Ovidiu Birlea - Mica Enciclopedie a Povestilor Romanesti

479

Click here to load reader

Transcript of Ovidiu Birlea - Mica Enciclopedie a Povestilor Romanesti

OvidIU

Brlea

MiCA ENCICLOPEDIE A POVESTILOR

,

ROMNESTI

,

Editura

stiintifica si enciclopedica Bucuresti, , 1976

Redactor: Gabriela Ionescu Redactor lexicograf: Anicuta Tudor

Coperta si supracoperta: Gh. Motora Tehnoredactor: Olimpiu Popa

Cuvint inainte

!J..

o lucrare de ac~st fel, la dimensiunile unui volum, presupunepentr'lf, a cuprinde aspectele mai importante. Alaturi de articolele despre speciile nara'tive n proza populara (Basm, Snoava, Legenda) si de cele teoretice referitoare la istoricul si metodologia cercetarii povestilor (Cercetarea povestilor, Clasificarea povestilor, Experimentul folcloric, Legile epice etc.) au fost retinute temele cu mai mare pondere, apoi personajele mai frecvente ("Fat-Frumos", "Ileana Cosnzeana" etc.), care apar, n consecinta, n mai multe specii, ncePnd cu legenda si terminnd cu snoava. Trimiterile bibliografice au, fost simPlificate, indicnduese n text doar cifra care reprezinta sigla volumelor enumerate n caPitolul final, Bibliografie, urmata de aratarea paginii. Pentru simplifie care, diferitele tipuri narative au fost mentionate, de asemenea, abreviat, potrivit uzantelor generale, prin numarul din catalogul international AarneeThompson (A T) sau din catalogul romnesc al snoavelor (5), alcatuit de 5. C. 5troescu. Alte referiri snt indicate cu claritate n text. In Bibliografie au fost ment~'onate numai lucrarile din care au fost extrase fragmentele citate spre ilustrare sau s-au facui referiri la ide~:len dezbatere. Pentru basmele publicate Pna n 1893 s-a dovedit util acel Indice folcloric ntocmit de Lazar Saineanu cu ajutorul lui Ion Aurel Candrea si tiparit la sfrsitul amPlu lui studiu monografic, Basmele romne (LXXXIII). De asemenea, ne-a ajutat, n ciuda rezumatelor sale prea schematice, oatalogulpovestilor romnesti, Verzeichnis der rumanischen Marchen (LXXIX), ntocmit de Adolf 5chuUerus. In genere, am nfatisat mai multe variante, mai multe semnificatii ale faptelor citate, pe de o parte pentru a pune n lumina Pluralitatea de sensuri, rod al creativitatii populare n continua eferves'centa, pe de alta pentru a prentmpina tendinfa de a se atn'luio selectie prealabila, pe ct posibil judicioasa,

unui fapt o semnificatie unica si de a socoti pe celelalte drept aspecte colaterale, minore, daca nu chiar neautentice. In selectarea materialelor ilustrative, ne-am lasat calauziti de gradul de autenticitate al colectiilor de povesti. Ne-am exprimat ndoiala de fiecare data fata de putinele cazuri dubioase pe care le-am citat, pentru a-l preveni pe cititor. Se cuvin multumiri calduroase Editurii stiintifice si enciclopedice pentru grija de a publica lucrarea n conditii grafice optime. Dealtfel, cartea a fost elaborata din initiativa editurii. Bucuresti, octombrie, 1974O.B.

1

Al.

l~JI

'1--

Albina. Potrivit unor legende din Moldova, a. ar fi "facute din lacrimile Maicii Domnului, cnd plngea dupa D1. Christos" (52, p. 1175; ef. XXXV, p. 749). A. ar fi fost la origine o fata foarte silitoare si ascultatoare, n opozitie cu fratele ei, paianjenul; de aceea mama lor a binecuvntat-o n clipa mortii: ,,- Cta este frunza, ct trage, nisipul si marea, atta sa ajunga neamul tau .,. Miere sa produci si dulceata ei sa nu o ntreaca nimic si lumea cnd sa guste, dnsa sa se ndulceasca .,. n ce priveste pre Paianjen: cuc sa ramie, ziua toata si anul tot sa teasa si noroc niciodata sa nu vaza 1" (47, p. 137). Dupa o legenda olteneasca, mierea si ceara ar proveni din sudoarea si sngele ei, cnd Dumnezeu a chemat la sine toate vietuitoarele: "Albina veni si ea ostenita si plina de naduseli de multa munca si alergatura, cu trupui zgriat si plin de snge tot alergnd pn spini si maracini dupa hrana. Bunului Dumnezeu i placu vrednicia ei si o blagoslovi ca sudoarea si sngele ei sa se prefaca n miere si ceara, sa-i fie destula hrana ei si altora si ceara sa se arda n sfintele biserid' (47, p. 138). Dar cele mai multe legende pun mierea n legatura cu blestemul ariciului. Lui Dumnezeu, crend pamntul, i-a prisosit o parte de pamnt (sau nu avea loc apa pe pamnt, sau nu ncapea pamntul sub cer). Nestiind cum sa iasa din impas, trimite a. sa ceara sfat ariciului (v. Arici, Facerea lumii). Ariciul o refuza, dar ea l pndeste alaturi si retine din monologul lui ca ar trebui facute de~luri si vai. 'Cnd' si ia zborul, ariciul vede ca a fost spionat si o blestema sa i se mannce "scrna", dar Dumnezeu "o blagoslovi sa fie sfnta, iar scrna ei sa se faca miere mai dulce ca orice-n lume" (47" p. 130). O legenda banateana relateaza ca, la nceput, ,a. a fost alba, de aici i-ar veni si numele. A trimis-o Dumnezeu sa ntrebe pe Satana daca e bine sa aiba lumea numai un soare sau mai multi. A. s-a asezat pe nesimtite pe capul lui, sa-I

6

spioneze si dupa ce i-a auzit vorbele, a zburat spre cer. Diavolul, vaznd ca i s-a furat gndul, a plesnit cu biciul peste corpul a. care ndata s-a nnegrit si s-a subtiat la mijloc (80, p. 283284). Dupa alta legenda banateana, culoarea neagra si mijlocul mai subtire i-ar veni de la fulgerul cu care a lovit-o Sf. Petru pentru ca a fost neascultatoare fata de parintii ei (80, p. 284). A. a cerut de la Dumnezeu ca omul sa moara din ntepatura ei. Creatorul a decis ca. sa i se mplineasca dorinta numai daca va putea aduna 12 oca de miere sau o vadra, sau un stiubei de miere ntr-un an; n caz contrar, sa moara ea, ceea ~e se si ntmpla, ntruct nu poate niciodata aduna singura atta miere (47, p. 139-140; 52, p. 1175). Alte variante arata ca Dumnezeu a decis, din mila fata de om, ca a. sa moara dupa ce nteapa sau ca sa umble mai multe .hotare fara sa poata aduna o vadra de miere (47, p. 140-141). Uneori, a. se arata ndurerate la moartea stapnului lor. "n Botosani, se spune ca murind tatal lui Mi.halache Holban, au venit toate albinele de la mosiile lui si l-au petrecut roiuri prin aer, pna lume ntreaga la mosia lui Mogosestii, unde l-au ngropat. a vazut cum l petreceau albinele. Aceasta a fost pentru ca el toata viata n-a vndut ceara, ci a dat-o numai la biserici"

0--

(52, p. 1176).

Incidental, a. e~protagonista n basmele despre animale. Bondarul s-a ndragostit de ea si primavara mereu i cnta, "sa ne luam t", nsa a. raspunde "nu", fiind slaba. Toamna, cnd nsa a. este grasa, ea cnta bondarului "sa ne luam", dar acesta refuza, fiindca e fara provizii si flamnd (99, V, p. 326-327). Ajuta cocosul mosului, plecat sa-i aduca averea mparatului (AT 715 B). Se vra n fundul cocosului, apoi l nteapa pe mparat cnd acesta pune cocosul n pantaloni ca sa-I omoare cu un vnt (5, I, p. 151-152). n basme, a. apare printre animalele recunoscatoare. Cnd Arap Alb da de un roi pe care l prinsese ploaia pe o crenguta, l cuprinde mila: ,,0, saracele, bietele goange, cum stau ele ciumelite-aicea! - zice - Unde sa le gasesc eu un loc sa le-adapostesc eu p-astea ca sa traiasca si ele 1" Si le face loc ntr-o "butoarca" pe ~are o pune mai dep~rte n padure: ,,- No sedeti voi aicea". Dar o a. se ia dupa el si-i. ofera o aripa "dnd i avea nevoie de noi, s-aprinzi aripa asta, ca noi venim si-ti ajutam" (XV, p. 275). Ea l va ajuta sa distinga pe fata mparatului de servitoarea mbracata n acelasi fel (v. Pro-

j(

7

~

bele petirii). ntr-o varianta moldoveneasca,a. snt cstigate de Nic-a Cmpului prin cele 12 care de miere pe care le descarca "pa mosia lu-mp'aratu albinesc". Drept rasplata, "mparatu albinesc" i da o pana de a.: "cnd ai sa te gndesti la mine, eu am sa fiu la tine, ca eu stiu unde te duci tu. Tu te duci la fata lu-mparatu sarpesc, si fara mine sa stii .ca n-o iei". Pe deasupra, mparatul albinesc l mai ajuta la proba facerii pinii ntr-o noapte, construind o "pitarie" (XV, p. 256257). n varianta ialomiteana, sotia rvnita de nas(AT 465) ndeplineste a doua sarcina, construirea unei biserici de ceara, cu preot de ceara, cu ajutorul a. recunoscatoare (LIII, p. 535). O a. din stupii Vntului Mare l calauzeste pe. erou la curtile Linei Rujulina (LXXXIII, p. 371). n ohip incidental, protagonistul ia forma a. pentru a iscodi ce - se petrece n casa zmeoaicei. "Tugulea priponi caii, apoi, dndu-se de trei ori peste cap, se facu o albina si pleca nspre miazanoapte ncotro sedea Zmeoaica pamntului. Dupa ce ajunse acolo, zbrn! n sus, zbrn! n jos, intra n casa zmeoaicei si asculta ce vorbea cu zmeii, ginerii sai, si cu zmeoaicele, fetele sale" (41, 1, p. 270). ntr-un basm transilvanean, a. e unul din animalele n care se afla puterea zmeului. n ostrovul marii "traieste un porc nazdravan, n capul lui e un bongar, n capul bongarului o albina si tot asa 7 vietatisi pna n capul ce1ei de a saptea e o fluie~ita; n' fluierita a'ce~a e puterea mea si cine o sorbi, e a lui" (LXXXIII, p. 422). Fata zmeoaicei fugita cu iubitul ei si urmariti de aceasta (AT 313) se preface n cele din urma n a. "s-a mers de a muscat pe ma-sa si cum a'muscat,-o, a murit" (52, p. 878).. A. se ntlneste si ca protagonist n basmele cu minciuni. Variantele romnesti ale tipului AT 1960 relateaza cum un , , Prisacar si cunoaste toate albinele, fiecare avnd nume; ntr~o seara, observa ca una - Brnusca, Nastasia etc.- nu venise. Pleaca n cautarea ei si o gaseste nhamata la jug, tragnd la plug. O aduce acasa si i pune miez de lmca pe raNa de pe grumaz. Creste un nuc mare pe ceafa .a:. si vin nenumarate ciori sa fure nuci. Stapnul a. le alunga cu bulgari de pamnt care se prind deasupra nucului, a1catuindo tarina pe Care el o ara si o seamana -cu gru. Cnd se duce la secerat, azvrle secerea dupa un iepure, i se nfige n coada si, iepurele. fugind, .taie toata holda. Apoi se duce cu grul la moara qiluicare

