Otilia Cazimir Pentru tine, primãvarã

Poetă, prozatoare şi publicistă, Otilia Cazimir se înscrie în literatura noastră ca una dintre personalităţile de seamă, numita de Constantin Ciopraga “poeta a sufletelor simple”. Născută în urmă cu 120 de ani, pe 12 februarie 1894, în satul Cotul Vameşului, de lângã Roman, judeţul Neamţ, în familia unor intelectuali, Otilia Cazimir – pe adevăratul nume Alexandra Gavrilescu – şi-a făcut studiile secundare şi superioare la Iaşi, oraş în care va trăi pînă la sfîrşitul vieţii.

Numele literar, cu care a semnat cinci decenii şi jumătate, i-a fost dat, la debutul în paginile Revistei "Viaţa românească", în 1912, de către Garabet Ibrăileanu şi Mihail Sadoveanu. De altfel, de cercul "Vieţii româneşti" va fi legată în permanenţă. A colaborat la publicaţiile literare ale vremii cu versuri, schiţe, nuvele şi articole.

Otilia Cazimir s-a impus, în perioada interbelică, printre condeiele reprezentative ale literaturii române, primind consacrarea deplină în anul 1937, prin acordarea Marelui Premiu naţional pentru poezie. După debutul editorial cu volumul Lumini şi umbre (1923), urmează Fluturi de noapte (1927), Cîntec de comoară (1931), Cronici fanteziste şi umoristice (1930), Jucării (1938), Poezii (1939), Versuri (1957), Poezii (1959), Versuri (1961), Poezii (1975). Poezia cultivată este aceea a sentimentelor delicate. Două teme permanente, natura şi dragostea, alcătuiesc unitatea structurală a volumelor sale, reprezentînd rezultatul a cinci decenii de creaţie.

Otilia Cazimir a publicat şi volume de schiţe şi nuvele. Proza sa, în general autobiografică, reprezintă evocări ale peisajului şi vieţii tîrgurilor şi satelor moldoveneşti: Din întuneric. Fapte şi întîmplări adevărate (1928), Din jurnalul unei doctorese (1928), Grădina cu amintiri (1929), În tîrguşorul dintre vii (1930), A murit Luchi (1942), Prietenii mei scriitorii... (1961), Inscripţii pe marginea anilor (1973), Proză (1979). De mare valoare sînt cărţile pentru copii, în care elevaţia sufletească şi interesul educativ se îmbină cu formele de expresie fericite ale candorii (Baba Iarna intră-n sat, 1954). Otilia Cazimir a făcut traduceri din literatura rusă şi franceză. A trecut în lumea umbrelor, la 8 iunie 1967, şi îşi doarme somnul de veci la cimitirul Eternitatea din Iaşi.

Pentru tine, primăvarăŞiruri negre de cocoare,Ploi călduţe şi uşoare,Fir de ghiocel plăpând,Cântec îngânat în gând,Sărbătoare…

Zumzet viu prin zarzări. OareCântă florile la soare?Că pe crengi de floare plineNu ştii: flori sunt, ori albine?

1

Pentru cine?...

Pentru tine, primăvară,Care-aduci belşug în ţară,Care vii,Peste câmpii,Cu bănuţi de păpădiiŞi cu cântec de copii!

Limbajul metaforic al poeziei oferã o modalitate de exceptie pentru a introduce realitatea existentei în universul cunoasterii copilului. Anotimpurile, în succesiunea lor ciclicã, constituie un principal motiv de inspiratie.

Primãvara este anotimpul intrãrii victorioase în existentã. Spatiul are elemente caracteristice naturii noastre românesti.

Bucuria generatã de venirea primãverii este exprimatã printr-un “cântec îngânat în gând”, care cuprinde întreaga naturã (florile, albinele, copiii) si prin atmosfera de sãrbãtoare.

Sunt surprinse notele specifice acestui anotimp: întoarcerea pãsãrilor cãlãtoare (Şiruri negre de cocoare), vremea schimbãtoare (Ploi călduţe şi uşoare), apapritia vestitorului primãverii – ghiocelul, aparitia gâzelor, activitatea albinelor.

Natura trãieste intens bucuria noului anotimp al vietii. Transformarea mirificã a naturii e surprinsã în imagini plastice, un tablou din naturã în tonuri calde, completat cu imagini auditive (Zumzet viu prin zarzări, Cântă florile la soare) si în final cu cântecul copiilor, explozia lor de veselie.

2