PAGINI ROMANESTI IN NOUA ZEELANDANUMARUL 74 - AUGUST 2011 - ANUL VII - REVISTA ROMANILOR DIN NOUA ZEELANDA - AUCKLAND - ISSN 1176 3523

Incepe Cupa Mondiala! Romania soseste in Noua Zeelanda pentru a-si apara palmaresul, fiind una dintre putinele echipe care a participat la toate editiile de cupa mondiala. Sa mergem la meciuri, sa ne vopsim fetele in culorile nationale si sa-i incura-jam pe baieti! P. 2-4

Expozitia de la Centrul Pompidou grupeaza in patru sectiuni opera vizuala selectionata pentru prezentare: atelierul, opera, forma si exteriorul. Despre aceasta si marele maestru Brancusi in rubrica “Secante romanesti“. P. 14

Poate ca, prin distanta-rea in timp, prin dispari-tia ocupatiei de pasarar, cuvantul va avea sanse sa se impuna in locul lui birdwatcher, acesta din urma fiind un amator, un iubitor, un protector al pasarilor, o persoana care gaseste placere in observarea si analizarea lor. Birdwatching in Delta Dunarii cu jurnalistul si fotograful Eugen Petrescu in P. 12

RUGBYWORLDCUP

BRANCUSILAPARIS

BIRDWATCHING

si oficialii romani? Teleportarea intr-o lume complet diferita, nu nu-mai fata de Romania, dar si fata de Europa, acomodarea cu un fus orar maxim, de 11 ore, enorm de multa distractie dar si foarte multi bani (in unele lanturi hoteliere cazarea a ajuns sa coste de 10-15 ori mai mult decat in mod normal). Daca nu ati mai vizitat niciodata Noua Zeelanda, randurile de mai jos va vor ajuta sa va planificati vacanta intr-un mod cat se poate de placut. Pentru inceput, perioada in care se va desfasura Cupa Mondiala, 9 septembrie – 23 octombrie, este o perioada de primavara, cu tem-peraturi in crestere, undeva inspre sfarsitul lui octombrie fiind con-ditii si pentru a merge la plaja! De asemenea, in aceasta perioada sunt mai putine precipitatii ca de obicei, acestea exceland in lunile iulie si august. Zilele sunt lungi, frumoase si, mai ales, insorite, de aceea este bine sa va protejati pielea de soarele necrutator al emisferei sudice. Suprafata Noii Zeelande, compusa din Insula de nord si cea de Sud este aproximativ cat a Romaniei, cu o populatie de 4 miliane de locuitori. Cele mai mari orase sunt Auckland (cu peste 1,2 milioane locuitori) in Insula de Nord si Christchurch

2

INCEPECUPAMONDIALA

CRISTIDUMITRACHEAUCKLAND

Incepe Cupa Mondiala si noi ne pregatim de zor. O parte dintre noi se organizeaza pentru a pleca la Palm-erston North, pentru a sustine pe viu echipa Romaniei, o alta parte pentru a prezenta Romania cat mai bine in fata strainilor. Alaturi de Irina Blaj si Camelia Petrus, am fost invitat sa vorbesc despre Romania la singurul post de televiziune care va transmite live free on air toate meciurile Cupei, Maori TV. Ce a iesit, vom vedea la ora transmisiei, cert este ca noi am facut tot ce am putut pentru a raspunde cat mai bine intrebarilor si curiozitatilor prezentatorilor. Rand pe rand am trecut de la mancaruri traditionale la tuica, de la Dracula la Nadia, de la “stejari” la All Blacks. I-am invatat si cateva cuvinte in limba noastra si i-am invitat sa ne urmareasca. Despre toate astea vom mai avea ocazia sa vorbim insa, asa ca, pana atunci, iata si cateva randuri-corespondente pe care le-am trimis in Romania, despre evenimentele la care urmeaza sa luam parte. Daca doriti sa participati la dis-cutie, trebuie doar sa intrati pe www.rugby.ro, acolo unde ma veti gasi, alaturi de toti cei in al caror sange curg globulele ovale! “Ce va insemna Cupa Mon-diala de Rugby din Noua Zeelanda pentru suporterii, ziaristii, jucatorii

EDITORIAdina si Cristi Dumitrache

ROMANIAIrina Margareta NistorCalin Hera, Radu NaumLiviu Antonesei,Cornel Nistorescu,Rodica Elena LupuPr. Vasile RaducaGeorge PetrovaiCatalin PaduraruAdela MarinescuSPANIAGabriela Calutiu SonnenbergFRANTAAdrian Irvin RozeiGERMANIAAdalbert GyurisISRAELRoni CaciularuSTATELE UNITEOctavian Curpas,Elena BuicaBRAZILIAVlad Radu PoenaruAUSTRALIAGeorge RocaCANADAGeorge FilipNOUA ZEELANDAPr. Mircea Corpodean,Lucia Davis, Marian Ioan,Pr. Emanuel Crainic,Mihaela Orlandea,Bianca Ungureanu

LAYOUT/PUBLISHINGAdina si Cristi Dumitrache

PARTENERI PRNZ Radio Romania Actualitati,Romanian Global News,TVR International, Evenimentul Zilei,Cotidianul, Ziarul Lumina,www.romanialibera.com,www.romanianvoice.com,www.liternet.ro, www.roeanz.com.au, www.patriarhie.ro, Altermedia, Romanian Vip, Dilema Veche, Fereastra, Curierul Suedia, Romanul Australian, Spirit Romanesc, Familia Romana, Aripi Romanesti Australia, Clipa USA, Citadela, Phoenix Magazine USA, Literaria Craiova, Doctorul Meu, http://newscorect.com, Revista La Drum, Constelatii Diamantine

ABONAMENTE romanianpages@yahoo.co.nz

Materialele si fotografiile din revista pot fi reproduse cu conditia de a cita sursa

ISSN 1174 - 4847 © PRNZ

EDITORIAL

3

ROMANIALARUGBYWORLDCUP2011STIRI

(360.000) in Insula de Sud. Capitala se afla in orasul-port Wellington din Insula de Nord. Noua Zeelanda este monarhie, seful statului fiind regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii. Prim-ministru este John Key, lide-rul Partidului National (partid de centru-dreapta). Limbile oficiale sunt engleza si maori, iar ziua nationala este 6 februarie, „Waitangi Day”, ziua in care s-a semnat tratatul formal dintre colonistii europeni si populatia maori, in 1840. Trebuie sa stiti ca Noua Zeelanda este prima tara care a acordat drept de vot femeilor (in 1893) si, in general, este una dintre cele mai dezvoltate tari din punct de vedere al drepturile minoritatilor. Se sofeaza pe partea stanga, opus fata de Romania, este extraordinar de usor sa inchiriezi o masina si puteti sa sofati din primul minut, pentru ca permisul de Roma-nia este valabil pentru cel mult un an de zile. Aproape toate orasele sunt asezate pe coasta, langa ocean sau mare, iar pe turisti ii asteapta un adevarat regal de evenimente: sute de festivaluri, petreceri, seri tematice si prezentari neo-zeelandeze. Suport-erii echipei nationale a Romaniei vor vedea doar cateva dintre orasele de aici (speram sa ne calificam si sa fim nevoiti sa va vorbim si despre altele): Ashburton, Invercargill, Dunedin si Palmerston North. Daca despre prima etapa in sederea stejarilor v-am vorbit in prima corespondenta, astazi a venit randul Dunedin-ului. Emblematic pentru „mostenirea scotiana”, acesta este al 7-lea oras ca marime, situat foarte aproape de Polul Sud, de aceea foarte friguros. Face parte din regiunea Otago, iar numele sau maori este Otepoti. Este al doilea oras ca marime din Insula de Sud si este considerat unul dintre cele 4 centre urbane ale Noii Zee-landa, din motive istorice, culturale si geografice. Supranumit „orasul studentilor”, Dunedin este cel mai mare centru universitar din Noua Zeelanda, cu peste 20% din populatia de 110.000 de locuitori avand varste cuprinse intre 15 si 24 de ani. Exista si aici oameni care pregatesc sosirea

rugbistilor romani, pentru meciu-rile impotriva Scotiei, Argentinei si Angliei. Una dintre aceste persoane este Fiona Clarkson, de la Primaria Dunedin si ziarista la Otago Daily Times, care a avut amabilitatea sa ne spuna cateva cuvinte despre aceste pregatiri: „Orasul nostru este extrem de incantat sa ii primeasca pe jucatorii si pe suporterii romani, ca si pe cei ai Italiei, Angliei, Georgiei, Irlandei si Argentinei. Credem ca proiectul pe care l-am dezvoltat in jurul acestui eveniment ne va ajuta sa intelegem mai bine apropierile dintre noi. Astfel, scolile primare din Dunedin si-au ales echipe de rugby cu care sunt infratite, dar si scoli din tarile respective. Din Romania, avem deja o scoala din Simeria cu care fa-cem schimb de informatii si fotografii si cu care avem un proiect comun. Rugbistii romani vor fi intampinati de copiii de la aceste scoli cu cateva cuvinte in limba romana. Acum in-vatam cum sa spunem: Am opt ani si merg la scoala St Clair. Imi place sa joc rugby. Trimitem scolilor infratite carti postale cu jucatorii, care tre-buiesc colorate in culorile nationale. De asemenea, trimitem fiecarei clase din scolile respective cate o scrisoare in care descriem scoala noastra, Dunedin-ul si Noua Zeelanda. Toate aceste carti postale vor impodobi orasul in zilele Cupei Mondiale.” Am intrebat-o pe Fiona si cateva detalii tehnice despre sosirea baietilor nostri in oras: „Sosirea romanilor este planificata pentru 21 septembrie, atunci cand avem planificate si vizite la scolile in proi-ectul de infratire. Cele doua scoli din Romania au primit deja pachetele din Dunedin, una dintre ele trimitan-du-ne deja ceea ce au realizat. Copiii nostri sunt foarte incantati si asteap-ta cu sufletul la gura sa intre in acest proiect”. Si daca tot a venit vorba despre rugbistii romani, sa ment-ionam ca, in statisticile celor mai importanti jucatori care au evoluat in editiile de cupa mondiala ante-rioare apare si un jucator roman, Petre Mitu, despre care statisticile mentioneaza ca a jucat in 3 meciuri

si a inscris nu mai putin de 25 de puncte, nici o incercare, 2 conversii, 7 penalitati si nici un drop gol. O pre-miera mondiala este si ideea organi-zatorilor de a transmite meciurile din fazele finale la cinema, in direct sau inregistrat, in format 3D. Exista deja sesiuni de proiectie cu casa inchisa, la toate cinematografele din Auck-land, in special la ecranul Extrem din Silvya Park, care este consemnat si in Cartea Recordurilor drept cel mai mare din lume. Pana acum au fost confirmate transmisiile 3D pentru sferturi de finala, semifinale si finala. De asemenea, pagina de facebook a Cupei Mondiale a atins cifra de 1 milion de fani, iar vanzarile de bilete au atins deja cifra record de 1 milion, cu incasari de peste 200 milioane de dolari neo-zeelandezi. Persoanele interesate sa se deplaseze pentru aceste meciuri in Noua Zeelanda sunt rugate sa se conformeze tuturor reglementarilor si masurilor adoptate de autorita-tile neozeelandeze pentru accesul in Noua Zeelanda. Astfel, cetatenii romani au dreptul sa intre in Noua Zeelanda fara viza, in baza acordului intre state, insa trebuie sa demon-streze ca se afla aici pentru turism sau pentru meciurile de rugby (bilete de calatorie, programe turistice all-inclusive si bilete la meciuri). Modalitatile de sprijin si interventie din partea Ambasadei Romaniei la Canberra (Australia) sunt limitate, ambasada neavand posibilitatea de a contesta sau influenta decizile auto-ritatilor de frontiera neo-zeelendeze, indiferent de caz. Verificarile de se-curitate pentru intrarea in tara sunt draconice. Bagajele pasagerilor sunt verificate cu raze X inainte de a trece prin aparatul detector de metale. Orice laptop, computer sau alte pro-duse electronice trebuie scoase din bagajul de mana pentru a permite o imagine mai clara pentru verificarea cu raze X. Noua Zeelanda interzice introducerea in tara a oricaror ma-terii organice, materiale genetice sau germeni, care pot constitui o ameni-ntare serioasa pentru economia Noii Zeelande. Pentru a evita o asemenea

EVENIMENT

4

FESTIVALULDOINADINAUCKLAND

eventualitate, exista proceduri si verificari stricte desfasurate de autoritatile neozeelandeze pentru carantina. La sosirea in Noua Zee-landa, toate produsele alimentare din bagajele de cala si cele de mana trebuie declarate. In acest scop, toti pasagerii care sosesc in Noua Zeelanda trebuie sa completeze o fisa care constituie un document le-gal. Vizitatorii care incalca aceasta reglementare sau fac declaratii false pot plati o amenda substantia-la, in afara de confiscarea produse-lor respective, sau, in unele cazuri, chiar pedepse cu inchisoarea. Lista produselor interzise include produse alimentare, plante si produse din plante, animale vii, produse de origine animala, saruri si produse asociate, inclusiv apa, produse nebiologice si alte pro-duse diverse, echipament de sport si camping. Intreaga lista poate fi consultata la adresa: http://www.biosecurity.govt.nz. Meciurile echipei nationale a Romaniei in cadrul Cupei Mondi-ale la Rugby, editia 2011 din Noua Zeelanda sunt urmatoarele: pe 10.09.2011, la Invercargill (Rugby Park Stadium), meciul impotriva Scotiei; pe 17.09.2011, tot la In-vercargill (Rugby Park Stadium), meciul impotriva Argentinei; pe 24.09.2011 la Dunedin (Otago Re-gional Stadium) meciul impotriva Angliei si pe 28.09.2011 in Palm-erston North (Manawatu Arena) meciul impotriva Georgiei. Succes stejarilor si o Cupa Mondiala spectaculoasa!

