANTUL STÎNG

26.C. Brîul de Mijloc (portiunea dintre Padina lui Cãlineţ si

traseul pe ,,La Lanturi”) Generalitãti. Versantii nord-vestic si vestic

ai Pietrei Craiului sînt încinsi de o succesiune de brîuri, începînd din Padina Închisa cãtre sud pînã în Valea Urzicii, purtînd diferite denumiri: Brîul Caprelor, Brîul Ciorînga Mare, Brîul Rãchitei, Brîul de Mijloc si Brîul Rosu. Drumetii încercati si alpinistii le parcurg urmînd hãtasul de capre bine conturat, trecînd dintr-o vale în alta, admirînd frumusetea muntelui, minunîndu-se de formele atît de variat modelate în calcarele albe stralucitoare. Lipsa unui marcaj si micile pasaje de cãţãrare întîlnite din loc în loc ne-au obligat ca traseele din lungul brîurilor sa le descriem la capitolul

394

,,Alpinism”, ele fiind de fapt treapta intermediarã cãtre aceasta disciplinã.

Brîul de Mijloc începe din Padina lui Calineţ, strãbate cea mai frumoasã parte a versantului nord-vestic, intersectînd la 1890 m altitudine traseul turistic pe “La Lanturi”, si continuã pe sub seninãri, încingînd si versantul vestic pînã sub Peretele Central, în zona Marelui Grohoris. Din acest loc, el continuã, dar se numeste Brîul Rosu. Lungimea Brîului de Mijloc, orientarea uneori greoaie din cauza numeroaselor hãtase de capre conturate prin jnepenisuri si lipsa unor cabane apropiate unde sã se poata înnopta la înapoiere ne-au determinat sã împãrtim traseul în doua pãrti, descrierea lor fiind redatã la arterele de bazã respective si în sensurile de mers obisnuite. Portiunea ce încinge versantul nord-vestic am descris-o între punctele Padina lui Calineţ - valea superioarã a Spirlei, traseul turistic “La Lanturi”.

Adãugãm ca, excursia pe Brîul de Mijloc (portiunea de pe versantul nord-vestic) poate fi întreprinsã si fragmentat, pe itinerare întocmite în circuit. În acest scop putem folosi poteca nemarcatã de la cabana Plaiul Foii prin Poiana Cotofenei (artera de bazã indice 27), care ne dã posibilitatea, prin intermediul Brîului de jos, extrema stîngã sau extrema dreaptã, sã ne întocmim itinerarul dorit: spre stînga în Padina lui Cãlineţ - Saua Scãrii de Fier - cabana Plaiul Foii; spre dreapta strãbatem locuri de o rarã sãlbãticie, brãzdate de firele vãilor Vlãdusca si Spirlea

395

Superioarã pînã “La Lanturi”, cu posibilitãti de coborîre la cabana Plaiul Foii. Traseul Brîului de Mijloc este marcat cu semnul cruce verde care apare rar.

Grad de dificultate: 2.A. Materiale: o coarda de 30 m, necesarã turistilor mai putin antrenati si numai pentru portiunea valea Vlãdusca - traseul pe “La Lanturi”. Durata pentru 5 echipieri, pe întregul traseu: 4-5 ore. De la cabana Plaiul Foii pînã în Padina lui Cãlineţ: 2 ore.

Pentru intrarea pe traseu prin Padina lui Cãlineţ, vezi artera indice 26.

Pentru intrarea prin Poiana Cotofenei, vexi artera indice 27.

Descrierea traseului. Din Padina lui Cãlineţ, unde am ajuns, coborîm scara de fier si hornul final, ne abatem imediat la dreapta, strãbãtînd vegetatia de pe coastele muntelui. Poteca, bine conturata, coboarã o micã portiune si apoi urcã sustinut pînã într-o sa punctatã de jnepeni si molizi înalti (1 700 m). Din sa, hãtasul coboarã pe o pantã foarte înclinatã, ajungînd în jgheabul îngust si bolovãnos. De aici, cãtre stînga (în amonte), se desprinde poteca spre Vîlcelul Caprelor.

Pentru Vîlcelul Caprelor, vezi indice 26.D. Continuînd înaintarea de-a coasta, întîlrtim

dupã circa 35 m Vîlcelul Caprelor, blocat în amonte de o sãritoare. În dreptul lui, Brîul de Mijloc formeaza o denivelare si comportã pentru continuarea traseului un urcus în diagonalã de 20

396

m prin grohotisul vîlcelului. Abãtîndu-ne apoi la dreapta, depãsim un mic contrafort (umãr de piatrã) si, condusi de hãtas, strãbatem pe o distantã mai lungã desisul unei pãduri de jnepeni, traversînd si scocul usor înierbat al unei viroage.

Curînd coborîm într-un loc cu perspectivã mai largã. Cãtre dreapta, în vale, peste negrul pãdurii, vedem unda argintie a Bîrsei Mari, tivitã pe maluri de arinisuri cu umbrã deasã. Urmarind cu privirea albia rîulul în sus, vedem în depãrtãri culmile primilor mesageri ai Fãgãrasului: Lerescu, Comisul, Berivoiul Mare. La stînga lor, înalt si grav, se contureazã Pãpusa. Strecurîndu-ne la vale, pe sub peretii boltiti în stînga noastrã, cercetam locurile anticipînd hãtasul brîului care de regulã ocoleste obstacolele. Dupã o vreme întîlnim o sãritoare de 3 m si o coamã de piatrã, de pe care coborîm în grohotisul îngrãmãdit pe scocul unui vîlcel mai larg (1687 m). Chiar pe firul lui se desprinde cãtre dreapta, în coborîre, poteca spre Brîul de jos, indice 27.B, itinerar circulat mai mult de drumetii rãtãciti, veniti dinspre Valea Podurilor în cãutarea Brîului de Mijloc. Noi, condusi de hãtas, neglijãm traseul variantã si urcãm pe firul cu grohotis circa 35 m diferentã de nivel; apoi ne orientãm cãtre dreapta spre cîteva tufe de jnepeni. Depãsind bariera acestora si o zonã bolovãnoasã, ajungem pe linia de cumpãnã a Muchiei dintre Timbale. În stînga (amonte), muchia ne înfãtiteazã, pe un turn, forma unui cap mare. Continuînd parcursul, trecem cînd pe sub pereti

397

înalti, cînd prin desisul pãdurii de rãsinoase, depãsind mici denivelãri produse de cîteva creste desprinse din coasta muntelui cãtre nord-vest. Ultima portiune, înierbatã, sfîrseste în ulucul adînc al Vãii Podurilor care, urmatã în amonte, ne conduce pe Creasta Nordicã a Pietrei Craiului.

Pentru Valea Podurilor, vezi indice 27.C. Dacã întrerupem excursia din lungul Brîului de Mijloc, în Valea Podurilor putem ajunge la cabana Plaiul Foii în ½ orã. În acest scop coborîm pe Valea Podurilor pînã întîlnim hãtasul de pe Brîul de jos (circa 100 m). Apoi ne orientãm la stînga si urcãm pe traseul Brîului de jos, desfãsurat pe versantuI stîng al vãii. Intervalul ia sfîrsit pe o creastã acoperitã cu jnepeni. Orientati jumãtate la dreapta si în coborîre, parcurgem o distantã de circa 100 m, ajungînd într-un punct din care începe un semn discret cu bandã rosie orizontalã, dispus foarte rar pe copacii crescuti pe pantele înclinate din dreapta noastrã. Coborînd serpentinele potecii bine conturate, ajungem dupã circa 20 minute în dreptul unei borne silvice, unde marcajul mentionat ia sfîrsit. Pe bornã se vãd initialele B.M. Desi pãdurea rãmîne sãlbaticã, orientarea în continuare este mai usoarã, poteca fiind mai bine conturatã. Cîteva semne si cu bandã rosie verticalã ne aratã directia pîna în poiana Cotofenei. Din capãtul de jos al poienii continuãm coborîrea pe firul Vãii Podurilor pînã la punctul ei de confluentã care este în faţa cabanei Plaiul

398

Foii. Din firul Vãii Podurilor vedem pe versantul

stîng al vãii Creasta Coltilor Gemeni, cu turnurile ei albe, întrerupte de strungi mici, adevãrate portite de trecere dintr-o vale în alta, folosite de ciopoarele de capre negre si de turistii cunoscãtori ai masivului. Din noianul de vîrfuri ridicate aici, în împãrãtia peretilor verticali, Coltii Gemeni sînt cei mai aspectuosi. Alpinistii clubului Dinamo si-au legat numele de aceastã zonã, stabilind cîteva trasee alpine de o rarã frumusete. Reluînd traseul, urcãm sustinut pe versantul stîng al Vãii Podurilor pînã în trecãtoarea Termopile, mica portitã de trecere din Valea Podurilor pe Brîul de Mijloc.

Imediat în dreapta trecãtorii se desprinde în coborîre un hatas care face legãtura cu Brîul de jos spre Poiana Cotofenei - cabana Plaiul Foii.

Prin locuri de o rarã sãlbãticie urmãrim hãtasul Brîului de Mijloc cãtre stînga, depãsind mici diferente de nivel, apropiindu-ne sau depãrtîndu-ne de pereti. Dupã 180 m intrãm în bazinul vãii Vlãdusca, unde întîlnim unul din firele ei de obîrsie, denumit Vîlcelul Coltilor Gemeni. Ceva mai jos traversam alt vîlcel cu înfãtisare asemãnãtoare, dincolo de care urcãm si apoi coborîm în valea Ciorîngutei sau Ciorînga Mica. Pentru a continua traseul, urcãm pe grohotisurile de pe firul Ciorîngutei 80 m, pînã sub “Sãritoarea cu Bolovan”, care închide firul în. amonte. Pe dreapta vãii mentionate putem privi, înaltat deasupra noastrã, Coltul Mare, turn strãbãtut pe

399

verticalã de traseul Sîngele Voinicului. De sub ,,Sãritoarea cu Bolovan” ne orientãm la dreapta, înaintînd de-a coasta circa 40 m, apoi coborîm o distantã de 20 m, traversãm un umãr de piatrã si pãtrundem într-o zona mai deschisa a vãii Vlãdusca, care-si are firele de obîrsie rãzletite în evantai pînã sub linia Crestei Nordice a Pietrei Craiului.

Fãrã sã fie prea greu, traversãm de-a coasta pe sub pereti, si dupa circa 150 m, socotiti de la umãrul de piatrã, întîlnim, venind din dreapta în urcus pe un vîlcel, hãtasul care face legãtura între Brîul de Jos, extrema dreaptã (indice 27.A), si Brîul de Mijloc.

Pe acest traseu putem coborî la cabana Plaiul Foii în l½ orã, urmînd semnele bandã rosie dispuse rar în lungul vîlcelului pînî în Brîul de Jos, extrema dreaptã. Ajunsi aici ne orientãm cãtre dreapta, depãsind cîteva denivelãri si intersectînd si un vîlcel cu grohotis; urcãm apoi o panta înclinatã, dupã care, abãtîndu-ne mereu cãtre dreapta, ajungem în punctul din care începem sã coborîm. Pe o pantã foarte înclinatã urmãm serpentinele conturate prin pãdure si ajungem dupã circa 20 minute În dreptul unei borne silvice pe care identificãm initialele Brîului de Mijloc: B.M. Din acest loc, poteca tot mai pronuntatã ne conduce în Poiana Cotofenei.Din capãtul de jos al poienii, coborîm pe firul Vãii Podurilor si în circa 30 minute ajungem la confluenta cu Bîrsa Mare, chiar în faţa cabanei

400

Plaiul Foii. Condusi în lungul brîului de hatas si de

marcajul cruce verde, intersectam la micã distantã un nou vîlcel. Din acest loc urcãm sustinut catre o coamã înierbatã si presaratã cu molizi, jnepeni si rododendroni, unde decorul se schimbã. În urmã au rãmas peretii si turnurile ridicate pretutindeni, în faţã apar creste ascutite dispuse în numeroase planuri.

Urmeazã o portiune mai deschisã, brãzdatã de afluentii vãii Vlãdusca. Albiile lor pline cu grohotis, dar mai ales depãsirea crestelor ce le despart, prezintã uneori pasaje de cãţãrare elementarã. Cel mai înalt obstacol întîlnit este de circa 20 m. Escalada lui sfîrseste pe un pro-montoriu. În continuare, hãtasul brîului ne conduce cãtre stînga, urmînd pe o micã distantã promontoriul. Apoi coboarã, încingînd de-a coasta un amfiteatru si în final urcã, lãsînd deasupra si foarte aproape grota “La Ulcior”. (În interiorul grotei, drumetii însetati gãsesc apã bunã de bãut.) Curînd ajungem într-o sa, din care, semnalat si de o sageatã, se desprinde catre dreapta poteca marcatã cu cruce rosie, care conduce pe traseul Anghelide la cabana Plaiul Foii (vezi textul descris în sens invers la traseul l.B). De la ramificatia pe traseul Anghelide, hatasul Brîului de Mijloc strãbate o zonã mai aridã. El traverseazã cinci umeri de piatrã ridicati între patru vîlcele si ajunge în faţa marelui bazin de obîrsie al Spirlei Superioare (1945 m alt.). Din acest loc vedem în

401

stînga sus conturul Caldãrii Ocolite, sprijinitã de contrafortul Coltilor Rãi. Încingînd zona de sub Cãldarea Ocolitã, hãtasul brîului traverseazã firele de obîrsie ale Spirlei si muchiile care le despart, sfîrsind la 1890 m altitudine, într-un punct pe unde trece traseul ,,La Lanturi”, marcat cu bandã rosie.

Trasee de legaturã spre: cabana Plaiul Foii (traseul l.B); Piscul Baciului (traseul l.A).

TRASEE IN VÎLCELUL CAPRELOR

La sud-vest de muchia care formeazã linia de cumpãnã a Cãlineţului, în zona de început a Brîului de Mijloc, se adîncesc pe faţa muntelui o serie de vîlcele, între care si Vîlcelul Caprelor. El îsi are obîrsia sub Muchia dintre Timbale, iar confluenta cu Calineţul undeva prin jnepe-nisurile revãrsate sub Brîul de Mijloc. Firul vîlcelului este circulat de turisti si alpinisti, fie pentru excursii, fie pentru a ajunge la baza traseelor alpine stabilite pe versantele lui sau pe turnul de piatrã ce-i strãjuieste malul drept, denumit Degetul lui Cãlineţ. Din Vîlcelul Caprelor încep mai multe trasee alpine de dificultate medie. Dintre traseele prevãzute cu pitoane, mentionãm cele patru trasee de pe Degetul lui Cãlineţ, precum si Traseul cu Narcise.

26.D. Vîlcelul Caprelor Generalitãti. Vîlcelul Caprelor este cel mai

usor traseu alpin din zona Cãlineţului. Grad de

402

dificultate: 1.A. Nu sînt necesare materiale tehnice. Durata pentru 3 echipieri: 1½ orã. De la cabana Plaiul Foii pînã în Padina lui Cãlineţ: 2 ore. Pentru intrarea pe traseu, vezi artera indice 26.

Descrierea traseului. Din firul Padinei lui Cãlineţ ne orientãm la dreapta prin vegetatia crescutã pe coasta muntelui, urmînd hãtasul de capre ce urcã în lungul Brîului de Mijloc, pînã pe muchia împãduritã ce delimiteazã Cãlineţul cãtre sud-vest. În continuare coborîm o pantã puternic înclinatã, ajungînd în albia bolovãnoasã a unui vîlcel. Din acest loc pãrãsim hãtasul Brîului de Mijloc si, orientîndu-ne cãtre stînga, urcãm prin cãţãrare liberã obstacolele unei sãritori dispuse în lungul vîlcelului mentionat. Deasupra sãritorii mai înaintãm circa 40 m prin grohotis, dupã care, condusi de potecã, pãrãsim vîlcelul, traversînd cãtre dreapta, peste o micã muchie, în Vîlcelul Caprelor.

Peisajul ce ni se oferã în continuare este impresionant: pretutindeni vedem tancuri si creste cu roca albã, iar printre ele viroage înverzite, punctate cu pîlcuri de jnepeni. Cu acest decor în faţã urcãm pe Vîlcelul Caprelor si dupã circa 30 m ajungem în dreptul unei grote adîncitã pe versantul drept, sub Degetul lui Cãlineţ.

Cele 4 trasee alpine stabilite pe versantele estic si vestic ale Degetului iui Cãlineţ au ridicat valoarea regiunii. Din pãcate, ele nu se încadreazã în normele de clasificare a traseelor alpine, neavînd diferenta de nivel

403

corespunzatoare. Au rãmas totusi trasee îndrãgite de alpinisti si sînt escaladate frecvent. Grad de dificultate: un traseu are pasaje de gr. 5, iar trei trasee pasaje de gr. 3. A. Materiale: 2 corzi de 40 m, 10 carabiniere, 2 pitoane, scãrite. Traseele sînt pitonate si au circa 50 m înãltime. Intrarea pe traseul estic se face din Strunga Degetului, iar pe cel vestic din Vîlcelul Caprelor. Coborîrea de pe vîrf o executãm pe versantul estic, prin intermediul unui rapel. Durata pentru 3 echipieri: 1-2 ore.

Din strunga Degetului lui Cãlineţ, aflata pe dreapta Vîlcelului Caprelor, se ridicã o muchie înaltã care a primit numele de Traseul cu Narcise. Primele pitoane se vãd bine chiar din strungã.

Pentru Traseul cu Narcise, vezi indice 26. 0. Din dreptul Degetului lui Cãlineţ, Vîlcelul

Caprelor se îngusteazã muIt. Cîteva sãritori cu roca friabilã le depãsim prin cãţãrare, acordînd multã atentie pietrelor care pot provoca accidente coechipierilor. Escalada vîlcelului ia sfîrsit pe Muchia dintre Timbale, care formeazã cumpana dintre firele adîncite pe faţa muntelui între Padina lui Cãlineţ si Valea Podurilor. Coborîrea o efectuãm pe acelasi traseu. Drumetii cu experientã pot coborî pe unul din hãtasele de capre orientate cãtre nord-est. Parcursul nu este dificil; el traverseazã o serie de viroage, trece prin jepenisuri dese sau coboarã pe pante înclinate, dar nu periculoase, sfîrsind în Padina lui Cãlineţ, la cîteva sute de metri distantã înainte de începutul Brîului

404

de Mijloc.

26.0. Traseul cu Narcise Prima escaladã: 10 iulie 1971. Generalitãti. faţa care formeazã în

ansamblu versantul drept al Vîlcelului Caprelor prezinta în dreptul Degetului lui Cãlineţ cea mai mare înãltime (aproape 120 m diferentã de nivel). Obstacolele însirate pe aceasta sînt deosebit de variate, ceea ce ne îndreptãteste sã apreciem ca traseul este frumos. În portiunea finalã, pe ultimele lungimi de coardã, traseul îsi pierde din duritate, el urmînd linia unei creste înalte. Grad de dificultate: 4.B. Materiale: 2 corzi de 40 m, 20 carabiniere, 4-5 pitoane, scãrite. Traseul este pitonat si poate fi parcurs de 3 echipieri în 2-3 ore. De la cabana Plaiul Foii la baza traseului: 3 ore.

Descrierea traseului. Escalada începe dintr-un punct situat la circa 10 m în aval de Strunga Degetului lui Cãlineţ. Fisura întîlnita initial este cimentatã, ceea ce a determinat fixarea pitoanelor la distante mari. Uupã acest pasaj se contureazã în perete o muchie de mici proportii, în jurul careia înaintãm pînã la consumarea completã a celor 40 m de coardã.

Reluînd escalada dupã regrupare, în a doua l.c., ne orientãm usor în diagonalã cãtre stînga, depasind douã pasaje proeminente, prin traversari succesive spre stînga. Ajunsi la baza unui horn cu rocã friabilã, ne regrupãm dupã 30 m de la plecare. Printr-un ocol scurt, lãsãm deschiderea hornului în

405

stînga. Paralel cu el prindem apoi o coamã de piatrã pe care o escaladãm, ajutati de pitoane pînã în punctul unde aceasta dispare, peretele rãmînînd în continuare neted. Foarte dificilã, aceastã faţã ne supune unui efort sustinut, atît prin obstacolele pe care le opune, cît si prin lipsa fisurilor, obligîndu-ne indirect sa ne catãrãm liber pe distante mari. Regruparea o facem pe muchia care formeazã cumpãna cãtre est a Vîlcelului Caprelor. Ultimele cinci l.c. prezintã numeroase obstacole de gradele 4.A, 3.B, pe care le depãsim folosind cîteva pitoane pentru asigurare. Unele pasaje, deosebit de frumoase, prezintã prize bune si în felul acesta suficiente conditii pentru o cãţãrare liberã pe distante mari.

Traseul ia sfîrsit pe un colt singuratic, sub care coborîm (2 m) liber pînã la pitonul de rapel fixat acolo. Executînd rapelul, ajungem într-un punct de unde ne putem continua coborîrea liber, ajungînd în Vîlcelul Caprelor, la baza traseului nostru.

TRASEE IN PADINA LUI CÃLINE Ţ -

VERSANTUL DREPT

Pe o diferentã de nivel de 500 m, situat între Cãlineţul Mic si începuturile Brîului de Mijloc (hornul de sub Scara de Fier), versantul drept al Cãlineţului - portiunea superioarã - prezintã o succesiune de trepte si turnuri despãrtite de vãi adînci care au atras atentia alpinistilor înca de la

406

primele cercetãri ale regiunii. Datoritã avîntului tineresc al cãtãrãtorilor si conditiilor create, regiunea a fost luatã cu asalt, stabilindu-se un impresionant numãr de trasee alpine care satisfac chiar si pe cãtãrãtorii exigenti. Pe versantul drept al Cãlineţului sînt stabilite un numãr mult mai mare de trasee alpine. Dintre acestea, noi le-am ales pe urmãtoarele: Hornul Adînc, Creasta Soimilor, Vîlcelul Secundar al Hornului Adînc, Creasta Prieteniei, Muchia Arinului, Fisurile Centrale, Creasta Coarnele Caprei, Fisura Verde, Creasta Frumoasã, Hornul Piticului, Creasta Piticului.

26.E. Hornul Adînc din Padina lui Cãlineţ Prima escaladã: 15 septembrie 1947.

Generalitãti. Gura Hornului Adînc se aflã la circa 20 m de ultimul horn prin care am coborît în firul Calineţului, venind din Saua Scãrii de Fier. Obîrsia Hornului Adînc este situatã în apropierea punctului “La Amvon”, unde Muchia Timbalului Mare lasã o ramurã viguroasã cãtre nord-vest, denumitã Creasta Frumoasã. Pe dreapta, Hornul Adînc este mãrginit de peretele ce debuteazã din Muchia Timbalului Mare si a prelungirii ei, Creasta din Brîul cu Flori, iar pe stînga de peretele desprins din Creasta Frumoasã, prelungit cu cel al Crestei Prieteniei pînã în Vîlcelul Secundar al Hornului Adînc. De la acest vîlcel si pînã în punctul de confluentã, versantul Hornului Adînc îl

407

formeazã peretele Crestei Soimilor. Grad de dificultate: 4.A. Materiale: 2 corzi de 40 m, 20 carabiniere, 4-5 pitoane, scãrite. Traseul cste pitonat în portiunile greu accesibile. Unele pasaje se parcurg prin cãţãrare liberã. Durata pentru 3 echipieri: 3 ore. De la cabana Plaiul Foii la baza traseului: 2½ ore. Pentru intrarea pe traseu, vezi artera indice 26.

Descrierea traseului. Din Padina lui Călineţ urcăm săritoarea de la intrare fie direct, fie ocolind-o prin dreapta. Intraţi pe firul hornului, care iniţial are aspectul unui vîlcel, depăşim pe rînd intrările pe traseele Creasta Şoimilor, Vîlcelul Secundar al Hornului Adînc şi Creasta Prieteniei. O grotă mare, denumită ,,Grota din Brîul Răchitei", marchează locul unde, pe dreapta văii, începe Brîul Răchitei. Dincolo de acesta, locurile devin sălbatice şi pereţii se apropie mult. O săritoare umedă şi întunecoasă ne blocheaza înaintarea, obligîndu-ne la o escaladă complicată. Folosind pitoanele dispuse în dreapta săritorii, înaintăm atent în diagonala către stînga pînă în firul hornului. De aici înainte, pe o mare distanţă, obstacolele nu mai sînt atît de dificile. Ultima porţiune a traseului prezintă o faţă înclinată, cu prize suficiente, care formează legătura dintre Creasta Prieteniei, aflată în dreapta noastră, şi Muchia Ţimbalului Mare, situată în stînga. De pe culmea uşor înierbată şi punctată de pîlcuri cu jnepeni, coborîm în punctul “La Amvon", unde escalada ia sfîrşit.

408

Trasee de legătură din punctul “La Amvon" spre: Brîul de Sus (indice 25.C); refugiul Ciorînga Mare prin Vîlcelul cu Fereastră (indice 25.B); Creasta Nordică pe traseul Vîlcelul cu Fereastră în amonte (indice 25.A).

26. F. Creasta Soimilor Prima escaladã: 8 septembrie 1960. Generalitati. Creasta Soimilor este numele

dat cle autorii premierei crestei dintre Vîlcelul Secundar al Hornului Adînc din Cãlineţ si un jgheab mai putin individualizat, adîncit în versantuI drept al Padinei lui Cãlineţ. Privitã din firul Cãlineţului, muchia prezinta pe parcurs cîteva tancuri ce par usor înclinate spre Hornul Adînc. Lîngã cel mai din faţã si la stînga se evidentiazã Creasta Prieteniei, punctată la început de un tanc asemãnãtor. Grad de dificultate: 4.B. Materiale: 2 corzi de 40 m, 20 carabiniere, 4-5 pitoane, scãrite. Traseul are 6 lungimi de coardã, este pitonat rar si comportã pentru refacere pitoane suplimentare. Durata pentru 3 echipieri: 3-4 ore. De la cabana Plaiul Foii pînã la baza traseului: 2½ ore. Pentru intrarea pe traseu, vezi artera indice 26.

