Organizarea Si Exercitarea Controlului Fiscal Din Romania

download Organizarea Si Exercitarea Controlului Fiscal Din Romania

of 16

Transcript of Organizarea Si Exercitarea Controlului Fiscal Din Romania

Organizarea i exercitarea controlului fiscal din Romnia Capitolul 1. Conceptul de control financiar fiscal i inspecia fiscalNoiunea de control provine din expresia contra rolus care nseamna verificarea actului original dup duplicatul care se ncredineaz n acest scop unei alte persoane. Controlul este aciunea de stabilire a exactitii operaiunilor materi ale, care se efectueaz concomitent sau la scurt interval de la desfurarea operaiunilor. Controlul const n a verifica dac totul a fost efectuat n conformitate cu programul fixat, dup ordinile date i principiile stabilite De asemenea, poate fi considerat o aciune de control, supravegherea sistematic i continu a unei activiti. Controlul se poate exercita personal sau cu ajutorul unor aparate speciale de control. Controlul financiar component a controlului economic are ca obiectivitate cunoaterea de ctre stat a modului cum sunt administratemijloacele materiale i financiare, de ctre societile comerciale, publice,modul de realizare i cheltuire a banului public, urmrete asigurarea i consolidarea echilibrului financiar, asigurarea eficienei economico-financiare, dezvoltarea economiei naionale.

1

Instrument al politicii financiare a statului, controlul financiar reprezint un mijloc de prevenire a faptelor ilegale, de identificare a deficienelor i de stabilire a msurilor necesare pentru restabilirea legalitii.Toate formele de control au un scop comun, i anume acela de determinare a strii unor fenomene, procese sau activiti la un momentdat, fa de un sistem determinat de criterii. Cu toate acestea, tipurile de control se deosebesc ntre ele prin rol, sfera de activitate, obiectivele propuse i funcii. Obiectivul principal al controlului financiar este de a opri, nainte de efectuare, toate operaiunile care nu sunt legale, necesare, oportune sau economicoase n faza de plat, respectiv ncasare, dup caz. Instrument al politicii financiare a statului , controlul financiar reprezint un mijloc de prevenire a faptelor ilegale, de identificare adeficienelor i de stabilire a msurilor necesare pentru restabilirea legalitii.

2

1.1 ROLUL I FUNCIILE CONTROLULUI FINANCIARPrin modul de organizare i exercitare, precum i prin modul i obiectivele ce le urmrete, controlul financiar ndeplinete unele funcii i anume: funcia de evaluare, funcia preventiv, de documentare,recuperatorie i o funcie pedagogic. Funcia de evaluare se manifest prin scopul pe care i-l propunecontrolul financiarcontabil, prin determinarea rezultatelor economice, ale unei uniti patrimoniale i evaluarea acestora prin raportarea la un sistemde criterii prestabilit, n vederea determinrii msurilor de realizare aactivitii controlate. Funcia se manifest postoperativ, dar poate avea i caracter preventiv prin stabilirea tendinelor de abatere de la normele prestabilite, urmate de dispunerea msurilor de desfurare a activitii economice ncadrul prevederilor i normelor legale. De asemenea, prin intermediul acestei funcii, pe lng constatareastrii reale, se efectueaz i o apreciere a performanelor unei aciuni economice, precum i a unor entiti organizate ca persoane juridice. Funcia preventiv const ntr-o serie de msuri luate de ctre organele de control, n vederea evitrii i eliminrii unor fraude, nainte de a se produce efectele negative ale acestora, prin identificarea i anularea cauzelor