Festivalul Doina din Auckland si-a redeschis portile la Bruce Mason Centre. In prezenta unui numeros public, au vorbit despre importanta acestui festival anual fosta si actuala conducere a Asociatiei Doina, respectiv Adina Giurgiu si Irina Blaj, precum si doamna ambasadoare Cristina Stuparu, sosita special pentru acest eveniment de la Canberra, precum si consulul onorific al Romaniei la Wellington, dl Guilford Montgomerie. Au expus lucrari mai multi artisti romani care traiesc in Auckland, totul fiind prezentat pe acorduri binecunoscute ale muzicii traditionale romanesti. Expozitia este deschisa pentru intreaga luna in Takapuna, la Bruce Mason Centre, iar festivalul mai include si proiectii de filme romanesti, printre care celebrul “Concertul“, film ce a partici-pat la selectia oficiala a Festivalului Cannes 2011.

EVENIMENT

5

Intre 18 si 21 iulie 2011 s-a desfasurat editia a XV -a a Festivalului Interna-tional al Filmului de Arta, Ecologie si Turism “ Document. Art.” Organizat de Asociatia Romana de Film “Docu-ment.Art.” si Primaria municipiului Campulung Muscel, festivalul a fost integrat evenimentului “Impreuna pentru Campulung”, parte din proiectul “Promovarea activitaților de marketing si a produselor speci-fice Municipiului Campulung Mus-cel, judetul Argeș”, co-finantat de Uniunea Europeana prin Fondul European de Dezvoltare Regionala in cadrul Programului Operational Regional 2007-2013. Comitetul de organizare a avut reprezentanti in Europa, America de Sud, America de Nord si Asia. Conceput ca un eveniment cultural-cinematografic, festivalul a fost promovat la Targul International de Turism de la Berlin, Targul de Turism de la Moscova, de firme de publicitate din Brazilia, de presa online din Romania si Spania, de site-urile Organizatiei Mondiale a Turismului (UNWTO), Comitetului International al Festivalurilor Inter-nationale de Film Turistic(CIFFT) Viena si British Council din Londra. Din cele 146 filme provenite din 43 tari, in competitie au fost admise 74 titluri, iar pentru proiectia publica – in sala si afara, pe un ecran mare- 45 documentare de scurt, mediu si lung metraj. Veritabil loc de intalnire a ar-telor, editia numarul 15 a Document.

NICOLAELUCAROMANIA

FESTIVALULDEFILMDOCUMENT.ART

Art. a gazduit doua expozitii, una de arta decorativa a Danielei Frumuse-anu ,intitulata “Vise plutind”, alta de arta fotografica denumita ”Traditii si inspiratii” a lui Andrzej Lojko, vice-presedintele organizatiei artisti-lor fotografi din Polonia. Programul zilnic de proiectii destinate publicului s-a transformat intr-un workshop, fiind supuse discutiei, printre altele, urmatoarele teme: Despre filmul experimental; Imagine si cuvant in documentarul de turism; Cinetur-ismul si efectele sale economice, prima moderata de criticul de film Calin Stanculescu, iar celelalte de Nicolae Luca, presedintele fondator al festivalului. De fapt, s-a tinut seama de continutul filmelor inscrise in cele trei sectiuni tematice ale eveni-mentului: arta, ecologie, turism. Au fost prezentate si comentate docu-mentare ai caror realizatori si pro-tagonisti se aflau in sala: Jo Graell, Rosa Bernal, Deborah Chacon, Jesus Ramos- Spania, Ghislaine Heger si Jean-Claude Wicky- Elvetia, Petra Dolezalova si Libor Spacek – Cehia, Mateja Kasia si Szimon Mizera- Polonia, Bosko Savkovic- Serbia, Eriksen Skule- Norvegia , Ekrem Simsek –Turcia, Erato Paris- Gre-cia, Bose Krishnendu- India, Iulian Foisoru, Alexandra Dediu- Romania. S-au lansat idei interesante privind documentarul de turism, efectul peisajului fara personalitate, functia imaginii, coloanei sonore si comen-

tariului, componente ale limbajului cinematografic folosite cu precadere in astfel de pelicule. Un moment inedit l-a constituit prezentarea “cartii festivalului”, tiparita in editie bilingva si intitulata, Document.Art. Secvențe retrospective / Story of the Festival, autor prof. Nicolae Luca. Participantii romani si straini au vizitat obiective turistice din municipiul Campulung Muscel si imprejurimi. Editia a XV-a, jubiliara, a fost onorata de un mare numar de oaspeti straini, in afara celor mai sus mentionati aflandu-se si Ranka Velimirovic, producator la studioul Libra Film din Belgrad, Ewa Kotus, jurnalist, directorul festivalu-lui Art&Tourism din Varsovia, Liliana Comandé, jurnalist , Italia, membri ai echipelor de filmare ale unor filme aflate in competitie, Jor Van Klein, cineast, SUA , membru in Comitetul de organizare si al juriului. Marele Premiu al editiei, trofeul “Acvila de Aur”, a fost obtinut de filmul indian “Orasul ascuns”, regizor Bose Krish-nendu, despre care juriul a apreciat ca este o reusita sinteza a prezentarii si folosirii artei in ecologizarea unor zone dintr-o mare metropola, New Delhi, in scopul dezvoltarii turis-mului. Palmaresul complet al celei de-a 15-a editii a Festivalului Interna-tional de Film Documentar de Arta, Ecologie si Turism, “Document.Art.,” se poate descarca de pe pagina web: www.dokumentarts.ro.

6

Asa cum promiteam am si pregatit prima vedere din Delta, de la «Anonimul 8 ». O sa arate a papirus! Ieri, dis-de-dimineata am plecat cu masina TVR-ului si cu niste melomani adevarati. Catalin Sava si Ioana Pavel. Erau de altfel racord cu fil-mul din deschidere. Tree of life / Copacul vietii, Palmes d’or-ul, sosit cu avionul si barca de la Cannes, via USA si cei de la Pro, care au demonstrat ca nu degeaba se cheama asa. Sunt chiar foarte profi. Lume multa, drum lung, cu o ambarcatiune rap-ida, care mergea mai intai ca ochiul mor-tului, si apoi ca Speedy Gonzales, ca sa nu mai carcotim, plus un dus de Dunare, pentru botezul anual si o intrecere pe valuri mai ceva ca la Grand Prix-ul Cars. Ajuns cu bine la Sfantu Gheorghe. Flori plutitoare, nuferi dar si un sarpe. Unii au zis ca e gonflabil ca sa faca impresie… Ori poate eco? Nu stiu daca nu era un tipar si nu va sfarsi in vreo farfurie! Cum bine spunea o prietena inteleapta e simbolul cunoasterii. Eu l-am conotat cu Eliade, prin urmare cu mister si supranatural, si uite asa am dat, iar de pelicula lui Terrence Malick, care ne-a purtat prin Ceruri, sub o bolta de invidiat la propriu si de unde (vorba Ioanei) si Carul Mare venise la vizionare. Muzica originala era a omniprezentului prin orice palmares de pe planeta asta, Alexandre Desplat , dar si clasica, tulburatoare, de la Brahms la Bach , trecand pe la Respighi, ca sa ne pregatim si de mult asteptatul Festival Enescu (asa e cand ai privile-giul, langa tine, printre spectatorii unul special venit de la Bucuresti, un absolvent de conservator, si fan neconditionat al regizorului si scenaristului!). Povestea lui Iov, usor adusa din condei, si ilusrata de un Brad Pitt atipic si de o severitate care sta marturie ce actor bun este si Jessica Chastain, care pare descinsa din pleiada de actrite ale lui Ingmar Bergman, sunt parintii a trei baieti, dintre care unul e luat de Dumnezeu, prea curand si atat de nedrept. Peste poate pentru cei apropiati a intelege de ce! Facerea lumii dupa Biblie, dar si dupa Darwin, se intrepatrund, intriga (ceva mai putin daca stii ca si celui cu Teoria evolutionista ii murise un copil). Remarcabili pustii, actori desavarsiti, mijlociul juri ca e a lui Bratt (vreo mamica amorezata de star, la care s-o fi gandit atat de intens pana ce a iesit asemanarea… Fireste pura speculatie! ) Sean Penn e si el prezent, nu in prea multe scene, ca au fost taiate la montaj, spre mania vesnicului nemultumit, care acum chiar avea drep-tate, dar deja filmul avea 138 de minute.

Mai bine elimina Maestrul dinozaurii care dau o nota de ridicol in sublim, par neam-uri cu o istorie de trista amintire, Luana, dar nu e primul care nu asculta sfaturile nimanui! Ar trebui insa din toata aceasta mare reusita estetica, sa nu uitam niste replici pline de adevar si tandrete: “Singu-ra cale de a fi fericit e sa iubeşti. Daca nu iubeşti... O sa treaca viaţa pe langa tine. Fa fapte bune. Minuneaza-te! Spera!” Și as adauga mergi la cinema. La Anonimul, unde e o vacanta cu gazde ca-n filme, in public cu stele-luceferi (care merg bine cu Stella Artois, si cele mai spectaculoase afise filigramte), cu Mariana Mihut si Vic-tor Rebengiuc, indragostitii de a 7-a arta, care ne poarta noroc de la prima editie, deloc in deriva Marcel Iures, dar si mai noile stelute, Ana Olaru si Anca Androne, cu un cuplu pe scena (ca de ecran) Miruna Berescu, directorul festivalului si Florin Piersic Junior, inspiratul Maestru de ceremonii, frumosi si spumosi ca o sam-panie, si un oaspete, foarte indraznet anul acesta, un catel roscat din partea locului, care a urcat cu curaj spre microfon , mai ceva ca porumbeii de la Globe Theatre, din Londra la reprezentatia cu Hamlet! Rudele lui de peste Ocean au si aparut imediat si in scenariul aclamat la Cannes, in mai 2011! Tantarii au fost si ei mai blanzi. Cred ca s-au speriat de Frankenstein si Schwarzenegger , care ii amentau eficient din bannerele Vodafone! Oricum aici, va puteti face oricand un insectar, din care sa nu lipseasca paienjenii, sperata cei de seara, pentru francezi, musafiri pentru ai nostrii. Noroc ca s-a inventat Autanul, pe care daca-l primesti in dar, nu numai ca e unul original, insa devine mai de pret ca o orhidee! Anonimul real, cel care face un bine si, cum spunea bunica il arunca in mare, adica nu se lauda in veci cu el, ca un cinefil pasionat, a privit intregul specta-col fabulos, de pe 35 de mm, discret si elegant. Corul femeilor din Sfantul Gheo-rghe a induiosat cu muzica lui specifica, atat de calda, un adevarat melting-pot, pe vorbe si note! Startul noptilor albe a fost dat! Pentru cei inca ne-noctambuli raman proiectile de zi, din sali: scurt metraje, un lung nord-corean, Ștefan Iordache si Spe-cial Guest Starul Nuri Bilge Ceylan. Dar despre toate astea pe ilustrata urmatoare. Noi salutari de la Anonimul8! Apropo! Ana Ularu in «Periferic», semnat de Bogdan George Apetri (fostul avocat, devenit realizator, dupa ce a studiat la o reputata universitate americana, ceea ce l-a facut sa mai uite niste detalii de acasa, ca nu se dau la inmormantare lumanari

MOVIE NIGHTS

VEDEREDELAANONIMUL

rudelor apropiate si nici nu se mai fumeaza de mult prin trenuri, dar scenele ieseau mai spectaculoase asa, in acest scenariu, care s-a vrut universal valabil, din nou insa intr-o lume cenusie si atat de violenta! Și cat original fusese scurtul «Corny», prezentat la ICR. Poate urma-torul…) are un 8 rasturnat tatuat pe ceafa, proiectia in camping a fost fix la 1 an de la cea din Elvetia, Locarno, fratele nostru aproape siamez, cu vizionari in zile cal-endaristice simultane si tot sub stele, (de asta n-a ajuns la Sfantu Gheorghe, nepu-tand fi ubicuu, ca participare, «Crulic» tulburatoarea animatie a Ancai Damian, cu vocea recent aniversatului Vlad Ivanov, de asta data in dulcele grai moldovenesc si fara celebrul digestiv si apa concesiva pentru subalternul din reclama) si fratele din film, e sotul din «Cealalta Irina»: Andi Vasluianu, care juca si in «La drumul Mare», al lui Gabriel Sarbu, alt titlu pref-erat al publicului. Tot azi a ajuns si Nuri Bilge Cey-lan, (am aflat si cum se pronunta corect Bilghe Geilan), cu producatorul sau, fer-mecatori si dornici sa faca un proiect cin-ematografic cu Romania, sa vada din «re-colta» autohtona, si mai ales sa-l admire in conversatie, neconditionat, pe Cristi Puiu, cu «Moartea Domnului Lazarescu», dar si cu scurtmetrajul care a luat «Ursul de Aur» la Berlin, si al carui protagonist e cu noi, si a jucat si in «Padurea span-zuratilor» (daca tot m-a intrebat care cred ca e cel mai bun film romanesc…). Maine mi-as dori ca acesti mari creatori sa se intalneaca, mai ales ca Maestrul Victor Rebengiuc tocmai vazuse «Trei maimute» si ramasese pofund impresionat. Azi se