Descrierea traseului. Dupã ce am parcurs cei 20 m pe firul Cãlinctului, ne abatem la stînga si, prin cãtarare libera, depãsim ,,Sãritoarea Hornului", deasupra cãreia ajungem în deschiderea largã a Hornului Adînc. În dreapta (stînga vãii) se înaltă Creasta Soimilor. Pentru a ajunge la baza acesteia urcăm încã 50 m pe firul hornului,

409

depãsind trei sãritori mici si apoi ne abatem cãtre dreapta pînã la un pîlc de jnepeni (1695 m alt.), unde începe escalada propriu-zisa. Prima l.c. se desfãsoarã cîtiva metri pe muchie, dupã care pitoanele sînt fixate în lungul unei fisuri în diedru. Obstacolul, puternic înclinat, îl depãsim folosind scãritele. Regruparea o executam pe brîna întîlnitã la circa 40 m de la plecare. În a doua l.c. întîlnim chiar de la început un obstacol vertical, înalt. de 10 m, dupã care nu mai putem înainta. Printr-o traversare cãtre stînga reusim sã prindem o fisurã conturata pe o faţã cu prize bune. Cãţãrarea în lungul acesteia ia sfîrsit dupã 30 m. Pe întinderea aceluiasi perete mai înaintãm în cea dc-a treia l.c. încã 20 m. Apoi trecem cãtre stînga si, pe linia unei muchii marcate de trei tancuri, ne cãtãram pînã pe vîrful primului tanc, unde ne regrupãm. Linia crestei, mai putin înclinatã, ne permite sa înaintãm în a patra l.c., depãsind fãrã dificultate si cel de-al doilea tanc. Regruparea o executãm pe o platforma comodã, situata la baza ultirmiliii tanc. Penultima l.c. este foarte dificilã. Obstaco1u1 întîInit pe faţa ce precede vîrful celui de al treilea tanc este spãlat si necesita folosirea pitoanelor suplimentare. Lucrul la scãrite si dificultatea pasajului situat aproape de iesire ne permit sã apreciem ca aceasta lungime constituie punctul cel mai dificil al traseului. Ultima l.c. urmeazã muchia pînã pe vîrful situat deasupra strungii Crestei Frumoase. Coborîrea o efectuãm în strunga printr-un mic rapel dirijat catre dreapta, fiind orientati cu

410

faţa în directia de urcare. Ajunsi pe un brîu îngust, ne regrupãm. În continuare, înaintãm în lungul brîului devenit usor ascendent si, la capãtul de sus, trecem prîntr-un loc îngustat de o lespede mare. Dincolo de aceasta, brîul se continuã, devenind descendent pînã în Vîlcelul Secundar al Cãlineţului. Coborînd pe firul acestuia cãtre dreapta, depãsim o sãritoare surplombatã, coborînd pe o fisurã deschisã, situatã în dreapta, dupã care, prin grohotis, ajungem în Padina lui Calineţ.

26.G. Creasta Prieteniei Prima escaladã: 28 august 1960. Generalitãti. Creasta Prieteniei este o

ramurã a Crestei Frumoase, pinten viguros ajungit din Muchia Timbalului Mare. Creasta Prieteniei se înaltã între Hornul Adînc si Vîlcelul Secundar al Hornului Adînc, însirînd pe linia ei de cumpãna o serie de tancuri care în majoritate se escaladeazã direct. Grad de dificultate: 5.A. Materiale 2 corzi de 40 m, 25 carabiniere, 4-5 pitoane, scãrite. Traseul are 9 lungimi de coardã si este pitonat. Durata pentru 3 echipieri: 3-4 ore. De la cabana Plaiul Foii la baza traseului: 2½ ore. Pentru intrarea pe traseu, vezi artera indice 26.

Descrierea traseului. Din punctul de ramificatie, semnalat în ar-tera de bazã, ne abatem la stînga, urcînd obstacolul initial al Hornului Adînc. Dincolo de acesta ne continuam înaintarea, cãtãrîndu-ne în lungul versantului drept al

411

hornului, evitînd cele cîteva saritori dispuse pe firul vãii. Dupã 60 m de mers astfel, ajungem la Grota din Brîul Rãchitei, cavitate de mici dimensiuni, situatã la capãtul Brîului Rãchitei si la cîtiva metri deasupra talvegului de scurgere al Hornului Adînc. Inainte de a cpborî în firul hornului, identificãm pe malul opus primele obstacole ale Crestei Prieteniei, a carei linie se contureazã perfect, fiind delimitata în dreapta noastra de ulucul Vîlcelului Secundar al Hornului Adînc. Odata orientati, coborîm în baza peretelui si, dupa ce ne legam cu frînghiile, începem cãţãrarea fãra pitoane, pe verticala unei feţe cu prize bune ce sfîrseste dupa 30 m, pe platforma de regrupare. În a doua l.c. depãsim, asigurati în pitoane si folosind scãritele, o serie de obstacole proeminente, însirate pe linia crestei, care devine foarte îngustã. Regruparea o facem dupã circa 30 m, sub un perete surplombat, pe o platformã înclinatã usor spre afarã. Fãrã sã piarda din duritate, parcursul celei de-a treia l.c. prezintã între altele un obstacol surplombat pe care-1 evitãm printr-o traversare la stînga si apoi la dreapta. Regruparea o executãm deasupra proeminentei, mai sus de profilul caracteristic al blocului de stînca, situat pe creastã, vizibil încã din Padina lui Cãlineţ. Din punctul de regrupare vedem în faţa noastrã, pe o bunã distantã, linia ascutitã a crestei, prezentînd o serie de trepte si tancuri spectacuIoase. Cea de-a patra l.c., mai putin durã, o desfãsurãm escaladînd initial faţa unui perete,

412

dupã care, cãtãrîndu-ne liber, depãsim fãrã dificultate cîteva tancuri de micã înãltime.

În final, înainte de regrupare, întîlnim un perete de circa 6 m, pe care-1 depãsim, folosind pentru asigurare cele douã pitoane dispuse pe traseu. Continuînd escalada, în a cincea l.c. ne bucurãm de frumusetea pasajelor de cãţãrare întîlnite, tinînd seamã de golul de sub noi si de problemele de echilibru puse de îngustimea crestei. Fotografiem si admirãm un pasaj acoperit cu licheni de culoare ruginie, care contrasteazã cu seninãrile albe ale traseului. În a sasea l.c. urmam creasta presãrata de o variatã gamã de obstacole (turnuri mici, feţe cu prize finc etc.), a cãror depãsire ne obligã la felurite metode de escalada. Dupã regrupare reluãm escalada în a saptea l.c., pe al carei parcurs întîlnim douã tancuri înalte. Pe primul îl ocolim, iar pe cei de-al doilca îl escaladãm frontal. Regruparea are loc dupã 40 m, pe o platforma largã. Lungimile a opta si a noua de coardã le desfãsurãm urcînd mai mult liber pe peretele final ce se leagã cu Creasta Frumoasã. Escalada ia sfîrsit nu departe de punctul “La Amvon".

Traseele de legãturã sînt redate la indice 26 l. 26.H- Fisurile Centrale Prima escalada: 28 octombrie 1958. Generalitati. Fisurile Centrale din Cãlineţ

este denumirea traseului alpin stabilit pe verticala Peretelui Inferior si a Peretelui Superior ce

413

mãrginesc pe dreapta Vîlcelul Secundar din Cãlineţ. Peretii citati mai sus sînt despãrtiti de un brîu lat. Grad de dificultate: 5.A. Materiale: 2 corzi de 40 m, 20 carabiniere, 5-6 pitoane, scãrite. Traseul este pitonat si are 9 lungimi de coardã. Durata pentru 3 echipieri: 4 ore. De la cabana Plaiul Foii la baza traseului: 2½ ore. Pentru intrarea pe traseu, vezi artera indice 26.

Descrierea traseului. Din Padina lui Cãlineţ (1 720 m alt.) ne orientãm la stînga, escaladînd sãritoarea dispusã în trepte, aflata la intrarea pe Vîlcelul Secundar al Cãlineţului. Dupã 30 m ne orientam din nou cãtre stînga, urmînd un brîu care sfîrseste la baza Peretelui Inferior, pe verticala cãruia sînt fixate pitoane.Escalada primei l.c. începe cu o fisurã în diedru, care mai sus se adînceste, formînd un horn îngust. Remarcãm în portiunea superioarã a primei l.c. un mic pasaj surplombat, pe care-1 depãsim cu ajutorul a trei pitoane. Regruparea se face pe o brînã înierbatã. Orientîndu-ne cãtre dreapta, în a doua l.c. înaintãm si apoi pãrãsim dupã o scurtã distantã brîna pe care ne-am regrupat, urcînd frontal, cu ajutorul a patru pitoane, la nivelul altei brîne. Farã sã ne regrupum, continuãm escalada pe feţele înierbate, pînã în dreptul unui molid crescut în perete, unde executãm regruparea. În a treia l.c. ne deplasãm la început 6 m pe o brîna, apoi urcam pe verticala unei fisuri, folosind pentru asigurare pitonul fixat pe traseu. Dincolo de acest obstacol, întîlnim o succesiune de trepte înierbate, dirijate oblic cãtre

414

dreapta, pînã la nivelul brîului ce încinge pe la bazã Peretele Superior. Continuarea celei de-a doua portiuni a traseului începe în dreptul unor blocuri de piatrã albã, înãltate din covorul de verdeatã ce caracterizeazã zona înconjuratoare. A patra l.c. o întindem în lungul unor fisuri discontinue, punctate cu mici perne de iarbã, alunecoase si instabile. Obstacolele expuse si înclinarea peretelui comportã, în afara piroanelor existente, si pitoane suplimentare. Regruparea, marcatã cu douã pitoane de asigurare, o întîlnim la circa 36 m de la plecare. Prin varietatea obstacolelor si a manevrelor de coarda foarte complicate, cea de a cincea l.c. cere liderului o atentie mare în înaintare. De pe platforma de regruparc a celei de-a patra l.c. începem escalada pe verticala unor obstacole asemãnatoare lungimii precedente. Pentru a trece de la o fisura la alta, executãm la mici intervale doua traversari: prima cãtre stînga, urmãtoarea catre dreapta. În portiunea superioarã întîlnim o surplombã urmatã de o cãţãrare liberã, foarte delicatã. Regruparea o executãm dupã 36 m “la piton". În lungul celei de-a sasea l.c. întîlnim cele mai dificile pasaje de pe întregul traseu. Cãtãrîndu-ne cu multã atentie pe faţa peretelui, folosim pentru asigurare pitoanele fixate slab pe verticala unei fisuri cimentate. La capãtul de sus al acestui obstacol trecem prin cãţãrare în ,,bavarezã" cãtre dreapta, pe sub tavanul unei surplombe. Dupã ce am luat toate mãsurile de sigurantã,

415

continuãm, depãsind în final si surplomba, regrupîndu-ne ceva mai sus pe o micã creastã. Reluînd escalada în a saptea l.c. coborîm initial 3 m, asigurati cu frînghia, dupã care înaintãm pe deschiderea unui horn situat la circa 6 m. Ramonînd prin interiorul hornului, depãsim punctele dificile, folosind între altele si cele douã pitoane tubuIare fixate pe traseu. Dincolo de horn ne abatem cãtre stînga, înaintînd prin cãţãrare liberã pînã pe creastã secundarã, situatã la 20 m. Ultimele douã l.c. (a opta si a noua) le desfasurãm de-a lungul peretelui ce ia sfîrsit pe Creasta Frumoasã. Prizele bune si celc cîteva pitoane jalon existente pe aceastã portiune ne permit sã ajungem in zona acoperita cu jnepenis, situatã foarte aproape de punctul “La Amvon".

Trasee de legaturã din punctul ,,La Amvon" spre: Creasta Nordicã prin BrÎul de Sus (indicc 25.C); Creasta Nordicã pe traseul Vîlcelului cu Fereastra în amonte (indice 25.A); refugiul Ciorînga Mare pe traseul Vîlcelului cu Fereastrã în aval (indice 25.B).

26.I. Creasta Coarnele Caprei Generalitati. Creasta Coarnele Caprei se

numãrã printre traseele cele mai circulate din zona Padinei lui Cãlineţ. Ea se înaltã între Vîlcelul Secundar al Cãlineţului si Vîlcelul Piticului, afluenti pe dreapta ai Cãlineţului, si sfîrseste cu un turn ridicat pe creasta secundarã, desprinsa din Creasta Frumoasã cãtre sud-vest. Sinonim: Creasta

416

Cornul Caprei. Grad de dificultate: 4.A. Materiale: 2 corzi de 40 m, 20 carabiniere, 3-4 pitoane, scãrite. Traseul este pitonat si are 8 lungimi dc coardã. Durata pentru 3 echipieri: 3 ore. De la cabana Plaiul Foii la baza traseului: 2½ ore. Pentru intrarea pe traseu, vezi artera indice 26.

Descrierea traseului. Din punctul de confluentã al Vîlcelului Secundar cu firul principal al Padinei lui Cãlinet ne abatem la stînga, urcînd sãritoarea dispusã în trepte si apoi tãpsanul înierbat, situat în dreapta (cum urcãm). Dupã circa 60 m sîntem la baza Crestei Coarnele Caprei, sub primele tancuri ce o caracterizeazã la intrare. In prima l.c. urcãm printre spãrturile lespezilor aflate în peretele frontal spre Vîlcelul Secundar al Cãlineţului, vizînd o micã strungã unde întîlnim primul piton. Fãrã sã ne regrupam, continuãm escalada pe versantul opus crestei, corespunzãtor Vîlcelului Piticului, strecurîndu-ne cîtiva metri pe un brîu înierbat si punctat cu molizi tineri. Imediat dupã depãsirea copacilor ne abatem la stînga si, urcînd pe un scoc înierbat, ajungem într-o micã sa, unde executam regruparea “la piton". In a doua l.c. desfãsurãm frînghiile exact pe linia crestei, urcînd frontal un obstacol ce surplombeazã si pentru trecerea cãruia întrebuintãm scãritele. Ajunsi deasupra, continuãm escalada pe un jgheab pãmîntos si apoi pe un brîu aflat în dreapta crestei (cum urcãm). Regruparea o executãm cînd s-au întins complet cei 40 m de coarda. În continuare, a treia l.c. o desfãsurãm initial pe faţa dinspre

417

Vîlcelul Piticului, folosind pentru înaintare cele douã pitoane existente la plecare. Dincolo de acestea urcãm liber, condusi de linia unor fisuri sinuoase si înierbate, conturate pe o pantã domoalã care ne permite sã ajungem pînã pe un mic tanc, unde ne regrupãm. A patra l.c., mai putin dificilã, o întindem în lungul crestei, depãsind sase tancuri de piatrã. Pasajul ia sfîrsit sub un perete înalt, lîngã cîtiva molizi scrijeliti de vînt. Regruparea comodã permite un repaus, cu prilejul cãruia admirãm în vale formele modelate de vreme ale unor ace de piatrã, cunoscute nouã din alte escalade. Degetul lui Cãlineţ se ridicã jos, la picioarelc noastre, dintre numeroasele jgheaburi dãltuite în perete. La stînga vedem Coltul si Creasta Piticului, cu mogîldeata caracteristicã pe vîrf, iar mult mai sus, peste ulucul Cãlineţului, Muchia dintre Timbale, ornamentatã de turnurile dispuse atît de simetric pînã la creasta principalã a masivului. Reluînd escalada în cea de-a cincea l.c., depãsim obstacolul de început printr-o escaladã în “bavarezã" de toatã frumusetea. Deasupra pasajului ne abatem la stînga, pãrãsind linia de cumpãnã, si trecem pe versantul dinspre Vîlcelul Secundar al Cãlineţului, unde escaladãm în continuare o faţã usor friabilã. Regruparea o executam dupã 40 m, pe linia crestei, latã si usor înierbatã.

Pentru a evita un obstacol mai dificil, traseul celei de-a sasea l.c. se abate pe versantul dinspre dreapta noastrã, cãtre Vîlcelul Piticului,

418

coborînd oblic o micã diferentã de nivel pînã într-un scoc înierbat. In continuare urcãm scocul, depãsind un mic umãr al crestei, punctatã de cîtiva molizi, dincolo de care ne regrupãm. Penultima l.c. este mai dificilã. Dupã ce depãsim o zonã înierbata, atacãm fisura cea mai din dreapta. Pitoanele dispuse rar si pasajul surplombat întîlnit dupã 8-9 m de escaladã pe verticalã comportã întrebuintarea scãritelor. Deasupra surplombei, fisura se deschide, permitînd ramonajul pînã pe un umãr al crestei, ajungit cãtre dreapta, spre Strunga Piticului. Platforma înierbatã, întîlnitã pe umãrul amintit, o folosim pentru regrupare. Escalada ultimei l.c. are, în afara unui pasaj proeminent, prevãzut cu douã pitoane, o faţã înierbatã si friabilã, care pîna pe vîrf nu prezintã nimic deosebit.

De pe vîrf cãtre dreapta coborîm liber pe versantul corespunzãtor Cãlineţului Mic, ajungînd în dreptul unor colti de stîncã. Trecînd frînghia pe dupã unul din acesti colti, executam un rapel de 8-14 m, ajungînd în strunga adîncitã la obîrsia Hornului Înghetat. Dupã recuperarea frînghiilor continuãm coborîrea cãtre dreapta în Cãlineţul Mic, al cãrui jgheab urmat în aval comportã un rapel pînã în firul Padinei lui Cãlineţ. Din punctul de confluentã a celor douã vãi de torent avem posibilitatea sã coborîm, evitînd marile sãritori ale Cãlineţului, urmînd hãtasul conturat pe stînga vãii. Alpinistii care vor sã ajunga pe Creasta Nardica pot urca pe Cãlinetul Mic fãrã dificultãti, pînã în

419

apropierea vîrfului Timbalul Mare. Trasee de legãturã din Creasta Nordicã

pentru: Piscul Baciului (traseul 8.A); cabana Curmãtura (traseul 8.D).

26.J. Fisura Verde Prima escalada: 7 septembrie 1961. Generalitãti. Versantul drept al Vîlcelului

Secundar din Cãlineţ este format din doi pereti pe care i-am denumit Peretele Superior si Peretele Inferior, despãrtiti între ei de un brîu lat, orientat SV-NE. Peretele din amonte de brîu (Peretele Superior) formeazã un intrînd enorm, ajungit deasupra brîului citat pînã la Strunga Crestei Frumoase.

Gracl de dificultate: 5.A. Materiale: 2 corzi de 40 m, 20 carabiniere, 10-20 pitoane, scãrite. Traseul are 6 lungimi de coardã si este prevãzut cu pitoane jalon, dispuse la mari distante. Durata pentru 3 echipicri: 2-3 ore. De la cabana Plaiul Foii la baza traseului: 3Vz ore. Pentru intrarea pe traseu, vezi indice 26.

Descrierea traseului. Traseul Fisura Verde se desfãsoarã pe verticala Peretelui Superior. La baza lui ajungem urcînd pe Vîlcelul Secundar al Cãlineţului si apoi cãtre stînga pe brîul ce conduce spre traseul de pe Creasta Frumoasã. Escalada începe din dreptul a douã stînci mari, iesite vizibil din vegetatia brîului. Dupã primele douã lungimi de coardã, traseul ajunge la circa 10 m de linia Crestei Frumoase, de unde urmeazã un vîlcel

420

înierbat, lipsit de interes alpin. Trasee de legaturã: iesirea din traseu,

comunã cu a Crestei Frumoase, sfîrseste în punctul ,,La Amvon", de unde putem urma în coborîre descrierea traseului indice 25.B, iar în amonte, la Creasta Nordicã, traseul indice 25.A.

26.K. Creasta Frumoasă din Padina lui Câlineţ

Prima escaladã: 9 iulie 1947. Generalitãti. Creasta Frumoasa începe sã

se contureze cãtre nord-vest din Muchia Timbalului Mare, din apropierca punctului “La Amvon". La început, ea închide pe la obîrsie firul Hornului Adînc si apoi lasã cãtre dreapta un pinten viguros, denumit Creasta Prieteniei. Dincolo de aceastn, delimiteazã zona de obîrsie a Vîlcelului Secundar din Cãlineţ, dupã care pierde treptat din înaltime si la 1890 m alt. se întrerupe, formînd o micã strungã, denumitã Strunga Crestei Frumoase. In aval de strungã, creasta continuã dar, prin stabilirea unui traseu alpin, poartã numele de Creasta Soimilor. Grad de dificultate: 3.A. Materiale: o coarda de 40 m, 3-4 pitoane, 10 carabiniere. Traseul este pitonat; se escaladeazã mai mult prin cãtarare liberã si are 7 lungimi de coardã. Durata pentru 3 echipieri: 2-3 ore. De la cabana Plaiul Foii la baza traseului (în firul CalineţuIui): 2½ ore. Pentru intrarea pe traseu, vezi artera indice 26.

Descrierea traseului. Din punctul de

421

confluentã a Vîlcelului Secundar al Cãlineţului cu Padina lui Cãlineţ (1720 m alt.) ne abatem la stînga, urcînd o sãritoare dispusã în trepte. Deasupra acesteia si dupa circa 80 m de mers prin grohotisul vãii întîlnim a doua sãritoare ce blocheaza Vîlcelul Secundar. Obstacolul mentionat îl depãsim prin ramonaj de-a lungul unei fisuri deschise, situata în stînga noastra (a nu se confunda cu un jgheab aflat foarte aproape). Deasupra obstacolului pãrãsim firul vîlcelului si urcãm cãtre stînga pe brîul ce încinge Peretele Superior, trecînd prin punctul de intrare a mai muItur trasee alpine. La limita dc sus, brîul se lãteste mult, rãsfirîndu-se printre coltii de piatrã. Înaintînd pe marginea de sus a brîului, trecem printr-o strungã îngusta, realizatã de un colt de piatrã apropiat mult de Peretele Superior, dincolo de carc coborîm si apoi urcam pînã într-un mic intrînd, de unde începem escalada propriu zisã a Crestei Frumoase din Padina lui Calineţ.

Legati cu frînghia, atacãm obstacolul initial al primei l.c., folosind pentru depãsirea lui pitoanele dispuse pe traseu. Regruparea o executãm în Strunga Crestei Frumoase, ea delimitînd în aval Creasta Soimilor de traseul nostru. Reluînd escalada în a doua l.c., ne abatem de la început cãtre dreapta, urcînd în lungul versantului corespunzãtor Vîlcelului Secundar al Hornului Adînc, aflat în stînga noastra. Din loc în loc întîlnim pitoane de asigurare, fixate dc alpinisti în ascensiunile de iarna. Fãrã sã fie dificil, în

422

urmãtoarele trei l.c. înaintam pe creastã, admirînd în stînga, peste vale, linia zveltã a Crestei Prieteniei, iar în dreapta pe aceea a Crestei Coarnele Caprei, care parcã se întrec, arãtîndu-ne frumusetea formelor ascutite. Locurile de regrupare, întîlnite la 40 m. sînt largi si cu panta usor pronuntatã. Ele ne îmbie la popasuri lungi pcntru a admira înãltimile ridicate deasupra Cãlineţului. În portiunea finalã, creasta se orienteazã cãtre stînga, fãrã sã mai aibã înfãtisarea initialã. Un perete masiv, care închide si obîrsia Vîlcelului Secundar al Hornului Adînc, ne blocheazã înaintarea. Folosind pitoanele de pe traseu, am desfãsurat încã de douã ori coarda pe aceastã portiune, sfîrsind escalada pe culmea acoperitã cu jnepeni, situata în zona denumitã “La Amvon".

Traseele de legaturã sînt redate indice 26.J

26 I. Hornul Piticului Prima escalada: 11 august 1961. Generalitãti. Zona de obîrsie a Vîlcelului

Piticului (afluent pe dreapta al Cãlineţului) o formeaza Hornul Piticului. Pîna la baza hornului, escalada se face în lungul acestui vîlcel, care îsi contureazã albia îngusta între Creasta Coarnele Caprei pe dreapta si Creasta Piticului, prelungita cu un umãr, pe stînga.

Grad de dificultate: 4.A. Materiale: o coardã de 40 m, 6-8 pitoane, 10 carabinicre. Traseul are 4 lungimi de coardã si se parcurge în 2-2½ ore. De

423

la cabana Plaiul Foii la baza traseuIui: 3½ orc. Pentru intrarea în traseu, vezi artera indice 26.

Descrierca traseului. Traseul urmeazã initial faţa din dreapta si apoi linia hornului care sfîrseste în Strunga Piticului. Ultima lungime de coarda se desfãsoarã pe faţa corespunzatoare vîrfului final al Crestei Coarnele Caprei.

Pentru coborîre, vezi descrierea traseului indice 26.M.

26.M. Creasta Piticului Prima escalada: 17 iulie 1951. Generalitãti. Ultima creastã mai evidentiatã

de pe versantul drept al Cãlineţului este Creasta Piticului. Ea se terminã cu un vîrf ajungit, care lasã impresia unei mogîldete împietrite. Creasta, ajungitã pînã în valea Cãlineţului, formeazã versantul stîng al Hornului Piticului si Vîlcelului Piticului.

