Personalitati Studiate La Cursul de Istorie

19
Personalitati studiate la cursul de istorie 01.WOODROW WILSON Thomas Woodrow Wilson s-a nascut la 28 decembrie 1856 in SUA si a fost cel de-al douazeci si optulea presedinte al Statelor Unite ale Americii in perioada 1912-1921. In timpul activitatii sale a fost si un bun istoric si un specialist in stiintele politice. In 1910 este ales guvernator al statului New Jersy, iar in 1912-presedinte SUA. In primul sau mandat prezidential a contribuit la crearea unui sistem de legi privind sistemul federal de rezerva. In cel de-al doilea mandat s-a concentrate asupra participarii tarii la Primul Razboi Mondial. 02.ADOLF HITLER Adolf Hitler s-a nascut la 20 aprilie 1889 in Austria. A fost om politic, cancelar al Germaniei din 1933, iar din 1934 conducator absolut. A fost cel mai crud dictator din istoria intregii omeniri. A dus o politica de pregatire si de declansare a celui de-Al Doilea Razboi Mondial, precum si de punere in aplicare a unui plan rasist de exterminare in masa a evreilor. Cca 6 mln oameni si-au gasit sfirsitul in lagarele mortii de la Chelmano, Majdanek. 1939-1941 a facut cea mai mare greseala, incepind un razboi pe doua fronturi, numit “razboi-fulger”. Acesta prevedea invadarea URSS ptintr-o campanie rapida.Hitler a lasat in urma sa o Europa distrusa si 60 mln victime. In mai, 1945 Hitler se sinucide. In acelasi an Germania a fost ruinata. Conform altor surse, acesta a evadat in Honduras si a decedat abia in anul 1961. A fost un personal foarte important in istoria omenirii, facindu-se remarcat prin faptele sale crude. 03. IOSIF STALIN

Transcript of Personalitati Studiate La Cursul de Istorie

Page 1: Personalitati Studiate La Cursul de Istorie

Personalitati studiate la cursul de istorie

01.WOODROW WILSON

Thomas Woodrow Wilson s-a nascut la 28 decembrie 1856 in SUA si a fost cel de-al douazeci si optulea presedinte al Statelor Unite ale Americii in perioada 1912-1921. In timpul activitatii sale a fost si un bun istoric si un specialist in stiintele politice. In 1910 este ales guvernator al statului New Jersy, iar in 1912-presedinte SUA. In primul sau mandat prezidential a contribuit la crearea unui sistem de legi privind sistemul federal de rezerva. In cel de-al doilea mandat s-a concentrate asupra participarii tarii la Primul Razboi Mondial.

02.ADOLF HITLER

Adolf Hitler s-a nascut la 20 aprilie 1889 in Austria. A fost om politic, cancelar al Germaniei din 1933, iar din 1934 conducator absolut. A fost cel mai crud dictator din istoria intregii omeniri. A dus o politica de pregatire si de declansare a celui de-Al Doilea Razboi Mondial, precum si de punere in aplicare a unui plan rasist de exterminare in masa a evreilor. Cca 6 mln oameni si-au gasit sfirsitul in lagarele mortii de la Chelmano, Majdanek. 1939-1941 a facut cea mai mare greseala, incepind un razboi pe doua fronturi, numit “razboi-fulger”. Acesta prevedea invadarea URSS ptintr-o campanie rapida.Hitler a lasat in urma sa o Europa distrusa si 60 mln victime. In mai, 1945 Hitler se sinucide. In acelasi an Germania a fost ruinata. Conform altor surse, acesta a evadat in Honduras si a decedat abia in anul 1961. A fost un personal foarte important in istoria omenirii, facindu-se remarcat prin faptele sale crude.

03. IOSIF STALIN

Iosif Vissarionovici Stalin s-a nascut la 21 decembrie 1878 in Imperiul Rus. A fost un revolutionar bolsevic si conducator politic sovietic. In anul 1922, in urma mortii lui Lenin, acesta devine Secretar General al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. Tot el, in 1928 inlocuieste Noua Politica Economica cu planurile cincinale, iar agricultura individuala cu agricultura cooperatista. URSS este transformata intr-o mare putere industrial mondiala. In acea perioada, conform ordinului Stalin, au fost declarati chiaburi cei mai instariti si harnici tarani. Averea le-a fost colectivizata, iar taranii-deportati in Siberia. In acelasi timp Stalin a eliminate opozitia politica prin intermediul sistemului exilului intern si al executiei. In timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, URSS in frunte cu Stalin obtin victoria. Astfel, URSS isi extinde puterea asupra intregii lumi, devenind una din cele doua puteri mondiale. Aceasta pozitie domina Uniunea Sovietica inca 4 decenii dupa moartea acestuia. Dupa finele razboiului, a urmat foametea din 1946-1947. Din cauza secetei, grinele erau goale. Rezervele de faina, brinza, chiar si animalele au fost colectivizate, in schimb neprimind nimic. Sute de mii de oameni ai Uniunii Sovietice si-au pierdut vietile. Imediat dupa foamete, au urmat deportarile staliniste ai chiaburilor sovietici. Au fost dusi in Siberia, Asia Centrala, Kazahsnan mii de tarani nevinovati. La 5 martie, 1953 Stalin sufera un atac cerebral, care i-a provocat moartea.Trupul sau a fost

Page 2: Personalitati Studiate La Cursul de Istorie

mumificat si pastrat in Mausoleul lui Lenin pina in 1961. Dupa aceea, trupul lui a fost ingropat linga zidul Kremlinului.

