ANUL X l Nr. 32 l septembrie - decembrie 2014 l VATRA SATULUI Pagina 1

Ioan Traia Mitropolitul Banatului, PS Nicolae

Corneanu a murit, duminic noaptea, 28 septembrie 2014, la reedina

mitropolitan din TimioaraÎn urmă cu aproximativ două săptămâni,

mitropolitul Nicolae Corneanu a fost internat la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara, după ce a acuzat o stare de rău, el fiind transportat cu ambulanţă la spital. Câteva zile mai târziu, starea de sănătate a acestuia s-a îmbunătăţit, astfel că, la dorinţa să, a fost externat, reîntorcandu-se la reşedinţa mitropolitană unde urmă să fie consultat zilnic de medici. Starea de sănătate s-a agravat în ultimile zile, Ierarhul a murit duminică noaptea, la vârsta de 90 de ani, după ce vreme de mai bine de jumătate de secol a condus Mitropolia Banatului.

Născut în 21 noiembrie 1923, în Caransebeş, într-o familie de preoţi, Nicolae Corneanu a urmat cursurile şcolii elementare şi pe cele liceale la Caransebeş, apoi s-a înscris la Facultatea de Teologie din Bucureşti. După absolvirea facultăţii s-a înscris la doctorat, iar în 30 iunie 1949 şi-a susţinut teza cu titlul: «Viaţa şi petrecerea Sfântului Antonie cel Mare. începuturile monahismului creştin pe Valea Nilului», sub coordonarea regretatului profesor Ioan G. Coman.

În anul 1960 a fost hirotonit preot de către Patriarhul Teoctist, pe atunci episcop-vicar patriarhal, iar la 15 decembrie acelaşi an Colegiul Electoral Bisericesc l-a ales episcop al Aradului, Ienopolei şi Halmagiului. A fost hirotonit arhiereu în biserica «Sfântul Spiridon Nou» din Bucureşti, în 15 ianuarie 1961, de către Patriarhul Justinian, instalarea în funcţia de episcop al Aradului având loc în 22 ianuarie acelaşi an, în Catedrala Episcopală din Arad. în 17 februarie 1962, acelaşi Colegiu Electoral al Patriarhiei Române l-a ales în scaunul vacant de arhiepiscop al Timişoarei şi Caransebesului şi mitropolit al Banatului.

El a conferenţiat la Oxford, la Universi-tatea «Humboldt» din Germania şi la Fundaţia «Pro Oriente» din Viena, iar din 1992 a fost membru de onoare al Academiei Române.

În anul 2000, a primit Ordinul Naţional «Pentru Merit» în grad de Mare Cruce conferit de preşedintele Emil Constantinescu.

Mii de credincioşi, de preoţi şi de măicuţe au participat miercuri la slujba de înmormântare a Mitropolitului Banatului, Nicolae Corneanu, care a încetat din viaţă duminică noaptea la

Timişoara după o lungă suferinţă provocată de mai multe probleme cardiace.

Nicolae Corneanu a fost condus pe ultimul drum de mii de credincioşi veniţi din tot vestul ţării, dar şi de înalţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, reprezentanţi ai celorlalte culte reli-gioase, preoţi de peste hotare, oficialităţi şi per-sonalităţi ale vieţii publice. La Timişoara a venit şi principele Radu, reprezentant al regelui Mihai I, unul din ctitorii catedralei Mitropolitane.

Biserica a devenit neîncăpătoare pentru mulţimea adunată să îşi ia rămas bun de la cel care s-a aflat în fruntea Mitropoliei vreme de mai bine de 50 de ani. În faţă catedralei a fost

instalat un ecran uriaş, pentru că slujba să poată fi urmărită şi de cei care au stat cu lumânări aprinse pe platoul din faţă bisericii.

Personalitate iubită, dar şi controversată de-a lungul vieţii sale, Mitropolitul Banatului a scris o im-portantă pagină în istoria ortodoxiei româneşti. Va odihni în cripta catedralei, alături de predecesorul sau, Vasile Lăzărescu, trecut la cele veşnice în urmă cu 45 de ani.

Preafericitul Daniel, Patriarhul României, a condus ceremonialul religios de la înmormân-

tarea Mitropolitului Nicolae Corneanu, în prezenţa a numeroase fete bisericeşti, oficialităţi şi credincioşi timişoreni, care au umplut Catedrala Mitropolitană. Potri-vit jandarmilor, aproximativ 5.000 de credincioşi au participat la slujba, iar în jurul lăcaşului de cult, alte câteva sute de oameni au urmărit slujba pe un ecran uriaş.

La finalul slujbei, sicriul cu trupul neinsufelit al Mitropolitului a fost scos afară, iar cortegiul a înconjurat biserica. Un pluton al Armatei a dat onorul în memoria regretatului ierarh de la care şi-au luat rămas bun întreagă Biserica

Ortodoxă Română şi credincioşii pe care i-a păstorit.

Şi astfel s-a săvârşit din viaţă o figură emblematică a vieţii bisericeşti a Banatului, o personalitate covârşitoare pe care am avut onoarea de a o cunoaşte personal şi de a suferi o influenţă benefică în urmă unor întrevederi cu I.P.S.Să în urmă cu douăzeci de ani. Nu pot să nu elogiez erudiţia, corectitudinea, bunătatea şi iubirea de aproapele a mitropolitului Nicolae Corneanu. Adaug prinosul de recunoştinţă pentru omul, teologul şi pastorul spiritual al bănăţenilor rostind cu pioşenie Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească!

Periodic afiliat Asociaţiei Publiciştilor Presei Rurale din Banat

MottoViitorul şi trecutulSunt a filei două feţe,Vede-n capăt începutulCine ştie să le-nveţe;Tot ce-a fost ori o să fieÎn prezent le-avem pe toate,Dar de-a lor zădărnicieTe întreabă şi socoate.

M. Eminescu

ANUL XNR. 32

septembrie- decembrie

2014

FERENDIA

Pagina 2 ANUL X l Nr. 32 l septembrie - decembrie 2014 l VATRA SATULUI

„Cultura este suma tuturor formelor de artă, de iubire şi de gândire.”

Andrei Malraux

Imaginaţi-vă ce s-ar întâmpla dacă so- cietatea, comunitatea nu ar beneficia de un minim de cultură, de o elementară edu-caţie! Ar domni, de bună seamă, haosul, dezordinea, arbitrarul şi ar fi imposibilă dezvoltarea, întrucât „cultura este un sis-tem de reguli informale care arată cum trebuie să se comporte oamenii.” (Deal şi Kenedy).

