Perspectiva_corecta_asupra_ispitelor_-_Transcriere_-_1544.pdf

8/19/2019 Perspectiva_corecta_asupra_ispitelor_-_Transcriere_-_1544.pdf

1/8

14 noiembrie 2010, Biserica Iris, Cluj Vorbitor: Cristian Petrişor

Pentru varianta audio a acestui mesaj (şi alte mesaje din serie) vă rugăm accesaţi www.ib -ro.org saucontactaţi Fundaţia Istoria Binecuvântării, tel. 0264-439669, e-mail: [email protected]

- 1 -

Data: 14 noiembrie 2010Text: Iacov 1:13 – 18Titlu: Perspectiva corectă asupra ispitelor Vorbitor: Cristian Petrişor

I. Introducere

Epistola lui Iacov cap.1:13-19 (prima parte): Nimeni când este ispitit să nu zică: „Sunt ispitit de Dumnezeu”. C ăci Dumnezeu nu poate fi ispitit

ca să facă rău şi El însuşi nu ispiteşte pe nimeni, ci fiecare este ispitit când este atras de pofta lui

însuşi şi momit. Apoi pofta, când a zămislit, dă naştere păcatului, şi păcatul odată făptuit aduce

moartea. Nu vă înşelaţi preaiubiţii mei fraţi: orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit este de sus,

pogorându- se de la Tatăl luminilor în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare. El de

bunăvoia Lui ne-a născut prin Cuvântul adevărului ca să fim un fel de pârgă a făpturilor Lui. Ştiţi

bine lucrul acesta, preaiubiţii mei fraţi! Amin

Suntem în Epistola lui Iacov şi ne-am oprit în dreptul primului adevăr dumineca trecută; am vorbitdespre realităţi care sunt în viaţa noastră, realităţi cu care ne confruntăm. Indiferent că suntemcredincioşi sau nu, cu toţii pe pământ avem parte de suferinţe sau de evenimente neînţelese,dureroase. Şi am cerut ca Dumnezeu să ne formeze o perspectivă corectă asupra încercărilor.

Iată că de data aceasta facem un pas mai departe şi din nou vorbim despre realităţi pe care le simţimfiecare dintre noi, oricum le-am numi – ispite. Însă Îi cerem acelaşi lucru: Doamne, te rugăm, dă-neo perspectivă corectă asupra ispitelor. Amin

Înainte de a intra în text, daţi-mi voie să fac o precizare: pentru a ne putea forma o perspectivă

corectă asupra ispitelor, trebuie ca mai întâi să răspundem corect la două întrebări. Prima întrebare:care este adevăratul nostru inamic, cine este duşmanul nostru adevărat? Şi odată ce am răspuns laaceastă întrebare corect, punem o a doua întrebare: cum poate fi el biruit? Doamne îţi mulţumim cădescoperirea cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate, înlătură orice răutate din noi,ca să avem priceperea şi lumina dobândită din Cuvântul Tău.

Când privim la textul în care suntem, pe care l-am intitulat – o perspectivă corectă asupra ispitelor,observăm patru adevăruri care alcătuiesc această temă, regăsite în cele patru paragrafe careformează acest pasaj. Primul paragraf, v.13-14, vorbeşte despre sursa ispitelor. Şi sursa ispitelor nueste Dumnezeu, ci propria noastră poftă.

Al doilea paragraf, v.15, vorbeşte despre scopul ispitelor. Scopul ispitelor este moartea. Doamne,noi dorim viaţa. Tocmai de aceea, urmează un alt paragraf, v.16-17, care vorbeşte despre naturalucrurilor care vin de la Dumnezeu. Orice dar bun şi desăvârşit vine de sus – natura desăvârşită. Iarcel din urmă paragraf, v.18-19, vorbeşte despre scopul lucrării lui Dumnezeu – un fel de pârgă afăpturilor Lui sau un întâi rod al creaţiei Sale. Doamne, desăvârşeşte această creaţie în noi, înBiserica Ta, în fiecare dintre noi. Amin

II. Sursa ispitelor

Haideţi, aşadar, să ne oprim în dreptul primului paragraf, a primului adevăr întâlnit, v.13: Nimenicând este ispitit să nu zică: „Sunt ispitit de Dumnezeu”, căci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău, şi El însuşi nu ispiteşte pe nimeni. Iacov se adresează unor oameni care poate erau sau nu


2/8



- 2 -

ispitiţi, dar cu siguranţă se simţeau ispitiţi. Şi începe prin acest imperativ, după cum a început şi în pasajul precedent: Să priviţi ca o mare bucurie. Din nou un imperativ: Nimeni când este ispitit să nu zică... printr-o negaţie.

