Perspectiva_corecta_asupra_incercarilor_-_Transcriere_-_1543.pdf

8/19/2019 Perspectiva_corecta_asupra_incercarilor_-_Transcriere_-_1543.pdf

http://slidepdf.com/reader/full/perspectivacorectaasupraincercarilor-transcriere-1543pdf 1/6

8 noiembrie 2010, Biserica Iris, Cluj Vorbitor: Cristian Petrişor

Pentru varianta audio a acestui mesaj (şi alte mesaje din serie) vă rugăm accesaţi www.ib -ro.org saucontactaţi Fundaţia Istoria Binecuvântării, tel. 0264-439669, e-mail: [email protected]

- 1 -

Data: 8 noiembrie 2010Text: Iacov 1:1 – 12Titlu: Perspectiva corectă asupra încercărilor Vorbitor: Cristian Petrişor

I. Introducere

Suntem în Epistola lui Iacov, cap.1:2-12. Înainte de a ne adânci în Cuvântul lui Dumnezeu, mă vădnevoit să fac o scurtă precizare. Începând să citim Epistola lui Iacov, pe măsură ce trecem prin cap.1, putem avea impresia că Iacov, prin Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prezintă o sumă deadevăruri care urmează să fie explicate mai târziu în carte. Şi astfel, cap.1 poate părea doar o

prezentare a acestor ingrediente care urmează să fie înţelese ceva mai încolo.

Dar Duhul Sfânt al lui Dumnezeu a ţesut pasajul laolaltă, aceste adevăruri laolaltă; pentru a înţelegeaceastă perspectivă corectă asupra încercărilor suntem invitaţi să gândim aceste adevăruri împreună,

pentru că împreună prezintă cu claritate această perspectivă corectă asupra încercărilor. Şi dau doartrei exemple. Primul îl întâlnim chiar în primul verset al epistolei care se încheie cu acest saluttradus de Cornilescu prin: sănătate! Dar el traduce astfel un termen care înseamnă de fapt – bucuriesau bucuraţi-vă.

Versetul 2 continuă: să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări. De la v.2 la 4este foarte evident că textul este legat, deoarece vorbeşte despre acelaşi lucru. Însă v.4 se încheieastfel: desăvârşiţi – şi dacă eşti desăvârşit – întreg – dacă eşti întreg nu duci lipsă de nimic. Şi esteaceastă sinonimie între cei trei termeni; întrebarea este oare de ce? Unul din răspunsuri: modul în care începe următorul verset, v.5: Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte – din nou acest element –Iacov mă obligă să privesc la ceea ce a fost înainte şi să merg mai departe păstrând în minte

adevărurile care au fost prezentate.

De la v.5-8 din nou este foarte evident că avem aceeaşi tematică. Însă, începând cu v.9-11, se parecă Iacov vorbeşte despre statutul săracilor şi al bogaţilor, dintotdeauna problematic. Este o particulăcare nu mai e tradusă în limba română – particula „de” din greacă. Te invită să vezi ce a fost înainte,şi asta se traduce de obicei cu – dar, şi – dar subliniază această continuitate.

Versetul 2 începe afirmând astfel: Fraţii mei , să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite

încercări. Conceptul încercărilor. Versetul 12 vorbeşte despre acelaşi concept, acelaşi termenidentic în limba greacă, chiar dacă aici este tradus ca ispită: Ferice de cel ce rabdă – peirasmos –am putea traduce - încercarea- în loc de -ispita.

Al treilea element – natura concluzivă a v.12; este foarte uşor să simţi acest lucru atunci când citeştiv.12, ca fiind o concluzie la ceea ce a fost până acum: F erice de cel ce rabdă încercarea. C ăci , dupăce a trecut testul, după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii pe care a făgăduit -o Dumnezeu

celor ce-L iubesc. Doamne, învaţă-ne să Te iubim, dându-ne această perspectivă corectă asupraîncercărilor. Amin

Haideţi aşadar să privim la adevărurile care formează acest text, acest concept. Versetul 2-4, spuneIacov: atitudinea motivată de scopul încercărilor – o mare bucurie. Să priviţi ca o mare bucurie – dece? Datorită scopului încercărilor. Un al doilea adevăr în veresetele de la 5-8 – condiţia perseverăriiîn încercare – înţelepciunea: Dacă vreunuia îi lipseşte înţelepciunea...