04. FRANKLIN DELANO ROOSVELT

Roosvelt s-a nascut la 30 ianuarie 1882 si a fost cel de-al treizeci si doilea presedinte al SUA. Si-a inceput cariera sa in politica odata cu alegerea sa in senatul din New York ca democrat in anul 1910. Intre anii 1929-1933 ocupa functia de guvernator al New York-ului. In anul 1933, la alegerile prezidentiale, acesta obtine victoria impreuna cu Partidul Democrat. Chiar din a doua zi a mandatului sau, Roosvelt ordona inchiderea tuturor bancilor si preluarea activitatii bancare doar in urma controlului din partea statului. A initiat “Congresul de 100 zile”, unde s-au creat noi institutii federale: Administratia Nationala pentru Restabilire. Aceasta avea menirea de a stabili concurenta cinstita. Deasemenea stabilirea duratei zilei de munca, a salariului si a volumului productiei. La Congres s-a mai fondat Administratia Reglementarii Agriculturii. Acestia au ridicat preturile la productia agricola, lichidind surplusurile de produse agroalimentare. In martie, 1933 administratia lui Roosvelt a infiintat tabere de munca, unde erau incadrati in cimpul muncii tineri cu virsta cuprinsa intre 18-25 ani. Acestia efectuau lucrari in afinarea solurilor, constructiile drumurilor, la impaduriri. Erau asigurati cu imbracaminte si hrana. Primeau lunar cite un salariu de cca 30 USD. In 1935 Roosvelt a acordat bani pentru constructiile publice ca poduri, spitale, universitati s,a. Prin decizia luată în decembrie 1941, de intrare în război a americanilor împotriva forțelor Axei, Roosevelt a contribuit decisiv la înfrângerea Germaniei lui Hitler. Politica externă promovată de el și îndreptată către cooperare a pus bazele constituirii Organizației Națiunilor Unite la 26 iunie 1945. La 12 aprilie, 1945 Roosvelt pleaca din viata.

05.CHARLES DE GAULLE

Charles de Gaulle s-a nascut la 22 noiembrie, 1890 si a fost militar francez, lider al “Frantei libere” din timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, prim-ministru, presedinte al Frantei. S-a nascut intr-o familie catolica. A luptat in Primul razboi Mondial.In anul 1940 devine sef al guvernului francez de exil din Londra, iar in 1945 este ales ca prim-ministru de catre Parlamentul Francez. In perioada 1958-1969 a fost presedinte al Frantei. Activitatea sa s-a concentrate pe stabilitatea politica, crearea noii constitutii. De Gaulle a rezolvat conflictul Algerian, a incercat eliberarea Frantei de sub tutela Americana. A scos tara din “Razboiul Rece” si a dus-o in structura militara NATO. Deasemenea a realizat si alte scopuri legate de Marea Britanie, China.

06. MARGARET THATCHER

Margaret Thatcher s-a nascut la 13 octombrie 1925 in Anglia si a fost prim-ministru al Regatului Unit din 1979 pina in 1990. In perioada 1943-1947 a studiat la Universitatea din Oxford, unde absolvit cutitlul de gradul II. A lucrat ca cercetator chemist, contribuind la producerea metodelor de pastrare a inghetatei. Prima intilnire cu politica a avut loc in anul 1948,

Page 3: Personalitati Studiate La Cursul de Istorie

cind s-a inscris in Asociatia Conservatoare. La o intrunire a acesteia, Margaret il intilneste pe Denis Thatcher-un om de afaceri bogat, care mai tirziu ii devine sot si caruia ii daruieste doi gemeni minunati:Carol si Mark. In 1959 intra pe lista Partidului Conservator in Parlament. Pe parcursul activitatii sale a criticat taxele mari, care dupa parerea ei duceau tara spre comunism. In anul 1976 un ziar rusesc o numeste “doamna de fier”, ca urmare a atacului pe care aceasta l-a indreptat asupra URSS-ului. In anul 1976 devine prim-ministru al Angliei. In timpul mandatului Thatcher tara a cunoscut o crestere economica semnificativa, micsorarea somajului, s.a Acestea au dus ca Thatcher sa fie aleasa pentru functia data 3 mandate consecutiv. Din 1990 Margaret pierde sprijinul partidului. Dupa o intrevedere cu regina Elizabeta, “doamna de fier” paraseste postul de prim-ministru. A fost premiata cu Medalia Prezidentiala a Libertatii-cel mai inalt grad onorific acordat in SUA. In anul 2011 peimeste titlul de cel mai competent prim-ministru al Marii Britanii.