Prin culturalizare şi educaţie, indi-vizii devin mai buni, mai toleranţi, mai manieraţi, mai înnobilaţi sufleteşte. Şi asta pentru că, de fapt, „cultura este totul. Este felul în care ne îmbrăcăm, este felul în care ţinem capul, cum mergem, cum ne legăm cravata, nu numai ce cărţi scriem sau citim.” (Aime Cesaire). Da, cultura constituie totalitatea valorilor create de omenire: cunoaşterea, conduita, arta, moravurile, legea, obiceiurile şi alte capacităţi dobân-dite de om ca membru al societăţii.

Şi, plecând de la citatul introductiv, trebuie să recunoaştem că acest concept este, cu adevărat, o sumă de virtuţi uma-ne, o formă de manifestare a iubirii, a dragostei şi a respectului între semeni. Este, în acelaşi timp, un cadru eficient întru dezvoltarea gândirii creatoare, generatoare de progres social.

Altfel spus, cultura unei societăţi este memoria ei, este mijlocul prin care se poate întrupa în fiecare ceea ce numim identitate naţională, etnică, religioasă, estetică şi profesională. Prin acest act de formare, individul devine o personalitate cu conştiinţă, un ins stăpân pe cugetările proprii şi independent, deoarece „cultura te face liber.” (Librarul Ioseph Meyer). Omul cultivat nu poate fi manipulat social, economic sau politic. Iar o societate în care demersul cultural este îngreunat, suferă, este depăşită de realitate şi întârzie în evoluţie.

Iată destule motive care m-au determi-nat să stărui asupra acestui deziderat. Căci pentru a face culturalizare de calitate îţi trebuie condiţii, surse umane, talent, voinţă şi plăcere. De toate dispunea oraşul nostru, mai puţin de spaţii destinate unei asemenea nobile munci. Urbea noastră este vitregită

de mult timp de o casă de cultură în care tinerii acestei aşezări să-şi poată etala calităţile artistice şi să poată savura din cupa dragostei umane, a comuniunii, a înţelegerii şi a dezvoltării gustului pentru frumos, în confruntarea cu urâtul care ne înconjoară şi, uneori, ne copleşeşte.

Este adevărat şi lăudabil faptul că acti-

vităţile cultural-artistice s-au desfăşurat bine şi până acum. Dar e evident că ştacheta actului formativ ar fi fost şi mai sus, dacă Deta ar fi beneficiat de o casă de cultură cu toate dotările demne de un exemplar orăşel- emblemă la poarta vestică a ţării.

Ştiam că se lucrează şi că, în curând, vom beneficia de facilităţile unui modern centru cultural în oraş, după atâtea meandre birocratice şi reţineri care au zădărnicit apariţia mai timpurie a unei atari instituţii de referinţă. L-am contactat, în acest sens, pe primarul urbei, d-l Petru Roman, care, cu amabilitatea-i cunoscută, mi-a oferit utile informaţii despre sinuosul drum până în acest moment al inaugurării.

Întrebându-l despre proiectul iniţial al unei case de cultură în parc, care n-a mai putut fi promovat, Domnia-Sa ne-a infor-mat că zbaterea ca şi Deta să aibă o ase-menea instituţie, îşi are inceputul în anul 2009, când acţiunea, aprobată de la centru, a fost retrasă, datorită crizei economice instalate atunci.

- Am făcut şi nişte investiţii în parc pentru derularea proiectului: am demolat clădirea veche aflată în paragină, am adus acolo curentul, am prevăzut sistemul de apă şi canal şi am făcut un drum betonat pentru maşinile de pe viitorul şantier, a completat edilul oraşului .

- Ce variante aţi ales în această situaţie?

am insistat eu.- Debusolaţi fiind, soluţia a venit de

la Forumul German. Clădirea, redobândită de ei după 1990, n-a putut fi întreţinută şi atunci au acceptat o discuţie iniţială cu reprezentanţii primăriei. Nu puteam investi acolo dacă nu era în proprietatea noastră. Au fost de acord şi cei de la forumul local,

cât şi cei de la Timişoara. Iniţial, în consiliul local şi opoziţia a agreat ideea, dar, când să facem documentele, s-au răzgândit. Până la urmă, după o îndelungă tărăgănare, s-a obţinut avizul favorabil în consiliul orăşenesc şi pro-iectul a fost demarat.

Referindu-se la finanţare, d-l primar a arătat că întreaga sumă de 1.800.000 de lei noi a fost asigurată din bugetul local. Alte ajutoare n-au primit. Suma era însă foarte mare. Şi, fiindcă nu pu-teau bloca bugetul anual, au făcut în aşa fel, încât această execuţie bugetară să fie derulată pe doi ani. - Era necesară o asemenea construcţie

în oraş, deoarece n-am avut până acum spaţii adecvate. Am primit în 2008, de la liceu, fosta sală de sport, care era degradată aproape total. Am investit şi aici, am re-condiţionat-o şi am folosit-o foarte mult. Era doar o soluţie temporară însă, m-a lă-murit edilul-şef.

Am aflat apoi de la Domnia-Sa că au contactat o firmă, M.C.A., care a dat pro-iectul în subcontract alteia şi au început lucrările. Au fost ajutaţi şi de unele firme din oraş la introducerea apei şi a canalului, la confecţionarea gardului, la amenajarea fântânii, la toaletizarea curţii etc.

- Şi-au adus obolul muncii lor la acest proiect, accentuă interlocutorul meu, mulţi cetăţeni din urbea noastră şi angajaţi ai pri-măriei, şi membri ai consiliului local care s-au implicat direct. Printre alţii, remarc pe Cristi Gheorghe, care s-a ocupat de filmări, de fotografii, împodobind pereţii încăpe-rilor noii amenajări cu imagini din viaţa culturală a oraşului, cu chipurile unor re-prezentanţi de marcă ai comunităţii.

D-l primar Petru Roman mi-a detaliat cum este structurat acest centru cultural, ce destinaţii au încăperile şi ce activităţi vor avea loc. Nu voi dezvălui acum acestea, lăsându-le pentru momentul inaugurării, care a avut loc în data de 31 octombrie 2014.

La Deta, niciodată toamna n-a fost mai frumoasă ca anul acesta!

