1

PE-UN FLUTURE-N

ZBOR,

PE ARIPI CĂLĂTOR

ISSN 2247 – 5842 ISSN-L = 2247 – 5842

Numărul 4 - 2014 –

2

La apariţia acestui număr şi-au adus contribuţia cadrele didactice

participante la simpozionul interjudețean ”EDUCAREA PREȘCOLARILOR ȘI ȘCOLARILOR ÎN SPIRITUL VALORILOR MORALE” și elevi ai claselor I-VIII din ţară, care au trimis lucrări la Concursul Naţional “Bucuriile Sărbătorilor de Paşte”, ediţia a VI-a, 2014.

Acest concurs se află înscris în C.A.E.N. 2014, Anexa A8, domeniul CULTURI ȘI CIVILIZAȚII poziţia 25. (www.edu.ro)

Coordonatori:

- Inspector educative – I.S.J. OLT, prof. Luminița FLORICEL - Director, prof. Costel Răzvan BĂȚĂGUI - Director adj., prof. Irina MOCANU - Prof.înv.primar, Sanda CIOROIANU - Prof., Ninel NICOLAE - Prof., Alina Beatrice NICOLAE

Coordonator şi tehnoredactor,

Prof. înv.primar, Sanda CIOROIANU

3

Revista „Pe-un fluture-n zbor/ Pe aripi călător” nr. 4 reprezintă o modalitate de

evaluare a activităţilor propuse în cadrul proiectului educaţional naţional ”Bucuriile

Sărbătorilor de Paște” – Concurs Național de creații literare și plastice, aflat la cea de-a VI-a

ediție, înscris în CAEN 2014 – A8, poziția 25. Activităţile urmăresc formarea bucuriei de a

face bine și, de asemenea, să contribuie la cultivarea binelui, a optimismului, a încrederii în

sine şi în semenii noştri. Faptele bune pe care le săvârşesc unii copii trebuie să constituie un

model demn de urmat pentru toţi ceilalţi, mai ales pentru cei ce se lasă cuprinşi de vraja

„lipsei de conduită morală”.

Putem îmbunătăţi relaţiile dintre: elev – elev, elev – cadru didactic, elev – părinte, dar

şi părinte – cadru, prin implicarea în mod activ a acestora în cadrul diverselor activităţi

desfăşurate atât în cadrul şcolii, cât şi în afara ei.

Revista cuprinde articole care tratează educaţia moral – civică a copiilor preşcolari şi

şcolari de la clasa pregătitoare, până la clasa a VIII-a, ai căror autori sunt participanți din

15 județe județe ale țării noastre și mun. București la simpozionul interjudețean

”EDUCAREA PREȘCOLARILOR ȘI ȘCOLARILOR ÎN SPIRITUL VALORILOR MORALE”. Acestea

oferă sfaturi practice utile atât pentru un părinte, în „meseria” lui de părinte, cât şi pentru

cadrele didactice în activităţile derulate la clasă. În acest sens, se poate promova schimbul

de experienţă între cadrele didactice, în scopul creşterii calităţii activităţilor educative.

Tot acest număr al revistei cuprinde creații literare ale copiilor participanți la

concursul național din acest an școlar. Creaţiile literare şi plastice ale copiilor valorifică

potenţialul creativ al acestora. Temele sunt cele referitoare la educaţia morală sau la

diverse teme religioase care creează o încărcătură sufletească deosebită, determinând

manifestarea dragostei pentru cei din jur, bunătatea, generozitatea, realizarea de fapte

bune, apropierea tot mai multă faţă de cei neajutoraţi.

4

Efectuarea unor vizite, serbări şcolare, a unor expoziţii cu lucrări ale copiilor se

concretizează în realizarea unor fotografii, prin intermediul cărora se fac cunoscute faptele

bune săvârşite de aceştia.

Spre exemplu, cu ocazia sărbătorilor de iarnă se pot organiza diverse activităţi:

„Colindăm în Casa Domnului” - prezentarea unor colinde, „Să ne ajutăm aproapele!” –

activitate de întrajutorare, „ În aşteptarea lui Moş Crăciun” – serbare şcolară ş.a.

Sperăm ca prin această revistă să atragem cât mai mulţi participanţi, cu cât mai

multe activităţi concrete care, prin desfăşurarea lor să ofere condiţii prielnice de exersare

comportamentală prin formarea de priceperi şi deprinderi.

O experienţă morală nu se poate acumula decât prin trăirea unor fapte şi împrejurări

de viaţă bogate în semnificaţii şi manifestări morale.

O apreciere morală a unui om o facem în funcţie de fapte, de conduita şi

manifestarea sa.

Prof. Sanda Cioroianu,

Şcoala Gimnazială Nr.2, Caracal

5

NECESITATEA EDUCAŢIEI MORAL-CIVICE LA PREŞCOLARI ŞI ŞCOLARI

Insp.educativ, I.S.J. OLT prof. Luminița FLORICEL

Ideea educaţiei civice a apărut în mintea adulţilor atunci când aceştia au simţit nevoia să

transmită urmaşilor experienţa dobândită, cu scopul de a-i forma pentru viaţă, ca buni cetăţeni.

Primele şcoli au avut ca scop educativ pregătirea copiilor pentru a deveni buni cetăţeni, pentru conducerea statului şi buni militari, pentru apărarea lui. Morala se realiza cu ajutorul lecturilor din operele scriitorilor.

Cercetările de psihopedagogie atestă faptul că formarea profilului moral al personalităţii este un proces îndelungat care îşi are originea în familie, se continuă în întreaga şcolaritate şi se consolidează pe tot parcursul devenirii umane. Educaţia morală trebuie începută încă din primii ani de viaţă ai copilului şi continuată apoi în mod sistematic în tot cursul vieţii. La vârsta copilăriei este mai receptiv la diversele influenţe care se exercită asupra lui. Eficienţa muncii educative în grădiniţa de copii se bazează pe faptul că vârsta preşcolară este vârsta cea mai favorabilă pentru acumularea unor impresii puternice, pentru formarea deprinderilor de comportare. De asemenea, vârsta preşcolară este perioada în care apar şi se dezvoltă trăsăturile de voinţă şi caracter, în care se schiţează personalitatea viitoare a omului. La această vârstă copilul este receptiv, sensibil, este uşor impresionat de tot ceea ce-l înconjoară, are o putere mare de imitaţie. Vârsta preşcolară constituie etapa în care copilul începe să înţeleagă realitatea înconjurătoare, începe să-şi însuşească părerile celor din jurul lui, criteriile de apreciere a faptelor şi, ca rezultat al procesului educativ, începe să devină conştient de greşelile sale. Necesitatea de a începe educaţia morală cât mai timpuriu este justificată şi de faptul că la vârsta preşcolară se formează cu cea mai mare uşurinţă automatismele ce stau la baza deprinderilor de comportare. Activitatea sistematică de educaţie morală din grădiniţă contribuie la formarea acestor deprinderi elementare de comportare, la perfecţionarea deprinderilor însuşite şi la transformarea lor în obişnuinţe. Procesul educaţie morale este o activitate conştientă, complexă în vederea formării convingeri-lor, sentimentelor şi comportamentelor morale şi se realizează prin îmbinarea raţională a metodelor şi procedeelor educative: explicaţie, convingere, exerciţii cu caracter moral, încurajare prin organizarea unor situaţii educative.

În vederea educaţiei moral-civice a copiilor de vârstă preşcolară, programa prevede: - să se formeze şi să se lărgească sfera de reprezentări şi noţiuni despre grădiniţă, familie, mediu social apropiat, oraşul(satul) natal, ţara; -să se formeze reprezentări legate de munca adulţilor şi relaţiile lor de muncă; -să se cunoască însemnele ţării; -să se cunoască îndatoririle copiilor la vârsta preşcolară; -să se cunoască unele evenimente şi sărbători din istoria poporului nostru, cât şi unele sărbători naţionale; -să se dezvolte sentimente de dragoste pentru limba şi cultura poporului nostru; -să se formeze atitudini şi comportamente; -să se cultive calităţi morale: sinceritate, hărnicie, curaj, spirit de întrajutorare, spirit de colectiv.

6

Aceste obiective se realizează în mod gradat, potrivit particularităţilor de vârstă ale copiilor. Astfel, dacă la grupa mică li se formează reprezentări despre familie şi grădiniţă, la grupa mijlocie şi mare aceste reprezentări depăşesc cadrul amintit. Odată cu vârsta, formele de activitate se amplifică. Astfel, alături de observări, povestiri, memorizări care se fac la grupa mică se adaugă la grupa mijlocie lecturi după imagini, iar la grupa mare convorbiri. Varietatea metodelor şi procedeelor utilizate în mod adecvat de către educatoare contribuie la apropierea copilului de unele aspecte ale vieţii, la dezvoltarea sentimentelor morale, la formarea unor însuşiri importante ale personalităţii. Organizarea judicioasă a activităţilor de educaţie moral-civică asigură însuşirea cunoştinţelor, înţelegerea fenomenelor sociale accesibile, fixarea unor reprezentări, formarea deprinderilor elementare de muncă, educarea sentimentelor morale înalte, formarea comportamentelor morale.

Răspunderea cea mare pentru pregătirea elevului de clasa I o poartă părinţii care sădesc în sufletul copilului dragoste faţă de şcoală, faţă de educatorii săi. Este un adevăr faptul că unii părinţi greşesc insuflând frica şi teama de a-şi începe o nouă activitate (cea de şcolar). De aceea munca învăţă-torului cu părinţii elevilor începe chiar din prima zi. Treptat, în întâlnirile periodice sunt dezbătuţi termeni precum: autonomie, brutalitate, chibzuinţă, disciplină, egoism, furt, grup, insucces, joc, lene, minciună, nesupunere, onestitate, prietenie, răspundere, sentiment, timiditate, voinţă.(ca un dicţionar al valorilor morale).Munca educativă este o permanenţă. Obiectivele ei pot fi realizate în orice arie curriculară, dar şi prin activităţi extracurriculare. Citirea şi povestirea unor lecturi literare precum: „La colţ”, de Tudor Arghezi, „Făt-Frumos din Lacrimă”, de Mihai Eminescu, „Un om năcăjit”, de Mihail Sadoveanu, „Guliver în țara piticilor ”, de Jonathan Swift, „Micul patriot padovan”, de Edmondo de Amicis, „Robinson Crusoe”, de Daniel Defoie, copiii vor beneficia de efectul educativ asemenea unor lecţii de etică morală. Se vor întâlni cu monologul bunicului, cu ameninţări şi pedepse care sfârşesc prin iertare, cu personaje pozitive şi nega-tive care se luptă şi triumfă binele întărind credinţa în dumnezeu, cu portretul lui Niculăeş – copil lipsit de copilărie, învăţat cu greutăţile şi necazurile durerii, cu Guliver care prin forţa minţii reuşeşte să con-vieţuiască paşnic şi să comunice cu uşurinţă, cu micul patriot padovan a cărui tristă copilărie nu-l împiedică să-şi pună în evidenţă mândria, demnitatea, patriotismul şi nobleţea sufletească, dar şi cu Robinson Crusoe, care demonstrează, după 28 de ani de captivitate, că speranţa, credinţa şi lupta per-manentă înseamnă reuşită sigură. Recitarea poeziilor, potrivit tematicii abordate, este o plăcere pentru şcolarii mici şi trezeşte pu-

ternice sentimente patriotice, de bucurie, de dragoste de viaţă, de apreciere sau dezaprobare faţă de anumite atitudini („Cântec” de George Coşbuc, „Dimineaţa” de Vasile Alecsandri, „Greierele şi furnica” de La Fontaine). Dramatizarea reprezintă de fiecare dată o modalitate solicitată chiar de copii şi cu multe implicaţii benefice în plan instructiv-educativ. Atât în lecţiile de citire, dar şi la serbările şcolare sau la sărbăt-rirea unor evenimente importante, elevii s-au deprins cu punerea în scenă a unor texte îndrăgite: schiţe, glume sau scenete cu conţinut satiric („Vizită” de I.L. Caragiale). Indiferent prin ce mijloace, metode, procedee vom folosi în

educaţia pentru societate a copiilor şi având în vedere faptul că şcolarii de astăzi vor fi adulţii de mâine, angrenaţi în structuri sociale, economice şi culturale, răsplata muncii noastre se va vedea atunci, când „el” va fi la înălţimea aşteptărilor noastre, pentru că ne dorim ca să formăm generații cu suflet frumos în sensul omeniei, generozităţii, receptivităţii la durerile şi bucuriile celor din jur.

7

RAPORT DE EVALUARE A SIMPOZIONULUI INTERJUDEȚEAN

EDUCAREA PREȘCOLARILOR ȘI ȘCOLARILOR ÎN SPIRITUL VALORILOR MORALE - 29 martie 2014 –

INSTITUȚIA ORGANIZATOARE: ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 2 CARACAL/ OLT COMISIA DE COORDONARE A ACTIVITĂȚII: Coordonatori:

Lect.univ.dr. Victor TIŢA, director C.C.D. Olt Prof. drd. Felicia MAN, inspector școlar general I.S.J. Olt Prof. Luminița FLORICEL, inspector educativ Prof. Mirela Maria PARASCHIV, inspector învățământ primar Prof.înv.primar, Sanda CIOROIANU Consilier școlar, Lucica STANCIU

COMISIA DE ORGANIZARE A ACTIVITĂȚII: *Prof. Costel Răzvan BĂȚĂGUI, director * Prof. Irina MOCANU, director adjunct *Prof. Sanda CIOROIANU * Prof. Mariana Nicoleta ENACHE *Prof.Cătălina OPREA * Prof. Nelia Adriana FARCAȘ *Consilier școlar, Lucica STANCIU * Prof. logoped, Florentina POPESCU

OBIECTIVUL GENERAL AL ACTIVITĂȚII/ SCOPUL:

Implicarea activă a cadrelor didactice și a altor factori educaționali în formarea şi dezvoltarea la elevi a unor comportamente educaţionale, morale şi de caracter (onestitate, generozitate, dragoste şi respect faţă de aproapele nostru, hărnicie, perseverenţă, bunătate, modestie); formarea unor atitudini de respingere şi dezaprobare faţă de fapte şi comportamente negative.

GRUPUL ȚINTĂ: cadrele didactice din învățământul preuniversitar.

SECŢIUNILE SIMPOZIONULUI: - Referate - Proiecte educaţionale

În cadrul simpozionului s-au înscris 90 de cadre didactice, cu 84 de lucrări, din 15 județe și mun. București. Pe secțiuni s-au înregistrat 12 proiecte educaționale și 72 de referate.

Simpozionul, prin multitudinea temelor abordate și a exemplelor de practici împărtășite de participanți, folosite în activitățile cu elevii și partenerii educaționali, și-a atins obiectivul general pe care și l-a propus. Schimbul de experiență s-a dovedit extrem de util, participanții exprimându-și dorința de a se continua acest gen de colaborare și de activități în anii școlari următori. ”Am avut de învățat, totul a fost o încântare, iar organizatorii au transmis buna pregătire, ospitalitatea, au știut să-și atragă auditoriul”, nota un participant la rubrica impresii asupra celor prezentate din chestionarul administrat la finalul activității.

Echipa organizatoare are ca scop asigurarea sustenabilității proiectului.

Inițiatori-realizatori:

Prof. Sanda CIOROIANU

Consilier școlar, Lucica STANCIU

8

29 martie 2014

ȘCOALA GIMNAZILĂ NR. 2 CARACAL/ OLT

9

Binele şi răul pun bazele valorilor morale

Educatoare Mariana Butoi

Grădiniţa cu program prelungit Nr. 30 Baia Mare, Str. Iza, Nr. 7, Maramureş

1. Motivaţie

Fără nici o îndoială, tineretul de astăzi trece printr-o serioasă criză, iar pentru aceasta nu este el însuşi

responsabil. Cea mai mare parte de vină ne aparţine nouă, celor mari – părinţi, educatori, îndrumători.

Ne-am pierdut noi înşine orientarea spirituală şi ne luptăm din greu să ne păstrăm valorile morale

dobândite. Drept urmare suntem într-o continuă căutare şi experimentare a unei educaţii adevărate şi

eficiente pentru copiii noştri.

Orice fel de educaţie, oricare ar fi ea, dă roade dacă este începută la momentul potrivit, adică de la cea

mai fragedă vârstă. În acest sens este cunoscut rolul părinţilor şi al căminului familial care este

determinant pentru vârsta copilăriei şi adolescenţei. Lucrarea pedagogică corectă şi înţeleaptă a

părinţilor asupra sufletelor copiilor încă de la cea mai fragedă vârstă, trebuie să pună bazele unei vieţi

morale sănătoase, a unei căi viabile, adevărate, pe care nici o furtună a vârstei tinere sau adulte să nu o

mai poată clătina.

Dacă în familie s-a format o bază solidă pentru valorile morale, în continuare mediile educaţionale

extra-familiale vor putea valorifica şi vor putea aprofunda ceea ce înseamnă o educaţie

comportamentală sănătoasă.

2. Când începe copilul să facă binele?

Ne este cunoscut cât de repede se dezvoltă o sămânţă aflată în pământ. Factorii care contribuie la

dezvoltarea ei încep imediat să îşi facă simţită influenţa. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu copilaşul care,

asemenea sămânţei, vine în acestă lume şi creşte neîncetat. Este cunoscut că firea umană se dezvoltă

cel mai repede, din toate punctele de vedere, mai ales la vârsta copilăriei. Tot acum este nevoie de cea

mai mare îngrijire şi atenţie.

Dezvoltarea trupească are loc repede şi continuu, în vreme ce mai repede înaintează cea sufletească.

Copilul începe să vorbească, să înţeleagă primele lucruri, să gândească şi să judece.Voinţa sa se

îmbogăţeşte odată cu înţelegerea obiectelor şi acţiunilor care îl înconjoară. Înlăuntrul său se naşte

conştiinţa. Copilul începe să conştientizeze iubirea şi antipatia, apar sentimenetele de ruşine şi onoare.

10

În acest sens educaţia are o importantă menire: pe de o parte să anuleze pornirile rele, iar pe de altă

parte să le sădească pe cele bune. De aceea este necesar, ca ea să înceapă încă de la cea mai mică

vârstă a copilăriei.

Suntem tentaţi să spunem uneori, sau mai des „Păi sunt copii, putem să dăm o aşa mare importanţă

oricărui lucru pe care îl fac greşit?”... Cu asemenea justificări sunt iertate de obicei obrazniciile

copiilor. Într-adevăr sunt copii... Însă ce fel de copii? Ce vor ajunge mai târziu aceşti copii? Au ei

dreptul chiar dacă sunt copii, să săvârşească răul? Sau luăm atitudine şi îndreptăm comportamentele

spre bine? „Cu timpul va înţelege!”, ne muţumim uneori să spunem. Copilul va începe să gândească

mai mult înţelegând şi singur ceea ce e bine şi ceea ce este rău.... Cât de distrugătoare sunt aceste

logici, ca şi un cuţit cu două tăişuri. Ele pot fi îndreptate fie spre bine, fie spre rău, pentru că simpla

cunoaştere a binelui nu însemnă nimic. Trebuie să exersezi să faci ceea ce este bine şi să fi obişnuit să

îl săvârşeşti. Către o asemenea obişnuinţă trebuie condus copilul prin educaţia din primii ani ai

copilăriei, astfel încât mai târziu, cunoscând binele, cu ajutorul raţiunii să îl săvârşească ajutat fiind şi

de puterea voinţei. Dacă educaţia binelui şi a moralei sănătoase şi corecte nu începe de la vârsta

copilăriei, raţiunea pozitivă devine apoi un dar foarte greu de obţinut.

De aceea morala bună poate fi lucrată de la vârste fragede, aceasta fiind mult mai curată, mai

nevinovată, mai autentică.

3. Cine îl învaţă pe copil aceste virtuţi? Sfaturi bune pentru aceştia

Toţi cei deja mari, care îl înconjoară pe copil nu trebuie să neglijeze cultivarea sufletului copilului cu

obişnuinţe bune şi cu înclinaţia către săvârşirea binelui încă de la vârsta mică a copilăriei.

De asemenea, noi cei mari, nu e bine să trecem cu vederea nici cea mai mică apariţie a răului în

comportamentul copilului de lângă noi.

Urmăriţi tot timpul înclinaţiile copilului, susţineţi-le, apreciaţi-le, lăudaţi-le pe cele bune şi îndepărtaţi

prin orice metodă eficientă tendinţele negative care îşi fac apariţia în comportament.

Asemănaţi-vă, voi oamenii mari, grădinarului care în perioada potrivită a anului, tunde ramurile rebele

şi nefolositoare ale pomului lăsându-le spre rodire doar pe cele folositoare. Educaţia nu constă numai

în a combate pornirile rele ale copilului, ci şi în a-l obişnui de mic să săvârşească binele.

Nu ştiu în ce măsură rândurile scrise mai sus vor fi citite de „părinţi de copii”, dar le-am scris pentru că

ştiu că vor fi citite de „părinţi de elevi”, adică de educatoare - „mame de copii de grădiniţă” – adică

cele care se ocupă de începuturile educaţiei copilului mic în spiritul valorilor morale pozitive.

4. De ce?

11

De ce trebuie să-l învăţăm pe copil despre ce e bine şi ce e rău? - ne vom întreba poate.... Răspunsul

este următorul: deoarece dacă de mic acel copil este învăţat să fie „bun”, numai atunci vom putea spera

că şi când va ajunge la maturitate, când tentaţiile îl vor înconjura din toate părţile, acesta va rămâne

neînvins şi drept, păstrând acele principii sănătoase cu care a fost crescut. Acele sfaturi bune şi simple,

pe care trebuie să le primească copilul, îl vor însoţi pe tot parcursul vieţii. Şi dacă vreodată, un astfel

de copil va fi debusolat de vreun exemplu rău, de cele mai multe ori el se va întoarce mai uşor şi mai

repede de pe drumul greşit, faţă de acela care nu a cunoscut o educaţie în spiritul valorilor morale

pozitive în anii copilăriei.

Tot mai des şi tot mai mulţi copii nu ştiu bunacuviinţă, sunt nepoliticoşi, alintaţi, sălbatici şi înrăiţi.

5. Cine greşeşte în toate acestea?

Un răspuns scurt şi corect este următorul: acestor copii nu li s-a vorbit în termeni accesibili despre bine

şi rău – termeni care stau la baza valorilor morale sănătoase.

6. Cine are datoria să-l formeze pe copil să fie bun?

La această întrebare vom răspunde prin cuvintele scriitorului roman Quintilian (sec. I d. Hr.): „Copiii

nu îşi însuşesc obişnuinţele rele la şcoală. Ei vin la şcoală cu ele gata învăţate.”.

7. „Un suflet urât al unui copil i se datorează lui însăşi”?

Nicidecum. Totul este rodul educaţiei. Sufletul copilului mic seamănă cu o bucată de ceară moale. Ea

poate fi modelată. Totul depinde de educaţia pe care o va primi.

Bibliografie Dominica Petrovai, Sorina Petrică, Viorica preda, Rodica Brănişteanu – Pentru un copil sănătos emoţional şi social, Ed. V&I Integral, Bucureşti, 2012 Marţian Iovan – Repere în pedagogie şcolară – prin universul educaţiei, 1997 Ioan Nicola – Tratat de pedagogie şcolară -1994 Valentin Mureşan, Valorile şi adevărul moral – Selecţie, traducere şi note, Ed. Alternative, 1995

Cultivarea valorilor morale în cadrul activităţilor desfăşurate cu copiii preşcolari

Brânzoi Elena

Prof. invaţământ preprimar Grădiniţa nr.191

Sector 3, Bucureşti

Elementele umane care dau specificitate relaţiilor umane şi modului de a exista al omului îl

constituie valorile. Ele exprimă modul uman de apreciere a unor lucruri sau de respingere a altora.

12

Cunoaşterea valorilor morale este făcută încă din fragedă pruncie şi prin conţinutul ei constituie

atât un efort de înţelegere, cât şi un început de apreciere şi autoapreciere a unor fapte sau acţiuni.

La vârsta preşcolară cere din partea educatoarei să înceapă educaţia morală prin aprecierea

comportamentului colegilor sau a atitudinilor din relaţiile grupei.

În acest context sentimentele morale joacă un rol deosebit de important în dezvoltarea ulterioară

preşcolarului, transmiterea valorilor morale făcându-se printr-un ansamblu coerent de activităţi.

Gradul de trăire a sentimentelor depinde în mare măsură de găsirea celor mai adecvate şi apropiate

modalităţi de transmitere atât în familie, căt şi in cadrul educaţional organizat. Astăzi când este

permisă o stabilitate a vieţii bisericeşti, o creştere în spiritul credinţei ortodoxe este o bucurie şi o

decătuşare a spiritului, să poţi ca liber să transmiti puterea credinţei.

Contactul cu manifestările religioase îi face pe copii să fie buni, mai blânzi, mai îngăduitori, dat

fiind puterea exemplului care are la această vârstă are o mare influenţă asupra personalitătii

copilului preşcolar. Deosebirea binelui de rău se face şi prin intermediul basmelor, dar prin educaţia

creştină care capătă valenţe divine. Contactul cu personajele biblice şi cu simbolurile creştine le

stârneşte copiilor curiozitatea. Ei vor să afle mai multe, înţeleg că trebuie să fie mai buni şi mai

drepţi, iar părinţii şi educatoarea au o datorie de mare onoare: să vorbească despre lucruri sfinte,

despre Divinitate.

Cunoaşterea unor obiceiuri creştine specifice sărbătorilor religioase: Crăciun, Florii, Sfintele Paşti

contribuie la fomarea unor virtuţi moral- creştine, la formarea capacitaţii de interpretare a mesajului

spiritual. Asocierea sărbătorii Paştelui cu venirea primăverii are o semnificaţie deosebită, cu

multiple conotaţii spirituale: reînvierea naturii are loc odată cu Invierea Domnului.

Copiii participă din punct de vedere afectiv la organizarea şi desfăşurarea activităţii, cunosc

semnificaţia icoanelor şi a crucii, învaţă să se închine. Răstignirea Domnului Iisus are un puternic

impact emoţional, ei cunosc Lumea Divină prin ochii sufletului , pătrund puterea de sacrificiu,

creându-le un sentiment de compasiune, dar şi unul de admiraţie pentru tot ce e bun. În acest mod

recunosc puterea Divină, se apropie mai mult de aceasta.

Contactul cu elementele de religie înseamnă pătrunderea portretului spiritual al poporului român.

Imaginile legate de sărbătorile pascale, cunoaşterea obiceiurilor şi tradiţiilor specifice acestei

sărbători ajută copiii să aprofundeze semnificaţia creştină a acestora.

Prin intermediul povestirilor cu un conţinut religios, al jocurilor de rol prin care copiii transpun

activităţi specifice( încondeierea ouălor, vopsirea lor, ascunderea lor în curtea grădiniţei sau în clasă

în locuri surpriză, aşezarea mesei, frământarea cozonacilor, reproducerea urărilor pascale), copiii se

13

familiarizează, dar se şi apropie de lumea religioasă, făacându-i să fie mai buni, mai înţelegători,

mai darnici.

Povestirile biblice au un puternic impact emoţional, întâmplările relatate accentuând calităţi de

voinţă şi caracter: spiritul de sacrificiu, hotărârea şi dârzenia. Învăţarea unor scurte rugăciuni

adecvate vârstei contribuie atât la îmbogăţirea vocabularului cu termeni religioşi, cât şi la

pătrunderea spirituală, la formarea unei atitudini de evlavie şi pioşenie. Copiii sunt profund

impresionaţi de cuvintele şi modul de asociere a acestora,comportamentul lor fiind vizibil marcat

de elemente tot mai bune: empatie, capacitate de întrajutorare, dorinţă de comunicare şi apropiere.

Forma de organizare şi de desfăşurare a activităţilor poate îmbrăca diferite forme: frontal,

individual sau în grupuri mici. Pe parcursul celor peste 35 de ani de activitate am constat că

modalitatea cea mai potrivită de apropiere a copiilor, de creştere capacităţii de a empatiza, de a fi

tolerant şi de a trăi în armonie cu ceilalţi este cea de cooperare. Egocentrismul specific vârstei,

egoismul care apare deseori la unii copii este treptat înlăturat prin activităţile desfăşurate în grup.

Spre exemplu în locul decorării ouălor individual am confecţionat câte un ou de dimensiuni mai

mari, dintr-o minge învelită fie în hârtie dată cu aracet pe care l-au pictat în microgrupuri, fie în

plastilină pe care l-au decorat cu mărgele. Aprecierile au fost făcute reciproc, la fiecare microgrup

accentuându-se semnificaţia culorilor alese, armonizarea acestora precum şi motivele alese pentru

decorare. Au fost deosebit de apreciate culorile pastelate şi motivele cu ramificaţii populare.

De la această idee s-a pornit şi în asocierea primăverii cu sărbătoarea Floriilor, când s-a cerut

copiilor să picteze Ziua de sărbătoare dinaintea Paştelui. Ei au pictat pe un tablou colectiv biserica,

unii în culori mai închise, alţii mai deschise, evidenţiind astfel starea de spirit a copiilor din fiecare

microgrup atunci când se află în locaşul Domnului, modul în care percep acest loc. Unii au preferat

sa picteze exteriorul cu spaţiile verzi şi înflorate din jur, alţii au pictat interiorul înercând să redea

unele din obiectele de cult: altar, cruci, scaune, preotul şi chiar icoane.

Copiii au făcut astfel schimb de experienţă şi în zilele ce au urmat au încercat în cadrul ALA să

redea şi ei unele din aceste aspecte. În faţa acestor lucrări amenajate ca la un versinaj cu obiecte de

cult, copiii au spus fiecare rugăciuni învăţate atât în familie cât şi în colectivitate. Ideea i-a aparţinut

unei fetiţe, cu o mai mare capacitate de întrajutorare şi de empatie.

Ouăle decorate au fost apoi duse în curtea grădiniţei unde s-a alcătuit din fâşiii de hârtie creponată

un labirint care ducea la descoperirea lor( pentru fiecare ou s-a săpat câte o gropiţă). Lângă fiecare

ou copiii au găsit şi câte un Iepuraş, ca simbol al legăturii dintre Domnul şi copii.

Tot dintr-o bucată de hârtie creponată de culoare albă s-au croit mai multe cămăşi, fiecare

microgrup pictând cămaşa aşa cum şi-au imaginat-o ei pe cea a lui Iisus. Astfel s-a declanşat

14

interesul pentru povestirile biblice, unii dintre copii împărtăşindu-le celorlalţi din cunoştinţele lor

primite de la persoane mai în vârstă din familie: bunici, mătuşi.

Legătura dintre personajele din poveşti şi basme şi personajele biblice a fost făcută în cadrul

jocurilor didactice planificate atât la activităţile de educarea limbajului, cat şi la cele din cadrul

DOS. Copiii au remarcat asemănarea dintre acestea, faptul că unele au o serie de calităţi: bunătate,

hărnicie, înţelepciune altele o serie de defecte în opoziţie cu acestea: răutate, lene, prostie. Demn de

remarcat este faptul că toţi copiii îşi doresc să semene cu cei buni, semn că sufletul lor este curat.

Se observă că de fiecare dată când copiii se găsesc în preajma unei sărbători religioase, impregnaţi

fiind de semnificaţia ei atât în familie cât şi la grădiniţă, copiii devin mai buni, mai blânzi, mai

înţelegători cu ceilalţi, mesajul religios având o putere deosebită atât asupra celor mari, dar şi

asupra celor mici.

Bibliografie:

ABC-ul spiritual

Breben, Silvia, şi colab., Jocuri pentru dezvoltarea inteligenţei emoţionale la vârsta preşcolară şi

şcolară mică, Editura Reprograph, Craiova, 2010

Pintilie, Marian, Metode moderne de învăţare, Editura Euro-Didactic, Cluj- Napoca, 2003

Revista Învăţământul preşcolar şi primar, nr.3-4/ 2012, p. 71-73

FORMAREA PROFILULUI MORAL AL PREŞCOLARILOR

PROF. COSTEA ELENA

G.P.P. NR. 4 CARACAL, JUD. OLT

Drumul în viaţă al omului este presărat de nenumărate valori. Printre acestea valorile morale au

un rol deosebit atât în formarea caracterului şi a stilului distinctiv al oamenilor unii faţă de alţii, cât şi

în solidarizarea lor în adoptarea unor proiecte comune care le canalizează viaţa. Omul are multiple

nevoi personale care îl determină să aleagă din realitate ceea ce este potrivit, dar trăieşte totodată în

diferite colectivităţi, care îi impun anumite criterii de alegere şi decizie1.

Educaţia exprimă o funcţie excesiv umană şi de natură pur spirituală. Educaţia porneşte de la o

persoană şi se îndreaptă spre formarea altei persoane. Educaţia are în vedere viaţa personală a omului,

1 Tănase Sârbu, Etică: valori şi virtuţi morale, Editura Societăţii Academice Matei Teiu Botez, Iaşi, 2005, p. 141

15

mântuirea acestuia, relaţia lui cu Dumnezeu. O condiţie indispensabilă a educaţiei este modelul după

care educatorul vrea să modeleze spiritul omenesc.

Formarea profilului moral al personalităţii este un proces îndelungat care îşi are originea în

familie, se continuă în grădiniţă, în şcoală şi se consolidează pe tot parcursul devenirii umane.

Cunoaşterea procesului formării conştiinţei şi conduitei morale, a relaţiei dintre latura morală şi

celelalte aspecte ale educaţiei, a rolului diferiţilor factori în formarea convingerilor, sentimentelor şi

obişnuinţelor morale trebuie să stea în atenţia specialiştilor.

Perioada preşcolarităţii reprezintă fundamentul personalităţii copilului. La grădiniţă, copilul

trebuie să intre în contact cu ceea ce înseamnă bazele unei educaţii diverse şi care se va desfăşura pe

tot parcursul vieţii.

Problema apropierii copilului de cunoaştere a normelor, regulilor de bază şi convieţuire trebuie

văzute prin prisma jocului şi amenajării adecvate a spaţiilor locative.

Educaţia morală formează copiilor o conduită morală bazată pe cunoaşterea cotidiană a

regulilor vieţii sociale, urmăreşte iniţierea copiilor în practicarea unui comportament activ, responsabil,

capabil de toleranţă şi respect faţă de sine şi faţă de ceilalţi, conştient de drepturi şi datorii, liber şi

deschis spre alte culturi.

Educatorul intervine la această vârstă în realizarea educaţiei morale civile şi sociale a copilului.

Faptul ca unii copii prezintă trăsături morale ca cele ale părinţilor (bunătate/răutate),

altruism/egoism) nu se explică prin ereditate, ci mai degrabă prin influenţa exemplului exercitat de

mediul familial asupra copilului care la vârstă mică are tendinţa de a imita.

Grija pentru conduita morală este un aspect foarte important al educaţiei morale la această

vârstă, când imitarea este un mod de viaţă pentru preşcolar. Acum se pot forma uşor deprinderi de

comportament civilizat ceea ce şi fac factorii educaţionali din grădiniţă.

La intrarea în grădiniţă, copilul are o experienţă de viaţă, care poate fi valorificată, însă

educatorul trebuie să-l introducă pe copil în universul valorilor reale, să-l facă să înţeleagă semnificaţia

acestora, să dobândească acea capacitate de a distinge ceea ce este frumos, bun, adevărat. Pentru ca

aceste cunoştinţe să se transforme în conduite trebuie însoţite de trăiri afective, componenta cognitivă

şi cea afectivă fiind indispensabile în formarea conştiinţei morale.

Totuşi formarea conştiinţei morale este un proces lung şi anevoios, iar transformarea acestuia în

conduită presupune corelarea tuturor componentelor sale fundamentale: obiective, conţinut, metode,

mijloace, forme de organizare, metode de evaluare. Îmbinarea acestora într-un sistem, deprinderea

16

elementelor de bază, unitatea dintre teorie şi practică şi fundamentarea actului educaţional pe principii

ştiinţifice, reprezintă baza unei educaţii morale corespunzătoare.

La grădiniţă, copiii deprind normele de conduită civilizată de a îndeplini diferite sarcini, de a

avea un program regulat şi astfel sunt ajutaţi să colaboreze mai bine cu cei din jurul său şi să aibă

iniţiativă. Acum ei îşi îmbogăţesc vocabularul, îşi dezvoltă gândirea, concentrarea, memoria, dorinţa

de cunoaştere şi atenţia, comunică mai mult, îşi dezvoltă aptitudinile fizice, psihice, artistice.

O direcţie importantă în educaţia morală o constituie cunoaşterea şi respectarea normelor de

comportare civilizate, educarea comportamentului şi a conduitei disciplinate. O disciplină conştientă

pentru preşcolar înseamnă îndeplinirea conştientă a cerinţelor educatoarei, ale părinţilor, abandonarea

intereselor personale pentru cele colective.

Proverbele, zicătorile transmit prin valoarea lor estetică şi învăţăturile morale modele de acţiune

în variate împrejurări cu care se confruntă omul. Prin intermediul lor, copiii înţeleg noţiuni cu conţinut

pozitiv: cinstea, hărnicia, răbdarea, bunătatea, curajul, modestia. Dar ei pot învăţa şi din cele cu

conţinut negativ pentru că mai repede omul învaţă din rău decât din bine, din situaţii identice trăite.

Proverbele şi zicătorile pot fi folosite la orice activitate, deoarece dacă ele sunt explicate pe

măsura puterii lor de înţelegere sau prin exemple concrete, copiii vor reuşi să-şi însuşească valorile

morale pe care ni le dorim.

Ghicitorile au şi ele învăţămintele lor. Prin intermediul lor, copiii pot să-şi precizeze

reprezentări asupra trăsăturilor caracteristice obiectelor şi fenomenelor pe care le cunosc. Prin

învăţarea lor, exerciţiul mintal devine antrenant şi distractiv. Li se dezvoltă astfel isteţimea, atenţia,

priceperea de a scoate în evidenţă trăsătura principală a unui obiect.

Recitarea poeziilor este o plăcere pentru preşcolarii mici. Ele trezesc puternice sentimente de

bucurie, dragoste de viaţă, de apreciere sau dezaprobare faţă de anumite comportamente.

Dramatizările au multe implicaţii benefice în realizarea comportamentului moral, schiţele,

glumele, scenetele satirice, de asemenea. Cunoaşterea şi utilizarea limbajului din sfera valorilor civice

devine mai uşor de atins folosind forme activ-participative, plăcute, cu accent pe spiritul de competiţie.

Educaţia moral-civică urmăreşte formarea acelui set de competenţe civice necesare şi suficiente,

pentru a face din copil un locuitor al cetăţii, un bun cetăţean, urmărind cultivarea integrităţii morale a

micilor preşcolari sub aspectul conştientizării propriului Eu şi al modelării comportamentului ca viitori

membrii ai comunităţii sociale. Cunoştinţele pe care copilul le va asimila vor întregi aportul în

formarea unor deprinderi şi priceperi cu ajutorul cărora va deveni apt să se adapteze cu succes

cerinţelor şi normelor pe care societatea le impune.

17

„Nu există artă mai frumoasă decât arta educaţiei. Pictorul şi sculptorul fac doar figuri fără

viaţă, dar educatorul creează în chip viu; uitându-se la el se bucură şi oamenii, se bucură şi

Dumnezeu şi oricine poate fi dascăl, dacă nu al altora, cel puţin al său”- Sf. Ioan Gură de Aur.

Educaţia este o acţiune care vizează întregul, armonia trup-suflet din om. Sufletul însă, ca

esenţă spirituală şi deci superioară, stăpâneşte corpul şi-l conduce spre ţintele sau idealurile făurite de

el sau descoperite de Dumnezeu. Prin educaţie se poate nădăjdui realizarea unităţii morale, unitate ce

dirijează în mod statornic viaţa şi toate acţiunile omului. Astfel se realizează şi caracterul moral.

În educaţia creştină a copilului este implicată întreaga societate. Copilul fiind ca o mlădiţă în

formare, poate să copieze în sufletul său şi exemple negative. Pentru cunoaşterea gândurilor,

sentimentelor copilului trebuie o colaborare strânsă între familie, grădiniţă şi Biserică.

Una din trăsăturile vieţii creştine în lume este cea care ne spune că trebuie să fim generoşi,

primitori, iubitori şi atenţi cu cei în nevoi. Aceste calităţi pot fi insuflate în sufletul copiilor încă din

fragedă pruncie. Dacă între copii, părinţi şi dascăl s-a stabilit o relaţie de dragoste, copilul are

încredere şi îi respectă.

Copiii de astăzi sunt cetăţenii societăţii informatice. Ei trebuie să acţioneze şi să gândească altfel

decât au făcut-o părinţii lor. Asistăm la o transformare calitativă a societăţii omeneşti. Ea presupune

(în termeni filosofici) că nu mai acordăm materiei rolul esenţial în univers. Acest loc este ocupat acum

de informaţii.

Procesul de construire a profilului moral-civic al copilului este complex şi angajează nu numai

cadrele didactice, ci şi părinţii, instituţiile culturale, biserica, mijloacele de comunicare în masă, deci,

societatea.

Bibliografie

1. Dumitrana Magdalena, “Copilul, familia şi grădiniţa”, Editura Compania, Bucureşti, 2000

2. Revista Învăţământului Preşcolar nr. 3,4/1997, Bucureşti 1997

3. Galeriu Constantin, „Lăsaţi copiii să vină la mine”, Revista de pedagogie, nr. 6, 1991

4. Comănescu I, „Reconsiderări necesare în problematica educaţiei morale”, Revista de

pedagogie, nr. 6, 1991

5. Sârbu Tănase, „Etică: valori şi virtuţi morale”, Editura Societăţii academice Matei Teiu Botez,

Iaşi, 2005

18

EDUCAREA SCOLARILOR IN SPIRITUL VALORILOR MORALE Prof. PIRVAN DOINA

Colegiul National”IONITA ASAN”

Scoala trebuie sa cultive sensibilitatea elevilor fata de problematica umana si de valorile

moral civice, asigurand cultivarea dragostei fata de tara, de trecutul istoric si de traditiile

poporului roman, prin strategii si tehnici moderne de instruire si educare, sustinute de stiintele

educatiei si practica scolara.

Educatia cetateanului este una dintre cele mai dificile componente ale laturii formative,

date fiind numeroasele schimbari survenite in societate.

Se urmareste ca elevii sa dobandeasca competente cognitive si morale absolut necesare in

calitate de viitori cetateni ai unei societati puternic informatizate, iar ca cetateni a unei Europe

unite ei trebuie sa-si urmareasca propiile convingeri intr-un mod responsabil.

Dintre toate aspectele formarii personalitatii, cel privitor la atitudinea morala si civica

ocupa un loc central, daca nu chiar prioritar, deoarece pe aceasta atitudine se grefeaza intreg

comportamentul individului. In al doilea rand, pentru ca aceasta atitudine sau acest tip de

comportament este un indicator al concordantei sale cu normele morale si juridice ale

comunitatii in care traieste persoana respectiva si la care se raporteaza, in general, statutul sau

social si chiar cel profesional .

Teoria si practica stiintifica au demonstrat ca educatia morala trebuie inceputa inca din

primii ani de viata ai copilului si continuata apoi in mod sistematic in tot cursul vietii. Aceasta cu

atat mai mult cu cat la varsta copilariei este mai receptiv la diversele influente care se exercita

asupra lui.

Formarea personalitatii elevilor din acest punct de vedere nu este importanta doar prin ea

insasi, ci prin masura in care este pusa in mod constient si creator in serviciul natiunii romane,

elementul de referinta pentru aprecierea valorii ei constitutindu-l, intr-o mare masura modul cum

ea se reflecta in atitudinea si conduita moral–cetateneasca, civica.

Pe de alta parte, demersul educativ in acest sens, presupune educarea elevilor in ideea

cunoasterii si respectarii normelor morale, a legilor convietuirii umane, a identificarii drepturilor

si responsabilitatilor individuale in vederea aplicarii si respectarii lor, a cunoasterii problemelor

contemporane, a problemelor tineretului, a insusirii normelor de protectie a muncii , a regulilor

de circulatie, a normelor de prevenire a incendiilor si formarea obisnuintei de a le respecta in

scopul apararii vietii si a sanatatii proprii a celorlalti ; a cultivarii respectului fata de valorile

umane in general si fata de munca in special; a dezvoltarii atasamentului, dragostei si spiritului

de sacrificiu fata de patrie; a pregatirii tinerilor pentru viata si intelegere sociala cu pastrarea

19

individualitatii si, in sfarsit, ideea formarii tinerilor in spirirul respectului fata de libertate,

democratie, institutiile sociale si valorile reale, a unor buni cetateni, capabili sa-si indeplineasca

indatorile civile.

Preocuparea noastra, a dascalilor pentru ora de educatie-moral-civica va modela notiuni

si convingeri moral cetatenesti, formarea sentimentelor corespunzatoare si sfera volitiv

comportamentala (formarea deprinderilor si obisnuintelor moral-cetatenesti: salutul regulile

integrarii in societate, aprecierea obiectiva a propriului comportament si al celorlalti , dialogul

civilizat, spiritul de echipa , atitudinea combativa fata de tara si popor , fata de valorile

umanitatii ).

In procesul educatiei moral-civice si patriotice se instituie o interferenta in sensul

determinarii de catre constiinta morala a conduitei morale si a influentarii constiintei morale de

catre conduita .

Pentru a-si putea forma personalitatea trebuie sa urmeze urmatoarele etape in vederea

realizarii unei bune educatii moral- civice:

- insusirea de catre elevi a obiectului ,,cultura civica’’

- valorificarea continutului altor discipline de invatamant (istoria , literatura, geografia,

religia)

- activitatea de cunoastere a principalelor legi interne si internationale , specifice

democratiei si statului de drept.

Din acest punct de vedere, misiunea noastra, a dascalilor este aceea de a urmari modul in

care se realizeaza aceasta educatie moral civica.

- formarea deprinderilor si obisnuintelor de comportare bazate pe respect si politete in

scoala, in familie si in societate, a deprinderii de avea o tinuta corecta, curata, ordonata, estetica;

- exprimare civilizata in ceea ce priveste limbajul, gesturile, atitudinea fata de colegi,

profesori, prieteni, parinti, fata de oameni in general comportare civilizata pe strada, in locuri si

institutii puplice, in mijloacele de transport;

- formarea unei comportari respectuoase si manierate intre baieti si fete;

- cultivarea raspunderii fata de actele personale de comportament, a demnitatii, a

curajului raspunderii, a consecventei, a simplitatii si decentei, a combaterii violentei si

intolerantei care pune tot mai mult stapanire pe unii tineri;

- stimularea si consolidarea atitudinii pozitive fata de semeni, fata de optiunile religioase

ale acestora;

- cunoasterea temeinica si respectarea ferma a a normelor care reglementeaza viata si

activitatea scolara, securitatea muncii si a vietii oamenilor, protectia mediului inconjurator, prin

masuri ecologice, a normelor privind respectarea Constitutiei si a legilor tarii.

Ca si dascali, trebuie sa acordam o pondere insemnata discutiilor etnice privind profilul

moral al tanarului contemporan, atat in privinta integrarii si contributiei, in calitate de cetatean

20

informat si responsabil la rezolvarea problelor sociale, profesionale, politice si economice ale

tarii, cat si in privinta sentimentelor de solidaritate si intelegere globala, de dezvoltare,

colaborare si pace.

Teoria si practica stiintifica au demonstrat ca educatia morala trebuie inceputa inca din

primii ani de viata ai copilului si continuata apoi in mod sistematic in tot cursul vietii. Aceasta cu

atat mai mult cu cat la varsta copilariei este mai receptiv la diversele influente care se exercita

asupra lui.

Necesitatea de a incepe educatia morala cat mai timpuriu este justificata si de faptul ca la

varsta prescolara se formeaza cu cea mai mare usurinta automatismele ce stau la baza

deprinderilor de comportare. Activitatea sistematica de educatie morala din gradinita contribuie

la formarea acestor deprinderi elementare de comportare, la perfectionarea deprinderilor insusite

si la trasformarea lor in obisnuinte.

Procesul educatiei morale este o activitate constienta, complexa in vederea formarii

convingerilor, sentimentelor si comportamentelor morale si se realizeaza prin imbinarea

rationala a metodelor si procedeelor educative: explicatie, convingere, exercitii cu caracter

moral, incurajare prin organizarea unor situatii educative.

Bibliografie

Albulescu I. , Albulescu M. , Predarea şi învăţarea disciplinelor socio-umane,

Ed.Polirom, Iaşi, 2000

Cucoş C. (coordonator)., Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi gradele

didactice, Ediţia aIII-a revăzută şi adăugită, Polirom, Iaşi, 2009

JInga I., IstrateE. (coordonatori), Manual de Pedagogie, Editura BIC ALL,Bucureşti,

2006

Bălan E., Teşileanu A., Chiriţescu A., Căstăian D., Stoica E., Dezvoltare profesională

continuă şi oportunităţi de carieră didactică, vizând pregătirea profesorilor în vederea susţinerii

examenelor de definitivat, gradul II şi gradul I, Modulul II, Editor MECTS – UMPFE, Bucureşti,

septembrie, 2011

21

Educarea preşcolarilor şi şcolarilor în spiritul valorilor morale. Educaţia morală şi

rolul ei în dezvoltarea personalităţii umane

Profesor învăţământ primar: Ilina Lavinia- Andreea

Şcoala Gimnazială Ştefan cel Mare, Alexandria

O societate care nu promovează moralitatea şi care nu face nimic în sensul de a dezaproba

comportamentele imorale este o societate care merge lent dar sigur către calea dezmenbrării,

deformării şi nefirescului. În zilele noastre, din păcate, se pune accent doar pe desăvârşirea materială,

fizică, profesională, lăsându- se aproape în totalitate ignorată latura morală a personalităţii. Societatea,

în general, nu se implică activ în formarea şi dezvoltarea la oameni a unor comportamente

educaţionale, morale şi de caracter şi formarea unor atitudini de respingere şi dezaprobare faţă de fapte

şi comportamente negative. Mass- media promovează obsesiv imoralitatea prin prisma motivării ca

asta este ceea ce îşi doreşte publicul. Dar la care public ne referim? La cel caruia valorile morale nu i-

au fost implementate înca de la cea mai fragedă vârstă din familie şi nici ulterior în şcoală? Probabil că

da…

Personalitatea umană dezvoltată armonios şi complet în legătură cu care sunt precizate şi

finalităţile educaţionale este determinată de procesul de proiectare al profilului ei. Profilul uman este

întregit de existenţa mai multor domenii comportamentale fundamentale. Acestea presupun acţiuni

educative uşor diferenţiate sub aspectul conţinutului şi al metodelor de implementare utilizate.

Educaţia morală se referă la formarea şi dezvoltarea conştiinţei şi conduitei morale a omului, la

elaborarea comportamentelor care privesc relaţiile individului cu ceilalţi, cu societatea şi cu sine

însuşi. În finalităţile pe care le urmăreşte se regăsesc obiective care privesc asimilarea de către tânăra

generaţie atât a moralei propriu- zise, cât şi a celei complementare care îl ajută pe tânăr să înţeleagă

caracterul complex al convieţuirii sociale. Înţelegem de aici că educaţia morală are doua valori, una

individuală şi una socială. În primul rând ea ajută elevul, indivdul, în procesul achiziţionării unor

comportamente dorite din punct de vedere social şi a unor valori care îl ajută să se integreze în

societate. Asemenea comportamente sunt justificate de relaţiile care se stabilesc între oameni în cadrul

aceleiaşi comunităţi umane, fapt care creşte responsabilitatea şi grija fiecăruia pentru interesele

comune.

Educaţia morală a dobândit în vremurile noastre un înteles complex. Finalităţile care orientează

demersurile educaţionale în acest sens sunt diferenţiate în funcţie de deschiderea varietăţii care se

configurează în jurul diferitelor variante terminologice: educaţie morală, educaţie moral- civică,

educaţie moral- religioasă, etc.. Încă o dată întelegem faptul că educaţia morală are mai multe laturi.

22

Una dintre acestea şi foarte reprezentativă este cea religioasă. Nu doar capacităţile intelectuale sau

fizice deosebite desăvârşesc personalitatea umană ci şi capacitatea morală, raportată la spiritualitate şi

Dumnezeu. Trăim vremuri în care din ce în ce mai puţin moralitatea este asociată cu Dumnezeu. Noile

orientări ale mentalului colectiv asociază mai degrabă moralitatea cu etica.

Experimentând de- a lungul timpului variate metode şi activităţi de implementare a educaţiei

morale la şcolarii mici (clasa pregătitoare- clasa a patra) am observat că asocierea cu educaţia

religioasă a dat cele mai bune rezultate în manifestarea lor comportamentală ulterioară. Acest lucru

este datorat în primul rând faptului că educaţia creştină autentică întemeiază şi susţine toate valorile şi

toate formele de educaţie. În preajma sărbatorilor mari ale creştinătăţii, Paştele şi Crăciunul, prin

activităţile desfăşurate, religioase dar nu numai, implementăm în mintea şi sufletul copiilor sentimente

de dragoste faţă de aproapele nostru, deprinderi morale, premise ale unei judecăţi moral- religioase,

etc.. Respectul faţă de sine şi de cei din jur, bunătatea, modestia, altruismul, sunt valori morale şi

comportamente educaţionale care trebuie formate de cadrele didactice alături de alţi factori

educationali. Noi, cadrele didactice, avem datoria de a dezvolta capacităţile elevilor, de a corecta

motivaţia deprinderilor, a obişnuinţelor, trăsăturilor de personalitate şi de a- i orienta către

autocunoaştere şi autoeducare.

La vârsta la care conştienţa şi conştiinţa încă nu funcţioanează ca element motivant în învăţarea

deprinderilor moral- comportamentale, trebuie să apelăm, pentru a fi pe înţelesul coiiilor, la tot felul de

asocieri, fie ele exemple din viaţa reală transpuse în mentalul colectiv infantil, fie la asocieri cu morala

religioasă. În cadrul orelor de educaţie religioasă, am observat că profesorul, în afară de accentul pe

care îl pune pe noţiunile de istorie a religiilor, bineînteles adaptate la nivelul micilor şcolari, acordă o

şi mai mare importanţă educaţiei moral- comportamentale, respectului şi atitudinii altruiste.

Există o categorie de oameni, din ce în ce mai mare, care consideră o greşeală, sau în orice caz,

ceva inutil, asocierea educării preşcolarilor şi şcolarilor în spiritul valorilor morale cu religiozitatea.

Fie că vrem sau nu, moralitate este şi ceea ce promovează educaţia religioasă, şi în acelaşi timp

moralitate este şi ceea ce promovează etica, de exemplu. Raportat la această manieră de gândire, la un

moment dat, se propunea înlocuirea orei de religie, cu o oră de etică. Eu fac parte din categoria celor

care consideră ca fiecare arie şi disciplină şi punct de vedere îşi au locul, rostul şi importanţa lor în

formarea şi dezvoltarea personalităţii elevilor. Iar valorile morale sunt aceleaşi fie ele raportate la

religie, la etică, la atitudinea firească, etc..

Şi totuşi, în ciuda tuturor teoriilor referitoare la morală, la etică, la noţiunile religioase, care

sunt propuse şi pe care ne străduim să le aplică în desfăşurarea procesului instructiv educativ, trăim

într- o societate din ce în ce mai imorală, din ce în ce mai nefirească, ambigua, în care nu ne mai gasim

locul, pe care o considerăm nepotrivită pentru copiii nostri, care nu promovează corectitudinea,

respectul, în cele din urmă, normalitatea… Şi continuăm să ne întrebăm de ce, cine este de vină daca

23

noi cadrele didactice încercăm pe toate părţile să transmitem valori şi comportamente pozitive? Poate

mass- media, de care aminteam şi la începutul lucrării, sau poate chiar părinţii care ne susţin din ce în

ce mai puţin,, care nu ne vad ca pe nişte parteneri în educaţia copiilor lor, poate grijile, problemele şi

lipsurile oricărei familii, de zi cu zi. Singura certitudine este ca noi, educatorii, învăţătorii, profesorii,

toate cadrele didactice, în general, milităm pentru o educaţie complexă, pentru dezvoltarea tuturor

laturilor psiho- comportamentale ale personalităţii umane, că ne planificăm şi organizam activtăţile nu

doar pentru a instrui ci şi pentru a educa şi ca valorile morale îşi găsesc tot timpul locul în mentalul

nostru şi în ceea ce transmitem şcolarilor.

Bibliografie:

Monteil, Jean- Marc, Educaţie şi formare, Perspective psiho- sociale. (trad), EDP, Bucureşti, 1981

Păun, Emil, Şcoala- o abordare sociopedagogică, Editura Polirom, Iaşi, 1999

COORDONATE ALE EDUCAŢIEI MORAL CIVICE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL

PREŞCOLAR

KELEMEN VIOLETA,G.P.P.,,TOLDI”,SALONTA,JUD. BIHOR

Specificul educaţiei moral civice este determinat, pe de o parte, de particularităţilemoralei ca

fenomen social, care-i conferă conţinutul, iar, pe de altă parte, de condiţiilesociopsihologice ce sunt

implicate în realizarea ei. Raportarea la societate şi raportarea lasubiect, iată cele două cadre de

referinţă indispensabile fundamentării pedagogice a educaţieimorale

Morala, ca fenomen social, reflectă relaţiile ce se stabilesc între oameni, în ipostaza lor de subiecţi

reali ce se află în interacţiune, într-un context social delimitat în spaţiu şi timp. Ea neapare ca o formă

a conştiinţei sociale. Natural că nu tot ceea ce ţine de raporturile sociale în profunzimea lor reprezintă

obiect al moralei. Este vorba doar de acele relaţii care anterior au fostasimilate de conştiinţa socială şi

se referă la interacţiunea dintre oameni, ca subiecţi reali.Caracterul normativ al moralei se impune sub

forma unor modele ideale de comportare ceacţionează din exterior asupra oamenilor, în vederea

adoptării şi realizării unor relaţii ce seînscriu în perimetrul idealului moral promulgat de societate.

Morala reflectă deci, atâtmanifestări ale relaţiilor concrete dintre oameni, manifestate prin

comportament, precum şisensul lor ideal, respectiv cum ar trebui să se realizeze aceste relaţii.,,Morala

reflectă întotdeauna acea latură a acţiunii umane în care se întruchipeazărelaţiile omului faţă de alţi

oameni şi faţă de sine însuşi, în care se rezolvă contradicţiile dintreoameni, dintre om şi societate” (T.

Husza)

24

O coordonată importantă a formării personalităţii preşcolarului , o constituie educaţia moral-civicăce

se manifestă printr-un anume fel de a acţiona, de a găndi,de a se comporta.Educaţia morală este un

proces complex şi neîntrerupt care trebuie început de la o vărstă fragedă,când copilul,imitând,îşi

formează deprinderi de comportare civilizată.

Succesul educaţiei morale la vârsta preşcolară nu vine de la sine, ci este rezultatul unei munci

stăruitoare,migăloase, desfăşurate cu pasiune şi responsabilitate de educatoare şi familie.Copiii vor fi

mai întâi învăţaţi să acţioneze în concordanţă cu cerinţele adulţilor.Mai târziu, educatoarele îi vor ajuta

să înţeleagă de ce este bun un anumit comportament şi nu altul,iar ei vor fi capabili să discearnă.

Grădiniţa de copii este instituţia de învăţământ căreia îi revine rolul decisiv în educarea şi instruirea

copiilor preşcolari. Ea se străduieşte să creeze condiţiile necesare unei dezvoltări normale pe toate

planurile (dezvoltare fizică, intelectuală, socială şi a personalităţii).

Copilul îşi dezvoltă aptitudinile sale în raport cu mediul în care trăieşte, aşa încât primele noţiuni

educative le primeşte în familie, apoi în colectivitate preşcolară, pentru ca şcoala să consolideze şi să

adauge, printr-un amplu sistem educativ o educaţie desăvârşită.

Pentru dezvoltarea copilului este importantă modalitatea în care adultul(educatoarea sau părintele)

facilitează sau descurajează exprimarea emoţiilor specifice:experimentarea exagerată sau lipsa

experimentării unor emoţii de către copil poate deyvolta riscul apariţiei unor prturbări în dezvoltare.

În perioada preşcolară copiii înţeleg cauzele emoţiilor şi comportamentelor celorlalţi şi le vor

integra în schemele de comportament social(empatia faţă de ceilalţi, deprinderea de a coopera şi

modera conflictul prin înţelegerea emoţiilor şi abilităţilor de a se integra într-un grup).

Copilul trebuie să fie ajutat să îşi exprime sentimentele, emoţiile, chiar dacă nu le poate descrie.

Modalitatea în care percepe copilul reacţiile mediului social, normele şi valorile sale culturale sau

etnice poate determina asumarea, respingerea sau negarea lor.Dificultatea copilului este de a alege

între valorile culturale sau etnice pe care le are familia sa(deci şi el) şi valorile ,, acceptate” social,

acesta trecănd prin traume care pot determina perturbarea dezvoltării sale.Prejudecăţile şi

discriminarea sunt dăunătoare pentru toţi copiii, ducând la deformarea imaginii de sine, la stima de

sine scăzută şi la încrederea slabă în propriile valori, capacităţi şi aptitudini.

Toate formele de organizare şi desfăşurare a procesului instructiv-educativ din grădiniţă sunt strâns

legate între ele şi concură spre finalităţile învăşământului preprimar. În acest context, uloc important îl

ocupă activităţile de,, Educaţie pentru societate”, ce vizează urmărireaobiectivelor cadru ţi realizarea

obiectivelor de referinţă pe grupe de vârstă, atât în cadrul unor activităţi special proiectate, cât şi în

toate celelalte activităţi ale programului din grădiniţă.În cadrul organizat al grădiniţei, copilul trebuie

format să-şi adapteze comportamentul la situaţii diferite; să conştientizeze consecinţele pozitive ţi

25

negative ale actelor sale de comportament asupra sa şi asupra celorlalţi; să manifeste încredere,

sinceritate, curaj în raport cu sine şi cu ceilalţi; să aibă atitudini tolerante faţă de alţi copii aflaţi în

minoritate (cu nevoi speciale, de alteconfesiuni etc.).Cu alte cuvinte, noi, educatoarele, suntem

chemate să modelăm sufletul copilului prin cultivareaunor trăsături pozitive de voinţă şi caracter şi

combaterea celor negative, astfel: încrederea - lipsa de încredere (faţă de sine şi cei din jur); respectul -

lipsa de respect (faţă de părinţi, bunici ,adulţi, în general, faţă de sine şi colegii de joacă); curaj-frică,

laşitate; bunătate- răutate (milos,darnic, săritor, blând, iertător, prietenos, înţelegător, pe de o parte-

egoist, invidios, bătăuş,răzbunător pe de altă parte - însuşiri manifestate faţă de colegi, părinţi, plante

şi animale);sinceritate- minciună, lăudăroşenie.În îndelungata muncă cu preşcolarii, am pornit la

conturarea profilului moral -civic al acestora, pe grupe de vârstă, prin observarea comportamentului

acestora, sprijinit pe fapte concrete de viaţă, pe observţii imediate,am valorificat puterea exemplului

personal, a altor copii din grupă şi a membrilor familiei, ne-amfolosit de cântece, jocuri, proverbe şi

zicători, poveşti şi poezii, a căror laturi educative amvalorificat-o din plin.În cele ce urmează, vom

exemplifica valenţele literaturii pentru copi i pentru educarea sincerităţii la preşcolari, care, cu timpul,

constată că ,,minciuna are picioare scurte şi-o ajunge din urmă adevărul´.

Iniţial, ne-am folosit de poezia ,,Spune adevărul´:

,,Nelu-a spart o cană: plici!

Neatent - ce poţi să zici ? Nimeni, însă, nu-l zări!

S-o ascundă? Bine-o fi ?Se gândeşte, se gândeşte,!

Cana nu se mai lipeşte!

Vine tata: ,,Ce-i cu tine ?Ce stai supărat, copile ?

Lacrimi mici răsar sub geană:

- N-am nimic ... am spart o cană!

- Rău!Dar nu pot să te cert,

Ai spus drept şi eu te iert!

Întrebările fireşti adresate copiilor au fost:

1) ,,De cine ţi-a plăcut?´;

2) ,,De ce ţi-a plăcut? „

3) ,,De cine nu ţi-a plăcut?”

26

4) ,,De ce nu ţi-a plăcut?”

Am urmărit ca indicatori ai însuşirii noţiunii morale de sinceritate: 1) frecvenţa alegerii şi

respingerii personajului (,,eroului´ Nelu); 2) posibilitatea şi natura motivaţiei (pentru început :,,nu mi-a

plăcut de el pentru că a spart cana, nu a fost atent, ori lipsa motivaţiei); 3) frecvenţa folosirii

termenului ,,sinceritate”- ,,a spus adevărul” (foarte scăzută iniţial, ori deloc).Întrucât copiii trebuie să

ştie foarte bine ce înseamnă să fii sincer, cât de apreciată este această calitate de ceilalţi oameni şi ce

urmări negative poate avea minciuna, am continuat munca pentru educarea sincerităţii.Am considerat

exemplul cel mai eficace mijloc (cea mai eficientă metodă) de educare a sinceritţii la preşcolari (care,

nu de puţine ori, au tendinţa de a minţi, motivat ori nemotivat,intenţionat ori neintenţionat).Am ales

pentru cultivarea acestei calităţi următoarele texte literare: ,,Ionică mincinosul”, Al.Mitru; ,,Puf Alb şi

Puf Gri”- poveste populară; ,,Sarea în bucate”, Petre Ispirescu.Prin analiza acestor texte, i-am făcut pe

copii să înţeleagă:1) Pentru minciună, părinţii nu te iubesc şi nici nu te răsplătesc (dacă Ionică nu ar fi

fost nesincer şi ar fi făcut ce l-a rugat tata, acesta i-ar fi dat darul promis = opincuţele - a fost

constatarea copiilor);2) Minciuna nu-şi aduce niciodată bucurie (Puf Gri s-a bucurat numai când a fost

sincer şi arecunoscut greşeala);3) Sinceritatea (adevărul) iese tot timpul la iveală, chiar dacă este

descoperită cu greu şi este răsplătită cu dragoste (copiii au apreciat-o pe fata cea mică a împăratului,

fiindcă a spus adevărul că îl iubeate pe tatăl ei, care, în cele din urmă, şi-a recunoscut greşeala).După

valorificarea acestor poveşti (metode folosite: convorbirea individuală şi colectivă,explicaţia,

exemplul, analiza şi aprecierea), pe care am îmbinat-o cu ,,punerea în situaţie”, ori decâte ori s-a ivit

prilejul în jocurile şi activităţile copiilor, am aplicat din nou chestionarul cu cele patru întrebări pentru

poezia ,,Spune adevărul”. Rezultatele au fost uimitoare: a crescut numărul alegerilor lui Nelu pentru că

a spus adevărul, a fost sincer, n-a ascuns cana, şi-a recunoscut greşeala; frecvenţa folosirii termenului

,,sinceritate” -destul de mare.

Aşadar, valoarea educativă a literaturii pentru copii, în direcţia educaţiei moral -civice

a preşcolarului, este mare, dar calea cea mai sigură de interiorizare a normei (cerinţei morale)rămâne

tot activitatea practică, sprijinirea pe fapte concrete de viaţă, care se repetă în timp;exerciţiul asigură

formarea deprinderilor de comportare civilizată.

BIBLIOGRAFIE:

-Curriculum pentru educaţia timpurie a copiilor de la 3-6/7,MECT,Bucureşti,2008;

-Elemente de Pedagogie aplicată-Carmen Popa,-Ed.Universităţii Oradea-2006;

-Revista Învăţământului Preşcolar-1-2/2008-MECTS

27

Rolul familiei în educația moral-civică a elevului

Lașiță Doina

Șc. Gim. ”Andrei Mureșanu”Deva

Principalii factori care ajută copilul în desăvârşirea propriei educaţii sunt şcoala şi familia.

Pentru o bună colaborare între aceşti doi factori este nevoie de multă comunicare din partea lor.

Părinţii nu au doar rol biologic şi obligaţia de a-i hrăni sau îmbrăca pe copii ci şi datoria morală de a

contribui activ la educaţia acestora; această sarcină nu aparţine în excusivitate şcolii.

Familia oferă copilului primele informaţii despre lumea ce-l înconjoară, primele norme şi

reguli de conduită, dar şi climatul social şi afectiv necesar trebuinţelor şi dorinţelor sale. Acest tip de

relaţie este hotărâtoare şi prin faptul că familia mediază şi condiţionează comunicarea cu celelalte

componente sociale, în special cu şcoala.

Influenţele educative pe care familia le exercită asupra copiilor se pot manifesta prin modele de

conduită oferite de membrii familiei, precum şi prin climatul psihosocial existent în cadrul familiei.

Educația moral-civică se realizează atât prin intermediul procesului instructiv-educativ, cât și

în cadrul activităților extrașcolare, un rol important fiind deținut de familie. Între factorii educației,

familia a fost și este considerată ca factor prioritar și primordial deoarece, în ordinea firescă a

lucrurilor, educația începe din familie, unde se formează "ceea ce este mai valoros pe lume – omul de

caracter". Familia își aduce contribuția în toate sectoarele educației, aici copilul făcându-și "ucenicia"

pentru viață, cea morală rămânând însă esențială prin substanța pe care i-o imprimă familia.

Cunoașterea normelor și regulilor moral-civice, definirea corectă a noțiunilor nu sunt suficiente

pentru o acțiune cu caracter moral. Educația morală trebuie să se desfășoare și dincolo de zidurile

școlii.

Educația morală urmarește formarea gândirii critice și dezvoltarea unei atitudini conștiente și

responsabile față de sine și față de lumea din jur, prin folosirea unor strategii care să formeze

deprinderi participative (dialogare, argumentare, luare de decizii).

Procesul de devenire a personalității morale implică integrarea în plan intelectual, afectiv-

motivațional și volitiv a valorilor, principiilor și normelor morale ale grupurilor mai mari sau mai mici

în care individul trăiește. Acest proces se realizează atât în mod direct, prin participarea afectivă a

individului la viața grupului, prin asumarea de roluri, cât și indirect prin intermediul modelelor oferite

de școală.

De felul în care ne creştem şi educăm urmaşii depinde lumea de mâine. Poate fi o lume a

progresului, a concordiei, sau o lume măcinată de conflicte, de ură şi ditrugeri

Omul este o fiinţă socială, care înainte de a fi beneficiarul şi creatorul culturii, relaţionează cu ceilalţi,

28

creează şi beneficiază de bunuri materiale realizate de el şi ceilalti, desfăşoară o activitate utilă lui şi

celorlalţi, respectă valorile societăţii care devin propriile valori.

O societate dinamică, cu transformări interne în domeniul ştiinţelor, al profesiunilor, al politicului are

nevoie pentru continuarea evoluţiei, de oameni inteligenţi, de oameni creatori şi, mai ales, de păstrători

ai valorilor morale.

Preşcolarul nu înţelege şi nu poate explica ce înseamnă Adevărul, Binele, Cinstea,

Altruismul, dar se comportă în raport cu Adevărul, Binele, Cinstea, Altruismul şi percepe conduitele

celorlalţi. Pentru a putea delimita notele iniţiale ale acestor situaţii morale în care este antrenat în

vederea însuşirii noţiunilor morale, copilul trebuie să-şi formeze capacitatea de aprecia moral. Pentru

aceasta trebuie să-i dăm preşcolarului criterii obiective de apreciere a faptelor morale. Imaginile sunt

intuitive cu privire la conduită, trebuie să conţină o notă apreciativă "aşa e bine”, "aşa e corect", "aşa

nu e corect" şi o notă imperativă: "aşa trebuie să te comporţi”, "aşa nu trebuie să te comporţi". Regulile

impuse verbal sau material de către adult constituie, înainte de a fi interiorizate, obligaţii categorice,

îndeplinesc valoarea unor necesităţi virtuale.

Atmosfera afectivă din familie are o influență hotărâtoare asupra dezvoltarii psihice în mica copilarie.

In primii ani de viață copilul răspunde la tot ce se întâmplă în jur prin reacții emotive care vor

determina direcționarea activității și atitudinilor de mai târziu. In familie, copilul învață limbajul și

comportamentul social, își formează aspirații și idealuri, convingeri și aptitudini, sentimente, trăsături

de voință și caracter. Intotdeauna ambianța, climatul din familie influentează, în raport cu natura sa,

personalitatea copilului. Zestrea de echilibru relaţional şi adaptativ pe care copilul o moşteneşte din

tiparul reprezentat de familia sa este cea mai sigură investiţie pe terenul viitoarei lui personalităţi

asigurându-i detenta realizării de sine şi a succesului în general. Din contră, dacă este crescut într-un

climat tensionat, conflictual, instabil, copilul se poate inhiba ba chiar se poate maturiza afectiv şi

conjunctiv. Urmarea este, fie o puternică motivaţie prosocială de evitare a tot ce se aseamănă cu cele

trăite acasă, fie într-o motivaţie antisocială ca expresie a nevoii de pedepsire a celor din jur, de

răzbunare permanentă, de ură, rezultat al frustrărilor afective acumulate în primii ani de viaţă.