8

,macina numai daca i se spunea o poveste mincinoasa (5, II, p. 518-521). n snoave, a. are rol incidental. Un tigan are un stup si e pacalit de nasul romn sa faca schimb cu un cuib de viespi care ar fi a. de aur (S 5715). n alte variante, tiganul da a. pe gargauni, viesparii cei mai mari (47, p. 203-208). Mncnd un fagure de miere, o a. ratacita l nteapa n limba pe tigan, care o njura furios, cu toate admonestarile unlii romn: "De-i sfnta, sfnta sa fie, / De limba sa nu ma tie, / C-o strng cu dintii / De-o vad toti sfintii!" (S 4307). Anecdota v. Snoava Apa - apa vie - apa m.oarta. A. n legende este elementul primordial, preex}stential, ntruct la nceputul lumii "era peste tot numai apa" (52, p. 5; v. Facerea lumii). A. si focul snt mparati, dar a. e mai mare, fiindca stinge focul (ibid., p. 871872). n ajunul Anului Nou, "toate apele se prefac n vin". La nceput, "prin toate paraiele si prin toate fntnile era vin nu apa", nsa din rautatea oamenilor vinul a fost luat (ibid. p. 900-901). Exista a. cu nsusiri miraculoase. Un cioban ajuns mparat, traieste si astazi si sub picioarele lui curge "apa de aur". Alexandru Machedon l-a vizitat cerndu-i astfel de a. "doar ar trai", dar mparatul l-a alungat (ibid., p. 410). Livantie mparat statea "pe un ru cu apa vie" si cnd a venit Alexandru MachedoH., i-a dat "patru ciocanele cu apa vie" pe care sa le foloseasca atunci cnd va fi "taiat". Atunci "sa puie nevasta-ta bucata lnga bucata si sa te stropeasca". Mai trziu, cnd el a fost taiat de un ministru, nevasta-sa "l-a stropit cu apa si a nviat". A. au baut-o trei ngrijitoare care au devenit sfinte maiestre (99, III, p. 3-4; v. lele). A. Iordanului a nviat pestii, dusi sa fie spalati. mparatul duce acolo si soldatii morti care nvie (52, p. 959). Din locul unde a fost ngropat Sf. Ioan de la Suceava curge si astazi a. "care e buna de boale de ochi, de cap, de orice" (ibid., p. 928). Deosebita este a. Smbetei, pe care se afla blajinii. Ea nu poate fi trecuta de femei. Fierbe toata saptamna, n afara de smbata, de cnd Isus a fost urmarit de evrei. Ea nconjura pamntul ,,,ca un gard", iar la marginea pamntului e rece (ibid., p. 1001-1002).

~

I ~

~

"

1"

n basme, a. vie si a. moarta snt folosite pentru nsusirile lor miraculoase, av~d darul de a nvia si de a vindeca:. A. se gaseste de obicei ntr-un loc inaccesibil, ~nde se bat muntii n capete si aducerea ei e o sarcina extrem de grea. Muntii se odihnesc numai la amiazi, sau de trei ori pe zi si izbuteste cel ca~e asteapta pna la pauza lor (LXXXIII, p. '548). Aducerea a. se desfasoara si ca o ntrecere ntre tovarasii nazdravani si baba trimisa de fata (AT 513) (4, p. 127; v. Probele petirii). A. e ntr-o fntna mpresurata de animale fioroase care snt speriate de o ploaie mare trimisa nadins n sprijinu 1 voinicului (86, p. 100-101). Cnd a. este adusa d.e pasari corbi (54, p. 704), soimi (79, p. 56), - boi (52, p. 554), nu se mai ivesc atari complicatii. A. moarta provoaca moartea celui care vrea sa' o ia. Ileana Cosnzeana sfatuieste pe voinicul trimis de mama necredincioasa (AT 590) la fntna moarta sa astepte acolo "cnd e soarele cruce amiazazi", fiindca atund nu mai moare cel care ia a. (79, p. 27 - 28). A. moarta are nsusirea de a nchega trupul celui taiat n bucatele, dar n multe variante aceasta e cumulata de a. vie care detine amndoua calitatile, de nchegare si nviere. Voinicul, taiat si pus n desaga de zmeul care i-a furat sotia, este nviat de cumnatul sau, Gerul. Mai nti, e spalat cu a. moarta si bucatile s-au "nchegat ndata ... ca un om abia acum mort. Dupa ce l-au spalat si cu apa vie, iata ca au nviat" (ibid., p. 56). Procedeul e frecvent n basmele AT 315, 590, 303, mai rar n altele. Ler mparat si nvie tovarasul credincios care a mpietrit povestind nscenarile pe care le-a evitat (AT 516), aducnd a. vie de la muntii care se bat n capete (42, p. 516). A. vie poate ntineri, caci "daca se spala omu, se face copil de 12 ani" (86, p. 97). A. care curge "la picioarele unei zne de piatra" din mparatia unei zmeoaice este buna de leac pentru a reda mintile' mparatului si mparatesei care nnebunisera de durere dupa fata lor, rnduita sa fie mncata de balaur (AT 300, 303). n cele din urma, si zna este readusa la viata (60, IV, p. 48-58). A. din izvoarele babei, stapna a iepei nazdravane, avea "darul de a te adormi" si cei ce pazeau iapa cadeau victime. Baet sarac adoarme n fiecare seara dupa ce bea a., dar iapa e gasita cu ajutorul animalelor recunoscatoare (83, II, p. 45-48). Exista si a. care contine puteri uriase (v. Puteri). Tarta-cot are la cap si la picioare cte un "urcior" cu a. vie si a. moarta. Dunare Voinicul schimba ulcioa-

10

rele si cnd se lupta, Tarta-cot bea din cel cu a. moarta "creznd ca bea apa vie" (41, I, p. 507-508). Zmeoaica are "trei butoaie ... apa vie, apa moarta. Si ntr-unu care beai sa prin'zi putere". Voinicul e sfatuit sa verse bu toaiele, dar mai nti sa bea din butoiul "ala care scrie putere pa el ... ca e-n mijlocul lor" si astfel o poate birui (5, II, p. 193194). n curtile unor tlhari, se aflau "doua poloboace, unul cu apa tare si unul cu apa slaba". Baiatul bea din cel cu a. tare, apoi schimba locul pqloboacelor si i nvinge pe cei 11 tlhari (52, p. 559). Deseori, a. din unele fntni sau lacuri poate reda vederea celor orbi. n cele mai multe variante ale basmului despre saracul orbit de fratele sau (AT 613), el si recapata vederea spalndu-se cu a. dintr-o fntna, fiind sfatuit de niste pasari n timpul noptii (ibid., p. 360), sau de diavolul care l trimite "la un tau aici ndaraptu crucii" (5, II, p. 398). Fata unui mparat, parasita de sotul ei, "adoarme la radacina unui copac si viseaza ca acolo sunt 3 sipuri cu apa de ochi: sa duca mparatului ca e orb". mparatul se vindeca si o face general (52, p. 965). Baiatul orbit de mama necredincioasa e uns peste ochi cu a. de roua adusa de lupul recunoscator si si recapata vederea (81a, p. 501). Zmeul captiv cnd bea a. sau e udat cu ea, si recapata puterile uriase, sfarmnd butoiul sau lada n care zacea ferecat (v. Zmeu). El promite chiar "noua veacuri" salvatorului sau (LXXXIII, p. 285). ntre sarcinile extraordinare, se afla si aceea de a "face pna mne dimineata o apa de argint ... si pe ea sa pluteasca corabii de argint" (60, V, p. 9; v. Probele petirii). Adesea, fugarii din captivitatea zmeilor se prefac si n lac de a. (v. M etamorfoze). Astfel, fata se face o a. mare (sau mi lac), iar baiatul un ratoi. n ntrec eri, exista si cea de a cara a. cu ciurul: baba ~ nvatata de o cioara sa ~stupe gaurile cu lut (v. lntreceri).

I 11

I

n unele snoave, trimiterea dupa a. e un mijloc de a ndeparta sotul de acasa pentru ca femeia sa se poata ntlni cu amantul ei. Barbatul e trimis seara la fntna, dar la napoiere femeia refuza sa-i mai deschida (S. 3478). Mai adesea, sotul e trimis de sotia care se preface bolnava (AT 1360 C) sa-i aduca pentru a se lecui a. din Dunare sau de la anumita fntna (S. 3465).

+

11 Arici. n multe legende, el apare dotat cu o inteligenta de demiurg, de aceea e nfatisat colabornd cu Dumnezeu la facerea pamntului (LXXIX, p. 88). Cel mai adesea, Dumnezeu trimite la a. albina, mai rar pe altcineva (Sf. Petru, corbul) ca sa-I povatuiasca ce sa mai faca cu restul de pampt, sau ca pamntul sa ncapa sub cer (v. Facerea lumii). In alte variante, a. lucreaza mpreuna cu Dumnezeu, ntinznd sfoara de pe ghem pna unde trebuie sa fie marginea pamntului {XXXV, p. 1649). Dupa ce Dumnezeu a facut un aluat din nisipul scos din fundul apelor, a. l-a sfatuit sa-i dea grosimea potrivita, din care a rezultat pamntul de astazi (50 a, p. 250). Uneori, a. nsusi e creatorul dealurilor si vailor. "Ariciul a luat si s-a bagat pe sub pamnt s-a radicat muntii, a facut grlele, a scos isvoarele si de la dnsul pamntul e asa deluros si rpos cum l vedem". Drept rasplata, Dumnezeu "i-a dat sa aiba ghimpi pe trup, caci nainte era gol si-l mnca or si c~" (52 p. 16-17). Dupa alte variante, a fost rasplatit cu nsusirea de a se face ghem "si la vale sa se dea de-a roata" sau pedepsit sa se faca ghem pentru ca a scapat din mna ghemuI cu care trebuia sa ajute pe Dumnezeu la urzirea pamntului (XXXV, p. 1650). Dealurile ar fi fost create anume ca a. sa se poata rostogoli. "Movilele le-ar fi facut Dumnezeu numai dupa gustul ariciului. Acesta, la ntrebarea lui Dumnezeu, cum ar putea pune sau aseza pamntul mai bine, plan sau altfel cumva, a cerut sa-I urzeasca cu movile, dealuri si vai, spre a se mai da si el peste cap la trebuinta. De aici cuvntul n popor, ca omornd sau batnd un arici, e pacat, ca si cnd ai omor sau ai bate un om" (38 b, I, f. 127, Ceacru-Braila). A. ar mai avea nsusirea de a gasi cu usurinta iarba fiarelor. O seama de povestiri-legende relateaza cum snt nchisi puii de a. pentru ca aricioaica sa aduca iarba fiarelor ca sa-i descuie, si apoi omul sa o ia (58, p. 137, 193, 209, 289, 299, 311; LUI, p. 275). Inteligenta deosebita a a. e subliniata si n basmele despre animale: el izbuteste sa pacaleasca vulpea, animalul cel mai siret. Vulpea se lauda ca ea stie "un sac s-o straita de minciuni", pe cnd a. marturiseste ca "el attu-i de prost, numa una stie". Intra ntr-o groapa-cursa, unde amndoi se satura de carne, dar nu mai pot iesi. A. roaga vulpea sa-i apese burta cu botul ca sa-i aline durerile, dar cnd a. se strnge si o nteapa, ea l arunca tocmai deasupra gropii. De pe margine,

t"