Prof. Iosif Marius Circa

ANUL X l Nr. 32 l septembrie - decembrie 2014 l VATRA SATULUI Pagina 3

Toamna, anotimpul belşugului şi Zâna dărniciei, se instalase de-a binelea peste întreaga suflare. Deşi, în general, această parte a anului este aspră ca un bici şi cu un aer oţelit, care vesteşte venirea bătrâ-nei ierni, de astă-dată, toamna avea un zâmbet cald de lumină. Şi-a risipit scânte-ierile strălucitoare cu irizări arămii deasu-pra urbei, învăluind-o într-o haină de sărbă- toare. Soarele se ascundea adesea după norii plumburii, zâmbindu-ne discret şi polein-du-ne momentul festiv. Întreaga natură se bucura, ocrotindu-ne cu mantia-i ruginie. Zâna abundenţei şi-a picurat miresmele arămii de toamnă peste obştea adunată în faţa noului Centru cultural din localitatea Deta. Momentul era deosebit. Niciodată toamna n-a fost aşa de frumoasă ca acum.

Şi nu exagerez deloc când afirm că obrajii îmbujoraţi ai detenilor, veniţi să se bucure de această împlinire, radiau de satisfacţie, iar, atunci, când cei trei preoţi, Preaonoratul protopop de Deta, Ion Prisăceanu şi Preacucerniciile Lor, Ciprian Blagoe şi Boghicevici, au oficiat slujba religioasă, inimile participanţilor s-au înăl- ţat la cer, aducând rugi şi mulţumiri Tată- lui Ceresc pentru că a făcut posibilă desă-vârşirea acestui templu al culturii.

După tăierea panglicii inaugurale să-vârşită de d-l primar Petru Roman şi de d-l Kirsch Matei, preşedintele Forumului Democrat local al Germanilor şi cetăţean de onoare al urbei, edilul-şef , într-un scurt cuvânt, i-a invitat pe toţi participanţii, aflaţi pe trotuare şi pe şosea, să viziteze Centrul Cultural al oraşului, noua instituţie, îmbră-cată în haine de sărbătoare.

Încă de la intrarea în construcţia reno-vată aproape total, care te primea cu un aer de prospeţime şi ospitalitate, în primul hol, pe perete, o placă pentru contemporani şi viitorime ne lămurea: „Această clădire a fost cedată oraşului Deta, în anul 2011, de către Forumul Democrat al Germanilor din România, Filiala locală Deta şi a fost reabilitată, prin grija autorităţilor admi-nistraţiei publice locale, în perioada 2013- 2014”.

În următoarea încăpere, holul mare, de pe pereţii curaţi, din ramele elegante şi fine, ne privesc cu sobrietate şi responsabilitate civică chipuri ale unor pilduitoare perso-nalităţi, care, prin activitatea lor de refe-rinţă, au devenit cetăţeni de onoare ai urbei. Iată, în ordinea aşezării, numele lor: dr. Adalbert Awender, ing. Nicolae Petre, Rămneanţu Patrichie, preot Mărgineanţu Tiberiu, prof. Mărgineanţu Mihai, jurist Chicinaş Teodor, prof. Ciurea Petru, prof. Dani Bela, dr. Mititelu-Trifunov Nicolae, Kirsch Matei, ing.Iancu Braicu şi preot. Iohann Eggy.

Cu faţa spre intrarea principală, ca nişte gazde primitoare, te întâmpină, alte trei chipuri reprezentative ale căror nume

rezonează cu istoria oraşului de după re-voluţie. Sunt portretele primarilor: Teodor Chicinaş, (1992-2000), Crăciun Buhaş (2000-2008) şi Petru Roman (2008 - până în prezent). Şi, ca o ilustrare comparativă, de pe peretele din dreapta, imaginile cu trecutul şi prezentul clădirii spitalului, al şcolii generale, al liceului, al primăriei etc., ne oferă convingătoare argumente privind evoluţia urbei noastre

Cele două încăperi parchetate, după cum ne informa d-l primar, sunt în posesia primăriei, dar rămân în folosirea Forumu-lui local, pe perioada existenţei acestuia în Deta. Impecabil de curate şi de superior finisate sunt şi celelalte spaţii vizitate: o sală de recepţie, o bucătărie cu toate dotă- rile, pentru eventuale evenimente şi închi-rieri, precum şi cele două toalete noi.

Am vizitat apoi tot ce era la etaj, în regim de mansardă cu belşug de lumină şi eleganţă. Cele şase camere dispuse de o parte şi de alta a unui hol, am aflat că sunt destinate pentru diferitele activităţi cultu-ral artistice: cercuri, lectură, repetiţii etc., şi chiar pentru camere oficiale dacă este nevoie. Impresionează sala mare de sus, şi ea luminată din plin prin ferestre încor-porate în panta acoperişului, dar, mai ales, parchetul din lemn natur de stejar. Luciul dat de lacul de pe aceste duşumele şi textu-ra originală a fibrei de stejar, alături de finisajul superior, de o rigoare nemţească, toate completează cu prisosinţă cota de apreciere la care se ridică ştacheta valorii acestei Case recondiţionate exemplar. Până şi unii dintre detenii plecaţi în Germania după revoluţie, învăluiţi de aere de supe-rioritate occidentală şi rezervaţi faţă de progresele din ţară, au fost nevoiţi să re-cunoască şi să laude acest edificiu de nivel european.

Am coborât apoi, la invitaţia gazdelor, în cele două încăperi unde ne aşteptau gustări reci şi răcoritoare pentru a ne bucura de acest eveniment inedit. Trecând printre grupurile de participanţi, am prins din zbor frânturi de aprecieri: „este minu-nată realizarea!”, „totul este fantastic de curat şi de bine proporţionat”, „bravo între- gii echipe de la primărie!”, „numai să fie folosite aceste spaţii pentru cultura oraşu-lui!” Iată că se poate şi la noi, am constatat eu cu mândrie şi fală de român european.

La ora 17, am fost rugaţi să intrăm în sala mare de spectacole. Superbă încăpere! Înaltă, luminoasă, cu o arhitectură modernă, tavan splendid. Prestanţa şi alura unei săli de mare clasă sunt date şi de scaunele comode, capitonate şi cu spătar înalt, sime- tric dispuse pentru o bună vizibilitate şi acustică a spectatorilor, iar gresia cu orna-mente de culoare gri sporeşte aerul de stră-lucire a acestei cochete realizări.

