PEDAGOGIE

Definitia pedagogiei. Termenul de pedagogie este de origine greaca, fiind rezultatul îmbinarii cuvintelor : pais - „copil“ si agoge - „conducere“, „educatie“, precum si a cuvintelor paideea - „învatamânt“, „educatie“ si paidagogos - „îndrumator de copii“, „pedagog“.Pedagogia este stiinta care studiaza fenomenul educational. Ea se ocupa deci de formarea personalitatii umane în vederea integrarii ei active, creatoare în viata sociala.

EducațieCuvântul educație derivă din substantivul „educatio” care înseamnă creștere, hrănire, cultivare. Educația are sarcina de a pregăti omul ca element activ al vieții sociale.

Educația este un tip particular de acțiune umană, o intervenție sau direcționare, o categorie fundamentală a pedagogiei.

Platon definea educația ca fiind „arta de a forma bunele deprinderi sau de a dezvolta aptitudinile native pentru virtute ale acelora care dispun de ele.” Aristotel, în lucrarea sa „Politica”, considera că „educația trebuie să fie un obiect al supravegherii publice, iar nu particulare”.

Johann Amos Comenius, în lucrarea sa „Didactica magna”, considera că la naștere, natura înzestrează copilul numai cu „semințele științei, ale moralității și religiozității”, ele devin un bun al fiecărui om numai prin educație. Rezultă că în concepția sa, educația este o activitate de stimulare a acestor „semințe”, și implicit, de conducere a procesului de umanizare, omul ”nu poate deveni om decât dacă este educat”.

PAIDEIA Paideia este educatia considerata ca o transformare a personalitatii umane pe tot parcursul vietii si care joaca un rol major in fiecare aspect esential.Paideia nu este pur şi simplu educaţie, ea este creaţie şi invenţie. Şi omul însuşi este opera de arta pe care Paideia caută să o formeze.

Conceptul fundamental de curriculum vizează atât semnificaţia sa generală de paradigmă a pedagogiei / educaţiei (centrarea pe finalităţi construite prin echilibrarea cerinţelor psihologice şi sociale) cât şi dimensiunea pragmatică de proiect pedagogic de un anumit tip, considerat superior, angajat la toate nivelurile sistemului şi ale procesului de învăţământ.

CONCEPTUL DE EDUCABILITATE

Caracteristica esentiala a fiintei umane si categorie pedagogica distincta, educabilitatea s-a bucurat de atentia majoritatii cercetatorilor din domeniul stiintelor educatiei, fiind definta drept :* „capacitatea omului de a fi receptiv la influente educative si de a realiza, pe aceasta cale, acumulari progresive concretizate in diferite structuri de personalitate."1* „ansamblul posibilitatilor de a influenta cu mijloace educative formarea personalitatii fiecarui individ uman, in limitele psihogenetice ale speciei noastre si a particularitatilor innascute care confera fiecaruia individualitatea sa genetica."2

* „capacitatea insului uman de a fi educat, de a se lasa supus actiunii educationale, de a beneficia de ea, in forma dezvoltarii sale fizice, psihice, comportamentale.”3Dupa ce am dat aceste definitii, retinem faptul ca indiferent de multitudinea modalitatilor de definire, educabilitatea reprezinta o insusire specifica fiintei umane. In acest sens Kant sustinea, ca singur omul este educabil, pentru ca poarta in el posibilitatea dea fi altul decat este. El este perfectibil si perfectibilitatea este conditia sine qua non a educatiei.Progresele inregistrate in domeniul cercetarilor biologice si psihologice pe la jumatatea secolului trecut au determinat majoritatea psihopedagogilor sa-si concentreze atentia asupra factorilor care contribuie la formarea si dezvoltarea fiintei umane, la devenirea ei din stadiul de fiinta biologica, in cel de fiinta sociala:- ereditatea,- mediul,- educatia.Deosebirea dintre specialisti a constat in acceptarea sau accentuarea unui anumit factor sau al altuia.