Dar de ce să nu zică? De ce-i atât de important să nu zici: sunt ispitit de Dumnezeu? Pentru că astal-ar ofensa pe Dumnezeu? E probabil, pentru că altfel de ce să nu zici: sunt is pitit de Dumnezeu? În

primul rând, vorbirea noastră trădează o mentalitate. Şi Iacov ne spune tuturor: în momentul în carete simţi ispitit, este foarte importantă mentalitatea sau perspectiva cu care te apropii de aceleveniment, sau vrei să treci prin acea situaţie.

Să nu ai impresia că Dumnezeu te vânează. Nimeni când este ispitit să nu zică: „Sunt ispitit de Dumnezeu”... Dar de ce? Pentru că este neadevărat. Şi justifică Iacov astfel mai departe: pentru că Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău, şi în al doilea rând – El însuşi , Dumnezeu, prin naturaSa, este incapabil să facă rău, Dumnezeu nu ispiteşte pe nimeni. Dumnezeu s-a limitat pe Sine de laa face rău, şi în acest sens, Dumnezeu este incapabil să facă rău.

E curios, cum să conciliezi un astfel de răspuns cu pasaje din Evanghelii: Domnul Isus a fost dus de

Duhul în pustie ca să fie ispitit. Sau rugăciunea pe care o ştim toţi deopotrivă: şi nu ne duce pe noiîn ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. Îngăduiţi-mi vă rog să amân puţin această dezbatere pentruultima duminecă din lună, atunci când ne vom întoarce la tot textul ca să avem o concluzie legată deîncercări şi ispite şi de perspectiva corectă asupra evenimentelor prin care tr ecem.

Însă în această dimineaţă ne propunem în mod deosebit să trecem prin textul care a fost citit pentrua fi el înţeles. Iacov spune un adevăr: Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău. Nimeni nu-L

poate influenţa pe Dumnezeu ca să facă rău cuiva. Nimeni nu-L poate câştiga pe Dumnezeu şi puterea lui Dumnezeu cea nemărginit de mare de partea lui, ca să se folosească de această putere şisă facă rău – nu se poate aşa ceva. Nimeni nu-L poate ispiti pe Dumnezeu ca să facă rău.

E curios câte lucruri strâmbe avem între noi, şi cred că cei mai mulţi am auzit de rugăciuni în care Ise cere lui Dumnezeu să-l blesteme pe cutare, sau îi cerem lui Dumnezeu să îmbolnăvească pecutare sau chiar să-l ucidă pe cutare. Şi unii oameni se tem de astfel de rugăciuni pentru că văd că seîmplinesc. Dar cuvântul lui Dumnezeu spune fără îndoială, foarte clar : Dumnezeu nu poate fi ispititca să facă rău.

Întrebarea care se naşte este aceasta: dacă aceste rugăciuni de blestemare a cuiva, de îmbolnăvire,de ucidere a cuiva, se împlinesc, atunci prin puterea cui se împlinesc? Cu siguranţă nu prin puterealui Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău; Dumnezeu nu caută să facărău nimănui, şi aceasta este cea de-a doua afirmaţie care o întăreşte pe prima dealtfel. Dumnezeu

chiar dacă ar vrea El însuşi, nu face rău nimănui, nu vânează pe nimeni, nu caută să nenoroceascăviaţa nimănui, pentru că S-a limitat pe Sine de la a face rău.

S-ar putea să trăim în poporul lui Dumnezeu sau ca şi credincioşi, copii ai lui Dumnezeu, cu aceastămentalitate – că acum fiind fii ai lui Dumnezeu, copii ai lui Dumnezeu, avem la îndemână puterealui Dumnezeu cea nemărginit de mare şi o putem folosi ca să-L asmuţim pe Dumnezeu să sfâşie pecutare, pe un alt om care ne-a greşit, care ne-a făcut rău. Să nu ne înşelăm, Dumnezeu nu intră în

planurile şi în strategiile noastre, pentru că nu Dumnezeu ne slujeşte pe noi, ci noi am fost chemaţisă-L slujim pe Dumnezeu, şi în consecinţă să intrăm în strategia şi în planurile Lui, şi nu invers.

Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău. Oare acest adevăr nu este atât de clar când privim la

istoria poporului lui Dumnezeu din vechime, a poporului evreu? Spuneţi-mi dumneavoastră, a avutDumnezeu două măsuri, una pentru poporul Său şi una pentru neamurile din jur? Oare a nimicit pe


3/8



- 3 -

canaaniţi pentru că ei nu erau favoriţii lui Dumnezeu, şi atunci Dumnezeu le-a pus gând rău? Nu,canaaniţii au fost nimiciţi din pricina păcatului din viaţa lor. Dar oare nu aceeaşi măsură a fostvalabilă şi pentru poporul evreu, poporul lui Dumnezeu, când Dumnezeu i-a dat nimicirii dinaceeaşi cauză?

Să nu ne înşelăm; Dumnezeu este credincios legământului Său şi ne cere şi nouă să fim credincioşi

acestui legământ. Dar când noi suntem necredincioşi, totuşi, El rămâne credincios, căci nu se poatetăgădui singur. Dar rămâne credincios legământului Său. Doamne, învaţă-ne această credincioşie pefiecare. Învaţă-ne că am fost chemaţi să Te slujim pe Tine, să ne supunem Ţie, şi nu invers.

Nimeni când este ispitit să nu zică: „Sunt ispitit de Dumnezeu” , pentru că este o minciună. Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău, şi El însuşi, Dumnezeu, nu ispiteşte pe nimeni, nuvânează pe nimeni, nu caută să nenorocească pe nimeni. Cum să nu-ţi dea aceast adevăr linişte înuniversul prin care umbli? Cum să nu-ţi dea pace? Aşa cum spunea probabil Ezra la un moment dat:multă pace au cei ce iubesc Legea Ta şi nu li se întâmplă nicio nenorocire, pentru că Te cunosc peTine; Tu eşti un Dumnezeu care nu faci rău nimănui, Tu urmăreşti binele. O, Doamne, ajută-ne săînţelegem şi să acceptăm acest adevăr în viaţa noastră, chiar şi atunci când logica noastră umană

pare să contrazică un astfel de lucru. Ajută-ne să înţelegem acest adevăr!

III. Cine este adevăratul nostru duşman şi cum poate fi învins?

Iacov face un pas mai departe şi spune: nu căuta problema în sferele cereşti. Adevăratul inamic nusunt puterile spirituale, nu sunt nici măcar evenimentele din jur. Cu siguranţă noi ne grăbim săspunem: păi, diavolul, el este ispititorul. El a ispitit de la început, priveşte în grădina Edenului. Atâtde frumos vorbeşte Dumnezeu prin această epistolă. Şi în loc ca să ne poarte pe noi prin labirinturidin care nu mai ieşim niciodată, pune clar degetul pe problema din viaţa mea şi spune: ştii care este

sursa ispitei? Ştii care este problema adevărată? Ştii cine este adevăratul tău inamic? ...ci fiecareeste ispitit când este atras de pofta lui însuşi. Şi cum să întăresc mai mult decât atât?

Cu alte cuvinte, problema nu trebuie căutată la Dumnezeu, nici măcar la diavolul; problema nutrebuie căutată în evenimentele prin care trecem sau situaţiile cu care ne confruntăm, pentru căinamicul nostru cu care trebuie să câştigăm prima bătălie se află în propria noastră persoană. E atâtde uşor să dai vina pe împrejurări; e atât de uşor să dai vina pe puteri supranaturale, nu că ele nu auimportanţă, dar uităm atât de des că rezolvarea adevărată pleacă din sânul vieţii mele, de la arecunoaşte pofta cea rea, pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii. Aici este problemaşi de aici trebuie să înceapă rezolvarea în fiinţa noastră. Doamne, conştientizează-ne te rog de acestadevăr.

Nu la întâmplare multe consilieri nu ajung nicăieri, şi multe discuţii nu se mai termină niciodată, pentru că nu avem discernământul să privim clar la adevărata cauză a problemei, la adevăratulnostru inamic care sălăşluieşte în noi – propria noastră poftă. Ca să putem câştiga o bătălie, trebuieca mai întâi să identificăm corect inamicul; şi inamicul nostru este pofta din fiinţele noastre.

