PDF De-aș avea un soț cât o muscă Hatice MeryemDeoarece, cu siguran ță, ar avea mult mai multe...

DE-AȘ AVEA UN SOȚ CÂT O MUSCĂ…

http://www.all.ro/de-as-avea-un-sot-cat-o-musca.html

HATICE MERYEM

Hatice Meryem s-a născut la Istanbul, în anul 1968, unde a absolvit Facultatea de Finanțe, Economie și Științe Administra-tive. A lucrat trei ani într-o bancă, iar în anul 1994 a părăsit Turcia, stabilindu-se în Londra. Aici a lucrat inclusiv ca mena-jeră, până a reușit să obțină colaborări cu diferite publicații. Între anii 1996 și 2001 a fost redactor-șef la revista Ox. Volumul De-aș avea un soț cât o muscă… a fost publicat în 2002, fi ind apoi retipărit de opt ori.

Hatice Meryem

„Mă consider incompletă și nepregătită. Dar acum sunt conștientă că aceste neajunsuri

pot fi văzute ca un parfum aparte. Scriu literatură fără să știu exact cum se face. Cred

că așa procedează scriitorii adevărați.“


H MATICE ERYEM

DE-A ŢŞAVEAUN SO

CÂT O MUSCĂ...

Traducere din limba turcă și note deSelciuc Muslim


Originally published in the Turkish language under the title SINEK KADAR KOCAM OLSUN BAȘIMDA BULUNSUN by İletișim YayınlarıCopyright © 2002, İletișim Yayınları A.Ș.No part of this book may be reproduced, in any form without written permission from the publisher. Published by arrangement with İletişim Publications via Anatolialit Agency.

DE-AȘ AVEA UN SOȚ CÂT O MUSCĂ...Hatice MeryemCopyright © 2012 Editura ALLFA

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României MERYEM, HATICE

De-aș avea un soț cât o muscă... / Hatice Meryem ; trad.:Selciuc Muslim. – București : ALLFA, 2012ISBN 978-973-724-381-2

I. Muslim, Selciuk (trad.)

821.512.161-31=135.1

Toate drepturile rezervate Editurii ALLFA.Nicio parte din acest volum nu poate fi copiatăfără permisiunea scrisă a Editurii ALLFA.Drepturile de distribuție în străinătate aparțin în exclusivitate editurii.All rights reserved. The distribution of this book outside Romania, without the written permission of ALLFA, is strictly prohibited.Copyright © 2012 by ALLFA.

Editura ALLFA : Bd. Constructorilor nr. 20A, et. 3, sector 6, cod 060512 – București Tel. : 021 402 26 00 Fax : 021 402 26 10

Distribuție : Tel. : 021 402 26 30 ; 021 402 26 33

Comenzi : [email protected] www.all.ro

Redactare : Mădălina VasileTehnoredactare : Liviu StoicaCorectură : Anca VlăducăDesign copertă : Alexandru Novac


Pentru băiețelul cu ochi strălucitori și păr creț


9

Dac-aș fi soția unui bețiv... într-o noapte ploioasă, lipită de scaunul din colț, de la geam, aș asculta diferitele melodii ale apei care curge pe burlane, iar ușa s-ar trânti tare-tare în timp ce-l aștept pe soțul meu.

— Vecină, soțul dumneavoastră este căzut în parcul de jos...— Mulțumesc, vecine, aș spune. Bine că m-ai anunțat.Așa ar fi soarta mea – ce să-i faci. Mi-aș pune pe cap baticul

care nu alunecă, cumpărat din Bazarul de la Bursa, și m-aș arun-ca în stradă. Pentru că sunt obișnuită, aș merge prin ploaie, exact ca femeile care au văzut și au trecut prin multe greutăți la viața lor ; dar aș fi tânără și frumoasă, iar vecinilor li s-ar face milă. „Sărăcuța, ce soartă rea are…“ ar spune ei ; hai să inventez, de exemplu, am fost aleasă cea mai frumoasă din Ayvalik, înainte de a mă căsători, și asta ar dubla durerea mea în ochii prietenilor.