INEÍSM . Doctrină filozofică fundată pe acceptarea ideilor înnăscuteTeoriile ereditariste ( ineiste)

Aceste teorii sustin rolul fundamental al ereditatii in devenirea fiintei umane, avandu-si originile in cercetarile biologilor. In viziunea lor ereditatea determina orice evolutie a omului. Ion Dumitru si Dorel Ungureanu4 considera ca principala limita a acestei teorii este descosiderarea factorilor de mediu si educatie in devenirea fiintei umane. Conceptiile ereditariste au inspirat teoriile extremiste care afirmau superioritatea unor rase fata de altele.

Teoriile ambientaliste :

Spre deosebire de ereditaristi, reprezentantii acestor teorii afisau o incredere absoluta in puterea si valoarea factorilor socio-educationali :- mediul,- educatia.Ei neaga rolul ereditatii. Desi s-au situat la poli opusi, reprezentantii teoriilor ambientaliste, la fel ca cei ai teoriilor ereditariste s-au inspirat in sustinerea ideilor lor din rezultatele unor cercetari apartinand domeniului biologiei:

- teza transformista a lui Jean Baptiste Lamarck, ce sustinea ca in evolutia vietuitoarelor, mediul detine rolul fundamental.5- teoria ereditatii dobandite : acachizitiile obtinute prin experienta de catre membrii unei specii s-ar fixa in memoria genetica si ar fi transmise apoi de la ascendenti la descendenti.Limitele celor doua tipuri de teorii : ambientaliste si ereditariste, constau deci, in absolutizarea rolului unui anumit grup de factori in formarea si dezvoltarea personalitatii umane, negandu-i pe ceilalti.

Epigenetismul piagetian

Orientările ereditariste si cele ambientaliste – aparent de neconciliat – au fost totuşi, depăşite începând cu secolul al XVIII-lea când naturalistul C.F.Wolff lansează (în1975 termenul de „epigeneză“ şi ideea existenţei asupra individului, „după geneză“. Epigenetismul e valorificat abia astăzi. În termeni contemporani e vorba despre un „mecanism structural – organic care reglează procesele de creştere şi dezvoltare la nivelul interacţiunilor dintre individ şi mediu. El stabileşte nu numai căile, ci şi limitele dezvoltării“ . Studiile de psihologie genetică, de psihologia învăţării (J. Piaget, J. S. Bruner, P. I. Galperin), au demonstrat că prin „influenţe educative speciale se poate accelera“ dezvoltarea prin succesiunea mai rapidă a stadiilor psihogenetice. De reţinut că aspectul este încă problematic

Statutul epistemologic al pedagogiei Epistemologia este studiul cunoasterii de tip stiintific; epistemologie (gr.), compusdin epistēme = cunoastere, stiintă si logos = studiu, teorie]Pedagogia reprezintă sistemul de cunostinte despre educatie, atât în forma cunoasterii stiintifice, cât si în forma cunoasterii artistice. Știinta realizează o cunoastere analitică si ratională a realității, cu ajutorul conceptelor, în timp ce arta implică o cunoastere sintetică si intuitivă, bazată pe imagini.

Argumente pentru care pedagogia este știință:Obiect de studiu bine delimitat - fenomenul educational.Instrumentar specific de cercetare si investigare -observatia, experimentul, studiul de caz, testele docimologice etc.Finalităti cognitive - sistem conceptual, legi si principii.