Grad de dificultate: 4.A. Materiale: 2 corzi de 40 m, 20 carabiniere, 2-3 pitoane, scãrite. Traseul este pitonat si are 3 lungimi de coardã. Durata pentru 3 echipieri: 2 ore. De la cabana Plaiul Foii la baza traseului: 3½ ore. Pentru intrarea pe traseu vezi artera indice 26.

Descrierea trascului. Intrarea pe traseul Creasta Piticului este situatã la circa 170 m distanta în amonte pe Padina lui Cãlineţ (1750 m. alt.). Escalada se desfãsoarã la început în lungul Vîlcelului Piticului afluent pe dreapta al Cãlineţului. Locul este usor de identificat dupa

424

grohotisul îngrãmadit la confluenta. Abãtîndu-ne cãtre stîuga, urcãm în lungul vîlcelului amintit sus, avînd în stînga Crcasta Coarnele Caprei, iar în dreapta o muchie ajungita din Creasta Piticului. Dupã urcarea unei diferente de nivel de 100 m, vîlcelul este întrerupt de o faţã spãlatã si inaccesibilã, înaltã de circa 40 m. Înainte de-a ajunge la aceasta, din dreptul unui mic pîlc jnepeni ne abatem cîtiva metri la dreapta si prindem un scoc înierbat în lungul cãruia urcãm fãrã dificultãti. Dincolo de acesta se contureazã Creasta Piticului, încinsã pe la bazã de esarfa verde a jnepenisurilor cu crengile scrijelite dc vînt. Luptînd cu desisul acestora, ajungem dupã circa 50 m într-un mic luminis, punct de intrare pe traseu. La baza peretelui si la 6-7 m mai la dreapta identificãm o grotã folositã de capre ca ascunzis si adãpost pentru vreme rea.

Prima l.c. prezintã o faţã usor surplombatã, peste care trecen printr-o piramida. Dincolo de proeminentã, escalada continuã pe fisurã dcschisã, ajungitã pîna pe un colt de pe linia crestei. Regruparea se face pe o treaptã de piatrã. În a doua l.c. urcãm de-a lungul unor fisuri înlãntuite, situate pe ambii versanti ai crestei, dar foarte aproape pe cumpana ei. Regruparea se face dupã 30 m. Ultima l.c. pierde din înclinare, sfîrsind pe vîrf, în apropierea tuguiului atît de caracteristic care a inspirat denumirea dc Creasta Piticului. De pe vîrf, prin intermediul unui rapel, ajungem în Strunga

425

Piticului. Din acest punct urcãm o lungime de coardã pe muchia conturata cãtre vîrful final al Crestei Coarnele Caprei. De pe vîrf ne abatem cãtre dreapta pe faţa corespunzãtoare Cãlinetului Mic, ajungînd în dreptul unor colti de stîncã. Trecînd frînghia pe dupã unul din acestia, executãm un rapel de 8-10 m, ajungînd în strunga adîncitã la obîrsia Hornului Înghetat. Dupã recuperarea frînghiilor, coborîm cãtre dreapta în Cãlineţul Mic, al cãrui jgheab urmat în aval comportã, pînã în Padina lui Cãlineţ, si un rapel. Din punctu de confluentã cu Padina lui Cãlineţ avem posibilitatea sã coborîm, evitînd marile sãritori ale Cãlineţului, urmînd hãtasul conturat pe stînga vãii. Alpmistii care vor sã ajungã pe Creasta Nordicã pot urma în amonte Cãlineţul Mic, fãrã dificultati, pînã în apropierea vîrfului Timbalul Mare.

Trasee de legãturã din Creasta Nordicã pentru: Piscul Baciului (traseul 8.A, de la semnalarea în text a vîrfului Timbalul Mare); cabana Curmãtura (traseul 8.D, de la semnalarea în text a punctului Saua Cãlineţului).

426

27. ARTERA DE BAZÃ: VALEA PODURILOR

Ramificatii pe arterã: 27.A. Brîul de jos -

extrema dreaptã; 27.B. Brîul de jos - extrema stîngã; 27.C. Valea Podurilor; 27.D. Fisura în ,,S"; 27.E. Surplomba Neagra; 27.F. Traseul Marian Nicolae; Muchia Reptilei; 27.G. Traseul Sîngele Voinicului din valea Ciorîngutei.

Generalitãti. Valea Podurilor1 este a sasea arterã de pãtrundere în zona de abrupt a versantului nord-vestic al Pietrei Craiului. Ea cuprinde portiunea dintre cabana Plaiul Foii si zona de contact cu Brîul de Mijloc, din care se desprind în diferite directii potecile spre traseele mentionate în titlul arterei.

De la cabana Plaiul Foii în Poiana Cotofenei se poate ajunge pe douã itinerare: primul se desfãsoarã pe Muchia Podurilor, al doilea pe Valea Podurilor (portiunea inferioara). L-am ales pe cel din urmã, firul vãii fiind o cãlãuzã sigurã pînã la obiectivul mentionat mai sus. Traseele cunoscute cu ani în urmã în zona superioarã a Vãii Podurilor erau foarte putine, iar ascensiunea lor elementarã; între ele citãm: Valea Podurilor, firul principal si firul secundar, Brîul de Mijloc, Coltii Gemeni etc. Introducerca mijloacelor tehnice si pasiunea alpinistilor nostri au condus la descifrarea unui 1 Valea Podurilor, traseul alpin indice 27.C, nu are nimic comun cu artera de bazã

427

remarcabil numãr de trasee noi, de un nivel tehnic superior, selectionate în lucrarea de faţã dupã frumusetea si varietatea obstacolelor. În acelasi timp, toponimia regiunii, pînã atunci restrînsã la foarte putine denumiri, a fost completatã cu o bogatã nomenclaturã de detaliu.

Descrierea arterei. În dreptul podului pe

care l-am traversat venind de la cabana Plaiul Foii, se varsã în Bîrsa Mare apa Vãii Podurilor, pîrîu firav ce ne va servi de cãlãuzã o bunã distantã din drumul nostru. La început, el abia îsi contureazã malurile, curgînd aproape neobservat. Urmãrind firul apei, ajungem dupã un urcus scurt într-o poianã, din cuprinsul cãreia poteca se contureazã mai bine. Pe masura ce înaintãm, locurile devin salbatice, drumul conducîndu-ne de pe un mal pe altul, strãbãtînd cînd poieni luminoase, cînd perdele de arboret, revãrsate de pe coastele înalte ale celor douã muchii: Muchia Podurilor (dreapta vãii) si Muchia Cotofenei (stînga vãii). Ajunsi în zona de obîrsie, observãm cã apa pîrîului curge tot mai firav, depãrtîndu-se de poteca noastrã cãtre dreapta, sub Muchia Cotofenei, unde îsi are izvoarele. Dupã circa 45 minute, orizontul se deschide datoritã raristii din Poiana Cotofenci, al cãrei covor verde a fost restrîns de plantatia recenta. În fatã ne apare abruptul impunãtor al Pietrei Craiului, punctat de cel mai înalt vîrf al masivului, Piscul Baciului (2239 m), de sub care pornesc prãvãlisurile aspre ale Spirlei Superioare.

428

Urcînd sustinut de-a lungul poienii, ajungem pe linia de cumpãnã a Muchiei Cotofenei, care desparte valea noastrã de firele vãii Vlãdusca. Din acest loc ne orientam la stînga spre pãdure. Ajunsi la 1izierã, poteca se contureazã bine, conducîndu-ne în ocoluri largi sau urcînd pieptis pe coasta muntelui. În stînga, ascunsa privirii, se adînceste albia propriu-zisã a Vãii Podurilor1, inaccesibilã pe o mare distantã în zona de pãdure. La intervale foarte mari apare dispus pe copaci marcajul forestier (banda rosie verticalã). Dupã circa 30 minute de mers, socotite din Poiana Cotofenei, întîlnim o bornã silvicã, unde pe un stîlp identificãm initialele: B.M. - Brîul de Mijloc.

Continuînd urcusul, ajungem dupa numeroase ocoluri la baza primilor pereti ai muntelui, pe sub care se contureazã hãtasul Brîului de Jos (1600 m alt.). În accst punct, semnalat si de o momîie din pietre, drumurile se ramificã: spre dreapta, marcat cu momîi, continuã Brîul de Jos - extrema dreaptã; cãtre stînga, Brîul de jos - extrema stîngã.

Pentru Brîul de jos - extrema dreaptã, vezi indice 27.A.

Pentru Brîul de jos - extrema stîngã, vezi indice 27.B.

Din punctul de ramificatie mentionat, artera de bazã are pe o micã distantã parcurs comun cu

1 Vezi amãnunte la traseul indice 27.C.

429

Brîul de jos, extrema stînga. Initial ne abatem catre stînga, strecurîndu-ne

pe sub peretii de calcar. Dupã circa 100 m ajungem în dreptul unui grohotis cu piatra mai mare, prin care mai înaintãm 8 m. La sfîrsitul acestor intervale lãsam în stînga o poteca (ramificatie care coboarã); ceva mai sus, înaintarea ne este blocatã de cîteva pîlcuri dese de jnepeni si ienuperi, prin care traversam 12 m. Dincolo de acest pasaj, cãtre stînga se desprinde traseul Brîului de jos, extrema stîngã.

Poteca noastra urcã, orientatã usor catre dreapta, ajungînd dupa circa 30 m într-un punct pe Brîul de Mijloc, situat la 2-3 m de Trecatoarea Termopile. De aici se ramificã spre stînga, prin trecãtoare, traseul pe Valea Podurilor si continua Brîul de Mijloc spre Padina lui Calineţ.

Pentru Valea Podurilor, vezi indice 27. Pentru Brîul de Mijloc spre Padina lui

Cãlineţ, vezi indice 26.C, de la semnalarea în text a punctului Trecatoarea Termopile (descris în sens invers).

Din acelasi loc, artera de bazã Valea Podurilor continuã cãtre dreapta pe Brîul de Mijloc. Urmînd hãtasul în directia mentionatã, depãsim micile denivelãri ale terenului si dupã 180 m întîlnim suvita îngustã a grohotisului revãrsat în lungul Vîlcelului Coltilor Gemeni. Din acest loc, artera de bazã prezintã douã ramificatii.

Ramificatia 1. Din Brîul de Mijloc ne

430

orientãm la stînga si, urmînd malul drept al Vîlcelului Coltilor Gemeni, cãutam cele mai avantajoase locuri pentru a evita grohotisul. Dupã circa 150 m de urcus ajungem în punctul unde, cãtre dreapta pe vîlcel, continuã drumul de acces spre Muchia Reptilei.

Din punctul de ramificatie mentionat continuãm urcusul prin grohotisul vîlcelului spre Amfiteatrul Coltilor Gemeni. Cu 60 m înainte de-a ajunge sub perete se contureazã în dreapta (în stînga vîlcelului) un horn înierbat, care reprezintã în con-tinuare calea de acces pînã în strunga unde începe escalada pe Muchia Reptilei. Muchia prezintã în portiunea centrala un bloc stîncos ce pare agãtat pe linia ei de cumpãnã. Infãtisarea acestuia a inspirat denumirea traseului. Grad de dificultate: 4.A. Materiale: 2 corzi de 40 m, 20 carabiniere, 4-5 pitoane, scãrite. Traseul este pitonat, are 5 lungimi de coardã si prezintã muIte pasaje de cãţãrare liberã. Durata pentru 3 echipieri: 2-3 ore. Coborîrea se efectueazã pe versantul dinspre Valea Podurilor, prin intermediul a trei rapeluri, dupã care, urmînd cãtre nord o brînã, ajungem în firul vãii mentionate. Pentru coborîrea sau urcarea pe Valea Podurilor, vezi indice 27.C.

Dupã ramificatia spre Muchia Reptilei, urcusul nostru continuã catre stînga, pe malul drept al vîlcelului, vizînd în final a treia strungã a crestei Coltilor Gemenî (coltul aflat în stînga strungii este marcat pe vîrf cu o momîie din pietre.

431

Ajunsi în strungã, trecem pe versantul opus, corespunzãtor Vaii Podurilor. Condusi de hãtas catre dreapta, traversãm de-a coasta o zonã usor accidentatã, ajungînd dupã 90 m în dreptul Hornului Sperantei (1 760 m alt.). Numele acestuia este scris cu vopsea rosie în punctul de intrare. Pãrãsind hãtasul, ne cãtãrãm prin ramonaj de-a lungul hornului pînã în Strunga Amfiteatrului, loc de trecere din Valea Podurilor în Amfiteatrul Coltilor Gemeni. Din strunga coborîm pe un brîu conturat catre stînga, ajungînd dupã 8 m la un molid mic, din dreptul caruia începe escalada traseului Fisura în ,,S".

Pentru Fisura în ,,S", vezi indice 27.D. Condusi de acelasi brîu, depãsim ceva mai

jos mica înseuare a Turnului Amfiteatrului, ridicat în dreapta, traversãm un grohotis revãrsat din gura unui vîlcel si la 9 m reîntîlnim albia Vîlcelului Coltilor Gemeni, întreruptã în aval de o saritoare înaltã. Fãrã prea multe dificultãti, urcãm 6-8 m pe vîlcelul mentionat, apoi ne abatem la stînga pe malul lui drept si dupã 10 m de cãţãrare gasim posibilitatea de a traversa o muchie. Dincolo de aceasta întîlnim un brîu ascendent ce ia sfîrsit la înãltimea pragului punctat cu patru exemplare de molizi piperniciti si scrijeliti de vînt, de unde începe escalada traseelor Surplomba Neagrã si Traseul Marian Nicolae.

Pentru Surplomba Neagrã, vezi indice 27.E. Pentru Traseul Marian Nicolae, vezi indice

27.F.

432

Ramificatia 2. Traversînd suvita de grohotis

revãrsatã pe Vîlcelul Coltilor Gemeni, urmãrim atent hãtasul Brîului de Mijloc, care la scurtã distantã traverseazã un nou vîlcel cu înfãtisare asemãnatoare. Dincolo de acesta depãsim o muchie si coborîm prin pãdure în firul vãii Ciorînguta sau Ciorînga Mica. În continuare urcãm pe firul plin cu grohotis al Ciorîngutei, ajungînd dupã circa 80 m sub ,,Sãritoarea cu Bolovan", care închide valea în amonte. Deasupra noastrã, pe dreapta vãii, identificam Coltul Mare, turn de calcar strãbãtut pe verticalã de traseul Sîngele Voinicului din valea Ciorîngutei.

Pentru traseul Sîngele VoinicuIui din valea Ciorîngutei, indice 27.G.

Cãtre dreapta, pe sub perete, continuã traseul Brîul de Mijloc.

Pentru Brîul de Mijloc, vezi indice 26.C, de la semnalarea în text a punctului valea Ciorîngutei.

27.A. Brîul de jos - extrema dreaptã

Generalitãti. Brîul de jos - extrema dreaptã

- se întinde mult catre sud, spre ultimele fire ale vaii Vlãdusca. Drumetii îl parcurg pe o distantã micã, folosindu-1 drept cale de acces spre Brîul de Mijloc.

Descrierea traseului. Parcursul este scurt si nu prezintã puncte peri-culuase. La început,

433

hãtasul conturat cãtre dreapta, prin iarbã, se strecoarã aproape orizontal, conducîndu-ne pe sub peretii albi ridicati în stînga. Dupã scurtã distantã, el coboarã în albia plinã cu grohotis a vaii Ciorînguta, primul afluent al vãii Vlãdusca. Din acest punct parcurgem mai mult de-a coasta, prin pãdure, o distantã de circa 200 m. La sfîrsitul intervalului, o sãgeatã si indicatia ,,pe fir", scrisã pe perete cu vopsea rosie, ne arata directia de mers pe firul principal al vãii Vladusca.

Sãritorile întîlnite în amome pe aceasta vale nu sînt dificile, dar cer acelora care le escaladeazã cunostinte elementare de cãtãrare libera. Pasajul desfãsurat pe circa 150 m sfîrseste într-un punct mai deschis, unde grohotisul revãrsat la baza unei sãritori înalte întrerupe pe o mica distanta Brîul de Mijloc. Adãugãm cã obstacolele din lungul firului vãii Vladusca pot fi evitate, dacã urmãm la dreapta hãtasul ce intrã în pãdure. Aceastã varianta, bine conturatã, se abate dupã scurtã distantã la stînga, urcînd sustinut pînã la Brîul de Mijloc.

Trasee de legaturã spre: Brîul de Mijloc – “La Lanturi" (indice 26.C, de la semnalarea în text a punctului de întîlnire cu valea V1ãdusca); Brîul de Mijloc - Padina lui Cãlineţ (indice 26.C, descris în sens invers).

27 B. Brâul de jos - extrema stîngă

Generalitãti. Extrema stîngã a Brîului de Jos strãbate pe o distantã relativ micã (circa 700

434

m) o zonã împãduritã si lipsitã de interes. Hãtasul conturat în lungul lui prezintã muIte ramificatii ce provoacã încurcãturi la orientare. Traseul nu are puncte de trecere dificile; el poate fi parcurs în circuit, cu întoarcerea pe Brîul de Mijloc spra Valea Podurilor. Aici gãsim semnalat traseul de coborîre spre cabana Plaiul Foii. Întregul traseu se parcurge în 4-5 ore.

Descrierea traseului. Din punctul de ramificatie mentionat în artera de bazã, ne orientãm cãtre stînga pe hãtasul initial al Brîului de Jos - extrema stînga, înaintînd de-a coasta prin pãdure. Dupã circa 100 m ajungem în dreptul unui grohotis cu roca mai mare, prin care înaintãm 8 m. La sfîrsitul intervalelor lasãm în stînga o potecã (ramificatie ce coboarã); ceva mai sus, înaintarea ne este blocatã de cîteva pîlcuri de jnepeni si ienuperi, prin care traversãm 12 m, fãrã sã vedem poteca. Dincolo de acest pasaj ne orientãm cãtre stînga si începem coborîrea pe panta înierbata ce ia sfîrsit în firul Vãii Podurilor (1 605 m alt.). În amonte putem privi un peisaj mãret din care, pe stînga vãii, sc evidentiazã Coltii Gemeni, iar pe dreapta Muchia dintre Timbale, întreruptã de numeroase turnuri. Pentru a continua traseul nostru, coborîm 40 m pe Valea Podurilor si apoi, schimbînd directia cãtre dreapta, urcãm circa 80 m pe sub un perete surplombat si cu roca rosiaticã. La sfîrsital intervalului depãsim o muchie si, pãtrunzînd într-o zonã nãpãditã de pãdure si jnepenis, parcurgem de-a coasta o distantã de circa

435

500 m. In aceastã zonã ne-am strecurat pe sub pereti înalti, am trecut foarte aproape de un grup de turnuri, depãsind si o micã culme, iar în final, dupã o perdea de padure cu molizi bãtrîni, am ajuns într-un vîlcel cu grohotis. Ultima portiune a traseului pe Brîul de Jos se desfãsoara în urcus de-a lungul vîlcelului mentionat. Pantele lui foarte înclinate ne supun unui efort sustinut, sfîrsind dupã 100 m pe Brîul de Mijloc, în apropierea Muchiei dintre Timbale, aflatã în dreapta noastrã.

Trasee de legãturã spre: traseuI ,,La Lanturi" pe Brîul dc Mijloc (indice 26.C, de la semnalarea în text a punctului Muchia dintre Timbale); Brîul de Mijloc cãtre stînga, spre Padina lui Cãlineţ (indice 26.C, de la semnalarea în text a aceluiasi punct). Adaugãm cã din acest traseu (Brîul de Mijlloc) se desprind în coborîre, la anumite intervale, douã itinerare sprc cabana Plaiul Foii. Pentru ramificatii, vezi indiee 26.C.

27.C. Valea Podurilor

Generalitãti. Valea Podurilor prezintã interes pentru amatorii de cãtãrare pe stînci numai de la nivelul Brîului de Mijloc în sus. Obstacolele ei cele mai dificile sînt grupate pe circa 200 m diferentã de nivel (1650 m - 1850 m alt.), între brîul mentionat si confluenta cu Vîlcelul Secundar al Vãii Podurilor. Firele de obîrsie ale Vãii Podurilor sînt rãzletite pe faţa muntelui, în portiunea superioara cuprinsã între Muchia dintre

436

Timbale la nord si Muchia Timbalului Mic la sud. Dintre acestea mentionam Vîlcelul Secundar al Vãii Podurilor, marcat la confluenta vãilor de Turnul Ascutit, colt de piatrã nu prea înalt, ridicat din multimea de tancuri ce caracterizeazã regiunea. În aval de Turnul Ascutit, Valea Podurilor se individualizeazã, devenind un canion îngust, întrerupt (din dreptul Coltilor Gemeni) de o succesiune de sãritori înalte, unele chiar inaccesibile.

La 1665 m alt., valea este intersectatã de hãtatul Brîului de Mijloc, iar mai jos, de cel al Brîului de Jos. În zona împãduritã, ea formeazã cîteva obstacole inaccesibile, iar în aval de acestea, ulucul tot mai putin conturat începe sã fie nãpãdit dc vegetatie. La 1200 m alt., Valea Podurilor sfîrseste în faţa mai multor gropi produse de bombele inamice în timpul celui de-al doilea rãzboi monclial. Gropile au forma unor doline si, dacã nu am fi cunoscut originea lor, le-am fi considerat ca atare. Din locul mentionat, terenul are în aval aspectul unei feţe fãra denivelãri, extinsã si lateral. Ceva mai jos se contureazã cîteva viroage scurte care sfîrsesc prin pãdure sau la limita de jos a Poienii Cotofenei.

Dupa hãrtile vechi, Valea Podurilor continuã si în aval de aceastã poianã. În realitate, scocul adîncit din Poiana Cotofenei în jos apartine unui pîrîu a cãrui obîrsie se aflã pe versantul nord-estic al Muchiei Cotofenei. Debitul lui este mãrit la 990 m alt. de apa izbucului situat pe faţa sud-

437

vestica a Muchiei Podurilor. În continuare, strãbãtînd o zonã presãratã cu poieni, pîrîul, denumit tot Valea Podurilor, scãpat de strînsoarea muchiilor ce-i formeazã malurile (Muchia Cotofenei pe stînga si Muchia Podurilor pe dreapta), se scurge tot mai domol, pînã în faţa cabanei Plaiul Foii, unde se varsã în Bîrsa Mare. Din cele de mai sus reiese cã Valea Podurilor în realitate este for-matã din doua fire bine individualizate. Localnicii numesc firul din aval de Poiana Cotofenei, Valea Podurilor. În aceasta situatie, mai ales cã versantii sînt delimitati de aceleasi muchii, pãstrãm pentru ambele vãi denumirea, urmînd ca pe hãrti sã reprezentãm legãtura între ele prin linii întrerupte.

Grad de dificultate: l.B. Materiale: o coardã de 40 m pentru asigurarea coechipierilor. Traseul se parcurge numai prin catãrare liberã, dar cere capului de coardã suficiente cunostinte pentru rezolvarea problemelor ivite. Durata pentru 3 echipieri: 3 ore. De la cabana Plaiul Foii la baza traseului: 3 ore. Pentru intrarea pe traseu, vezi artera lndice 27.

Descrierea traseului. Din punctul de ramificatie semnalat în artera de bazã, ne orientãm cãtre stînga, trecînd prin Trecãtoarea Termopile, portitã de piatrã din dreptul cãreia Brîul de Mijloc pãtrunde pe malul stîng al Vãii Podurilor. Aici, urmãrind hãtasul, coborim în panta accentuatã, ajungînd fãrã dificultãti în firul Vãii Podurilor. Din vale, peisalul înconjurãtor este impresionant. Cãtre

438

stînga dispare prin pãdure hãtasul Brîului de Mijloc; deasupra lui, pe malul drept al vaii, vedem “1umea" de ţancuri si creste desprinse din Muchia dintre Timbale; în dreapta, malul stîng al vãii este format de peretii Crestei Coltilor Gemeni, a cãrei dantelãrie de piatrã estc dominatã de Coltii Gemeni.

Escalada pe Valea Podurilor nu poate fi fãcuta direct, din cauza unor sãritori înalte si lipsite de prize. Primul obstacol îl formeazã “Sãritoarea în Spiralã", treaptã de piatrã inaccesibilã, înaltã de 20 m. Pasajul se ocoleste, urcînd pe versantul drept, folosind pentru sprilin jnepenii. Revenirea pe fir o executãm traversînd o micã platformã înierbatã. Urmeazã un interval domolit si aglomerat de bolovani, întrerupt mai sus de cel mai mare obstacol al traseului, inaccesibil. Pentru depãsirea acestuia ne cãtãrãm pe faţa din dreapta vãii, înaintînd prin schimbare de directie de la o brîna la alta circa 40 m. De retinut ca roca este friabilã. Dupã aceastã distantã, orientati la dreapta, parcurgem un brîu, revenind în firul Vaii. Pe malul opus se contureazã o viroagã care, urmatã în amonte, ne conduce la ,,Hornu1 Sperantei", jgheab de piatrã si cale de acces spre traseele alpine stabilite în amfiteatrul Coltilor Gemeni. Alpinistii care coboarã din traseele alpine pot folosi aceastã potecã ce trece pe la baza hornului, evitînd în acest fel toate sãritorile situate în aval pe Valea Podurilor. Continuînd escalada pe vale, întîlnim din nou un obstacol, înalt de 12 m,

439

pe care-1 depãsim prin cãţãrare liberã. Dincolo de acesta si ceva mai sus, la confluenta Vãii Podurilor cu Vîlcelul Secundar al Vãii Podurilor, se înaltã Turnul Ascutit, ac de piatrã, strãjer pentru frumusetile nebãnuite pe care le vom vedea. Traseul nostru urmeazã feţele înierbate ale vîlcelului secundar, situate în dreapta (cum urcãm). Daca am plecat mai de dimineatã de la cabanã, avem posibilitatea sa ne odihnim în aceste locuri minunate. Pe stînga vãii, în aval, vedem Coltii Gemeni si creasta lor ajungitã in amonte, dincolo de Saua Coltilor Gemeni, cu Muchia Timbalului Mic, colos de calcar cu faţa dãltuitã pe verticalã de jgheaburile numeroaselor vîlcele. Pretutindeni, regiunea este punctatã de tancurî izolate ce stralucesc în zilele cu soare. Pe dreapta vãii, Muchia dintre Timbale însirã pe creastã numeroase turnuri despãrtite de strungi înguste prin care trec spre Cãlineţ ciopoarele de capre negre si din cînd în cînd alpinistii. Fundalul îl formeazã Crcasta Nordicã a Pietrei Craiului, de sub care scapã, pe aproape 200 m diferenta de nivel, un perete dispus în trepte. Delimitatã de acesti colosi, Valea Podurilor se contureazã într-un mare amfiteatru, unde grohotisul este atotstãpînitor. Locurile fiind usor accesibile, ascensiunea poate fi continuatã pe mai multe variante. Dintre acestea, noi recomandãm numai douã:

1. Cei care doresc sã ajungã în Padina lui

440

Cãlineţ vor urma vîlcelul Secundar, a cãrui obîrsie este sub Strunga Caprelor. Pentru a nu produce confuzii, mentionãm cã ulucul plin cu grohotis al Vîlcelului Secundar al Vãii Podurilor este primul fir care se contureazã în urcus, cãtre stînga, spre Muchia dintre Timbale.