De sub un felinar, ochii mei ar încerca să găsească parcul, și în cele din urmă ar da de soțul meu căzut în spatele unei bănci. Aș începe să blestem, încercând să-l ridic de subsuoară pe soțul ăsta al meu care umblă prin baruri și cârciumi îmbrăcat numai într-o cămașă subțire, deși e iarnă. În timp ce rochia și vesta mi s-ar murdări de noroi, iar fața mi-ar fi brăzdată de apă, el m-ar împinge și ar zice :

— Pleacă, Sevda, pleacă, lasă-mă să mai dorm puțin.După ce mi-ar spune asta, l-aș lăsa exact unde e și m-aș duce

în cele din urmă la vecinul care a venit la ușa mea să mă anunțe. Apoi m-aș întoarce cu vecinul, prin ploaie, mergând acum un pic mai repede ; deoarece față de vecin trebuie să arăt mai în-grijorată, aș merge din ce în ce mai repede. Aș apuca eu de un braț fi rav și vecinul de celălalt și am începe să-l târâm. Ochii


10

adormiți ai soțului meu ar întâlni ochii mei verzi pe tot parcursul drumului.

— Sevda, ar zice.— Da, aș răspunde eu.— Sevda, ar zice iar.— Ce este... ? aș răspunde, iar el ar spune iar „Sevda“, până

când l-aș arunca pe canapeaua din hol. Cu un simplu „mul-țumesc“ l-aș expedia pe vecin.

Nici n-ar pleca acesta bine din casă, că soțul meu s-ar scula și-ar veni spre mine, reproșându-mi că vecinul cel binevoitor este prietenul meu. Ar începe scandalul, ar întreba ce căuta ve-cinul la ora asta târzie, ar lovi în pereți cu tot ce-ar prinde în mână, făcându-mă „curvă“. În cele din urmă ar rămâne lat pe ca-napea, lac de sudoare. Și atunci, ca în prima perioadă a căsniciei noastre, aș scoate lenjeria curată și călcată din ultimul sertar al garderobei și aș încerca, cu greu, împingându-l și trăgându-l, să curăț trupul greu al soțului meu cu un prosop curat. L-aș lăsa să doarmă acolo unde e. Aș arunca doar o pătură pe el. „Celui care doarme, îi ninge“, se spune – la asta m-aș gândi. Și chiar în acea oră a serii, când să bag aspiratorul să curăț cioburile, doamna Adrina, vecina de vizavi, ar veni lângă mine, prin poarta de la drum, rămasă deschisă.

— Ești bine, fata mea ? m-ar întreba. Nu știu de ce, dar la acea oră furtunul aspiratorului mi-ar pica din mână și aș începe să plâng. Doamna Adrina nu mi-ar spune, ca celelalte femei, „Lasă-l pe omul ăsta, întoarce-te la casa tatălui tău, întoarce-te cât mai ești frumoasă și tânără“.

De la căsătorie, deoarece își pierduse soțul de tânără și rămă-sese singură, spunea că, în cele din urmă, nu e bine ca sufl etul și patul părții femeiești să rămână goale, că asta înghiontește diavolul.

— Ah, fata mea, să ai un soț cât o muscă, dar să-l ai lângă tine. Să fi e cât o muscă, dar să fi e… ar spune ea și, în cele din urmă, ar pleca.


11

Dac-aș fi soția unui portar dintr-un bloc de apartamente... în fi ecare seară aș găti mâncăruri cu usturoi, umplând tot holul de miros. Deoarece majoritatea doamnelor care stau în aparta-mentele superioare sunt femei care muncesc, aș vrea ca mirosul de usturoi să-i întâmpine atunci când se întorc de la serviciu și, cu greu, scot cheile din genți și intră în casa unde mâncarea nu e gata. Deoarece mi-ar fi milă de vecinele astea care nu mai au nicio vlagă în mâini. Aș face asta pentru a le trezi cu mirosul de usturoi și pentru a le readuce în fi re. Aș face acest lucru pentru ca vecinele mele, care au frigiderul plin de legume înghețate, să-și dea seama, brusc, de ce se chinuie în lumea asta trecătoare. Însă ele, fără a avea habar de zbaterile astea ale mele, pentru soții și copiii lor ca niște îngeri, se apucă să dezghețe mâncăru-rile congelate, să pună masa, să strângă masa, să umple mașinile de spălat cu rufele murdare – pe care le vor scoate dimineață, când trebuie să meargă la serviciu, deschizând ușa mașinii de spălat și punând în lighean de la chiloți și până la fețe de pernă, de la ciorapi bărbătești până la sutien, apoi agățându-le pe toate la uscat în balconul micuț – și, după alergătura asta, în timp ce dorm lângă soții lor, visează la pata de pe gulerul cămășii și la ploaia care cade, speriindu-se cumplit. Iar soții lor, în care au atâta încredere, dorm – n-au cum să le protejeze.

