Pedeapsa Cu Moartea

Pedeapsa cu moartea: în afara legii

Consiliul Europei şi pedeapsa cu moartea

Directoratul general pentru drepturile omului Consiliul Europei Ianuarie 2007

CZU

c-------------------------------------------------------------------------------\

Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii

. / Biroul de Informare al CE în Moldova- Ch. : S. n., 2007 (Î.S.F.E.-P.

"Tipografia Centrală"). - 20 p.ISBN

ex.

ISBN

Cuprins

Prefaţă pagina 5

Terry Davis, Secretar General

Pedeapsa cu moartea: în afara legii!pagina 7 Consiliul EuropeiCalea spre abolire: elaborarea unui document juridic obligatoriu

De ce s-o abolim? Întrebări şi răspunsuri privind pedeapsa cu moartea pagina 12IntroducerePedeapsa cu moartea şi democraţia Pedeapsa cu moartea şi justiţia Pedeapsa cu moartea şi descurajarea Pedeapsa cu moartea şi deţinuţii

Abolirea şi societatea pagina 30

Postfaţă pagina 31Rene van der Linden, Preşedintele Adunării Parlamentare

Anexa 1 pagina 33Protocolul nr. 6 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului relativ la abolirea pedepsei cu moartea

Anexa 2 pagina 36Protocolul nr. 13 la Convenţia pentru Apărarea Drep-turilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale, cu pr-vire la abolirea pedepsei cu moartea în toate circumstanţele

Anexa 3 pagina 39Semnări şi ratificări ale Protocoalelor nr. 6 şi 13Această broşură a fost alcătuită de către Directoratul general pentru drepturile omului al Consiliului Europei şi de către serviciul pentru Afaceri politice şi juridice al Secretariatului Adunării parlamentare a Consiliului Europei.

Consiliul Europei şi pedeapsa cu moartea 3

Directoratul general pentru drepturile omuluiConsiliul Europei F-67075 Strasbourg Cedex

1 ediţie: octombrie 2001 Ediţia curentă: ianuarie 2007 Imprimat în Republica Moldova


Prefaţă>

Terry Davis, Secretar General

Pedeapsa cu moartea este un simulacru brutal şi răzbu-nător al justiţiei.

De asemenea ea este barbară. Ea nici pe departe nu des-curajează crima. Ea nu ajută victimele crimelor. Ea trans-formă asasinii în martiri. Ea transformă erorile judiciare în tragedii ireversibile şi ştim bine că nimeni nu este asigurat împotriva erorilor judiciare.

Consiliul Europei are la bază Convenţia europeană a Drepturilor Omului şi protocoalele sale care garantează dreptul la viaţă şi interzic tortura şi tratamentele inuma-ne şi degradante. Pedeapsa capitală constituie o încălca-re a Convenţiei.

În realitate, timp de 30 de ani, Consiliul Europei activează pentru ca în Europa pedeapsa cu moartea să fie scoasă în afara legii. Din 1989, abolirea acestei pedepse constituie o condiţie de aderare a tuturor noilor State membre. drept rezultat, timp de 10 ani nici într-un Stat membru al Consiliului Europei nu a avut loc nici o execuţie. Pe între-gul continent european doar Belarus nu a abolit pedeap-sa cu moartea, şi aceasta este unica ţară europeană care nu este membru al Consiliului Europei.

Dar, în ceea ce mă priveşte, lupta pentru abolirea pedep-sei capitale încă nu s-a încheiat.

În primul rând, mulţi europeni încă mai sunt adepţi ai pe-depsei capitale. Nu ar trebui să ignorăm această realitate, dar să explicăm concetăţenilor noştri de ce pedeapsa ca-pitală este un lucru greşit, de ce ea a fost abolită şi de ce această abolire trebuie să fie definitivă.


Apoi trebuie să privim în afara Europei. Unii din prietenii noştri şi aliaţii cei mai apropiaţi continuă să practice execuţiile. Ştim cu toţii că decizia de abolire a pedepsei capitale trebuie să vină din partea lor. În aşteptarea acestei decizii - pe care cu siguranţă o vor adopta într-o zi - nu ar trebui să păstrăm tăcerea. Cu politeţe, dar şi cu persistenţă, ar trebui să-i încurajăm să ne urmeze exemplul spunând da justiţiei şi nu cruzimii, torturii şi morţii.

jetry Davis Secretar General, Consiliului Europei Ianuarie 2007

Pedeapsa cu moartea: în afara legiiDin 1997 în Europa nu a avut loc nici o execuţie, mai exact în Europa celor 46 de State care constituie Consiliul Europei. Nu este vorba doar de o eroare, sau de o anomalie în politicile tradiţional urmate de State de a omorî, în numele justiţiei, persoane recunoscute vinovate de crime deosebit de crude. Aceasta este o realizare conştientă, obţinută pe parcursul anilor cu eforturi considerabile.

Justiţie, răzbunare, legea talionului, descurajare! Acestea au fost justificările şi motivele înaintate permanent pentru legitimarea execuţiilor. Şi dacă condamnatul era executat „ din greşeală"1? Un rău regretabil dar necesar pentru calmarea temerilor oamenilor obişnuiţi, în aşa mod asigurându-i că autorii sau complicii omorurilor vor fi pedepsiţi şi reafirmînd autoritatea Statului? Binele so-cietăţii este mai important decât individul şi astfel au loc erori?

Pedeapsa cu moartea întotdeauna a fost şi va rămâne o problemă emoţională care excită pasiunile publicului din toate ţările, mai ales după o crimă deosebit de gravă sau un atac terorist.

Dacă ar fi să trecem peste emoţiile şi şocul de moment, s-ar părea că motivele abolirii reflectă cel mai exact tipul societăţii pe care ţările europene şi cele din afara Europei, care împărtăşesc aceste valori, aspiră să o creeze şi să o menţină.

Activând zi cu zi întru promovarea acestor valori, nu este surprinzător faptul că pe parcursul ultimilor treizeci de ani Consiliul Europei s-a aflat în centrul mişcării aboliţi-oniste din Europa.

1 În Federaţia Rusă, Alexandr Kravchenko a fost executat pentru comiterea omorurilor în serie, el fiind recunoscut nevinovat doar în 1994, când asasinul veritabil, Andrey Chikatilo, a recunoscut aceste crime şi a fost condamnat. În Regatul Unit am putea aminti cazurile celor 4 originari din Guilford şi altor 6 originari din Bir-mingham, deoarece aceste pesoane până la urmă şi-au putut demonstra inocenţa după ce au stat la închisoare mai mult de 15 ani, pentru că s-a pretins că ei au instalat bombe care au cauzat omoruri. Dacă pedeapsa cu moartea ar fi existat la epoca dată, aceste persoane probabil astăzi nu ar mai fi fost în viaţă. Exemple similare ar putea fi oferite şi referitor la multe alte ţări.

Totodată, pe măsură ce tot mai multe ţări europene încetau să mai practice pedeapsa cu moartea în calitate de sancţiune, la sfârşitul anilor 60 a început să se manifeste un consens pentru a considera că pedeapsa cu moartea în fond nu era decât o altă formă de moarte sancţionată de către guvern. Caracterul absolut sacru al vieţii umane, aşa cum era devalorizat pe parcursul celor mai sângeroase secole, trebuia să fie restabilit.Pedeapsa cu moartea nu părea să servească vreunui obiectiv dintr-o societate civilizată guvernată de pre-


Consiliul Europei

Convenţia a fost adoptată în 1950. Dreptul la viaţă a fost primul articol de fond, care prevede că dreptul persoanei la viaţă este protejat prinlege.

Consiliul Europei a fost creat pe ruinele lăsate de cel deal Doilea Război Mondial, în scopul unirii Europei în jurul principiilor comune ale statului de drept, respectării drepturilor omului şi democraţiei pluraliste. Scopul aces-tui proiect politic era adoptarea unei filozofii comune privind tipul societăţii pe care Statele membre doresc s-o creeze, s-o consolideze şi s-o apere. Din 1949, Consiliul Europei s-a extins de la zece state fondatoare la patruzeci şi şase state membre, dat fiind numărul crescînd al ţărilor care aderă la principiile şi valorile Organizaţiei şi se angajează să continue dezvoltarea acestor idei în cadrul propriilor societăţi.

În centrul mecanismului Consiliului Europei figurează Convenţia europeană a Drepturilor Omului, care apără orice persoană ce se află pe teritoriul european. Conven-ţia a fost adoptată în 1950. Dreptul la viaţă a fost primul articol de fond, care prevede că dreptul oricărei persoane la viaţă este protejat de lege şi că moartea nu poate fi provocată cuiva intenţionat, cu excepţia cazurilor când este vorba de o sentinţă capitală pronunţată de o instan-ţă judiciară atunci când delictul este pedepsit cu această pedeapsă prin lege. După ororile Germaniei naziste, Eu-ropa nu era pregătită să abandoneze pedeapsa cu moar-tea, după cum demonstrează procesul de la Nuremberg. Deaceea, la acea epocă, pedeapsa cu moartea încă era prevăzută în codurile din majoritatea ţărilor europene.

Calea spre abolire: elaborarea unui document juridic obligatoriu

Din 1994, una din condiţiile aderării la Organizaţie a fost instituirea imediată a unui moratoriu asupra execuţiilor.

Pedeapsa cu moartea: în afara legii8

eminenţa dreptului şi respectarea drepturilor omului. Din contra, ea se opunea acestor două principii. Având în vedere această importantă schimbare de atitudine, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei2 alcătuită din parlamentari din diferite State membre, care repre-zentau toate partidele politice, lansează o propunere de a aboli pedeapsa cu moartea în legislaţiile europene. În consecinţă, a fost redactat Protocolul nr. 6 la Convenţia europeană a Drepturilor Omului care aboleşte necondiţi-onat pedeapsa cu moartea pe timp de pace. Protocolul a fost deschis spre semnare în 1983.