Trasee de legãturã din Strunga Caprelor pentru Padina lui Cãlineţ prin Vîlcelul Caprelor (indice 26. D).

2. Firul principal al Vãii Podurilor este plin cu grohotis, ca si numeroasele fire de obîrsie razletite pretutindeni. Pentru a-l evita, urcãm pe feţele din dreapta vãii, urmãrind prin iarba sau jnepenis hãtasul de capre. În portiunea superioarã, grohotisul trebuie trecut direct, pîna la baza peretelui puternic frãmîntat ce scapã de sub Creasta Nordica. Depãsind obstacolele elementare ale acestuia, ajungem dupã circa 200 m direrentã de nivel în apropierea vîrfului Timbalul Mic, unde escalada ia sfîrsit.

Trasee de legaturã spre: Piscul Baciului (traseul 8. A); cabana Curmãtura (traseul 8. D).

27.D. Fisura în „S Prima escaladã: 7 iulie 1960. Generalitãti. Traseul este situat în

Amfiteatrul Coltilor Gemeni, avînd denumirea scrisã cu vopsea rosie în punctul de intrare. Grad de dificultate: 4.A. Materiale: 2 corzi de 40 m, 20 carabiniere, 4-5 pitoane, scãrite. Traseul este pitonat si are 3 lungimi de coardã. Coborîrea de pe

441

vîrf se face prin intermediul a douã rapeluri. Durata pentru 3 echipieri: 2 ore. De la cabana Plaiul Foii pînã la baza traseului: 3 ore. Pentru in-trarea pe traseu, vezi artera indice 27.

Descrierea traseului. Escalada primei l.c. începe din dreptul molidului mentionat, cu un ramonaj de 6 m, pe feţele interioare rãmase între o lespede si perete. Deasupra acestui prim obstacol întîlnim o faţã acoperitã cu licheni de culoare ruginie, continuatã cu un pasaj surplombat, pentru depãsirea cãruia folosim scãritele. Pitoanele existente si prizele foarte bune permit sa continuãm escalada normal si deasupra proeminentei, în lungul unei fisuri deschise, pînã la întinderea completã a celor 40 m de coarda. Regruparea o executãm în dreapta, pe o micã platforma. În a doua 1.c., traversînd la stînga, revenim în deschiderea largã a fisurii parãsite mai jos si, condusi de linia ei, urcãm 23 m. Printr-o traversare cãtre dreapta reusim sã prindem deschiderea unui horn, prin care înaintãm, regrupîndu-ne pe muchia ce caracterizeazã traseul în portiunea finalã. Parcursul celei de-a treia 1.c., lung de circa 50 m, urmeazã muchia mentionatã, sfîrsind pe Creasta Coltilor Gemeni.

Coborîrea o efectuãm prin intermediul a douã rapeluri. Primul mãsoarã 10 m; pitonul se aflã la doi metri sub linia crestei. Al doilea rapel îl executãm din interiorul unui horn orientat spre Valea Podurilor, unde si ajungem. Pe Valea Podurilor coborîm liber, depãsind si prima

442

sãritoare întîInitã, situatã în aval de confluenta cu Vîlcelul Secundar al Vãii Podurilor. Mai jos de sãritoarea mentionatã, pe stînga vãii, se adînceste o viroagã pe care, urcînd, ajungem la înãltimea hãtasului cunoscut noua, el fiind calea de acces spre traseul escaladat. Valea Podurilor, urmatã în amonte, sfîrseste pe Creasta Nordicã (vezi indice 27. C, de la semnalarea în text a punctului Vîrful dintre Timbale).

27.E. Surplomba Neagrã Prima escaladã: 7 iulie 1960. Gcneralitãti. Din dreptul celor patru molizi

amintiti ca reper artera de bazã, putem identifica usor pitoanele dispuse în perete cãtre baza unei surplombe de culoare închisã, care constituie punctul cel mai dificil al traseului si care a inspirat denumirea lui. Grad de dificultatet 5. A. Materiale: 2 corzi de 40 m, 20 carabiniere, 4-5 pitoane, scãrite. Traseul este pitonat si are 5 lungimi de coardã. Coborîrea se face prin intermediul unui rapel. Durata pentru 3 echipieri: 3 ore. De la cabana Plaiul Foii la baza traseului: 3 ore. Pentru intrarca pe traseu, vezi artera indice 27.

Descrierea traseului. Prima l.c. urmeazã linia unei fisuri înclinate usor cãtre dreapta. Prizele bune si cele 12 pitoane întîlnite permit o înaintare normalã, care ia sfîrsit dupã circa 35 m, sub surplomba de culoare închisã, unde ne regrupãm. În a doua 1.c. continuãm escalada tot pe linia fisurii initiale si curînd ajungem sub tavanul

443

Surplombei Negre, pe care-1 evitãm, traversînd pe sub el de la stînga la dreapta. Dincolo de proeminentã ne cãtãrãm, condusi de deschiderea unei fisuri înclinate cãtre stînga, regrupîndu-ne pe platforma înierbatã, întîlnitã dupã 26 m. Cea de a treia 1.c. o desfãsurãm pe linia de cea mai mare pantã, de-a lunguI unei fisuri jalonate cu 10 pitoane de asigurare. Lucrul cu scãritele si tractionarea la coardã dublã ne supun la un efort sustinut, tot atît de dur ca parcursul lungimii precedente. Regruparea o efectuãm la baza unui horn, dupã 37 m. Pasajele penultimei 1.c. le escaladãm fãrã pitoane, prin intermediul homului mentionat, care mãsoarã 38 m.

Dupã regrupare continuãm înaintarea, cãtãrîndu-ne liber pînã pe linia crestei, unde întîlnim pitonul de rapel pentru coborîre. Folosind pentru fixarea corzilor pitonul mentionat, executãm un rapel de 40 m în Valea Podurilor. În continuare, valea poate fi coborîtã, ocolindu-i sãritorile, pînã în Brîul de Mijloc (vezi explicatia la indice 27. D).

Pentru accesul pe Valea Podurilor la Creasta Nordicã, vezi indice 27. C.

27.F. Traseul Marian Nicolae Prima escaladã: 11 iulie 1960. Generalitãti. În Peretele Amfiteatrului

Coltilor Gemeni, închis privirii de Turnul Amfiteatrului, se aflã traseul care, la propunerea prietenilor de sport, a primit numele realizatorului

444

sãu, Marian Nicolae. În acest fel cinstim memoria unui alpinist dispãrut dintre noi si arãtam recunostinta numerosilor drumeti salvati de el pe munte. Sinonim: Fisura Întreruptã din Coltii Gemeni. Grad de dificultate: 4. B. Materiale: 2 corzi de 40 m, 20 carabiniere, 4-5 pitoane, scãrite. Traseul este pitonat si are 3 lungimi de coardã. Coborîrea de pe creastã se efectueazã prin intermediul unui rapel. Durata pentru 3 echipieri: 2 ore. De la cabana Plaiul Foii la baza traseului: 3 ore. Pentru intrarea pe traseu, vezi artera indice 27.

Descrierea traseului. Ajunsi pe pragul punctat de molizii mentionati în artera de bazã (1805 m alt.), ne orientãm cãtre dreapta, într-un intrînd al peretelui cu roca de culoare cãrãmizie, strãbãtut de o fisurã în lungul cãreia se desfãsoarã prima l.c. Pitoanele întîlnite ajutã la depãsirea unor obstacole usor friabile, ce sfîrsesc dupã 40 m, pe o platformã înierbatã, unde ne regrupãm. Fisura initialã, întreruptã de platforma de regrupare, o escaladãm. Încã 9 m, în cursul celei de-a doua 1.c. Dupã aceastã distantã, traseul se continuã cu un horn sinuos, pe care-l pãrãsim curînd printr-o traversare cãtre dreapta, revenind în deschiderea lui ceva mai sus. Regruparea o executãm dupã întinderea completã a celor 40 m de coarda. Pasajele ultimei 1.c. le depãsim numai prin cãţãrare liberã. Cele douã pitoane întîlnite în punctele dificile ne ajutã la urmãrirea directiei traseului spre creastã. Coborîrea o executãm cãtre Valea Podurilor (versantul opus), prin intcrmediul

445

unui rapel de 40 m, fixînd corzile în inelul pitonuIui aflat pe creasta. În continuare coborîm pe vale, ocolindu-i sãritorile pînã pe Brîul de Mijloc (vezi cxplicatia la indice 27. D).

Pentru traseul pe Valea Podurilor la Creasta Nordica, vezi indice 27. C.

27.G. Traseul Sîngele Voinicului din valea Ciorîngutei

Prima escaladã: 9 iuIie 1960 Generalitãti. Turnul Mare este numele dat

de autorii premierei unui vîrf singuratic, ridicat pe dreapta vãii Ciorîngutei, deasupra Brîului de Mijloc. Mai mic ca precedentul si asezat în faţa lui, un alt turn a primit numele de Turnul Mic, iar brîului dc acces la ele, acoperit în parte cu jnepeni, i s-a spus Brîul Turnurilor. Traseul Sîngele Voinicului din valea Ciorîngutei urmeazã faţa vesticã a Turnului Mare. Grad de dificultate: 4. B. Materiale: 2 corzi a 40 m, 20 carabiniere, 4 - 5 pitoane, scãrite. Traseul este pitonat si are patru lungimi de coarda. Coborîrea sc efectueazã prin intermediul a trei rapeluri. Durata pentru 3 echipieri: 3 - 4 ore. De la cabana Plaiul Foii la baza traseuIui: 3 ore. Pentru intrarea pe traseu, vezi artera indice 27.

Descrierea traseului. Din dreptul ,,Sãritorii cu Bolovan" urcãm circa 20 m pe malul stîng al vaii si apoi, printr-o traversare la stînga, intersectãm o coamã de piatrã. În continuare coborîm în pantã accentuatã 25 m, ajungînd în

446

valea Ciorîngutei. Din acest punct ne cãtãrãm pe firul vãii 50 m, depãsind fãrã dificultãti micile obstacole întîlnite. Dupã parcurgerea distantei mentionate trecem pe dreapta vãii, urmînd în traversare catre stînga esarfa verde, punctata de jnepeni si molizi, denumitã Brîul Turnurilor. Brîul încinge pe la bazã un turn aplecat, îl depãseste printr-un punct expus muchia, coboarã si apoi urcã prin jnepeni si grohotis pînã la strunga dintre Turnul Mic si Turnul Mare. În dreapta, pe faţa TurnuIui Mare, se vãd primele pitoane ale traseului. Legati cu frînghiile, escaladãm obstacolele primei 1.c. pe verticala unei fisuri înalte de 10 m, dupã care executãm o traversare de 4 m cãtre dreapta. La capãtul acestui pasaj, traseul se înscrie ferm pe verticala peretelui, spintecat de o succesiune de fisuri înlãntuite, prevazute cu pitoane. Regruparea o efectuãm “la piton", dupã circa 37 m. În a doua 1.c., escalada cu ajutorul scãritelor este dominanta. Fisura clarã, prevãzutã cu 13 pitoane, sfîrseste dupa 39 m, sub un bloc de piatrã, de unde în continuare se contureazã deschiderea unui horn. Dupã regrupare reluãm escalada în cea de-a treia 1.c. Initial, ocolim blocul de piatrã prin dreapta, revenind deasupra lui, si continuãm escalada prin interiorul hornului. Prizele bune si deschiderea între pereti ne permit sã înaintãm 40 m, folosind pentru asigurare cele trei pitoane existente pe traseu. Ultima 1.c. o desfãsurãm pc o muchie ce ia sfîrsit pe vîrful Turnului Mare, în dreptul pitonului

447

de rapel ce-1 vom folosi la coborîre. Trecînd frînghiile prin inelul pitonului amintit, executam primul rapel lung de 40 m, coborînd pe fata sudicã, într-un vîlcel. Urmeazã 60 m de coborîre liberã în lungul vîlcelului. Dupã aceastã distanta întîlnim pe stînga vãii pitonul, de la care începem al doilea rapel, coborînd 20 m. Al treilea rapel îl executãm în continuare si dupã 40 m ajungem pe Brîul Turnurilor.

28. ARTERA DE BAZA: MARELE GROHOTIS

Ramificatii pe arterã: 28. A. Umerii

Pietrei Craiului - Traseul Dunãreanu; 28. B. Muchia din Padina Lãncii; 28. C. Valea Padina Lãncii - Poiana Închisã - Creasta Nordica a Pietrei Craiului; 28. D. Brîul de Mijloc; 28. E. Traseul Sudic din Peretele Ccntral (Marele Grohotis); 28. F. Brîul Rosu; Muchia lui Ivan; 28. G. Muchia Rosie; 28. H. Traseul Central din Peretele Piscului Rece; 28. I. TraseuI Viesparul; 28. l. Hornul Mare de la Ceardacul Stanciului; 28. L. Valea lui Ivan.

Generalitãti. Parcursul arterei de bazã Marele Grohotis estc marcat cu triunghi albastru pe toatã desfãsurarea, ceea ce usurcazã parcurgerea lui si identificarea punctelor de ramificatie spre traseele alpine. Izolat complet si lipsit pîna nu demult de cabane turisfice apropiate, abruptul Marelui Grohotis, denumit si Horjul Mare, si-a cîstigat faima datoritã frumusetii lui si

448

traseelor alpine stabilite, gama acestora începînd cu escalade elementare si sfîrsind cu cele mai complicate. Pentru cunoasterea în amãnunt a regiunii si în dorinta de a scuti oboseala drumului de acces, turistii si alpinistii fac bivuac la cort, instalîndu-si tabãra în saua TãmãseluIui si, mai nou, în Poiana Închisã, unde prin descoperirea micului izvor s-a rezolvat problema aprovizionãrii cu apã. Tot în zona Umerilor Pietrei Craiului se poate ajunge plecînd de la rcfugiul Spirlea, urmînd marcajul bandã rosie (traseul 1. B) care, din punctul ,,La Zaplaz", prezintã o ramificatie marcatã cu cruce rosie, care trece prin Saua Tãmãselului, pcntru a face legãtura cu muntii Fagãras (marcaj bandã rosie). Nu demult, în valea Dragoslãvenilor s-a amenalat cabana Garofita Pietrei Craiului, de la care se poate urca în circa 2 ore în zona Marelui Grohotis.

Descrierea arterei. De la cabana Plaiul Foii

în Saua Tãmãselului urmãm descrierea traseului turistic 9. Initial, el strãbate pe o micã distantã Bîrsa Tãmasului. Din punctul de confluentã a acesteia cu valea Runcului se orienteazã la dreapta, prinde Piciorul Plaiului Mare si urcã sustinut pînã în Curmãtura Foii. Schimbîndu-si directia cãtre sud-est (stînga), traseul urmeazã foarte putin Muchia Tamasului, apoi o pãrãseste, înscriindu-se pe versantul ei sud-vestic, trecînd din zona de obîrsie a vãii Bîrsa Tãmasului în aceea a vãii Otetelei. Intervalul sfîrseste în poiana de pe

449

Muchia Tãmãselului, dupã ce trece prin dreptul Izvorului Otetelei. De aici se desparte de marcajul triunghi albastru, orientîndu-se spre stînga în urcus. Initial, din poiana, poteca se contureazã pe lîngã o împrejmuire, apoi intrã în pãdurea de molidis, prin care apare arareori marcajul. Dupa circa 30 minute ajungem în Saua Tãmãselului, unde, iesiti din pãdure, privim abruptul vestic al masivului, avînd în faţã prima lui subdiviziune: Umerii Pietrei Craiului. Urcînd spre acest obiectiv prin grohotisul ce-l precede, ajungem la baza numeroaselor hornuri care brãzdeazã peretele. Unul dintre acestea constituie punctul de intrare în Umerii Pietrei Craiului pe Traseul Dunãreanu. Indicatia ,,Umerii Pietrei Craiului" este scrisã cu vopsea în dreapta punctului de intrare.

Pentru Umerii Pietrei Craiului - Traseul Dunãreanu, vezi indice 28. A.

Condusi de marcajul drumului turistic cãtre dreapta, pe sub perete, traversãm grohotisul ce acoperã firele de obîrsie ale vãii Tãmãselului, dupã care, fãrã sã mai vedem în faţã vîrful Lancea (Coltul Carugelor), care domina pînã acum regiunea cu silueta lui înaltã, depãsim succesiv cînd pîlcuri de padure, cînd zone cu grohotis sau portiuni usor înierbate. Intervalul ia sfîrsit cu un obstacol mai accentuat, dupa care urmeazã grohotisul revarsat pe Vîlcelul Secundar al Padinei Lãncii. Peretele Padinei Lãncii, ridicat în amonte, la obîrsia acestui fir, a fost cercetat cu ani în urmã de cãtre cãtãrãtori, pe verticala lui fiind stabilite

450

trasee de mica dificultate, între care si Muchia din Padina Lãncii.

Pentru Muchia din Padina Lãncii, vezi indice 28. B.

În continuare, poteca marcatã ne conduce printr-o zonã cu jnepeni si coboarã usor în valea Padina Lãncii - firul principal, semnalatã la intrare cu textul: ,,Va1ea Padina Lãncii". Firul acesteia reprezinta calea de acces prin Poiana Închisã la Creasta Sudicã a Pietrei Craiului.

Pentru valea Padina Lãncii - Poiana Închisa - Creasta Sudicã a Pietrei Craiului, vezi indice 28. C.

Dupa aceasta ramificatie, poteca reintrã în pãdure, ocolind pe la bazã vîrful Lancea. Intervalul sfîrseste trecînd pe lîngã niste blocuri prãbusite din perete, urmat imediat de Horjul Mare sau Marele Grohotis, zonã enormã acoperitã de grohotis. Înainte de a ne angaja în traversarea acestui adevãrat fluviu de piatrã, identificãm pe perete denumirea locului: ,Peretele Marelui Grohotis". Din punctul mentionat se desprinde cãtre stînga, prin grohotis, hãtasul pentru traseele: Brîul Rosu, care constituie si calea de acces pentru traseul Muchia lui Ivan, Traseul Sudic din Peretele Marelui Grohotis, Muchia Rosie si Brîul de Mijloc.

Pentru Brîul de Mijloc, vezi indice 28. D. Pentru Traseul Sudic din Peretele Marelui

Grohotis, vezi indice 28. E. Pentru Brîul Rosu si Muchia lui Ivan, vezi

451

indice 28. F. Pentru Mucliia Rosie, vezi indice 28. G.

De la ramificatia semnalata, traseul arterei de bazã traverseazã Horjul Mare, ajungînd dupã scurtã distantã în valea Piscului Rece. Firul vãii, conturat din grohotis în amonte, conduce la intrarea pe Traseul Central din Peretele Piscului Rece.

Pentru Traseul Central din Peretele Piscului Rece, vezi indice 28. H.

Dincolo de valea mentionatã, grohotisul începe sa fie fixat de vegetatie. În stînga, deasupra noastrã, se ridicã Peretele de la Ceardac, portiune inferioarã. Dupã un mic ocol pe sub acesta traversãm albia plina cu grohotis a unui vîlcel anonim, cu obîrsia la circa 15 m în stînga. Acesta constituie calea de acces spre traseul Viesparul.

Pentru traseul Viesparul, vezi indice 28.1. Dupã circa 40 m de acest reper si la 10 m

înainte de a ajunge la Pestera StanciuIui, se ramificã spre stînga traseul de acces la Hornul Mare de la Ceardacul Stanciului, marcat la intrare si mai sus de o grotã adîncitã vizibil în perete.

Pentru Hornul Mare de la Ceardacul Stanciului, vezi indice 28. l.

Urmeazã un parcurs mai usor, desfãsurat prin faţa Pesterii Stanciului si a frumoasei arcade de la intrarea în Ceardacul Stanciului, dupã care poteca depãseste prin jnepeni o succesiune de grohotisuri revãrsate pe albia cîtorva viroage sau printre pîlcuri de jnepeni. De la Ceardac, primul vîlcel conturat în perete rãmîne ”agãtat" deasupra

452

grohotisului; cel de-al doilea - Valea lui Ivan - este mai bine pronuntat, prezentînd în amonte, aproape de obîrsie, un turn vizibil chiar din potecã.

Pentru Valea lui Ivan, vezi indice 28. L.

28.A. Umerii Pietrei CraiuIui Prima escalada: 2 iulie 1939. Generalitãti. Fãrã sã se înscrie în rîndul

traseelor de mare dificultate, traseul Umerii Pietrei Craiului reprezintã un itinerar în care cãtãratorii vor întîlni o variatã succesiune de obstacole, a cãror trecere, în majoritatea cazurilor, o vor face prin escalada liberã. Traseul are trei portiuni distincte: Umãrul de jos (1820 m alt.), Umãrul de Mijloc (1 920 m alt.) si Umãrul de Sus (2 040 m alt.). Cea mai dificila portiune o întîlnim de-a lungul Umãrului de jos. Sinonime: Umerii Pietrei Craiului - Traseul Dunãreanu.

Grad dc dificultate: 2. B. Materiale: o coardã de 40 m, 3 - 4 pitoane, 5 carabiniere. Traseul este nepitonat. Durata pentru 3 echipieri: 4 ore. De la cabana Plaiul Foii la baza traseului: 4 ore: de la cabana Garofita Pietrei Craiului: 2 ore. Pentru intrarea pe traseu, vezi artera indicc 28.

Descrierea traseului. Dupã ce escaladãm unul din hornurîle de la intrare, putem privi în amonte, identificînd linia unui vîlcel nãpãdit de vegetatie si în parte presarat cu pîlcuri de jnepeni. Inaintînd pînã la capatul de sus al acestuia, întîlnim o faţã mai înclinatã, pe care o escaladãm în cadrul a patru lungimi de coardã. De retinut cã

453

în cea de-a patra l.c. traseul trece de pe faţa corespunzatoare vãii Tãmãselului, aflatã în dreapta noastrã, pe faţa vãii Bîrsa Tãmasului, aflatã în stînga. Regruparea din aceastã ultimã lungime o efectuãm într-o strungã de mici dimensiuni. Din dreptul strungii coborîm în albia unui vîlcel, pentru ca prin grohotisul lui sã urcãm pînã “La Pridvor" (1820 m alt.), unde firul se pierde, prelungindu-se cu o fisurã deschisã, conturatã în peretii umerilor. În continuare, traseul se desfãsoarã în lungul unui horn situat pe latura nordicã a umãrului. Intervalul ia sfîrsit într-un punct mai deschis, de unde, pe verticala unei feţe ce nu depãseste 20 m înãltime, ne cãtarãm pînã pe esarfa verde a Brîului de Mijloc (1920 m alt.). Escalada zonei Umãrului de Mijloc începe cu o traversare cãtre stînga, de-a lungul Brîului de Mijloc, vizînd o lespede ce seamãnã cu un acoperis de colibã. Din dreptul acesteia urmãm linia unui horn pînã la înãftimea Brîului de Sus. Umãrul de Sus prezintã un perete greu de escaladat, ceea ce ne obligã sã-1 ocolim prin stînga, unde avem posibilitatea de a continua escalada de-a lungul unui horn, prelungit în final cu o muchie. Dupã regrupare escaladãm feţele usor friabile care sfîrsesc pe Creasta Sudicã a Pietrei Craiului, la sud de vîrful Grindului.

Trasee de legãturã spre: sud (dreapta) - saua Funduri (traseul 8. B); nord (stînga) - saua Grindului (traseul 8. C).

454

28.B. Muchia din Padina Lăncii Prima escaladã: 7 august 1942. Generalitãti. Muchia din Padina Lãncii

delimiteazã cãtre sud Pe-retele din Padina Lãncii, formînd cumpãna de ape între firul secundar si firul principal al vãii Padina Lãncii. Escalada pe traseul propriu-zis începe din Brîul de Mijloc, la care ajungem urcînd pe Vîlcelul Secundar al Padinei Lãncii.

Grad de dificultate: 3.A. Materiale: 2 corzi de 40 m, 8-10 pitoane, 15 carabiniere. Traseul are numai pitoane jalon, dispuse foarte rar; sînt necesare pitoane suplimentare. Durata pentru 3 echipieri: 3 - 4 ore. De la cabana Plaiul Foii la baza traseului: 3 ore. Pentru intrarea pe traveu, vezi artera indice 28.