07. MIHAIL GORBACIOV

Mihail Gorbaciov s-a nascut la 2 martie, 1931. A fost conducatorul Uniunii Sovietice din 1985 pina in 1991. Incercarile sale de reforme au dus la finele Razboiului Rece, la incetarea monopolului politic al Partidului Comunist al URSS si la prabusirea acesteia. In anul 1990 primeste Premiul Nobel pentru pace. In anul 1992 formeaza Fundatia Mihail Gorbaciov, iar in 1993 formeaza Crucea Verde Internationala. In 1995 primeste titlul de Doctor Honoris Causa al Universitatii Durham. In 1996 la alegerile prezidentiale acesta obtine doar 1% din voturile exprimate. Pe 26.11.01 Gorbaciov fondeaza PSD. In 2003 demisioneaza. La 20.11.06 primeste Ordinul Sfintului Andrei Archons. Este foarte bine apreciat in occident pentru actiunile sale ce au dus la finele Razboiului Rece. Este privit cu mare simpatie de catre Germania, pentru ca a permis reunificarea acesteia. In Rusia reputatia sa se afla la cote scazute, conform parerilor populatiei, care il invinovatesc de dezolvarea URSS. Este o personalitate marcanta, prin beneficiile pe care le-a adus intregii lumi.

08.ALBERT EINSTEIN

Albert Einstein s-a nascut la 14 martie 1879 in Germania. A fost un filozof, professor universitar. Este autorul teoriei relativitatii. In 1903 se casatoreste cu Mileva Marie, cu care a avut 3 copii: o fata si doi baieti. In 1914 cei doi se despart. In 1919 se casatoreste cu verisoara sa Elsa, cu care traieste pina la moartea acestea in 1936. In 1921 primeste Premiul Nobel pentru fizica. Einstein s-a mai manifestat si prin activitatea sa militant pentru pace si sustinator al poporului evreu. A publicat peste 300 lucrari stiintifice si 150 in alte domenii. Din cauza unei boli netratate, Einstein se stinge din viata in anul 1955, in urma unui atac de cord. Inaintea incinerarii, i-a fost scos creierul pentru a fi pastrat, fara instiintarea familiei, in speranta ca pe viitor se va gasi ce l-a facut pe Einstein atit de destept.

09. IURII GAGARIN

Page 4: Personalitati Studiate La Cursul de Istorie

Iurii Alexeevici Gagarin s-a nascut la 9 martie 1934 in URSS. A fost si a ramas in istorie ca un erou al Uniunii Sovietice. La 12 aprilie, 1961 el a devenit primul om in spatiou si primul pe orbita Pamintului. A primit numeroase medalii din diferite tari pentru calatoriile sale din spatiul cosmic.

In timp ce era tinar, Iurii avea un deosebit interes pentru si a inceput sa viseze la spatiul pe care mai tirziu avea sa-l cucereasca. Studiind la Liceul Tehnic din Saratov, el s-a inscris in AeroClub, unde a invatat sa piloteze aeronave usoare. In 1956 s-a inscris la Scoala de Piloti. Acolo a intilnito pe viitoarea lui sotie-Valentina Gorbaciova. In 1960, dupa un incordat process de cautare, Iurii Gagarin e selectat impreuna cu alti 19 cosmonauti pentru Programul Spatial Sovietic. Din cei 20 de pretendenti selectati, eventualele alegeri pentru prima lansare erau Gagarin si Gherman Titov. In cele din urma Gagarin a avut mai multa sustinere din partea juriului, avind capacitatea de a manipula atentia presei, dar si un nume de familie asociat cu aristocratia tarista. Pe 27 martie 1968, avionul in care se afla Iurii impreuna cu un alt pilot s-a prabusit la 190 km de Moskova. Resturile avionului au fost depozitate la Institutul de cercetari nr 13 al Ministerului Apararii. Au fost aduse multe ipoteze in legatura cu acest eveniment , printre care si asasinarea lui Gagarin la comanda lui Brejnev.

10. BILL GATES

William Henry Gates al III-lea s-a nascut la 28 octombrie 1955 si este impreuna cu Paul Alen fondatorul Corporatiei Microsoft. Este deasemenea si unul dintre cei mai bogati oameni din lume cu o avere de peste 115 mlrd $. Provine dintr-o familie nobila, tatal sau fiind avocet, iar mama-profesor universitar si om de afaceri. In anul 1986 corporatia sa lanseaza prima versiune a sistemului de operare Windows. Trei ani mai tirziu lanseaza Microsoft Office-cea mai populara suita de aplicatii de birou. In 1994 se casatoreste cu Melinda French, cu care are trei copii. In anul 2000 impreuna cu sotia sa infiinteaza fundatia de caritate “Bill and Melinda Gates”. In anul 2005 regina Marii Britanii ii acorda titlul de “Cavaler al Imperiului Britanic”. In iulie 2008 s-a retras din Microsoft.

