Osho - Singurătatea înseamnă dependență, solitudinea

înseamnă independență absolută

Singurătatea este o stare de spirit negativă. Solitudinea e pozitivă, în ciuda a ceea ce

spune dicționarul. În dicționar, singurătatea și solitudinea sunt sinonime – în viață nu

sunt. Singurătatea e o stare de spirit în care îți lipsește constant celălalt. Solitudinea e

starea de spirit când ești constant încântat de tine. Singurătatea înseamnă

nefericire. Solitudinea înseamnă fericire. Singurătatea este veșnic îngrijorată, îi lipsește

ceva, tânjește după ceva, dorește ceva. Solitudinea este o împlinire profundă, o

mulțumire extraordinară, fericire, sărbătoare. Singurătatea te descentrează. Solitudinea

te centrează, te fixează. Solitudinea este frumoasă. E înconjurată de eleganță, de grație,

de un climat de mulțumire fantastică. Singurătatea e cerșetoare; totul la ea e cerșeală și

nimic altceva. Nu are grație; de fapt, e urâtă. Singurătatea înseamnă dependență,

solitudinea înseamnă independență absolută. Te simți ca și cum toată lumea ar fi a ta,

întreaga existență ar fi a ta.

Ei bine, dacă intri într-o relație când te simți singur, îl vei exploata pe

celălalt. Celălalt va deveni un mijloc de a te satisface. Te vei folosi de celălalt, și

nimănui nu îi place să fie folosit, pentru că nimeni nu se află aici pentru a fi un mijloc

pentru altcineva.

Fiecare ființă umană e un scop în sine. Nimeni nu se află aici pentru a împlini

așteptările cuiva, fiecare se află aici pentru a fi el însuși. Așa că, ori de câte

ori intri din singurătate într-o relație, relația e deja pe dric. E pe dric chiar

înainte de a fi început. Copilul s-a născut mort. Relația o să-ți pricinuiască și mai multă

nefericire.

Și, ia aminte, atunci când intri într-o relație pentru că ți-o cere singurătatea,

persoana cu care legi relația se află în aceeași situație, pentru că nimeni care

își trăiește cu adevărat solitudinea nu va fi atras de tine. Tu ești mult prea jos.

Cel mult poate să te simpatizeze, dar nu să te iubească. Cel care este în culmea solitudinii

poate fi atras de cineva tot solitar.

Așa că, atunci când acționezi după singurătate, dai de o persoană de același tip; dai de

propria reflecție. E o întâlnire între doi cerșetori, între doi oameni nefericiți. Iar atunci

când se întâlnesc doi oameni nefericiți, fiecare îi pricinuiește celuilalt mult mai multă

nefericire decât putea să le pricinuiască singurătatea. La întâlnirea a doi oameni

nefericiți, nefericirea nu se adună, ci se multiplică.

Mai întâi fii solitar. Mai întâi bucură-te de tine, iubește-te. Mai întâi fii atât

de autentic fericit încât nu contează dacă nu vine nimeni. Ești plin, te

reverși. Dacă nimeni nu bate la ușa ta, foarte bine, nu pierzi nimic. Nu aștepți pe

nimeni să vină să-ți bată la ușă. Ești acasă – dacă vine cineva, bine, minunat. Dacă nu

vine nimeni, tot bine și minunat. Pe urmă intri într-o relație, și intri ca un stăpân, nu ca

un cerșetor. Intri ca un împărat, nu ca un cerșetor.

Iar persoana care trăiește în solitudine va fi întotdeauna atrăgătoare pentru altă

persoană care își trăiește și ea frumos solitudinea, pentru că cine se aseamănă se adună.

Când se întâlnesc doi stăpâni – stăpâni pe ființa lor, pe solitudinea lor –, fericirea nu

doar se adună, se multiplică. Întâlnirea lor este o minunată sărbătoare. Și ei nu se

exploatează reciproc, nu se folosesc unul de celălalt. Dimpotrivă, devin unul, și se bucură

de existența care îi înconjoară.

Doi oameni singuratici se înfruntă întotdeauna, se confruntă. Doi oameni

care au cunoscut solitudinea sunt uniți de un interes comun, de un scop

înalt, îndepărtat. Ei nu se uită unul la celălalt, ci la ceva mai înalt decât

ei.Poate se țin de mână, dar se uită la luna din înaltul cerului. Uneori ascultă împreună o

simfonie de Mozart sau Beethoven sau Wagner. Alteori poate stau lângă o cascadă și

ascultă muzica sălbatică pe care o cântă apa ce cade în gol.

Nu, două persoane care sunt foarte mulțumite în sinea lor nu încearcă să se

folosească una de cealaltă. Dimpotrivă, devin tovarăși de călătorie, se află în

pelerinaj. Însă când se întâlnesc două persoane singuratice, se uită una la

cealaltă, pentru că sunt permanent în căutare de căi și mijloace de a se

exploata una pe cealaltă, de a se folosi una de cealaltă, de a fi fericită una

prin cealaltă. Interesul comun pe care îl au de obicei două persoane este sexul. Sexul

poate să unească momentan două persoane, întâmplător și foarte superficial. Adevărații

îndrăgostiți au un interes comun mai mare. Nu că între ei n-ar exista și sex; exista, dar ca

făcând parte dintr-o armonie superioară. Iubirea se întâmplă ca parte a unei

armonii superioare. Iar atunci când iubirea se întâmplă de la sine,

necăutată, negândită, are o calitate cu totul aparte. Este divină, nu mai este

umană…