Prin promovarea adoptării Protocolului nr. 6, Adunarea Parlamentară urmărea punerea lui în aplicare în toate ţările europene. Din 1994, una din condiţiile ce trebuie satisfăcute de noile state ce doreau să adere la Organizaţie a fost instituirea imediată a unui moratorul asupra execuţiilor, însoţită de angajamentul de a semna şi a ratifica Protocolul nr. 6 într-un termen de la unu până la trei ani.

În Recomandarea 1245 (1994), Adunarea parlamentară, pentru prima dată, a abordat problema abolirii pedepsei cu moartea şi pentru actele comise pe timp de război sau de pericol imediat de război. În cadrul Conferinţei ministeriale cu privire la drepturile omului desfăşurată la Roma în noiembrie 2000, Miniştrii Statelor membre ale Consiliului Europei au adoptat o rezoluţie în care îşi ex-primau susţinerea pentru un nou protocol care să abo-lească pedeapsa cu moartea pe timp de război. Exami-narea problemei s-a soldat prin adoptarea Protocolului nr. 13 la Convenţia europeană a Drepturilor Omului, care aboleşte pedeapsa cu moartea în toate circumstanţele. Protocolul a fost deschis spre semnare în 2002.

La 10 ianuarie 2007, cele 46 de State membre ale Consi-liului Europei - cu excepţia Federaţiei Ruse - au ratificat Protocolul nr. 6. Cât priveşte Protocolul nr. 13, el a fost ratificat de 37 de State membre.

Cu siguranţă, există guverne care nu se simt destul de puternice pentru a aboli pedeapsa cu moartea, invo-

Pedeapsa cu moartea face societatea mai brutală, legitimând omorul cu sânge rece ca o modalitate de a face dreptate.

Istoria abolirii pedepsei cu moartea în Europa de asemenea vizează unirea popoarelor Europei în jurul unui ansamblu comun de valori societale.

2 Pentru informaţii suplimentare, a se vedea http://assembly.coe.int/

http://assembly.coe.int/

când opinia publică ca fiind un eventual obstacol. Este interesant de menţionat că, deseori, în aceste ţări, nici nu s-a încercat să se explice considerentele ce stau la baza abolirii. Şi de această dată, Adunarea Parlamentară, prin rapoarte şi recomandări şi prin organizarea conferinţelor sau participarea sa la acestea, a încercat să facă cunoscute argumentele în favoarea abolirii şi să facă presiuni asupra Statelor membre pentru ca ele să-şi onoreze angajamentele pe care le-au asumat de bună voie pentru a adera la Consiliul Europei. În paralel cu aceste manifestaţii la nivel înalt, Consiliul Europei a început să acorde patronajul şi cooperarea sa autorităţilor naţionale şi ONGurilor, pentru organizarea campaniilor de sensibilizare a publicului cu privire la problema abolirii pedepsei cu moartea.

Aceste campanii de sensibilizare a publicului nu se limitau doar să recomande abolirea ca fiind un scop în sine, dar mai curând se alăturau dimensiunii educative. Ar trebui să ne întrebăm despre tipul societăţii în care dorim să vieţuim, noi înşine, copiii noştri şi nepoţii noştri. Faptul că violenţa provoacă violenţa nu poate fi contestat. Pedeap-sa cu moartea nu face decât să facă societatea mai bru-tală legitimând într-o măsură încă mai mare omorul cu sânge rece ca o modalitate de a face dreptate. Este greşit să spunem că această modalitate de a proceda împiedică săvârşirea crimelor violente sau poate fi considerată ca justiţie. Să analizăm situaţia din Statele Unite ale Ameri-cii. Rapoartele ne demonstrează cît de injustă, întâmplă-toare şi arbitrară este pedeapsa cu moartea, fără a mai menţiona condiţiile inumane ale "culoarelor morţii"2.

Abolirea pedepsei cu moartea este un pas care necesită curaj din partea politicienilor, dar de asemenea este şi una din valorile fundamentale ale societăţii pentru care conducătorii politici sunt responsabili, dar nu se lasă ghi-

2 Soering v. Regatului Unit, hotărâre din 7 iulie 1989, în care Curtea europeană a Drepturilor Omului a stabilit că condiţiile din culoarele morţii din Statele Unite depăşeau pragul fixat prin definiţia relelor tratamente din articolul 3 al Convenţiei europene a Drepturilor Omului, solicitând deci Regatului Unit să nu-l extrădeze pe Soering Statelor Unite înainte de a primi asigurările parchetului american că el nu va fi expus la pedeapsa cu moartea. Ţările europene părţi la Protocolul nr. 6 al CEDO refuză să extrădeze către ţările unde cei interesaţi ar putea risca să fie executaţi,


daţi de ultimul sondaj. Aceasta nu înseamnă că ei nu sunt interesaţi de preocupările adevărate ale oamenilor, dar aceasta vrea să zică că ei ar trebui să fie destul de cura-joşi pentru a recunoaşte că pedeapsa cu moartea nu este o panacee pentru reducerea criminalităţii, pentru ame-liorarea spiritului moral al populaţiei sau pentru a face dreptate. Pedeapsa capitală, la fel ca tortura, este pur şi simplu deplorabilă.

Consiliul Europei a încurajat şi a susţinut ţările europene, atât pe plan politic, cât şi prin acordarea expertizării sale tehnice, să facă cunoscute argumentele în favoarea abo-lirii. Abolirea în Albania, în Federaţia Rusă şi în Ucraina nu a provocat revolta populară, dar, din contra, a forţat gu-vernele corespunzătoare să examineze un ansamblu mai larg de măsuri ale politicii penale, în special ameliorarea instruirii profesionale a personalului poliţiei şi a aparatu-lui judiciar şi ameliorarea legăturilor dintre colectivitate şi poliţie, astfel punând acentul pe prevenirea criminalităţii.

Istoria abolirii pedepsei cu moartea în Europa vizează de asemenea unirea popoarelor Europei în jurul unui ansamblu comun de valori societale. Aceste valori sunt înscrise în Convenţia europeană a Drepturilor Omului şi consacrate în alte tratate politice ale Consiliului Europei. Aceste instrumente juridice crează un cadru, dar este da-toria fiecărei persoane, în toate ţările, să asigure ca spiri-tul lor să fie transpus în viaţa de zi cu zi.

Pedeapsa cu moartea mişcă instinctele noastre cele mai profunde. Frica, suferinţa, oroarea, răzbunarea, nesiguranţa, onoarea, indignarea.


De ce s-o abolim? Întrebări şi răspunsuri privind pedeapsa cu moartea

Introducere

Pedeapsa cu moartea mişcă instinctele noastre cele mai profunde. Frica, suferinţa, oroarea, răzbunarea, nesigu-ranţa, onoarea, indignarea, ura şi multe alte emoţii ne influenţează opiniile. Când auzim vorbindu-se de o crimă deosebit de gravă sau când trăim într-o nesiguranţă zilni-că care pare să sporească în continuare sau dacă ne aflăm în preajma victimei unui act brutal, suntem copleşiţi de sentimente intense de revoltă şi putem să ajungem la gândul că autorul crimei merită moartea.

Dar anume pentru acest motiv este important de a dis-pune de timp pentru a medita raţional asupra acestei întrebări - de a ne fonda opiniile pe consideraţiuni in-formate compatibile cu alte valori şi cu obiective pe care sperăm să le realizăm în realitate. Întrebările abordate mai sus au fost înaintate Consiliului Europei de diverse persoane din diferite ţări. Răspunsurile nu pretend să fie exhaustive, dar ele încearcă să abordeze elementele cele mai pertinente care însoţesc această problemă complexă a societăţi.

Pedeapsa cu moartea şi democraţia

N-aş putea să cred în democraţie şi totodată să fiu un adept ferm al pedepsei cu moartea?

Respectarea Pedeapsa cu moartea deseori este discutată şi evaluatădrepturilor omului ca atare, ca fiind o întrebare aparte fără vreo legătură cuniciodată nu alte chestiuni sau cu contextul său social. Această ideetrebuie să depindă este înşelătoare. O alegere între abolirea sau menţinerea pedepsei cu moartea este, de asemenea, o alegere între opintei publice tipul de societate în care dorim să vieţuim şi valorile pe care ea le apără. Abolirea pedepsei cu moartea face parte dintr-un ansamblu de valori care se numesc drepturile omului, democraţie şi stat de drept.


Repercusiunile pedepsei cu moartea depăşesc omorârea unui criminal particular. Atunci când Statul ia o viaţă, el transmite un semnal care spune că există situaţii în care omorul este acceptabil, dacă este prevăzut de lege. Cine poate spune care sunt aceste situaţii? Dacă este bine să omori un criminal violent, poate că este acceptabil să omori şi oponenţi politici, membri ai minorităţilor, nevo-iaşi sau alte persoane considerate că merite un aseme-nea tratament. Această logică este inacceptabilă într-o societate democratică în sensul că ea permite utilizarea arbitrară a puterii ca substituire a democraţiei şi a Statu-lui de drept.

Un Stat care aprobă pedapsa cu maortea transmite me-sajul conform căruia moartea sau alte metode brutale sunt modalităţi acceptabile de rezolvare a problemelor societăţii. El legitimează moartea cu sânge rece, pre-meditată, ca find o formă a justiţiei. Procedând astfel, el subminează relaţiile umane şi civile din cadrul societăţii şi demnitatea tuturor membrilor acesteia. Faptul că vio-lenţa provoacă violenţă nu poate fi contestat.