Descrierea traseului. Din punctul de ramificatie, semnalat în artera de bazã, ne orientãm la stînga pe Vîlcelul Secundar al Padinei Lãncii, care, ceva mai sus, se îngusteazã, devenind un canion întrerupt la mici intervale de sãritori ce nu pun probleme tehnice. Singurul obstacol dificil îl întîlnim în portiunea finalã a vîlcelului. Pentru a economisi timp, evitãm pasajul (care este un prag lipsit de prize), urcînd printr-un horn înierbat, situat pe dreapta vaii (stînga cum urcam). Acest obstacol stîrseste pe Brîul de Mijloc, la baza Peretelui din Padina Lãncii. Obiectivul escaladei noastre, Muchia din Padina Lãncii, este situat pc stînga vãii, cãtre sud. Orientati în aceastã directie (spre dreapta), parcurgem de-a coasta distanta ce

455

ne separã de micuta sa prin care Brîul de Mijloc traverseazã cumpana si de unde începem escalada propriu-zisã. Folosind ca directie pitonul existent la intrare, ne cãtãrãm în prima 1.c. pe linia muchiei, deviind dupã circa 10 m pe feţele dinspre dreapta - corespunzãtoare firului principal al vãii Padinei Lancii. A doua 1.c. prezintã numai pasaje de cãţãrare liberã. Roca usor friabila si înclinarea pantei ne obligã la schimbãri de directie frecvente, evitînd în acest fel mai multe pasaje surplombate. Platforma pe care ne regrupam este situata pe faţa nordica, spre Peretele din Padina Lãncii. A treia 1.c. prezinta punctul cel mai dificil întîlnit pe întregul traseu. Initial, cãţãrarea este elementarã, obstacolul fiind dirijat în diagonala cãtre stînga. Dupã circa 15 m, el este întrerupt de un perete surplombat pe care-l depãsim direct, folosind trei pitoane. Ajunsi deasupra, continuãm înaintarea în lungul unui jgheab conturat în perete, pînã pe un prag presãrat cu tufe de jnepeni, unde ne regrupam. În a patra l.c. desfãsurãm cei 40 m de coardã numai pe linia de creasta, depãsind prin mici ocoluri pasajele surplombate. Regruparea o executãm într-o micã strungã. O succesiune de lespezi caracterizeazã parcursul celei de-a cincea 1.c. pînã în zona înierbatã si presãratã cu jnepeni a Brîului de Sus, care dupa regrupare ne prilejuieste o odihna binemeritatã. Ultimele patru 1.c. le desfãsurãm escaladînd liber obstacole de micã importanta, situate pe fata dinspre nord a muchiei. Conformatia terenului în aceastã zonã înaltã

456

permite sã ne regrupãm întotdeauna la 40 m, pe platforme încapãtoare pentru întregul efectiv al echipei. Escalada ia sfîrsit pe Creasta Sudicã a Pietrei Craiului.

Trasee de legãturã spre: Saua Funduri, cu legãturã pentru cabana Brusturet (traseul 8. B); Piscul Baciului, cu legatura pentru cabana Plaiul Foii, Curmatura sau refugiul Grind (traseul 8. C); la micã distanta catre sud, pe creastã, întîlnim un horn înierbat care ne permite sã ajungem în Poiana Inchisã si de aici pe valea Padina Lãncii, în traseul marcat, de unde am început escalada.

28.C. Valea Padina Lăncii - Poiana

Inchisã - Creasta Sudică a Pietrei Craiului Generalitati. Pornind din zona Marelui

Grohotis, acest traseu reprezintã cea mai directã cale de acces la Creasta Sudicã a masivului. El se parcurge destul dc rar la urcare, dar este folosit pentru coborîre de alpinistii ce escaladeazã traseele din regiune. Poiana Închisã este de fapt punctul unde valea Padina Lãncii, firul principal, îsi are obîrsia. Locul, acoperit de vegetatie si înconjurat de pereti puternic surplombati, este foarte frumos, iar prezenta unui izvor cu debit mic a determinat în ultima vremc multi alpinisti sã-si organizeze bivuacul în aceastã parte.

Grad de dificultate: 1.A. Nu sînt necesare materiale tehnice, dar recomandãm o cordelinã pentru asigurarea participantilor. Durata pentru 3 echipieri: 2 ore. De la cabana Plaiul Foii la baza

457

traseului: 3 ore; de la cabana Garofita Pietrei Craiului: o orã. Pentru intrarea pc traseu, vezi artera indice 28.

Descrierea traseului. Din punctul de ramificatie mentionat în artera de baza, urcãm cãtre stînga pe firul plin cu grohotis al vãii Padina Lancii (firul principal), strecurîndu-ne initial pe sub peretele vîrfului I.ancea, înãltat pe stînga vãii. Cîteva sãritori elementare ne blocheazã înaintarea, obligîndu-ne sã lc depãsim direct sau prin ocoluri pe fete. Dupã circa 150 m depãsim Brîul de Mijloc, a cãrui esarfã înverzitã trece din firul secundar al vãii Padina Lãncii peste Muchia din Padina Lãncii. ridicatã pe dreapta vãii, si continuã peste saua formatã de vîrful Lancea spre sud, coborînd la baza Peretelui Marelui Grohotis, denumit si Peretele Central. Fãrã sã-si schimbe înfãtisarea, Padina Lãncii în amonte de brîu se orienteazã usor cãtre dreapta, sfîrsind dupa cîteva obstacole minore cu un jgheab usor înierbat, dincolo de care se pierde pe pantele înverzite ale Poienii Închise (1980 m alt.).

Urcînd prin poianã spre peretii barati pe verticalã de numeroase surplombe, gãsim posibilitatea de a traversa cãtre dreapta. La capatul traversãrii întîlnim o prispã de piatrã, dispusã în diagonala spre muchia ce delimiteazã cãtre sud Peretele Marelui Grohotis. La capãtul de sus al acesteia si aproape de muchia mentionata întîlnim un horn îngust, ascuns privirii din Poiana Închisã. Deschiderea lui, orientatã cãtre sud-vest, este

458

continuatã în portiunea finalã cu un scoc înierbat care sfîrseste pe Creasta Sudicã a Pietrei Craiului.

Trasee dc legãturã spre: Saua Funduri. cu legãturã pentru cabana Brusturet (traseul 8. B); Piscul Baciului, cu legãturã pentru cabana Plaiul Foii, cabana Curmãtura si refugiul Grind (traseul 8. C).

28.D. Brîul de Mijloc (Portiunea dintre Peretele Marelui Grohotis

si traseul turistic “La Lanturi") Generalitãti. Zona de abrupt, strãbãtutã de

Brîul de Mijloc între Peretele Marelui Grohotis si traseul turistic “La Lanturi", este de o sãlbãticie rar întîlnitã. Putinii drumeti ce vin sa o cerceteze rãmîn impresionati de frumusetea si varietatea peisajului, mult deosebitã faţa de cealaltã portiune a brîului (dinspre nord), desfãsuratã între Padina lui Cãlineţ si Piscul Baciului. Prin amenajarea cabanei Garofita Pietrei Craiului, la care se poate înnopta, marsul de apropiere spre Brîul de Mijloc se reduce la jumãtate, ceea ce permite drumetilor sã întreprinda în viitor excursii în aceastã zonã, tarã teama de a fi prinsi de întuneric pe traseu.

Grad de dificultate: 2. A. Materiale: o coarda de 40 m, 2 pitoane si 2 carabiniere pentru o eventuala retragere fortatã. Traseul nu are puncte de trecere periculoase; nu este marcat, iar hãtasul, care uneori trebuie cãutat prin jnepeni, urca si coboarã, trecînd de la o culme la alta. Durata pentru 3 echipieri (inclusiv coborîrea la cabana

459

Plaiul Foii): 6 - 7 ore, De la cabana Plaiul Foii la baza traseului: 3 1/2 ore. Pentru intrarea pe traseu, vezi artera indice 28. Descrierea traseului. Din punctul de intrare semnalat în artera de bazã urcãm prin grohotis, tinîndu-ne pe sub peretele vîrfului Lancea, ridicat în stînga noastrã. Dupã circa 20 minute de urcus obositor, ajungem la baza Peretelui Central, unde, orientîndu-ne cãtre stînga, urcãm pîna în saua care delimiteazã vîrful Lancea de abruptul Pietrei Craiului. Din saua amintitã coborîm în firul principal al Padinei Lancii, vale care constituie calea de acces spre Poiana Închisã si Creasta Sudicã. Urcînd pe versantul opus al vãii, ajungem pe linia de cumpana care o desparte de Vîlcelul Secundar al Padinei Lãncii. Pentru a continua traseul Brîului de Mijloc, ne strecurãm în coborîre pe la baza Peretelui din Padina Lancii, Înãltat în dreapta si dispus în amfiteatru, depãsind si talvegul Vîlcelului Secundar al Padinei Lãncii. În aceasta zonã sãlbaticã si neumblatã sînt stabilite cîteva trasee alpine mai putin dificile, parcurse foarte rar de cãtãrãtori. Condusi de hãtasul brîului foarte subtiat, ajungem pe linia de cumpanã a muchiei urmãtoare si pãtrundem în zona de obîrsie a vãii Tãmãselului, ale carei fire adîncite puternic în coasta muntelui le traversam. La sfîrsitul intervalului, brîul îsi schimbã înfatisarea, obligîndu-ne sã urcãm sustinut pînã deasupra Umãrului de jos al Pietrei Craiului, unde, la 1920 m alt., întîlnim traseul Dunãreanu.

460

Din punctul unde am întîlnit Traseul Dunareanu ne strecurãm pe sub Umãrul de Mijloc, ridicat în dreapta, trccem pe lîngã o lespede cu înfãtisarea unui acoperis de colibã, dincolo de care brîul se contureazã tot mai bine. În aceasta zonã înaltã si sãlbaticã, el este acoperit în bunã parte de jnepeni, parcursul traversînd viroagele si vîlcelele de obîrsie ale vãii Bîrsa Tãmasului, unde uneori întîlnim ciopoare de capre negre. Dupã aproape o orã de mers de la Umerii Pietrei Craiului ajungem pe terasa largã, asemãnatoare unei grãdini suspendate (1900 m alt.), unde brîul intersecteazã traseul turistic pe “La Lanturi". În acest loc, traseul nostru ia sfîrsit.

Trasee de legaturã spre: cabana Plaiul Foii în coborîre (traseul 1. B, de la semnalarea în text a Brîului de Mijloc); Saua Grindului, aproape de Piscul Baciului (vârful La Om) în urcus (traseul 1. A). Mentionãm cã Brîul de Mijloc, continuat catre nord, prezinta pînã în valea Spirlea Superioarã cîteva puncte mai diticile.

28.E. Traseul sudic din Peretele Central (Peretele Marelui Grohotis)

Prima escalada: 11 august 1939. Generalitãti. Peretele Central sau Peretele

Marelui Grohotis este situat în portiunea de mijloc a abruptului vestic, fiind delimitat cãtre nord de vîrful Lnncea sau Coltul Carugelor, iar cãtre sud de Muchia Rosie. Dispus în amfiteatru si precedat de o imensã zonã de grohotis, denumitã de

461

localnici Horjul Mare, peretele adãposteste numeroase trasee alpine, stabilite de-a lungul anilor. Din pãcate, punctele de intrare pe trasee sînt greu de identificat, nefiind marcate cu pitoane, lucru pe deplin justificat din punct de vedere tehnic, obstacolele de început fiind elementare. Traseul Sudic din Peretele Marelui Grohotis este situat în extrema sudicã a peretelui (dreapta cum urcãm), linia lui ascendentã, conturatã initial de-a lungul unui scoc, fiind vizibilã de la mare distantã.

Grad de dificultate: 2. B. Materiale: o coarda de 40 m, 4-5 pitoane, 5 carabiniere. Traseul nu este pitonat si se escaladeazã prin cãtarare liberã. Durata pentru doi echipieri: 2 - 3 ore. De la cabana Plaiul Foii la baza traseului: 3½ ore; de la cabana Garofita Pietrei Craiului: 2 ore. Pentru intrarea pe traseu, vezi artera indice 28.

Descrierea traseului. Punctul de intrare, din care pãrãsim poteca marcatã orientîndu-ne catre stînga, este semnalat de indicatia scrisã cu vopsea albastrã: “Peretele Marelui Grohotis". Urcînd în diagonalã cãtre dreapta, ajungem în marele amfiteatru pe care-l formeazã peretele. La baza lui identificãm un bloc stîncos, situat în portiunea centralã, care marcheazã intrarea pe traseu. Primele doua 1.c. le desfãsurãm traversînd în diagonalã cãtre dreapta, pînã într-un scoc pietros, conturat vizibil în perete. A treia 1.c. urmeazã interiorul scocului, unde roca usor friabilã cere multã atentie la alegerea prizelor. Pasajul ia sfîrsit deasupra unui punct proeminent,

462

evitat de noi printr-o traversare la stînga. Dupa regrupare reluam escalada în a patra 1.c. tot în lungul scocului, regruparea executînd-o dupa 30 m. În a cincea 1.c. parãsim scocul, traversînd 10 m cãtre stînga, pe prispele rezultate din capetele fetelor de strat, si continuãm înaintarea pe verticala peretelui, satisfacuti cã traseul devine ceva mai dificil. Regru-parea o executam pe un prag de piatra. În a sasea 1. c. traversSm cãtre stÎnga circa 25 m si apoi ne re-grupam. Pe linia cle cea mai mare pantã pornim sã escaladãm pasajele celei de-a saptea l.c., care între ahele pre/inta un punct surplombat, unde întrebuintam pentru asigurare un piton. Deasupra pasajului întîlnim platlorma de regrupare. Printr-o escalada în diagonala caitre stuiga, ocolim o spãlaturã. Dea-supra ei, pe o terasã comodã, ne regrupam din a opta 1. c. Panorama ce ni se oferã spre valea Dîmbovitei si masivul Papusa contrasteaza cu gigantii de stîncã ai Pietrei Craiului si cu peretele nostru care, în ciuda obstacolelor usoare, ipare foarte impresionant. Urmãtoarele douã 1.c. le desfãsurãm în lungul unei fisuri deschise. Pasajul sfîrseste cu o grotã de mici dimensiuni. Din acest loc, singurul pasaj dificil pînã la creastã îi constituie o lespede spãlata, situatã la plecarea în a unsprezecea 1.c. Escalada ia sfîrsit dnpã treisprezece 1.c., pe Creasta Sudicã a Pietrei Craiului.

Legatura spre: Saua Funduri, cu legaturã

463

pentru cabana Brusturet (traseul 8. B); Piscul Baciului, cu legãturã pentru cabana Plaiul Foii, cabana Curmãtura, refugiul Grind (traseul 8. C). La micã distantã cãtre nord se contureazã din creastã pe versantul vestic un horn înierbat care, urmat în coborîre, nc dã posibilitatea sã ajungem în Poiana Închisã si în continuare, prin valea Padina Lãncii, firul principal, în poteca traseului pc care am venit de la cabana Plaiul Foii.

28.F. Brîul Rosu Generalitãti. Brîul Rosu este de fapt o

continuare a Brîului de Mijloc. Numele vine de la roca de culoare cãrãmizie, aflatã mai ales la începutul lui. Prispa brîului se contureazã pe la baza cîtorva pereti înalti si intersecteazã vîlcele pline cu grohotis. Grad de dificuhate: 1.A. Traseul nu prezintã puncte periculoase. Nu sînt necesare materiale tehnice. Durata pentru 3 - 5 ecnipieri: l½ - 2 ore. De la cabana Plaiul Foii la baza traseului: 3½ ore; de la cabana Garofita Pietrei Craiului: o orã. Pentru intrarea pe traseu, vezi artera indice 28.

Descrierea traseului. Din punctul de intrare semnalat în artera de bazã pãrãsim poteca si ne orientam la stînga în urcus prin grohotis, cãutînd cele mai avantajoase locuri pentru a ajunge în extrema dreaptã a Peretelui Ccntral (Peretele Marelui Grohotis), ridicat în faţa noastrã. Din incinta uriasului amfiteatru format de pcrete, identificãm fãrã greutate roca de culoare cãrãmizie revãrsatã pe panta muchiei din dreapta. Urcusul

464

pînã pe cumpãna ei si depãsirea unui pasaj îngust ce sfîrseste în punctul de intrare pe traseul Muchia Rosie (1820 m alt.) sînt îngreuiate de grohotisul mãrunt si instabil. Dincolo de acesta coborîm în valea Piscului Rece, strecurîndu-ne pe sub Peretele Piscului Rece, pe verticala cãruia s-au stabilit douã trasee alpinc: Spãlãtura Piscului Rece si Traseul Central din Peretele Piscului Rece. De retinut cã deasupra spãlãturii corespunzãtoare versantului sudic al Muchiei Rosii vedem marea grotã denumita ,,Moara Dracului", din care natura macinã necontenit piatra. Urcusul spre pintenul ce delimiteazã cãtre sud Peretele Piscului Rece este anevoios; el sfîrseste într-o zonã înierbatã, de unde putem privi, în afarã de regiunea înconjurãtoare, si întregul abrupt vestic, atît cãtre sud, cît si cãtre nord. Zona înverzitã prin care continuã hãtasul brîului este mãrginitã în stînga de Peretele Piscului cu Brazi, a cãrui arie este ceva mai mare; în cuprinsul ei traversãm un vîlcel si douã creste. La sfîrsitul intervalului coborîm în deschiderea largã, unde în aval se aflã Ceardacul Stanciului. În stînga vedem Peretele de la Ceardac, portiunea superioarã, pe a cãrui verticalã s-au stabilit trasee alpine de gr. 2 B (vezi tabelul sinoptic al lucrãrii), iar în aval, farã sã se vadã, continuã acelasi perete, portiunea înferioarã. Pe verticala acestuia din urmã s-au stabilit douã trasee alpine dificile: traseul Viesparul si Hornul Mare de la Ceardacul Stan,ciu1ui. Înaintînd prin vegetatie, în coborîre si apoi în urcus sustinut, depãsim pe deasupra marele

465

amfiteatru care, în aval, închis de arcada atît de caracteristicã, formeazã Ceardacul Stanciului. Sus, pe muchia acopentã cu jnepeni, la care ajungem, sfîrseste Hornul din Ceardacul Stanciului, traseu alpin ce nu trebuie confundat cu cel mentionat mai sus.

Jnepenii presãrati pîna aici în lungul brîului devin în continuare o, pãdure compactã, prin care trebuie sã urmãrim atent hãtasul. Desi în stînga se înaltã pereti interesanti pentru alpinisti, zona a rãmas încã necercetatã. La primul traseu alpin ajungem dupã ce am depãsit trei muchii si patru vîlcele, socotite din dreptul punctuIui de iesire din escalada Hornului din Ccardacul Stanciului. A patra muchie întîlnitã de la reperul amintit mai sus este acoperitã cu jnepeni. Ea reprezintã punctul de intrare pe Muchia lui Ivan.

Muchia lui Ivan prezintã o succesiune de obstacole desfãsurate pe circa 250 m diferentã de nivel, care, în bunã parte, se depãsesc prin cãţãrare liberã. În portiunea centralã existã un pasaj unde întrebuintarea pitoanelor este imperios necesarã. Parcursul ia sfîrsit pe Creasta Sudicã a Pietrei Craiului, nu departe de Saua Funduri, aflata cãtre sud. Coborîrea din traseu se face prin Valea Urzicii (traseul 8. C). Grad de dificultate: 3. B. Materiale: 2 corzi de 40 m, 8-10 pitoane, 15 carabinierc, scãrite. Durata pentru 2 echipieri: 3 - 4 ore. De la cabana Plaiul Foii la baza trascului prin Brîul Rosu: 5 ore; de la cabana Garofita Pictrei Craiului: 2½ ore.

466

Din dreptul trascului Muchia lui Ivan coborîm în Valea lui Ivan, pe care o recunoastem dupa turnul ridicat în amonte, pe dreapta vãii. În continuare, hãtasul urcã si coboarã, trecînd prin jnepenisuri sau zone dezgolite, intersectînd muchii sau vîlcele, si sfîrseste în Valea Urzicii, la 1765 m alt, unde întîlnim marcajul triunghi albastru.

Trasee dc legãturã spre: Saua Funduri, cu legãtura pentru cabana Brusturet (traseul 9); cabana Plaiul Foii (traseul 9. C).

28.G. Muchia Rosie

Prima escalada: 10 iulie 1945. Generalitãti. Muchia Rosie delimiteazã

Peretele Marelui Grohotis (Peretele Central) de Peretele Piscului Rece. Traseul a fost stabilit tinîndu-se pe cît posibil linia crestei, obstacolele întîlnite fiind depăşite prin căţărare liberă sau cu ajutorul pitoanelor, lăsate în mică măsură pe traseu. Grad de dificultate: 3B. Materiale: 2 corzi de 40 m, 10 - 15 pitoane, 15 carabiniere, scăriţe. Durata pentru 3 echipieri: 3½ ore. De la cabana Plaiul Foii la baza traseului: 4½ ore; de la cabana Garofiţa Pietrei Craiului: o oră. Pentru intrarea pe traseu, vezi artera indice 28.

Descrierea traseului. Prima l.c. începe de pe Brîul Roşu, dintr-un punct situat pe versantul drept al văii Piscului Rece. Linia traseului vizează două surplombe situate în stînga şi la circa 30 m deasupra noastră. Alegînd locurile cele mai

467

prielnice căţăratului liber, reuşim să trecem pe sub tavanul acestora, regrupîndu-ne deasupra lor. În a doua l.c. ramonăm pe verticala unui horn puţin adînc, care ne conduce sub acoperişul unei mari surplombe. Pentru a evita obstacolul, traversăm către stînga, regrupîndu-ne pe un prag uşor înierbat. Pe desfăşurarea celei de-a treia l.c. întîlnim cel mai dificil pasaj al traseului, constituit de linia unui horn prelungit în porţiunea superioară cu o faţă friabilă. Regruparea o executăm pe un prag îngust. Vizînd două plăci dispuse paralel şi vertical pe linia crestei (semănînd cu două urechi gigantice), depăşim obstacolele celei de-a patra şi a cincea l.c., căţărîndu-ne de-a lungul unui horn. Ajunşi între "urechile" amintite, începem cea de-a şasea l.c., desfăşurată printre cele două lespezi. În timpul escaladei putem privi către dreapta, prin cîteva "ferestre", în incinta grotei denumită "Moara Dracului". Intervalul ia sfîrşit pe brîul ce se ajungeşte către stînga, în Peretele Central, unde ne regrupăm. Pentru a evita o zonă foarte friabilă, în cadrul celei de-a şaptea l.c. traversăm către stînga, pe faţa corespunzătoare Peretelui Central, pînă în dreptul unui horn, pe a cărui deschidere urcăm pînă la desfăşurarea completă a celor 40 m de coardă. După regrupare continuăm escalada, alegînd după voie cele mai bune locuri de trecere, strecurîndu-ne printre blocurile instabile ce caracterizează parcursul pînă pe Creasta Sudică, unde escalada ia sfîrşit.

468

Trasee de legătură spre: Creasta Sudică spre stînga (nord) (traseul 8. C); Creasta Sudică spre dreapta (sud) (traseul 8.B).

28.H. Traseul Central din Peretele Piscului Rece

Prima escaladă: 19 august 1942. Generalităţi. Peretele Piscului Rece se

înalţă deasupra văii cu acelaşi nume, pe o diferenţă de nivel de circa 300 m. El este străbătut pe mijloc de o fisură deschisă care constituie linia traseului. Grad de dificultate: 5.A. Materiale: 2 corzi de 40 m, 20 carabiniere, 15 - 20 pitoane, scăriţe. Traseul comportă pitoane suplimentare pe desfăşurarea celor 9 lungimi de coardă. Durata pentru 2 echipieri: 5 - 6 ore. De la cabana Plaiul Foii la baza traseului: 4 ore; de la cabana Garofiţa Pietrei Craiului: o oră. Pentru intrarea pe traseu, vezi artera indice 28. Descrierea traseului. Escalada primei l.c. începe din Brîul Roşu, la 1750 m alt. Iniţial atacăm o fisură uşor înierbată, căţărîndu-ne către o surplombă ce se evidenţiază din perete, la circa 15 m mai sus. De sub tavanul acesteia traversăm către stînga, evitînd proeminenţa; apoi, pe linia de cea mai mare pantă, înaintăm, ajungînd pe un brîu înierbat. Regruparea o executăm în dreapta, lîngă un molid crescut în perete. Printr-o traversare către stînga şi apoi în diagonală de-a lungul peretelui cu rocă friabilă, căutăm în a doua l.c. cele mai avantajoase puncte

469

de trecere spre fisura centrală. Porţiunile surplombate, întîlnite frecvent, le depăşim cu pitoane fixate de noi şi recuperate de secund. Regruparea o executăm sub fisura centrală, conturată deasupra noastră către stînga. Ţinta finală a celei de-a treia l.c. este atingerea fisurii menţionate mai sus. Roca friabilă, înaintarea cu frecvente schimbări de direcţie pe deasupra surplombelor ieşite din perete şi lipsa completă a pitoanelor fac din această porţiune unul din pasajele delicate ale traseului. Pe o platformă incomodă din interiorul fisurii centrale ne regrupăm. Urmînd linia fisurii ce are aspectul unui scoc, în a patra l.c. depăşim cu ajutorul cîtorva pitoane suplimentare problemele ivite pe parcurs. Într-o grotă de mici dimensiuni, întîlnita după 30 m, executăm regruparea. A cincea l.c. constituie punctul cel mai dificil al traseului. Din cauza peretelui spălat ce surplombează deasupra, ne angajăm într-o escaladă complicată pe faţa din dreapta. Lipsa fisurilor şi proeminenţa uşoară a pasajului cer o încordare fizică şi morală deosebită. Platforma de regrupare o întîlnim la circa 40 m, într-o grotă, la care ajungem printr-o traversare către stînga. Deasupra punctului de regrupare se conturează un horn deschis, blocat de o surplombă inaccesibilă. În a şasea l.c. ocolim obstacolul menţionat prin dreapta, revenind deasupra lui în fisura centrală, pe care o urmăm, regrupîndu-ne în următoarea grotă. Ca şi precedenta, a şaptea l.c. comportă din nou o

470

traversare către dreapta, cu revenire după 25 m la stînga pe linia traseului, iar ceva mai sus întîlnim a treia grotă, în care ne regrupăm. În porţiunea superioară a peretelui, fisura centrală se lărgeste, devenind un jgheab spălat, blocat de surplombe şi punctat de mici grote. Pentru depăşirea acestora se cere timp şi foarte mult material. De aceea, evităm obstacolele menţionate, angajîndu-ne în a opta l.c. într-o escaladă dirijată oblic către dreapta, pe o faţă friabilă. Porţiunea superioară a pasajului are două lespezi înalte, printre care ramonînd reuşim să ajungem deasupra. Cîteva trepte de piatră eşalonate în continuare le parcurgem cu uşurinţă, executînd regruparea către stînga, într-o zonă cu roca de culoare căramizie. A noua l.c. o putem considera din punct dc vedere tehnic sfîrşitul escaladei. Pe cei 40 m ai pasajului, panta îşi pierde treptat din înclinaţie, căţărarea fiind elementară. Regruparea o facem într-un vîlcel înierbat şi acoperit de jnepeni. Din dreptul jnepenilor, escalada celor 80 m ce-i mai avem de parcurs pîna pe Creasta Sudică se efectuează făra asigurare.