Cei peste 250 de spectatori au ascultat cu emoţie firească cuvântul inaugural al

d-lui primar, Petru Roman. Erau de faţă, în primele rânduri, oaspeţi de onoare invi-taţi la acest eveniment: d-l viceconsul al Germaniei la Timişoara, reprezentanţi ai Forumului judeţean german, ai partidelor politice din oraş. Întreaga asistenţă a aplau-dat cuvântul edilului-şef, din care, selectiv, spicuiesc: „De obicei, la inaugurarea unui obiectiv important pentru comunitate, se aduc mulţumiri. Unii mulţumesc guvernu-lui, alţii preşedintelui, sau altor lideri po-litici. Eu nu voi face acest lucru. Am doar două mulţumiri de adresat. Una merge către Forumul German, asociaţie care a cedat această clădire în favoarea oraşului nostru şi a doua merge către comunitatea din Deta, fără de care nu am fi putut face nimic aici. Deta are, de azi, o casă de cultură prin efortul propriu al cetăţenilor acestui oraş. Absolut tot ce am făcut aici a fost finanţat din bugetul local, adică din taxele şi impozitele plătite de d-voastră…de familiile, de vecinii şi de prietenii d-voastră din oraş. Am dovedit că putem face singuri ceea ce alţii ne-au refuzat într-un mod total arbitrar şi nedrept. Vă spun, cu sinceritate, că sunt mândru că fac parte din această comunitate şi că muncesc în folosul ei.”

Apoi, în ropot de aplauze, Domnia-Sa, a invitat să intre în frumoasa sală copiii şi tinerii îmbrăcaţi în straie populare. O coloană însufleţită, cu zâmbetul pe buze şi cu abundenţă de culori şi de artă revărsate peste întreaga suflare, a intrat în acest tem-plu al culturii şi al prieteniei. O comu-niune, cum rar se mai vede în alte părţi, între diferitele etnii din urbea noastră, şi-a etalat bogăţia spirituală pe scena inaugu-rală. Erau dovezi incontestabile că în aceas-tă parte a ţării frăţia şi multiculturalitatea nu sunt doar poveşti.

Tânăra prezentatoare, Diana Tătăruşanu, iubitoare de folclor autentic şi o activistă culturală exemplară, prin vocea-i cladă şi cuceritoare, sensibilizează publicul, anun-ţând şi oferindu-ne date artistice despre cei care ne-au încântat pe scenă. Au evoluat, stârnind belşug de aplauze, cele cinci an-sambluri de dansuri populare din urbea noastră: cel românesc, cel maghiar, denu- mit „Margareta”, cel al comunităţii germa-ne „Edelweiss”, ansamblul sârbesc „Sveti Nicola”, cel bulgăresc „Vince Coroniţa”, dar şi grupul vocal „Edelweiss”, care, cu onoare, a deschis spectacolul.

S-au dezlănţuit fiii oraşului, manifes-tându-şi vizibil bucuria momentului şi împlinirea visului, încântându-ne şi pe noi cu dinamismul şi ritmul vioi, dar şi graţios al dansurilor plăcute, autentice şi variate. Da, prinosul de graţie afişat de mlădiţele însufleţite ne-a cucerit. Căci graţia este frumuseţea în mişcare, sau, cum spune La Fontaine, „Graţia este mai frumoasă decât frumuseţea”.

Pagina 4 ANUL X l Nr. 32 l septembrie - decembrie 2014 l VATRA SATULUI

Sărbătorile de iarnă la români încep odată cu Postului Cră-

ciunului (15 noiembrie) şi ţin până la Sfântul Ioan (7 ianuarie). Este o pe-rioadă bogată în obiceiuri, diferite de la o zonă la altă, având în centru marile sărbători creştine prăznuite în această perioadă. Reperele mai importante sunt: Postul Crăciunului, Crăciunul, Anul Nou, Boboteaza şi Sfântul Ioan. În funcţie de acestea, grupele de tradi-ţii şi obiceiuri diferă.

Postul Crăciunului este, în felul său, un paradox: un post de bucurie; deşi în tradiţia creştină postul înseamnă po- căinţă, asceză, întristare. Postul Crăciu- nului însă înseamnă toate acestea nu- mai în măsura în care simbolizează în-tunericul în care se afla lumea înainte de venirea Mântuitorului. Dar întrucât aşteaptă şi prevesteşte Naşterea lui Mesia, este un post de bucurie, un post uşor, cu dezlegare la peşte în fiecare sâmbătă, duminică şi sărbătoare mai importantă.

Caracteristice perioadei acestui post, în comunitatea românească sunt pregătirile pentru marea sărbătoare a Crăciunului (atât din punct de vedere gospodăresc, cât şi din cel al obiceiu- rilor) şi serbarea sărbătorilor creştine din această perioada. Pentru comuni-tatea de până la începutul secolului al XX-lea, această este perioada şeză-torilor, întrucât, în nopţile lungi de

iarnă, era vreme destulă pentru lucrul de mână, dar şi pentru distracţii; aceas-tă era şi perioada când se cunoaşteau flăcăii cu fetele, pentru a se căsători, după Bobotează.

O mare sărbătoare la sfârşitul lui noiembrie, pe 30, este cea a Sfântului Apostol Andrei, cinstit că apostol al românilor, întrucât, din spusele isto-ricului Eusebiu al Cezareei reiese că lui i-a revenit, prin tragere la sorţi, să propovăduiască Evanghelia în părţile Traciei şi ale Scythiei, inclusiv Dobro- gea de azi. Amintirea marelui apostol a fost păstrată, până nu demult, de ro-mâni, doar în câteva povestiri locale. Acestea vorbesc despre peştera sa din Dobrogea, care încă se mai păstrează, despre izvorul şi locurile pe unde a propovăduit. Astăzi Sfântul Andrei este sărbătorit în toate bisericile, prin sfinte slujbe.

Considerat patron al lupilor, în unele icoane populare este reprezentat cu cap de lup. Noaptea dinainte este cunoscută sub numele de noaptea strigoilor, de care oamenii se apărau, ungând uşile şi ferestrele cu usturoi, sau consumând mujdei.

Urmează un sfânt ţinut din dra-goste: Sfântul Ierarh Nicolae al Mirei Lichiei, care a strălucit prin milos-tenie, înţelepciune şi propovăduirea dreptei credinţe, apărând Biserica de învăţătură ereticului Arie. În aminti-

Sărbătorile de iarnă, calendarul obiceiurilor

până la Crăciun

Pr. Dragan Giorgiev

rea bunătăţii acestui sfânt şi azi ro-mânii le dau daruri de Moş Nicolae copiilor, care le află, în dimineaţa acestei zile, în ghetuţe sau sub pernă.

