ORDONANŢĂ Nr. 2 Din 12 Iulie 2001 Privind Regimul Juridic Al Contravenţiilor

37
ORDONANŢĂ nr. 2 din 12 iulie 2001 privind regimul juridic al contravenţiilor Forma sintetică la data 21-aug-2015. Acest act a fost creat utilizand tehnologia SintAct®-Acte Sintetice. SintAct® şi tehnologia Acte Sintetice sunt mărci inregistrate ale Wolters Kluwer. (la data 02-mar-2006 a se vedea referinte de aplicare din Ordinul 118/2006 ) În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României şi ale art. 1 pct. IV.9 din Legea nr. 324/2001 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă. CAPITOLUL I: Dispoziţii generale Art. 1 Constituie contravenţie fapta săvârşită cu vinovăţie, stabilită şi sancţionată ca atare prin lege, prin hotărâre a Guvernului ori prin hotărâre a consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti, a consiliului judeţean ori a Consiliului General al Municipiului Bucureşti. Legea contravenţională apără valorile sociale, care nu sunt ocrotite prin legea penală. Constituie contravenţie fapta săvârşită cu vinovăţie, stabilită şi sancţionată prin lege, ordonanţă, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti, a consiliului judeţean ori a Consiliului General al Municipiului Bucureşti. (la data 22-apr-2002 Art. 1 din capitolul I modificat de Art. 1, punctul 1. din Legea 180/2002 ) 1. Articolul 1 din Ordonanţă este sediul noţiunii contravenţiei. Astfel, constituie contravenţie fapta săvârşită cu vinovăţie, stabilită şi sancţionată prin lege, ordonanţă de Guvern, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti, a consiliului judeţean sau a Consiliului General al municipiului Bucureşti. Reglementarea contravenţiei este de domeniul legii ordinare, ci nu organice. 2. Se pot deduce următoarele trăsături ale contravenţiei: – fapta trebuie săvârşită cu vinovăţie; – fapta trebuie prevăzută şi sancţionată prin lege, ordonanţă a Guvernului sau hotărâre a Guvernului ori prin hotărâre a consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti, a consiliului judeţean sau a Consiliului General al municipiului Bucureşti. Prin urmare, o faptă este considerată contravenţie numai dacă este prevăzută prin lege.... citeste mai departe (1-21) Wolters Kluwer, Regimul juridic al contraventiilor adnotat din 28-feb-2015, Wolters Kluwer Art. 2 (1) Prin legi sau prin hotărâri ale Guvernului se pot stabili şi sancţiona contravenţii în toate domeniile de activitate. (1) Prin legi, ordonanţe sau hotărâri ale Guvernului se pot stabili şi sancţiona contravenţii în toate domeniile de activitate. (la data 22-apr-2002 Art. 2, alin. (1) din capitolul I modificat de Art. 1, punctul 2. din Legea 180/2002 )

description

ORDONANŢĂ nr. 2 din 12 iulie 2001 privind regimul juridic al contravenţiilorActualizata in august 2015

Transcript of ORDONANŢĂ Nr. 2 Din 12 Iulie 2001 Privind Regimul Juridic Al Contravenţiilor

Page 1: ORDONANŢĂ Nr. 2 Din 12 Iulie 2001 Privind Regimul Juridic Al Contravenţiilor

ORDONANŢĂ nr. 2 din 12 iulie 2001 privind regimul juridic al contravenţiilorForma sintetică la data 21-aug-2015. Acest act a fost creat utilizand tehnologia SintAct®-Acte Sintetice. SintAct® şi tehnologia Acte Sintetice sunt mărci inregistrate ale Wolters Kluwer.

(la data 02-mar-2006 a se vedea referinte de aplicare din Ordinul 118/2006 )

În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României şi ale art. 1 pct. IV.9 din Legea nr. 324/2001 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă.CAPITOLUL I: Dispoziţii generaleArt. 1

Constituie contravenţie fapta săvârşită cu vinovăţie, stabilită şi sancţionată ca atare prin lege, prin hotărâre a Guvernului ori prin hotărâre a consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti, a consiliului judeţean ori a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.Legea contravenţională apără valorile sociale, care nu sunt ocrotite prin legea penală. Constituie contravenţie fapta săvârşită cu vinovăţie, stabilită şi sancţionată prin lege, ordonanţă, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti, a consiliului judeţean ori a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

(la data 22-apr-2002 Art. 1 din capitolul I modificat de Art. 1, punctul 1. din Legea 180/2002 )

1.Articolul 1 din Ordonanţă este sediul noţiunii contravenţiei. Astfel, constituie contravenţie fapta săvârşită cu vinovăţie, stabilită şi sancţionată prin lege, ordonanţă de Guvern, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti, a consiliului judeţean sau a Consiliului General al municipiului Bucureşti.Reglementarea contravenţiei este de domeniul legii ordinare, ci nu organice.2.Se pot deduce următoarele trăsături ale contravenţiei:– fapta trebuie săvârşită cu vinovăţie;– fapta trebuie prevăzută şi sancţionată prin lege, ordonanţă a Guvernului sau hotărâre a Guvernului ori prin hotărâre a consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti, a consiliului judeţean sau a Consiliului General al municipiului Bucureşti. Prin urmare, o faptă este considerată contravenţie numai dacă este prevăzută prin lege.... citeste mai departe (1-21)

Wolters Kluwer, Regimul juridic al contraventiilor adnotat din 28-feb-2015, Wolters KluwerArt. 2

(1)Prin legi sau prin hotărâri ale Guvernului se pot stabili şi sancţiona contravenţii în toate domeniile de activitate.(1)Prin legi, ordonanţe sau hotărâri ale Guvernului se pot stabili şi sancţiona contravenţii în toate domeniile de activitate.

(la data 22-apr-2002 Art. 2, alin. (1) din capitolul I modificat de Art. 1, punctul 2. din Legea

180/2002 )(2)Prin hotărâri ale autorităţilor administraţiei publice locale sau judeţene prevăzute la art. 1 se stabilesc şi se sancţionează contravenţii în toate domeniile de activitate în care acestora li s-au stabilit atribuţii prin lege, în măsura în care în domeniile respective nu sunt stabilite contravenţii prin legi sau prin hotărâri ale Guvernului.(2)Prin hotărâri ale autorităţilor administraţiei publice locale sau judeţene se stabilesc şi se sancţionează contravenţii în toate domeniile de activitate pentru care acestora le sunt stabilite atribuţii prin lege, în măsura în care în domeniile respective nu sunt stabilite contravenţii prin legi, ordonanţe sau hotărâri ale Guvernului.

(la data 22-apr-2002 Art. 2, alin. (2) din capitolul I modificat de Art. 1, punctul 2. din Legea

180/2002 )

Page 2: ORDONANŢĂ Nr. 2 Din 12 Iulie 2001 Privind Regimul Juridic Al Contravenţiilor

(3)Consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti pot stabili şi sancţiona contravenţii în următoarele domenii: salubritate; activitatea din pieţe, curăţenia şi igienizarea acestora; întreţinerea parcurilor şi spaţiilor verzi, a spaţiilor şi locurilor de joacă pentru copii; amenajarea şi curăţenia spaţiilor din jurul blocurilor de locuinţe; întreţinerea bazelor şi obiectivelor sportive aflate în administrarea lor; întreţinerea străzilor şi trotuarelor, a şcolilor şi a altor instituţii de educaţie şi cultură; întreţinerea clădirilor, împrejmuirilor şi a altor construcţii; depozitarea şi colectarea gunoaielor şi a resturilor menajere.(3)Consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti pot stabili şi sancţiona contravenţii în următoarele domenii: salubritate; activitatea din pieţe, curăţenia şi igienizarea acestora; întreţinerea parcurilor şi spaţiilor verzi, a spaţiilor şi locurilor de joacă pentru copii; amenajarea şi curăţenia spaţiilor din jurul blocurilor de locuinţe, precum şi a terenurilor virane; întreţinerea bazelor şi obiectivelor sportive aflate în administrarea lor; întreţinerea străzilor şi trotuarelor, a şcolilor şi altor instituţii de educaţie şi cultură, întreţinerea clădirilor, împrejmuirilor şi a altor construcţii; depozitarea şi colectarea gunoaielor şi a resturilor menajere.

(la data 22-apr-2002 Art. 2, alin. (3) din capitolul I modificat de Art. 1, punctul 2. din Legea

180/2002 )(4)Consiliul General al Municipiului Bucureşti poate stabili şi alte domenii de activitate din competenţa consiliilor locale ale sectoarelor, în care acestea pot stabili şi sancţiona contravenţii.(5)Hotărârile consiliilor locale sau judeţene ori, după caz, ale sectoarelor municipiului Bucureşti, prin care s-au stabilit contravenţii cu nesocotirea principiilor prevăzute la alin. (2)-(4), sunt nule de drept. Nulitatea se constată de instanţa de contencios administrativ competentă, la cererea oricărei persoane interesate.

(la data 22-apr-2002 Art. 2, alin. (4) din capitolul I completat de Art. 1, punctul 3. din Legea

180/2002 )

1.Articolul 2 alin. (1) stabileşte consacrarea contravenţiilor prin diferite acte normative, respectându-se ierarhia acestora. Astfel, dacă prin hotărâri ale Guvernului au fost stabilite şi sancţionate contravenţii, acestea nu mai pot fi reglementate prin legi sau ordonanţe.2.Hotărârile autorităţilor administraţiei publice locale sau judeţene pot stabili şi sancţiona contravenţii în domeniile de activitate pentru care acestora le sunt stabilite atribuţii prin lege, în măsura în care în domeniile respective nu sunt stabilite contravenţii prin legi, ordonanţe sau hotărâri ale Guvernului.Pentru aceasta, autorităţile trebuie să respecte 2 condiţii:– să se respecte domeniul atribuţiilor stabilite prin lege;– să nu se fi stabilit deja prin legi, ordonanţe sau hotărâri ale Guvernului.Hotărârile consiliului comunei, oraşului sau municipiului au aplicabilitate numai pe teritoriul acestor localităţi, pe când cele ale consiliilor judeţene numai în judeţul respectiv.... citeste mai departe (1-8)

Wolters Kluwer, Regimul juridic al contraventiilor adnotat din 28-feb-2015, Wolters KluwerArt. 3

(1)Actele normative prin care se stabilesc contravenţii vor cuprinde descrierea faptelor ce constituie contravenţii şi sancţiunea ce urmează să se aplice pentru fiecare dintre acestea; în cazul sancţiunii cu amendă se vor stabili limita minimă şi maximă a acesteia sau, după caz, cote procentuale din anumite valori; se pot stabili şi tarife de determinare a despăgubirilor pentru pagubele pricinuite prin săvârşirea contravenţiilor.(2)Persoana juridică răspunde contravenţional în cazurile şi în condiţiile prevăzute de actele normative prin care se stabilesc şi se sancţionează contravenţii.