Trasee de legătură spre: Şaua Funduri, cu legatură pentru cabana Brusturet (traseul 8. B); Piscul Baciului, cu legătură pentru cabana Plaiul Foii, cabana Curmătura sau refugiul Grind (traseul 8. C). La mică distanţă către nord, în dreptul Peretelui Marelui Grohotiş, se conturează din creastă pe versantul vestic un horn înierbat care, urmat în coborîre, ne dă posibilitatea să ajungem în Poiana Închisă şi în continuare, prin

471

valea Padina Lăncii, firul principal, în poteca traseului pe care am venit de la cabana Plaiul Foii.

28.I. Traseul Viesparul Prima escaladă: 7 - 8 septembrie 1960. Generalităţi. Traseul este situat în Peretele

de la Ceardac, porţiunea inferioară, delimitat la nord de un pinten al Peretelui Piscului Rece, iar la sud de muchia ridicată deasupra Peşterii Stanciului. Peretele se înalţă din poteca turistică marcată cu triunghi albastru, sfîrşind pe Brîul Roşu. Traseul Viesparul urmează o succesiune de fisuri, în lungul cărora sînt dispuse circa 60 de pitoane de asigurare. Grad de dificultate: 5.A. Materiale: 2 corzi de 40 m, 20 carabiniere, 4-5 pitoane, scăriţe. Traseul este pitonat şi are 5 lungimi de coardă. Durata pentru 3 echipieri: 3 - 4 ore. De la cabana Plaiul Foii la baza traseului: 4 ore; de la cabana Garofiţa Pietrei Craiulul: o oră. Pentru intrarea pe traseu, vezi indice 28.

Descrierea traseului. Cu circa 40 m înainte de a ajunge la Peştera Stanciului părăsim poteca marcată şi, orientîndu-ne la stînga, urcam prin grohotiş un vîlcel spre peretele înălţat la mică distanţă. Prima l.c. urmează unul din jgheaburile înguste conturate pe verticală. Pitoanele, vizibile chiar din punctul de plecare, ne conduc pînă la platforma de regrupare, pe care o întîlnim după 40 m. În a doua l.c., traseul părăseşte linia jgheaburilor menţionate, continuînd în lungul unor

472

fisuri orientate oblic spre stînga; după 25 m, acestea îşi schimbă direcţia, spintecînd pe verticală un mic intrînd al peretelui. Pasajul este dur si-l depăşim folosind scăriţele. Regruparea o executăm pe o platformă înierbată, situată la circa 37 m. În a treia l.c., pitoanele sînt dispuse în lungul unei fisuri înclinate oblic spre dreapta, pînă într-un punct uşor surplombat; de aici, pentru a evita obstacolul, traversăm spre dreapta 3 m şi în continuare urcăm pe faţa peretelui, urmînd linia de cea mai mare pantă, pînă la întinderea completă a corzilor. La pitoanele fixate special, ne regrupăm. Ultimele două l.c. (a patra si a cincea) le desfăşurăm prin interiorul unui horn uşor înierbat, care ia sfîrşit pe Brîul Roşu. Urmînd către stînga (nord) brîul menţionat, ajungem curînd în valea Piscului Rece, unde avem ca reper roca de culoare roşiatică a brîului, în punctul de traversare peste Muchia Roşie. Din dreptul acesteia coborîm în poteca turistică pe care am venit de la cabana Plaiul Foii.

28.J. Hornul Mare de la Ceardacul Stanciului

Prima escalada: 10 - 11 septembrie 1961. Generalităţi. Hornul Mare de la Ceardacul

Stanciului este numele traseului stabilit în Peretele de la Ceardac, porţiunea inferioară, perete delimitat la nord de un pinten desprins din zona Piscului Rece şi la sud de o muchie înălţată deasupra Peşterii Stanciului. Punctul de intrare pe

473

traseu se află la circa 10 m (nord) de peşteră, parcursul desfăşurîndu-se iniţial pe feţele înierbate ce sfîrşesc sub o grotă vizibila în perete, chiar la baza hornului. Traseul nu trebuie confundat cu Hornul din Ceardacul Stanciului, a cărui escaladă începe din incinta ceardacului aflat la sud. Grad de dificultate: 5.A. Materiale: 2 corzi de 40 m, 25 carabiniere, 4-5 pitoane, scăriţe. Traseul este pitonat şi are 6 lungimi de coardă. Durata pentru 3 echipieri: 3-4 ore. De la cabana Plaiul Foii la baza traseului: 4 ore; de la cabana Garofiţa Pietrei Craiului: o oră. Pentru intrarea pe traseu, vezi artera indice 28.

Descrierea traseului. Cu circa 10 m înainte de-a ajunge la Peştera Stanciului părăsim poteca marcată şi urcăm către stînga, pe panta înclinată, spre baza peretelui ridicat în faţă, avînd ca reper o grotă situată la baza hornului înalt şi bine conturat care constituie linia traseului nostru. Prima l.c. începe de la grota amintită şi se desfăşoară pe linia de cea mai mare pantă a feţei din stînga, sfîrşind după 40 m cu o prispă înierbată, unde ne regrupăm. În a doua l.c. continuăm escalada numai prin interiorul hornului, întrerupt de mici proeminenţe sau pasaje cu prize fine, pe care le depăşim folosind scăriţele. Regruparea o executăm în interiorul hornului, cînd s-au întins complet cei 40 m de coardă. Lipsa fisurilor şi surplomba care-l blochează mai sus ne obligă să părăsim firul hornului, continuînd escalada noastră în cea de a treia l.c. pe faţa din stînga. Pitoanele de regrupare

474

le întîlnim la circa 38 m mai sus. În a patra l.c. revenim pe linia hornului, depăşind, pînă la platforma de regrupare ce o întîlnim la 40 m, şi un pasaj surplombat. În penultima l.c. (a cincea), hornul prezintă două pasaje surplombate, care comportă o atentă dirijare a corzilor prin carabiniere, iar deasupra acestora o faţă lipsită de prize, unde întrebuinţăm pitoane suplimentare. Ultima l.c. îşi pierde din duritate, parcursul ei înierbat sfîrşind după 40 m, odată cu traseul, pe Brîul Rosu.

Urmînd către stînga (nord) Brîul Roşu, descris în sens invers la indice 28.F, ajungem în traseul 9.G, marcat cu triunghi albastru.

28.L. Valea lui Ivan Generalităţi. Printre puţinele văi conturate

pînă la Creasta Sudică a Pietrei Craiului şi în acelaşi timp uşor accesibile se numără şi Valea lui Ivan. Scocul ei adînc se evidenţiază bine deasupra potecii marcate cu triunghi albastru şi îl identificăm uşor după reperele menţionate în artera de bază.

Grad de dificultate: l.B. Materiale: o coardă de 40 m. Durata pentru 3 echipieri: 2-3 ore. De la cabana Plaiul Foii la baza traseului: 4½ ore; de la cabana Garofiţa Pietrei Craiului: 1½ oră. Pentru intrarea pe traseu, vezi artera indice 28.

Descrierea traseului. Părăsind poteca marcată, urcăm spre deschiderea văii. Urcuşul iniţial, desfăşurat peste mici săritori, ia sfîrşit sub

475

“Săritoarea Prelucie", singurul obstacol dificil de pe traseu, pe care îl depăşim, atacînd faţa din dreapta văii (stînga cum urcăm). Obstacolele înşirate în continuare au forma unor praguri sau hornuri de mică înălţime, ele constituind un prilej de căţărare liberă uşoară; din loc în loc întîlnim mici zone de grohotişuri. În amonte de Brîul Roşu, valea mai prezintă cîteva săritori care nu pun probleme tehnice. În porţiunea finală, firul văii se conturează către dreapta, lasînd în stînga (cum urcăm) un scoc adîncit în peretele sudic al Muchiei lui Ivan. Din dreptul Brîului de Sus, a cărui eşarfă verde o recunoaştem uşor, valea nu-şi schimbă aspectul, firul ei fiind întrerupt cînd şi cînd de obstacole înalte, dar nu dificile. Ieşirea la Creasta Sudică, după ce talvegul se pierde, o executăm traversînd în diagonală către dreapta, pe un brîu foarte vizibil.

Trasee de legătură spre: Piscul Baciului (traseul 8.C); Şaua Funduri (traseul 8.B).

476

29. ARTERA DE BAZA: PADINA ŞINDILERIEI 1

Ramificaţii pe artera: 29.A. Hornul

Suspinelor; 29.B. Surplomba cu Garofiţe; 29.C. Traseul Şindileriei

Generalităţi. Padina Şindileriei este numele unei văi de torent, adîncită pe versantul nordic al vîrfului Turnul. De-a lungul ei se desfăşoară traseul turistic 19, marcat cu cruce roşie. În ultimii ani, alpiniştii asociaţiei sportive “Armata Braşov” au stabilit în peretele situat pe stînga văii trei trasee alpine deosebit de dificile, dar acestea, neavînd diferenţă de nivel corespunzătoare regulamentului F.R.T.A., au primit grade de dificultate mai mici.

Descrierea arterei. Marcajele cu bandă albastră şi în continuare cruce roşie conduc din Zărneşti pîna la baza Peretelui Şindileriei.

Pentru Peretele Şindileriei, vezi descrierea traseului 3, pînă la semnalarea în text a punctului "Padina Şindileriei", şi apoi traseul 19, pînă la semnalarea punctului "Săritoarea Scării".

1 Pentru a nu schimba numerele de ordine ale arterelor de bază din lucrările anterioare, autorii au dat numere de ordine pentru zonele noi, valorificate ulterior de alpinişti, fără să mai respecte ordinea poziţiei lor geografice în teren. Aşa se explică de ce artera Padina Şindileriei are indice 29, deşi este plasată între arterele de bază indice 22 si 23

477

Dincolo de lanţul ajutător fixat pentru depăşirea săritorii, urcăm 100 m distanţă, avînd în dreapta noastră (stînga văii) un perete barat de mici surplombe pe aproape toată înalţimea. Mergînd pe la baza lui, ajungem după distanţa amintită într-un punct unde totuşi peretele prezintă o zonă mai frămîntată, pe desfăşurarea căreia, suspendat în treimea centrală, se conturează un horn. Către el şi de acolo în amonte se desfăşoară obstacolele traseului Hornul Suspinelor.

Pentru Hornul Suspinelor, vezi indice 29.A. La 3 m în amonte de intrarea pe traseul

indice 29.A. se află primele obstacole ale traseului Surplomba cu Garofiţe.

Pentru Surplomba cu Garofiţe, vezi indice 29.B.

Din punctele de pornire foarte apropiate ale acestor doua trasee, continuăm să urcăm pe Padina Şindileriei circa 30 m. Cercetînd atent peretele, vedem primele pitoane dirijate oblic spre stînga pe Traseul Şindileriei. Ele şi urmatoarele ne sînt calăuză şi ajutor pentru înaintarea pe acest traseu.

Pentru Traseul Şindileriei, vezi indice 29.C.

29.A. Hornul Suspinelor Prima escaladă: 12 iulie 1972. Generalităţi. Traseul este scurt, dar foarte

dur. Obstacolele escaladate depăşesc gradul de dificultate dat traseului. Grad de dificultate: 4.B. Materiale: 2 corzi de 40 m, 20 carabiniere, 4-5 pitoane, scăriţe. Traseul este pitonat şi are 5

478

lungimi de coardă. Durata pentru 3 echipieri: 2-3 ore. De la Zărneşti la baza traseului: 2½ ore. Pentru intrarea pe traseu, vezi artera indice 29.

Descrierea traseului. Din firul văii începem escalada pe faţa peretelui frămîntat şi fisurat, folosind după primii 4 m un piton de asigurare. Pe măsură ce înaintăm, proeminenţele peretelui se îndesesc, culminînd la circa 20 m cu o surplombă, peste care trecem direct. Dincolo de aceasta înaintăm, căţărîndu-ne în lungul unei fisuri deschise, cu aspectul unui horn. Obstacolul fiind spălat şi blocat frecvent de proeminenţe, căţărarea prin ramonaj este dură şi extenuantă. Regruparea după 40 m, în piton la scăriţă. A doua l.c. prezintă la început cîteva obstacole surplombate, peste care trecem direct. Deasupra lor ne angajăm într-o traversare către dreapta, pînă la derularea completă a celor 40 m de coardă. A treia l.c. o desfăşurăm de-a lungul unui obstacol în diedru, prelungit (după 10 m) cu o fisură bine conturată pe faţa peretelui. Platforma de regrupare, marcată cu pitoane pentru asigurare, o întîlnim la capătul celor 40 m de coardă. Datorită peretelui care-şi pierde din înclinaţie, obstacolele întîlnite pe ultimele două l.c. nu mai sînt atît de dure. Partea finala a traseului, acoperită cu vegetaţie, o parcurgem liber pînă pe vîrf. Urmînd catre stînga muchia pe care am terminat escalada, ajungem în Strunga Muchiei Padinei Închise, situată la obîrşia a două vîlcele, corespunzătoare Padinei Şindileriei şi Padinei Închise. Depăşind strunga, înaintăm de-a coasta,

479

conduşi de un hăţaş de capre negre, conturat pe pantele împădurite ale Padinei Şindileriei. După circa 400 m de mers astfel, întîlnim posibilitatea de a coborî liber în firul văii.

29.B. Surplomba cu Garofiţe Prima escalada: 13 iulie 1972.

Generalităţi. La 3 m în amonte de Hornul

Suspinelor găsim punctul de intrare pe traseul Surplomba cu Garofiţe. Grad de dificultate: 4.B. Materiale: 2 corzi de 40 m, 25 carabiniere, 4-5 pitoane, scăriţe. Traseul este pitonat şi are 5 lungimi de coardă. Durata pentru 3 echipieri: 2-3 ore. De la Zărneşti la baza traseului: 2½ ore. Pentru intrarea pe traseu, vezi artera indice 29.

Descrierea traseului. O succesiune de dale, dispuse oblic către stînga, reprezintă primele obstacole ale traseului. Deşi par accesibile, ele pun diferite probleme de ordin tehnic, datorită frecventelor proeminenţe. Pasajul culminează cu tavanul unei surplombe, brăzdată orizontal de o fisură lungă ce nu primeşte pitoane, fiind “cimentată". Folosind pitoanele existente, depăşim surplomba şi continuăm escalada, înaintînd oblic spre stînga, de-a lungul unui prag îngust şi uşor înierbat. Regruparea după 40 m. În a doua l.c., pragul este fragmentat. Fragmentele lui se leagă între ele prin feţe verticale şi uneori surplombate. Cu ajutorul pitoanelor existente urcăm de la un

480

prag la altul, ajungînd după 30 m la baza celui mai dificil obstacol al traseului. Este vorba de tavanul unei surplombe, pe buza căreia, ca franjurile, se leagănă în gol o colonie de garofiţe albe. Printr-o complicată manevră de corzi şi scăriţe, depăşim direct acest spectaculos obstacol, regrupîndu-ne deasupra lui, la circa 5 m. Chiar la începutul escaladei în a treia l.c. depăşim două surplombe înlănţuite. Apoi, traseul, dirijat în diagonala către stînga, ne obligă să executăm o traversare mai dificil ă. Regruparea după 40 m, pe o brînă îngustă şi aeriană. Penultima l.c. are tot 40 m. Pe această distanţă ne continuăm traversarea pînă în dreptul unor jnepeni. De la aceştia în continuare escaladăm liber faţa unui perete vertical, înalt de circa 15 m. Comparînd obstacolele de pe traseu, peretele a fost pasajul cel mai frumos, iar Surplomba cu Garofiţe cel mai dur. A cincea l.c. pierde din dificultate. Puţinele trepte de piatră si cîteva muchii abia conturate nu mai comportă efort, ele fiind de mică înăltime. Dupa strîngerea corzilor, înaintăm prin vegetaţie şi, cînd ajungem la culme, ne abatem la stînga, coborînd în Strunga Muchiei Padinei Închise.

Coborîrea în continuare este redată în amănunt la traseul indice 29.A.

29.C. Traseul Şindileriei Prima escaladă: 14-15 iulie 1972. Generalităţi. Traseul Şindileriei se

recomandă numai căţărătorilor bine antrenaţi,

481

capabili să depăşească prin căţărare liberă (fără pitoane) un pasaj surplombat, înalt de 8 m şi suspendat la mare înălţime. Grad de dificultate: 4.B. Materiale: 2 corzi de 40 m, 20 de carabiniere, 3- 4 pitoane, scăriţe. Traseul este pitonat şi are 4 lungimi de coardă. Durata pentru 3 echipieri: 2-3 ore. De la Zărneşti la baza traseului: 2½ ore. Pentru intrarea pe traseu, vezi artera indice 29.

Descrierea traseului. Obstacolele întîlnite pe desfăşurarea primei l.c. sînt destul de dure. Ele au caracteristic o serie de trepte înlănţuite şi dirijate pe faţa peretelui în diagonală către stînga. Pitoanele întîlnite pe traseu ne arată direcţia escaladei, dar ne şi ajută la depăşirea frecventelor pasaje surplombate. Regruparea pe o brînă întîlnită după 40 m. A doua l.c. prezintă punctul de maximă dificultate al traseului. Obstacolul îl întîlnim foarte aproape de punctul de plecare, ceea ce ne avantajează. Este vorba de un pasaj surplombat, înalt de circa 20 m, din care primii 8 m trebuie depăşiţi numai prin căţărare liberă. Fisura care îl spintecă este destul de adîncă. Folosind prizele din interiorul ei şi blocînd uneori braţul, făcînd mîna pumn, reuşim să depăsim pasajul şi să întîlnim deasupra lui primele pitoane de asigurare, a căror folosire este foarte necesară. În continuare, peretele ramîne tot surplombat, dar escaladarea lui o facem folosind pitoanele existente. Dupa derularea celor 40 m de coardă ne regrupăm pe o brînă. A treia l.c. se desfăşoară de-a lungul unor obstacole mai puţin dificile. Ele sînt

482

dirijate oblic către stînga şi sînt prevăzute cu pitoane de asigurare. Partea finală a acestei lungimi de coardă prezinta un perete mic (15-18 m), uşor surplombat, care se escaladează numai pe prize. A patra l.c. o desfăşurăm pe linia unei muchii înierbate şi punctate de copaci, unde obstacolele sînt lipsite de dificultăţi. Dupa strîngerea corzilor urcam pînă în punctul somital al muchiei, de unde, orientaţi către stînga, începem coborîrea, urmînd itinerarul redat în amănunt la traseul indice 29.A.

30. ARTERA DE BAZĂ: VALEA ŞPIRLEI

Ramificaţii pe arteră: 3C.A. Traseul Vulturului; 30.B. Traseul Şpirlea 1; Traseul Şpirlea 2.

Generalităţi. Zona inferioară a abruptului nord-vestic al Pietrei Craiului, cuprinsă între văile Vlăduşca şi Şpirlea, prezintă în cuprinsuri o "lume" de turnuri şi muchii, cunoscute numai acelora care s-au încumetat să înfrunte sălbăticia locurilor şi obstacolele de pe traseu. În afara frumuseţilor peisagistice din zonă, ca o încoronare a strădaniei lor, alpiniştii au identificat pe verticala pereţilor noi posibilităţi de escaladă în premieră, printre care s-au numărat şi cele din Turnul Şpirlei, redate mai jos. Turnul Şpirlei este ultima culminaţie şi cea mai pregnantă, situată pe linia unei muchii de pe stînga văii Şpirlei şi care în amonte se pierde în preajma Brîului de Mijloc.

483

Itinerar pînă la intrarea pe arteră. Alpiniştii care vor să întreprindă escalade pe traseele din Turnul Şpirlei au posibilitatea să-şi aleagă ca bază de plecare cabana Plaiul Foii sau refugiul Şpirlea. Din Zărneşti la cabana Plaiul Foii se poate ajunge urmînd traseul 1. Din Zărneşti la refugiul Şpirlea, situat la o oră de cabana Plaiul Foii, se ajunge urmînd traseele 1 si l.A.

Descrierea arterei. Valea Şpirlei este un afluent pe dreapta al Bîrsei Tămaşului. În zona inferioară, valea are un pîrîiaş ale carui izvoare se află în apropierea refugiului Şpirlea. Porţiunea superioară a văii, în amonte de izvorul amintit, este sălbatică. În zona de pădure, ea prezintă cîteva săritori ce se pot ocoli pe feţe. Cînd pădurea de molid începe să se rărească, lăsînd loc jnepenilor, obstacolele văii devin spălate, iar unele chiar inaccesibile. Căţărîndu-ne pe firul văii, adîncită mult între pereţi, sau ocolindu-i săritorile pe feţe, ajungem în dreptul Turnului Şpirlei, care domină regiunea cu silueta lui zveltă şi nudă. La prima vedere, un circ cu roca înnegrită şi umedă, ce încinge valea Şpirlei în preajma turnului, lipsa fisurilor şi înălţimea peretelui blocat de surplombe şi brăzdat de hornuri lungi ne impresionează. Totuşi, studiind atent peretele, constatăm că el are o mare valoare alpină. Obstacolele lui curate şi aeriene sînt de fapt ceea ce ne-am dorit: un perete înalt (circa 240 m diferenţă de nivel), cu prize bune, cu relief variat, foarte dificil şi fără vegetaţie. De la baza peretelui, închis în amonte de

484

spălătura Circului Negru, încep pe faţa Peretelui Turnului Şpirlei trei trasee alpine, escaladate în premieră de alpiniştii clubului Dinamo Braşov. Liderul acestor realizări, maestrul sportului Opriş Mircea, a avut amabilitatea să ne dea amănunte asupra obstacolelor ce le caracterizează. Iniţial, traseele au primit cîte un număr de ordine, iar ulterior li s-a dat şi cîte un nume. Astfel, traseul din stînga (cel mai din amonte) se numeste Traseul Vulturului (traseul Şpirlea 3).

Pentru Traseul Vulturului, vezi indice 30.A. Următorul traseu, Şpirlea 1, se afla ceva mai

jos, punctul de intrare fiind situat pe o brînă înierbată.

Pentru traseul Şpirlea 1 - Hornul Lung din Turnul Şpirlei, vezi indice 30.B.

De pe aceeaşi brînă, dar în dreapta Hornului Lung din Turnul Şpirlei, se conturează pe faţa peretelui o fisură deschisă şi usor înierbată, ce conduce pe un prag suspendat deasupra noastră. Linia fisurii şi pragul fac parte din primele obstacole ale traseului Şpirlea 2 (sau Faţa Strungii de la Turnul Şpirlei).

Pentru Faţa Strungii de la Turnul Şpirlei, vezi indice 30.C.

30.A. Traseul Vulturului (Traseul Şpirlea 3) Generalităţi. După părerea alpiniştilor care

l-au parcurs, Traseul Vulturului prezintă în unele portiuni obstacole care-i depăşesc gradul de dificultate acordat de F.R.T.A. la omologare.

485

Amănuntul trebuie reţinut de alpiniştii cu clasificare sportivă medie. Ei îl vor aborda numai atunci cînd condiţia lor fizică şi experienţa tehnică vor fi desăvîrşite. Grad de dificultate: 4.B. Materiale: 2 corzi de 40 m, 20 carabiniere, 4-5 pitoane, scăriţe. Traseul este pitonat şi are 6 lungimi de coardă. Durata pentru 3 echipieri: 2-3 ore. De la cabana Plaiul Foii la baza traseului: 2 ore. Pentru intrarea pe traseu, vezi artera indice 30.