Însă odată ce am răspuns corect la prima întrebare – care este adevăratul nostru inamic, se naşte ceade-a doua întrebare – cum poate fi învins el? Cum poate fi pofta biruită? Şi tocmai de aceea Iacovcontinuă mai departe şi spune: cum poate fi această poftă biruită? Doar în momentul în care îicunoşti şi-i falimentezi strategiile, planul şi scopul. Dar faci un pas şi mai departe – cunoşti şi-ţiasumi strategiile şi scopul lui Dumnezeu.


4/8



- 4 -

Strategiile poftei sunt ţesute în spatele textului prin decorul de care Iacov se foloseşte, sau imaginea pe care o foloseşte. În v.14-15 descoperim două decoruri, două imagini. Prima este luată din sferavânatului, cea de-a doua este luată din sfera naşterii. Prima imagine, v.14: ci fiecare este ispitit cândeste atras, sau ademenit afară, de pofta lui însuşi şi momit.

Pentru cei care se îndeletnicesc cu pescuitul, imaginea este foarte clară. La un moment dat pui în

cârlig ceva sclipitor şi lansezi în apă. Şi peştele vede ceva sclipitor şi începe să alerge după aceaminune care se pare că se depărtează tot mai mult de el, până când la un moment dat înghitemomeala. Sau poate pentru toţi ceilalţi care suntem obişnuiţi cu această imagine din documentare: orice fiară, cât ar fi de puternică, nu-şi poate măsura puterile cu o turmă întreagă. Şi tocmai deaceea, primul lucru pe care îl caută este să izoleze un membru al acelei turme de restul turmei, să-latragă, să-l ademenească afară. Şi-n momentul în care este izolat este o pradă sigură în ghearelefiarei, momit încolţit.

R ealitatea din jur vorbeşte atât de clar de realitatea spirituală din sânul Bisericii lui Hristos. Primullucru pe care-l va face pofta în viaţa ta şi în viaţa mea este acela de a te izola, de a te ademeni afarădin trupul lui Hristos. Acesta este primul semn, primul simptom că tu eşti condus de pofta din tine,

acea poftă care este aliatul ispitei, acea ispită care este lucrarea diavolului în cele din urmă, dupăcum ştim din Scriptură. Dar ştiţi care este tristeţea adevărată? Că-n vremea pe care o trăim astăzi ne-am învăţat să stricăm relaţiile şi să le vindem.

Primul lucru care dispare dintre noi sunt relaţiile aducătoare de viaţă, acele relaţii vii, acele relaţii încare ar trebui să îngăduie celui de lângă tine să te vadă aşa cum eşti, nu măştile tale, nu ceea ceafişezi într -o duminecă dimineaţă stând înconjurat de sute de oameni (sau le spui sute de prietenisau sute de cunoştinţe). Sute de relaţii care de fapt nu sunt reale. Şi tocmai de aceea vorbim degrupuri sau de un cadru în care aceste relaţii să prindă viaţă. Şi vegherea unul asupra celuilalt, sauunii asupra altora, să se poată realiza.

Dar persoanele care au o problemă în această sferă, după prima, a doua, a treia întâlnire cu acel grupmic, descoperă că nu sunt buni, descoper ă că nu sunt compatibili, descoperă că nu îi mulţumesc. Şiatunci soluţia este – evident că tu eşti cel mai sfânt – să laşi grupul şi să te duci în altul. Şi acestmigrat continuă permanent, dar nu se limitează doar la grup, ci şi la comunitate. Şi începem săschimbăm comunitate după comunitate, având ferma impresie că problema, boala, este în ei, nu înnoi.

Fără să filosofeze pe această temă, Iacov spune: în momentul în care te desprinzi, să ştii că nu temai conduce Duhul lui Dumnezeu, ci s-ar pr ea putea că pofta te-a ademenit afară. Suntem generaţiacare ne-am învăţat să trăim înconjuraţi de sute de membri în comunitatea noastră, şi avem

comunităţi virtuale şi le promovăm. Ştiţi care este tragedia? Că şi relaţiile noastre sunt tot virtuale. Trece o lună, trece o jumătate de an, trec câţiva ani, şi la un moment dat cel pe care l-ai cunoscutnu-ţi vine să crezi unde a ajuns; sau tu priveşti la viaţa ta şi nu -ţi explici cum ai ajuns acolo. Paşimărunţi. Primul lucru pe care l-ai făcut: ai trântit uşa în nas fraţilor tăi, resurselor pe care Dumnezeuţi le-a dat ţie. O, cu siguranţă ne este mai uşor să spunem: Doamne, noi pe Tine te iubim şi cu Tineumblăm în fiecare zi; cu siguranţă ne este mai greu să-i suportăm pe cei de lângă noi, pe fraţiinoştri. Dar nu-şi măsoară Dumnezeu iubirea pe care o declarăm noi faţă de Sine, prin iubirea pecare o manifestăm noi faţă de semeni? Oare nu aceasta este măsura Lui?