CORESPONDENTADINDELTADUNARII

DEPENDENTESICOINCIDENTEMOVIE NIGHTS

7IRINAMARGARETANISTORROMANIA

pleaca pe canale , cu lotca, spre locurile care ii amintesc turcului de o regiune de pe la ei, unde sunt niste imense broaste testoase. La noi cu pasarile paradisiace! Tot aseara a prezentat un fragment din inca neterminatul film « Cai verzi pe pereti», (titlu provizoriu, in romani «Hohai mata», ca se pare ca expresia le apartine), de la Tandem, cu care face casa (de productie) buna, Chisu, Dan Chisu, care a avut un succes previzibil, cata vreme pune atata pasiune de cinefil (doar ne daruieste de 20 de ani DaKino!) Scena cu Titieni, care nu intelege de ce o adresa n-are numar, ci doar un a intr-un cerculet, deci sigur nu-i in Bucuresti, o intrece pe cea similara din «Fata galbena care rade», iar cea cinica in interpretarea colosala a Cocai Bloos, e la fel de izbutita precum cea a mamei de sef comunist profitor, din «Visul lui Adalbert» al debutantului in lung, Gabriel Achim, cu Gabriel Spahiu, descurcaretul Epocii de aur, uns cu toate alifiile, Anca Androne, femeia fatala stil C.C.Catch, (imbracata ca la recenta expozitie vintage Consignatia 70-80, idee Pepsi Cola), dar si travestiul chaplinian, plus Doru Ana maharul mic si pupincurist ori Ozana Oancea, o victima a nerespectarii protectiei muncii, cu o voce care face victime sigure (in public, nu pe ecran, unde e o nefericita a soartei), si fireste meciul Stelei, legendarul, cu porta-rul icon Duckadam, si cu comentariul lui Coca Cosma Teoharie (tatal realizatoarei elvetiene acum, Miruna), care juri ca-i Cristian Țopescu! O sa va mai spun si un banc, desi ma indoiesc ca circula in 86, cum ca rusii se apuca sa vopseasca luna in rosu, si i se spune lui Reagan, care calm le raspunde consilierilor: nu-i nimic. Dupa ce termina, scrieti si voi Coca-Cola. (Nu ne e sponsor, dar facem o exceptie si-l mentionam!) Noaptea a continuat cu scurte, si mai ales cu animatia sepia romaneasca a Roxanei Bentu, (Cu ceva inflexiuni de Gopo. Cred ca sunt in gene), care s-a ales cu ropote de aplauze. Oare leocoplas-tul, in forma stilizata de X, i se trage de la benzile desenate cu Pif si mai ales Hercule? De-abia astept s-o intreb, in caz c-o intalnesc, ca ar trebui sa fie pe aici, pe malul Dunarii. Marti a fost noapte inter-zisa macar sub 18 ani, cea substantelor interzise: cea mai vie implicare a spectato-rilor a fost la o replica despre fumatul de iarba, iar actrita Ana Ularu, a urcat agil, ca o felina, pe scena-podium, cu tigara aprinsa, spre disperarea Mirunei Berescu, inspirata moderatoare, de asta data, caci o directoare de Festival are multe, si adesea

nevazute indatoriri (antifumatoare con-vinsa si cu mare grija la ce ar putea vedea copiii, si eventual imita, nestiind, inca, probabil, ca in «Periferic» e un minor care trage de zor tutun in piept…) A fost si momentul hot, de dupa, aproximativ, miezul noptii, cu mai nou masculul de serviciu, Mimi Branescu (vezi experienta de anul trecut, cu «Marti dupa Craciun» a lui Radu Muntean), si comunitatea gay, in documentarul lui Claudiu Mitcu: «Ei doi», autor indraznet si ingenios, care a venit cu un alt fel de «Circul vesel». In 8 ani de «Anonimul» n-a batut niciodata vantul asa ca-n cearsafuri-le din «Ghepardul » lui Visconti! Salciile, apele, nisipul, florile sunt trecute de fiori. Cred ca natura, geloasa pe moving pictures , si-a zis ca poate si ea, sa nu fie mereu, un still, o incremenire de tablou, impresionist, pentru cei foarte miopi, ci stie dansa extrem de cinematografic. (Nicicand nu mi-a prins mai bine salul Marianei Mihut, si atat de afectuasa ei alinare, care a vindecat pe loc orice urma de tristete, ce parea iremediabila. Do-amne cat sunt de norocoasa!) Sau a fost racord cu happening -ul spectaculos si atat de original, cu tangouri argentiniene, cu bandoneon, un instrument straniu si atat de melodios, cu partituri zburatoare, care chiar te purtau la antipozi, te faceau si mai sentimental, te ademeneau cu dor de milonga, si amor pasional… Visu-als, adica imaginile atent combinate de un scenograf aparte si vadit universal, Andu Dumitrescu, ne-au dus cu avione de hartie colorata, maestrit combinate si animate, departe, ca sa aminteasca parca de Antoine de Saint –Exupery, de sfar-situl lui intre stele, de unde ni l-a daruit candva pe «Micul Print»... Fetele noastre din echipa, cu pletele ravasite, in frunte cu Misterioasa Miruna, pareau descinse din Ibsen, ca sa ne mutam putin si arta vecina, a teatru-lui… Doua intalniri din camping m-au facut sa ma bucur si mai mult ca exista acest Festival, de la capatul sau inceputul lumii, depinde cum masori. In drum spre, ecran o spectatoare, melomana, mi-a impartasit entuziasmul pentru filmul rusesc din competitie, «Gromozeka», atat de adevarat si de induiosator, si adesea amuzant, plin de povesti care curg dintr-una intr-alta, pe principiul unor vase comunicante sufletesti, Voia sa-l voteze cu orice pret, chiar daca pleaca inainte de sambata. Conform regulamentului: da. Si doctorita fiind, pusese un diag-nostic corect. E bun. La fel ca celelate 6 din competitie. Ramane de vazut, care

e si mai bun decat celelalte. Coreeanul, cu «Jurnalul din Musan», a cutremurat indeajuns, exacerband conditia emig-rantului nedorit, umilit si batjocorit, chiar daca fiecare isi spune, ca in cazul Mortii, asta nu li se poate intampla decat altora. Cursul de educatie anti-comunista, fata de textul initial de tradus, via englezeste, n-a trecut la viza lor, decat cu o mentionare, a doua oara a devenit unul de educatie cetateneasca(!!!) Ca sa nu supere prea tare Nordul, cu care, macar virtual, ar vrea sa se unifice… Si bietul catel, Albita, victima colaterala, plin de Iubirrre… Mai mult nu va spun! Si a venit miezul de noapte rece, cu «A fost odata in Anatolia», cu un regizor intelept si atat de talentat, pe care de-abia il astept cu master-class-ul sau. O istorie politista, mai altfei decat oricare alta, o cautare, un adulter mai special de-cat in orice alt script, si mai ales un mister si putrefactie la propriu, parca ampiflicat aici la Malul Dunarii si al Marii Negre, dincolo de care era candva liberatatea, si la care ne uitam cu jind, sperand sa fim la fel de priceputi ca Johnny Weissmuller, Tarzanul, de mai tarziu, si sa trecem inot, pana la Istambul. Dupa care am fi dat peste aceleasi drame omenesti, atat de in-spirat filmate si legate, dar pe care atunci, nu le banuiam sau voit le ignoram. A doua intalnire de dinainte de program, (cand parca e alt loc decat cel populat cu miile de specatatori, unii mai cu… chef si incercand uneori un cor antic ori un stereo fata de ce se intampla pe scena atipica), a fost cu un tanar emotion-at, si eotionant pentru mine, care il citea pe Henry Miller, si a ramas cu nostalgia copilariei sale, la care m-am simtit flatata ca m-a asociat. Am fericita ca am mai castigat un cinefil. «Henry & June» ce titlu, de acum deja 20 de ani, mi-a venit brusc in minte… Cel mai bun leac pentru depresie este scenariul viu, pe care ti-l construiesti sau iti este scris de soarta. Pala de vant i-a mai imprastiat si pe tantari, (in orice rau e si un bine), care te fac sa zici, ca pe vremea bombardamen-telor din al Doilea Razboi (fireste total politically incorrect), Du-i Doamne, nu la Ploiesti de asta data, ca e prea departe, dar macar la bulgari, ca tot au facut ei o comedie remarcabila pe subiect, plimbata la Cetate, la Poetul Dinescu anul trecut, la Degustatorii de film si arta culinara…Si oricum avem kitul de supravietuire in Delta, de la Vodafone, nu? Un fleac! Nu ne-au mai ciuruit chiar in ultimul hal, cat sa devina rivali adorabilului scurt «Vam-pirito» venit taman din Spania!

PETROVAI

8

In urmatoarele 3 numere ale revis-tei vom incerca sa intelegem lumea extraordinar de complexa a marelui filozof german Friedrich Nietzsche. In numarul de fata, despre agonisitor. Este evident pentru oricine ca filosofia reprezinta prima forma sistematica a gandirii omenesti, care nu numai ca-si formuleaza necontenit intrebari, dar se straduieste sa si ofere raspunsuri convingatoare la cele trei probleme fundamentale ale fiintarii: 1) Existenta divinitatii si posibilele ei mecanisme de cugetare si actiune; 2) Existenta lumii in infinitele ei forme de manifestare si aparitia vietii; 3) Omul si chestiunile sale de cunoastere si adaptare la mediu (natural si social), chestiuni a caror neintrerupta tentativa de solutionare se materializeaza in tot atatea remarcabile pagini de cultura si civilizatie, adaugate de catre fiecare generatie la zestrea transmisa de inain-tasi. Fata in fata cu acest enorm tablou al dezbaterilor filosofice, tablou con-turat inca din zorii cugetarii omenesti, este cat se poate de firesc sa ne punem intrebarea daca legea progresului actio-neaza si in filosofie. Dar cum unanimitatea opi-niilor este de neconceput pana si in probleme care doar tangenteaza cu filosofia, se subintelege ca in chestiunea de mai sus se inregistreaza pareri atat de diferite, incat unele dintre ele ocupa pozitii diametral opuse pe harta cuge-tarii omenesti. Spuneam, de altminteri, si in studiul dedicat lui Baruch Spinoza, ca daca ilustrul nostru compatriot P.P. Negulescu era de parere ca de vrem sa studiem filosofia „suntem siliti sa ne adresam fiecarui filosof in parte si sa-i ascultam parerile”, asta intrucat „filosofia, din nefericire, nu poate fi stu-

NIETZSCHEAGONISITORULdiata cu adevarat decat numai in mod istoric”, ceea ce in definitiv echivaleaza cu o eleganta eschivare de la un raspuns transant, in schimb reputatul ganditor Karl Jaspers nu s-a dat in laturi sa ex-cepteze filosofia de la legea progresului, sustinand ca operele filosofice (in care sunt expuse „viziuni personale” asupra lumii) nu ar fi afectate in fondul lor de idei de trecerea timpului si de progresul cunoasterii omenesti, deoarece ele pastreaza aceeasi nestirbita actualitate in fundamentele perene ale gandirii omenesti pe care le incorporeaza. Iar cand vine vorba de filosofia lui Nietz-sche, cele doua puncte de vedere anti-podale devin obligatorii, intai pentru ca – sustine Jeanne Hersch in Mirarea filozofica - „Putini filozofi au dat prilej la atatea neintelegeri”, apoi pentru ca Jaspers, care ii apropia pe Kirkegaard si Nietzsche ca pe doua figuri mitice situate pe pragul modernitatii, era de parere ca „nimeni nu-si poate permite astazi sa-i ignore daca vrea sa infrunte epoca in spiritul adevarului, dar ca nimeni nu-i poate lua nici adevarate modele fara consecinte catastrofice”. S-a nascut pe data de 15 octombrie 1844 la Röcken, orasel din Turingia, unde tatal lui era pastor luteran. Intrucat pastorul Karl Ludwig Nietzsche avea o „adanca admiratie si recunostinta” pentru imparatul Fried-rich Wilhelm IV (C.Radulescu-Motru in lucrarea Nietzsche), viitorul filosof va fi botezat cu ambele prenume imparates-ti. Doar cinci ani trec de la aceasta data si pastorul moare in urma unui atac cerebral, asa incat vaduva cu cei doi copii, Friedrich si Elisabeth, paraseste Röcken pentru a se stabili la Naumburg langa familia mamei sale. Din anul 1858, Friedrich este elev al liceului Pforta din Naumburg, dupa ce – inca de la zece ani – facuse dovada unor remar-cabile calitati: scrie circa 50 de poezii, incepe un jurnal intim si se ocupa serios de muzica, maestrii sai preferati fiind Mozart, Haydn, Schubert, Beethoven, Mendelsson, Bach si Händel. Din 1864, la Universitatea din Bonn, el studiaza teologia si filologia clasica. Impreuna cu prietenul sau Paul Deussen, au-diaza indeosebi prelegerile lui Wilhelm Ritschl si Otto Jahn, vestiti profesori ai universitatii.Dar cum – noteaza el mai tarziu – „in cercul studentilor treceam drept o autoritate muzicala, iar pe de