Un Stat care aprobă pedeapsa cu moartea spune că moartea este o modalitate acceptabilă de rezolvare a problemelor societăţii.


Nu este antidemocratic de a aboli pedeapsa cu moartea dacă majoritatea populaţiei o susţine?

Definiţia cea mai succintă a "democraţiei" este "un adult- un vot". Democraţia, totodată, nu se bazează numai pe regula majorităţii. Ea reprezintă un sistem de convingeri- dintre care nu toate sunt în aceeaşi măsură populare în opinia publică. Abolirea pedepsei cu moartea cu sigu-ranţă trebuie să fie una dintre cele mai nepopulare. Acest fapt permite conducătorilor politici să evite cu uşurinţă dezbaterea privind pedeapsa cu moartea folosind ca pretext "opinia publică majoritară".

O abordare politică în baza sondajelor pre-electorale poate antrena rezultate dezastruoase pentru drepturile omului - care constituie un element esenţial al demo-craţiei. În unele ţări, ea poate submina drepturile mino-rităţilor, drepturile femeilor, drepturile bolnavilor mintali, nevoiaşilor sau altor grupuri. În altele, aceasta poate semnifica pedepsele care sfidează drepturile omului şi preeminenţa dreptului. Respectarea drepturilor omului nu trebuie niciodată să depindă de capriciile opiniei publice. Tortura, spre exemplu, niciodată nu ar fi admisibilă chiar dacă opinia publică ar fi în favoarea aplicării sale în unele cazuri. Oamenii politici şi personalităţile publice ar trebui, într-o societate democratică, să conducă opinia publică şi nu s-o urmeze sau să o folosească drept pretext şi să ia o decizie de principiu atunci când sunt puse în joc drepturile umane fundamentale.

În orice caz, cuvintele opinia publică deseori sunt amă-gitoare. Deseori, opiniile populaţiei privind pedeapsa cu moartea se fondează pe o înţelegere incompletă a fap-telor în cauză şi sunt manipulate de informaţii simpliste şi tendenţioase. Rezultatele sondajelor care pretind să-estimeze opinia publică pot varia în dependenţă de mo-dalitatea în care sunt puse întrebările. Responsabilii de politica dusă în acest domeniu trebuie nu doar să asculte publicul, dar şi să se asigure că acesta este informat în tr-o măsură deplină. A fost demonstrat că cu cât oamenii cunosc mai mult despre faptele care înconjoară utilizarea pedepsei cu moartea, despre argumentele în favoarea ei şi despre alternativele pedepsei capitale, cu atât mai pu-ţin ei se împotrivesc ideii abolirii ei.

Majoritatea ţărilor au abolit pedeapsa cu moartea în po-fida opiniei publice, fără a avea vreun efect negativ atât asupra ratei criminalităţii, cît şi asupra celor care au luat aceste decizii de abolire.

Care este poziţia Statelor Unite ale Americii în această privinţă - Este aceasta o ţară democratică menţinînd totodată pedeapsa cu moartea?


Cu cât oamenii ştiu mai multe fapte care înconjoară utilizarea pedepsei cu moartea, cu atât mai puţin ei sunt rezistenţi la idea abolirii ei.

14

Consiliul Europei şi Uniunea Europeană critică vehement Statele Unite pentru că ele continuă să practice pedeapsa cu moartea.

Statele Unite s-ar putea să fie o democraţie dar ca alte ţări democratice, ele nu sunt o democraţie perfectă. Ele au atât puncte forte, cât şi vulnerabile, aspecte prin care sunt mai mult sau mai puţin "democratice". Păstrând această formă barbară şi anacronică de pedeapsă -chiar pentru bolnavii sau retrogradaţii mintali - Statele Unite sunt în contradicţie cu alte democraţii şi cu normele internaţionale în materie de drepturi ale omului - şi, ast-fel, ele sunt "nedemocratice". Consiliul Europei şi Uniunea


europeană critică vehement Statele Unite pentru că ele continuă să practice pedeapsa cu moartea. Această practică este criticată şi în interiorul ţării.

Mulţi reprezentanţi ai societăţii civile, precum şi condu-cători politici, continuă să desfăşoare campanii împotriva pedepsei cu moartea, invocând natura sa nedemocratică, care nu corespunde unei democraţii moderne.

Modalitatea în care pedeapsa cu moartea este adminis-trată în Statele Unite constituie de asemenea obiectul preocupărilor şi criticilor în lumea întreagă şi în interiorul ţării, în special caracterul său rasist şi discriminatoriu. Spre exemplu, mai mult de jumătate de condamnaţi care aşteapă în culoarele morţii din Statele Unite sunt persoa-ne de culoare. O analiză realizată în 1990 de către Biroul general pentru statistici din Statele Unite, care a exa-minat douăzeci şi opt de studii generale ce cuprindeau date empirice cu privire la condamnările la pedeapsa cu moartea, a menţionat „un ansamblu de fapte care indica dezacorduri rasiale la înaintarea acuzaţiilor, pronunţarea pedepsei şi impunerea pedepsei cu moartea4". Discrimi-narea nevoiaşilor, care nu au mijloace pentru a plăti o apărare cuvenită, de asemenea este stabilită în termeni clari5. Acestea sunt doar câteva exemple care ilustrează caracterul neechitabil şi arbitrar al aplicării pedepsei cu moartea în Statele Unite. Constituie oare acest aspect al societăţii americane un model potrivit pentru alte State care se străduie să consolideze democraţia?

Acum douăzeci şi cinci de ani, o altă democraţie, Franţa, s-a delimitat de ţărilie europene vecine. După cum a rea-mintit precursorul abolirii în Franţa, Robert Badinter, în anii 70 Franţa era supusă unei presiuni permanente din partea partenerilor săi europeni de a aboli o asemenea pedeapsă inumană şi crudă. Statele Unite se află astăzi într-o situaţie similară şi alte democraţii ar trebui să-i amintească obligaţiunea morală de a aboli pedeapsa cu moartea, în special atunci când Statul în cauză joacă un rol destul de important în lume în lupta întru susţinerea drepturilor omului.

Pedeapsa cu moartea constituie o încălcare convingătoare a dreptului la viaţă, recunoscut la nivel internaţional.


Pedeapsa cu moartea şi justiţia

Cei care sunt supuşi pedepsei cu moartea au comis crime atroce. Oare nu ei înşine au provocat această pedeapsă?

Fenomenul culoarelor morţii echivalează cu un tratament inuman şi degradant care încalcă Convenţia europeană a Drepturilor Omului.

Drepturile omului se aplică oricărui individ, inclusiv celor care comit crime atroce. Principiul fundamental pe care se bazează drepturile omului este că acestea sunt inali-enabile. Ele nu sunt acordate ca recompensă pentru un comportament corect, şi nu pot fi suprimate chiar dacă o persoană a comis acţiuni revoltătoare sau barbare. Mesa-jul unei societăţi care crede în drepturile omului este că aceste drepturi „niciodată" nu trebuie să fie încălcate. Ele se aplică celor mai răi dintre noi la fel ca şi celor mai buni, astfel încât să ne apere pe toţi.

Pedeapsa cu moartea încalcă drepturile umane funda-mentale. Tratatele în materie de drepturi ale omului, fie ele europene sau internaţionale, prevăd abolirea pedep-sei cu moartea pe timp de pace şi chiar pe timp de război. Protocolul nr. 6 la Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor fundamentale („Convenţia euro-peană a Drepturilor Omului"), care prevede abolirea pe-depsei cu moartea pe timp de pace, precum şi Protocolul său nr. 13 relativ la abolirea pedepsei cu moartea în toate circumstanţele, definesc clar normele europene. La nivel internaţional, cel de-al doilea protocol facultativ la Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice prevede abolirea totală a pedepsei cu moartea, dar autorizează Statele părţi să păstreze pedeapsa cu moartea pe timp de război dacă ele formulează o rezervă în acest scop la momentul ratificării sau aderării la protocol.

Pedeapsa cu moartea constituie o încălcare convingă-toare a dreptului la viaţă, recunoscut la nivel internaţio-nal, precum şi a dreptului de a nu fi supus unui tratament crud, inuman sau degradant6. Jurisprudenţa Curţii euro-


pene a Drepturilor Omului (mai exact cauza Soering, care este marcantă în acest sens) demonstrează că „fenome-nul culoarelor morţii" în Statele Unite este echivalent cu un tratament inuman şi degradant încălcând articolul 3 al Convenţiei europene a Drepturilor Omului. Cruzimea acestei pedepse nu se limitează numai la brutalitatea execuţiei ca atare, dar vizează de asemenea suferinţele mintale şi fizice legate de aşteptarea execuţiei. În afară de aceasta, pedeapsa cu moartea deseori este aplicată într-o modalitate neechitabilă, arbitrară şi discriminato-rie. Ea afectează într-un mod neproporţional nevoiaşii, minorităţile şi membrii comunităţilor rasiale, etnice şi religioase.

Criminalii care sunt omorâţi nu au ezitat să încalce drepturile victimelor, deseori într-o modalitate oribilă şi barbară. Victimele decedate nu mai pot beneficia de drepturi. Nu este oare bine, echitabil şi just ca Statul să apere drepturile acestor victime pedepsind sever autorii crimelor?

Când Statul comite un omor cu sânge rece, el nu apără drepturile victimelor nici într-un fel. O altă crimă nu poa-te repara o nedreptate săvârşită, nici să aline durerea şi suferinţa prin care a trecut victima. O victimă moartă nu poate fi readusă la viaţă. Într-o societate bazată pe drept, nicio legislaţie nu pretinde ca un violator să fie violat sau un călău să fie torturat. Este evident că acţionând într-o asemenea modalitate drepturile victimelor iniţiale ale torturii sau violului nu vor fi protejate. Comiterea noilor acţiuni condamnabile pur şi simplu extinde cercul violenţei şi brutalităţii creând tot mai multe victime şi tot mai multe suferinţe, fără a restabili vreun drept. De asemenea, aceasta provoacă societăţii o imensă nedreptate.