3

care le genereaz sau favorizeaz. Prin aceasta aciune, controlulare sarcina de a opri actele i operaiunile care nu sunt legale, n faza de angajare a societii comerciale de consiliul de administraie al acesteia. n acest sens, aciunea preventiv se manifest naintea emiterii actelor sau efecturii operaiunilor, astfel nct s se pre ntmpine eventualele prejudicii. Prin intermediul acestei funcii, pe lng legalitatea actelor i operaiunilor se mai urmrete oportunitatea, necesitatea i economicitatea acestora. Funcia de documentare permite cunoaterea proceselor care auloc n activitatea economic, a rezultatelor activitii din structurile economice, relevarea fraudelor i depistarea cauzelor acestora, precum i identificarea aciunilor eficiente pentru a fi generalizate. Astfel, controlul particip nemijlocit la actul de conducere, furniznd date i informaii pentru fundamentarea deciziilor economico-financiare. Funcia recuperatorie evideniaz un aspect foarte important al controlului financiar, deoarece ea nu se limiteaz la prevenirea i aprecierea strii de fapt, dar acioneaz i pentru descoperirea i recuperarea pagubelor, precum i pentru stabilirea, conform legii, a rspunderii juridice. Pentru recuperarea prejudiciilor constatate, organele de control au obligaia de a stabili forma procedural prin care urmeaz s se fac recuperarea, pentru stabilirea integritii avutului public. Formele procedurale legale de recuperare sunt: recuperarea pe calea executrii

4

silite, recuperarea pe calea rspunderii materiale reglementat delegislaia muncii, precum i recuperarea pe calea aciunii civile n justiie. Funcia pedagogic permite aciuni de educare a celor care au drepturi i obligaii n formarea i utilizarea fondurilor publice. Controlul, prin rezultatele sale, contribuie la formarea i utilizarea fondurilor publice. Controlul, prin rezultatele sale, contribuie la formarea deontologiei profesionale, ndeosebi a celor implicate n administrarea fondurilor publice. La rndul lor, persoanele care alctuiesc corpul de control, prin nivelul de pregtire i atitudine civic, trebuie s reprezinte un model de comportament corect, dar intransigent. Aceast funcie se realizeaz i ncombaterea manifestrilor ilegale, prin depistarea i sancionarea lor cu fermitate. Publicitatea realizat n jurul acestor cazuri va contribui i va favoriza ndeplinirea corect, n deplina legalitate a atribuiunilor de serviciu.

1.2. Contribuabilul i organul fiscalCompetena organului fiscal Organele fiscale au competena general privind administrarea creanelor fiscale, exercitarea controlului i emiterea normelor de aplicare a prevederilor legale n materie fiscal. Totui, n cazul impozitului pe venit, prin hotrre a Guvernului se poate stabili alta competena special de administrare. Totodat, impozitele, taxele i

5

alte sume care se datoreaz, potrivit legii, n vam sunt administrate de ctre organele vamale. Pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuiilor i a altor sume datorate bugetului general consolidat, competena revine acelui organ fiscal, judeean, local sau al municipiului Bucureti, n a crui raz teritorial se afl domiciliul fiscal al contribuabilului sau al pltitorului de venit, n cazul impozitelor i contribuiilor realizate prin stopaj la surs. Atribuiile organului fiscal Inspectoratul Fiscal Principal de Stat exercit urmtoarele atribuii: a) efectueaz supravegherea activitaii inspectoratelor fiscale de stat teritoriale n vederea exercitarii controlului fiscal, asigur crearea i funcionarea unui sistem informaional unic privind contribuabilii i obligaiile fiscale; b) controleaz activitatea inspectoratelor fiscale de stat teritoriale, examineaz scrisorile, cererile i reclamaiile referitoare la aciunile acestora, ia msuri n vederea eficientizrii activitii lor; c) emite ordine, instruciuni i alte acte n vederea executrii legislaiei fiscale; d) organizeaz popularizarea legislaiei fiscale, rspunde la scrisorile, reclamaiile i la alte petiii ale contribuabililor n modul stabilit; e) efectueaz controale fiscale; f) organizeaz i efectueaz, dupa caz, executarea silita a obligaiilor