11. ION INCULET

Ion Constantin Inculet s-a nascut la 5 aprilie 1884 in Razeni, judetul Lapusna (Imperiul Rus, astazi Republica Moldova). A fost un om politic roman, presedinte al Sfatului Tarii al Republicii Democrate Moldovenesti, ministru si membru titular al Academiei Romane. Dupa finele Scolii teologice, se inscribe la Facultatea de fizica si matematica a Universitatii Dorpat, insa dupa un an de studio se transfera la alta universitate din Petersburg pe care o absolveste cu diploma de gr I. In anii studentiei, la initiative sa este create asociatia strudetilor basarabeni din Petersburg. Dupa absolvire, citeste lectii de matematica si fizica la mai multe scoli private din Petersburg. In 1917 revine in Basarabia. Aici este ales deputat in Sfatul Tarii. In acelasi an este ales presedintele acestuia. La 24 ianuarie, 1918 Sfatul Tarii proclama cu o majoritate de voturi independenta Basarabiei fata de Rusia, iar la 27 martie a proclamat Unirea cu Romania. Dupa Unire Ion Inculet a fost ministru al sanatatii, ministru de interne, ministru al comunicatiilor si vice-presedinte al Consiliului de ministri in Guvernul Romaniei. La 10

Page 5: Personalitati Studiate La Cursul de Istorie

octombrie acesta este ales Membru al Academiei Romane. La 19 noiembrie 1940 Inculet se stinge din viata in Bucuresti in urma unui atac de cord. A ramas in memorie prin modestia, blindetea lui nesavirsita, insotita de tact si calm. Mereu era predominat de dragostea fata de tara, de popor si de Basarabia lui natala.

12. PAN HALIPPA

Pantelimon Halippa s-a nascut la 1 august 1883 in Cubolta, judetul Soroca. A fost publicist si om politic basarabean, unul dintre cei mai importanti militant pentru afirmarea spiritului romanesc in Basarabia si pentru unirea acestei provincii cu Romania. A fost presedintele Sfatului Tarii care a votat unirea in 1918. A ocupat functiile de ministru in diferite guverne. A fost membru correspondent al Academiei Romane. In anii tineretii a colaborat cu revistele “Basarabia”, “Viata romaneasca”. A scris lucrarile “Pilde si novele”, Basarabia, schita geografica”. In anul 1913 la Chisinau publica ziarul “Cuvint moldovenesc”In anul 1917 infiinteaza Partidul National Moldovenesc. In 1918, dupa Unire devine presedintele Sfatului Tarii. Dupa 1918 a detinut mai multe functii : ministru, secretar de stat pentru Basarabia, ministru al Lucrarilor Publice, ministru secretar de stat. Pantelimon Halippa a fost întemeietorul Universității Populare din Chișinău (1917), al Conservatorului Moldovenesc, al Societății Scriitorilor și Publiciștilor Basarabeni, al Societății de Editură și Librărie “Luceafărul” din Chișinău (1940). În 1932 a editat și a condus revista “Viața Basarabiei” și ziarul cotidian omonim. Din 1950 pina in 1957 a fost inchis. A scris peste 280 poezii, articole, schițe, traduceri, memorii, reușind să editeze în timpul vieții doar un singur volum, Flori de pârloagă. A murit la 95 de ani în București, în casa de pe strada Al. Donici nr. 32.

13. NICOLAE TITULESCU

Nicolae Titulescu s-a nascut la 4 martie 1882 in Craiova. A fost un diplomat si om politic roman, presedinte al Ligii Natiunilor. După terminarea liceului "Carol I" la Craiova în anul 1900 cu premiul de onoare, studiază dreptul. In 1905 devine professor de drept la Universitatea din Iasi. In 1912, in urma alegerilor devine deputat pe listele Partidului Conservator-Democrat, iar 5 ani mai tirziu devine membru al guvernului Bratianu ca Ministru al Finantelor. In anul 1918, impreuna cu alte personalitati marcante, infiinteaza la Paris Comitetul National Roman, cu scopul de a propaga in opinia publica international dreptul poporului roman. Intre 1928-1936 acesta a fost de mai multe ori Ministru al Afacerilor Straine. In timpul mandatului sau ca Ministru de Externe s-a concentrate pe apropierea relatiilor dintre Romania si URSS. În 1936, regele Carol al II-lea aliniindu-se presiunilor cercurilor de dreapta (pro-naziste) legionare dar și externe, îl îndepărtează din toate funcțiile oficiale și îl obligă sa se exileze, să-și părăsească țara. Stabilit la început în Elveția, apoi înFranța, Nicolae Titulescu a propagat chiar și în exil prin conferințe și articole de ziare ideea prezervării păcii, anticipând pericolul unui nou

Page 6: Personalitati Studiate La Cursul de Istorie

războiNicolae Titulescu moare la Cannes (sau Souvrettes, Elveția, după Petre Pandrea), după o lungă suferință, la data de 17 martie 1941.