Descrierea traseului. Punctul de intrare pe traseu se află în extrema stîngă a Turnului Şpirlei, acolo unde Circul Negru îşi ridică peretele spălat, închizînd talvegul văii Şpirlei. Obstacolele iniţiale le escaladăm pe feţele unui scoc adîncit mult în perete. În felul acesta, ocolim şi depăşim o zonă surplombată. Apoi, printr-o abatere către dreapta, părăsim scocul şi, traversînd în diagonală o faţă nu prea înclinată, evităm tavanele a două surplombe. La începutul treimii superioare a traseului, unde peretele prezintă din nou un tavan, schimbăm directia de înaintare către stînga. În felul acesta găsim suficiente posibilităţi pentru ca, asiguraţi în pitoanele existente, să ajungem deasupra scocului atacat la începutul traseului. De aici înainte, pe porţiunea finală, escalada o facem frontal, de-a lungul a două lungimi de coardă, considerate de noi (prin varietatea obstacolelor şi a problemelor tehnice întîlnite) ca cele mai frumoase. Ajunsi pe vîrf, strîngem frînghiile şi, urcînd printre pîlcurile de jnepeni, ajungem în circa 15 minute pe Brîul de Mijloc.

486

Coborîrea spre cabana Plaiul Foii este redată în amănunt la traseul indice 30.C.

30.B. Hornul Lung din Turnul Şpirlei (Traseul Şpirlea 1)

Generalităţi. Traseul, deosebit de dur, îşi etalează obstacolele în porţiunea centrală a peretelui Turnului Şpirlei, orientat spre valea cu acelaşi nume. Peretele puternic înclinat şi pasajele surplombate, alternate cu zone de căţărare liberă cu prize foarte fine, supun la un examen sever chiar şi pe alpiniştii rutinaţi. Hornul Lung din Turnul Şpirlei se situează în rîndul traseelor de mare dificultate din masiv, rămînînd numai în evidenţa alpiniştilor antrenaţi şi cu clasificare superioară. Grad de dificultate: 5.B. Materiale: 2 corzi de 40 m, 25 carabiniere, 4-5 pitoane, scăriţe. Traseul este pitonat şi are 7 lungimi de coardă. Durata pentru 3 echipieri: 3 ore. De la cabana Plaiul Foii la baza traseului: 2 ore. Pentru intrarea pe traseu, vezi artera indice 30.

Descrierea traseului. Intrarea pe traseu este situată la începutul unei prispe înierbate, prelungită în diagonală pe faţa peretelui spre Circul Negru. Escalada, care se face la coardă dubla, începe pe faţa brăzdată de cîteva fisuri dirijate oblic către stînga. Pitoanele de direcţie, folosite frecvent pentru asigurare, şi lucrul cu scăriţele ne conduc în diagonală către tavanul unei surplombe, evidenţiată printre obstacolele celei de a treia l.c. Deasupra surplombei, peretele se

487

bombează mult în afară. Pe linia acestui pasaj, căţărarea liberă alternează cu porţiuni de escaladă artificială - pitoanele, scăriţele şi tracţiunea mecanică fiind elementele ajutătoare în înaintare. Intervalul sfîrşeşte în buza de jos a unui horn lung. Ultima porţiune a traseului urmează jgheabul adînc al hornului amintit, prin interiorul căruia înaintăm ramonînd 80 m. Ajunsi pe vîrf, ne strîngem corzile şi, luptînd din greu cu jnepenii, ajungem după circa 15 minute pe Brîul de Mijloc.

Coborîrea este redată în amănunt la traseul indice 30.O.

30.C. Faţa Strungii de la Turnul Şpirlei (Traseul Şpirlea 2)

Generalităţi. Faţa Strungii de la Turnul Şpirlei (denumit şi traseul Şpirlea 2) are o linie mai sinuoasă. De aceea capul de coardă trebuie să studieze şi să memoreze linia traseului înainte de a începe escalada, ghidîndu-se după pitoanele existente în perete.

Grad de dificultate: 5.A. Materiale: 2 corzi de 40 m, 20 carabiniere, 4-5 pitoane, scăriţe. Traseul este pitonat şi are 5 lungimi de coardă. Durata pentru 3 echipieri: 2-3 ore. De la cabana Plaiul Foii la baza traseului: 2 ore. Pentru intrarea pe traseu, vezi artera indice 30.

Descrierea traseului. Escalada pe Faţa Strungii de la Turnul Şpirlei începe din zona joasă a Circului Negru, de pe un prag înierbat. Porţiunea inferioară a traseului este puternic frămîntată şi

488

fisurată. Căţărarea, dirijată către strunga aflată între Turnul Şpirlei şi un colţ secundar aflat în aval, se face mai mult liber. Ajunşi în strungă, cercetăm atent peretele din stînga, corespunzător Turnului Şpirlei, pe a cărui verticală, chiar la început, se conturează un diedru. Folosind pitoanele fixate în lungul lui, înaintăm pînă în porţiunea centrală a peretelui, unde posibilităţile de escaladă pe verticală se întrerup. Pentru a continua, executăm o traversare către stînga, pe a cărei desfăşurare folosim pitoanele existente. Ultima porţiune a traseului se desfăşoară prin interiorul unui horn larg, cu aspect de vîlcel. Prizele bune şi înclinaţia pantei, care se domoleşte treptat, nu ne mai pun probleme deosebite, dar ne cer aplicarea corectă a escaladei prin opoziţie. Ajunsi pe vîrf, începem o luptă cu jnepenii, care după 15 minute se termină în zona Brîului de Mijloc.

Urmînd Brîul de Mijloc către dreapta, întîlnim după circa 25 minute poteca marcată cu bandă roşie (traseul 1B, zona "La Lanţuri"). Conduşi de marcaj în coborîre, ajungem după 2 ore la cabana Plaiul Foii.

489

31. ARTERA DE BAZĂ: PRĂPĂSTIILE

Ramificaţii pe arteră: 31.A. Traseul 23 August din Prapăstii; 31.B. Traseul Mesteacănului; 3l.c. Traseul Mărinelor.

Generalităţi. Datorită drumului forestier, calea de acces din Zărneşti pînă la baza traseelor alpine din Prăpăstii sau Prăpastiile Zărneştilor se poate face şi cu maşina. Parcursul, lung de 8 km, este comun şi pentru cîteva trasee turistice marcate, descrise în lucrarea de faţă la capitolul “Turism" cît si pentru drumul de pădure spre satele din Depresiunea Branului.

Descrierea arterei. Din faţa staţiei C.F.R. Zărneşti urmăm străzile 6 Martie şi Rîului, ultima sfîrşind în dreptul cabanei Gura Rîului. În continuarea străzii se alugeşte drumul forestier. El însoţeste în amonte apa Rîului, pîrîu mărginit pe stînga de Piatra Mică, iar pe dreapta de creasta împădurită a Măgurei Mici. Pe rînd depăşim: Fîntînile Domnilor, izvoare captate pentru aprovizionarea cu apă a oraşului; Baia de Piatră, uriaşă carieră în exploatare; Fîntîna lui Botorog, izvor cu apă bună de băut, din dreptul căruia se ramifică poteca spre cabana Curmătura; Podul Măgura, de unde către stînga, spre Măgura, începe drumul comunal 57 şi ceva mai sus ramificaţia traseului 4.B. spre punctul “La Table", prin capătul de sus al satului Peştera. Dincolo de aceste puncte, drumul forestier, fără să-şi schimbe aspectul, străbate pe circa 1 300 m o zonă unde

490

valea este mai deschisă. Apoi intră în Prăpăstii, chei ce rivalizează în măreţie cu cele ale Bicazului. În lungul lor, albia Rîului este marginită pe dreapta de peretele muntelui Toancheş, iar pe stînga de cel al Pietrei Mici (zona denumită Zănoaga).7

Traseele alpine sînt stabilite pe ambii versanţi şi, după un bun obicei al alpiniştilor din Zărneşti, numele lor şi gradul de dificultate respectiv sînt scrise în punctul de intrare. Am ales dintre acestea numai trei, situate pe stînga, în Peretele nord-vestic al Toancheşului, care prin poziţia lor sînt mai la îndemîna alpiniştilor. Primul traseu, denumit 23 August, începe chiar din şosea. Punctul de intrare se află la circa 20 m de al doilea pod (socotit din dreptul Fîntînii lui Botorog). Fisura de început a traseului spintecă peretele de culoare neagră chiar din marginea din dreapta unei grote mari, unde vedem şi un marcaj albastru, dispus orizontal.

Pentru traseul 23 August din Prăpăstii, vezi indice 31.A.

Urmînd în continuare şoseaua din Prăpăstii, întîlnim la mică distanţă cel de al treilea pod. Din dreptul acestuia, pe stînga drumului nostru, întîlnim după circa 100 m o zonă cu grohotiş şi bolovani năpădiţi de vegetaţie, peste care vom urca din şosea pînă la baza Traseului Mesteacănului, stabilit tot în peretele mai sus menţionat. Pentru Traseul Mesteacanului, vezi indice 31.B.

491

La 40 m de punctul de intrare pe traseul precedent sau la 140 m de la al treilea pod, Peretele nord-vestic al Toancheşului formează un intrînd mare. În această zonă, cu roca ruinată şi afumată, se văd pitoanele fixate pe Traseul Mărinelor.

Pentru Traseul Mărinelor, vezi indice 3l.C.

31.A. Traseul 23 August din Prăpăstii Prima escaladă: 18 august 1961. Generalităţi. Traseul 23 August este situat

la circa 6 km de Zărneşti. El începe chiar din drumul forestier. Privit de jos, cu greu ne-am putea imagina că cineva a îndrăznit să atace un perete atît de vertical şi lipsit de fisuri. Totusi, realizatorii lui, avînd ca lider pe neobositul alpinist Flucus Traian, au găsit pe verticala peretelui nord-vestic al muntelui Toancheş posibilităti de înaintare pînă la creastă.

Grad de dificultate: 4.B. Materiale: 2 corzi de 40 m, 30 carabiniere, 2-3 pitoane, scăriţe. Traseul este pitonat şi are 3 lungimi de coardă; durata pentru 3 echipieri: 2-3 ore. De la staţia C.F.R. Zărneşti la baza traseului: 1½ oră. Pentru intrarea pe traseu, vezi artera indice 31.

Descrierea traseului. Din dreptul grotei menţionate în artera de bază, începem escalada primei l.c., căţărîndu-ne liber pînă la primul piton, fixat la circa 3 m deasupra şoselei. Urmează o fisură înclinată către dreapta. Ea ne conduce pe faţa peretelui cu roca înnegrită, care în portiunea centrală surplombează uşor. Deasupra

492

proeminenţei continuăm escalada către dreapta pe un brîu lung de circa 6 m. Apoi, fără să ne regrupăm, schimbăm direcţia spre stînga, depăşind succesiv cîteva praguri înverzite. Dincolo de praguri, pînă la platforma de regrupare aflată într-o nişă, ne conduce linia pitoanelor dirijate uşor către dreapta. În a doua l.c. continuăm escalada pe faţa din dreapta nişei. Lipsa prizelor ne obligă să folosim pentru sprijin scăriţele. Pasajul, destul de dur, sfîrşeste după circa 30 m, pe un pinten. Regruparea o executăm mai sus de pinten, pe o platformă primitoare. Ultima l.c. are numai 15 m. Obstacolul, uşor surplombat, comportă întrebuinţarea scăriţelor pînă în dreptul unui molid de pe creastă, unde escalada propriu-zisă ia sfîrşit. Pentru a coborî, înaintăm pe creastă pînă întîlnim posibilitatea de a o părăsi. De aici, orientîndu-ne către stînga, spre Zărneşti, întîlnim la scurtă distanţă poteca de coborîre (spre drumul din Prăpăstii), desfăşurată de-a lungul unui vîlcel lipsit de accidente.

31.B. Traseul Mesteacănului Prima escaladã: 25 iulie 1961. Generalitãti. Traseul Mesteacãnului este

situat pe versantul drept al Prãpastiilor (stînga cum urcam), în Peretele nord-vestic al muntelui Toanches. Punctul de intrare pe traseu, semnalat în artera de bazã, este la circa 6 km de statia C.F.R. Zãrnesti. Grad de dificultate: 5.A. Materiale: 2 corzi de 40 m, 20 carabiniere, 4-5 pitoane, scãrite.

493

TraseuI este pitonat si are 3 lungimi de coardã. Durata pentru 3 echipieri: 2 ore. De la Zãrnesti la baza traseului: 1½ orã. Pentru intrarea pe traseu, vezi artera indice 31.

Descrierea traseului. Urcînd din drumul forestier prin grohotisul nãpãdit de vegetatie si punctat de cîtiva arbusti, ajungem dupã circa 15 m la baza Peretelui nord-vestic al muntelui Toanches, înãltat foarte aproape de un scoc conturat catre dreapta. Prima l.c. urmeazã linia unei fisuri înclinatã oblic cãtre dreapta, în lungul unor feţe de strat, rãsturnate vertical. Pasajul, usor accesibil, îl escaladãm cu ajutorul a trei pitoane aflate pe traseu; platforma de regrupare o întîlnim dupã cca 40 m, pe un prag usor înierbat. A doua l.c. începe cu un pasaj surplombat pe care trebuie sã-1 traversãm cãtre stînga spre o prispã îngustã. Ajunsi pe aceasta, continuãm traversarea încã 3 m si apoi, pe linia de cea mai mare pantã, ne cãtãrãm pînã se întind complet frînghiile. Regruparea, marcatã cu douã pitoane, este comodã. Ultima l.c. o desfãsurãm pe verticala unei fisuri în diedru, realizata între doua feţe de strat; pasajul sfîrseste sub un bloc; deasupra acestuia, traseul îsi pierde din dificultate, urmînd o creastã pînã în zona împã-duritã. Coborîrea în sosea din Prãpãstii o efectuãm liber, pe un vîlcel situat cãtre dreapta.

494

31.C. Traseul Mãrinelor Prima escaladã: 10 august 1960.

Generalitãti. Traseul estc situat în Peretele nord-vestic al muntelui Toanches, care mãrgineste pe dreapta Prãpastiile. El se numãrã printre traseele cele mai circulate din zona, alpinistii zãrnesteni folosindu-1 pentru antrenamentele lor sãptãmînale. Numele traseului vine de la zona de fînate, unde escalada ia sfîrsit si cãreia sãtenii din Mãgura îi spun ,,Prin Mãrine".

Grad de dificultate: 5.A. Materiale: 2 corzi de 40 m, 20 carabiniere, 2-3 pitoane, scãrite. Traseul este pitonat si are 4 lungimi de coarda. Durata pentru 3 echipieri: 2 ore. De la statia C.F.R. Zãrnesti la baza traseului: 1l/2 orã. Pentru intrarea pe traseu, vezi artera indice 31.

Descrierea traseului. Din intrîndul pe care-1 face Peretele nord-vestic al muntelui Toanches la circa 140 m distantã de al treilea pod (socotit din dreptul Fîntînii lui Botorog), începem escalada primei l.c. pe peretele cu roca usor coloratã în caramiziu si afumatã. Pasajul initial este dirijat oblic spre dreapta. Curînd, obstacolul îsi schimbã aspectul. Peretele cu roca foarte sãnãtoasã surplombeaza, obligîndu-ne ca pîna pe platforma de regrupare, destul de incomodã, sã folosim frecvent scãritele. Reluînd escalada în a doua l.c., înaintãm oblic cãtre dreapta, cãtãrîndu-ne pe faţa unor lespezi, esalonate pînã în dreptul unei grote.

495

Deasupra grotei trecem direct peste o surplombã si apoi, cãtre dreapta, urmãm un brîu, la capãtul caruia ne regrupãm. Penultima l.c. este foarte scurta. Fisura, prevãzutã cu pitoane, sfîrseste într-o nisã situatã la circa 10 m mai sus. Aici ne regrupãm în vederea obstacolului final, peste care am putea trece si fãrã regrupare, dar frînghiile au frecare foarte mare. Pasajul final al traseului, pe care-1 escaladam în cadrul celei de a patra l.c., este format din tavanul nisei mentionate mai sus. Cu ajutorul scãritelor, reusim sã depãsim proeminenta, iesind deasupra cavitãtii; urmeazã o fisurã îngustã în lungul cãreia sînt fixate ultimele pitoane ce conduc la creastã. Ajunsi pe linia împaduritã a crestei, o urmãm pînã gãsim posibilitatea de a ne orienta cãtre stînga. Mergînd în aceastã directie, ajungem dupã scurtã distantã în dreptul unui vîlcel, în lungul cãruia coborîm pînn în drumul forestier din Prãpãstii.

32. ARTERA DE BAZÃ: PIATRA MICÃ

Ramificatii pe artera: 32.A. Fisura de Cristal

Generalitãti. Singurul traseu descris în artera de bazã Piatra Micã este situat în Peretele Gãlbenoasa din abruptul sudic al Pietrei Mici. Peretele se identificã usor dupã culoarea galben-cãrãmizie. El se înaltã deasupra unei zone de plantatie aflatã în dreptul Poienii de Mijloc, unde se vãd constructiile cîtorva case pentru lucrãtorii

496

forestieri. Descrierea arterei. De la cabana Curmãtura

urmãm poteca turisticã marcatã cu bandã galbenã, care ne conduce spre poiana Zãnoaga si Zãrnesti (traseul 2.C). Initial traversãm pîrîul de lîngã cabanã. Din acest loc, poteca, conturatã mai mult de-a coasta, traverseazã succesiv zone împãdurite sau portiuni cu molidis. Curînd intersectãm un fir de vale fãrã apã, iar dupã un interval mai lung ajungem la un alt pîrîu. Din dreptul acestuia, privind în amonte peste pãdure, peisalul este dominat de Peretele Gãlbenoasa, brãzdat de un scoc vertical, acoperit cu vegetatie scundã; în stînga acestuia, o fisurã înclinatã cãtre dreapta spintecã peretele, formînd linia traseului Fisura de Cristal.

Parãsind poteca, urcãm prin padure si apoi prin grohotis pîna la baza peretelui, unde, fãrã multã greutate, deosebim pitoanele fixate în perete.

32.A. Fisura de Cristal Prima escaladã: 7 octombrie 1956. Generalitãti. Dintre numeroasele trasee

alpine situate în apropierea cabanei Curmãtura am retinut numai Fisura de Cristal, singurul care prin linia si acuratetea lui a atras atentia alpinistilor.

Grad de dificultate: 5.A. Materiale: 2 corzi de 40 m, 20 carabiniere, 3-4 pitoane, scãrite. Traseul este pitonat si are 3 lungimi de coardã. Durata pentru 3 echipieri: 2-3 ore. De la cabana

497

Curmãtura la baza traseului: 30 minute. De la Zarnesti la cabana Curmãtura: 3 ore. Pentru intrarea pe traseu, vezi artera indice 32.

Descrierea traseului. Prima l.c. începe de pe un prag ridicat deasupra grohotisului. Pasajul de început este surplombat si comportã întrebuintarea scãritelor. Fisura este înclinatã usor cãtre dreapta; ea se lãrgeste dupa circa 20 m, obligîndu-ne, pentru a evita o proeminentã, sã traversãm cãtre dreapta; ceva mai sus revenim pe linia traseului, continuînd încã 3-4 m; regruparea, destul de incomodã, o executãm pe un prag abia conturat. Reluînd escalada în a doua l.c., depãsim un pasaj surplombat, întrebuintînd pitoanele existente, fixate pe linia unei fisuri deschise, dincolo de care traseul ia aspectul initial pînã în dreptul unui prag îngust si usor înierbat. Fãrã sã ne regrupãm, înaintãm oblic cãtre dreapta pe acesta, întîlnind la capãtul lui un horn închis, a cãrei linie verticalã ne conduce în zona unde ne regrupãm. Pe ultima l.c., primul obstacol îl formeazã o fisurã deschisã ce se îngusteazã în portiunea superioarã, unde întîlnim si o zonã friabilã care comportã multa atentie la cãtãrat. Deasupra pasajului depãsim o faţã spãlatã, folosind pentru înaintare cele 5 pitoane existente. Portiunea finalã, pe care noi o considerãm cea mai delicatã de pe întregul traseu, ne supune unui examen de cãţãrare si echilibru. Escalada ia sfîrsit în dreptul unui copac uscat, în zona înierbatã ce caracterizeazã portiunea superioarã a Peretelui Gãlbenoasa.

498

Pentru înapoierea din traseu urcãm în continuare pe feţele muntelui circa 100 m, apoi ne orientam catre stînga, traversînd pînã întîlnim conturatã în perete albia celui de al doilea vîlcel, pe scocul cãruia coborîm în poteca marcatã.

33. CREASTA PIETREI CRAIULUI IARNA

Prin accidentele naturale însirate de-a lungul

crestei Pietrei CraiuIui si prin cantitatea de zãpadã care o acoperã, efectuarea pe timp de iarnã a traseului de creasta constituie un examen de efort si vointã. Alpinistii ce strãbat acest traseu trebuie sã aibã cunostinte tehnice asupra mersului pe zãpada, a bivuacului la cort si a mînuirii materia-lelor tehnice, corespunzãtoare gradului de pregãtire si clasificãrii lor sportive. Traseul se parcurge în douã-trei zile atunci cînd zãpada pe creastã este mare si drumul nu a fost spart de alte echipe. Sînt cunoscute cazuri cînd, desi în miez de iarnã, traseul de creastã era partial dezgolit de zãpadã, el fiind efectuat în 12 ore (cabana Curmãtura - stîna din Funduri). Evident cã în aceastã situatie gradul de dificultate al traseului (3.B) nu mai corespunde. O clasificare exactã nu poate fi data, greutatea parcursului depinzînd mult de starea vremii (unele echipe bine pregãtite si compuse din alpinisti de mare valoare au fost obligate, dupã trei zile de încercãri, sa abandoneze traseul din dreptul refugiului de la Vîrful Ascutit).

Materiale obligatorii: un cort izoterm cu

499

capacitatea corespunzãtoare numãrului de participanti la ascensiune, un piolet pentru întreaga echipã, bete de schi si coltari pentru fiecare component (betele de schi vor fi folosite si pentru ancorarea cortului), ochelari cu sticle fumurii, un primus cu pompã de presiune, benzinã de rezervã, trusã de scule, trusã sanitarã, harta masivului, busolã, 1-2 lanterne, sac de dormit pentru fiecare component, o saltea pneumaticã pentru întreaga echipã. Îmbracãmintea vn fi usoarã, comodã, de culoare închisã si pe cît posibil din lînã si bumbac; schiurile nu sînt necesare. Alimentele vor fi calculate pentru trei zile de mers si se vor alege dupã preferinta fiecãruia; recomandãm hrana rece si ceaiul. Apa se obtine prin topirea zãpezii. Slãnina, costita afumatã sau untul se consumã mai putin, fiind respinse de organism; consumul de dulciuri este mai mare pe timpul ascensiunii; alcoolul este interzis cu desãvîrsire.

Obisnuit, creasta se parcurge de la nord la sud. Plecarea de la cabana Curmãtura se face pe întuneric, în asa fel încît zorii sã ne gãseascã pe creastã. Nu putem da o descriere amanuntitã a traseului, dar vom retine cã iarna se urmeaza în general linia crestei.

Pe Creasta Nordicã, pînã în zona refugiului de la Vîrful Ascutit, sînt cîteva portiuni ce se ocolesc pe versantul estic (între vîrful Turnul si vîrful Padina Popii) si mai rar pe cel nord-vestic. Cel mai greu pasaj al Crestei Nordice îl constituie zona dintre vîrful Timbalul Mare si vîrful Zbirii.

500

Drumul pe creastã, pe distanta mentionatã, prezintã multe accidente, obligîndu-ne uneori sã o pãrasim, ocolindu-i obstacolele. Mentionãm trecerea de pe Vîrful dintre Timbale pe Vîrful Timbalul Mic, coborîrea de pe acesta spre vîrful Vlãdusca, unde întrebuintam pentru asigurare cordelina sau frînghia. Din dreptul Piscului Baciului (2 239 m) se desprinde cãtre stînga (est) traseul de coborîre la refugiul Grind.

Traseul crestei, fie cã venim de la sud sau de la nord, are pînã în acest punct gradul 3.A de dificultate, ceea ce pentru alpinistii ce vor sa-si îndeplineascã norma de iarnã pentru categoria a doua sportivã este suficient. Cum acestia coboarã obisnuit la refugiul Grind, le recomandãm sã urmeze itinerarul pe Coltii Gãinii, picior desprins cãtre est din Piscul Baciului, pînã gãsesc posibilitatea de a coborî cãtre dreapta, sub peretele crestei mentionate. In continuare, tot pe la marginea de sus a peretelui, vor coborî pîna pe Plaiul Grindului, care, urmat cãtre dreapta, trece pe lîngã refugiul Grind.

Creasta Sudicã, mult mai îngustã, comportã o atentie deosebitã, pasajele ei fiind dificile. Cornisele orientate cãtre est mascheazã linia de cumpanã si obligã capul de coardã sã facã sondaje cu pioletul pentru a o gãsi. Participantii înainteazã pe urmele liderului, sprijinindu-se lateral cu betele de schi. Portiunea de creastã accidentatã o întîlnim pe Muchia Grindului, între vîrful Grind si Coama Lungã. Dincolo de aceste repere putem parcurge

501

traseul în lungul potecii turistice aflate pe versantul estic. Portiunea finalã ne obligã sã revenim pe linia de cumpãnã, urmînd-o pînã la Saua Funduri, marcatã cu un stîlp metalic.

Coborîrea o efectuãm cãtre stînga, pe Plaiul Oii, zonã de pãsune ce acoperã muntele Funduri. Pentru a evita o eventualã desprindere a zãpezii prin coborîrea pasajului de-a coasta, înaintãm circa 200 m diferentã de nivel pe la liziera pãdurii si apoi ne orientãm la stînga spre stîlpii de marcaj dispusi la intrarea în pãdure. Pentru cã în continuare semnele drumului - triunghi albastru si punct rosu - sînt greu de identificat, vom retine cã poteca se orienteaza în coborîre cãtre dreapta, pînã la o împrejmuire, si apoi la stînga, spre stîna din Funduri.