Încă de când copilul formulează primele propoziţii simte nevoia să transmită părinţilor

"evenimentele" din viaţa sa. Dacă părintele va fi mereu ocupat, neatent, obosit, neavând dispoziţia

sufletească nici timpul necesar să îl asculte pe copil, firul comunicării se rupe iar copilul se va simţi

neglijat, respins în aşteptările sale. Va căuta răspunsuri în altă parte sau nu va mai căuta deloc. Numai

fiind aproape de sufletul copilului, pătrunzând în gând şi luând parte la preocupările acestuia, părintele

devine confidentul, sfătuitorul, punctul de rezistenţă şi încredere al copilului sporind şansele unei iubiri

reciproce şi unui respect necondiţionat.

Iubirea unui părinte, adesea în exces şi inexplicabilă nu poate justifica erorile de comportament şi

de atitudine în raport cu copilul, mai ales că ele decurg din impasul relaţiilor părinte-copil, părinte cu

el însuşi, părinte cu partenerul de viaţă. Daca intr-o familie se cultiva nesabuit dorintele, pretentiile

copilului, dar se neglijeaza dezvoltarea initiativei, implicarii personale in activitate, echilibrul, apar

29

grave disfunctionalitati in relatiile copiilor cu cei din jurul sau, instalandu-se unele trasaturi de

caracter, precum: egoism, lipsa de sensibilitate si atentie fata de altii.

Rolul parintelui în existența copilului este fundamental, dar numai în masura în care el găsește forța și

secretul de a lansa pe traiectoria vieții un individ rezistent, puternic, adaptabil, echilibrat, bun si, prin

aceasta, predispus la o anume fericire.

Părintele nu are dreptul și nu poate să se substituie copilului sau, pe care trebuie sa-l perceapa de la

bun inceput ca pe o fiinta autonoma, rolul sau fiind acela de a-i facilita, stimula si consolida

manifestarea autonomiei si eficientei sale umane.

Se spune că "profesia" de părinte este una din cele mai vechi profesii care se practică de către toţi

membrii comunităţii, însă puţini sunt cei care se străduiesc s-o înveţe sistematic, să-şi pună probleme

şi să încerce să le rezolve la nivelul perioadei actuale.

Pentru o bună educație a copilului este necesară conlucrarea familiei cu gradinița, iar apoi cu

școala. Unitatea de acţiune a celor doi factori (grădiniţă – familie) în opera de formare pentru viaţă a

copilului este condiţionată de unitatea de vederi, de un mod comun de lucru şi de o bună cunoaştere

reciprocă.

Premisa de la care trebuie să pornească această colaborare este unitatea, comunicarea, continuitatea

şi competenţa în munca educativă. O cunoaştere suficientă a ambelor părţi este dată de o apropiere cu

dublu sens familie-grădiniţă, grădiniţă-familie, apropiere care să corespundă interesului celor două

instituţii: educaţia timpurie pentru viaţă a copiilor.

Stabilirea unui program comun de educație în grădiniță și în familie, fixarea unor sarcini ale educației

în familie care să susuțină, să întărească și să întregească munca educativă din grădiniță sunt condiții

de asigurare a unei unități de vederi a grădiniței și familiei.

Trebuie reținut ca: faptele de astăzi ale copiilor reprezintă o prefigurare certă a celor de mâine;

deprinderile şi convingerile "creionate" acum constituie baza modului de acţiune în viitor; atitudinile şi

comportamentele adulţilor cu care vin în contact (îndeosebi ale părinţilor) vor fi primele modele

copiate cu fidelitate de către copii. A creşte şi a educa un copil este o operă care cere, înainte de toate,

multă dragoste; aceasta nu înseamnă că ea nu impune şi raţiune, bazată pe cunoştinţe precise. Copilul

pe care noi îl creştem şi educăm nu este la fel cu toţi ceilalţi, el este unic pentru noi şi de aceea

educaţia pe care i-o dăm trebuie adaptată personalităţii lui.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ:

1. Stoica M. “Pedagogie pentru definitivat, gradul al II-lea, gradul I, perfecţionare şi studenţi”, Ed. Gheorghe Carţu Alexandru, Craiova, 1997; 2. "Învăţămantul preşcolar în mileniul III", Ed, Reprograph, Craiova, 2003 3. Revista învăţămantului preşcolar, Nr. 3-4/1994

4. Osterrieth, Paul, Copilul şi familia, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1973

30

5. Sf. Sfinţit Mucenic Vladimir, Mitropolitul Kievului, Despre educaţie, Editura Sofia,

Bucureşti, 2003

6. Vlachos, Mitropolit Hierotheos, Psihoterapia ortodoxă, Bucureşti, Editura Sofia, 2001

‘’HRISTOS , ÎMPĂRTĂȘIT COPIILOR ‘’

PROIECT EDUCAȚIONAL

prof. Tatiana Fărcaș

prof. Rozalia Pop

Grădinița cu program prelungit nr. 30 Baia Mare

MOTTO : «Lăsați pruncii și nu-i opriți pe ei a veni la Mine, că unora ca aceștia sunt Impărăția cerurilor »…

(Matei19,18.)

TITLUL PROIECTULUI :

«’HRISTOS, ÎMPĂRTĂȘIT COPIILOR »

ARGUMENT :

Aceste cuvinte sunt ale Mântuitorului nostru, ale celui ce a fost numit de apostolii săi, și apoi de o întreagă istorie creștină,Învățătorul,cel prin care binele, frumosul, moralitatea și credinta,iubirea și-au desăvârșit înțelesul.

Pentru a-i face pe copii să ajungă la aceste valori esențiale ale umanității, este necesară educația religioasă începută încă de la grădiniță. Astfel copilul, încă de mic, vine în contact cu realitățile, simbolurile și manifestările religioase ale căror semnificații, în înțelesul lor mai simplu este bine să le cunoască.

SCOPUL :

Realizarea unui parteneriat între grădiniță și biserică; Formarea unor virtuți creștine și cultivarea comportamentului moral religios; Cunoașterea unor obiceiuri creștine specific sărbătorilor religioase (Crăciun, Paște.)

OBIECTIVE :

- pentru educatoare:

Să-și dezvolte abilități de a acționa cu persoane din alte instituții pentru a lega parteneriate ; Să țină legătura cu partenerii pentru buna desfășurare a acțiunilor propuse;

- pentru copii:

Să afle de existența lui Dumnezeu; Să identifice pe Isus Hristos ca fiu al lui Dumnezeu ; Să-şi însuşească şi să respecte regulile de comportament religios-moral in familie, grădiniță,

biserică.

31

- pentru părinţi :

Să ia contact direct cu specificul muncii instructiv educative cu preşcolarii ; Să participe în mod nemijlocit la acţiunile derulate .

GRUP ȚINTĂ :

Copiii preşcolari Părinţii preşcolarilor

RESURSE PROIECT

a)umane :

educatoarele ; preşcolari ; părinţii preşcolarilor; preot

b)materiale :

documente ale educatoarelor ; produse realizate de către copii ; albume ;

aparate tehnice (aparat foto, computer, radio-casetofon,video-player)

obiecte bisericești c)financiare : autofinanţare

d)temporare : octombrie 2013- iunie 2014

e)de spaţiu :

Grădiniţa cu program prelungit nr. 30 Baia Mare Biserica Sf.Ilie Baia Mare

COORDONATOR PROIECT :

prof. Tatiana Fărcaș prof. Rozalia Pop

ACȚIUNI CONCRETE:

NR.. ACȚIUNEA

DATA LOCUL PARTICIPANȚI

1 Vizită la biserică Octombrie

2013

Biserica Sf.Ilie Baia Mare

Educatoare

Preșcolari

32

Preot

IIsus se naște, preamăriți-L Decembrie

2013

Biserica Sf.Ilie Baia Mare

Preşcolari

Educatoare

Părinţi

Preot

Colindul copiilor Decembrie

2013

Grădiniţa nr. 30

Preşcolari

Educatoare

Părinţi

Preot

4 Primim preotul cu crucea Ianuarie 2014

Grădiniţa nr 30

Preşcolari

Educatoare

Preot

5 Sfânta împărtășanie Martie Biserica Sf.Ilie Baia Mare

Preşcolari

Educatoare

Preot

6 Hristos a înviat! Aprilie Biserica Sf.Ilie Baia Mare

Preşcolari

Educatoare

Părinţi

Preot

7 Sărbătorirea Sfinților Constantin si Elena

Mai Grădiniţa nr. 30

Preşcolari

Educatoare

Preot

8 Facem coronițe de sânzâene. Iunie Grădiniţa nr 30

Preşcolari

Educatoare

Părinţi

Preot

REZULTATE SCONTATE :

Îmbogăţirea experienţei educatoarelor şi valorizarea ei în munca educativă; Realizarea unui album cu aspecte din derularea acţiunilor;

33

Implicarea benevolă a părinţilor în acţiunile noastre şi acordarea sprijinului material necesar; Creşterea calităţii actului educaţional în favoarea copiilor;

MEDIATIZAREA :

Prezentarea proiectului în cadrul Consiliului profesoral, în cadrul Comisiei metodice şi a şedinţelor cu părinţii;

Implicarea mass-media prin mediatizare în presă şi televiziunea locală.

MONITORIZAREA :

Derularea proiectului va fi urmărită în fiecare etapă, punându-se accent pe activitatea concretă ; Acţiunile se vor desfăşura la termenele prevăzute ; Se va urmări implicarea activă a tuturor factorilor .

EVALUAREA PROIECTULUI:

Expozitii cu lucrările copiilor ; Spectacole cu implicarea directă a preşcolarilor ; Concluzii scrise si orale referitoare la impactul pe care l-a avut derularea proiectului asupra

copiilor si cadrelor didactice.

Educaţia morală la elevi şi principalele dificultăţi cu care se confruntă profesorii în formarea moral-afectivă a elevilor

Professor: Ruţă Cătălina

Şcoala Gimnazială Nr.1 Bascov, Argeş

Principalele dificultăţi pot fi grupate în patru mari clase, indicând tot atâtea direcţii de influenţă negativă care îngreunează sau, în unele situaţii, chiar obstaculează, procesul de formare a personalităţii morale a tinerilor.

Cum acţiunea lor este una sincronă şi concertată, de întărire reciprocă a efectelor indezirabile, intervenţia într-un singur domeniu este, adesea, prea puţin eficientă pentru redresarea situaţiei deficitare. Mai ales atunci când, în cazul unor tineri, se însumează mai mulţi asemenea factori de dezechilibru, este necesar ca acţiunea educativă realizată la nivelul învăţământului formal să fie permanent însoţită de măsuri adecvate la toate celelalte niveluri relaţionale în care aceştia sunt incluşi. Ceea ce înseamnă că educaţia morală a tinerei generaţii nu constituie apanajul exclusiv al instituţiei şcolare, ci o responsabilitate colectivă, împărtăşită în egală măsură de toate instanţele de socializare, de la familie, comunitate locală, până la organizaţiile de profil ale societăţii civile.

1. Dificultăţi la nivelul social şi instituţional:

corupţia la toate nivelurile, absenţa reperelor morale în mediul social, confuzia valorică generalizată; modelele de succes cultivate de o societate în profundă criză morală, în care totul se reduce la bani şi la profit şi unde valorile morale, culturale, intelectuale, neprofitabile din punct de vedere pecuniar, sunt dispreţuite în mod explicit;

34

influenţa nocivă a mass-media, care promovează false valori şi modele de comportament în contradicţie cu normele morale şi cultural; modelele promovate de media sunt marcate de agresivitate, violenţă şi vulgaritate, mai ales în emisiunile televiziunilor, dar şi în presa tabloidă sau pe internet la care tinerii au acces necontrolat;

imaginea precară pe care o are învăţământul în societatea actuală; din acest motiv, autoritatea profesorului a scăzut drastic, el nemaifiind considerat un model de urmat de către tineri şi familiile lor; deprecierea învăţământului şi a cadrelor didactice;

lipsa valorilor morale creştine specifică lumii secularizate de astăzi;

implicarea insuficientă a comunităţii în viaţa şcolii;

resursele financiare (ale şcolii şi ale familiilor), dar şi cele de timp sunt insuficiente pentru organizarea activităţilor extracurriculare.

2. Dificultăţi la nivelul familiei

Colaborarea deficitară sau chiar inexistentă a părinţilor cu şcoala, determinată de o serie de cauze, printre care cele mai frecvent menţionate sunt:

atitudinea devalorizantă faţă de şcoală şi de cadrelor didactice; uneori, chiar agresivitatea unor părinţi faţă de şcoală:

- refuzul sau dezinteresul faţă de relaţia cu profesorii manifestate de unii părinţi; indisponibilitatea lor pentru colaborarea cu şcoala; neimplicarea în monitorizarea evoluţiei şcolare; absenţa de la şedinţe, lectorate, activităţi extracurriculare;

- atitudini necorespunzătoare ale unor părinţi faţă de cadrele didactice (de exemplu: fac presiuni privind notarea propriului copil; îi umilesc verbal pe profesori afişându-şi prosperitatea financiară sau poziţia socială);

- incriminarea profesorilor de către unii dintre părinţi pentru comportamentele necorespunzătoare ale copiilor lor; mulţi părinţi tind să le dea dreptate copiilor, chiar atunci când aceştia mint (relatând versiuni false despre cele petrecute la şcoală) şi să considere că profesorul e întotdeauna de vină;

comunicarea insuficientă a părinţilor cu copiii lor: pe de o parte, părinţii nu au timp să se ocupe de copii, pe de alta, copiii sunt şi ei supraocupaţi: „După 6 ore de şcoală trebuie, ca acasă, să-şi facă temele, care-s foarte multe, căci programa şcolară este extrem de încărcată; chiar eu, de exemplu, oricâtă răbdare aş avea, când ajung zilnic acasă după ora 19, îmi găsesc copilul frânt de oboseală şi nu mai avem timp să comunicăm cum ar trebui; or asta se întâmplă şi cu majoritatea părinţilor”; supraocuparea profesională a părinţilor, nevoiţi adesea să-şi ia o a doua slujbă pentru a asigura familiei şi copilului condiţii de trai decente sau să plece la lucru în străinătate, copiii rămânând în grija bunicilor sau a rudelor, astfel că legătura cu şcoala este îngreunată;

incapacitatea părinţilor de a-şi educa şi stăpâni copiii, precum şi lipsa lor de supraveghere;

carenţe ale educaţiei parentale (cei 7 ani de-acasă): lipsa unor deprinderi minimale de conduită civilizată a tinerilor; absenţa regulilor clare de comportament stabilite în familie şi a unui sistem de sancţiuni care să fie aplicate consecvent, multe familii funcţionând oarecum „în virtutea inerţiei”; chiar la adolescenţă, tinerii au lacune importante la nivelul educaţiei primare – cea care ar trebui realizată

35

din primii ani, până la grădiniţă – referitor la deprinderi şi norme de conduită elementare: să nu vorbeşti cu gura plină, să saluţi, să mulţumeşti etc.;

exemplele negative furnizate de părinţii copiilor din familiile dezorganizate sau precare din punct de vedere moral, precum şi de cei cu un nivel scăzut de şcolarizare;

situaţiile sociale de defavorizare economică în care se află unele familii.

3. Dificultăţi la nivelul şcolii

Prin cerinţele formulate, învăţământul accentuează individualismul, fiind focalizat pe competiţie, în detrimentul colaborării şi al solidarităţii („Noi lucrăm în mod consecvent în echipă, indiferent că facem română, matematică sau o limbă străină totuşi centrarea rămâne pe individ pentru că, până la urmă, evaluarea este, de cele mai multe ori, individuală, aşa încât tot competiţia este implicată preponderent. Iar competiţia generează, de cele mai multe ori, conflicte. Trebuie să recunoaştem că suntem încă tributari vechiului sistem care absolutizează competiţia”);

Lipsa consensului între profesori sau chiar existenţa unor animozităţi în relaţiile dintre ei ; slaba colaborare între cadrele didactice de la clasă, inconsecvenţa monitorizării respectării regulilor stabilite (atât prin ROI, cât şi prin regulamentul clasei);

Atitudinile şi comportamentele unor profesori, constând în:

o limitarea la transmiterea de informaţii şi dezinteresul pentru educaţie;

o motivaţia slabă pentru formarea morală, asociată fie cu indiferenţa pentru latura formativă a educaţiei în general, fie prin absolutizarea formării intelectuale în detrimentul celorlalte aspecte;

o relaţia comunicaţional-afectivă deficitară cu elevii (justificată atât prin reticenţa celor din urmă în a-şi mărturisi problemele, frământările, cât şi prin resursele reduse de timp de care dispune profesorul, comparativ cu numărul mare de elevi dintr-o clasă; de asemenea, unele dificultăţi de relaţionare afectivă ţin de personalitatea profesorului: răceală, severitate excesivă, indisponibilitate afectivă sau rezistenţă faţă de orice implicare emoţională);

o comportamentele indezirabile ale unor profesori, precum: absenţa tactului pedagogic, rigiditatea, inflexibilitatea, spiritul rutinier, încorsetarea într-o serie de prejudecăţi şi evaluările globale; tot aici sunt indicate, e adevărat cu o frecvenţă mai mică, dar deloc de ignorat, asemenea comportamente cum sunt violenţa verbală a unor profesori în relaţiile cu elevii şi ţinuta necorespunzătoare;

o cunoaşterea insuficientă, de către unii profesori, a caracteristicilor legate de psihologia vârstelor, cu referire specială la pubertate şi adolescenţă.

4. Dificultăţi la nivelul elevilor

Particularităţile de vârstă (teribilismul vârstei, tendinţa de a atrage atenţia prin acte de bravură, dorinţa de a-şi testa limitele);

Atracţia către modele de viaţă uşoară, care nu presupun muncă, nici un fel de muncă, nici intelectuală, nici fizică; munca nu mai este pentru ei o valoare, le lipseşte deprinderea de a munci şi manifestă dezinteres faţă de toate activităţile ce presupun un oarecare efort, în primul rând faţă de cele şcolare („de la o generaţie la alta scade interesul pentru învăţătură”);

36

Tendinţa generală spre uniformizare: tinerii nu-şi afirmă personalitatea, nu se individualizează, ci se imită unii pe alţii.

Înţelegerea greşită a noţiunii de libertate de către unii elevi;

Insensibilitatea şi dezinteresul faţă de valorile estetice, spirituale şi morale, concomitent cu focalizarea exclusivă a interesului asupra aspectelor pecuniare;

Influenţa, în general negativă, a anturajului, a „găştii” de prieteni; uneori, adeziunea la grupuri marginale, odată cu adoptarea unor comportamente şi ideologii în dezacord cu normele de conduită morală; presiunea exercitată de grupul din care fac parte este foarte puternică; fie că este vorba de grupul de colegi, la şcoală, fie de alţi prieteni, în afara şcolii, aceste grupuri sunt adesea marcate de agresivitate, mai ales la vârsta adolescenţei.

5. Soluţii posibile

Cei mai mulţi profesori sunt de părere că, în faţa acestor dificultăţi generate de disfuncţiile prezente atât la nivelul mediului microsocial în care se dezvoltă copilul (familie, şcoală, grup de prieteni), cât şi la nivel macrosocial, sarcinile pe care şi le poate asuma instituţia şcolară în încercarea ei de a le contracara, sunt restrânse la câmpul ei de acţiune specific.

În lista de mai jos am consemnat, în mod sintetic, o serie de soluții sau măsuri la îndemâna şcolii, necesare, în opinia profesorilor, pentru a limita acţiunea factorilor de influenţă negativă care impietează asupra procesului de formare morală a tinerilor.

Intervenţii la nivelul familiei şi al parteneriatului şcoală-familie:

educarea părinţilor (o „școală a părinţilor”); organizarea cu regularitate a lectoratelor cu părinţii si consilierea lor individuală sistematică;

campanii de sensibilizare şi de „peer education” pe teme de educaţie morală;

implicarea părinţilor/profesorilor/elevilor în diferite proiecte derulate în şcoală;

dezvoltarea colaborării prin parteneriate între şcoală şi familie.

La nivelul școlii, pot fi adoptate măsuri precum:

cunoaşterea individuală a elevilor, a mediului familial, cunoaşterea particularităţilor de vârstă;

organizarea de activităţi la clasă cu psihologul şcolii şi apelul la intervenţia specializată (psiholog şcolar) ori de câte ori este nevoie;

consiliere individuală şi de grup a elevilor;

educarea elevilor pentru recunoaşterea şi promovarea valorilor autentice;

introducerea unei ore destinate educaţiei morale; introducerea disciplinelor opţionale de etică şi morală;

apelul cotidian la exemple pozitive; promovarea de modele morale din proximitatea spaţială (din şcoală şi din comunitatea locală) sau din societate;

37

limitarea influenţei mass-mediei (prin abilitarea elevilor pentru selecţia surselor de informare şi prin discuţii la orele de dirigenţie, constând în: comentarea unor emisiuni, organizarea unor dezbateri pro- şi contra, clarificarea mesajelor şi a antivalorilor pe care ele le vehiculează);

organizarea mai multor activităţi extraşcolare;

consilierea părinţilor, profesorilor şi elevilor în domeniul educaţiei morale;

necesitatea instaurării unei politici la nivel de instituţie cu implicarea tuturor agenţilor de educaţie.

Intervenții la nivelul formării inițiale și continue a profesorilor

o mai bună pregătire iniţială a profesorilor şi formarea lor continuă psihopedagogică;

abilitarea cadrelor didactice în domeniul managementului conflictelor.

În mod deosebit, profesorii pot contribui semnificativ la formarea moral-afectivă a copiilor, având în vedere următoarele aspecte:

Apropierea afectivă a profesorului de elevi, disponibilitatea de a-i asculta, de a-i înţelege şi de a le oferi sprijin emoţional; chiar şi copiii cu probleme de comportament reacţionează pozitiv atunci când profesorul reuşeşte să ajungă la sufletul lor. E important însă de ştiut că o asemenea relaţie de încredere se construieşte zilnic şi trebuie să fie individuală; ea necesită timp, răbdare şi deschidere permanentă din partea profesorului.

Profesorul trebuie să fie un exemplu pentru elevii săi, cărora nu poate să le ceară decât ceea ce el însuşi respectă şi promovează prin atitudinile şi comportamentele sale curente.

Profesorul ar trebui să-i înveţe pe părinţi, mai ales pe cei foarte ocupaţi cum să găsească soluţii pentru a fi aproape de copiii lor; astfel, ar trebui să le explice că ceea contează în primul rând nu este atât mărimea intervalului de timp petrecut cu aceştia, ci calitatea acestui timp, singura în stare să asigure o bună comunicare educativă şi să consolideze relaţia afectivă: „Dacă părintele înţelege să-şi petreacă acest răgaz vizionând o emisiune TV, în loc să-i citească o poveste sau să iasă împreună în parc,la plimbare, la un spectacol este grav,,

Bibliografie:

Antonescu, G.G., Educaţia morală şi religioasă în Şcoala românească, Bucureşti, Editura Cultura Românească, 1937. • Cerghit, I., Metode de învăţământ, Bucureşti, E.D.P., 1980. • Comănescu, I., Autoeducaţia azi şi mâine, Oradea, Editura Imprimeria de vest, 1996 *** Dicţionar de etică pentru tineret, Editura Politică, Bucureşti, 1969. • Grigoraş, I., Personalitatea morală, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1982. • Piaget, J., Judecata morală la copil, Bucureşti, E.D.P. 1980.

38

Comportamentul civic al micului școlar

Prof. înv. primar Streche Stelian Marius

Școala Gimnazială Izbiceni

Direcţia importantă a educaţiei morale o constituie cunoaşterea şi respectarea de către copii a

normelor de comportare civilizată, educarea comportamentului şi a conduitei disciplinate. A educa

şcolarul în spiritul disciplinei conştiente , înseamnă a forma acestuia capacitatea de a îndeplini în mod

conştient cerinţele învățătorului , ale părinţilor, de a -şi subordona interesele personale celor colective.

La baza acestui proces stă însuşirea de către copii a regulilor de comportare corespunzătoare cerinţelor

pe care le impune modul de viaţă.

Formăm comportamentul civic al elevilor oferindu-le în permanență ca exemplu, în primul rând

, propriul nostru comportament. Atitudinile și faptele de zi cu zi trebuie să se constituie într-o conduită

general – umană pozitivă, pe care micul școlar o va recepta ca atare. În acest fel, elevii vor dobândi

capacitatea de a selecta din noianul de fapte pe cele demne de urmat, conștientizând treptat valoarea

acestui tip de comportament.

Ţinându -se cont de vârsta copiilor , la care se clădesc premisele morale ale personalităţii lor,

unele abateri de la aceste reguli de conduită vor fi semnalate şi corectate cu grijă prin raportarea

comportării copiilor la cerinţele ce trebuie respectate .

Ora de educație civică inițiază copilul, viitorul cetățean, asupra drepturilor și îndatoririlor, a

respectului față de sine și față de ceilalți, a comportamentului activ și responsabil. Problematizarea

unor situații comportamentale, exemplificarea faptelor de curaj, frică lașitate, etc, studiul de caz în

legătură cu afectarea integrității fizice sau morale a copiilor, determină pe elev să-și exprime părerile,

să ia atitudine, să motiveze comportamente.

Rezultatele pozitive în disciplina copiilor sunt rezultatul unui ansamblu de măsuri educative cu

conţinut bogat şi variat.

Lecțiile de limba română sau cele de educație civică oferă exemple concrete de fapte, atitudini,

evenimente pe care, analizându-le și comparându-le, elevii își însușesc concepte, idei și

comportamente dezirabile.

Valorificarea conţinutului unor proverbe şi zicători se constituie ca o modalitate aparte în realizarea

sarcinilor educaţiei morale a copiilor.

Proverbele şi zicătorile contribuie din plin la formarea personalităţii copiilor de la cea mai

fragedă vârstă prin valoarea estetică şi prin învăţăturile morale transmise pe cale specifică, prezentând

39

veritabile modele de acţiune în cele mai variate împrejurări cu care se confruntă omul.Prin intermediul

proverbelor şi zicătorilor copiii înţeleg noţiuni cu conţinut pozitiv , ca : cinstea, hărnicia, răbdarea,

bunătatea , curajul, modestia etc.; cele cu conţinut negativ sunt chiar mai multe decât celelalte

deoarece omul învaţă mai repede din rău decât din bine, din necaz decât din fericire, din situaţii

similare cu cele trăite. De aceea fiecărei situaţii în parte i se poate potrivi o zicătoare sau un proverb

ilustrativ: copiilor neastâmpăraţi care intră intr- un necaz li se poate spune: „Capul face -capul trage”

sau „, Până nu păţeşti , nu te lecuieşti „; în cazul viciului şi a urâţeniei de caracter „ Leneşul mai mult

aleargă „ , sau „Leneşul caută de lucru dar doreşte să nu găsească”. Aceste proverbe se folosesc şi în

relaţiile cu copiii care refuză să lucreze la grupe sau refuză sa şi ducă lucrul la bun sfârşit în unele

activităţi cu caracter practic.

Prin folosirea proverbelor şi zicătorilor în cadrul activităţilor desfăşurate , copiii învaţă să fie

prieteni, să se ajute , să vorbească frumos, să fie cinstiţi şi să spună întotdeauna adevărul.

Un domeniu aparte din gama activităţilor educative cu caracter moral este educaţia rutieră. Atât

în cadrul celor câteva minute destinate zilnic acesteia, cât şi în cadrul activităţilor desfăşurate

săptămânal în etapa a treia a zilei se urmăreşte însuşirea de către copii a regulilor de circulaţie, aspect

de o deosebită importanţă la această vârstă.Prin desfăşurarea unor imagini , lecturarea unor poveşti ,

prezentarea unor diapozitive, desfăşurarea unor A B C –ul circulaţiei „ , „Pietonul „ etc. reuşim să le

formăm copiilor deprinderi cu privire concursuri “Ştim să circulăm corect “, realizarea unor jocuri

didactice ca : “ la disciplina străzii şi de aplicare a normelor rutiere în comportamentul civilizat de

fiecare zi.

Nevoia de a imita reprezintă o particularitate a vârstei şcolarilor mici. De aici, metoda care se

pretează cel mai mult pentru transmiterea de cunoştinţe cu conţinut moral este metoda exemplului,

care constă în oferirea de modele de conduită pe care copilul urmează să le imtă.Exemplul poate fi

oferit copiilor pe două căi : calea directă, exemplul viu în care modelul îl constituie cadrul didactic,

părinţii, bunicii sau chiar colegii şi calea indirectă , prin intermediul artei, în special a literaturii pentru

copii, prin care diferite personaje sunt evidenţiate , reliefate ca modele pentru copii.

Desigur că această metodă atrage după sine metoda exercitiului, care constă în repetarea de către

copii în practica zilnică a diferitelor acţiuni în vederea formării unor deprinderi şi obişnuinţe de

conduită morală. Astfel de acţiuni sunt : autoservirea îndeplinirea unor sarcini uşoare cu caracter

gospodăresc etc.

O altă metodă specifică este convingerea care se realizează prin explicaţie, convorbire şi discuţii

ocazionale . Prin această metodă se clarifică copiilor cerinţele regulilor de comportare civilizată ,

necesitatea respectării lor, precum şi modul în care trebuie să se aplice acestea. Se evită verbalismul

excesiv, facându - se întotdeauna apel la experienţa de viaţă a copilului.

40

De exemplu , într-o plimbare pe care o făceam cu copiii, o fetiţă a observat o floare în drum. Am

văzut -o că fuge la floare ( cu toate că nu prea departe de ea venea un tractor ) , a ridicat -o şi a alergat

din nou în formaţie. Bineînţeles că am certat- o şi acţiunea ei am discutat-o pe îndelete cu copiii, când

ne-am reîntors la școală. Fetiţa a motivat că a vrut să „salveze floarea spre a nu fi strivită de tractor”.

A fost o situaţie dificilă , dar, totuşi , cu ajutorul explicaţiei am convins-o că a greşit pentru că nu a

respectat regulile de circulaţie.

Aprobarea şi dezaprobarea sunt alte metode de educaţie morală ce constau în aprecierea

pozitivă sau negativă a unor fapte ale copiilor în vederea întăririi pozitive şi înlănţuirii celor negative.

Aceste metode fac apel la afectivitatea copilului , la încrederea sa în opiniile adulţilor, la dragostea sa

faţă de adulţii respectivi şi, în general , la răsunetul puternic pe care îl are exemplul acestora în viaţa

copilului. Forme de aprobare sunt : lauda, recompensa sub diferite forme , iar forme de dezaprobare

sunt observaţia individuală , cea în faţa colectivului de copii sau a părinţilor, pedeapsa ( să i se ia

jucăria preferată, să nu i se îndeplinească o dorinţă etc. ).

Educaţia morală este un proces complex care trebuie condus cu conştiinciozitate , cu multă artă

şi măiestrie pedagogică pentru a reuşi să facem tineretul nostru să -şi însuşească bine , încă din anii

copilăriei , principiile specifice şi să le aplice consecvent în viaţă.

Bibliografie:

Învățământul primar, Ed. Miniped, 2006

EDUCAREA PREŞCOLARILOR ŞI ŞCOLARILOR IN SPIRITUL VALORILOR MORALE

Prof. înv. preşc. VASILE FLORIANA GABRIELA

G.P.N. VIŞINA- NOUĂ, JUD. OLT

A forma un bun cetăţean , a-l ajuta pe copil să-şi construiască civilitatea înseamnă a-l instrui şi educa civic, pentru a se putea integra în societate. Educaţia civică este definită ca parte a educaţiei morale, sub aspectul conştientizării propriului „ Eu” , aflat în relaţie cu alte „Euri” şi al modelării comportamentului de viitor membru al comunităţii sociale.

Vârsta preşcolară reprezintă temelia educativă a întregii vieţi, iar educatorul are misiunea de a se preocupa de cogniţiile copiilor pe care îi formează, încât elementul cognitiv să devină un mijloc prin care copilul învaţă să găsească soluţii la numeroasele probleme cu care se confruntă , să aibă încredere în el, să-şi formeze abilităţi de convieţuire prin cunoaşterea şi aplicarea moralei creştine şi a unor valori umane general valabile ( binele, adevărul, dreptatea, patriotismul etc. ).

41

Prin activităţile extracurriculare, copiii îşi îmbogăţesc experienţa de viaţă, îşi exersează comportamentul civilizat de comunicare şi relaţionare directă şi diversă cu persoanele care îi înconjoară , manifestă responsabilitate, spirit de echipă şi de colaborare.

Educarea copiilor în spiritul bunătăţii , înţelegerii, respectului faţă de semeni, întrajutorare reciprocă, reprezintă o operă plină de dăruire, prin care educatorul, alături de familie, de preotul slujitor al credintei, îi asigură copilului deschiderea spre societatea umană, spre evoluţia ei.

Pentru ca preşcolarii să poată discerne binele de rău , adevărul de minciună, pentru ca să-şi respecte semenii, să-i respecte şi să-i ajute pe cei nevoiaşi, să se întristeze pentru o floare ruptă, iar seara la culcare să-şi împreuneze mâinile în semn de rugăciune este nevoie de familie, de dascăl, de preot , de comunitate. În esenţă , au nevoie de o solidă educaţie moral-civică, religioasă. Aceasta nu poate fi realizată prin explicaţii abstracte , ci prin implicarea directă a copiilor n activităţi specifice acestui domeniu de abordare.

Unele calităţi morale ale copiilor se formează în procesul educativ desfăşurat în grădiniţă, întrucât această vârstă este cea mai favorabilă pentru acumularea unor impresii puternice care determină formarea deprinderilor de comportare civilizată în societate.

Metodele folosite, cu luarea în considerare a particularităţilor de vârstă şi individuale ale copiilor, permit ca în cadrul activităţilor dirijate cu întreaga grupă de copii, cât şi în cadrul activităţilor de dimineaţă cu grupe mici sau a activităţilor complementare , desfăşurate în etapa a treia a zilei, să li se formeze copiilor sentimente, idei, atitudini morale şi elemente de conduită civilizată.

Prin întregul lor conţinut, activităţile din grădiniţă contribuie la însuşirea de către copii a regulilor de comportare civilizată, la cultivarea în rândul acestora a spiritului de ordine şi disciplină, a cinstei, hărniciei, respectului pentru cei în vârstă şi faţă de colegi, a modestiei şi curajului.

Reprezentările şi notiunile din domeniul eticii şi civismului se conturează mai greu prin explicaţii abstracte , de aceea copiii trebuie implicaţi în acţiuni simple , potrivite particularităţilor lor de vârstă.

Astfel, la începutul fiecărui an şcolar aplicam probe de evaluare a dezvoltării socio-morale a copiilor , stabilind de la ce nivel trebuie sa pornim în munca educativă în acest domeniu.

Proba este destul de simplă , dar cu mari valenţe de a indica o anumită înţelegere a relaţiilor : se cere fiecărui copil să deseneze atâtea baloane câte doreşte să aibă fiecare dintre ei. Analiza lucrărilor releva că unii copii desenează şi pentru colegii absenţi în ziua respectivă, alţii , pentru părinţi, bunici, rude, iar unii, pentru ei singuri, în jur de 10 -15, motivând : “să am destule chiar dacă se sparg când vor fi umflate”. Chestionaţi, cei ce desenează pentru colegii absenţi motivează :” pentru că sunt prietenii mei cu care mă joc “ , “ pentru ca stau cu ei la măsuţă“ .

Concluzia arată că unii copii sunt generoşi, atenţi, îşi iubesc colegii iar alţii sunt preocupaţi mai mult de propria persoană.

Proba scoate la iveală copiii modeşti, buni, darnici care îşi iubesc colegii, fraţii, părinţii. Pentru alţii pune în evidenţă o altă serie de trăsături de caracter : lăcomie, individualism.

Povestirile cu conţinut etic au o mare influenţă educativă. Puşi în situaţia de a trăi şi reflecta asupra faptelor descrise , copiii îşi însuşesc anumite norme de conduită. Impresionaţi de comportarea eroilor din poveşti , copiii îşi conturează convingeri, încep să aprecieze diferite situaţii din viaţa personală sau colectivă. Am desfăşurat cu copiii din grupa mare o serie de activităţi de povestire cu conţinut etic, cum au fost :

42

´ ” Ce a uitat Fănucă să spună “ , cu referire la regulile elementare de politeţe : salut, formule de adresare, de rugăminte ( “ bună ziua “ , “ mulţumesc” si “ vă rog”) ;

“ Ionică Mincinosul “ , prin care am încercat să combat obiceiul de a minţi , o trăsătură negativă de caracter ;

“ Puf Alb si Puf Gri “ , care învaţă copiii că întotdeauna trebuie să spună adevărul chiar dacă au săvârşit vreo greşeală : „ orice greşeală recunoscută este pe jumătate iertată „ .

Prin activitatea “ Să povestim despre fapte bune sau rele “ am cerut copiilor să povestească mici întâmplări din viaţa lor, să compună mici povestiri cu fapte pozitive sau negative săvârşite de ei. Prin aceste povestiri copiii au subliniat politeţea pe care au remarcat-o la unii copii, felul lor de a se adresa vizitatorilor, de a- i ajuta pe cei în vârstă sau pe colegii mai mici, tonul blând şi apropiat , gesturi frumoase ale unor persoane cu care s- au întâlnit şi cu care au stat de vorbă.

O altă metodă folosită în cadrul activităţilor cu caracter civic sunt convorbirile cu conţinut etic care duc la îmbogăţirea noţiunilor, la formarea convingerilor , la educarea sentimentelor morale ale copiilor. Organizând convorbiri cu conţinut etic, individuale sau colective, trebuie evitat tonul moralizator , discuţiile trebuie să fie directe, apropiate. De exemplu, un copil din grupa mare , bun organizator şi cu multă iniţiativă în jocurile de construcţii , avea prostul obicei de a -şi brusca colegii, a le strica construcţiile , pretinzând că ceilalţi copii nu construiesc la fel ca el. I s -a explicat că un copil atât de talentat ca el trebuie să îşi ajute colegii, nu să se poarte urât cu ei.

De reale valenţe formativ -educative a fost activitatea desfăşurată cu copiii grupei mari, intitulată „Ce e bine - ce e rău „ , la care au participat şi educatoarele din zonă, acesta constituind un bun prilej de realizare a unui schimb de experienţă.

În cadrul convorbirilor etice pot fi discutate diferite atitudini şi comportamente negative ale unor copii, stabilind pe baza discuţiilor modul în care trebuie să se comporte fiecare în viitor. Tot pe această cale se poate face cunoscut copiilor modul cum se folosesc jucăriile pentru a nu le strica , cum să păstreze cărţile, mobilierul, cum trbuie sa economisească lumina ,apa etc.

Cunoscând atracţia firească a copilului pentru joc, unele dintre acţiunile de acest fel le putem desfăşura sub formă de joc. De exemplu prin activitatea „Fapte bune - fapte rele „ am urmarit prezentarea şi analizarea atitudinilor unor copii din grupă , selectându le pe cele pozitive şi pe cele negative. Copiii au fost împărţiţi în două subgrupe.Celor două subgrupe li s-au împărţit o mulţime de jetoane, cerându -li -se copiilor să grupeze jetoanele care reprezintă fapte bune la bulina roşie şi fapte rele la bulina neagră. Fiecare grupă alege o imagine , o analizează , stabilind şi motivaţia potrivită. Dacă răspunsul este corect se aplaudă, iar imaginea va fi aşezată la locul potrivit. La sfârşitul jocului se alcătuieşte o scurtă povestire pe baza acestei imagini.

Tot sub formă de joc am desfăşurat cu copiii activitatea „Cum ne comportăm „, însoţită de poezii şi cântece cu conţinut etic. Prin mesajul transmis am urmărit să formez copiilor sentimente şi trăsături pozitive de caracter . După recitarea poeziilor „ Ce e bine, ce e rău” , de V. Maiakovski , „ Adevărul „ , de Elena Dragoş, ” Trei cuvinte minunate „ , şi a cântecului „ Un copil politicos” , acestea au fost comentate , pe rând, în sensul aprecierii sau dezaprobării faptelor săvârşite de unii copii, respectiv pozitive sau negative. Activitatea a contribuit la educarea sentimentelor de dragoste pentru micile vieţuitoare şi la cultivarea respectului pentru cei în vârstă.

BIBLIOGRAFIE

43

Revista Învăţământul Preşcolar Nr. 1-2/ 2008- Editura Arlechin

Bunele deprinderi în grădiniţă şi acasă - Alexandrina V. Lovinescu

CONDIŢII PSIHOPEDAGOGICE LEGATE DE EDUCAŢIA MORALĂ LA

VÂRSTA PREŞCOLARĂ

PROF. ÎNV.PREŞC. STRUBER EVA

G.P.P. “TOLDI” SALONTA

Formarea conduitei şi conştiinţei morale constituie unul din cele mai complexe planuri în

geneza personalităţii: la primul nivel putem vorbi mai ales de acţiuni şi deprinderi morale, care abia

prin cristalizarea şi generalizarea lor (prin asimilarea lor lăuntrică la nivelul de cerinţe interioare) se

vor structura ca trăsături de ordin moral. Desigur, asimilarea unor modele comportamentale de ordin

moral se realizează prin imitaţie şi prin convingere, cultivând, totodată atractivitatea copilului pentru

frumuseţea morală a faptelor umane de conduit civică. Frumuseţea morală se impune şi este atractivă

copilului prin însăşi natura ei; astfel, ea este accesibilă şi influentă pentru copil; de aceea includerea

bine gândită a ilustrărilor adecvate privind fapte ce definesc măreţia frumuseţii morale, crearea unor

premise necesare recepţionării înţelegeriilor adecvate, cât şi prin asigurarea unei atmosfere

corespunzătoare, toate acestea pot contribui la autentica educare în spiritul valorilor morale proprii

unui popor. Educaţia morală dispune de un teren

propice pentru împlinirea ei eficientă încă de la vârsta preşcolarităţii. Astfel, consider că strategiile

optime în acest sens trebuie să se sprijine în mod direct pe materialul concret al experienţei curente de

viaţă şi activitate, pe „modelele” de conduită morală proprii şi ale celor din jur prin asigurarea unei

convergenţe optime de acţiune a tuturor factorilor educaţionali (familie, grădiniţă, şcoală, mediu social

ambiental, organizaţii de copii etc.).

În contact cu faptele de viaţă şi de muncă ale celor din jur, recepţionarea şi trăirea acestora ca şi

a evenimentelor din ambianţa socială, rezonanţa lor afectiv emoţională contribuie la geneza unor

importante elemente pentru însuşi modelul comportamental psihomoral al copilului- premise pentru

conduita sa moral-cetăţenească viitoare. Activităţile consacrate dezvoltării vorbirii pot adopta drept

conţinut unele din poeziile marilor poeţi maghiari care au trăit în România şi care, prin versurile lor au

„cântat” această ţară. Aceste poezii exprimă un pregnant mesaj moral şi au reale valori artistice.

Deasemenea, activităţile de desen, modelaj, jocurile de construcţie şi creaţie, pot aduce în atenţie

modele ale creaţiei populare, inclusiv cele maghiare din România, în care se obiectivează cele mai

elevate virtuţi ale spiritualităţii româneşti sau maghiare, pe care copiii trebuie să le cunoască şi să le

preţuiască, şi în spiritul cărora trebuie să le cultivăm propriile lor virtuţi.

44

O condiţie importantă pentru optimizarea modalităţilor de realizare a activităţilor cu conţinut moral, o

constituie valorificarea amplă a materialului de viaţă din activitatea lor proprie şi a celor din jur.

Importantă este angajarea afectivă a copiilor în acţiuni (de muncă şi creaţie, de expresie

artistică- de interpretare a unor roluri artistice cu mesaj moral) la care aceştia să participe efectiv.

Efectele de ordin afectiv-motivaţional reprezintă premise esenţiale în geneza trăsăturilor pozitive de

ordin psiho-moral.

Sunt deosebit de importante(în geneza sentimentelor morale) modalităţile de realizare a

activităţilor cu acest conţinut educativ; ele trebuie să determine firesc trăirea la înaltă tensiune afectiv-

morală, de vibrare emoţională puternică.

În acest sens, o condiţie psihologică importantă este de a asigura acestor activităţi un cadru

solemn adecvat,ineditul atmosferei (prin expresivitate, ritm, culoare şi muzică, prin ţinuta lor şi a

educatoarei), astfel încât mesajul de ordin moral al acestor activităţi să determine un ecou afectiv

puternic pe măsura sensibilităţii minţii şi sufletului copilului.

Desigur, aspectele de ordin afectiv şi acţional, deprinderile morale, preced firesc unele

elaborări de ordin cognitiv privind reprezentările, noţiunile şi judecata în plan moral.

Sistemul normelor valorice în aprobarea şi dezaprobarea faptelor sau conduitelor se relaţionează nu

doar la cerinţele exterioare, ci la ceea ce a fost asimilat, interiorizat şi adoptat, deci ca proprii cerinţe şi

exigenţe valorice.

Bibliografie

1.Curriculum pentru învăţământ preşcolar, Prezentare şi explicaţii, Ed. DPH, Bucureşti,2009

2.Popa Carmen: Elemente de pedagogie preşcolară, Ed. Universităţii din Oradea,2006

3.Revista Învăţământului Preşcolar nr. 1/2007 4.Laborator metodic 1-2/2006 Ed.

Miniped Miniped Publishing House 5.L.

Culea, A. Sesovici, F. Grama:Activitatea integrată în grădiniţă(Ghid pentru cadrele didactice din

învăţământul preuniversitar) Ed. DPH, Bucureşti, 2008

45

PROIECT EDUCAŢIONAL

„Umblaţi în lumină”

Prof. FLORINCUŢA AIDA

Grădiniţă P.P. Nr. 4 Lugoj

Motto:

„Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze şi când va îmbătrâni nu se va abate de la ea” (Proverbe 22,6)

A. DENUMIREA PROIECTULUI: a) Titlul: „Umblaţi în lumină” b) Tipul de educaţie în care se încadrează: Educaţie religioasă c) Tipul de proiect: local B. APLICANTUL Coordonate de contact: Aplicant: Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 4 Lugoj Iniţiatori: Prof. Florincuţa Aida Parteneri: Biserica Ortodoxă „Pogorârea Sfântului Duh” Lugoj Colaboratori: Inspector şcolar de specialitate

Argument

Suntem de părere că realizarea în grădiniţă a unei culturi sau conduite religioase a copiilor este posibilă şi necesară.

Religia reprezintă o forma de spiritualitate ce trebuie cunoscută de către copii. Nici un copil nu trebuie să crească fără lumina Cuvântului lui Dumnezeu.

Primii paşi în educaţia religioasă încep în familie, apoi în grădiniţa de copii prin activităţile desfăsurate sub îndrumarea educatoarei şi a preotului paroh.

D. DESCRIEREA PROIECTULUI Scop: Formarea sentimentelor religioase prin rugăciune şi milostenie, recunoaşterea sacrului ca valoare; Cultivarea caracterului religios-moral; Însuşirea şi utiliarea unor termeni religioşi accesibili vârstei preşcolare; Învăţarea comportamentului religios, educarea afectivităţii şi a abilităţilor de comunicare cu semenii şi cu Dumnezeu. Obiective: - Să accepte existenţa lui Dumnezeu şi a Fiului Său; - Sa identifice pe Iisus ca Fiu al lui Dumnezeu; - Să recunoască icoana Maicii Domnului; - Să cunoască semnul Sfintei Cruci ca simbol al creştinătăţii; - Să respecte pe cei ce-l înconjoară, ducând o viaţă curată şi nobilă; - Sa flosească corect termenii religioşi accesibili vârstei;

46

- Să reproducă texte scurte cu caracter religios; - Să exerseze depinderi şi obişnuinţe de comportament religios; - Să respecte normele de comportament religioase; - Să participe afectiv la activităţile religoase, precum şi la slujbele bisericeşti , alături de părinţi, bunici şi educatoare. Grup ţintă: Direct: - preşcolarii din grupele mici, mijlocii şi mari; - cadre didactice; Indirect: - Biserica Ortodoxă „Pogorârea Sfântului Duh” Lugoj Durata: septembrie 2013- iunie 2014 Resurse: a) materiale şi financiare: felicitări, poze, aparat de fotografiat, material mărunt din natură, carton colorat, hârtie colorată; b) umane: - preşcolarii din grupele mici, mijlocii, mari - director G.P.P.Nr. 4 LUGOJ - educatoare - părinţii copiilor - reprezentanţii Bisericii Ortodoxe „Pogorârea Sfântului Duh” Lugoj Parteneri: - Biserica Ortodoxă „Pogorârea Sfântului Duh” Lugoj Impactul proiectului: Pentru prescolari: - influenţarea comportamentului copiilor; Pentru grădiniţă ca organizaţie: - creşterea prestigiului la nivel local şi extinderea parteneriatelor cu comunitatea locală; E. SUSTENABILITATEA PROIECTULUI Dorim: - continuarea activităţilor derulate în acest proiect şi în anii şcolari următori; - menţinerea/ dezvoltarea parteneriatelor încheiate în cadrul proiectului - proiecte noi ce vor fi elaborate după finalizarea acestuia.

CALENDAR DE ACTIVITĂŢI

ACTIVITATEA PERIOADA

Simboluri ale credinţei: Biblia, Sfânta Cruce, Icoanele- Preot Sorin Sutac

OCTOMBRIE

Cine a fost Sfântul Andrei, ocrotitorul României?- Preot Sorin Sutac

NOIEMBRIE

Cum sărbătorim Naşterea Mântuitorului? - Preot Sorin Sutac DECEMBRIE Îngeraşul ocrotitor- decupare (desen)- Preot Sorin Sutac IANUARIE Dumnezeu ne învaţă să fim buni cu cei nevoiaşi- Preot Sorin Sutac

FEBRUARIE

Sfânta fecioară Maria- mama tuturor creştinilor- Preot Sorin Sutac

MARTIE

Importanţa împărtăşirii pentru copii- Preot Sorin Sutac APRILIE „Despre iubire faţă de aproapele tău” - convorbire- Preot Sorin Sutac

MAI

Evaluarea proiectului: Cântece, poezii şi fotografii din activităţi

IUNIE

47

PROIECT EDUCAŢIONAL

„Lăsaţi copiii să vină la mine!”

Prof. STOIAN FLOARE

Grădiniţa P.P. Nr. 4 Lugoj

A. DENUMIREA PROIECTULUI: a) Titlul: „Lăsaţi copiii să vină la mine!” b) Tipul de educaţie în care se încadrează: Educatie religioasa c) Tipul de proiect: local B. APLICANTUL Coordonate de contact: Aplicant: Grupa Mare „B” de la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 4 Lugoj Iniţiatori: Prof. Stoian Floare Parteneri: Grădiniţa P.P. Nr. 4 Lugoj Biserica Ortodoxă „Pogorârea Sfântului Duh” Lugoj Colaboratori: Inspector şcolar de specialitate, C. ARGUMENT Educaţia religioasă s-a făcut din cele mai vechi timpuri, cu mai multe sau mai puţine mijloace. În zilele noastre , acest tip de educaţie trebuie să fie un răspuns la Îndemnul Mântuitorului nostru, Domnul Iisus Hristos: „Lăsaţi copiii să vină la mine!” Încă din perioada preşcolară, educaţia religioasă se poate realiza cu mari sorţi de izbândă, astfel că la maturitate, copiii îşi vor aminti cu drag şi vor păstra în suflet primele îndemnuri, învăţături religioase, fiindu-le de căpătâi în evoluţia ulterioară a existenţei lor. D. DESCRIEREA PROIECTULUI Scop: Cunoaşterea unor elemente de religie care definesc portretul cultural şi spiritual al poporului român. Cultivarea comportamentului religios-moral; Obiective: - să cunoască valorile moralei creştine ( iubirea faţă de semeni, bunătatea, dorinţa de a fi generoşi cu cei aflaţi în nevoi); -să se implice în acţiuni caritabile împreună cu preotul , educatoarele şi părinţii; -Să stabilească deosebirea între o zi de sărbătoare şi o i obişnuită; Grup ţintă: Direct: - preşcolarii dinGrupa Mare „B”; -cadrele didactice; Indirect: - părinţii copiilor Durata: septembrie 2013- iunie 2014 Resurse:

48

a) materiale şi financiare: ilustratii religioase, culegere de cântece religioase pentru preşcolari, aparat de fotografiat b) umane: - preşcolarii din Grupa Mare „B” - director G.P.P.Nr. 4 LUGOJ - cadrele didactice - părinţii copiilor - reprezentanţii Bisericii Ortodoxe „Pogorârea Sfântului Duh” Lugoj Parteneri: - Grădiniţa P.P.Nr. 4, Lugoj - Biserica Ortodoxă „Pogorârea Sfântului Duh” Lugoj Impactul proiectului: Pentru prescolari: - influenţarea comportamentului copiilor; Pentru grădiniţă ca organizaţie: - creşterea prestigiului la nivel local şi extinderea parteneriatelor cu comunitatea locală; Metode şi tehnici de lucru: vizite, acţiuni umanitare, spectacole de cântece religioase, scenetă Rezultate: În derularea acestui proiect scontăm: - o informare riguroasă a copiilor din grupa mare a celor mai însemnate sărbători de peste an; - implicarea efectivă a întregii echipe în proiect. E. SUSTENABILITATEA PROIECTULUI Dorim: - continuarea activităţilor derulate în acest proiect şi în anii şcolari următori; - menţinerea/ dezvoltarea parteneriatelor încheiate în cadrul proiectului - proiecte noi ce vor fi elaborate după finalizarea acestuia. Diseminare - articole în ziarul şi televiziunea locală; - fotografii din cadrul activităţilor

CALENDAR DE ACTIVITĂŢI

ACTIVITATEA PERIOADA „La mulţi ani!”- Prea Sfinţitul Paisie Lugojanul, Episcop vicar 24 OCTOMBRIE „La mulţi ani!”- Înalt Prea Sfinţitul Nicolae, Mitropolitul Banatului

15 NOIEMBRIE

Scenetă : „Naşterea Domnului Iisus Hristos” DECEMBRIE „Bun venit Noului An”- program artistic la biserica ”Pogorârea Sfântului Duh” Lugoj

IANUARIE

„Copil ca tine sunt şi eu”- acţiune caritabilă- vizită la familii nevoiaşe

FEBRUARIE

„Copii cu inimă de aur”- acţiune caritabilă la centrul de bătrâni Sfântul Nicolae

MARTIE

Împărtăşirea copiilor la biserică APRILIE La Mulţi Ani Constantin! La Mulţi Ani Elena!

MAI

„Copiii, florile pământului”- program artistic IUNIE

49

Educația morală – o componentă importantă a educației

Albert Florina, Școala Gimnazială Nr. 2, Bocșa

În societatea românească se pune din nou accentul pe dimensiunile morale și culturale ale

educației, astfel încât, fiecare dintre noi să poată percepe individualitatea celorlalți și să înțeleagă

mersul nesigur al lumii spre unitate, dar acest proces trebuie început prin cunoașterea de sine. Educația

trebuie nu numai să fie adaptată la schimbările de profunzime de pe piața muncii, dar și să constituie

un proces permanent de formare a unor ființe umane împlinite la nivelul cunoșterii și al aptitudinilor,

al spiritului critic și al capacității de a acționa.

Formarea personalității nu este posibilă fără a ține seama de aspectul care ar trebui să

domine viața noatră sufletească: aspectul moral. Ponderea educației morale în formarea omului, în

școala românească, a fost subestimată, dimensiunea intelectuală a ființei umane fiind situată în prim

plan. Printre căile de reabilitare ale educației morale în societatea și în școala românească se înscriu:

efortul personal conștient și sistematic de autoperfecționare morală (rolul autoeducației), sporirea

răspunderii școlii în educația morală a tinerei generații, aportul familiei în realizarea educației morale.

Specificul educației morale este determinat de particularitățile moralei, ca fenomen social,

precum și de condițiile sociopsihice ce sunt implicate în realizarea lor. Morala este o formă a

conștiinței sociale care reflectă ansamblul concepțiilor, ideilor și principiilor care călăuzesc și

reglementează comportarea oamenilor în relațiile personale, în familie, la locul de muncă și în

societate. Conținutul moralei include într-un tot unitar idealul moral, valorile, normele și regulile

morale prin care se reglementează raporturile omului cu ceilalți oameni, cu societatea.

Educația morală este o componentă a educației prin care se realizează formarea și

dezvoltarea conștiinței și a conduitei morale, formarea profilului moral al personalității, elaborarea

comportamentului social-moral. Formarea morală a personalității trebuie privită din punct de vedere al

unității dintre conștiința și conduita elevului. În esență, educația morală urmărește realizarea

următoarelor obiective fundamentale: formarea conștiinței și a conduitei morale.

Formarea conștiinței morale include, din punct de vedere psihologic, două componente:

cognitivă și afectivă. Dimensiunea cognitivă a conștiinței se referă la informarea elevului cu conținutul

și cerințele valorilor, normelor și conduitelor morale. Pentru ca elevii să cunoască sensul normelor și

regulilor morale, a aspectelor concrete pe care le incumbă acestea este nevoie de:

Formarea reprezentărilor morale – apare ca reflectare sub formă intuitivă a caracteristicilor unui

complex de situații și fapte morale concrete. Ele se formează în situații concrete în care este angrenat

elevul în școală, în activitățile extrașcolare, în familie.

50

Însușirea noțiunilor morale prin generalizare. Noțiunea morală reflectă ceea ce este esențial și

general unei clase de manifestări morale pe care o normă sau regulă morală le cuprinde, caracterul

apreciativ exprimându-se în judecata morală.

Formarea convingerilor morale. Cunoașterea trebuie să fie însoțită de trăire afectivă.

Afectivitatea reprezintă substratul energetic pentru ca aceste cunoștințe morale să se exprime în

conduită. Pentru declanșarea actului moral este nevoie de înlăturarea tuturor obstacolelor interne

(dorințe, interese) și a celor externe, deci este nevoie de un act de voință. Din fuziunea celor trei

componente – cognitivă, afectivă și volițională – rezultă convingerile morale.

Formarea judecăților morale vizează capacitățile evaluative ale elevilor, puterea acestora de a

surprinde substratul moral al unor situații concrete cu care ei înșiși se confruntă și deprinderea de a lua

atitudine adecvată față de ele.

Conduita morală este obiectivarea conștiinței morale în fapte și acțiuni cu valoare de

răspunsuri pentru situațiile concrete în care este pusă persoana umană și care îmbracă forma de

deprinderi și obișnuințe morale. Deprinderile și obișnuințele se formează în cadrul activității. Primele

deprinderi însușite de copil se datorează imitării persoanelor din jur, mai târziu imitației i se adaugă

treptat și stimuli verbali: ordine, interdicții, sfaturi, rugăminți în legătură cu efectuarea unei activități

și cu rezolvarea ei. Sfaturile date de părinți și de cadrele didactice, asociate cu controlul și aprecierea,

contribuie la consolidarea deprinderilor. Formarea obișnuințelor morale conduce mai departe la

formarea unor trăsături de voință și de caracter, acestea formându-se după o îndelungată muncă

educativă. Cele două laturi ale educației morale, conștiința și conduita, se completează reciproc,

formarea uneia neputându-se realiza independent de cealaltă.

Succesul activității de educație morală este condiționat de alegerea și folosirea cu pricepere

a metodelor și procedeelor de educație morală. Metoda este calea formării personalității morale.

Învățământul realizează funcții multiple ale educației, deci metodele de învățământ vor îndeplini și

funcțiuni ale educației morale. Folosirea oricărei metode de învățământ (povestirea, explicația,

prelegerea, observația, dezbaterea, studiul de caz) poate avea și efecte morale. Educația morală

dispune totuși de un set de metode și procedee foarte eficiente în formarea trăsăturilor morale ale

personalității, precum:

Exemplul – acesta are o eficiență deosebită în determinarea executării faptei morale. Eficiența

educațională a exemplului se explică prin faptul că: dă posibilitatea unei intuiții directe; această intuiție

directă este însoțită de o trăire afectiv-emoțională mult mai puternică decât decât unele imagini

reproduse în urma unor povestiri; tendința spre imitație este foarte puternică la copil. Exemplul este o

metodă foarte eficientă în educația morală, dacă metodele sunt pozitive, ele au efecte nocive dacă sunt

negative. În categoria exemplelor directe un loc aparte îl ocupă atât exemplul cadrului didactic, cât și

exemplul părinților care acționează permanent asupra personalității copilului. O altă categorie de

51

exemple care infuențează personalitatea copilului este cea a exemplelor indirecte. Aceste exemple sunt

prezentate cu ajutorul povestirii, al textelor literare, al filmelor, al mass-mediei.

Exercițiul moral reprezintă o metodă deosebit de importantă în formarea deprinderilor de

comportare morală, în desăvârșirea activităților practice de conformare cu modelul ales. Această

metodă presupune două etape principale: formularea cerințelor și exersarea propriu-zisă. În formularea

cerințelor cadrul didactic utilizează în activitatea sa următoarele forme: ordinul, dispoziția, îndemnul,

lămurirea, rugămintea, încrederea, încurajarea, stimularea activității prin promiterea unor recompense,

inițierea de întreceri între elevi, etc.

Exersarea propriu-zisă presupune antrenarea elevilor în diverse activități și acțiuni care să facă

posibilă interiorizarea exigențelor externe cuprinse în normele, principiile și regulile moralei și

transformarea lor în mobiluri interne, concomitent cu formarea deprinderilor și obișnuințelor de

comportare, a trăsăturilor de voință și de caracter. Astfel, jocurile de creație și cele pe roluri au un efect

pozitiv determinat de caracterul afectiv-emoțional dat de rol și de faptul că voința este solicitată în

direcția autoreglării propriului comportament. Concursurile, jocurile, întrecerile sportive, competițiile

între echipe sunt exerciții care întăresc voința, formează elevilor capacitatea de a învinge greutățile.

Supravegherea este o metodă de observare atentă folosită de cadrul didactic a comportării în

devenire a elevului. Această metodă presupune din partea cadrului didactic o grijă deosebită pentru a

stopa, pe de o parte, pe elevi de la folosirea repetată a unor acte nocive care duc la deprinderi negative,

iar pe de altă parte, pentru a încuraja elevii să execute acte care duc la formarea unor deprinderi

pozitive. Cadrele didactice trebuie să acționeze în așa fel încât să-i provoace pe elevi să repete acele

acțiuni care prin deprinderi să prezinte mai târziu un teren favorabil moralității.

Sancțiunea. Această metodă îmbracă două forme: când elevul nu respectă normele de conduită

morală, disciplină școlară, atunci intervine pedeapsa; iar atunci când elevul realizează succese în

comportamentul său trebuie stimulat prin recompense.

Metodele de educație morală se subordonează finalităților. Aplicarea lor nu se realizează în

mod izolat, fiecare situație educativă impunând un complex adecvat de metode.

Şcoala reprezintă o necesitate. Copilul vrea să fie activ. Rolul dascălului acum nu mai este

acela de a transmite cunoştinţe, iar cel al elevului de a asculta şi a asimila informaţiile. Dascălul este

mai mult decât un organizator al învăţării şi un element de legătură între elev şi societate. Procesul de

învăţare a devenit dinamic şi interactiv, iar elevii şi dascălii sunt responsabili pentru practicile

educaţionale şi pentru rezultatele acestora.

Încă din clasele primare, copiii dezbat termeni ca: adevăr, prietenie, altruism, disciplină,

supunere, răspundere (valori morale). Citind şi povestind unele lecturi literare (Un om necăjit, M.

Sadoveanu; Micul patriot padovan, Edmondo de Amicis; Robinson Crusoe, Daniel Defoe), elevii vor

beneficia de efectul educativ al unor lecţii de etică morală. Se vor întâlni cu personaje pozitive şi

negative care se luptă şi triumfă binele, întărind credinţa în Dumnezeu; cu personaje care reuşesc

52

datorită speranţei şi credinţei. Recitarea poeziilor este o plăcere pentru şcolari. Ele trezesc puternice

sentimente de bucurie, dragoste de viaţă, de apreciere sau dezaprobare faţă de anumite comportamente.

Dramatizările au multe implicaţii benefice în realizarea comportamentului moral, schiţele, glumele,

scenetele satirice, de asemenea.

La nivelul ariei curriculare „Om şi societate” prin intermediul disciplinelor: Istoria

românilor, Religie, Educaţie civică, micul şcolar află modele exemplare de comportament în spiritul

valorilor morale care s-au impus în societate de-a lungul timpului. Astfel, din lecţiile de istorie, copilul

află despre modul de organizare al societăţii din cele mai vechi timpuri şi până în epoca modernă şi

contemporană. Cunoaşterea formării şi afirmării virtuţiilor poporului din care fac parte generează în

sufletul elevilor sentimentul de apreciere faţă de curajul şi vitejia înaintaşilor.

Educația civică vizează dobândirea de către elevi a cunoștințelor și a datelor factuale

despre societate, transmiterea valorilor sociale, mai ales morale, precum și abilitatea elevilor pentru a

se raporta critic la acestea, formarea și dezvoltarea atitudinilor și comportamentelor democratice.

Educaţia este o acţiune care vizează întregul, armonia trup – suflet din om. Sufletul însă, ca

esenţă spirituală şi deci superioară, stăpâneşte corpul şi-l conduce spre ţintele impuse. Prin educaţie se

poate nădăjdui realizarea unităţii morale, unitate ce dirijează în mod statornic viaţa şi toate acţiunile

omului. Astfel se realizează şi caracterul moral.

Bibliografie:

1. Ioan Jinga, Elena Istrate, Manual de pedagogie, Editura All, București, 1998

2. Constantin, Cucoş, Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi, 2006

3. Sârbu Tănase, Etică: valori şi virtuţi morale, Editura Societăţii Academice Matei Teiu Botez,

Iaşi, 2005

4. www.didactic.ro

Educarea şcolarilor în spiritul valorilor morale

Prof. Andrei Doina Maria

Şcoala Gimnazială Gostavăţu ,Olt

Şcoala reprezintă o necesitate. Copilul vrea să fie activ. Rolul dascălului acum nu mai este

acela de a transmite cunoştinţe, iar cel al elevului de a asculta şi a asimila informaţiile. Dascălul este

mai mult decât un organizator al învăţării şi un element de legătură între elev şi societate. Procesul de

învăţare a devenit dinamic şi interactiv, iar elevii şi dascălii sunt responsabili pentru practicile

educaţionale şi pentru rezultatele acestora. Relaţia profesor – elev este una de colaborare, de încredere

şi de respect reciproc, elevul este sprijinit de profesor.

53

Încă din clasa I, copiii dezbat termeni ca: adevăr, prietenie, altruism, disciplina, supunere,

răspundere (valori morale). Citind şi povestind unele lecturi literare (Un om necăjit, M. Sadoveanu;

Micul patriot padovan, Edmond de Amicis; Robinson Crusoe, Daniel Defoe), elevii vor beneficia de

efectul educativ al unor lecţii de etică morală. Se vor întâlni cu personaje pozitive şi negative care se

luptă şi triumfă binele, întărind credinţa în Dumnezeu; cu personaje care reuşesc datorită speranţei şi

credinţei.

Recitarea poeziilor este o plăcere pentru şcolarii mici. Ele trezesc puternice sentimente de

bucurie, dragoste de viaţă, de apreciere sau dezaprobare faţă de anumite comportamente.

Dramatizările au multe implicaţii benefice în realizarea comportamentului moral, schiţele,

glumele, scenetele satirice, de asemenea. Cunoaşterea şi utilizarea limbajului din sfera valorilor civice

devine mai uşor de atins folosind forme activ participative, plăcute, cu accent pe spiritul de competiţie.

Exemple:

rebus – utilizând termenii : bine, sinceritate, adevăr, colaborare, altruism;

concursurile – redactarea unui eseu, lucrarea plastică;

proverbe, zicători

Educaţia ecologică este un obiectiv al educaţiei morale şi se exprimă prin

ataşament faţă de plante şi animale, faţă de natură.

La nivelul ariei curriculare „Om şi societate” prin intermediul disciplinelor: Istoria românilor,

Religie, Educaţie civică, micul şcolar află modele exemplare de comportament în spiritul valorilor

morale care s-au impus în societate de-a lungul timpului. Astfel, din lecţiile de istorie, copilul află

despre modul de organizare al societăţii din cele mai vechi timpuri şi până în epoca modernă şi

contemporană. Cunoaşterea formării şi afirmării virtuţilor poporului din care fac parte generează în

sufletul elevilor sentimentul de apreciere faţă de curajul şi viteza înaintaşilor.

Educaţia moral – civică se realizează prin lectura suplimentară unde vor identifica valori

morale, virtuţi şi comportamente folosite drept exemple pentru sintagme „aşa e bine”, „aşa e rău”.

Educaţia moral – civică urmăreşte formarea acelui set de competenţe civice necesare şi

suficiente; pentru a face din copil un locuitor al cetăţii, un bun cetăţean, urmărind cultivarea integrităţii

morale a micilor şcolari sub aspectul conştientizării propriului Eu şi – al modelării comportamentului

ca viitori membrii ai comunităţii sociale. Cunoştinţele pe care elevul le va asimila vor întregi aportul în

formarea unor deprinderi şi priceperi cu ajutorul cărora va deveni apt să se adapteze cu succes

cerinţelor şi normelor pe care societatea le impune.

54

„Nu există artă mai frumoasă decât arta educaţiei. Pictorul şi sculptorul fac doar figuri fără

viaţă, dar educatorul creează în chip viu; uitându-se la el se bucura şi oamenii, se bucura şi Dumnezeu

şi oricine poate fi dascăl, dacă nu al altora cel puţin al său”- Sf. Ioan Gură de Aur.

Educaţia este o acţiune care vizează întregul, armonia trup – suflet din om. Sufletul însă, ca

esenţă spirituală şi deci superioară, stăpâneşte corpul şi-l conduce spre ţintele sau idealurile făurite de

el sau descoperite de Dumnezeu. Prin educaţie se poate nădăjdui realizarea unităţii morale, unitate ce

dirijează în mod statornic viaţa şi toate acţiunile omului. Astfel se realizează şi caracterul moral.

În educaţia creştină a copilului este implicată întreaga societate. Copilul fiind ca o mlădiţă în

formare poate să copieze în sufletul său şi exemple negative. Pentru cunoaşterea gândurilor,

sentimentelor copilului trebuie o colaborare strânsă între familie, şcoala şi Biserică. Pentru aceasta,

părinţii trebuie să conştientizeze că faptul că ora de religie este decisivă pentru viaţa copilului.

Una din trăsăturile vieţii creştine în lume este cea care ne spune că trebuie să fim generoşi,

primitori, iubitori şi atenţi cu cei în nevoi. Aceste calităţi pot fi insuflate în sufletul copiilor încă din

frageda pruncie. Dacă între copii, părinţi şi dascăl s-a stabilit o relaţie de dragoste, copilul are

încredere şi îi respectă.

Disciplina trebuie să fie cu rost şi să slujească în scopul dreptăţii şi scopul disciplinării copiilor

este să-i învăţăm ce e bine şi ce e rău.

Iubirea noastră pentru copii trebuie să fie o icoană a iubirii lui Dumnezeu pentru umanitate.

Asta înseamnă că dacă un copil îşi recunoaşte greşeala şi îi pare rău de ce a făcut, trebuie să ne

stăpânim dorinţa de a-l pedepsi, încurajându-i în felul acesta pe copii să nu-şi ascundă greşelile.

Educaţia religioasă se face în primul rând prin exemplul părinţilor, dascălilor, prin întreţinerea

unei atmosfere de dragoste şi rugăciune. Dragostea, rugăciunea şi exemplul sunt mult mai

convingătoare decât cuvintele.

Din punct de vedere creştin ortodox, educaţia religios – morală caută să perfecţioneze omul,

creaţie a lui Dumnezeu, în, cu şi prin Hristos, Dumnezeu – Omul ca şi creaţia absolută. Educaţia se

bazează pe dragostea dintre oameni. Din dragoste izvorăşte încrederea, iar acolo unde este iubire şi

încredere izvorăşte libertatea. Fără libertate nu poate exista viaţă morală.

Copiii de astăzi sunt cetăţenii societăţii informatice. Ei trebuie să acţioneze şi să gândească

altfel decât au făcut-o părinţii lor. Asistăm la o transformare calitativă a societăţii omeneşti. Ea

presupune (în termeni filosofici) că nu mai acordăm materiei rolul esenţial în univers. Acest loc este

ocupat acum de informaţii.

55

Procesul de construire a profilului moral – civic al elevului este complex şi angajează nu numai

cadrele didactice, ci şi părinţii, instituţiile culturale, biserica, mijloacele de comunicare în masă deci –

societatea.