În popor se spune că Sfântul Nico-lae ţine pază soarelui, care, satul de mers pe acelaşi drum şi scârbit de ce vede, vrea să fugă. Alţii spun că a fost podar, corăbier sau pescar şi că are darul de a-i ocroti pe cei ce merg pe ape. Este considerat ocrotitorul săra-cilor şi dătătorul de noroc al fetelor sărace la măritiş. De asemenea, se spune că el aduce zăpadă, iar dacă ninge de ziua sa, va fi iarnă grea.

Ignatul este în tradiţia creştină săr-bătoarea Sfântului Ignatie Teoforul (20 decembrie). Sfântul a lăsat pre- ţioase documente Bisericii - scrisorile Sale dedicate comunităţilor creştine prin care trecea pe drumul martiriului, care a avut loc la Roma. Acestea se numără printre puţinele mărturii vii ale unui sfânt mucenic, aflat înaintea pătimirii.

În datinile românilor, această zi a rămas prin ritualul sacrificării porcu-lui, fără conotaţii sacre astăzi, deşi fol-cloriştii văd în acest act o substituire a jertfelor omeneşti, sărbătorirea unei zeităţi, a unui «spirit agrar».

Acest sacrificiu se face mai mult pentru a îndestula cu carne şi produ-sele tradiţionale sărbătorile care ur-mează şi întregul an.

Iar cireaşa de pe tortul sărbătorii a fost, fără îndoială, surpriza oferită de d-l primar: atmosfera vieneză cu Marşul lui Radetzki al lui Strauss, secvenţe din Ba-lada lui Ciprian Porumbescu şi Rapsodia Română de George Enescu, dar şi piese clasice şi romantice de Mozart, interpretate magistral de formaţia de cameră „Incanto Quartetto” din Timişoara.

Am păstrat la final cuvântul mobilizator al edilului-şef al oraşului Deta: „Chem pe toţi la această casă de cultură să pună umărul fiecare, pentru că vom aduce noi spectacole, dar ai noştri trebuie să fie mereu primii care evoluează… Acum au condiţii, au unde lucra de-acum încolo. Sperăm să avem şi formaţii de teatru. Altfel spus, împreună să aducem Deta la o viaţă culturală, aşa cum ne-am dorit-o.”

Şi-atunci, putem oare nega că, în acest an, la noi toamna a fost cea mai frumoa-să!? Nu! Pentru că acum eram mai bogaţi sufleteşte, mai împliniţi spiritual. Avem o Casă a culturii, a prieteniei, a frumosului, a artei, a creaţiei prin care vieţuitorii aces-tor vremuri lasă generaţiilor următoare, ca zestre a românismului, cultura neamului, care-i perpetuează identitatea şi fiinţa.

!

ANUL X l Nr. 32 l septembrie - decembrie 2014 l VATRA SATULUI Pagina 5

Scrisori din Italia

Dr. Ioachim Miloia

Roma 29 VI 921Dragă Mami!În fine am primit banii - şi aşa mă bucur

că pot pleca cu vaporul din 12 iulie. Pentru ca să-mi pot termina lucrările acum e prea târziu - deoarece peste 4 zile se închide academia şi aşa nu voi aduce nimic acasă. După cum ţi-am scris însă voi căuta să mă pun pe lucru îndată ce ajung ca să fac o expoziţie prin novembre.

Îmi pare foarte rău că cu banii sunt aşa de «cnap» încât nu prea pot cumpăra nimic de aici să aduc acasă, chiar acum când au scăzut preţurile la toate «forţat». N-ar strica să facă şi la noi aşa cum s-a făcut aici. O cămaşă cu 15 lire = 45 lei, ghete de 50 - 100 lire - 150 - 300 lei - haine sunt şi cu 140 lire. Mâncarea s-a ieftinit aşa că pe anul viitor o vom duce-o bine de tot, îndeosebi că şi leul nostru a început să crească, auzind jidănimea de aici că în România va fi recolta bună.

Voi căuta dacă pot să-mprumut de un-deva, să-ţi cumpăr nişte stofă, care e foarte ieftină. Aş vrea să aduc la toată lumea câte ceva, dar nu pot, poate numai dacă voi putea împrumuta de la cineva o sumă de lire.

Cu sănătatea o duc mai bine însă de tot nu-mi va trece durerea asta de cap până nu voi pleca din Italia, căci la toate e cauza clima cu care nu sunt obişnuit, apoi curen-tul din atelier. Acum mă simt binişor - numai din când în când mă doare capul care durere începe de la vânele gâtului dindărăt, aşa că toată sara trebuie să mă ţin de masaj. Avem vântul prost „siroco» care bate de la mare şi care face pe toţi străinii să sufere.

Caută Mami dragă şi ingraşă-ţi găinile şi puii că va fi vai şi amar de ei când mă reîntorc deoarece de când am plecat n-am mai gustat carne de aşa bidiganie! Cireşele vor fi trecute până vin eu. Pe aici sunt foarte scumpe, am mâncat numai de două ori. Cu lapte am trăit mai mult, acum însă nu mai mănânc nici de acestea deoarece s-au descoperit lucruri grozave, cum se fabrică laptele aici! Ţi-oi povesti. Să nu-mi scrii de acum deoarece nu mă va mai afla scrisoarea. Dorindu-ţi tot binele îţi sărut mâna.

Chimi

Napoli 15IV ‘922Dragă Mami!Sunt de patru zile aici - unde am venit,

parte să mă recreez schimbând aerul, parte să lucrez pe malul mării, prin port. La Roma nu prea merge să lucrezi în liber - aici însă sper că voi face câteva peisaje. Aş vrea să rămân cel puţin vr-o trei săptămâni în partea sudică a Italiei, fiind şi mai plă-cut, mai cald şi mai sănătos aerul, căci e aer de mare. Nu ştiu însă cum îmi va reuşi asta căci bani am foarte puţini - aştept să se facă vr-o minune.

Ce să-ţi scriu despre Napoli? E la poa-lele Vezuviului pe malul mării - cel mai mare oraş al Italiei (...) Vezuviul fumează acum mai mult ca altădată căci e în erupţie e minunat înspre seară, când e luminat de ultimele raze de soare. Fac plimbări mari şi mă simt mai vesel, căci dacă în ce priveşte corpul mă simt bine, nu tot aşa stau cu dispoziţia, căci sunt tot trist şi posomorât, nu ştiu când va veni timpul să fiu şi eu mai vesel, ori poate niciodată.