alta parte drept o cucuvea”, fireste ca in aceste conditii singuratatea si interi-orizarea ii devin intr-o atare masura tovarasi nedespartiti, incat peste ani si ani in Dincolo de bine si de rau va ridica singuratatea la rangul de virtute („Caci la noi singuratatea e o virtute, o inclinare sublima si avantata spre curatenie”) si idealul filosofului il va identifica cu „omul cel mai solitar, cel mai deosebit, omul aflat dincolo de Bine si de Rau, stapanul virtutilor sale, cel plin de vointa...” Nu trece mult timp si, in pofida atmosferei familiale si a ereditatii (tatal tatalui sau fusese teo-log), Friedrich nu doar ca va renunta la teologie, dar va aduce si primele critici la adresa crestinismului. Caci – avea sa scrie el mai tarziu – „ateismul meu a fost natural, instinctiv”... Apoi, din octombrie 1865 el trece la Universitatea din Leipzig, cetate a culturii unde are primul contact cu filosofia lui Schopen-hauer si unde se inscrie la cursul de filologie al lui Ritschl, profesorul care-l cunoscuse inca de la Bonn, precum si la alte cateva cursuri de filologie si literatura clasica. Amanunte interesante despre modul cum viitorul ganditor intelege sa audieze cursurile, rezulta dintr-un hai sa-i spunem memoriu scris chiar de mana lui, memoriu pe care sora sa Elisabeth Förster-Nietzsche l-a pus la dispozitia biografilor: „In fond, eu nu eram atras de suma cunostintelor pe care profesorul le impartasea la cur-sul sau, ci numai de metoda prin care el explica. Numai metoda ma interesa, caci despre materialul care se preda prin universitati, eram convins de mult ca n-are nici o valoare...” Tot la Leipzig (1868), Nietzsche face cunostinta cu Richard Wagner, caruia – la fel ca in cazul lui Schopenhauer – l-a inceput i-a fost un adept inflacarat, pentru ca doar dupa cativa ani sa se indeparteze de el, acuzandu-l cu vehementa de anti-semitism si ca prin muzica lui („cel mai genial aranjator de scene teatrale din cati au avut germanii”) n-a facut decat sa corupa simtul muzical al contem-poranilor. Nici nu-si ispravise studiile (1869), cand Nietzsche face cunostinta cu cel mai important moment din viata lui: prin mijlocirea profesorului Ritschl, care stiuse sa-i aprecieze meritele, rectorul Universitatii din Basel (Elve-tia) ii propune o catedra de profesor la aceasta universitate. Numirea se face pe

GEORGEPETROVAISIGHETULMARMATIEIROMANIA

VOCEA ROMANILOR

9

NIETZSCHEAGONISITORUL

ELENABUICACANADA

2 februarie 1869, iar pe 27 mai isi in-augureaza cursul “Homer si filologia clasica”. De mentionat ca nu dureaza mult si Nietzsche incepe sa se in-doiasca de vocatia lui filologica, inde-osebi dupa ce conferinta sa intitulata Socrate si tragedia nu s-a bucurat de aprecierea colegilor. In compensatie, tot aici are parte de notabile satis-factii sufletesti: se imprieteneste cu Jacob Burckhardt, renumitul profe-sor de istoria artelor, il reintalneste pe Wagner, cel care avea sa i-o repete ca Schopenhauer este „singurul filosof care a inteles esenta muzicii”, incepe prietenia cu cel mai fidel amic al sau – teologul Franz Overbeck. Isi continua activitatea la universitate, o activitate indreptata prioritar spre studiul filologiei si gramaticii latine, pana in anul 1878, cu toate ca starea sanatatii lui (frecvente dureri de cap) devine ingrijoratoare. Daca e sa dam crezare explicatiilor oferite de Elisabeth Förster-Nietzsche, atunci cauzele bolii filosofului sunt straine de ereditate, intrucat fratele ei sufer-ea de ochi inca din copilarie, boala ce s-ar fi agravat atat de pe urma activitatii intelectuale incordate, cat si din pricina unei rani primita in timpul razboiului franco-prusac din 1871, razboi la care a participat ca ofiter. Dar toate operele care l-au facut faimos in lume (Omenesc, prea omenesc, Antichristul, Asa grait-a Zarathustra, Dincolo de bine si de rau), toate au fost scrise dupa 1878. Intrucat Nitzsche a fost vazut o buna perioada de timp doar ca un scriitor original, dar lipsit de capacitatea de-a trezi atentia publicului, nici faima nu se grabea sa-l viziteze, in pofida scrierilor care s-au tot acumulat in acest rastimp. A venit insa anul 1888, an in care celebrul critic danez Georg Brandes avea sa scrie si sa publice articolul prin care ii va castiga filosofului nostru dreptul la populari-tate, si de-atunci – ne incredinteaza Constantin R. Motru – „Nietzsche e autorul cel mai discutat, daca nu chiar cel mai citit din Germania”. Din pacate, recunoasterea lui Nietzsche drept un ganditor de-o originala profunzime a venit prea tarziu, daca avem in vedere faptul ca pe 3 ianu-arie 1889, in piata Carlo-Alberto din Torino el se prabuseste in noaptea nebuniei, o noapte din care nu va mai iesi pana la sfarsitul survenit la Weimar in august 1900. VA URMA

PRINROMANIAANULUI2011O noua carte m-a intors acasa printre cei carora le-am purtat dorul, cei care mi-au incantat urechile cu graiul in care vietuiesc, graiul de care sunt lipsita in buna masura in tara stramutarii mele. Punand piciorul pe pamantul romanesc, a inflorit iarasi in mine sentimentul apartenentei. M-am simtit iarasi in largul meu si mai “la mine acasa”. Familia mea cea mare m-a im-bratisat cu unde nevazute si i-am raspuns pe masura. Pentru prima data, s-a potrivit sa fiu impreuna cu nepoata mea, Mara, acum la 19 ani. Nu i-a trebuit multa vreme sa ajunga la o concluzie pe care o spunea tuturor ca pe o revelatie: “Buni a mea este aici alt om, de care nu aveam habar. Aici este locul ei de pe pamant, locul unde se misca in voie. Acum inteleg mai bine pretul pe care l-a platit ca sa vina si sa aiba grija de mine. Acum au alte intelesuri pentru mine randurile scrse de ea prin care strabat fulgerele launtrice ale dorului de Romania.” Si ca peste tot in lume, au fost pentru mine si in vara asta, atat zile in care am simtit ca plutesc, dar si din acela in care am mers pe branci, tarandu-ma cu intreaga fiinta la pamant, mai ales langa pamantul care acoperea chipuri dragi care faceau parte din viata mea. Fratele mai mare n-a putut sa ma astepte inainte de a trece pragul cel mare, a intrat an sirul lung al disparutilor, multi din generatia mea sau altii mult mai tineri. Mahnirile mi-au venit si din alte surse. Am intalnit suferinte de tot felul, saracie care impinge omul in pragul deza-strului, oameni aflati la limita rezistentei, cautand de lucru. Intr-un fel, Romania este inca o intreaga tara in suferinta. Pentru cei saraci cauza este bine cunoscuta, patura mijocie este inca foarte subtire, iar pentru cei bogati, doar aparentele si teribilismele le aduc o falsa stralucire. Lacomia de a aduna averi nu le da liniste interioara.Sunt tulburati de invidia bine ilustrata prin zicala cu capra vecinului. N-am mai vazut anul acesta clocotul social in care fierbea tara anul trecut, pe vremea reducerii sala-riilor si pensiilor. Acum viata parea ceva mai calma, desi in adancuri se simte ca nu e bine asezata. Marea industrie a tarii nu da semne de revigorare. Tara merge totusi inainte, incet, dar se misca. Revenind in tara dupa un an, am putut remarca unele schimbari in bine. Oamenii nu stau pe loc, multi realizeaza cate ceva pe batatura lor asa cum pot si pic cu pic se aduna, doar si marea este alcatuita din picuri de apa. Urechea mea a prins mai multe glasuri de intelectuali si artisti care lupta pentru re-dresarea demnitatii nationale, aflata la un nivel prea jos din cauza unor raufacatori care au cotrobait injositor prin civilizata parte a Europei. Mi-am gasit satenii mei din Tiganestiul Teleormanului traind ca si pana acum, dupa rosturi stiute, vazandu-si fiecare de treburile lui. M-au intampinat

cu aceeasi caldura si cu bucurie. Primarul comunei, Gelu Florian Pisica, m-a intampi-nat cu deosebita caldura. A iesit bucuros sa imi cunoasca nepoata, placut impresionat ca in foarte scurtul timp de stat in tara, am adus-o din indepartata Canada sa vada radacinile de unde se trage. Cand a vazut-o incantata de lumea satului bunicii ei, i s-au luminat ochii si mai tare. Am auzit multe laude la adresa primarului, dar nu mi-am inchipuit ca ma intampina cu citate din ne-numaratele descrieri pe care le-am dedicat consatenilor mei, mentionand din memorie chiar si paginile citatelor. Frumoase si emotionante momente am trait si la cele doua lansari ale celui de al cincilea volum intitulat “Luminisuri”. Prima lansare a fost organizata de Liga Scriitorilor Romani, Filiala Bucuresti, in frumoasa sala a Biblio-tecii Metropolitane din inima Bucurestiului, aproape de Piata Romana. Caldura cu care am fost primita si cuvintele ce mi s-au ad-resat mi-au intarit convingerea ca efortul de a scrie nu a fost o chiar zadarnicie. Cea de a doua lansare a fost organizata de catre Academia Dacoromana in somptuoasa sala a Bibliotecii Pedagogice din strada Zalomit, asezata in umbra Cismigiului. Aici am primit si o Diploma de Excelenta “pentru remarcabila creatie literara romana”. Peste cateva zile m-am prezentat impreuna cu cativa remarcabili scriitori la o emisiune de doua ore la TV Romania de Maine, la emisiunea “Dor de casa”. In tara, scrierile mele mi-au adus multe bucurii, fara sa pierd legatura cu pamantul. Am avut si doua familii, care au dat in vant tot ce am scris, dar mi-am amintit ca nu dai cu piatra in vant, dai in pomul care da roade si asa cum nu se asteaptau, eu m-am bucurat si de incrancenarea cu care imi neaga scrierile si voi incerca sa mai dau roade pe cat ma vor tine puterile. Nu mai putin incantatoare au fost intalnirile cu prietenii uneori la o carciumioara in fata cu cate o bere rece care ne-a incalzit inimile si ne-a revigorat sentimentele. Scriind aceste randuri, imi vine in minte gandul ca ar fi trebuit sa iasa de aici doua lucrari separate, cum am vazut Romania si trairile personale. N-am avut puterea sa le separ. Romania este in mine cu toate ale ei, iar eu sunt parte a ei cu tot ce mi se intampla. Pentru mine asta e Romania, cu tot ce am vazut si am simtit. Ea mi-a adus si satisfactii si eu nu uit asta. Oricum ar fi, Romania imi apartine si in ea las nadejdea sa-si teasa urzeala zilelor mai bune, caci intotdeauna dupa ploaie vine soare, dupa noapte urmeaza zi. E in firea lucrurilor, nu se poate altfel. Au mai fost vremuri cand se parea ca nu va fi iesire din impas, dar schimbarea vremurilor si-a urmat pasii. Chiar daca nu curand, chiar daca n-as apuca sa le mai vad, simt cum in straturile mai adanci ale fiintei neamului nostru se pregatesc prefacerile benefice.