Nu, dacă nu mă simt confortabil într -un grup, nu cred că problema este acolo, ci cred că trebuie să

mă aşez în faţa oglinzii Cuvântului lui Dumnezeu, cum ne va învăţa Iacov ceva mai încolo, şi înlumina acestei oglinzi a Cuvântului, să-mi evaluez viaţa, să văd de ce nu mă simt bine. Nu cumva


5/8



- 5 -

problema e în viaţa mea? Doamne, dă-ne înţelepciunea să ne asumăm relaţiile pe care le avem şi sălăsăm ca aceste relaţii să producă în noi viaţă. Şi atunci când avem un dialog, sau atunci cândsuntem întrebaţi sau întrebăm pe cineva, să nu recurgem la strategia nocivă în care ne-amspecializat de a schimba orice dialog şi a-l deturna cu o glumă. Dacă cineva a pus o întrebareserioasă şi tu-i răspunzi cu o glumă şi ai plecat mai departe, s-a încheiat discuţia şi nimeni nu ştie cetraume şi ce robii porţi în viaţa ta.

Doamne, te rugăm, întoarce-ne la relaţii dătătoare de viaţă; să nu ne minţim, faptul că suntem toţiîntr-o carte de membri, faptul că purtăm toţi un nume, sau nume diferite care ţin de acelaşi domeniual creştinismului, nu ne ajută cu mare lucru. Ceea ce ne ajută este relaţia cu trupul lui Hristos ; aceltrup al cărui cap este Hristos însuşi. Dar încheietura nu este doar cu Dumnezeu. O încheietură careeste cu Dumnezeu, dar nu este şi cu fraţii este şubredă. Încheietura trebuie să mă lege cu siguranţăde Dumnezeu, dar obligatoriu şi de fraţi, de resursele lui Dumnezeu pentru mântuirea sufletuluinostru. Doamne, învaţă-ne acest lucru, şi nu numai atât, dă-ne puterea de a ni-l asuma. Amin

Iacov mai foloseşte încă o imagine, cea de-a doua, din sfera naşterii, şi poate că este singuraimagine frumoasă care ne-a rămas după cădere – imaginea care este purtătoare de viaţă – o mamă

care dă naştere vieţii. Însă Iacov foloseşte această imagine şi pune grozăvia păcatului în ea, v.15: Apoi pofta când a zămislit – ceea ce se zămisleşte în pântece – când a zămislit dă naştere păcatului, şi păcatul odată făptuit aduce moartea. Nu vă înşelaţi preaiubiţii mei fraţi.

Foarte mulţi dintre noi suntem părinţi tineri şi este foarte aproape de noi acea situaţie sau aceleemoţii în care stăteam în sala de aşteptare; şi ne rugam lui Dumnezeu cu emoţii în inimă, cu o marefrământare: Doamne, să treacă acest eveniment ca totul să fie bine. Poartă Tu de grijă de acestelucruri care nu mai ţin de noi, nu ştim ce va fi. Şi aştepţi ca la un moment dat să auzi un plânset şiatunci te linişteşti, cel puţin în mare măsură, şi ştii că s-a terminat.

Imaginaţi-vă aceeaşi scenă, dar în loc de un plânset auzi cel mai oribil urlet pe care nu l-ai întâlnit înviaţa ta. Şi imediat se deschide uşa de la sala de aşteptare şi vine moaşa şi-ţi pune ceva în braţe, şi-nloc să fie viaţa îţi pune moartea. Pofta când a zămislit dă naştere păcatului. Dar, păcatul odată

făptuit aduce moartea. Doamne, nu vrem moartea cu niciun chip; nu vrem nici măcar drumulmorţii. Cum să vrem un astfel de final în viaţa noastră? Noi vrem viaţă, viaţa eternă, viaţă dinabundenţă, dă-ne-o Te rugăm!

