Universitatea de Stat din RM

Facultatea: Istorie și Filozofie

Specialitatea: Arheologie

ReferatTema:Paul Goma

Studenta Lucavețchii Elena

Profesor Lupușor Alexandru

Întroducere:

„Sunt scriitor, nu autor de cărţi”, spune Paul Goma despre sine, aserţiune ce fixează dintru început sensul discuţiei pe care o propun. Trăim într-o lume în care aproape totul se preia fără mult discernământ. La începutul anilor 1990, câţiva au stabilit moda conceptuală. Dacă s-a zis: intelectuali disidenţi, s-a mers pe această linie. Dacă s-a spus: Gulag românesc, expresia adevenit automatism. Paul Goma a fost şi a rămas până azi scriitor. Ce este scriitorul în opinia lui Goma?Simplu: acel individ care are obligaţia morală de a spune, scrie adevărul, de a fi responsabil faţă de şi cu memoria comunităţii sale.

De ce nu este Paul Goma disident, deşi deseori suntem nevoiţi să ne conformăm unor „canoane” stabilite de practica publicistică, mai ales. Primul care nu acceptă o atare calitate este chiar Goma. Conform definiţiei de dicţionar, disidenţă =rupere ideologică prin raportare la o majoritate; în manieră specifică: disidenţă = opinie separată în interiorul partidului/grupului de idei – abordare pe care o întâlnim cel mai adesea.Din studiul biografiei şi dosarelor – penal şi de urmărire informativă, precum şi al unor surse complementare, reiese că termenul potrivit pentru a reliefa tipul de atitudine intelectuală şi civic-morală a lui Paul Goma este acela de opozant sau de protestatar, cu variaţia luptător pentru drepturile omului.Formulele sunt la fel de generice, însă indică apăsat esenţa activităţii lui Goma. Spre deosebire de varianta „disident” care,din cauza folosirii fără discernământ, a ajuns în zilele noastre să fie o calitate atribuită cu multă uşurinţă. Motiv pentru care Paul Goma pare să se piardă într-o masă de „disidenţi”, care,în realitate, nu a existat.

Bibliografie: Paul Goma (n. 2 octombrie 1935 în satul Mana, comuna Vatici, județul Orhei, Basarabia) este un scriitor și militant anticomunist român, stabilit la Paris.Poate cel mai cunoscut disident din timpul României comuniste și unul dintre cei mai cunoscuți scriitori postbelici, Paul Goma s-a născut în Basarabia ca

al doilea fiu al unei familii de învățători români.1 Odată cu cedarea Basarabiei fostei U.R.S.S., în urma Pactului Molotov-Ribbentrop, familia Goma s-a refugiat în România. Nu-i lipsea nimic să devină unul dintre cei mai celebri şi mai unanim admiraţi scriitori români contemporani. El era şi continuă să fie considerat unul dintre cei mai radicali dizidenţi români dinainte de 1989. Paul Goma s-a arătat din tinerețe animat de un spirit contestatar, declarînd că persecutarea sau escamotarea unui cetățean rentează pentru putere numai dacă rămîne necunoscut. În mai 1952 elev în clasa a zecea a liceului ”Gheorghe Lazăr” din Sibiu, Goma a fost convocat la Securitate și reținut opt zile, după care a fost exmatriculat din toate școlile din țară, deoarece susținuse în școală cauza unor persoane anchetate și arestate sub acuzația de anticomunism. A reușit totuși să se înscrie la liceul ”Radu Negru” din Făgăraș, pe care l-a absolvit în iunie 1953. În 1954 a susținut simultan examene de admitere la Universitatea din București la filologie română și la Institutul de literatură și critică literară ”Mihai Eminescu”. A reușit la amîndouă, dar a ales Institutul. A apărut pentru prima dată ”cazul Goma”. După înfrîngerea revoluției maghiare din 1956 de către trupele sovietice, în luna noiembrie a aceluiași an, Paul Goma și-a predat în semn de protest carnetul de membru UTM. A fost arestat în noiembrie 1956, acuzat de ”tentativă de organizare de manifestație ostilă”.