Executarea criminalului este de fapt o notă de nerespec-tare a victimei. Întreprinderea unui asemenea act în nu-mele victimei constituie o sfidare a demnităţii şi memori-ei acesteia. Şi multe familii ale victimelor denunţă utiliza-rea pedepsei cu moartea din acest motiv, considerând-o ca o insultă pentru ele şi pentru valorile lor.

Ar fi bine, echitabil şi just de a pedepsi autorul crimei, dar această pedeapsă ar trebui să fie aplicată într-o modali-tate demnă pentru societate şi pentru victime. În afară

Toate sistemele de justiţie penală sunt apte să comită un act arbitrar şi o eroare umană.

de aceasta, este important ca victimelor, familiilor şi prie-tenilor acestora să li se ofere recunoştinţă şi respect, pre-cum şi o susţinere corespunzătoare din partea Statului.

O persoană care comite crime oribile nu merită oare să i se aplice pedeapsa cu moartea? Pedeapsa cu moartea nu constituie oare o formă extrem de justă şi cumpătată de răsplată pentru anumite acte criminale demne de dispreţ comise împotriva victimelor inocente?

Abolirea pedepsei cu moartea nu înseamnă demonstra-rea nepăsării faţă de crime. Cei care comit infracţiuni împotriva victimelor inocente desigur ar trebui să fie sever pedepsite şi să înţeleagă că comportamentul lor este inacceptabil. Dar, este oare „răzbunarea" un răspuns adaptat crimei? Iar Statul - presat de grupuri de interes şi curente politice rivale - este oare un „răzbunător" potri-vit? Există oare cineva care ar putea judeca şi spune cine merită să trăiască, şi cine trebuie să fie omorât pentru că s-a purtat rău?

O politică penală umană şi morală face distincţie între criminal şi crimă şi anume aici unica politică demnă de o societate democratică este cea care respectă drepturile omului. Toate sistemele de justiţie penală sunt apte de discriminare, de acţiuni arbitrare şi de erori umane. Ni-ciun sistem nu este şi niciodată nu va fi capabil să decidă cu echitate, coerenţă şi siguranţă cine ar trebui să trăias-că şi cine ar trebui să moară. Ura, deciziile discreţionare şi opinia publică prevalentă pot influenţa toate etapele procedurii de la investigaţiile iniţiale până la decizia de ultimul minut cu privire la graţiere. Aceasta înseamnă că cei care sfârşesc prin a fi condamnaţi la moarte pot de fapt să nu fie cei mai mari criminali, dar cei care nu au fost în stare să se apere, cei care suferă de discriminare, cei care din întâmplare au avut de afacere cu cei mai se-veri procurori sau judecători sau chiar care erau inocenţi. Experienţa arată că aceasta se produce peste tot şi de fiecare dată când se aplică pedeapsa cu moartea.

Care ar fi sentimentul dumneavoastră dacă sora ar fi fost violată şi asasinată? Nu aţi dori oare ca autorul crimei să fie omorât?

Orice persoană a cărei soră sau prietenă, sau un membru al familiei a fost victima unei crime violente trăieşte toată gama de emoţii apăsătoare printre care furia, mânia, şocul, disperarea, durerea, dezgustul şi o dorinţă de a se răzbuna şi de a pedepsi persoana care a săvârşit crima. Acestea sunt reacţii umane foarte naturale. Oricine ar vrea ca autorul crimei să fie arestat cât de curînd posibil şi pedepsit sever. Aceasta necesită un sistem represiv şi judiciar care funcţionează bine. Un sistem în care crimele constituie obiectul unei anchete eficiente şi aprofundate, unde suspecţii sunt operativ aduşi în faţa justiţiei şi jude-caţi echitabil şi cei vinovaţi sunt pedepsiţi. Este esenţial să existe proceduri adecvate care să asigure ca anume persoana vinovată să fie arestată şi pedepsită - şi nu ci-neva care este inocent, în timp ce autorul crimei se află la libertate. Pedeapsa cu moartea nu garantează arestarea autorului adevărat. Deseori, ea oferă un răspuns foarte dramatic care serveşte pentru camuflarea ineficienţei sis-temului de justiţie penală.


Executarea autorului ar fi un răspuns barbar şi anacronic la această teribilă situaţie şi nu un răspuns adaptat unei societăţi civilizate ghidată de preeminenţa dreptului. Istoria eforturilor depuse pentru instaurarea Statului de drept este un fapt de restricţie progresivă, în politica publică şi în codurile juridice, de răzbunare personală. Anume istoria creării procedurilor eficiente şi echitabile corespunde unei societăţi umane, care pedepseşte criminalii totodată res-pectând drepturile umane fundamentale.

Pedeapsa cu moartea şi descurajareaDar pedeapsa cu moartea nu este oare descurajatoare faţă de crimă? Dacă o vom aboli, nu va spori oare criminalitatea?

• Statisticile şi datele colectate din ţările aboliţioniste de-monstrează în mod permanent că nu există nicio legă-tură între pedeapsa cu moartea şi ratele criminalităţii - inclusiv în ţările în tranziţie spre democraţie.

Toţi am auzit unele pretenţii conform cărora pedeapsa cu moartea ar fi o măsură descurajatoare faţă de crimă, şi to-


Deseori, pedeapsa cu moartea oferă un răspuns foarte spectacular care serveşte pentru camuflarea ineficienţei sistemului de justiţie penală.

22

Cifrelecriminalităţii din ţările care au abolit pedeapsa cu moartea confirmă că această abolire nu a atras sporirea criminalităţii.

tuşi, este un fapt bine cunoscut că nu există nici o dovadă statistică în sprijinul acestei afirmaţii. Acest punct de vedere susţinut este de fapt un mit. Studiu cu studiu, nu a fost posibil, în diferite ţări, de a stabili o legătură de cauzalitate între menţinerea sau abolirea pedepsei cu moartea şi rata sau volumul crimelor de violenţă. Un studiu detaliat elaborat pentru Comisia Naţiunilor Unite pentru prevenirea crimei în 1988 şi actualizat în 1996, care a examinat numeroase cercetări efectuate cu privire la rapoartele între schimbările în utilizarea pedepsei cu moartea şi ratele de criminalitate, a ajuns la concluzia că „această cercetare nu a reuşit să aducă vreo dovadă ştiinţifică că execuţiile au un efect descurajator mai mare decât închisoarea pe viaţă. Este cu neputinţă ca o asemenea dovadă să existe. Faptele, în genere, nu aduc niciun sprijin pozitiv ipotezei de descurajare"7.

Cifrele criminalităţii culese în ţările care au abolit pedeapsa cu moartea confirmă, în mod permanent, că această abolire nu a atras sporirea criminalităţii. În Canada, spre exemplu, rata omorurilor la 100 000 de locuitori a scăzut de la 3,09 în 1975, anul înaintea abolirii pedepsei cu moartea pentru asasini, la 2,41 în 1980 şi, de atunci, a rămas joasă. În 1999, după douăzeci şi trei de ani după abolire, rata omorurilor era de 1,76 la 100 000 de locuitori, sau 44,7 % mai mică decât cea din 1975. Numărul total de omoruri semnalate în ţară a scăzut în 1999 pentru al treilea an consecutiv8.

Ţările în tranziţie nu constituie o excepţie. În Lituania, după 1996 nu a fost executat niciun criminal, şi numărul asasinatelor scade în continuare9. În Georgia, pedeapsa cu moartea a fost abolită în noiembrie 1997, şi de atunci, s-a observat un declin remarcabil al numărului de omoruri voluntare10.


Constatările din Statele Unite, unde utilizarea pedepsei cu moartea diferă de la un Stat la altul, denotă în con-textul unui singur Stat inutilitatea pedepsei cu moartea în prevenirea criminalităţii. „Statele dotate cu o legislaţie ce prevede pedeapsa cu moartea nu au rate ale crimina-lităţii sau omorurilor mai scăzute decât cele din Statele care nu posedă o asemenea legislaţie. Şi Statele care au abolit pedeapsa capitală, sau care au restabilit-o, nu pre-zintă schimbări probante pentru o rată sau alta dintre acestea"11.

• Crimele pedepsite cu moartea în genere sunt comise în condiţii în care calculele raţionale privind consecinţele pe care le au pentru victime şi pentru criminali nu sunt luate în consideraţie.

Argumentul că pedeapsa capitală descurajează criminalii face parte din ipoteza conform căreia cei care comit omoruri, sau alte crime pasibile de pedeapsa capitală, cântăresc din timp inconvenienţele şi avantajele acţiuni-lor lor, şi iau în considerare posibilitatea de a fi executaţi. Astfel se conturează o idee complet greşită privind crimi-nalii şi condiţiile în care ei comit crime pasibile de moar-te. Majoritatea acestor crime sunt comise în toiul acţiunii, sub influenţa unei mari tensiuni emoţionale sau a drogurilor sau alcoolului - cu alte cuvinte atunci când gândirea logică şi calculul raţional nu funcţionează. Unele crime sunt de asemenea săvârşite de către indivizi foarte instabili sau cu deficienţe mentale. În unele din aceste situaţii, autorii crimelor nu iau în calcul pedeapsa la care se vor expune dacă vor fi arestaţi.

^ Cei care îşi premeditează crimele sunt descurajaţi nu prin severitatea pedepsei, dar prin certitudinea că vor fi arestaţi şi condamnaţi.