Aș găti mâncărurile cu usturoi pentru ca ele să-și dea seama, imediat ce intră pe ușa blocului, de diferența dintre afară și înă-untru. Aș face asta pentru ca ele să-și dea seama că ajung câțiva căței de usturoi, cu mirosul lor puternic, pentru a împărți viața în două. Aș vrea ca ele să audă vorba care spune că „atunci când mâncarea fi erbe, și femeia trebuie să stea lângă cuptor și


12

să fi arbă odată cu ea“. M-aș gândi adesea că poate, într-o seară, o să-ncurce drumul și o să coboare la mine în subsol, unde ar putea mânca doi, trei dovlecei, numai buni pentru burțile lor uscate.


13

Dac-aș fi soția unui strungar... patul, plapuma, perna, cear-șaful ar mirosi a fi er rece-rece. În primii ani ai căsniciei noastre nu m-aș putea obișnui cu acest minereu. Pentru că soțul meu strungar ar veni în fi ecare seară acasă cu fi are încinse ca niște tă-ciuni aprinși, încercând să le răcească și umplând locul de aburi. Unele zone din mine s-ar lega de fi er și prietenia noastră cu fi erul s-ar transmite, mai ales, când aș fi gravidă cu primul nostru copil.

Într-o dimineață, până să răsară soarele, aș porni la drum îm-preună cu soacra mea. În fața ușii secției de nașteri a Spitalului de Asigurări Sociale m-ar cuprinde un ușor leșin ; el mi-ar fi so li-citat de soacra mea – altfel ar trebui să așteptăm până după-amia-ză, așa mi-ar spune. Deoarece mi-ar fi rușine de domnul doctor, nu l-aș lăsa să-mi pună pe burtă unealta aia cu ultrasunete ; soacra mea ar aproba dând din cap această decizie înțeleaptă și la locul ei ; „Ce nevoie este să-i arăți unui necunoscut toate zonele ?“ ar spune ea la ieșire.

După ce mi-ar trage pleoapele de jos, domnul doctor ar înțe-lege totul, într-o clipă : „Aveți lipsă de fi er !“ Aș rămâne mirată. Să existe lipsă de fi er la nevasta unui strungar – la asta nu m-aș fi gândit. Atunci mi-aș da seama, pentru prima dată, că trebuie să nu mai scutur cearșafurile. Nu i-aș spune nimic soacrei mele. Deoarece, cu siguranță, ar avea mult mai multe de spus peste ce aș spune eu și, de data asta, n-aș vrea ca ea să se bage.

Mi-aș aminti cu bucurie, în timp ce-aș sta pe scaunul care se clatină cel mai puțin din tot microbuzul, de cele câteva grame de pulbere pe care soțul meu strungar le lasă în urmă. De fapt, după asta ar începe povestea mea. Pentru ca diminețile vecinele mele să nu comenteze, să nu spună „Uitați-vă și la mireasa asta nouă,


14

nu scutură nici cearșafuri, nici batiste“, aș scutura un cearșaf nou, scos din rucsac ; și n-aș înghiți imediat, ca o lacomă, pul-berea de pe cearșaful pe care am dormit ; aș ascunde-o, ca pe niște prafuri a căror valoare e recunoscută, și aș folosi-o de-a lungul întregii zile, în cantități mici. Ca toți bărbații care au de-a face cu fi erul, și soțul meu strungar ar trece cu vederea această practică a mea, gândindu-se că așa micuțul nostru va deveni un om curajos, cinstit, sănătos.


