Piata Constanta

2
Piata imobiliara Constanta Evolutia din prima jumatate a anului 2014 demonstreaza o tendinta de stabilizare a preturilor, valoarea locuintelor pozitionandu-se aproape de nivelul minim. Acelasi lucru se intampla si cu birourile, pentru care chiriile au ramas neschimbate in ultimele 6 luni. Astfel se prezinta piata imobiliara din Constanta in primul semestru din 2014, potrivit unui studiu realizat de societatea de consultanta si evaluare Darian. Pretul de vanzare al apartamentelor vechi din Constanta s-a situat in semestrul 1 din 2014 la o medie de circa 839 de euro pe metrul patrat, aproximativ la acelasi nivel cu cel de la inceputul anului 2013 si cu aproximativ 37% mai mic fata de perioada de inceput a crizei, anul 2008. In cele mai scumpe zone ale orasului – Centru, zona Peninsulara, Faleza Nord – apartamentele vechi cu doua camere, de exemplu, s-au vandut cu preturi cuprinse intre 920 si 1.100 euro/mp, in timp ce pentru acelasi tip de apartamente din zone mai slab cotate, cum ar fi CET sau I.C Bratianu, preturile au fost cuprinse intre 880 si 950 euro/mp. In ceea ce priveste apartamentele noi, si pretul acestora a stagnat pe parcursul anului 2014, fata de perioada de inceput a crizei imobiliare, anul 2008, scaderea fiind insa de aproximativ 34%. Si preturile terenurilor pentru dezvoltari imobiliare a stagnat in ultimele 6 luni, fiind o urmare fireasca a scaderilor continue inregistrate de la inceputul crizei imobiliare, din 2008 reducerea fiind de aproximativ 75%. Raportul privind analiza pietei imobiliare realizat de Darian mai releva faptul ca preturile de inchiriere ale spatiilor de birouri din Constanta se mentin constante pe parcursul anului 2014. Chiriile pentru spatiile de birouri de clasa A s-au situat intre 7,5 si 13 euro pe metrul patrat, in timp ce chiriile spatiilor de clasa B se situeaza intre 6,5 si 11 eur/mp.

Transcript of Piata Constanta

Page 1: Piata Constanta

Piata imobiliara Constanta

Evolutia din prima jumatate a anului 2014 demonstreaza o tendinta de stabilizare a preturilor, valoarea locuintelor pozitionandu-se aproape de nivelul minim. Acelasi lucru se intampla si cu birourile, pentru care chiriile au ramas neschimbate in ultimele 6 luni. Astfel se prezinta piata imobiliara din Constanta in primul semestru din 2014, potrivit unui studiu realizat de societatea de consultanta si evaluare Darian.

Pretul de vanzare al apartamentelor vechi din Constanta s-a situat in semestrul 1 din 2014 la o medie de circa 839 de euro pe metrul patrat, aproximativ la acelasi nivel cu cel de la inceputul anului 2013 si cu aproximativ 37% mai mic fata de perioada de inceput a crizei, anul 2008.

In cele mai scumpe zone ale orasului – Centru, zona Peninsulara, Faleza Nord – apartamentele vechi cu doua camere, de exemplu, s-au vandut cu preturi cuprinse intre 920 si 1.100 euro/mp, in timp ce pentru acelasi tip de apartamente din zone mai slab cotate, cum ar fi CET sau I.C Bratianu, preturile au fost cuprinse intre 880 si 950 euro/mp.

In ceea ce priveste apartamentele noi, si pretul acestora a stagnat pe parcursul anului 2014, fata de perioada de inceput a crizei imobiliare, anul 2008, scaderea fiind insa de aproximativ 34%.

Si preturile terenurilor pentru dezvoltari imobiliare a stagnat in ultimele 6 luni, fiind o urmare fireasca a scaderilor continue inregistrate de la inceputul crizei imobiliare, din 2008 reducerea fiind de aproximativ 75%.

Raportul privind analiza pietei imobiliare realizat de Darian mai releva faptul ca preturile de inchiriere ale spatiilor de birouri din Constanta se mentin constante pe parcursul anului 2014. Chiriile pentru spatiile de birouri de clasa A s-au situat intre 7,5 si 13 euro pe metrul patrat, in timp ce chiriile spatiilor de clasa B se situeaza intre 6,5 si 11 eur/mp.

2015

Veşti bune pentru cine are de gând să investească în sectorul imobiliar şi mai puţin bune pentru cei care aşteaptă creşterea preţurilor. Darian DRS, unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa evaluărilor, a efectuat un nou studiu privind evoluţia preţurilor în municipiul Constanţa, din care reiese clar că tendinţa generală este de stagnare. Astfel, în primul semestru al anului, preţul mediu unitar al apartamentelor vechi a fost de 839 de euro/mp, la fel ca perioada similară a anului trecut. La nivel naţional, în ultimele douăsprezece luni s-a constatat o tendinţă de scădere la apartamentele vechi, de sub 1%, iar în ultimul semestru, o uşoară revenire, cu 0,1%. Dacă ne raportăm, însă, la perioada de început a crizei imobiliare, preţurile la locuinţele vechi au scăzut cu aproximativ 40%.

Revenind la municipiul Constanţa, cele mai scumpe zone rămân Centru, Peninsulă şi Faleză Nord, unde apartamentele cu două camere se vând cu preţuri între 46.000 şi 62.000 de euro, în timp ce la polul opus se situează cartierele CET şi Brătianu, unde preţurile s-au situat între 28.000 şi 45.000 de euro.

La apartamentele noi, preţul mediu pe primul semestru a fost de 845 de euro/mp, cu 0,1% mai mult decât anul trecut. Un apartament nou, cu două camere, situat în zona Tomis Plus, s-a vândut cu preţuri cuprinse între 730 şi 900 de euro/mp, iar în zona Faleza Nord preţul a ajuns în intervalul 880 – 1.000 de euro/mp.

Page 2: Piata Constanta

Şi preţul caselor a stagnat în primele şase luni ale anului, preţul mediu fiind de 838 euro/mp. La fel s-a întâmplat şi cu terenurile, la Constanţa, în centrul oraşului, un metru pătrat vânzându-se cu 430-600 de euro, în timp ce la periferie s-a tranzacţionat cu 18-30 de euro.