Bibliografie

6. Comănescu I, Reconsiderări necesare în problematica educaţiei morale, Revista de pedagogie,

nr. 6, 1991

7. Sârbu Tănase, Etică: valori şi virtuţi morale, Editura Societăţii academice Matei Teiu Botez,

Iaşi, 2005

Educarea preşcolarilor şi şcolarilor în spiritul

valorilor morale

Profesor înv. primar. Rădoi Aniela

Şcoala Gimnazială Redea

Drumul în viaţă al omului este presărat de nenumărate valori. Printre acestea valorile morale au

un rol deosebit atât în formarea caracterului şi a stilului distinctiv al oamenilor unii faţă de alţii, cât şi

în solidarizarea lor în adoptarea unor proiecte comune care le canalizează viaţa. Omul are multiple

nevoi personale care îl determină să aleagă din realitate ceea ce este potrivit, dar trăieşte totodată în

diferite colectivităţi, care îi impun anumite criterii de alegere şi decizie2.

Nu putem avea o imagine a principalelor valori morale, dacă nu deţinem datele principale

despre societatea în care ele sunt cultivate după anumite reguli şi obişnuinţe, tradiţii împărtăşite de

membrii, instituţiile principale, grupurile din acea societate.

Educaţia este concepută ca o activitate de formare şi dezvoltare armonioasă a fiinţei umane,

marii filosofi şi oameni ai culturii arătându-se preocupaţi de “darul cel mai frumos care poate fi făcut

omului”. (Platon). Dezvoltarea plenară, armonioasă a omului presupune o modelare a acestuia, în

planuri multiple: fizic, intelectual, moral, estetic şi practic3.

Educaţia exprimă o funcţie excesiv umană şi de natură pur spirituală la acţiune, educaţia

porneşte de la o persoană şi se îndreaptă spre formarea altei persoane. Educaţia are în vedere viaţa

personală a omului, mântuirea acestuia, relaţia lui cu Dumnezeu. O condiţie indispensabilă a educaţiei

este modelul după care educatorul vrea să modeleze spiritul omenesc.

2 Tănase Sârbu, Etică: valori şi virtuţi morale, Editura Societăţii Academice Matei Teiu Botez, Iaşi, 2005, p. 141 3 I. Comănescu, Reconsiderări necesare în problematica educaţiei morale, în Revista de pedagogie, nr. 61, 1991, p. 31

56

Educaţia morală este acea dimensiune a educaţiei prin care se urmăreşte formarea şi

dezvoltarea conştiinţei şi conduitei morale a personalităţii umane. Paradigma contemporană a educaţiei

morale îmbină cunoaşterea (morală) cu acţiunea (morală) în procesul formării profilului moral al

personalităţii.

Rolul educaţiei morale este de a-l apropia pe elev de spaţiul eclesial.

“În religie copilul se trăieşte pe sine în chip natural. Nu religia, ci lipsa de religie e o viaţă

artificială şi fără sens pentru copil ca şi pentru om. De aceea, vârsta fragedă a copilăriei este cea mai

potrivită pentru formarea moral – religioasă (…). A nu face educaţie religioasă copilului e a proceda

la o operaţie caracterizată de infirmizare a sufletului, e a amputa fiinţa umană de ceea ce are mai de

preţ”4. “Scopul urmărit nu este doar să se mobilizeze sufletul cu un inventar de cunoştinţe filosofice

abstracte ci să le modeleze viaţa în Duhul lui Hristos”5.

Formarea profilului moral al personalităţii este un proces îndelungat care îşi are originea în

familie, se continuă în şcoală şi se consolidează pe tot parcursul devenirii umane. Cunoaşterea

procesului formării conştiinţei şi conduitei morale, a relaţiei dintre latura morală şi celelalte aspecte ale

educaţiei, a rolului diferiţilor factori în formarea convingerilor, sentimentelor şi obişnuinţelor morale

trebuie să stea în atenţia specialiştilor.

Perioada preşcolarităţii reprezintă fundamentul personalităţii copilului. La grădiniţă, copilul

trebuie să intre în contact cu ceea ce înseamnă bazele unei educaţii diverse şi care se va desfăşura pe

tot parcursul vieţii. Problema apropierii copilului de cunoaştere a normelor, regulilor de bază şi

convieţuire trebuie văzute prin prisma jocului şi amenajării adecvate a spaţiilor locative.

Educaţia morală formează copiilor o conduită morală bazată pe cunoaşterea cotidiană a

regulilor vieţii sociale, urmăreşte iniţierea copiilor în practicarea unui comportament activ, responsabil,

capabil de toleranţă şi respect faţă de sine şi faţă de ceilalţi, conştient de drepturi şi datorii, liber şi

deschis spre alte culturi.

Educatorul intervine la această vârstă în realizarea educaţiei moral civile şi sociale a copilului.

Faptul ca unii copii prezintă trăsături morale ca cele ale părinţilor (bunătate/răutate);

altruism/egoism) nu se explică prin ereditate, ci mai degrabă prin influenţa exemplului exercitat de

mediul familial asupra copilului care la vârstă mică are tendinţa de a imita.

Grija pentru conduita morală este un aspect foarte important al educaţiei morale la această

vârstă când imitarea este un mod de viaţă pentru preşcolar. Acum se pot forma uşor deprinderi de

comportament civilizat ceea ce şi fac factorii educaţionali din grădiniţă.

4 C. Galeru, Lăsaţi copiii să vină la mine, Revista de pedagogie, nr. 6, 1991, p. 36 5 Ibidem

57

La intrarea în grădiniţă, copilul are o experienţă de viaţă, care poate fi valorificată, însă

educatorul trebuie să-l introducă pe copil în universul valorilor reale, să-l facă să înţeleagă semnificaţia

acestora, să dobândească acea capacitate de a distinge ceea ce este frumos, bun, adevărat. Pentru ca

aceste cunoştinţe să se transforme în conduite trebuie însoţite de trăiri afective, componenta cognitivă

şi cea afectivă fiind indispensabile în formarea conştiinţei morale.

Totuşi formarea conştiinţei morale este un proces lung şi anevoios, iar transformarea acestuia în

conduită presupune corelarea tuturor componentelor sale fundamentale: obiective, conţinut, metode,

mijloace, forme de organizare, metode de evaluare. Îmbinarea acestora într-un sistem, deprinderea

elementelor de bază, unitatea dintre teorie li practică şi fundamentarea actului educaţional pe principii

ştiinţifice reprezintă baza unei educaţii morale corespunzătoare.

La grădiniţă, copiii deprind normele de conduită civilizată de a îndeplini diferite sarcini, de a

avea un program regulat şi astfel este ajutat să colaboreze mai bine cu cei din jurul său şi să aibă

iniţiativă. Acum ei îşi îmbogăţesc vocabularul, îşi dezvoltă gândirea, concentrarea, memoria, dorinţa

de cunoaştere şi atenţia, comunică mai mult, îşi dezvoltă aptitudinile fizice, psihice, artistice.

O direcţie importantă în educaţia morală o constituie cunoaşterea şi respectarea normelor de

comportare civilizate, educarea comportamentului şi a conduitei disciplinate. O disciplină conştientă

pentru preşcolar înseamnă îndeplinirea conştientă a cerinţelor educatoarei, ale părinţilor, abandonarea

intereselor personale pentru cele colective.

Proverbele, zicătorile transmit prin valoarea lor estetică şi învăţăturile morale modele de

acţiune în variate împrejurări cu care se confruntă omul. Prin intermediul lor, copiii înţeleg noţiuni cu

conţinut pozitiv: cinstea, hărnicia, răbdarea, bunătatea, curajul, modestia. Dar ei pot învăţa şi din cele

cu conţinut negativ pentru că mai repede omul învaţă din rău decât din bine, din situaţii identice trăite.

Proverbele şi zicătorile pot fi folosite la orice activitate, deoarece dacă ele sunt explicate pe

măsura puterii lor de înţelegere sau prin exemple concrete, copiii vor reuşi să-şi însuşească valorile

morale pe care ni le dorim.

Ghicitorile au şi ele învăţămintele lor. Prin intermediul lor, copiii pot să-şi precizeze

reprezentări asupra trăsăturilor caracteristice obiectelor şi fenomenelor pe care le cunosc. Prin

învăţarea lor, exerciţiul mintal devine antrenant şi distractiv. Li se dezvoltă astfel isteţimea, atenţia,

priceperea de a scoate în evidenţă trăsătura principală a unui obiect.

Şcoala reprezintă o necesitate. Copilul vrea să fie activ. Rolul dascălului acum nu mai este

acela de a transmite cunoştinţe, iar cel al elevului de a asculta şi a asimila informaţiile. Dascălul este

mai mult decât un organizator al învăţării şi un element de legătură între elev şi societate. Procesul de

învăţare a devenit dinamic şi interactiv, iar elevii şi dascălii sunt responsabili pentru practicile

58

educaţionale şi pentru rezultatele acestora. Relaţia profesor – elev este una de colaborare, de încredere

şi de respect reciproc, elevul este sprijinit de profesor.

Încă din clasa I, copiii dezbat termeni ca: adevăr, prietenie, altruism, disciplina, supunere,

răspundere (valori morale). Citind şi povestind unele lecturi literare (Un om necăjit, M. Sadoveanu;

Micul patriot padovan, Edmond de Amicis; Robinson Crusoe, Daniel Defoe), elevii vor beneficia de

efectul educativ al unor lecţii de etică morală. Se vor întâlni cu personaje pozitive şi negative care se

luptă şi triumfă binele, întărind credinţa în Dumnezeu; cu personaje care reuşesc datorită speranţei şi

credinţei.

Recitarea poeziilor este o plăcere pentru şcolarii mici. Ele trezesc puternice sentimente de

bucurie, dragoste de viaţă, de apreciere sau dezaprobare faţă de anumite comportamente.

Dramatizările au multe implicaţii benefice în realizarea comportamentului moral, schiţele,

glumele, scenetele satirice, de asemenea. Cunoaşterea şi utilizarea limbajului din sfera valorilor civice

devine mai uşor de atins folosind forme activ participative, plăcute, cu accent pe spiritul de competiţie.

Exemple:

rebus – utilizând termenii : bine, sinceritate, adevăr, colaborare, altruism;

concursurile – redactarea unui eseu, lucrarea plastică;

proverbe, zicători

Educaţia ecologică este un obiectiv al educaţiei morale şi se exprimă prin ataşament faţă de

plante şi animale, faţă de natură.

La nivelul ariei curriculare „Om şi societate” prin intermediul disciplinelor: Istoria românilor,

Religie, Educaţie civică, micul şcolar află modele exemplare de comportament în spiritul valorilor

morale care s-au impus în societate de-a lungul timpului. Astfel, din lecţiile de istorie, copilul află

despre modul de organizare al societăţii din cele mai vechi timpuri şi până în epoca modernă şi

contemporană. Cunoaşterea formării şi afirmării virtuţilor poporului din care fac parte generează în

sufletul elevilor sentimentul de apreciere faţă de curajul şi viteza înaintaşilor.

Educaţia moral – civică se realizează prin lectura suplimentară unde vor identifica valori

morale, virtuţi şi comportamente folosite drept exemple pentru sintagme „aşa e bine”, „aşa e rău”.

Educaţia moral – civică urmăreşte formarea acelui set de competenţe civice necesare şi

suficiente; pentru a face din copil un locuitor al cetăţii, un bun cetăţean, urmărind cultivarea integrităţii

morale a micilor şcolari sub aspectul conştientizării propriului Eu şi – al modelării comportamentului

ca viitori membrii ai comunităţii sociale. Cunoştinţele pe care elevul le va asimila vor întregi aportul în

formarea unor deprinderi şi priceperi cu ajutorul cărora va deveni apt să se adapteze cu succes

cerinţelor şi normelor pe care societatea le impune.

59

„Nu există artă mai frumoasă decât arta educaţiei. Pictorul şi sculptorul fac doar figuri fără

viaţă, dar educatorul creează în chip viu; uitându-se la el se bucura şi oamenii, se bucura şi Dumnezeu

şi oricine poate fi dascăl, dacă nu al altora cel puţin al său”- Sf. Ioan Gură de Aur.

Educaţia este o acţiune care vizează întregul, armonia trup – suflet din om. Sufletul însă, ca

esenţă spirituală şi deci superioară, stăpâneşte corpul şi-l conduce spre ţintele sau idealurile făurite de

el sau descoperite de Dumnezeu. Prin educaţie se poate nădăjdui realizarea unităţii morale, unitate ce

dirijează în mod statornic viaţa şi toate acţiunile omului. Astfel se realizează şi caracterul moral.

În educaţia creştină a copilului este implicată întreaga societate. Copilul fiind ca o mlădiţă în

formare poate să copieze în sufletul său şi exemple negative. Pentru cunoaşterea gândurilor,

sentimentelor copilului trebuie o colaborare strânsă între familie, şcoala şi Biserică. Pentru aceasta,

părinţii trebuie să conştientizeze că faptul că ora de religie este decisivă pentru viaţa copilului.

Una din trăsăturile vieţii creştine în lume este cea care ne spune că trebuie să fim generoşi,

primitori, iubitori şi atenţi cu cei în nevoi. Aceste calităţi pot fi insuflate în sufletul copiilor încă din

frageda pruncie. Dacă între copii, părinţi şi dascăl s-a stabilit o relaţie de dragoste, copilul are

încredere şi îi respectă.

Disciplina trebuie să fie cu rost şi să slujească în scopul dreptăţii şi scopul disciplinării copiilor

este să-i învăţăm ce e bine şi ce e rău.

Iubirea noastră pentru copii trebuie să fie o icoană a iubirii lui Dumnezeu pentru umanitate.

Asta înseamnă că dacă un copil îşi recunoaşte greşeala şi îi pare rău de ce a făcut, trebuie să ne

stăpânim dorinţa de a-l pedepsi, încurajându-i în felul acesta pe copii să nu-şi ascundă greşelile.

Educaţia religioasă se face în primul rând prin exemplul părinţilor, dascălilor, prin întreţinerea

unei atmosfere de dragoste şi rugăciune. Dragostea, rugăciunea şi exemplul sunt mult mai

convingătoare decât cuvintele. Din punct de vedere creştin ortodox, educaţia religios – morală caută să

perfecţioneze omul, creaţie a lui Dumnezeu, în, cu şi prin Hristos, Dumnezeu – Omul ca şi creaţia

absolută. Educaţia se bazează pe dragostea dintre oameni. Din dragoste izvorăşte încrederea, iar acolo

unde este iubire şi încredere izvorăşte libertatea. Fără libertate nu poate exista viaţă morală.

Copiii de astăzi sunt cetăţenii societăţii informatice. Ei trebuie să acţioneze şi să gândească

altfel decât au făcut-o părinţii lor. Asistăm la o transformare calitativă a societăţii omeneşti. Ea

presupune (în termeni filosofici) că nu mai acordăm materiei rolul esenţial în univers. Acest loc este

ocupat acum de informaţii.

Procesul de construire a profilului moral – civic al elevului este complex şi angajează nu numai

cadrele didactice, ci şi părinţii, instituţiile culturale, biserica, mijloacele de comunicare în masă deci –

societatea.

60

Bibliografie

8. Dumitrana Magdalena, Copilul, familia şi grădiniţa, Editura Compania, Bucureşti, 2000

9. Revista Învăţământului Preşcolar nr. 3,4/1997, Bucureşti 1997

10. Învăţământul primar nr. 12/1996, Editura Discipol, Bucureşti, 1996

11. Galeriu Constantin, Lăsaţi copiii să vină la mine, Revista de pedagogie, nr. 6, 1991

12. Comănescu I, Reconsiderări necesare în problematica educaţiei morale, Revista de pedagogie,

nr. 6, 1999

Metode şi procedee de educare a valorilor morale la vârsta şcolară mică

Înv. Rusca Mihaela-Emilia

Inst. Roşca Anişoara-Ionela

Şcoala Gimnazială ,,Titu Maiorescu’’ Dulceşti, Jud. Constanţa

Familia este primul mediu socio-afectiv care prin procesul de inculturaţie îi formează copilului

primele deprinderi de comportare civilizată, primele norme, reguli de viaţă. La intrarea în grădiniţă în

grupa de copii prin statutul de preşcolar, copilul asimilează noi roluri aceleaşi pentru toţi prin care el se

adaptează la grupa de copii ca grup social. La grădiniţă începe învăţarea socială ca un mecanism al

socializării. Acest proces foarte complex individualizat se face prin joc. În jurul vârstei de trei ani

copilul are nevoie de modele, la şase-şapte ani apare judecata morală, sentimentele, convingerile

morale precum şi conştiinţa morală în funcţie de care se dezvoltă conduitele şi atitudinile morale.

Formarea valorilor morale trebuie să se bazeze pe activităţi concrete de participare, de aceea toate

metodele utilizate în acest tip de educaţie vor viza învăţarea activă, prin participarea directă a copilului

la propria formare prin acţiuni care să-l responsabilizeze. Pornind de la experienţa şi nevoile copiilor,

cadrul didactic trebuie să stimuleze copiii să participe, să se implice, să găsească soluţii prin folosirea

grupurilor mici de lucru, a studiului de caz, a dezbaterii, a jocului de rol, a rezolvării de probleme sau a

exerciţiului moral. Se urmăreşte pe tot parcursul şcolarităţii formarea de sentimente morale,

dezvoltarea de convingeri morale şi formarea de conduite şi atitudini morale. Conştiinţa morală

presupune o finalitate cognitivă şi anume reprezentări morale, noţiuni morale şi judecăţi morale. Toate

trebuie să se împletească cu trăiri afective, emoţii, sentimente care să conducă spre conduita morală,

spre voinţa de a se integra în sfera moralităţii.

Dintre metodele şi procedeele clasice cunoscute în învăţământul tradiţional, pot fi folosite cu

succes în funcţie de vârsta pe care o au copiii: exemplul, povestirea morală, povaţa, convorbirea

morală, explicaţia morală, aprobarea şi dezaprobarea, dar ele trebiue să se îmbine cu cele activ-

participative. Folosirea în grupă sau clasă a grupurilor mici de lucru oferă copiilor posibilitatea unei

61

participări responsabile, a unei cooperări mai strânse precum şi a împărtăşirii experienţei personale.

Grupurile pot avea sarcini diferite, dar convergente ca mai apoi în partea finală să-i aducă pe toţi la

acelaşi numitor comun în ceea ce priveşte învăţarea.

Prin metoda ,,Studiului de caz’’ care este folosită în educaţie, şi care se bazează pe

cercetare şi pe stimularea gândirii critice, se porneşte de la exemple practice pe care le

întâlnim în poveşti sau chiar în viaţa de zi cu zi, iar pentru cei din ciclul primar un

document din domeniul drepturilor copilului, o întâmplare petrecută în clasă, etc.

În cadrul ,,Jocului de rol’’, interpretând rolurile unor personaje cum ar fi ,,copii aflaţi în

anumite situaţii, personaje din poveşti’’, vor înţelege mai bine propriul rol precum şi a

celor din jur dezvoltându-şi astfel capacităţile empatice, gândirea critică şi puterea de

decizie.

,,Exerciţiul moral’’ este cel care are scopul de a forma deprinderi şi obişnuinţe de

comportare morală prin executarea sistematică şi organizată a unor fapte şi acţiuni în

condiţii relativ identice. Exemplul şi forţa sa sugestivă depind în primul rând de model

şi de caracteristicile subiectului educaţional. Modelele negative au un impact sugestiv

mai puternic, deoarece copilul nu are capacitatea de selecţie suficient dezvoltată.

,,Povestirea morală’’ se bazează pe valorificarea experienţei morale, acumulată şi

întâlnită în proverbe, maxime, cugetări, dar care apoi trebuie analizate cu mare atenţie

pentru că unele sunt uneori contradictorii, de exemplu ,, Tot păţitu-i priceput’’.

Pentru realizarea unei ,,Convorbiri morale’’ trebuie să fie îndeplinite următoarele

condiţii: crearea unui climat adecvat dialogului bazat pe încredere şi respect reciproc,

dezvăluirea unor sensuri ale valorilor morale, elaborarea unui plan de discuţie,

stimularea interesului pentru problematica morală.

,, Memorizările” aprofundează nivelul cunoaşterii relaţiilor interumane generând

atitudini pozitive faţă de familie.

,, Poveştile, povestirile create”contribuie la precizarea locului în familie, grădiniţă,

şcoală, în grupurile sportive, religioase, înţelegând sarcinile şi drepturile pe care le au.

,, Lecturile după imagini”constituie o bună ocazie pentru copii de a- şi aprofunda

manifestările afective faţă de colegi, prieteni, adulţi, sesizând legatura între membrii

familiei.

,, Jocurile didactice” consolidează deprinderile sociale, dezvoltă comportamente

adecvate diverselor situaţii de interacţiuni sociale, punându- l pe copil să interacţioneze

respectând regulile grupului.

,, Dramatizările” reprezintă de fiecare dată o modalitate solicitată chiar de copii şi cu

multe implicaţii benefice în plan instructiv- educativ.Atât în lecţiile de citire dar şi la

serbările şcolare sau la sărbătorirea unor evenimente importante, elevii s-au deprins cu

62

punerea în scenă a unor texte îndrăgite : schiţe, glume sau scenete cu conţinut satiric-,,

Vizită” de I.L. Caragiale.

Rebusurile , concursurile, proverbele şi zicătorile sunt forme activ participative

plăcute de copii, folosite cel mai des şi în cel mai accesibil mod pentru a se ajunge la

cunoaşterea şi utilizarea limbajului din sfera valorilor civice.

Munca educativă se desfăşoară în permanenţă, neoprindu- se strict în mediul şcolar. Prin

activităţile extracurriculare precum citirea şi povestirea unor lecturi literare, copiii vor beneficia de

efectul educativ asemenea unor lecţii de etică morală. Se vor întâlni cu personaje pozitive şi negative

care se luptă şi triumfă binele întărind credinţa cu Dumnezeu, cu portretele unor copii lipsiţi de

copilărie, învăţaţi cu greutăţile şi necazurile vieţii,dar care nu- i împiedică să- şi pună în evidenţă

mândria, patriotismul, demnitatea şi nobleţea sufletească, cu personaje fantastice care reuşesc să

convieţuiască paşnic şi să comunice cu usurinţă sau care demonstrează că speranţa, credinţa şi lupta

permanentă înseamnă reuşită sigură.Recitarea poeziilor este o pl[cere pentru şcolarii mici şi trezeşte

puternice sentimente patriotice, de bucurie, de dragoste de viaţă, de apreciere sau dezaprobare faţă de

anumite atitudini.

În decursul anilor de experienţă didactică orice cadru didactic observă că mulţi din elevii mari

şi mici ştiu cum e bine şi frumos să se comporte, cunosc şi reguli şi norme de comportare civilizată,

însă aplicate foarte rar, şi nu în întâmplările la care sunt implicaţi direct, ci numai în cazul eventual al

unei evaluări sau inspecţii şcolare. Motivul să fie oare faptul că s- a pus accent mai mult pe capacităţile

de comunicare, de gândire, de a avea sentimente şi mai puţin pe modelul educaţional?Dar unde poate

întâlni modelul? Poate acasă, poate pe stradă, în cartier? E imperios necesar să existe un model care să-

i dea copilului convingerea că merge pe drumul corect către o purtare demnă de un om civilizat.

Încă din grădiniţă, preşcolarul beneficiază de un sistem educativ care are ca obiectiv

consolidarea notiunilor educative pe care iniţial le primeşte în familie precum şi dezvoltatrea normală

pe toate planurile( dezvoltare fizică, intelectuală, socială şi a personalităţii).Aici el deprinde norme de

conduită civilizată, de îndeplinire a diferitelor sarcini, de a avea un program regulat şi astfel este ajutat

să colaboreze mai bine cu cei din jurul său şi să aibă iniţiativă. Tot aici li se îmbogăţeşte vocabularul,

se dezvoltă gândirea, concentrarea, memoria, dorinţa de cunoaştere şi atenţia. Copiii din grădiniţă sunt

provocaţi prin intermediul jocului să participe la diferite activităţi iar după cum nota şi M. Debesse,,

jocul ne permite să urmărim copilul în acelaşi timp în viaţa sa motorie, afectivă, socială şi morală”.

Putem concluziona că pentru reuşita în educarea valorilor morale ale şcolarilor ar fi bine să se

ţină seama de îmbinarea celor mai viabile metodee şi procedee care să conducă la ulterioarele rezolvări

ale problemelor de viaţă.

63

BIBLIOGRAFIE

1.Cucos, C.-,, Fundamentele psihologiei”, Editura Universitara, Bucuresti, 2006;

2. Zlate, M.-,,Pedagogie”, Editura Polirom, Iasi, 2006;

3. Invatamantul primar nr. 1/ 2004, Editura Discipol, Bucuresti, 2004.

Educarea preşcolarilor în spiritul

valorilor morale

Prof. înv. preş. Constantin Aniţa Manuela

Liceul Tehnologic Constantin Filipescu

Grija pentru conduita morală este un aspect foarte important al educaţiei morale la această

vârstă când imitarea este un mod de viaţă pentru preşcolar. Acum se pot forma uşor deprinderi de

comportament civilizat ceea ce şi fac factorii educaţionali din grădiniţă.

La intrarea în grădiniţă, copilul are o experienţă de viaţă, care poate fi valorificată, însă

educatorul trebuie să-l introducă pe copil în universul valorilor reale, să-l facă să înţeleagă semnificaţia

acestora, să dobândească acea capacitate de a distinge ceea ce este frumos, bun, adevărat. Pentru ca

aceste cunoştinţe să se transforme în conduite trebuie însoţite de trăiri afective, componenta cognitivă

şi cea afectivă fiind indispensabile în formarea conştiinţei morale.

Totuşi formarea conştiinţei morale este un proces lung şi anevoios, iar transformarea acestuia în

conduită presupune corelarea tuturor componentelor sale fundamentale: obiective, conţinut, metode,

mijloace, forme de organizare, metode de evaluare. Îmbinarea acestora într-un sistem, deprinderea

elementelor de bază, unitatea dintre teorie li practică şi fundamentarea actului educaţional pe principii

ştiinţifice reprezintă baza unei educaţii morale corespunzătoare.

La grădiniţă, copiii deprind normele de conduită civilizată de a îndeplini diferite sarcini, de a

avea un program regulat şi astfel este ajutat să colaboreze mai bine cu cei din jurul său şi să aibă

iniţiativă. Acum ei îşi îmbogăţesc vocabularul, îşi dezvoltă gândirea, concentrarea, memoria, dorinţa

de cunoaştere şi atenţia, comunică mai mult, îşi dezvoltă aptitudinile fizice, psihice, artistice.

O direcţie importantă în educaţia morală o constituie cunoaşterea şi respectarea normelor de

comportare civilizate, educarea comportamentului şi a conduitei disciplinate. O disciplină conştientă

pentru preşcolar înseamnă îndeplinirea conştientă a cerinţelor educatoarei, ale părinţilor, abandonarea

intereselor personale pentru cele colective.

Proverbele, zicătorile transmit prin valoarea lor estetică şi învăţăturile morale modele de

acţiune în variate împrejurări cu care se confruntă omul. Prin intermediul lor, copiii înţeleg noţiuni cu

64

conţinut pozitiv: cinstea, hărnicia, răbdarea, bunătatea, curajul, modestia. Dar ei pot învăţa şi din cele

cu conţinut negativ pentru că mai repede omul învaţă din rău decât din bine, din situaţii identice trăite.

Proverbele şi zicătorile pot fi folosite la orice activitate, deoarece dacă ele sunt explicate pe

măsura puterii lor de înţelegere sau prin exemple concrete, copiii vor reuşi să-şi însuşească valorile

morale pe care ni le dorim.

Ghicitorile au şi ele învăţămintele lor. Prin intermediul lor, copiii pot să-şi precizeze

reprezentări asupra trăsăturilor caracteristice obiectelor şi fenomenelor pe care le cunosc. Prin

învăţarea lor, exerciţiul mintal devine antrenant şi distractiv. Li se dezvoltă astfel isteţimea, atenţia,

priceperea de a scoate în evidenţă trăsătura principală a unui obiect.

Recitarea poeziilor este o plăcere pentru şcolarii mici. Ele trezesc puternice sentimente de

bucurie, dragoste de viaţă, de apreciere sau dezaprobare faţă de anumite comportamente.

Dramatizările au multe implicaţii benefice în realizarea comportamentului moral, schiţele,

glumele, scenetele satirice, de asemenea. Cunoaşterea şi utilizarea limbajului din sfera valorilor civice

devine mai uşor de atins folosind forme activ participative, plăcute, cu accent pe spiritul de competiţie.

Exemple: * rebus – utilizând termenii : bine, sinceritate, adevăr, colaborare, altruism;

concursurile – redactarea unui eseu, lucrarea plastică; proverbe, zicători

Educaţia ecologică este un obiectiv al educaţiei morale şi se exprimă prin

ataşament faţă de plante şi animale, faţă de natură.

La nivelul ariei curriculare „Om şi societate” prin intermediul disciplinelor: Istoria românilor,

Religie, Educaţie civică, micul şcolar află modele exemplare de comportament în spiritul valorilor

morale care s-au impus în societate de-a lungul timpului. Astfel, din lecţiile de istorie, copilul află

despre modul de organizare al societăţii din cele mai vechi timpuri şi până în epoca modernă şi

contemporană. Cunoaşterea formării şi afirmării virtuţilor poporului din care fac parte generează în

sufletul elevilor sentimentul de apreciere faţă de curajul şi viteza înaintaşilor.

Educaţia moral – civică se realizează prin lectura suplimentară unde vor identifica valori

morale, virtuţi şi comportamente folosite drept exemple pentru sintagme „aşa e bine”, „aşa e rău”.

Educaţia moral – civică urmăreşte formarea acelui set de competenţe civice necesare şi

suficiente; pentru a face din copil un locuitor al cetăţii, un bun cetăţean, urmărind cultivarea integrităţii

morale a micilor şcolari sub aspectul conştientizării propriului Eu şi – al modelării comportamentului

ca viitori membrii ai comunităţii sociale. Cunoştinţele pe care elevul le va asimila vor întregi aportul în

formarea unor deprinderi şi priceperi cu ajutorul cărora va deveni apt să se adapteze cu succes

cerinţelor şi normelor pe care societatea le impune.

65

„Nu există artă mai frumoasă decât arta educaţiei. Pictorul şi sculptorul fac doar figuri fără

viaţă, dar educatorul creează în chip viu; uitându-se la el se bucura şi oamenii, se bucura şi Dumnezeu

şi oricine poate fi dascăl, dacă nu al altora cel puţin al său”- Sf. Ioan Gură de Aur.

Educaţia este o acţiune care vizează întregul, armonia trup – suflet din om. Sufletul însă, ca

esenţă spirituală şi deci superioară, stăpâneşte corpul şi-l conduce spre ţintele sau idealurile făurite de

el sau descoperite de Dumnezeu. Prin educaţie se poate nădăjdui realizarea unităţii morale, unitate ce

dirijează în mod statornic viaţa şi toate acţiunile omului. Astfel se realizează şi caracterul moral.

În educaţia creştină a copilului este implicată întreaga societate. Copilul fiind ca o mlădiţă în

formare poate să copieze în sufletul său şi exemple negative. Pentru cunoaşterea gândurilor,

sentimentelor copilului trebuie o colaborare strânsă între familie, şcoala şi Biserică. Pentru aceasta,

părinţii trebuie să conştientizeze că faptul că ora de religie este decisivă pentru viaţa copilului.

Una din trăsăturile vieţii creştine în lume este cea care ne spune că trebuie să fim generoşi,

primitori, iubitori şi atenţi cu cei în nevoi. Aceste calităţi pot fi insuflate în sufletul copiilor încă din

frageda pruncie. Dacă între copii, părinţi şi dascăl s-a stabilit o relaţie de dragoste, copilul are

încredere şi îi respectă.

Disciplina trebuie să fie cu rost şi să slujească în scopul dreptăţii şi scopul disciplinării copiilor

este să-i învăţăm ce e bine şi ce e rău.

Iubirea noastră pentru copii trebuie să fie o icoană a iubirii lui Dumnezeu pentru umanitate.

Asta înseamnă că dacă un copil îşi recunoaşte greşeala şi îi pare rău de ce a făcut, trebuie să ne

stăpânim dorinţa de a-l pedepsi, încurajându-i în felul acesta pe copii să nu-şi ascundă greşelile.

Educaţia religioasă se face în primul rând prin exemplul părinţilor, dascălilor, prin întreţinerea

unei atmosfere de dragoste şi rugăciune. Dragostea, rugăciunea şi exemplul sunt mult mai

convingătoare decât cuvintele.

Din punct de vedere creştin ortodox, educaţia religios – morală caută să perfecţioneze omul,

creaţie a lui Dumnezeu, în, cu şi prin Hristos, Dumnezeu – Omul ca şi creaţia absolută. Educaţia se

bazează pe dragostea dintre oameni. Din dragoste izvorăşte încrederea, iar acolo unde este iubire şi

încredere izvorăşte libertatea. Fără libertate nu poate exista viaţă morală.

Bibliografie

1. Dumitrana Magdalena, Copilul, familia şi grădiniţa, Editura Compania, Bucureşti, 2000

2. Revista Învăţământului Preşcolar nr. 3,4/1997, Bucureşti 1997

3. Învăţământul primar nr. 12/1996, Editura Discipol, Bucureşti, 1996

4. Galeriu Constantin, Lăsaţi copiii să vină la mine, Revista de pedagogie, nr. 6, 1991

66

EDUCAȚIA MORALĂ

Prof.inv.BOGEANU DORINEL

ŞCOALA GIMNAZIALA NR.1 BALS

,,Morala…cea mai mare maestră a educației” Friederich Nietzsche

Cuvântul ,,morală” înseamnă ansamblul normelor de convieţuire, de comportare a

oamenilor unii faţă de alţii şi faţă de colectivitate şi a căror încălcare nu este sancţionată de lege, ci de

opinia publică; etică. Se poate referi și la o comportare lăudabilă, moravuri.

,, Moral, - ă – Care aparține moralei,conduitei admise și practicate într-o societate, care se

referă la morală; etic;care este conform cu morala; cinstit, bun , moralicesc”. 6

Morala este o disciplină ştiinţifică care se ocupă cu normele de comportare a oamenilor în

societate. Poate însemna dojană, mustrare.

De asemenea, se poate referi și la o concluzie moralizatoare cuprinsă într-o scriere, mai ales

într-o fabulă; învăţătură. – Din lat. moralis, fr. morale.

Morala, ca fenomen social, reflectă relațiile care se stabilesc între oameni care interacționează

într-un context social într-un anumit spațiu și într-un anumit timp. Între oameni apar anumite raporturi

sociale. ,,Natural că nu tot ceea ce ține de raporturile sociale în extensiunea și profunzimea lor

reprezintă obiect al moralei”.7

,,Omul este subiect și obiect al moralei. Este subiect pentru că emite judecăți de valoare și

săvârșește fapte apreciate prin grila normelor și valorilor morale. Este obiect întrucât ideile,

judecățile, faptele sunt reflectate generalizat în norme, principii, reguli, obiceiuri și tradiții morale

preluate ”. 8

Educația s-a ocupat dintotdeauna ca ființele să devină morale. Educația morală ajută copilul

mai întâi să se adapteze colectivului în care trăiește (familie, grădiniță, școală), mai târziu să-și

respecte obligațiile pe care le are de îndeplinit față de familie, profesie, țară și în cele din urmă să

participe la crearea valorilor morale ale umanității. Fără existența și respectarea de către toți oamenii a

unor reguli de purtare și obiceiuri, viața în societate n-ar fi posibilă. Acestea au existat totdeauna și

există și astăzi chiar și la popoarele aflate pe trepte inferioare de cultură și civilizație. ,,Cât privește

originea acestora, în unele societăți ele au fost moștenite prin tradiție, în altele au fost opera unor

învățați, iar în alte societăți au fost prevăzute în religiile lor.”9

6 Dicționarul explicativ al limbii române, Editura Gold, pag. 637 7 Ioan Nicola , Pedagogie, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1992, pag.103 8 Elena Macavei, Pedagogie, Editura Aramis, București, 2001, pag. 63 9 Arhid. Prof. Dr. Ioan Zăgrean, Morala creștină, Editura Renașterea, 2002, pag. 8

67

,, Morala reflectă întotdeauna acea latură a acțiunii umane în care se întruchipează relațiile

omului față de alți oameni și față de sine însuși, în care se rezolvă contradicțiile dintre oameni, dintre

om și societate.”10

Pentru a se face cât mai bine o delimitare a specificului educației morale se face o diferență

între morală ( sistemul moral al societății privit ca un tot) și moralitate ( morală individuală). Din

această cauză ,,morala socială are un caracter obiectiv și constituie baza ontologică a educației

morale”11.

Viața socială n-ar fi posibilă fără respectarea unor norme prin care sunt reglementate relațiile

sociale, comportarea oamenilor. Morala cuprinde principii și norme referitoare la comportarea omului

față de semeni, față de instituțiile sociale și față de sine. În relațiile concrete ale omului cu semenii săi,

cu familia, cu grupul social căruia aparține, se află izvorul adevărat al oricărei morale.

Esența și scopul educației morale

Trecerea de la morală la moralitate, de la conștiința morală socială la cea individuală nu

este directă, ea fiind mijlocită de o serie întreagă de variabile sociale și psihologice. Variabilele sociale

sunt impuse de contextul social în care se realizează educația morală, cele psihologice fiind impuse de

faptul că aderarea la morala socială se realizează de un subiect concret, implicat afectiv în raport cu

morala socială.

,, Esența educației morale constă în crearea unui cadru adecvat interiorizării componentelor

moralei sociale în structura personalității morale a copilului , elaborarea și stabilizarea pe această

bază a profilului moral al acestuia în concordanță cu imperativele societății noastre. ”12

Prin procesul educației morale ,, se urmărește încorporarea și punerea în act a valorilor

morale ale societății. O persoană este educată din punct de vedere moral atunci când realizează o

trecere de la stadiul heteronomiei morale, adică a urmării regulilor promulgate de alții, la stadiul

autonomiei morale, la autoimpunerea unor reguli sau valori interioare. ”13

În sens pedagogic profilul moral al individului este o realitate în continuă transformare. Acesta

se realizează continuu în cadrul acțiunii educaționale.

Dezideratele educației morale

De la o vârstă fragedă omul este implicat într-o serie de relații morale și practice. În acest fel

devine și subiect al acestora. Din punct de vedere pedagogic omul va rămâne subiect al educației

morale chiar dacă intră sau nu în sfera activității educative, așa cum arăta și Ioan Nicola, ,,educația

morală nu este posibilă în afara relațiilor sociale ce se stabilesc între oameni, relații care întotdeauna

au și o coloratură morală sau sunt prin excelență relații de ordin moral. ”14

10 T. Huszar, 1967, în Ioan Nicola, op. cit. pag. 177 11 Ioan Nicola , Pedagogie, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1992, pag.104 12 Idem, Tratat de pedagogie școlară, Editura Aramis,2003,pag. 248 13 Constantin Cucoș, Pedagogie, Editura Polirom, 2002, pag. 66 14 Ioan Nicola , Pedagogie, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1992, pag.105

68

Educația morală este e o latură complexă a educației pentru că ea se desfășoară pe baza unității

dintre social și psihologic. Relația dintre acestea se modifică în funcție de contextul în care se

manifestă dar și de dezvoltarea ontogenetică a copilului.

Ca fenomen social, morala reflectă relaţiile (raporturile) ce se stabilesc între oameni într-un

context delimitat în spaţiu şi timp. Din această perspectivă ea ne apare ca o formă a conştiinţei sociale,

în care sunt reflectate caracteristici proprii acestor raporturi, dar şi o notă apreciativă,

consubstanţială celor reflectate, cu funcţie reglatoare asupra convieţuirii umane, stimulând şi

orientând comportamentul indivizilor în concordanţă cu cerinţele sociale. De aici, rezultă caracterul

normativ al moralei, ea presupunând un sistem de comandamente morale sub forma unor modele

ideale de comportare. Morala reflectă, deci, concomitent atât manifestări ale relaţiilor concrete

dintre oameni, cât şi sensul lor ideal, respectiv cum ar trebui să se realizeze aceste relaţii.

Din scopul educației morale rezultă două deziderate ale educației: formarea conștiinței și a

conduitei morale.

,,Formarea conștiinței și a conduitei morale presupune un număr mare de operații prealabile,

latura umană a personalității umane sprijinindu-se pe un eșafod atât de laborios construit încât

realitatea spontană a vieții școlare ne oferă, în rare cazuri, evoluții complete și satisfăcătoare a

simțului moral al elevului”15.

Bibliografie:

Dicționarul explicativ al limbii române, Editura Gold

Ioan Nicola , Pedagogie, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1992

Elena Macavei, Pedagogie, Editura Aramis, București, 2001

Arhid. Prof. Dr. Ioan Zăgrean, Morala creștină, Editura Renașterea, 2002

T. Huszar, 1967, în Ioan Nicola

Ioan Nicola , Pedagogie, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1992

Idem, Tratat de pedagogie școlară, Editura Aramis,2003

Educarea preşcolarilor şi şcolarilor în spiritul

valorilor morale

înv. Enache Mihaela Ionela

Şcoala Gimnaziala nr 1 Bals

Drumul în viaţă al omului este presărat de nenumărate valori. Printre acestea valorile morale au

un rol deosebit atât în formarea caracterului şi a stilului distinctiv al oamenilor unii faţă de alţii, cât şi

în solidarizarea lor în adoptarea unor proiecte comune care le canalizează viaţa. Omul are multiple

15 G. Compaire în D. Salade- R. Ciurea, Educație și contemporaneitate, Editura Dacia, 1972, pag.288

69

nevoi personale care îl determină să aleagă din realitate ceea ce este potrivit, dar trăieşte totodată în

diferite colectivităţi, care îi impun anumite criterii de alegere şi decizie16. Nu putem avea o imagine a

principalelor valori morale, dacă nu deţinem datele principale despre societatea în care ele sunt

cultivate după anumite reguli şi obişnuinţe, tradiţii împărtăşite de membrii, instituţiile principale,

grupurile din acea societate.

Educaţia este concepută ca o activitate de formare şi dezvoltare armonioasă a fiinţei umane,

marii filosofi şi oameni ai culturii arătându-se preocupaţi de “darul cel mai frumos care poate fi făcut

omului”. (Platon). Dezvoltarea plenară, armonioasă a omului presupune o modelare a acestuia, în

planuri multiple: fizic, intelectual, moral, estetic şi practic17.

Educaţia exprimă o funcţie excesiv umană şi de natură pur spirituală la acţiune, educaţia

porneşte de la o persoană şi se îndreaptă spre formarea altei persoane. Educaţia are în vedere viaţa

personală a omului, mântuirea acestuia, relaţia lui cu Dumnezeu. O condiţie indispensabilă a educaţiei

este modelul după care educatorul vrea să modeleze spiritul omenesc.

Educaţia morală este acea dimensiune a educaţiei prin care se urmăreşte formarea şi

dezvoltarea conştiinţei şi conduitei morale a personalităţii umane. Paradigma contemporană a educaţiei

morale îmbină cunoaşterea (morală) cu acţiunea (morală) în procesul formării profilului moral al

personalităţii.

Rolul educaţiei morale este de a-l apropia pe elev de spaţiul eclesial.

“În religie copilul se trăieşte pe sine în chip natural. Nu religia, ci lipsa de religie e o viaţă

artificială şi fără sens pentru copil ca şi pentru om. De aceea, vârsta fragedă a copilăriei este cea mai

potrivită pentru formarea moral – religioasă (…). A nu face educaţie religioasă copilului e a proceda

la o operaţie caracterizată de infirmizare a sufletului, e a amputa fiinţa umană de ceea ce are mai de

preţ”18. “Scopul urmărit nu este doar să se mobilizeze sufletul cu un inventar de cunoştinţe filosofice

abstracte ci să le modeleze viaţa în Duhul lui Hristos”19.

Formarea profilului moral al personalităţii este un proces îndelungat care îşi are originea în

familie, se continuă în şcoală şi se consolidează pe tot parcursul devenirii umane. Cunoaşterea

procesului formării conştiinţei şi conduitei morale, a relaţiei dintre latura morală şi celelalte aspecte ale

educaţiei, a rolului diferiţilor factori în formarea convingerilor, sentimentelor şi obişnuinţelor morale

trebuie să stea în atenţia specialiştilor.

16 Tănase Sârbu, Etică: valori şi virtuţi morale, Editura Societăţii Academice Matei Teiu Botez, Iaşi, 2005, p. 141 17 I. Comănescu, Reconsiderări necesare în problematica educaţiei morale, în Revista de pedagogie, nr. 61, 1991, p. 31 18 C. Galeru, Lăsaţi copiii să vină la mine, Revista de pedagogie, nr. 6, 1991, p. 36 19 Ibidem

70

Perioada preşcolarităţii reprezintă fundamentul personalităţii copilului. La grădiniţă, copilul

trebuie să intre în contact cu ceea ce înseamnă bazele unei educaţii diverse şi care se va desfăşura pe

tot parcursul vieţii.

Problema apropierii copilului de cunoaştere a normelor, regulilor de bază şi convieţuire trebuie

văzute prin prisma jocului şi amenajării adecvate a spaţiilor locative.

Educaţia morală formează copiilor o conduită morală bazată pe cunoaşterea cotidiană a

regulilor vieţii sociale, urmăreşte iniţierea copiilor în practicarea unui comportament activ, responsabil,

capabil de toleranţă şi respect faţă de sine şi faţă de ceilalţi, conştient de drepturi şi datorii, liber şi

deschis spre alte culturi.

Educatorul intervine la această vârstă în realizarea educaţiei moral civile şi sociale a copilului.

Faptul ca unii copii prezintă trăsături morale ca cele ale părinţilor (bunătate/răutate);

altruism/egoism) nu se explică prin ereditate, ci mai degrabă prin influenţa exemplului exercitat de

mediul familial asupra copilului care la vârstă mică are tendinţa de a imita.

Grija pentru conduita morală este un aspect foarte important al educaţiei morale la această

vârstă când imitarea este un mod de viaţă pentru preşcolar. Acum se pot forma uşor deprinderi de

comportament civilizat ceea ce şi fac factorii educaţionali din grădiniţă.

La intrarea în grădiniţă, copilul are o experienţă de viaţă, care poate fi valorificată, însă

educatorul trebuie să-l introducă pe copil în universul valorilor reale, să-l facă să înţeleagă semnificaţia

acestora, să dobândească acea capacitate de a distinge ceea ce este frumos, bun, adevărat. Pentru ca

aceste cunoştinţe să se transforme în conduite trebuie însoţite de trăiri afective, componenta cognitivă

şi cea afectivă fiind indispensabile în formarea conştiinţei morale.

Totuşi formarea conştiinţei morale este un proces lung şi anevoios, iar transformarea acestuia în

conduită presupune corelarea tuturor componentelor sale fundamentale: obiective, conţinut, metode,

mijloace, forme de organizare, metode de evaluare. Îmbinarea acestora într-un sistem, deprinderea

elementelor de bază, unitatea dintre teorie li practică şi fundamentarea actului educaţional pe principii

ştiinţifice reprezintă baza unei educaţii morale corespunzătoare.

La grădiniţă, copiii deprind normele de conduită civilizată de a îndeplini diferite sarcini, de a

avea un program regulat şi astfel este ajutat să colaboreze mai bine cu cei din jurul său şi să aibă

iniţiativă. Acum ei îşi îmbogăţesc vocabularul, îşi dezvoltă gândirea, concentrarea, memoria, dorinţa

de cunoaştere şi atenţia, comunică mai mult, îşi dezvoltă aptitudinile fizice, psihice, artistice.

O direcţie importantă în educaţia morală o constituie cunoaşterea şi respectarea normelor de

comportare civilizate, educarea comportamentului şi a conduitei disciplinate. O disciplină conştientă

71

pentru preşcolar înseamnă îndeplinirea conştientă a cerinţelor educatoarei, ale părinţilor, abandonarea

intereselor personale pentru cele colective.

Proverbele, zicătorile transmit prin valoarea lor estetică şi învăţăturile morale modele de

acţiune în variate împrejurări cu care se confruntă omul. Prin intermediul lor, copiii înţeleg noţiuni cu

conţinut pozitiv: cinstea, hărnicia, răbdarea, bunătatea, curajul, modestia. Dar ei pot învăţa şi din cele

cu conţinut negativ pentru că mai repede omul învaţă din rău decât din bine, din situaţii identice trăite.

Proverbele şi zicătorile pot fi folosite la orice activitate, deoarece dacă ele sunt explicate pe

măsura puterii lor de înţelegere sau prin exemple concrete, copiii vor reuşi să-şi însuşească valorile

morale pe care ni le dorim.

Ghicitorile au şi ele învăţămintele lor. Prin intermediul lor, copiii pot să-şi precizeze

reprezentări asupra trăsăturilor caracteristice obiectelor şi fenomenelor pe care le cunosc. Prin

învăţarea lor, exerciţiul mintal devine antrenant şi distractiv. Li se dezvoltă astfel isteţimea, atenţia,

priceperea de a scoate în evidenţă trăsătura principală a unui obiect.

Şcoala reprezintă o necesitate. Copilul vrea să fie activ. Rolul dascălului acum nu mai este

acela de a transmite cunoştinţe, iar cel al elevului de a asculta şi a asimila informaţiile. Dascălul este

mai mult decât un organizator al învăţării şi un element de legătură între elev şi societate. Procesul de

învăţare a devenit dinamic şi interactiv, iar elevii şi dascălii sunt responsabili pentru practicile

educaţionale şi pentru rezultatele acestora. Relaţia profesor – elev este una de colaborare, de încredere

şi de respect reciproc, elevul este sprijinit de profesor.

Încă din clasa I, copiii dezbat termeni ca: adevăr, prietenie, altruism, disciplina, supunere,

răspundere (valori morale). Citind şi povestind unele lecturi literare (Un om necăjit, M. Sadoveanu;

Micul patriot padovan, Edmond de Amicis; Robinson Crusoe, Daniel Defoe), elevii vor beneficia de

efectul educativ al unor lecţii de etică morală. Se vor întâlni cu personaje pozitive şi negative care se

luptă şi triumfă binele, întărind credinţa în Dumnezeu; cu personaje care reuşesc datorită speranţei şi

credinţei.

Recitarea poeziilor este o plăcere pentru şcolarii mici. Ele trezesc puternice sentimente de

bucurie, dragoste de viaţă, de apreciere sau dezaprobare faţă de anumite comportamente.

Dramatizările au multe implicaţii benefice în realizarea comportamentului moral, schiţele,

glumele, scenetele satirice, de asemenea. Cunoaşterea şi utilizarea limbajului din sfera valorilor civice

devine mai uşor de atins folosind forme activ participative, plăcute, cu accent pe spiritul de competiţie.

Exemple:

rebus – utilizând termenii : bine, sinceritate, adevăr, colaborare, altruism;

72

concursurile – redactarea unui eseu, lucrarea plastică;

proverbe, zicători

Educaţia ecologică este un obiectiv al educaţiei morale şi se exprimă prin

ataşament faţă de plante şi animale, faţă de natură.

La nivelul ariei curriculare „Om şi societate” prin intermediul disciplinelor: Istoria românilor,

Religie, Educaţie civică, micul şcolar află modele exemplare de comportament în spiritul valorilor

morale care s-au impus în societate de-a lungul timpului. Astfel, din lecţiile de istorie, copilul află

despre modul de organizare al societăţii din cele mai vechi timpuri şi până în epoca modernă şi

contemporană. Cunoaşterea formării şi afirmării virtuţilor poporului din care fac parte generează în

sufletul elevilor sentimentul de apreciere faţă de curajul şi viteza înaintaşilor.

Educaţia moral – civică se realizează prin lectura suplimentară unde vor identifica valori

morale, virtuţi şi comportamente folosite drept exemple pentru sintagme „aşa e bine”, „aşa e rău”.

Educaţia moral – civică urmăreşte formarea acelui set de competenţe civice necesare şi

suficiente; pentru a face din copil un locuitor al cetăţii, un bun cetăţean, urmărind cultivarea integrităţii

morale a micilor şcolari sub aspectul conştientizării propriului Eu şi – al modelării comportamentului

ca viitori membrii ai comunităţii sociale. Cunoştinţele pe care elevul le va asimila vor întregi aportul în

formarea unor deprinderi şi priceperi cu ajutorul cărora va deveni apt să se adapteze cu succes

cerinţelor şi normelor pe care societatea le impune.

„Nu există artă mai frumoasă decât arta educaţiei. Pictorul şi sculptorul fac doar figuri fără

viaţă, dar educatorul creează în chip viu; uitându-se la el se bucura şi oamenii, se bucura şi Dumnezeu

şi oricine poate fi dascăl, dacă nu al altora cel puţin al său”- Sf. Ioan Gură de Aur.

Educaţia este o acţiune care vizează întregul, armonia trup – suflet din om. Sufletul însă, ca

esenţă spirituală şi deci superioară, stăpâneşte corpul şi-l conduce spre ţintele sau idealurile făurite de

el sau descoperite de Dumnezeu. Prin educaţie se poate nădăjdui realizarea unităţii morale, unitate ce

dirijează în mod statornic viaţa şi toate acţiunile omului. Astfel se realizează şi caracterul moral.

În educaţia creştină a copilului este implicată întreaga societate. Copilul fiind ca o mlădiţă în

formare poate să copieze în sufletul său şi exemple negative. Pentru cunoaşterea gândurilor,

sentimentelor copilului trebuie o colaborare strânsă între familie, şcoala şi Biserică. Pentru aceasta,

părinţii trebuie să conştientizeze că faptul că ora de religie este decisivă pentru viaţa copilului.

Una din trăsăturile vieţii creştine în lume este cea care ne spune că trebuie să fim generoşi,

primitori, iubitori şi atenţi cu cei în nevoi. Aceste calităţi pot fi insuflate în sufletul copiilor încă din

frageda pruncie. Dacă între copii, părinţi şi dascăl s-a stabilit o relaţie de dragoste, copilul are

încredere şi îi respectă.

73

Disciplina trebuie să fie cu rost şi să slujească în scopul dreptăţii şi scopul disciplinării copiilor

este să-i învăţăm ce e bine şi ce e rău.

Iubirea noastră pentru copii trebuie să fie o icoană a iubirii lui Dumnezeu pentru umanitate.

Asta înseamnă că dacă un copil îşi recunoaşte greşeala şi îi pare rău de ce a făcut, trebuie să ne

stăpânim dorinţa de a-l pedepsi, încurajându-i în felul acesta pe copii să nu-şi ascundă greşelile.

Educaţia religioasă se face în primul rând prin exemplul părinţilor, dascălilor, prin întreţinerea

unei atmosfere de dragoste şi rugăciune. Dragostea, rugăciunea şi exemplul sunt mult mai

convingătoare decât cuvintele.

Din punct de vedere creştin ortodox, educaţia religios – morală caută să perfecţioneze omul,

creaţie a lui Dumnezeu, în, cu şi prin Hristos, Dumnezeu – Omul ca şi creaţia absolută. Educaţia se

bazează pe dragostea dintre oameni. Din dragoste izvorăşte încrederea, iar acolo unde este iubire şi

încredere izvorăşte libertatea. Fără libertate nu poate exista viaţă morală.

Copiii de astăzi sunt cetăţenii societăţii informatice. Ei trebuie să acţioneze şi să gândească

altfel decât au făcut-o părinţii lor. Asistăm la o transformare calitativă a societăţii omeneşti. Ea

presupune (în termeni filosofici) că nu mai acordăm materiei rolul esenţial în univers. Acest loc este

ocupat acum de informaţii.

Procesul de construire a profilului moral – civic al elevului este complex şi angajează nu numai

cadrele didactice, ci şi părinţii, instituţiile culturale, biserica, mijloacele de comunicare în masă deci –

societatea.

Bibliografie

1. Dumitrana Magdalena, Copilul, familia şi grădiniţa, Editura Compania, Bucureşti, 2000

2. Revista Învăţământului Preşcolar nr. 3,4/1997, Bucureşti 1997

3. Învăţământul primar nr. 12/1996, Editura Discipol, Bucureşti, 1996

4. Galeriu Constantin, Lăsaţi copiii să vină la mine, Revista de pedagogie, nr. 6, 1991

5. Comănescu I, Reconsiderări necesare în problematica educaţiei morale, Revista de pedagogie,

nr. 6, 1991

6. Sârbu Tănase, Etică: valori şi virtuţi morale, Editura Societăţii academice Matei Teiu Botez,

Iaşi, 2005

74

RELAŢIA DINTRE CREŞTEREA SPIRITUALĂ ŞI RESPONSABILITATEA

COPILULUI

prof. înv. primar Boiciuc Ana

prof. înv. preşcolar Boiciuc Mihaela

Şcoala Gimnazială Rona de Sus- Maramureş

Profesorul are responsabilitatea de a se ocupa exclusiv de intelectul și comportamentul elevilor

săi, fiind abilitat de răspunderea modelării sufletelor, trebuie să îşi asume pregătirea elevilor pentru

luptele vieţii.

Principala îndatorire a educatorului este aceea de a spune elevilor săi adevărul despre

confruntările sociale care îi aşteaptă, deşi sunt la modă o doză mărită de optimism şi tendinţa de a

idealiza fără substrat. Dacă în spatele oricărei activităţi umane stă o echipă de oameni care asigură

activitatea managerială eficientă, la clasă, profesorul este solitar în faţa problemelor şi provocărilor.

Educatorul exercită un management multiplu la clasă: ştiinţific, psiho - social, spiritual, cultural şi

educativ. Ca educatori, le prezentăm elevilor noştri drumul greu, dar drept în viaţă :sacrificiul, studiul,

cooperarea, competiţia elegantă. Conducem corect elevii către o identitate pozitivă şi constructivă,

dacă avem și susţinerea părinților acestora.

„Copilul nu datorează părinţilor viaţa, ci creşterea” spunea Nicolae Iorga. Parafrazând, vom

spune că elevul nu datorează şcolii doar instrucţia, cât, mai ales, educaţia.

Trăim într-o lume care se autocaracterizează ca fiind modernă şi civilizată. În această societate

evoluată şi informatizată, relaţiile sociale par să se bazeze, mai degrabă, pe aroganţă, tupeu, violenţă

verbală şi fizică, decât pe valorile morale pe care le-au promovat înaintaşii noştri: bună cuviinţă,

politeţe, curtoazie, spiritualitate, respect etc.

Elevul, ca orice persoană, este un actor social, prin apartenenţa sa la diferite grupuri şi prin

relaţiile pe care el le stabileşte în cadrul acestora, fiind astfel implicat de la o vârstă foarte fragedă în

viaţa socială. Din această perspectivă, trebuie să reconsiderăm rolul familiei şi al şcolii în procesul de

creştere morală şi spirituală a copilului, prin iniţierea sa în practicarea unui comportament bazat pe

regulile bunei purtări, pe frica de divinitate, atât în familie, cât şi în comunitatea în care trăieşte.

Pornind de la aceste considerente, credem că este absolut necesar să ne întoarcem la esenţa

educaţiei, la „cei şapte ani de acasă”, pe care şcoala are datoria să clădească, în parteneriat cu familia,

75

omul frumos la suflet şi în purtare. Dar tot atât de important este şi educaţia spiritual care se dezvoltă

acasă, la orele de religie şi nu numai.

„Arta de a trăi frumos în toate împrejurările vieţii” poate fi învăţată şi practicată în viaţa de zi

cu zi, prin raportarea la ceea ce convenţional recunoaştem şi numim „codul bunelor maniere” sau

„codul manierelor elegante”, un set de reguli ce trebuie respectate în diferite situaţii sau locuri în care

ne putem afla la un moment dat.

Secretul unui comportament agreabil și civilizat în societate se poate obține prin decantarea

bunelor obiceiuri filtrate și adaptate de la o generație la alta şi la aplicarea regulilor spirituale. Familia,

școala, anturajul au un rol capital în formarea unei existențe normale a oricărui individ. Este esențial ca

la școală să se pună accentul pe respectarea bunelor maniere. Se spune că un manager este eficient la

clasă, dacă elevii săi sunt cuminți, civilizați și deștepți. Măiestria didactică și tactul pedagogic al unui

bun manager se reflectă de multe ori în oglinda comportamentală şi spirituală a elevilor săi. Atunci să

ne străduim să implementăm de timpuriu un comportament civilizat în viața copiilor noștri, să-i

învăţăm cele zece porunci iar ei ne vor face mândri că am fost cândva dascălii lor.

Educaţia morală şi cea spirituală a unui copil spun totul despre o familie, despre părinţii lui

pentru că copilul este bunul cel mai de preţ pe care îl are o familie. Copilul este ca un barometru care

îţi poate indica cum şi-a crescut această familie copiii, adică nepreţuita comoară.

Atunci când copiii noştri părăsesc căminele ca tineri adulţi, cu toţii dorim ca ei să se realizeze pe

deplin în responsabilitatea lor faţă de oameni şi faţă de Dumnezeu. Vrem să adopte etica morală şi

spirituală, vrem să respecte oamenii, să se teamă de Dumnezeu şi să trăiască în pace cu toată lumea. Şi

mai vrem ca ei să aibă o conştiinţă curată şi vie care să-i ajute să trăiască bine. Însă uneori ne punem

întrebarea: Cum îi educăm şi cum îi creştem pentru atingerea acestor idealuri?

Părerea noastră este că ne pregătim copiii să fie responsabili înaintea oamenilor şi înaintea lui

Dumnezeu fiind, la rându-ne, respectuoşi şi credincioşi în responsabilitatea ce ni s-a încredinţat, aceea

de educatori dar totodată şi părinţi. Când devenim părinţi, pe umerii noştri apasă o obligaţie moral-

divină. Dumnezeu spune că trebuie să ne educăm copiii astfel încât aceştia să ajungă la maturitatea

morală şi spirituală.

Părinţii trebuie să fie conştienţi că nu pot transfera responsabilitatea ce le revine lor ca părinţi ai

propriilor copii, unor instituţii precum şcoala pentru educarea bunelor maniere sau biserica pentru

educaţia spirituală. Aceştia nu pot compensa neglijenţa lor. Şi nici nu le pot trage la răspundere pentru

eşecurile copiilor.

Pe măsură ce copiii se maturizează, ajung să petreacă mai mult timp departe de supravegherea

părinţilor. Încep să-şi formeze o noua gândire. Relaţia lor cu oamenii şi cu Dumnezeu începe să fie mai

76

directă şi mai personală. Cât de profund vor sesiza ei responsabilitatea personală înaintea acestor

relaţii? Depinde mult de cât de profund au simţit părinţii aceasta în procesul educării lor.

Încă de la o vârstă fragedă - chiar şi de când noi părinţii îi considerăm prea cruzi pentru o educaţie

spirituală - copiii încep să asimileze anumite lucruri ce vor avea efect definitoriu asupra experienţei lor

morale şi spirituale. Un nou-născut are nevoie de siguranţă. Iar noi îi oferim această siguranţă,

împlinindu-i nevoile sale fizice, ţinându-l în braţe şi nelăsându-l vreodată într-un loc de unde să nu-i

putem auzi strigătele. Astfel copiii învaţă ce înseamnă siguranţa. Găsind siguranţa în persoana noastră,

ei vor fi pregătiţi ca, în cele din urmă să se încreadă în Dumnezeu şi în oameni. Tratând corespunzator

neascultarea copiilor noştri, aceasta relaţie asigură o umbrela sub care ei pot trăi in pace. Pe măsură ce

se maturizează, ei devin conştienţi că responsabilitatea lor trece dincolo de împlinirea poruncii: „Copii,

ascultaţi de părinţii voştri!” Credinţa lor nu mai poate continua să se bazeze pe credinţa părinţilor.

Maturitatea impune credinţa personală. Încep să se pună noi întrebări şi să se privească dincolo de

părinţi, la relaţia lor spirituală cu Dumnezeu.

Dacă educaţia noastră nu îmbunătăţeşte poziţia copiilor noştri înaintea lui Dumnezeu atunci când

ei ajung la vârsta responsabilităţii, atunci valoarea ei este pusă sub semnul întrebării. Este clar că

învăţătura creştină este benefică copiilor în orice privinţă. Ea le oferă cunoaşterea lui Dumnezeu,

despre standardele Sale morale şi spirituale. Îi învaţă responsabilitatea pentru comportamentul propriu,

limitează puterea nocivă a lumii şi stabileşte disciplina personală atât de folositoare unui copil bine

crescut şi al unui om care a învăţat de mic copil frica de Dumnezeu.

Bibliografie:

1. Post, E., (2007), Codul bunelor maniere pentru copii, Editura Corint Junior, București;

2. Revista creştină Sămânţa Adevărului, februarie 2004.

Educarea preşcolarilor şi şcolarilor în spiritul

valorilor morale

Prof. Înv. Primar Bondrescu Georgeta Laura

Şcoala Gimnazială Nr.2 Caracal

Drumul în viaţă al omului este presărat de nenumărate valori. Printre acestea valorile morale au

un rol deosebit atât în formarea caracterului şi a stilului distinctiv al oamenilor unii faţă de alţii, cât şi

în solidarizarea lor în adoptarea unor proiecte comune care le canalizează viaţa. Omul are multiple

nevoi personale care îl determină să aleagă din realitate ceea ce este potrivit, dar trăieşte totodată în

diferite colectivităţi, care îi impun anumite criterii de alegere şi decizie20.

20 Tănase Sârbu, Etică: valori şi virtuţi morale, Editura Societăţii Academice Matei Teiu Botez, Iaşi, 2005, p. 141

77

Nu putem avea o imagine a principalelor valori morale, dacă nu deţinem datele principale

despre societatea în care ele sunt cultivate după anumite reguli şi obişnuinţe, tradiţii împărtăşite de

membrii, instituţiile principale, grupurile din acea societate.

Educaţia este concepută ca o activitate de formare şi dezvoltare armonioasă a fiinţei umane,

marii filosofi şi oameni ai culturii arătându-se preocupaţi de “darul cel mai frumos care poate fi făcut

omului”. (Platon). Dezvoltarea plenară, armonioasă a omului presupune o modelare a acestuia, în

planuri multiple: fizic, intelectual, moral, estetic şi practic21.

Educaţia exprimă o funcţie excesiv umană şi de natură pur spirituală la acţiune, educaţia

porneşte de la o persoană şi se îndreaptă spre formarea altei persoane. Educaţia are în vedere viaţa

personală a omului, mântuirea acestuia, relaţia lui cu Dumnezeu. O condiţie indispensabilă a educaţiei

este modelul după care educatorul vrea să modeleze spiritul omenesc.

Educaţia morală este acea dimensiune a educaţiei prin care se urmăreşte formarea şi

dezvoltarea conştiinţei şi conduitei morale a personalităţii umane. Paradigma contemporană a educaţiei

morale îmbină cunoaşterea (morală) cu acţiunea (morală) în procesul formării profilului moral al

personalităţii.

Formarea profilului moral al personalităţii este un proces îndelungat care îşi are originea în

familie, se continuă în şcoală şi se consolidează pe tot parcursul devenirii umane. Cunoaşterea

procesului formării conştiinţei şi conduitei morale, a relaţiei dintre latura morală şi celelalte aspecte ale

educaţiei, a rolului diferiţilor factori în formarea convingerilor, sentimentelor şi obişnuinţelor morale

trebuie să stea în atenţia specialiştilor.

Perioada preşcolarităţii reprezintă fundamentul personalităţii copilului. La grădiniţă, copilul

trebuie să intre în contact cu ceea ce înseamnă bazele unei educaţii diverse şi care se va desfăşura pe

tot parcursul vieţii.

Problema apropierii copilului de cunoaştere a normelor, regulilor de bază şi convieţuire trebuie

văzute prin prisma jocului şi amenajării adecvate a spaţiilor locative.

Educaţia morală formează copiilor o conduită morală bazată pe cunoaşterea cotidiană a

regulilor vieţii sociale, urmăreşte iniţierea copiilor în practicarea unui comportament activ, responsabil,

capabil de toleranţă şi respect faţă de sine şi faţă de ceilalţi, conştient de drepturi şi datorii, liber şi

deschis spre alte culturi.

Educatorul intervine la această vârstă în realizarea educaţiei moral civile şi sociale a copilului.

21 I. Comănescu, Reconsiderări necesare în problematica educaţiei morale, în Revista de pedagogie, nr. 61, 1991, p. 31

78

Faptul ca unii copii prezintă trăsături morale ca cele ale părinţilor (bunătate/răutate);

altruism/egoism) nu se explică prin ereditate, ci mai degrabă prin influenţa exemplului exercitat de

mediul familial asupra copilului care la vârstă mică are tendinţa de a imita.

Grija pentru conduita morală este un aspect foarte important al educaţiei morale la această

vârstă când imitarea este un mod de viaţă pentru preşcolar. Acum se pot forma uşor deprinderi de

comportament civilizat ceea ce şi fac factorii educaţionali din grădiniţă.

La intrarea în grădiniţă, copilul are o experienţă de viaţă, care poate fi valorificată, însă

educatorul trebuie să-l introducă pe copil în universul valorilor reale, să-l facă să înţeleagă semnificaţia

acestora, să dobândească acea capacitate de a distinge ceea ce este frumos, bun, adevărat. Pentru ca

aceste cunoştinţe să se transforme în conduite trebuie însoţite de trăiri afective, componenta cognitivă

şi cea afectivă fiind indispensabile în formarea conştiinţei morale.

Totuşi formarea conştiinţei morale este un proces lung şi anevoios, iar transformarea acestuia în

conduită presupune corelarea tuturor componentelor sale fundamentale: obiective, conţinut, metode,

mijloace, forme de organizare, metode de evaluare. Îmbinarea acestora într-un sistem, deprinderea

elementelor de bază, unitatea dintre teorie li practică şi fundamentarea actului educaţional pe principii

ştiinţifice reprezintă baza unei educaţii morale corespunzătoare.

La grădiniţă, copiii deprind normele de conduită civilizată de a îndeplini diferite sarcini, de a

avea un program regulat şi astfel este ajutat să colaboreze mai bine cu cei din jurul său şi să aibă

iniţiativă. Acum ei îşi îmbogăţesc vocabularul, îşi dezvoltă gândirea, concentrarea, memoria, dorinţa

de cunoaştere şi atenţia, comunică mai mult, îşi dezvoltă aptitudinile fizice, psihice, artistice.

O direcţie importantă în educaţia morală o constituie cunoaşterea şi respectarea normelor de

comportare civilizate, educarea comportamentului şi a conduitei disciplinate. O disciplină conştientă

pentru preşcolar înseamnă îndeplinirea conştientă a cerinţelor educatoarei, ale părinţilor, abandonarea

intereselor personale pentru cele colective.

Proverbele, zicătorile transmit prin valoarea lor estetică şi învăţăturile morale modele de

acţiune în variate împrejurări cu care se confruntă omul. Prin intermediul lor, copiii înţeleg noţiuni cu

conţinut pozitiv: cinstea, hărnicia, răbdarea, bunătatea, curajul, modestia. Dar ei pot învăţa şi din cele

cu conţinut negativ pentru că mai repede omul învaţă din rău decât din bine, din situaţii identice trăite.

Proverbele şi zicătorile pot fi folosite la orice activitate, deoarece dacă ele sunt explicate pe

măsura puterii lor de înţelegere sau prin exemple concrete, copiii vor reuşi să-şi însuşească valorile

morale pe care ni le dorim.

Ghicitorile au şi ele învăţămintele lor. Prin intermediul lor, copiii pot să-şi precizeze

reprezentări asupra trăsăturilor caracteristice obiectelor şi fenomenelor pe care le cunosc. Prin

79

învăţarea lor, exerciţiul mintal devine antrenant şi distractiv. Li se dezvoltă astfel isteţimea, atenţia,

priceperea de a scoate în evidenţă trăsătura principală a unui obiect.

Şcoala reprezintă o necesitate. Copilul vrea să fie activ. Rolul dascălului acum nu mai este

acela de a transmite cunoştinţe, iar cel al elevului de a asculta şi a asimila informaţiile. Dascălul este

mai mult decât un organizator al învăţării şi un element de legătură între elev şi societate. Procesul de

învăţare a devenit dinamic şi interactiv, iar elevii şi dascălii sunt responsabili pentru practicile

educaţionale şi pentru rezultatele acestora. Relaţia profesor – elev este una de colaborare, de încredere

şi de respect reciproc, elevul este sprijinit de profesor.

Încă din clasa I, copiii dezbat termeni ca: adevăr, prietenie, altruism, disciplina, supunere,

răspundere (valori morale). Citind şi povestind unele lecturi literare (Un om necăjit, M. Sadoveanu;

Micul patriot padovan, Edmond de Amicis; Robinson Crusoe, Daniel Defoe), elevii vor beneficia de

efectul educativ al unor lecţii de etică morală. Se vor întâlni cu personaje pozitive şi negative care se

luptă şi triumfă binele, întărind credinţa în Dumnezeu; cu personaje care reuşesc datorită speranţei şi

credinţei.

Recitarea poeziilor este o plăcere pentru şcolarii mici. Ele trezesc puternice sentimente de

bucurie, dragoste de viaţă, de apreciere sau dezaprobare faţă de anumite comportamente.