Cum zic cu sănătatea acuma o duc bine abstrăgând de la o boală care mi-a mai rămas. îmi sunt bolnave mucoasele nasului şi gâtului aşa încât îmi sângeră în continuu de aproape două luni. Eu m-am speriat că poate va fi sânge din plămâni căci de vreo trei săptămâni scuipatul îmi este amestecat cu puţin sânge şi m-am dus de m-am căutat la un profesor care mi-a spus că pieptul mi-e sănătos şi că sângele provine din mu- coasele gâtului îmbolnăvite în urma infla-maţii. Mi-a dat nişte medicamente cu care trebuie să mă spriţui în nas şi în gât, iar pentru întărire mi-a prescris fosfor, jod şi arsenic.

Azi e Sâmbăta Patimilor seara. Mâne vor fi Paştile. Mă gândesc că tu acum după ce ai făcut toate pregătirile de sărbătoare ai aprins candela sus pe dulap - dând astfel odăiţii noastre aerul de sărbătoare. Eu nu prea simt sărbătoarea căci n-am cum, poate numai aşa că mâne la prânz voi mânca de o liră mai mult, căci sunt Paştile. încolo tot ca-n toate zilele. Ba nici chiar hainile cele bune nu le-am mai luat cu mine aşa că sunt cu fundul pantalonilor cu ochelari pe sărbători. De aici voi pleca probabil în Sicilia. Tu scrie-mi tot la Roma căci nu ştiu cât voi sta aici. În speranţa că ţi-ai petrecut

bine Paştile îţi doresc tot binele şi-ţi sărut mâna.

ChimiTrimite-mi recomandat actul de la Cercul

de recrutare care zici că l-ai primit mai pe urmă, împreună cu toate hârtiile mele. Aici trebuie să-mi justific situaţia militară, iar fiţuica care mi-au trimis-o nu este oficioasă. Te rog deci actul (numa hârtia în care îmi comunică lăsarea la vatră, hârtiile mele nu) cercului de recrutare.

*Roma 27IV ‘922Dragă Mami!Reîntors ieri de la Napoli am găsit scri-

soarea ta din 9 apr. trimisă de la Clopodia. M-am bucurat foarte mult - căci în cele două săptămâni cât am stat departe de Roma n-am ştiut nimic de tine. Din scri-soarea asta înţeleg că mi-ai trimis mai multe fotografii. Eu am primit numai una iar cei o sută lei despre care-mi scrii nu i-am găsit. Sper că numai o dată mi-ai tri- mis bani în scrisori. Te rog însă să nu mai trimiţi deoarece sunt bani pierduţi. La Na-poli m-am întremat bine de tot, mi-a făcut bine aerul de mare. Am colindat toate re-giunile acelea poetice din jurul Napolilui - am fost şi până pe la jumătatea Vezuviului care acum este cam mânios şi să aşteaptă ca în curând să înceapă din nou să scuipe foc. Am locuit într-o familie de români. Este la Napoli o femee din Moldova (o aristocrată) care a fost măritată cu un ita-lian, care a murit. Acum se pregăteşte să se reîntoarcă în ţară, peste vr-o lună - două. Eu i-am dat adresa ta, la caz că în călătorie va avea nevoie să se dea jos la Csebeş. Se chiamă Maria Teohari. Deci dacă va veni - primeşte-o, poate va veni peste noapte să doarmă, să se odihnească. La ele (căci are şi o fată) am stat bine şi am plătit mai puţin ca la hotel în urma recomandaţiei unui alt român însurat, care stă tot în casa aceea. Paştile le-am făcut bine de tot (ziua întâi).Ne-am pus la masă la 2 ore şi ne-am sculat la ½ 9 seara!! Am mâncat pe o săptămână, beut vin la Vezuviu, cântat, povestit, în fine ne-am petrecut bine. A doua zi n-am mâncat decât seara deoarece mă dusesem afară de- parte la mare şi cum nu mi-am luat mân-care, simţindu-mă bine am stat acolo până seara, iar în apropiere nu era nici un birt.

Cum zic, acum mă simt bine - chiar foarte bine de tot şi voios - numai banii ăştia ai dracului de nu m-ar năcăji. Acum sunt din nou plin de datorii, făcute cu vo- iajul ăsta. Sper însă ca în curând vom mai primi un ajutor din ţară ca sa o ducem până la iulie.

Dorindu-ţi tot binele şi sănătate îţi să-rut mâna. Salutări şi pe la cunoscuţi.

Chimi

Pentru conformitate Ing. MIRCEA MILOIA

Pagina 6 ANUL X l Nr. 32 l septembrie - decembrie 2014 l VATRA SATULUI

Sâmbătă, 27 septembrie, în ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Antim Ivireanul în parohia Birda, proto-popiatul Deta s-a desfăşurat a IV-a ediţie a Forumului publiciştilor pre- sei rurale din Banatul istoric, mani- festare culturală iniţiată de Asocia-ţia Publiciştilor din Presa Rurală din Banat. Această întâlnire s-a desfă- şurat acum în organizarea Primăriei Comunei Birda şi a Parohiei Orto- doxe din localitate.

La orele 11:00 a fost oficiată slujba Te Deumului de mulţumire de către P. On. Păr. Ioan Prisăcean, protopopul Detei şi C. Păr. Valentin Bugariu, parohul bisericii „Naşterea Maicii Domnului” din Birda. După momentul de rugăciune au urmat două lansări de carte: cea a prof. Ion Murariu, Martor la Revoluţie, Editura Marineasa, Timişoara, 2014, 61 p., şi cea a părintelui Valentin Bugariu, Istorie şi semn religios, Editura Sitech, Craiova, 2014, 303 p. Despre cele două volume au vorbit: conf. univ. dr. Mirela Borchin, prof. Octavian Gruiţa, prof. Iosif Marius Circa, apoi autorii. Tot la biserică au fost expuse 22 de publicaţii rurale din biblioteca parohială: reviste pa- rohiale, foi editate de asociaţii cul-turale, de şcoli ş. a.

Al doilea moment a fost Sim-pozionul ştiinţific închinat ,,Sfinţilor Martiri Brâncoveni”. Simpozionul a fost găzduit în incinta Şcolii Gim-naziale din localitate. Lucrările au debutat cu prezentarea făcută de doamna dr. Nina Ceranu, editurii pe care o conduce la Timişoara, Eubeea, ilustrând acest lucru cu ultimele apariţii.