1.Principiul legalităţii sancţiunilor este consacrat şi în materie contravenţională. Astfel, art. 3 din Lege stabileşte că actele normative care stabilesc contravenţiile vor cuprinde descrierea faptelor ce constituie

Page 3: ORDONANŢĂ Nr. 2 Din 12 Iulie 2001 Privind Regimul Juridic Al Contravenţiilor

contravenţii şi sancţiunea ce urmează să se aplice pentru fiecare dintre acestea.2.În cazul sancţiunii cu amendă se vor stabili limita minimă şi maximă a acesteia sau, după caz, cote procentuale din anumite valori; de asemenea, se pot stabili şi tarife de determinare a despăgubirilor pentru pagubele pricinuite prin săvârşirea contravenţiilor (a se vedea comentariul la art. 42 din O.G. nr. 2/2001).3.În ce priveşte persoanele juridice, răspunderea contravenţională a persoanei juridice nu o exclude pe cea a persoanei fizice care a săvârşit în mod nemijlocit contravenţia.... citeste mai departe (1-4)

Wolters Kluwer, Regimul juridic al contraventiilor adnotat din 28-feb-2015, Wolters KluwerArt. 4

(1)Actele normative prin care se stabilesc şi se sancţionează contravenţii intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării sau, după caz, de la data aducerii lor la cunoştinţă publică, potrivit legii, în afară de cazul în care în cuprinsul acestora se prevede un termen mai lung.(2)În cazuri urgente se poate prevedea intrarea în vigoare într-un termen mai scurt, dar nu mai puţin de 10 zile.(3)Hotărârile autorităţilor administraţiei publice locale sau judeţene prevăzute la art. 1, prin care se stabilesc şi se sancţionează contravenţii, pot fi aduse la cunoştinţă publică prin afişare sau prin orice altă formă de publicitate prevăzută de lege, numai pe baza avizului de legalitate emis de prefect.(1)Actele normative prin care se stabilesc şi se sancţionează contravenţii intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării, iar în cazul hotărârilor consiliilor locale sau judeţene punerea în aplicare se face şi cu respectarea condiţiilor prevăzute la art. 50 alin. (2) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001.(1)Dispoziţiile din actele normative prin care se stabilesc şi se sancţionează contravenţiile intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării, iar în cazul hotărârilor consiliilor locale sau judeţene, punerea în aplicare se face şi cu respectarea condiţiilor prevăzute la art. 50 alin. (2) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001.

(la data 09-dec-2004 Art. 4, alin. (1) din capitolul I modificat de Art. 1, punctul 1. din Legea

526/2004 )(2)În cazuri urgente se poate prevedea intrarea în vigoare într-un termen mai scurt, dar nu mai puţin de 10 zile.(3)Hotărârile autorităţilor administraţiei publice locale sau judeţene prevăzute la art. 1, prin care se stabilesc şi se sancţionează contravenţii, pot fi aduse la cunoştinţă publică prin afişare sau prin orice altă formă de publicitate în condiţiile Legii nr. 215/2001.

(la data 22-apr-2002 Art. 4 din capitolul I modificat de Art. 1, punctul 4. din Legea 180/2002 )

1.Regula intrării în vigoare a legii contravenţionale este că aceasta intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării, spre deosebire de regula generală conform căreia legile intră în vigoare în termen de 3 zile de la publicare.2.Hotărârile consiliilor locale sau judeţene se pun în aplicare cu respectarea condiţiilor prevăzute în Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale. Hotărârile autorităţilor administraţiei publice locale sau judeţene prevăzute la art. 1, prin care se stabilesc şi se sancţionează contravenţii, pot fi aduse la cunoştinţă publică prin afişare sau prin orice altă formă de publicitate în condiţiile Legii nr. 215/2001 [art. 49 alin. (2) din Legea nr. 215/2001: Aducerea la cunoştinţă publică a hotărârilor cu caracter normativ se face în termen de 5 zile de la data comunicării oficiale către prefect].... citeste mai departe (1-4)

Wolters Kluwer, Regimul juridic al contraventiilor adnotat din 28-feb-2015, Wolters KluwerArt. 5

(1)Sancţiunile contravenţionale sunt principale şi complementare.(2)Sancţiunile contravenţionale principale sunt:

Page 4: ORDONANŢĂ Nr. 2 Din 12 Iulie 2001 Privind Regimul Juridic Al Contravenţiilor

a)avertismentul;b)amenda contravenţională;c)obligarea contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii;c)prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.

(la data 29-oct-2003 Art. 5, alin. (2), litera C. din capitolul I modificat de Art. I, punctul 1. din

Ordonanta urgenta 108/2003 )d)închisoarea contravenţională, dacă nu există consimţământul contravenientului pentru aplicarea sancţiunii prevăzute la lit. c).

(la data 29-oct-2003 Art. 5, alin. (2), litera D. din capitolul I abrogat de Art. I, punctul 2. din

Ordonanta urgenta 108/2003 )(3)Sancţiunile contravenţionale complementare sunt:

a)confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţii;b)suspendarea sau anularea, după caz, a avizului, acordului sau a autorizaţiei de exercitare a unei activităţi;c)închiderea unităţii;d)blocarea contului bancar;e)suspendarea activităţii agentului economic;f)retragerea licenţei sau a avizului pentru anumite operaţiuni ori pentru activităţi de comerţ exterior, temporar sau definitiv;g)desfiinţarea lucrărilor şi aducerea terenului în starea iniţială.(4)Prin legi speciale se pot stabili şi alte sancţiuni principale sau complementare.(5)Sancţiunea stabilită trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite. Sancţiunile complementare se aplică în funcţie de natura şi de gravitatea faptei şi pot fi cumulate.(5)Sancţiunea stabilită trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite.

(la data 22-apr-2002 Art. 5, alin. (5) din capitolul I modificat de Art. 1, punctul 5. din Legea

180/2002 )(6)Sancţiunile complementare se aplică în funcţie de natura şi de gravitatea faptei.(7)Pentru una şi aceeaşi contravenţie se poate aplica numai o sancţiune contravenţională principală şi una sau mai multe sancţiuni complementare.

(la data 22-apr-2002 Art. 5, alin. (5) din capitolul I completat de Art. 1, punctul 6. din Legea

180/2002 )

1.Sancţiunea contravenţională este o măsură de constrângere şi educare, care se aplică contravenientului în scopul îndreptării acestuia şi a prevenirii săvârşirii infracţiunilor9.2.Principiile sancţiunilor contravenţionale:– principiul legalităţii sancţiunilor;– principiul stabilirii unor sancţiuni contravenţionale compatibile cu concepţia moral-juridică a societăţii;– principiul individualizării (personalizării sau proporţionalităţii) sancţiunilor contravenţionale;– principiul personalităţii sancţiunilor contravenţionale;– principiul unicităţii aplicării sancţiunilor contravenţionale [ne (non) bis in idem].3.Sancţiunile contravenţionale principale sunt: avertismentul; amenda contravenţională şi prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.... citeste mai departe (1-11)

Wolters Kluwer, Regimul juridic al contraventiilor adnotat din 28-feb-2015, Wolters KluwerArt. 6

(1)Avertismentul, amenda contravenţională şi obligarea la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii se pot aplica oricărui contravenient persoană fizică ori juridică.(2)Sancţiunea închisorii contravenţionale se poate aplica numai persoanelor fizice.(1)Avertismentul şi amenda contravenţională se pot aplica oricărui contravenient persoană fizică sau juridică.

Page 5: ORDONANŢĂ Nr. 2 Din 12 Iulie 2001 Privind Regimul Juridic Al Contravenţiilor

(2)Prestarea unei activităţi în folosul comunităţii se poate aplica numai contravenienţilor persoane fizice.

(la data 29-oct-2003 Art. 6 din capitolul I modificat de Art. I, punctul 3. din Ordonanta urgenta

108/2003 )

1.Cele trei sancţiuni contravenţionale principale au un anumit specific şi se pot aplica, în funcţie de specificul fiecăreia:– avertismentul şi amenda contravenţională atât persoanelor fizice, cât şi celor juridice;– prestarea unei activităţi în folosul comunităţii numai persoanelor fizice.2.Sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii se aplică şi execută potrivit O.G. nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancţiunilor prestării unei activităţi în folosul comunităţii. Astfel, potrivit art. 1 din O.G. nr. 55/2002, aceasta se stabileşte alternativ cu amenda şi poate fi aplicată numai de instanţa de judecată.

Wolters Kluwer, Regimul juridic al contraventiilor adnotat din 28-feb-2015, Wolters KluwerArt. 7(la data 30-apr-2015 Art. 7 din capitolul I a se vedea referinte de aplicare din Decizia 6/2015 )

(1)Avertismentul constă în atenţionarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârşite, însoţită de recomandarea de a respecta dispoziţiile legale.(2)Avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă.(3)Avertismentul se poate aplica şi în cazul în care actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu prevede această sancţiune.

1.Avertismentul este cea mai blândă sancţiune contravenţională principală. Art. 7 din ordonanţă defineşte avertismentul ca fiind atenţionarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârşite, însoţită de recomandarea de a respecta dispoziţiile legale.2.Avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă, dar se poate aplica şi în cazul în care actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu prevede această sancţiune.3.Prin urmare, pot fi considerate trăsături ale avertismentului10:– se aplică în cazul săvârşirii unei fapte de o gravitate mai redusă;– este o sancţiune morală;– se poate aplica şi dacă actul normativ contravenţional nu a prevăzut-o în mod expres;... citeste mai departe (1-4)

Wolters Kluwer, Regimul juridic al contraventiilor adnotat din 28-feb-2015, Wolters KluwerArt. 8(la data 30-apr-2015 Art. 8 din capitolul I a se vedea referinte de aplicare din Decizia 6/2015 )

(1)Amenda contravenţională are caracter administrativ.(2)Pentru contravenţiile stabilite prin hotărâri ale Guvernului se pot prevedea amenzi între 500.000 lei şi 100.000.000 lei.(3)Pentru contravenţiile stabilite prin hotărâri ale consiliilor locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor sau ale sectoarelor municipiului Bucureşti, ale consiliilor judeţene ori ale Consiliului General al Municipiului Bucureşti se pot prevedea amenzi între 250.000 lei şi 25.000.000 lei.(4)Limitele amenzilor prevăzute în actele normative care conţin reglementări cu privire la stabilirea şi sancţionarea unor fapte ce constituie contravenţii, precum şi limitele minime şi maxime ale amenzilor prevăzute la alin. (2) şi (3) pot fi reduse sau majorate periodic prin hotărâri ale Guvernului.(5)Sumele provenite din amenzi se fac venit la bugetul de stat, cu excepţia celor provenite din amenzile aplicate în temeiul hotărârilor autorităţilor administraţiei publice locale sau judeţene prevăzute la alin. (3), care se fac venit la bugetul local respectiv, precum şi a celor pentru care legea prevede altfel. Amenzile aplicate în temeiul unei legi sau al unei hotărâri a Guvernului se fac venit la bugetul de stat în

Page 6: ORDONANŢĂ Nr. 2 Din 12 Iulie 2001 Privind Regimul Juridic Al Contravenţiilor

cotă de 75%, diferenţa revenind unităţii din care face parte agentul constatator. Această sumă se reţine integral ca venituri extrabugetare, cu titlu permanent, şi va fi repartizată pentru dotarea cu mijloace specifice activităţilor din domeniu.(1)Amenda contravenţională are caracter administrativ.(2)Limita minimă a amenzii contravenţionale este de 250.000 lei, iar limita

maximă nu poate depăşi:a)1 miliard lei, în cazul contravenţiilor stabilite prin lege şi ordonanţă;b)500 milioane lei, în cazul contravenţiilor stabilite prin hotărâri ale Guvernului;c)50 milioane lei, în cazul contravenţiilor stabilite prin hotărâri ale consiliilor judeţene ori ale Consiliului General al Municipiului Bucureşti;d)25 milioane lei, în cazul contravenţiilor stabilite prin hotărâri ale consiliilor locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti.(3)Sumele provenite din amenzi se fac venit la bugetul de stat, cu excepţia celor provenite din amenzile aplicate în temeiul hotărârilor autorităţilor administraţiei publice locale prevăzute la alin. (2) lit. c) şi d), care se fac venit la bugetul local respectiv, precum şi a celor pentru care legea prevede altfel. Amenzile aplicate în temeiul unei legi, ordonanţe sau hotărâri a Guvernului se fac venit la bugetul de stat în cotă de 75 %, diferenţa revenind autorităţii din care face parte agentul constatator. Această sumă se reţine integral ca venituri extrabugetare, cu titlu permanent, şi va fi repartizată pentru dotarea cu mijloace specifice activităţilor din domeniu.