Când îşi premeditează crima, criminalul se preocupă mai curând de faptul să nu fie descoperit, arestat şi condam-nat, decât să se gândească la severitatea pedepsei. Pe-

Cei care comit crime, deseori, nu calculează dinainte consecinţele acţiunilor sale

11 American Civil Liberties Union, Briefing Paper The Death Penalty, numărul 14, primăvara

1999. Peter Hodgkinson. Beyond Capital Punishment: respecting the ne-eds of victims and

establishing effective alternatives to the death penalty. Ibid.


Nu există nicio dovadă a reducerii crimei organizate şi a terorismului datorită existenţei pedepsei cu moartea.

ricolul pedepsei, chiar şi celei mai severe, nu-i descura-jează pe cei care cred că nu vor fi descoperiţi şi arestaţi. Succesul descurajării nu constă în prevenirea pedepselor mai severe, dar sporirea probabilităţii că autorii crimelor vor fi identificaţi, arestaţi şi condamnaţi. Aceasta înseam-nă că eforturile privind prevenirea criminalităţii ar trebui să vizeze în primul rând ameliorarea eficienţei serviciilor represive. Încrederea publicului în faptul că crima va fi anchetată rapid şi profesionist şi că criminalii vor fi de-feriţi justiţiei este fundamentală în descurajarea crimi-nalităţii. Aceasta înseamnă că ar trebui să fie consolidată încrederea între colectivitate şi serviciile poliţiei şi să fie dezvoltată încrederea în sistemul judiciar. Instaurarea unui climat de „legalitate" unde fiecare este participant activ într-o societate paşnică şi ordonată va contribui la prevenirea şi detectarea crimelor.

• Pedeapsa cu moartea nu este necesară pentru comba-terea terorismului şi crimei organizate.

Nu există nicio dovadă a reducerii crimei organizate şi a terorismului datorită existenţei pedepsei cu moartea. În realitate, responsabilii pentru lupta împotriva crimelor politice şi terorismului au semnalat, în repetate rânduri, că pedeapsa cu moartea poate avea un efect invers - exe-cuţiile putând crea în rezultat martiri exemplul cărora va deveni un punct de raliere pentru organizaţiile teroriste şi pentru săvârşirea noilor acte de terorism. Pericolul pe-depsei cu moartea pentru grupurile implicate în traficul de fiinţe umane, sau droguri s-a dovedit a fi inutil pentru soluţionarea acestei probleme.

În ţările unde există pedeapsa cu moartea printre cate-goriile aflate în culoarele morţii de obicei nu sunt crimi-nali. Anatoly Pristavkine, fostul preşedinte al Comisiei prezidenţiale pentru graţiere din Rusia, a explicat, spre exemplu, că, printre sutele de persoane care se aflau în culoarele morţii din Rusia, înaintea instaurării, în 1996, a unui moratoriu asupra execuţiilor, nicio cauză în care să fie implicat vreun membru al mafiei, un traficant de dro-guri, un ucigaş plătit sau un terorist nu a fost înaintată Comisiei pentru graţiere. Din contra, a declarat el, „Per-soanele pe care le execută Statul aparţin celei mai joase

şi mai vulnerabile pături a societăţii, abrutizate de vodka şi reduse la o condiţie de animal; ele în genere comit cri-me ordinare sub influenţa băuturii".

Pedeapsa cu moartea în genere a devenit un obstacol in-surmontabil în combaterea crimei organizate internaţio-nale, deoarece Statele aboliţioniste refuză să extrădeze suspecţii către ţările unde ei ar putea fi expuşi pedepsei capitale. Atunci când un suspect a fugit de autorităţile judiciare din Ucraina, în 1999, spre exemplu, autorităţile ungare au refuzat să-l extrădeze din acest motiv12. Într-o cauză marcantă în acest sens, în februarie 2001, Curtea Supremă canadiană a refuzat să extrădeze două persoa-ne căutate pentru omor în Statele Unite ale Americii fără să fi primit în prealabil asigurări din partea parchetului american că ei nu vor fi supuşi pedepsei cu moartea.

• Nu este necesar de a executa unii deţinuţi pentru a-i îm-piedica să devină recidivişti.

Este evident că un mort nu va mai putea comite crime. Dar aceasta este o abordare draconică şi totalitară în prevenirea criminalităţii, care nu se potriveşte unei societăţi civilizate. Experienţa multor ţări aboliţioniste demonstrează că este posibil de a izola delicvenţii periculoşi şi de a garanta securitatea publicului fără a recurge la execuţie. Cei care sunt executaţi nu reprezintă decât un procent foarte mic din numărul total al criminalilor, şi nu există niciun motiv de a crede că un asasin denotă o probabilitate mai mare de a deveni recidivist decât oricare alt tip de criminal. Execuţia implică în esenţa sa luarea vieţii cuiva pentru a-l îm-piedica să comită pe viitor crime ipotetice - ceea ce nu se referă deloc la mare majoritate dintre ei.

Execuţia neagă completamente principiile reabilitării şi respectării drepturilor omului. Este totalitar de a consi-dera criminalii ca elemente nedorite, care ar trebui să fie eliminate din societate. Criminalii nu constituie o specie inumană, dar fiinţe umane care sunt produse ale socie-tăţii. Deseori, crimele comise nu reprezintă decât câteva minute ieşite din comun din viaţa autorilor lor, în circum-

Execuţia neagă completamente principiile reabilitării şi respectării drepturilor omului.

12 In 1999, în Ucraina deja fusese instaurat un moratoriu asupra execuţiilor, dar pedeapsa cu

moartea totuşi era prevăzută în coduri.

stanţe extrem de încordate şi extraordinare, sau sunt rezultatul anilor de suferinţă, în care ei au fost trataţi cu violenţă şi brutalitate.

• Oponenţii pedepsei cu moartea care întotdeauna au susţinut că există riscul de a executa o persoană inocentă nu pot fi calmaţi prin proceduri de tipul testului ADN.

Riscul de a comite o eroare şi de a executa o persoană inocentă este un risc real. Erorile se produc mult mai des decât în general se crede. Şi odată ce a fost suprimată o viaţă, nu mai există nicio posibilitate de a o restabili. În Statele Unite, din 1976, când Curtea supremă a reinsta-urat pedeapsa capitală, peste 113 persoane au fost eli-berate din culoarele morţii după ce ele fusese declarate inocente3. În aceeaşi perioadă, au fost executate peste 1004 persoane. Aceasta înseamnă că, pentru zece per-soane executate, cea de-a unsprezecea - absolut inocen-tă - a petrecut o anumită perioadă în culoarul morţii. De asemenea au fost 23 de cazuri documentate în care de la începutul anilor 1900 au fost executate din greşeală per-soane inocente4, şi acest număr probabil este scăzut din cauza dificultăţii de stabilire a inocenţei unei persoane după ce ea este omorâtă.

Dacă acesta este cazul Statelor Unite, unde garanţiile procedurale sunt considerabile, cât de mare ar trebui să fie riscul în ţările care doar recent au început să sta-bilească sisteme judiciare cu adevărat independente şi imparţiale. Riscul este şi mai mare în ţările unde calitatea consultării juridice a acuzaţilor nevoiaşi este scăzută şi unde întârzierea onorariilor, condiţiile rele de muncă şi sporirea numărului de cazuri produc un teren fertil pen-tru corupţie în cadrul aparatului judiciar.

Este imposibil de a evita erorile. Oricare ar fi numărul de garanţii procedurale existente în sistemul judiciar şioricare ar fi progresul ştiinţei şi tehnologiei, oamenii vor continua să administreze sistemul - şi ei pot greşi. Chiar examenul ADN este sigur doar atunci când oamenii care îl culeg şi îl descifrează nu ţin cont de posibilitatea plasării intenţionate a unui fragment de ADN în scopul deturnării bănuielilor, şi faptul că pe locul crimei nu întotdeauna există urme de ADN.

În plus, persoanele inocente pot fi executate într-un scop precis. Pedeapsa cu moartea este o modalitate notorie de a reduce la tăcere oponenţii politici sau alte persoane pe care Statul le consideră nedorite, de tipul lui Ken Sa-rawewa în Nigeria sau Fulan Gong în China. Victimele de obicei sunt condamnate la moarte în rezultatul procese-lor neechitabile. Şi anume caracterul irevocabil al pedep-sei cu moartea o transformă într-un instrument atât de potrivit pentru abuzuri5.

3 In numeroase cazuri, în rezultatul campaniilor militanţilor angajaţi, care activează în afara „frânelor şi contragreutăţilor" sistemului. Un studiu al erorilor judiciare realizat de către studenţii dintr-o clasă de jurnalism de la Northwestern University, spre exemplu, a contribuit la faptul de a determina guvernatorul Statului Illinois să impună în 2000 un moratoriu asupra execuţiilor.

4 Hugo Adam Bedau şi Michael L. Radelet. „Miscarriages of Justice in Potentially capital cases", în: Stanford Review, 40: 21-179, 1987.

5 Amnesty International, întrebări şi răspunsuri cu privire la pedeapsa cu moartea, situl Internet al Amnesty International, aprilie 2000.


Pedeapsa cu moartea şi deţinuţii

Oare nu preferă deţinuţii moartea condiţiilor deplorabile din închisoare?

Atunci când, în unele locuri, deţinuţii preferă moartea condiţiilor penitenciare, acesta este un semn al barbariei şi cruzimii al situaţiei care domneşte în închisoarea în cauză. Tratatele în materie de drepturi ale omului obligă ca asemenea situaţii inumane să fie lichidate. Atât tratatele internaţionale, cât şi cele europene sunt cate-gorice atunci când declară că „nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante"6. Condiţiile penitenciare care nu satisfac normele internaţionale ar trebui să fie corectate şi nu pot servi ca pretext pentru aplicarea pedepsei cu moartea.