CRONICA PRAPASTIOSULUI

10DRGEORGESTANCAROMANIA

ARGENTINAMESSIMTITA*

In gestul Asociatiei de Fotbal din Argentina, acela de a batjocori un act sportiv major, inaugrarea celui mai mare stadion din tara lui Ilie Nastase, a Nadiei Comaneci a lui Hagi, Popescu, Mutu eu cred ca se invedereaza respectul unei tari fata de alta. Al Argen-tinei latine fata de Romania europeana, dar tot latina. Asta nu e ca la protocoalele alea scrobite, cand sefii de stat se ling cu bale, zambre si miere si care gem de temenele seci si flatariseli gasite de istorici prin cronicile relatiilor. Asta e Romania. Cea de azi. Asta e respectul pe care il avem. Si pe care il meritam. Noi, roma-nii. Cu toate ca, la fotbal macar avem o istorie, iar dintre ultimele batalii nu cumva sa o uitam pe aia din 1994, Los Angeles. Da, aia cand, de bucurie ca i-am batut si de nacaz ca am fost lovit peste gura de un politist american cand imi faceam datoria fotografiin-du-l pe reporterul tv Maradona, am apucat, ca represalii sa-i dau un pumn in piept, da, jur!, marelui Maradona, care pleca deza-magit de rezultat inainte de finalul partidei. Poate ca nu au uitat asta: ca in SUA , cu marele Hagi, i-am cam umilit. Caci nici Hagi, Gica Popescu, Lupescu, Dumitrescu, Belodedici, Petrescu nu uita prea usor aceasta sursa rarissima de bucurie din cariera lor. Exac-erbez. Acum, argentinienii sunt cam ca noi: esecuri dupa esecuri. Au schimbat si ei antrenorul. Sunt in criza. Dar, cu ce suntem noi de vina sa ne strice cheful inaugural? Mai amintesc cu aluzie la noi facandu-ne tigani. “Blestemul Tiganilor”. Si ca am mai vrea si bani de la ei, ce magari, ce derbedei, la urma-urmei ce tigani... Ma miram cand s-a anun-tat ca se poate intampla la noi un astfel de meci. Cu staruri ca Messi, Mascherano, Higuain! Caci, la muzica rock ne-au vizitat, ono-rat si s-au bucurat la noi toate marile nume ale lumi; de la Michael Jackson la Rolling Stones. La fotbal, ne distrusera o inaugurare mareata, iaca, o Argentina schioapa in doua trei-carje: Messi, ala, ala. O nava mareata, dar care se scu-funda natafleata. O Argentina kakaotica, si care se anonimizeaza cu toate vedetele sale unice. Asa-i trebuie, ca nu are caracter! Argentina! Repet, ma refer la Asociatia lor de fotbal, la federatia din Argentina, nu la tara Argentina. Si, la urma-urmei, mai da-o-n ceara Messi... Si daca ne fac tigani, le raspund pe masura: sa ne pupe-n Curba-Sud. De la National Arena... *acesta este un pamflet

Ce mai inauguram in tara asta? Incepu-turi de drum, poduri denumite pretentios „pasaje”, care prind sa se strice din prima saptamana, un stadion national care, in lipsa micului preot argentinian al driblin-gurilor, va fi „sfintit” de Sfantu’ Asteapta. O catedrala ortodoxa, maret exercitiu de gonflare a pioseniei intr-o tara fara de spit-ale, dar cu sufletul deja in Rai. Aceasta va fi asezata chiar langa mausoleul grotesc al neamului, principalul obiectiv turistic intr-o tara care contine, printre multe altele, Delta Dunarii, munti de o frumusete incredibila, vai pline de verdeata. Din loc in loc, ca niste amorse plasate de fotograf pentru a da un sens peisajelor, mai sunt inca niste oameni.Ungurii deja si-au masat autostrazile la granita, la sud, bulgarii isi continua asediul propagandistic cu turismul lor desantat, in care un pranz nu costa cat salariul mediu pe economie. Noi raportam victoriosi ca ne-am apropiat de mare cu inca 21 de kilometri de asfalt, prilej de a mai intemeia din vorbe niste castele de nisip pe langa batranul cazinou in surpare. Și cand credeam ca Marea Neagra e singurul vecin care nu emite pretentii teritoriale, ia multe plaje de unde nu mai sunt!, caci ne-a fost greu sa trantim cativa stabilopozi in apa spre a-i stavili inaintarea.

In paralel cu termenul de „populatie”, ar trebui inventat si folosit un altul: „depopu-latia Romaniei”, infatisand ratacirea unui popor pornit in cautarea noului Eden. Cel iesit din garantie se descompune lent, atom-izat din lipsa soselelor, parcurs de trenuri care merg, in multe zone, cu viteza liftului. Cei mai buni mesteri punand azi gresie in Spania si cum Anele lor au iesit din ziduri spre a spala vase prin Irlanda, copiii au crescut cu ochii la usa. Raul, ramul ne-or fi fost prieteni candva, dar acum zilnic o pa-dure dispare pentru a fosni prin sobe si, ca una dintre multele urmari, din cand in cand raurile mai curg si prin sufragerii. Cativa ani, spatiul carpato-danubiano-pontic va mai servi la turnarea unor emisiuni pe Dis-covery, pana ce insusi Bear Grylls va esua in incercarea de a supravietui in discoteca unui sat din Baragan. In urma vor ramane maldare de suzete, bocanci, oase de vaca, cutii cu instructiuni de folosire, cuiere si niste zdrente inconjurand cativa oameni.Vom lasa mostenire civilizatiilor viitoare sarcina de a ne duce la capat autostrazile, cateva peturi din cultura Glina si pungile fluturand ca drapelele pe muntii din gunoi de firma, caci mai mult decat drumurile neterminate, in fiecare zi inauguram in tara asta chiar disparitia ei.

DISPARITIAROMANIEI

ADRIANGEORGESCU

O ALTA ISTORIE

11LAVINIAIRIMIAREVISTAHISTORIAROMANIA

In anul 1904 a avut loc asa numita „Re-nastere a dinastiei Romanovilor”. Tarul Nicolae al- II-lea si sotia lui Alexandra erau acum cei mai fericiti parinti- se nascuse mostenitorul tronului. Aceasta bucurie avea insa sa fie rapid umbrita, problemele dinastiei Romanov ducand si la distru-gerea ei. In momentul nasterii Tareviciului Alexei, tarul Nicolae al-II-lea si sotia lui s-au considerat binecuvantati de Dumne-zeu, deoarece Alexei avea sa fie mosteni-torul tronului, avand in vedere ca pana atunci tarul avusese doar fete. Bucuria s-a transformat imediat in grija si disperare deoarece, tareviciul a fost diagnosticat cu o boala numita hemofilie, mostenita de la mama sa Alexandra. Desi era bolnav, mama sa, macinata de gandul ca dato-rita ei copilul e bolnav, i-a purtat o grija deosebita dar in acelasi timp si-a dorit ca Alexei sa duca o viata cat de cat normala. Datorita bolii sale, Alexei nu avea voie sa se loveasca, mama sa numind un marinar, Daravenko care avea in permanenta grija de Alexei si il insotea peste tot. Disperarea care o cuprinsese pe tarina Alexandra a facut ca ea sa caute un vindecator pentru fiul ei, desi doctorii ii spusese ca nu mai exista nici o speranta. In 1905, Alexandra a aflat de un asa numit vraci Rasputin, care ar putea sa-i vindece fiul prin puterea rugaciunii. Invitat la palatul tarului, Rasputin a intervenit atunci cand Alexei se simtea foarte rau soptindu-i ceva la ureche iar spre mirarea tuturor sanger-area s-a oprit. Din acel moment Raspu-tin a capatat incredere in ochii familiei tariste dar mai ales in ochii Alexandrei, asupra careia va avea o enorma influenta mai tarziu. Dupa ce reusise sa ii usureze putin suferinta tanarului Alexei, Rasputin era considerat prieten al familiei tariste, un prieten in care acestia aveau o mare incredere, considerandu-l si raspunsul la rugaciunile lor catre Dumnezeu. Lucrurile nu aveau sa ramana asa, Rasputin urcand rapid pe scara sociala si aparand tot mai des alaturi de familia regala. Cu toatea acestea, Rasputin nu ramanea foarte mult timp la palat, preferand sa stea alaturi de familia sa in Siberia. In 1911 familia regala decide sa plece la o cabana de vanatoare insa tareviciul Alexei ramane in grija lui Daravenko. Dorind sa se urce intr-o barca pentru a face o plimbare, Alexei cade si se loveste, acest lucru provocandu-i o hemora-gie puternica , iar Daravenko il duce repede la spital. Familia regala se intoarce imediat la aflarea vestii. Tarina vazandu-si fiul in agonie ii scrie o telegrama lui Rasputin care se afla in Siberia prin care ii cere sa se intoarca urgent pentru ca Alexei este in stare grava. Rasputin ii raspunde tot printr-o telegrama in care ii spune scurt ca „Baiatul nu va muri!”. Se pare ca, la scurt timp dupa primirea telegramei hemora-

RASPUTIN,CALUGARULCEADISTRUSROMANOVII

gia lui Alexei s-ar fi oprit iar starea lui s-a imbunatatit, acest lucru fiind considerat un miracol de catre familia regala. Cu toate acestea, speculatiile care circulau in jurul persoanei lui Rasputin au facut ca acesta sa nu fie privit de toata lumea ca un sfant, mai ales de membrii Dumei. Nu era ac-ceptat de societatea aristocratica, acestia considerand ca nu se potriveste cu rangul familiei regale. Rasputin a starnit o serie de controverse ducand o viata tumultoasa alaturi de femeile din inalta societate. A fost vazut de multe ori band pana la pierderea cunostiintei sau apeland la prostituate. Mai mult decat atat, se pare ca avea un comportament scandalos in public. Relatia lui Rasputin cu biserica era una foarte tensionata. In 1913 Romanovii au sarba-torit 300 de ani de existenta a dinastiei printr-un pelerinaj spre Moscova. Ajunsi la Moscova, tanarului Alexei i s-a facut rau a si a trebuit purtat pe brate majoritatea tim-pului. Atunci a fost prima data cand lumea a vazut problema cu care se confrunta familia tarista. Subiectul a ajuns pe primele pagini ale jurnalelor rusesti provocand o si mai mare tristete asupra lui Nicolae al-II-lea si tarinei Alexandra. Dorind sa se detaseze putin de probleme, familia regala a plecat in 1914 in anuala croaziera fara a banui macar ca intreaga lor lume va fii distrusa de Primul Razboi Mondial si de revolutie. La 28 iunie 1914, arhiducele Austriei, Franz Ferdinand a fost ucis de un nationalist sarb. Desi Wilhem al-II-lea era var cu tarul Nicolae al-II-lea, se pare ca relatia de rudenie nu l-a impiedicat pe acesta sa-si continue planurile de extinere a Imperiului, acesta fiind ocazia perfecta. Austria a cerut ajutor Germaniei pentru a pedepsi Serbia, cu scopul de a atrage si Ru-sia in razboi, germanii anticipand ca Rusia ar fi sarit in ajutorul Serbiei. Cand Rusia se pregatea de razboi, Rasputin i-a trimis o telegrama tarului in care ii spunea sa nu plece la razboi pentru ca acest lucru va insemna sfarsitul Rusiei si al familie tariste. Tarul nu l-a ascultat si a plecat la razboi. Rasputin s-a aratat interesat si de a veni pe front si a binecuvanta trupele inainte de inceperea razboiului insa Marele Duce Nicolae, care a fost numit comandantul ar-

matelor, i-a transmis lui Rasputin ca daca apare pe front il va spanzura. Rasputin ar fi avut o revelatie conform careia armatele rusesti nu vor avea succes pana cand tarul in persoana nu va prelua conducerea. Tarul Nicolae al-II-lea si-a asumat o mare responsabilitate, avand in vedere ca nu a avut nici un fel de pregatire militara, ceea ce a avut consecinte tragice pentru el, famili sa si pentru Rusia intreaga. Influenta lui Rasputin asupra tarinei avea sa creasca odata cu plecarea tarului pe front. A devenit un apropiat al tarinei Alexandra, dar si un confident de incredere pentru ea. A convins-o pe aceasta sa inlocuiasca anumite persoane din guvern cu persoane alese de catre el. Urcand pe scara puterii, Rasputin a ajuns sa intretina relatii intime cu femei din inalta societate in schimbul unor favoruri politice. Datorita Primului Razboi Mondial si efectelor feudalismului, economia Rusiei scadea vazand cu ochii. Pentru multe dintre probleme Rusiei au fost invinovatiti tarina Alexandra si confidentul ei Rasputin. Datorita conditiilor grele din spatele frontului si incapacitatea arma-tei de a mentine succesele militare, tarul Nicolae al-II-lea a fost obligat sa abdice in favoarea fratelui sau Marele Duce Mihail Alexandrovici. Guvernul provizoriu a hota-rat sa-i tina inchisi pe Romanovi in Palatul Alexandru. In 1917 au fost dusi in Tobolsk, Siberia, pentru a-i proteja de revolutie. Au fost nevoiti sa plece odata ce bolsevicii au pus mana pe guvernul provizoriu al lui Kerensky. Au fost mutati la ultima lor destinatie, orasul Yekaterinbug, in casa unui inginer militar, Nikolay Nikolayevich Ipatiev. Tarul si familia sa precum si cativa servitori care ii insotisera au fost impuscati in subsolul casei de un pluton de executie bolsevic condus de Yakov Yurovsky in noap-tea de 16 spre 17 iulie 1918. Cat despre mo-artea controversatului Rasputin, aceasta ramane inca o legenda. Se spune ca odata ce influenta lui a ajuns mult prea mare, un grup de nobili l-ar fi momit la palat si i-ar fi dat mancare si bautura in care se afla o cantitate mare de cianura. Se pare ca cianura nu a reusit sa-l doboare pe Raspu-tin, unul dintre ei ,printul Yusupov aducand un revolver cu care l-a impuscat in piept, insa Rasputin si-a revenit o jumatate de ora mai tarziu cand Yusupov s-a intors dupa o haina. Dorind sa-si termine treaba, au tras din nou in Rasputin iar pentru a se asigura ca va muri l-au batut crunt. Aceasta este doar un dintre versiunile care circula in jurul mortii lui Rasputin, pentru ca, se pare, in urma ultimelor cercetari asasinul ar fi fost cu totul altcineva, mai exact un ofiter englez atasat statiei SIS din Petrograd. Desi exista catva dovezi, ofiterul ar fi distrus orice insemnari inainte de moartea sa, lasan un semn de intrebare asupra mortii lui Rasputin.

