Daca as avea posibilitatea de a alege a ma naste in urmatoarea mea viata in altceva decat o fiinta umana, cel mai probabil m-as reincarna intr-o broscuta pe roti, vintage, cu mici imbunatatiri. As fi cu siguranta atipic colorata, de obicei curatica cand nu m-as balaci in noroi gustand din ploaie, si mereu in cautare de aventuri. O broscuta fericita zic, libera in spirit si plina de nebanuit. Broscuta de mine ar strabate neobosita si mereu curioasa lumea-n lung si-n lat, si pe diagonale mai ales. Ar invata geografia din mers, cu geamurile deschise larg si cu muzica propagandu-se in departari. Mi-as potoli setea cu apa proaspata din raurile si fantanile intalnite in drumul meu haotic, si totusi atat de perfect. Ochii mi i-as clati cu privelisti ce nu pot fi continute in tabloul nici unui artist, niciodata, ci doar in nemarginimea sufletului. As fi condusa in acord cu imperfectiunile drumului, fie el prafuit de tara, sosea cu sau fara de gropi, drum forestier virgin poate, sau autostrazi largi care invita. As cuprinde toata primavara in inspiratia mea finita, nesatula, mereu flamanda dupa miresme colorate de prospetime care invita la viata. M-as juca de-a v-ati ascunselea prin lanuri de floarea soarelui vara, iar alteori as salta jucaus ca un copil cu zambet candid printre florile de camp, si cu siguranta m-as lua la intrecere cu trenul suierand in forta ce sperie macul fragil. Toamna, da, toamna as lua-o molcom la pas ca sa am timp sa gust din toate bunatatile ei, si - de ce sa nu recunosc- din vinul rosu, dulce, din damigene ce mi-ar imbogati paleta de culori perfecte, ruginii prin care as vedea padurea cu esarfa ei fluturand in freamat. Cu obrajii imbujorati si nasul rosu, m-as tavali in rotocoale de zapada pufoasa, rece si sclipitoare sub luna de iarna, zgribulind sub puloverul de lana primit de la bunica. Cu siguranta ca mi-as indulci calatoria cu acei oameni cu rucsac greu in spate, autostopisti care mi-ar face cu mana, la rascruce de drumuri aflati, si care s-ar bucura nemarginit sa vada ca ii conduc in deplina siguranta acolo unde si-au propus. Iar eu la randu-mi, as fi mereu recunoscatoare si, nu m-as satura nicicand de coloritul si diversitatea nu doar culturala a acestor oameni deosebiti carora le-as iesi in intampinare. Le-as asculta cu nemarginita curiozitate povestea, i-as insoti cu empatie in durere si, ca o broscuta iubitoare ce mi-s, as incerca neobosit sa ii salut de ramas-bun cu un claxon vesel si cu increderea ca bucata de drum parcursa impreuna are sa fie de bun augur pe mai departe, pentru fiecare din noi. La sfarsitul fiecarei zile, m-as intoarce negresit la garaj, acasa. Dupa drum de-o zi, saptamani,sau poate luni, chiar daca nu fizic mereu, m-as retrage in bratele iubitoare ale familiei, asemeni broscutei... testoase pana la urma, care-si poarta mereu casa cu ea, in suflet. Real sau in fantezie, am rade, ne-am juca, am viziona filme inspirationale dar si de actiune cu curse de masini poate, am gati sanatos, ne-am imbia cu romantism si bucura de intelegere. Ne-am impartasi trairile, cotidianul, aspiratiile si credintele, si am creste impreuna mereu si mereu mai frumos, mai intelept Ce altceva si-ar mai putea dori aceasta simpla broscuta in acea viata traita pe patru roti ?!