Capete de acuzare:

a) P. G. afirmase la seminarul de marxism că războiul declarat de URSS Finlandei în 1939 era – potrivit materialismului-istoric “război injust” “de agresiune“;

b) afirmase că “Moldovenii” (din “RSS Moldovenească”) sunt români că “limba moldovenească” este o inventie (“Sovieticii le-au impus Basarabenilor o limbă care nu există”), locuitorii vorbind limba română – care limbă (română) este o limbă de origine latină (cum sustine acad. sovietic sismariov) si nu o limbă slavă – cum sustine acad. român Graur ;

c) pretinsese că sistemul de cote este descurajant , iar colectivizarea agriculturii o eroare economică ;

1 http://paulgoma.free.fr/paulgoma_pdf/pdf/PAUL_GOMA_BIO_BIBLIOGRAFIE_1909_2007.pdf

d) afirmase că trupele sovietice din România sunt trupe de ocupatie ;

e) sustinuse că limba rusă nu trebuie să fie obligatori.

Paul Goma nu şi-a propus niciodată să răstoarne regimul politic dar a reuşit să îi clatine stabilitatea construită prin metode represiv-totalitare. Calitatea de membru de partid la care se face deseori referire pentru a justifica astfel „disidenţa de partid” este supralicitată din necunoaştere. Scriitorul nu a dorit niciodată să intre din convingere în PCR. În august 1968, după fulminantul discurs din balcon al lui Nicolae Ceauşescu care-şi juca într-un context favorabil cartea independenţei faţă de Moscova, pe fondul intrării trupelor Tratatului de la Varşovia în Cehoslovacia, Goma a simţit că este momentul prielnic pentru eliberarea Basarabiei. Astăzi pare un avânt al naivităţii. Dar Goma este basarabean, fusese arestat în 1956 pentru că vorbise – în timpul revoltei de la Budapesta – despre lucruri interzise, între care problema Basarabiei. Auzind în august 1968 că s-au format Brigăzi patriotice, a mers şi a cerut armă, pentru eliberarea pământului natal. Dar primirea armei a fost condiţionată de calitatea de membru de partid. Pentru Basarabia, Goma a făcut acest compromis: a fost de acord să primească şi carnet de membru PCR. Totul s-a dovedit o mare minciună. Goma a rămas cu un carnet de membru de partid pe care scriitorii din USR, unii dintre ei membri disciplinaţi de partid, i l-au cerut ulterior cu insistenţă. Partidul se ruşina cu un asemenea membru, basarabean refugiat din calea armatei sovietice „eliberatoare”, apoi vânat de comisiile de „repatriere”pentru a fi întors în Uniunea Sovietică, mutat prin şcoli, cu părinţi hărţuiţi şi arestaţi, el însuşi condamnat penal şi administrativ, cu domiciliu obligatoriu, împiedicat să îşi termine studiile universitare, reluate după eliberare, fără drept de a publica şi chiar de a semna traduceri etc. Carnetul de membru de partid a dispărut din apartamentul soţilor Goma,în urma multiplelor percheziţii, ştiute sau doar constatate.Disidenţa de partid este autentică atunci când produce rupture în cadrul normelor de partid şi al ideologiei subsecvente. Paul Goma, prin ceea ce a scris, denunţat şi cerut în romanele,textele publicistice şi scrisorile deschise a pus sub semnulîntrebării construcţia statului totalitar, cu toate mecanismele şi instituţiile lui.

2 22 noiembrie P. G. este arestat de la Universitate, dus la Ministerul de Interne si anchetat (“ca la Interne”)acuzat fiind de tentativă de a organiza o manifestatie ostilă prin “fituici” (asa erau catalogate, la MAI, orice scrisuri, fie de mâna arestatului, fie tipărite, dar toate “dusmănoase si interzise” – aici Securitatea Poporului desemna prin “fituică” cele vreo 15 pagini citite la seminar, fragmentul de roman. În martie 1957 a fost condamnat la doi ani de închisoare corecțională pe care i-a executat la închisorile Jilava și Gherla. Neputîndu-se reînmatricula în anul III la Institutul ”Mihai Eminescu”, în vara anului 1965 a dat din nou examen de admitere la facultatea de filologie a Universității din București. 1961 februarie P. G. primeste pentru întâia oară, “permisie acasă”.