6

fiscale; g) examineaz contestaii i emite decizii pe marginea lor; h) exercit controlul asupra respectrii legislaiei fiscale n activitatea organelor vamale i serviciilor de colectare a impozitelor i taxelor locale i prezint autoritilor competente propuneri viznd tragerea la rspundere a funcionarilor acestor autoriti care au nclcat legislaia fiscal; i) organizeaz diferite concursuri, cu stimularea din surse bugetare a contribuabililor care, direct sau indirect, i-au adus contribuia la mbunatirea procesului de administrare fiscal i/sau la majorarea ncasrilor la bugetul public naional. Organizarea concursurilor se efectueaz n modul stabilit de Guvern; k) prezint informatii i rapoarte asupra obligaiilor fiscale, inclusiv asupra restanelor, n conformitate cu instruciunile Ministerului Finanelor; l) deleag atribuii inspectoratelor fiscale de stat teritoriale; m) prentmpin, depisteaz i curm nclcrile ce in de repatrierea mijloacelor baneti, a mrfurilor i serviciilor provenite din tranzaciile economice externe; n) exercit alte atribuii prevzute de legislaie. Drepturile i obligaiile pltitorilor Pltitorii veniturilor bugetare au urmtoarele drepturi:

7

Dreptul de a pretinde aplicarea corect, echitabil a

reglementrilor legale n legtur cu aezarea i perceperea rezultatelor fiscale

Dreptul la compensare a sumelor pltite n plus far de

obligaii fiscale datorate cu sumele pe care le au de plat la scadenele ulterioare

Dreptul la restituire n cazul n care s-a pltit n plus

sume mari ce nu pot fi recuperate prin compensare. Restituirea se face la cererea contribuabilului, organul fiscal competent avnd obligaia s restituie sumele solicitante ntr-un anumit termen legal prevzut de lege Obligaiile contribuabililor sunt:

Calcularea corect i achitarea integral i la termen a

obligaiilor fiscale atunci cnd pltitorilor le revine aceasta sarcina fiind rspunzator pentru calcularea directa i vrsarea integral a sumelor date

Documente justificative i evidenele contabile ale ntocmirea corect a declaraiilor fiscale n conformitate S se nregistreze la organele fiscale competente ca

contribuabilului constituie probe la stabilirea bazei de impunere

cu reglementrile fiscale n vigoare i depunerea la termen

pltitorii de impozite i taxe la nceputul activitii i s solicite scoaterea plilor n cazul ntreruperii activitii dau ncetare

8

S reflecte corect n evidena contabil proprie toate

elementele care sunt necesare pentru determinarea corect, exact i la termen a obligaiilor fiscale

S furnizeze organului de inspecie fiscal toate

justificrile necesare n vederea stabilirii obligaiilor realizate atunci la sediu principal al societii ct i la sediile secundare

1.3 METODE, TEHNICI I INSTRUMENTE DE INSPECIE FISCALInspectia economico-financiara se infiinteaza si se organizeaza la nivelul central in cadrul Ministerului Finantelor Publice prin preluarea activitatii si a personalului Directiei generale de control financiar din cadrul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala si se exercita prin structura de specialitate. La nivel territorial, structurile specializate din cadrul directiilor generale ale finantelor publice teritoriale, care exercita controlul financiar* se afla in coordonarea metodologica a structurii de specialitate din cadrul Ministerului Finantelor Publice. Organele de inspectie economico-financiara au urmatoarele atributii:*

In baza Legii nr.30/1991 privind organizarea si functionarea controlului

financiar si a Garzoo

9

Verifica operatiunile efectuate de operatorii economici in

scopul cresterii veniturilor, reducerii cheltuielilor si diminuarii arieratelor, in fundamentarea si executia bugetului de venituri si cheltuieli; Verifica exactitatea si realitatea inregistrarilor in evidentele financiar-contabile prevazute de lege si actele de constituire a operatorilor economici; Controleaza respectarea indicatorilor economico-financiari aprobati prin bugetele de venituri si cheltuieli de catre operatorii economici, precum si respectarea modului de raportare a acestora; Verifica la operatorii economici modul de organizare si Verifica realitatea informatiilor cuprinse atat in documentatia exercitare a controlului intern si controlului financiar preventive; aferenta fundamentarii sumelor acordate de la bugetul general consolidate pentru sustinerea anumitor activitati, cat si in documentele justificative prevazute de lege pentru acordarea acestora; Verifica modul in care operatorii economici, beneficiari ai finantarilor rambursabile garantate de stat sau subimprumutate, constituie si asigura sursele de rambursare si de plata a dobanzilor, comisioanelor si/sau a celorlalte costuri, aferente finantarilor rambursabile respective; Indeplineste si alte atributii stabilite, potrivit legii, in sarcina Ministerului Finantelor Publice.