14. FERDINAND I

Ferdinand I s-a nascut la 24 august in Sigmarigen, in sud-vestul Germaniei. A fost rege al Romaniei din 10 octombrie 1914 pina la moartea sa. Din 1980 a fost membru de onoare al Academiei Romane, iar din 1914 pina in 1927 a fost protector si presedinte de onoare a acesteia.Tânărul Ferdinand a devenit moștenitor al unchiului său, regele Carol I al României, în noiembrie 1888, după ce mai întâi tatăl său a renunțat în 1880 și apoi fratele său mai mare, Wilhelm, în 1886. În 1889, Parlamentul României îl recunoaște ca prinț al României. Prințul Ferdinand s-a căsătorit la 10 ianuarie 1893 cu Prințesa Maria de Edinburgh, care era nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii și a Țarului Alexandru al II-lea al Rusiei. Au avut împreună trei fii și trei fiice, cel mai mare băiat, botezat Carol, urmând să devină Regele Carol al II-lea al României. În 1914, Ferdinand a devenit Rege al României, la 49 de ani, depunând juramântul solemn și promițând că va fi "un bun român". In 1916 Ferdinand a acceptat intrarea Romaniei in Primul Razboi Mondial din partea Antantei impotriva Austro-Ungariei si a Germaniei-tarii sale natale realizind pasul cel mai important pentru Unirea Principatelor Romane. Tot in timpul razboiului regale impreuna cu familia sa se refugiaza la Iasi, acea perioada fiind extreme de grea pentru dinsul. Ferdinand a fost încoronat rege al României Mari printr-o ceremonie spectaculoasă, în ziua de 15 octombrie 1922 la Alba Iulia.Ferdinand a murit în 1927, de cancer intestinal [2] și a fost urmat la tron de nepotul său Mihai (Regele Mihai)

15. ION ANTONESCU

Ion Victor Antonescu s-a nascut la 2 iunie, 1882 in Pitesti. A fost un om politic roman, ofiter de cariera, general, iar din 4 septembrie 1940 până în 23 august 1944 a fost prim-ministru al României și Conducător al Statului cu puteri dictatoriale.El a fost cel care a decis intrarea Romaniei in cel de-Al Doilea razboi Mondial din partea puterilor Axei pe baza promisiunilor lui Hitler ca ii va intoarce teritoriul anexat de catre URSS in 1940. Fiind inca sublocotenent s-a remarcat in Rascoala din 1907, cind a convins taranii rasculati sa nu intre in Galati. Mai apoi s-a avansat ca locotenent. In 1913 absolveste Scoala Superioara de Razboi din Bucuresti.A participat si in Primul Razboi Mondial in functie de sef al statului major unde a inceput planurile de aparare a Moldovei. In acest razboi Antonescu si-a cistigat reputatia de comandant militar si executant dur.Duritatea i-a adus porecla de „ciinele rosu”. In anul 1919 este decorat cu Ordinul Mihai Viteazu pentru contributia sa la cucerirea Budapestei si infringerea Armatei Rosii. Activitatea sa politica s-a inceput abia in 1919 dupa Conferinta de Pace de la Paris. Între 1923 și 1926, Antonescu a fost atașatul militar al României în Franța, Marea Britanie și Belgia. După reîntoarcerea în România a fost numit comandantul Școlii Superioare de Război, șeful Marelui Stat Major al armatei, iar mai apoi e promovat ca general de divizie și după trei zile numit ministru al apărării. In anul 1942 acesta ordona deportarea în Transnistria a 24.617 de cetățeni români de etnie romă, dintre care peste 11 000 au fost dați dispăruți și numai jumătate au supraviețuit și au reușit să se reîntoarcă în România.In 1944 acesta e arestat de catre trupele

Page 7: Personalitati Studiate La Cursul de Istorie

sovieticilor, iar dupa 2 ani este readus in tara pentru a fi judecat. In anul 1946 e condamnat la moarte in Bucuresti, dupa care a fost executat.

16. REGELE MIHAI

Mihai I al Romaniei s-a nascut la 25 octombrie in 1921 la Sinaia a fost suveran al Rpmaniei intre 1927 si 1930 precum si intre 1940 si 19947. Estre stranepotul Reginei Victoria a Marii Britanii si var al reginei Elizabeta a II-a. Tot el este una dintre ultimele figure publice in viata din perioada celui de-Al Doilea Razboi Mondial. Mihai a devenit pentru prima data rege al Romaniei dupa moartea bunicului sau Ferdinand I. Insa detronat de Carol al II-lea, primeste coroana un deceniu mai tirziu, dupa abdicarea tatalui sau-Carol. Din 1941 acesta devine maresal al Romaniei. Tot el in 1944 organizeaza arestarea lui Antonescu, dupa ce fortele sovietice au patruns pe teritoriul Romaniei si declara razboi Germaniei.  La sfârșitul războiului, regele Mihai a fost decorat de președintele SUA Harry S. Truman cu Legiunea de Merit în cel mai înalt grad. Mihai a mai fost decorat și de Iosif V. Stalin cu Ordinul Victoria cu diamante, „pentru actul curajos al cotiturei hotărâte a politicei României spre ruptura cu Germania hitleristă și alierea cu Națiunile Unite, în clipa când încă nu se precizase clar înfrângerea Germaniei. La 6 martie 1945, la presiunile ocupantului sovietic, Mihai a acceptat un guvern prosovietic dominat de Partidul Comunist Român, prim-ministru fiind numit Petru Groza. Sub regimul comunist, Mihai a funcționat ca simplu șef de stat fără autoritate. In urmatorul an, regele Mihai a incercat fara success sa se opuna guvernului communist, refuzind semnarea decretelor. Insa la presiunile sovietice, britanice si americane acesta renunta la opozitia sa, incetind sa mai ceara demisia guvernului. In anul 1947 acesta e silit sa abdice.