Q

~

~

,.,--

f

~

, j-

12

a. nvata vulpea sa se prefaca moarta, nct e azvrlita afara de proprietarul gropii si scapa nevatamata (5, I, p. 123-125; AT 33). Basmul are raspndire larga n Europa centrala si rasariteana, cu deosebirea ca n locul ariciului apare motanul sau cocorul. Tipul ar fi vechi, atestat nca din antichitatea clasica, dupa cum se poate deduce din maxima citata de Archilochos: "Multe st~evulpea, ariciul numai ceva cu totul deosebit" (XLIII, p. 38). Intr-o varianta a basmului despre juramntul pe fier (AT 44), a. pedepseste vulpea pentru calcarea nvoielii. A. a gasit un iepure mort si, neputndu-l ncepe singur, a chemat vulpea sa-i ajute. Aceasta l mannca tot, justificndu-se la urma ca nu cunoaste "alta dreptate dect dreptatea pntecelui". A. sustine totusi ca exista "si o dreptate a dreptatii" si, ca sa o convinga, o duce la radacina unui copac unde ar fi "culcusul sfintei dreptati". n felul acesta, vulpea pune laba n cursa asezata acolo si este prinsa de un vnator (41, II, p. 124-126). (AT 80, cel pedepsit e lupulEuropa), puiul de In alt basm Alteori, sporadic ntlnit n (76, p. 42-43). a. e gazduit peste iarna de o crtita batrna, ca sa nu nghete. Ajuns la caldura, a. se 'desface, nteapa crtita, nct aceasta e nevoita sa paraseasca c~lcusul (LUI, p. 530). ntrece cerbul la fuga, pacalindu-1 (v. Intreceri la fuga). n basmele propriu-zise, a. apare doar ca travestire tranzitorie a eroului principal, n unele variante ale tipului Cupido si Psyche (AT 425). De obicei, sotul e ascuns n piele de sarpe sau de porc, dar n 4 variante romnesti, el se arata n timpul zilei sub forma de a. (XV, p. 48-51).

t./;.

LII

+

1;t

1

B4

.".

tBaba Dochia, patroana primelor 9 sau 12 zile de la nceputul lui martie, numite si zilele babelar, sau babele. Ziua ei e 1 martie "ziua nti de primavara" (XXXI a, p. 160), pe alocuri ce1elalte zile comemornd alte babe: Todora, Todosia sau Lunica, Martica, Marcurana, Joiana, Virita, Sitita si Dominica, sau Barbura, Sava, Ileana, Cosndeana, Mariuta, Salomnie, Nie si Aftinie, sau Sofia, Sia, Lina, Rebi, Lucia, Frasina, Catalina si Jofica (ibid., p. 154). n Bucovina, se povesteste ca B. D. "traieste n munti si ca vara se coboara la ses' sa pasca oile" (52, 'p. 740). Ceie mai multe legende relateaza ntmplari petrecute n trecutul ndepartat care i-au pricinuit moartea tragica. Ele cauta sa explice att caracterul capricios al primelor zile din luna martie, ct si forma ciudata, antropomorfa, a unor stnci din Carpatii Orientali, Meridionali si Apuseni. Variantele se grupeaza n patru tipuri care nfatiseaza caractere diferite ale D. Cel mai raspndit prezinta pe B. D. ca soacra rea, vesnic pornita mpotriva nurorii sale (ntr-o varianta mpotriva celor 3 nurori). ntr-un subtip, ea si trimite nora, la nceputul lui martie, cu lna neagra sa o spele pna ce va deveni alba (ntr-o varianta i se da lna alba sa o faca neagra prin spalare). Trec pe lnga ea Dumnezeu cu Sf. Petru (sau un nger) care savrsesc miracolul, albindu-i lna si i dau pe deasupra o chita cu flori. n alt subtip, B. D. si trimite nora sa-i aduca fragi. E ntlnita plngnd prin poienile acoperite cu zapada, de Dumnezeu si Sf. Petru care fac minunea, dndu-i o poala de carbuni care se prefac n fragi sau, mai rar, topind zapada dintr-o poiana si umplnd-o de fragi. Uneori, minunea o savrseste luna martie dintre cele 12 luni strnse la un foc n munte. Vaznd florile sau fragile, B. D. crede ca a venit primavara si se porneste cu oile (sau caprele) la munte, adesea nsotita de fiul sau Dragomir (Dragobete, Iovan), mbracata cu 9 (sau

+-

1

.,T

t

~ r-

!-

14

12) cojoace. Fiind cald sau plound din belsug, B. D. leapada n fiecare zi cte un cojoc pna ce ramne n camasa. Atunci, da un ger strasnic (de obicei pentru a fi pedepsita pentru rautatea ei), care o ngheata, dupa ce mai nti a ng,hetat fiul ei. Vazndu-1 din departare "cu sloietele la gura", B. D. a crezut ca e fluier si l-a apostrofat: "Tu cnti, maica, n fluierel si eu mor, maica, de ger" (38 b, VI, f. 233, Paru-Gorj). Apoi e prefacuta n stana de piatra mpreuna cu ntreaga turma, cum se poate vedea n diferite locuri muntoase (LXXIX, p. 39; LI, v. II, p. 97-107; 52, p. 739; 66, p. 5-12; XXXI a, p. 156-160; LIII, p. 353). Nu i s-au semnalat variante la celelalte popoare (LXXIV, p. 3-45), doar interventia binevoitoare a lunii martie din varianta musceleana (66, p. 5) se ntlneste n tipul AT 503, n care actantii snt nsa piticii sau vrajitoarele si mobilul rasplatirii cu totul diferit. Mai apropiate snt o varianta c~ha din secolul al XIV-lea si una poloneza n care nora, trimisa de soacra n timpul iernii sa-i aduca fragi, e ajutata de cele 12 luni, daca arata care e cea mai buna. Nora considera luna martie a fi cea mai buna, fiindca aduce sperante. Drept rasplata, martie i scoate nainte un luminis plin de fragi (XCII, p. 79). Un alt subtip relateaza cum B. D. si-a trimis nora sa-i aduca un ciur de la moarte, cu gndul ca va fi mncata de aceasta. Un soarece o sfatuieste cum sa ia ciurul n timp ce moartea doarme, apoi sa-I puna la loc cnd moartea va mnca. Soacra nu crede si si alunga nora n padure, unde o gaseste un flacau si o ia de sotie. Cnd afla Dragobete, fiul Dochiei, si omoara mama, apoi se sinucide (81 a, p. 355-356). Al doilea tip, cu actiunea mai simpla, o are protagonista pe B. D., femeie semeata, care se ncumeta sa nfrunte rigorile lunii martie, batjocorind-o chiar. Terminndu-i-se nutretul, sau parndu-i-se ca odata cu sfrsitul lui februarie poate iesi la munte, B. D. urca cu turma, mbracnd 9 (sau 12) cojoace, spre vrful muntilor. Cnd i se spune ca e abia martie si ca vor veni si zile grele, B. D. raspunde sfidatoare: "Ce martisor-hartisor I l trage baba p-un curisor" (58, p. 250). Luna martie se nfurie si - uneori cernd trei sau mai multe zile mprumut de la faurar - da nti o caldura sau o ploaie continua. B. D., de cald, sau fiindca i s-a udat cojocul, leapada n fiecare zi cte unul, pna ramne n camasa. Atunci martie da un nghet care o petrifica, mpreuna cuturm piatra", adica zamislesc din spumele pe care le varsa din gura o piatra de dimensiunea unui ou care are puteri miraculoase. Sarpele care o nghite se poate ridica imediat n nori (LUI, p. 186) sau intra n pamnt unde sta ascuns 7 ani si abia dupa aceea devine b. (52, p. 810). B. poarta piatra scumpa n cap, de aceea "stralucesc ca soarele". Cine poate dobndi atare piatra "ce va gndi, aceea va capata" (ibid., p. 812). Piatra l apara mpotriva bolilor si a altor rele (XXXI a, p. 136). Un om a cazut n groapa lor, unde b. l-a ndemnat sa linga piatra aceea si s-a hranit astfel de toamna pna primavara.

1

24

La Blagovestenie, s-a deschis pamntul si omul a iesit si balauroaica l-a avertizat sa nu mai omoare serpi (ibid., p. 839). Lnga Cugir, s-au batut doi b. si unul a cazut n prul Beciului. Nimeni n-a ndraznit sa se apropie de el, numai un negustor neamt i-a despicat capul si i-a luat piatra scumpa, mare "COl. pumnul", care l-a mbogatit pe el si pe "neam de neamul lui" (38 b, XVII, p. 319, Cugir - Alba). B. locuiesc de predilectie prin iezare si balti, mai rar prin paduri neumblate. Ei se ocupa cu purtatul ploHor, ndeosebi a grindinei si a ploilor torentiale. Pentru aceasta, "ei sug apa din mare s-o dau ca ploua" sau din "iazuri". Apa supta de ei e mprastiata- "pe cer ca nouri si ,creste, ca si cum ar creste pinea cnd dospeste" (52, p. 804, ,803). Grindina are geneza diferita. Ea ar proveni din ploaia lnghetata de suflarea b. - care este foarte rece - sau din .aburii b. cnd se lupta ntre ei prin nori. Alteori, gheata e facuta jos pe un iez~r de b. sau de conducatorii lor, solomonarii, unde ,e taiata marunt, apoi urcata de b. n nori si purtata dupa voia :solomonarilor. Maruntirea ghetii o face b. cu cismele lui de ~tel cu care e ncalta't (XXXi a, p. 121). B. vine pe un nor "strasnic de mare" si se lasa pe cte un sat pe care "l-a ras cu totul de pe fata pimntului", retragndu-se n mare unde e .,sederea" lui. Atari ntmplari au fost consemnate si "prin ,gazete" (52, p. 80~). Grindina cade cn::l b. lovesc cu coada, :sau se bat ntre ei, cnd se ntmpla si ruperi de nori. Ciderea .celui nvins provoaca ploi torentiale (LUI, p. 186-187). Se ,citeaza cazuri de atari caderi n diferite lo:;url (52, p. 811), ,din locul unde au cazut iscn::lu-se un izvor rece, uneori chiar lilumit "Groapa balaurului" (XXXI a, p. 149). R e iritat cnd .arunca cineva pietre n iezerul n care sti el si ca si se razbune, ;ieseafara din api si lasi ploaie si grindini asupra locului (ibid., p. 138). D3.r cel care calauzeste b. n norul de ploaie este solomonarul. Acesta este un om cu puteri extraordinare care umbla de obicei n chip de cersetor, adesea schiop, purtnd n desaga toaca cu doua pietre legate de capatul ei (LIII, p. 187), sau ca un om zdravan si voinic, dar cu pirul zbrlit si haine murdare :si peticite; n trai~ta are ata sau un topor si ~n fru de coaja de mesteacan. ntr-o mni tine o carte, iar n cealalta un toiag. Plinea capatata din cersit o arunca pe ape. Dorm numai prin pesteri, piduri sau colibe. Snt considerati drept oameni sfinti, :sau, dimpotriva, vnduti diavolului caruia si-au dat sufletul -pentru a avea putere asupra vazduhului si b. (X XXI a,