(la data 22-apr-2002 Art. 8 din capitolul I modificat de Art. 1, punctul 7. din Legea 180/2002 )

(3)Sumele provenite din amenzile aplicate în conformitate cu legislaţia în vigoare se fac venit integral la bugetul de stat, cu excepţia celor aplicate, potrivit legii, de către autorităţile administraţiei publice locale şi amenzilor privind circulaţia pe drumurile publice, care se fac venit integral la bugetele locale.

(la data 09-dec-2004 Art. 8, alin. (3) din capitolul I modificat de Art. 1, punctul 2. din Legea

526/2004 )(3)Sumele provenite din amenzile aplicate persoanelor juridice în conformitate cu legislaţia în vigoare se fac venit integral la bugetul de stat, cu excepţia celor aplicate, potrivit legii, de autorităţile administraţiei publice locale şi amenzilor privind circulaţia pe drumurile publice, care se fac venit integral la bugetele locale.

(la data 01-ian-2007 Art. 8, alin. (3) din capitolul I modificat de Art. I, punctul 1. din Legea 182/2006

) (la data 18-sep-2014 Art. 8, alin. (3) din capitolul I a se vedea referinte de aplicare din Ordinul

1234/2014 )(4)Sumele provenite din amenzile aplicate persoanelor fizice în conformitate cu legislaţia în vigoare se fac venit integral la bugetele locale.

(la data 01-ian-2007 Art. 8 din capitolul I completat de Art. I, punctul 2. din Legea 182/2006 ) (la data 22-dec-2008 Art. 8, alin. (4) din capitolul I reglementat de punctul 2. din Decizia 2/2008 )

(la data 18-sep-2014 Art. 8, alin. (4) din capitolul I a se vedea referinte de aplicare din Ordinul

1234/2014 )

1.Amenda contravenţională are caracter administrativ, dar şi pecuniar. Prin aceasta, se afectează patrimoniul contravenientului, care este lipsit de o anumită sumă de bani în mod silit, sumă care este trecută în patrimoniul statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale11.2.Limita minimă a amenzii este de 25 de lei, iar limita maximă nu poate depăşi sumele maxime prevăzute de lege în funcţie de organul care a stabilit şi sancţionat contravenţia12. Astfel, 100.000 lei, în cazul contravenţiilor stabilite prin lege şi ordonanţă, 50.000 lei, în cazul contravenţiilor stabilite prin hotărâri ale Guvernului, 5.000 lei, în cazul contravenţiilor stabilite prin hotărâri ale consiliilor judeţene ori ale Consiliului

Page 7: ORDONANŢĂ Nr. 2 Din 12 Iulie 2001 Privind Regimul Juridic Al Contravenţiilor

General al Municipiului Bucureşti, 2.500 lei, în cazul contravenţiilor stabilite prin hotărâri ale consiliilor locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti.... citeste mai departe (1-5)

Wolters Kluwer, Regimul juridic al contraventiilor adnotat din 28-feb-2015, Wolters KluwerArt. 9

(1)Închisoarea contravenţională şi obligarea la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii pot fi stabilite numai prin lege şi numai pe o durată ce nu poate depăşi 6 luni, respectiv 300 de ore.(2)Sancţiunile prevăzute la alin. (1) se stabilesc întotdeauna alternativ cu amenda.(1)Prestarea unei activităţi în folosul comunităţii poate fi stabilită numai prin lege şi numai pe o durată ce nu poate depăşi 300 de ore.(2)Sancţiunea prevăzută la alin. (1) se stabileşte alternativ cu amenda.

(la data 29-oct-2003 Art. 9 din capitolul I modificat de Art. I, punctul 4. din Ordonanta urgenta

108/2003 )(3)În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii şi nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanţa de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârşit contravenţia, în vederea înlocuirii amenzii cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, ţinându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.

(la data 18-feb-2011 Art. 9, alin. (3) din capitolul I a se vedea recurs in interesul legii Decizia 7/2010

)(3)În cazul în care contravenientul persoană fizică nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii şi nu există posibilitatea executării silite, organul de specialitate al unităţii administrativ-teritoriale prevăzut la art. 39 alin. (2) lit. a) în a cărui rază teritorială domiciliază contravenientul va sesiza instanţa judecătorească în a cărei circumscripţie domiciliază acesta, în vederea înlocuirii amenzii cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, ţinându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.

(la data 30-aug-2014 Art. 9, alin. (3) din capitolul I modificat de Art. I din Ordonanta 17/2014 )

(4)La primul termen de judecată, instanţa, cu citarea contravenientului, poate acorda acestuia, la cerere, un termen de 30 de zile, în vederea achitării integrale a amenzii.

(la data 18-feb-2011 Art. 9, alin. (4) din capitolul I a se vedea recurs in interesul legii Decizia 7/2010

)(5)În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (4), instanţa procedează la înlocuirea amenzii cu sancţiunea obligării la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, cu acordul acestuia.(5)În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (4), instanţa procedează la înlocuirea amenzii cu sancţiunea obligării la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.

(la data 29-dec-2008 Art. 9, alin. (5) din capitolul I atacat de (exceptie admisa) Actul din Decizia

1354/2008 )(5)În cazul în care contravenientul nu achită amenda în termenul prevăzut la alin. (4), instanţa procedează la înlocuirea amenzii cu sancţiunea obligării la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.

(la data 04-oct-2009 Art. 9, alin. (5) din capitolul I modificat de Art. 1, punctul 1. din Legea

293/2009 ) (la data 18-feb-2011 Art. 9, alin. (5) din capitolul I a se vedea recurs in interesul legii Decizia 7/2010

)

Page 8: ORDONANŢĂ Nr. 2 Din 12 Iulie 2001 Privind Regimul Juridic Al Contravenţiilor

(6)Hotărârea prin care s-a aplicat sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii este supusă recursului.

(la data 28-iul-2006 Art. 9 din capitolul I completat de Art. 1, punctul 1. din Legea 352/2006 )

(6)Hotărârea prin care s-a aplicat sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii este supusă numai apelului.

(la data 15-feb-2013 Art. 9, alin. (6) din capitolul I modificat de Art. 41, punctul 1. din titlul IV din

Legea 76/2012 )

1.Prestarea unei activităţi în folosul comunităţii este o sancţiune contravenţională care a fost introdusă prin Legea nr. 82/1999 privind înlocuirea închisorii contravenţionale cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, care a fost abrogată prin O.G. nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancţiunilor prestării unei activităţi în folosul comunităţii.2.Sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii poate fi prevăzută numai în legi sau în ordonanţe ale Guvernului prin care se stabilesc şi se sancţionează anumite fapte ce constituie contravenţii. Această sancţiune este specifică persoanelor fizice. Aceasta trebuie să fie prevăzută alternativ cu sancţiunea amenzii contravenţionale şi poate fi aplicată numai de instanţă.3.... citeste mai departe (1-4)

Wolters Kluwer, Regimul juridic al contraventiilor adnotat din 28-feb-2015, Wolters KluwerArt. 10

(1)Dacă aceeaşi persoană a săvârşit mai multe contravenţii sancţiunea se aplică pentru fiecare contravenţie.(2)Când contravenţiile au fost constatate prin acelaşi proces-verbal sancţiunile contravenţionale se cumulează fără a putea depăşi dublul maximului amenzii prevăzut pentru contravenţia cea mai gravă sau, după caz, maximul general stabilit în prezenta ordonanţă pentru închisoarea contravenţională ori obligarea la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.(2)Când contravenţiile au fost constatate prin acelaşi proces-verbal, sancţiunile contravenţionale se cumulează fără a putea depăşi dublul maximului amenzii prevăzut pentru contravenţia cea mai gravă sau, după caz, maximul general stabilit în prezenta ordonanţă pentru prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.

(la data 29-oct-2003 Art. 10, alin. (2) din capitolul I modificat de Art. I, punctul 5. din Ordonanta

urgenta 108/2003 )(3)În cazul în care la săvârşirea unei contravenţii au participat mai multe persoane, sancţiunea se va aplica fiecăreia separat.

1.În materie contravenţională, este posibilă atât unitatea contravenţiei, cât şi pluralitatea acesteia.2.Unitatea contravenţională poate fi simplă sau complexă. Unitatea contravenţională presupune activitatea ilicită a unei persoane prin care se realizează conţinutul unei singure contravenţii, iar în cazul în care activitatea ilicită a unui făptuitor îndeplineşte condiţiile de existenţă a mai multor contravenţii, va exista pluralitate de contravenţii.3.Prin urmare, pluralitatea de contravenţii16 este atunci când o persoană a săvârşit mai multe fapte de acelaşi fel, în acelaşi timp, şi constatate de agentul constatator în acelaşi timp. De asemenea, o contravenţie poate fi comisă de mai multe persoane, fiind vorba de participaţie, pluralitate de contravenienţi.... citeste mai departe (1-7)

Wolters Kluwer, Regimul juridic al contraventiilor adnotat din 28-feb-2015, Wolters KluwerArt. 11

(1)Caracterul contravenţional al faptei este înlăturat în cazul legitimei apărări, stării de necesitate, constrângerii fizice sau morale, cazului fortuit, iresponsabilităţii, beţiei involuntare complete, erorii de fapt, precum şi infirmităţii, dacă are legătură cu fapta săvârşită.(2)Minorul sub 14 ani nu răspunde contravenţional.

Page 9: ORDONANŢĂ Nr. 2 Din 12 Iulie 2001 Privind Regimul Juridic Al Contravenţiilor

(3)Pentru contravenţiile săvârşite de minorii care au împlinit 14 ani minimul şi maximul amenzii stabilite în actul normativ pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate.(4)Minorul care nu a împlinit vârsta de 16 ani nu poate fi sancţionat cu închisoare contravenţională sau cu obligarea la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.(4)Minorul care nu a împlinit vârsta de 16 ani nu poate fi sancţionat cu prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.

(la data 29-oct-2003 Art. 11, alin. (4) din capitolul I modificat de Art. I, punctul 6. din Ordonanta

urgenta 108/2003 )(5)Cauzele care înlătură caracterul contravenţional al faptei se constată numai de instanţa de judecată.