In acelasi an, se stabileste in Elvetia, revenirea sa in tara nefiind permisa pina in anul 1997. In 1948, fiind deja in Elvetia, se casatoreste cu regina Ana a Romaniei, cu care are 5 fiice. Stabilindu-se mai tirziu in Marea Britanie, fondeaza impreuna cu sotia sa o ferma de pui si construiesc un pic atelier de timplarie. In 1959 acesta infiinteaza in Elvetia o companie electronica si de mecanisme automate. Aceasta companie producea elemente pentru calea ferata si sisteme de alarma, iar mai apoi avioane. In present regele si regina locuiesc in Elvetia, iar de sarbatori viziteaza casa lor din Arad.

17. MIRCEA SNEGUR

Mircea Ion Snegur s-a nascut la 17 ianuarie 1940 in satul Trifanestii Noi, plasa Singerei, judetul

Balti. Este un om politic moldovean, care a fost primul președinte al Republicii Moldova (1990-

1997).

Isi face studiile superioare la Institutul Agricol din Chisinau, pe care il absolveste in 1961, iar

dupa finele aspiranturei, pe care o face in aceeasi institutie, obtine titlul stiintific de doctor in

stiinte agricole. Pina in anul 1968 lucreaza in calitate de agronom si presedinte de colhoz in

Lunga, raionul Floresti.Din 1981 pina in 1985 este prim-secretar al Comitetului Raional Edinet

al PCM. In perioada 1985-1989 detine functia de secretar al Comitetului Central al PCM. In

1989 este ales deputat in Sovietul Suprem al URSS, iar peste citeva luni-Presedinte al Prezidiului

Sovietului Suprem al RSSM, iar un an mai tirziu-Presedintele Sovietului Suprem al RSSM. In

1989 a acceptat sa sustina proiectul de lege care conferea limbii romane dreptul de limba

Page 8: Personalitati Studiate La Cursul de Istorie

oficiala, fapt ce i-a atras simpatia moldovenilor. De la 3 septembrie, 1990 detine functia de

presedinte al Republicii Moldova pina in anul 1996, cind a pierdut alegerile. Snegur a susținut

proclamarea independenței Republicii Moldova și a acționat pentru recunoașterea noului stat de

către Occident. La 27 august 1991, Parlamentul adoptă Declarația de Independentă prin care

Republica Moldova este proclamată „stat suveran, independent și democratic, liber să-și

hotărască prezentul și viitorul, fără nici un amestec din afară, în conformitate cu idealurile și

năzuințele sfinte ale poporului în spațiul istoric și etnic al devenirii sale naționale”.  La data de 3

septembrie 1991, este creată Armata Națională a Republicii Moldova. În decembrie 1991,

președintele Mircea Snegur semnează actul prin care Republica Moldova devine stat membru

(fondator) al Comunității Statelor Independente (CSI). La 2 martie 1992 Republica Moldova

devine membră cu drepturi depline al Organizației Națiunilor Unite (ONU) și aproape

concomitent este atrasă în conflicte armate cu două regiuni separatiste ale ei - cea transnistreană

și cea populată preponderent de găgăuzi. Conflictul militar din regiunea Transnistriei a luat

proporții și a făcut numeroase victime, fiind stopat printr-o convenție semnată la 21 iulie 1992 de

Mircea Snegur și președintele Rusiei, Boris Elțîn. Din păcate, cu toate eforturile autorităților

moldovene, Transnistria și orașul Tighina continuă să se afle sub controlul autorităților

separatiste de la Tiraspol. Unul dintre motivele acestei situații o constituie staționarea în regiunea

transnistreană a Armatei a XIV-a ruse.

Printre cele mai importante titluri se numara  “Ordinul Republicii” (2000); Doctor Honoris

Causa al Universității Libere Internaționale din Moldova (2001) s.a. In prezent Mircea Snegur nu

face parte din nici un partid politic si nu este membru al parlamentului.

18. MARIA CEBOTARI

Maria Cebotari s-a nascut la 10 februarie 1910, Chișinău, Gubernia Basarabia. A fost o cântăreață de operă româno-austriacă, una dintre cele mai mari soliste soprane.Studiază la școala normală de fete Florica Niță și la Capela Metropolitană din Chișinău  după care urmează Conservatorul „Unirea” din Chișinău (1924-1929).După terminarea studiilor la conservatorul din orașul natal, a fost angajată ca actriță la Teatrul de Artă din Moscova. În 1929 a plecat la Berlin, unde a luat lecții de canto. A debutat în 1931 la opera din Dresdaîn rolul lui Mimi din opera Boema de Giacomo Puccini. La numai 24 de ani, Mariei Cebotari i-a fost conferit cel mai înalt titlu onorific (în arta dramatică) existent în Germania și Austria din acel timp: Kammersängerin.Foarte apreciate au fost reprezentațiile sale în operele lui Mozart și Richard Strauss (care a și scris pentru ea opera “Salomeea”, în care si-a interpretat rolul inegalabil). A luat parte și la festivalurile muzicale din Salzburg la invitațiile lui Bruno Walter și Herbert von Karajan. A avut mare succes în rolul contesei din opera Nunta lui Figaro de Mozart. Cebotari a cântat sub bagheta unor mari dirijori ca Fritz Bush,Arturo Toscanini, Clemens Krauss, Karl Böhm, Wilhelm Furtwängler.A jucat în opt filme, turnate în Germania și Austria, alături de vedete ale cinematografului de atunci, inclusiv alături de soțul ei, Gustav Diessl.La 5 octombrie 2004, la Casa Cineaștilor din Chișinău, a avut loc premiera filmlui “Aria” de Vlad Druck, după scenariul lui Dumitru Olărescu, având ca subiect viața și opera sopranei Maria Cebotari. În România și Italia a jucat în coproducția Cătușe roșii (sau Odesa în flăcări), 1942), cenzurată ulterior de autoritățile comuniste și redescoperită