LA DRUM

12TEXTSIFOTOEUGENPETRESCUREVISTALADRUMROMANIA

Cu ceva timp in urma, m-am intalnit in Delta cu doi pescari ce venisera tocmai din Arad “la stiuca”. I-am intrebat cum a fost si ei mi-au spus ca prinsesera destul de bine in prima zi, dar ca a doua zi nu cazusera decat niste marlite si ca totusi nu le-a parut rau, pentru ca, mi-au spus ei, fiind o zi senina, deosebit de frumoasa, s-au putut bucura privind pasarile de pe lac. Erau acolo sute de rate salbatice de diferite specii, corcodei, egrete,lebede si alte pasari pe care nu le stiau. Relatarea celor doi mi-a ream-intit de disponibilitatea atator oameni pentru observarea lumii pasarilor si a naturii in general. Deseori mi se in-tampla sa aud: „am fost in cutare loc si am vazut o pasare deosebita”, urma o descriere nu intotdeauna conclu-denta si, evident, intrebarea „ce fel depasare este?”. Cel mai simplu era cand aveam la mine un determina-tor ilustrat, cu care reuseam sa-i dirijez spre ceea ce credeam ca e mai aproape de descrierea lor, oferindu-le astfel posibilitatea ca ei insisi sa recu-noasca in carte imaginea pasarii. Nu de putine ori, spre surpriza mea si, mai ales a lor, se dovedea ca puteau recunoaste pasarea in determinator, dar ca aceasta abia de corespundea cu descrierea facuta initial. Foarte putini dintre obser-vatorii neantrenati dau o descriere exacta a unei specii nou intalnite. Unora, din cauza lipsei de experienta, atentia li se focalizeaza asupra detali-ilor nesemnificative, neglijandu-le pe cele definitorii, iar celor mai multi le joaca feste prea marea incredere. Ne asteptam ca in urmatorii ani sa apara din ce in ce mai multi birdwachers autohtoni si e de dorit ca acestia sa poata fi indrumati de SOR si chiar incurajati sa devina membri capabili sa se implice in programe concrete de monitorizare a avifaunei si poate ca astfel suprafete tot mai mari ale Ro-maniei sa fie cuprinse in programul: Monitorizarea Pasarilor Comune, iar aceasta nu se poate realiza atat timp cat sucursalele SOR nu vor in pro-pria memorie, faptul ca nu noteaza imediat, intr-un carnetel, detaliile. Cu aceste observatii am pasit deja usor inspre terenul unui hobby extrem de atractiv, si de raspandit azi in lume: Birdwatch - pe care l-am dori practi-

cat de cat mai multi romani si evident de toti membrii Societatii Ornito-logice Romane carora le revine si da-toria de a face pledoarie pentru acest hobby si de a ajuta la popularizarea sa prin a avea o politica explicita, in antrenarea tenace a cat mai multor tineri in birdwatch. Pe langa faptul ca la adolescenta prioritatile se schimba adesea, iar revolutia hormonala e in toi, una din explicatiile fluctuatiei de tineri in SOR, a faptului ca multi dintre ei parasesc SOR dupa un timp, se datoreaza de multe ori mentinerii tinerilor prea mult timp intr-o zona calduta si comoda a teoriilor generale si a bunelor intentii. Experienta sucursalei din Tulcea arata ca iesirile dese in teren, excursiile si taberele ornitologice ajuta cel mai bine la formarea ade-varatilor „birdwatchers”, a tinerilor cu initiativa care pleaca pe cont propriu in mici expeditii. Suntem de acord ca multi dintre membri SOR nu au suficient timp, iar altii s-au alaturat mai mult emotional ideii de protectie a pasarilor, iar noi suntem de acord si cu acestia, pentru ca acolo unde nu exista emotie e greu sa convingi pe altii de justetea cauzei tale, dar mai credem si ca sucursalele ar trebui sa-i incurajeze, sa-i stimu-leze in mod special pe aceia care se implica in protectia pasarilor si progreseaza evident in cunoasterea lor. Acestia nu numai ca vor ajuta la realizarea diferi-telor proiecte ale SOR, dar vor gasi

si placere in observarea pasarilor. Ne cerem scuze ca vom folosi in continu-are numele englezesc Birdwatch care ar putea fi tradus: panda (pandirea) pasarilor, privitul atent al pasarilor. S-a incercat si la noi gasirea unor echivalente autohtone ale termenului, dar nimeni, pana acum, nu a reusit sa propuna o varianta care sa fie general acceptata. Cateva precizari se impun. Birdwatch este un hobby practicat de foarte multe persoane, in marea lor majoritate oameni obisnuiti, ce nu sunt ornitologi ( profesionisti ce stu-diaza in mod stiintific pasarile), asa ca putem spune ca birdwatcher (cel care practica birdwatch) nu poate fiinlocuit intotdeauna cu ornitolog,iar cuvantul pasarar, desi ar parea potrivit, are deja in limba romana, asacum spunea si domnul doctor Dan Munteanu, sensul de persoana care prinde pasari, care vinde pasari salbatice. Aceste conotatii nedorite ne fac reticenti la folosirea lui cu sensulde „birdwatcher”. Poate ca, prin distantarea in timp, prin disparitia ocupatiei de pasarar (interzisa prin lege, de altfel), cuvantul va avea sanse sa se impuna in locul lui birdwatcher, acesta din urma fiind un amator, nu cu sensul peiorativ, ci cu acela originar care inseamna iubitor, deci birdwatcher, un iubitor, un protector al pasarilor, o persoana care gaseste placere in observarea si analizarea lor.

BIRDWATCHINGINDELTADUNARII

13

VOCEA ANIMALELOR

CUMPARATI OUA FREE RANGE!Cumparand oua free range (din cofraje aprobate de SPCA sau Woodlands) ii incurajam pe cei care cresc gainile sa o faca intr-un mod natural, traditional, respectand pasarile ce ne aduc atatea beneficii. Nu mai punem la socoteala faptul ca ouale free range sunt mult mai gustoase si ca au un galbenus... galben. Vorba aia, platim un pic mai mult, mancam mai putin (nu ne imbol-navim de colesterol) dar avem calitatea oului si certitudinea respectarii drep-turilor pasarilor. Un carton de oua de la Farmer’s Brown este NZ$ 5-6, iar 10 oua de la Woodlands pot fi achizitionate cu NZ$ 4.99 din reteaua Pak’n Save.

PETA inseamna “People for the Ethical Treatments of Animals”, adica una dintre cele mai puternice organizatii de aparare a animalelor din Statele Unite ale Americii. Pe langa lupta indarjita pe care o duc impotriva celor care abuzeaza ani-male, ei raporteaza si micile victorii.

16 MILIARDE PE TESTEStudii realizate de PETA au subliniat faptul ca, anual se pierd 16 miliared de dolari americani pe testele pe animale. Si spun, se pierd, deoarece numai un procent de 5% dintre aceste teste sunt relevante.

NU CUMPARATI FOIE-GRASDatorita cruzimii extreme cu care sunt indopate ratele pentru a se extrage pateul foie-gras, va rugam sa boicotati produsul, indiferent de unde il cumparati (una din surse: reteaua de delicatese Dean de Luca).

EARTHWISESUPERCONCENTRATELAUNDRY POWDER

Orange & Eucalyptus

Fabricat in Noua ZeelandaFara produse petroliere, fosfati,

nitrati, clorina si amoniacNetestat pe animale si biodegradabil

O cutie de 1 kg spala de 33 de oriCutia este facuta din materiale

reciclabileSe gaseste in toate supermarketurile

Pak’n Save, Foodtown,Countdown, New World

$6.79 per 1 kg

PERSIL TOP LOADER CONCENTRATE

Cu produse petroliere, fosfati,nitrati, clorina si amoniac

Testat pe animaleO cutie de 1 kg spala de 22 de ori

$7.79 per 1 kg

STIRI DE LA PETAPETA a obtinut si boicotarea produ-sului in mari lanturi de magazine, pentru a stopa producerea si comer-cializarea infamelor delicatese.

ELEFANTI PROTEJATIExact cum ati vazut si in recentul film “Water for elephants“, aceste an-imale minunate pot fi chinuite ingro-zitor pentru a fi antrenate. Faimosul si sinistrul carlig de antrenament ar trebui interzis, iar elefantii ar trebui sa fie lasati in mediul lor natural, asa cum trebuie lasate toate animalelel salbatice ale planetei. Pana la realiza-rea acestie dorinte mai sunt razboaie de dus si victorii de castigat.

AZA este Asociatia Gradinilor Zoologice si Acvariilor din Statele Unite si a obtinut o mare victo-rie pentru elefantii in captivitate. Din septembrie 2014 elefantii din gradinile zoologice vor fi feriti de paznicii si dresorii lor printr-un spa-tiu comun, care sa le protejeze viata si animalelor si antrenorilor. In ultimii 20 de ani, elefantii in captivitate din Statele Unite au ucis 15 oameni si au ranit alti 135, ca rezultat al furiei, dupa incasarea batailor repetate.

SECANTE ROMANESTI

14

Centrul Pompidou din Paris anunta, intre 29 iunie si 12 septembrie 2011, o expozitie intitulata: «Brancusi, film, photographie - Images sans fin». Este o ocazie neasteptata de a prezenta o sectiune din colectiile muzeului care pune in lumina un aspect mai putin cunoscut al operei artistului din Hobita. Sunt expuse publicului fotografii, filme, file de jurnal care faceau parte din colectia sculptorului, colectie ce a facut obi-ectul unei «dation» (plata drepturi-lor de succesiune cu opere de arta) in urma decesului, in anul 2001, al ultimului legatar testamentar al lui Brancusi. O prima expozitie, care a avut loc in anul 2004, prezenta desene, foi manuscrise, scrisori care fac parte dintre cele cateva mii de documente din care se compune astazi portofoliul «Brancusi» aflat in posesia Centrului Pompidou. De aceasta data, si trebuie sa fim bu-curosi ca noi aspecte ale activitatii marelui sculptor sunt scoase la lu-mina de autoritatile Centrului, care nu le lasa sa doarma prin arhive disponibile numai specialistilor, abordarea operei brancusiene este oarecum neasteptata. Pentru ca, prin definitie, opera unui sculptor este statica. Numai ca Brancusi avea un punct de vedere diferit! Artistul roman a fost unul dintre primii creatori din generatia sa constient de evolutia modului de a percepe opera de arta in functie de aparitia si dezvoltarea filmului si a imaginilor fotografice. El insusi spunea: «De ce sa scrieti despre sculpturile mele? De ce nu ara-tati pur si simplu fotografiile lor?» Expozitia de la Centrul Pompidou grupeaza in patru sectiuni opera vizuala selectionata pentru prezen-tare: atelierul (imagini prinse cu camera obscura in atelier, incepand cu anii ‘20); opera (analizeaza jocul de umbre, volumele si contururile sculpturilor sale); forma (un joc de imagini, filmate sau fotografiate, menit sa sparga carcanul unei opere

BRANCUSILACENTRULPOUMPIDOU

ADRIANIRVINROZEIPARIS

unice) si exteriorul (un ansamblu de imagini documentare legate de instalarea operelor artistului la Targu-Jiu sau Voulangis, sau pur si simplu, «souveniruri» de la Bucuresti, Le Havre si «obiecte» cu forme interesante, ca animale, plante, peisaje). Impresia pe care o lasa toate aceste documente este percutanta. Am ales reproducerea unor fragmente din articolul publi-cat de Marc Lenot, alias «Lunettes rouges», in blogul sau «Amateur d’art», pentru ca parerile lui nu risca sa fie taxate de «partinitoare», cum ar putea fi considerate cele ale unui comentator roman! «Aceasta expozitie este remarcabila din doua motive si e un «must» al verii pariziene: pe de o parte, ea prezinta filmele lui Brancusi, aproape nicio-data vazute pana acum (si ele pot fi achizitionate in DVD) si, pe de alta parte, ea demonstreaza de maniera elocventa ca fotografiile lui (si unele dintre filme) sunt cu adevarat opere de arta. Brancusi este un fotograf in egala masura cu un sculptor si, fotografiind propriile lui sculpturi, le transforma si, prin aceasta, le creaza din nou… Putin importa ca fotografiile lui Brancusi sunt deseori neclare, sub sau supraexpuse, zgari-ate, patate, cum spune Man Ray, ele sunt adevarate, de o suta de ori mai adevarate decat o fotografie «fru-moasa»… Ceea ce te frapeaza aici,

e ca fotografia este o opera in sine, cu jocurile de umbre si lumini, cu difractiunile ei, cu reflexele ei…Totul este joc de lumina, sclipiri, reflectari, explozii, iradieri… Lui Brancusi ii placea sa realizeze com-pozitii in «grupuri mobile», com-binand sculpturi si socluri diferite, schimbandu-le apoi amplasarea, imperecherea, ca niste montaje sau colaje. Aceste grupuri mobile nu au fost perenizate decat prin foto-grafiile ce le reprezinta. Unele din filmele lui Brancusi despre munca lui au fost pentru mine o revelatie, pentru ca ne arata sculpturile sale in miscare, ele pe care le-am va-zut intotdeauna fixe, intepenite, muzeale… Privirea se regaseste ast-fel transformata: aceste opere grele pot deveni aeriene, mobile; mobili-tatea nu mai este apa7-najul lui Al-exandre Calder. Astfel, muncitorul de forta un pic zgrunturos, care era Brancusi, avea si aceasta fantezie, aceasta usurinta…» Iata deci ca opera lui Brancusi prezinta inca, o jumatate de secol dupa moartea lui, surprize neasteptate! Cat pentru amatorul roman, un aspect docu-mentar interesant este reprezentat de vederile luate in Romania inter-belica, cu ocazia evenimentelor ofi-ciale sau ale voiajelor intreprinse de Brancusi in diferite regiuni ale tarii. Este inca un aspect al artei marelui sculptor: viziunea vietii de zi cu zi in tara unde s-a nascut!