~"'

25

!:,t.;

p. 142-143). Solomonarii au mncat carne de om. Ei nvata o anumita scoala, "solomonaria", care e sub pamnt, unde stau 7 ani. Unul din ei ramne acolo, iar ceilalti ies pe pamnt (LIII, p. 187). Acolo nvata "toate cartile din lumea asta", apoi se duc ntr-o pestera departata din Orient unde stau la o masa de piatra pna scriu" toata nvatatura din lume ntr-o carte". De aci, Dumnezeu i rnduieste peste nori (XXXI a, p. 144). Nu toti pot nvata solomonaria, ci din sapte insi abia unul. Baiatul unui preot s-a dus la Paris unde n-a nvatat "dect cum sa deie piatra". Tatal sau l-a certat pentru ca si-a cheltuit banii n zadar, fiul sau, drept razbunare, i-a lasat grindina pe cele 40 de falci si preotul l-a mpuscat (52, p. 808809). Ca sa scoata b., solomonarul se duce la marginea lacului, unde citeste din carte, sau l "solomaneste" si cnd iese b., i pune n'cap frul de coaja de tel (sau d~ mesteacan), l ncaleca si l poarta unde vrea sa dea ploaie sau piatra. De obicei lasa grindina acolo unde oamenii nu l-au miluit si l-au batjocorit. Se sperie de clopote (LIII, p. 188). Dupi ce au lasat ploaia si grindina, duc mai departe b. pna n Tara caldurii, unde i omoara si vnd carnea cu mare pret. "Acolo e asa de cald, nct nu pot' lucra fara un os, sau bucati de piele de b~laur subsuoara, caci osul sau Rielea de balaur e rece ca gheata" (XXXI a, p. 147-148). mp::>triva solomonarilor au putere mai mare contrasolomorl.3.rii(o3.menii mesteri, pietrarii). Acestia provin din solomonarii care si-au ndeplinit anii de serviciu. Ei pot ndeparta norii cu b. mplntn:l 4 furculite n cele 4 parti ale lumii, sau cu o bucata de fier, rostind o formula. Ei pot chiar omor b., aruncn:l un cutit n inim 1. virtej ului (ibid., p. 148-149). De asemenea, unele babe pot ndepirta b. rostind formule (ibid., p. 149). Un b. urias venise pe muntele Oslea, la nord de Tismam. si sorbea toti o3.menii si vitele din jur. Avea 9 capete cu cte un ochi. Iovan Iorgovan si-a facut gropi n jurul lui si n fiecare zi i-a sigetat cte un ochi. B. orbit a pornit spre apus. "Pe unde mergea, muntii se desfa.ceausi ramnea vale". Iorgovan l-a urmirit si l-a taiat de la coada spre cap. La Toplet, Iorgovan a fost am'igit de un glas de fata si capul b. a putut trece Dunarea (38 b, IX, p. 10-11, Baia de Arama - Mehedinti). Dupa o alta legenda, capul taiat a fugit n Marea Neagra, de unde ies mustele veninoase. Un b. statea ntr-o pestera din Viisoara, judetul Olt. E ranit de viteazul Ostrea si din locul un:le s-a necat acest b. "iese si astazi un fel

26

de grasime din care se formeaza tntari" (XXIII b, p. 130-131). B. snt nchipuiti cntnd si erau invidiosi pe oamenii care i ntreceau. Cnd un flacau zicea frumos n frunza, b. se urca n copac sa-I zareasca, apoi fugea sa-I prinda (52, p. 847). Pe alocuri e confundat cu sarpele si cu zmeul (v. Sarpe, Zmeu). II. n basme, b. este cel mai adesea ostil omului. Atitudinea lui este cunoscuta din basmul foarte raspndit AT 300, unde b., stapn al unicei fntni, nu da apa dect pentru "cap de om". Totusi, el se teme de voinicul care l va rapune, fiindca acestuia i da apa imediat: ,,- Ia, Ioane, si du-te" (5, 1, p. 179), sau chiar zoreste baba trimisa de acesta: "le, temnita te mannce, hrca, apa' mai repede si du la om, ca i-l sete" (ibid., p. 229). Lupta pentru a salva unica fata a mparatului rnduita sa o mannce b. e dramatica. Dragan Cenusa l ataca cu palosul si toporasul "s-o taiat tri zile si tri nopti. Cnd pocne cu coada odata-n helesteu, mprosca toata lumea". Cuprins de panica, eroul cere ajutor, dar nu ndrazneste nimeni (ibid., p. 230). n locul capului retezat, rasar pe data alte trei, nct abia cu ajutorul cinilor nazdravani poate fi rapus, caci "apucara fiecare cte un cap". Din aceste capete iesira iarasi "tr~i serpi, cu care nsa avura ce face cnii, i sfsiara n bucati". In locul celui de-al saptelea cap taiat, cresc ~oua capete din care ies noua serpi, cu care lupta a fost mai grea (60, IV, p. 47). De fiecare data, eroul taie vrful limbilor cu care va demasca pe falsul omortoL B. mannca n fiecare an puii unei pajure de pe tarmul celalalt, pna ce voinicul plecat n cautarea fetelor rapi te (AT 301) l rapune si este scos pe pamnt (5, 1, p. 234). Uneori, b. fura n timpul noptii portocalele din gradina mparatului. Fiul cel mai mic l raneste, apoi pleaca pe dra sngelui pna pe tarmul de jos, unde l omoara si elibereaza trei fete rapite (AT 301; LXXXIII, p. 432-433). ntr-o padure, b. sta n jurul unui foc mare din care nu da dect celui care i va putea spune "o poveste neauzita si nevazuta". Cei ce nu stiu, snt pusi sa se arda lnga foc pentru a fi mncati. Voinicul spune o poveste mincinoasa, iar cnd arata cum dadea morarul sa aseze moara fugita" loveste cu securea n b., taindu-i capul (5, 1, p. 343-344). Un b. statea n scorbura unui copac si dupa ce nghitea un om, varsa "pietre scumpe rosii, si mai verzi si mai albe" ntr-un cos pus n vrful copacului. O fata demparat avea b. n ea care iesea noaptea si i mnca barbatii. Un pitic o pazeste) taie capul b. si sparge cele trei oua ce le

27

::;o

lasase acesta (86, p. 143-148; v. Veghiere). Fratele de cruce al lui Fat-Frumos l apara de fata omului de flori. n timpul noptii, ies din aceasta trei b. pe care el i taie, iar al patrulea cnd el "scoase palosul si cnd era gata sa taie pe mparateasa, atunci iesi din gura ei nca un balaur" (35, p. 19-20). Baiatul care nu mai poate baga napoi n urechea boului nazdravan (sau n cornul lui) turma de vite, este ajutat de un b., care i cere n schimb "sa-mi dai voie sa te mannc cnd i fi mire" (82, p. 183). B. are mosii cu ogoare semanate, iar celui care i le calca, i ia ochii. Un baiat l constrnge sa redea ochii mosnegilor (52, p. 409). n basmul AT 516, tatal, gelos pentru nora frumoasa, trimite n a treia noapte n odaia tinerilor un b. cu 7 capete ca sa-i mannce. Fratele de cruce care veghea, l omoara, dar cnd spune cele prezise de porumbei, devine stana de piatra (81 a, p. 662-663). Uneori b. snt oameni blestemati sau sortiti a sta sub aceasta nfatisare. Un mparat e blestemat de parintii lui sa se prefaca n b. vreme de noua ani. El sta ca b. n fntna si ajuta pe erou sa peteasca pe sora lui, iar cnd acesta e omort de impostor, el l nvie (XV, p. 251-261). B. nchis ntr-un copac ardea de sete si l rasplateste pe ciobanul care i aduce apa, cu o "raclita" din care ies palate cu servitori si turme de vite. i daruieste de sotie si pe sora-sa care alearga n urma lui "numa-n 'coada si-~ c~p". Sotul i arde pielea de balaurita n foc (5, II, p. 121-123). n alta varianta, balauroaica "se ncoIaceste de piciorul de dinapoi al calului, iar jumatate se tria pe jos". La un popas, ea fuge n padure, si vine prefacuta n fata frumoasa "ca soarele" (52, p. 1036-1037). Un soldat ntlneste "un balaur foarte groaznic strngnd n gura un biet cerb". La rugamintea b., soldatul rupe coarnele cerbului ca sa-I poata nghiti. B. era un fiu de mparat blestemat de parinti sa fie b., pentru neascultare. "Atunci se ntoarse de trei ori peste cap si se facu un drag de fecior, de nu era pe sub soare mai frumos" (60, III, p. 14). Ca sa ncerce curajul fiilor sau fiicelor, tatal se preface si n b. care le atine calea. A treia oara, tatal Ilenei Simziana se duce la podul de aur unde "se facu un balaur mare cu douasprezece capete". Cnd apare fata, el iese de sub pod "plesnind din coada si ncoIacindu-se; din gurile lui iesea vapaie de foc, si limbile i jucau ca niste sageti arzatoare". mbarbatata de cal, fata se lupta cu el pna l raneste si b. se da de trei ori peste cap, redevenind om (41, 1, p. 20).