Să nu uităm: strategia poftei începe de la aceşti paşi clari pe care-i identificăm în noi. Acea seară încare te întorci acasă şi spui: gata, eu la grup nu mă mai duc! Îmi schimb grupul. Gata, schimb cerculde prieteni. S-ar putea ca unele să trebuiască schimbate, dar bagă bine de seamă ce anume îţialimentează aceste dorinţe. Nu cumva să fie pofta mascată în toate justificările din viaţa ta,

justificări care vor să acopere strâmbăciunile din viaţa ta. Să nu ne condamnăm singuri la moarte.Deoarece această strategie, finalitatea ei, scopul ei, este moartea, şi nu dorim moartea în noi, noidorim viaţa lui Dumnezeu. Dăruieşte-ne-o, Doamne, din plin Te rugăm! Amin

IV. Strategia lui Dumnezeu

Dar nu este suficient să cunoşti şi să respingi strategia şi scopul poftei, trebuie să aşezi ceva în loc.După cum nu este suficient să fugi de poftele tinereţii, ci trebuie să-ţi alegi foarte clar direcţia însprecare fugi şi comunitatea în care te opreşti – care-l caută pe Dumnezeu dintr -o inimă curată; acelaşilucru îl spune şi Iacov cu alte cuvinte, şi nu este niciun paradox, niciun conflict, ci o perfectă

armonie, dar îmbogăţeşte perspectiva noastră asupra ispitei.


6/8



- 6 -

Tocmai de aceea continuă şi ne vorbeşte despre strategia lui Dumnezeu şi scopul lui Dumnezeu, celde-al treilea paragraf, v.16-17: Nu vă înşelaţi preaiubiţii mei fraţi, orice ni se dă bun şi orice dar de

sus este desăvârşit, pogorându- se de la Tatăl luminilor în care nu este nici schimbare, nici umbră

de mutare. A lucrat astfel în vechime, lucrează aşa astăzi şi aşa va lucra şi pe mai departe. El nu seschimbă, în El nu-i umbră de mutare sau de schimbare, pentru că El este Tatăl luminilor.

O expresie inedită în sfânta Scriptură; s-ar putea ca acesta să fie locul în care cădem cel mai des, pentru că nu înţelegem cum îşi evaluează Dumnezeu darurile Lui ca fiind bune şi desăvârşite. Aici e paradoxul fantastic de mare. E curios, întotdeauna când vine pofta ştiţi cum îşi împachetează darurile ei, promisiunile ei? Atât de sclipitor că-ţi ia ochii: la următoarea înghiţitură e adevărataîmplinire; la următorul pas e adevărata fericire; la următorul gest – e chiar acolo! Dar s-ar putea cadarurile lui Dumnezeu să nu fie împachetate astfel încât să-ţi ia privirile, ci deseori darurile luiDumnezeu să aibe o înfăţişare respingătoare, o înfăţişare dureroasă; şi aceasta te determină pe tineşi mă determină pe mine să-I spun: acesta nu poate fi un dar bun, nu are cum să fie un dardesăvârşit! Dar Dumnezeu spune: nu, tot ceea ce vine din mâna lui Dumnezeu, tot ceea ce vine desus este bun şi desăvârşit.

Dar de ce este bun şi desăvârşit? Cum e calificat el ca fiind bun şi desăvârşit, pentru că-mi face plăcere? Pentru că-mi sporeşte confortul? Situaţia în care sunt? Pentru că-i dulceag? Pentr u că-mi iaochii? Nu, aceasta-i strategia diavolului. Darurile lui Dumnezeu sunt bune şi desăvârşite pentru căsunt singurele în măsură să-mplinească scopul lui Dumnezeu. Şi ceea ce le face ca bune şidesăvârşite nu este faptul că ele sunt plăcute, ele sunt dulci, ele sunt de dorit, ci faptul că elerealizează în noi scopul veşnic pe care Dumnezeu nu l-a abandonat niciodată.

Diavolul vine şi ne minte ca-n grădina Edenului odinioară, şi spune: acestea sunt darur i bune şidesăvârşite? Îţi dau eu daruri bune şi desăvârşite; uită-te cât sunt de ademenitoare, uită-te cât suntde plăcute ca să deschidă cuiva ochii şi mintea, uită cât sunt... şi faci primul pas, primul gest, şi -icurios cum nu te mai poţi opri. Dar la un moment dat după ce s-au consumat, te opreşti şi eşti gol,eşti înşelat, dar eşti vândut, pentru că n-ai înţeles strategia diavolului în cele din urmă.