- 2 -

Dar mai departe ur mătorul paragraf, următorul adevăr vorbeşte despre motivul cu care te lauzi sauîn ce realitate te lauzi aici în arena în care eşti încercat, fie că eşti în albia sărăciei sau în albia

bogăţiei. La urma-urmei, ce anume îţi ghidează mentalitatea? Doamne, vr em ca motivul nostru delaudă în vreme de încercare să fie valorile pe care le-ai câştigat Tu pentru noi, valorile veşnice.Versetul 12 – răsplata perseverării în încercare – cununa vieţii.

II. Scopul încercării

Haideţi să ne oprim în dreptul primului paragraf, v.2-4: Fraţii mei să priviţi ca o mare bucurie când

treceţi prin felurite încercări, ca unii care ştiţi că testarea credinţei voastre lucrează răbdare, dar

răbdarea trebuie să- şi facă desăvârşit lucrarea pentru ca să fiţi desăvârşiţi, întregi şi să nu duceţi

lipsă de nimic.

Imaginaţi-vă că sunteţi într -un moment de încercare, şi poate unii dintre dumneavoastră nu trebuiesă vă imaginaţi acest lucru deoarece treceţi prin aşa ceva chiar acum. Şi cei mai mulţi dintre noi amtrecut prin astfel de evenimente şi încă simţim şi astăzi gustul încercărilor. Dar într -o astfel devreme imaginaţi-vă că un frate sau o soră din biserică se gândeşte să-ţi trimită un salut deîncurajare. Şi dintr -odată îţi sună telefonul şi vezi că ai primit un SMS de la un frate din biserică. Şicând vezi mesajul de încurajare, este Iacov, cap.1:2: Să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin

felurite încercări. Spuneţi-mi, cum v-aţi simţi? Dacă mi-aş păstra cumpătul, i-aş da un reply şi aşspune: Domnul să-ţi facă parte şi ţie de bucurii!

Trecuseră doi ani de când a murit tatăl meu, şi au fost doi ani de răzvrătire împotriva lui Dumnezeu, pentru că mintea mea nu putea concilia nicidecum pretenţiile lui Dumnezeu ca fiind plin dedragoste, de bunătate, de îndurare cu modul atât de dramatic în care lucra. După doi ani Dumnezeua schimbat ceva în inima mea şi m-am întors la El. Iar după ce m-am întors la Dumnezeu, prima

carte pe care am studiat-o şi care mi s-a legat de inimă a fost Epistola lui Iacov, deoarece vorbeaexact despre problema mea, despre frământările mele.

Îmi amintesc cum, fiind în cameră cu ceilalţi colegi, citeam epistola. Şi seara, după ce ne rugam, neaşezam cu toţii în pat şi rosteam această epistolă pe de rost, şi cu asta adormeam. Însă elementulcare m-a izbit extrem de puternic a fost versetul 2: ...o mare bucurie când treceţi prin felurite

încercări. Cum e posibil aşa ceva? Primul lucru care-ţi vine în minte despre cel care vorbeşte este(dacă nu-s dur cu el spun doar atât): e un om care n-a trecut prin încercări şi îi este simplu săvorbească. E foarte simplu să vorbeşti atunci. Tocmai de aceea avem o sumedenie de sfetnici lângănoi când suntem în valea umbrelor morţii. Păcat că au uitat că cea mai bună consiliere în astfel demomente este tăcerea.

Sau şi mai grav de atât, dacă mă gândesc la Iacov, aş putea spune că este un om fără discernământ.Cum să te bucuri? Dar uitaţi cum este construit textul: o mare bucurie. Şi astăzi încă sunt mulţioameni între noi care vin şi ne spun aşa de departe, de pe culmi, se uită la noi în vale şi spun: hei, artrebui să ai zâmbetul afişat pe buze, pe faţa ta, să te bucuri. Nu asta ne învaţă Sfânta Scriptură? Cumvorbeşti tu despre nădejdea care este în tine, cum o afişezi tu, cum o mărturiseşti tu? Ar trebui catoţi oamenii care intră în mijlocul nostru să vadă aici doar zâmbete şi voie bună.