AMBASADA

15

LEGEAVOTULUIPRINCORESPONDENTAPrevederile Legii privind votul prin corespondenta se vor aplica, in cazul adoptarii, pentru alegerea Camerei Deputatilor şi a Senatu-lui, a Preşedintelui Romaniei şi a reprezentantilor pentru Par-lamentul European, nu pentru alegerile locale sau referendum. Se aplica numai cetatenilor ro-mani cu domiciliul sau reşedinta in strainatate care dovedesc cu documente valabile acest statut şi care solicita in scris ca doresc sa voteze prin corespondenta.

INREGISTRAREA Solicitantul se va inreg-istra in Registrul alegatorilor ro-mani cu domiciliul sau reşedinta in strainatate, la misiunile dip-lomatice şi oficiile consulare din circumscriptia consulara de care apartin. Registrul se constituie in format electronic şi se interconec-teaza in retea securizata cu toate misiunile diplomatice, Ministerul Administratiei şi Internelor şi cu Autoritatea Electorala Parmanen-ta de la Bucureşti. Se elibereaza (de catre misiunile diplomatice sau oficiile consulare) Atestatul pentru exercitarea votului prin corespondenta care contine Declaratia pe proprie raspundere ca optiunea de vot nu a fost influ-entata şi secretul votului nu a fost afectat.

DOCUMENTELE Documente furnizate – Buletinul de vot, atestatul de vot, autocolantul cu mentiunea Votat (se aplica de catre votant in casuta cu optiunea de pe buletinul de vot), un plic interior in care va fi introdus buletinul de vot, un autocolant de securizare care se va aplica pe plicul cu buletinul de vot dupa introducerea acestuia, un plic exterior pentru returnarea la misiunea diplomatica şi un plic

cu adresa alegatorului care va cuprinde toate materialele mai sus mentionate şi un formular cu instructiuni de folosire in limba romana. Acestea se transmit ale-gatorului cu 15 zile inaintea zilei votarii, pe cheltuiala misiunii dip-lomatice. Transmiterea plicului cu votul, se va efectua pe cheltuiala votantului.

PROCEDURA Toate plicurile cu voturi vor fi preluate de secretariatul misiunii diplomatice şi predate preşedintelui sectiei de votare stabilit de şeful misiunii. Intre orele 06,00 şi 07,00, in ziua vota-rii, preşedintele sectiei de votare a misiunii prezinta membrilor plicurile sigilate cu voturi primite, le introduce in urna, dupa care, in prezenta tuturor membrilor sectiei de votare, la incheierea votarii, deschide urna, desigileaza plicurile, numara voturile pentru fiecare candidat şi trece rezul-tatul votarii in procesul verbal semnat de toti membrii sectiei de votare. Rezultatul este comunicat prin linie securizata Ministerului Afacerilor Externe care il pune la dispozitia Autoritatii Electorale Permanente. Originalele voturilor sunt transmise Autoritatii Elec-torale Permanente, prin curier diplomatic.

NOTA Votul prin corespondenta nu anuleaza procedura votarii di-recte la sectiile de votare deschise la misiunile diplomatice şi consul-are ale Romaniei in strainatate, ci este complementar acesteia.

ANTIFRAUDA Prin intocmirea Regis-trului Votantilor, se evita votul multiplu. Buletinul de vot, ex-ecutat de Imprimeria Nationala, cuprinde elemente de siguranta pentru evitarea falsificarii. Ates-tatul confirma unicitatea votului. Autocolantul cu mentiunea Votat este de tip kinegrama, cu caractere unice. Buletinul de vot transmis la misiunile diplomatice şi oficiile consulare este in plic inchis care se desigileaza in prezenta tuturor mebrilor sectiei de votare.

DATE DE CONTACT

Ambasada Romaniei la CanberraTel: + 61 2 6286 2343Fax: + 61 2 6286 2433E-mail: ropol@cyberone.com.au

Consulatul General la SydneyTel: + 61 2 9331 8799Fax: + 61 2 9357 1565E-mail: consgrom@tpg.com.au

IRINAMARGARETANISTORROMANIA

Cand vezi doar titlul nu-ti inspira prea multa incredere. Prima re-actie este sa afli repede cine joaca si mai ales cine este regizorul. Din generic se detaseaza imediat Christoph Waltz, Hans Landa nazistul genial si diabolic (stiu ca pare o contradictie in termeni) din „Ticalosii fara glorie” a lui Quentin Tarantino. Realizator de data aceasta este foarte originalul francez, nascut la Versailles, care i-a entuziasmat pe multi pentru „Stralucirea eterna a unei minti neprihanite”, in care a excelat intr-o calatorie stranie in lumea viselor. Experienta lui din publici-tate, unde s-a oprit la blugii Levis, la BMW, Coca-Cola sau Nespres-so, dar si la berea Heineken (scena cu capacele sticlelor este absolut geniala), se poate deslusi in felul in care a construit aceasta poveste, pornind de la un erou american, mascat si care imparte dreptate, inventat initial de George W. Trendle si Fran Stricker, devenit ulterior prezenta radiofonica in anii ’30, apoi strecurandu-se prin serialele TV din anii ’60, iar in anii ’40 ajungand tentant si pentru creatorii de benzi desenate. Britt Reid, interpretat de Seth Rogen, un adevarat antierou, ca aspect fizic, dar se transforma intr-un tip aproape atasant, cand decide sa isi schimbe stilul de viata, intrand in echipa cu un fost mecanic auto, extrem de inven-tiv si facator de cafele, cu model, parca inspirat de Palme d’Or-ul de la Cannes, cu frunza de palm-ier cu cofeina! Numele lui este

DVD-URILE IRINEI

16

Kato, intruchipat de Jay Chow, un taiwanez, care e si muzician, compozitor si producator de film, de data aceasta rezumandu-se la o foarte induiosatoare interpretare a unui foarte priceput adept al artelor martiale. El incearca sa-l aduca pe drumul cel bun pe noul lui stapan, ajuns sa administreze o intreaga avere, dar si un ziar, dupa ce ii moare tatal (o figura pregnanta mult prea scurta in minute, pe ecran, pentru talen-tul lui Tom Wilkinson. Conflictul intre bine si rau e starnit de un mafiot rus, Chudnofsky, un dur usor ridicol, dar foarte periculos, cu bruste schimbari de dispozitie, inspaimantatoare si fatale pentru cei din jur, lucru deloc compli-cat pentru un harazit de talia lui Waltz. Fireste ca trebuia si o fata! Norocul a picat pe Cameron Diaz, o secretara cu multe diplome, usor cam imbatranita pentru cei 38 de ani ai sai, in film dandu-se de 36, si deja fara viitor, dar de care toti barbatii par a fi fascinati. „Green Hornet”/ Viespea Verde si Kato au niste masini mai ceva ca James Bond, extrem de bine dotate, pentru orice imprejurare si foarte estetice. Strazile din Los Ange-les sunt ideale pentru urmariri, mai ales ca filmarile s-au facut la Vancouver, ca deh, costa mai putin! Black Beauty nu mai e ca

in serialele de altadata, un calut, ci un automobil care aminteste de epopeea istorica „Ben Hur”. De altfel si Kato trezeste nostalgii si e indusa ideea ca de fapt este un nou Bruce Lee, pe care-l regasim intr-o schita a fascinantului asi-atic. Gangsterul pare deranjat de aparitia celor doi pusti pe facut ordine (mai ceva ca IMGB-ul), prin urmare isi ia un pseudonim Bloodnofsky, si cum era la mintea cocosului se imbraca in rosu- sangeriu. Si uite asa se confrunta cele doua culori care-i definesc de obicei pe daltonisti... Desi subi-ectul pare mai mult decat banal, faptul ca este si in 3D si pe IMAX si mai ales ca Michel Gondry, vede totul ca intr-o reverie, salveaza clar situatia, ba da chiar o oarec-are satisfactie cinefilului, suficient de ingaduitor ca sa-i gaseasca tot felul de calitati. Armele sunt si ele foarte ingenioase, chiar daca exploziile repetate, venite imediat dupa atentatul din aeroportul de la Moscova, te fac sa ti se stranga putin inima. Scena cu rotativa e colosala, bataia dinspre final si mai ales urmarirea printr-o maga-zie semi-abandonata aminteste de filmele lui Sergiu Nicolaescu si de momentul celebrei replici: „Nu trage, dom’ Semaca, sunt eu, Las-carica!” din... „Cu mainile curate”.

VIESPEAVERDETHE GREEN HORNETSUA, 2011, 4 stele din 5Regia: Michel GondryCu: Seth Rogen, Jay Chou, Cameron Diaz, Tom Wilkin-son, Christoph Waltz, David Harbour. Durata: 119 min.

NICOARANICOLAE

CANDSETINEOMULDECUVANT

Cand se tine omul de cuvant?Tu iarta-ma din starea mea avida,

Ma doare sufletul in care suntCa fluturele prins in crisalida...

Cand se tine omul de cuvant,De cuvantul ce nu-i apartine?

Ma simt ca norul sfasiat de vantCu-amiezile din ganduri

mai putine...

Pentru nimicul nostru de pamantNe dam onoarea, jalnica risipa!Cand se tine omul de cuvant?

O singura si cea din urma clipa...

OMULSFINTESTELOCUL

In laptele cel proaspat,cu grija strecurat

si-acum la batraneteimi limpezesc retina,omul sfinteste loculatunci cand e curat,cel plin de murdarieisi lasa-n urma tina...

Cat am umblat in lume,prin tara, mai ales,

atata frumusete am intalnit in calesi rauri de gunoaie

din Munte pana-n ses,omul sfinteste loculcu gandurile sale!

Aud pe cate unulspunandu-mi ca nu-i pasa,

el nu da socotealasi vama nimanui-

omul sfinteste loculcand isi zideste-o casa,

curata sa-i ramaiecand pleaca-n urma lui!

POEZIISIINFORMATIICULTURALEDINLUMECLUBUL PINECOTA

17RODICAELENALUPU

Da, dar nu pentru oricine. Clujul se poate mandri. Cetatea Eterna are oaspeti de seama. Julia si Romeo Saleno, primul cuplu de pop opera, romanii nostri neaosi sunt deja la Roma. La telefon, in urma cu cateva minute, Julia era foarte vesela: “Da, este sigur, vom canta la Roma in cadrul Festivalului Callatis - 9-15 august 2011, trei seri distincte, si cu

siguranta in Gala din 15 august. In spectacole vor mai fi: Corul Voci Transilvane, Felicia Filip, Voltaj, Parlament, Ramona Badescu, Paula Mitrache, Antonino.” Julia si Romeo Saleno au absolvit Academia de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, apoi au urmat studii la New York sub îndrumarea Renatei Scoto, a tenorului David Bender solist al New York City Opera si Chearles Riecker, director al Operei Metropolitan. Romeo Saleno este singurul tenor roman selectionat la Washington DC in OPERALIA

lui Placido Domingo, iar Julia a predat canto la New York.

In acest an, in luna mai, Julia si Romeo Saleno au cantat peste Ocean, mai întâi pe Broadway, dar si in cadrul unor festivitati ce s-au desfa-surat la Las Vegas si la New Orleans. Romeo si Julia au câstigat nu-meroase premii la Concursuri Internationale de Canto, dar in acest an

la Festivalul Callatis de la Roma ne-a transmis Julia: “Noi vom oferi un premiu special in valoare de 500 de Euro in cadrul concursului Miss Diaspora: www.missdiaspora.ro. La Miss Diaspora participă fete de origine romana din 17 tari. In anul acesta vor fi 24

sau 25 de finaliste, in functie de ultima preselectie din Spania. Nu participa fete din Romania.

Concursul este organizat doar pentru fete din diaspora care au cel putin unul dintre parinti de origine romana. Programul de pregatire pentru finaliste este complex si se desfasoara la Roma in perioada 1-14

august. Finala Miss Diaspora este inclusa in Seara de Gala.”