1.Articolul 11 din ordonanţă defineşte cauzele care înlătură caracterul contravenţional al faptei. Acestea înlătură caracterul contravenţional al faptei, ci nu fapta. Astfel, trebuie făcută distincţia între cauzele de înlăturare a răspunderii contravenţionale şi inexistenţa contravenţiei17.2.Cauzele de înlăturare a răspunderii contravenţionale nu exclud alte forme de răspundere, pe când inexistenţa contravenţiei atrage şi inexistenţa altor forme de răspundere18.3.O faptă este contravenţie numai dacă îndeplineşte toate condiţiile prevăzute de lege. Una dintre condiţii este cea a prevederii în lege. Această denumire a fost denumită şi tipicitate (corespunde modelului legal).4.Cauzele care înlătură caracterul contravenţional al faptei sunt:... citeste mai departe (1-5)

Wolters Kluwer, Regimul juridic al contraventiilor adnotat din 28-feb-2015, Wolters KluwerArt. 12(1)Dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenţie, ea nu

se mai sancţionează, chiar dacă a fost săvârşită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ.*) Dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor sunt neconstituţionale în măsura în care prin sintagma "nu se mai sancţionează" prevăzută în text se înţelege doar aplicarea sancţiunii contravenţionale, nu şi executarea acesteia.

(la data 27-apr-2007 Art. 12, alin. (1) din capitolul I atacat de (exceptie admisa partial) Actul din

Decizia 228/2007 )(2)Dacă sancţiunea prevăzută în noul act normativ este mai uşoară se va aplica aceasta. În cazul în care noul act normativ prevede o sancţiune mai gravă, contravenţia săvârşită anterior va fi sancţionată conform dispoziţiilor actului normativ în vigoare la data săvârşirii acesteia.

1.Dezincriminarea. Potrivit art. 12 alin. (1) din Lege, dacă fapta nu mai este considerată contravenţie printr-un act normativ, atunci aceasta nu se mai sancţionează, chiar dacă a fost săvârşită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ.2.Alineatul 2 al art. 12 din Lege consacră aplicarea legii contravenţionale mai favorabile, astfel că dacă sancţiunea prevăzută în noul act normativ este mai uşoară se va aplica aceasta. În cazul în care de la săvârşirea contravenţiei până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi contravenţionale, se aplică legea mai favorabilă.3.De asemenea, dacă în noul act normativ se prevede o sancţiune mai gravă, contravenţia săvârşită anterior va fi sancţionată conform dispoziţiilor actului normativ în vigoare la data săvârşirii acesteia.... citeste mai departe (1-3)

Wolters Kluwer, Regimul juridic al contraventiilor adnotat din 28-feb-2015, Wolters KluwerArt. 13

(1)Aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârşirii faptei.

Page 10: ORDONANŢĂ Nr. 2 Din 12 Iulie 2001 Privind Regimul Juridic Al Contravenţiilor

(2)În cazul contravenţiilor continue termenul prevăzut la alin. (1) curge de la data constatării faptei. Contravenţia este continuă în situaţia în care încălcarea obligaţiei legale durează în timp.(2)În cazul contravenţiilor continue, termenul prevăzut la alin. (1) curge de la data încetării săvârşirii faptei. Contravenţia este continuă în situaţia în care încălcarea obligaţiei legale durează în timp.

(la data 15-feb-2013 Art. 13, alin. (2) din capitolul I modificat de Art. 41, punctul 2. din titlul IV din

Legea 76/2012 )(3)Când fapta a fost urmărită ca infracţiune şi ulterior s-a stabilit că ea constituie contravenţie, prescripţia aplicării sancţiunii nu curge pe tot timpul în care cauza s-a aflat în faţa organelor de cercetare sau de urmărire penală ori în faţa instanţei de judecată, dacă sesizarea s-a făcut înăuntrul termenului prevăzut la alin. (1) sau (2). Prescripţia operează totuşi dacă sancţiunea nu a fost aplicată în termen de un an de la data săvârşirii, respectiv constatării faptei, dacă prin lege nu se dispune altfel.(4)Prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte termene de prescripţie pentru aplicarea sancţiunilor contravenţionale.

1.Articolul 13 din Lege are în vedere prescripţia aplicării sancţiunilor contravenţionale. Prin urmare, O.G. nr. 2/2001 reglementează două tipuri de prescripţii:– prescripţia aplicării sancţiunii contravenţionale (art. 13);– prescripţia executării sancţiunii contravenţionale (art. 14).2.Astfel, art. 13 alin. (1) din Lege are în vedere amenda contravenţională care se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârşirii faptei.3.Articolul 13 alin. (2) din Lege defineşte contravenţia continuă ca fiind în care încălcarea obligaţiei legale durează în timp. În cazul acesteia, prescripţia începe să curgă de la data încetării săvârşirii faptei.4.Prescripţia aplicării sancţiunii contravenţionale este o cauză care exclude răspunderea contravenţională datorită nerealizării acesteia în termenele stabilite de lege. Prescripţia produce efecte numai pentru viitor (ex nunc), nu şi pentru trecut (ex tunc), neavând nicio consecinţă asupra acţiunii civile.... citeste mai departe (1-9)

Wolters Kluwer, Regimul juridic al contraventiilor adnotat din 28-feb-2015, Wolters KluwerArt. 14

(1)Executarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenţiei nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancţiunii.(2)Executarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie în termen de 2 ani de la data aplicării.

(la data 01-ian-2003 Art. 14, alin. (2) din capitolul I abrogat de Art. 170, alin. (2), litera C. din titlul X

din Ordonanta 61/2002 )(3)Executarea sancţiunii închisorii contravenţionale se prescrie în termen de un an de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti, dacă contravenientul nu a optat pentru prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.

(la data 29-oct-2003 Art. 14, alin. (3) din capitolul I abrogat de Art. I, punctul 7. din Ordonanta

urgenta 108/2003 )(1)Executarea sancţiunilor contravenţionale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenţiei nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancţiunii.(1)Executarea sancţiunilor contravenţionale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenţiei nu a fost comunicat contravenientului în termen de cel mult două luni de la data aplicării sancţiunii.

(la data 01-feb-2015 Art. 14, alin. (1) din capitolul I modificat de Art. 1, punctul 1. din Ordonanta

5/2015 )

Page 11: ORDONANŢĂ Nr. 2 Din 12 Iulie 2001 Privind Regimul Juridic Al Contravenţiilor

(2)Prescripţia executării sancţiunilor contravenţionale poate fi constatată chiar şi de instanţa învestită cu soluţionarea plângerii contravenţionale.

(la data 15-feb-2013 Art. 14 din capitolul I modificat de Art. 41, punctul 3. din titlul IV din Legea

76/2012 )

1.Prescripţia executării sancţiunii contravenţionale are loc dacă procesul-verbal de constatare a contravenţiei nu a fost comunicat contravenientului în termen de cel mult două luni de la data aplicării sancţiunii. Termenul de două luni a fost stabilit prin O.G. nr. 5/2015, prin această modificare termenul fiind dublat.2.Cauzele ce exclud executarea sancţiunilor contravenţionale nu trebuie confundate cu cele de inexistenţă a contravenţiei, deoarece acestea determină nerealizarea condiţiilor referitoare la existenţa contravenţiei.3.Potrivit modificărilor aduse prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a noului Cod de procedură civilă, prescripţia executării sancţiunilor contravenţionale poate fi constatată chiar şi de instanţa învestită cu soluţionarea plângerii contravenţionale.4.... citeste mai departe (1-4)

Wolters Kluwer, Regimul juridic al contraventiilor adnotat din 28-feb-2015, Wolters Kluwer

CAPITOLUL II: Constatarea contravenţieiArt. 15

(1)Contravenţia se constată printr-un proces-verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia, denumite în mod generic agenţi constatatori.(2)Pot fi agenţi constatatori: primarii, ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Ministerului de Interne, special abilitaţi, persoanele împuternicite în acest scop de miniştri şi de alţi conducători ai autorităţilor administraţiei publice centrale, de prefecţi, preşedinţi ai consiliilor judeţene, primari, de primarul general al municipiului Bucureşti, precum şi de alte persoane prevăzute în legi speciale.(3)Ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Ministerului de Interne constată contravenţii privind: apărarea ordinii publice; circulaţia pe drumurile publice; regulile generale de comerţ; vânzarea, circulaţia şi transportul produselor alimentare şi nealimentare, ţigărilor şi băuturilor alcoolice; alte domenii de activitate stabilite prin lege sau prin hotărâre a Guvernului.

1.Faza constatării contravenţiei şi aplicării sancţiunii contravenţionale este prima fază a procesului contravenţional şi constă în activitatea de stabilire a existenţei contravenţiei şi dispunerii sancţiunilor contravenţionale prevăzute de lege pentru aceasta21. În această fază procesuală, agentul constatator şi contravenientul sunt cei mai importanţi.2.Practica judiciară a apreciat că faptele contravenţionale trebuie constatate personal de către agentul constatator. Astfel, agentul constatator nu poate face cercetări privind împrejurările în care s-a săvârşit fapta prin audierea unor martori, dacă nu a constatat personal săvârşirea contravenţiei22.3.Faza constatării contravenţiei şi aplicării sancţiunii contravenţionale este urmată de faza de judecată, care începe cu formularea plângerii contravenţionale până la data rămânerii definitive a hotărârii instanţei.... citeste mai departe (1-5)

Wolters Kluwer, Regimul juridic al contraventiilor adnotat din 28-feb-2015, Wolters KluwerArt. 16(la data 02-mar-2006 Art. 16 din capitolul II a se vedea referinte de aplicare din anexa 1 din Ordinul

118/2006 )(1)Procesul-verbal de constatare a contravenţiei va cuprinde în mod obligatoriu: data şi locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupaţia şi locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenţionale cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost săvârşită, precum şi arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea

Page 12: ORDONANŢĂ Nr. 2 Din 12 Iulie 2001 Privind Regimul Juridic Al Contravenţiilor

gravităţii faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia; indicarea societăţii de asigurări, în situaţia în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulaţie; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac şi organul la care se depune plângerea.(11)În cazul contravenienţilor cetăţeni străini, persoane fără cetăţenie sau cetăţeni români cu domiciliul în străinătate, în procesul-verbal vor fi cuprinse şi următoarele date: seria şi numărul paşaportului ori ale altui document de trecere a frontierei de stat, data eliberării acestuia şi statul emitent.

(la data 09-dec-2004 Art. 16, alin. (1) din capitolul II completat de Art. 1, punctul 3. din Legea

526/2004 )(2)La intrarea în România a cetăţenilor străini sau a cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate organele poliţiei de frontieră de la punctele de control pentru trecerea frontierei de stat a României vor elibera acestora tichete de înscriere a contravenţiilor.

(la data 25-iul-2003 Art. 16, alin. (2) din capitolul II abrogat de Art. II din Legea 357/2003 )

(3)În cazul contravenienţilor cetăţeni străini sau cetăţeni români cu domiciliul în străinătate în procesul-verbal vor fi cuprinse următoarele date de identificare a acestora: numele, prenumele, seria şi numărul paşaportului, statul emitent şi data eliberării documentului, precum şi seria şi numărul tichetului de înscriere a contravenţiilor.

(la data 25-iul-2003 Art. 16, alin. (3) din capitolul II abrogat de Art. II din Legea 357/2003 )

(4)La ieşirea din ţară organele poliţiei de frontieră de la punctele de control pentru trecerea frontierei de stat a României, o dată cu controlul documentelor vor solicita cetăţenilor străini şi cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate tichetul de înscriere a contravenţiilor şi, după caz, dovada plăţii amenzii contravenţionale.