10

Inspectia economico-financiara poate aplica urmatoarele metode de control:

Inspectia economico-financiara generala, care consta in

activitatea de verificare a tuturor operatiunilor din cadrul obiectivelor stabilite conform legii pentru intreaga perioada supusa controlului;

Inspectia economico-financiara partial, care reprezinta

activitatea de verificare a uneia sau a mai multor operatiuni din cadrul obiectivelor stabilite pentru perioada controlata. Inspectia economico-financiara poate fi aplica urmatoarele procedure de control: Studiul general prealabil, care consta in analiza elementelor esentiale si specific ale activitatii ce urmeaza a se controla, pe baza carora se identifica obiectivele inspectiei; Analiza financiara, care consta in studiul modului de realizare a obiectivelor, factorii si influentele acestora asupra activitatii si rezultatelor financiare; Controlul documentar contabil, care consta in analiza unor operatiuni, procese sau fenomene economice, pe baza documentelor justificative, in scopul stabilirii legalitatii si realitatii operatiunilor si activitatilor economico-financiare; Controlul prin sondaj, care consta in activitatea de verificare a contabilitatii si a surselor acesteia, prelucrate in mediu

11

electronic, utilizand metoda de analiza, evaluare si testare asistate de intrumentele informatice specializate.

1.4 Efectuarea inspectiei economico-financiareInsectia fiscala se exercita excluziv, emijlocit si neingradit prin Agentia Nationala de Administrare Fiscala sau, dupa caz, de compartimentele de specialitate ale autoritatilor administratiei publice locale. Agentia Nationala de Administrare Fiscala are competenta generala materiala si teritoriala in efectuarea inspectiei fiscal in domeniul impozitelor, taxelor, contributiilor sociale si al celorlalte sume datorate bugetului general consolidate pentru a caror administrare este competenta. Unitatiile administrative-teritoriale, prin compartimentele de specialitate din structura acestora, au competenta materiala si teritoriala pentru efectuarea inspectiei fiscal in domeniul impozitelor, taxelor si al altor venituri pentru a caror administrare sunt competente. Competenta de exercitare a inspectiei economico-financiare, solutionarea conflictului de competenta si delegrarea competentei se stabilesc prin ordin al ministrului finantelor publice, pentru structurile apartinand Ministerului Finantelor publice. Inspectia economico-financiara are in vedere examinarea tuturor starilor de fapt si raporturile juridice care sunt relevante pentru

12

realizarea obiectivelor inspectiei, se efectueaza o singura data pentru fiecare exercitiu financiar. Activitatea de inspectie economicofinanciara se organizeaza si se desfasoara in baza unor programe anuale, trimestriale si lunare aprobate in conditiile stabilite prin ordin al ministrului finantelor publice, care vor fi correlate in prealabil cu programul de activitate al Curtii de Conturi. la inceperea inspectiei economico-financiare este obligat sa prezinte operatorului economic legitimatia de inspectie si ordinal de serviciu semnat de conducatorul organului de inspectie iar inceperea inspectiei trebuie consemnata in registrul unic de control. Selectarea operatorilor economici care urmeaza a fi supusi inspectiei economico-financiare este efectuata de catre organul de inspectie economico-financiara competent, pe baza criteriilor de selectie care vor fi stabilite prin norme metodologice. Inaintea desfasurarii inspectiei economico-financiare, organul de inspectie are obligatia sa instiinteze operatorul economic in legatura cu actiunea care urmeaza sa se desfasoare, prin transmiterea unui aviz de inspectie economico-financiara. Dupa primirea avizului de inspectie economico-financiara, operatorul economic poate solicita, o singura data, pentru motive justificare, amanarea datei de incepere a inspectiei economico-financiare. Amanarea se aproba sau se respinge de catre organul de inspectie economico-financiara prin decizie. In cazul in care organul de inspectie economico-financiara a admis cererea de amanare a inspectiei, aceasta comunica operatorului