28

B. se arata si recunoscatoL Fiul mparatului plecat dupa cele trei rodii, nt1neste "un balaur cu o buza n cer si cu alta n pamnt" caruia i' zice "Buna ziua, frate". Cnd' voinicul fuge cu cele trei rodii, b. nu asculta rugamintea gradinii de a-l prinde, fiindca "de cnd sunt osndit a sta cu gura cascata ... nimeni nu mi-a dat macar o buna ziua si sa-mi zica frate. Acest om ne-a scapat de urgia ce era pe noi" (41, II, p. 307-308). mparateasa este aruncata de servitoarea geloasa n fntna unde un b. domesticit o nghite fara s-o omoare. Cnd fratele, prefacut n cerb, cere ajutorul ei, b. iese la suprafata si mparatul zareste n gura lui pe fosta lui sotie care ndata "au sarit din fntna afara", divulgnd cele ntmplate (7,p. 172-174). n palatul monstrului de la care a eliberat cele trei fete, fratele cel mai mic se ntoarce dupa galetusa de aur, daruita de fata cea mai mica si nu stie cum sa mai iasa. Suna dintr-un clopoteI si apar niste b. ca~e l ajuta sa plece din palat (42, p. 510). Un sarac plecat n lume nimereste ntr-o mlastina din padure. B. din mlastina i da aur si pietre scumpe ca sa aiba cu ce trai el si copiii, interzicndu-i sa spuna de unde le are. La trg, un solomonar ghiceste provenienta lor si l sileste sa-I duca la mlastina. Cnd solomonarul ncepu sa descnte, b. iesi si omor pe ~mul care a divulgat, lovindu-l cu coada (99, V., p. 45-46). Printre puii Sf. Vineri pe care trebuia sa-i hraneasca si sa-i spele fata mosului cea cuminte (AT 480), se afla si b. care raspund ca "n-a bagat de seama daca a lipsit ea de acasa': asa, de bine au fost cautati" (41, I, p. 298). III. Sarpele de dimensiuni neobisnuite e socotit b. E semnalat de marimea unui vitel cu peste doi metri lungime si cu doi ochi ca de bivol, iar gura ascutita, cu dinti puternici. Oamenii l credeau a fi b. de la Sugatag - Maramures (5, III, p. 315). Basm despre animale. 1. Denumirea populara a speciei e genericul poveste, care desemneaza n fapt orice naratiune provenita din traditie (v. Poveste). S-a folosit uneori termenul de fa. bula (Cipariu, Hasdeu), fabula animala (Saineanu), fabula populara (Chitimia), dar s-a retinut cel de b.d.a., care este traducerea termenului din clasificarea internationala (v. Clasificarea), germanul Tiermarchen, englezul Animal tale si care nlatura confuzia cu fabula, specie a literaturii culte. El, nu e ntru totul corect, deoarece n repertoriul acestei specii se ntlnesc si basme despre plante sau chiar despre

29

obiecte si fenomene atmosferice, dar numarul acestora e cu totul redus. 2. B.d.a. s-a bucurat de putina atentie n cercetarile folclorice de la noi (v. Cercetarea). El apare n colectii ca o anexa minora a basm ului propriu-zis sau chiar a snoavei. Cronologic, T. Cipariu este ntiul culegator de b. d. a., notnd n 1831 4 variante, dar cum ele au fost publica te postum, abia n zilele noastre (LII, p. 89-91), nu au putut strni interesul cuvenit. Nici mai trziu, primii culegatori de povesti nu-i acorda atentie mai mare, prin colectiile lor putndu-se numara abia cteva exemplare. Ca atare, nu e de mirare daca L. Saineanu, n ampla sa monografie despre basmele romne, ajunsese la convingerea ca "acest gen de literatura orala lipseste aproape cu totul n folclorul romn si romanic. El e din contra~bogat reprezentat n literatura poporala germana si slava ... In folclorul nostru n-am ntlnit dect o singura fabula animala pnlpriu-zisa, Capra cu iezii ... " (LXXXIII, p. 945). n colectia fratilor Schott nu se ntlneste nici un b. d. a., abia M. V. Stanescu-Aradanul publica n brosura sa din 1860 o varianta a tipului AT 2030, lmpotrivituri (baba care nu vrea sa stearga "laba" fetei trimisa prin noroi la fntna; fata o praste la tatal ei, apoi la rug, foc, apa, bou, pusca, soarece si mta care declanseaza goana n lant). n cele doua brosuri ale sale, Snoave sau povesti populare (1873, 1874), P. Ispirescu da la iveala, printre snoave, patru b. d. a. (cteva vor fi des reproduse prin manualele scolare si alte carti de popularizare): Cinele lenes, Lupul Prcalab, apoi VulPea firoscoasa si Crivatul si petecul de cojoc. Dupa 1875, Sezatoarea lui Iosif Vulcan ncepe sa publice si b. d. a. printre celelalte productii orale. n colectiile de mai trziu, numarul b. d. a. creste treptat, dar n nici una nu se vede intentia expresa de a detecta ntregul repertoriu al speciei. Principalele colectii n care se afla b. d. a. snt cele publicate n secolul nostru: E. Niculita Voronca (52), P. Papahagi (56), St. Tutescu (92), P. Schullerus (81 a), T. Pamfile (54), C. Radulescu Codin (67, 69, 70), D. Furtuna (38), M. Cedru (18), O. Brlea (5, I). Cele mai multe variante se afla nsa n coloanele revistelor Sezatoarea (101) si Ion Creanga (99), covrsind ca numar cole~tiile citate. 3. B. d. a. este o naratiune scurta, de obicei avnd un singur episod, n care protagonistii snt animalele, mai rar plantele sau alte obiecte si fenomene naturale. Omul lipseste ntr-o

30

buna parte din ele, iar~cnd apare, are un rol secundar, fiind subordonat animalelor. In cteva, el cstiga importanta mai mare si acestea ar face tranzitia ntre b. d. a. si basmele propriu-zise. Ambiguitatea unora di~tre acestea le face greu de clasificat, n ultima instanta solutia putnd parea arbitrara. Punguta cu doi bani este ornduita n clasificarea internationala printre basmele propriu-zise (AT 715): a precumpanit faptul ca mosneagul, stapnul cocosului, l trimite n lume sa-i aduca bogatii, desi el nu contribuie cu nimic la peripetiile cocosului, n basm aparnd doar la nceput si la sfrsit. A. Schullerus l-a clasificat nsa printre b. d. a., la grupa animalelor domestice (AT 213), calauzit de rolul preponderent al cocosuhii, ca unul care determina desfasurarea ntregii actiuni prin nsusirile sale miraculoase. B. d. 'a. e o naratiune il~rianta, fiindca' se rde pe seama animalului pacalit (sau nvins n competitie). Diinensiunea comica este mult marita de mprejurarea ca n b. d. a. animalul mai tare, samavolnic cu cei mai slabi, este nfrnt sau pacalit de acestia. Contrar asteptarilor din viata zilnica, animalele temute nu snt invincibile, dimpotriva, cu un dram de istetime sau de viclenie, ele pot fi nfrnte si pedepsite pentru cruzimile la care se dedau. Ca si personajele negative din basmele propriuzise, cu toate ca snt mai puternice, animalele de prada au minte mai putina si prostia lor le duce n cursa ntinsa de animalele mai pipernicite. Felul cum se lasa pacalite de animalele slabe dezlantuie rsetele ascultatorilor, crend o atmosfera de voiosie si buna dispozitie. Exista si cteva b. d. a. cu profil grav, peripetiile aducnd n scena ciocniri care creeaza o atmosfera de ncordare, n concordanta cu sfrsitul tragic iminent. Acestea snt nsa putine si ele de obicei snt create dupa tiparul compozitional al basmelor propriu-zise. Caracteristica b. d. a. este voiosia, ilaritatea, chiar atunci cnd finalul este tragic si victimele ar trebui compatimite. n atari cazuri, atmosfera vesela este creata de punerea n scena a personajelor si mai cu seama de unele efecte ale comicului de limbaj. n b. d. a. AT 27, gaina, cocosul, iepurele, capra, vulpea si lupul se ntovarasesc ntr-o calatorie, dar cum nu au ce mnca, decid sa fie mncat cel pe care se sfrseste povestea cu "hd nume". Fiecare animal primeste o porecla: lup-lupeste, vulpe-pulpe, capra-verisoara, iepure-ustura, cocos-moros si gaina-cuina. Se ntelege ca povestea, fiind debitata de1up, se sfrseste numai pe animalul cel mai slab, ncepnd cu gaina, ilustrnd n subsidiar ideea ca ntot-

31

r1.

f-

I

deauna dreptatea e de partea celui mai tare. Totusi, drama vietuitoarelor se consuma zmbind si rznd, prin versurile recitate despre poreclele animalelor (5, I, p. 118-122). Mai frecvent dect comicul de hmbaj n b. d. a. este comicul de caracter. Ursul (lupul) pacalit de vulpe (AT 1,2) se lasa momit sa-si vre coada n apa ca sa prinda peste, iar dupa ce si-o rupe n gheata, se lasa sa i se adauge o coada de fuior si se ia la ntrecere n sarituri peste un foc ca sa i se aprinda coada etc. La rndul ei, vulpea crede ca ariciul, prefacut bolnav, poate fi vindecat daca i face masaj cu botul pe pntece (v. Arici; AT 105*, n 5, I, p. 123-124). Uneori, comicul de situatie devine dominant. Motanul viteaz ajuns sotul vulpii (AT 103) sperie pe rnd lupul, mistretul si ursul nu numai pentru ca cele sapte cutite care atrna de grumaz par "sapte palose", ci mai ales pentru ca animalele salbatice, invitate la ospat, interpreteaza fiecare actiune a lui drept o pornire agresiva, chiar atunci cnd motanul fuge speriat (5, I, p. 126-129). Povestitorul ia partea celui mai slab, mai dezarmat n lupta pentru existenta, dar n forma blnda a bonomiei, de ironizare sau persiflare usoara prin pacaleli, fara revolta sau alte izbucniri vehemente. Estomparea duce la un umor domolit, ntreaga actiune fiind nvaluita n coordonatele stravezii ale visului sagalnic. Arma animalului mai slab este siretenia, care, potrivit conceptiei arhaice, departe de a fi un defect reprobabil, e o nsusire de pret. Animalul de prada este puternic dar prost, iar animalul slab se dovedeste istet si viclean, nct poate birui pe adversarul att de temut. Atmosfera ilarianta, comicul ce rezulta din prezentarea si pedepsirea agresorului mai puternic apropie cel mai mult b. d. a. de snoava: daca animalelor li s-ar substitui oameni, variantele animaliere ar deveni snoave propriu-zise, pe deplin concordante cu speci~ ficul speciei. La prima vedere, s-ar parea ca plazmuitorii b. d. a. au avut n vedere metehnele omenesti, pe care le-ar fi pus pe seama animalelor, din nevoia de a le travesti. Aceasta metoda a fost urmata n fabula care, desi nrudita cu b. d. a., are la baza alte resorturi si a fost izvodita 'cu alte intentii literare. Mobilul care a generat b. d. a. a fost observarea tra;aturilor caracteristice, n primul rnd a aspectelor batatoare la ochi. Fabula se hraneste din observarea metehnelor omenesti, transpuse apoi n scenerie animaliera (sau florala etc.) pentru a ilustra un precept, de obicei pentru a nfiera samavolniciile celor mai tari. B. d. a. nu are aceasta intentie didactica, iar daca din actiuneL