-1966 primăvară : P. G. depune la ESPLA romanul Ostinato (sub titlul : Cealaltă Penelopă, cealaltă Ithacă). decembrie 6 la insistentele Gicăi Iutes si ale Sânzienei Pop Eugen Barbu este de acord ca P. G. să debuteze în revista sa, Luceafărul cu povestirea botezată în redactie Când tace toba,decembrie până la sfârsitul anului, P. G. mai publică în Luceafărul o proză si un reportaj (Cetatea Făgărasului), iar când se decernează “Premiile Luceafărului pentru 1966″, P. G. primeste “Mentiune, proză” – cu Ion Nicolescu.Iarna debutul în Luceafărul îi deschide lui P. G. portile periodicelor : publică în Gazeta literară, Viata românească, Ateneu. Concluzie : nu exista vreun “ordin de sus” dar responsabilii nu voiau să-si asume…responsabilitatea publicării unui “caz” cu exceptia lui Eugen Barbu. În vara lui 1967 a fost trimisă în Occident prima variantă a romanului Ostinato. P. G. abandonează Universitatea (ca să nu aibă ce pierde, deci să nu poată fi santajabil) si rămâne, definitiv, un licentiat în liceu. Locuieste – din decembrie 1965 – la anticarul Radu Sterescu, veche cunostintă.

- 1969 P. G. declară “editorilor” Dodu Bălan, Vasile Nicolescu, Ghise, Stroia, Bujor Sion :

«Dacă Ostinato nu e publicat în româneste, în România, cel mai tîrziu în 1970, în 1971, va apare în Occident.»Nu e luat în serios si «Cum : un scriitor si român abia debutant, membru de partid să afirme că publică… la capitalisti? Să le puie acelora dusmanilor o armă în mână?»Fiindcă P. G. o tine pe a lui, pretinzînd că nu are

2 http://aius.ro/files/disidenta.pdf

nevoie de autorizatiune de la politiune ca să hotărască soarta cărtilor sale, se succed “sedintele de lucru”, ,,de lămurire”, “curat prietenesti”, unele mai restrânse, altele mai lăbărtate unele “amicale” altele de-a dreptul ostile. P. G. este convocat, la presedintele Uniunii Scriitorilor Zaharia Stancu la “comitetul operativ” (nu se va fi chemat asa, dar totdeauna compus din : Chirită, toiu, Nichita, Hobană, Dimisianu – în câteva rînduri a participat si Fănus Neagu ; si János Szász ; si Ion Horea – si încă altii, multi, prea multi pentru o cultură atât de rezistentă, pentru o literatură atât de de valoare). Scopul să-l facă pe P. G. să declare că nu mai doreste să publice la capitalisti că doreste fierbinte să publice numai în Patria Română si în româneste – în consecintă va astepta publicarea (în România si în limba română) “atît cât va fi necesar”. P. G. găseste că, nefiind etern, nu poate astepta “cît va fi necesar”. Tot în cursul anului 1969 : P. G. este judecat la Uniunea Scriitorilor de un comitet lărgito-lăbărtat) compus din Zaharia Stancu din “tovarăsi de sus Ghise, Dodu, Nicolescu, Brad, Stroia. Masele largi de luători la cuvânt – prin Titus Popovici, Fănus Neagu, Mircea Micu, Paul Everac – sunt de părere că un scriitor român, («mai ales cînd este un ilustru necunoscut!» – citat din Vasile Nicolescu), «nu are dreptul să se comporte ca si cum ar fi singur pe lume».

-1973 ianuarie : o nouă variantă a Gherlei ;

- februarie : P.G. scrie continuarea Gherlei : Lătesti (rămâne neterminată).- 18 iunie (1973) : P.G. împreună cu sotia se întoarce în România.La vamă i se confiscă toate cărtile. P.G. anuntă Securitatea, în scris, că dacă nu-i restituie toate cărtile în 24 ore el publică în Occident lista cărtilor interzise în România lui Ceausescu, printre cele confiscate lui aflându-se si o carte de Willy Brandt, la care tocmai se ducea în vizită. În 8 ore (de la depunerea la cutia postală a “scrisorii”), toate cărtile îi sunt restituite (si transportate acasă), cu scuze.