PEDAGOGIA şi EDUCAŢIA constituie două realităţi corelate şi două concepte corelative. Distincţia care trebuie făcută de la bun început între cele două categorii este următoarea:- EDUCAŢIA este o practică socială, un fenomen, un proces şi o activitate nemijlocită în special cu tinerele generaţii. - PEDAGOGIA este o reflecţie asupra educaţiei, incuzând observarea, contemplarea, emiterea unor teorii despre fenomenul educaţiei. Practic, pedagogia are ca obiect de studiu educaţia

Mitul pesterii este lucrarea filosofului Platon asupra firii omenesti in privinta educatiei si a lipsei acesteia,

dupa cum zice chiar in primul pa „Mitul Peșteriira Sufletul se aseamănă cu Ideile pentru că este

simplu, nemuritor, cunoaște lumea inteligibilă printr-un proces de conversiune a cărui forță o constituie erosul (iubirea — are ca efect uitarea, în vederea dobândirii purității primare); cunoașterea Ideilor este doar o reamintire („anamnesis”) a sufletului încarcerat în corpul fizic (ideea corpului — închisoarea este o reminescență a orfismului); menirea sufletului este să pregătească omul pentru moarte (eliberarea sufletului nemuritor și întoarcerea în lumea ideilor); condiția eliberării definitive a sufletului este o viață virtuoasă; filosofia este pregătirea sufletului pentru recunoașterea imortalității sale. graf. Astfel avem descrierea, impartita in secvente, a unui proces, cauzat de educatia acelei vremi –

Mitul pesterii este lucrarea filosofului Platon asupra firii omenesti in privinta educatiei si a lipsei acesteia, dupa cum zice chiar in primul paragraf. Astfel avem descrierea, impartita in secvente, a unui proces, cauzat de educatia acelei vremi -

Mitul pesterii este lucrarea filosofului Platon asupra firii omenesti in privinta educatiei si a lipsei acesteia, dupa cum zice chiar in primul paragraf. Astfel avem descrierea, impartita in secvente, a unui proces, cauzat de educatia acelei vremi -

DIMENSIUNILE EDUCATIEI

Dimensiunile educatiei reprezintă ansamblul valorilor pedagogice fundamentale: bine, adevăr, frumos, util, sacru, care conferă activitătii de formare-dezvoltare a personalitătii umane un cadru dimensional stabil realizat la nivelul sistemului si al procesului de învătământ.

Sistemul principiilor didacticeSistemul principiilor didactice cuprinde : - Principiul intuiţiei (al corelaţiei dintre senzorial şi raţional, dintre concret şi abstract)- Principiul legării teoriei de practică- Principiul participării conştiente şi active a elevului la activitatea didactică- Principiul sistematizării şi continuităţii în învăţare- Principiul accesibilităţii şi al individualizării (al respectării particularităţilor de vârstă şi individuale)- Principiul însuşirii temeinice a cunoştinţelor

Caracterul interdisciplinar al pedagogiei este generat de faptul ca omul -obiect si subiect al educatiei, este studiat din anumite unghiuri de vedere si de alte stiinte - cum sunt biologia, anatomia si fiziologia, filosofia, sociologia, psihologia, logica, ergonomia, cibernetica etc

FACTORI CARE INFLUENTEAZA EDUCATIA

-          ereditatea-          mediu-          educatia

PARADIGMELE TEORETICE ALE EDUCABILITATII

Teoria ineista (ereditarista) afirma, în principal, rolul fundamental al factorilor ereditari în dezvoltarea filogenetica si ontogenetica a subiectului uman, contestând  sau negând importanta factorilor sociali si educationali.

Teoria ambientalista (sociologista) sustine ca dezvoltarea psihica a omului se datoreaza, în cea mai mare masura, influentei factorilor exogeni, îndeosebi mediului social si educatiei, eludând ponderea si rolul factorilor biologici (ereditari

Teoria dublei determinari încearca sa identifice nu numai influenta factorilor endogeni si exogeni ai dezvoltarii psihice, ci si procesualitatea, interdependenta specifica fiecarui grup de influente în formarea si devenirea personalitatii umane.

Pe baza faptelor experimentale si a argumentelor teoretice stiintifice, astazi este depasita teoria nativista ( preformista) - care sustine caracterul înnascut, predeterminat al dezvoltarii psihice, cât si teoria genetista a tabulei rasa, potrivit careia la nastere copilul este lipsit de orice psihism.