32

se desprinde vreo nvatatura, acesta este un aspect adiacent si posterior. Cititorii culti ai b. d. a. cred ca si creatorii populari au urmat procedeul autorilor fabulelor, umaniznd lumea animala si cea nensufletita, transpunnd asupra animalelor, plantelor si obiectelor gnduri si sentimente, impulsuri si reactii specifice ~amenilor. Procesul' de creatie s-a desfasur~t inve~s dect cel din fabula propriu-zisa. B. d.~. a fost pla~muit ntr-o lume arhaica, cnd era dominanta conceptia, numita de unii etnologi, animista. Se credea ca nu numai animalele, ci si plantele, apoi unele obiecte, ar avea un suflet, fiind capabile deci de deliberari, actiuni voite, putnd percepe bucurii si dureri n acelasi fel ca si omul. Forma dominanta n manifestarile lor ar fi si t'rasatura 'caracterologica principala prin care se lasa nrubricate n plasmuirile epice, ngrosnd-o dupa voie pentru a face mai elocvente conflictul si deznodamntul. Unele ofereau analogii izbitoare cu o seama de trasaturi proprii psihologiei omului si prin aceasta, nvatatura ce se desprindea din povestea animaliera putea fi usor convertita la relatiile umane. Conceptia amintita, extrem de arhaica, se vadeste tot att de naiva. B. d. a. cu tema animaliera snt mult mai numeroase dect cele despre plante si obiecte, tocmai pentru ca acestea din urma nu au puterea de a actiona miscndu-se, pe care o au animalele si necesita o mai mare doza de naivitate pentru a fi percepute. Farmecul propriu b. d. a. rezida tocmai n aceasta naivitate si lectorul modern o percepe cu att mai contrastant, cu ct ea e mai departe de realitatea perceputa dupa coordonatele stiintelor. Poezia se dovedeste a fi fiica nemijlocita a naivitatii si cu ct aceasta este mai dominanta, cu att cmpul de inspiratie este mai larg, teoretic n lumea arhaica fiecare element sau incident ct de nensemnat putnd fi perceput ca un crmpei din universul poetic. Morala care se desprinde este de larga valabilitate, tocmai pentru ca plasmuitorul popular nu s-a preocupat de ea si ar putea fi rezumat~ n preceptul: cel mai tare poate fi nvins de altul mai slab. In fapt, acesta este cel care se desprinde si din basmul propriu-zis, indiciu indirect de vechime. Eficienta lui etica trebuie sa fi fost enorma, el propagnd constant optimismul, ncrederea n viata, prin constatarea elementara ca opresiunea poate fi nlaturata si raul deci currp.at. Simpatia pentru cel slab si dezarmat, perpetua victima a agresiunii celui puternic a fost elixirul care a fortificat omenirea de la nceputurile ei si a calauzit-o n straduintele ei pentru o

33

1,

r

lume mai buna, cu ornduiri mai drepte. Fabula este mai noua, derivata din b. d. a. si cultivata de poeti cunoscuti care au exploatat observatia populara cu privire la comportarile animalelor pentru a da o alta interpretare. n creatia fabulei, preceptul moral constituie primul impuls creator, poetul nazuind sa nfiereze o tara a vremii sale, vizibila la unii oameni sau categorii sociale. Transpuner.ea pe seama animalelor reprezinta o simpla conventie literara care avea darul, pe de o parte, de a voala cruditatea observatiei si vehementa criticii, iar pe de alta de a scapa de cenzura celor puternici, fabula nflorind cu precadere n regimurile despotice. Urmnd calea inversa din procesul de creatie al b. d. a., creatorul fabulei, dupa semnalarea deficientelor din societatea contemporana, cauta personajele animale sau din lumea n@nsufletita ale caror manifestari sau caracteristici s-ar potrivi cel mai bine cu acestea. n chip firesc, leul ntruchipeaza pe autocratul societatii, vulpea pe curteanul viclean etc., dar caracteristicile lor ramn n fabula pe plan secundar, lasnd mereu sa se ntrevada protagonistul uman. Doza de conventional depaseste uneori limitele verosimilului si travestirea apare fortata, pierzndu-si implicit puterea de a sugera si convinge. Fabula si trage seva din analogia cu defectele umane si are o functie puternic satirica, n vreme ce b. d. a. este n primul rnd ilariant, abia n subsidiar putin satiric, tin tind sa provoace voiosia ascultatorilor. El nu mai are ambitia de a ndrepta relele satirizate, fiind n joc protagonisti din alt regn, care scapa competentei umane. Daca faptul povestit prezinta analogii vizibile cu unele deficiente observate la contemporani si poate oferi un ndreptar etic prin preceptul care se poate desprinde, aceasta e doar un aspect colateral si ntructva efemer, de epoca, data fiind marea varietate de ntelesuri pe care o poate detecta mintea omeneasca din' conspectarea realitatii poetice. Simplitatea actiunii l-a facut usor de memorat si accesibil tuturor categoriilor, ncepnd de la copiii mici care abia au acumulat o experienta minima din lumea nconjuratoare, cu exoticul ei luxuriant si coplesitor. 4. B. d. a. are o vrsta' apreciabila. Cercetatorii l considera printre speciile cele mai vechi, fara sa se poata data cu oarecare preciziune aparitia lui. Fabulele din literatura indiana si greaca constituie totusi un indiciu sigur ca b. d. a. a existat nainte de colectiile de fabule din Panciatantl'a si a lui Esop, precum si de cele cteva incluse n Vechiul Testament. Asemanareadintre

34

unele fabule indiene si grecesti a dus la presupunerea unei filiatii, dar n timp ce indianistul Th.Benfey atribuia primatul fabulei grecesti, E. Rohde, cunoscutul cercetator al antichitatii grecesti, credea a fi mai veche fabula indiana. Legendarul Esop a colportat b. d. a. din antichitatea greaca, prelucrndu-Ie ca fabule, desi unii cercetatori snt nclinati sa-I socoteasca a fi fost sclav' semit care a scris n Ionia, po~estind deci naratiuni de sorginte semita (XLI, p. 65). Chiar daca supozitia ca fabula ca specie ar fi fost creata n Mesopotamia antica, de unde ea ar fi iradiat att spre India, ct si spre Grecia, b. d. a. este mult anterior, putnd fi generat n attea parti ale lumii vechi, n stadiul ei de barbarie. Genetic, se presupune ca h. d. a. provine din legendele etiologice primitive care explicau crearea si firea unor animale, ndeosebi a celor totemice. Supozitia este ntarita de observarea repertoriului popoarelor salbatice. A. van Gennep a constatat deseori cum la primitivii australieni aceeasi naratiune putea fi pe rnd legenda sau b. d. a. (LXXXVIII, p. 38). Se poate presupune ca evolutia nu a fost liniara, de la legenda animaliera la b. d. a., n stadiul arhaic al omenirii ele coexistnd ntr-o strnsa dependenta, doar functia pe care o da temei povestitorul canaliza naratiune a spre sabloanele uneia dintre specii. Unii cercetatori admit o distantare ntre legenda totemica si b. d. a. odata cu evolutia spre un nou stadiu care depasise totemismul. Cnd nu s-a mai crezut n stramosul animal, iegendele referitoare la acesta au nceput sa fie pa~odiate, iar animalul venerat odinioara a devenit obiect al satirizarii si sarcasmului. Noile naratiuni l ridiculizau pe animalul att de temut odinioara, aratndu-1 a fi mai slab dect alte animale si dect omul. Vechii idoli erau detronati de pe soclul lor : n locul calitatilor de odinioara snt scoase la iveala deficientele, aspectele respingatoare sau rizibile. Asertiunea e confirmata de b. d. a. european, caci tocmai animalele considerate odinioara totem n cele mai multe regiuni, ursul si lupul, snt cele nvinse, pacalite si ridiculizate. Unii au ncercat sa precizeze ca trecerea de la legenda totemica la b. d. a. s-a petrecut n comuna primitiva si anume n perioada de trecere de la matriarhat la patriarhat (5, I, p. 41). Chiar acolo unde a disparut credinta n stramosul animal, a continuat sa dainuie conceptia ca si animalele ar avea suflet, ar putea comunica prin limbajul lor anumite stari, mai cu seama prevestiri n care se specializasera unele animale. Cercetarile etnologice scot la iveala o sumedenie de atestari ale acestei

35

conceptii. n multe parti locuite de salbateci, animalului omort la vnatoare, i se cer scuze pentru ca aJost ucis, 'uneori nfatisndu-i-se aceasta ca o mare binefacere, alteori aruncndu-se ~ina pe alte popoare - de obicei pe dominat ori - cu convingerea ca sufletul animalului mort percepe totul, si, mai cu seama, crede n minciunile ticluite. Pe de alta parte, naratiunile si credintele popoarelor salbatice si antice, cu unele ec~uri pna n folclorul contemporan, arata o confuzie intermitenta ntre om si animal, cu ncuscriri si mai cu seama cu metamorfozari dorite sau impuse. Ca urmare, chiar n antichitatea clasica se ntlnesc zei n forma animala, sau care pot fi si animale, uneori forme hibride. La nceput, Zeus ar fi fost vultur si ciocanitoare, Atena bufnita, Rera vaca, apoi nordicul Thor prihor, Tyr, ca si Marte roman, lup etc., iar la egipteni unele zeitati aveau capete de animale. La noi, a subzistat pna trziu credinta ca animalele vorbesc o data pe an, n noaptea Anului Nou sau Bobotezei, prevestind anumite ntmplari, dar nimeni nu le poate "auzi nici ntelege, iar acela care le-ar ~auzi vorbind, ar trebui sa moara n scurt timp" (LI, I, p. 5). In chip similar a dainuit conceptia despre plantele dotate cu suflet si despre legaturile dintre acestea si om. lI). copac ar saIaslui de asemenea un suflet. Potrivit unui mit iranian, prima pereche de oameni ar fi rasarit din pamnt sub forma unei plante (Rheum ribes), n care Ahuramazda ar fi turnat apoi sufletul. Naratiuni similare despre geneza omului din arbori s-au consemnat n mai multe parti ale lumii (elini, germani, indienii americani etc.). n consecinta, copacul a fost conceput aidoma unei fiinte umane si o seama de credinte si practici atesta dainuirea acestei conceptii pna n epoca moderna, cnd, pe alocuri, taietorii de padure si cer n prealabil iertare de la copacul pe care vor sa-I taie, adesea chiar n genunchi si cu capul descoperit (L a, I, p. 5-25). Cei care vatamau copacii sacri, erau pedepsiti prin legea talionului, taindu-Ii-se din corp partea ce corespundea copacului mutilat, dupa analogia: vrful copacului - capul, scoarta - pielea, trun mparat, pipota> nazdravan, inima> punga cu bani, (41,1, p. 234). Uneori, g. o ajuta pe Cenusareasa (AT 511 A) sa aleaga semintele de cnepa de cele de mac: viteaua nazdravana o nvata: "cata n ureyhea mea stnga si scoate gaini ct lumea, ca ele au sa aleaga semintele" (18, p. 72). Sotia plecata n cautarea barbatului n piele de animal