(la data 25-iul-2003 Art. 16, alin. (4) din capitolul II abrogat de Art. II din Legea 357/2003 )

(5)În cazul în care contravenientul este minor procesul-verbal va cuprinde şi numele, prenumele şi domiciliul părinţilor sau ale altor reprezentanţi ori ocrotitori legali ai acestuia.(6)În situaţia în care contravenientul este persoană juridică în procesul-verbal se vor face menţiuni cu privire la denumirea, sediul, numărul de înmatriculare în registrul comerţului şi codul fiscal ale acesteia, precum şi datele de identificare a persoanei care o reprezintă.(7)În momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoştinţă contravenientului dreptul de a face obiecţiuni cu privire la conţinutul actului de constatare. Obiecţiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica "Alte menţiuni", sub sancţiunea nulităţii procesului-verbal.

(la data 05-dec-2007 Art. 16, alin. (7) din capitolul II a se vedea recurs in interesul legii Decizia

XXII/2007 )

1.Articolul 16 reglementează conţinutul procesului-verbal de contravenţie. Astfel, procesul-verbal trebuie să conţină în mod obligatoriu toate menţiunile prevăzute la alineatul 1. Acesta a fost denumit act procesual contravenţional23. Acesta este primul act procesual care se întocmeşte în cadrul procesului contravenţional, însă sunt şi cazuri în care nu se întocmeşte un act constatator, cum este, de pildă, în cazul avertismentului, potrivit art. 38 din O.G. nr. 2/2001.2.Data încheierii procesului-verbal este momentul în care s-a încheiat acest act procesual. Data săvârşirii contravenţiei este intervalul de timp în interiorul căruia contravenientul a derulat activitatea ce constituie contravenţie. S-a decis că data comiterii contravenţiei nu este aceeaşi cu data constatării.3.... citeste mai departe (1-17)

Page 13: ORDONANŢĂ Nr. 2 Din 12 Iulie 2001 Privind Regimul Juridic Al Contravenţiilor

Wolters Kluwer, Regimul juridic al contraventiilor adnotat din 28-feb-2015, Wolters KluwerArt. 17(la data 25-mar-2015 Art. 17 din capitolul II a se vedea recurs in interesul legii Decizia 6/2015 )

Lipsa menţiunilor privind numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii şi a sediului acesteia, a faptei săvârşite şi a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată şi din oficiu.

1.Nulitatea procesului-verbal de contravenţie survine în cazul lipsei anumitor menţiuni expres prevăzute de lege:– numele, prenumele şi calitatea agentului constatator;– numele şi prenumele contravenientului;– în cazul persoanei juridice, lipsa denumirii şi a sediului acesteia;– fapta săvârşită;– data comiterii faptei;– semnătura agentului constatator.2.În privinţa nulităţii, s-a pus întrebarea dacă este vorba de nulitate absolută sau nulitate relativă. Ceea ce le distinge este tipul interesului ocrotit, iar instanţa poate invoca din oficiu numai cauzele de nulitate absolută.3.Procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei este un înscris oficial, autentic, fiind întocmit de un agent public, în calitate de reprezentant al statului. Pentru a fi pus în aplicare, nu mai este nevoie de o formalitate de aprobare sau confirmare26.... citeste mai departe (1-8)

Wolters Kluwer, Regimul juridic al contraventiilor adnotat din 28-feb-2015, Wolters KluwerArt. 18

Contravenientul este obligat să prezinte agentului constatator, la cerere, actul de identitate ori documentele în baza cărora se fac menţiunile prevăzute la art. 16 alin. (3). În caz de refuz, pentru legitimarea contravenientului agentul constatator poate apela la ofiţeri şi subofiţeri de poliţie, jandarmi sau gardieni publici.

1.Articolul 18 din ordonanţă prevede obligaţia contravenientului de a prezenta documentele în vederea identificării acestuia. În caz contrar, refuzul prezentării acestor documente realizează conţinutul contravenţiei prevăzute la art. 2 pct. 31 din Legea nr. 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice (republicată în M. Of. nr. 96 din 7 februarie 2014).2.În situaţia în care contravenientul nu poate să prezinte un document care să-i justifice identitatea, agentul constatator consemnează acest lucru şi găseşte un martor pentru atestarea stării de fapt.

Wolters Kluwer, Regimul juridic al contraventiilor adnotat din 28-feb-2015, Wolters KluwerArt. 19

(1)Procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator şi de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se află de faţă, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face menţiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puţin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde şi datele personale din actul de identitate al martorului şi semnătura acestuia.(2)Nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator.(3)În lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod.

1.Procesul-verbal de contravenţie este un înscris autentic şi poartă semnătura agentului care l-a întocmit. Pe lângă agentul constatator, acesta trebuie semnat şi de contravenient.2.Legea exclude calitatea de martor a agentului constatator, însă ceea ce este consemnat de către agent

Page 14: ORDONANŢĂ Nr. 2 Din 12 Iulie 2001 Privind Regimul Juridic Al Contravenţiilor

trebuie confirmat de cel puţin un martor. Martorul trebuie, de asemenea, identificat în cuprinsul procesului-verbal, potrivit actului de identitate, actul constatator trebuind să cuprindă şi semnătura acestuia. De asemenea, nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator, indiferent de instituţia sau autoritatea în cadrul căreia acesta îşi desfăşoară activitatea.3.Lipsa unui martor trebuie consemnată, iar agentul constatator va motiva imposibilitatea de a asigura prezenţa unui martor la semnarea procesului-verbal de contravenţie.... citeste mai departe (1-5)

Wolters Kluwer, Regimul juridic al contraventiilor adnotat din 28-feb-2015, Wolters KluwerArt. 20

(1)Dacă o persoană săvârşeşte mai multe contravenţii constatate în acelaşi timp de acelaşi agent constatator, se încheie un singur proces-verbal.(2)Pentru aceeaşi faptă nu se pot aplica două sau mai multe sancţiuni principale, repetate.

(la data 22-apr-2002 Art. 20, alin. (2) din capitolul II abrogat de Art. 1, punctul 8. din Legea

180/2002 )

1.Pluralitatea de contravenţii se manifestă sub forma concursului de contravenţii sau a recidivei.2.Articolul 20 are în vedere acea situaţie în care o persoană săvârşeşte mai multe contravenţii, pe care le constată în acelaşi timp un singur agent constatator. În acest caz se încheie un singur proces-verbal.3.Chiar şi în acest caz, trebuie descrisă şi încadrată fiecare contravenţie în parte, menţionându-se data comiterii fiecăreia27.

Wolters Kluwer, Regimul juridic al contraventiilor adnotat din 28-feb-2015, Wolters Kluwer

CAPITOLUL III: Aplicarea sancţiunilor contravenţionaleArt. 21

(1)În cazul în care prin actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiilor nu se prevede altfel, agentul constatator, prin procesul-verbal de constatare, aplică şi sancţiunea.(2)Dacă, potrivit actului normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei, agentul constatator nu are dreptul să aplice şi sancţiunea, procesul-verbal de constatare se trimite de îndată organului sau persoanei competente să aplice sancţiunea. În acest caz sancţiunea se aplică prin rezoluţie scrisă pe procesul-verbal.(3)Sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

1.Sancţiunile contravenţionale sunt o formă de constrângere, fiind îndreptate împotriva patrimoniului sau libertăţii persoanei contravenientului28.2.Sancţiunea contravenţională se aplică prin procesul-verbal de constatare, dacă prin legea de stabilire şi sancţionare nu se prevede altfel. Dacă însă organul constatator nu are dreptul să aplice şi sancţiunea, atunci acesta va trimite procesul-verbal organului sau persoanei competente să o aplice.3.Sancţiunile contravenţionale nu au caracter reparator, ci preventiv-educativ.4.Regula este că sancţiunea contravenţională se aplică de agentul constatator, dar sunt cazuri în care aceasta se aplică şi de instanţa de judecată, cum este cazul activităţii în folosul comunităţii.... citeste mai departe (1-2)

Wolters Kluwer, Regimul juridic al contraventiilor adnotat din 28-feb-2015, Wolters KluwerArt. 22

(1)În cazul contravenţiilor pentru care legea prevede sancţiunea închisorii contravenţionale alternativ cu amenda, dacă agentul constatator apreciază că

Page 15: ORDONANŢĂ Nr. 2 Din 12 Iulie 2001 Privind Regimul Juridic Al Contravenţiilor

sancţiunea amenzii nu este îndestulătoare, încheie procesul-verbal de constatare şi îl înaintează în cel mult 48 de ore judecătoriei în a cărei rază teritorială a fost săvârşită contravenţia, pentru aplicarea sancţiunii corespunzătoare.(1)În cazul contravenţiilor pentru care legea prevede sancţiunea închisorii contravenţionale alternativ cu amenda, dacă agentul constatator apreciază că sancţiunea amenzii nu este îndestulătoare, încheie procesul-verbal de constatare şi îl înaintează în cel mult 48 de ore judecătoriei în a cărei rază teritorială a fost săvârşită contravenţia, pentru aplicarea sancţiunii corespunzătoare. Judecata se face cu participarea procurorului.

(la data 22-apr-2002 Art. 22, alin. (1) din capitolul III modificat de Art. 1, punctul 9. din Legea

180/2002 )(2)În cazul în care se apreciază că se impune aplicarea închisorii contravenţionale, instanţa va dispune înlocuirea închisorii cu sancţiunea obligării la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, dacă persoana care a săvârşit contravenţia este de acord.(3)Aplicarea sancţiunii închisorii contravenţionale sau, după caz, obligarea la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, exercitarea căilor de atac, precum şi locul şi modalitatea de executare a sancţiunilor se fac potrivit dispoziţiilor cuprinse în legile speciale.

(la data 29-oct-2003 Art. 22 din capitolul III abrogat de Art. I, punctul 8. din Ordonanta urgenta

108/2003 )Art. 23

(1)În cazul în care prin săvârşirea contravenţiei s-a cauzat o pagubă şi există tarife de evaluare a acesteia, persoana împuternicită să aplice sancţiunea stabileşte şi despăgubirea, cu acordul expres al persoanei vătămate, făcând menţiunea corespunzătoare în procesul-verbal.(2)Dacă nu există tarif de evaluare a pagubei persoana vătămată îşi va putea valorifica pretenţiile potrivit dreptului comun.

1.Pe lângă răspunderea contravenţională în cazul săvârşirii unei contravenţii este posibilă şi răspunderea civilă, ceea ce înseamnă că, dacă prin contravenţie s-a cauzat un prejudiciu material sau moral persoanei vătămate, aceasta are dreptul la acoperirea integrală a pagubei suferite.2.Dacă există şi tarife de evaluare, persoana împuternicită stabileşte şi cuantumul despăgubirii, cu acordul expres al persoanei păgubite. Dacă nu există tarife de evaluare, va merge pe dreptul comun.3.Dacă aceasta nu este de acord cu despăgubirea stabilită, deşi legea nu prevede, persoana vătămată are deschisă calea dreptului comun.