13

economic data la care a fost reprogramata inspectia economicofinanciara. Avizul de inspectie economico-financiara cuprinde: Temeiul juridic al inspectie economico-financiara Data de incepere a inspectie economico-financiara Obiectivele inspectie economico-financiare si perioadele ce Posibilitatea de a solicita amanarea datei de incepere a inspectie Avizul de inspectie economico-financiara se comunica operatorului economic, in scris, inainte de inceperea inspectie economico-financiare, astfel: Cu 30 de zile inainte, pentru operatorii economici care au Cu 15 zile inainte, pentru ceilalti operatori economici. Inspectia economico-fianciara se desfasoara, de regula, in spatiile de lucru ale operatorilor economici controlati. Daca nu exista un spatiu de lucru adecvat pentru derularea inspectiei atunci aceasta se va putea desfasura la sediul organului de inspectie economico-financiara sau in orice alt loc stabilit de comun accord cu operatorul economic. calitatea de mari contribuabili*

urmeaza a fi supuse inspectie economico-financiare economico-financiare.

Conform Ordonantei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscal, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare

*

14

Inspectia economico-financiara se desfasoara in timpul programului de lucru al operatorului economic dar se poate desfasura si in afara programului de lucru cu acordul scris al operatorului economic si cu aprobarea conducatorului organului de inspectie economicofinanciara. Indiferent de locul unde se desfasoara inspectia fiscala, organul fiscal are dreptul sa inspecteze locurile in care se desfasoara activitatea, in prezenta contribuabilului sau a unei persoane desemnate de acesta. Durata efectuarii inspectiei economico-financiare este stabilita de organele de inspectie in functie de obiectivele stabilite si nu poate fi mai mare de 3 luni, in cazul operatorilor economici care au calitatea de mari contribuabili* precum si al celor cu sedii secundare, durata inspectiei nu poate fi mai mare de 6 luni. Actiunea de inspectie economico-financiara poate fi suspendata ori de cate ori exista motive justificate pentru aceasta. Conditiile si modalitatile de suspendare se stabilesc prin ordin al ministrului finantelor publice. La calculul duratei inspectiei economico-financiare nu sunt incluse perioadele in care actiunea de inspectie economicofinanciara este suspendata. La finalizarea inspectiei economico-financiare operatorul economic este obligat sa dea o declarative scrisa, pe proria raspundere, din care sa rezulte ca au fost puse la dispozitie toate documentele si informatiile solicitate pentru inspectia economico-

15

financiara, in declarative se va mentiona si faptul ca au fost restituite toate documentele solicitate si puse la dispozitie de operatorul economic. Rezultatul inspectiei economico-financiare se consemneaza, in scris, intr-un raport de inspectie economico-financiara in care se prezinta constatarile inspectiei din punct de vedere faptic si legal. Raportul de inspectiei economico-financiara se intocmeste la finalizarea inspectiei si cuprinde toate constatarile in legatura cu perioadele si obiectivele verificate. Raportul intocmit sta la baza emiterii deciziei de impunere care cuprinde si deferente in plus sau in minus, dupa caz, fata de creanta fiscala existenta la momentul inceperii inspectiei fiscal. In cazul in care baza de impunere nu se modifica, acest fapt va fi stabilit printr-o decizie privind nemodificarea bazei de impunere. Deciziile prevazute se comunica in termin de 7 zile de la data finalizarii raportului de inspectie fiscala. Dreptul organului fiscal de a stabili obligatii fiscal se prescrie in termen de 5 ani de la data 1 ianuarie a anului urmator celui in care s-a nascut creanta fiscala.

16