Dramatizările au multe implicaţii benefice în realizarea comportamentului moral, schiţele,

glumele, scenetele satirice, de asemenea. Cunoaşterea şi utilizarea limbajului din sfera valorilor civice

devine mai uşor de atins folosind forme activ participative, plăcute, cu accent pe spiritul de competiţie.

Exemple:

rebus – utilizând termenii : bine, sinceritate, adevăr, colaborare, altruism;

concursurile – redactarea unui eseu, lucrarea plastică;

proverbe, zicători

Educaţia ecologică este un obiectiv al educaţiei morale şi se exprimă prin

ataşament faţă de plante şi animale, faţă de natură.

La nivelul ariei curriculare „Om şi societate” prin intermediul disciplinelor: Istoria românilor,

Religie, Educaţie civică, micul şcolar află modele exemplare de comportament în spiritul valorilor

morale care s-au impus în societate de-a lungul timpului. Astfel, din lecţiile de istorie, copilul află

despre modul de organizare al societăţii din cele mai vechi timpuri şi până în epoca modernă şi

contemporană. Cunoaşterea formării şi afirmării virtuţilor poporului din care fac parte generează în

sufletul elevilor sentimentul de apreciere faţă de curajul şi viteza înaintaşilor.

80

Educaţia moral – civică urmăreşte formarea acelui set de competenţe civice necesare şi

suficiente; pentru a face din copil un locuitor al cetăţii, un bun cetăţean, urmărind cultivarea integrităţii

morale a micilor şcolari sub aspectul conştientizării propriului Eu şi – al modelării comportamentului

ca viitori membrii ai comunităţii sociale. Cunoştinţele pe care elevul le va asimila vor întregi aportul în

formarea unor deprinderi şi priceperi cu ajutorul cărora va deveni apt să se adapteze cu succes

cerinţelor şi normelor pe care societatea le impune.

„Nu există artă mai frumoasă decât arta educaţiei. Pictorul şi sculptorul fac doar figuri fără

viaţă, dar educatorul creează în chip viu; uitându-se la el se bucura şi oamenii, se bucura şi Dumnezeu

şi oricine poate fi dascăl, dacă nu al altora cel puţin al său”- Sf. Ioan Gură de Aur.

Procesul de construire a profilului moral – civic al elevului este complex şi angajează nu numai

cadrele didactice, ci şi părinţii, instituţiile culturale, biserica, mijloacele de comunicare în masă deci –

societatea.

Bibliografie

1. Dumitrana Magdalena, Copilul, familia şi grădiniţa, Editura Compania, Bucureşti, 2000

2. Revista Învăţământului Preşcolar nr. 3,4/1997, Bucureşti 1997

3. Învăţământul primar nr. 12/1996, Editura Discipol, Bucureşti, 1996

4. Galeriu Constantin, Lăsaţi copiii să vină la mine, Revista de pedagogie, nr. 6, 1991

5. Comănescu I, Reconsiderări necesare în problematica educaţiei morale, Revista de pedagogie,

nr. 6, 1991

6. Sârbu Tănase, Etică: valori şi virtuţi morale, Editura Societăţii academice Matei Teiu Botez,

Iaşi, 2005

EDUCAREA PREŞCOLARILOR ŞI ŞCOLARILOR

ÎN SPIRITUL VALORILOR MORALE

de prof.înv.primar : Bulza Daniela

Şcoala Gimnazială Redea

Moto: "Educaţia morală se sprijină pe forţa colectivului şi a opiniei publice, dar ţine totodată seama de

trăsăturile şi particularităţile individuale, de cerinţele şi interesele fiecărui om."

Ideea educaţiei civice a apărut în mintea adulţilor atunci când aceştia au simţit nevoia să transmită

urmaşilor experienţa dobândită, cu scopul de a-i forma pentru viaţă, ca buni cetăţeni.

81

Într-o perioadă plină de schimbări în plan social şi valoric se poate afirma că nici în prezent şi poate

nici în viitor nu vor fi reţete sau şabloane aplicabile în educaţia elevilor: aceasta pentru că fiecare elev

reprezintă o individualitate, cu particularităţi de care trebuie ţinut cont în permanenţă; ceea ce este

valabil şi practicabil la un elev sau la o categorie de elevi, poate fi ineficient sau poate chiar

contraindicat pentru alţii. De aceea, educaţia elevilor, este o artă, susceptibilă de perfecţionare, prin

acumularea continuă de experienţă de către toţi cei care o făuresc.

Există, desigur, reguli generale de educaţie, care trebuie respectate în toate cazurile, deoarece

copilul reprezintă o individualitate ce trebuie educat în conformitate cu particularităţile sale psihice.

Educaţia îi favorizează o adaptare mai uşoară la mediul social. Întregul proces educativ trebuie condus

cu grijă, cu afecţiune pentru copil şi în concordanţă cu etapa de dezvoltare în care se află el, fără a-i

depăşi capacitatea de înţelegere. Vârsta preşcolară, atât de importantă pentru dezvoltarea personalităţii,

solicită din partea educatorilor înţelegere

Grădiniţa reprezintă pentru mulţi copilaşi posibilitatea lor de a se socializa, de a-şi dezvolta

personalitatea şi creativitatea, de a face faţă următoarei etape din viaţa lor şcolară.

Formarea conduitei şi conştiinţei morale constituie unul din cele mai complexe planuri în geneza

personalităţii: la primul nivel putem vorbi mai ales de acţiuni şi deprinderi morale,care abia prin

cristalizarea şi generalizarea lor se vor structura ca trăsături de ordin moral. Necesitatea de a incepe

educaţia morală cât mai timpuriu este justificată şi de faptul că la varsta prescolară se formează cu cea

mai mare uşurinţă automatismele ce stau la baza deprinderilor de comportare. Activitatea sistematică

de educaţie morală din gradiniţă contribuie la formarea acestor deprinderi elementare de comportare, la

perfecţionarea deprinderilor insuşite şi la trasformarea lor in obişnuinţe.

Între componentele educaţiei, cea morală ocupă un loc deosebit datorită rolului pe care-l joacă în

afirmarea şi integrarea în societate a copilului. Comportamentul moral se bazează pe cunoştinţe,

sentimente, convingeri, deprinderi şi obişnuinţe, o voinţă puternică, încât urmărirea şi formarea

acestora pretinde nu numai un program bine articulat ci şi un sistem coerent de metode şi procedee

prin care să putem preveni apariţia unor eventuale obstacole şi să asigurăm realizarea la nivel ridicat a

tuturor obiectivelor urmărite.

Indiferent prin ce mijloace, metode, procedee vom folosi în educaţia pentru societate a copiilor şi

având în vedere faptul că preşcolarii de astăzi vor fi adulţii de mâine, angrenaţi în structuri sociale,

economice şi culturale, răsplata muncii noastre se va vedea atunci, când „el” va fi la înălţimea

aşteptărilor noastre, pentru că ne dorim ca să formăm generaţii cu suflet frumos în sensul omeniei,

generozităţii, receptivităţii la durerile şi bucuriile celor din jur.

Cercetările de psihopedagogie atestă faptul că formarea profilului moral al personalităţii este un

proces îndelungat care îşi are originea în familie, se continuă în întreaga şcolaritate şi se consolidează

pe tot parcursul devenirii umane.

82

Mediul şcolar, prin labirintul căruia şcolarul mic işi croieşte drumul în viaţă, işi pune amprenta

asupra conturării personalităţii sale .

Copilul îşi dezvoltă aptitudinile sale în raport cu mediul în care trăieşte, aşa încât primele noţiuni

educative le primeşte în familie, apoi în colectivitate preşcolară, pentru ca şcoala să consolideze şi să

adauge, printr-un amplu sistem educativ o educaţie desăvârşită.

Principalii factori care ajută copilul în desăvârşirea propriei educaţii sunt şcoala şi familia. La

acestea două se adaugă şi comunitatea. Iar pentru o bună colaborare între aceşti factori este nevoie de

multă comunicare din partea lor.

La intrarea în grădiniţă, copilul dispune de o oarecare experienţă de viaţă care poate fi valorificată,

dar acest lucru nu este suficient. Cadrul didactic trebuie să-l introducă pe acesta în universul valorilor

reale, să-l facă să înţeleagă semnificaţia acestora, să dobândească capacitatea de a distinge ceea ce este

frumos, bun, adevăratul criteriul de bază al evaluării relaţiei şcoală – familie constă în relevarea

sporului real al calităţii educaţiei copilului, realizat printr-un transfer de valori sociale, umane,

educative de la instituţia de învăţământ spre familie, dar şi printr-o acţiune selectivă şi creatoare a

şcolii faţă de valorile culturale active trăite în familiile şcolarilor mici

Mediul familial constituie unul din factorii cunoaşterii profilului şcolarilor şi deci un punct de reper

permanent în activitatea instructiv- educativă la clasă.

Formarea profilului moral al personalităţii este un proces îndelungat care îşi are originea în familie,

se continuă în şcoală şi se consolidează pe tot parcursul devenirii umane. Cunoaşterea procesului

formării conştiinţei şi conduitei morale, a relaţiei dintre latura morală şi celelalte aspecte ale educaţiei,

a rolului diferiţilor factori în formarea convingerilor, sentimentelor şi obişnuinţelor morale trebuie să

stea în atenţia specialiştilor. Părinţii nu au doar rol biologic, ci şi datoria morală de a contribui activ la

educaţia acestora ; această sarcină nu aparţine în exclusivitate şcolii

Grijile cotidiene , stresul, inevitabil într – o perioadă de tranziţie, îi fac pe părinţi să le ofere copiilor

tot mai puţin timp , să– i înţeleagă tot mai puţin, deşi condiţiile în care cresc şi se dezvoltă copiii

depind foarte mult de părinţi . Comportarea faţă de copil , la orice vârstă , mediul pe care- l creăm în

jurul lui , influenţează în bine sau în rău evoluţia copilului şi are urmări asupra caracterului său de mai

târziu.

Familia oferă copilului primele informaţii despre lumea ce-l înconjoară, primele norme şi reguli de

conduită morală, dar şi climatul social şi afectiv necesar trebuinţelor şi dorinţelor sale. Pecetea pe care

părinţii o lasă asupra structurii spirituale şi morale a personalităţii propriilor copii se menţine toată

viaţa. Acest tip de relaţie este hotărâtoare şi prin faptul că familia mediază şi condiţionează

comunicarea cu celelalte componente sociale, în special cu şcoala.

83

Perioada preşcolarităţii reprezintă fundamentul personalităţii copilului. La grădiniţă, copilul trebuie

să intre în contact cu ceea ce înseamnă bazele unei educaţii diverse şi care se va desfăşura pe tot

parcursul vieţii.

Pentru eficientizarea relaţiei şcoală - familie cadrul didactic trebuie :

• să cunoască mediul familial al elevilor vizitându-i anunţat sau neanunţat şi să-şi noteze observaţiile în

caietul învăţătorului;

• în funcţie de categoria în care se înregistrează părinţii elevului, interesati sau dezinteresati de ceea ce

se întâmplă cu propriul copil, cooperanţi, parţial cooperanţi, necooperanţi cu şcoala să-şi fixeze şi să

întreţină cât mai multe discuţii individuale;

• să stabilească din timp şi să planifice tematica şedintelor şi a lectoratelor cu părinţii;

• în cazul elevilor problemă să se implice activ în procesul de educare a familiei, ea reprezentând sursa

principalelor atitudini greşite ale copiilor; familia trebuie convinsă că numai acordând timp si atenţie

copilului va putea să-l ajute să depăşească dificultăţile apărute;

• să antreneze părinţii în organizarea şi desfăşurarea activităţilor extraşcolare sau în atingerea

obiectivelor diferitelor parteneriate şcoală-familie-comunitate.

Educaţia moral – civică se realizează organizat şi sistematic şi în afara şcolii, în instituţii extraşcolare

(educaţie perişcolară, paraşcolară), în cluburi, teatre, muzee, biblioteci şi alte instituţii culturale,

cinematografe, mass-media în general.

Activităţile extracurriculare sunt complementare cu educaţia formală, îndeplinind roluri educative şi

formative pe care educaţia şcolară le abordează numai parţial. Aceste activităţi sunt organizate sau

sprijinite de asociaţii ale părinţilor sau copiilor (tineretului), instituţii şi asociaţii culturale, sportive,

ştiinţifice, de factorii de decizie la nivelul comunităţii locale, de presă, radio-TV. La acestea se adaugă

organizaţiile religioase şi activităţile organizate de diferite culte, instituţii de binefacere etc.

Concluzionând, se poate face afirmaţia că procesul de construire a profilului moral – civic al elevului

e complex şi trebuie să angajeze nu numai grupul de educatori, ci şi părinţi, instituţiile culturale,

mijloacele de comunicare în masă, într-un cuvânt, societatea.

Bibliografie :

1. Învăţământul primar nr. 12/1996, Editura Discipol, Bucureşti, 1996

2. Galeriu Constantin, Lăsaţi copiii să vină la mine, Revista de pedagogie, nr. 6, 1991

3. Comănescu I, Reconsiderări necesare în problematica educaţiei morale, Revista de pedagogie,

nr. 6, 1991

4. Sârbu Tănase, Etică: valori şi virtuţi morale, Editura Societăţii academice Matei Teiu Botez,

Iaşi, 2005

84

Aspecte ale educaţiei moral-religioase la vârsta preşcolarităţii

Profesor Caciora Lucia

Şcoala Gimnazială “Avram Iancu” Oradea G.P.P. nr. 44 – structură

Motto: „Lăsaţi pruncii şi nu-i opriţi pe ei a veni la Mine, că a unora ca aceştia este Împărăţia Cerurilor…”(Matei, 19,18)

Educaţia religioasă trebuie să înceapă din primii ani de viaţă deoarece este cunoscut că, în

copilărie, omul poate fi mai uşor influenţat moral - religios decât mai târziu, iar deprinderile bune

formate în prima copilărie rămân de multe ori coordonate pentru întreaga viaţă. Copilul, încă de mic,

vine în contact cu realităţi, simboluri, şi manifestări religioase ale căror semnificaţii, în înţelesul lor

mai simplu, este bine să le cunoască; pentru a-l face să-şi însuşească valori esenţiale ale umanităţii

cum ar fi binele, frumosul, adevărul, iubirea, credinţa, este necesară educaţia religioasă începută încă

din sânul familiei şi completată cu responsabilitate în grădiniţă şi şcoală.

În urma analizei SWOT, efectuată pe fondul datelor obţinute prin observarea comportamentului

copiilor faţă de părinţi, bunici, colegi de grupă, personalul din grădiniţă, dar şi din rezultatele

chestionarelor şi discuţii individuale cu părinţii, am identificat unele ameninţări în ceea ce priveşte

educaţia copiilor preşcolari:

numărul de părinţi care nu acordă copiilor timpul necesar comunicării cu aceştia pentru a se

apropia de ei şi a le transmite tot ceea ce au nevoie pentru o bună educaţie creştină este în

creştere;

nu toţi părinţii adoptă un model bazat pe învăţăturile creştin-ortodoxe care stau la baza

educării copiilor în spiritual împlinirii datoriilor creştine în familie şi societate;

inconsecvenţa, de cele mai multe ori, a părinţilor în stabilirea, aplicarea şi respectarea unor

reguli de comportare acceptate de Biserică şi de comunitate ;

evitarea/omiterea responsabilizării copiilor, în funcţie de vârstă şi gradul lui de maturitate, în

rezolvarea unor probleme personale;

sporirea numărului părinţilor care nu adoptă metode adecvate de acţiune pozitivă în relaţia cu

copiii lor considerând că este suficientă intervenţia educativă a grădiniţei;

Este necesară, aşadar, găsirea de soluţii din partea grădiniţei şi a comunităţii creştine de sprijinire a

părinţilor în vederea înţelegerii şi asumării responsabilităţilor ce le revin cu privire la creşterea,

îngrijirea şi educarea propriilor copii preşcolari, cu atât mai mult cu cât perioada copilăriei este unică

şi fiecare clipă trebuie valorizată eficient pentru educarea corectă a acestora. Educatoarea trebuie să

urmărescă sprijinirea părinţilor în vederea înţelegerii şi asumării responsabilităţilor ce le revin cu

privire la creşterea , îngrijirea şi educarea propriilor copii în spiritul credinţei ortodoxe strămoşeşti.

85

Datorită faptului că educatoarea este cea care influenţează decisiv educaţia preşcolarilor, aceasta

trebuie să aibă o personalitate deosebită. O educatoare adevărată poate fi numai aceea care se implică

in viaţa socială, fiind stăpânită de o mare iubire pentru Dumnezeu şi pentru oameni. Lectoratele cu

părinţii la care sunt invitaţi specialişti în educaţie au rolul de a ajuta părinţii să conştientizeze faptul că

vârsta preşcolară reprezintă stadiul în care trebuie să ofere copiilor mai multă responsabilitate în

problemele personale favorizând deprinderea autonomiei prin implicarea şi încurajarea participării

copilului în procesul de luare a deciziilor ce îi afectează viaţa, în funcţie de vârsta şi gradul lui de

maturitate. Practica educativă arată că orientarea părinţilor de la un model autoritar spre un model

bazat pe deschiderea faţă de preocupările şi activităţile zilnice ale copilului, pe raţiunea în stabilirea şi

aplicarea regulilor acordând copiilor responsabilităţi în funcţie de vârstă şi gradul de maturitate, pe

afecţiune în explicaţiile date sau cerute în vederea educării copilului în spiritul responsabilităţii,

autocontrolului şi al egalităţii asigură succesul pregătii copiilor pentru şcoală şi viaţă.

Înţeleptul Sirah spunea „Calul neîmblânzit ajunge nărăvaş, aşa şi un copil lăsat în voia lui ajunge

rău-crescut”(Sirah 30,8). Activitatea opţională de educaţie religioasă „Să fim buni creştini!” a fost

concepută de educatoare tocmai pentru a întinde o mână de ajutor părinţilor care, mai mult sau mai

puţin conştienţi de necesitatea cultivării valorilor moralei creştine la o vârstă fragedă doresc să pună

bazele unei bune educaţii pentru viaţă. Familiarizarea copiilor cu valorile moralei creştine dau conţinut

activităţilor de educaţie religioasă. Educarea în spiritul cinstei şi adevărului asociată cu modestia,

optimismul şi dragostea frăţească sunt doar câteva ţinte strategice pentru o educaţie valoroasă.

În grădiniţă, sub îndrumarea educatoarei, copiii au învăţat diferite rugăciuni, poezii şi povestiri

religioase adecvate vârstei. Povestirile unor fapte din viaţa pământească a Mântuitorului,din vieţile

sfinţilor şi din cele ale personajelor din poveşti cu conţinut moral au ajutat copiii să identifice modele

de comportament creştin şi să identifice principalele calităţi ale unui bun creştin. Evenimente

religioase cum ar fi colindatul , cununiile, botezul si alte evenimente surprinse în timpul vizitării

bisericilor Sf. Nicolae şi Sf. Apostoli Petru şi Pavel din proximitatea grădiniţei au constituit momente

prielnice pe care le-am valorificat in educaţia religioasă şi morală a copiilor. Pregătirea copiilor

pentru primirea Sfintei Împărtăşanii şi participarea lor la Sfânta Liturghie a făcut parte din şirul

acţiunilor în parteneriat cu părinţii şi Biserica.

Vizitele la copiii instituţionalizaţi în căminul de copii „Pasărea măiastră” şi la căminul de bătrâni

„Consistoria” cu prilejul sărbătorilor de Florii şi de Paşte au cimentat sentimentele de iubire a

aproapelui, respectarea bătrânilor, cultivarea dorinţei de a face fapte bune, de a da ajutor celor în nevoi,

de a fi generoşi mai ales că aceste acţiuni au fost derulate în parteneriat cu părinţii copiilor şi cu

preotul paroh al bisericii Sf. Mihail şi Gavriil din Oradea.

Educaţia moral-civică şi religioasă este un proces complex şi neîntrerupt care trebuie început de la

cea mai fragedă vârstă, când copilul, imitând îşi formează deprinderi de comportare civilizată.

Succesul educaţiei morale nu vine însă de la sine, ci este rezultatul unei munci stăruitoare, migăloase,

desfăşurată cu pasiune şi responsabilitate de educatoare.

86

Bibliografie:

1. *** Biblia sau Sf. Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,

Bucureşti, 1982.

2. Cucoş Constantin, Educaţia religioasă, Editura „Polirom", Iaşi, 1999.

3. Vasilescu Ileana, Vieţile sfinţilor povestite copiilor, Editura Sophia, Bucureşti, 2005.

4. Opriş Dorin, Opriş Monica, Metode active de predare învăţare – Modele şi aplicaţii la religie,

Editura „Sf. Mina”, Iaşi, 2006.

EDUCAREA COPIILOR DE VARSTA PRESCOLARA SI SCOLARA

IN SPIRITUL VALORILOR MORALE

Prof.inv.primar VICTORIA MATEI

Scoala Catane-Olt

Ideea educatiei civice a aparut in mintea adultilor atunci cand acestia au simtit nevoia

sa transmita urmasilor experienta dobandita,cu scopul de a-i forma pentru viata,ca buni cetateni

Istoria educatiei,in aria geografica europeana incepe cu Orfeu,eroul care a fost un educator

original,izbutind prin farmecul cantecelor sale sa induioseze inimile oamenilor.

Aceasta este insa numai o legenda.

Primele scoli au avut ca scop educativ pregatirea copiilor pentru a deveni buni cetateni,pentru

conducerea statului si buni militari,pentru apararea lui.Morala se realiza cu ajutorul lecturilor din

operele scriitorilor.

Dezvoltarea moral-civica avea ca scop formarea unor trasaturi de caracter ca:stapanirea de

sine,cumpatarea,respectul pentru dreptate si lege si venerarea divinitatii.Disciplinele care-l pregateau

pe scolar pentru viata sociala erau:gimnastica,muzica,literatura,retorica si filosofia.

Cercetarile de psihopedogogie atesta faptul ca formarea profilului moral al personalitatii este un

proces indelungat care isi are originea in familie,se continua in intreaga scolaritate si se consolideaza

pe tot parcursul devenirii umane.

Cunoasterea procesului formarii constiintei si conduitei morale,a relatiei dintre latura

convingerilor,sentimentelor si obisnuintelor morale trebuie sa stea in atentia specialistilor,dar si a

cadrelor didactice.

La intrarea in gradinita,copilul dispune de o oarecare experienta de viata care poate fi

valorificata, dar acest lucru nu este suficient.Cadrul didactic trebuie sa-l introduca pe acesta in

87

universul valorilor reale,sa-l faca sa inteleaga semnificatia acestora, sa dobandeasca capacitatea de a

distinge ceea ce este frumos,bun,adevarat.

Pentru ca aceste cunostinte sa se transforme in conduite,se impune cu necesitate ca acestea sa

fie insotite de anumite trairi afective,ca suport energetic,componenta cognitiva si cea afectiva fiind

indispensabile in formarea constintei morale,dar nu si suficiente.Formarea constintei morale este un

proces lung si anevoios,iar trasformarea acestuia in conduita presupune corelarea tuturor

componentelor sale fundamentale:obiective,continut,metode,mijloace,fome de organizare,metode de

evaluare.

Imbinarea tuturor acestora intr-un sistem,desprinderea elementelor de baza,unitatea aspectului

teoretic cu cel practic si fundamentarea actului educational pe principii stiintifice reprezinta baza unei

educatii morale corespunzatoare.

Educatia pentru cetatenia democratica in gradinita

Gradinita de copii este institutia de invatamant careia ii revine rolul decisiv in educarea si

instruirea copiilor prescolari. Ea se staduieste sa creeze conditiile necesare unei dezvoltari normale pe

toate planurile(dezvoltare fizica ,intelectuala,sociala si a personalitatii).

Copilul isi dezvolta aptitudinile sale in raport cu mediul in care traieste,asa incat primele

notiuni educative le primeste in familie,apoi in colectivitate prescolara, pentru ca scoala sa consolideze

si sa adauge,printr-un amplu sistem educativ o educatie desavarsita.

Exista,desigur,reguli generale de educatie,care trebuie respectate in toate cazurile,deoarece

copilul reprezinta o individualitate ce trebuie educat in conformitate cu particularitatile sale

psihice.Educatia ii favorizeaza o adaptare mai usoara la mediul social. Intregul proces educativ trebuie

condus cu grija,cu afectiune pentru copil si in concordanta cu etapa de dezvoltare in care se afla el,fara

a-i depasi capacitatea de intelegere.Gradinita reprezinta pentru multi copilasi posibilitatea lor de a

socializa,de a-si dezvolta personalitatea si creativitatea ,de a face fata urmatoarei etape din viata lor

scolara.Copiii din gradinita sunt provocati prin intermediul jocului sa participe la diferite

activitati:pictura, sculptura,sa faca mici experimente in domeniul stiintei.

Primele zile pot fi insa un adevarat echilibru in sufletul celui mic,deoarece brusc sau aproape

brusc va descoperi faptul ca nu va mai sta cu mama toata ziua ,ca nu el este “centrul universului”si ca

trebuie sa asculte de cineva strain ,sa suporte inca 20 sau30 de copii educati mai mult sau mai putin

pana in acest moment,ca trebui sa imparta jucariile cu ceilalti si ca nu i se vor indeplini nicidecum

toate poftele.In acelasi timp ,relatia cu “doamna”trebuie inteleasa de catre cei mici ca pe una de

simpatie,de ascultare.Continuand procesul de socializare inceput in familie,gradinita ofera

prescolarului cadrul de valorificare a potentialului psiho-social.La intrarea in gradinita ,copilul se afla

88

in perioada celor mai bogate acumulari,cantitative si calitative.Dupa cum observa M.Debesse “jocul ne

permite sa urmarim copilul in acelasi timp in viata sa motorie,afectiva,sociala si morala.In joc exista o

dimensiune social istorica evidenta,dar si una etnologica sau cultural-informationala-influenta mass-

media.Activitatea educationala pentru societate se desfasoara sub cele trei forme de organizare:jocuri

liber-creative,activitati frontale dirijate,activitati complementare cuprinzand toate domeniile de

activitate.In cadrul activitatilor de observare:”Copilul”,”familia mea” etc copiii isi insusesc si

consolideaza cunostinte si deprinderi sociale.Lecturile dupa imagini :”De ziua bunicii”,Impreuna cu

familia”constituie o buna ocazie pentru copii de a-si aprofunda manifestarile afectve fata de

colegi,prieteni, adulti,sesizand legatura intre membri i familiei.Povestile,povestirile,povestile create

“Prietenul meu”, Scrisoare de la mare”contribuie la precizarea locului in familie ,gradinita in grupurile

de copii intelegand sarcinile si drepturile pe care le au.Jocurile si activitatilepe arii de stimulare,cat si

cele complementare consolideaza cunostintele,deprinderile de autonomie personala in activitati zilnice

ca: spalat,imbracat,ordonat.Copiii de astazi sunt cetatenii societatii informatice.O mai buna estimare a

situatiei are in vedere transformarea calitativa a societati omenesti.In termeni filozofici ea presupune

ca nu mai acordam materiei rolul esential in univers.Acest loc privilegiat este acum ocupat de

informatie.Se considera ca exista o varsta de aur a copilariei plasata undeva intre 4 si 5 ani

caracterizata prin capacitatea maxima de dezvoltare a creierului.

Educatia pentru cetatenie democratica in scoala

Consiliul Europei sublinia cu un deceniu in urma,ca invatamantul are un rol crucial in formarea

indivizilor independenti si responsabili.Scoala trebui sa se adapteze pentru a face fata acestor

evolutii,prin stimularea socializarii politice a elevilor,prin pregatirea penrtru invatarea permanenta si

prin asigurarea exercitarii directe a drepturilor omului si democretiei participative in scoli.Dintre

drepturile si responsabilitatile enumerate de comisia ONU,amintim:

.dreptul la:

-securitatea vietii

-tratament echitabil

-participarea la decizie,la toate nivelurile

-acces egal la informatie si la bunurile globale

.responsabilitati:

-sa pastreze patrimoniul cultural si intelectual

-sa fie participanti activi la procesul de conducere

89

-sa contribuie la bunurile comune

Scoala reprezinta o necesitate .Copilul vrea sa fi activ.”Un invatator slab comunica adevarul,un

invatator bun te ajuta sa-l gasesti”

In contextul educatiei pentru cetatenie, relatia dascal-elev implica anumite caracteristici care

deriva din contextul acestui tip de educatie. Rolul dascalului nu trebuie sa se reduca la a transmite

cunostiinte, iar cel al elevului la a asimilia informatii. Dascalul trebuie sa fie mai mult un organizator

al invatarii si un element de legatura intre elev si societate care medieaza si faciliteaza accesul la

educatie. Teoriile moderne considera necesara inlocuirea dascalului “ ca specialist intr-un domeniu,

curand depasit de evolutiile stiintifice cu cel al profesorului- formator, capabil sa se adapteze la nou, sa

se autoformeze permanent”. Relatia profesor-elev este una de colaborare , de incredere si respect

reciproc. Elevul nu se simte “controlat” ci sprijinit.

Raspunderea cea mare pentru pregatirea elevului de clasa I o poarta parintii care sadesc in

sufletul copilului dragoste fata de scoala , fata de educatorii sai. Este un adevar faptul ca unii parinti

gresesc inufland frica si teama de a-si incepe o noua activitate (cea de scoalar). De aceea munca

invatatorului cu parintii elevului incepe chiar din prima zi. Treptat, in intalnirile periodice sunt

dezbatuti termeni precum : autonomie, brutalitate, chibzuinta, disciplina, egoism, furt, grup,joc,

minciuna, onestitate, prietenie, raspundere, timiditate, vointa ( ca un dictionar al valorilor morale ).

Munca educativa este o permanenta. Obiectivele ei pot fi realizate in orice arie curriculara, dar

si prin activitati extracurriculare.

Citirea si povestirea unor lecturi literare precum: “ La colt“de Tudor Arghezi , “Fat-Frumos din

Lacrima” de Mihai Eminescu, “Robinson Crusoe” de Daniel Defoie, copiii vor beneficia de efectul

educativ asemenea unor lectii de etica morala. Se vor intalni cu monologul bunicului, cu amenintari si

pedepse care sfarsesc prin iertare, cu personaje pozitive si negative care se lupta si triumfa binele

intarind credinta de Dumnezeu, cu portretul lui Niculaesi-copil lipsit de copilarie, invatat cu greutatile

si necazurile durerii.

Recitarea poeziilor, potrivit tematicii abordate, este o placere pentru scolarii mici si trezeste

puternice sentimente patriotice, de bucurie, de dragoste, de viata, de apreciere sau dezaprobare fata de

anumite atitudini ( “Cantec” de George Cosbuc, “ Dimineata” de Vasile Alecsandri, “ Greierele si

furnica” de La Fontaine ) . Dramatizarea reprezinta de fiecare data o modalitate solicitata chiar de

copii si cu multe implicatii benefice in plan instructiv-educativ. Atat in lectiile de citire cat si la

serbarile scolare sau la sarbatorirea unor evenimente importante, elevii sau desprins de punerea in

scena a unor texte indragite : schite, glume, scenete cu continut satiric ( “Vizita” de I. L. Caragiale).

90

Cunoasterea si utilizarea limbajului din sfera valorilor civice devine mai usor de atins folosind

forme activ-participative, placute, cu accent de spirit de competitie.

Un obiectiv al educatiei morale il constituie educatia ecologica si se exprima prin atasamentul

fata de plante si animale, fata de natura.

Natura este viata si noi trebuie sa stim sa o aparam, luptand pentru mentinerea ei departe de

efectele distrugatoare ale poluarii.

Asa vom fi atrasi mereu de frumusetea si prospetimea locurilor pitoresti ale peisajului nostru

carpatin, de valurile inspumate ale marii , sub bolta azurie, de zborul lin si cantecul nestingherit al

pasarilor.

Intr-o perioada plina de schimbari in plan social si valoric se poate afisa ca nici in prezent si

poate nici in viitor nu vor fi retete sau sabloane aplicate in educatia elevilor : aceasta pentru ca fiecare

elev reprezinta o individualitate, cu particularitati de care trebuie tinut cont in permanenta; ceea ce este

valabil si practicabil la un elev sau o categorie de elevi, poate fi ineficient sau poate chiar contraindicat

pentru altii. De aceea, educatia elevilor, este o arta, succeptibila de perfectionare, prin acumularea

continua de experienta de catre toti cei ce o fauresc.

Indiferent prin ce mijloace, metode, procedee vom folosi in educatia pentru societate a copiiilor

si avand in vedere faptul ca prescolarii de astazi vor fi adultii de maine, angrenati in structuri sociale,

economice si culturale, rasplata muncii noastre se va vedea atunci, cand “el” va fi la inaltimea

asteptarilor noastre, pentru ca ne dorim ca sa formam generatii cu suflet frumos in sensul omeniei,

generozitatii, receptivitatii la durerile si bucuriile celor din jur.

Referinte:

1. Dumitrana Magdalena – “ Copilul , familia si gradinita “ editura Compania, Bucuresti , 2000.

2. Revista Invatamantului Prescolar nr. 3,4/1997, Bucuresti, 1997.

3. Invatamantul Primar nr. 1, 2/ 1996 , editura Discipol, Bucuresti, 1996.

EDUCAREA TRĂSĂTURILOR MORALE

LA VÂRSTA PREŞCOLARĂ

Profesor: CERNEA LEONIDA

GPN Nr.3, Caracal

Educaţia morală este un proces continuu, toate disciplinele de învăţământ cu situaţiile educative

specifice având o contribuţie în sfera morală. În funcţie de vârsta copiilor, de contextul general, de

91

conţinutul utilizat drept suport pentru educaţia morală, educatoarea poate alege strategii analogice,

inductive, deductive, algoritmice, euristice etc.

Există, pe lângă metodele şi situaţiile generale de predare-învăţare, metode specifice de educaţie

morală, ele fiind utilizate pentru formarea conştiinţei morale (mai ales metodele expozitive) sau pentru

formarea comportamentului moral al copiilor (metode acţionale).

Dimensiunea morală a educaţiei reprezintă o componentă esenţială atât a procesului instructiv-

educativ cât şi a acţiunii exercitate de familie, mediul social, colectivul de copii, având ca scop

formarea conştiinţei şi conduitei civilizate a preşcolarului în conformitate cu normele sociale şi cu

particularităţile de vârstă. Toate activităţile din grădiniţă au influenţă şi în direcţia educării morale, dar

acest aspect este urmărit cu preponderenţă în activităţile din domeniul educaţiei pentru societate.

Între componentele educaţiei, cea morală ocupă un loc deosebit datorită rolului pe care-l joacă în

afirmarea şi integrarea în societate a copilului. Comportamentul moral se bazează pe cunoştinţe,

sentimente, convingeri, deprinderi şi obişnuinţe, o voinţă puternică, încât urmărirea şi formarea

acestora pretinde nu numai un program bine articulat ci şi un sistem coerent de metode şi procedee

prin care să putem preveni apariţia unor eventuale obstacole şi să asigurăm realizarea la nivel ridicat a

tuturor obiectivelor urmărite.

Formarea unui comportament moral pretinde o metodologie şi o strategie complexă, variată,

dinamică şi adecvată numeroaselor componente care trebuie formate şi dezvoltate. Nu atât numărul

metodelor şi procedeelor utilizate în acest proces reprezintă o dificultate, cât integrarea lor într-un

sistem, articularea lor într-o metodologie flexibilă, adaptabile diverselor situaţii în care se găseşte

educatoarea şi preşcolarul.

Principalele metode care stau la dispoziţia oricărui cadru didactic sunt: povestirea, explicaţia

morală, prelegerea morală, convorbirea morală, dezbaterile morale, problematizarea, studiul de caz,

exemplul, exerciţiul moral, aprecierea şi sancţionarea sau aprobarea şi dezaprobarea. Abilitatea şi

măiestria educatorului îl vor ajuta să adapteze fiecare procedeu sau metodă la specificul situaţiei pe

care o are de rezolvat. Metodele verbale se îmbină cu cele practice. Aprobarea şi dezaprobarea se pot

succeda uşor, după cum metoda explicaţiei poate urma un exerciţiu sau un exemplu, sau analiza unui

caz.

Domeniul educaţiei morale este delicat şi de aceea cere competenţă şi artă pentru a soluţiona

numeroasele probleme pe care le ridică formarea profilului moral al unui copil. Aceasta înseamnă că

un cadru didactic trebuie să ştie să aleagă şi să folosească cu măiestrie metodele care-i pot oferi şansele

cele mai mari de succes.

De asemenea, nu trebuie să uite nici un moment că această bogată metodologie va trebui să fie

permanent însoţită de exemplul său personal, de atitudinea ireproşabilă din punct de vedere moral în

toate împrejurările.

Cadrul organizatoric al educaţiei morale are valenţe formative importante în cazul utilizării

metodelor cu abilitate. Se face necesară evaluarea nivelului educaţiei morale a fiecărui elev, pentru a

92

putea supraveghea şi dirija permanent acest proces cu privire specială la realizarea unităţii dintre

conştiinţă şi conduită.

Acţiunile educative se desfăşoară în mod organizat şi sistematic şi au, totodată, rolul de a

valorifica acele influenţe care se exercită în mod neorganizat asupra copilului. Folosind metodele cele

mai adecvate se urmăreşte construirea conştientă a personalităţii morale a copilului în concordanţă cu

imperativele moralei societăţii.

Explicaţia morală

Cu ajutorul ei, educatoarea dezvăluie copiilor conţinutul unei cerinţe, norme, reguli morale. Încă

de la o vârstă timpurie, exerciţiile de comportament sunt precedate de scurte explicaţii: cum să-i

respecte pe adulţi şi pe colegi, cum să salute, cum să se ajute reciproc, să respecte programul

grădiniţei, etc. Iniţial accentul cade pe modul în care trebuie respectată o cerinţă morală, pentru ca pe

parcurs să se extindă şi asupra respectării ei.

Pentru a avea nu doar funcţie informativă, ci şi stimulativă este nevoie ca explicaţia să fie

însoţită de material şi fapte concrete. Acestea pot declanşa trăiri afective care determină o conduită

corespunzătoare.

Convorbirea morală

Este o discuţie sau un dialog între educator şi copii care are drept scop atât clarificarea unor

cunoştinţe morale cât şi declanşarea unor trăiri afective prin valorificarea experienţei de viaţă a

copiilor.

Convorbirile pot fi organizate sau ocazionale. Cele organizate se desfăşoară cu întreaga grupă,

iar cele ocazionale se desfăşoară cu grupuri de copii sau individual, de câte ori este necesar. Pornind de

la un substrat faptic, copiii pot sa-şi exprime liber opţiunile în legătură cu faptele sau cerinţele morale

discutate şi să conştientizeze efectele eventualelor abateri sau încălcări ale cerinţelor morale sau,

dimpotrivă, să-şi întărească un comportament pozitiv. Astfel se poate afirma că această metodă are

funcţii de informare, sensibilizare, corectare, întărire privitoare la conştiinţa şi conduita morală a

copilului.

Povestirea morală

Constă în relatarea într-o formă accesibilă şi atractivă a unor întâmplări şi fapte reale sau

imaginare cu semnificaţii morale. Prin folosirea unui limbaj plastic-intuitiv a unor procedee artistice

sau dramatice, a unui material intuitiv adecvat, copilul este transpus într-un mod de viaţă care-l ajută să

înţeleagă sensul unor norme sau reguli morale.

Spre deosebire de celelalte metode care descriu modul în care să se comporte copiii, prin

exemple, le sunt oferite modele concrete de comportare.

Efectul acestui model depinde atât de calitatea modelului cât şi de modul în care este perceput.

Caracteristică vârstei preşcolare este o tendinţă de imitare deosebit de puternică ce măreşte foarte mult

efectul sugestiv al comportării altora.

Exemplele indirecte constau în relatarea şi descrierea unor fapte şi acţiuni morale exercitate de o

93

anumită persoană într-o anumită situaţie. Acestea se pot realiza cu ajutorul povestirii, textelor literare,

filmelor, revistelor, etc.

Preocuparea acestora ar trebui să se îndrepte, în primul rând, asupra propriei atitudini şi

comportări, deoarece exemplul lor devine un instrument ce acţionează asupra personalităţii copilului.

Privite în ansamblu, toate metodele educaţiei morale pot avea un aport important la formarea

conştiinţei şi conduitei morale a copiilor dar, recomandabil este să fie utilizate metodele de întărire

pozitivă concomitent cu restrângerea, pe cât posibil, a celor de întărire negativă.

Îmbinarea lor armonioasă asigură concordanţa între trebuinţe, tendinţe şi cerinţe morale cât şi

între libertate şi constrângere. Măiestria didactică se va concretiza în acele strategii care vor da

copilului impresia libertăţii chiar în acţiunile şi cerinţele care îi sunt impuse.

PAŞTELE LA ROMÂNI

Prof. înv. preşc.: Cordunianu Gabriela

Silivenschi Ramona

Şcoala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” Vaslui

Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 6 Vaslui - structură

Paştele reprezintă cea mai veche sărbatoare creştină. Alături de ziua de duminică (sărbătoarea

săptămânală a creştinilor), Sfintele Paşti au fost sărbătorite încă din epoca apostolică.

Sfintele Paşti sau Sărbătoarea Învierii Domnului este cea mai importantă dintre toate sărbătorile

de peste an şi este al doilea praznic împărătesc cu dată schimbătoare, primul fiind Duminica Floriilor.

Întregul ciclu de sărbători dintr-un an bisericesc depinde de Sfintele Paşti. În funcţie de data acestei

sărbători se ordonează şi se denumesc duminicile şi săptămaânile de peste an, cu evangheliile şi

apostolele care se citesc la Sfânta Liturghie în timpul anului, se ordonează cele 11 pericope

evanghelice care se citesc la Utreniile duminicilor, precum şi cele opt glasuri ale cântărilor Octoihului.

Importanta sărbatorii este subliniată şi de durata ei, ea ţinând trei zile (mai lungă decât a altor

praznice). Ea este închinată preamăririi Învierii din morţi a lui Hristos. Nu are o dată fixă, se serbează

primăvara, într- o duminică a lunii aprilie sau a începutului lui mai.

Primii creştini înţelegeau prin Paşti nu numai sărbătoarea Învierii, ci şi pe aceea a Cinei şi a

Patimilor Domnului, iar uneori numai pe cea din urmă. De aceea, săptămâna pe care noi o numim azi

Săptămâna Patimilor, se numea la ei Săptămâna Paştilor sau Zilele Paştilor. Cu timpul, înţelesul

cuvântului Paşte s-a restrâns numai la sărbătoarea Învierii, asşa cum este înţeles şi astăzi.

94

Credincioşii acordă o mare importanţă acestei sărbători şi se pregătesc pentru ea. Înainte de de

Paşti, după lăsatul secului se intră în Postul Mare. Gospodinele desfăşoară diferite activităţi de

curăţenie, strâng ouă pentru vopsit. Trebuie să termine treburile până la înviere.

Pe 25 martie se sărbătoreşte Buna Vestire (Blagoveştenia) pentru vestea adusă Preacuratei că

va naşte pe Mântuitorul lumii. Se mănâncă peşte ca să fii sănătos şi iute tot cursul anului.

Sâmbăta Floriilor se serbează în amimtirea lui Lazăr pe care l–a înviat Îisus. Se dă de pomană.

Duminica Floriilor se serbează cu o săptămână înainte de paşte şi aminteşte de intrarea

Mântuitorului în Ierusalim, primirea lui triumfală cu ramuri de salcie şi cu flori. Aceste ramuri se

păstrează la icoană ca să ne ferască de rele. Denumirea populară a sărbătorii vine de la zeiţa romană a

florilor, Flora, peste care creştinii au suprapus sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim. În vremuri

demult apuse zeiţa romană Flora, zeiţa reînvierii naturii era sărbătorită la 28 aprilie prin ramuri

înverzite simbolizând renaşterea naturii. În zilelele noastre însă, Floriile simbolizează intrarea

Mântuitorului în Ierusalim, călare pe un asin şi întâmpinat cu ramuri bogate şi strigate de bucurie.

În această săptămână se termină postul de 40 zile.

Săptămâna Patimilor este săptămâna dinaintea Paştelor, în care nu se râde, nu se joacă, nu se

petrece, nu se bea băutură, nu se mănâncă de dulce şi nici prăjit. Lumea trebuie să fie tristă în această

săptămână şi cu gândul la cele întâmplate Domnului Iisus Hristos.

Săptămâna Mare se referă la patimile suferite de Iisus când a fost vândut de Iuda, prins, legat, a

fost scuipat, bătut şi batjocorit. Judecata trebuia aprobată şi de guvernatorul Pilat. Acesta nu–i găseşte

nici o vină şi vrea să–l elibereze, însă de frica mulţimii îl dă pe mâna acesteia, care îl vrea pedepsit. L–

au scuipat şi l–au bătut, i s-a pus pe cap o coroană de spini, pe umeri o cruce mare şi l-au răstignit pe

muntele Golgota în dimineaţa din Vinerea Mare. După ce moare, Iisus este îngropat.

În fiecare seară din această săptămână, la biserică, se fac slujbe numite ,,denii”. Cele mai importante

zile sunt Joia Mare şi Vinerea Mare.

Joia Mare (a morţilor), când l-a vândut Iuda pe Hristos s-a făcut un foc mare să se încălzească

la el. Focul serveşte la încălzirea sufletului şi pentru luminare, este o jertfă adusă lui Dumnezeu.

În această seară are loc la biserică „Denia celor 12 Evanghelii” când preotul citeşte 12 fragmente

evanghelice despre prinderea, judecata şi răstignirea lui Iisus.

Se spune că dacă femeile vopsesc ouăle în Joia Mare, acestea nu se vor strica timp de un an.

Pentru pomenirea morţilor şi a înmormântării Domnului, în Vinerea Mare, la biserică, la orele

15:00 pe o masă, reprezentând mormântul lui Iisus, se aşează Aerul (epitaful) – o icoană mare pe

95

pânză care ilustrează înmormântarea lui Iisus. Credincioşii se închină şi sărută epitaful. Seara se cântă

Prohodul şi se înconjoară biserica având lumânări aprinse în mâini, ca la înmormântare.

Oamenii aduc flori şi împodobesc epitaful, trec pe sub masă de trei ori, apoi duc lumânări

aprinse acasă. Înconjoară casa cu ele ca să fie feriţi de foc, trăsnet, boli. Lumânările aprinse

simbolizează lumina Domnului în sufletele noastre.

Vinerea este ziua răstignirii lui Hristos, cea mai mare zi de post. Ziua de vineri era considerată

mereu zi fără noroc. În această zi nu se obişnuiau muncile legate de cultivarea pământului sau de

creşterea animalelor, nu se aprindea foc şi nu se cocea pâine. Se obişnuia ca în ziua de vineri să se facă

o baie în zori în pârâu. Cine păstra tradiţia se spunea că va avea noroc tot anul.

În Vinerea Mare se înroşesc ouăle, se face pasca.

Sâmbăta Paştilor (Învierea Domnului) se sărbătoreşte în fiecare an de Paşti. Prin învierea sa,

Iisus a biruit moartea pentru totdeauna şi a dovedit că este Fiul lui Dumnezeu. Oamenii înţeleg că raiul

se deschide pentru sufletele lor. Învierea începe la miezul nopţii. Fiecare creştin ţine o lumânare

aprinsă care se păstrează. Lumânarea se aprinde din lumânarea pe care preotul o aduce de pe masa

Sf.Altar şi vesteşte că „Hristos a înviat!”. La aceste vorbe se răspunde „Adevărat a înviat!”. Aceste

cuvinte se vor folosi în loc de salut în următoarele 40 de zile.

După sărbătoarea Învierii, creştinii iau bucăţi de pască stropite cu vin şi agheasmă. Când ajung

acasă credincioşii se spală în apa în care a stat un ou roşu şi un bănuţ de argint casă fie veseli, sănătoşi

şi să aibă noroc la bani. Se ciocnesc ouă, se mănâncă miel, cozonac, pască. În Duminica Paştilor nu se

fac vizite. În următoarele zile, a doua şi a treia zi de Paşti, se vizitează naşii, socrii, părinţii, fraţii,

surorile şi se ciocnesc ouă, se mănâncă pască, miel.

Înainte de apariţia creştinismului, evreii sărbătoreau de Paşte eliberarea poporului lor de sub

robia egipteană. Alte popoare vechi, printre care dacii şi romanii sărbătoreau primăvara renaşterea

naturii,a plantelor şi animalelor, a Anului Nou. Simbolurile vechi ale renaşterii erau şi au rămas oul şi

iepuraşul.

Oul este semnul genezei, a naşterii pentru că el conţine sămânţa din care apare viaţa. Nu numai

roşul sângelui sugerează viaţa dar şi celelalte culori: verdele frunzelor, galbenul soarelui, albastrul

cerului şi al apelor. Albul oaselor şi negrul doliului creştin sunt simbolurile morţii.

Ouăle simbolizează mormântul purtător de viaţă al Domnului, care s-a deschis la Învierea sa

din morţi. De aceea când se sparg ouăle prin ciocnire se spune că „Hristos a înviat!”,, iar celălalt

răspunde că a înţeles adevărul Învierii lui Hristos.

96

Sacrificiul este un alt obicei legat de Paşte: se sparg ouăle, se taie mielul. Ideea sacrificiului

necesar unui început, sau pentru reuşita unei acţiuni este o practică veche a omenirii. Sacrificiul lui

Iisus este făcut pentru ca oamenii să fie mai buni, mai generoşi, mai prietenoşi.

Mielul simbolizează pe Hristos care s-a jertfit pentru păcatele lumii şi a murit ca un miel

nevinovat. De Paşte se mănâncă miel preparat sub diferite mâncăruri: borş, drob, friptură.

Pasca simbolizează faţa lui Iisus.

Iepuraşul este simbolul rodniciei, pentru că el naşte mai mulţi pui. Acest simbol este foarte

vechi şi este legat de muncile câmpului. Şi azi, în unele zone, oamenii lasă pe câmp un smoc de grâu

frumos legat numit „iepure” pentru ca recolta să fie mai bună şi anul următor să se înmulţească precum

iepurele.

Se spune că în Vinerea Paştilor când era răstignit Iisus şi suferea pentru păcatele noastre, în

Ierusalim a venit o femeie cu un coş cu ouă. Acestei femei Iisus îi vindecase fiul ce zăcea bolnav de

moarte. Ea şi-a aşezat coşul lângă crucea Domnului şi, plângând de durere, l-a rugat să lase un semn

care să-i aducă aminte de patimile îndurate pentru oameni. Ouăle s-au înroşit de sângele picurat din

rănile lui Hristos. Sângele a curs din durerea suferită de Acesta pentru mântuirea noastră. Împreună cu

alte femei a mers la mormânt, L-au găsit gol şi şi-au spus că „Hristos a înviat!”. Apoi, femeia a spus

tuturor de semnul lăsat de Iisus şi le-a dat câte un ou roşu. De atunci în fiecare Vinere Mare pregătea

coşul cu ouă în amintirea Răstignirii şi Învierii Domnului, le împărţea copiilor sărmani şi le povestea

despre patimile îndurate de Acesta, apoi îi punea să le ciocnească în amintirea deschiderii mormântului

lui Iisus şi a Învierii Acestuia, vestind în felul acesta cu bucurie că „Hristos a înviat!”. De la această

femeie s-a împământenit obiceiul ca ouăle să se vopsească de Paşte şi să fie dăruite în amintirea

Patimilor şi Învireii Domnului.

Se ciocnesc ouăle în ordinea următoare: soţul şi soţia, părinţii – copiii, părinţii – rudele.. Oul

spart este dăruit celui care l-a spart.

Ouăle se vopsesc cu vopsele speciale sau naturale extrese din diferite plante. Ele pot fi

monocrome sau policrome simple, ornamentate sau încondeiate. Pentru încondeiere se foloseşte un

instrument special, chisiţă şi miere de albine. Pe ouă se desenează: brâu, broască, cârcel de viţă, creasta

găinei, cruce, drumuri, fierul plugului, flori,frunze de stejar, fluturi, frunze, greblă, nai, motive liniare.

Acestea simbolizează renaşterea, învierea naturii.

Datinile, obiceiurile şi tradiţiile trebuie să nu piară, să dăinuie peste veacuri iar noi am încercat

mai întâi să le facem cunoscute copiilor, părinţilor, pentru că am considerat că este necesar că cel ce

vrea să le cunoască şi să le adune întu-un mănunchi pot să le dăruiască din nou, cum spunea Anton

Pann: „De la lume adunate/ Şi apoi la lume date”. Copiii trebuie să cunoască faptul că poporul român,

97

neamul românesc de-alungul existenţei sale, deşi a avut o istorie zbuciumată, a păstrat cu sfinţenie

tradiţiile, datinile şi obiceiurile strămoşeşti.

Este bine ca preşcolarii să cunoască toate aceste tradiţii şi obiceiuri, deoarece îmbogăţesc

orizontul de cunoaştere, îşi dezvoltă emoţii şi sentimente puternice, contribuie din plin la educarea

sentimentelor de dragoste şi admiraţie, mândrie şi respect faţă de comorile creaţiei populare .Totodată

le cultivă trăsăturile de personalitate caracteristice omului nou de care are nevoie societatea noastră de

astăzi.

Bibliografie:

- Micu Dorin, „Tradiţii şi obiceiuri la români”

- Ani Rădulescu, 1999, Îndrumător – Elemente de educaţie religioasă pentru învăţământul preşcolar,

Bucureşti

- Alexandru Vid, 2004, Sărbătoarea Paştelui, Editura Erc Press, Bucureşti

Educaţia, astăzi, dependentă de valorile morale?

Profesor Păun Daniela Elena Şcoala Gimnazială Tătuleşti

Educaţia este un proces complex desfăşurat pe mai multe etape ce vizează o anumită finalitate

având în vedere formarea şi dezvoltarea însuşirilor intelectuale, fizice şi morale ale copiilor şi ale

tinerilor, în particular, dar şi ale societăţii, în general.

Prin educaţia religioasă realizăm cu adevărat educarea spiritului, reuşim astfel să construim un

sistem de valori spirituale, estetice, etice racordate la personalitatea fiecăruia dintre noi.

Consider că cel mai important rol în promovarea şi implementarea valorilor îi revine profesorului,

cadrului didactic, în general, în speţă, profesorului de religie. Profesorul contribuie la formarea

tinerilor în spiritual valorilor morale, creştine, promovând cultura naţională şi universală, dezvoltând

astfel comportamente şi atitudini socio-morale şi spirituale ale elevilor, dezvoltând atitudini pozitive

faţă de şcoală şi faţă de semeni.

Nu trebuie să uităm că educaţia morală se referă la latura procesului de pregătire a copilului

pentru viaţă, care are în vedere practicarea binelui şi este firesc să înceapă încă din primii ani de viaţă

în familie. În calitatea sa de izvor a vieţii, familia nu este numai purtătoarea unor puteri reproductive,

ci mai ales devine un mijloc de promovare a valorilor vieţii veşnice, scopul fiind acela de a lărgi

hotarele împărăţiei lui Dumnezeu.

98

Este vorba despre familia creştină, iar acest sens Sfântul Ioan Gură de Aur ne sfătuia: „Folosiţi-

vă cu înţelepciune de viaţa familială şi veţi fi primii în împărăţia cerurilor şi vă veţi bucura de toate

bunurile.”( Omilia 7 la Evrei)1.

Educaţia este posibilă în toate etapele vieţii omeneşti, începând cu vârsta copilăriei, mai ales că

şi sufletul copilului are un fond propice dezvoltării acesteia. Educaţia religioasă creştină este posibilă

numai dacă Hristos Însuşi este primit în sufletul omului şi daca acest suflet lucrează împreună cu

Hristos la desăvârşirea sa2. Educaţia este o funcţie exclusiv umană şi de natură spirituală care porneşte

de la o persoană şi se îndreaptă spre formarea altei persoane, având în vedere omul, mântuirea lui,

relaţia omului cu divinitatea, aşa cum am mai afirmat.

Formarea profilului moral al personalităţii este un proces îndelungat care îşi are originile în

familie, se continuă în şcoală şi se consolidează pe tot parcursul vieţii.

Eu cred că mai întâi familia este cea care oferă modele de viaţă şi de comportare. Mă refer aici

la obiectele de cult care se află în locuinţa fiecăruia dintre noi şi pe care copilul le poate observa încă

de mic: icoane, cruciuliţe, candele, dar mai ales comportamentul părinţilor. Toate acestea pot influenţa

în mod direct viitorul comportament al copilului.

Dacă observă încă de mic copilul faptul că mama şi tatăl lui merg la biserică, şi au o viaţă, atât

cât se poate, conform cu voinţa lui Hristos, este firesc să facă şi el la fel când va creşte.

Un rol deosebit de important îi revine mamei. Ea trebuie să ştie să acţioneze cu blândeţe, cu

dragoste, cu răbdare, dar mai ales cu smerenie, urmând modelul Maicii Domnului, astfel încât să

transmită şi copiilor ei dragostea pentru Hristos.

Unele practici religioase precum rostirea unor rugăciuni în momentele importante: dimineaţa,

seara, la începutul şi la sfârşitul meselor principale, lectura unor cărţi cu conţinut

pentru copii, dar mai ales participarea la Sfintele Taine ala Bisericii, în special la Sfânta Liturghie, au

rolul de a sădi în suflet şi de a întări credinţa. Toate acestea reprezintă modele comportamentale pe

care copilul le observă şi pe care le reproduce iniţial pentru ca apoi să şi le însuşească.

Concluzionând cele afirmate putem spune că profilul moral al personalităţii este un proces

îndelungat care începe în familie şi se continuă în şcoală, care se consolidează pe tot parcursul vieţii.

Grădiniţa cu activităţile ei specifice introduce în activităţile ei simboluri şi practici religioase

precum şi activităţi instructiv - educative. Sunt cunoscute pentru acest segment de vârstă poveştile cu

caracter religios, pildele moralizatoare care au rolul de a sensibiliza copilaşii. Exemple de astfel de

________________________

1. Sfântul Ioan Gură de Aur. (1989). Scrieri. partea a II-a, în colecţia P.S.B., vol. 22, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române.

2. Ştefănel Gheorghe – Educaţia religioasă http://www.crestinortodox.ro/religie/educatia-religioasa-139643.html

99

scrieri sunt numeroase şi doresc să enumăr câteva pe care şi eu ca mamă le folosesc: Căluţul lui

Dumnezeu, autor Părintele Valer Necula, Povestiri pentru copii, autor Arhim. Cleopa Ilie, Biblia

pentru copii, autor Zoe Kanava, etc.

Mediul social - uman oferă modele de manifestare a sentimentelor religioase atât luate

individual, cât şi organizate în colectivităte, îndeosebi prin practicarea unor obiceiuri cu diferite

semnificaţii care au loc la unele sărbători religioase: de Crăciun, de Anul Nou, la Bobotează, la Florii,

Intrarea triumfală a Mântuitorului în Ierusalim, la Paşti, sărbătoarea Învierii Domnului, la Rusalii, etc.

Astăzi în sprijinul şcolii vine şi Biserica, iar aici mă refer la parteneriatele care se fac între şcoli

şi bisericile situate în apropiere acestora. Graţie acestora elevii pot participa la practicile de cult,

precum spovedania şi eventual, împărtăşirea celor care vor primi binecuvântarea preotului, mai ales în

posturile sărbătorii Crăciunului sau al Sfintelor Paşti.

Este foarte important că elevii pot să simtă şi să trăiască emoţiile produse de asemenea

evenimente de spiritualitate din viaţa lor, dar mai ales este important ca elevii să şi le dorească, si să le

aştepte cu multă nerăbdare şi bucurie.

Totuşi formarea conştiinţei morale este un proces lung şi chiar dificil, ce presupune corelarea

tuturor componentelor sale fundamentale: obiective, conţinut, metode, mijloace, forme de organizare,

metode de evaluare. Împletirea acestora reprezintă baza unei educaţii morale.

Încă de mici elevii învaţă, şi mai ales sunt învăţaţi, cum să înţeleagă noţiuni precum cinstea,

hărnicia, răbdarea, bunătatea, curajul, modestia. Însă ei pot să înveţe şi noţiuni cu conţinut negativ,

deoarece pot observa aspecte chiar din situaţiile trăite.

Cadrul didactic utilizează în scopul de a sădi în sufletele elevilor de diferite vârste aceste

precepte morale, proverbe şi zicători, care pot fi folosite la orice activitate şi dacă sunt explicate la

timpul potrivit prin exemple concrete, ele vor reuşi să-si atingă scopul.

Acestea conţin şi transmit învăţături, prin practicarea acestora elevii vor învăţa să fie isteţi, să

observe principalele trăsături ele unor obiecte, sau să caracterizeze persoane.

Ca profesor de limba si literatura română doresc să abordez şi relaţia de disciplinaritate,

pluridisciplinaritate şi transdisciplinaritate în studiul limbii, care să vizeze educarea elevilor în spiritul

valorilor creştine. Elocvente consider că sunt scrierile lui Vasile Voiculescu, ale lui Tudor Arghezi,

Lucian Blaga, Mircea Eliade, Constantin Noica, Emil Cioran, dar şi a altor mulţi scriitori, genii ale

literaturii româneşti şi nu numai.

Literatura, ca artă a cuvântului, se află în relaţii multiple cu toate celelalte manifestări ale

spiritului, ale creativităţii umane: ştiinţele exacte, filozofia, psihologia, antropologia, artele:

cinematografia, pictura, muzica.

Studiul Sfintei Scripturi, a istoriei Bisericii creştin - ortodoxe, a vieţilor sfinţilor, a

hagiografiilor deci, îi ajută pe elevi să înţeleagă unele opere de artă sau literatură, ecranizări ale unor

opere importante, în care se fac şi referiri la viaţa Bisericii.

100

Aş dori să amintesc aici pe primii cărturari care au încercat să introducă limba română în

biserică, Varlaam, Dosoftei, Antim Ivireanul şi care au reuşit prin scrierile lor să prezinte realitatea

lumii în care trăiau.

De exemplu în „Proloagele mitropolitului Dosoftei”, 1686, ni se vorbeşte despre campania

regelui polon Sobieski care prin intervenţie militară a condus la eliberarea Vienei, aflată pe punctul de

a fi cucerită de armata otomană3.

Dosoftei ne povesteşte cum regele polon intră în Moldova în timpul lui Cantemir şi cum este

înfrânt. Despre acelaşi episod istoric ne povesteşte şi Costache Negruzzi, în opera Sobieski şi românii,

opera care este studiată de elevi în clasa a V-a

Sintetizând putem concluziona că educaţia religioasă se face în primul rând prin exemplul

dascălilor, prin asigurarea unei atmosfere de dragoste şi rugăciune în familie, de către părinţi.

Educaţia se bazează pe dragostea dintre oameni. Din dragoste izvorăşte încrederea, iar acolo

unde este iubire şi încredere izvorăşte libertatea. Fără libertate nu poate exista viaţă morală, aşa cum ne

spune şi Sfântul Apostol Pavel în Epistola Întâi către Corinteni: „Dragostea îndelung rabdă; dragostea

este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte; dragostea nu se poartă cu

necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul; nu se bucură de nedreptate, ci

se bucură de adevăr; toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă; dragostea nu

cade niciodată!”4

Procesul de construire a profilului moral – civic al elevului este complex şi angajează nu numai

cadrele didactice, ci şi părinţii, instituţiile culturale, biserica, mijloacele de comunicare în masă –

societatea.

Bibliografie:

1. Sfântul Ioan Gură de Aur. (1989). Scrieri.

2. Ştefănel Gheorghe – Educaţia religioasă.

3. Ioan I. Ică jr , "De la sfinţii Iustin Martirul şi Iustin Filozoful la Iustin Filozoful - Martir – un

itinerar hagiografic şi lecţiile lui", Revista Teologica, nr.2/2011.

4. Sfânta Scriptură, Epistola întâi către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel.

3. Ioan I. Ică jr , „De la sfinţii Iustin Martirul şi Iustin Filozoful la Iustin Filozoful - Martir – un itinerar hagiografic şi lecţiile lui", Revista Teologica, nr.2/2011, p.161-190, în http://www.revistateologica.ro/articol.php?r=49&a=396

101

CUM SE POATE FORMA LA ELEVI DISCIPLINA MORALĂ ?

MODALITĂŢI DE REALIZARE A EDUCAŢIEI MORALE

LA VÂRSTA ŞCOLARĂ

PROF. ÎNV. PRIMAR: DIACONU EMILIA CONSTANTINA

ŞCOALA GIMNAZIALĂ GOSTAVĂŢU-OLT

Educaţia morală este o latură a educaţiei care are în vedere formarea copilului în

concordanţă cu valorile, principiile, normele şi regulile sociale care reglează relaţiile dintre

oameni.

Realizarea educaţiei morale este influenţată de cei din jur, de semnificaţiile acordate de

societate valorilor morale, precum şi de adaptarea fiecărui om la normele morale ale societăţii.

METODELE ŞI PROCEDEELE EDUCAŢIEI MORALE

Educaţia morală ocupă un loc deosebit între componentele educaţiei datorită rolului pe care-l

joacă în afirmarea şi integrarea în societate a copilului.

Formarea conştiinţei morale, care include un ansamblu de reprezentări , noţiuni şi judecăţi

morale, convingeri, sentimente şi atitudini morale, aspiraţii şi idealuri morale.

Formarea conduitei morale presupune exersarea unor modele de comportare morală, alcătuită

din deprinderi şi obişnuinţe morale, din trăsături de voinţă şi de caracter.

Profilul moral al personalităţii morale este definit de unitatea dintre conştiinţa şi conduita

morală, între care există o relaţie dinamică: convingerile morale se formează pe baza interiorizării

normelor, principiilor şi valorilor morale, iar acestea odată formate se manifestă în comportamentul

moral, care la rândul său deschide calea spre o nouă înţelegere şi acceptare a normelor şi regulilor de

comportare morală.

Principalele metode de educaţie morală sunt: povestirea, explicaţia morală, prelegerea morală,

convorbirea etică, sugestia,autoanaliza, dezbaterile morale, problematizarea, studiul de caz, exemplul,

exerciţiul moral, jocul de rol, reflecţia, aprecierea şi sancţionarea sau aprobarea şi dezaprobarea.

Abilitatea şi măiestria educatorului îl vor ajuta să adapteze fiecare procedeu sau metodă la specificul

situaţiei pe care o are de rezolvat. Metodele verbale se îmbină cu cele practice. Aprobarea şi

102

dezaprobarea se pot succeda uşor, după cum metoda explicaţiei poate urma un exerciţiu sau un

exemplu, sau analiza unui caz.

Acţiunile educative se desfăşoară în mod organizat şi sistematic şi au, totodată, rolul de a

valorifica acele influenţe care se exercită în mod neorganizat asupra copilului. Folosind metodele cele

mai adecvate se urmăreşte construirea conştientă a personalităţii morale a copilului în concordanţă cu

imperativele moralei societăţii. (I.Nicola, D. Farcaş, anul 1990, p. 31).

1. Explicaţia morală

Încă de la o vârstă timpurie, exerciţiile de comportament sunt precedate de scurte explicaţii: cum

să-i respecte pe adulţi şi pe colegi, cum să salute, cum să se ajute reciproc, să respecte programul

grădiniţei, etc. Iniţial accentul cade pe modul în care trebuie respectată o cerinţă morală, pentru ca pe

parcurs să se extindă şi asupra respectării ei.

2.Convorbirea morală Este o discuţie sau un dialog între învăţător şi copii care are drept scop atât

clarificarea unor cunoştinţe morale cât şi declanşarea unor trăiri afective prin valorificarea experienţei

de viaţă a copiilor.

Convorbirile pot fi organizate sau ocazionale. Cele organizate se desfăşoară cu întreaga clasă, iar

cele ocazionale se desfăşoară cu grupuri de copii sau individual, de câte ori este necesar.

3. Povestirea morală este eficientă mai ales la clasele mici, pentru a-i face pe elevi să înţeleagă

semnificaţiile normelor şi a regulilor de comportare.

Constă în relatarea într-o formă accesibilă şi atractivă a unor întâmplări şi fapte reale sau

imaginare cu semnificaţii morale.

4. Exemplul moral

Spre deosebire de celelalte metode care descriu modul în care să se comporte copiii, prin

exemple, le sunt oferite modele concrete de comportare. Locul prescripţiilor verbale, care avea

menirea de a descrie cum urmează să fie comportamentul, este preluat de un model concret ce

ilustrează comportamentul în desfăşurarea sa (Ioan Nicola, 2000, p. 227). Efectul acestui model

depinde atât de calitatea modelului cât şi de modul în care este perceput. Caracteristică vârstei şcolare

mici este o tendinţă de imitare deosebit de puternică ce măreşte foarte mult efectul sugestiv al

comportării altora.

5. Exerciţiul moral

Pedagogia defineşte exerciţiul moral ca o repetare sistematică şi organizată a unor acţiuni, în

condiţii relativ identice, cu scopul formării deprinderilor şi obişnuinţelor de comportare morală, al

103

elaborării şi stabilirii trăsăturilor de voinţă şi caracter implicate în atitudinea şi conduita morală a

copilului.

6. Demonstraţia morală facilitează consolidarea deprinderilor de comportare civilizată, formarea

deprinderilor de circulaţie rutieră, de pildă...

Crearea unor situaţii educaţionale în scopul formării conduitei morale, la care putem asocia

rugămintea, îndemnul, sugestia, încurajarea, perspectiva, apelul, avertismentul, exersarea îndeplinirii

unor cerinţr morale etc.

Jocurile de creaţie şi jocurile cu reguli, în cadrul cărora elevii îşi asumă roluri şi trebuie să

respecte anumite reguli de disciplină, sunt deosebit de eficiente.

7. Metode de întărire a deprinderilor şi obişnuinţelor morale

Aprobarea: reprezintă o modalitate de întărire pozitivă, întrucât constă în acceptarea,

recunoaşterea şi confirmarea rezultatelor şi manifestărilor morale ale copiilor de către o autoritate

externă. probarea apare ca o confirmare a concordanţei între cerinţele moralei sociale şi materializarea

lor în rezultatele şi faptele morale ale copiilor.

Aprobarea se poate manifesta în forme diverse, individuale sau colective:

1 Acordul se constituie ca exprimarea mulţumirii faţă de respectarea sau împlinirea cerinţelor

adresate copiilor şi poate îmbrăca forma unor gesturi sau cuvinte apreciative.

2 Lauda este o formă de apreciere verbală care poate fi confidenţială sau publică. Atunci când este

făcută în faţa colectivului poate consta în evidenţierea unor fapte care pot fi recomandate spre a fi

urmate.

3 Recompensa este o formă premială folosită în cazul unor rezultate ce depăşesc nivelul de

exigenţă impus, plasându-le peste valoarea medie de manifestare a unor fapte şi acţiuni morale (Ioan

Nicola, 2000, p.236).

Recompensele pot fi de ordin material sau spiritual şi, dintre acestea, este indicat ca pe măsura

dezvoltării copilului să fie utilizate, cu prioritate, cele spirituale.

8. Metode de frânare şi eliminare a comportamentelor negative

Dezaprobarea reprezintă forma negativă a întăririi, constând din respingerea unor fapte şi

manifestări nedorite ale copilului. Prin transmiterea unor informaţii care induc stări afective neplăcute,

are rolul de a-l determina pe copil să înceteze repetarea acţiunii respective. Stârnind sentimente de

vinovăţie, ruşine, culpabilitate etc., această metodă aduce copilul într-o stare de disconfort moral

104

determinându-l să părăsească manifestările negative şi să-şi sincronizeze comportamentul cu cerinţele

formulate în prealabil.

Dezaprobarea se poate manifesta în mai multe forme:

1 Dezacordul exprimă nemulţumirea faţă de modul în care au fost îndeplinite cerinţele, prin

gesturi sau verbal.

2 Observaţia poate fi adresată individual sau în faţa colectivului şi vizează un aspect concret al

comportamentului unui copil sau al unui grup, cu privire la îndeplinirea defectuoasă a unei sarcini.

3 Avertismentul constă în exprimarea indignării faţă de îndeplinirea deficitară a unor sarcini cu

menţiunea că va fi urmată de o pedeapsă în cazul în care abaterea nu se remediază.

Pdeapsa este cea mai înaltă formă de dezaprobare care se aplică atunci când copilul refuză îndeplinirea

sarcinii. Rezolvarea conflictului care apare între atitudinea copilului şi cerinţele învăţătorului reclamă

uneori aplicarea pedepsei. Aceasta are scopul de a declanşa o atitudine de regret faţă de faptele comise

şi de a mobiliza copilul în direcţia evitării unei atitudini de împotrivire faţă de normele şi regulile date.

9. Studiul de caz , la care pot participa: învăţătorul, clasa de elevi, profesorii clasei, conducerea şcolii

şi părinţii elevilor, este o metodă eficientă de educaţie morală.