_l..J

188

(AT 425) este daruita de una din zilele sfinte cu o closca cu puii de aur pe care o da stapnei lui, sa o lase sa doarma o noapte n patul lui (XV, p. 54). n chip incidental, Sf. Luna daruieste eroinei o simpla g. fripta, din oscioarele careia va face o scara pentru a intra pe deasupra n casa sotului (41, I, p. 54-55). O closca cu pui de aur iese dintr-o cutie pe care eroul o gaseste pe drum (AT 590). Diavolul l ajuta sa vre closca si puii n cutie dupa ce eroul a promis ca nu se va casatori niciodata (75, p. 22-23). Uneori, iapa nazdravana a babei (AT 552 A) se preface n a treia noapte ntr-o "closca cu pui si te bagi dupa camenita" (5, II, p. 282). Eroul prt de sluga invidioasa e trimis sa aduca, ntre altele (AT 328 + 302), closca "cu puii ei cu totul de aur" (41, I, p. 519). Argintarul curtii mparatesti primeste comanda de la fratele mijlociu sa-i faca pentru nunta ,,0 closca cu puii de aur, cari singuri sa umble" (LXXXIII, p. 433). Fiul mparatului intrat argat e prt de servitorii invidiosi ca s-ar fi laudat sa fure dosca de aur cu pui cu tot (42, p. 517). Uneori Sf. Miercuri locuieste ntr-o "casuta nvrtindu-se pe o laba de gaina" (52, p. 194). Gerila v. Tovarasii nazdravani Gluma v. Snoava Greier. O legenda povesteste ca a fost un fecior din cale afara de frumos si de harnic care strnise multa gelozie printre fetele de mparat. Fiind dusmanit de Alexandru mparat, soarele "care pe atunci umbla pe pamnt", l-a alungat mult, nct s-a nnegrit si a devenit mic ct o gnganie, pna ce a ajuns g. Alta legenda l arata a fi fost o pasare frumoasa cu penele galbene, prietena cu Maica Domnului. Dupa ce s-a nascut Isus, pasarea si batea joc de scncetele lui, ngnndu-l gri-gri si a fost blestemata sa se prefaca n gndac urt care sa cnte tot timpul gri-gri (47, p. 528-530). S-ar fi nascut din capatna de cine sau c;hiar din necuratenii (LUI, p. 304). A fost blestemat de arici sa umble cntnd pe cmp pentru ca l-a spionat mpreuna cu albina (38 b, XIV, 50, Caravanet-Teleorman).

H

Horea. 1. H. ar fi facut armata la vnatori ("iegari") si ar fi ajuns chiar caporal. Fiind cu batalionul n Viena, H. a avut prilejul sa expuna mparatului doleantele motilor cu privire la desfiintarea iobagiei. mparatul l-a sfatuit sa-si faca ei dreptate: "Cotati-va direptul". 2. Dupa nabusirea revolutiei, H. s-a refugiat n muntele Dragoiasa (sau Scorocet) la stna ("baceagul") preotului din Albac, sau la un molid mare, numit apoi "Bradullui Horea". Mncarea i era adusa saptamnal de cantorul din Albac sau de sotia lui. mbolnavindu-se cantorul, l-a nlocuit un nepot de al lui H., care apoi i-a tradat ascunzisul. L-au tradat vecinii din familia Maties "doi veri de ai lui" n urma promisiunii ca vor primi atta aur ct va trage H. pe cntar. Cnd a fost prins, s-a luptat cu soldatii ce l-au nconjurat. 3. Dupa ce a fost prins, H. a fost tinut 3 zile ntr-o casa din catunul Matisesti, unde el a scrijelit niste nsemnari pe grinda, pna ce a venit armata mai multa, 20 sau 40 de soldati. La iesirea din Albac, H. si Closca au fost legati cu minile de parapetul podului pna au mncat soldatii care i escortau. La prinderea lui, au plecat doi oameni din Matisesti pna la Viena cu cererea de gratiere. mparatul i-ar fi gratiat, dar ei au sosit cu o zi dupa tragerea pe roata, aducnd "biletul sa nu-l omoare". Calatoria celor doi a durat sase saptamni. Dupa alta legenda, "scrisorile" de gratiere ar fi sosit la timp "da n-o vrut stapnirea de atuncea sa le deie pe fata". 4. Dupa tragerea pe roata, ,,1-0 pus pe cntar si attia bani le-o dat la nemesi ct o tras Horia". Unul din tradatori a cumparat gru si a facut pine. Cnd a rupt primul coc scos din cuptor, "numa deasupra o fost de gru si-n inima pnii o fost snge". Botul de snge nchegat a cazut si "s-a nvrtit ca un pristin de mai multe ori prin casa". Tradatorul s-a nspaimntat, iar un batrn i-a apostrofat: "Vai s-amar de voi! Ati vndut snge nevinovat 1"De atunci, "tot neamul lor o fost nefericit. Si neferi-

190

cit i astazi. Si i-o blastamat popii pna-n ziua de astazi" (6,p.

5. H. ar fi scos pe tarani din iobagie ("din boieresc") dupa ce "a deschis lacatele" ncuiate n urma faptului ca nu i-au platit lui H. dect "jumatate", desi el"a fost slujit cu dreptate". Deschiznd Iacatele, "boierii s-au temut de pacate si au radicat boierescul, au dat la fiecare pamnt si a venit ca sa le plateasca munca baneste" (52, p. 534).

3-32).

1;

Iancu, Avram. 1. 1. ar fi studiat "la facultate la Viena", unde"a nvatat foarte bine "de-o fost ntrecnd pe toata facuI tatea" .n timpul noptii, 1. si petrecea timpul cu perfectionarea armamentului, "nvata sa faca armament, pistoale, pusti cu cremene". Ca sa nu afle ceilalti studenti ce lucreaza el noaptea, si-a instalat "niste arcuri" la cufarul cu armele facute care au )ovit peste ob~az, le-o rupt dintii-n gura si i-o sngerat" pe colegii care au vrut sa-I desc.hida. 2. La facultate, 1. a fost coleg cu viitorul mparat Frant Iosif. Acesta .l-a rugat pe 1. "ca sa-I nvete ca sa fie el primul si Iancu sa fie al doilea pe facultate", promitndu-i ca "i va da Ardealul sub stapnirea Iancului". 1. l-a ajutat pe Frant Iosif sa ajunga ntiul "pe facultate", dar dupa ce a ajuns mparat, nu s-a mai tinut de cuvnt de a-l face pe 1. "crai la Ardeal". 1. a: stiut ca mparatul nu-i ndeplineste promisiunea si de aceea nu l-a asteptat la ntlnirea de pe muntele Gaina, sau mparatul a ntrziat anume ca 1. sa nu-l mai astepte. 1. a plecat de pe Gaina, lasnd "pe-o piatra scris c-un prost si c-un mincinos niciodata nu se pot ntelege!". La ntlnire, 1. s-ar fi ntors cu spatele catre mparat, Iamurindu-1 "ca un prost si c-un nebun nu se pot ntlni laolalta dect numai asa". 3. Prima lui actiune a fost sistarea muncilor iobagesti n Muntii Apuseni. ntlnind, la confluenta celor doua Ariesuri, motii ce transportau lemne, le-a strigat: ,,- Jos cu crligele! Ca iobagia de astazi nu mai este 1". Locul acela "va fi Vadu 1\10tilor", numire pastrata pna astazi. Fiindca tatal sau era nstarit si punea pe oameni sa-i munceasca mosia "desculti, goi" si "fara nici o plata", 1. vine cu armata de 800 oameni mpotriva lui. O dispune pe coasta "din sus de casa" si l someaza; la insistentele sotiei, tatal sau cedeaza. 1. si ia tot armamentul de la casa parinteasca si pleaca cu oastea spre Abrud, apoi pe valea Muresului. 1. a biruit totdeauna, deoarece naintea lui mergea "pretutindenea o femeie cu furca n bru, care e calau

192

r

l1

'Ii

I;,

zita de o capra neagra nevazuta. Aceasta arata lui 1. calea buna, unde e scutit de orice primejdie." Din aceasta expeditie, 1. ar fi adus acasa bani multi pe care i-ar fi ngropat "acolo unde-s morile la Incesti". Mai trziu, unii au gasit din banii ngropati, iar un om din catunul Trifonesti "de trei ori o gasit bani acolo n casile Iancului". 4. n timpul luptelor, 1. a capturat pe valea Ierii bogatiile unui grof-ungur, fost coleg de scoala la Cluj, mpreuna cu logodnica acestuia. Ea trebuia sa revina celui care va ramnea lnga un'butoi cu praf de pusca pe care 1. a aprins o lumnare de ceara. Cnd s-a vazut para aproape de butoi, ceilalti pretendenti au fugit, ramnnd numai 1., care, dupa pacificare, a trimis fata la fostul sau coleg, fara sa se fi atins cineva de ea. 5. n luptele de la Fntnele, motii ar fi prins pe Vasvry si l-ar fi adus n Arada. Un batrn "mncat de necazuri", co{uentnd "aiesta n-o venit aicea sa ne faca nici un bine", "i-o pus o piatra-n cap si 1-0 omort". 1. "i-o-nvinovatit" pentru moartea lui, fiindca trebuia "sa-I lasati sa steie de vorba cu mine". 6. Dupa pacificarea Ardealului, 1. s-a prefacut a fi nebun. "Ca daca nu se facea nebun, si pe el l taia pe roata, ca cum o taiat pe Horia, si pe Closca si Crisan". 1. "n-o fost nebun, numa o zis ca-i nebun" zidndu~i lui Frant Iosif: ,,- Eu-s hot s-a pref~cut ca atare "ca sa si tu esti mincinos! Ai mintit". nu puie mna pe el, c~ozis ca mai bine face el si se sacrifica el cum poate". Dupa alte legende, nebunia 1. ar fi provenit din otravire. La masa de la ntlnirea cu Frant Iosif "o socacita 1-0 otravit" dupa ce a gasit "o scrisoare acolo ~ub taier ca Fra~cisc Iosif o fost mparat si Iancu iara mparat". L-ar fi otravit "o jidovoaica din Cmpeni'~pe care "ar fi platit-o ungurii doara fantazeasca de cap cumva". Dupa alta versiune, generalul coma,ndant n:vins de 1. l-ar fi invitat dupa ncheierea pacii "la un restaurant" unde "i-o pus n -mncare un fel de matraguna de 1-0 otravit. Nu 1-0 omort, da 1-0 facut nebun". Printre actele savrsite n timpul nebuniei se citeaza omorrea unui cal. Dupa ntoarcerea de la Cmpeni, sau n drum-spre acest orasel,I. ,,0 luat toporul si 1-0 bagat n cal". Tatal sau avea "un cal porumb frumos s-acolo n Vidra n centru s-o dat jos de pe cal s-o bagat sebalu-n cal", omorndu-l pe loc. Dupa aceea, a ncercat sa puna seaua pe o vaca, "s-o pus-o cu oblncu cela dinapoi dinainte", iar pojile "pe dupa cap la vaca". Ungurii

