Pedepse Drastice Pentru Consumul de Alcool Si Pentru Şoferii Neatenți

1
Pedepse Drastice pentru Consumul de Alcool si pentru şoferii neatenți . Potrivit noului Cod Rutier, soferii care vor fi prinşi vorbind la telefon în timp ce conduc un autoturism, riscă amenzi în cuantum de 1.600 de lei, la fel ca şi în cazul în care vor fi depistaţi că nu poartă centura de siguranţă, de zece ori mai mult decât amenzile de până acum. Depăşirea limitei de viteză cu 51 până la 60 de kilometri pe oră se sancţionează cu amenzi din clasa a IV-a, cuprinse între 9 şi 20 de puncte amendă, adică între 720 şi 1.600 de lei. În plus, se ridică şi permisul de conducere pentru 90 de zile. În cazul depăşirii limitei de viteză cu peste 60 de kilometri pe oră, se aplică amenzi din clasa a V-a, care implică sancţiuni cuprinse între 21 şi 50 de puncte amendă (între 1.680 şi 4.000 de lei), plus suspendarea permisului de conducere pentru 180 zile. În cazul în care depăşirea vitezei legale cu mai mult de 60 de kilometri pe oră se soldează cu un accident rutier urmat exclusiv de pagube materiale, se aplică sancţiuni din clasa a VI-a, care implică de la 51 până la 120 de puncte de amendă (între 4.080 şi 9.600 de lei), la care se adaugă suspendarea permisului pentru un an. În cazul în care accidentul se soldează cu victime, perioada de suspendare a permisului se dublează la doi ani.

description

khl

Transcript of Pedepse Drastice Pentru Consumul de Alcool Si Pentru Şoferii Neatenți

Pedepse Drastice pentru Consumul de Alcool si pentru oferii neateni .

Potrivit noului Cod Rutier, soferii care vor fi prini vorbind la telefon n timp ce conduc un autoturism, risc amenzi n cuantum de 1.600 de lei, la fel ca i n cazul n care vor fi depistai c nu poart centura de siguran, de zece ori mai mult dect amenzile de pn acum.

Depirea limitei de vitez cu 51 pn la 60 de kilometri pe or se sancioneaz cu amenzi din clasa a IV-a, cuprinse ntre 9 i 20 de puncte amend, adic ntre 720 i 1.600 de lei.n plus, se ridic i permisul de conducere pentru 90 de zile.n cazul depirii limitei de vitez cu peste 60 de kilometri pe or, se aplic amenzi din clasa a V-a, care implic sanciuni cuprinse ntre 21 i 50 de puncte amend (ntre 1.680 i 4.000 de lei), plus suspendarea permisului de conducere pentru 180 zile.n cazul n care depirea vitezei legale cu mai mult de 60 de kilometri pe or se soldeaz cu un accident rutier urmat exclusiv de pagube materiale, se aplic sanciuni din clasa a VI-a, care implic de la 51 pn la 120 de puncte de amend (ntre 4.080 i 9.600 de lei), la care se adaug suspendarea permisului pentru un an.n cazul n care accidentul se soldeaz cu victime, perioada de suspendare a permisului se dubleaz la doi ani.