CONCLUZII

Privite în ansamblu, toate metodele educaţiei morale pot avea un aport important la formarea

conştiinţei şi conduitei morale a copiilor dar, recomandabil este să fie utilizate metodele de întărire

pozitivă concomitent cu restrângerea, pe cât posibil, a celor de întărire negativă.

Îmbinarea lor armonioasă asigură concordanţa între trebuinţe, tendinţe şi cerinţe morale cât şi

între libertate şi constrângere. Măiestria didactică se va concretiza în acele strategii care vor da

copilului impresia libertăţii chiar în acţiunile şi cerinţele care îi sunt impuse.

BIBLIOGRAFIE

1. Ambrus, Z. (2004). Programe educaţionale: Activităţi şi metode de grup pentru formarea

moralităţii şi civismului elevilor. Presa Universitară Clujeană.

2. Buneseu, Vasile. (1994). Ghid practic pentru aplicarea programei de educaţie moral civică în

învăţământul primar. Bucureşti: Editura Coresi.

3. Cristea, S. (1996). Pedagogie generală. Managementul educaţiei. Bucureşti:

Editura Didactică şi Pedagogică.

105

4. Nicola, I., Farcaş, D. (1990). Pedagogie generală. Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică.

Formarea valorilor morale, o datorie a dascălului Drăghici Ioana-Bianca, Şcoala Gimnazială nr. 2-Bocşa

Pornind de la ideea de demnitate, premiza educaţiei pentru drepturile omului şi democraţie o

constituie valorile importante pentru umanitate în ansamblul ei. Fără acestea, ideea de demnitate

umană rămâne fără rost. Printre acestea se numără în primul rând nediscriminarea, respectul faţă de

viaţă, libertatea, respectul opiniilor, al credinţei religioase etc.

Pentru ca un copil să dobândească demnitatea, trebuie să crească între oameni care să îl ajute să

o dobândească. Astfel, dacă un copil trăieşte printre cei care-l respectă:

Învaţă să se placă pe sine însuşi.

Dacă cei din preajmă îi acordă recunoaşterea,

Copilul învaţă că este bine să ai un scop.

Dacă traieşte într-un mediu ce dăruieşte,

Copilul învaţă ce este generozitatea.

Dacă un copil trăieşte între cei cinstiţi şi sinceri,

Învaţă ce înseamnă adevărul şi dreptatea.

(Firea copiilor –autor necunoscut)

Acest lucru nu este însă uşor de realizat, pentru că omul are multe nevoi personale care îl

determină să aleagă din realitate ceea ce este potrivit pentru el, trăind totodată în diferite colectivităţi,

care îi impun anumite criterii de alegere şi decizie.

Nu putem avea o imagine a principalelor valori morale a oamenilor dacă nu cunoaştem datele

principale despre societatea în care ele sunt cultivate şi dezvoltate după anumite reguli şi obişnuinţe,

tradiţii, dacă nu cunoaştem instituţiile principale şi grupurile din societatea respectivă.

Dezvoltarea armonioasă a omului presupune o modelare a acestuia, în mai multe planuri : fizic,

intelectual, moral, estetic şi practic.

Educaţia exprimă o funcţie strict umană şi de natură spirituală, având în vedere viaţa personală

a omului, mântuirea acestuia, relaţia lui cu Dumnezeu.

O condiţie indispensabilă a educaţiei este modelul după care educatorul vrea să modeleze

spiritul omenesc. Acesta este un model pentru copil.

Educaţia morală este acea dimensiune a educaţiei prin care se urmăreşte formarea şi

dezvoltarea conştiinţei şi conduitei morale a personalităţii umane. Formarea profilului moral al

personalităţii este un proces îndelungat care îşi are originea în familie, se continuă în şcoală şi se

106

consolidează pe tot parcursul vieţii. Cunoaşterea procesului formării conştiinţei şi conduitei morale, a

relaţiei dintre latura morală şi celelalte aspecte ale educaţiei, a rolului diferiţilor factori în formarea

convingerilor, sentimentelor şi obişnuinţelor morale trebuie să stea în atenţia specialiştilor. Educatorul

este cel care intervine la această vârstă în realizarea educaţiei moral civile şi sociale a copilului. Cert

este că familia are primul rol, decisiv, în acest sens. Colaborarea şcolii cu familia este foarte

importantă.

Perioada preşcolarităţii reprezintă fundamentul personalităţii copilului. La grădiniţă, copilul

trebuie să intre în contact cu ceea ce înseamnă bazele unei educaţii diverse şi care se va desfăşura pe

tot parcursul vieţii.

Educaţia morală formează copiilor o conduită morală bazată pe cunoaşterea cotidiană a

regulilor vieţii sociale, urmăreşte iniţierea copiilor în practicarea unui comportament activ, responsabil,

capabil de toleranţă şi respect faţă de sine şi faţă de ceilalţi, conştient de drepturi şi datorii, liber şi

deschis spre alte culturi.

Faptul că unii copii prezintă trăsături morale ca cele ale părinţilor se explică prin influenţa

exemplului exercitat de mediul familial asupra copilului, care la vârstă mică are tendinţa de a imita.

Grija pentru conduita morală este un aspect foarte important al educaţiei morale. Acesta este un

moment din viaţa copilului când se pot forma uşor deprinderi de comportament civilizat.

Formarea conştiinţei morale este un proces lung şi îndelungat. Transformarea acestuia în

conduită presupune corelarea tuturor componentelor sale fundamentale: obiective, conţinut, metode,

mijloace, forme de organizare, metode de evaluare. Îmbinarea acestora precum şi modul în care ştie

dascălul să o facă, reprezintă baza unei educaţii morale corespunzătoare.

O direcţie importantă în educaţia morală o constituie cunoaşterea şi respectarea normelor de

comportare civilizate, educarea comportamentului şi a conduitei disciplinate. O disciplină conştientă

pentru preşcolar înseamnă îndeplinirea conştientă a cerinţelor educatoarei, ale părinţilor, abandonarea

intereselor personale pentru cele colective.

Şcoala reprezintă o necesitate. Dascălul nu mai este cel care transmite cunoştinţele, iar elevul

cel care asculta informaţiile. Organizează învăţarea, fiind un element de legătură între elev şi societate.

Relaţia dintre profesor şi elev trebuie să fie una de colaborare, de încredere şi de respect reciproc,

elevul găsind un punct de sprijin în profesor.

Începând cu clasa I, copiii utilizează termeni ca: adevăr, prietenie, disciplină, răspundere

(valori morale). Citind şi povestind unele lecturi literare, ei vor beneficia de efectul educativ al unor

lecţii de etică morală. Îşi vor imagina personaje pozitive şi negative cu care se pot identifica. Rolul

dascălului este acela de a insista la momentul potrivit.

Recitarea poeziilor este o plăcere pentru şcolarii mici. Şi acestea trezesc diverse şi puternice

sentimente de bucurie, dragoste de viaţă, de apreciere sau dezaprobare faţă de anumite comportamente.

Totodată şi dramatizările au multe implicaţii benefice în realizarea comportamentului moral,

schiţele, glumele, scenetele satirice, de asemenea. Cunoaşterea şi utilizarea limbajului din sfera

107

valorilor civice prezintă o valoare de sine stătătoare. Formele în care acestea îşi pot lăsa amprenta

pozitivă asupra elevilor depind în mare măsură de dascăl, de formele activ participative pe care le

alege.

Se pot utiliza rebusuri, concursuri, proverbe, zicători. Jocurile de rol pe diferite teme determina

copiii sa interpreteze diferite statuturi sociale, aceasta fiind o modalitae de educare a comportamentelor

şi atitudinilor. Jocuri ca: „De-a aniversarea”, „De-a magazinul”, „De-a şcoala”, „De-a aniversarea”,

„La coafor”etc. pun copiii în situaţia de a relaţiona între ei, îi antrenează din punct de vedere cognitiv,

afectiv şi motric-acţional, îi învaţă să negocieze în repartizarea rolurilor, să accepte mai ales părerile

celor din jur. Comunicarea şi interacţiunile dintre participanţi permit autocontrolul conduitei,

comportamentului, înlăturarea pornirilor negative. Apar astfel situaţii problematice care favorizează

înţelegerea situatiilor.

Şi în orele de istorie, dascălul trebuie să pună accentul pe modele exemplare de comportament

în spiritul valorilor morale care s-au impus în societate de-a lungul timpului.

Tabelul responsabilităţilor şi realizarea unui regulament propriu, intern al clasei îi antrenează

pe elevi să observe cu mai mare atenţie ce se întâmplă în jur, precum şi să se autoevalueze mai bine.

Educaţia moral–civică urmăreşte formarea acelui set de competenţe civice necesare pentru a

face din copil un bun cetăţean, urmărind cultivarea integrităţii morale a şcolarilor sub aspectul

modelării comportamentului acestora. El trebuie să devină în stare să se adapteze cerinţelor şi

normelor pe care le impune societatea.

Educaţia este o acţiune care vizează întregul, ca atare şi armonia dintre trup şi suflet. Sufletul

stăpâneşte corpul şi-l conduce spre Dumnezeu. Prin educaţie se poate nădăjdui realizarea unităţii

morale, unitate ce dirijează în mod statornic viaţa şi toate acţiunile omului. Se realizează astfel

caracterul moral.

În educaţia creştină a copilului este implicată întreaga societate. Părinţii trebuie să

conştientizeze că faptul că ora de religie este decisivă pentru viaţa copilului. Biserica nu îl poate

conduce pe copil decât pe un drum drept şi bun.

Disciplina trebuie să fie cu rost şi să slujească în scopul dreptăţii şi scopul disciplinării copiilor

este să-i învăţăm ce e bine şi ce e rău.

Iubirea noastră pentru copii trebuie să fie bazată pe iubirea lui Dumnezeu pentru oameni.

Copilul care îşi recunoaşte greşeala trebuie iertat, ca să realizeze că şi el trebuie să ierte în anumite

situaţii.

Procesul de construire al profilului moral-civic al elevului angajează nu numai cadrele

didactice, ci şi părinţii, instituţiile culturale, biserica, mijloacele de comunicare în masă deci, întreaga

societate.

Bibliografie

1. Dumitrana Magdalena, Copilul, familia şi grădiniţa, Editura Compania, Bucureşti, 2000

108

2. Revista Învăţământului Preşcolar nr. 3,4/1997, Bucureşti 1997

3. http://articole.famouswhy.ro/modalitati_de_educare_a_copiilor_de_varsta_prescolara_in_spirit

ul_valorilor_democratiei/

Copilul de azi, omul de mâine

Prof. ȋnv. Primar Iliescu Nicoleta Vasilica

Școala Gimnazialǎ ,,Gh. Magheru” Caracal

Teoria și practica știintificǎ au dovedit cǎ educaţia trebuie și poate fi ȋnceputǎ din primii ani de

viaţǎ ai copilului fiind continuatǎ, ȋn mod sistematic, toatǎ viaţa.

În mediul școlar, elevul are posibilitatea de a trǎi de mic viaţa de cetaţean ordonat și activ prin

convingere; ȋn acest sistem elevii ȋndeplinesc diferite ȋnsǎrcinǎri cu caracter de utilitate publicǎ pentru

ordinea, igiena, estetica și bunul mers al școlii prin muncǎ, prin opere de asistenţǎ și de culturǎ ca:

farmacie școlarǎ, bibliotecǎ, senzori, excursii, etc., activitaţi care sunt echivalente cu funcţiile sociale

din societatea româneascǎ.

Cu răbdare și tact se pot contura elemente care definesc disciplina liberǎ, adica supunerea

benevolǎ a elevilor, pe baza convingerii personale, chiar daca primele câștiguri formative și instructive

sunt modeste.

Cunoscând faptul cǎ prin intermediul normelor și regulilor exterioare constrȋngerea ȋnceteazǎ

sǎ fie o forma de sine, am pus ȋn faţa elevilor modele, norme și valori social-afective pe care le-am

distribuit ȋn trei compartimente:

a) cunoașterea de sine – tradusǎ prin simţul rǎspunderii și al muncii (autonomia, declararea identitǎţii);

deprinderii igienice; asumarea rǎspunderii asupra obiectelor personale; norme de securitate civicǎ și

rutierǎ;

b) relaţiile cu alte persoane – concretizate prin respectul și afecţiunea pentru pǎrinţi, comportarea

civilizatǎ ȋn relaţiile cu alţii (colegi de joacǎ, de școalǎ, cu adulţii), dorinţa de a avea prieteni, de a

ȋndeplini activitǎţi ȋn grup social;

c) relaţii cu mediul ȋnconjurǎtor – oglindite prin activitǎţi sociale de tipul: utilizarea banilor, spiritul de

disciplinǎ, sentimentul datoriei, responsabilitatea și grija pentru bunurile personale și cele publice.

Jocurile, distracţia ȋn colectiv, diferite manifestǎri colective, serbǎrile școlare sunt

elemente ce vin și completeazǎ vastul câmp de investigaţie pedagogicǎ, menite sǎ tempereze și sǎ

prelucreze toate informaţiile educaţionale. Aceste elemente, ce fac obiectul de educaţie moral-civicǎ de

la clasele a III-a si a IV-a au prin contur și au cǎpǎtat semnul valorilor morale prin mijloacele și

procedeele care au fost utilizate, ţinându-se cont de particularitǎţile educaţiei morale la vârsta școlară

micǎ dar și de personalitatea elevilor.

109

Astfel, sub generice de tipul “Fapte pe măsura vorbelor”, “Am salvat viaţa unei flori”, “Spune-

mi cu cine te ȋnsotești ca să-ţi spun cine ești”, am cautat sǎ definesc și sǎ conștientizez rolul prieteniei,

sǎ cultiv simţul răspunderii și al muncii, autonomia, declinarea identitǎţii. Pentru aceasta am apelat la

analiza unor fapte de viaţǎ, la lecturarea unor schiţe cu ţintă educativă directă și la jocuri didactice.

Doresc să ȋncerc, ca ȋn cadrul acestor ore de educaţie moralǎ sǎ fiu “mai aproape de elevi”, sǎ picur

mai multă omenie, mai multă iubire și grijǎ pentru copii și să formez sufletele lor pe cǎi raţionale și

sentimentale, ȋncât la fiecare pas să am satisfacţia de a vedea triumfând bunul simţ și superioritatea

inimii. Prin lecţiile de educaţie moral-civicǎ trebuie sǎ-i facem pe elevi sǎ ȋnţeleagă că școala trebuie

să fie ca o familie adevaratǎ creatoare de suflete sau că “autoritatea ţinută cu băţul și catalogul” e

departe de a fi eficientă.

Educaţia moral-civicǎ urmăreşte formarea unui set de componenţe civice , necesare pentru a

face din copil un bun cetăţean.

Privind personalitatea copilului – a micului cetăţean – dintr-o dublǎ perspectivă

temporală putem constata:

- din perspectiva prezentului – copilul este “cetăţeanul ucenic” care ȋnvaţă prin toate experienţele lui

sociale “mecanismele cetăţeniei”. El trebuie ajutat de adulţi şi modelat cu răbdare şi responsabilitate

civică.

- dimensiunea viitorului ne aminteşte mereu că aşa cum vom forma copiii de astăzi, aşa vor fi cetăţenii

de mâine.

Societatea ȋşi reproduce ȋn indivizii tineri liniile de forţă, idealurile, tendinţele

manifestate, dar mai ales pe cele latente ale generaţiilor adulte, ȋn speţă ale părinţilor.

De aceea nici o societate nu este ȋndreptaţitǎ sǎ se plingǎ de indivizii sǎi, deoarece aceștia sunt

așa cum i-a format. Generaţiile tinere reproduc ceea ce are bun și ceea ce are rǎu societatea datǎ. Îi

reproduc virtuţile și pǎcatele. O societate sǎnatoasǎ are ȋn sine mecanisme suficiente de a asigura

reproducerea de cǎtre generaţiile tinere cu deosebire a ceea ce e bun. Ea posedǎ ȋn sine suficiente

mijloace educaţionale și de alta natura de a ȋmpiedica reproducerea multiplicativǎ a rǎului.

Educaţia moral civicǎ urmarește și contribuie dupa forţele ei, la reproducerea binelui social, la

formarea civilitaţiei. Bine organizate, dar mai ales solidare cu celelate dimensiuni etnico-civile ale

ȋnvǎţǎmântului și ale societǎţii, puterile educaţiei moral-civice reprezintǎ o forma deloc de neglijat.

Necesitatea formǎrii profilului moral-cetǎţenesc la școlarul mic :

Consider cǎ oricit de bine ar fi pregǎtit un elev , nu se va integra ȋn viaţa socialǎ dacǎ nu

practicǎ un comportament civic (activ, liber, tolerant, responsabil, deschis, comunicativ, reflexiv,

autoevaluativ), unele atitudini și valori morale (cinstea, corectitudinea, sinceritatea, respectul faţǎ de

prieteni, pǎrinţi, oameni ȋn general, faţǎ de școalǎ, muncǎ).

Elevul trebuie sǎ ȋnţeleagǎ cǎ societatea ȋn care traiește se conduce dupa anumite reguli și

norme, pe care și el trebuie sǎ le ȋnţeleagǎ și sǎ le respecte printr-un comportament corespunzǎtor

specific vârstei, prin valori sociale și atitudini morale care sǎ ducǎ la armonia comunitǎţii și la

110

progresul acesteia.

Acţiunea didacticǎ are ȋn vedere transmiterea de cunoștinte despre societate, exersarea reflexiei

critice asupra normelor și valorilor sociale și stimularea atitudinilor civice.

Pentru a stabili o relaţie ȋntre educator și elev, pentru cultivarea acestor valori,

atitudini,comportamente,comunicarea dintre aceștia trebuie sǎ-l convingǎ pe elev de faptul cǎ este

respectat ca partener și nu va fi dominat, ȋi este respectat dreptul la opinie;

ȋi sunt respectate și preţuite deciziile; ȋi sunt respectate valorile și experienţa.

Modalitǎţi de formare a valorilor, atitudinilor și comportamentelor civice

Formǎm comportamentul civic al elevilor oferindu-le ȋn permanenţǎ ca exemplu, ȋn primul

rând, propriul nostru comportament. Atitudinile și faptele de zi cu zi trebuie sǎ se constituie ȋntr-o

conduitǎ general umanǎ pozitivǎ, pe care micul școlar o va recepta ca atare. În acest fel, elevii vor

dobândi capacitatea de a selecta din noianul de fapte sau acţiuni pe cele demne de urmat,

conștientizând treptat valoarea acestui tip de comportament.

Dezvoltarea și manifestarea unor atitudini favorabile luǎrii deciziilor și exprimarii

opiniilor faţǎ de activitatea grupurilor din care fac parte reprezintǎ unul din obiectivele care contribuie

la antrenarea copiilor ȋn activitǎţi directe.

Aceste activitǎţi se pot organiza fie pe grupe de elevi, fie cu ȋntreaga clasǎ și pot

ȋmbrǎca diferite forme: dezbaterea unor fapte reale de clasǎ (școalǎ); jocuri de rol; dramatizǎri;

exerciţii de simulare a unor cazuri concrete; ateliere de creaţie pe elaborarea unor compuneri cu

conţinut civic : “Puterea de a ierta”, “Competiţie sau rivalitate”), a unor imagini desenate, colaje care

reflecta diferite stǎri comportamentale, elucidate ȋn cadrul orei; exerciţii de comentare (valorificare a

conţinutului unei știri); momente vesele pe aceeași temǎ dezbǎtute : “Sǎ râdem puţin” (glume), ori

“Copii spun lucruri trǎznite”, ceea ce presupune imaginarea unui text. De exemplu: “ești o carte ȋn

mâna unui dezordonat (murdar)”; ȋnvaţarea unei strofe dintr-un cântecel din care se extrage concluzia

moralizatoare; teatru de marionete cu pǎpuși (copii creeazǎ oral toate dialogurile ȋn care critica: lipsa

de respect, indisciplina, minciuna, lașitatea, lipsa de igienǎ, invidia); completarea unor rebusuri; jocuri

didactice prin intermediul carora se educa trasaturi ale personalitatii, se pot asimila modele de relaţii

interpersonale, se pot forma atitudini și convingeri; realizarea unor caricaturi și afișe de echipa.

Concluzii :

- Starea beneficǎ ȋn orice colectiv este armonia;

- Un copil tratat cu prietenie ȋnvaţǎ ce este bunǎtatea;

- Un copil apreciat ȋnvaţǎ ce este aprecierea;

- Un copil ȋncurajat ȋnvaţǎ sǎ aibǎ ȋncredere ȋn tine;

- Un copil tratat cu toleranţa ȋnvaţǎ ce este rǎbdarea.

Este important sǎ organizam activitǎţi care sǎ contribuie efectiv la dezvoltarea

personalitǎţii fiecǎrui copil și la educarea pentru o bunǎ convieţuire a grupurilor de apartenenţǎ și de

111

referinţǎ. Meritǎ orice efort, dacǎ ne gândim la efectele ȋn timp și de durata pe care le are aceastǎ

disciplinǎ de ȋnvǎţǎmânt și la amprenta pe care o lasǎ activitatea și personalitatea ȋnvaţatorului ȋn viaţa

oricǎrui individ.

În perioada școlaritǎţii, elevul ȋși ȋnsușește majoritatea noţiunilor morale, echipându-se cu

multiple reprezentǎri, ca apoi sǎ ȋnceapǎ sǎ emitǎ judecǎţi morale corecte care vor fi folosite și ȋn

autoaprecierea propriului comportament. Astfel, educaţia morala din clasele mici contribuie la

conturarea viitoarei personalitaţi, opera ce se va desavarși abia dupa 20 ani.

Într-o perioadă plină de schimbări în plan social şi valoric se poate afirma că nici în

prezent şi poate nici în viitor nu vor fi reţete sau şabloane aplicabile în educaţia elevilor: aceasta

pentru că fiecare elev reprezintă o individualitate, cu particularităţi de care trebuie ţinut cont în

permanenţă; ceea ce este valabil şi practicabil la un elev sau la o categorie de elevi, poate fi

ineficient sau poate chiar contraindicat pentru alţii. De aceea, educaţia elevilor, este o artă,

susceptibilă de perfecţionare, prin acumularea continuă de experienţă de către toţi cei care o

făuresc.

Indiferent prin ce mijloace, metode, procedee vom folosi în educaţia pentru societate a

copiilor şi având în vedere faptul că şcolarii de astăzi vor fi adulţii de mâine, angrenaţi în structuri

sociale, economice şi culturale, răsplata muncii noastre se va vedea atunci, când „el” va fi la

înălţimea aşteptărilor noastre, pentru că ne dorim ca să formăm generaţii cu suflet frumos în sensul

omeniei, generozităţii, receptivităţii la durerile şi bucuriile celor din jur.

Bibliografie:

1. Dumitrana, Magdalena “Copilul, familia şi grădiniţa”, Ed. Compania, Bucureşti, 2000.

2. Revista Învăţământului Preşcolar nr. 3, 4/1997, Bucureşti, 1997.

3. Învăţământul primar nr. 1,2/1996, Editura Discipol, Bucureşti, 1996.

MODELE DE ACTIVITĂŢI PENTRU EDUCAŢIA MORALĂ ŞI PATRIOTICĂ

PROF. ÎNV. PREŞC. LIGIA BENEA

G.P.P. „TOLDI” SALONTA

La grupa mijlocie educaţia morală şi patriotică are drept scop să dezvolte premisele conştiinţei

şi conduitei morale şi patriotice însuşite în grupa mică, să cultive sentimente moral-patriotice. De

aceea, educaţia porneşte de la lărgirea sferei de reprezentări despre familie şi grădiniţă, despre locul

natal, instituţii mai importante, munca părinţilor şi a locuitorilor din oraşul sau satul natal, se însuşesc

anumite reguli de comportare şi se formează treptat reguli şi norme de comportare civilizată. De

asemenea, se formează însuşiri morale: sinceritate, hărnicie, spirit de întrajutorare etc.

112

Educaţia morală şi patriotică se formează prin orientarea întregii activităţi a copilului în

grădiniţă şi prin activităţi specifice ca: observări , povestiri, memorizări, lecturi după imagini, activităţi

artistico-plastice, activităţi practice.

Voi exemlifica succint desfăşurarea unei activităţi de lectură după imagini cu tema „Primăvara

înparc”

Scop:

-cunoaşterea activităţilor care se desfăşoară pentru îngrijirea parcurilor primăvara: tăiatul crengilor

uscate, stropirea pomilor, plantarea florilor;

-dezvoltarea interesului pentru muncă, a respectului pentru muncitori

-cultivarea la copii a dorinţei de a muncii, de a păstra curăţenia în parc, de a avea grijă de plante

Desfăşurarea activităţii şi îndrumări metodice:

Activitatea începe cu un cântec despre primăvară. Se prezintă apoi tabloul care reprezintă aspecte de

muncă primăvara în parc.

Copiii privesc cu atenţie tabloul, apoi răspund la întrebările formulate de educatoare:

1.Ce se vede în tablou ?

2.Cine lucrează în parc ?

3.Ce fac aceşti muncitori ?

4.De ce se taie crengile uscate ?

5.De ce se stropesc pomii ?

6.Cum se amenenajează rondurile de flori?

În încheiere se sintezizează cunoştinţele referitoare la munca din parc primăvara şi se

accentuează necesitatea păstrării curăţeniei ăn parcuri, grija pe care trebuie s-o aibă copiii şi adulţii faţă

de plantele care înfrumuseţează parcul.

Se dau explicaţii acolo unde este necesar, apoi copiii vorbesc despre cum îngrijesc familiile lor

propriile grădini sau părculeţe din faţa casei şi ajutorul pe care îl dau copiii. Se fixează împreună cu

copiii titlul tabloului, după propunerile lor: „Un parc curat”, „Parcul primăvara”, „Parcul oraşului” etc.

În exemplul următor mă voi referi la o activitate de educaţie muzicală cu tema: „Chipul ţării

mele” de Liviu Comes.

Scop: dezvoltarea interesului pentru cântece patriotice; înţelegerea conţinutului de idei; educarea

dragostei faţă de frumuseţea ţării noastre; consolidarea unor cunoştinţe şi deprinderi muzicale.

„Lunci în floare, albe creste,

Ţara noastră asta este,

113

Macul, spicul, albăstriţa

Şcolile şi grădiniţa.”

Desfăşurarea activităţii şi îndrumări metodice:

Această activitate se desfăşoară în preajma zilei de 1 Decembrie, Ziua Naţională a României. În

sala de grupă este fixată harta ţării, în faţa clasei şi se arată copiilor atunci când se anunţă cântecul.

Conţinutul de idei al cântecului se accentuează odată cu imaginile care se prezintă la începutul

activităţii şi care reprezintă frumuseţi ale ţării.

Acestea trebuie să fie cât mai reale şi să fie realizate din punct de vedere artistic. Apoi se

organizează o convorbire introductivă despre frumuseţile ţării: mare, munte, şes, deltă, oraşe etc.;

utilizându-se şi aici ilustraţii corespunzătoare.

Copiii sunt anunţaţi că vor învăţa un cântec despre ţara noastră. La început se execută câteva

exerciţii muzicale, apoi se cântă model cântecul „Chipul ţării mele” de Liviu Comes, după care se trece

la învăţarea lui de către copii.

În încheiere , se cântă alte cântece patriotice cunoscute.

Activităţile comune sau în grupuri mici de copii se organizează pentru folosirea valenţelor educative

ale colectivului pentru dezvoltarea unor trăsături de voinţă şi caracter, cultivarea unor calităţi morale.

Buna organizare a acestor activităţi asigură însuşirea cunoştinţelor, înţelegerea fenomenelor sociale

accesibile, fixarea unor reprezentări, formarea deprinderilor elementare de muncă, educarea

sentimentelor morale înalte, formarea comportamentelor morale.

Bibliografie:

1.Curriculum pentru învăţământ preşcolar, Prezentare şi explicaţii, Ed. DPH, Bucureşti,2009

2.Popa Carmen: Elemente de pedagogie preşcolară, Ed. Universităţii din Oradea,2006

3.Revista Învăţământului Preşcolar nr. 1/2007

4.Laborator metodic 1-2/2006 Ed. Miniped Miniped Publishing House

5.L. Culea, A. Sesovici, F. Grama:Activitatea integrată în grădiniţă(Ghid pentru cadrele didactice din

învăţământul preuniversitar) Ed. DPH, Bucureşti, 2008

114

Dezvoltarea conștiinței morale la preșcolari Prof. Bențe Camelia Maria

G.P.P. Nr.1 Marghita

Prof. Liț-Demian Dorina Mirela

C.N. “O. Goga” Marghita

Dezvoltarea morala

Considerată a fi a doua copilărie, preşcolaritatea se întinde între 3-6 ani, fiind un stadiu

al dezvoltării psihice care se distinge printr-o creştere semnificativă a capacităţilor fizice şi psihice ale

copilului. Devine posibilă o nouă echilibrare cu ambianţa, în cadrul căreia „principiul realităţii”, aşa

cum îl numeşte Freud, îşi face tot mai mult loc şi dă siguranţă şi reuşită în adaptare. Bucuria cu care

trăieşte aceste transformări, seninătatea copilului, au permis celor care s-au ocupat cu psihologia

copilului să numească preşcolaritatea „vârsta de aur a copilăriei”.

Aceasta perioada, ce se dezvoltă în decursul a 3 ani, se caracterizează printr-o

dezvoltare complexă și interesantă cu influențe asupra evoluției biopsihice ulterioare, prin expresia

existenței sau inexistenței celor 7 ani de acasă, reflectându-se tocmai importanța constituirii în decursul

acestei perioade a bazelor activității psihice și de conturare a trăsăturilor de permeabilitate ce își pun

pecetea pe comportamentele viitoare ale copilul, traversând prin această etapă considerată a

cunoașterii, prin lărgirea contactului cu mediul social și cultural din care se asimilează modele de viață

ce determină o integrare tot mai activă spre condiția umană. Mediul solicită copilul nu numai la

adaptări ale comportamentului, la sisteme diferite de cerințe în condiții de tutelă, protecție și afecțiune,

dar creează în acelați timp o mai mare sesizare a diversității lumii și vieții, o mai densă și complexă

antrenare a deciziilor, a curiozității, trăirilor interne la situații numeroase și inedite concomitent

dezvoltându-se și bazele personalității copilului și capacitățile de cunoaștere, comunicare, expresie și

emanciparea comportamentelor ce ating grade de complexitate raportate la caracteristicile de vârstă și

dezvoltare psihofizică. Toate acestea se regăsesc în dezvoltarea conștiinței morale pentru ca pe

temeliile de aur ale acesteia, se va dezvolta, ușor, într-un procesc lent și riguros, viitorul adult.

Studiul dezvoltării morale constituie obiect de cercetare în psihologie de peste 60 de ani.

Investigarea modului în care copilul își dezvoltă valorile morale implică analiza proceselor prin care

copilul adoptă și interiorizează regulile și standardele comportamentului așteptat în societatea din care

face parte. Interiorizarea poate fi definită ca procesul prin care standardele și valorile devin o parte a

sistemului propriu de motive și care dirijeaza comportamentul, chiar și în absența unor presiuni din

partea celorlalți. Fiecare stadiu al preșcolarității are o serie de contribuţii la dezvoltarea psihică

generală a fiinţei umane. În ceea ce priveşte contribuţiile acesteia, se reţin următoarele: exuberanţă

motorie şi senzorială care facilitează considerabil adaptările; creşterea autonomiei în plan practic, prin

115

formarea a numeroase deprinderi de autoservire şi de mânuire a obiectelor; dezvoltarea proceselor

psihice complexe, acestea schimbând caracteristicile comportamentului copilului, lărgind posibilităţile

de anticipare şi organizare a acestuia; mare curiozitate şi sete de cunoaştere care stimulează activităţile

exploratorii şi îmbogăţeşte experienţa personală; constituirea unei conştiinţe morale primare care

sporeşte capacitatea copilului de adaptare la mediul social; constituirea bazelor personalităţii şi

accentuarea aspectelor individualizatoare.

Dupa J.Piaget, conștiința morală la preșcolari este concretă, adică implicată în situațiile

reale de viață ale copilului și presupunând o înțelegere a normelor morale în concordanță cu

dezvoltarea cognitivă a copilului preșcolar. Pentru preșcolar, a fi bun înseamna de exemplu “ a mânca

tot la masă”. Conștiința morală este dominată de ceea ce J. Piaget a numit “realism moral” , adică

preșcolarii evaluează faptele oamenilor nu după intețtii ci după consecințe(Cretu, 2008, pp. 82-83).

Principalele teorii care au derivat din studiul dezvoltării morale se încadrează în trei categorii majore:

abordarea psihodinamica, ce își are originea în teoria lui Freud; perspectiva învățării sociale care se

fundamentează pe cercetările lui Skinner și Bandura; abordarea dezvoltării cognitive caracterizată de

teoriile lui Piaget, Kohlberg și Eisenberg. Fiecare dintre aceste abordări se axează pe un aspect

particular al experiențelor copilului și ignoră în mare parte celelalte aspecte importante. De exemplu,

teoria psihodinamică evidențiază aspectele emoționale ale dezvoltării morale, în timp ce teoriile

dezvoltării cognitive subliniază legăturile dintre nivelurile raționamentului moral al copiilor și stadiul

lor de dezvoltare cognitivă. Teoreticienii învățării pun accentul pe rolul întăririi, pedepsei și învățării

observaționale( Birch,2000, p. 198).

Construirea conştiinţei morale la preșcolari se realizează plurifazic, prima etapă fiind

imitarea comportamentului adulţilor de către copii, chiar dacă trebuie să sacrifice propria plăcere.

Apoi, copilul îşi va aminti şi va putea prevedea neplăcerile care ar urma după încălcarea regulei şi

aceasta face ca el să se comporte adecvat. A treia fază este cea de consolidare, producându-se

generalizări ale situaţiilor care cer un anumit fel de conduită, ca şi verbalizarea clară a vrerii părinţilor

exprimată astfel: “aşa spune mama”. Cu alte cuvinte o primă caracteristică a moralei primare este că ea

constă în interiorizarea cerinţelor parentale şi implicit, a celor sociale. Este o morală infantilă datorită

fundamentării ei pe relaţia afectivă dintre copii şi părinţi. S-a constat că, atât preşcolarii, cât şi

adolescenţii, nu sunt satisfăcuţi de un stil parental prea tolerant, pentru că îi lasă în incertitudine în

situaţiile dificile de alegere. O altă caracteristică se referă la faptul că aceasta este întemeiată pe

sentimentele şi respectul faţă de adult. De fapt, “cheia de boltă a acestei morale este autoritatea

adultului, el are întotdeauna dreptate” (Creţu, 1994, p. 129). Este, de asemenea, şi o morală concretă,

ce este aplicată situaţiilor efectiv trăite şi uzând de repere concrete în judecarea lucrurilor. Pentru

preşcolar, copilul bun este “cel ce nu bate pe alţii”. Relaţiile deficitare cu părinţii pun bazele unor acte

delincvenţiale de mai târziu, precum şi ale unor abateri ale preşcolarului, cele mai frecvente sunt

negativismul şi minciuna.

116

Factorii care ajută la dezvoltarea conștiinței morale:

Contextul familial

De vreme ce prima și cea mai pervazivă expunere a copiilor la regulamentele morale are

loc în contextul familial, este de așteptat ca începuturile moralității să fie găsite aici. Numeroși

cercetători au susținut că procesul de atașament în copilarie are o importanță deosebită, iar copiii cu

atașament caracterizat de securitate se supun favorabil regulilor stabilite de părinți. (Speicher, 1994

Birch, 2000, p. 207- 208). Familia continuă să fie mediul formativ dominant, stabileşte relaţii noi cu

copilul. Acesta şi-a sporit capacităţile de răspuns şi relaţionare, are alte nevoi, trebuinţe şi aşteptări faţă

de familie. Solicitările din partea celor din jur sunt numeroase şi variate, întrucât se consideră că

preşcolarul le poate face faţă. O caracteristică importantă se referă la dominanţa relaţiei mamă-copil şi

în acest stadiu, relaţionarea cu tata devenind mai frecventă şi mai consistentă. Rolul părinţilor se

diversifică, se trece de la satisfacerea promptă a trebuinţelor copilului, la a-i cere să facă ceva într-un

anumit fel, la control, supraveghere, dirijare, impunerea amânării unor dorinţe sau interzicerea unor

plăceri. Dezirabil este ca în acest stadiu, comunicarea cu părinţii să fie una productivă, copilul putând

afla de la părinţi multe lucruri noi; este posibilă colaborarea copilului cu părinţii, primul putând „lucra”

cu ei, putând să îi ajute. Mai mult, adulţii creează şi momente de destindere, gratificante, fapt care îi dă

posibilitatea acestuia să înveţe din experienţa adultului, economosindu-şi timpul şi efortul. Preşcolarul

interacţionează mai frecvent şi mai strâns cu fraţii şi surorile şi cu alte rude, cu care poate petrece o

parte din timp.

Practicile de creștere a copilului.

Există numeroase cercetări care sugerează ca tipul de disciplină parentală administrată

în perioada copilariei influențează dezvoltarea morală. Într-o revizuire a cercetării, Hoffman (1978) a

atras atentția asupra celor două tipuri contrastante de disciplină utilizate de către părinți: folosirea

„inducțiilor", adică tehnicile de disciplină care încurajează copilul să reflecteze asupra

comportamentului său și să ia în considerare efectele lucrului „rău" făcut celorlalte persoane și

disciplina de tipul „afirmare prin putere", care implică utilizarea forței, amenințărilor și eliminarea

privilegiilor. Problema centrală era aceea ca utilizarea frecventă a inducțiilor dezvoltă o personalitate

care se comportă moral chiar și atunci când nu există o presiune din partea altora (pentru a determina

aceasta conduită), și care probabil va avea sentimente de vinovăție puternice atunci când persoana

încalăa regulile. Prin contrast, utilizarea tehnicilor de afirmare prin forță, de către părinți, este asociată

cu indivizii care se comportă moral numai pentru a evita pedeapsa. Cele mai frecvente modalităţi

educaţionale, folosite atât în familie cât şi în şcoală la toate vârstele, cu efecte de interiorizare a

comportamentelor morale sunt recompensele şi pedepsele. Recompensele, cu ar fi lauda şi încurajarea,

ca forme de întărire pozitivă a comportamnetului social, pot contribui atât la imitare, cât şi la

identificare, şi în ultimă instanţă, la interiorizarea unor modele comportamentale.

117

Influențele copiilor de aceeasi vârstă

În ciuda importanței lor de netăgăduit, există puține cercetări asupra modului în care

interacțiunea cu ceilalți copii, de aceeași vârstă, influențează dezvoltarea morală a copilului.

Cercetările experimentale revizuite de Hoffman arată că dacă un copil observă un alt copil

comportându-se agresiv și nu este pedepsit, există o probabilitate crescută ca acel copil să se comporte,

de asemenea, agresiv. Rolul celorlalți copii în socializarea morală, și influența experiențelor școlare

(un domeniu care a fost neglijat), așteaptă cercetări viitoare. Mediul grădiniţei permite ca jocul să

atingă apogeul, acesta fiind îmbogăţit şi diversificat în chip deosebit. Totuşi, deşi jocul constituie

activitatea dominantă a acestei etape, el începe să se coreleze cu sarcinile de ordin instructiv-educativ

Relaţionarea cu cei de-o vârstă, antrenaţi în acelaşi fel de activităţi, oferă preşcolarului prilejul de a

experimenta relaţii de confruntare, în condiţii egale şi permit astfel o diminuare a egocentrismului,

alimentat de toate relaţiile de până acum. Prin interacționarea cu mediul grădiniței, preșcolarul devine

apt să facă diferențe între ce este bine și ce este rău, între educația lui și a altora. Ieșirea din mediul

familiei și punerea față în față cu situații noi, mai mult sau mai puțin etice, reprezintă un pas mare al

preșcolarului în vederea afirmării conștiinței morale, pași coordonați în permanență de către adult.

Bibliografie

1. Birch, A (2000), Psihologia dezvoltării, Ed. Tehnică, București;

2. Crețu, T (2008), “Psihologia copilului”, Ed. Credis, București;

3. Crețu, T (1994), Psihologia vârstelor, Ed. Universitară, București;

4. Hayes, N, Orrel, S (1998), Intorducere în Psihologie, Ed. All, Bucuresti;

5. Piaget, J ( 1980), Judecata morală la copil, Ed. Didactică și Pedagogică, București;

6. Șchiopul, U, Verza, E (1981), Psihologia vârstelor, Ed. Didactică și Pedagogică, București.

7.

Educaţia copilului – o continuă provocare Rotunjanu Loredana – Prof. învăţământul primar

Şcoala Gimnazială „Gheorghe Magheru”, Caracal, Olt

„Copilul care se naşte nu intră într-o ambianţă naturală, el intră în civilizaţie”

(M. Montessori)

Dacă în domeniul instrucţiei, şcoala îi asigură copilului pregătirea pentru activitatea

profesională, în domeniul structurilor de bază ale personalităţii, individul evoluează pe baza moştenirii

ereditare, iar din punct de vedere formativ, caracterul şi conduita poartă amprenta climatului familial.

Studiile psihologice şi pedagogice, referitoare la aportul părinţilor în devenirea copilului ca

adult, situează funcţia biologică în prim plan. Ştiinţa a demonstrat valabilitatea acestei teorii din

118

punctul de vedere al perpetuării speciei, dar şi al calităţii potenţialului biologic, ca factor determinant

al constituirii şi organizării funcţiilor psihice.

Intercondiţionarea factorilor ereditari cu cei de mediu extern, în special cu educaţia, evidenţiază

rolurile şi atribuţiile părinţilor. Iubirea parentală oricât ar fi de puternică şi de statornică nu este

suficientă pentru creşterea şi dezvoltarea copilului în limite normale. Caracteristicile unui mediu

familial favorabil desemnează funcţia economică a familiei. Condiţiile materiale au repercusiuni

directe asupra copilului, iar funcţia economică a familiei este determinată de nivelul de dezvoltare

economico – socială. Adâncirea crizei economice actuale din ţară a generat diminuarea drastică din

punct de vedere material a multor familii. Condiţiile precare de trai au repercusiuni asupra

potenţialului biopsihic al copiilor. Copiii subnutriţi, fără locuinţă corespunzătoare, lipsiţi de ocrotire

ori abandonaţi sunt scoşi din sfera educaţiei şi instrucţiei.

Educaţia, din păcate, a devenit inaccesibilă pentru o mare categorie de copii. Astfel, atât

grădiniţa, cât şi şcoala cunosc o scădere drastică a numărului de copii. Frecventarea şcolii devine

imposibilă fie datorită imaturităţii biologice şi psihice a copiilor, fie datorită incapacităţii părinţilor de

a le asigura copiilor hrană, îmbrăcăminte, rechizite sau manuale.

Starea economică a familiei este importantă din punct de vedere educaţional, dar nu determină

reuşita şcolară în exclusivitate. Există un raport foarte strâns între nivelul economic şi cel sociocultural

al unei familii (Gesell, 1936, Chombart de Lauwe, 1965), relevat de mulţi cercetători. Însă sunt şi

caracteristici care întregesc mediul favorabil: tipul de autoritate parentală, relaţiile interindividuale

între părinţi, între copii şi părinţi, între copii şi bunici, stilul general de viaţă etc.

Din experienţa personală am constatat că există un număr însemnat de copii care, deşi provin

din familii cu venituri modeste, se disting prin dorinţa de a se realiza. Dar există, deopotrivă şi copii

care aparţin unor familii cu nivel economic ridicat şi care nu dau randamentul scontat. Preponderenţa

este deţinută de climatul afectiv – emoţional, cunoaşterea şi aplicarea regulilor educaţionale, stilul de

viaţă familială etc.

Toţi părinţii năzuiesc să-şi vadă copiii mari, bine educaţi şi bine pregătiţi pentru viaţa

profesională. Dar mulţi renunţă fie din ignoranţă, din lipsă de răspundere sau din imposibilitatea de a-

şi juca rolul până la capăt.

Amintesc câteva caracteristici ale climatului familial general importante în şi pentru

dezvoltarea copilului:

Relaţia strânsă dintre mediul familial şi caracteristicile societăţii căreia îi aparţine. Prin familie

sunt conservate şi transmise obiceiurile, tradiţiile socio – culturale, mentalităţile, prejudecăţile.

Preponderenţa factorului tradiţie – mentalitate se constată la familiile din mediul rural sau la

cele din zone suburbane, dar „mai puţin urbanizate”.

Asimilarea de către copii a cutumelor familiale se produce în virtutea situaţiei de coabitare.

Regulile educaţiei se învaţă în măsura în care familia doreşte acest lucru, dar, în numeroase

119

cazuri, părinţii aşteaptă să meargă copilul la şcoală, derobându-se de responsabilitatea evoluţiei

lui ulterioare.

Componenta atitudinală a părinţilor, exprimată spontan în viaţa curentă, dominată de

mentalităţi şi tradiţie exercită o influenţă puternică asupra conduitei morale a copilului.

Fiecare familie are un cod valoric descifrat uimitor de repede de către copii şi respectat ca

atare. Dacă primele comportamente se consolidează bine, o voită modificare atitudinală se va

produce cu mari dificultăţi.

Circulaţia informaţiei în grupul familial se produce rapid, pe toate canalele, atât în plan vertical,

cât şi în plan orizontal. De pildă, o apreciere, o decizie, emise de un părinte, sunt receptate de

către copii, ei aflând „despre ce este vorba” fără întârziere.

Relaţiile interindividuale între părinţi şi copii sunt de o importanţă covârşitoare. Armonia

matrimonială menţinută la cote de normalitate ghidează şi desemnează unitatea influenţelor

educaţionale, iar perturbarea echilibrului marital poate genera probleme de ordin educaţional.

Autoritatea părinţilor este expresia cea mai elocventă a tipului de relaţii părinţi – copii. În

această situaţie totul depinde de structura personalităţii părinţilor, de nivelul lor de educaţie şi cultură.

O autentică autoritate a părinţilor este dată de caracterul echilibrat al cerinţelor şi consecvenţa

atitudinilor faţă de măsurile ameliorative ale procesului educaţional. Sarcinile copilului trebuie să fie

dozate cu discernământ, iar controlul asupra activităţii şi conduitei copilului trebuie să fie sistematic.

Astfel, ca părinte nu interzicem mâine ceea ce astăzi este permis; nu contrazicem o măsură luată de

partener; nu aplicăm sancţiuni severe, disproporţionate în raport cu fapta comisă, fără să oferim

explicaţii privind gravitatea sau cauzele ce au produs-o. Trebuie, în egală măsură, ca părinţii să le

permită copiilor să se justifice şi să-şi analizeze singuri greşeala, conştientizând astfel linia de conduită

de trebuie urmată. Copilul nu trebuie pedepsit dur pentru abateri minore şi nici umilit sau înjosit,

deoarece repetarea unor astfel de atitudini prejudiciază grav procesul formării personalităţii.

Părinţii, în calitate de primi educatori, impun stimă, respect, iubire profundă, se manifestă ca

buni sfătuitori, acordă încredere, sugerează soluţii cu valoare morală, creând climatul necesar cultivării

sincerităţii şi a răspunderii faţă de propriile fapte.

„În timpul copilăriei, individul uman este atât de dependent de alţii, încât n-ar putea să trăiască

dacă nu obţine răspunsuri din partea lor” (R. Linton, 51). „Cea mai manifestă trebuinţă psihică a

omului este aceea de răspuns afectiv” (idem). Climatul familial cu cel mai puternic impact pozitiv

asupra formării copilului este climatul susţinut de o constantă afectivitate, bine temperată, manifestată

prin răbdare, calm, înţelegere, pricepere şi devotament faţă de educaţia copilului.

Părinţilor trebuie să le fie impulsionat interesul şi bunăvoinţa de a învăţa, de a se informa,

pentru ca atitudinea lor să fie eficientă în educaţia copiilor (H. H. Stern, 138). Astfel au apărut

concepţii noi despre educaţie şi despre capacitatea omului de a învăţa continuu. Încă din 1928,

Thorndike îşi exprima această convingere: „Timpul favorabil pentru învăţătură este cel în care simţi

120

nevoia să înveţi (114). Educarea omului din perspectiva viitorului părinte este o acţiune neîntreruptă şi

continuă până ajunge în etapa maturităţii noii generaţii” (H. H. Stern, 139).

Cooperarea părinţilor cu şcoala presupune o ierarhizare a atribuţiilor care impune recunoaşterea

de către părinţi a autorităţii şcolii, respectiv a învăţătorului. Centrul de dirijare şi coordonare a tuturor

tipurilor de activităţi şi măsuri ameliorative ale sistemului educaţional este şcoala. Relaţia care se

creează între părinţi şi şcoală este determinată de modul în care acţionează factorii participanţi în

procesele şcolare. Colaborarea învăţător – părinţi, în procesul formării copilului în toate planurile

personalităţii sale, presupune cunoaştere reciprocă şi acord complet în orice demers pedagogic

întreprins (R. Vincent).

Elevul se află în centrul acţiunii educaţionale şi de aceea activitatea la care este solicitat trebuie

să-l ajute să-şi îndeplinească programul învăţării, să fie învăţat cum să înveţe, educat, îndrumat,

orientat, corectat şi impulsionat. În condiţiile actuale de reformare a învăţământului primar, activitatea

de îndrumare a părinţilor de către învăţător este mai mult decât necesară. O nouă terminologie

pedagogică, noi manuale şi noi tipuri de caiete îl pot pune pe elev în derută, dacă părinţii, în dorinţa de

a-i acorda sprijin în efectuarea temelor, nu au fost familiarizaţi ei înşişi cu noul sistem.

Practica mi-a demonstrat că măsurile contradictorii cu privire la formarea copilului reprezintă

un puternic factor perturbator. Unitatea de opinii dintre şcoală – familie nu poate fi realizată decât în

colaborare. În domeniul colaborării şcoală – familie, punctul de plecare este cunoaşterea prealabilă a

părinţilor de către învăţător.

Componenţa socio – culturală a părinţilor fiecărei generaţii de copii poate fi foarte

diversificată. Pe de-o parte sunt părinţi care ajută şcoala, dacă cunosc obiectivele educaţionale ale

şcolii, acţionând în beneficiul evoluţiei copilului, dar sunt şi părinţi dezinteresaţi care lasă toată grija

şcolii şi cadrului didactic. În astfel de situaţii părinţii trebuie atraşi alături de şcoală, prin metode

pedagogice, determinându-i să adere la ideea de colaborare activă, acceptând rolul de factor

răspunzător. Pe de altă parte sunt învăţători care minimalizează necesitatea colaborării şcoală –

familie, dar „s-a demonstrat că educatorii mai au câte ceva de învăţat de la părinţi” (H. H. Stern, p. 58).

Cu alte cuvinte, ceea ce învaţă educatorii de la părinţi intră în sfera experienţei pedagogice necesară

investigării mediului de provenienţă a copilului.

Schimbul de idei dintre învăţător/educator şi părinte poate fi echivalent cu „educaţia

părinţilor”, iar produsul educaţional este profitabil pentru şcoală, pentru elev, dar şi pentru părinţi.

BIBLIOGRAFIE

1. Bloom, B.S., All-our Children Learning. New York, Mc. Grow – Hill, Paperbacks, 1983

2. Castle, E.B., Educarea părinţilor în lume, E.D.P., Bucureşti, 1972

3. Creţu Elvira, Dragoste şi exigenţă, Revista de pedagogie, Nr. 2, 1970

4. Gilly M., Elev bun, elev slab, E.D.P., Bucureşti, 1976

5. Linton, R., Fundamentul cultural al personalităţii, Ed. ştiinţifică, Bucureşti, 1968

121

6. Stern, H.H., Educaţia părinţilor în lume, E.D.P., Bucureşti, 1972

7. Thorndike, E.L., et. al., Adult Learning, New York, Macmillan, 1928

8. Vincent, R., Cunoaşterea copilului, E.D.P., Bucureşti, 1972

PROIECT EDUCAŢIONAL “MICII SANITARI”

INIŢIATOR: Prof. Ruja Marioara

G. P.N. Nr. 3 – CARACAL

ARGUMENT Componentă a „Educaţiei pentru societate”, educaţia pentru sănătate îşi propune să ajute preşcolarii să înţeleagă factorii care le afectează starea de sănătate, de aceea e legată obligatoriu de calitatea vieţii, de promovarea bunăstării copilului, din punct de vedere fizic, social şi mental, de cunoştinţele despre ce e benefic şi ce e periculos pentru sănătatea preşcolarului.

Fiind un bun al tuturor, sănătatea trebuie conştientizată prin acţiuni educative, începând de la cea mai fragedă vârstă - vârsta preşcolară.

Societatea are obligaţia juridică de a face totul pentru salvarea vieţii copilului, asigurând servicii medicale şi informaţionale în domeniul alimentaţiei acestuia, prevenirea îmbolnăvirilor, tratament gratuit şi corespunzător, pentru dezvoltarea sănătoasă a noilor generaţii.

DOMENIUL ŞI TIPUL DE EDUCAŢIE ÎN CARE SE ÎNCADREAZĂ: Învăţământ preşcolar – Domeniul Om şi Societate – Educaţie pentru societate.

TIPUL DE PROIECT: Local APLICANTUL: G. P. N. nr. 3, Str. Iancu Jianu, nr. 3, Caracal, jud. Olt tel. 0249/511373

ANALIZA SWOT: PUNCTE TARI

Relaţia de colaborare fructuoasă şi amiabilă dintre instituţiile implicate;

Experienţa cadrelor didactice implicate în iniţierea de parteneriate educaţionale în beneficiul preşcolarilor;

Disponibilitatea şi colaborarea permanentă a cadrelor didactice participante la activităţile parteneriatului.

PUNCTE SLABE

Inexistenţa la nivelul G.P.N. nr. 3 a unui proiect educaţional de parteneriat cu cabinetul medical.

OPORTUNITĂŢI

Posibilitatea introducerii în schema orală a unei activităţi opţionale pe tema proiectului;

Motivarea unor cadre didactice de a se implica şi participa la activităţile derulate în proiect;

AMENINŢĂRI

122

Renunţarea pe parcurs a partenerilor implicaţi;

Imposibilitatea desfăşurării activităţilor prevăzute în proiect, la datele stabilite, din cauze neprevăzute;

SCOPUL PROIECTULUI Formarea unei conduite favorabile şi a unui stil de viaţă sănătos, mental, emoţional, fizic şi socio-moral prin derularea unor activităţi cu specific igenico-sanitare.

OBIECTIVELE PROIECTULUI: Să înţeleagă, să reţină şi să respecte principalele reguli de educaţie sanitară;

Să respecte regulile de igiena personală şi să se obişnuiască cu un regim raţional de alimentaţie;

Să valorifice cunoştinţele despre educaţia pentru sănătate, prin participarea la diferite concursuri;

Să manifeste interes şi iniţiative în activităţile sanitare desfăşurate.

GRUP ŢINTĂ: Preşcolarii de la G.P.N. nr. 3 – Caracal;

Părinţii preşcolarilor implicaţi în proiect.

DURATA: octombrie 2013 - iunie 2014, cu posibilitatea de prelungire, dacă rezultatele vor fi cele scontate şi cu acordul partenerilor.

METODE ŞI TEHNICI DE LUCRU: vizite, activităţi practice, exerciţii aplicative.

POPULARIZARE Albume cu lucrări;

Expoziţii cu desene în holurile ambelor instituţii;

Antrenarea părinţilor în derularea proiectului;

Popularizarea proiectului în cadrul comisiei metodice şi a cercurilor pedagogice.

CALENDARUL ACTIVITĂŢILOR Nr.

Crt.

DATA

ACTIVITATE MIJLOC DE

REALIZARE

LOCUL

DESFASURARII

CINE

RASPUNDE

1. OCT. Lansarea proiectului

Educaţional „Micii Sanitari”

Dezbateri G.P.N. Nr. 3 Caracal

Prof. Ruja M.

2. NOV. „Cum arată medicul?” Vizită Dispensarul medical

Prof. Ruja M.

Dr. Stoica E.

3. DEC. „Sunt în pericol să mă îmbolnăvesc?”

Convorbire G.P.N. Nr. 3 Caracal

Prof. Ruja M.

4. IAN. "Medicul ne vorbeşte" Discuţii G.P.N. Nr. 3 Caracal

Prof. Ruja M.

123

Dr. Stoica E.

5. FEB. "Igiena personală şi a colectivului?"

Lectură după imagini

G.P.N. Nr. 3 Caracal

Prof. Ruja M.

6. MAR. "De-a doctorul?" Joc de rol G.P.N. Nr. 3 Caracal

Prof. Ruja M.

7. APR. "Medicul ne îngrijeşte!”

Joc-exerciţiu Dispensarul medical

Dr. Stoica E.

Prof. Ruja M.

8.

MAI "Micii sanitari" Scenetă

G.P.N. Nr. 3 Caracal

Prof. Ruja M.

Parintii

9. IUN. "Cel mai priceput sanitar!" Evaluare G.P.N. Nr. 3 Caracal

Prof. Ruja M.

RESURSE UMANE Instituţii implicate:

- I.S.J. OLT - coordonare, monitorizare, evaluare;

- C.C.D. OLT - coordonare, monitorizare, evaluare;

- C.M.I. Caracal - coordonare, realizarea activităţilor propuse;

- G.P.P. Nr. Caracal - coordonare, realizarea activităţilor propuse, monitorizare, evaluare.

RESURSE MATERIALE - casetofon, C.D.-uri, aparat foto, lucrări ale copiilor, costume, diplome, fişe de evaluare.

RESURSE FINANCIARE - autofinanţare: educatoare, părinţi, eventuale sponsorizari.

ECHIPA DE REALIZARE A PROIECTULUI: COORDONATORI PROIECT:

Inspector general - Prof. Felicia Man

Inspector educativ - Prof. Luminita Floricel

Inspector învăţământ preşcolar - Prof. Victoria Ion

Director C.C.D. - Asist. Univ. Dr. Tiţa Victor

Director G.P.P. Nr. 4 - Prof. Epure Diana

Doctor – Stoica Elena

Prof. – Ruja Marioara

INIŢIATOR:

124

Prof. Ruja Marioara

REALIZATORI:

Cadrele didactice de la G.P.N. Nr. 3 – Caracal

MONITORIZARE - aplicarea proiectului va fi urmărită în fiecare etapă, coordonatorii monitorizând permanent

implicarea efectivă a copiilor şi părinţilor în acţiunile planificate;

- prin seriozitate, perseverenţă, îndrumarea nemijlocită de către coordonatori, se va urmări

realizarea obiectivelor propuse;

- realizarea unui raport după fiecare activitate.

INDICATORI DE PERFORMANŢĂ - implicarea activă şi efectivă a cadrelor didactice;

- manifestarea interesului cadrelor didactice şi a copiilor în vederea cultivării comportamentelor in cazul situaţiilor de urgenta;

- optimizarea colaborării cu reprezentanţii C.M.I. prin implicarea activă.

EVALUARE PROIECT - realizarea unui album cu fotografii din activităţile desfăşurate prin colaborarea celor doua instituţii implicate;

- realizarea unui C.D. cu activităţile derulate în proiect;

- realizarea unui portofoliu final cu activităţile desfăşurate.

EDUCAȚIA MORALĂ

Prof. Miliatru Gabriela

Liceul Tehnologic de Transporturi Auto, Craiova

,,Morala…cea mai mare maestră a educației” Friederich Nietzsche

Cuvântul ,,morală” înseamnă ansamblul normelor de convieţuire, de comportare a oamenilor

unii faţă de alţii şi faţă de colectivitate şi a căror încălcare nu este sancţionată de lege, ci de opinia

publică; etică. Se poate referi și la o comportare lăudabilă, moravuri.

,, Moral, - ă – Care aparține moralei,conduitei admise și practicate într-o societate, care se

referă la morală; etic;care este conform cu morala; cinstit, bun , moralicesc”. 22

22 Dicționarul explicativ al limbii române, Editura Gold, pag. 637

125

Morala este o disciplină ştiinţifică care se ocupă cu normele de comportare a oamenilor în

societate. Poate însemna dojană, mustrare.

De asemenea, se poate referi și la o concluzie moralizatoare cuprinsă într-o scriere, mai ales într-o

fabulă; învăţătură. – Din lat. moralis, fr. morale.

Morala, ca fenomen social, reflectă relațiile care se stabilesc între oameni care interacționează

într-un context social într-un anumit spațiu și într-un anumit timp. Între oameni apar anumite raporturi

sociale. ,,Natural că nu tot ceea ce ține de raporturile sociale în extensiunea și profunzimea lor

reprezintă obiect al moralei”.23

,,Omul este subiect și obiect al moralei. Este subiect pentru că emite judecăți de valoare și

săvârșește fapte apreciate prin grila normelor și valorilor morale. Este obiect întrucât ideile,

judecățile, faptele sunt reflectate generalizat în norme, principii, reguli, obiceiuri și tradiții morale

preluate ”. 24

Educația s-a ocupat dintotdeauna ca ființele să devină morale. Educația morală ajută copilul

mai întâi să se adapteze colectivului în care trăiește (familie, grădiniță, școală), mai târziu să-și

respecte obligațiile pe care le are de îndeplinit față de familie, profesie, țară și în cele din urmă să

participe la crearea valorilor morale ale umanității. Fără existența și respectarea de către toți oamenii a

unor reguli de purtare și obiceiuri, viața în societate n-ar fi posibilă. Acestea au existat totdeauna și

există și astăzi chiar și la popoarele aflate pe trepte inferioare de cultură și civilizație. ,,Cât privește

originea acestora, în unele societăți ele au fost moștenite prin tradiție, în altele au fost opera unor

învățați, iar în alte societăți au fost prevăzute în religiile lor.”25

,, Morala reflectă întotdeauna acea latură a acțiunii umane în care se întruchipează relațiile

omului față de alți oameni și față de sine însuși, în care se rezolvă contradicțiile dintre oameni, dintre

om și societate.”26

Pentru a se face cât mai bine o delimitare a specificului educației morale se face o diferență

între morală ( sistemul moral al societății privit ca un tot) și moralitate ( morală individuală). Din

această cauză ,,morala socială are un caracter obiectiv și constituie baza ontologică a educației

morale”27.

Viața socială n-ar fi posibilă fără respectarea unor norme prin care sunt reglementate relațiile

sociale, comportarea oamenilor. Morala cuprinde principii și norme referitoare la comportarea omului

23 Ioan Nicola , Pedagogie, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1992, pag.103 24 Elena Macavei, Pedagogie, Editura Aramis, București, 2001, pag. 63 25 Arhid. Prof. Dr. Ioan Zăgrean, Morala creștină, Editura Renașterea, 2002, pag. 8 26 T. Huszar, 1967, în Ioan Nicola, op. cit. pag. 177 27 Ioan Nicola , Pedagogie, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1992, pag.104

126

față de semeni, față de instituțiile sociale și față de sine. În relațiile concrete ale omului cu semenii săi,

cu familia, cu grupul social căruia aparține, se află izvorul adevărat al oricărei morale.

Esența și scopul educației morale

Trecerea de la morală la moralitate, de la conștiința morală socială la cea individuală nu este

directă, ea fiind mijlocită de o serie întreagă de variabile sociale și psihologice. Variabilele sociale sunt

impuse de contextul social în care se realizează educația morală, cele psihologice fiind impuse de

faptul că aderarea la morala socială se realizează de un subiect concret, implicat afectiv în raport cu

morala socială.

,, Esența educației morale constă în crearea unui cadru adecvat interiorizării componentelor

moralei sociale în structura personalității morale a copilului , elaborarea și stabilizarea pe această

bază a profilului moral al acestuia în concordanță cu imperativele societății noastre. ”28

Prin procesul educației morale ,, se urmărește încorporarea și punerea în act a valorilor

morale ale societății. O persoană este educată din punct de vedere moral atunci când realizează o

trecere de la stadiul heteronomiei morale, adică a urmării regulilor promulgate de alții, la stadiul

autonomiei morale, la autoimpunerea unor reguli sau valori interioare. ”29

În sens pedagogic profilul moral al individului este o realitate în continuă transformare. Acesta

se realizează continuu în cadrul acțiunii educaționale.

Dezideratele educației morale

De la o vârstă fragedă omul este implicat într-o serie de relații morale și practice. În acest fel

devine și subiect al acestora. Din punct de vedere pedagogic omul va rămâne subiect al educației

morale chiar dacă intră sau nu în sfera activității educative, așa cum arăta și Ioan Nicola, ,,educația

morală nu este posibilă în afara relațiilor sociale ce se stabilesc între oameni, relații care întotdeauna

au și o coloratură morală sau sunt prin excelență relații de ordin moral. ”30

Educația morală este e o latură complexă a educației pentru că ea se desfășoară pe baza unității

dintre social și psihologic. Relația dintre acestea se modifică în funcție de contextul în care se

manifestă dar și de dezvoltarea ontogenetică a copilului.

Ca fenomen social, morala reflectă relaţiile (raporturile) ce se stabilesc între oameni într-un

context delimitat în spaţiu şi timp. Din această perspectivă ea ne apare ca o formă a conştiinţei sociale,

în care sunt reflectate caracteristici proprii acestor raporturi, dar şi o notă apreciativă,

consubstanţială celor reflectate, cu funcţie reglatoare asupra convieţuirii umane, stimulând şi 28 Idem, Tratat de pedagogie școlară, Editura Aramis,2003,pag. 248 29 Constantin Cucoș, Pedagogie, Editura Polirom, 2002, pag. 66 30 Ioan Nicola , Pedagogie, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1992, pag.105

127

orientând comportamentul indivizilor în concordanţă cu cerinţele sociale. De aici, rezultă caracterul

normativ al moralei, ea presupunând un sistem de comandamente morale sub forma unor modele

ideale de comportare. Morala reflectă, deci, concomitent atât manifestări ale relaţiilor concrete

dintre oameni, cât şi sensul lor ideal, respectiv cum ar trebui să se realizeze aceste relaţii.

Din scopul educației morale rezultă două deziderate ale educației: formarea conștiinței și a

conduitei morale.

,,Formarea conștiinței și a conduitei morale presupune un număr mare de operații prealabile,

latura umană a personalității umane sprijinindu-se pe un eșafod atât de laborios construit încât

realitatea spontană a vieții școlare ne oferă, în rare cazuri, evoluții complete și satisfăcătoare a

simțului moral al elevului”31.

Bibliografie:

Compaire, G. în Salade D.- Ciurea R., Educație și contemporaneitate, Editura Dacia, 1972,

Cucoș, Constantin, Pedagogie, Editura Polirom, 2002

Dicționarul explicativ al limbii române, Editura Gold, 2000

Macavei, Elena Pedagogie, Editura Aramis, București, 2001

Nicola, Ioan , Pedagogie, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1992

Nicola, Ioan, Tratat de pedagogie școlară, Editura Aramis,2003

Zăgrean, Ioan, Morala creștină, Editura Renașterea, 2002

Educarea preşcolarilor în spiritul

valorilor morale

Prof. Nica Anca-Rodica, G.P.N. Lențea

Drumul în viaţă al omului este presărat de nenumărate valori. Printre acestea valorile morale au

un rol deosebit atât în formarea caracterului şi a stilului distinctiv al oamenilor unii faţă de alţii, cât şi

în solidarizarea lor în adoptarea unor proiecte comune care le canalizează viaţa. Omul are multiple

nevoi personale care îl determină să aleagă din realitate ceea ce este potrivit, dar trăieşte totodată în

diferite colectivităţi, care îi impun anumite criterii de alegere şi decizie.

Nu putem avea o imagine a principalelor valori morale, dacă nu deţinem datele principale

despre societatea în care ele sunt cultivate după anumite reguli şi obişnuinţe, tradiţii împărtăşite de

membrii, instituţiile principale, grupurile din acea societate.

31 G. Compaire în D. Salade- R. Ciurea, Educație și contemporaneitate, Editura Dacia, 1972, pag.288

128

Educaţia este concepută ca o activitate de formare şi dezvoltare armonioasă a fiinţei umane,

marii filosofi şi oameni ai culturii arătându-se preocupaţi de “darul cel mai frumos care poate fi făcut

omului” (Platon). Dezvoltarea plenară, armonioasă a omului presupune o modelare a acestuia, în

planuri multiple: fizic, intelectual, moral, estetic şi practic.

Educaţia exprimă o funcţie excesiv umană şi de natură pur spirituală la acţiune, educaţia

porneşte de la o persoană şi se îndreaptă spre formarea altei persoane.

Educaţia morală este acea dimensiune a educaţiei prin care se urmăreşte formarea şi

dezvoltarea conştiinţei şi conduitei morale a personalităţii umane. Paradigma contemporană a educaţiei

morale îmbină cunoaşterea (morală) cu acţiunea (morală) în procesul formării profilului moral al

personalităţii.

Formarea profilului moral al personalităţii este un proces îndelungat care îşi are originea în

familie, se continuă în şcoală şi se consolidează pe tot parcursul devenirii umane. Cunoaşterea

procesului formării conştiinţei şi conduitei morale, a relaţiei dintre latura morală şi celelalte aspecte ale

educaţiei, a rolului diferiţilor factori în formarea convingerilor, sentimentelor şi obişnuinţelor morale

trebuie să stea în atenţia specialiştilor.

Perioada preşcolarităţii reprezintă fundamentul personalităţii copilului. La grădiniţă, copilul

trebuie să intre în contact cu ceea ce înseamnă bazele unei educaţii diverse şi care se va desfăşura pe

tot parcursul vieţii.

Educaţia morală formează copiilor o conduită morală bazată pe cunoaşterea cotidiană a

regulilor vieţii sociale, urmăreşte iniţierea copiilor în practicarea unui comportament activ, responsabil,

capabil de toleranţă şi respect faţă de sine şi faţă de ceilalţi, conştient de drepturi şi datorii, liber şi

deschis spre alte culturi.

Educatorul intervine la această vârstă în realizarea educaţiei moral civile şi sociale a copilului.

Faptul ca unii copii prezintă trăsături morale ca cele ale părinţilor (bunătate/răutate);

altruism/egoism) nu se explică prin ereditate, ci mai degrabă prin influenţa exemplului exercitat de

mediul familial asupra copilului care la vârstă mică are tendinţa de a imita.

Grija pentru conduita morală este un aspect foarte important al educaţiei morale la această

vârstă când imitarea este un mod de viaţă pentru preşcolar. Acum se pot forma uşor deprinderi de

comportament civilizat ceea ce şi fac factorii educaţionali din grădiniţă.

La intrarea în grădiniţă, copilul are o experienţă de viaţă, care poate fi valorificată, însă

educatorul trebuie să-l introducă pe copil în universul valorilor reale, să-l facă să înţeleagă semnificaţia

acestora, să dobândească acea capacitate de a distinge ceea ce este frumos, bun, adevărat. Pentru ca

129

aceste cunoştinţe să se transforme în conduite trebuie însoţite de trăiri afective, componenta cognitivă

şi cea afectivă fiind indispensabile în formarea conştiinţei morale.

Totuşi formarea conştiinţei morale este un proces lung şi anevoios, iar transformarea acestuia în

conduită presupune corelarea tuturor componentelor sale fundamentale: obiective, conţinut, metode,

mijloace, forme de organizare, metode de evaluare. Îmbinarea acestora într-un sistem, deprinderea

elementelor de bază, unitatea dintre teorie şi practică şi fundamentarea actului educaţional pe principii

ştiinţifice reprezintă baza unei educaţii morale corespunzătoare.

La grădiniţă, copiii deprind normele de conduită civilizată de a îndeplini diferite sarcini, de a

avea un program regulat şi astfel sunt ajutați să colaboreze mai bine cu cei din jurul lor şi să aibă

iniţiativă. Acum ei îşi îmbogăţesc vocabularul, îşi dezvoltă gândirea, concentrarea, memoria, dorinţa

de cunoaştere şi atenţia, comunică mai mult, îşi dezvoltă aptitudinile fizice, psihice, artistice.

O direcţie importantă în educaţia morală o constituie cunoaşterea şi respectarea normelor de

comportare civilizate, educarea comportamentului şi a conduitei disciplinate. O disciplină conştientă

pentru preşcolar înseamnă îndeplinirea conştientă a cerinţelor educatoarei, ale părinţilor, abandonarea

intereselor personale pentru cele colective.

Prin educație se pot descoperi stadiile de dezvoltare are conştiinței morale, regulile morale

însuşite de acesta şi mai târziu, chiar filozofia proprie în care se regǎseşte moralitatea fiecǎruia.

Valorile morale importante care necesitǎ îndeosebi atenție sunt:

Onestitatea: valorizeazǎ încrederea şi onoarea. În orice relație socialǎ încrederea este necesarǎ, iar

copilul trebuie sǎ ştie de mic cǎ trebuie prețuitǎ atât încrederea pe care ceilalți o au în el cât şi

încrederea pe care el le-o poate oferi altora. Aceastǎ valoare se coreleazǎ direct cu diverse trǎsǎturi

comportamentale, asemenea sinceritǎții, minciunii, prefǎcǎtoriei, manipulǎrii, dar şi cu principiile

personale şi curajul moral. De asemenea, responsabilitǎțile şi respectarea promisiunilor reprezintǎ

metode prin care se poate forma la copil onestitatea.