Sub conducerea prof. Ioan Traia, preşedintele Asociaţiei, a urmat şirul

de comunicări deschis de C. Păr. Cristian Tomescu de la parohia Com-loşu Mare, „Aspecte duhovniceşti ale jertfei Sfinţilor Martiri Brâncoveni”. Au urmat apoi: prof. Gheorghe Lungu, „Urme ale lui Constantin Brâncoveanu în cronica lui Radu Greceanu”; prof. Ion Murariu, „Domnia Brâncovenilor în eposul

şi în teatrul popular românesc”; prof. Ioan Traia, „Blazonul de pe turnul Mănăstirii Hodoş-Bodrog” şi pr. Valentin Bugariu, „Tiparul şi cartea bisericească în vremea lui Constantin Vodă Brâncoveanu”.

Au fost donate din partea Editu-rii Eubeea, a poetului Vasile Barbu din Uzdin şi a Parohiei Birda mai multe volume şi reviste bibliotecii comunale.

Participanţii au primit din partea dlui Ioan Traia preşedintele asocia-ţiei însemne de cinstire ,,Diplome de participare”, domnul primar primind ,,Diploma de excelenţă” pentru pro- movarea culturii şi valorilor de pe

teritoriul Banatului istoricUltimul popas al acestei întâl-

niri, agapa, desfăşurat în localul S.C. Angelessi SRL.

Momentul a fost marcat de poe- zie şi cântec popular românesc. Au fost interpretate mai multe cântece de către îndrăgitul interpret Marius Matei.

Au fost prezenţi la această mani- festare publicişti din Banatul româ- nesc şi cel sârbesc precum şi invi-taţi de marcă: P. On. Păr. Prot. Ioan Prisăcean; primar Marius Gheorghe Stoian; prof. univ. dr. Ioan Viorel Boldureanu, Dan Buruleanu, consi-lieri locali, profesori, economişti, in- gineri, medici, bibliotecari, preoţi, autori de reviste şi volume dar şi credincioşi ai parohiei.

Mulţumiri Primăriei Comunei Birda, în special domnului Marius Gheorghe Stoian, primarul localită-ţii, diriguitorilor şcolii din localitate, firmei Angelessi şi desigur tuturor participanţilor!

FORUMUL PUBLICITILOR BNENI N PAROHIA BIRDA

Pr. dr. Valentin Bugariu

ANUL X l Nr. 32 l septembrie - decembrie 2014 l VATRA SATULUI Pagina 7

„Cartea este un mijloc de a sta de vorbă cu departele tău.”

Constantin Noica

O asemenea cugetare de mare pro-funzime l-a încercat, de bună seamă, şi pe pr. dr. Valentin Bugariu, care şi-a lan-sat de curând cartea intitulată „Istorie şi semn religios”.. Lansarea a avut loc în localitatea Birda, cu prilejul întâlnirii publiciştilor presei rurale din Banat.

Dar, să cunoaştem autorul! Prin for-maţia sa profesională, Preracucernicia Sa stă de vorbă cu enoriaşii mereu şi îi are zilnic aproape, iar, din prinosul de înţe- lepciune cu care l-a hărăzit Divinita- tea, ne-a oferit şi nouă, de-a lungul anilor, atâtea ocazii să ne învârto-şăm spiritual inimile şi setea de cu-noaştere.

Activitatea bogată de intelectual de marcă, numeroasele cărţi şi lu-crări izvodite şi scoase în lume, pre- cum şi studiile teologice, alături de specializarea în filologie, i-au facili-tat autorului o benefică îngemănare între „slujirea liturgică” şi cea de truditor al literele române, care, sim- biotic, au permis zămislirea unor astfel de lucrări. Îl întâlnim ca pro-fesor, ca preot, conduce publicaţii şi reviste şi semnează în diferite perio-dice studii de teologie şi de cultură pe care le adună în volume pentru bănăţeni şi neam.

„Cărţile sunt scrisori mai groase scrise prietenilor” spune Jean Paul. De aceea, fiecare dintre cei care au ajuns în posesia volumului respectiv ne putem considera, cu îngăduinţa Domniei Sale, prieteni.

Tipărită şi apărută la Editura Sitech, Craiova, 2014, cartea „Istorie şi semn religios” cuprinde un mănunchi de stu-dii, articole, note şi comunicări de la diferite simpozioane. De altfel, în predo-slovia acesteia, autorul mărturiseşte că „noima acestor contribuţii… stă tocmai în a menţine conştiinţa vie a unei vieţi preoţeşti trăite la graniţa sudică a Eparhiei Timişoarei”. Şi asta şi reuşeşte

Sfinţia Sa. Documentat şi meticulos ela- borat, fiecare material din volum, cu lim- pezimea şi corectitudinea unui cercetător avizat, constituie o sursă de mare credi-bilitate.

În lumina celor statornicite mai sus, voi rândui în continuare câteva aprecieri modeste care nu depăşesc rigoarea unei recenzii. Am parcurs această alcătuire cu atenţie şi curiozitate

Volumul, într-o ţinută elegantă, se au- todefineşte estetic prin sobrietate şi pres- tanţă editorială. Coperţile închid între ele un număr de 303 de pagini, care găzduiesc 28 de lucrări. Pentru o mai

accesibilă prezentare, am structurat această scriere în trei părţi.

Prima ar cuprinde cele şapte studii care fac incursiune în istoria creştinis-mului şi a culturii din Banat.

Aflăm, la început, aspecte din istoria paleocreştinismului din acest ţinut, pre- cum şi date despre descoperirile arheo- logice din perimetrul Surduc, Sânnico-lau-Mare, Sacoşu Turcesc şi Periam.Primim informaţii despre desfăşurarea învăţământului în cadrul bisericii şi apa- riţia unor cărţi precum „Palia de la

Orăştie” şi „Catehismul calvinesc”, de-spre înfiinţarea societăţilor de lectură şi a unei Preparandii la Arad şi a Semina-rului Teologic din Vârşeţ. Cercetătorul remarcă faptul că „Biserica a reprezen-tat izvorul culturii româneşti din Banat” şi „a menţinut vie conştiinţa românis-mului în acest colţ de ţară”.

Ni se oferă, pentru cunoaştere, înce-pând cu pagina 101, numele episcopilor până la Iosif cel Nou de la Partoş (1655), dar şi date despre alţi vlădici care s-au perindat la episcopia Timişoarei, reacti-vată în anul 1939, lista încheindu-se cu Vasile Lăzărescu, episcopul locului.