15

Dac-aș fi soția unui pitic... cu siguranță m-aș îndrăgosti de el. Aș crede, fără motiv, în senzația că toată lumea e împotriva relației noastre, relație greu de înțeles de către cei care privesc de afară ; mi-aș înălța sufl etul cu această senzație puternică, prin care lipsurile sunt prelungite și ajung invizibile.

Serile, când aș fi singură cu soțul meu pitic, ne-am lipi, ca unși cu clei, unul de altul, rămânând sub infl uența acestei sen za ții pu-ternice, care e tot ce mai avem. Ca un purice sănătos, după ce s-ar târî prin toate zonele mele frumoase, negre și albe, mari și mici, moi și dure, ar intra cu tot corpul în cea mai ascunsă și în același timp cea mai vizibilă, cea mai adâncă și plină de viață gaură.

În somn aș vedea spiridușii pitici care trăiesc în adâncurile munților, în colțurile cele mai îndepărtate ale minei. Soțul meu pitic e regele acestor zâne și spiriduși pitici ; ei au armate și mina subterană în care locuiesc e plină de pietre prețioase. Iar eu sunt cea mai ispititoare fată a unui ofi țer onorabil din armata regelui nostru pitic. N-ar exista în armată soldat cu care să nu mă fi culcat. Aș fi vestită. Într-o zi, notorietatea mea ar ajunge până la regele nostru măreț și pitic ; ajunge, iar el îmi dă de veste, prin intermediul mesagerilor, că vrea să mă vadă. Continuarea este evidentă – fără să mai stau pe gânduri, aș acționa. Dimineața, când se trezește și vede lângă el o fată epuizată, cu obrajii ca me-rele și trupul alb, ar spune : „Gata. Numai o femeie ca ea, care se leagă de viață cu toate cele patru membre și cu tot trupul, poate să-mi perpetueze specia.“


16

În timp ce eu dorm, ne-am și logodi.Dacă aș fi soția unui pitic, m-aș trezi în fi ecare dimineață

veselă și cu chef de viață.


17

Dac-aș fi soția unui imam... și soțul meu imam, ca toți ima-mii muritori de pe fața acestui pământ, ar da importanță lucru-rilor lumești, și eu aș semăna cu soțiile celorlalți imami, aș trăi fericită și m-aș bucura de viață, în lumea asta trecătoare ; și, în plus, numele „Nurten păcat“ n-ar ieși din gurile acoperite de basma ale femeilor din cartier iar copiii lipsiți de morală nu ar striga după mine „Măr uriaș, cât juma’ de lume“. S-ar gândi că nu am cunoștință de poreclele puse de femei și nu iau în serios batjocura făcută de copii. Însă mi-ar păsa ; și chiar aș fi întristată.

Câteodată, îndreptându-mă spre casa noastră cu două came-re afl ată lângă geamie, aș trăi trecutul și prezentul, aș privi tre-cutul și prezentul cu aceiași ochi și m-aș gândi că cel mai de preț lucru pe care Allah l-a dăruit oamenilor este timpul... Altfel, cum ar rezista omul dacă ar strânge în brațe atât trecutul, cât și viitorul... dacă ar putea să dirijeze în același timp și trecutul și viitorul... Altfel, cum ar reuși o femeie să se îngrașe cincizeci de kilograme în cinci ani... Altfel cum ar crede omul (Allah să să ierte) că o femeie poate să fi e geloasă pe bărbatul ei fi indcă acesta îl iubește pe Allah...

Pentru a arăta că este cel mai devotat slujitor și că are credința cea mai mare, soțul meu și-ar petrece timpul, seara și dimineața, rugându-se. Ridicându-se de la masă după ce a mâncat doar atât cât să nu moară, soțul meu ar începe să slăbească pe zi ce trece, iar în cele din urmă, mâncând doar alimentele care să-i asigure puterea de zi cu zi, ar rămâne foarte puțin la masă. Imediat ce s-ar trezi, s-ar spăla, s-ar purifi ca, și-ar lua cele mai bune haine și ar fugi către Allah.


18

Diminețile, după ce copiii ar pleca, aș rămâne singură. După ce strâng primprejur, ies în stradă. Bârfi toarele din fața ușii de cum mă văd încep să-și aranjeze baticul. După ce ajung la casa unde am fost invitată, se adună în jurul meu și așteaptă să încep conversația.