Respectul: a fi preocupat de demnitatea, valoarea şi autonomia celor din jur, dar şi a propriei sale

persoane; a-i trata pe ceilalți civilizat, a folosi normele de politețe atunci când sunt necesare în

interacțiunile sociale, a accepta fǎrǎ prejudecǎți diferențele individuale, a se abține de la violențǎ sau

intimidǎri sunt doar câteva dintre caracteristicile pe care educația se poate axa pentru a dezvolta

respectul în individ.

Responsabilitatea: corelatǎ cu onestitatea, reprezintǎ recunoaşterea şi îndeplinirea atribuțiilor proprii.

Se poate educa prin intermediul autodisciplinei, perseverenței, recunoaşterea propriilor greşeli, dar şi a

propriilor succese.

130

Dreptate şi corectitudine: aceastǎ trǎsǎturǎ influențeazǎ direct luarea deciziilor corecte şi afecteazǎ

moralitatea foarte grav în cazul în care nu este dezvoltatǎ. Se bazeazǎ pe luarea decizilor într-un mod

cât mai obiectiv, lipsit de prejudecǎți.

Spirit civic şi cetǎțenesc: înseamnǎ recunoaşterea şi îndeplinirea obligațiior sociale, protecția

mediului, participarea la procesorul democratic, şi mai ales supunerea în fața legii.

La vârste mai mici (preşcolare) formarea caracterului pe baza valorilor morale se poate face folosind

metoda recompensei. Astfel, copilul va putea aprecia comportamentele şi atitudinile generate din

aceste valori şi chiar şi le va însuşi în propia filozofie moralǎ, urmând ca şi el sǎ le susținǎ mai departe.

În aceaşi mǎsurǎ, comportamentele care sunt consecința unor trǎsǎturi morale negative trebuie sǎ fie

descurajate, fie prin pedepse (din nou, în special la vârstele preşcolare) sau prin alte metode educative

la vârste mai mari (asemenea comunicǎrii deschise).

Într-o perioadă plină de schimbări în plan social şi valoric se poate afirma că nici în prezent şi

poate nici în viitor nu vor fi reţete sau şabloane aplicabile în educaţia elevilor: aceasta pentru că fiecare

elev reprezintă o individualitate, cu particularităţi de care trebuie ţinut cont în permanenţă; ceea ce este

valabil şi practicabil la un elev sau la o categorie de elevi, poate fi ineficient sau poate chiar

contraindicat pentru alţii. De aceea, educaţia elevilor, este o artă, susceptibilă de perfecţionare, prin

acumularea continuă de experienţă de către toţi cei care o făuresc.

Indiferent ce mijloace, metode, procedee vom folosi în educaţia pentru societate a copiilor şi

având în vedere faptul că preşcolarii de astăzi vor fi adulţii de mâine, angrenaţi în structuri sociale,

economice şi culturale, răsplata muncii noastre se va vedea atunci, când „el” va fi la înălţimea

aşteptărilor noastre, pentru că ne dorim ca să formăm generaţii cu suflet frumos în sensul omeniei,

generozităţii, receptivităţii la durerile şi bucuriile celor din jur.

Bibliografie

1. Dumitrana Magdalena, ,,Copilul, familia şi grădiniţa’’, Editura Compania, Bucureşti, 2000;

2. Revista Învăţământului Preşcolar nr. 3,4/1997, Bucureşti 1997;

3. Învăţământul primar nr. 12/1996, Editura Discipol, Bucureşti, 1996;

4. Galeriu Constantin, ,,Lăsaţi copiii să vină la mine!’’, Revista de pedagogie, nr. 6/ 1991;

5. Comănescu I, ,,Reconsiderări necesare în problematica educaţiei morale’’, Revista de

pedagogie, nr. 6/1991;

6. Sârbu Tănase, ,,Etică: valori şi virtuţi morale’’, Editura Societăţii academice Matei Teiu Botez,

Iaşi, 2005.

131

Educarea copiilor de vârstă preşcolară în spiritul valorilor morale

Prof. înv. preşc. NICULAE MARIA

G.P.N. NR. 5 Slatina

Ideea educaţiei civice a apărut în mintea adulţilor atunci când aceştia au simţit nevoia să

transmită urmaşilor experienţa dobândită, cu scopul de a-i forma pentru viaţă, ca buni cetăţeni.

Istoria educaţiei, în aria geografică europeană începe cu Orfeu, eroul care a fost un educator

original, izbutind prin farmecul cântecelor sale să înduioşeze inimile oamenilor. Aceasta este însă

numai o legendă.

Primele şcoli au avut ca scop educativ pregătirea copiilor pentru a deveni buni cetăţeni, pentru

conducerea statului şi buni militari, pentru apărarea lui. Morala se realiza cu ajutorul lecturilor din

operele scriitorilor.

Dezvoltarea moral-civică avea ca scop formarea unor trăsături de caracter ca: stăpânirea de sine,

cumpătarea, respectul pentru dreptate şi lege şi venerarea divinităţii. Disciplinele care-l pregăteau pe

şcolar pentru viaţa socială erau: gimnastica, muzica, literatura, retorica şi filosofia.

Cercetările de psihopedagogie atestă faptul că formarea profilului moral al personalităţii este un

proces îndelungat care îşi are originea în familie, se continuă în întreaga şcolaritate şi se consolidează

pe tot parcursul devenirii umane.

Cunoaşterea procesului formării conştiinţei şi conduitei morale, a relaţiei dintre latura morală şi

celelalte aspecte ale educaţiei, a rolului diferiţilor factori în formarea convingerilor, sentimentelor şi

obişnuinţelor morale trebuie să stea în atenţia specialiştilor, dar şi a cadrelor didactice.

La intrarea în grădiniţă, copilul dispune de o oarecare experienţă de viaţă care poate fi

valorificată, dar acest lucru nu este suficient. Cadrul didactic trebuie să-l introducă pe acesta în

universul valorilor reale, să-l facă să înţeleagă semnificaţia acestora, să dobândească capacitatea de a

distinge ceea ce este frumos, bun, adevărat.

Pentru ca aceste cunoştinţe să se transforme în conduite, se impune cu necesitate ca acestea să

fie însoţite de anumite trăiri afective, ca suport energetic, componenta cognitivă şi cea afectivă fiind

indispensabile în formarea conştiinţei morale, dar nu şi suficiente. Formarea conştiinţei morale este un

proces lung şi anevoios, iar transformarea acestuia în conduită presupune corelarea tuturor

componentelor sale fundamentale: obiective, conţinut, metode, mijloace, forme de organizare, metode

de evaluare. Îmbinarea tuturor acestora într-un sistem, desprinderea elementelor de bază, unitatea

132

aspectului teoretic cu cel practic şi fundamentarea actului educaţional pe principii ştiinţifice reprezintă

baza unei educaţii morale corespunzătoare.

Grădiniţa de copii este instituţia de învăţământ căreia îi revine rolul decisiv în educarea şi

instruirea copiilor preşcolari. Ea se străduieşte să creeze condiţiile necesare unei dezvoltări normale pe

toate planurile (dezvoltare fizică, intelectuală, socială şi a personalităţii).

Copilul îşi dezvoltă aptitudinile sale în raport cu mediul în care trăieşte, aşa încât primele noţiuni

educative le primeşte în familie, apoi în colectivitatea preşcolară, pentru ca şcoala să consolideze şi să

adauge, printr-un amplu sistem educativ o educaţie desăvârşită.

Există, desigur, reguli generale de educaţie, care trebuie respectate în toate cazurile, deoarece

copilul reprezintă o individualitate ce trebuie educat în conformitate cu particularităţile sale psihice.

Educaţia îi favorizează o adaptare mai uşoară la mediul social. Întregul proces educativ trebuie condus

cu grijă, cu afecţiune pentru copil şi în concordanţă cu etapa de dezvoltare în care se află el, fără a-i

depăşi capacitatea de înţelegere. Vârsta preşcolară, atât de importantă pentru dezvoltarea personalităţii,

solicită din partea educatorilor înţelegere şi tact.

Grădiniţa reprezintă pentru mulţi copilaşi posibilitatea lor de a socializa, de a-şi dezvolta

personalitatea şi creativitatea, de a face faţă următoarei etape din viaţa lor şcolară. La grădiniţă, copiii

deprind normele de conduită civilizată, de a îndeplini diferite sarcini, de a avea un program regulat şi

astfel este ajutat să colaboreze mai bine cu cei din jurul său şi să aibă iniţiativa. Celor mici li se

îmbogăţeşte vocabularul, li se dezvoltă gândirea, concentrarea, memoria, dorinţa de cunoaştere şi

atenţia. Comunică mai mult şi nu în cele din urmă, îşi dezvoltă aptitudinile fizice, psihice, artistice.

Copiii din grădiniţă sunt provocaţi prin intermediul jocului să participe la diferite

activităţi:desen, pictură, să facă mici experimente în domeniul ştiinţei.

Primele zile pot fi însă un adevărat echilibru în sufletul celui mic, deoarece brusc sau aproape

brusc va descoperi faptul că nu va mai sta cu mama toată ziua, că nu el este “centrul universului” şi că

trebuie să asculte de cineva străin, să suporte încă 15 sau 20 de copii educaţi mai mult sau mai puţin

până în acest moment, că trebuie să împartă jucăriile cu ceilalţi şi că nu i se vor îndeplini nicidecum

toate poftele. Modificarea deprinderilor este supărătoare şi dificilă şi îi marchează pe foarte mulţi

copii, atât de strâns legaţi de mama la vârsta aceasta. De aceea, părinţii trebuie să le facă trecerea mai

lină şi mai pe înţelesul copilului. Mulţi părinţi renunţă, dar de această etapă se vor lovi şi anul următor

sau peste doi ani, şi cu cât copilaşul creşte cu atât îi vor schimba mai greu obiceiurile. Copilul trebuie

încurajat cu multă răbdare şi înţelegere, cu fermitate totodată, dar mai ales cu infinită dragoste şi

blândeţe. Trebuie lăudat când reuşeşte să se descurce singur, când îşi respectă programul sau

deprinderile sănătoase, şi trebuie să i se explice de ce este trimis la grădiniţă.

Copiii nu trebuie minţiţi sau să li se spună “ei, lasă că la grădiniţă o să vezi tu ce înseamnă să

133

asculţi!” pentru că va avea reticenţă numai la auzul cuvântului “grădiniţă”. În acelaşi timp, relaţia cu

“doamna” trebuie înţeleasă de către cei mici ca pe una de simpatie, de ascultare. Continuând procesul

de socializare început în familie, grădiniţa oferă preşcolarului cadrul de valorificare a potenţialului

psiho – social . La intrarea în grădiniţă, copilul se află în perioada celor mai bogate acumulări

cantitative şi calitative. După cum observă M . Debesse "jocul ne permite să urmărim copilul în acelaşi

timp în viaţa sa motorie, afectivă, socială şi morală".

Jocul îşi extrage substanţele nutritive din viaţa socială şi se supune în oricare măsură „ intuiţiei

, modei , contagiunilor „ ( E : Verza ).

În joc există o dimensiune social istorică evidentă, dar şi una etnologică sau cultural –

informaţională – influenţa mass-media.

Educaţia pentru societate se desfăşoară în cadrul unui proces interdisciplinar zilnic cuprinzând

forme de organizare multiple .

Activitatea educaţională pentru societate se desfăşoară sub cele trei forme de organizare: jocuri

liber - creative, activităţi frontale dirijate, activităţi complementare cuprinzând toate domeniile de

activitate.

În cadrul activităţilor de observare: „ Copilul’’, „ Familia mea’’, „ Obiecte de uz personal’’, etc.

copiii îşi însuşesc şi consolidează cunoştinţe şi deprinderi sociale.

Lecturile după imagini: „De ziua bunicii’’ , „Camera copilului ” ,” Împreună cu familia ”, etc.

constituie o bună ocazie pentru copii de a-şi aprofunda manifestările afective faţă de colegi, prieteni,

adulţi, sesizând legătura între membrii familiei.

Memorizările: „Doi fraţi cuminţi ”, „ Fapte bune ” , „ Acasă” aprofundează nivelul cunoaşterii

relaţiilor interumane generând atitudini pozitive faţă de familie.

Poveştile, povestirile, poveştile create: „ Prietenul meu ” , „ Scrisoare de la mare”, „ Nuieluşa

de alun ”, contribuie la precizarea locului în familie, grădiniţă, în grupurile de copii, înţelegând

sarcinile şi drepturile pe care la au.

Jocurile didactice: „ Te rog să – mi dai !” , „ Ce lipseşte de la masă ? ” ; „ Când , cum şi cui

oferim flori ” ş.a. consolidează deprinderile sociale , dezvoltă comportamente adecvate diverselor

situaţii de interacţiune socială, punându-l pe copil să interacţioneze respectând regulile grupului.

Jocurile şi activităţile pe arii de stimulare, cât şi cele complementare consolidează cunoştinţele,

deprinderile de autonomie personală în activităţi zilnice ca: spălat, îmbrăcat, ordonat, civilizat.

134

Jocurile de rol: „ De-a familia ”, „ În vizită ”; „ De-a pietonii ” ş.a. consolidează normele de

comportare, colectivul de copii marcând pozitiv personalitatea fiecăruia.

Copiii de astăzi sunt cetăţenii societăţii informatice. Ei trebuie să gândească şi să acţioneze în

altfel decât au făcut-o părinţii lor. Această schimbare este mai mult decât o schimbare de tip mecanic a

sistemului de referinţă. Dacă o comparăm cu trecerea de la gândirea geocentrică la cea heliocentrică,

realizăm numai parţial dimensiunea schimbării la care suntem martori.

O mai bună estimare a situaţiei are în vedere transformarea calitativă a societăţii omeneşti. În

termeni filozofici ea presupune că nu mai acordăm materiei rolul esenţial în univers. Acest loc

privilegiat este acum ocupat de informaţie.

Se consideră că există o vârstă de aur a copilăriei plasată undeva între 4 şi 5 ani, caracterizată

prin capacitatea maximă de dezvoltare a creierului.

Singura soluţie pe care societatea actuală o poate oferi viitorilor adulţi este un învăţământ

preşcolar corespunzător în acest scop.

Nu va mai dura mult şi vom constata fie o ridicare a grădiniţelor la nivelul universităţilor, fie o

deschidere a universităţilor pentru preşcolari. Vom avea atunci parte de grădiniţe asemănătoare cu cele

din Occident.

Într-o perioadă plină de schimbări în plan social şi valoric se poate afirma că nici în prezent şi

poate nici în viitor nu vor fi reţete sau şabloane aplicabile în educaţia copiilor: aceasta pentru că fiecare

copil reprezintă o individualitate, cu particularităţi de care trebuie ţinut cont în permanenţă; ceea ce

este valabil şi practicabil la un copil sau la o categorie de copii, poate fi ineficient sau poate chiar

contraindicat pentru alţii. De aceea, educaţia elevilor, este o artă, susceptibilă de perfecţionare, prin

acumularea continuă de experienţă de către toţi cei care o făuresc.

Indiferent ce mijloace, metode, procedee vom folosi în educaţia pentru societate a copiilor şi

având în vedere faptul că preşcolarii de astăzi vor fi adulţii de mâine, angrenaţi în structuri sociale,

economice şi culturale, răsplata muncii noastre se va vedea atunci, când „el” va fi la înălţimea

aşteptărilor noastre, pentru că ne dorim ca să formăm generaţii cu suflet frumos în sensul omeniei,

generozităţii, receptivităţii la durerile şi bucuriile celor din jur.

Bibliografie:

1. Dumitrana, Magdalena - ,, Copilul, familia şi grădiniţa’’’, Editura Compania, Bucureşti, 2000

2. Revista Învăţământului Preşcolar nr. 3,4/1997, Bucureşti, 1997

135

Educarea preşcolarilor şi şcolarilor în spiritul

valorilor morale

Profesor înv. primar, Pîrlea Teodora

Şcoala Gimnazială Hangu, Rugineşti

Drumul în viaţă al omului este presărat de nenumărate valori. Printre acestea valorile morale au

un rol deosebit atât în formarea caracterului şi a stilului distinctiv al oamenilor unii faţă de alţii, cât şi

în solidarizarea lor în adoptarea unor proiecte comune care le canalizează viaţa. Omul are multiple

nevoi personale care îl determină să aleagă din realitate ceea ce este potrivit, dar trăieşte totodată în

diferite colectivităţi, care îi impun anumite criterii de alegere şi decizie32.

Nu putem avea o imagine a principalelor valori morale, dacă nu deţinem datele principale

despre societatea în care ele sunt cultivate după anumite reguli şi obişnuinţe, tradiţii împărtăşite de

membrii, instituţiile principale, grupurile din acea societate.

Educaţia este concepută ca o activitate de formare şi dezvoltare armonioasă a fiinţei umane,

marii filosofi şi oameni ai culturii arătându-se preocupaţi de “darul cel mai frumos care poate fi făcut

omului”. (Platon). Dezvoltarea plenară, armonioasă a omului presupune o modelare a acestuia, în

planuri multiple: fizic, intelectual, moral, estetic şi practic33.

Educaţia morală este acea dimensiune a educaţiei prin care se urmăreşte formarea şi

dezvoltarea conştiinţei şi conduitei morale a personalităţii umane. Paradigma contemporană a educaţiei

morale îmbină cunoaşterea (morală) cu acţiunea (morală) în procesul formării profilului moral al

personalităţii.

Formarea profilului moral al personalităţii este un proces îndelungat care îşi are originea în

familie, se continuă în şcoală şi se consolidează pe tot parcursul devenirii umane. Cunoaşterea

procesului formării conştiinţei şi conduitei morale, a relaţiei dintre latura morală şi celelalte aspecte ale

educaţiei, a rolului diferiţilor factori în formarea convingerilor, sentimentelor şi obişnuinţelor morale

trebuie să stea în atenţia specialiştilor.

Perioada preşcolarităţii reprezintă fundamentul personalităţii copilului. La grădiniţă, copilul

trebuie să intre în contact cu ceea ce înseamnă bazele unei educaţii diverse şi care se va desfăşura pe

tot parcursul vieţii.

Problema apropierii copilului de cunoaştere a normelor, regulilor de bază şi convieţuire trebuie

văzute prin prisma jocului şi amenajării adecvate a spaţiilor locative.

32 Tănase Sârbu, Etică: valori şi virtuţi morale, Editura Societăţii Academice Matei Teiu Botez, Iaşi, 2005, p. 141 33 I. Comănescu, Reconsiderări necesare în problematica educaţiei morale, în Revista de pedagogie, nr. 61, 1991, p. 31

136

Educaţia morală formează copiilor o conduită morală bazată pe cunoaşterea cotidiană a

regulilor vieţii sociale, urmăreşte iniţierea copiilor în practicarea unui comportament activ, responsabil,

capabil de toleranţă şi respect faţă de sine şi faţă de ceilalţi.

Educatorul intervine la această vârstă în realizarea educaţiei moral civice şi sociale a copilului.

Faptul ca unii copii prezintă trăsături morale ca cele ale părinţilor (bunătate/răutate,

altruism/egoism), nu se explică prin ereditate, ci mai degrabă prin influenţa exemplului exercitat de

mediul familial asupra copilului care la vârstă mică are tendinţa de a imita.

Grija pentru conduita morală este un aspect foarte important al educaţiei morale la această

vârstă când imitarea este un mod de viaţă pentru preşcolar. Acum se pot forma uşor deprinderi de

comportament civilizat ceea ce şi fac factorii educaţionali din grădiniţă.

La intrarea în grădiniţă, copilul are o experienţă de viaţă, care poate fi valorificată, însă

educatorul trebuie să-l introducă pe copil în universul valorilor reale, să-l facă să înţeleagă semnificaţia

acestora, să dobândească acea capacitate de a distinge ceea ce este frumos, bun, adevărat. Pentru ca

aceste cunoştinţe să se transforme în conduite trebuie însoţite de trăiri afective, componenta cognitivă

şi cea afectivă fiind indispensabile în formarea conştiinţei morale.

Totuşi formarea conştiinţei morale este un proces lung şi anevoios, iar transformarea acestuia în

conduită presupune corelarea tuturor componentelor sale fundamentale: obiective, conţinut, metode,

mijloace, forme de organizare, metode de evaluare. Îmbinarea acestora într-un sistem, deprinderea

elementelor de bază, unitatea dintre teorie/practică şi fundamentarea actului educaţional pe principii

ştiinţifice reprezintă baza unei educaţii morale corespunzătoare.

O direcţie importantă în educaţia morală o constituie cunoaşterea şi respectarea normelor de

comportare civilizate, educarea comportamentului şi a conduitei disciplinate. Proverbele, zicătorile,

ghicitorile transmit prin valoarea lor estetică şi învăţăturile morale modele de acţiune în variate

împrejurări cu care se confruntă omul. Prin intermediul lor, copiii înţeleg noţiuni cu conţinut pozitiv:

cinstea, hărnicia, răbdarea, bunătatea, curajul, modestia. Ei pot învăţa şi din cele cu conţinut negativ

pentru că mai repede omul învaţă din rău decât din bine, din situaţii identice trăite.

Dascălul este mai mult decât un organizator al învăţării şi un element de legătură între elev şi

societate. Procesul de învăţare a devenit dinamic şi interactiv, iar elevii şi dascălii sunt responsabili

pentru practicile educaţionale şi pentru rezultatele acestora. Relaţia profesor – elev este una de

colaborare, de încredere şi de respect reciproc, elevul este sprijinit de profesor.

Încă din clasa I, copiii dezbat termeni ca: adevăr, prietenie, altruism, disciplina, supunere,

răspundere (valori morale). Citind şi povestind unele lecturi literare (Un om necăjit, M. Sadoveanu;

Micul patriot padovan, Edmondo de Amicis; Robinson Crusoe, Daniel Defoe), elevii vor beneficia de

137

efectul educativ al unor lecţii de etică morală.Recitarea poeziilor este o plăcere pentru şcolarii mici.

Ele trezesc puternice sentimente de bucurie, dragoste de viaţă, de apreciere sau dezaprobare faţă de

anumite comportamente.

Dramatizările au multe implicaţii benefice în realizarea comportamentului moral, schiţele,

glumele, scenetele satirice, de asemenea. Cunoaşterea şi utilizarea limbajului din sfera valorilor civice

devine mai uşor de atins folosind forme activ participative, plăcute, cu accent pe spiritul de competiţie.

Exemple:

rebus – utilizând termenii : bine, sinceritate, adevăr, colaborare, altruism;

concursurile – redactarea unui eseu, lucrarea plastică;

proverbe, zicători

Educaţia ecologică este un obiectiv al educaţiei morale şi se exprimă prin

ataşament faţă de plante şi animale, faţă de natură.

La nivelul ariei curriculare „Om şi societate” prin intermediul disciplinelor: Istoria românilor,

Religie, Educaţie civică, micul şcolar află modele exemplare de comportament în spiritul valorilor

morale care s-au impus în societate de-a lungul timpului. Astfel, din lecţiile de istorie, copilul află

despre modul de organizare al societăţii din cele mai vechi timpuri şi până în epoca modernă şi

contemporană. Cunoaşterea formării şi afirmării virtuţilor poporului din care fac parte generează în

sufletul elevilor sentimentul de apreciere faţă de curajul şi viteza înaintaşilor.

Educaţia moral – civică se realizează prin lectura suplimentară unde vor identifica valori

morale, virtuţi şi comportamente folosite drept exemple pentru sintagme „aşa e bine”, „aşa e rău”.

Copiii de astăzi sunt cetăţenii societăţii informatice. Ei trebuie să acţioneze şi să gândească

altfel decât au făcut-o părinţii lor. Asistăm la o transformare calitativă a societăţii omeneşti. Ea

presupune (în termeni filosofici) că nu mai acordăm materiei rolul esenţial în univers. Acest loc este

ocupat acum de informaţii.

Procesul de construire a profilului moral – civic al elevului este complex şi angajează nu numai

cadrele didactice, ci şi părinţii, instituţiile culturale, biserica, mijloacele de comunicare în masă deci –

societatea.

Bibliografie

1. Dumitrana Magdalena, Copilul, familia şi grădiniţa, Editura Compania, Bucureşti, 2000

2. Revista Învăţământului Preşcolar nr. 3,4/1997, Bucureşti 1997

3. Învăţământul primar nr. 12/1996, Editura Discipol, Bucureşti, 1996

4. Galeriu Constantin, Lăsaţi copiii să vină la mine, Revista de pedagogie, nr. 6, 1991

138

5. Comănescu I, Reconsiderări necesare în problematica educaţiei morale, Revista de pedagogie,

nr. 6, 1991

6. Sârbu Tănase, Etică: valori şi virtuţi morale, Editura Societăţii academice Matei Teiu Botez,

Iaşi, 200

Educaţia moral – civică în preşcolaritate

Prof. Drăgan Iordache Alina – Georgiana G.P.P. nr. 3, Slatina

Prof. Cîlţa Marilena G.P.P. nr. 3, Slatina

În etapa actuală, idealul educaţional al şcolii româneşti îl constituie dezvoltarea liberă, integrală

şi armonioasă a individualităţii umane, formarea personalităţii autonome şi creative, ideal ce se

întemeiază pe tradiţiile umaniste, pe valorile democraţiei şi pe aspiraţiile societăţii româneşti, având

o contribuţie importantă la păstrarea identităţii naţionale.

O coordonată esenţială a formării personalităţii copiilor o constituie educaţia moral –

civică, care vizează adoptarea unor principii morale în viaţa cetăţenească prin aplicarea unor sisteme

de măsuri şi influenţe corespunzătoare ce au ca finalitate formarea unui bun cetăţean.

Educaţia moral – civică este un proces complex ce se produce sub influenţa a numeroşi

factori ai mediului socio–cultural şi în sistemul relaţiilor dintre copil şi adult, relaţii ce se statornicesc

în primii ani în familie, în grădiniţă, şcoală şi apoi continuă în societate.

Formarea conduitei morale cuprinde mai multe componente: prima se referă la

domeniul cognitiv, a doua la cel afectiv, care încorporează întreaga gamă de trăiri emoţionale,

valorizate din punct de vedere etic, iar cea de-a treia implică modelarea comportamentului moral

civic al copilului.

Prin întregul lor conţinut, activităţile din grădiniţă contribuie, prin căi specifice, la

punerea bazelor conştiinţei morale, la însuşirea regulilor de comportare civilizată, la educarea

abilităţilor de a intra în relaţie cu ceilalţi, la educarea trăsăturilor pozitive de voinţă şi caracter, la

cunoaşterea unor elemente de istorie, geografie, religie, care definesc portretul spiritual al poporului

român.

Voi prezenta în continuare modul în care am realizat unele dintre obiectivele educaţiei

moral-civice, pornind de la ceea ce este mai aproape de copii, familie, grădiniţă, sat, ţară. Planificând

povestiri cu conţinut etic, precum: „Ce a uitat Fănucă să spună!”, „Ionică Mincinosul”, „Puf Alb şi

Puf Gri”, am urmărit însuşirea unor anumite reguli de comportare civilizată, ştiută fiind influenţa

educativă deosebită a acestor povestiri care îi pune pe copii în situaţia de a trăi şi reflecta asupra

faptelor descrise. Tot pentru formarea unor trăsături pozitive de personalitate şi caracter, am folosit,

ori de câte ori am avut ocazia, proverbe şi zicători.

139

Un alt pas în educarea moral-civică îl constituie integrarea copilului în comunitate, ieşind din familie

în grădiniţă, în sat, în excursii în judeţ şi în afara judeţului, în ţară, copilul trebuie să cunoască adresa,

numele satului, comunei, judeţului, ţării, să cunoască obiectivele socio-economice şi culturale ale

localităţii natale şi ţării. În acest scop copii au învăţat poezii ca Ţara mea de Elena Dragoş, jocuri

didactice: Unde locuiesc; Locuinţa mea.

O altă componentă a educaţiei moral civice o constituie dragostea faţă de popor,

manifestată prin preţuirea istoriei, a strămoşilor, a limbii române, a admiraţiei pentru folclor şi

cunoaşterea principalelor evenimente istorice: Ziua Naţională, Ziua Unirii. În scopul realizării

acestui obiectiv am folosit povestirile istorice „Moş Ion Roată şi Unirea”; Moş Ion Roată şi Vodă

Cuza”, cântece precum „Deşteaptă-te române”, Hora Unirii”; poezii precum „Limba românească” de

George Sion. Pentru dezvoltarea sentimentelor patriotice, am avut în vedere familiarizarea copiilor

cu evenimentele culturale, tradiţiile şi obiceiurile specifice poporului român prin observări:

„Costumul popular”, lecturi după imagini: „Obiceiuri şi tradiţii de Crăciun şi Anul Nou”, „Obiceiuri

de Paşti”, poezii: „Moş Nicolae”, „Moş Crăciun”, „Portul românesc” de Eugen Frunză, „La Paşti” de

George Coşbuc, desene: „Iia”, „Fota” etc. .Pentru valorificarea acestor cunoştinţe am organizat

serbări şcolare cu diverse ocazii. De la cele mai fragede vârste copii trebuie să participe alături de

adulţi la sărbătorile religioase fiind învăţaţi să le respecte şi să păstreze obiceiurile şi tradiţiile legate

de acestea.

Un alt domeniu aparte din gama activităţilor cu caracter moral-civic este educaţia

rutieră. Cunoscând importanţa însuşirii regulilor de circulaţie, a aplicării acestora şi a formării unor

deprinderi de disciplină a străzii am acordat o atenţie deosebită acestui capitol, în anul şcolar

precedent desfăşurând cu ei chiar o activitate opţională pe această temă a educaţiei rutiere „Micii

pietoni”.

O componentă deosebit de importantă a educaţiei moral-civice cu adânci implicaţii în

păstrarea vieţii pe pământ o constituie educaţia ecologică. Orice prilej oferit de activităţile de

observare a plantelor şi animalelor, de lecturare a unor texte inspirate din flora şi fauna ţării noastre

şi nu numai, a unor poezii, plimbări în aer liber, l-am folosit pentru a sublinia importanţa ocrotirii

naturii, pentru a forma o gândire intuitivă şi deductivă a copiilor în raport cu natura. Copii trebuie să

înţeleagă că orice fiinţă are dreptul să trăiască şi să fie ocrotită de noi. În acest sens am desfăşurat cu

preşcolarii lecturi după imagini şi convorbiri cu conţinut ecologic, poezii „Rugăminte”, „ Îndemn”,

cântece „Copăcelul”. Foarte atractive şi benefice sunt activităţile cu caracter practic : colectarea

materialelor din natură şi folosirea lor, acţiunile la colţul viu al clasei sau în curtea grădiniţei, precum

şi o serie de experienţe: „Plantele transpiră”, „Şi plantele se hrănesc”.

Prin toate aceste activităţi cu caracter ecologic şi nu numai am urmărit punerea copiilor

în contact direct şi nemijlocit cu natura vie, plante, animale, păsări, insecte pentru a simţi, a pipăi, a

mirosi, a admira, a descoperi singuri frumuseţea naturii, gingăşia, relaţiile care se stabilesc în natură,

influenţa acestora asupra omului, şi implicit şi asupra copiilor.

140

Prin activităţile educative organizate cu copii, prin transferul modelului de dragoste şi

respect faţă de semeni, de ţară, de natură, grădiniţa constituie cadrul socio-educaţional de formare a

premiselor moral civice ale copilului, a unor deprinderi şi obişnuinţe care, poate nu se vor înstrăina

din conduita lor niciodată.

BIBLIOGRAFIE:

1. Revista învăţământului preşcolar nr. 3-4, 1997, Bucureşti, 1997;

2. Revista învăţământului preşcolar nr. 3-4, 2003, Bucureşti, 2003;

3. Revista învăţământului preşcolar nr. 3-4, 2004, Bucureşti, 2004;

4. Programa activităţilor instructiv – educative în grădiniţa de copii , Ed. V& Integral, Bucureşti,

2000.

Educarea preşcolarilor în spiritul valorilor morale

Prof. Dumitrescu Petra – G. P. P. Nr. 7 , Slatina

Prof. Zamfir Marioara – G. P. P. Nr. 7 , Slatina

,,Omul are multiple nevoi personale care îl determină să aleagă din realitate ceea ce este

potrivit, dar trăieşte totodată în diferite colectivităţi, care îi impun anumite criterii de alegere şi

decizie”. Printre nenumăratele valori pe care ni le cultivăm în viaţă, valorile morale au un rol deosebit

în formarea caracterului şi a stilului distinctiv al oamenilor unii faţă de alţii, cât şi în solidarizarea lor

în adoptarea unor proiecte comune care le canalizează viaţa.

Nu putem avea o imagine a principalelor valori morale, dacă nu deţinem datele principale

despre societatea în care ele sunt cultivate după anumite reguli şi obişnuinţe, tradiţii împărtăşite de

membrii, instituţiile principale, grupurile din acea societate.

Educaţia este concepută ca o activitate de formare şi dezvoltare armonioasă a fiinţei umane,

marii filosofi şi oameni ai culturii arătându-se preocupaţi de “darul cel mai frumos care poate fi făcut

omului”. (Platon). Dezvoltarea plenară, armonioasă a omului presupune o modelare a acestuia, în

planuri multiple: fizic, intelectual, moral, estetic şi practic.

Educaţia exprimă o funcţie excesiv umană şi de natură pur spirituală la acţiune, educaţia

porneşte de la o persoană şi se îndreaptă spre formarea altei persoane. Educaţia are în vedere viaţa

personală a omului, mântuirea acestuia, relaţia lui cu Dumnezeu. O condiţie indispensabilă a educaţiei

este modelul după care educatorul vrea să modeleze spiritul omenesc.

Educaţia morală este acea dimensiune a educaţiei prin care se urmăreşte formarea şi

dezvoltarea conştiinţei şi conduitei morale a personalităţii umane. Paradigma contemporană a educaţiei

141

morale îmbină cunoaşterea (morală) cu acţiunea (morală) în procesul formării profilului moral al

personalităţii.

Formarea profilului moral al personalităţii este un proces îndelungat care îşi are originea în

familie, se continuă în şcoală şi se consolidează pe tot parcursul devenirii umane. Cunoaşterea

procesului formării conştiinţei şi conduitei morale, a relaţiei dintre latura morală şi celelalte aspecte ale

educaţiei, a rolului diferiţilor factori în formarea convingerilor, sentimentelor şi obişnuinţelor morale

trebuie să stea în atenţia specialiştilor.

Perioada preşcolarităţii reprezintă fundamentul personalităţii copilului. La grădiniţă, copilul

trebuie să intre în contact cu ceea ce înseamnă bazele unei educaţii diverse şi care se va desfăşura pe

tot parcursul vieţii.

Problema apropierii copilului de cunoaştere a normelor, regulilor de bază şi convieţuire trebuie

văzute prin prisma jocului şi amenajării adecvate a spaţiilor locative.

Educaţia morală formează copiilor o conduită morală bazată pe cunoaşterea cotidiană a

regulilor vieţii sociale, urmăreşte iniţierea copiilor în practicarea unui comportament activ, responsabil,

capabil de toleranţă şi respect faţă de sine şi faţă de ceilalţi, conştient de drepturi şi datorii, liber şi

deschis spre alte culturi.

Educatorul intervine la această vârstă în realizarea educaţiei moral civile şi sociale a copilului.

Faptul ca unii copii prezintă trăsături morale ca cele ale părinţilor (bunătate/răutate);

altruism/egoism) nu se explică prin ereditate, ci mai degrabă prin influenţa exemplului exercitat de

mediul familial asupra copilului care la vârstă mică are tendinţa de a imita.

Grija pentru conduita morală este un aspect foarte important al educaţiei morale la această

vârstă când imitarea este un mod de viaţă pentru preşcolar. Acum se pot forma uşor deprinderi de

comportament civilizat ceea ce şi fac factorii educaţionali din grădiniţă.

La intrarea în grădiniţă, copilul are o experienţă de viaţă, care poate fi valorificată, însă

educatorul trebuie să-l introducă pe copil în universul valorilor reale, să-l facă să înţeleagă semnificaţia

acestora, să dobândească acea capacitate de a distinge ceea ce este frumos, bun, adevărat. Pentru ca

aceste cunoştinţe să se transforme în conduite trebuie însoţite de trăiri afective, componenta cognitivă

şi cea afectivă fiind indispensabile în formarea conştiinţei morale.

Totuşi formarea conştiinţei morale este un proces lung şi anevoios, iar transformarea acestuia în

conduită presupune corelarea tuturor componentelor sale fundamentale: obiective, conţinut, metode,

mijloace, forme de organizare, metode de evaluare. Îmbinarea acestora într-un sistem, deprinderea

142

elementelor de bază, unitatea dintre teorie li practică şi fundamentarea actului educaţional pe principii

ştiinţifice reprezintă baza unei educaţii morale corespunzătoare.

La grădiniţă, copiii deprind normele de conduită civilizată de a îndeplini diferite sarcini, de a

avea un program regulat şi astfel este ajutat să colaboreze mai bine cu cei din jurul său şi să aibă

iniţiativă. Acum ei îşi îmbogăţesc vocabularul, îşi dezvoltă gândirea, concentrarea, memoria, dorinţa

de cunoaştere şi atenţia, comunică mai mult, îşi dezvoltă aptitudinile fizice, psihice, artistice.

O direcţie importantă în educaţia morală o constituie cunoaşterea şi respectarea normelor de

comportare civilizate, educarea comportamentului şi a conduitei disciplinate. O disciplină conştientă

pentru preşcolar înseamnă îndeplinirea conştientă a cerinţelor educatoarei, ale părinţilor, abandonarea

intereselor personale pentru cele colective.

Proverbele, zicătorile transmit prin valoarea lor estetică şi învăţăturile morale modele de

acţiune în variate împrejurări cu care se confruntă omul. Prin intermediul lor, copiii înţeleg noţiuni cu

conţinut pozitiv: cinstea, hărnicia, răbdarea, bunătatea, curajul, modestia. Dar ei pot învăţa şi din cele

cu conţinut negativ pentru că mai repede omul învaţă din rău decât din bine, din situaţii identice trăite.

Proverbele şi zicătorile pot fi folosite la orice activitate, deoarece dacă ele sunt explicate pe

măsura puterii lor de înţelegere sau prin exemple concrete, copiii vor reuşi să-şi însuşească valorile

morale pe care ni le dorim.

Ghicitorile au şi ele învăţămintele lor. Prin intermediul lor, copiii pot să-şi precizeze

reprezentări asupra trăsăturilor caracteristice obiectelor şi fenomenelor pe care le cunosc. Prin

învăţarea lor, exerciţiul mintal devine antrenant şi distractiv. Li se dezvoltă astfel isteţimea, atenţia,

priceperea de a scoate în evidenţă trăsătura principală a unui obiect.

Grădiniţa reprezintă o necesitate. Copilul vrea să fie activ. Rolul dascălului acum nu mai este

acela de a transmite cunoştinţe, iar cel al copilului de a asculta şi a asimila informaţiile. Dascălul este

mai mult decât un organizator al învăţării şi un element de legătură între preşcolar şi societate.

Încă de la grădiniţă, copiii dezbat termeni ca: adevăr, prietenie, altruism, disciplina, supunere,

răspundere (valori morale). Se vor întâlni cu personaje pozitive şi negative care se luptă şi triumfă

binele, întărind credinţa în Dumnezeu; cu personaje care reuşesc datorită speranţei şi credinţei.

Recitarea poeziilor este o plăcere pentru copii. Ele trezesc puternice sentimente de bucurie,

dragoste de viaţă, de apreciere sau dezaprobare faţă de anumite comportamente.

Dramatizările au multe implicaţii benefice în realizarea comportamentului moral, schiţele,

glumele, scenetele satirice, de asemenea. Cunoaşterea şi utilizarea limbajului din sfera valorilor civice

devine mai uşor de atins folosind forme activ participative, plăcute, cu accent pe spiritul de competiţie.

143

Exemple:

rebus – utilizând termenii : bine, sinceritate, adevăr, colaborare, altruism;

concursurile – redactarea unui eseu, lucrarea plastică;

proverbe, zicători

Educaţia moral – civică urmăreşte formarea acelui set de competenţe civice necesare şi

suficiente; pentru a face din copil un locuitor al cetăţii, un bun cetăţean, urmărind cultivarea integrităţii

morale a micilor şcolari sub aspectul conştientizării propriului Eu şi – al modelării comportamentului

ca viitori membrii ai comunităţii sociale. „Nu există artă mai frumoasă decât arta educaţiei. Pictorul

şi sculptorul fac doar figuri fără viaţă, dar educatorul creează în chip viu; uitându-se la el se bucura şi

oamenii, se bucura şi Dumnezeu şi oricine poate fi dascăl, dacă nu al altora cel puţin al său”- Sf.

Ioan Gură de Aur.

Educaţia este o acţiune care vizează întregul, armonia trup – suflet din om. Sufletul însă, ca

esenţă spirituală şi deci superioară, stăpâneşte corpul şi-l conduce spre ţintele sau idealurile făurite de

el sau descoperite de Dumnezeu. Prin educaţie se poate nădăjdui realizarea unităţii morale, unitate ce

dirijează în mod statornic viaţa şi toate acţiunile omului. Astfel se realizează şi caracterul moral.

Copiii de astăzi sunt cetăţenii societăţii informatice. Ei trebuie să acţioneze şi să gândească

altfel decât au făcut-o părinţii lor. Asistăm la o transformare calitativă a societăţii omeneşti. Ea

presupune (în termeni filosofici) că nu mai acordăm materiei rolul esenţial în univers. Acest loc este

ocupat acum de informaţii.

Procesul de construire a profilului moral – civic al copilului este complex şi angajează nu

numai cadrele didactice, ci şi părinţii, instituţiile culturale, biserica, mijloacele de comunicare în masă

deci – societatea.

Bibliografie

1. Dumitrana Magdalena, Copilul, familia şi grădiniţa, Editura Compania, Bucureşti, 2000

2. Revista Învăţământului Preşcolar nr. 3,4/1997, Bucureşti 1997

3. Învăţământul primar nr. 12/1996, Editura Discipol, Bucureşti, 1996

4. Galeriu Constantin, Lăsaţi copiii să vină la mine, Revista de pedagogie, nr. 6, 1991

5. Comănescu I, Reconsiderări necesare în problematica educaţiei morale, Revista de pedagogie,

nr. 6, 1991

6. Sârbu Tănase, Etică: valori şi virtuţi morale, Editura Societăţii academice Matei Teiu Botez,

Iaşi, 2005

144

Educaţia morală prin metode tradiţionale

Prof. Popescu Nicoleta – Şcoala Gimnazială ,, George Poboran”, Slatina

Înv. Cîrstea Iulia - Şcoala Gimnazială ,, George Poboran”, Slatina

Înţelepciunea populară, prin însăşi experienţa ei, a făcut ca metodele în educaţia morală a

copilului să fie cele mai bine fundamentate, cu un impact mai profund în evoluţia comportamentală a

elevului. Ca şi alte forme ale conştiinţei sociale - religia, ştiinţa, arta, filozofia - morala este

condiţionată şi determinată de existenţa şi condiţiile de viaţă ale omului, reflectate în creaţia populară

orală. Educaţia tradiţională este un izvor inepuizabil de idei şi conţinut educativ acumulate pe

parcursul secolelor. Elementul etic al activităţii educaţionale trebuie considerat un tot unitar înglobând

conştiinţa, comportamentul şi convingerile morale ale personalităţii. Prin urmare, multitudinea

conţinuturilor educaţiei morale, în general, şi a formării convingerilor morale, în particular, poate fi

pusă în evidenţă prin raportarea acestora la principiile moralei universale şi naţionale.

Sarcina fundamentală a familiei şi a şcolii (la etapa ei de modernizare) rămâne a fi formarea

conştiinţei şi comportamentului moral, consolidarea convingerilor etice, cultivarea valorilor culturale

ale poporului.

În baza principiilor şi a conţinutului educaţiei morale tradiţionale sunt concretizate şi

modalităţile de realizare a acestui potenţial în contextul pedagogiei populare la ora actuală, ţinându-se

cont de asigurarea unităţii dintre educaţia morală, intelectuală, estetică şi fizică a copiilor şi tinerilor.

Prin educaţie morală înţelegem modul de influenţă a adulţilor asupra copiilor, prin care aceştia

îşi formează noţiunile, sentimentele, convingerile, obişnuinţele de conduită morală. Deşi metodele de

educaţie trebuie deosebite de mijloacele de educaţie, cu care se află într-un raport de interdependenţă,

uneori se pierde hotarul dintre metodă şi mijloc.

Printre mijloacele de educaţie se numără, pe de o parte, diferite forme de activitate (jocurile,

munca, învăţătura ş. a.), iar pe de altă parte, totalitatea mijloacelor din folclor (numărătorile,

ghicitorile, proverbele, zicătorile, cântecele, basmele, poveştile, legendele, baladele, doinele, tradiţiile

etc.). Educaţia morală se caracterizează prin multilateralitatea conţinutului, printr-o bogăţie spirituală

deosebită.

Metoda educaţiei morale, în procesul de lucru, se divizează în elementele ei componente, care

se numesc procedee de educaţie, în raport cu metodele, acestea au un caracter special şi de

145

subordonare. Metodele şi procedeele de educaţie morală sunt strâns legate între ele şi se pot succeda în

diferite situaţii ale educaţiei tradiţionale.

Realizarea sarcinilor educaţiei morale în pedagogia populară cere nu doar utilizarea unor

metode izolate, ci aplicarea unui sistem de metode şi procedee variate şi adecvate scopului urmărit.

Explicaţia morală. Cu ajutorul acesteia putem dezvălui conţinutul, sensul şi necesitatea

respectării unei valori, norme sau reguli morale. Realizată cu ajutorul limbajului, ea implică două

funcţii principale: informativă şi stimulativă. Prima constă în conştientizarea sensului unei cerinţe

morale externe, relevându-i note definitorii sau îmbogăţindu-i conţinutul cu noi aspecte. Aceeaşi

conştientizare se produce şi în funcţie de experienţa elevului, explicaţia folosindu-se cu precădere

atunci când aceasta este mai redusă sau inexistentă, ea având menirea să conducă la recunoaşterea şi

înţelegerea adevărului moral. Cea de-a doua funcţie, stimulativă, constă în suscitarea componentei

afective, datorită forţei argumentative a limbajului ca instrument de comunicare. Atunci când

argumentarea verbală este întregită cu materiale şi fapte concrete, funcţia stimulativă a explicaţiei se

amplifică.

Principiile şi metodele educaţionale sînt aplicate în practică adecvat vîrstei copilului şi

situaţiilor concrete. Acest lucru poate fi urmărit în procesul de însuşire a limbii materne, unde poporul

îşi manifestă pregnant talentul pedagogic. Mama îi vorbeşte copilului şi îi îngână cântece de leagăn

încă atunci când acesta nu înţelege nici un cuvînt; i se arată persoanele din casă, numindu-le tare şi

desluşit ("Cine e aceasta?" "Ma-ma", "Cine e acesta?" "Ta-ta") sau animalele din curte, imitându-se

sunetele respective (vaca - "mu", cîinele - "ham" etc.).

Metoda exemplului celor maturi se bazează pe însuşirea unor modele ce întruchipează fapte şi

acţiuni morale. Baza psihologică a exemplului o constituie, pe de o parte, efectul sugestiv al

comportamentului celor din jur, iar pe de altă parte, tendinţa spre imitaţie proprie omului, în general, şi

copilului, în special. Se imită, de obicei, ceea ce corespunde, la un moment dat, preocupărilor,

dorinţelor şi aspiraţiilor copilului/elevului. Cum este şi firesc, această reluare îmbracă o serie de

nuanţe, în funcţie de personalitatea celui care preia exemplul, cât şi de situaţia în care acţionează.

Povaţa este metoda ce se bazează pe valorificarea experienţei morale a omului, sedimentată în

proverbe, cugetări, maxime etc., în vederea formării conştiinţei morale a elevilor.

Dacă în majoritatea metodelor mesajul educativ vine de la profesor (ca agent sau model), în

cadrul acestei metode mesajul este codificat într-o expresie lingvistică cu o puternică semnificaţie

morală. De data aceasta nu educatorii, nu profesorii sunt cei care impun cerinţe, orientează sau verifică

moralitatea elevilor, ci maximele, cugetările, proverbele sau aforismele:

"Seamănă la tinereţe, ca să ai la bătâîneţe";

146

"Nu călca adevărul în picioare, dacă vrei să ai trecere la oameni";

"Cel ce învaţă continuu este om drept, iar cel ce se crede învăţat, nu e înţelept".

Aceste profunde gânduri despre comportamentul nostru acasă sau în societate constituie

axiome veritabile, care contribuie la formarea conştiinţei copilului. Asemenea expresii condensează o

bogată experienţă umană în domeniul moralităţii, descoperă o gamă variată de fenomene,

răsfrângându-se sub formă de îndemnuri asupra componentelor cognitive şi afective ale conştiinţei

morale, sarcina educatorilor constând în selectarea şi folosirea lor judicioasă şi la momentul oportun.

Rugămintea. Cu ajutorul ei le solicităm copiilor şi elevilor îndeplinirea benevolă a unei sarcini,

lăsându-le totodată libertatea de a decide momentul şi modul ei de realizare. De fapt, această metodă

este opusă unor cerinţe categorice. Spre deosebire de ordin, rugămintea presupune acceptarea

autonomă a cerinţei, de aceea refuzul îndeplinirii nu poate fi pedepsit. Prin felul în care sunt formulate

sarcinile şi tonul folosit la exprimarea acestora, educatorii declanşează asemenea forţe interioare, care

în mod inevitabil se vor răsfrânge asupra conduitei. Cum se împacă însă utilizarea rugăminţii cu

autoritatea? Nu reprezintă ea o subminare a acesteia? Răspunsul la întrebările date presupune

raportarea strategiei educaţiei morale la finalitatea ei, ceea ce nu înseamnă subminarea autorităţii. De

asemenea, în ochii copilului rugămintea apare ca expresie a încrederii ce i se acordă, şi nu ca o

slăbiciune a celui care o expune.

Cultivarea tradiţiilor ca metodă de educaţie. În general, tradiţiile sintetizează experienţa

pozitivă acumulată de-a lungul istoriei şi se concentrează în organizarea periodică a unor activităţi ce

marchează cele mai semnificative momente din viaţa familiei, şcolii sau a grupurilor de copii cu

interese comune. Ele se caracterizează prin faptul că, odată consolidate, se transmit de la o generaţie la

alta, devenind astfel focare de atracţie şi de acumulare a energiilor individuale, repercutându-se pozitiv

asupra activităţilor pe care le implică.

Reproşul reprezintă o metodă prin care educatorii îşi exprimă nemulţumirea faţă de un act

moral, realizat cu scopul de a evita sau de a preveni repetarea lui. Valenţele educative ale acestei

metode rezidă în convertirea nemulţumirii adultului într-un factor inhibitor pentru copii. Folosirea

abuzivă poate duce la instalarea unei stări de descurajare şi renunţare la tendinţa de a corecta

comportamentul respectiv. Această metodă e în corelaţie cu aluzia prin care, exprimîndu-se la figurat,

educatorul le imputează copiilor neîndeplinirea anumitor rugăminţi. Reproşul şi aluzia se întrepătrund

cu o altă metodă ce presupune o nuanţă de constrângere - avertismentul, aplicat pe parcursul

desfăşurării activităţii atunci când se constată periclitarea rezultatului urmărit. Avertismentul reia şi

întăreşte cele emise în cerinţele formulate anterior, indiferent de forma folosită (dispoziţie, ordin,

rugăminte etc.). Se recurge la acest procedeu doar arunci când una din aceste forme nu este respectată

întocmai, întregind astfel conţinutul şi insistând asupra necesităţii respectării celor expuse.

147

După părerea noastră, referirile indirecte, aluzive sugerează, prin deducţie logică, cum ar trebui

să se procedeze în continuare. Ele actualizează, într-o formă voalată, o faptă, un ordin, o dispoziţie sau

o cerinţă, în vederea respectării şi executării lor de către copii.

La formarea conştiinţei morale contribuie şi disputa, obişnuinţa, binecuvântarea, rugăciunea,

dorinţa, cerinţa populară, sugestia, aprobarea, dezaprobarea, interzicerea, lauda, pedeapsa etc.

Formele tradiţionale ale sfatului, ameninţării, condamnării, aluziei, reproşului etc. îşi găsesc

expresie în proverbele populare, un loc aparte având îndrumările practice de educaţie a copiilor. De

fapt, acestea constituie forme de comunicare a experienţei pedagogice populare.

Cea mai răspândită categorie de proverbe în această ordine de idei are ca temă învăţătura

(sfatul, povaţa, îndrumarea):

"Pomul se îndreaptă de mic, nu de mare";

"Degeaba ai trăit, dacă nimic n-ai citit";

"Ascultă pe cel care ştie mai bine decît tine";

"Cine nu respectă pe bătrâni nu este om ".

Conştiinţa morală a elevilor poate fi prezentată sub aspect de cerinţe şi idealuri ale unui popor.

Pentru redarea generalizatoare a acesteia, este bine să evidenţiem cerinţele morale de bază; să selectăm

proverbe, zicători, poveşti, cântece corespunzător normelor moralităţii contemporane.

Convingerile morale reprezintă o viziune asupra normelor şi principiilor morale; o totalitate de

păreri care în conştiinţa celui educat sunt legate de declaraţii sincere şi trăiri profunde. Ele constituie

baza conduitei omului şi îi caracterizează personalitatea.

Formarea sentimentului moral depinde de sistemul de corelaţie, care se constituie la copii în

raport cu lumea înconjurătoare. De aceea, un rol important în educarea acestuia îi revine colectivului

bine organizat şi autorităţii educatorului. Dialogul sincer cu pedagogul îşi găseşte reflectare în sufletul

copilului şi creează un teren favorabil pentru dezvoltarea lui.

Literatura artistică şi arta influenţează benefic şi multilateral sentimentele morale ale copiilor.

Cu cât mai complexă este opera artistică, cu atât mai puternic şi mai profund este sentimentul provocat

de aceasta.

Educarea tinerilor în spiritul înaltei moralităţi este posibilă doar într-o comunitate sănătoasă.

Iată de ce este important ca principalele caracteristici ale personalităţii să fie formate în şcoala

contemporană, sistematic şi consecutiv, pe primul loc fiind plasate exigenţa faţă de sine şi disciplina

conştientă, care duc la democratizarea şi îmbunătăţirea relaţiilor dintre oameni.

148

Procesul de formare a sentimentului moral trebuie să implice un "algoritm" argumentat,

judicios, să ia în consideraţie particularităţile individuale şi de vârstă ale copiilor.

Cercetările psihologilor şi practica pedagogică demonstrează că educarea deprinderilor morale

şi transformarea lor în calităţi constante ale personalităţii sunt posibile numai prin prezenţa, la cel

educat, a motivelor corespunzătoare de comportament. Atitudinile pozitive, create în baza anumitor

norme de conduită, trebuie să evolueze în calităţi de personalitate, ceea ce depinde, în mare măsură, şi

de motivaţia elevului.

Edificarea profilului moral în viziune populară angajează sensul bio-psiho-social şi pedagogic

al moralei plasate într-un câmp pedagogic deschis, respectând următoarele principii:

- principiul corespondenţei dintre ştiinţa pedagogică şi educaţia tradiţională a moralităţii;

- principiul valorificării resurselor şi disponibilităţilor pozitive ale personalităţii umane, în

vederea eliminării celor negative;

- principiul unităţii şi continuităţii axiologice între toate formele, modalităţile, mijloacele şi

factorii etnopedagogiei în proiectarea şi realizarea educaţiei morale;

- principiul diferenţierii educaţiei morale (în raport de funcţia culturală a acesteia are o

pondere specifică în cadrul activităţii de formare a personalităţii).

În concluzie, credem că în perspectiva pedagogică, educaţia morală vizează formarea şi

dezvoltarea personalităţii umane, proiectată şi realizată la nivel teoretic şi practic.

REPERE BIBLIOGRAFICE:

1. Cibotaru, T., coord., Istoria învăţământului şi a gândirii pedagogice în Moldova, Chişinău, 1991.

2. Gorovei, A., Folclor şi folcloristică, Editura Hyperion, Chişinău, 1990.

3. Silistraru, N., Valoarea morală a pedagogiei populare moldoveneşti, Chişinău, 1992.

Grădiniţa – un cadru favorabil de educare moral-civică

Prof. Turianu Mariana - Grădiniţa cu Program Normal nr. 5, Slatina

Prof. Drugă Mădălina – Alina - Grădiniţa cu Program Normal nr. 5, Slatina

Educaţia morală, prin însăşi esenţa ei are ca scop crearea unui cadru adecvat interiorizării

componentelor moralei sociale în structura personalităţii morale a copilului, elaborarea şi stabilizarea

pe această bază a profilului moral al acestuia în concordanţă cu imperativele societăţii moderne. În

acest sens, scopul fundamental al educaţiei morale constă în formarea individului ca subiect moral,

149

care gândeşte şi acţionează în spiritul cerinţelor şi exigenţelor moralei sociale, al idealului, al valorilor,

normelor şi regulilor pe care aceasta le incumbă..

Principalele forme prin care se realizează sarcinile educaţiei morale sunt: procesul de

învăţământ, jocul şi activităţile extradidactice.

Copilul îşi dezvoltă aptitudinile sale în raport cu mediul în care trăieşte, aşa încât primele

noţiuni educative le primeşte în familie, apoi în colectivitate preşcolară, pentru ca şcoala să

consolideze şi să adauge, printr-un amplu sistem educativ o educaţie desăvârşită.

În grădiniţă copiii sunt provocaţi prin intermediul jocului să participe la diferite activităţi din

domenii diferite: pictură, sculptură, matematică, dezvoltarea limbajului, să facă mici experimente în

domeniul ştiinţei.

Modificarea deprinderilor este o muncă anevoioasă, de durată şi îi marchează pe cei mai mulţi

copii, atât de strâns legaţi de mamă la vârsta aceasta. De aceea, părinţii trebuie să le facă trecerea mai

lină şi mai pe înţelesul copilului. Mulţi părinţi renunţă, dar de această etapă se vor lovi şi anul următor

sau peste doi ani, şi cu cât copilaşul creşte cu atât îi vor schimba mai greu obiceiurile. Copilul trebuie

încurajat cu multă răbdare şi înţelegere, cu fermitate totodată, dar mai ales cu infinită dragoste. Trebuie

lăudat când reuşeşte să se descurce singur, când îşi respectă programul sau deprinderile sănătoase, şi

trebuie să i se explice de ce este trimis la grădiniţă.

Copiii nu trebuie minţiţi sau ameninţaţi cu grădiniţa, nu trebuie să li se spună “ei, lasă că la

grădiniţă o să vezi tu ce înseamnă să asculţi!” pentru că vor avea reticenţă numai la auzul cuvântului

“grădiniţă”. În acelaşi timp, relaţia cu “doamna” are un impact decisiv asupra copilului. Educatoarea

este cel mai important actor de pe scena vieţii preşcolarului. Personalitatea acesteia, atitudinile, modul

de a gândire şi de acţiune influenţează atmosfera şi mediul în care se formează copilul.

Să ne imaginăm aşadar o persoană prietenoasă, înţelegătoare, calmă, cu o fire deschisă, veselă,

cu simţul umorului, iubindu-şi profesia şi lumea atât de imprevizibilă a copilăriei. O persoană

echilibrată, capabilă să-şi evalueze cu obiectivitate posibilităţile şi capacităţile, aptă să comunice

eficient cu copiii, în aşa fel încât aceştia să-şi însuşească cu uşurinţă cunoştinţele, priceperile şi

deprinderile fireşti vârstei lor.

Făcând saltul de la mediul familial la cel instituţionalizat, copilul este orientat spre ceea ce

trebuie să facă şi să devină într-un context social, relaţional. Se adaugă treptat conturarea sentimentului

de apartenenţă la acest spaţiu geografic, familiarizarea cu fapte şi evenimente deosebite din istoria

poporului român.

Necesitatea de a începe educarea cât mai de timpuriu este justificată şi de faptul că la vârsta

preşcolară se formează cu cea mai mare uşurinţă automatismele ce stau la baza deprinderilor de

comportare. De pildă, deprinderea de a mulţumi ori de câte ori primeşte ceva, cea de a saluta, de a

asculta pe ceilalţi când vorbesc, fără a-i întrerupe, sau de a îndeplini cerinţele adulţilor fără comentarii

inutile, au ca şi consecinţă apariţia unei atitudini constante de respect faţă de cei din jur.

150

Educarea caracterului copiilor preşcolari presupune realizarea a trei sarcini fundamentale,

care trebuie să constituie pentru educatoare puncte de plecare pentru întreaga muncă educativă. Aceste

sarcini sunt: educarea trăsăturilor pozitive de caracter, educarea însuşirilor voliţionale şi înlăturarea

defectelor de voinţă şi de caracter, lupta împotriva lor.

Cele negative, ce trebuie frânate prin activităţile de educaţie moral civică ar fi: pasivitatea,

lenea, egoismul, îngâmfarea, lăudăroşenia, invidia, imprudenţa, linguşirea, neglijenţa, necinstea, hoţia,

înşelăciunea, făţărnicia, viclenia, indiscreţia, obrăznicia, dispreţul, insultarea, dezordinea, ura, răutatea,

nerecunoştinţa, neascultarea, tergiversarea, timiditatea, delăsarea etc.

Trăsăturile manifestate de copii nu au stabilitate. Prin intermediul muncii educative, cele

pozitive pot fi accentuate, iar cele negative diminuate şi treptat, înlăturate.

În cadrul activităţilor de observare: „Copilul”, „Familia mea”, „Obiecte de uz personal” etc.

copiii îşi însuşesc şi consolidează cunoştinţe şi deprinderi sociale.

Lecturile după imagini : „De ziua bunicii”, „Camera copilului”, ,,Împreună cu familia” etc.

constituie o bună ocazie pentru copii de a-şi aprofunda manifestările afective faţă de colegi, prieteni,

adulţi, sesizând legătura între membrii familiei şi relaţiile ce se stabilesc între aceştia.

Memorizările : „Doi fraţi cuminţi”, „Fapte bune”, „Acasă” etc. aprofundează nivelul

cunoaşterii relaţiilor interumane generând atitudini pozitive faţă de familie .

Poveştile, povestirile create: „ Prietenul meu ”, „ Scrisoare de la mare”, „ Nuieluşa de alun ”

etc. contribuie la precizarea locului în familie, grădiniţă, în grupurile de copii, înţelegând sarcinile şi

drepturile pe care la au .

Jocurile didactice : „Te rog să–mi dai !”, „Ce lipseşte de la masă ?”, „Când , cum şi cui

oferim flori” ş.a. consolidează deprinderile sociale , dezvoltă comportamente adecvate diverselor

situaţii de interacţiune socială , punându-l pe copil să interacţioneze respectând regulile grupului.

Jocurile şi activităţile pe arii de stimulare, cât şi cele din cadrul activităţilor de dezvoltare

personală consolidează cunoştinţele, deprinderile de autonomie personală în activităţi zilnice ca:

spălat, îmbrăcat, servit masa, deprinderea de a fi ordonat, civilizat.

Jocurile de rol: „ De-a familia ”, „ În vizită ”; „ De-a pietonii ” ş.a. au consolidat normele de

comportare, colectivul de copii marcând pozitiv personalitatea fiecăruia .

Copiii de astăzi sunt cetăţenii societăţii informatice. Ei trebuie să gândească şi să acţioneze în

alt fel decât au făcut-o părinţii lor. Această schimbare este mai mult decât o schimbare de tip mecanic

a sistemului de referinţă. Dacă o comparăm cu trecerea de la gândirea geocentrică la cea heliocentrică,

realizăm numai parţial dimensiunea schimbării la care suntem martori.

Se consideră că există o vârstă de aur a copilăriei plasată undeva între 4 şi 5 ani, caracterizată

prin capacitatea maximă de dezvoltare a creierului.

Nu va mai dura mult şi vom constata fie o ridicare a grădiniţelor la nivelul universităţilor, fie

o deschidere a universităţilor pentru preşcolari. Vom avea atunci parte de grădiniţe asemănătoare cu

cele din Occident. Activităţile liber creative permit preşcolarilor să aducă în jocurile lor realitatea ,

151

mediul de viaţă. Prin implicarea educatoarei în jocurile copiilor aceasta îi poate pune în faţa unei

situaţii problemă (joc de rol “În vacanţă”- problematizarea : copilul de lângă camera ta este de culoare,

cum reacţionezi ? ).

Tot în cadrul activităţilor liber creative desfăşurate le alegerea copiilor , preşcolarii îşi

exersează toleranţa , înţelegerea , comunicarea şi alte trăsături de caracter necesare unui viitor cetăţean

democratic.

În cadrul activităţilor frontale, prin temele propuse, copiii dobândesc, tot prin intermediul

jocului , cunoştinţe despre normele de comportament civilizat, existenţa unor alte culturi, popoare .

- educarea limbajului (poveşti , poezii, creare de poveşti)

- educatie pentru om şi societate (discuţii, jocuri de rol, cântece: Prietenii mei, Natura, Animalele, Aşa

da, aşa nu!)

-activitate artistico plastică, activitate practică : desene, picturi, colaje, modelaj etc.

- educatie fizică : jocuri sportive, dansuri specifice anumitor zone culturale etc.

Democraţia participativă în sistemul de învăţământ preşcolar presupune implicarea celor

instruiţi în alegerea temelor propuse de educatoare, prin participare directă (discuţii de grup) sau

indirect, prin discuţii cu părinţii preşcolarilor, profesori, reprezentanţi ai autorităţii locale, personalităţi

din diverse domenii de activitate etc. Aceştia pot constitui pentru copii adevărate exemple, modele

comportamentale, cu o mare putere de influenţă asupra copiilor. În alegerea modelelor

comportamentale de orice tip se va ţine cont de: conţinutul acestora, valoarea lor emoţională,

semnificaţia pe care o au pentru copii, accesibilitate, capacitatea de receptare şi experienţa de viaţă a

copiilor.

Rudolf Steiner spunea: ,,Două cuvinte magice indică natura raporturilor copilului cu mediul

său fizic înconjurător. Acestea sunt: imitaţie şi exemplu.” Pentru copii, omul matur este persoana care

ştie totul, care are experienţă multă, care nu greşeşte. De aceea, imitarea lui îl încântă, le dă încredere,

siguranţa că nu greşesc.

Exemplul are o mare putere de influenţă asupra copiilor datorită caracterului său intuitiv.

El se adresează în mod nemijlocit simţurilor copilului, îl ajută să perceapă realitatea vie, concretă. De

multe ori sute de cuvinte nu reuşesc să facă înţeles ceea ce un exemplu concret convinge într-o clipă.

BIBLIOGRAFIE

Alexandru,J., (1992), Cunoaşterea copilului preşcolar, R. A. a Imprimeriilor Coresi, Bucureşti;

Dumitrana, M.,(2000), Copilul, familia şi grădiniţa, Ed, Compania, Bucureşti;

Ionescu,M., Radu, I., (1995), Didactica modernă, Ed. Dacia, Cluj-Napoca;

Preda,V., Dumitrana, M.(coord.), (2000), Programa activităţilor instructiv-educative în grădiniţa de

copii şi Regulamentul învăţământului preşcolar, Editura V&I Integral, Bucureşti;

Revista învăţământului preşcolar, nr. 1-2/2001, Educaţia în anul 2001, Ed. Coresi, Bucureşti;

152

CONDUITA MORALĂ LA VÂRSTA PREŞCOLARĂ

Prof.în înv. Preşcolar Ranta Florina Ioana

Grădiniţa cu P.P.,, Parfum de Tei’’ Cluj Napoca “Dăruiţi ca moştenire copiilor voştri în primul rând virtutea şi după aceea dăruiţi-le ceea ce aţi

agonisit” Sfinţii Părinţi

Ne naştem neştiutori, iar educaţia moral-religoasă răspunde unei nevoi epistemice,

furnizându-ne informaţii de natură teologică, dogmatică, istorică şi filozofică. Rostul grădiniţelor nu

este de a forma teologi, ci buni creştini, capabili de a cunoaşte şi venera valorile sacre. Ne nastem

“cruzi” spiritual, dar putem prin religie, să interiorizăm realitatea informaţională laică şi să o

exprimăm în fapte palpabile, prin comportamente.Tocmai de aceea, educaţia moral-religioasă este şi

trebuie să se realizeze în fapt ca o reală cultivare a sufletului.

O definiţie demnă de reţinut a educaţiei moral – religioase aflăm în Catehetica părintelui

profesor D.Călugăr: “ este o acţiune specifică, care se desfăşoară conştient de către un educatoare,

conform unui plan şi unei metode bine precizate. Ea este susţinută de iubire, de încredere, de libertate

şi de harul lui Dumnezeu şi are drept scop realizarea caracterului religios – moral cu desăvârşirea lui în

personalitatea creştină ”(1984, p.75).

Finalităţiile educaţiei moral - religioase se pot delimita la nivel de conştiinţă, urmărindu-se

formarea reprezentărilor, judecăţilor, sentimentelor, stăpânirea normelor morale şi la nivel de conduită

unde se urmăreşte integrarea normelor la nivelul convingerilor, formarea unor deprinderi, obişnuinţe şi

atitudini moral - religioase. Conduita morală se referă la rezultatele comportării, la faptele morale, la

modul în care se manifestă comportarea, adică la planul „ exterior ” al personalităţii.

Se disting mai multe niveluri ale comportamentului moral:nivelul perceptiv ( de sesizare şi

înţelegere a sensurilor, gesturilor şi opţiunilor de comportament),nivelul imaginar ( al aspiraţiei

morale, cu indicatorul ei de negare a indiferenţei pentru anumite însuşiri de comportament),nivelul

motric (al deprinderilor şi obişnuinţelor morale),nivelul emoţional (al sentimentelor şi convingerilor

morale),nivelul atitudinal(al poziţiei morale pe care te plasezi în varietatea relaţiilor

interumame),nivelul volitiv ( referitor la ansamblul motivelor acţiunilor morale şi capacitatea omului,

copilului de autocontrol şi realizare a opţiunilor sale morale),nivelul ideatic ( concretizat în judecata şi

discernământul moral, în reflecţia morală personală şi spiritul critic asupra standardelor şi modalităţilor

de acţiune ale grupului din care face parte ca subiect, în capacitatea de analiză, decizie şi opţiune

morală individuală ).

Acest tip de comportament uman, care nu este înnăscut, deţine anumite caracteristici (

spontaneitate afectivă, sinceritate, reciprocitate ) şi anumite forme de exprimare care se

153

intercondiţionează: deprinderile, obişnuinţele morale-religioase, trăsăturile pozitive de voinţă şi

caracter.

Deprinderile morale sunt “ componente automatizate ale comportamentului, ca răspunsuri la

cerinţe care se repetă în condiţii relativ identice “ ( Nicola, I., 1994, p.153 ). Este important ca

preşcolarul să fie pus în situaţia deprinderilor morale, iar formarea lor să fie corectă încă de la început.

Obişnuinţele morale sunt “reacţii automatizate şi perfecţionate prin intensificarea motivului

intern al acţiunii, cu efecte stabilizatoare în timp. Faţă de deprinderile morale, obişnuinţele implică în

plus faptul că acţiunile automatizate au devenit o trebuinţă internă a persoanei “ ( Nicola, I., 1994,

p.153 ).

Graniţa dintre deprinderi şi obşnuinţe este relativă. Atunci când actul se declanşează nu numai

datorită împrejurărilor externe, ci şi unei trebuinţe interne, deprinderea s-a transformat în obişnuinţă.

Cele mai multe deprinderi şi obişnuinţe exprimă anumite raporturi între oameni. Ele se formează pe

fondul unor împrejurări stereotipe ce asigură condiţiile necesare exersării şi automatizării lor. Datorită

acestei automatizări ele se derulează cu o cheltuială redusă de energie, eliberând conştiinţa de anumite

eforturi. Ori de câte ori situaţia se iveşte, ele se repetă relativ autonom, copilul putându-se concentra

asupra altor aspecte de natură morală. Un rol important în formarea acestor componente automatizate

revine exerciţiului şi motivelor.