Practici de tipul celor când deţinuţii stau în închisori su-prapopulate sau murdare, unde ei nu-şi pot părăsi celu-lele minuscule decât pentru un duş ocazional, unde nu li se permite să primească vizite pe parcursul mai multor ani şi unde sunt supuşi violenţelor fizice şi psihologice,

6 Articolul 3 al Convenţiei europene a drepturilor omului.


O politică penală umană trebuie să considere că toţi criminalii sunt parte integrantă a societăţii.

sunt inacceptabile. Deţinuţii ar trebui de asemenea să beneficieze de dreptul la respectarea vieţii private şi de familie garantat de articolul 8 al Convenţiei europene a Drepturilor Omului. Acesta include dreptul de a primi vi-zite din partea membrilor familiei şi dreptul la respecta-rea corespondenţei. Acest drept este important mai ales pentru deţinuţii condamnaţi la pedepse de lungă durată, dat fiind că modalităţile obişnuite de întreţinere a relaţii-lor, cruciale pentru reabilitare, au fost suprimate.

Într-un sistem judiciar uman, pedepsele de lungă durată, cum ar fi detenţia pe viaţă, ar trebui să fie bazate nu doar pe gravitatea delictelor, dar şi pe consideraţiunile de risc al pericolului pe care îl prezintă aceşti condamnaţi pentru societate şi care se pot schimba odată cu trecerea timpului. Acest lucru este deosebit de important pentru deţinuţii condamnaţi la închisoarea pe viaţă pentru crime comise când erau tineri, deoarece ar trebui să se ia în consideraţie evoluţia personalităţii şi atitudinii lor odată cu avansarea în vârstă.

O politică penală umană trebuie să se bazeze pe recu-noaşterea faptului că fiecare criminal este diferit şi că toţi criminalii sunt parte integrantă a societăţii. Este esenţial de a prevedea, în spatele crimei, situaţia personală a au-torului său şi circumstanţele în care crima a fost comisă. Sistemul penal ar trebui să vizeze nu doar pedepsirea, dar ar trebui să încerce reabilitarea deţinuţilor şi să le permită celor dintre ei care s-au corectat să se reintegreze în societatea la care ei pot contribui pozitiv. Această abordare nu este „indulgentă pentru crime". Din contra, ea înlocuieşte crima într-o perspectivă socială mai largă, care nu poate avea decât efecte pozitive asupra evoluţiei societăţii în totalitate şi asupra ratelor criminalităţii ca atare.

Pentru a-şi consolida acţiunile în acest domeniu, Consiliul Europei a creat în 1989 un organ specializat numit Comitetul european pentru prevenirea torturii, mandatul căruia este de a vizita orice local unde persoanele sunt private de libertate pentru a asigura ca aceste persoane să fie ţinute în condiţii umane. Scopul este de a lucra în strânsă cooperare cu autorităţile fiecărei ţări pentru a proteja deţinuţii împotriva torturii şi violenţei, a ameliora


condiţiile penitenciare şi a dezvolta un sistem penitenciar care pregăteşte deţinuţii să se reîncadreze în societate. Până în prezent comitetul a efectuat peste 223 de vizite7.Cum poate fi eliminată pedeapsa cu moartea dacă nu există închisori suficiente pentru a primi deţinuţii condamnaţi pe viaţă?

Atunci când Statele impun un moratoriu asupra pedepsei capitale şi trebuie să comute un număr mare de condam-naţi la moarte, ele toate se află în aceeaşi situaţie dificilă. Ele nu ştiu ce să facă cu toţi aceşti deţinuţi. În genere se crează o acumulare în sistemul deţinuţilor condamnaţi pe viaţă, fără să fie prevăzute condiţii pentru a răspunde necesităţilor acestora. Situaţia impune adevărate probleme politice şi practice. Toate Statele care abolesc pedeapsa cu moartea trebuie să se confrunte cu aceste situaţii temporare şi în prezent există numeroase studii la acest subiect.

De asemenea, numărul deţinuţilor din culoarul morţii este în general foarte redus în raport cu populaţia gene-rală a penitenciarelor. Chiar în Federaţia Rusă, având un număr relativ mare de condamnaţi în aşteptarea execuţi-ei, numărul lor, fiind peste 600, era neînsemnat în raport cu numărul deţinuţilor închişi în închisori şi secţii de arest din Rusia care depăşeşte un milion.

Răspunsul nu este întreprinderea grabnică a unui pro-gram de construire care să vizeze ridicarea altor închisori pentru aceşti deţinuţi. Condamnaţii pe viaţă pot în de-plină securitate şi într-un mod constructiv să stea închişi alături de alţi deţinuţi. Regatul Unit a căpătat o experi-enţă foarte bună în gestionarea condamnaţilor pe viaţă după abolirea de facto din 1965. Consensul printre agen-ţii penitenciari britanici este că deţinuţii care ispăşesc pe-deapsa pe viaţă în realitate au o influenţă stabilizatoare asupra întregii populaţii penitenciare. Ei încearcă să se despartă de obiceiuri şi nu doresc să-şi compromită şan-sele de eliberare condiţionată.

Ar trebui să reamintim că deţinuţii sunt un produs al societăţii - şi că închisorile fac parte integrantă din societate. Noi am putea dori să ne spălăm pe mâini de autorii delictelor - dar aceasta niciodată nu va opri criminalitatea,

7Pentru informaţii suplimentare, a se vedea http://www.cpt.coe.int/.


Ar trebui să reamintim că deţinuţii sunt un produs al societăţii.

31

http://www.cpt.coe.int/

aceasta doar va submina acţiunea agenţilor penitenciari care-şi fac corect datoria. Este important de a păstra deschise contactele între deţinuţi şi societate, pentru ca foştii deţinuţi să poată într-o zi să se reintegreze în viaţa dincolo de pereţii închisorii.

Nu este oare prea costisitor de a menţine deţinuţii care-şi ispăşesc pedeapsa pe viaţă?

• Cât costă o viaţă umană? Putem să-i lipim o etichetă cu preţul indicat?

Pedeapsa cu moartea nu este o alternativă ieftină a în-chisorii, cel puţin atâta timp cât nu sunt create garanţiile necesare împotriva erorilor judiciare. Această opţiune se poate dovedi în realitate mult mai costisitoare decât închisoarea. În Statele Unite, chiar adepţii pedepsei cu moartea critică costurile suplimentare care rezultă în ca-zul în care acuzatul este condamnat la moarte, ele fiind în mediu de două ori mai sporite decât în cazul închisorii pe viaţă. Dacă costurile constituie adevărata preocupare a unui Stat, acestea vizează doar procentajul foarte redus al deţinuţilor în aşteptarea execuţiei care ar avea un im-pact asupra bugetului penitenciar, dar mai degrabă ar trebui să preocupe schimbările aduse politicii în materie de pronunţare a pedepsei în scopul reducerii populaţiei penitenciare globale. Un prim pas pentru tratarea pro-blemelor financiare ar consta spre exemplu în reducerea numărului de deţinuţi şi a duratei pedepselor pentru infracţiuni mai puţin grave precum şi încetarea practicii de recurgere obişnuită la detenţie preventivă în caz de infracţiune minoră. Introducerea soluţiilor de substituire a detenţiei în cadrul unei politici diversificate de pro-nunţare a pedepselor va antrena cu siguranţă economii financiare mult mai importante.

Dacă pedeapsa cu moartea este o tradiţie într-o anumită ţară, de ce ar trebui s-o schimbăm? Cu ce drept alţi cetăţeni, proveniţi din ţările bogate, ar putea să critice tradiţiile naţionale şi să încerce să impună propriile valori?


Dacă costul este adevărata preocupare, acesta vizează doar procentajul foarte redus al deţinuţilor în aşteptarea execuţiei care ar avea un impact asupra bugetului penitenciar.

32

Toate ţările îşi au culturile şi tradiţiile proprii, şi pedeapsa cu moartea era, la o anumită epocă, practicată în ma-joritatea ţărilor lumii. Drepturile omului, totodată, sunt universale şi inalienabile, care derivă din aspiraţiile recu-noscute de toate societăţile - aşa aspiraţii ca demnitatea umană şi caracterul sacru al vieţii umane18.

Foarte des regimurile autoritare invocă argumentul tra-diţiilor naţionale pentru a-şi justifica propriile poziţii, şi acest fapt nu are nimic comun cu diversitatea culturală sau cu tradiţiile unui popor particular.

Aşa-numitele ţări bogate nu constituie un grup uniform. Tradiţiile lor variază mult şi au provocat diferenţe con-siderabile în viteza cu care au fost realizate normele în materie de drepturi ale omului. Spre exemplu, cu toate că de facto pedeapsa cu moartea a fost abolită cu multe decenii în urmă, Regatul Unit a ratificat Protocolul nr. 6 în 1999, mult mai târziu decât multe alte State ale Consiliu-lui Europei, printre care Moldova, Georgia, Portugalia şi Islanda. Aceste ţări care au abolit pedeapsa cu moartea şi-au adaptat propriile practici la normele internaţionale, şi nimic nu împiedică o ţară să aplice aceste norme. Toate fiinţele umane - oriunde ar vieţui - au o valoare egală.

Foarte des, regimurile autoritare invocă argumentul tradiţiilor naţionale pentru a-şi justifica propriile poziţii.