Preotul Valentin Bugariu, autorul alcătuirii lansate, face apoi o privire critică referitor la începuturile lite- raturii religioase bănăţene şi stăruie asupra cărţilor tipărite de ucenicii lui Coresi, cât şi asupra unor cărtu- rari care au contribuit la dezvolta-rea literaturii din această zonă. Reţi- nem, selectiv, câteva nume: Mihail Halici şi Gabriel Ivul din Caran-sebeş, Mihail Martinovici Roşu, care pune bazele primei Şcoli Normale din Timişoara (1779), Nicolae Stoica de Haţeg, Paul Iorgovici, Dimitrie Ţichindeal şi Constantin Diacono- vici-Loga.

Autorul insistă şi asupra dezvol-tării presei literare din ţinut. Îl men-ţionează aici pe prozatorul român Camil Petrescu, care face şi gazetărie la foile „Banatul românesc” şi „Ţara” (1920).

Legat sufleteşte, literar şi profe-sional de Gătaia, autorul, în cele 26 de pagini, se opreşte cu grijă deosebită asu- pra istoriei şi vieţii bisericeşti din acest orăşel. Cu emoţia omului descins din aceste locuri natale, am citit respectivele consemnări cu evidente valenţe mono- grafice. Fragmentele din schiţa „Moşu dascălu”, scrisă de Mihail Gaşpar, gătă-ianţ de origine, te înfioară şi te transpun în acele vremuri de adâncă românitate: „Copiii - de care geme satul - îi văd adunaţi grămadă pe sub un dud stufos, strângând în pălăriile lor mici, dugele,

Iosif Marius Circa

La Birda, jurnalitii rurali au asistat la o nou apariie

editorial de referin

Pagina 8 ANUL X l Nr. 32 l septembrie - decembrie 2014 l VATRA SATULUI

COLEGIUL DE REDACŢIE

Iosif Marius Circa (redactor-şef adjunct), Marilena Covali, Ioan Ghiocel, Viorica Leu Danciu, pr. Dragan Giorgiev, Florin Leu, Gheorghe Leu, Mircea Miloia, Mihai Sămânţă, Felicia Selegean, Ioan Ţirca.

Redactor-şef: Ioan Traia.Tipărit la EUROSTAMPA – Bd. Revoluţiei din 1989, nr. 26, Timişoara; Tel./fax: 0256-204.816; e-mail: edituraeurostampa@gmail.com

Cu ocazia srbtorilor de iarn,redacia ureaz tuturor fiilor satului sntate, fericire, prosperitate, spor duhovnicesc, noroc i mari bucurii!

La muli ani minunai!Colegiul de redacie

pe care le scutura vreunul mai mare. Faţa lor frumoasă e mânjită până după urechi cu mustul roşu de fructe, spre cel mai mare necaz al mamelor care abia mai biruie cu spălatul. Căci nespălat nu vei vedea copil pentru mare lucru la noi în sat.”

Aflăm în continuare despre viaţa religioasă din localitate, despre Mănăs-tirea Săraca din zonă, despre descă-lecatul coloniştilor la Gătaia (în 1927 au venit şi bunicii şi părinţii mei aici), despre parohia şi biserica din Colonia aşezării, în strana căreia şi tatăl meu şi-a mlădiat glasul subţire dând răspunsuri la liturghie.

Cea de-a doua grupare tematică cu- prinde studii privind românitatea, cul-tura şi creştinismul la români. Sunt amintite şi comentate câteva studii, din- tre care menţionăm: „Contribuţia vlădi-cii Elie Miron Cristea la dezvoltarea culturii româneşti” şi „Contribuţia îm-păratului Constantin cel Mare la dezvol-tarea literaturii creştine”. Reţinem din aceste materiale profilul enciclopedic al lui Miron Cristea şi influenţa directă sau indirectă a suveranului roman la catalizarea unui nou gen literar, cel al literaturii creştine.

Ultima grupare cuprinde studiile pri- vind activitatea culturală şi literară a unor personalităţi. Cele mai multe pa-gini sunt rezervate celui mai prolific

scriitor bănăţean de la începutul sec. al XX-lea, prozatorul Mihail Gaşpar. Lăudabilă cercetarea şi studiile autoru-lui despre acest cărturar. Şi de ce nu?! Patriotismul local şi sorgintea noastră de fii ai Bârzavei şi de copii ai Şumigului ne dau dreptul să fim mândri că am fost consăteni cu omul care, prin obolul scrierilor sale, a ridicat nivelul cultural al acestui ţinut.

Pagini de mare valoare documentar- artistică sunt utilizate şi în prezentarea altor figuri emblematice. Iată cu ce sacrificiu făcea cultură publicistul din Vasiova, Tata Oancea „Am luat sacul plin cu reviste în spate şi am plecat la Bozovici şi m-am descălţat de bocanci să nu-i rup şi i-am luat pe umăr… prin satele Almăjului am ajuns la Orşova… m-am pus pe tren… şi, de multe ori, n-aveam bani în buzunar şi mă luau la goană să plătesc amendă sau mă dau jos din tren.”

În finalul lucrării, autorul găseşte re- surse intelectuale şi prezintă alte nume de cărturari: Vasile Loichiţă, caransebe-şean, autor de studii şi reviste, teolog cunoscut, academicianul Ioan Păun Otiman, specialistul agronom, colabora-tor la reviste din Banat, dar şi pe magistrul G.I. Tohăneanu, universitar bănăţean de excepţie, timişorean, „un pontif al rosti-rii româneşti”, pentru că „D-l prof. nu preda, ci oficia.” În opera literară a înte-

meietorului învăţământului filologic din Timişoara, termenii religioşi au fost adesea preţuiţi. Mă emoţionează şi azi numele magistrului al cărui student am fost şi eu.

Iată-mă la sfârşitul prezentării acestei apariţii editoriale. Îndurare şi înţelegere pentru unele nepotriviri sau confuzii strecurate în modesta mea recenzie.

Preotul dr. Valeriu Bugariu, autorul şi prietenul nostru de acum, din pridvoa-rele credinţei, cu sufletul înduhovnicit şi uneori încercat, ni s-a dăruit nouă prin acest volum. Prin citirea acestei cărţi am prins noi aripi. Informaţiile transmise se revarsă asupra cititorului ca o hrană spirituală care-ţi potoleşte foamea de cunoaştere. Îţi dau putere şi împlinire.

Aş încheia, cu îngăduinţa d-voastră, cu o cugetare a unui mare român, Simion Mehedinţi: „Odată cu credinţa cea nouă, s-a născut limba cea nouă şi poporul. Toate trei se ridică spre cer ca o cruce de neînfrânt”.

Redacţia mulţumeşte Con-siliului local Jamu Mare, pri-marului şi consilierilor locali din Ferendia pentru sprijinul financiar necesar publicării periodicului „Vatra satului”.