Şi el vine şi te atrage încet, fără să-ţi dai seama, pentru că n-ai lăsat ca descoperirea Cuvântului luiDumnezeu să te pună în gardă. Şi câţi dintre noi n-am trăit aceste experienţe în care te trezeşti gol şinu mai îndrăzneşti să ridici privirile spre cer. Diavolul se mulţumeşte să te ţină acolo; după ce te-aatras în păcat să-ţi spună: asta e, îmi pare rău, aici rămâi.

Frumuseţea este că Dumnezeu vine şi le dă la o parte şi aşează în loc strategia şi scopul Lui princeea ce a câştigat pentru noi prin Domnul Isus Hristos. Nu ştiu câţi dintre voi în această dimineaţăvă regăsiţi acolo, sub râsetele, care-ţi produc ruşine ale celui rău, pentru c-ai plecat urechea, ai

urmat şoapta, te-ai lăsat atras afară şi la un moment dat priveşti la viaţa ta şi vezi cu ce-ai rămas. Primul lucru este să-ţi dai seama că el mereu te va înşela; prin strategia lui mereu va căuta să tenimicească, să te ucidă, şi odată ce ai înţeles acest lucru, poţi să-ţi ridici privirile şi să cauţi darurile

bune şi desăvârşite ale lui Dumnezeu. Dar care sunt bune şi desăvârşite nu pentru că ne umplu deseninătate şi zâmbet pe buze; nu, ci sunt bune şi desăvârşite pentru că sunt singurele în măsură sălucreze în noi scopul lui Dumnezeu.

Şi la urma-urmei spun: Doamne, îţi mulţumesc pentru darurile bune şi desăvârşite. Aş îndrăzni să pun o întrebare: s puneţi-mi, evenimentele prin care a trecut Iov au fost daruri bune şi desăvârşite?S-ar putea ca deseori să evaluăm situaţiile, evenimentele prin care trecem, cu ochii fireşti, mânaţi de

pofta firii pământeşti. Dar Dumnezeu îmi spune: împrumută perspectiva Mea; acea perspectivă pe care o cultiv şi o prezint în Sfânta Scriptură, în Cuvântul Meu. Rugăciunea mea ar trebui să fie:


7/8



- 7 -

Doamne, vreau să-l accept, pentru că-mi dau seama că este singura cale, singura strategie, pe careodată ce am înţeles-o şi am urmat-o, ajunge să-mplinească acel scop pe care-l ai Tu pentru mine,

pentru viaţa mea.

Aşadar, v.18-19: El, de bunăvoia Lui ne-a născut prin Cuvântul adevărului, ca să fim un fel de pârgă a făpturilor Lui. Sau cu alte cuvinte, un întâi rod al creaţiei Sale. Dacă Satan nu şi-a

abandonat planurile şi lucrarea, cu siguranţă Dumnezeu nu şi-a abandonat-o. Şi dacă există o istorieîntre cele două veşnicii, dacă există o vremelnicie, această vremelnicie există doar pentru căDumnezeu într-o bună zi, la un moment dat, s-a oprit şi a adunat ţărâna, a plămădit ţărâna, pentru cătânjind după relaţii a vrut să plămădească o persoană care să-i poarte chipul pe acest pământ, şi i-aîntocmit pe Adam şi pe Eva – i-a creat pe Adam şi pe Eva după chipul Său, după chipul luiDumnezeu.

Însă acest chip l-a deranjat pe Diavolul. Şi tocmai de aceea a venit şi i-a ademenit prin acelaşi pasaj pe care-l studiem noi; i-a ademenit ca să cadă. Şi acest chip a fost vândut din pricina păcatului, aneascultării de Dumnezeu, şi a atras moartea într-adevăr. Şi a fost deformat de-a lungul istoriei din

pricina păcatului, dar la un moment dat ne trezim în Evanghelii, în acea veste bună promisă de

Dumnezeu de-a lungul istoriei prin prorocii Săi, şi încep Evangheliile cu Domnul Isus Hristos.