r

193

care l urmareau sa-I prinda se conving ca-i "nebun. Uita-te. si-o omort calul si vrea sa puie saua pe vaca". De atunci, a]j fi ramas vorba "Nu fi prost ca Iancu cnd o pus saua pe vaca ''" Alta data cnd au venit niste jandarmi sa-I aresteze la Vidra. 1. trimite sluga tatalui sau sa-i aduca n casa un prun smuls cu radacini, fara sa se scuture prunele. Cnd intra n casa. capitanul de jandarmi l vede pe 1. culcat si mncnd prune. 1. l invita la prune, dar ofiterul l lasa n pace, fiind convins ca "de buna sama i nebun". Apoi au vrut sa-I aresteze la trgul de Smedru din Cmpeni. Cnd i-a zarit, 1. "o sarit acolo-n vale, mbracat, s-o-nceput a se scalda", invitnd pe cei ce-l urmareau "veniti si va scalda ti, ma, ca asa apa buna de facut baie". Ei se co~vi~g ca e neb'un si l lasa n pace. "Iancu s-()o facut nebun ca sa nu-l prinda sa-I omoara" (6, p.. 58-122). Iapa. n basme despre animale i. nu se lasa ademenita de lup. Aratndu-i ca pretul mnzului sta scris pe copita ei, i da lupului o lovitura de moarte (5, I, p. 137). n unele variante ale basmului AT 301 B, baiatul nazdravan e nascut de o i. (XV, p. 103). Deseori, i. naste un mnz nazdravan prin gustarea unui aliment cu puteri germinative. O femeie pregateste o cafea din oscioarele unui peste pe care scria ca poate ajuta la procrearea copiilor si o da mparatesei. SpaIatura ajunge la o i. "de o suta si cinci de ani" care nu se mai putea tine pe picioare, fiind, hranita dintr-un jgheab pe care veneau "hrmaturile" de la bucatarie. La 11 luni, "fata si iapa un mnz tot numai cu parul de aur" (5, I, p. 260-261). O i. nazdravana a babei trebuie pazita n trei nopti de voinicul venit sa primeasca drept simbrie un mnz nazdravan. Sarcina poate fi ndeplinita numai cu ajutorul animalelor recunoscatoare (lup, peste, corb, vulpe etc.). 1. se metamorfozeaza n timpul noptii ascunzndu-se printre animalele speciei respective,. sau se ascunde numai ca i. 1. se preface n pasare, iepure, ,;stejar batrn n mijlocul padurii" (34, p. 256), vulpe, lup, peste,. closca cu pui, oaie. Chiar neschimbata, i. are puterea de a se ascunde n cele trei medii, nouri, pamnt, apa. n prima noapte. ea se ascunde "n fundul muntilor unde nu strabatea nici pasarile cerului", n a doua noapte "s-au ascuns tocmai n fundul norilor" iar n ultima noapte" tocmai n fundul marii n nisip" (79, p. 58-60). De obicei, dupa fiecare noapte i. se ntoarce

194

I1

II

11

I

cu un mnz dupa ea; uneori numarul lor creste la doi si trei mnji, dupa a doua si a treia noapte. ' , Fata mbracata n flacau (AT 514) este trimisa n cele din urma sa aduca hergbelia cu i. nazdravane, spre a sembaia n laptele lor. Fata izbuteste cu ajutorul calului ei nazdravan care l nvinge pe armasarul i. Le poate mulge n urma unei ploi mari urmata de nghet, picioarele i. fiind prinse n gheata (41, I, p. 28). Alteori, mblnzirea i. se ntmpla la vorbirea blnda a fetei (86, p. 160). Fat-Frumos, prins cnd vroia sa fure pasarea maiastra, e eliberat numai daca va putea aduce "iapa cea sireapa" de la mparatul ~ecin. Cnd sa o scoata din grajd, ea necheaza "de haui vazduhul si urla toata curtea si palaturile" (41, I, p. 69). Saracul orbit pentru mncare (AT 613) afla noaptea de la o "vja" remediul secetei dintr-un sat: "sa se suie pe iapa cea mai slaba din herghelia care-i lnga sat, apoi s-o sature cu jar, sa nconjoare dupa aceia cu iapa de trei ori satul ... cnd ar ajunge n mijlocul satului, iapa ar crepa si din locul acela ar izvor un asa izvor, de s-ar putea din el satura toti cei din sat" (34, p. 269). Ogorul de aur al unui mparat este pustiit de 12 i. Ele strnesc un vnt dulce care adoarme pe. paznic. Ajutat de un soricel, fiul cel mai mic izbuteste sa le prinda (3, p. 139-142). 1. vorbesc ntre ele, dar numai cei ce nteleg limba animalelor afla tainele lor. 1. spune calului cnd merg pe drum: ,,- Nu te duce tare, frate, ca i-o bala de sarpe pe mine si nu ma poci misca, rau ma duc". Flacaul i ntelege spusele fiindca "stia mai multe limbi" si decide sa faca popas (51, II, p. 25-26). n basmul despre omul care stia limba animalelor (AT 670). i. de a fata ncalecata de sotia nsarcinata probozeste calul cu stapnul sa meargii mai ncet, ntruct "io tare greu' ma duc cu patru ... Voi mergeti doi" (ibid., p. 435).Iarba fiarelor, numita si iarba tlharilor, e o planta fictiva, cu nsusiri miraculoase. Era cunoscuta nca n antichitatea grecoromana, precum si n Orientul apropiat, de unde s-a raspndit n Europa (XIX a, p. 35-38). Dupa o legenda, i. f. ar fi luat nastere din picatura de snge care a curs din buricul lui Christos' rastignit pe cruce (LUI, p. 275). Legendele populare o nfatiseaza felurit. Pe alocuri, ea e identificata cu rndunita, trifoiul cu 4 foi si mai ales cu feriga. Cel mai adesea, ea are nsusiri aparte care o individualizeaza

195

si o fac, mai cu seama, foarte inaccesibila. Ea ar creste acolo unde a fost foc multa vreme pe un loc, mica, foarte subtire, ca . un fir de par. Are culoarea verde, aurie sau argintie, dar mai ales rosie, adesea n vrf cu o bobita rosie,' care ar fi ohiar o picatura de snge. De aceea, cnd rasare soarele, picura snge din ea, daca pui o batista alba pe locul unde creste ramn pete rosii, iar pe mna lasa de asemenea pete rosii. De obicei, straluceste numai noaptea ca soarele, ca aurul, ca o lumnare aprinsa etc., iar peste zi e vesnic nrourata. Dupa alte povestiri, ziua piere sau intra n pamnt (LIII, p. 273-274). Ar creste pe piatra. "Ea are cap, ca si omul si e vie, umbla, frunza n-are, numai niste aripi din umere, coada si picioare; e de coloare galbie. Radacina n-are. Pe piatra si lasa o tra de radacina si merge mai departe" (52, p. 532). Daca e aruncata n apa, i. f. cade la fund, pe cnd celelalte "plutesc pe fata apei", acesta fiind unul din procedeele de a o cunoaste dintre alte plante. De asemenea, daca e aruncata n apa curgatoare, ea "merge n contra apei" (LXVI, p. 60-62). E veninoasa: omoara vitele care o mannca. Poate fi culeasa n anumite feluri si n momente sau zile deosebite. Mai lesne e gasita cu ajutorul unor animale - arici, dihor, ciocanitoare, grangur - prin stratagema cu nchiderea puilor cu un lacat de fier: mama puilor pleaca sa aduca i. f. cu care atinge lacatul ce se descuie pe data. nsusirea ei de capetenie e puterea de a "nmuia" fierul sau chiar de a-l face invulnerabil pe posesorul ei. De aceea, cei ce o folosesc, o vra sub piele n palma si n JeluI acesta deschid toate lacat ele si nu snt atinsi de glont (LIII, p. 274). "Iarba ceea dac-o ai, toate ti se deschid n cale si esti nazdravan, ntelegi limba tuturor dobitoacelor si pasarilor, florilor si orice stii ... de dai mna c-un om bogat, ,:in toti banii de la a~ela la t'ine" (52, p. 532). Hotii si haiducii o posedau. Se povesteste astfel despre Bujor si Jianu' (LUI, p. 274), despre, hotul muscelean Fulga (XIX a, p. 23), Pintea, Tunsul, Marcu Viteazul etc. (76, p. 40). Unele povestirilegende releva nsusirea de a descuia noaptea fiarele cailor ori de a face coasa sa sara din toporiste "cu o mare putere" (XIX a, p. 25-26). I se mai atribuie si nsusirea de a detecta iluziile optice. Un comediant arata oamenilor cum un cocos tragea un bustean, dar o fata cu o sarcina de fn a vazut ca n locul busteanului e doar un pai lung de fn. Comediantul a nteles imediat ca n sarcina cu fn se afla i.f. si a cumparat-o toata "cu un taler", apoi, ca sa arate oamenilor ca fata a mintit,

196

fiind nebuna, a iluzionat-o ca vine o apa mare, nct ea a luat-o la fuga "ridicndu-si poalele" si strignd: - "Fugiti, oameni, ca ne necam toti! " (38 b, XVIII, p. 140, Maidan-Caras). Legenda e raspndita n Europa - Der Hahnenbalken n colectia fratilor Grimm - cu atestari nca din sec. al XIII-lea, dar ~colo planta antiiluzionista este trifoiul cu 4 foi (XIX, voI. III, p. 201-206). Puterea de a iluziona ar veni de la diavol (XCII, n basmele fantastice, i. f. are nsusirea de a nvia din morti si de a lipi taietura capului. Incidentul se petrece cnd eroul e omort de impostor (AT 300, 304). Cateii ntlnesc o broasca cu i. f. n gura ce se ducea sa-si nvie puii calcati de o roata. Iau si ei un fir, pun capul la loc,. apoi asaza "firutul cel de iarba n taietura si Stan s-a sculat ca-din somn" (61, p. 112). Alteori, serpoctica duce firul de i. pentru a-si nvia puii si e deposedata de cinii stapnului decapitat.llele. Dupa legende, i. au fost servitoarele lui Alexandru Machedon. Cnd Ivantie mparat i-a dat trei vase cu apa ce ntinerea, ele au baut apa si "ndata .. , au si nceput sa se schimbe si sa zboane", prefacn'du-se n i. (38 b; IX, f. 272, Hrtiesti-Arges). Ele zboara mereu, cautnd calul lui Alexandru Machedon, pe care nu-l vor gasi pna la vremea de apoi cnd se vor duce mpreuna cu el n rai (LXV, p. 261). Au fost trei fete orfane care, la rugamintile lor, au fost facute nemuritoare, vesnic