În 1971 a fost propus pentru a fi exclus din PCR, din cauza publicării integrale a romanului ”Ostinato” în RFG, la editura Suhrkamp, pe care cenzura i-l ciopîrțise în țară.3

3 http://paulgoma.free.fr/paulgoma_pdf/pdf/LRP_Culoarea_si_Barbosul.pdf

în 1972, erau ingrediente de bază ale noii realităţi ideologice.Paul Goma nu poate desprinde din profilul moral al unui om liber, indiferent de epocă sau regim politic, ori de profesie:rostirea adevărului. Invocarea dreptului de a rosti adevărul,necenzurat, cu conştiinţa pierderilor şi pericolelor la care cel în cauză se expunea face diferenţa dintre masa intelectualilor/scriitorilor şi puţinii care şi-au asumat menirea condiţiei lor.Totodată, anul 1971 marchează, la 12 martie, deschiderea dosarului de urmărire informativă (DUI) nr. 6201, pe numele conspirativ „BĂRBOSUL”. Principalul motiv îl constituie corespondenţa şi tratativele scriitorului pentru apariţia în străinătate a cărţilor refuzate ani de zile de cenzura din România.Celelalte nume de „obiectiv” sunt „Gom” şi „Grama”. Până la Mişcarea pentru drepturile omului din iarna-primăvara anului 1977, Goma n-a făcut decât să-şi construiască un profil de marginal. Marginalii pot fi tăcuţi şi vocali. Goma a fost un vocal, a provocat nedumeriri, idiosincrazii, pagube regimului politic, culminând cu „cutremurul oamenilor” din 1977. Raportările scriitorilor la Paul Goma sunt dintre cele mai diverse. Conform informaţiilor furnizate de agentul „Radu” la 18 martie 1977, memoriul lui Paul Goma către Fondul Literar,prin care cerea să-i fie publicate cărţile în România, iar drepturile de autor să fie folosite exclusiv pentru sinistraţi, a iscat alte nemulţumiri printre scriitori, care considerau că Goma ar fi „dezumflat” dacă pe piaţă ar apărea unele dintre cărţile lui. „Garbis”, întâlnit ca informator şi în alte dosare(Ion D. Sîrbu, Dorin Tudoran”) culege el însuşi opinii diferite. Paul Goma fusese arestat la 1 aprilie 1977. Pe 6 mai a fost eliberat de la penitenciarul Rahova, în urma citirii la Radio Europa Liberă a „Testamentului” său, la aproape o lună după ce fusese arestat. Textul punea regimul de la Bucureşti în culpă în eventualitatea în care scriitorul murea. Otrăvit cu aconitină, substanţă ce nu lasă urme după ce produce stop cardiac, Paul Goma chiar s-a aflat la un pas de moarte.

În 1977, Goma a reușit să trimită la postul de radio occidental Radio Europa Liberă o scrisoare deschisă în care cerea guvernului României respectarea drepturilor omului in România. Scrisoarea a fost difuzată de postul de radio. În consecință, a fost permanent urmărit apoi arestat și bătut de Securitate.4 Însă fiind bine cunoscut în Occident și repertoriat de organizația neguvernamentală

4 https://foaienationala.files.wordpress.com/2009/08/frp_saptamana_rosie_ianuarie_2007.pdf

împotriva încălcării drepturilor omului, Amnesty International Goma nu mai putea fi judecat și condamnat fără a stîrni proteste în străinătate.La 20 noiembrie 1977, Goma, împreună cu soția și copilul au fost decăzuți din cetățenia română și expulzați în Franța. Ajunși la Paris, au cerut azil politic. Aici Goma și-a continuat lupta împotriva regimului comunist de la București și a conducătorului lui, Nicolae Ceaușescu. Ca reacție la activitatea sa anticomunistă, a fost ținta unui atac cu colet-capcană și a unei tentative de asasinat puse la cale de regimul de la București.