Nu, Iacov nu spune aşa ceva. Iacov nu spune să ne bucurăm, ci Iacov vorbeşte despre o atitudine:Să priviţi ca o mare bucurie. Este o foarte mare diferenţă între cele două. Nu numai atât, o altăsubliniere: nu încercările provoacă bucurie, nu faptul că eşti prin valea umbrelor morţii aduce

bucurie, ci atitudinea de bucurie este determinată de finalitatea pe care încercările o pot avea înviaţa ta şi în viaţa mea, de scopul încercărilor. Şi tocmai de aceea, acolo în valea umbrelor morţii,





- 3 -

îndrăznesc să ridic privirea, să mă uit înspre Dumnezeu şi cu seninătate în inimă să-I spun: Doamne,sunt lacrimi, o inimă sfâşiată, dar am nădejde, şi aici îmi găsesc puterea de-a merge mai departe,

pentru c-am înţeles scopul pe care-l poţi realiza în viaţa mea.

Dar care este scopul încercărilor? Versetul 3-4, spune Iacov: ca unii care ştiţi că ... testeazăcredinţa. Testarea credinţei lucrează răbdare; cel de-al doilea pas – lucrează răbdare. Dar răbdarea

trebuie să- şi facă desăvârşit lucrarea, sau până la capăt lucrarea, pentru ca să fiţi desăvârşiţi, sauexprimat în alte cuvinte – întregi, şi să nu duceţi lipsă de nimic. Acesta este scopul încercărilor.

Aş pune o întrebare, legitimă dealtfel: spuneţi-mi, care din cei trei paşi se realizează de la sine sau prin providenţa lui Dumnezeu, şi care din cei trei paşi depind de modul în care răspund sau măraportez în momente de încercare. E foarte simplu: primul pas se întâmplă fără să faci absolutnimic, e un act suveran al lui Dumnezeu pe care El fie îl îngăduie, fie îl aduce, spuneţi -i cum vreţi.Dar la un moment dat, te întâlneşti cu el în drumul credinţei – testează credinţa.

Însă ni se spune că lucrează răbdare. Se întâmplă de la sine? Lucrează desăvârşire? Următorii doi paşi, ultimii doi depind de modul în care răspund, în momente de încercare, lui Dumnezeu. Primul

pas – testează credinţa. În timp ce studiam mi-am pus o întrebare: Doamne, pentru cine testezicredinţa? Ca să afli Tu ce credinţă avem? Ca să-ţi dai seama de valoarea credinţei noastre? Ca şicum n-ai şti şi trebuie să ne pui pe acest banc de probe şi să ne testezi? O, nu, nicidecum!

În Evanghelia după Ioan citim în ultimele trei versete ale cap.2, v.23-25, despre Domnul Isus careera la praznicul Paştelor : Pe când era Isus în Ierusalim la praznicul Paştelor, mulţi au crezut în

Numele Lui, căci vedeau semnele pe care le făcea. Dar Isus nu se încredea în nici unul din ei,

pentru că-i cunoştea pe toţi, şi n-avea trebuinţă să- I facă cineva mărturisiri despre niciun om,

fiindcă El însuşi ştia ce este în om. Prin urmare, Isus cunoştea ce credinţă au aceşti oameni care o pretind cu buzele lor.

Deci testarea credinţei nu este ca Dumnezeu să afle ce credinţă avem, ci testarea credinţei estefavorul pe care Dumnezeu ni-l face nouă, ca să ne dăm seama de valoarea credinţei cu care nelăudăm. Testarea credinţei este pentru mine, ca în acel moment să-mi văd credinţa şi să-I spun:Doamne, vreau acea credinţă care să mă conducă înspre mântuire, vreau această credinţă, nu ocredinţă fragilă, care piere imediat. Aşadar, testarea credinţei este favorul pe care mi-l faceDumnezeu în mod supranatural şi se întâmplă prin voia lui Dumnezeu.

Următorii doi paşi: lucrează răbdare. Faptul că trecând prin încercări do bândeşti automat răbdareeste fals! Simplul fapt că treci prin încercări nu te face mai răbdător; simplul fapt că treci prinevenimente groaznice, dureroase, nu lucrează răbdare. Ca răbdarea să lucreze în acest context al

încercărilor trebuie să învăţ de la Dumnezeu modul în care să răspund încercărilor, modul în caretrebuie să mă comport într -o vreme de încercare. Şi nu doar lucrarea răbdării, ci şi lucrareadesăvârşirii atârnă de răspunsul meu, este condiţionată de răspunsul meu.