Primul lucru pe care l-aș face după ce aș începe conversația cu „Islamul este mai subțire ca ața și mai tăios ca sabia“ și după ce aș încheia cu „nu vă dedați perversității și violenței“ ar fi să adun în palmă fi rimiturile în timp ce se pregătește masa pentru mine, și să le înghit. Mâncând delicioasa plăcintă cu cartofi aș spune : „Doamnelor, televizorul este un păcat, nu stați și vă uitați cu orele la el, mai spuneți și faceți rugăciuni. Aveți grijă când vă cumpărați muselina pentru rugăciune. Unii pictori fățarnici, desenează ceva ca un «plus» în mijlocul fl orilor ; ei cred că noi nu ne dăm seama, că nu vedem, dar uite că suntem atente, și voi să nu uitați, ne introduc pe ascuns motive cu cruce, iar rugăciu-nea făcută cu această muselină este un păcat, nu uitați !“ Și apoi aș continua, trăgând în piept mirosul de umplutură de carne și mâncând sarmalele cât încă mai sunt calde : „Aveți mare grijă la covoarele de rugăciune... Să nu fi e cu fl ori, ramuri, trandafi ri... Ochiul este cel mai păcătos organ al femeii... Allah a dat femei-lor ochii pentru a le încerca, gândiți-vă, s-a spus să-ți stăpânești mâna, șoldul, limba, dar dacă ochiul nu vede și mâna, și șoldul și limba stau potolite... Aveți mare grijă la ochii voștri, dacă vi se agață ochiul, chiar și pentru o clipă, de fl oare, gărgăriță, ramură, trandafi r, dacă vă zboară mintea, pentru un moment, rugăciunea nu mai e bună.“

Apoi ar veni momentul cel mai apreciat de femei. La unele, soțul dorește să se culce cu ele de mai multe ori într-o zi, iar ele se întreabă ce ar trebui să facă pentru a fi merituoase lui Allah. Unele chiar se întreabă ce să facă atunci când se afl ă în acea perioadă a lunii specială pentru femei iar bărbații lor sunt dornici de relații intime și se lipesc de spatele lor apucându-le de mijloc ; ele nu vor să-și supere bărbații, dar nici nu vor să facă păcate, mai ales că este păcat să ai relații intime cu soțul în perioada aceea. Unele dintre ele, după ce ar începe cu „Nu vă supărați că vă întreb, doar suntem între femei“ și după ce mi-ar


19

cere să trec cu vederea această nerușinare, mi-ar zice : „Bărbatul meu este mai leneș și nu-și rade părul din zona intimă, există în religia noastră o măsură pentru asta ?“ Dar, văzând obrazul meu înroșit, ar spune într-un fi nal : „Sau soțul meu să-l întrebe mai bine pe domnul imam.“ Așa încearcă să se întoarcă de la vină. Astfel de întrebări nelalocul lor n-ar mai conteni și câteodată m-aș găsi în poziția de a nu ști ce să răspund la întrebările adre-sate chiar și de către femeile mai în vârstă ca mine, iar în cele din urmă aș începe să spun, cu venerație, una dintre predicile soțului meu : „Doamnelor, soții voștri sunt raiul și iadul vostru. Nu uitați că în ziua judecății bărbații voștri vă vor aștepta la poarta raiului, și la cea a iadului ! Ei hotărăsc dacă mergeți în rai sau în iad ! Dacă vreți să ajungeți în rai, chiar dacă sunteți cu burta la gură, chiar dacă sunteți lângă aragaz și faceți mâncare, nu ar trebui să vă feriți de dorința soțului ; atunci când vă strigă soțul, să-i răspundeți la chemare...“

În timp ce-aș povesti, m-aș gândi la soțul meu.Trup și sufl et cu religia.Îmbrățișat cu religia.Mai apropiat de religie decât mine.


PDF De-aș avea un soț cât o muscă Hatice MeryemDeoarece, cu siguran ță, ar avea mult mai multe...

Documents

Transcript of PDF De-aș avea un soț cât o muscă Hatice MeryemDeoarece, cu siguran ță, ar avea mult mai multe...