Domnul Isus Hristos la începutul lucrării Sale se opreşte în dreptul mulţimii care-L urma, şi dinacea mulţime numeroasă alege 12; dar alege 12 dintre ei pentru că a ales să îi facă, ca Tatăl Săuodinioară în grădina Edenului. A ales să-i creeze ca Dumnezeu, pentru că aceasta era lucrarea pecare Fiul a văzut-o la Tatăl, şi lucrarea pe care Fiul o făcea pe acest pământ. Şi de aceea regăsimaceeaşi lucrare în braţele amândorura.

Cornilescu se confruntă cu o problemă atunci când în Evanghelia după Marcu, în cap.3, vorbinddespre cei 12, nu înţelege sau poate nu reuşeşte să vadă ce ar trebui să facă cu un termen ciudat întext, un termen care înseamnă „a face”. Şi el împrumută din celelalte Evanghelii probabil conceptulde „a alege”, şi noi avem termenul: iată cei doisprezece pe care i-a rânduit. Şi rezonează cu a alegedin celelalte Evanghelii sinoptice.

Dar termenul în sine, când îl izolezi şi-l traduci, trebuie tradus prin „a face”. Cum să spui: iată ceidoisprezece pe care i-a făcut? Nu prea are sens. Dar nu numai atât. Atunci când acest termen este

pus în relaţie cu Dumnezeu, cu lucrarea lui Dumnezeu, el trebuie tradus întotdeauna prin „a crea”,după cum Dumnezeu în vechime l-a făcut pe om, adică l-a creat pe om.

V. Concluzii

Domnul Isus Hristos reia exact aceeaşi lucrare. Însă aceeaşi lucrare rămâne prioritatea Lui şi astăzi:să te ia pe tine şi să mă ia pe mine din vâltoarea ispitelor, din vâltoarea morţii, să ne ia şi săreabiliteze din nou pe faţa noastră trăsăturile chipului lui Dumnezeu; să ne facă din nou ceea ceDumnezeu a planificat să fim pentru veşnicie.

Şi pentru că suntem doar în această fărâmă a vremelniciei, Dumnezeu va da absolut tot ce-ivremelnic pentru ca să câştige în noi veşnicia, să zidească în noi chipul Său cel veşnic. Pentru caatunci când ne vom opri în acea zi glorioasă, în acea zi să vedem cum se reflectă pe chipul nostruaceleaşi trăsături, pentru că El este fratele nostru cel întâi născut din toată zidirea şi după El urmămfiecare dintre noi, cei care am intrat în familia lui Dumnezeu, a acelui Dumnezeu pe care nu-L mai

numim doar un Atotputernic, doar Domn, ci-L numim Tată – Ava, adică Tată.


8/8



- 8 -

Şi trăsăturile Lui, caracterul Lui, trebuie să se reflectă în viaţa copiilor Săi. Tocmai de aceea şiPavel încheie astfel în Galateni, şi spune: oricât am sta să dezbatem tăiere împrejur, netăiereîmprejur, alte lucruri şi obiceiuri, n-au sens. Ştii ce are sens în ochii lui Dumnezeu? Ştii ceurmăreşte Dumnezeu? În cap.6 din Galateni el spune: nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur,nu sunt nimic, ci ceea ce are preţ în ochii lui Dumnezeu este a fi o făptură nouă, sau o nouă creaţie.Este acelaşi termen pe care-l foloseşte şi Iacov.

El de bunăvoia Lui ne-a născut în această familie, dar în această familie în care am intrat ca sădobândim caracterul şi să redobândim chipul pe care păcatul l-a mutilat în noi. Doamne, pe acestdrum Îţi mulţumim că ne însoţeşti cu darurile Tale bune şi desăvârşite. Însă, Doamne, nu ne lăsa săle catalogăm după poftele firii pământeşti sau după perspectiva noastră, ci dă-ne puterea să neridicăm de-acolo, să îndrăznim să visăm la veşnicie şi să privim din perspectiva veşniciei la fărâma

pe care o trăim pentru o clipă, acest abur care se arată puţintel şi apoi piere. Pentru că vrem ca în noisă lucreze ceea ce este veşnic, ca să dăinuim alături de Tine în ceruri; pentru că vrem ca Tu sădesăvârşeşti scopul Tău în noi, un întâi rod al făpturilor Tale. Amin

Perspectiva_corecta_asupra_ispitelor_-_Transcriere_-_1544.pdf

Documents

Transcript of Perspectiva_corecta_asupra_ispitelor_-_Transcriere_-_1544.pdf