Şi tocmai de aceea, Iacov face un pas mai departe şi spune în v.5 următorul adevăr care ne ajută săne f ormăm o perspectivă corectă: Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la

Dumnezeu. Dar s-o ceri fără să ai impresia că Cel căruia îi ceri înţelepciunea la un moment dat îţi vatrânti uşa în nas şi îţi va spune: îmi pare rău, ar fi trebuit să ştii deja aceste lucruri, ar fi trebuit să aiacest discernământ – s-o ceară de la Dumnezeu care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare , şi

ea î i va fi dată.

Într-un fel toţi cerem înţelepciune. Unii ne oprim acolo în vale şi începem să plângem şi să nefrământăm şi să ne punem întrebări căutând sensul lucrurilor. Alţii acolo în vale, încleştăm pumnii





- 4 -

şi-i îndreptăm către Dumnezeu, şi-L izbim cu această întrebare: de ce, Doamne, de ce tocmai eu?De ce? Dar Iacov spune: ca să primeşti înţelepciune trebuie s-o ceri cu credinţă – Dar s-o ceară cu

credinţă, fără să se îndoiască deloc: pentru că cine se îndoieşte seamănă cu valul mării tulburat şi

împins de vânt încoace şi încolo. Un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva de la Domnul,

căci este un om nehotărât şi nestatornic în toate căile sale.

Este uimitor faptul că Duhul lui Dumnezeu nu pune pe inima lui Iacov să explice în ce constăanume această înţelepciune, deşi este destul de uşor să dăm un răspuns. Dar Duhul lui Dumnezeu segrăbeşte să vorbească despre credinţă, deoarece în absenţa credinţei Dumnezeu nu poate daînţelepciune. Şi credinţa este vitală. Întrebarea importantă aşadar, este ce e credinţa?

Imaginaţi-vă că ascultaţi un om, sau chiar dumneavoastră într -un astfel de moment vă plecaţi pegenunchi şi începeţi să rostiţi înaintea lui Dumnezeu: Doamne, nu înţeleg evenimentele prin caremă treci. Doamne, nu înţeleg sensul lucrurilor şi inima mea este sfâşiată de ele. Doamne, Te rog dă-mi înţelepciune, dă-mi acea înţelepciune care să mă ajute să văd lucrurile mai departe şi să pot păşi;dă-mi, Doamne, înţelepciune! Şi ştiu că atunci când ţi-o cer, şi ţi-o cer încredinţat în acest sens, Tuo dai cu mână largă şi fără mustrare. Doamne, de la Tine o cer, ascultă-mă, căci mă rog în Numele

Domnului Isus Hristos, prin puterea Duhului Sfânt. Amin

Am cerut înţelepciunea cu credinţă sau nu? S-ar putea să spuneţi: cine poate măsura credinţa? Deunde să ştiu eu ce-i în inima unui om când se roagă? El afirmă clar că o cere cu credinţă, cuconvingere, cu încredinţare; de unde să ştiu eu? Frumuseţea este că Dumnezeu în Epistola lui Iacovoferă măsura credinţei. Pentru Dumnezeu în Epistola lui Iacov este foarte clar modul în care semăsoară credinţa. Nu-i doar acea încăpăţânare sau convingere, ci credinţa, a te ruga cu credinţă, emult mai mult de atât.

Credinţa nu se vede doar din lucrurile pe care le-am afirmat pe genunchi, ci credinţa se vede în ceeace fac după ce m-am ridicat de pe genunchi. Se vede în modul în care continuă rugăciunea vieţiimele. Şi haideţi să citesc acest lucru din pasajul care a fost citit între noi: Dar s-o ceară cu credinţă

fără să se îndoiască deloc: pentru că cine se îndoieşte seamănă cu valul mării tulburat şi împins de

vânt încoace şi încolo. Un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva de la Domnul, căci acerut fără credinţă. Asta spune textul.