Abolirea şi societatea

Politicienii şi Dezbaterea reflectă societatea în care trăim. Ea nu poateliderii opiniilor fi redusă la cuvinte simpliste. Politicienii nu ar trebui săar trebui să exploateze o crimă atroce pentru a se reda unei retoricidesfăşoare populiste preconizând severitate faţă de criminalitatedezbaterea fară a contribui în realitate la o dezbatere informată asu-într-o atmosferă pra acestui subiect. Dorinţa de răzbunare este o reacţieinformată şi umană naturală. Oroarea faţă de crimă, compasiuneadeschisă. pentru victime, furia, indignarea şi neputinţa în faţa aces-

tei situaţii sunt sentimente comune. Totodată, politicienii şi liderii opiniilor ar trebui să desfăşoare dezbaterea într-o atmosferă informată şi spiritul deschis. Luând în con-sideraţie problema abolirii, ar trebui să examinăm siste-mul justiţiei penale în totalitate, pornind de la raporturile între poliţie şi colectivitate până la echitatea sistemului judiciar, trecând prin condiţiile penitenciare şi posibilită-ţile de reabilitare. Fiecare dintre aceste domenii suscită o multitudine de întrebări. Abolirea pedepsei cu moartea semnifică în fine contul subscris la un anumit număr de valori fundamentale, care susţin societăţile în care trăim, cum ar fi libertatea, democraţia şi drepturile omului. Dez-baterea se reduce astfel la întreberea de a şti la crearea cărui tip de societate doriţi să contribuiţi voi personal, familia voastră, copiii voştri şi în ce tip de societate doriţi să trăiţi.


Postfaţă>

Adunarea parlamentară dirijează fără întrerupere campa-nia în favoarea unei Europe lipsite de pedeapsa cu moar-tea, în special transformând abolirea sa într-o condiţie de aderare pentru noile State membre. Pedeapsa pe timp de pace în prezent este abolită de facto în toate ţările Consiliului Europei. Aceasta este una din reuşitele noastre cele mai semnificative şi în prezent contez pe Rusia pentru a completa tabloul de ratificare a Protocolului nr. 6.

Cu toate acestea, rămânem atenţi la orice pericol. În 2006, în calitate de Preşedinte al Adunării, am încurajat Europa să respingă orice tentativă de redeschidere a dezbaterii cu privire la pedeapsa cu moartea. Constat cu satisfacţie că actualmente acest proiect pare să fi fost abandonat. De asemenea, am încurajat realizarea progreselor şi în alte părţi ale lumii. În special continuăm să susţinem oponenţii pedepsei cu moartea din Japonia şi Statele Unite, cele două State observatoare ale Consiliului Europei care menţin pedeapsa capitală, deşi susţin cu ardoare abolirea ei în Statele noastre vecine, Belarusi şi Kazahstan.

Am condamnat public execuţia a patru persoane în Ja-ponia la ultimul Crăciun, execuţie care, cu părere de rău, a încheiat de fapt un moratoriul care a durat peste douăsprezece luni. Totodată, salutăm măsurile mai pro-miţătoare întreprinse în 2006 în Statele Unite, mai exact în Florida, în California şi New Jersey. Acordul nostru de cooperare din 2004 obligă parlamentul din Kazahstan să instaureze un moratoriu, fapt ce este realizat în prezent, şi să ia măsuri de durată în favoarea abolirii.

Mai recent, am denunţat spânzurarea lui Saddam Husse-in şi a acoliţilor săi în Irak: desigur, este vorba de unul din cei mai mari criminali cunoscuţi în lume, dar execuţia sa a atras atenţia mediilor internaţionale asupra sălbăticiei brutale şi inumane a omorului judiciar.

Aceste execuţii subliniază modalitatea impresionantă a celor două argumente majore împotriva pedepsei cu moartea: că ea este inumană şi barbară; pedeapsa capi


tală este, prin urmare, absolut incompatibilă cu respecta-rea demnităţii umane şi niciodată nu va aduce dreptate, precum şi reconciliere.

Pedeapsa cu moartea este o sfidare a valorilor noastre comune şi sunt convins că Adunarea parlamentară, îm-preună cu raportorul său Dna Wohlwend care cooperea-ză strâns cu societatea civilă, va continua să dirijeze cam-pania pentru abolirea sa definitivă şi universală.

Rene van der Linden Preşedintele Adunării P

arlamentare a Consiliului Europei Ianuarie 2007

Anexa 1PROTOCOLUL nr. 6 la Convenţia europeană a drepturilor omului privind abolirea pedepsei cu moartea

Strasbourg, 28. IV. 1983

Statele membre ale Consiliului Europei, semnatare ale prezentului Protocol la Convenţia pentru apărarea Drep-turilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950 (denumită în continuare "Con-venţia"),

Considerând că progresele intervenite în mai multe State membre ale Consiliului Europei exprimă o tendinţă ge-nerală în favoarea abolirii pedepsei cu moartea,

Au convenit asupra celor ce urmează : Articolul 1 -

Abolirea pedepsei cu moartea

Pedeapsa cu moartea este abolită. Nimeni nu poate fi condamnat la o asemenea pedeapsă şi nici executat.

Articolul 2 - Pedeapsa cu moartea în timp de război

Un Stat poate să prevadă în legislaţia sa pedeapsa cu moartea pentru acte săvârşite în timp de război sau de pericol iminent de război; o asemenea pedeapsă nu va fi aplicată decât în cazurile prevăzute de această legislaţie şi conform dispoziţiilor sale. Statul respectiv va comunica Secretarului General al Consiliului Europei dispoziţiile aferente legislaţiei în cauză.

Articolul 3 - Interzicerea derogărilor

Nici o derogare de la dispoziţiile prezentului Protocol pe temeiul articolului 15 din Convenţie nu este îngăduită.

Articolul 4 - Interzicerea rezervelor

Nici o rezervă la dispoziţiile prezentului Protocol pe te-meiul articolului 57 din Convenţie nu este admisă.Articolul 5 - Aplicarea teritorială

1. Orice Stat poate, în momentul semnării sau în momentul depunerii instrumentului său de ratificare, de acceptare sau de aprobare, să desemneze teritoriul sau teritoriile cu privire la care se va aplica prezentul Protocol.

2. Orice Stat poate, în oricare moment ulterior, printr-o declaraţie adresată Secretarului General al Consiliului Europei, să extindă aplicarea prezentului Protocol la oricare alt teritoriu desemnat în declaraţie. Protocolul va intra în vigoare cu privire la acest teritoriu, în prima zi a lunii care urmează datei primirii declaraţiei de către Secretarul General.

3. Orice declaraţie făcută în virtutea celor două paragrafe precedente va putea fi retrasă, în ceea ce priveşte orice teritoriu desemnat în această declaraţie, prin notificare adresată Secretarului General. Retragerea va produce efecte din prima zi a lunii care urmează datei primirii notificării de către Secretarul General.

Articolul 6 - Relaţiile cu Convenţia

Statele Părţi consideră articolele 1 - 5 ale prezentului Protocol ca articole adiţionale la Convenţie şi toate dsi-poziţiile Convenţiei se aplică în consecinţă.

Articolul 7 - Semnarea şi ratificarea

Prezentul Protocol este deschis spre semnare Statelor membre ale Consiliului Europei, semnatare ale Convenţi-ei. El va fi supus ratificării, acceptării sau aprobării. Un Stat membru al Consiliului Europei nu va putea să ratifice, să accepte sau să aprobe prezentul Protocol fără ca, simultan sau anterior, să fi ratificat Convenţia. Instrumentele de ratificare, de acceptare sau de aprobare vor fi depuse la Secretarul General al Consiliului Europei.

Articolul 8 - Intrarea în vigoare

1. Prezentul Protocol va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează datei la care cinci State membre ale Consiliului Europei îşi vor fi exprimat consimţământul

de a fi legate prin Protocol conform dispoziţiilor arti-colului 7.

2. Pentru orice Stat membru care îşi va exprima ulterior consimţământul de a fi legat prin Protocol, acesta va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează datei depunerii instrumentului de ratificare, de acceptare sau de aprobare.

Articolul 9 - Funcţiile de depozitar

Secretarul General al Consiliului Europei va notifica Sta-telor membre ale Consiliului :

y) orice semnare;

b) depunerea oricărui instrument de ratificare, de accep-tare sau de aprobare;

c) orice dată de intrare în vigoare a prezentului Protocol conform articolelor 5 şi 8;

d) orice alt act, notificare sau comunicare având o legătură cu prezentul Protocol.

În considerarea celor de mai sus, subsemnaţii, având de-pline puteri în acest scop, au semnat prezentul Protocol.

Încheiat la Strasbourg, la 28 aprilie 1983, în limbile fran-ceză şi engleză, ambele texte fiind egal autentice, într-un singur exemplar care va fi depus în arhivele Consiliului Europei. Secretarul General al Consiliului Europei va transmite o copie certificată fiecăruia dintre Statele membre ale Consiliului Europei.

Anexa 2PROTOCOLUL nr. 1 3 la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale, cu privire la abolirea pedepsei cu moartea în toate circumstanţele

Vilnius, 3. V. 2002)

Guvernele semnatare, membre ale Consiliului Europei, semnatare ale prezentului protocol,

Convinse că dreptul oricărei persoane la viaţă este valoa-rea fundamentală într-o societate democratică, şi că abo-lirea pedepsei cu moartea este esenţială pentru protecţia acestui drept şi la deplină recunoaştere a demnităţii ine-rente oricărei fiinţe umane;

Dorind să consolideze protecţia dreptului la viaţă garan-tat de Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale semnată la Roma la 4 noiem-brie 1950 (în continuare „Convenţia");

Notând că Protocolul nr. 6 al Convenţiei cu privire la abolirea pedepsei cu moartea, semnat la Strasbourg la 28 aprilie 1983, nu exclude pedeapsa cu moartea pentru unele acte comise în timpul războiului sau în timpul unui pericol iminent de război;

Hotărâte să facă ultimul pas pentru abolirea pedepsei cu moartea în orice împrejurări,

Au convenit asupra următoarelor:

Articolul 1 - Abolirea pedepsei cu moartea

Pedeapsa cu moartea este abolită. Nimeni nu poate fi condamnat la o astfel de pedeapsă nici executat.