Traseele de legãtura din Saua Funduri, pc versantul estic al Pietrei Craiului, sînt redate la traseul 9.

ALTE TRASEE ALPINE STABILITE IN PlATRA CRAIULUI

Numarul mare al traseelor alpine existente

în Piatra Craîului ne-a determinat sã facem o selectie, descriind în amãnunt pe acelea care sînt mai des vizitate sau a cãror parcurgere constituie o performantã sportivã. Nu putem neglila restul de 109 trasee nedescrise, stiind cã amatorii de cãţãrare pe stînci sînt interesati sã le cunoasca. Din traseele nedescrise sînt multe care nu satisfac

502

exigenta alpinistilor nostri; altele au pitoane insuficiente, motiv care obliga echipele sã posede mult material suplimentar, iar timpul de escaladã sã se prelungeascã prin fixarea si recuperarea pitoanelor ajutãtoare, ceea ce pentru o escaladã de sfîrsit de sãptãmînã este prea mult; în sfîrsit, din ultima categorie fac parte traseele situate foarte departe de adãposturi sau care comportã un mars de apropiere complicat.

Prezentam în continuare un tabel sinoptic al traseelor nedescrise:

Nr.

crt

Denu-mirea traseu-

lui

Artera de baza sau

zona unde este

situat traseul G

rad

de

dific

ulta

te

Câte l.c are

Dur

ata

de

esca

lad

are

Pilo

nat

Ob-ser-vatii

1 Mãnusa Crãpã-turii

Valea Crapaturii

3B 2 1 ora da

2 Turnul Mare

Padina Închisã

5 A 5 3 ore da

3 Muchia Pinului

Padina Inchisã

5 A 5 3 ore da

4 Traseul Medar-dus

Padina Inchisã

3 B 6 3 ore da din Brîul Cap-relor

5 Traseul Lespezi-le

Padina Inchisa

3 A 7 3ore da din Brîul Cap-relor, retra-gerea

503

Nr.

crt

Denu-mirea traseu-

lui

Artera de baza sau

zona unde este

situat traseul G

rad

de

dific

ulta

te

Câte l.c are

Dur

ata

de

esca

lad

are

Pilo

nat

Ob-ser-vatii

cu 1 rapel

6 Creasta cu Smirdar

Padina Inchisa

2 A 8 3ore da Îna-poie-rea com-porta 2 rape-luri

7 Traseul Arcadei

Padina Popii

5 A 5 3 ore da In Tur-nul Mare al Dia-nei

8 Muchia Insorita

Padina Popii

4 B 4 2 ore da

9 Hornul Agãtat

Padina Popii

4 A 4 2 ore da

10

Creasta Micutu-lui

Padina Popii

3 B 4 2 ore da Ina-poie-rea com-porta 2 rape-luri

11

Muchia Lungã

Brîul Ciorînga Mare

4 B 6 3 ore da

1 Lespe- Brîul 4 A 4 2 ore da

504

Nr.

crt

Denu-mirea traseu-

lui

Artera de baza sau

zona unde este

situat traseul G

rad

de

dific

ulta

te

Câte l.c are

Dur

ata

de

esca

lad

are

Pilo

nat

Ob-ser-vatii

2 dea din Circul de Piatrã

Ciorînga Mare

13

Vîlcelul Spalat

Brîul Ciorînga Mare

3 B 4 2 ore Pu-tin

14

Vîlcelul din Brîul Ciorînga Mare

Brîul Ciorînga Mare

2B 5 2ore Pu-tin

15

Traversarea Peretelui din Canionul Ciorînga Mare

Brîul Ciorînga Mare

2 A

2 ore

Pu-tin

16

Fisura Mariei

Brîul Ciorînga Mare (din Brîul Frumos)

4 A 4 2 ore da Tra-seul înce-pe din Vâl-celul Spa-lat

17

Traseul Prima Creasta

Brîul Ciorînga Mare (din Brîul Frumos)

3 B 3 2 ore Pu-tin

are 5 pi-toane

505

Nr.

crt

Denu-mirea traseu-

lui

Artera de baza sau

zona unde este

situat traseul G

rad

de

dific

ulta

te

Câte l.c are

Dur

ata

de

esca

lad

are

Pilo

nat

Ob-ser-vatii

18

Traseul Spalatura

Brîul Ciorînga Mare (din Brîul Frumos)

3B 3 2 ore putin

are 5 pitoanc

19

Muchia Orbului

Brîul Ciorînga Mare (din Brîul Frumos)

3 A 3 2 ore putin

20

Valea Ciorînga

Padina lui Rîie

1B - 3 ore nu

21

Peretele vestic din Cãlinet

Padina lui Cãlinet

4B 4 3 ore da

22

Traseul Scara de Fier

Padina lui Cãlinet (din Hornul Adînc)

4B 4 3 ore da

23

Muchia Întreruptã

Padina lui Cãlinet

3 A 3 2 ore da

24

Traseul Hornul Capritei

Padina lui Cãlinet (Hornul Padina lui Calinet)

4 A 5 2 ore da

25

Muchia Scãrii

Padina lui Cãlinet

4A 4 2 ore putin

Peretele Muchiei

506

Nr.

crt

Denu-mirea traseu-

lui

Artera de baza sau

zona unde este

situat traseul G

rad

de

dific

ulta

te

Câte l.c are

Dur

ata

de

esca

lad

are

Pilo

nat

Ob-ser-vatii

din-tre Tim-bale

26

Muchia Grotei

Padina lui Cãlinet

4 A 5 2 ore putin

Pere-tele Mu-chiei din-tre Tim-bale

27

Creasta Friatã

Padina lui Cãlinet

3 A 3 2 ore da

28

Muchia Scurtã

Padina lui Cãlinet

3 A 3 2 ore Pu-tin

29

Zãvorul Cãline-tului

Padina lui Cãlinet (Vîlcelul Secundar)

3 A 3 1 orã Pu-tin

30

Hornul Inghetat

Padina lui Cãlinet (Vîlcelul Secundar)

2B 3 1 orã nu

31

Traseul vestic din Tan-cul fara Nume

Padina lui Cãlinet (Calinetul Mic)

4 A 3 2 ore Pu-tin

32

Creasta de Sus

Padina lui Cãlinet (Calinetul Mic)

4 A 6 3 ore Pu-tin

Tim-balul Ma-re,

507

Nr.

crt

Denu-mirea traseu-

lui

Artera de baza sau

zona unde este

situat traseul G

rad

de

dific

ulta

te

Câte l.c are

Dur

ata

de

esca

lad

are

Pilo

nat

Ob-ser-vatii

fost Se-cun-darul

33

Cãline-tul Mic

Padina lui Cãlinet

1B - 1 orã nu Cãli-neţ

34

Fatza Micã din Tzancul Caprei

Padina lui Cãlinet (Vîcelul Caprelor)

4B 6 3 ore da

35

Fatza Mare din Tzancul Caprei

Padina lui Cãlinet (Vîcelul Caprelor)

4B 6 3 ore nu

36

Muchia cu Ver-deata

Padina lui Cãlinet (Vîcelul Caprelor)

3 B 5 2 orc Pu-tin

are 6 pi-toane

37

Vîlcelul din Tzancul Caprei

Padina lui Cãlinet (Vîcelul Caprelor)

3 A 4 2 ore Pu-tin

are 2 pi-toane

38

Lespe-dea Verde

Padina lui Cãlinet (Peretele Rachitei)

2 A - 1 orã da

39

Coltii Brîului

Brîul de Mijloc

3B 4 2 ore da

40

Hornul Mic din

V. Podurilor

4 A 3 2 ore da

508

Nr.

crt

Denu-mirea traseu-

lui

Artera de baza sau

zona unde este

situat traseul G

rad

de

dific

ulta

te

Câte l.c are

Dur

ata

de

esca

lad

are

Pilo

nat

Ob-ser-vatii

Coltii Gemeni

41

Muchia Bonda-rului

V. Podurilor

4 A 4 3 ore da

42

Creasta Frumoa-sã

V. Podurilor

3 B 5 3 orc da Cir-cul de Sus

43

Muchia cu Horn

V. Podurilor

3 A 2 1 ora Pu-tin

Cir-cul de Sus; are 2 pi-toane

44

Muchia Tesitã

V. Podurilor

3 A 3 1 orã nu

45

Coltii Gemeni

V. Podurilor

2 A 3 1 orã nu Tra-seul Titi Io-nes-cu

46

Turnul Inclinat

V. Podurilor (Vîlcelul Coltilor Gemeni)

3 B 5 2 ore da

47

Valea Ciorîn-gutei

Brîul de Mijloc

1 B - 2 ore nu Firul prin-cipal

509

Nr.

crt

Denu-mirea traseu-

lui

Artera de baza sau

zona unde este

situat traseul G

rad

de

dific

ulta

te

Câte l.c are

Dur

ata

de

esca

lad

are

Pilo

nat

Ob-ser-vatii

48

Valea Ciorîn-gutei

Brîul de Mijloc

1 B - 2 ore nu Firul se-cun-dar

49

Traseul Lespezi-lor de sub Ulcior

V. Vlãdusca

4 A 8 3 ore da Por-tiunea su-peri-oarã

50

Valea Vladus-ca

Brîul de Mijloc

1 B - 2 ore Nu Firul prin-cipal

51

Valea Vladusâca

Brîul de Mijloc

1 B - 2 ore Nu Firul se-cun-dar

52

Calda-rea Ocolitã

Vîlcelul Superior al Spirlei

2 A - 2 ore Nu

53

Coltul Darîmat

Vîlcelul Superior al Spirlei

4 B 8 4 ore da Co-bori-rea com-portã un rapel

54

Creasta Coltii Rai

Vîlcelul Superior al Spirlei

3 A 4 2 ore Pu-tin

55

Hornul Negru

Marele Grohotis

4 B 3 2 ore da Obîr-sia Bîr-sei

510

Nr.

crt

Denu-mirea traseu-

lui

Artera de baza sau

zona unde este

situat traseul G

rad

de

dific

ulta

te

Câte l.c are

Dur

ata

de

esca

lad

are

Pilo

nat

Ob-ser-vatii

Ta-ma-sului

56

Hornul Intrerupt

Marele Grohotis

4 B 3 2 ore da Obîr-sia Bîr-sei Ta-ma-sului

57

Vilcelul Inchis

Marele Grohotis

4 B 6 3 ore da Obîr-sia Bîr-sei Ta-ma-sului

58

Fisura Intrerup-ta

Marele Grohotis (Umerii Pietrei Craiului)

4 A 3 2 ore da U-ma-rul de jos, ver-san-tul Bîr-sei Ta-ma-sului

59

Creasta sud-ves-tica a u-

Marele Grohotis (Umerii

4 A 4 2 ore da

511

Nr.

crt

Denu-mirea traseu-

lui

Artera de baza sau

zona unde este

situat traseul G

rad

de

dific

ulta

te

Câte l.c are

Dur

ata

de

esca

lad

are

Pilo

nat

Ob-ser-vatii

marului de jos

Pietrei Craiului)

60

Creasta Lespezi-lor

Marele Grohotis (Umerii Pietrei Craiului)

4 A 4 3 ore da U-ma-rul de jos, co-bori-rea com-porta un rapel

61

Creasta nord-vestica a umaru-lui de jos

Marele Grohotis

4 A 4 2 orc da Ver-san-tul Bîr-sei Ta-ma-sului

62

Hornul Central din Umãrul de Jos

Marele Grohotis

3 B 4 2 ore da

63

Hornul cu fereastra

Marele Grohotis

4 A 3 2 ore da Co-bori-rea com-porta un

512

Nr.

crt

Denu-mirea traseu-

lui

Artera de baza sau

zona unde este

situat traseul G

rad

de

dific

ulta

te

Câte l.c are

Dur

ata

de

esca

lad

are

Pilo

nat

Ob-ser-vatii

rapel 64

Creasta Tãmãse-lului

Marele Grohotis (Valea Tãmãselu-lui)

4 A 3 2 ore da Co-bori-rea com-porta un rapel

65

Creasta cu praguri

Marele Grohotis (Valea Tãmãselu-lui)

3 B 4 2 ore da Tra-seu situat pe dreapta vaii pîna in Brîul de Mij-loc

66

Valea Tãmãse-lului

Marele Grohotis

3 A 4 2 orc da

67

Fisura Serpuita

Marele Grohotis (Valea Tãmãselu-lui)

3 A 3 3 ore da

68

Muchia Caprelor

Marele Grohotis (Valea Tãmãse-

2 A - 3 ore nu

513

Nr.

crt

Denu-mirea traseu-

lui

Artera de baza sau

zona unde este

situat traseul G

rad

de

dific

ulta

te

Câte l.c are

Dur

ata

de

esca

lad

are

Pilo

nat

Ob-ser-vatii

lului) 69

Hornuri-le din Pintenul Padinei Lancii

Marele Grohotis

4A 4 3 ore da firul prin-cipal al Pa-dinei Lãn-cii

70

Creasta Umãru-lui din Padina Lãncii

Marele Grohotis

3 A 4 2 ore da firul prin-cipal al Pa-dinei Lãn-cii

71

Peretele Mare din Padina Lãncii

Marele Grohotis

3B 6 3 orc nu firul se-cun-dar al Pa-dinei Lãn-cii

Hornul Ascuns

Marele Grohotis

4 B 6 3 ore da Pere-tele Cen-tral

Hornul Adînc

Marele Grohotis

3 B 3 2 ore da Pere-tele Cen-

514

Nr.

crt

Denu-mirea traseu-

lui

Artera de baza sau

zona unde este

situat traseul G

rad

de

dific

ulta

te

Câte l.c are

Dur

ata

de

esca

lad

are

Pilo

nat

Ob-ser-vatii

tral Traseul

Central Marele Grohotis

3 A 11 4 ore nu Pere-tele Cen-tral

Peretele Piscul cu Brazi

Marele Grohotis

3 B 7 4 ore Pu-tin

Tre-ce din Brâul Rosu

Hornul din Cerda-cul Stanciu-lui

Marele Grohotis

2B 3 2 ore Pu-tin

Fisura Centralã din Peretele lui Ivan

Marele Grohotis

2 B 7 4 ore Pu-tin

In por-tiu-nea supe-rioa-rã a Vãii lui lvan

Fisura Suspen-datã

Piatra Micã

4 A 2 1 orã da zona Fîn-tînii lui Bo-torog

Sur- Piatra 4 A 2 1 orã da zona

515

Nr.

crt

Denu-mirea traseu-

lui

Artera de baza sau

zona unde este

situat traseul G

rad

de

dific

ulta

te

Câte l.c are

Dur

ata

de

esca

lad

are

Pilo

nat

Ob-ser-vatii

plomba Carierei

Micã Fîn-tînii lui Bo-torog

Fisura Ciorii

Piatra Micã

2 B 2 1 orã da zona Fîn-tînii lui Bo-torog

Traseul Torpedo

Prapãstii 5 B 4 3 ore da Îna-poie-rea com-porta un rapel

Acul Prapas-tiilor

Prapãstii 5 A 4 3 ore da Îna-poie-rea com-porta un rapel

Traseul Mãrine-lor

Prapãstii 5 A 4 3 ore da

Traseul Alveolei

Prapãstii 4 B 3 2 orc da

Fisura Întrerup-ta

Prapãstii 4 B 3 2 ore da

516

Nr.

crt

Denu-mirea traseu-

lui

Artera de baza sau

zona unde este

situat traseul G

rad

de

dific

ulta

te

Câte l.c are

Dur

ata

de

esca

lad

are

Pilo

nat

Ob-ser-vatii

Creasta Trepte-lor

Prapãstii 4 B 3 2 ore da

Traseul diedrul suspen-dat

Prapãstii 4 B 2 2 ore da

Traseul diedrul verde

Prapãstii 4 A 2 2 ore da Este o vari-anta a ‘Tra-seul die-drul sus-pen-dat’

Traseul 23 August

Prapãstii 4 B 3 3 ore da

Creasta Umbrita

Prapãstii 4 A 4 2 ore da

Creasta Scoru-sului

Prapãstii 3 B 2 2 ore da

Traseul Capra Moartã

Prapãstii 3 B 2 2 ore da

Traseul Coama Verde

Prapãstii 3 B 3 2 ore da

517

Nr.

crt

Denu-mirea traseu-

lui

Artera de baza sau

zona unde este

situat traseul G

rad

de

dific

ulta

te

Câte l.c are

Dur

ata

de

esca

lad

are

Pilo

nat

Ob-ser-vatii

Traseul Incepa-torilor

Prapãstii 3 A 3 2 ore da

Creasta insorita

Prapãstii 3 A 2 2 ore da

Fisura de Cristal

Curmãtu-ra

5 A 3 3 ore da

Fisura Intre-ruptã

Curmãtu-ra

4 B 3 3 ore da

Traseul Spalatu-ra

Curmãtu-ra

4 B 3 2 ore da Îna-poie-rea com-porta două rape-luri

Traseul din Coltul Santine-lei Refu-giului

Curmãtu-ra

4A - 1 ora da Îna-poie-rea com-porta două rape-luri

Traseul Tapului

Curmãtu-ra

3 B 4 2 ore da

Lespe-zile Soimilor

Curmãtu-ra

3 B - 1 orã da

518

Nr.

crt

Denu-mirea traseu-

lui

Artera de baza sau

zona unde este

situat traseul G

rad

de

dific

ulta

te

Câte l.c are

Dur

ata

de

esca

lad

are

Pilo

nat

Ob-ser-vatii

Traseul Eroilor

Curmãtu-ra

3 B 2 1 ora da

Turnul Miozo-tis

Curmãtu-ra

3B 3 1 ora da

Fisura Petriu

Curmãtu-ra

3 A 3 2 ore da

Lespe-dea Al-bã din Curmã-tura

Curmãtu-ra

3 A 2 1 ora da

Creasta Frumoa-să

Curmãtu-ra

2 B 2 30 min

da

Traseul din Lespe-dea Mare

Curmãtu-ra

2 A 3 1 ora da

POSTFAŢÃ

La 11 noiembrie 1982, firul vietii lui

Emilian Cristea, neobositul animator al drumetiei si alpinismului românesc, s-a curmat brusc. Intr-un sfîrsit de toamnã prelung însorit, dar cu o desfãsurare a zilei-luminã tot mai restrinsã, în amurg, pe cînd se întorcea, cu îndrãgita sa bicicletã, dintr-o turã de revizuire a potecilor si

519

marcajelor de pe clina sudicã a Fãgãrasului, el a cãzut tragic, în ceea ce în limbajul obisnuit se numeste accident rutier. Aceeasi chemare freneticã a crestelor carpatice, aceeasi scrupulozitate si grijã plinã de rigoare îl aflau aici pentru definitivarea unui nou ghid al masivului Fãgãras.

Îl stiam lîngã noi, însufletind cu vibrantã ardoare si nestinsã pasiune orice actiune ce-si propunea sã dezvãluie frumusetile muntilor patriei noastre, tainele fascinante ale crestelor alpine, ale “înaltelor prelungiri spre soare ale pãmîntului”. Ne pãrea dãruit tuturor, cu o abnegatie totalã, dezinteresat, mereu entuziast. A fost înzestrat cu marea calitate cã, fãrã ostentatie, cu tact si discretie, sã catalizeze energii, sã polarizeze în actiunile sale oameni de toate vîrstele, dar mai ales tinerii, oferindu-le generos cunostintele sale despre munte. Generatii întregi de alpinisti au îndrãgit accst nobil sport din contactul personal cu el. Sute, mii de turisti l-au însotit pc poteci tainice de munte, numai de el stiute. Nenumãrati oameni l-au urmat citindu-i cãrtile. Aproape cã nu putem concepe - citîndu-l pe Marcian Bleahu - ce ar fi realizat fârã oameni ca el, în aceste decenii ale celei de a doua lumãtãti a secolului nostru, de impetuoasã dezvoltare, alpinismul si turismul dc munte din România.

El a fost, de fapt, creatorul unei scoli, al unei pasiuni statornice pentru naturã, pentru munte, sãditã în mii dc suflete tinere. Propovãduind iubirea de drumetie, si-a adus în

520

sprijin, din tolba sa mereu înnoitã din aproape toate masivele Carpatilor românesti, imaginea captivantã, la început în alb-negru, mai apoi în culori însufletitoare. El însotea aceste imagini care constituie un adevãrat tezaur cu o vorbire fireascã, de sorginte popularã, coloratã si sãgalnicã, cu o recunoscutã fortã de convingere, dupã cum observa cu deplin temei Victor Bãnciulescu.

Citeva repere din biografia unei vieti exemplare de muncã si dragoste nestãvilitã pentru munte credem cã sint necesare. Emilian Cristea s-a nãscut în Ploiesti, la 7 februarie 1915, intr-o familie de muncitori. Tînãrul vulcanizator autodidact descoperã în 1935 fascinatia alpinismului, terenul pentru desãvîrsirea cunostintelor tehnice constituindu-1 masivele Bucegi si Piatra Craiului. Aici, în preajma acestor munti cu pereti abrupti, stîncosi, s-a nãscut dorinta sa arzãtoare de a-i cuceri, aici s-au cãlit calitãtilc tehnice si morale cu care a cutezat sã învingã în premierã cele mai dificile trasee alpine din tara noastrã (de la Peretele Piscului Rece, cotat cu gradul 5 A, pînã la Fisura Albastrã, cotat cu gradul 6 A în clasificarea româneascã). Era încununarea drumului victorios parcurs de mai multe gencratii de alpinisti, începînd cu prima escaladã alpinã din Bucegi, cotatã astãzi cu gradul 1A, efectuatã în Valea Horoabei de cei doi promotori ai turismului bucegean, Nicolae Bogdan si Mihai Haret, in 1903. In fond, acestea sînt temeiurile pentru care cele douã masive (Bucegi si Piatra Craiului) sînt

521

socotite leagãnul alpinismului românesc. Clubul Alpin Român, de care sînt legate

multe actiuni pozitive de promovare a alpinismului în România, îl numãrã printre membrii sãi din 1943, dupã 1947 participã însufletit la noile actiuni de învigorare a miscãrii sportive, a turismului, a alpinismului în special. Activitatea sa de alpinist si antrenor, sportiv de performantã si pedagog va cuinoaste consacrarea la Clubul sportiv al Casei Centrale a Armatei (ul-terior, Steaua). El functioneazã aici din 1949, cind se înfiinteazã, la sugestia sa, sectia de alpinism, si pînã în 1977, cînd a fost pensionat. Aici, în cadrul armatei, a colaborat la introducerea alpinismului modern în procesul de instruire a vinãtorilor de munte, precum si la realizarea unor materiale tehnice indigenc - corturi, frînghii, carabiniere etc. Din aceastã epocã, intinsã pe 30 de ani, dateazã - prin conditiile superioare create - o campanie de identificare a unor noi zone susceptibile practicãrii alpinismului. In colaborare cu alpinistii formati la Clubul Armatei au fost puse în valoare 12 noi zone montane, unde se practicã astãzi, curent, alpinismul, omologîndu-se trasee competitive. Bilantul sãu alpinistic înscrie participarea la escaladarea în premierã a 81 trasee (dintre care patru de gradul maxim), trasee aflate nu numai în Bucegi si Piatra Craiului, dar si in Gutâi, Rarãu, Hãsmas, Persani, Fãgãras, Retezat, Muntii Aninei etc. In fapt, a fãcut parte din prima echipã care, in România, a parcurs trasee alpine de gradele 5 A,

522

5.B, 6 A, 6B, de maximã dificultate. O premierã, in felul sãu, a constituit-o si

parcurgerea pe cumpãna principalã a întregului lanţ al Carpatilor românesti. Traseul a început la 22 mai 1953 la Cîmpeni, trecînd prin Muntii Apuseni, Carpatii Orientali, Carpatii Meridionali, si s-a încheiat douã luni niai tirziu, la Bãile Herculane.

O pasiune deosebitã a sa au reprezentat-o ascensiunile dc iarnã: 12 escalade în premierã în Bucegi, Piatra Craiului, Retezat si nenumãrate traversãri, tot în premierã, ale crestelor Fâgãrasului, Rodnei, ale muntilor dintre Olt si Jiu, ale crestei Carpatilor Meridionali, ale Carpatilor Orientali etc. Experienta sa de alpinist a fost pusã în sprijinul unor grupuri de speologi, geologi si geografi, contribuind la descoperirea, cartarea si cercetarea a numeroase pesteri din Muntii Banatului, Muntii Apuseni, Muntii Rodnei, Rarãu, Bucegi, Mehedinti etc., În total peste 90. Cu remarcabile rezultate s-a încheiat în 1953 cercetarea speologicã în echipã complexã a Cetãtilor Ponorului, considerate printre cele mai grele trasee speologice din tarã. Numele sãu este asociat si de publicarea în Franta, sub egida CNRS (Centre National de la Recherche Scientifique), a rezultatclor cercetãrilor unui larg colectiv de speologi în Banat si Oltenia si, în particular, a Cheilor Nerei, între anii 1959 si 1962.

Din acest contact cu spcologii s-a nãscut dupã ani, în 1973, la initiativa sa, actiunea pe care

523

o va si numi “Speosport". Inceputã la Padina (Bucegi), atunci cu numai 27 de participanti, în 1982, la a X-a editie, jubiliarã, la Costinesti, s-au întrunit peste 400 speologi, reprezentanti ai celor peste 1500 aflati pe tot teritoriul tãrii. Cu putin timp înainte de tragicul sfîrsit, Emilian Cristea se afla în mijlocul acestor tineri, dãruind sfaturi izvorîte din întelepciunea celui ce a vãzut multe în viaţă. Entuziasmul sãu caracteristic, mereu tînãr, era dublat acum de o judecatã maturã.