Dar Iacov explică ce înseamnă a cere fără credinţă – căci este un om nehotărât şi nestatornic în

toate căile sale. Cu alte cuvinte, credinţa nu se limitează la declaraţia sau la afirmaţia pe care o audsau o rostesc chiar eu, ci credinţa are de-a face cu decizia mea; decizia mea atunci când stau întredouă căi: căci este un om nehotărât – atunci când nu ştii încotro s-o iei. Dar următorul termenadaugă o a doua dimensiune: este un om nehotărât şi nestatornic.

Ce înseamnă nestatornic? Este nestatornic acel om care a pornit pe cale, pe calea lui Dumnezeu. Darodată ce a pornit pe această cale ceva s-a întâmplat şi în loc să continue pe această cale s-a oprit şi acăutat alte căi. Nestatornic, deci, înseamnă că nu este consecvent pe calea pe care a pornit. Înconcluzie: Ce înseamnă a cere cu credinţă? Măsura credinţei, în ochii lui Dumnezeu, nu este cât detare stăruim, cât de mult repetăm, cât de tare rostim convingerea din inima noastră, ci măsuracredinţei este – credincioşia faţă de Dumnezeu. Aceasta este credinţa; aceasta înseamnă să ceri cucredinţă.

Şi în acest sens v-aş invita să ne oprim asupra unui alt pasaj al Sfintei Scripturi, deoarece Iacovrezonează enorm de mult cu învăţătura Domnului Isus Hristos. În Evanghelia după Marcu, cap.4,

Domnul Isus vorbeşte despre Pilda Semănătorului. Şi în Pilda Semănătorului prezintă patru tipuri de





- 5 -

pământ care au primit sămânţa, sămânţa Cuvântului lui Dumnezeu. Şi aceste patru tipuri de pământau pornit pe drum; să ne oprim la cel de-al doilea tip, cap.4:5:

O altă parte a căzut pe un loc stâncos unde nu avea mult pământ. A răsărit îndată pentru că n-a dat

de-un pământ adânc. Dar când a răsărit soarele s-a pălit şi pentru că n-avea rădăcină s-a uscat.

Ucenicii vin la Domnul Isus şi-i cer să le tălmăcească pilda. Şi Domnul Isus le răspunde, v.16-17:

Tot aşa, cei înfăţişaţi prin sămânţa căzută în locurile stâncoase, sunt aceia care când aud Cuvântulîl primesc îndată cu bucurie, dar n-au rădăcină în ei şi ţin până la o vreme. Şi cum vine încercarea ,

şi cum vine un necaz, sau o prigonire din pricina C uvântului, se leapădă îndată de el. Nehotărâţi şinestatornici în toate căile lor.

Doamne, dă-ne puterea de a-Ţi cere înţelepciune cu credinţă. Acea credinţă care n-are nimic cumisticismul din jurul nostru. Acea credinţă care are mult mai mult a face cu modul în care trăim şimodul în care umblăm – această credincioşie Te rugăm să ne-o dai. Doamne, nu înţeleg acum

planul Tău, iubirea Ta, dar ajută-ne pe drum calea Ta s-o putem urma. Înţelepciunea trebuie să oceri cu credinţă; să ceri acea înţelepciune pe care nu ştii cum s-o măsori.

Dar oare începutul înţelepciunii nu-i tocmai frica de Domnul? Noi avem impresia că înţelepciuneaînseamnă să capeţi sens la toate evenimentele şi Dumnezeu să-ţi aducă o diagramă cu toateevenimentele şi să-ţi spună: înţelegi? Şi poate vor fi situaţii în care Dumnezeu îţi va răspunde, darScriptura nu garantează aşa ceva. Poate că, asemeni lui Iosif, vei ajunge într-un moment în care vei

privi înapoi pe acest pământ să spui: acuma înţeleg de ce s-au întâmplat aceste lucruri; de aceea m-aadus Dumnezeu aici, ca să vă scap vouă viaţa, le spunea Iosif fraţilor lui care l-au vândut.

Dar dacă luăm o altă situaţie: i-a răspuns Dumnezeu lui Iov? I-a spus vreodată: Iov, hai că acuma îţidau socoteală de modul în care am lucrat? Nu, deşi Iov a dat buzna înaintea lui Dumnezeu,Dumnezeu îl ţintuieşte şi spune: nu uita cine eşti, nu uita cu cine vorbeşti. Şi acesta este lucrul pecare-l uităm şi care este greu de înghiţit în încercare. Şi poate tocmai de aceea este bine să vorbimdespre el acuma, într-un moment în care nu suntem atât de afectaţi. Lucrul pe care nu trebuie să-luităm niciodată este faptul că Dumnezeu este suveran şi face tot ce vrea, şi nimeni nu-i poate spune:de ce faci aşa ceva?