Dar admiraţia de care ar fi trebuit să se bucure Paul Goma nu s-ar fi datorat doar atitudinii sale curajoase de dizident politic. Goma este şi autorul unor cărţi-document despre despre sistemul concentraţionar românesc despre tratamentul de exterminare din închisorile româneşti pe care le-a cunoscut încă din tinereţe. De la înălţimea autorităţii etice pe care i-au dat-o atitudini de felul acesta, precum şi altele asemănătoare Paul Goma s-a manifestat după 1989 ca un critic extrem de sever al contemporanilor săi al lipsei lor de curaj sub regimul comunist. Practic, mai nimeni din elita românească post-decembristă nu a scăpat de acuzaţiile sale nici măcar unii dintre prietenii săi apropiaţi. Faptul acesta i-a creat o reputaţie de inflexibilitate şi de temperament vindicativ şi conflictual. S-a adăugat apoi ambiguitatea poziţiei sale în legătură cu persecutarea evreilor în România.

În eseul Săptămâna roşie (2002), după revoluția din decembrie 1989, comunismul est-european nu mai este în actualitate și Paul Goma ca alți militanți pentru memoria genocidurilor din trecut (genocidul sclavagist, genocidul colonialist, genocidul armenilor din 1915-1918, genocidul grecilor din Anatolia în 1923, genocidul comunist), izbindu-se de indiferența generală a Occidentului față de aceste genociduri,[judecată de valoare] se arată iritat de prezența „doar” a memoriei Holocaustului în conștiința colectivă a țărilor apusene. Intrând într-o logică de „punere în concurență” a memoriei genocidurilor, Goma a început să militeze pentru „asumarea responsabilității evreilor pentru crimele comise contra românilor și se declară împotriva „distorsionării istoriei în vederea instituirii unui mit exclusiv al genocidului doar contra evreilor. 5în scopuri politice (de dominație), economice (extorcare de fonduri) și de culpabilizare a tuturor celorlalte națiuni 5 http://www.paulgoma.com/

neevreiești, fără o analiză critică a propriilor acțiuni criminale antiromânești.În timpul retragerii trupelor și administrației române din Basarabia și Bucovina, de după ultimatumurile sovietice din iunie 1940”. Autorul stabilește o legătură cauzală și cronologică între crimele de război comise după 22 iunie 1941 (momentul declanșării războiului împotriva URSS) de regimul antonescian împotriva evreilor și ceea ce autorul numește „răzbunarea pentru faptele reprobabile din anul precedent”.În anul 2005 la editura Polirom scoate Culoarea Curcubeului:

Această carte a fost destinată celor ce în anul 1977, au avut curajul în sine şi şi-au eliberat frica s-au eliberat de ei înşişi. Paul Goma ne apare în cartea sa ca un luptător pentru dreptate ca un viteaz ce se opune dictaturii din România. El spune: „…întâmplător sunt scriitor. Prin structură educaţie întâmplător gândesc după un cod moral… Am învăţat acasă să gândesc, să fiu pentru bine şi împotriva răului orice culoare ar avea…”Anume la întrebarea pusă lui – „ce culoare are revoluţia română” el a răspuns: „…da ce culoare? Culoarea curcubeului!!!…” Poate de aici acel an crunt din viaţa scriitorului a fost aşternut pe o hârtie cu denumirea „Curcubeul” sau „Culoarea Curcubeului 77”. În cartea sa, Paul Goma descrie concret şi precis faptele şi lucrurile petrecute în acel an. A avut de suferit dar… nu a renunţat uşor nu a fost de acord că a greşit şi nu a acceptat să scrie că îşi cere iertare pentru ceea ce a făcut. A mers cu capul sus până la capăt. A făcut doi ani de puşcărie şi acei ani au fost cumpliţi fără libertate, fără nimic, mai ales libertatea de a-şi dezvălui sufletul, de a scrie…

Concluzie:

Paul Goma este după părerea mea, unicul scriitor care nu a folosit în scrierile sale metafore. Metafore amăgitoare sau oglinzi suspendate, el mereu a descris totul aşa cum este, tot adevărul şi numai el singur. La prima vedere scrie monoton, dar totodată e înţeles de cei ce vor să-l înţeleagă. Un scriitor care se exprimă clar, descriind în detaliu evenimente pe care le trăieşte. Acesta menţiona că „România este ocupată de români”.

Bibliografia selectiva:

http://www.paulgoma.com/ http://aius.ro/files/disidenta.pdf http://paulgoma.free.fr/paulgoma_pdf/pdf/

LRP_Culoarea_si_Barbosul.pdf https://foaienationala.files.wordpress.com/

2009/08/frp_saptamana_rosie_ianuarie_2007.pdf