Wolters Kluwer, Regimul juridic al contraventiilor adnotat din 28-feb-2015, Wolters KluwerArt. 24

(1)Persoana împuternicită să aplice sancţiunea dispune şi confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţii. În toate situaţiile agentul constatator va descrie în procesul-verbal bunurile supuse confiscării şi va lua în privinţa lor măsurile de conservare sau de valorificare prevăzute de lege, făcând menţiunile corespunzătoare în procesul-verbal.(2)În cazul în care bunurile nu se găsesc contravenientul este obligat la plata contravalorii lor în lei.(3)Agentul constatator are obligaţia să stabilească cine este proprietarul bunurilor confiscate şi, dacă acestea aparţin unei alte persoane decât contravenientul, în procesul-verbal se vor menţiona, dacă este posibil, datele de identificare a proprietarului sau se vor preciza motivele pentru care identificarea nu a fost posibilă.

Page 16: ORDONANŢĂ Nr. 2 Din 12 Iulie 2001 Privind Regimul Juridic Al Contravenţiilor

1.Confiscarea bunurilor este o sancţiune complementară care se impune, dacă legea specială nu dispune altfel.2.Fraza a 2-a a alineatului 1 art. 24 prevede obligativitatea descrierii bunurilor supuse confiscării, dacă sunt bunuri individual determinate şi cantitatea, numărul sau măsura, în cazul bunurilor de gen, sub sancţiunea nulităţii.3.Dacă bunurile destinate, folosite sau rezultate din contravenţii nu sunt găsite, se va dispune confiscarea contravalorii lor [a se vedea şi art. 44 alin. (9) din Constituţie].4.În cazul în care se constată că bunurile confiscate aparţin altei persoane decât contravenientului, în procesul-verbal urmează a se menţiona numele, prenumele şi domiciliul, când este vorba de o persoană fizică, sau denumirea şi sediul, când este vorba de o persoană juridică [art. 24 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001].... citeste mai departe (1-4)

Wolters Kluwer, Regimul juridic al contraventiilor adnotat din 28-feb-2015, Wolters KluwerArt. 25(la data 18-sep-2014 Art. 25 din capitolul III a se vedea referinte de aplicare din Ordinul

1234/2014 )(la data 02-mar-2006 Art. 25 din capitolul III a se vedea referinte de aplicare din anexa 2 din Ordinul

118/2006 )(1)Procesul-verbal se va înmâna sau, după caz, se va comunica, în copie, contravenientului şi, dacă este cazul, părţii vătămate şi proprietarului bunurilor confiscate.(2)Comunicarea se face de către organul care a aplicat sancţiunea, în termen de cel mult o lună de la data aplicării acesteia.(2)Comunicarea se face de către organul care a aplicat sancţiunea, în termen de cel mult două luni de la data aplicării acesteia.

(la data 01-feb-2015 Art. 25, alin. (2) din capitolul III modificat de Art. 1, punctul 2. din Ordonanta

5/2015 )(3)În situaţia în care contravenientul a fost sancţionat cu amendă, precum şi dacă a fost obligat la despăgubiri, o dată cu procesul-verbal acestuia i se va comunica şi înştiinţarea de plată. În înştiinţarea de plată se va face menţiunea cu privire la obligativitatea achitării amenzii şi, după caz, a despăgubirii, în termen de 15 zile de la comunicare, în caz contrar urmând să se procedeze la executarea silită.(3)În situaţia în care contravenientul a fost sancţionat cu amendă, precum şi dacă a fost obligat la despăgubiri, o dată cu procesul-verbal, acestuia i se va comunica şi înştiinţarea de plată. În înştiinţarea de plată se va face menţiunea cu privire la obligativitatea achitării amenzii la instituţiile abilitate să o încaseze, potrivit legislaţiei în vigoare şi, după caz, a despăgubirii, în termen de 15 zile de la comunicare, în caz contrar urmând să se procedeze la executarea silită.

(la data 09-dec-2004 Art. 25, alin. (3) din capitolul III modificat de Art. 1, punctul 4. din Legea

526/2004 )

1.Procesul-verbal de contravenţie trebuie înmânat sau, după caz, comunicat, în copie, contravenientului. Această comunicare are următoarele efecte juridice32:– marchează începutul curgerii termenului de exercitare a căii de atac;– aducerea la cunoştinţă a sancţiunilor aplicate şi, implicit, obligaţiile şi drepturile pe care le au;– comunicarea actului constatator este o etapă prealabilă şi obligatorie pentru trecerea la executare silită, contravenientul având la dispoziţie 15 zile de la comunicare;– destinatarul este, în primul rând, contravenientul şi, dacă este cazul, comunicarea se va face şi persoanei vătămate sau proprietarului bunurilor confiscate;– comunicarea actului constatator este o condiţie esenţială pentru punerea în executare a acestuia.2.Dacă procesul-verbal nu este comunicat în termen de două luni (termen de decădere), atunci sancţiunea

Page 17: ORDONANŢĂ Nr. 2 Din 12 Iulie 2001 Privind Regimul Juridic Al Contravenţiilor

aplicată prin acesta devine ineficace. Prin urmare, executarea sancţiunilor contravenţionale se prescrie33.... citeste mai departe (1-4)

Wolters Kluwer, Regimul juridic al contraventiilor adnotat din 28-feb-2015, Wolters KluwerArt. 26(1)Dacă agentul constatator aplică şi sancţiunea, iar contravenientul este prezent

la încheierea procesului-verbal acestuia copia de pe acesta şi înştiinţarea de plată se înmânează contravenientului, făcându-se menţiune în acest sens în procesul-verbal. Contravenientul va semna de primire.Rectificare: la art. 26 alin. (1) în loc de "...la încheierea procesului-verbal acestuia copia de pe acesta..." se va citi "...la încheierea procesului-verbal, copia de pe acesta...".

(la data 18-sep-2001 Art. 26, alin. (1) din capitolul III rectificat de Actul din Rectificare din 2001 )

(2)Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi faţă de celelalte persoane cărora trebuie să li se comunice copia de pe procesul-verbal, dacă sunt prezente la încheierea acestuia.(3)În cazul în care contravenientul nu este prezent sau, deşi prezent, refuză să semneze procesul-verbal, comunicarea acestuia, precum şi a înştiinţării de plată se face de către agentul constatator în termen de cel mult o lună de la data încheierii.(3)În cazul în care contravenientul nu este prezent sau, deşi prezent, refuză să semneze procesul-verbal, comunicarea acestuia, precum şi a înştiinţării de plată se face de către agentul constatator în termen de cel mult două luni de la data încheierii.

(la data 01-feb-2015 Art. 26, alin. (3) din capitolul III modificat de Art. 1, punctul 3. din Ordonanta

5/2015 )

1.În cazul persoanelor prezente la întocmirea procesului-verbal prin care s-a aplicat şi sancţiunea, agentul constatator înmânează acestora o copie de pe procesul-verbal şi una de pe înştiinţarea de plată, după caz.2.În celelalte cazuri în care contravenientul nu este prezent sau, deşi prezent, refuză să semneze procesul-verbal, acesta este comunicat în două luni de la data încheierii.3.Simpla aducere la cunoştinţă a conţinutului actului constatator al contravenţiei nu înlocuieşte înmânarea sau comunicarea efectivă a acestuia. Prin urmare, termenul de două luni nu începe să curgă. La fel, termenul de două luni nu începe să curgă nici în situaţia în care contravenientului i s-a adus la cunoştinţă, în prezenţa unui martor, conţinutul procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii contravenţionale, fără a se înmâna un exemplar, deoarece aducerea la cunoştinţă nu înseamnă comunicare.... citeste mai departe (1-4)

Wolters Kluwer, Regimul juridic al contraventiilor adnotat din 28-feb-2015, Wolters KluwerArt. 27(la data 23-iul-2013 Art. 27 din capitolul III a se vedea recurs in interesul legii Decizia 10/2013 )

Comunicarea procesului-verbal şi a înştiinţării de plată de face prin poştă, cu aviz de primire, sau prin afişare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operaţiunea de afişare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puţin un martor.

1.În cazul în care actul constatator nu este înmânat direct, procesul-verbal şi înştiinţarea de plată se vor trimite prin poştă, cu aviz de primire, sau prin afişare.2.Dacă procesul-verbal şi înştiinţarea de plată sunt comunicate prin poştă, dar fără aviz de primire, comunicarea nu se consideră îndeplinită, cu excepţia cazului în care contravenientul recunoaşte primirea.3.Dacă procedura nu s-a efectuat în condiţiile legii (cu aviz de primire), comunicarea se socoteşte inexistentă35.4.Comunicarea trebuie să se facă la domiciliul sau sediul contravenientului.5.Afişarea se impune numai în cazul în care comunicarea prin poştă nu poate avea loc36.

Page 18: ORDONANŢĂ Nr. 2 Din 12 Iulie 2001 Privind Regimul Juridic Al Contravenţiilor

Wolters Kluwer, Regimul juridic al contraventiilor adnotat din 28-feb-2015, Wolters KluwerArt. 28(la data 18-sep-2014 Art. 28 din capitolul III a se vedea referinte de aplicare din Ordinul

1234/2014 )(1)Contravenientul poate achita pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal. În actul normativ de stabilire a contravenţiilor această posibilitate trebuie menţionată în mod expres.(1)Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal. În actul normativ de stabilire a contravenţiilor această posibilitate trebuie menţionată în mod expres.

(la data 22-apr-2002 Art. 28, alin. (1) din capitolul III modificat de Art. 1, punctul 10. din Legea

180/2002 )(2)Plata amenzii se face la Casa de Economii şi Consemnaţiuni sau la trezoreria finanţelor publice, iar o copie de pe chitanţă se predă de către contravenient agentului constatator sau se trimite prin poştă organului din care acesta face parte, în termenul prevăzut la alin. (1).(3)În cazul în care contravenientul a achitat jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ pentru fapta săvârşită orice urmărire încetează.(1)Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal. În actul normativ de stabilire a contravenţiilor această posibilitate trebuie menţionată în mod expres. Termenele statornicite pe ore încep să curgă de la miezul nopţii zilei următoare, iar termenul care se sfârşeşte într-o zi de sărbătoare legală sau când serviciul este suspendat se va prelungi până la sfârşitul primei zile de lucru următoare.(2)Amenzile care se cuvin bugetului de stat pot fi achitate la Casa de Economii şi Consemnaţiuni - C.E.C. - S.A. sau la unităţile Trezoreriei Statului, iar amenzile cuvenite bugetelor locale se achită la Casa de Economii şi Consemnaţiuni - C.E.C. - S.A. sau la casieriile autorităţilor administraţiei publice locale ori ale altor instituţii publice abilitate să administreze veniturile bugetelor locale, indiferent de localitatea pe a cărei rază acestea funcţionează, de cetăţenia, domiciliul sau de reşedinţa contravenientului ori de locul săvârşirii contravenţiei, precum şi la ghişeul unic din punctele de trecere a frontierei de stat a României. O copie de pe chitanţă se predă de către contravenient agentului constatator sau se trimite prin poştă organului din care acesta face parte, potrivit dispoziţiilor alin. (1).