Page 9: Personalitati Studiate La Cursul de Istorie

de curând într-o arhivă din Italia. Se stinge din viata la 9 iunie, 1949 si este inmormintata in Viena.

19. EMIL LOTEANU

Emil Loteanu s-a nascut la  6 noiembrie 1936, satul Clocușna, județul Hotin, Regatul României, astăzi în raionul Ocnița, Republica Moldova. A fost un celebru actor, regizor, scenarist, poet și scriitor moldovean/sovietic. Printre filmele regizate de el amintim Poienile roșii (1966), Lăutarii (1971), Șatra (1975), Gingașa și tandra mea fiară (1978), Anna Pavlova (1983) și Luceafărul (1986). Isi urmeaza studiile la Liceul Sf. Sava din București.În anul 1950, pe când familia Loteanu locuia lângă Studiourile Sahia, în casa lor s-a turnat filmul artistic– «Viața învinge». A încercat să dea examen la IATC București, dar dosarul său de admitere a fost respins  În perioada 1953-1954 a fost actor la Teatrul dramatic “A.S.Pușkin” din Chișinău. A urmat cursuri de actorie la Școala Teatrală de pe lângă Teatrul Academic de Artă (MHAT) din Moscova (1954-1956) și de regie la Institutul Unional de Cinematografie (VGIK) din capitala URSS (1956-1962). După absolvirea Școlii de regie, a fost angajat în anul 1962 la studioul Moldova-film, lucrând în perioada 1973 - 1983 ca regizor la studioul Mosfilm din Moscova. In perioada 1987-1992 indeplineste funcția de președinte al Uniunii Cineaștilor din Moldova. A avut un rol important în formarea a două promoții de regizori de film în cadrul Școlii superioare de regie. El a fondat "Asociația experimentală de creație Phoenix-M", revista de teatru și film "Lanterna Magică", fiind și autorul emisiunii televizate "Se caută o stea". De asemenea, a fost conducătorul cursului de actori de teatru și film la Institutul de Arte din Chișinău. Printre tinerii actori formați de Emil Loteanu amintim pe Svetlana Toma, Grigore Grigoriu, Victor Ciutac, Maria Sagaidac, frații Victor și Mircea Soțchi-Voinicescu etc. Ca o recunoaștere a meritelor sale în domeniul regiei de film, i s-au conferit titlurile de Maestru Emerit al Artei din Moldova (1969), Artist al Poporului din Federația Rusă (1980), titlul de membru de onoare al Academiei Internaționale de film Nike. De asemenea, a primit Premiul de Stat și Ordinul Republicii. În anul 2001, a primit Premiul pentru excelența artei regizorale, decernat la Ateneul Român din București. Emil Loteanu a încetat din viață la data de 18 aprilie 2003, într-un spital din Moscova, fiind înmormântat în cimitirul Vagankovski din capitala Rusiei.

20. ACADEMICIAN SERGIU RADAUTAN

Sergiu Ion Radautan s-a nascut la 17 iunie, 1926 in Chisinau. A fost om de stiinta, specialist in domeniul fizicii si chimiei, organizator si primul rector al Universitatii Tehnice din Chisinau. A urmat liceul BP Hasdeu din Chisinau, apoi Facultatea de fizica a Universitatii de Stat din Moldova, pe care a absolvit-o cu eminenta. Doctoratul l-a facut la Institutul Fizico-Tehnic din

Page 10: Personalitati Studiate La Cursul de Istorie

Sankt Petersburg, unde obtine si titlul de doctor habitat in stiinte tehnice. In anul 1959 devine collaborator stiintific, iar in 1961-sef de laborator al Institutului de fizica aplicata al Academiei de Stiinte a Moldovei. Tot el este rector fondator al Universitatii Tehnice din Moldova. Din 1967 e professor de fizica la Institutul de fizica aplicata. In 1990 este ales Vicepresedinte al Academiei de Stiinte a Moldovei, iar din 1995-director al centrului de materiale semiconductoare al Institutului de Fizica Aplicata al ASM. Rezultatele cercetarilor sale regasesc peste 1000 studii, articole, comunicari aparute in tara si in strainatate. A elaborate peste 100 de brevet de inventii. A pregatit peste 60 doctori in stiinte si doctori habitati. A tinut prelegeri in universitati din Anglia, Franta, Germania, SUA. A detinut functiile de Presedinte al Uniunii Stiintifico-Tehnice din Chisinau, Presedinte al Societatii Stiintifice d.Cantemir din Moldova s.a A fost Laureat al Premiului de Stat al RM in anul 1983, decorat cu doua ordine “Drapelul Rosu de munca” si “Ordinul Republicii” A decedat la 6 martie, 1998.