FESTIVALULCALLATIS2011

VOCEA ROMANILOR

Mai era putin pana la revarsatul zorilor. Barca se misca metru cu metru pe luciul apei inspumate. Am plecat de la mal cu teama si neincredere. Norii plumburii si fulgerele ce brazdau cerul, nu prevesteau nimic de bun augur. Daca avansam prea mult in larg, exista riscul sa nu mai ajungem la mal, in caz ca se pornea vantul dinspre sud-est. Acolo este malul, iar vantul si valurile ne puteau impinge spre larg. Doi oameni tre-cuti de prima tinerete, au plecat la pescuit intr-o barca fara motor la circa o mila maritima departare de tarm. Speram ca totusi vantul sa se potoleasca, asa cum se intam-pla adeseori pe Marea Neagra. La fel de bine stiut de catre cei ce se avanta pe intinderea nemarginita de apa, este si faptul ca vantul se poate porni in cateva minute, sa tina si trei zile pe intreg litoralul. Inca nu se luminase de ziua. Luminile orasului se inde-partau tot mai mult, devenind sclipiri miscatoare de licurici. Daca vom depasi zona digurilor de protectie de la port, spre statiunea Venus, vom vedea toate statiunile, de la Olimp pana la Vama Veche, ca o ghirlanda de stelute galbene si sclipitoare. Norii acopereau intregul cer. Nici o stea nu reusea sa se strecoare prin perdeaua intune-coasa si prevestitoare de furtuna. Speram ca luna palida sa-si faca aparitia firava pe bolta intun-ecata, prevestitoare de evenimente rele, sa ne calauzeasca pe directia buna. Trageam tacuti de vasle. Eu si fratele meu mai mare cu patru ani si jumatate, am mai fost prinsi de furtuna in larg. Odata am tras fara oprire la vasle doua ore si jumatate continuu si am reusit sa ajungem la mal. Fiind doi, chiar daca nu mai eram la prima tine-

rete, aveam experienta iesirilor pe mare de peste saisprezece ani cu barca noastra mica. Speram ca la ivirea zorilor, marea sa se linisteasca. La un moment dat au inceput sa cada stropi reci de ploaie. Norii plini de precipitatie isi scuturau povara deasupra noastra. Imediat fiecare a scos din gentile cu scule, echi-pamentul pentru ploaie. Era vara, insa de la o ploaie rece si multe ore de stat in umezeala, te poti alege repede cu o congestie pul-monara. Aveam colegi care nu mai erau printre noi, datorita acestui fenomen, tratat cu nepasare. Dupa o jumatate de ora de tras la vasle pe marea agitata, dar nu chiar asa de suparata, am ajuns cam la o mila marina (1830 m) de tarm. Speram sa cadem pe zona cu piatra si scoica pe fundul marii unde sa fie si guvide. Am aruncat ancora si ne-am pre-gatit sculele de pescuit, un fel de petactare, nailon ceva mai gros,

infasurat pe o bucata de slap sau papuc din plastic, cu un plumb la capat si doua - trei carlige legate, in care punem rame negre din balta, sau bucati mici de pipota de pasare. Musai sa fie rosie pipota, altfel guvidul nu musca.Fratele statea in pupa, eu la an-cora. Asa este randuiala. Maine ne schimbam intre noi. Guvidul musca frumos. Are pofta de mancare cand marea este agitata. Numai stomacurile noastre sa rez-iste la aceasta leganare continua. Sa nu avem rau de mare. Daca nu este hula (furtuna de fund), totul este in regula. Te leagana ca intr-un balansoar si atat. Cat timp trage pestele, nu ai timp sa te gandesti la mare. Aceasta este si greseala noastra. Pestele tragea ca apucatul, prindeam numai bucati mari, negre si cel putin doi la fiec-are ridicare a voltei. Nu am bagat de seama ca marea era acum cu valuri largi si inalte de peste doi metri. Vantul intre timp isi schim-

18

INVINGEREASTIHIILOR

VOCEA ROMANILOR

19

base directia. Batea dinspre mal spre larg. - Frate, hai s-o taiem ca nu mai ajungem la mal. - Gata, scot voltele. Ridi-cam ancora si pornim spre mal, pana nu vine furtuna. Strangem repede cele patru volte de fiecare si le arun-cam in fundul barcii. Scoatem si minciogurile cu pestele aruncat in ele, apoi eu incep sa trag de parama de care era legata ancora. Aveam cam o suta de metri de parama de recuperat. Trageam de parama si valurile cand ne ridi-cau deasupra coamei inspumate, cand ne aruncau in abis. Teama se infiltrase in sufletele noastre ca un virus. Parca nu se mai termina parama de adunat. Odata cu fiec-are val ce se lovea de prova barcii, compartimentul unde stateam eu se umplea cu apa. Numai cand ma gandeam ca am de tras la rame sa parcurg contra valului si van-tului aproape doi kilometri, ma apuca groaza. Vom ajunge oare la mal sau ne va duce furtuna spre larg? In caz ca nu vom reusi sa invingem furia marii, telefoanele mobile erau singura scaparea. Anuntam politia de frontiera sa ne salveze. Cu amenda vedem noi ce v-om face. Dupa vreo jumatate de ora de tras la vasle, nu am parcurs nici trei sute de metri. Eu eram deja in apa pana la genun-chi. Se umpluse compartimentul unde stateam cu picioarele, de la valurile ce se repezeau cu forta in prova barcii scufundate din cauza greutatii mele si a apei aruncate de valuri. L-am lasat pe frate sa traga la vasle iar eu scoteam apa din compartiment. Din cauza proprie-mi greutati, la fiecare val, apa intra la loc. Trebuia sa facem ceva sa ridicam prova, sa nu mai intre apa in barca la fiecare val. M-am mutat pe aceeasi bancheta

cu fratele si acum trageam fiecare de cate o rama. Nu mai intra apa la fel de multa, insa nu inaintam la fel ca la patru rame. Trageam tacuti, uzi pana la piele, iar vantul ne lovea fetele cu stropi de apa sarata. Eram obositi si disperati. Mergand direct spre mal, nu vom reusi sa strabatem prin furia val-urilor. In suflet se strecura teama pe nesimtite. Pana la panica si disperare nu mai era mult. For-tele noastre fizice incepeau sa scada. Doi oameni in varsta, care impreuna depaseau 135 ani, se luptau cu natura dezlantuita. Am inteles ca nu vom reusi sa ajungem la mal daca taiem valul perpendicular. Trebuia sa o luam piezis, sa schimbam directia. Chiar daca eram in dreptul locului nostru de acostare din Saturn, am schimbat directia spre plaja din Mangalia. Daca ajungeam in zona de adapost al digurilor, atunci puteam sa indreptam barca spre golful nostru de acostare. Odata cu schimbarea cur-sului, s-a vazut ca am inceput sa inaintam mai mult. Acum par-curgeam aproape cate un metru la fiecare tras de vasle. Furtuna se intetea tot mai tare. Cand eram pe coama valului ce ne intorcea spre larg, cand stationam pe fundul abisului dintre doua valuri de peste doi metri. Valurile erau largi si periculoase. Era suficient sa te prinda travers ca sa-ti umple in-treaga barca cu apa. Cine garanta ca nu se va scufunda, sau daca va rezista la un al doilea val? Iata ca incepe sa se zareasca Cazino - ul. Insemna ca nu mai avem mai mult de jumatate de kilometru pana la plaje. Intrasem deja in zona de influenta a digurile. Acum inain-tam peste un metru jumatate la fiecare tras de vasla, chiar daca forta noastra fizica nu mai exista. Mai mult frica ne dadea puterea

necesara continuarii luptei cu natura dezlantuita. Cand vom ajunge aproape de diguri vom incerca sa o luam spre Saturn, spre locul de acostare. Am aruncat ancora pen-tru a ne mai odihni, simteam ca nu mai putem continua sa inain-tam. Ancora nu tinea barca pe loc. Valurile ne duceau din nou tarasi spre larg. Cat timp fratele tragea la vasle, eu trageam de parama sa scot din nou ancora, care avea ghearele de prindere indreptate de forta curentilor si de aceea nu ne tinea ancorati. Mai aveam o suta de metri si am reusit sa ajungem in dreptul hotelului Paradiso. Am intrat sub protectia digului spart numit de noi pescarii “Digul Cormoranilor” si am luat-o pe sub el spre Saturn. Cand am vrut sa iesim de sub protectia digului spart, am constatat ca riscam sa fim aruncati pe stabilopozii digului din dreptul spitalului. Am abandonat ideea. Acolo era o micuta plaje si ne-am ridicat barca pe nisip fiind la adapost de orice urgie a marii. Ne odihneam la adapostul digului si multumeam cerului ca am scapat iarasi cu vi-ata. Timp de aproape trei ore, doi oameni unul de saizeci si cinci de ani, altul de saptezeci, s-au luptat cu stihiile, cu natura dezlantuita si cu moartea si iata ca au scapat cu viata, ajungand la mal. Mai conta ca totul plutea in barca noastra? Lucrurile se vor zvanta in bataia vantului, sau la soare. Singurii fericiti erau guvi-zii care inotau prin toata barca. Si noi ca am ramas in viata si nu am devenit hrana celor pe care ne-am dus sa-i capturam. Speram sa fie ultima experienta de acest gen. Cine mai stie ce ne va rezerva viitorul? Marea este mai nazur-oasa ca o femeie. Inca o data omul a invins natura.

VIRGILSTANMANGALIA

20

PLESU

CELIPSESTEPEPIATAPOLITICA

N-am cum sa fac un inventar com-plet. Tejghelele vietii noastre poli-tice, desi multicolore in aparenta, sint, de fapt, goale. Dar m-as opri la trei insusiri, fara de care, dupa parerea mea, un om politic nu este nici om intreg, nici politician intreg. Asistam mai intii la o grava carenta a exprimarii. Nu ma gindesc nu-mai la cunoasterea aproximativa a limbii materne, la inabilitatea de a construi un discurs sau de a sustine o dezbatere civilizata. Ma gindesc, mai ales, la incapacitatea de a gasi tonul si limbajul potrivit, in functie de interlocutori si circumstante. E ceea ce se numea cindva „darul limbilor“, inzestrarea (si preocu-parea) de a vorbi fiecaruia pe limba lui. S-ar zice, la prima vedere, ca propun un exercitiu de ipocrizie. Dar nu despre o retorica smecher-cameleonica e vorba, ci despre respectul pentru cel cu care vorbesti si despre talentul comunicarii efici-ente. Pe scurt, nu e recomandabil sa te porti la o reuniune diplomatica asa cum te porti la bodega sau la o intilnire restrinsa de partid. La fel, nu e recomandabil sa te porti la o serbare cimpeneasca asa cum te-ai purta la sustinerea unei teze de doctorat. Or, felul de a fi si de

a vorbi al politicienilor nostri e de o trista monotonie. In general, n-au decit o singura coarda, cel mult doua. Ori se straduiesc sa fie hazlii cind nu trebuie, ori se infurie birjareste. Altii, mai putini, isi iau un aer solemn, teapan, de insi „cu greutate“. Cite unul se da, neconv-ingator, drept om de cultura, baiat fin, doldora de citate (inadecvate) si de informatii de almanah. Virtu-tea care le lipseste mai tuturor este firescul: gratia de a fi ei insisi, de a se adapta situatiei fara sa-si inven-teze un rol, de a se plia pe locul, momentul si personajul cu care se confrunta. Legata de firesc este si virtutea autenticitatii. Am mai scris despre asta. In contextul de fata, ceea ce ma intereseaza este capacitatea cuiva de a actiona nu strict pe baza unui calcul, ci si pe baza unei convingeri. E adevarat ca viata politica, mai ales in tim-pul campaniilor electorale, e de negindit fara o sumedenie de „figuri impuse“. Trebuie sa devii simpatic alegatorilor, sa te faci vazut printre tarabele vreunei piete, sa tragi cite o hora, sa pupi copii care iti dau flori si tarancute care iti dau piine cu sare etc. Dar toate astea se pot face teatral, fara har, fals, daca nu-ti pui problema sa asumi in cit mai mare masura omenescul lor, hazul lor conjunctural, cordialitatea – fie si simbolica – a desfasurarii lor. Tre-buie sa vrei sa pui cit mai mult sens, si cit mai multa angajare personala sincera in tot ceea ce pare o sceno-grafie mecanica. La limita, trebuie sa te gindesti de doua ori inainte de a face un gest sau de a participa la un tip de manifestare care nu ti se potrivesc. Putina sfiala, putina rezerva nu strica. Dimpotriva. (Adaug, totusi, ca autenticitatea e altceva decit „spontaneitatea“ na-turii fruste, inapte de autocontrol, negradinarite, dezvoltate numai pe palier psiho-fiziologic. Si dl Vang-helie, si dl Becali sint autentici. Dar

nu sint decit autentici. Chiar si asa, sint insa mai usor de prizat decit dl Dan Diaconescu, de pilda, a carui inautenticitate i s-a cuibarit definitiv in grimasa faciala pe care o arbo-reaza drept zimbet.) O a treia virtute de care omul politic autohton duce lipsa este uitarea de sine. Majori-tatea jucatorilor nostri politici sint manevrati de o dizgratioasa inflatie a Eului. Chiar – si mai ales – cind nu dispun de un Eu prea bine contu-rat. Multumiti de ei insisi, bine ziditi in certitudini autocomplezente, in-cintati sa-si etaleze calitatile proprii („baieti destepti“, plini de umor, dar oricind gata de bataie, hiperdescur-careti, „mai mult sau mai putin onesti“, ca tot românul, autoritari si bascaliosi, oameni de partid, de gas-ca, de comitet, una peste alta mereu indreptatiti sa ocupe orice functie, sa ne conduca, sa ne certe, sa ne invete). Oricum, avem de-a face cu insi a caror principala preocupare, a caror axa existentiala este reusita personala. Cariera, functia, pozi-tia in partid, procentajul electoral, averea si placerile proprii sint teluri constante, carora li se subordoneaza tot. Cu alte cuvinte, principala ocu-patie a lui Ghita este Ghita. Restul e materie prima… Carne de tun, public de fraierit, popor. Inca astept sa vad aparind pe scena un personaj care sa-mi transmita sentimentul ca ceilalti il preocupa mai mult decit il preocupa sinele propriu. Unul care e imun la fascinatia victoriei proprii, a „imaginii“ proprii, a rolului lui istoric. Unul care sa nu vrea decit sa-si faca bine treaba si sa plece. Mi se va spune ca intre „a fi tu insuti“ si „uitarea de sine“ e o contradictie. Nu e. A fi tu insuti e a nu-ti falsifica natura. A uita de sine e a nu ti-o idolatriza. Ceea ce ti se cere e sa nu minti in felul tau de a fi si sa nu fii egolatru. Greu! Dar politicienii nos-tri n-ar avea decit de cistigat daca ar intelege ca politica nu e o treaba usoara, la indemina oricarui veleitar lacom (de putere si privilegii).

ANDREIPLESUROMANIA