(la data 09-dec-2004 Art. 28 din capitolul III modificat de Art. 1, punctul 5. din Legea 526/2004 )

(3)Amenzile contravenţionale pot fi achitate şi prin intermediul instrumentelor de plată electronică în cadrul Ghişeului virtual de plăţi. În acest caz:(3) Amenzile contravenţionale pot fi achitate şi prin intermediul instrumentelor de plată electronică în cadrul Ghişeului virtual de plăţi, proiect-pilot coordonat de Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, parte a Sistemului e-guvernare, din cadrul Sistemului Electronic Naţional. În acest caz: (la data 28-iul-2006 Art. 28, alin. (3) din capitolul III modificat de Art. 1, punctul 1. din Legea 353/2006 )a)achitarea unei amenzi contravenţionale se dovedeşte prin prezentarea extrasului de cont al plătitorului sau a dovezii de plată emise de Ghişeul virtual de plăţi, aceasta specificând data şi ora efectuării plăţii;

Page 19: ORDONANŢĂ Nr. 2 Din 12 Iulie 2001 Privind Regimul Juridic Al Contravenţiilor

b)se elimină obligativitatea pentru plătitor de a preda o copie de pe extrasul de cont sau de pe dovada de plată emisă de Ghişeul virtual de plăţi către agentul constatator sau organul din care acesta face parte.

(la data 30-ian-2006 Art. 28 din capitolul III completat de Art. I, punctul 1. din Ordonanta 8/2006 )

1.Pentru a determina contravenientul să plătească amenda contravenţională s-a prevăzut o favoare pentru făptuitorul care doreşte să achite în mod grabnic sancţiunea pecuniară37. Prin urmare, dacă actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia menţionează această posibilitate, contravenientul poate achita în termen de 48 de ore, de la înmânarea actului constatator sau a înştiinţării de plată, jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege.2.Prima condiţie pentru a beneficia de înlesnirea achitării unei amenzi cu jumătatea minimului prevăzut de lege este ca această posibilitate să fie prevăzută de actul normativ respectiv. Această înlesnire este prevăzută de O.U.G. nr. 195/2002, de exemplu.3.A doua condiţie priveşte achitarea amenzii în cuantum redus, în termen de 48 de ore din momentul înmânării, comunicării sau afişării, după caz, a procesului-verbal. Alineatul 1 al art. 28 arată cum se calculează termenele. Astfel, cele statornicite pe ore încep să curgă de la miezul nopţii zilei următoare, iar termenul care se sfârşeşte într-o zi de sărbătoare legală sau când serviciul este suspendat se va prelungi până la sfârşitul primei zile de lucru următoare.... citeste mai departe (1-8)

Wolters Kluwer, Regimul juridic al contraventiilor adnotat din 28-feb-2015, Wolters KluwerArt. 29

Dispoziţiile art. 28 se aplică şi în cazurile prevăzute la art. 10 alin. (2), dacă contravenientul achită jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ pentru fiecare dintre contravenţiile constatate, fără ca prin totalizare să se depăşească maximul prevăzut pentru contravenţia cea mai gravă.

1.În cazul concursului de contravenţii, art. 29 prevede posibilitatea plăţii a jumătate din minimul amenzii, fără însă ca prin totalizare să fie depăşit maximul amenzii pentru contravenţia cea mai gravă.

Wolters Kluwer, Regimul juridic al contraventiilor adnotat din 28-feb-2015, Wolters KluwerArt. 30

(1)Dacă persoana împuternicită să aplice sancţiunea apreciază că fapta a fost săvârşită în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, constituie infracţiune, sesizează organul de urmărire penală competent.(2)În cazul în care fapta a fost urmărită ca infracţiune şi ulterior s-a stabilit de către procuror sau de către instanţă că ea ar putea constitui contravenţie, actul de sesizare sau de constatare a faptei, împreună cu o copie de pe rezoluţia, ordonanţa sau, după caz, de pe hotărârea judecătorească, se trimite de îndată organului în drept să constate contravenţia, pentru a lua măsurile ce se impun conform legii.(3)Termenul de 6 luni pentru aplicarea sancţiunii în cazul prevăzut la alin. (2) curge de la data sesizării organului în drept să aplice sancţiunea.

1.Articolul 30 din ordonanţă are în vedere situaţia în care cel îndreptăţit să aplice sancţiunea apreciază că fapta săvârşită constituie infracţiune. În acest caz, acesta sesizează organul de urmărire penală competent.2.Dacă însă ulterior procurorul sau instanţa, după caz, apreciază că fapta este totuşi contravenţie, actul de sesizare sau de constatare a faptei, împreună cu o copie de pe ordonanţa procurorului sau de pe hotărârea instanţei sunt înaintate organului constatator competent. Dispoziţiile alineatului 2 al art. 30 din ordonanţă trebuie citite în legătură cu prevederile noului Cod de procedură penală. Astfel, procurorul emite numai ordonanţe în aplicarea dispoziţiilor sale.3.De la data comunicării ordonanţei procurorului sau hotărârii judecătoreşti începe să curgă termenul de 6 luni pentru aplicarea sancţiunii contravenţionale (a se vedea şi comentariul la art. 30 din O.G. nr. 2/2001).... citeste mai departe (1-3)

Wolters Kluwer, Regimul juridic al contraventiilor adnotat din 28-feb-2015, Wolters Kluwer

Page 20: ORDONANŢĂ Nr. 2 Din 12 Iulie 2001 Privind Regimul Juridic Al Contravenţiilor

CAPITOLUL IV: Căile de atacArt. 31

(1)Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.(2)Partea vătămată poate face plângere numai în ceea ce priveşte despăgubirea, iar cel căruia îi aparţin bunurile confiscate, altul decât contravenientul, numai în ceea ce priveşte măsura confiscării.

1.Procesul contravenţional are şi faza judecăţii ca ultimă fază, însă parcurgerea acestei faze nu este obligatorie. Posibilitatea atacării în instanţă presupune existenţa unui act de constatare a contravenţiei. În lipsa atacării în instanţă a procesului-verbal de constatare a contravenţiei, acesta devine definitiv şi este titlu executoriu.2.Plângerea contravenţională este calea de atac specifică contravenţiei şi este considerată cale de atac, deoarece vizează un act procesual contravenţional, respectiv actul constatator.3.Termenul de introducere a plângerii contravenţionale este cel de 15 zile de la data când a luat cunoştinţă de încheierea actului constatator, având loc prin înmânarea unei copii de pe acesta, cu ocazia întocmirii lui, sau prin comunicarea poştală, în cazul în care nu a fost posibilă înmânarea copiei.... citeste mai departe (1-10)

Wolters Kluwer, Regimul juridic al contraventiilor adnotat din 28-feb-2015, Wolters KluwerArt. 32

(1)Plângerea însoţită de copia de pe procesul-verbal de constatare a contravenţiei se depune la organul din care face parte agentul constatator, acesta fiind obligat să o primească şi să înmâneze depunătorului o dovadă în acest sens.

(la data 10-mar-2007 Art. 32, alin. (1) din capitolul IV abrogat de Actul din Decizia 953/2006 )

(2)Plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.(1)Plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.(2)Controlul aplicării şi executării sancţiunilor contravenţionale principale şi complementare este de competenţa exclusivă a instanţei prevăzute la alin. (1).

(la data 15-feb-2013 Art. 32, alin. (2) din capitolul IV modificat de Art. 41, punctul 4. din titlul IV din

Legea 76/2012 )(3)Plângerea suspendă executarea. Plângerea persoanelor prevăzute la art. 31 alin. (2) suspendă executarea numai în ceea ce priveşte despăgubirea sau, după caz, măsura confiscării.

1.Instanţa competentă să soluţioneze plângerea contravenţională este judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.2.Plângerea adresată instanţei trebuie să conţină elementele prevăzute la art. 148 şi art. 194 C. pr. civ., fiind dreptul comun în materia oricărei cereri adresate instanţelor judecătoreşti (a se vedea comentariul la art. 148 C. pr. civ. şi art. 194 C. pr. civ. – G.B.).3.În privinţa obiectului plângerii contravenţionale, petentul are următoarele posibilităţi42:– constatarea nulităţii procesului-verbal, în cazurile în care sunt invocate cauze de nulitate absolută (expresă sau virtuală), care poate fi totală sau parţială;– anularea procesului-verbal, în situaţiile în care petentul invocă incidenţa unor cauze de nulitate relativă (expresă sau virtuală), care, la rândul ei, poate fi totală sau parţială;... citeste mai departe (1-9)

Wolters Kluwer, Regimul juridic al contraventiilor adnotat din 28-feb-2015, Wolters KluwerArt. 33

(1)Judecătoria va fixa termen de judecată, care nu va depăşi 30 de zile, şi va dispune citarea contravenientului sau, după caz, a persoanei care a făcut

Page 21: ORDONANŢĂ Nr. 2 Din 12 Iulie 2001 Privind Regimul Juridic Al Contravenţiilor

plângerea, a organului care a aplicat sancţiunea, a martorilor indicaţi în procesul-verbal sau în plângere, precum şi a oricăror alte persoane în măsură să contribuie la rezolvarea temeinică a cauzei.(2)În cazul în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulaţie, judecătoria va cita şi societatea de asigurări menţionată în procesul-verbal de constatare a contravenţiei.

1.Potrivit art. 30 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, judecătoria fixează termen de judecată, care nu va depăşi 30 de zile, şi va dispune citarea:– contravenientului;– persoanei care a făcut plângerea;– organului care a aplicat sancţiunea;– martorilor indicaţi în procesul-verbal sau în plângere;– oricăror alte persoane în măsură să contribuie la rezolvarea temeinică a cauzei.2.Termenul de 30 de zile este un termen de recomandare, încălcarea acestuia neafectând procedura de judecată sau drepturile părţilor44.3.Potrivit art. 33 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, în cazul accidentelor de circulaţie, instanţa este obligată să citeze asigurătorul menţionat în procesul-verbal. Citarea acestuia se face pentru opozabilitatea hotărârii45 (a se vedea şi art. 119 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în M. Of. nr. 670 din 3 august 2006). Aceştia se introduc în proces prin intermediul intervenţiei forţate (a se vedea comentariul la art. 78 şi urm. C. pr. civ. – G.B.).... citeste mai departe (1-4)

Wolters Kluwer, Regimul juridic al contraventiilor adnotat din 28-feb-2015, Wolters KluwerArt. 34

(1)Instanţa competentă să soluţioneze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o şi pe celelalte persoane citate, dacă aceştia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal, şi hotărăşte asupra sancţiunii, despăgubirii stabilite, precum şi asupra măsurii confiscării.(2)Hotărârea judecătorească prin care s-a soluţionat plângerea poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Motivarea recursului nu este obligatorie. Motivele de recurs pot fi susţinute şi oral în faţa instanţei. Recursul suspendă executarea hotărârii.(2)Hotărârea judecătorească prin care s-a soluţionat plângerea poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secţia contencios administrativ a tribunalului. Motivarea recursului nu este obligatorie. Motivele de recurs pot fi susţinute şi oral în faţa instanţei. Recursul suspendă executarea hotărârii.

(la data 22-apr-2002 Art. 34, alin. (2) din capitolul IV modificat de Art. 1, punctul 11. din Legea

180/2002 )(2)Dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârea judecătorească prin care s-a soluţionat plângerea poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secţia contencios administrativ a tribunalului. Motivarea recursului nu este obligatorie. Motivele de recurs pot fi susţinute şi oral în faţa instanţei. Recursul suspendă executarea hotărârii.

(la data 25-nov-2010 Art. 34, alin. (2) din capitolul IV modificat de Art. IX din Legea 202/2010 )

(1)Instanţa competentă să soluţioneze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o şi pe celelalte persoane citate, dacă aceştia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal, şi hotărăşte asupra sancţiunii, despăgubirii stabilite, precum şi asupra măsurii

Page 22: ORDONANŢĂ Nr. 2 Din 12 Iulie 2001 Privind Regimul Juridic Al Contravenţiilor

confiscării. Dispoziţiile art. 2361 şi ale art. 405 din Codul de procedură civilă nu sunt aplicabile.(2)Dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârea prin care s-a soluţionat plângerea poate fi atacată numai cu apel. Apelul se soluţionează de secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului. Motivarea apelului nu este obligatorie. Motivele de apel pot fi susţinute şi oral în faţa instanţei. Apelul suspendă executarea hotărârii.