Formarea deprinderilor şi obişnuinţelor de comportare morală ridică unele probleme de ordin

pedagogic şi psihologic după care cadrul didactic trebuie să se orienteze în activitatea sa. Aceste

condiţii sunt:exersarea să fie astfel organizată, încât să se desfăşoare întotdeauna în concordanţă cu

cerinţe precise şi clar formulate;deoarece exersarea morală este întotdeauna integrată într-o activitate,

formarea deprinderilor şi obişnuinţelor de comportare morală impune o bună organizare a activităţii

copiilor. În faza heteronomiei ele se formează predominant pe baza imitaţiei. Pe măsură ce intervin

stimulii verbali sub forma sfaturilor, îndemnurilor, recomandărilor, într-un cuvânt instruirea moral-

religioasă, relaţia se inversează, exersarea fiind determinată nu numai de condiţiile externe, ci şi de

cele interne. De aceea, este importantă organizarea şi pregătirea activităţilor, asigurarea desfăşurări

repetiţiilor, vizând măsura în care copiii să cunoască şi să înţeleagă semnificaţia cerinţelor morale,

să adere la ele. Automatizarea presupune şi se bazează pe cele trei componente – cognitivă, afectivă şi

voliţională – şi este o acţiune la care personalitatea participă în totalitatea ei Deoarece, condiţiile

externe oferă cadrul necesar exersării şi formării deprinderilor şi obişnuinţelor se impune asigurarea

tuturor condiţiilor necesare pentru prevenirea formării unor deprinderi şi obişnuinţe negative.Formarea

deprinderilor şi obişnuinţelor de comportare morală este o acţiune de durată, automatizarea neputându-

se realiza doar prin câteva exersări. Din această cauză se imprimă tot timpul un ritm ascendent tuturor

acţiunilor întreprinse împreună cu copiii în acest sens.În formarea deprinderilor şi obişnuinţelor de

comportare morală trebuie să se ţină seama de particularităţile individuale ale copiilor.

154

Prima deprindere învăţată este aceea de a-şi face Sfânta Cruce, cruce pe care noi creştinii, o

cinstim în mod deosebit pentru că pe ea a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos, jerfindu-se pentru

mântuirea noastră şi pentru că ea este semnul prin care noi creştinii, ne deosebim de cei de alte religii.

A doua deprindere pe care o formăm este aceea de a se ruga. Rugăciunea este înălţarea gândului şi a

sufletului nostru către Dumnezeu, este momentul în care vorbim cu El, intrăm în legătură cu El. Ea

este hrana de toate zilele a sufletului celui credincios; aşa cum respiraţia menţine viaţa trupului, aşa şi

rugăciunea întreţine sufletul viu. Fapta bună este şi ea o rugăciune care ne apropie de Dumnezeu, dar şi

de semenii nostri.

Toate aceste explicaţii se dau copiilor pentru a-i ajuta să înţeleagă semnificaţia şi rostul rugăciunii

în viaţa lor. Doar înţelegând aceste lucruri ei pot să-şi însuşească această deprindere de a se ruga.

O altă deprindere este aceea de a merge la biserică în zilele de duminică şi de sărbătoare,

împreună cu părinţii sau cu bunicii. Pentru ca mersul la biserică să se facă din plăcere şi cu plăcere,

trebuie să căutăm să le trezim copiilor sensibilitatea şi interesul.Alături de aceste deprinderi se

formează şi alte deprinderi morale corespunzătoare, cum ar fi: să-şi cinstească părinţii, să fie milostivi,

să nu chinuiască animalele, să ocrotească plantele.

Deprinderile morale bune au un rol însemnat în ceea ce priveşte virtutea, întrucât dau naştere la

dispoziţia de a acţiona în aceleaşi împrejurări totdeauna la fel. Fericitul Augustin defineşte virtutea ca

pe „ o dispoziţie sufletească, potrivită naturii şi raţiunii, sau ca o calitate a sufletului celui înţelept, sau

ca iubirea binelui moral sub toate aspectele sale. ”

Comportamentul moral include şi trăsăturile pozitive de voinţă şi caracter. Acestea sunt

considerate forme stabile de comportare morală. Spre deosebire de deprinderile şi obişnuinţele morale,

care apar în condiţii relativ asemănătoare, trăsăturile de voinţă şi caracter acoperă o gamă largă de

situaţii, uneori deosebite calitativ, dar se modifică constant. Odată elaborate, trăsăturile caracteriale

devin mobiluri interne ale conduitei. Trăsăturile caracteriale mijlocesc în acest mod relaţia dintre

norme şi conduită prin intermediul lor. Educaţia moral-religioasă urmăreşte formarea trăsăturilor

pozitive de voinţă şi caracter, precum şi prevenirea şi înlăturarea celor negative atunci când acestea îşi

făceau simţită prezenţa în comportamentul copiilor.

Smerenia. După cum stelei îi este proprie lumina care o înconjoară, tot aşa e proprie

cinstitorului şi temătorului de Dumnezeu simplitatea şi smerenia. Modestia este una dintre cele mai

de preţ podoabe morale, e o splendidă însuşire prin care creştinul îşi priveşte cu măsură atât meritele,

cât şi lipsurile şi consideră realizările ca fapte fireşti şi normale. Tocmai de aceea copiii trebuie

obişnuiţi să nu se laude cu rezultatele muncii lor, cu hainele pe care unii dintre ei le au şi mai ales să

nu râdă şi să nu-i izoleze pe colegii care nu au obţinut aceleaşi rezultate sau care nu au hăinuţe la fel de

moderne. Bunătatea şi blândeţea. Cel bun şi bland nu se mânie şi nu răzbună jignirile primite,

155

nu cârteşte împotriva lui Dumnezeu, nici a oamenilor, ba mai mult, îi iubeşte şi pe cei ce îi pricinuiesc

necazuri sau îl ofensează ( Matei 5,44 ). Astfel, copiii învaţă să nu-şi jignească colegul, dacă acesta l-a

jignit, să nu-l lovească, dacă el l-a lovit, să nu răspundă răutăţilor oamenilor cu răutate şi cu mânie, ci

cu blândeţe şi bunătate.Solidaritatea este o altă trăsătură de caracter. Copiii învaţă să se ajute între ei.

Viaţa înseamnă activitate creatoare, omul nu poate ajunge la asemănarea cu Prototipul său

decât dacă devine şi el o activitate permanentă. Deci, munca, hărnicia ( trăsătură de caracter ) are un

sens divin, ea este imitarea şi asemănarea cu Dumnezeu, ea este colaborarea cu Dumnezeu, este slujbă

adusă lui Dumnezeu.Curajul şi răbdarea sunt alte trăsături de caracter pe care le are în vedere

edicaţia moral-religioasă. Răbdarea este tăria sufletului.Astfel educaţia moral-religioasă contribuie din

plin la formarea individului, la implicarea lui responsabilă în viaţa activă şi în cea socială. Formarea

deprinderilor, obişnuinţelor şi trăsăturilor pozitive de caracter este un demers destul de complicat, care

se realizează pe o perioadă lungă de timp şi diferit de la un copil la altul, în funcţie de trăsăturile sale

de temperament, de bagajul de cunoştinţe pe care acesta îl are, de mediul familial din care provine.

“Va fi având orice om cu viaţa sufleatească mai dezvoltată, clipe de îndoială religioasă, dar

cel bine îndrumat nici în asemenea clipe nu pierde din vedere adevărul, că religiozitatea este temelia

bunei rânduieli în vieţuirea omenească, şi fără religiozitate nu e avânt, cumpănire luminoasă şi măsură

dreaptă, nici în viaţa individuală, nici în cea comună, nici în artă, nici în ştiinţă, nici în lucrarea

economică.”

Ioan Slavici, Semănătorul, 8 februarie 1880

BIBLIOGRAFIE

-Băncilă,Vasile, 1996, “ Iniţierea religioasă a copilului”, Editura Atanasia, Iaşi; -Bunea, Ioan, 1999, “ Fenomenologia conştiinţei morale ” Editura Limes, Cluj – Napoca;

-Călin, C.M., 1999, “ Teoria educaţiei ”, Editura ALL, Bucureşti; -Cucoş, Constantin, 1996, “ Educaţia religioasă. Conţinut şi forme de realizare ”, Editura Didactică şi Pedagogică R.A., Bucureşti; -Cucoş, Constantin, 1996, “ Pedagogie ”, Editura Polirom, Iaşi;

-Cucoş, Constantin, 1999, “ Educaţia religioasă ”, Editura Polirom, Iaşi; -Cucoş, Constantin, 2002, “ Pedagogie ”, Editura Polirom, Iaşi;

-Ionescu, M., Radu, I., 2001, “Didactica modernă ”, Editura Dacia, Cluj – Napoca; -Ionescu,M., Chiş,V., 2001,” Pedagogie suporturi pentru formarea profesorilor ”, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj – Napoca; -Kant,I., 1992, “ Tratat de pedagogie. Religia în limitele raţiunii ”, Editura Agora, Iaşi;

-Nicola,I., 1992, “ Pedagogie ”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti; -Păun, Emil, Jucu, Romiţă, 2002, “ Educaţia preşcolară în România ” , Editura Polirom, Iaşi;

-Răducu, Ani, Bădescu Valentin, 1999, “ Elemente de educaţie religioasă pentru învăţământul preşcolar ”, vol.I – II, Editura Grafika Print, Bucureşti;

156

Educarea preşcolarilor în spiritul valorilor morale

Prof. Andrei Sanda Lavinia

G.P.N Nr. 1 Caracal, Jud. Olt

Drumul în viaţă al omului este presărat de nenumărate valori. Printre acestea valorile morale au

un rol deosebit atât în formarea caracterului şi a stilului distinctiv al oamenilor unii faţă de alţii, cât şi

în solidarizarea lor în adoptarea unor proiecte comune care le canalizează viaţa. Omul are multiple

nevoi personale care îl determină să aleagă din realitate ceea ce este potrivit, dar trăieşte totodată în

diferite colectivităţi, care îi impun anumite criterii de alegere şi decizie.

Nu putem avea o imagine a principalelor valori morale, dacă nu deţinem datele principale

despre societatea în care ele sunt cultivate după anumite reguli şi obişnuinţe, tradiţii împărtăşite de

membrii, instituţiile principale, grupurile din acea societate.

Educaţia este concepută ca o activitate de formare şi dezvoltare armonioasă a fiinţei umane,

marii filosofi şi oameni ai culturii arătându-se preocupaţi de “darul cel mai frumos care poate fi făcut

omului”. (Platon). Dezvoltarea plenară, armonioasă a omului presupune o modelare a acestuia, în

planuri multiple: fizic, intelectual, moral, estetic şi practic34.

Educaţia exprimă o funcţie excesiv umană şi de natură pur spirituală la acţiune, educaţia

porneşte de la o persoană şi se îndreaptă spre formarea altei persoane. Educaţia are în vedere viaţa

personală a omului, mântuirea acestuia, relaţia lui cu Dumnezeu. O condiţie indispensabilă a educaţiei

este modelul după care educatorul vrea să modeleze spiritul omenesc.

Educaţia morală este acea dimensiune a educaţiei prin care se urmăreşte formarea şi

dezvoltarea conştiinţei şi conduitei morale a personalităţii umane. Paradigma contemporană a educaţiei

morale îmbină cunoaşterea (morală) cu acţiunea (morală) în procesul formării profilului moral al

personalităţii.

Perioada preşcolarităţii reprezintă fundamentul personalităţii copilului. La grădiniţă, copilul trebuie să

intre în contact cu ceea ce înseamnă bazele unei educaţii diverse şi care se va desfăşura pe tot parcursul

vieţii. Problema apropierii copilului de cunoaştere a normelor, regulilor de bază şi convieţuire trebuie

văzute prin prisma jocului şi amenajării adecvate a spaţiilor locative.

Educaţia morală formează copiilor o conduită morală bazată pe cunoaşterea cotidiană a

regulilor vieţii sociale, urmăreşte iniţierea copiilor în practicarea unui comportament activ, responsabil,

157

capabil de toleranţă şi respect faţă de sine şi faţă de ceilalţi, conştient de drepturi şi datorii, liber şi

deschis spre alte culturi.

Educatorul intervine la această vârstă în realizarea educaţiei moral civile şi sociale a copilului.

Faptul ca unii copii prezintă trăsături morale ca cele ale părinţilor (bunătate/răutate);

altruism/egoism) nu se explică prin ereditate, ci mai degrabă prin influenţa exemplului exercitat de

mediul familial asupra copilului care la vârstă mică are tendinţa de a imita.

Grija pentru conduita morală este un aspect foarte important al educaţiei morale la această

vârstă când imitarea este un mod de viaţă pentru preşcolar. Acum se pot forma uşor deprinderi de

comportament civilizat ceea ce şi fac factorii educaţionali din grădiniţă.

La intrarea în grădiniţă, copilul are o experienţă de viaţă, care poate fi valorificată, însă

educatorul trebuie să-l introducă pe copil în universul valorilor reale, să-l facă să înţeleagă semnificaţia

acestora, să dobândească acea capacitate de a distinge ceea ce este frumos, bun, adevărat. Pentru ca

aceste cunoştinţe să se transforme în conduite trebuie însoţite de trăiri afective, componenta cognitivă

şi cea afectivă fiind indispensabile în formarea conştiinţei morale.

Totuşi formarea conştiinţei morale este un proces lung şi anevoios, iar transformarea acestuia în

conduită presupune corelarea tuturor componentelor sale fundamentale: obiective, conţinut, metode,

mijloace, forme de organizare, metode de evaluare. Îmbinarea acestora într-un sistem, deprinderea

elementelor de bază, unitatea dintre teorie li practică şi fundamentarea actului educaţional pe principii

ştiinţifice reprezintă baza unei educaţii morale corespunzătoare.

La grădiniţă, copiii deprind normele de conduită civilizată de a îndeplini diferite sarcini, de a

avea un program regulat şi astfel este ajutat să colaboreze mai bine cu cei din jurul său şi să aibă

iniţiativă. Acum ei îşi îmbogăţesc vocabularul, îşi dezvoltă gândirea, concentrarea, memoria, dorinţa

de cunoaştere şi atenţia, comunică mai mult, îşi dezvoltă aptitudinile fizice, psihice, artistice.

O direcţie importantă în educaţia morală o constituie cunoaşterea şi respectarea normelor de

comportare civilizate, educarea comportamentului şi a conduitei disciplinate. O disciplină conştientă

pentru preşcolar înseamnă îndeplinirea conştientă a cerinţelor educatoarei, ale părinţilor, abandonarea

intereselor personale pentru cele colective.

Bibliografie

1. Dumitrana Magdalena, Copilul, familia şi grădiniţa, Editura Compania, Bucureşti, 2000

2. Revista Învăţământului Preşcolar nr. 3,4/1997, Bucureşti 1997

3. Învăţământul primar nr. 12/1996, Editura Discipol, Bucureşti, 1996

158

VALENŢELE FORMATIVE ALE SERBĂRILOR ŞCOLARE

Seserman Veturia

Şc. Gimnazială Grigore Silaşi Beclean

Educaţia este un proces dificil care îmbină într-o doză ştiinţa şi intuiţia, experienţa şi

spontaneitatea, este un act de magie pentru care dascălul trebuie să găsească mereu soluţii, născute din

competenţă, din studiu, dar şi dintr-o inepuizabilă creativitate. Vocaţia de învăţător presupune

aptitudini şi capacităţi intelectuale, dar şi un foc sacru venit să contopească aceste calităţi în folosul

celor încredinţaţi spre formare.

Serbările şcolare rămân întotdeauna momente de bucurie sufletească şi un prilej de manifestare

inedită a talentului nativ al copiilor în faţa părinţilor şi admiratorilor emoţionaţi ce încearcă cu greu să-

şi ascundă lacrimile, dar şi o modalitate de manifestare a spiritului creativ al învăţătorului.

Experienţa de dascăl mi-a întărit convingerea că serbările şcolare au un caracter stimulator atât

pentru micii artişti, cât şi pentru părinţi. Am explicat, în momente oportune, cu tact şi cu răbdare,

motivul şi sensul serbării, am antrenat părinţii în pregătirea acestor manifestări deosebite, iar copiii au

fost stimulaţi să participe activ, fiecare primind rolul potrivit preferinţelor şi talentului său.

Ştim cu toţii să sunt foarte importante cunoştinţele ştiinţifice însuşite de copii. Părinţii sunt

mulţumiţi atunci când odraslele asimilează noţiuni, ştiu să le folosească şi obţin calificative bune. Dar

parcă niciodată nu se simt mai fericiţi ca atunci când îşi urmăresc copilul spunând o poezie, cântând,

dansând sau jucând teatru. O serbare poate influenţa ca şi celelalte activităţi şcolare să aibă o

importanţă deosebită.

Serbările şcolare valorifică si dezvoltă interesele si aptitudinile elevilor care îşi pot manifesta

spiritul de initiativă, dau sigurantă si încredere tuturor participanţilor. Prin astfel de activităţi se

transmit cunoştinţe şi ,,alături de memorie, ca temelie a oricărei transmiteri de cunostinţe, fantezia

reprezintă o forţă profundă a sufletului omului diametral opusă, de egală valoare.”

Serbările şcolare contribuie la stimularea interesului pentru lectura particulară care constituie o

activitate fundamentală pentru întreţinerea conduitei intelectuale, îmbogăţirea cunoştinţelor şi a

limbajului, pentru cunoaşterea indirectă a diferitelor universuri si realităţi.

Iubirea pentru carte se formează în mod sistematic, cu multă răbdare şi îndemânare. Cititul

cărţilor devine o utilă formă de petrecere a timpului liber şi un excelent prilej de fascinaţie. În

decursul anilor, elevii vor ajunge şi la etapa superioară în care lectura să fie obisnuinţă, cartea să le

159

satisfacă interesul, curiozitatea, să-şi formeze trăsăturile de voinţă şi de caracter. Recitarea poeziilor

oferă copiilor posibilitatea de a-şi exprima sentimentele şi gândurile în legatură cu mesajul poeziei,

stimulează memoria, dau curaj şi încredere micilor artişti. Elevii depistează cu uşurinţă operele literare

din care fac parte fragmentele din montaje, vor recunoaşte după însuşirile sau faptele lor. De

asemenea în pregătirea montajelor, a carnavalurilor, a dramatizărilor elevii îşi însuşesc un număr mare

de cunoştinţe referitoare la operele literare sau date despre autor.

Serbările şcolare au un caracter stimulator atât pentru copii, cât şi pentru părinţi. Antrenarea

parinţilor şi copiilor în pregătirea costumaţiei pentru personajele interpretate constituie un moment de

manifestare a fanteziei fiecăruia, dezvoltându-se gustul estetic. Prin faptul că fiecare copil primeşte

rolul potrivit dorinţelor si priceperilor sale contribuim la cultivarea talentelor copiilor. Trebuie

urmărită fiecare mişcare a copiilor, sincronizarea între exprimarea nonverbală si verbală cerută de

textele respective.

Cadrul didactic trebuie să se bazeze pe organizarea serbărilor ca pe unul dintre cele mai eficiente

mijloace de educare, de sudare a colectivului, ştiute fiind influenţele favorabile ale acestora în

dezvoltarea şi satisfacerea dorinţelor de afirmare şi joc.

Serbările au o importanţă deosebită deoarece contribuie la acumularea cunoştinţelor şi la

lărgirea orizontului de cunoaştere al copiilor, formează elevilor un comportament civilizat sau atitudini

responsabile prin satirizarea, ridiculizarea unor personaje- constituind totodată o modalitte eficientă de

formare a caracterului copiilor, îmbogăţesc şi nuanţează viaţa lor afectivă, stimulează apariţia unor

sentimente neîncercate sau le dezvoltă pe cele mai slab manifestate anterior, contribuie la dezvoltarea

simţului de răspundere a fiecărui copil şi al întregului colectiv prin dorinţa comună de a obţine

rezultate bune, favorizează stabilirea unei discipline conştiente pe parcursul desfăşurării repetiţiilor,

trezesc în copil energia latentă, existentă în fiecare, de a învinge dificultăţile întâlnite, de a-şi stăpâni

timiditatea, cultivă spiritul de iniţiativă, de independenţă, de acţiune iar pregătirea serioasă contribuie

la stimularea interesului pentru munca făcută cu un scop precis şi îndeplinită cu conştiinciozitate,

educă gustul pentru frumos prin realizarea estetică a numerelor din program, armonia întregului

spectacol, calitatea acompaniamentului muzical şi al costumelor şi constituie un liant puternic între

cadrul didactic şi elevi.

Am pus mult suflet, timp şi efort dar întotdeauna rezultatele nu s-au lăsat aşteptate. Renunţarea

la serbări sau organizarea lor superficială, formală, înseamnă sărăcirea vieţii sufleteşti a copiilor, după

cum numărul lor prea mare duce la diminuarea stărilor afective, emoţioale. Versul, muzica, mişcarea

ritmică, scenetele scurte pline de haz, armonios îmbinate, asigură varietatea şi dinamismul

spectacolului.

Toate aceste activităţi au rol formativ, dar ele îşi ating scopul numai în măsura antrenării elevilor

la realizarea lor, punând în valoare capacităţile intelectuale, afective, estetice şi fizice ale copiilor.

160

Serbările şcolare au un caracter interdisciplinar deoarece vizează cunoştinţe, deprinderi din

diverse arii curriculare. Se valorifică activităţile desfăşurate în unele ore de educaţie plastică şi abilităţi

practice. Tot cu ocazia serbărilor şcolare se valorifică şi rolul orelor de educaţie fizică( paşi de dans),

de educaţie muzicală (interpretarea unor cântece adecvate tematicii serbării).

Elevii- micii artişti- au o satisfacţie deosebită când pot prezenta spectacole unui public nou.

Exemplificând, am prezentat asemenea programe artistice copiilor de la cele două grădiniţe din oraş,

celor de la Şcoala Specială Beclean sau colegilor din şcoală Asemenea evenimente i-au făcut pe elevii

mei mai încrezători.

Micii artişti trebuie încurajaţi, stimulaţi, pentru a realiza buna dispoziţie şi participarea cu

interes de- a lungul pregătirii şi desfăşurării spectacolului.

Serbările copilăriei, momentele acestea de maximă bucurie, atât pentru copii, cât şi pentru

părinţi, întăresc şi fortifică sufletele viitorilor adulţi. Toate acestea aduc lumină în suflete, dau aripi

entuziasmului şi stimulează gândirea creatoare.

Mulţi dintre cei care s-au „jucat” în copilărie „de-a artiştii” sunt astăzi ,,actori’’. Abilităţile

formate le vor folosi în orice profesie vor alege; şi medicul, şi dascălul, şi omul politic, şi omul de

afaceri, şi vânzătorul, orice om joacă un rol pe scena vieţii. Şi de multe ori de calitatea acestei

interpretări depinde succesul. În concluzie, toate demersurile educative trebuie să favorizeze învăţarea

integrată, să înlăture graniţele rigide dintre discipline şi domenii, să dea elevilor posibilitatea să

descopere complementaritatea cunoştinţelor. O posibilitate de a diminua deficienţele educative o

reprezintă şi serbările şcolare, iar lucrul acesta nu se poate realiza decât prin puterea celor trei: copil,

învăţător, părinte- şi de cele mai multe ori să fie cel puţin la puterea a doua.

Bibliografie:

Ionescu Lelia, Barcău Ţicaliuc Eugenia ,, Serbările celor mici’’, Bucureşti, Ed. Sport- Turism,

1983

Revista ,,Învăţămîntul primar’’ 2-3 / 2003, Ed. ,,Discipol’’ ( p.123)

161

Formarea conduitei moral-civice la elevi Prof. Chiuchiunea Elena – Liceul Tehnologic Crîmpoia

,,Preţul omului stă în iscusinţa duhului său şi în cinstea purtării sale.”

(Proverb românesc)

Conduita moral-civică reprezintă exteriorizarea, obiectivarea conştiinţei moral-civice în fapte şi

acţiuni adecvate diverselor situaţii concrete în care se află copilul. Una se referă la planul ,,interior”,

cealaltă la planul ,,exterior” al personalităţii morale.

Din perspectiva psihopedagogică, educarea conduitei vizează formarea de deprinderi şi

obişnuinţe de comportare morală şi civică şi a trăsăturilor pozitive de caracter. Starea funcţională a

conduitei este condiţionată de formarea deprinderilor şi obşnuinţelor cu ajutorul cărora se exprimă.

Deprinderile sunt componente automatizate ale conduitei ce se formează ca răspuns la anumite

cerinţe care se repetă în condiţii relativ identice.

Deprinderile morale, ca toate deprinderile, sunt rezultatul unui exerciţiu. În cazul educaţiei

morale exerciţiul nu poate fi conceput doar ca o repetare stereotipă a unor mişcări, ci aceste mişcări

(acţiuni), trebuie încadrate într-un sistem de activităţi, determinate de suporturi morale (conştiinţa) şi

orientarea spre scopuri şi idealuri morale. Procesul de formare a deprinderilor morale este uşurat de

existenţa unor norme morale cu caracter obiectiv. Aceste norme, stabilite de colectivitate, constituie

cadrul social al formării deprinderilor morale.

Din sistemul conduitei morale fac parte şi obişnuinţele care sunt tot acte automatizate prin

exersare, ca şi deprinderile, având însă în plus trebuința practicării lor. Așadar, în cazul obişnuinţelor,

fondul motivaţional se exprimă cu mai multă pregnanţă. Datorită acestei tente motivaţionale,

obişnuinţele evoluează în mod firesc spre formarea, la cel în cauză, a unor trăsături pozitive de

caracter. Acestea constituie elementul constant al personalităţii, exprimate în atitudinea faţă de semeni,

faţă de muncă şi faţă de sine. Deci, un om cu o conduită morală pozitivă este, în fond, şi un om de

caracter, situaţie la care se ajunge printr-o exersare constantă şi consecventă a conduitelor pozitive.

Tot în sfera conduitei se includ şi manifestările trăsăturilor pozitive de caracter - forme

stabile de comportare morală. Spre deosebire de deprinderi şi obişnuinţe, care se manifestă în condiţii

relativ identice şi sunt legate de situații concrete asemănătoare, trăsăturile pozitive de caracter acoperă

o gamă largă de situaţii, uneori deosebite calitativ, păstrându-şi notele esenţiale de constanţă şi

stabilitate.

Trăsături cum ar fi: hărnicia, cinstea, modestia, sinceritatea, altruismul, sociabilitatea, spiritul

de cooperare, etc., se manifestă în relațiile elevului cu cei din jur şi cu sine însuși, indiferent de situația

concretă în care se află. Un elev pentru care sinceritatea (cinstea sau altruismul) reprezintă o trăsătură

162

de caracter, va fi sincer (cinstit sau altruist) în orice situație, chiar dacă aceasta va leza propriile sale

interese.

Trăsăturile pozitive de caracter nu se formează de la sine. Procesul formării lor nu este

întotdeauna ascendent sau măcar liniar. Eficienţa sa depinde de conținutul muncii, de educație moral-

civică, de raporturile în care este inclus elevul, de condițiile de viață ale acestuia. Conducerea şi

organizarea procesului de educaţie moral-civică , cer învăţătorului să posede o serie de capacităţi ca:

înţelegere a faptelor tipice ale fiecărui elev, tact şi exigenţă în manifestarea unor cerinţe morale,

stimulare şi îndrumare a preocupărilor de autoperfecţionare a comportamentului elevului.

Din punct de vedere psihopedagogic, conștiința şi conduita se intercondiţionează reciproc,

formarea uneia neputându-se realiza independent de cealaltă. În structura personalităţii, ele se prezintă

sub forma unei unităţi dialectice, cu particularităţi distincte de la un stadiu la altul şi de la un individ la

altul.

În consecinţă, formarea personalității sub aspect moral-civic reprezintă un proces de

interiorizare continuă a moralei sociale. Pe măsura ce înaintează spre stadiile superioare, rolul

factorilor externi este preluat treptat de cei interni, elevul acționând tot mai mult sub impulsul

conștiinței sale morale.

Bibliografie: Barna, A., Antohe, G., ,,Curs de pedagogie”, Editura Logos, Galati, 2001

Drăgan, I., Petroman, P., Mărgineanu, D. , ,,Educaţia noastră cea de toate zilele”, Editura Eurobit,

Timisoara, 1992

,,Dicţionar al bunei cuviinţe – maxime şi proverbe”, Editura Albatros, Bucuresti, 1972

Vrabie, D., ,,Psihologia educatiei”, Editura Evrika, Braila, 2000

prof.înv.primar Ștefania Mihuți

C.N.,,Ioniță Asan’’Caracal ,Olt

Valorile sunt cele care presară drumul în viață al omului.Printre acestea cele morale au un rol special în formarea caracterului și personalității preșcolarului ,respectiv școlarului.

Educatia cetateanului este una dintre cele mai dificile componente ale laturii formative, date fiind numeroasele schimbari survenite in societate. In cadrul procesului de invatamant, devine tot mai putin importanta transmiterea cunostiintelor stiintifice bine determinate si a imaginilor stereotipe despre lume.

In schimb se urmăreste ca elevii sa dobândească competente cognitive si morale absolut necesare in calitate de viitori cetateni a unei societati puternic informatizate, iar ca cetateni a unei Europe unite ei trebuie sa-si urmareasca propiile convingeri intr-un mod responsabil.

163

Educatorul modern se confrunta cu noi roluri cum sunt: observator,cercetator,

moderator, model, animator, mediator etc. Noi suntem acei actori-educatori ce actionam prin intermediul ludicului cu ajutorul caruia sprijinim copilul in educatie.

Instrumentul nostru principal este jocul , demersul voluntar al copiilor.Educatoarea da responsibilitatea copilului si incurajeaza initiativa, propunandu-i copilului, sa faca alegeri, in functie de personalitat Nevoia de a imita reprezinta o particularitate a varstei prescolare.Trebuie sa fim atenti la anumite emisiuni vulgare, la muzica agresiva, sau la alte forme de violenta, transmise prin intermediul micului ecran sau a internetului.

Copiii sunt tentati sa experimenteze ceea ce vad, avand un impact deosebit de nociv asupra firii lor impresionabile, asupra psihicului copilului. Oare nu este mai sanatos sa citim copilului o poveste ? sau sa mergem in excursii ? sau sa facem mai mult sport?

Este o chestiune de responsabilitate, iar noi ca societate, sa fim atenti la mesaje, pentru ca noua ne revine sarcina de a-i educa pe parinti, bunici si copii Trebuie sa gasim solutii impreuna, sa indentificam ce este bine si ce este rau in jurul nostru.

Obligatia noastră este sa formăm copiilor convingeri morale-civice, crestine. Ajunge numai scoala? Ce modele avem? O educatoare stie ca este o mijlocitoare, nu numai intre copii si familie, intre ei si mediul exterior, ci si intre ei insisi, ceea ce nu este deloc usor in aceasta perioadă. Metoda care se preteaza mult la varsta prescolara pentru transmiterea de cunostiinte cu continut moral-civic este metoda exemplului.

Colaborarea educatoarei cu familia copilului este foarte importanta,iar împreuna cu familia se poate observa atent si amanuntit toate detaliile conduite copilului, pentru a le discuta si analiza impreuna. Familia ramane cel mai bun colaborator al factorului educativ ce va fi benefic pentru copil, comunitate si societate.

Medoda exemplului poate fi oferita pe calea directa ,un rol important fiind modelele parentale pe care tinde apoi sa le interiorizeze. Calitatea familiei ca micromediu social are o foarte mare importanta la varstele timpurii pentru procesul dezvoltarii morale si apoi, educatoarea, copii din gradinita, aici urmand calea indirecta prin intrmediul artei, a literaturii pentru copii, prin care fac cunostinta cu unele personaje ce pot fi modele pentru ei. In mod firesc aceasta metoda, atrage dupa sine metoda exercitului in vederea formarii unor deprinderi si obisnuinte de conduita morala si civică.

Alta medoda specifica este convingerea, care se poate realiza prin explicatie, convorbire si discutii foarte deschise,sincere, care pot patrunde in sufletul copilului.

Prin aceste metode se pot clarifica copiilor cerintele regulilor de comportare civilizata, bunele maniere( cum sa se comporte in vizite, cum circulam pe trotuare respectand curatenia), despre

necesitatea respectarii lor si modul de aplicarea a lor.

Copiii pe care ii formăm azi, se vor acomoda cu varietăti culturale diverse, purtand amprenta propriilor noastre valori si vulnerabilitatiile noastre. Pentru a face fata acestei lumi diverse si complexe va fi nevoie sa le dezvoltam capacitatea de a fi toleranti, de a manifesta respect unii fata de altii, fata de religie, traditii culturale si sa le accepte.

Climatul moral si religios al familiei este considerat de catre multi psiholgi, pedagogi si sociologi ca fiind conditia de baza in formarea caracterului moral al copiilor. Cu atat mai mult cu cat varstele mai mici sunt mai deschise punerii bazelor sentimentelor religioase.

164

Trecerea de la basme, legende si alte istorisiri cu caracter moral, la pilde cu continut religios se face cel mai bine la aceasta varsta prin puterea exemplului si a convingerii.

Copilul imită gesturi si comportamente religioase aproape pe nesimtite, imaginatia, afectivitatea si receptivitatea favorizand contactul cu aceste valori. Educatia religioasa face apel la bunatate, la iubire, incredere, incurajare, hranindu-le sufletul in devenire, si de ce nu ocrotindu-i pe cararea vietii. Acesta este motivul pentru care multi pedagogi, au considerat ca educatia morală trebuie să fie si religioasă.

Prin aceasta îi ajutăm pe copii, noi educatorii si părintii sa se raporteze mereu la sistemul de valori ale comunitătii in care trăiesc, să fie cinstiti, sinceri, respectuosi, prietenosi, curajosi, sa fie exemplu pentru toti cei din jur pentru ca toti suntem egali in fata lui Dumnezeu.

Modificarea rolului dascălului se reflectă în: cunoștințe interdisciplinare,monodisciplinare,într-un process de învățământ dinamic ,interactive.Astfel ,elevii și dascălii sunt implicați în procesul de învățământ și sunt responsabili pentru practicile educationale și pentru rezultatele acestora.

Școala trebuie să se adapteze pentru a face față acestor evoluții ,prin stimularea socializării politice a elevilor ,prin pregătirea pentru învățarea permanentăși prin asigurarea exercitării directe a drepturilor omului și democrației participative în școli.

B I B L I O G R A F I E:

-Nicola,Ioan - ,,Tratat de pedagogie școlară’’,Editura Aramis 2003,București; -Popa,Nicolette ,Laura - ,,Ghid pentru cercetarea educației’’,Editura Didactică și Pedagogică 2009,București; -Șerdean ,Ion - ,,Pedagogie scolară ‘’, Editura Didactică și Pedagogică ,1992,București

prof.înv.primar Mariana Barbu

Școala Gimnazială Fărcașele , Olt

Istoria educaţiei, în aria geografică europeană începe cu Orfeu, eroul care a fost un educator original, izbutind prin farmecul cântecelor sale să înduioşeze inimile oamenilor,aceasta fiind doar numai o legendă. Primele şcoli au avut ca scop educativ pregătirea copiilor pentru a deveni buni cetăţeni, pentru conducerea statului şi buni militari, pentru apărarea lui. Morala se realiza cu ajutorul lecturilor din operele scriitorilor.Dezvoltarea moral-civică avea ca scop formarea unor trăsături de caracter ca: stăpânirea de sine, cumpătarea, respectul pentru

dreptate și lege și venerarea divinității. Disciplinele care-l pregăteau pe școlar pentru viața socială erau:gimnastica ,muzica ,literatura ,retorica și filozofia.

Cercetările de psihopedagogie atestă faptul că formarea profilului moral al personalității este un proces îndelungat care își are originea în familie,se continuă în întreaga școlaritate și se consolidează pe tot parcursul devenirii umane.Cunoașterea procesului formării conștiinței și conduitei morale,a relației dintre latura morală și celelalte aspecte ale educației,a rolului diferiților factori în formarea

165

convingerilor,sentimentelor și obișnuințelor morale trebuie să stea în atenția specialiștilor ,dar și a cadrelor didactice.

La intrarea în grădiniță ,copilul dispune de o oarecare experiență care poate fi valorificată ,dar acest lucru este insuficient.Cadrul didactic trebuie să-l introducă pe acesta în universul valorilor reale ,să-l facă să înțeleagă semnificația aceastora,să dobândrască capacitatea de a distinge ceea ce este frumos ,bun ,adevărat.

Pentru ca aceste cunoștințe să se transforme în conduite ,se impune cu necesitate ca acestea să fie însoțite de anumite trăiri afective ,ca suport energetic ,componenta cognitivă și cea afectivă fiind indispensabile în formarea conștiinței morale,dar nu și suficiente.

Formarea conștiinței morale este un proces lung și anevoios ,iar transformarea acestuia în conduită presupune corelarea tuturor componentelor sale fundamentale:obietive,conținut ,metode,mijloace,forme de organizare,metode de evaluare.Îmbinarea tuturor acestora într-un sistem,desprinderea elementelor de bază,unitatea aspectului teoretic cu cel practic și fundamentarea actului educațional pe principii științifice reprezintă baza unei educații morale corespunzătoare.

Grădinița de copii este instituția de învățământ căreia îi revine rolul decisiv în educarea și instruirea copiilor preșcolari.Ea se străduiește să creeze condițiile necesare să creeze condițiile necesare unei dezvoltări normale pe toate planurile(dezvoltare fizică ,intelectuală,socială și a personalității).

Copilul își dezvoltă aptitudinile sale în raport cu mediul în care trăiește ,astfel încât primele noțiuni educative le primește în familie ,apoi în colectivitate preșcolară pentru ca școala să consolideze și să adauge printr-un amplu sistem aducativ o educație desăvârșită.

Există desigur reguli generale de educație ,care trebuie respectate în toate cazurile deoarece copilul reprezintă o individualitate ce trebuie educat în conformitate cu particularitățile sale psihice.Educația îi favorizează o adaptare mai ușoară la mediul social.Întregul proces educativ trebuie condus cu grijă ,cu afecțiune pentru ca școala să consolideze și să adauge printr-un amplu sistem educativ o educație corespunzătoare.

Există, desigur reguli generale de educație,care trebuie respectate , în toate cazurile deoarece copilul reprezintă o individualitate ce trebuie educat în conformitate cu particularitățile sale psihice.Educația îi favorizează o adaptare mai ușoară la mediul social.

Întregul proces educativ trebuie condus cu grijă,cu afecțiune,pentru copil și în concordanță cu etapa de dezvoltare în care se află el,fără a-i depăși capacitatea de înțelegere.Vârsta preșcolară.atât de importantă pentru dezvoltarea personalității solicită din partea educatorilor înțelegere și tact.

Grădinița reprezintă pentru mulți copii posibilitatea lor de a socializa și a-și dezvolta personalitatea și creativitatea ,de a face față următoarei etape din viața lor școlară.

Răspunderea cea mare pentru pregătirea școlarilor o poartă părinții care sădesc în sufletul copilului dragoste față de școală ,față de educatorii săi.Este un adevăr faptul că unii părinți greșesc insuflând frică și teamă de această activitate de școlar mai responsabilă decât cea de preșcolar.

De aceea munca învățătorului și a părinților elevilor începe chiar din prima zi.Treptat,în întâlnirile periodice sunt dezbătuți termeni precum:autotnomie brutalitate ,chibzuință,disciplină ,egoism,furt,grup,insucces,joc,lene,minciunăonestitate,prietenie,răspundere,sentiment,timiditate,voință(ca un dicționar al valorilor morale).

166

Munca educativă este o permanență.Obiectivele ei pot fi realizate în orice arie curriculară,dar și prin activități extracurriculare.

Citirea și povestirea unor lecturi literare precum:,,La colț’’ de T. Arghezi, ,,Făt-Frumos din Lacrimă’’,de Mihai Eminescu, ,,Un om năcăjit’’ de Mihail Sadoveanu , ,,Guliver în țara piticilor’’ ,de Jonathan Swift , ,,Robinson Crusoe’’ de Daniel Defoie ,copiii vor beneficia de efctul educative asemenea unor lecțíi de etică morală.

Se vor întâlni cu monologul bunicului ,cu amenințări și pedepse care sfârșesc prin iertare,cu personaje positive și negative care se luptă și triumfă binele întărind credința în Dumnezeu ,cu portretul lui Niculăeș - copil lipsit de copilărie,învățat cu greutățile și necazurile durerii ,cu Gulliver care prin forța minții reușește să conviețuiască pașnic și să comunice cu ușurință cu Robinson Crusoe care demonstrează după 28 ani de captivitate ,că speranța ,credința și lupta permanent înseamnă reușită sigură.

Recitarea poeziilor ,potrivit tematicii abordate ,este o plăcere pentru școlarii mici și trezește puternice sentimente patriotice ,de bucurie,de dragoste de viață,de apreciere sau dezaprobare față de anumite atitudini(,,Cântec’’de George Coșbuc , ,,Dimineața ’’ de Vasile Alecsandri , ,,Greierele și furnica’’ de La Fontaine.

Dramatizarea reprezintă de fiecare dată o modalitate solicitată chiar de copii și cu molte implicații benefice în plan instructiv – educativ.Atât în lecțiile de citire dar și la serbările școlare sau la sărbătorirea unor evenimente importante ,elevii s-au deprins cu punerea în scenă a unor texte îndrăgite:schițe,glume sau scenete cu conținut satiric(,,Vizită’’,I.l.Caragiale).

Cunoaşterea şi utilizarea limbajului din sfera valorilor civice devine mai uşor de atins folosind forme activ-participative, plăcute, cu accent pe spiritul de competiţie. Exemple: a) rebus – utilizând termenii: rudenie, prietenie, colaborare, acceptare, competiţie, indiferenţă, respingere(relaţii). b) concursurile – „drepturile copilului”, redactarea unui eseu, lucreare plastică, prezentarea unui afiş şi poster; c) proverbe şi zicători Un obiectiv al educţiei morale îl constituie educţia ecologică şi se exprimă prin ataşamentul faţă de plante şi animale, faţă de natură.

Natura este viaţa şi noi trebuie să ştim să o apărăm, luptând pentru menţinerea ei departe de efectele distrugătoare ale poluării. Elevii trebuie să fie capabili: - să hrănească păsările cu resturi de măncare; - să confecţioneze căsuţe pentru păsărele; - să îngrijească florile din apartament, gradina cu pomi şi flori. Aşa vom fi mereu atraşi de frumuseţea şi prospeţimea locurilor pitoreşti ale peisajului nostru carpatin, de valurile înspumate ale mării, sub bolta azurie, de zborul lin şi cântecul nestingherit al păsărilor. Într-o perioadă plină de schimbări în plan social şi valoric se poate afirma că nici în prezent şi poate nici în viitor nu vor fi reţete sau şabloane aplicabile în educaţia elevilor: aceasta pentru că fiecare elev reprezintă o individualitate, cu particularităţi de care trebuie ţinut cont în permanenţă; ceea ce este valabil şi practicabil la un elev sau la o categorie de elevi, poate fi ineficient sau poate chiar contraindicat pentru alţii.

167

De aceea, educaţia elevilor, este o artă, susceptibilă de perfecţionare, prin acumularea continuă de experientă de catre toti cei care o fauresc.Indiferent prin ce mijloace, metode, procedee vom folosi în educaţia pentru societate a copiilor şi având în vedere faptul că preşcolarii de astăzi vor fi adulţii de mâine, angrenaţi în structuri sociale, economice şi culturale, răsplata muncii noastre se va vedea atunci, când „el” va fi la înălţimea aşteptărilor noastre, pentru că ne dorim ca să formăm generaţii cu suflet frumos în sensul omeniei, generozităţii, receptivităţii la durerile şi bucuriile celor din jur.

B I B L I O G R A F I E:

- Dumitrana, Magdalena – “Copilul, familia şi grădiniţa”, Editura Compania, Bucureşti, 2000.

-. Revista Învăţământului Preşcolar nr. 3, 4/1997, Bucureşti, 1997.

- Învăţământul primar nr. 1,2/1996, Editura Discipol, Bucureşti, 1996.

Educația morală – un sine qua non

Prof. Țandrea Gabriella

Colegiul Tehnic „Alexandru Domșa” Alba Iulia

Încă din Antichitate, conceptul de educație morală i-a preocupat pe învățații vremii.

Aristotel își exprimă punctul de vedere cu privire la specificul educației morale și la

problematica formării virtuților prin deprindere “pentru dobândirea virtuților (etice) cunoașterea

înseamnă puțin sau chiar nimic”. El argumentează faptul că, educația morală are o putere de

influențare asupra celor care și-au format deja un caracter moral prin deprindere, prin însușirea de

obiceiuri comportamentale din mediul social, sub infuența părinților, a dascălilor și a legilor:

“Dar, așa cum arată lucrurile, ele (argumentele) par să aibă o anume putere de a influența și de a

încuraja pe acei tineri care posedă o generozitate a spiritului și poate de a face sensibil la virtute un

caracter care e bine crescut și iubește cu adevărat ceea ce e nobil”, afirmă Aristotel în “Etica

nicomadica”.

Hesiod e convins, educația morală rezidă de fapt, din înțelegerea adevărată a vieții omenești

reușite, subordonată unei pedagogii morale de nivel superior, căci: ”Omul desăvârșit e cel ce știe totul

în el însuși, bun e și acela care acceptă sfatul înțelept al altuia, dar omul care nici nu știe el insuși, nici

nu pune la inimă cele spuse de alții acela nu e bun la nimic”.

Succesul unui act educativ este dat și de insistența cu care dascălul își imaginează contururile

personalității viitoare, fiind luat drept ghid și model corector, deoarece omul beneciază de o dotare

psihică aptă să-i determine comportamentul moral, spune Aristotel, căci, această dotare psihică nu e

înnăscută, ci trebuie educată.

168

“Morala reflectă întotdeauna acea latură a acțiunii umane în care se întruchipează relațiile omului

față de alți oameni, dintre om și societate”. (T. Huszar)

Ca fenomen social, educația morală reflectă relațiile ce se stabilesc între oameni, ca subiect real,

într-un context social delimitat în spațiu și timp, ea este o formă a conștiinței sociale, care include într-

un tot unitar idealul moral, valorile, normele, regulile morale, prin care se regelementează raporturile

omului cu ceilalți oameni, cu societatea și cu sine însuși.

Marele filozof și teolog rus observa că “ mai devreme sau mai târziu, gândirea, arta, viața socială

se opresc la o limită dincolo de care trebuie să alegi sau te instalezi în infinitul propriei imanențe,

îmbătându-te cu deșertăciunea acesteia sau te eliberezi de sufocantele ei limitări, oglindind

transcendeța în apele ei limpezi” (Evdokimov, 1992, p. 135)

Mircea Eliade reliefează legătura ce se poate face între instrucție, educație, cultură didactică:

“experiența inițiatică, ce se consumă atât în actul sacru, cât și în cel educativ, are ca obiectiv

transformarea unei existențe în paradigmă și a unui personaj istoric în arhetip” (1991, p.134). Din

acest punct de vedere, cultura europeană are un număr impresionat de modele și se constituie ea însăși

într-un model de valoare paradigmatică, inclusiv în plan educațional.

Dacă educația morală nu e precedată și înglobată de factorul afectiv: ”atunci cînd nu produce

sentimente favorizante aplicării ei, instruirea morală devine simplu verbalism” (MOISE, p. 98)

Psihopedagogii au studiat strânsa legătură dintre educația estetică, care este dependentă de

educația morală. Morala stimulează împlinirea de sine a omului prin indermediul valorilor estetice.

Ambele valorifică, sensibilizează și stimulează înțelegerea valorilor morale.

Interacțiunea dintre educația morală și educația estetică este evidentă remarcă pedagogul René

Hubert, căci educația morală nu trebuie confundată cu educația estetică. Educația estetică are o sferă

mai largă, incluzând frumosul din natură, societate și artă, educația artistică vizează doar frumosul din

opera de artă. Educația estetică se desfășoară, cu preponderență, sub forma unor activități teoretico-

informative.

Principiile educației morale sunt urmatoarele:

a. Caracterul activ al educației morale

Presupune valorificarea experienței de viață a copilului, antrenându-l în diferite activități ce

implică stilurile de îvățare practice centrate pe elev.Astfel,dascălul va urmări mai cu seamă

acumularea experienței morale prin tăierea unor fapte de viață bogate in semnificații;

b. Cadrul social , adică colectivul de elevi în care se realizează educația morala în școală ,

axându-se pe responsabilizarea copilului în cadrul colectiv;

c. Îmbinarea exigenței cu respectul,căci exigența dusă la extrem duce la ineficența

169

totală a actului didactic,incompatibilă cu liberalismul pedagogic;

d. Valorificarea elementelor pozitive ale personalitații copilului in vederea corijarii celor

negative;

Include încurajarea copilului prin întărirea pozitivă,îmbinarea cu dezaprobarea pentru

manifestările negative,luând în considerare cunoașterea prealabilă în profunzimea

personalitații copilului;

e. Respectarea particularitaților de vârstă si individuale si cu profilul psihologic al fiecărui elev.

Obținerea continuității depinde in mare măsură de evoluția psihică și morală a copilului, fără

întreruperi, incluzând fermitatea în formularea cerințelor și concordanța între cerință și faptă. Trebuie

să existe un numitor comun între abordările și metodele factorilor educativi (grădiniță, școală, familie)

și dascăli, părinți, colectivul de elevi.

Educația morală este o trecere de la morală la moralitate, iar scopul educației morale rămâne

formarea individului, ca integru din punct de vedere moral, care gândește, simte, acționează în deplină

concordanță cu principiile educației morale, căci: “Orice doctrină etică, indiferent de forța ei

persuasivă sau de prestigiul exterior ar rămâne fragilă dacă nu și-ar găsi reazem solid în însăși natura

morală a omului”. (Soloviov, 1994, p.69)

Metode și procedee de educație morală:

1. Explicația morală, îndeplinește două funcții: una formativă și cealaltă simulativă. Această

metodă presupune dezvăluirea sensului unor norme morale și se face a o proiecție a

comportării viitoare ale elevilor. Pentru succesul acestei metode e nevoie de utilizarea unui

limbaj cu o forță persuasivă declanșatoare de trăiri afective.

2. Convorbirea morală e un dialog între dascăl și copil, valorifică experiența copilului urmărește

clarificarea cunoștințelor morale simultan cu declanșarea trăirii afective. Pot fi convorbiri

organizatorice, prevăzute în programă sau ocazionale și se desfășoară în grupuri sau

individual. Îndeplinește funcții de informare, corectare, întărire privitoare la conduita morală

a elevului.

3. Povestirea morală.

Cu o intonație potrivită se realizează prin relatarea, într-o formă atractivă a unor fapte cu

semnificație morală, folosind un limbaj expresiv, procedee retorice și dramatice.

4. Exemplul este cea mai eficientă metodă prin oferirea de exemple directe (personale) sau

indirecte.

5. Exercițiul moral se referă la executarea sistematică a unor acțiuni cu scopul formării

,sistematizării trăsăturilor de caracter implicate în conduita morală. Această metodă se

realizează prin inițierea de întrebări între elevi, dezbateri, mese rotunde, rugămintea,

aprobarea, dezaprobarea, studiul de caz.

170

Pe măsură ce evoluția socială înregistrează noi progrese și noi probleme, educația morală devine

precum anunțam încă din titlu un sine qua non.

Bibliografie

-Antonescu, G.G., 1937, „Educația morală și religioasă în școala românească”, Ed. Cultura

românească, București

-Foerster, F.W., „Școala și caracterul” (trad. de St.I. Constantinescu), ed. A II-a, Ed. Librăria nouă,

București

-Soloviov, Vladimir, 1994, „Fundamente spirituale ale vieții”, Ed. Deisis, Alba-Iulia

-Vianu, Tudor, 1982, „Situații de filosofia culturii”, Ed. Eminescu, București

-Voiculescu, Elisabeta, „Psihopedagogie”, Ed. Aeternitas, Alba-Iulia, 2006

ROLUL PROIECTELOR EDUCAȚIONALE ÎN EDUCAREA ELEVILOR ÎN

SPIRITUL VALORILOR MORALE

Prof. înv. primar: TRANDAFIR MIHAELA-ISABELA

Școala Gimnazială „Sf. Andrei” Mangalia

,,Omul nu poate deveni om decât prin educaţie.’’ ( Kant, E.)

Educația morală trebuie să se desfășoare în acord cu evoluția morală a individului și cu creșterea

exigențelor comunității căreia îi aparține, într-o concordanță deplină. Procesul formării

comportamentului moral-civic nu este simplu, uniliniar, neted, determinat numai de explicarea,

înțelegerea și asimilarea noțiunilor și normelor morale. Pe parcursul acestui proces apar obstacole,

stagnări, contradicții, generalizări pripite, nedumeriri etc. care se cer prevenite sau învinse. Intervenția

oportună și competentă a educatorului este necesară pe parcursul întregii școlarități a unui tânăr.

Conștiința morală se dezvoltă unitar, dar inegal sub influența condițiilor existenței sociale. În procesul

dezvoltării morale și civice are loc o restructurare continuă a experienței personale sub influența

conștientizării acestuia și invers, caracterul conștient se adâncește pe baza unor numeroase fapte

sprijinite pe valorile etice ale societății.

Educaţia este concepută ca o activitate de formare şi dezvoltare armonioasă a fiinţei umane,

marii filosofi şi oameni ai culturii arătându-se preocupaţi de “darul cel mai frumos care poate fi făcut

omului”. (Platon). Dezvoltarea plenară, armonioasă a omului presupune o modelare a acestuia, în

planuri multiple: fizic, intelectual, moral, estetic şi practic.

Educatorul intervine la această vârstă în realizarea educaţiei moral-civice şi sociale a copilului.

Problema apropierii copilului de cunoaşterea normelor, regulilor de bază şi convieţuire, trebuie văzute

prin prisma jocului şi amenajării adecvate a spaţiilor locative.

171

Pentru a veni în sprijinul elevilor, am realizat diverse proiecte educaționale, care s-au derulat în

cadrul activităților extracurriculare. Acestea au avut un rol important în dezvoltarea trăsăturilor morale

și de caracter ale elevilor.

Proiectul ,,S.O.S. NATURA’’ a cuprins activităţi practice: sădirea unor copaci într-un parc din

oraş, amenajarea unor locuri de colectare a hârtiilor în incinta şcolii, păstrarea curăţeniei în curtea

şcolii, strângerea unor elemente poluante de pe plaja din localitate, realizarea unui spaţiu decorativ cu

plante naturale, în clasă. S-au realizat eseuri, desene şi colaje pe teme de mediu şi s-au obţinut premii

la concursuri naţionale. Educaţia ecologică realizată astfel în şcoală şi-a propus să dezvolte o atitudine

pozitivă faţă de mediul înconjurător.

În vederea dezvoltării valorilor morale şi a trăsăturilor de caracter ale elevilor, am realizat câteva

proiecte de parteneriat educaţional cu diverse instituţii: cu Organizaţia ,,Salvaţi copiii’’ Mangalia şi cu

Centrul de plasament ,,Delfinul’’ Agigea, judeţul Constanţa, care au cuprins acţiuni umanitare de

strângere de fonduri, dulciuri, jucării şi rechizite pentru copiii cu posibilităţi reduse, vizionări de filme

educative, dezbateri şi activităţi de promovare a drepturilor copilului.

Tot mai mulți bătrâni sunt abandonați și au nevoie de ajutor. Din milă și compasiune pentru

aceștia, pentru a le îndulci suferința, am realizat un proiect de activitate comunitară cu Casa de bătrâni

Mangalia. În cadrul proiectului, care a durat patru ani, am desfășurat următoarele activități: prezentarea

unor momente artistice (cântece, poezii, colinde, dansuri populare), împodobirea unor brazi de Crăciun

și oferirea de cadouri și alimente bătrânilor neajutorați. Elevii au rămas profund impresionați de

poveștile de viață ale bătrânilor și și-au dorit să se reîntoarcă de fiecare dată când ni s-a permis să-i

vizităm.

Prin aceste acţiuni s-a urmărit promovarea ideii de voluntariat, adoptarea unui comportament

umanitar, acordarea unui ajutor material şi spiritual unor persoane nevoiaşe, cultivarea sentimentelor

afective la elevi.

În fiecare an, școala noastră organizează Ziua Recoltei, Târgul de Crăciun, Târgul Mărțișorului și

Târgul de Paști. Pentru fiecare eveniment se pregătesc produse alimentare, se confecționează obiecte

de decor, podoabe, mărţişoare, felicitări, ouă încondeiate, tablouri etc., specifice sărbătorii, care se

comercializează, iar fondurile sunt folosite de elevi pentru excursii. Într-un an am achiziționat, la

nivelul școlii, o “tablă inteligentă”, care i-a bucurat pe elevi și i-a stimulat și mai mult în realizarea

acestui tip de activitate. Am urmărit astfel dobândirea conştiinţei şi conduitei economice ca temei al

unei vieţi echilibrate şi cu o bună integrare în planul vieţii sociale.

Prin proiectele de parteneriat transfrontalier desfăşurate cu mai multe școli din Bulgaria, elevii au

avut posibilitatea să participe la activităţi cultural-artistice şi sportive, la schimburi de experienţă, la

diverse concursuri. S-a urmărit dezvoltarea sentimentelor de respect, prietenie, responsabilitate,

172

toleranţă etc. faţă de semenii lor. Educaţia interculturală promovează atitudinea de deschidere, de

acceptare şi înţelegere firească a raportului dintre un individ şi ceilalţi, respectarea diferenţelor

culturale prin valorificarea pozitivă a relaţiilor de egalitate între oameni.

Proiectul de parteneriat educaţional cu Biblioteca Franceză i-a reunit pe elevi în activităţi artistice

specifice fiecărei naţionalităţi conlocuitoare din judeţul Constanţa : români, turci, tătari, lipoveni. Prin

cântec, dans, poezie, prezentarea unor tradiţii şi obiceiuri, prin prezentarea unor produse culinare din

bucătăria tradiţională, elevii au avut ocazia să-şi îmbogăţească cunoştinţele, să lege prietenii şi au

învăţat să-şi respecte şi aprecieze toţi colegii.

Prin proiectele de parteneriat educațional desfășurate cu grădinițele și școlile din oraș, elevii au

fost învățați să preţuiască şi să gestioneze cu folos timpul liber. Prin activităţi de creaţie, muzică, dans,

excursii şi drumeţii, concursuri şi întreceri sportive, s-a sporit raportul socializării, s-au întărit relaţiile

de prietenie, întrajutorare, respect şi toleranţă.

Proiectul educaţional „Spunem NU violenței!” s-a desfășurat prin realizarea unor desene, colaje,

afișe, postere reprezentative temei. Elevii și-au arătat dezacordul în ceea ce privește violența în școală,

familie, locuri publice etc. Prin vizionarea unor filme educative, prin lecturarea şi discutarea unor texte

cu exemple de comportamente agresive, prin dezbateri pe tema violenţei, a impulsurilor agresive etc.

s-a urmărit reducerea situaţiilor conflictuale.

Tot mai mulţi copii agresaţi cer ajutor. Violenta poate fi exprimată atât verbal cât și fizic și

vinovăția creării situației agresive este împărțită: un procent mare îi revine celui ce nu-și poate exprima

în mod adecvat nevoile și cerinţele și recurge la violență și un alt procent îi revine celui ce tolerează un

astfel de comportament și nu ia nicio măsură în a se proteja pe sine și pe ceilalti. Este vorba de

responsabilitate.

În cadrul acţiunilor din proiect s-a prevăzut derularea unor obiective prin care să se abordeze

prevenirea problemelor majore privind fenomenele de criminalitate juvenilă, violenţa intra familială,

violenţa intra şcolară, abuz şi trafic de persoane şi alte acţiuni cu caracter antisocial. Campania de

combatere a violenţei a avut scopul conştientizării comunităţii asupra fenomenelor care generează stări

conflictuale, agresiuni şi violenţă împotriva femeilor sau copiilor.

Mesajul pe care elevii l-au transmis a fost un îndemn adresat celor agresați: să ia atitudine în

cazurile de violenţă şi să anunţe poliţia, asistentul social, primarul sau alt specialist din comunitate.

Am urmărit cultivarea unor atitudini superioare şi formarea oamenilor în vederea evitării

conflictelor şi a promovării dialogului constructiv, cultivarea receptivităţii şi flexibilităţii, a respectului

faţă de valori şi de aspiraţii, faţă de sine şi faţă de alţii, a priceperii de a identifica punctele comune şi

de a respecta diversitatea situaţiilor şi stilurilor de viaţă.

173

Concluzii: În şcoală, demersurile educative se desfăşoară utilizând cele mai eficiente strategii

didactice care să contribuie efectiv la educarea fiecărui copil în spiritul valorilor morale, pentru o mai

bună convieţuire în grupurile sociale, la deschiderea personalităţii umane către angajare, cooperare,

comunicare, încredere şi spirit novator.

Bibliografie

1. COMĂNESCU, I. Reconsiderări necesare în problematica educaţiei morale, Revista de pedagogie

nr. 61, 1991, p. 31

2. CUCOŞ, C. (coord.) Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi grade didactice. Bucureşti:

Editura Polirom. 2005

3. CUCOŞ, C. Pedagogie. Bucureşti: Editura Polirom. 2000

4. Didactica. Revistă de comunicări ştiinţifice, nr. 4. Bucureşti : Didactica Publishing House. 2009

EDUCAȚIA IN SPIRITUL VALORILOR MORAL-CIVICE

PROF.INV.PRIM. TUDORASCU AURA ELENA

COLEGIUL NATIONAL”IONITA ASAN”

Drumul în viaţă al omului este presărat de nenumărate valori. Printre acestea valorile morale au

un rol deosebit atât în formarea caracterului şi a stilului distinctiv al oamenilor unii faţă de alţii, cât şi în

solidarizarea lor în adoptarea unor proiecte comune care le canalizează viaţa. Omul are multiple nevoi

personale care îl determină să aleagă din realitate ceea ce este potrivit, dar trăieşte totodată în diferite

colectivităţi, care îi impun anumite criterii de alegere şi decizie35.

Nu putem avea o imagine a principalelor valori morale, dacă nu deţinem datele principale

despre societatea în care ele sunt cultivate după anumite reguli şi obişnuinţe, tradiţii împărtăşite de

membrii, instituţiile principale, grupurile din acea societate.

Educaţia este concepută ca o activitate de formare şi dezvoltare armonioasă a fiinţei umane,

marii filosofi şi oameni ai culturii arătându-se preocupaţi de “darul cel mai frumos care poate fi făcut

omului”. (Platon).

Dezvoltarea plenară, armonioasă a omului presupune o modelare a acestuia, în planuri multiple:

fizic, intelectual, moral, estetic şi practic36.

Educaţia morală este acea dimensiune a educaţiei prin care se urmăreşte formarea şi

dezvoltarea conştiinţei şi conduitei morale a personalităţii umane. Paradigma contemporană a educaţiei

35 Tănase Sârbu, Etică: valori şi virtuţi morale, Editura Societăţii Academice Matei Teiu Botez, Iaşi, 2005, p. 141 36 I. Comănescu, Reconsiderări necesare în problematica educaţiei morale, în Revista de pedagogie, nr. 61, 1991, p. 31

174

morale îmbină cunoaşterea (morală) cu acţiunea (morală) în procesul formării profilului moral al

personalităţii.

Formarea profilului moral al personalităţii este un proces îndelungat care îşi are originea în

familie, se continuă în şcoală şi se consolidează pe tot parcursul devenirii umane. Cunoaşterea procesului

formării conştiinţei şi conduitei morale, a relaţiei dintre latura morală şi celelalte aspecte ale educaţiei, a

rolului diferiţilor factori în formarea convingerilor, sentimentelor şi obişnuinţelor morale trebuie să stea în

atenţia specialiştilor.

Perioada preşcolarităţii reprezintă fundamentul personalităţii copilului. La grădiniţă, copilul

trebuie să intre în contact cu ceea ce înseamnă bazele unei educaţii diverse şi care se va desfăşura pe tot

parcursul vieţii.

Educaţia morală formează copiilor o conduită morală bazată pe cunoaşterea cotidiană a

regulilor vieţii sociale, urmăreşte iniţierea copiilor în practicarea unui comportament activ, responsabil,

capabil de toleranţă şi respect faţă de sine şi faţă de ceilalţi, conştient de drepturi şi datorii, liber şi deschis

spre alte culturi.

Faptul ca unii copii prezintă trăsături morale ca cele ale părinţilor (bunătate/răutate);

altruism/egoism) nu se explică prin ereditate, ci mai degrabă prin influenţa exemplului exercitat de mediul

familial asupra copilului care la vârstă mică are tendinţa de a imita.Grija pentru conduita morală este un

aspect foarte important al educaţiei morale la această vârstă când imitarea este un mod de viaţă pentru

preşcolar. Acum se pot forma uşor deprinderi de comportament civilizat ceea ce şi fac factorii educaţionali

din grădiniţă.

La grădiniţă, copiii deprind normele de conduită civilizată de a îndeplini diferite sarcini, de a

avea un program regulat şi astfel este ajutat să colaboreze mai bine cu cei din jurul său şi să aibă iniţiativă.

Acum ei îşi îmbogăţesc vocabularul, îşi dezvoltă gândirea, concentrarea, memoria, dorinţa de cunoaştere şi

atenţia, comunică mai mult, îşi dezvoltă aptitudinile fizice, psihice, artistice.

O direcţie importantă în educaţia morală o constituie cunoaşterea şi respectarea normelor de

comportare civilizate, educarea comportamentului şi a conduitei disciplinate. O disciplină conştientă

pentru preşcolar înseamnă îndeplinirea conştientă a cerinţelor educatoarei, ale părinţilor, abandonarea

intereselor personale pentru cele colective.

Şcoala reprezintă o necesitate. Copilul vrea să fie activ. Rolul dascălului acum nu mai este

acela de a transmite cunoştinţe, iar cel al elevului de a asculta şi a asimila informaţiile. Dascălul este mai

mult decât un organizator al învăţării şi un element de legătură între elev şi societate. Procesul de învăţare

a devenit dinamic şi interactiv, iar elevii şi dascălii sunt responsabili pentru practicile educaţionale şi

175

pentru rezultatele acestora. Relaţia profesor – elev este una de colaborare, de încredere şi de respect

reciproc, elevul este sprijinit de profesor.

Recitarea poeziilor este o plăcere pentru şcolarii mici. Ele trezesc puternice sentimente de

bucurie, dragoste de viaţă, de apreciere sau dezaprobare faţă de anumite comportamente.

Dramatizările au multe implicaţii benefice în realizarea comportamentului moral, schiţele,

glumele, scenetele satirice, de asemenea. Cunoaşterea şi utilizarea limbajului din sfera valorilor civice

devine mai uşor de atins folosind forme activ participative, plăcute, cu accent pe spiritul de competiţie.

La nivelul ariei curriculare „Om şi societate” prin intermediul disciplinelor: Istoria românilor,

Religie, Educaţie civică, micul şcolar află modele exemplare de comportament în spiritul valorilor morale

care s-au impus în societate de-a lungul timpului. Astfel, din lecţiile de istorie, copilul află despre modul de

organizare al societăţii din cele mai vechi timpuri şi până în epoca modernă şi contemporană. Cunoaşterea

formării şi afirmării virtuţilor poporului din care fac parte generează în sufletul elevilor sentimentul de

apreciere faţă de curajul şi viteza înaintaşilor.

Educaţia este o acţiune care vizează întregul, armonia trup – suflet din om. Sufletul însă, ca

esenţă spirituală şi deci superioară, stăpâneşte corpul şi-l conduce spre ţintele sau idealurile făurite de el

sau descoperite de Dumnezeu. Prin educaţie se poate nădăjdui realizarea unităţii morale, unitate ce

dirijează în mod statornic viaţa şi toate acţiunile omului. Astfel se realizează şi caracterul moral.

Una din trăsăturile vieţii creştine în lume este cea care ne spune că trebuie să fim generoşi,

primitori, iubitori şi atenţi cu cei în nevoi. Aceste calităţi pot fi insuflate în sufletul copiilor încă din

frageda pruncie. Dacă între copii, părinţi şi dascăl s-a stabilit o relaţie de dragoste, copilul are încredere şi

îi respectă.

Disciplina trebuie să fie cu rost şi să slujească în scopul dreptăţii şi scopul disciplinării copiilor

este să-i învăţăm ce e bine şi ce e rău.

Educaţia religioasă se face în primul rând prin exemplul părinţilor, dascălilor, prin întreţinerea

unei atmosfere de dragoste şi rugăciune. Dragostea, rugăciunea şi exemplul sunt mult mai convingătoare

decât cuvintele.

Procesul de construire a profilului moral – civic al elevului este complex şi angajează nu numai

cadrele didactice, ci şi părinţii, instituţiile culturale, biserica, mijloacele de comunicare în masă deci –

societatea.

Bibliografie:

1. Dumitrana Magdalena, Copilul, familia şi grădiniţa, Editura Compania, Bucureşti, 2000

2. Revista Învăţământului Preşcolar nr. 3,4/1997, Bucureşti 1997

176

3. Învăţământul primar nr. 12/1996, Editura Discipol, Bucureşti, 1996

4. Galeriu Constantin, Lăsaţi copiii să vină la mine, Revista de pedagogie, nr. 6, 1999

5. Comănescu I, Reconsiderări necesare în problematica educaţiei morale, Revista de pedagogie,

nr. 6, 1991

6. Sârbu Tănase, Etică: valori şi virtuţi morale, Editura Societăţii academice Matei Teiu Botez,

Iaşi, 2005

EDUCAREA ŞCOLARILOR MICI ÎN SPIRITUL EDUCAŢIEI MORALE

PROF. ÎNV. PRIMAR- BRÎNZAN MARINA-VIOLETA

ŞCOALA GIMNAZIALĂ FĂRCAŞELE JUD. OLT

Dimensiunea morală a educaţiei reprezintă o componentă esenţială atât a procesului instructiv-

educativ cât şi a acţiunii exercitate de familie, mediul social, colectivul de copii, având ca scop

formarea conştiinţei şi conduitei civilizate a preşcolarului în conformitate cu normele sociale şi cu

particularităţile de vârstă. Toate activităţile din şcoală au influenţă şi în direcţia educării morale, dar

acest aspect este urmărit cu preponderenţă în activităţile din domeniul educaţiei pentru societate.

Există, pe lângă metodele şi situaţiile generale de predare-învăţare, metode specifice de educaţie

morală, ele fiind utilizate pentru formarea conştiinţei morale (mai ales metodele expozitive) sau pentru

formarea comportamentului moral al copiilor (metode acţionale). Problema apropierii copilului de

cunoaştere a normelor, regulilor de bază şi convieţuire trebuie văzute prin prisma jocului şi amenajării

adecvate a spaţiilor locative.

Educaţia morală formează copiilor o conduită morală bazată pe cunoaşterea cotidiană a

regulilor vieţii sociale, urmăreşte iniţierea copiilor în practicarea unui comportament activ, responsabil,

capabil de toleranţă şi respect faţă de sine şi faţă de ceilalţi, conştient de drepturi şi datorii, liber şi

deschis spre alte culturi.

Educatorul intervine la această vârstă în realizarea educaţiei moral civile şi sociale a copilului.

Grija pentru conduita morală este un aspect foarte important al educaţiei morale la această vârstă când

imitarea este un mod de viaţă pentru preşcolar. Acum se pot forma uşor deprinderi de comportament

civilizat ceea ce şi fac factorii educaţionali din şcoală. La intrarea în şcoală, copilul are o experienţă de

viaţă, care poate fi valorificată, însă educatorul trebuie să-l introducă pe copil în universul valorilor

reale, să-l facă să înţeleagă semnificaţia acestora, să dobândească acea capacitate de a distinge ceea ce

este frumos, bun, adevărat. Pentru ca aceste cunoştinţe să se transforme în conduite trebuie însoţite de

trăiri afective, componenta cognitivă şi cea afectivă fiind indispensabile în formarea conştiinţei morale.

Totuşi formarea conştiinţei morale este un proces lung şi anevoios, iar transformarea acestuia în

conduită presupune corelarea tuturor componentelor sale fundamentale: obiective, conţinut, metode,

mijloace, forme de organizare, metode de evaluare. Îmbinarea acestora într-un sistem, deprinderea

177

elementelor de bază, unitatea dintre teorie li practică şi fundamentarea actului educaţional pe principii

ştiinţifice reprezintă baza unei educaţii morale corespunzătoare.

O direcţie importantă în educaţia morală o constituie cunoaşterea şi respectarea normelor de

comportare civilizate, educarea comportamentului şi a conduitei disciplinate. O disciplină conştientă

pentru preşcolar înseamnă îndeplinirea conştientă a cerinţelor educatoarei, ale părinţilor, abandonarea

intereselor personale pentru cele colective.

Proverbele, zicătorile transmit prin valoarea lor estetică şi învăţăturile morale modele de

acţiune în variate împrejurări cu care se confruntă omul. Prin intermediul lor, copiii înţeleg noţiuni cu

conţinut pozitiv: cinstea, hărnicia, răbdarea, bunătatea, curajul, modestia. Dar ei pot învăţa şi din cele

cu conţinut negativ pentru că mai repede omul învaţă din rău decât din bine, din situaţii identice trăite.

Proverbele şi zicătorile pot fi folosite la orice activitate, deoarece dacă ele sunt explicate pe

măsura puterii lor de înţelegere sau prin exemple concrete, copiii vor reuşi să-şi însuşească valorile

morale pe care ni le dorim.

Ghicitorile au şi ele învăţămintele lor. Prin intermediul lor, copiii pot să-şi precizeze

reprezentări asupra trăsăturilor caracteristice obiectelor şi fenomenelor pe care le cunosc. Prin

învăţarea lor, exerciţiul mintal devine antrenant şi distractiv. Li se dezvoltă astfel isteţimea, atenţia,

priceperea de a scoate în evidenţă trăsătura principală a unui obiect.