Page 11: Personalitati Studiate La Cursul de Istorie

15.SFIRSITUL ”RAZBOIULUI RECE”:EVENIMENTE SI CONDITIE PENTRU FORMAREA UNEI LUMI MULTIPOLARE

Dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial si anume dupa esecul tratativelor soviet-americane de la Geneva a pornit o confruntare non-militara intre doua grupuri de state care aveau ideologii si sisteme politice opuse. Intr-un grup se afla URSS si aliatii sai, carora li se mai spunea “Blocul oriental”. Celalalt grup era format din SUA si aliatii lor, numiti “Blocul occidental”. A fost o confruntare intre NATO si Pactul de la Varsovia, o confruntare intre capitalism si socialism, intre lumea libera si regimurile comuniste totalitare. Ambele supraputeri erau dotate cu arme atomice si nucleare, ceea ce a creat o situatie de blocare reciproca. In caz contrar s-ar fi ajuns la o distrugere reciproca totala si la o catastrofa mondiala. Razboiul Rece a fost o lupta in care s-a utilizat presiunea economica, ajutorul selectiv, manevrele diplomatice, propaganda, asasinatul, s.a mmmmmmmmmmmmmm…. In anul 1991 in URSS Partidul Comunist a fost scos inafara legii in urma puciului nereusit organizat de catre acestia impotriva lui Gorbaciov. Republicile unionale si-au proclamat independenta, iar odata cu retragerea lui Gorbaciov din functia de presedinte, URSS si-a incetat existenta. In acest mod a incetat existent lumii bipolare, iar odata cu aceasta a incetat si “Razboiul rece”. In 1922 Eltin a semnat “Declaratia de la Camp David” prin care Rusia si SUA nu se mai considerau inamici. In lume s-au constituit mai multe centre de putere politica, economica si militara. Prima putere este SUA, mai apoi Japonia-a doua putere economica din lume. In aceeasi zona este situate si China-tara cu cea mai numeroasa populatie si cu un potential economic si militar in continua crestere. Un centru al puterii il reprezinta si Uniunea Europeana. Nici Federatia Rusa nu poate fi exclusa, mai ales prin potentualul ei militar. Desigur exista divergente si concurenta, insa acestea nu duc la conflicte militare, datorita ONU, Grupul celor 7 s.ammmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmm Destramarea Uniunii Sovietice a dus la finele “razboiului rece”

Page 12: Personalitati Studiate La Cursul de Istorie

13. “MIRACOLUL ECONOMIC” AL STATELOR DEZVOLTATE-REALIZARI SI CONSECINTE PENTRU SOCIETATE

Din 1945 pina in 1949 Germania a ramas impartita in patru zone de ocupatie:sovietica, engleza, americana si franceza. In mai ’49 a fost aprobat un proiect de constitutie care prevedea crearea pe cele trei zone occidentale un nou stat-Republica Federala Germania, puterea legislative fiind in miinile parlamentului. Capitala RFG devine orasul Bonn, iar primul cancelar-Konrad Adenauer. La aceasta, Sovieticii au raspuns prin constituirea Republicii Democratice Germane. Pina in anul 1990 poporul german traieste in doua state separate. In primii ani economia R.F.G s-a dezvoltat in ritmuri accelerate. Deja in 1951 volumul productiei industriale era cu 1/3 mai mare decit in 1936, asa incit cota parte in productia industriala era de 10 %. Rapid s-au dezvoltat metalurgia, mineritul, industria usoara; au aparut noi subramuri ca electronica, chimia petroliera, constructia autoturismelor. Au fost introduce tehnologii noi, utilaj modern. Sectorul agrar se dezvolta lent, dar continuu datorita noilor masini agricole, ingrasamintelor minerale. Cauzele ce au contribuit la obtinerea indicilor economici inalti au fost ajutorul financiar acordat de SUA; cheltuielile minime pentru necesitatile militare; concentrarea capitalului, forta de munca calificata etc.Parintele miracolului economic a fost numit L. Erhard, care impreuna cu un grup de economisti au impus Germaniei modelul “economiei sociale de piata”. Aces plan prevedea crearea conditiilor pentru dezvoltarea concurentei libere. Statul la rindul sau avea misiunea de a sustine functionarea normal a sistemului de preturi, de a ocroti economia de tendinte monopoliste si de a evita crizele ciclice. S-au imbunatatit conditiile de trai ale populatiei, rata somajului s-a minimalizat. A crescut rata comertului. Formarea acestui stat, cit si ajutorul acordat de SUA intru dezvoltarea economiei, deasemenea un sir de personalitati, au dus la crearea unui adevarar miracol economic.