Dar ceea ce mângâie inima este faptul că deşi suveran, prin toate evenimentele pe care le îngăduie,urmăreşte binele tău şi binele meu, noi care suntem atât de bine descrişi de – se arată puţintel şi cuma răsărit soarele s-a pălit îndată şi s-a uscat şi nu mai are nici o valoare. El, cel veşnic, preocupat de

boţul de tină care se desface dinainte să se fi năcut chiar, El pentru că vrea să ne aibe faţă în faţă,veşnici ca şi El.

Şi tocmai de aceea urmează paragraf ul cuprins în versetele 9-11; cu siguranţă eşti acel boţ de tină,eşti în vremelnicie, eşti în arena încercărilor şi poate sărăcia este încercarea pentru tine, poate bogăţia este arena în care este testată credinţa ta. Dar acolo, în fărâma aceasta a deşertăciunii, învremelnicie, spune-mi după ce mentalitate îţi conduci viaţa? După ce te ghidezi? După ceea ce-itrecător? După ceea ce se arată puţintel şi apoi piere? Nu, Iacov nu spune că bogăţia va trece, ci aşase va veşteji bogatul, dar şi săracul pentru că sunt trecători.

III. Concluzii

Suntem în vremelnicie şi tocmai de aceea în vremelnicie suntem chemaţi să trăim, să vieţuim în

virtutea valorilor veşniciei şi acesta să fie motivul nostru de laudă; şi prin prisma lui să privesc laacest coridor scurt care mă conduce spre adevăratul răsărit în viaţa mea.





- 6 -

Cu siguranţă este greu când eşti în momente de încercare. Cum să dai sens lucrurilor laînmormântare? Când o mămică de 24 de ani a fost deja consumată de cancer? Avea vreo vină? Nuavea, cum nu avem nici unul dintre noi, sau avea cum avem fiecare dintre noi. E atât de greu înacele momente. Dar tocmai pentru acele momente trebuie să-mi formez o perspectivă corectăasupra încercărilor, deoarece primul pas se realizează de la sine prin providenţa lui Dumnezeu, dar

al doilea – lucrarea răbdării, lucrarea desăvârşirii – atârnă de răspunsul meu. Şi de răspunsul pecare-l dau atârnă rezonanţa lor din veşnicie.

Ferice de cel ce rabdă încercarea, căci după ce a fost găsit bun va primi cununa vieţii pe care a

făgăduit -o Dumnezeu celor ce-L iubesc. Doamne, oare de ce Te iubim? Ce hrăneşte iubirea noastrăfaţă de tine? Confortul vremelnic, plusul de ici şi de dincolo? Vindecarea pe care o aşteptăm laurmătorul colţ? Sunt lucruri de care avem nevoie, dar nu sunt lucrurile care au prioritate. Hranaadevărată nu este ceea ce poate înfrumuseţa El aici, în fărâma vremelniciei, ci frumuseţea care oclădeşte pentru veşnicie. Acel chip pe care deseori trebuie să-l dăltuiască adânc şi să înlăture din noiatâtea colţuri, atâtea lucruri care nu sunt compatibile cu veşnicia.

Dar, să nu uităm niciodată, vremelnicia este doar prefaţa veşniciei; acea arenă în care mă pregătesc pentru ceruri, ca atunci când voi fi faţă în faţă cu Domnul meu, pe faţa mea să se oglindeascătrăsăturile chipului Său. Este vreo altă nădejde? Este vreo altă bătălie care merită s-o câştigăm?

Dar dacă am pierdut această bătălie, cu ce rămânem în mâini? Doamne, ajută-ne să nu uitămniciodată că această cunună a vieţii o purtăm doar atunci când am învăţat cum să purtăm pe pământcununa de spini. Învaţă-ne s-o purtăm într -un mod vrednic. Amin

Perspectiva_corecta_asupra_incercarilor_-_Transcriere_-_1543.pdf

Documents

Transcript of Perspectiva_corecta_asupra_incercarilor_-_Transcriere_-_1543.pdf