Articolul 2 - Interzicerea derogărilor

În termenii articolului 15 din Convenţie faţă de dispozi-ţiile prezentului Protocol nici o derogare nu este autori-zată.

Articolul 3 - Interzicerea rezervelor

În termenii articolului 57 din Convenţie nu este admisă nici o rezervă la dispoziţiile prezentului Protocol.

Articolul 4 - Aplicarea teritorială

1. Orice Stat poate, la momentul semnării sau la momentul depunerii instrumentului său de ratificare, de acceptare sau de aprobare, să desemneze teritoriul sau teritoriile cu privire la care se va aplica prezentul Protocol.

2. Orice Stat poate, la orice moment ulterior, printr-o declaraţie adresată Secretarului General al Consiliului Europei să extindă aplicarea prezentului Protocol la orice alt teritoriu desemnat în declaraţie. Protocolul va intra în vigoare pentru acest teritoriu în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de trei luni de la data primirii declaraţiei de către Secretarul General.

3. Orice declaraţie făcută în virtutea celor două paragrafe precedente va putea fi retrasă sau modificată, în ceea ce priveşte orice teritoriu desemnat în această declaraţie, prin notificare adresată Secretarului General. Retragerea sau modificarea va produce efecte în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de trei luni de la data primirii notificării de către Secretarul General.

Articolul 5 - Relaţiile cu Convenţia

Statele Părţi consideră articolele 1-4 ale prezentului Pro-tocol ca articole adiţionale la Convenţie şi toate dispoziţi-ile Convenţiei se aplică în consecinţă.

Articolul 6 - Semnarea şi ratificarea

Prezentul Protocol este deschis spre semnare Statelor membre ale Consiliului Europei care au semnat Con-venţia. El va fi supus ratificării, acceptării sau aprobării. Un Stat membru al Consiliului Europei nu poate ratifica, accepta sau aproba prezentul Protocol fără să fi ratificat simultan sau anterior Convenţia. Instrumentele de ratifi-care, de acceptare sau de aprobare vor fi depuse la Secretarul General al Consiliului Europei.Articolul 7 - Intrarea în vigoare

1. Prezentul Protocol va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de trei luni de la data la care zece State membre ale Consiliului Europei îşi vor fi exprimat consimţământul de a fi legate prin prezentul Protocol conform dispoziţiilor articolului 6.

2. Pentru orice Stat membru care-şi va exprima ulterior consimţământul de a fi legat prin Protocol, acesta va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de trei luni de la data depunerii instrumentului de ratificare, de acceptare sau de aprobare.

Articolul 8 - Funcţia de depozitar

Secretarul General al Consiliului Europei va notifica tutu-ror Statelor membre ale Consiliului Europei:

a) orice semnare;

b) depunerea oricărei instrument de ratificare, de accep-tare sau de aprobare;

c) orice dată de intrare în vigoare a prezentului Protocol conform articolelor 4 şi 7;

d) orice alt act, notificare sau declaraţie, având legătură cu prezentul Protocol.

În considerarea celor de mai sus, subsemnaţii, având de-pline puteri în acest scop, au semnat prezentul Protocol.

Încheiat la Vilnius, la 3 mai 2002, în limbile franceză şi engleză, ambele texte fiind egal autentice, într-un singur exemplar, care va fi depus în arhivele Consiliului Europei. Secretarul General al Consiliului Europei va transmite co-pie certificată fiecăruia dintre Statele membre ale Consi-liului Europei.

Anexa 3Semnări şi ratificări ale Protocoalelor 6 şi 1 3

Protocolul nr. 6Statul membru Semnat Ratificat Intrat în vigoare

Albania 04/04/2000 21/09/2000 01/10/2000Germania 28/04/1983 05/07/1989 01/08/1989Andora 22/01/1996 22/01/1996 01/02/1996Armenia 25/01/2001 29/09/2003 01/10/2003Austria 28/04/1983 05/01/1984 01/03/1985Azerbaidjan 25/01/2001 15/04/2002 01/05/2002Belgia 28/04/1983 10/12/1998 01/01/1999Bosnia-Herţegovina 24/04/2002 12/07/2002 01/08/2002Bulgaria 07/05/1999 29/09/1999 01/10/1999Cipru 07/05/1999 19/01/2000 01/02/2000Croaţia 06/11/1996 05/11/1997 01/12/1997Danemarca 28/04/1983 01/12/1983 01/03/1985Spania 28/04/1983 14/01/1985 01/03/1985Estonia 14/05/1993 17/04/1998 01/05/1998Finlanda 05/05/1989 10/05/1990 01/06/1990Franţa 28/04/1983 17/02/1986 01/03/1986Georgia 17/06/1999 13/04/2000 01/05/2000Grecia 02/05/1983 08/09/1998 01/10/1998Ungaria 06/11/1990 05/11/1992 01/12/1992Irlanda 24/06/1994 24/06/1994 01/07/1994Islanda 24/04/1985 22/05/1987 01/06/1987Italia 21/10/1983 29/12/1988 01/01/1989Fosta Republică iugoslavă a Macedoniei

14/06/1996 10/04/1997 01/05/1997

Protocolul nr. 6Statul membru Semnat Ratificat Intrat în vigoare

Letonia 26/06/1998 07/05/1999 01/06/1999Liehtenştein 15/11/1990 15/11/1990 01/12/1990Lituania 18/01/1999 08/07/1999 01/08/1999Luxembourg 28/04/1983 19/02/1985 01/03/1985Malta 26/03/1991 26/03/1991 01/04/1991Moldova 02/05/1996 12/09/1997 01/10/1997Monaco 05/10/2004 30/11/2005 01/12/2005Norvegia 28/04/1983 25/10/1988 01/11/1988Olanda 28/04/1983 25/04/1986 01/05/1986Polonia 18/11/1999 30/10/2000 01/11/2000Portugalia 28/04/1983 02/10/1986 01/11/1986Republica Cehă 21/02/1991 18/03/1992 01/01/1993România 15/12/1993 20/06/1994 01/07/1994Regatul Unit 27/01/1999 20/05/1999 01/06/1999Rusia 16/04/1997

San-Marino 01/03/1989 22/03/1989 01/04/1989Serbia 03/04/2003 03/03/2004 01/04/2004Slovacia 21/02/1991 18/03/1992 01/01/1993Slovenia 14/05/1993 28/06/1994 01/07/1994Suedia 28/04/1983 09/02/1984 01/03/1985Elveţia 28/04/1983 13/10/1987 01/11/1987Turcia 15/01/2003 12/11/2003 01/12/2003Ucraina 05/05/1997 04/04/2000 01/05/2000


Protocolul nr. 1 3Statul membru Semnat Ratificat Intrat în vigoare

Albania 26/05/2003 - -Germania 05/03/2002 11/10/2004 01/02/2005Andora 03/05/2002 26/03/2003 01/07/2003Armenia 19/05/2006 - -Austria 03/05/2002 12/01/2004 01/05/2004Azerbaidjan - - -Belgia 03/05/2002 23/06/2003 01/10/2003Bosnia-Herţegovina 03/05/2002 29/07/2003 01/11/2003Bulgaria 21/11/2002 13/02/2003 01/07/2003Cipru 03/05/2002 12/03/2003 01/07/2003Croaţia 03/07/2002 03/02/2003 01/07/2003Danemarca 03/05/2002 28/11/2002 01/07/2003Spania 03/05/2002r - -Estonia 03/05/2002 25/02/2004 01/06/2004Finlanda 03/05/2002 29/11/2004 01/03/2005Franţa 03/05/2002 - -Georgia 03/05/2002 22/05/2002 01/09/2003Grecia 03/05/2002 01/06/2005 01/06/2005Ungaria 03/05/2002 16/07/2003 01/11/2003Irlanda 03/05/2002 03/05/2002 01/07/2003Islanda 03/05/2002 10/11/2004 01/03/2005Italia 03/05/2002 - -Fosta Republică iugoslavă a Macedoniei 03/05/2002 13/07/2004 01/11/2004Letonia 03/05/2002 - -Lihtenştein 03/05/2002 05/12/2002 01/07/2003Lituania 03/05/2002 29/01/2004 01/05/2004Luxembourg 03/05/2002 21/03/2006 01/07/2006Malta 03/05/2002 03/05/2002 01/07/2003Moldova 03/05/2002 18/10/2006 01/02/2007Monaco 05/10/2004 30/05/2005 01/03/2006


Protocolul nr. 1 3

Statul membru Semnat Ratificat lntrat în

vigoare

Norvegia 03/05/2002 16/08/2005 01/12/2005Olanda 03/05/2002 10/02/2006 01/06/2006Polonia 03/05/2002 - -Portugalia 03/05/2002 03/10/2003 03/02/2004Republica Cehă 03/05/2002 02/07/2004 01/11/2004România 03/05/2002 07/04/2003 01/08/2003Regatul Unit 03/05/2002 10/10/2003 01/02/2004Rusia - - -San-Marino 03/05/2002 25/04/2003 01/08/2003Serbia 03/04/2003 03/03/2004 01/07/2004Slovacia 24/07/2002 18/08/2005 01/12/2005Slovenia 03/05/2002 04/12/2003 01/04/2004Suedia 03/05/2002 24/04/2003 01/08/2003Elveţia 03/05/2002 03/05/2002 01/07/2003Turcia 09/01/2004 20/02/2006 01/06/2006Ucraina 09/01/2004 20/02/2006 01/06/2006


Pedeapsa Cu Moartea

Documents

Transcript of Pedeapsa Cu Moartea