METODELE ŞI PROCEDEELE EDUCAŢIEI MORALE

Între componentele educaţiei, cea morală ocupă un loc deosebit datorită rolului pe care-l joacă în

afirmarea şi integrarea în societate a copilului. Comportamentul moral se bazează pe cunoştinţe,

sentimente, convingeri, deprinderi şi obişnuinţe, o voinţă puternică, încât urmărirea şi formarea

acestora pretinde nu numai un program bine articulat ci şi un sistem coerent de metode şi procedee

prin care să putem preveni apariţia unor eventuale obstacole şi să asigurăm realizarea la nivel ridicat a

tuturor obiectivelor urmărite.

Formarea unui comportament moral pretinde o metodologie şi o strategie complexă, variată,

dinamică şi adecvată numeroaselor componente care trebuie formate şi dezvoltate. Nu atât numărul

metodelor şi procedeelor utilizate în acest proces reprezintă o dificultate, cât integrarea lor într-un

sistem, articularea lor într-o metodologie flexibilă, adaptabile diverselor situaţii în care se găseşte

educatoarea şi preşcolarul.

Principalele metode care stau la dispoziţia oricărui cadru didactic sunt: povestirea, explicaţia

morală, prelegerea morală, convorbirea morală, dezbaterile morale, problematizarea, studiul de caz,

exemplul, exerciţiul moral, aprecierea şi sancţionarea sau aprobarea şi dezaprobarea. Abilitatea şi

măiestria educatorului îl vor ajuta să adapteze fiecare procedeu sau metodă la specificul situaţiei pe

care o are de rezolvat. Metodele verbale se îmbină cu cele practice. Aprobarea şi dezaprobarea se pot

succeda uşor, după cum metoda explicaţiei poate urma un exerciţiu sau un exemplu, sau analiza unui

caz.

178

Domeniul educaţiei morale este delicat şi de aceea cere competenţă şi artă pentru a soluţiona

numeroasele probleme pe care le ridică formarea profilului moral al unui copil. Aceasta înseamnă că

un cadru didactic trebuie să ştie să aleagă şi să folosească cu măiestrie metodele care-i pot oferi şansele

cele mai mari de succes.

De asemenea, nu trebuie să uite nici un moment că această bogată metodologie va trebui să fie

permanent însoţită de exemplul său personal, de atitudinea ireproşabilă din punct de vedere moral în

toate împrejurările.

Cadrul organizatoric al educaţiei morale are valenţe formative importante în cazul utilizării

metodelor cu abilitate. Se face necesară evaluarea nivelului educaţiei morale a fiecărui elev, pentru a

putea supraveghea şi dirija permanent acest proces cu privire specială la realizarea unităţii dintre

conştiinţă şi conduită.

Acţiunile educative se desfăşoară în mod organizat şi sistematic şi au, totodată, rolul de a

valorifica acele influenţe care se exercită în mod neorganizat asupra copilului. Folosind metodele cele

mai adecvate se urmăreşteconstruirea conştientă a personalităţii morale a copilului în concordanţă cu

imperativele moralei societăţi.(I.Nicola, D. Farcaş, anul 1990, p. 31).

1. Explicaţia morală

Cu ajutorul ei, educatoarea dezvăluie copiilor conţinutul unei cerinţe, norme, reguli morale. Încă

de la o vârstă timpurie, exerciţiile de comportament sunt precedate de scurte explicaţii: cum să-i

respecte pe adulţi şi pe colegi, cum să salute, cum să se ajute reciproc, să respecte programul

grădiniţei, etc. Iniţial accentul cade pe modul în care trebuie respectată o cerinţă morală, pentru ca pe

parcurs să se extindă şi asupra respectării ei.

Pentru a avea nu doar funcţie informativă, ci şi stimulativă este nevoie ca explicaţia să fie

însoţită de material şi fapte concrete. Acestea pot declanşa trăiri afective care determină o conduită

corespunzătoare.

2. Convorbirea morală

Este o discuţie sau un dialog între educator şi copii care are drept scop atât clarificarea unor

cunoştinţe morale cât şi declanşarea unor trăiri afective prin valorificarea experienţei de viaţă a

copiilor.

Convorbirile pot fi organizate sau ocazionale. Cele organizate se desfăşoară cu întreaga grupă,

iar cele ocazionale se desfăşoară cu grupuri de copii sau individual, de câte ori este necesar. Pornind de

la un substrat faptic, copiii pot sa-şi exprime liber opţiunile în legătură cu faptele sau cerinţele morale

discutate şi să conştientizeze efectele eventualelor abateri sau încălcări ale cerinţelor morale sau,

dimpotrivă, să-şi întărească un comportament pozitiv. Astfel se poate afirma că această metodă are

funcţii de informare, sensibilizare, corectare, întărire privitoare la conştiinţa şi conduita morală a

copilului.

3. Povestirea morală

179

Constă în relatarea într-o formă accesibilă şi atractivă a unor întâmplări şi fapte reale sau

imaginare cu semnificaţii morale. Prin folosirea unui limbaj plastic-intuitiv a unor procedee artistice

sau dramatice, a unui material intuitiv adecvat, copilul este transpus într-un mod de viaţă care-l ajută să

înţeleagă sensul unor norme sau reguli morale.

4. Exemplul moral

Spre deosebire de celelalte metode care descriu modul în care să se comporte copiii, prin

exemple, le sunt oferite modele concrete de comportare. Locul prescripţiilor verbale, care avea

menirea de a descrie cum urmează să fie comportamentul, este preluat de un model concret ce

ilustrează comportamentul în desfăşurarea sa (Ioan Nicola, 2000, p. 227). Efectul acestui model

depinde atât de calitatea modelului cât şi de modul în care este perceput. Caracteristică vârstei

preşcolare este o tendinţă de imitare deosebit de puternică ce măreşte foarte mult efectul sugestiv al

comportării altora. Preşcolarul preia modelul fără niciun fel de prelucrare sau filtrare internă, încercând

să se comporte identic cu modelul care devine pentru el un impuls spre acţiune.

Exemplele îşi pot exercita acţiunea direct sau indirect. Atunci când sunt oferite de persoanele

aflate în anturajul copilului - părinţi, educatoare, colegi, adulţi - acţionează nemijlocit asupra copilului

prin interrelaţionare. În acest sens, exemplul părinţilor şi al educatoarei este de mare importanţă în

influenţarea conştiinţei şi conduitei copilului (în măsura în care presupune o îmbinare armonioasă a

autorităţii şi a afecţiunii).

Preocuparea acestora ar trebui să se îndrepte, în primul rând, asupra propriei atitudini şi

comportări, deoarece exemplul lor devine un instrument ce acţionează asupra personalităţii copilului.

Exemplele indirecte constau în relatarea şi descrierea unor fapte şi acţiuni morale exercitate de o

anumită persoană într-o anumită situaţie. Acestea se pot realiza cu ajutorul povestirii, textelor literare,

filmelor, revistelor, etc.

Pentru ca efectul exemplului moral să fie cel dorit se impun anumite condiţii de ordin

psihopedagogic:

- crearea unui climat psihosocial cu o puternică încărcătură afectivă care să fie favorabil unei relaţii

bazate pe comuniune, ataşament, respect între educatoare şi copii;

- educatoarea să aibă calităţi şi conduite care să dovedească, în relaţiile cu copiii, că este un exemplu

demn de urmat;

- să se evite decretarea unui copil ca exemplu integral pentru colegii săi. Exagerarea în acest sens poate

avea efecte nedorite atât pentru cel în cauză care poate dezvolta trăsături ca individualism, aroganţă,

cât şi pentru ceilalţi copii care pot simţi frustrare sau subapreciere.

Modelele negative pot fi utile doar în măsura în care copilul, raportându-se la ele, se detaşează,

adoptând o conduită opusă

5. Exerciţiul moral

Pedagogia defineşte exerciţiul moral ca o repetare sistematică şi organizată a unor acţiuni, în

condiţii relativ identice, cu scopul formării deprinderilor şi obişnuinţelor de comportare morală, al

180

elaborării şi stabilirii trăsăturilor de voinţă şi caracter implicate în atitudinea şi conduita morală a

copilului.

În practica educativă se disting două momente principale ale exerciţiului moral: formularea

cerinţelor şi exersarea propriu-zisă.

Cerinţele exprimate pot să îmbrace diferite forme externe la care ne vom referi în continuare:

1 Ordinul

Este o formă mai atenuată, care este însoţită de explicaţii şi argumente privitoare la necesitatea

împlinirii obligaţiilor.

2 Dispoziţia

Este o formă de ordin mai atenuată, care este însoţită de explicaţii şi argumente privitoare la

necesitatea împlinirii obligaţiilor.

3 Îndemnul şi sugestia

Sunt forme indirecte de formulare a cerinţelor prin care copiii pot fi stimulaţi să desfăşoare

anumite acţiuni.

4 Rugămintea

Este o metodă prin care se solicită îndeplinirea benevolă a unei sarcini, lăsând copilului

libertatea de a decide în legătură cu momentul şi modul ei de îndeplinire. Este de dorit însă să nu

ajungă la refuzul îndeplinirii ei şi aceasta poate fi posibilă prin tact, printr-un ton adecvat, care să

declanşeze mobiluri interioare ce se vor reflecta asupra conduitei.

În cazul acestei metode, relaţia autoritate - supunere este mijlocită de mobiluri interne ale

conduitei. Dacă acestea sunt sesizate de cadrul didactic, se pot obţine rezultate foarte bune, chiar

superioare celor obţinute prin constrângere.

5 Încrederea

Avansul de încredere se poate acorda în diferite situaţii unor copii care prezintă carenţe în

anumite direcţii. De exemplu unor copii mai puţin disciplinaţi li se poate încredinţa sarcina de a urmări

disciplina colegilor, copiilor egoişti li se poate încredinţa sarcina de a-şi ajuta colegii.

6 Utilizarea perspectivelor

Presupune a le face cunoscute copiilor diferite obiective ce urmează să fie atinse în activitatea

lor. Acestea pot avea un efect mobilizator prin aspiraţiile individuale şi colective pe care le

declanşează în conştiinţa copiilor. Primele vizează satisfacerea unor interese personale care necesită

eforturi individuale, iar celelalte se referă la obiectivele unui grup, realizarea lor fiind posibilă prin

cooperarea membrilor grupului.

7 Încurajarea

Prin stimularea mobilurilor interne este antrenată, cu precădere, componenta afectiv-

motivaţională. Prin expresii verbale apreciative sunt încurajate comportamentele pozitive de menţinere

a angajării în respectarea regulilor şi cerinţelor morale.

8 Stimularea prin promiterea unei recompense

181

Reprezintă o metodă de întărire pozitivă extrinsecă. Recompensa promisă, declanşează o gamă

de trăiri afective ce-i determină pe copii să desfăşoare o anumită activitate. Se urmăreşte ca, treptat, să

se facă trecerea de la motivarea extrinsecă la cea determinată de însuşi conţinutul activităţii.

6. Exersarea propriu-zisă

Este un proces care presupune îndeplinirea consecventă şi sistematică a cerinţelor formulate în

vederea întăririi componenţelor conştiinţei morale şi a formării conduitei morale. Exersarea este

deosebit de importantă pentru interiorizarea cerinţelor cuprinse în normele moralei sociale care devin,

astfel, elemente ale conduitei morale, reflectate în relaţiile copilului cu ceilalţi, cu societatea şi cu sine

însuşi. Antrenarea copiilor în diferite activităţi şi acţiuni care presupun organizarea unor situaţii de

relaţionare are drept rezultat formarea deprinderilor şi obişnuinţelor de comportare cât şi a trăsăturilor

de voinţă şi caracter.

7. Metode de întărire a deprinderilor şi obişnuinţelor morale

Aprobarea: reprezintă o modalitate de întărire pozitivă, întrucât constă în acceptarea,

recunoaşterea şi confirmarea rezultatelor şi manifestărilor morale ale copiilor de către o autoritate

externă. Mecanismul care stă la baza acestei întăriri este declanşarea unor trăiri afective pozitive care

stimulează atitudinea şi comportamentul moral al subiectului în direcţiile în care s-au manifestat

anterior. Aprobarea apare ca o confirmare a concordanţei între cerinţele moralei sociale şi

materializarea lor în rezultatele şi faptele morale ale copiilor. Această modalitate de întărire oferă

copilului posibilitatea de a deosebi binele de rău cât şi de a adera la prescripţiile normelor morale.

Aprobarea se poate manifesta în forme diverse, individuale sau colective:

Şcoala este instituţia care participă într-un mod decisiv la educaţia generaţiilor tinere ale unei

ţări, la transmiterea valorilor culturale şi morale, la construirea premiselor pentru noi schimbări

sociale.

Impactul şcolii în formarea tinerei generaţii, fiind atât de important, este necesară şi o analiză a

implicării acesteia şi a valorilor transmise de ea.

Deşi formarea tinerei generaţii nu se reduce doar la transmiterea unor informaţii şi la

dezvoltarea cognitivă a copiilor, şcoala pune un foarte mare accent pe educaţia intelectuală şi

transmiterea de cunoştinţe

Un alt interes a fost acela de a descoperi cine ar trebui să se ocupe de educaţia morală.

BIBLIOGRAFIE:

Jung, C.G. (2006) – Dezvoltarea personală – în Opere complete, Editura Trei, Bucureşti

Paloş, R. (coord.); Sava, S.; Ungureanu D. (2007) – Educaţia adulţilor – Editura Polirom, Iaşi

182

”BUCURIILE SĂRBĂTORILOR DE PAȘTE„

-ed. a VI-a- 25 aprilie 2014

183

CREAȚII LITERARE

ŞANSA VIEŢII

Elev Dumitru Luciana, clasa a –V a, Liceul Tehnologic Agromontan „Romeo Constantinescu”

Loc. Vălenii de Munte, Jud. Prahova Prof. Ionescu Alina Elena

În ochi de copil, lumea se vede foarte diferit. Adulţii sunt preocupaţi de probleme materiale şi alte probleme necunoscute mie. Noi, copiii, luăm fiecare la rând, o bucăţică din joacă şi muncă ... Nu avem timp de probleme, nu vrem să ştim ce sunt problemele cu care se confruntă părinţii noştri pentru a fi cineva ... datoria noastră va fi aceea de a fi cuminţi, la locul nostru ... singurele bucurii sunt cele de Joc ... dacă mai ai timp de el ... Eu, ca adolescent, văd Lumea ca un Drum, cu o infinitate de posibilităţi. Mi-aş dori să am o viaţă liniştită, cu o familie, o carieră şi o casă ... o casă unde să-mi petrec clipele liniştite de lumină! O lume, prin ochi de copil ... o lume simplă, cu o mulţime de probabilităţi ... De ce am ales să vorbesc despre acest lucru? Pentru că aşa văd eu o zi de Florii, ca un viitor al meu ...

PACEA

Elev Pădureţ Florentina, clasa a –V a, Liceul Tehnologic Agromontan „Romeo Constantinescu”

Loc. Vălenii de Munte, Jud. Prahova Prof. Ionescu Alina Elena

Într-un loc ascuns şi tainic, fiecare dintre noi îşi are ascunse dorinţele...locul e sufletul care este precum o carte de basme cu zâne şi, eroii care învinşi pe frontul de jale sângerează într-a lor durere, iar în plina pace sărbătoresc, ciocnind dulci cupe de vin. Pacea...un cuvânt magic pe care toata lumea îl doreşte... când e pace e iubire între oameni, când e pace albastrul cer primeşte în braţele sale ciocârliile zglobii, iar florile îşi împrăştie mireasma fermecând micile insecte. Mânzul asinei, care a fost călărit de Iisus Hristos reprezintă pura inocenţă , gingăşie şi frumuseţe. Rămurele proaspăt verzi ale sălciilor sunt ţinute în mână ca semn de pace, în loc de steaguri de mătăsuri fine şi albe, pentru a-l întâmpina pe Hristos la intrarea în Ierusalim, oraş care gemea de populaţia doritoare de mântuire. Iisus nu şi-a făcut intrarea în Ierusalim precum un rege războinic şi mândru de victoria sa, ci cu multă modestie, fiind un rege moral al păcii. Salcia înseamnă pace şi bunavoinţă căci acest copac al păcii a ajutat la regăsirea dintre un fiu şi-o mamă, dintre Fecioara Maria şi Iisus Hristos, deci e un copac sfânt binecuvântat de Dumnezeu. Copacul cu ramurile înclinate, la pământ reprezintă umilinţa şi ascultarea în faţa puterii dumnezeieşti.

184

Pentru aceasta toate plantele au o zi de sarbătoare ,, De Florii" , la care asistă îngerii cu simfonii divine, invăluite de credinţă şi care ajută la inaugurarea păcii universale. Ne plac zilele de pace, de iubire, de bucurie şi de înţelegere între oameni şi natură... aceste zile sunt precum Sărbătoarea Floriilor.

VIAŢA - CA O ZI DE FLORII

Elev Enescu Irina, clasa a –V a, Liceul Tehnologic Agromontan „Romeo Constantinescu”

Loc. Vălenii de Munte, Jud. Prahova Prof. Ionescu Alina Elena

Viaţa este cel mai frumos dar pe care Dumnezeu ni l-a putut da. Am realizat că noi, oamenii ar trebui să fim bucuroşi pentru simplul fapt că trăim, că ne trezim în fiecare dimineaţă cu o grămadă de planuri, că avem şansa de a zâmbi unui cer albastru, de a alerga prin ploaie, de a îmbrăţişa pe cineva drag. Da! … Şansa de a îmbrăţişa pe cineva drag. Ce poate fi mai frumos? Într-adevăr, viaţa multora dintre noi nu e uşoară, e plină de urcuşuri şi coborâşuri. Aşa este şi în cazul meu, şi poate şi în cazul multor altor adolescenţi: certuri cu părinţii, probleme la şcoală, probleme în dragoste şi multe altele. Dar dacă ar fi fost altfel s-ar mai fi numit viaţă? Majoritatea timpului ni-l petrecem stând întunecaţi, morocănoşi, scufundaţi tot mai mult în grijile cotidiene, fără să ne dăm seama cât de norocoşi suntem, fie şi pentru faptul că putem privi în fiecare dimineaţă răsăritul soarelui. Ochii noştri pot cuprinde atunci infinitul, iar sufletul nostru capătă culoarea chihlimbarului, culoarea speranţei.

Poate cel mai important motiv pentru care merită să trăieşti este dragostea. Ce-ar fi viaţa omului fără dragoste? … Cred că ne-am stinge puţin câte puţin … Ce bine e când cineva te iubeşte şi-ţi arată acest lucru în fiecare zi. Dragostea este singura realitate şi cea care ne face să fim, de foarte multe ori, altfel.

Încă de la o vârstă fragedă folosim cuvintele „iubire”, „dragoste”. Dar noi chiar ştim ce înseamnă cu adevărat? Cred că fiecare dintre noi şi-a pus întrebarea „ce este iubirea?” Eu una, sincer, nu prea ştiu… nu cred că există o definiţie clară. Iubirea este cel mai frumos şi cel mai pur sentiment care există. După părerea mea, iubirea este sentimentul care te face să trăieşti în lumea ta, să radiezi, să pluteşti, să simţi că totul îţi aparţine, că totul este într-o armonie ireală.

Legată de iubire, viaţa noastră capătă sens datorită prieteniei. Uneori un singur prieten este de ajuns. Cineva care să înţeleagă ce este în sufletul tău doar privindu-te în ochi, cineva care să te sune şi să-ţi spună „Noapte bună”, cineva care să râdă cu tine, să plângă cu tine, să-ţi fie alături când cazi şi să te ajute să te ridici, să evolueze ajutându-te să evoluezi. Sau poate cineva care să te ţină de mână atunci când eşti pe marginea prăpastiei. Cum să nu merite să trăieşti pentru un astfel de prieten?!

Apoi un alt motiv pentru care viaţa are sens ar putea fi arta şi în general, capacitatea de a învăţa şi de a crea cât mai mult. Mie îmi vine greu să cred că vreunul dintre noi nu ar găsi măcar un motiv pentru care merită să trăieşti.

În ceea ce mă priveşte, eu întotdeauna mă voi bucura de dragostea părinţilor mei, de zâmbetul iubitului meu, de zăpadă, de soare, de ploaie, de mare întinsă la infinit, de munţi, de ideea că lumea noastră nu este decât o parte atomică din tot universul. Şi cred că unul dintre cele mai importante motive (la noi fetele) este faptul că noi, la rândul nostru putem da viaţă.

Mai cred că oamenii au suficiente resurse pentru a crea frumosul, pentru a trăi frumos, de a făptui ceea ce trebuie, de a dobândi ceea ce au nevoie, de a se pune în slujba celor slabi pentru a dobândi putere, de a-şi apăra demnitatea pentru a nu fi umiliţi, de a fi drepţi pentru a li se face dreptate, de a face voia lui Dumnezeu pentru ca şi voia lor să fie făcută.

Majoritatea oamenilor‚ îşi dedică în totalitate timpul încercării de a face bani. Sunt de acord că banii fac viaţa mai frumoasă, dar ce folos dacă ai o grămadă de bani şi nu-ţi trăieşti viaţa?

185

De multe ori când mi se întâmplă vreun lucru nedorit mă simt aşa descurajată încât mi-e foarte greu să merg înainte cu capul sus, dar totuşi am înţeles că viaţa trebuie trăită până nu e prea târziu. Va veni momentul când totul se va termina… dar sunt atâtea obstacole, atâtea răutăţi, atâţia oameni care nu pun mare valoare pe sentimentele lor, vor doar să-i vadă pe ceilalţi suferind.

Oare de ce o persoană îşi dă seama că a greşit abia după o perioadă foarte lungă de timp? Răspunsul la aceste întrebări nu l-am găsit până în momentul de faţă. Dar, totuşi, ultimul motiv pentru care viaţa merită trăită, care este un fel de concluzie la tot ce am scris până acum, este viaţa însăşi.

Să ne bucurăm că trăim, că putem iubi, că putem învăţa din greşeli şi că putem lăsa ceva în urmă. Viaţa merită trăită o dată ce ai găsit să faci ceva înălţător, pentru ca sufletul tău să se simtă împlinit. Orice s-ar zice şi orice s-ar întâmpla trăiţi-vă viaţa ca şi cum fiecare clipă ar fi ultima ce v-ar fi fost dată, trăiţi-vă viaţa ca o zi de Florii!

Lumina Învierii Domnului Muscalu Valerică Alin Şcoala Gimnazială Voineşti O adiere călduţă de vânt se simte din zarea îndepărtată. Păsările ciripesc voioase prin crengile pomilor încărcate de flori albe, iepuraşii se veselesc prin lanurile verzi de grâu, fluturii roiesc printre florile ce te îmbată cu proaspătul lor parfum. Este clar că primăvara a venit. Odată cu ea a sosit şi cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii: Învierea Domnului, Paştele. De Paşte, oamenii sunt mai curaţi sufleteşte, mai iertători. Veşnicia s-a născut la sat, astfel că toate gospodăriile credincioşilor sunt pregătite să primească lumina Învierii Domnului. Căsuţele sunt văruite proaspăt, pomii livezilor sunt curăţaţi de uscături, ţăranii au însămânţat pământul, dorind să aibă rod bogat la toamnă. Gospodinele pregătesc ouă roşii, frumos încondeiate de parcă s-ar găti în haine de gală, cozonac, pască şi alte bunătăţi. Bucuria mult aşteptată a sărbătorilor pascale li se citeşte tuturor pe chip. Oamenii merg la biserică cu mic cu mare pentru a primi lumina sfântă, iar salutul creştinilor pe stradă este: “Hristos a înviat! “, răspunsul: “Adevărat a înviat! “. Acesta simbolizează triumful vieţii asupra morţii.

Satul românesc în aşteptarea Sărbătorilor de Paşte

Glonţ Ştefania Şcoala Gimnazială Voineşti Zilele de sărbătoare sunt un mic colţ de Rai. În fiecare an, de Paşte, apusul fermecător, iar apoi natura pictează cerul cu stele care ard feeric transmitându-ne nouă căldura sufletească şi liniştea. Ne îndreptăm tăcuţi şi cu inimile pline de bucurie către biserică, lăcaşul sfânt, unde urmează să primim cu toţii lumina Învierii. Străbatem uliţele satului, cu părinţii, fraţii, bunicii nostril şi ceilalţi semeni. Totul în jur este curat, ca şi sufletele noastre de buni creştini.

186

Se simt mirosul proaspăt al florilor, al ierbii care a prins colt fraged şi nou, al livezilor împodobite cu marame albe. Păsărelele întoarse din depărtări nu s-au culcat, ciripesc încă vesele pe ram. În noaptea Învierii pieptul tresaltă de dragoste pentru familie, pentru semeni, dar mai ales pentru Dumnezeu. Salutul creştinilor este: ” Hristos a înviat! ”, iar răspunsul plin de bucurie: “Adevărat a înviat! “. Ne întoarcem acasă cu lumânările aprinse în mâini, aceste mici făclii tresăltând ca într-un dans magic. Masa este încărcată cu tot felul de bunătăţi, ouă roşii şi cozonac. Lumina din sfeşnice umple casa de strălucire. Sărbătorile de Paşte creează multă emoţie şi bucurie în acelaşi timp.

DE PAŞTE Danci Iulian

Şcoala Gimnazială Petros

Paşte, ne eşti foarte drag! Ouă roşii-aduci în prag Şi pe toţi i-nveseleşti

Cu darurile ce le vesteşti.

Ouă roşii să vopsim Şi cu toţi să le ciocnim,

Că aşa e Paştele: Bucuroşi de oaspete?

Învierea lui Isus,

Ouă roşii ne-a adus. Azi domnul a înviat

Şi pe toţi ne-a bucurat!

Ouă roşii, cozonac, Toate le servim cu drag! Să rămâneţi sănătoşi...

Paşte fericit la toţi!

ZIUA DE PAŞTI

Predișcan Cristina, cls a V-a Școala Gimnazială Nr. 1, Băilești, Dolj

Prof. Îndrumător: Bălașa Flori Azi e Paşti, la noi în casă. Masa-i plină din belşug!

Ouă multe, colorate, Parcă râd pe masă, râd....

Iepuraşul a venit,

Daruri multe a adus

187

Să le-mpartă la copii. Şi toţi ouă am ciocnit.

Azi Hristos a înviat, Să ne spele de păcat. Domnul fie lăudat!

Paştele l-am aşteptat!

SĂRBĂTOARE

Tupangiu Daniela, cls. A VI-a Școala Gimnazială Nr. 1, Băilești, Dolj

Prof. Îndrumător: Bălașa Flori

Aşteptăm cu mic, cu mare Şi cu multă nerăbdare Minunata sărbătoare, A-nvierii lui Hristos.

Ouă roşii, cozonac,

Drob şi miel înmiresmat, Toate sunt astăzi gătite Pentru oaspeţi pregătite.

Nu uităm nici iepuraşul, Ce cu daruri drăgălaşul

Va sosi la toţi copiii Să le facă bucurii.

Sfântul Paşte ne îndeamnă Să spunem cu suflet curat:

„Hristos a înviat! Adevărat a înviat!”

IISUS

CONSTANTIN GELU,CLS. A IV-A ŞCOALA PRIMARĂ,SAT DUDAŞU-CERNEŢI

COMUNA ŞIMIAN, JUD. MEHEDINŢI

Aprilie.E primăvară. Afară vântul adie iară

Şi păsările ciripesc Căci primăvara o iubesc.

Acum în prag de primăvară Isus priveşte spre noi iară.

Veniţi , copii, să-L preaslăvim Cu mic cu mare să-L cinstim.

188

Căci sus pe cruce El a stat, Şi lumea-ntreagă a salvat.

N-a vrut răsplată,doar iubire, Iar pentru noi,doar fericire.

MAGIA ÎNVIERII...

Gruia Emilia Sefora, cls. a VI-a, Şcoala Gimnazială Nr. 2-Bocşa, Caraş-Severin

Azi e zi de sărbătoare, C-a-nviat al nostru soare

Şi-a adus iar bucurie Dulce ca o poezie.

Ouă roşii noi vopsim, Paştele-l sărbătorim,

Şi-L slăvim pe cel Hristos, Domnul nostru luminos.

Cozonacii azi se coc, Să ne-aducă iar noroc, Vinul curge în pahare, Viaţa fie ca o floare!

La biserica din sat

Toată lumea s-a-nchinat Coşuri pline de bucate,

Le-au sfinţit cu bunătate.

Mielul, fiu de Dumnezeu, Al meu înger şi al tău, A-nviat azi cu lumină,

Să ne-aducă-n dar hodină.

El pe cruce-a fost urcat Şi-aşa mult a sângerat, Tare mult L-au chinuit,

Pentru noi a pătimit.

Lumea toată azi îl cântă, Că ne-aduce pace sfântă,

Şi în jur caldă iubire, Luminată-n fericire.

189

LUMINĂ

Realizator: Ratea sofia, clasa a II-a, Clubul Copiilor Drăgășani,

prof. coord: Pițigoi Ionela- Narcisa

Ce vis ciudat...O clipă înghețată de durere... moartea Lui nu înseamnă mai mult decât o clipă… o clipă în care răzbate fără oprire firul de lumină care înconjoară ca o aură viața dintre cer și pământ, trimițând răsuflări fierbinți, îmbrățișări întrerupte în ritmuri sacadate. Și pleacă… zboară spre nicăieri… fără întrebări, fără să-și ceară voie… doar El cu sine. Mâinile lungi ale lunii prea rece sugrumă orice urmă de viaţă, de speranţă, lăsând un fior ironic în atmosferă. Şi mii de fire, de capilare sparte se lungesc leneşe pe spaţiul vast, doar ca dintr-o dată să dispară şi să fie ca o amintire nedorită.Culorile nu mai sunt culori, iar noaptea nu mai e noapte. Ochii-i nu se mai puteau mişca, muşchii ce ţineau globurile se rupseseră şi mai simţea doar o răcoare tare, ce curgea uşor, ca un fluid prin vene şi-i adormea simţurile, cufundându-L într-o simfonie a tăcerii. Eram martora unui adevărat ritual de durere care-mi trezea fiori adânci. Ciudat lucru...Mi se părea că lacrimile lunii erau picături de lapte care se scurgeau fără oprire pe aripile negre ale păsărilor de noapte care-şi continuau fără întrerupere zborul lor sugrumat de adieri nepalpabile ale bătrânului univers, care încă mai împrăştia clipe de lămâie, conturând episodul şi aruncându-l într-un potir uitat undeva pe altarul durerii. Începeam să mă sperii. Nu mai simţisem toate acestea până atunci. Însă o serenadă târzie, purtată pe lire de îngeri, mă învăluia, creând parcă un val de curent călduţ, o speranţă infantilă şi naivă. Mirosul nopţii îmi împrăştia în nări un parfum tare şi aromat, cu zeci de miresme, care mă făcea să mă gândesc la copacul acela singuratic din vârful dealului, atins de o lumină slabă, la marea care se rostogoleşte la infinit în ritmuri sacadate sau chiar la mine, în clipele când zâmbeam şi eram fericită şi o nouă speranţă, alinată de surâsul unui bebeluş mi se scufunda în suflet.

Fâlfâitul aripilor unor porumbei albi ai nopţii erau atunci parte dintr-o simfonie a ploii care-mi izbea faţa de ceară sacralizând întreg universul.

Picuri grei îmi inundau până şi respiraţia. Umbrele de-abia înfiripate ale nucilor şi brazilor din grădiniţă, sădiţi în ziua în care m-am născut eu, îmi jucau tulburător pe obraji mânaţi de furia vântului, care se rostogolea asemeni unor flăcări albăstrui risipind şi ultimele particule ale colbului aşternut prea devreme peste sufletul meu.

Maldăre de întrebări, chemări, un val spumos de dorinţe, episoade neterminate ale vieţii mele îmi urzeau mintea şi sufletul migdalat de durere.

Tresar...Ceasul din perete anunță miezul nopții... Rătăcisem într-un vis uşor bizar un ceas, două, poate mai multe...nici nu mai ştiu. Îmi amintesc însă, cu precizie câteva cuvinte din serenada îngerilor: „nu-i nici un cerc mai rotund decât soarele, nici un om mai presus decât omul, nu-i nici un zbor mai presus decât zborul sufletului. Hristos a înviat!”.

190

VIAȚA DINTRE CER ȘI PĂMÂNT

Realizator: Ionescu Bianca, clasa a IV-a, prof.coord. Pițigoi Ionela- Narcisa, Clubul Copiilor Drăgășani,jud. Vâlcea

Mă trezesc pe muchii de cer, înghesuită în raftul mucegăitelor iluzii. Un arc îmi fură libertatea

cuvântului. Migălite chenare mă aruncă într-un potir adânc în care nu mai clipocește decât rugăciunea. La limita gândului inflorește o muchie de lacrimă, între sărat si roua dimineților. In sunetele calde ale vocii bunicii, culorile cresc pe fire de iarbă. Înmugurite, cuvintele țes alfabetul vieții, iar eu constat că viața aceasta aleargă înfiripând drumuri noi.

În noaptea Învierii , din văzduhuri nevăzute se îmbrățișează în ritmuri sfinte viața dintre cer și pământ. Pretutindeni, plutesc arome dulci-acrișoare de mere coapte cu migală, de scorțișoară, vin sau de grâu fiert, de struguri vechi de aproape un an sau de miere, pentru că toate aceste merinde sunt împărțite(date de pomană) celor plecați în Lumea Cealaltă.

Se pare că în noaptea sfântă, viața crește în pași mărunți pe firul plăpând de lumină. Strigătul ființării răzbate și ultimul colțișor de pământ reavăn pentru a ajunge acolo…sus… Cerdacul cerului îmbrățișează universul sădit printre lacrimi, printre foi albe de lumină și picură căldură din aripi argintate de îngeri.

Închid ochii... visez fluturi aducându-mi lumină, să pot privi luna prin aripile lor. Simt frica îmbrățișându-mi sufletul... încerc să presar petale pe rănile lui, prinzând amintirile în palme, suflând zâmbet. Rătăcită în somn, am învățat să îmi trăiesc visele. Luna îmi zâmbește și îi zâmbesc. Picuri de lumină cad încet din cerul negru, razele lui îmi mângâie sufletul secat de lacrimi. Simt cum fericirea își face loc în sufletul meu... uneori prin sărut, o caldă atingere și-o singură privire.

De multe ori m-am întrebat ce este fericirea... O stare cum spun unii, o iluzie sau un sentiment pe care noi înșine îl creăm? Nu știu... La fereastră îmi cântă o pasăre ce anunță cu drag și voie bună că Săptămâna Patimilor a început. Asupra întregii naturi se așează pătura veseliei și colorează cu fericire tinerețea Paștilor și seamănă în sufletul meu de copil, sentimente de dor și iubire. Pomii albi de ieri, devin azi multicolori pentru că peste întreaga natură se așterne credința și liniștea sufletească aduse parcă de un înger coborât pe curcubeul împăcării din împărăția cerului. Fericire... oare asta e ? Penița mi-alunecă neputincioasă pe coala albă de hârtie. Se oprește din când în când să-și ia aer, să respire și s-o ia de la capăt. Îmi rezem capul de masă și imaginația mă poartă pe aripile ei de vis. În fața ochilor mei, apare El...

Vino! Apropie-te! M-am apropiat încet, încercând să străpung întunericul necunoașterii ce mi se sădise în suflet. Îl

vedeam cu greu, doar o lumină puternică... El vorbea despre o lume nouă pe care eu mi-o doream și credeam că El mi-o va crea. Viața era din nou blândă și suavă ca o garofiță, lumea părea mai veselă și mai puțin interesată de grijile cotidiene. Copiii erau fericiți, dornici a învăța pentru a-și crea acea bază numită cultură generală. Deodată, visul frumos a dispărut... Unde eram? Nu se știe unde, tărâmul vieții mă purtase... Mi-am dat seama că acel luminat și înzestrat cu un talent nefiresc, era chiar El, care construia noi destine ale unei lumi impresionante, dominate de culoare și fericire. El scria povestea unei poezii, a unei vieți umane, a unei lumi și atunci am văzut că eu sunt doar un fulg al timpului ce zboară, asupra căruia a căzut puterea divinității.

Am observat că universul meu nu era același și că acum după mult timp în Săptămâna Sfântă a Paștilor se mai întâmplă minuni. De aceea, trebuie să învățăm mereu să fim mai buni, mai iertători, mai iubititori... căci Iisus a pătimit și s-a răstignit pentru noi toți. Lumina din ochii mei seamănă cu acea licărire sfântă din noaptea Învierii.

191

Chenare de vis, migălite imagini, frânturi de poveste îmi încălzesc mintea şi sufletul. Fiecare gând armonizează un peisaj lucid, plin de emoţii adânci, de alinări albastre, de paşi. Mă uit la tabloul cerului spânzurat de linia Cosmosului. Ciudat lucru…Cerul acesta construit din bucăţi mari de gheaţă scrijeleşte urme prea adânci în sufletul meu de copil și... pătat de sinuciderea soarelui, pare un imens candelabru văruit cu clipe de durere. Mă gândesc la El…doar El. Sângele îmi îngheaţă în vene, simt o durere necontrolată. E ca o mână care mă aruncă într-un potir în care nu mai clipoceşte decât rugăciunea. El fusese străpuns pentru păcatele noastre şi războit pentru fără de legile noastre. El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră şi prin rănile Lui, noi toţi ne-am vindecat. Chinuit a fost, dar S-a supus şi nu a deschis gura Sa; ca un miel spre junghiere, S-a dus şi ca oaie fără de glas înaintea celor care o tund, aşa nu şi-a deschis gura Sa. Mormântul Lui a fost pus lângă cei fără de lege şi cu cei făcători de rele, cu toate că nu săvârşise nicio nedreptate şi nicio înşelăciune nu fusese în gura Lui. Mântuitorul a ales Crucea, fiindcă astfel se moare; cu mâinile întinse. El S-a sfârşit îmbrăţişându-ne. Din nou, aceeaşi durere mă macină, iar timpul începe harnic să-mi urzească sufletul în fire de mătase. Privesc luna care se oglindeşte într-un pahar plin cu apa. Pulsul ei, aproape inexistent, îngheaţă întreg universul şi totuşi o căldură suportabilă îmi aleargă prin vene ca o licoare miraculoasă. Simt…şi nu ştiu ce. Îmi doresc dintr-o data să alerg şi să cuprind în palmele mele tot pământul acesta bătrân, să ating cu vârful degetelor linia orizontului, iar apoi să mă topesc uşor asemenei unui balon de săpun, ars de soare sau înghiţit de mări şi oceane. Sau… poate să mă scurg ca o lacrimă pe un obraz nepătat de patimile vieţii. Plutind între vis şi realitate…între viaţă şi moarte, alergând pe notele înfundate ale unui portativ al sufletului mă opresc brusc. Probabil că în clipa aceasta Iisus îşi dă duhul pe cruce. Odată cu El întreaga natură se topeşte…se prăpădeşte fără zgomot. Ochii îmi zboară la ceasul de lângă o lămâie fără gust. Acum…şi ceasul şi lămâia fac parte din aceeaşi lume…o lume moartă. Cerul şi pământul, apa şi văzduhul se topesc în vâltoarea dulce-acrişoară a sufletului meu. Ora 9 bate tare în mintea şi în sufletul meu. Acum e seară, e târziu. Iisus cu siguranţă a plecat iar la Dumnezeu, însă drumul fără întoarcere pentru El e doar un popas- un popas al veşniciei dincolo de viaţa care îl străbate. Surâsul dureros al înserării anunţă înfricoşătoarea măreţie a Eternităţii. Şi…povestea are de fiecare dată acelaşi final. Abia a mai putut să-şi cheme amintirile, să-şi sărute florile, să-şi mângâie depărtările şi să-şi potolească lacrimile pentru că a trebuit să se dăruiască definitiv. Din dragoste pentru noi toţi Iisus semnează la fiecare final de poveste cu…Hristos a înviat! Dacă Hristos n-ar fi înviat, Zadarnică ar fi fost credinţa noastră. Povestea este aceeași, dar de fiecare dată pare alta deși iubirea față de Dumnezezu crește în pașii aceleiași primăveri.

192

VIS DISPĂRUT PREA DEVREME

Realizator: ZIDARU ANDRADA, clasa aIV-a, prof.-coord- Pițigoi Ionela- Narcisa, Clubul Copiilor Drăgășani, Jud. Vâlcea

De multe ori m-am întrebat ce este fericirea... O stare cum spun unii, o iluzie sau un sentiment pe care noi înșine îl creăm? Nu știu... La fereastră îmi cântă o pasăre ce anunță cu drag și voie bună că Săptămâna Patimilor a început. Asupra întregii naturi se așează pătura veseliei și colorează cu fericire tinerețea Paștilor și seamănă în sufletul meu de copil, sentimente de dor și iubire. Pomii albi de ieri, devin azi multicolori pentru că peste întreaga natură se așterne credința și liniștea sufletească aduse parcă de un înger coborât pe curcubeul împăcării din împărăția cerului. Fericire... oare asta e ?

Penița mi-alunecă neputincioasă pe coala albă de hârtie. Se oprește din când în când să-și ia aer, să respire și s-o ia de la capăt. Îmi rezem capul de masă și imaginația mă poartă pe aripile ei de vis. În fața ochilor mei, apare El...

- Vino! Apropie-te!

M-am apropiat încet, încercând să străpung întunericul necunoașterii ce mi se sădise în suflet. Îl vedeam cu greu, doar o lumină puternică... El vorbea despre o lume nouă pe care eu mi-o doream și credeam că El mi-o va crea. Viața era din nou blândă și suavă ca o garofiță, lumea părea mai veselă și mai puțin interesată de grijile cotidiene. Copiii erau fericiți, dornici a învăța pentru a-și crea acea bază numită cultură generală.

Deodată, visul frumos a dispărut... Unde eram? Nu se știe unde, tărâmul vieții mă purtase...

Mi-am dat seama că acel luminat și înzestrat cu un talent nefiresc, era chiar El, care construia noi destine ale unei lumi impresionante, dominate de culoare și fericire. El scria povestea unei poezii, a unei vieți umane, a unei lumi și atunci am văzut că eu sunt doar un fulg al timpului ce zboară, asupra căruia a căzut puterea divinității.

Am observat că universul meu nu era același și că acum după mult timp în Săptămâna Sfântă a Paștilor se mai întâmplă minuni. De aceea, trebuie să învățăm mereu să fim mai buni, mai iertători, mai iubititori... căci Iisus a pătimit și s-a răstignit pentru noi toți. Lumina din ochii mei de copil seamănă cu acea licărire sfântă din noaptea Învierii.

193

PAŞTELE Borda Mara, clasa a II-a B Liceul de Arte Oradea Prof. îndrumător: Lucia Galan

Se aude-al clopotelor cânt, Prin firea ce renaşte, El falnic iese din mormânt Cu biruinţă, Domnul Sfânt, Că este iarăşi Paşte! E pace pe pământ şi-n cer Creştinii spun o rugăciune. În faţa crucii lui Iisus Smeriţi noi facem plecăciune, Ne iartă – cer!

VIA DOLOROSA

Coroiu Anamaria Școala Gimnazială „Horea, Cloșca și Crișan”

Brad, jud. Hunedoara Prof. coordonator Groza Giorgia Voichița

Hristos din morți a înviat

Să ștearg-al lumii greu păcat. Cu crucea-n spate spre Golgota,

Îl însoțeau iudeii și cohorta.

Hlamidă roșie-a purtat Pe drumul cu dureri pavat, Căci în coroana Sa de spini

Se prind ai lumii grei ciulini.

Pe drumul pardosit cu pietre, Cerutu-i-am ca să ne ierte,

Iar sus pe cruce biruit, El S-a rugat și răstignit.

În Sfânta zi a Învierii

Cu lumânări îi cântă toți creștinii. În jurul bisericii adunați

Cântă voios: Hristos a înviat!

194

SĂRBĂTOAREA-N SATUL MEU

Vărzar Bianca-Raluca

Școala Gimnazială „Horea, Cloșca și Crișan” Brad, jud. Hunedoara

Prof. coordonator Groza Giorgia Voichița

Azi cu toți ne-am adunat La biserica din sat,

Copii, părinți și bunici, Cei bătrâni și cei pitici,

Să cinstim cum se cuvine Sărbătoarea lumii creștine. Haine noi mândri purtăm,

Tradiția s-o respectăm, Sufletele primenim,

E vremea să ne-mpărătșim! Ouă roșii vom ciocni,

Cununi de flori vom împleti, Le vom așeza pe cruci,

Necazurile, Doamne, să le-alungi! Pentru vara ce va-ncepe

Grâu-n holde să se-ndese. Seara vom pleca prin sat

Cu mesajul așteptat: Azi, Hristos a înviat!

SĂPTĂMÂNA MARE

Rusu Andrea-Florina Școala Gimnazială „Horea, Cloșca și Crișan”

Brad, jud. Hunedoara Prof. coordonator Groza Giorgia Voichița

De la Florii și pân-la Paști, Glasul clopotelor ne cheamă ne-ncetat.

Să ne-amintim în fiecare zi De ce Iisus, pentru noi, S-a răstignit.

La Denia din fiecare seară,

Suferă și pentru noi Sfânta Fecioară, Că pentru sângele Iisusului vărsat, Nu toți își vor păcatul greu spălat.

În Vinerea cea neagră sângerândă

Ce L-a adus pe Mântuitor la osândă, Cu umilință pâlcuri de creștini,

195

Înveșmântați în negru-aprind lumini.

Lăcașul sfânt îl înconjoară Cu-a epitafului grea povară,

De trei ori pe Domn îl prohodesc, Fiindc-a luat păcatul strămoșesc.

Așteaptă-n post Ziua cea mare În care creștinii-și cer iertare,

Paștile-mpăcați ca să mănânce, Pâinea vieții preotul o frânge,

Dăruind-o tuturor, Întru iertarea păcatelor.

La Paşti

Popescu Lucian, clasa a III-a, Şcoala Primară Şomaneşti,

prof. coord: Ionică Maria Janina Ouă roşii stau la soare Râd în zi de sărbătoare Este bucurie mare Este Paşte! Fratele, tata, mămica, Cu bunicul şi bunica Spre biseric-acuşica Se îndreaptă. Avem lumânări în mână Toată lumea se adună E o atmosferă bună E-nvierea!

Cum sărbătorim Paştele?

Pecingină Fabian , clasa a III-a, Şcoala Primară Şomaneşti, prof. coord: Ionică Maria Janina

Cea mai iubită sărbătoare religioasă a primăverii este Învierea Domnului sau Paştele. În familia mea toţi membrii participă cu mult interes la pregătirile pentru această sărbătoare: curăţenie, bucate tradiţionale. Bunica şi bunicul ţin şi postul. Noi, cei mici, ne bucurăm cel mai mult când mama ne cheamă să vopsim împreună ouă. A strâns din vreme foi de ceapă, noi aducem

196

frunzuliţe de forme diferite pentru a vopsi oul cu model. Ştim de la bunica să folosim frunze din natură pentru a nu ne murdări pe mâini când decojim ouăle şi să consumăm alimente cât mai naturale. Momentul cel mai emoţionant este când, ajunşi la biserică îmbrăcaţi frumos şi cu lumânări în mână, preotul cheamă toţi credincioşii să ia lumină şi anunţă cu bucurie: Hristos a înviat! Toată lumea răspunde într-un glas: Adevărat a-nviat! Mai spre dimineaţă preotul împarte pâine muiată în vin bisericesc, acestea simbolizând trupul şi sângele Mântuitorului. E bucurie mare! Şi natura se bucură parcă de această sărbătoare: pomi înfloriţi, fluturi jucăuşi, ciripit de păsărele, zumzet de albine, flori parfumate şi multicolore, o explozie de viaţă! În ziua de Paşte consumăm ouă roşii pe care le-am ciocnit înainte, carne de miel şi salată verde, prăjituri şi cozonaci cu nucă, împletiţi de bunica. Vin mulţi musafiri şi cu toţii ne salutăm, aşa cum o vom face până la Înălţare, cu: Hristos a înviat! şi Adevărat a-nviat!

Noaptea Învierii

Ungureanu Vasilica, clasa a III-a, Şcoala Primară Şomaneşti, prof. coord: Ionică Maria Janina

La biserică ne ducem De cu seară noi ajungem Cu sfială ne-nchinăm Lui Hristos noi îi cântăm. Noaptea Sfântă s-a lăsat Eşti cu sufletu-mpăcat Zici: Hristos a înviat! Adevărat a înviat! Ouă roşii, cozonac, Şi cu nucă şi cu mac Le punem în coş pe toate Bucate-s pe săturate.

LA PAȘTI

DUȚU DIANA –clasa a IV-a

Prof. înv. primar NAZÂRU ANIȘOARA

ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR 7 – BUZĂU

Ziua cea mare se apropie şi pregătirile sunt în toi. Totul este curat în jurul nostru: case, grădini, livezi. Pomii înfloriţi zâmbesc în soare, albinele neastâmpărate zumzăie, iar păsărelele ciripesc fericite când pe o creangă când pe alta.

Mama pregăteşte de zor bucatele tradiţionale. Miroase a cozonac rumen, drop, pască sau friptură. Încondeierea ouălor roşii le facem în Joia Mare după tradiţie. Ultimele zile de post mi se par

197

cele mai lungi și mai grele, dar mă străduiesc să ascult îndemnul mamei la post și rugăciune în Săptămâna Mare.

Dar aşa cum şi-au curăţat gospodăriile, creştinii îşi curăţă şi sufletele: ţin post, merg mai des la biserică, se roagă, cer iertare. Se pregătesc astfel pentru spovedanie şi Sfânta Împărtăşanie cu trupul şi săngele Mântuitorului Iisus.

Cu haine noi, spovediţi şi împărtăşiţi ne adunăm cu toţii la miezul nopţii în faţa bisericii şi așteptăm cu emoție ca în fiecare an Sfânta Lumină.

Cel mai emoționat moment mi se pare atunci când apare preotul din altar în haine albe ca neaua şi, după îndemnul ,,Veniţi să luaţi Lumină!’’, totul se scaldă în lumină. Clopotele bat. Miracolul Învierii s-a produs. Răsună zarea de cântarea ,,Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând...’’ Suntem fericiţi că am primit Lumună din Lumină.

După slujbă, cu Lumina Sfântă, mergem acasă mai liniştiţi şi cu sufletele mai curate.

Dimineaţa mama ne trezeşte rostind de trei ori ,,Hristos a înviat !’’ , iar noi, copiii, îi răspundem somnoroşi, dar bucuroşi ,,Adevărat a înviat !’’. Ne spălăm pe faţă, după obicei, cu apă neîncepută în care am pus un ou roşu, pentru ca tot anul să fim sănătoşi şi roşii în obraji. Ne închinăm şi mulţumim Domnului pentru sănătatea şi belşugul casei. Nerăbdarea de a ne aşeza la masa cu bucate alese ne-a cuprins pe toți de la mic la mare.

Ciocnim ouă roşii spunând ,,Hristos a înviat !’’ şi ,,Adevărat a înviat !’’. Acum mai mare ni s-a părut pofta, decât puterea noastră de a mânca din toate bunătățile de pe masă.

În această zi mergem şi împărţim ouă roşii şi cozonac familiilor nevoiaşe. Pentru toţi creştinii este un prilej de mare bucurie, care ne încarcă sufletele şi casele de lumină, linişte, iubire, bunătate şi dăruire. ,,Hristos a înviat !’’

Întâiul ou roşu de Paşte

Iacob Iasmina Mihaela Școala Gimnazială ,,Alexandru Ștefulescu”

Paştele, sărbătoarea tuturor creştinilor, sărbătoarea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, este la fel de aşteptată ca şi Naşterea Domnului. Când Iisus Hristos a fost răstignit pe cruce, mama Sa a venit şi a lăsat sub cruce un coş cu ouă, pe care s-a scurs din sângele Său, vopsindu-le, astfel, cu roşu. În toate gospodăriile, în Vinerea Paştelui, oamenii vopsesc ouă roşii, aducându-şi aminte de suferinţa răstignirii lui Iisus Hristos şi de durerea mamei Sale, la vederea Sa. O veche tradiţie românească transmisă din moşi-strămoşi spune că, în ziua de Paşte, din primul ou ciocnit trebuie să mănânce toţi membrii familiei, pentru a rămâne uniţi tot anul. Această tradiţie îndeamnă familiile să împartă acest ou, în ideea de a-i învăţa să împartă tot ceea ce au. Din micul ou trebuie să mănânce cu toţii, învăţând astfel să se mulţumească cu câte puţin, pentru ca fiecare să aibă câte ceva. E o tradiţie care îndeamnă la cumpătare, la milostenie şi la dăruire, precum Domul Iisus Hristos ne-a îndemnat, şi trebuie să-i urmăm pilda, încercând să devenim mai buni şi mai apropiaţi de cei din jurul nostru.

198

BUCURIILE SĂRBĂTORILOR DE PAŞTE

Nume şi prenume elev: Popescu Mihnea TeodorŞcoala Gimnazială „Alexandru Ştefulescu”

An de an, minunata sărbătoare a Paştelui umple sufletele oamenilor credincioşi cu multă căldură şi cu

o bucurie de nedescris.

Creştinii propovăduiesc ideea că Paştele este cea mai însemnată sărbătoare a anului, datorită

sacrificiului lui Iisus, fiul lui Dumnezeu, pentru iertarea păcatelor oamenilor şi pentru mântuirea acestora.

Pentru a cinsti sacrificiul lui Iisus, familiile se adună în jurul mesei şi trăiesc împreună bucuria Învierii.

Fiecare credincios merge în clipa învierii la biserică pentru a lua din lumina divină şi a o aduce acasă, cu

nădejdea că astfel Dumnezeu va veghea asupra familiei sale.

Casa fiecărui bun creştin este pregătită de sărbătoare, iar masa este încărcată cu bucate alese.De la cel

mai tânăr la cel mai vârstnic membru al familiei, cu toţii fac rugăciunea şi apoi se aşază la masă,

ciocnesc ouă înroşite pentru a simboliza sângele lui Hristos, deapănă amintiri, petrec şi trăiesc din plin bucuria

acestei minunate sărbători. Îşi încheie ziua ospătân- du-se cu pască şi cozonac pregătite cu multă pricepere şi

dragoste .

În dimineaţa următoare, copiii caută prin toate cotloanele darurile ascunse cu multă măiestrie de cei

care-i iubesc şi vor să le păstreze viu spiritul acestei sărbători.

Toată lumea este parcă mai generoasă, mai veselă şi mai încrezătoare în aceste zile.

Sărbătoarea şi bucuria reîntregirii familiei durează trei zile. Apoi, cu lacrimi date de bucuria revederii,

dar şi de tristeţea plecării, copiii şi nepoţii pleacă la casele lor, iar bunicii rămân uitându-se în urma lor şi

visând deja la următoarea vizită.

199

PRIMĂVARA ÎN SĂRBĂTOARE

Cerul e senin,

Soarele-ncălzeşte

Şi toată natura

Din somn se trezeşte.

Cântă păsărele,

Florile-nfloresc,

Este sărbătoare,

Paştele sosesc.

Haideţi toţi copiii,

Bucuroşi să fim,

Pe Isus Hristos

Să îl prăznuim.

Bucuriile Paștelui

Gheorghe Maria Teodora

Școala Gimnazială Buică Ionescu, Glodeni- Dâmbovița

Primăvara a sosit

Pomii toți au înflorit

Rândunica cea sfioasă

Își deretică prin casă.

Este timp de bucurie

E liniște și armonie

Că vin Sfintele Florii,

Să ne bucurăm, copii!

200

Îmbrăcați de sărbătoare

Aninați de-un gând curat

Vom porni cu mic cu mare

Spre Biserica din sat !

Anotimpul primăverii

Aduse sărbătoarea-nvierii

Să cântăm acum cu toți

”Hristos a înviat din morți !”

Primul Paște petrecut în familie

Anghelescu Ana-Maria

Școala Gimnazială Buică Ionescu, Glodeni- Dâmbovița

Andrei este un copil abandonat. Trăiește la centrul de plasament ”Zâmbet de copil” din Târgoviște. Cel mai mare vis al lui este să aibă o familie. Au tot venit oameni pe la orfelinat să adopte copii, dar pe el nimeni nu l-a vrut. Era trist.

De ceva timp, la centrul de plasament se obișnuiește ca de sărbători să vină familii să ia copii pentru a petrece câteva zile împreună. Familia Popescu a cerut voie directoarei să-l ia pe Andrei la ei de Paște. Auzind vestea, Andrei credea că îi va exploda inima.

A ajuns la locuința familiei Popescu. A sunat timid la ușă. Doamna Maria, soția domnului Popescu l-a întâmpinat cu un zâmbet larg. L-a poftit înăuntru. I-a arătat casa și camera special pregătită pentru el. Aici îl așteptau hăinute noi: o pereche de pantaloni de stofă, o cămășuță în carouri, o pereche de pantofi. L-a îndemnul doamnei Maria le-a probat. Îi veneau ca turnate.

După ce toți s-au pregătit cât mai frumos, au plecat la slujba de Înviere. Biserica devenise neîncăpătoare. Au luat lumină sfântă de la preot și au ascultat tăcuți predica. Apoi, au cântat într-un glas ” Hristos a înviat!”. Andrei a trăit cu tot sufletul aceste momente.

Întorși de la slujbă, au servit masa. Copilul nu mai văzuse niciodată atâtea bunătăți la un loc: ouă roșii, cozonac, friptură de miel, iepurași de ciocolată albă. Au mâncat în liniște.

Domnul Popescu l-a întrebat pe Andrei dacă vrea să fie copilul lor. Cu ochii în lacrimi băiețelul a răspuns că aceasta este cea mai arzătoare dorință a lui, apoi l-a îmbrățișat strâns pe cel care devenise îngerul lui păzitor.

Autoritățile au venit la familia Popescu pentru a se asigura că sunt părinți buni. Acestea au hotărât ca Andrei să rămână pentru totdeauna la aceasta familie minunată.

201

ÎNMUGURIREA SUFLETELOR

Elev: BĂLĂNICA CRINA

Clasa: a V-a A, Școala: Nr.9 (Structura Școlii Nr.5) Prof. coordonator: DRĂGAN RAMONA-VICA

Localitatea: GALAȚI / Județul: GALAȚI

A înviat iar natura, Au înverzit iar mugureii,

Și toată lumea vrea să vadă Cum se desfac spre soare…iată!

Cu treburi multe, gospodarii Se ostenesc acum pe fugă

Să curețe de toata tina Casele, curtea si inima.

De ce atâta osteneală?

De ce se bucură sătenii? Căci vine sfânta sărbătoare Și-aduce pace pe pământ.

Acum e șansa noastră…iată! Să alungăm tot ce-i urât,

Să facem și noi, ca natura toată, Să-nmugurim pe-acest pământ.

BUCURIA ÎNVIERII LUI HRISTOS

Elev: SULTANA ALEXANDRA Clasa: a V-a A, Școala: Nr.9 (Structura Școlii Nr.5)

Prof. coordonator: DRĂGAN RAMONA-VICA Localitatea: GALAȚI / Județul: GALAȚI

Azi e Paștele cel sfânt,

Bucurii aduce pe pământ, Cozonac, ouă și pască,

Poftiți la a noastra masă!

Domnul a înviat Iar noi ne-am împăcat, Ciocnind împreună ouă Chiar cu o culoare nouă.

Cu familia mai stăm De la ei noi învățăm

Pe cei săraci să-i ajutăm

202

Iar rănile să le-alinăm. Așa ne bucurăm noi

Gustând din cozonacii moi, Adunându-ne la masă

Și primind pe Domnul in casă!

DARURILE SĂRBĂTORII PASCALE Elev: LUPU ROXANA

Clasa: a V-a A, Școala: Nr.9 (Structura Școlii Nr.5) Prof. coordonator: DRĂGAN RAMONA-VICA

Localitatea: GALAȚI / Județul: GALAȚI

Acum frumos miroase iar A cozonac in casa ta, Masa de ouă e plină

Pentru că aștepti cu drag Venirea Iepurașului de Paști.

Dimineața, când te speli pe față, Gândul imediat se indreaptă

Spre cum te-ai comportat o viață. De-ai fost cuminte, primești în dar

Dulciuri, haine, jucării, Și chiar iertare vei primi

De ai greșit.

BUCURIILE PRIMĂVERII

Pop Bianca, clasa a IV- a B

Şcoala Gimnazială ,,Grigore Silaşi” Beclean

Este primăvară!

Norii cenuşii au dispărut, iar cerul este ca o petală de miozot. Şuvoaie de lumină mângâie pământul încă amorţit. Natura s-a trezit la viaţă şi împarte miresme suave şi dulci.

Toată lumea este fericită pentru că acest anotimp minunat s-a aşternut peste ţară. În desişuri a albit floarea ghiocelului şi un parfum uşor de toporaşi se răspândeşte la adierea vântului din amurg. Narcisele, lăcrămioarele, zambilele şi lalelele ne îmbată cu miresmele lor pline de prospeţime. Iarba a prins colţ fraged şi nou, iar câmpiile şi dealurile s-au colorat în verdele crud ca de smarald al primăverii. Livezile îmbracă straie noi.

Primăvara a trezit totul la viaţă! Fluturii zboară alături de harnicele albine printre flori. Gândăceii şi cărăbuşii dorm la soare, dezgheţându-şi aripioarele. Păsările călătoare se întorc din depărtatele ţări ale soarelui, vâslind în înălţimile albastre.

Primăvara aduce multă voioşie! Copiii sunt cei mai fericiţi! Pot admira gingaşii ghiocei, frumoasele lalele şi mlădioasele flori de cireş. Pot ieşi afară la joacă, se pot bucura de aerul proaspăt şi

203

de mireasma florilor. Pot alerga în voie şi se pot întrece. Ei se joacă pe verzile câmpii, iar după ce obosesc pot admira stoluri de rândunele gureşe, berze şi cocostârci ce se întorc din ţările calde.

Primăvara ne aduce şi Ziua Mamei. Băieţi de toate vârstele fac daruri mamelor, arătându-le cât de mult le iubesc.

Cea mai mare bucurie a primăverii este sărbătoarea de Paşti când, noi, creştinii, celebrăm Învierea Domnului Iisus Hristos. În cinstea acestei sărbători încondeiem şi ciocnim ouă roşii, mergem la biserică pentru a ne ruga lui Dumnezeu.

Primăvara este anotimpul meu preferat! Readuce natura la viaţă, răspândeşte o simfonie de culori şi umple sufletele oamenilor cu multe bucurii. Totul e cuprins de magia reînvierii. Bine ai venit, primăvară!

Iepurașul de Paște

Csiki Natalia – Denisa Școala Gimnazială ” Mihai Viteazul ”

Cu sfială-n ochi și-n pași A sosit un iepuraș,

Îmbrăcat cu haină nouă Și în brațe-un coș cu ouă.

Câte unul încetișor, Le așează binișor.

Printre firele de iarbă, Dar încet să nu se spargă.

De Paște

Serbezan Maria Camelia Școala Gimnazială ” Mihai Viteazul

Ouă roșii eu vopsesc Și apoi le ciocănesc,

Cu cei pe care îi iubesc. Și spun bucuros:

„ Astăzi a înviat Hristos!”

Daruri multe am primit Și așa m - a răsplătit Iepurașul cel iubit.

El îmi aduce Ouă de ciocolată dulce.

204

LA PAŞTI

Parîjnec Nicoleta, clasa a III – a A

Liceul Tehnologic ,,Vasile Cocea Moldoviţa”, judeţul Suceava Prof. îndrumător Lucescu Simona

Într-o zi de sărbătoare Mama mea mi-a spus:

-Te trezeşte, puiul mamei! Azi, e ziua lui Iisus.

M-a ’mbrăcat în haine noi

Şi mi-a explicat: - Ziua se sărbătoreşte La biserica din sat.

La această sărbătoare Tot satul s-a adunat

Şi – am cântat cu mic, cu mare Hristos a înviat!

SIMBOLURI ŞI TRADIŢII DE PAŞTE

IVANOV KITTY COORDONATOR PROF.STRUBER EVA

G.P.P. „TOLDI”-SALONTA

Paștele este cea mai importantă sărbătoare creștină. El și-a păstrat până în prezent farmecul și semnificația, fiind un moment de liniște sufletească și de apropiere de familie. Farmecul deosebit este dat atât de semnificația religioasă - întotdeauna mai există o șansă de mântuire - cât și de tradiții: oul pictat, iepurașul, masa cu mâncăruri tradiționale de paște - cozonac, pasca, miel, slujba de sâmbătă seara cu luarea luminii. Lumânarea de Înviere În noaptea de Înviere fiecare credincios poartă în mână o lumânare, pe care o va aprinde din lumina adusă de preot de pe masa Sfântului Altar. Această lumânare este simbolul Învierii, al biruinței vieții asupra morții și a luminii lui Hristos asupra întunericului păcatului. Oul pictat Ouăle simbolizează mormântul lui Iisus Hristos, care s-a deschis la învierea sa din morți. De aceea, când sparg ouăle prin ciocnire, dar și când se salută creștinii își spun: "Hristos a înviat! Adevărat a înviat!". Culoarea roșie a ouălor simbolizează sângele lui Iisus care s-a scurs pe cruce pentru mântuirea lumii. Există credința că cei care ciocnesc se întâlnesc pe lumea cealaltă.

205

Ouăle simbolizează și reântinerirea, primăvara. În Egiptul antic, oul era simbolul legământului vieții și reprezenta, totodată, sicriul ori camera mortuară. În tradiția populară de la noi, ouăle de Paști sunt purtătoare de puteri miraculoase: vindecă boli, protejează animalele din gospodărie, te apăra de rele. Pasca Se coace numai o data pe an, de Sfintele Paști. Ea are o formă rotundă, la mijloc o cruce și este împodobită pe margini cu aluat împletit. Mielul Îl reprezintă pe Iisus Hristos care s-a jertfit pentru păcatele oamenilor și a murit asemeni unui miel nevinovat. Iepurașul Acesta este un vechi simbol german care provine de pe vremea festivalurilor păgâne. El simbolizează fertilitatea, primăvara. Ultima săptămână a postului Paștelui este cea mai importantă perioadă. Ea trebuie folosită pentru căință și comemorare. Tot atunci sunt pregătite și bucatele de Paști. Până de Înviere toată casa trebuie să fie curată și bucatele să fie gata. În seara de Înviere conform tradiției toată lumea merge la biserică pentru a participa la slujba și pentru a lua lumina. La sfârșitul slujbei, preotul împarte tuturor sfintele paști, adică pâine sfințită, stropită cu vin și cu aghiazma. Familia se întoarce spre dimineața de la biserică și gustă mai întâi ouăle și pasca sfințite.

TATĂL MEU CERESC din ciclul „Iisus a înviat!”

Boldu Gavril-Darius Clasa a V-a, Colegiul Naţional “Mircea cel Bătrân”

Râmnicu Vâlcea, Vâlcea Profesor coordonator: Tămaş Simona-Nicoleta

Iisus = profan + sacru... om şi Fiu al lui Dumnezeu... e sânge şi icoană... Imaginea vieţii... casa Tatălui deschisă tuturor Suspinele curg prin trupul meu Urc spre divinitate în ritmuri sacre Speranţa Luminii... renaşte în noi în zi de sărbătoare: Iisus a înviat! Aprinderea lumânării = Iisus se-ntoarce acasă!... mai târziu – şi noi... Îngerii renasc odată cu mine şi clopotele în tremur zguduie cerul Naşterea Lui... renaşterea Lui... roşie cruce – sacrificiu suprem! Viaţa curge din inima bisericii şi... Imensitatea cerului mă copleşeşte Atingerea credinţei mă reîntregeşte şi... Timpul spune poveşti magice: un miracol - Iisus a înviat!

206

O TAINĂ din ciclul „Iisus a înviat!”

Boldu Mihail-Denis

Clasa a V-a Colegiul Naţional “Mircea cel Bătrân”

Râmnicu Vâlcea, Vâlcea Profesor coordonator: Tămaş Simona-Nicoleta

Iisus = eu şi tu, noi şi voi... cu toţii ne-ntoarcem în Lumină... Inima cerului pulsează în Noaptea Învierii Suspin cu speranţă... că ştiu Un ultim adevăr al omenirii... când îngerii bat clopotele în inimii bisericii, Somnul e veşnic... e frumos... şi izbăvirea se învaţă: moartea e Lumină!

Ating o nouă viaţă. Ideea de sacru mă reprezintă – sunt o fărâmă din El... Născut, nu făcut... Iisus mă ascultă Viaţa din Lumină în Lumină se aprinde Iluminarea mea... devine un mod de a fi Atingerea Duhului Sfânt e un mister şi... Timid încerc să-nţeleg taina!

ÎN LUMINĂ

din ciclul “Iisus a înviat!”

Leotescu Lorena Clasa a V-a

Colegiul Naţional “Mircea cel Bătrân” Râmnicu Vâlcea, Vâlcea

Profesor coordonator: Tămaş Simona-Nicoleta

Iubirea divină luminează natura profană

Iisus = Lumină din Lumină, dăruindu-le

Suspinul clopotelor se armonizează cu harpele îngerilor:

Ultima speranţă spre mântuire,

Suferinţa Domnului pentru noi, copiii Lui.

207

Atingerea credinţei îmi reîntregeşte Fiinţa.

Imaginea Păstorului sufletului meu mă-ndrumă

Naltul cerurilor mi se deschide şi-L

Văd pe Tatăl Ceresc în Lumină.

Ieri am plâns moartea, azi sărbătoresc învierea!

Ascult bătăile unei inimi îndurerate, mă rog şi plâng... şi-apoi mă-nveselesc în Lumină...

Trăiesc şi mă-nchin în faţa măreţiei Sale.

208

RAPORT DE EVALUARE A CONCURSULUI NAȚIONAL DE CREAȚII LITERARE ȘI PLASTICE

“BUCURIILE SĂRBĂTORILOR DE PAŞTE” -ediţia a VI-a/ aprilie 2014-

Concursul Național este înregistrat în CAEN 2014, domeniul CULTURI ȘI CIVILIZAȚII A8, p. 25

Unitatea organizatoare: ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR.2/ CARACAL Coordonatori proiect: INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN OLT Scop: Valorificarea potenţialului creator al copiilor prin realizarea unor compoziții plastice şi literare.

Obiective specifice: - cultivarea sentimentelor de dragoste şi respect pentru tradiţiile culturale şi religioase ale comunităţii locale; - formarea şi dezvoltarea unei gândiri autonome, reflexive, critice; - promovarea şi stimularea copiilor cu aptitudini literare şi plastice; - realizarea unui real şi eficient schimb de experienţă între copiii participanţi la concurs. Grup țintă: preșcolari și școlari ai claselor pregătitoare și ai claselor I - VIII

Durata proiectului: februarie 2014 – iunie 2014. În urma implementării proiectului, CONCURS NAȚIONAL DE CREAȚII LITERARE ȘI PLASTICE “BUCURIILE SĂRBĂTORILOR DE PAŞTE”,au fost descoperite şi promovate tinere talente. Realizarea în echipă a unor produse au stimulat spiritul de colaborare, de întrajutorare. S-a realizat un adevărat schimb de experienţă între copii, copii – cadre didactice şi între cadre didactice.

S-au înscris 251 de cadre didactice cu 616 lucrări (62 literare și 554 plastice), din 32 judeţe ale ţării: Alba, Arad, Argeș, Bihor, Brașov, Bacău, Bistrița-Năsăud, Buzău, Caraș-Severin, Constanța, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava,Timiș, Vaslui, Vrancea, Vâlcea și municipiul București. La învățământul preșcolar s-au înregistrat 265 de lucrări, la cel primar 265, iar la cel gimnazial 86 de lucrări.

Expoziția s-a organizat la Biblioteca ”Virgil Carianopol” din Caracal. Cele două comisii de jurizare de la fiecare secțiune au stabilit premiile lucrărilor participante

în funcție de criteriile de jurizare înscrise în proiectul național, urmărind foarte mult originalitatea, mesajul lucrării, bogăția cromatică, diversitatea și corectitudinea tehnicilor de lucru. Toți membrii celor două echipe de jurizare au apreciat efortul copiilor, oferind premiile pe măsură.

Consider că prin participarea numeroasă și nivelul calitativ ridicat al lucrărilor, acest proiect național și-a atins obiectivele propuse. Avem ca scop să asigurăm sustenabilitatea proiectului, să aducem cât mai aproape de elevi tradițiile românești.

Organizatori: director, prof. Costel-Răzvan BĂȚĂGUI, dir.adj., prof. Irina MOCANU, prof. Sanda CIOROIANU, prof. Mariana ENACHE, prof. Cătălina OPREA, prof. Nelia Adriana FARCAȘ, consilier școlar Lucica STANCIU, prof. logoped Florentina POPESCU.

Inițiator-realizator: prof.înv.primar, Sanda CIOROIANU

209