Teorii ale dezvoltarii stadiale ontogenetice a personalitatii

Teoria interpersonala sau a relatiilor interpersonale sustinuta de H. S. Sullivan inlucrarea sa: „An interpersonal Theory of psychiatry", New York, Norton, . Ha sustinut ca reiauilejj.inlre.persoanc (relatiile interpersonale^ suntjgneratoare de particularitaunoi. relativ asemanatoare intre indivizii grupului din aceeasi etapa de varsta. in functie de caracterul relatiilor interpersonale si ale varstei cronologice, el a stabilit urmatoarele etape de varsta: primul an de viata; copilaria; preadolescenta; adolescenta tarzie si varsta adulta sau maturitatea. El sustine ca profilul fiecarei etape de varsta este influentat de interactiunea factorilor biologici si a factorilor socioeducationali, primii avand o pondere mai mare la varstele mici, iar ceilalti avand o pondere mai mare in etapele maimaridevarsta.

Teoria psihosociala a ego-ului (a individualitatii) sustinuta de E. Erikson in lucrarea sa „Childhood and Society", New York, Norton, 1950, teorie abordata in spiritul psihanalizei clasice. El sustine influenta deosebita a factorilor interni, care insa intra in relatie cu factorii de mediu culturali si educationali, determinand anumite particularitati specifice si relativ comune persoanelor din aceeasi etapa de varsta. El sustine ca fiecare etapa de varsta se caracterizeaza printr-o anumita criza, care se rezolva prin trecerea la o alta etapa de varsta. El remarca urmatoarele etape de varsta: varsta sugarului; prima copilarie; varsta scolara mica; varsta de licean; tineretea; maturitatea; maturitatea tarzie si batranetea.

Teoria dezvoltarii cognitive a personalitatii sustinuta de Jean Piaget in lucrarea „Psihologia inteligentei". Aceasta teorie arata ca personalitatea parcurge anumite stadii operationale de natura cognitiva (de cunoastere), astfel: stadiul inteligentei sensorio-motorie: 0-2 ani; stadiul operatiilor concrete: 2-l1 ani; stadiul operatiilor formale (logice): 1l-l9 ani si stadiul operatiilor profesionalizarii: dupa 19 ani. J. Piaget sustine ca adolescentul (1l-l9 ani) se caracterizeaza prin a parcurge demersul cognitiv de la adevaruri verificate spre formularea de ipoteze si perspective ipotetice, trecand printr-o afectivitate insotita de idealuri umaniste, dar si printr-o stare de egocentrism, aceasta din urma determinata de increderea nelimitata, exaltata in capacitatile proprii de gandire si actiune; in adolescenta tarzie (dupa 19 ani), tanarul realizeaza trecerea de la exaltare la „realismul" etic, operatiile de profesionalizare, prin caracterul lorsocial-realist, determinand aceasta caracteristica.

CURRICULUM  NAȚIONAL = reprezintăsistemulexperiențelor de învatareoferite de scoalăîntr-un sistemnațional. Prin Curriculum  Național, se desemnează, în mod convențional , totalitateaprogramelorșcolare.  Astefel, tot în mod convențional, prin REFORMA CURRICULARĂ , se desemneazăîn principal reformaoperată la

nivelulprogramelorșcolareși al suportuluiinstuțional al acestora, planurile-cadru de învătământ. ( Esteadoptatîn 1998). 

REPERE EVOLUTIVE

* 1900 lucrarea Secolul copilului , scrisă de suedeza Hellen Kay.

* 1902 J. Dewey în The Child and Curriculum atrage atenția asupra pericolului de a interpreta ca fiind doua realități autonome ce se învață și cum se învață

* 1918 F. Bobbit The curriculum extinde aria semnatică a conceptului la întreaga experiență de învățare a copilului ( educația formală și cea nonformală)