Pentru a Scăpa de Kilogramele În Plus Nu Este Suficient Doar Să Mănânci Mai Puţin

2
Pentru a scăpa de kilogramele în plus nu este suficient doar să mănânci mai puţin, ci şi să mănânci echilibrat. Dieta Dukan este un regim de slăbire care promite scăderea a câtorva centimetri din talie şi din greutate într-un timp relativ scurt. Dieta Dukan, concepută de nutriţionistul francez cu acelaşi nume, este asemănător cu dieta hiperproteică. Pe parcursul regimului, vei pierde din kilograme, însă fără să fie afectată musculatura. Această cură de slăbire promite pierderea a 10 kilograme în două săptămâni. Dieta Dukan este împărţită în patru faze. Etapa de atac - trebuie urmată 9 zile. În această fază persoanele care încep cura vor mânca numai proteine. Printre alimentele cu un conţinut ridicat de proteine se numără carnea, laptele şi produsele lactate, brânzeturile, ciupercile, fasolea, ouăle, mazărea şi lintea. În prima fază, legumele şi dulciurile de orice natura sunt interzise. În plus, alimentele permise nu trebuie prăjite. Acestea se vor fierbe, prepara la aburi sau pe grătar. În aceste zile este obligatoriu să beţi între 1,5 şi 2 litri de apă pe zi. Dimineaţa se va face o excepţie, fiind recomandat să beţi o cană de lapte cu dou-trei linguri de fulgi de ovăz. Etapa de croazieră - 5 zile. În această fază se alternează zile de regim în care se vor mânca doar proteine cu zile în care, pe lângă proteine, sunt incluse şi legumele. Morcovul, porumbul, cartofii şi orezul trebuie evitate. De asemenea, sunt interzise şi făinoasele. Specialiştii recomandă recomandă ca legumele să fie introduse treptat în dieta Dukan, câte una la o masă. De asemenea, se va menţine regula ca la micul dejun să nu lipsească laptele cu fulgi de ovăz. Etapa de consolidare . Această fază durează 10 zile, fix numărul de kilograme pe care ar fi trebuit să reuşiţi să-l pierdeţi până acum. Nutriţioniştii spun că în această perioadă, organismul are tendinţa de a pune la loc kilogramele pierdute. În primele zile trei-cinci zile se introduc fructele şi cerealele, precum şi trei felii de pâine pe zi. De asemenea, în această fază se recomandă introducerea în dietă a orezului, a porumbului, a mazărei şi a cartofilor. Printre alimentele contraindicate se numără mezelurile, preparatele din carne afumate, conservele şi mâncărurile prăjite. Untul şi alte grăsimi se vor folosi cu moderaţie în prepararea alimentelor. Joia însă va deveni ziua de regim strict proteic. Astfel că în această zi a săptămânii se va renunţa la glucide şi lipide.

description

slabire

Transcript of Pentru a Scăpa de Kilogramele În Plus Nu Este Suficient Doar Să Mănânci Mai Puţin

Pentru a scpa de kilogramele n plus nu este suficient doar s mnnci mai puin, ci i s mnnci echilibrat.Dieta Dukaneste un regim de slbire care promite scderea a ctorva centimetri din talie i din greutate ntr-un timp relativ scurt.Dieta Dukan, conceput de nutriionistul francez cu acelai nume, este asemntor cu dieta hiperproteic. Pe parcursul regimului, vei pierde din kilograme, ns fr s fie afectat musculatura. Aceast cur de slbire promite pierderea a 10 kilograme n dou sptmni.

Dieta Dukan este mprit n patru faze.Etapa de atac- trebuie urmat 9 zile. n aceast faz persoanele care ncep cura vor mnca numai proteine. Printre alimentele cu un coninut ridicat de proteine se numr carnea, laptele i produsele lactate, brnzeturile, ciupercile, fasolea, oule, mazrea i lintea. n prima faz, legumele i dulciurile de orice natura sunt interzise. n plus, alimentele permise nu trebuie prjite. Acestea se vor fierbe, prepara la aburi sau pe grtar. n aceste zile este obligatoriu s bei ntre 1,5 i 2 litri de ap pe zi. Dimineaa se va face o excepie, fiind recomandat s bei o can de lapte cu dou-trei linguri de fulgi de ovz.Etapa de croazier- 5 zile. n aceast faz se alterneaz zile de regim n care se vor mnca doar proteine cu zile n care, pe lng proteine, sunt incluse i legumele. Morcovul, porumbul, cartofii i orezul trebuie evitate. De asemenea, sunt interzise i finoasele. Specialitii recomand recomand ca legumele s fie introduse treptat n dieta Dukan, cte una la o mas. De asemenea, se va menine regula ca la micul dejun s nu lipseasc laptele cu fulgi de ovz.Etapa de consolidare. Aceast faz dureaz 10 zile, fix numrul de kilograme pe care ar fi trebuit s reuii s-l pierdei pn acum. Nutriionitii spun c n aceast perioad, organismul are tendina de a pune la loc kilogramele pierdute. n primele zile trei-cinci zile se introduc fructele i cerealele, precum i trei felii de pine pe zi. De asemenea, n aceast faz se recomand introducerea n diet a orezului, a porumbului, a mazrei i a cartofilor. Printre alimentele contraindicate se numr mezelurile, preparatele din carne afumate, conservele i mncrurile prjite. Untul i alte grsimi se vor folosi cu moderaie n prepararea alimentelor. Joia ns va deveni ziua de regim strict proteic. Astfel c n aceast zi a sptmnii se va renuna la glucide i lipide.Etapa de meninere i stabilizare a greutii. Aceast faz presupune o singur regul care trebuie respectat toat viaa: joi se va ine un regim proteic. Ultima etap ne permite s mncm dulciuri i finoase, dar nu mai mult de o porie pe sptmn. De asemenea, prjelile trebuie mncate cu moderaie.TOP 12 alimente "de ajutor" n cadrul dietei Dukan:1.Somonul- grsimile acestui pete ajut la mbuntirea tranzitului intestinal;2.Albuulare un coninut sczut de colesterol;3.uncade curcan se diger foarte uor;4.Vinetele i mrulsunt bogate n pectine (un tip de fibre), care ajut la stimularea digestiei;5.Dovleceluleste un bun diuretic;6.Morcovul i ceapaaduc beneficii digestiei;7.Varza murat- conine probiotice, care ajut la echilibrarea florei intestinale;8.Trele de ovzajut la stimularea tranzitului intestinal;9.Codul este indicat- carnea sa conine multe proteine i este uor digerabil;10.Uleiul de floarea soareluieste bogat n vitamina E11.Iaurturile(0% grsime) ajut la echilibrarea florei intestinale;12.Brnza(tofu) are puine calorii.