(la data 15-feb-2013 Art. 34 din capitolul IV modificat de Art. 41, punctul 5. din titlul IV din Legea

76/2012 )

1.Articolul 34 din O.G. nr. 2/2001 determină instanţa competentă să soluţioneze plângerea contravenţională, precum şi atribuţiile sale în legătură cu aceasta:– verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen;– ascultă pe cel care a făcut cererea, precum şi pe celelalte persoane citate, dacă aceştia s-au prezentat;– administrează orice alte probe prevăzute de lege;– hotărăşte asupra sancţiunii, despăgubirii stabilite, precum şi asupra măsurii confiscării.2.S-a decis că instanţa nu poate reţine culpa altei persoane decât a celei care figurează în procesul-verbal de contravenţie.3.Soluţiile instanţei în legătură cu plângerea contravenţională sunt: admiterea şi respingerea acesteia.4.Respingerea plângerii contravenţionale are loc fie pe fondul cauzei, fie pe cale de excepţie. Pe cale de excepţie, respingerea poate avea loc în următoarele cazuri46:... citeste mai departe (1-10)

Wolters Kluwer, Regimul juridic al contraventiilor adnotat din 28-feb-2015, Wolters KluwerArt. 35

Plângerile împotriva proceselor-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor se soluţionează cu precădere.

1.Articolul 35 consacră soluţionarea cu precădere a plângerilor contravenţionale, ţinându-se cont de natura acestora.

Wolters Kluwer, Regimul juridic al contraventiilor adnotat din 28-feb-2015, Wolters KluwerArt. 36

Plângerea împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, recursul formulat împotriva hotărârii judecătoreşti prin care s-a soluţionat plângerea, precum şi orice alte cereri incidente sunt scutite de taxa judiciară de timbru.(2)În cazul în care plângerea a fost respinsă, petentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

(la data 15-feb-2013 Art. 36 din capitolul IV completat de Art. 41, punctul 6. din titlul IV din Legea

76/2012 )Pentru plângerea împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, pentru recursul formulat împotriva hotărârii judecătoreşti prin care s-a soluţionat plângerea, precum şi pentru orice alte cereri incidente se percep taxele judiciare de timbru prevăzute de lege.

(la data 29-iun-2013 Art. 36 din capitolul IV modificat de Art. 53 din Ordonanta urgenta 80/2013 )

1.Potrivit art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, precum şi calea de atac (apelul) împotriva hotărârii pronunţate se taxează cu 20 de lei.

Wolters Kluwer, Regimul juridic al contraventiilor adnotat din 28-feb-2015, Wolters Kluwer

CAPITOLUL V: Executarea sancţiunilor contravenţionaleArt. 37

Page 23: ORDONANŢĂ Nr. 2 Din 12 Iulie 2001 Privind Regimul Juridic Al Contravenţiilor

Procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum şi hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluţionat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.

1.Articolul 37 din ordonanţă stabileşte caracterul de titlu executoriu pentru procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut de lege, precum şi pentru hotărârea judecătorească rămasă definitivă prin care s-a soluţionat plângerea. Prin urmare, nu mai este nevoie de învestirea cu formulă executorie.2.În cazul hotărârii judecătoreşti prin care a fost soluţionată plângerea, aceasta este titlu executoriu numai dacă petentul a câştigat procesul contravenţional sau dacă acesta are cheltuieli de recuperat.

Wolters Kluwer, Regimul juridic al contraventiilor adnotat din 28-feb-2015, Wolters KluwerArt. 38(la data 30-apr-2015 Art. 38 din capitolul V a se vedea referinte de aplicare din Decizia 6/2015 )

(1)Avertismentul se adresează oral atunci când contravenientul este prezent la constatarea contravenţiei şi sancţiunea este aplicată de agentul constatator.(2)În celelalte cazuri avertismentul se socoteşte executat prin comunicarea procesului-verbal de constatare a contravenţiei, cu rezoluţia corespunzătoare.(3)Dacă sancţiunea a fost aplicată de instanţă prin înlocuirea amenzii contravenţionale cu avertisment, comunicarea acesteia se face prin încunoştinţare scrisă.

1.Modalitatea de aplicare a avertismentului este orală atunci când contravenientul este prezent la constatarea contravenţiei şi sancţiunea este aplicată de agentul constatator.2.Aplicarea avertismentului trebuie să se concretizeze într-o avertizare a contravenientului asupra normei contravenţionale încălcate, gravităţii faptei şi urmărilor acesteia48.3.Avertismentul trebuie aplicat în scris în următoarele cazuri49:– în cazul în care contravenientul nu este de faţă la aplicarea avertismentului;– când actul normativ care prevede această sancţiune obligă la acest lucru;– când sancţiunea este aplicată de instanţă prin înlocuirea amenzii cu avertisment [art. 38 alin. (3) din ordonanţă];– când agentul constatator nu este abilitat de lege să aplice el sancţiunea.... citeste mai departe (1-4)

Wolters Kluwer, Regimul juridic al contraventiilor adnotat din 28-feb-2015, Wolters KluwerArt. 39(1)Punerea în executare a sancţiunii amenzii contravenţionale se face astfel:

a)de către organul din care face parte agentul constatator, ori de câte ori nu se exercită calea de atac împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei în termenul prevăzut de lege;b)de către instanţa judecătorească, în celelalte cazuri.(2)În vederea executării amenzii organele prevăzute la alin. (1) vor comunica din oficiu organelor de specialitate ale direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, şi unităţilor subordonante acestora, în a căror rază teritorială domiciliază sau îşi are sediul contravenientul, procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei sau, după caz, dispozitivul hotărârii judecătoreşti prin care s-a soluţionat plângerea.(2)În vederea executării amenzii organele prevăzute la alin. (1) vor comunica din oficiu organelor de specialitate, conform prevederilor legale privind executarea creanţelor bugetare, în a căror rază teritorială domiciliază sau îşi are sediul contravenientul, procesul-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii, neatacat în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia, ori, după caz, dispozitivul hotărârii judecătoreşti irevocabile prin care s-a soluţionat plângerea.

Page 24: ORDONANŢĂ Nr. 2 Din 12 Iulie 2001 Privind Regimul Juridic Al Contravenţiilor

(la data 26-feb-2002 Art. 39, alin. (2) din capitolul V modificat de Art. IV, punctul 1. din Ordonanta

urgenta 16/2002 )(2)În vederea executării amenzii, organele prevăzute la alin. (1) vor comunica din

oficiu procesul-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii, neatacat cu plângere în termenul legal, în termen de 30 de zile de la data expirării acestui termen, ori, după caz, dispozitivul hotărârii judecătoreşti irevocabile prin care s-a soluţionat plângerea, în termen de 30 de zile de la data la care hotărârea a devenit irevocabilă, astfel:a)pentru sumele care se fac venit integral la bugetele locale, organelor de specialitate ale unităţilor administrativ-teritoriale în a căror rază teritorială domiciliază contravenientul persoană fizică sau, după caz, îşi are domiciliul fiscal contravenientul persoană juridică;

(la data 18-sep-2014 Art. 39, alin. (2), litera A. din capitolul V a se vedea referinte de aplicare din

Ordinul 1234/2014 )b)pentru sumele care se fac venit integral la bugetul de stat, organelor de specialitate ale unităţilor subordonate Ministerului Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în a căror rază teritorială îşi are domiciliul fiscal contravenientul persoană juridică.

(la data 01-ian-2007 Art. 39, alin. (2) din capitolul V modificat de Art. I, punctul 3. din Legea

182/2006 )(3)Executarea se face în condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale privind executarea silită a creanţelor bugetare.(3)Executarea se face în condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale privind executarea silită a creanţelor fiscale.

(la data 01-ian-2007 Art. 39, alin. (3) din capitolul V modificat de Art. I, punctul 3. din Legea

182/2006 )(4)Împotriva actelor de executare se poate face contestaţie la executare, în condiţiile legii.

1.Amenda contravenţională este o creanţă de natură fiscală, iar procedura executării acesteia se desfăşoară potrivit Codului de procedură fiscală. Potrivit art. 24 C. pr. fisc., creanţele fiscale se sting prin încasare, compensare, executare silită, scutire, anulare, prescripţie şi prin alte modalităţi prevăzute de lege.2.Pentru punerea în executare a amenzii, organele constatatoare sau instanţa judecătorească vor comunica din oficiu procesul-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii, neatacat cu plângere în termenul legal, în termen de 30 de zile de la data expirării acestui termen, ori, după caz, dispozitivul hotărârii judecătoreşti definitive prin care s-a soluţionat plângerea, în termen de 30 de zile de la data la care hotărârea a devenit definitivă, astfel:a) pentru sumele care se fac venit integral la bugetele locale, organelor de specialitate ale unităţilor administrativ-teritoriale în a căror rază teritorială domiciliază contravenientul persoană fizică sau, după caz, îşi are domiciliul fiscal contravenientul persoană juridică;... citeste mai departe (1-8)

Wolters Kluwer, Regimul juridic al contraventiilor adnotat din 28-feb-2015, Wolters KluwerArt. 391

(1)În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii şi nu există posibilitatea executării silite, acesta va sesiza instanţa în circumscripţia căreia s-a săvârşit contravenţia, în vederea înlocuirii amenzii cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii, ţinându-se seama, după caz, şi de partea din amendă care a fost achitată.(2)În cazul în care contravenientul, citat de instanţă, nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (1), instanţa procedează, dacă există acordul expres al acestuia, la înlocuirea amenzii cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii pe o durată maximă de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore.

Page 25: ORDONANŢĂ Nr. 2 Din 12 Iulie 2001 Privind Regimul Juridic Al Contravenţiilor

(2)În cazul în care contravenientul, citat de instanţă, nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (1), instanţa procedează la înlocuirea amenzii cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii pe o durată maximă de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore.

(la data 04-oct-2009 Art. 39^1, alin. (2) din capitolul V modificat de Art. 1, punctul 2. din Legea

293/2009 )(3)Hotărârea prin care s-a aplicat sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii este supusă recursului.(4)Urmărirea punerii în executare a sentinţelor se realizează de către serviciul de executări civile de pe lângă judecătoria în a cărei rază s-a săvârşit contravenţia, în colaborare cu serviciile specializate din primării.

(la data 28-iul-2006 Art. 39 din capitolul V completat de Art. 1, punctul 2. din Legea 352/2006 )

1.Înlocuirea sancţiunii amenzii cu prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, pentru a opera, trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:– să fi trecut 30 de zile de la data rămânerii definitive a sancţiunii;– amenda să nu poată fi executată silit.2.Potrivit art. 9 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii şi nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte organul constatator va sesiza instanţa de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârşit contravenţia, în vederea înlocuirii amenzii cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, ţinându-se seama de partea din amendă care a fost achitată52.3.Prin urmare, calitatea procesuală activă aparţine organului din care face parte agentul constatator, iar cea pasivă contravenientului (a se vedea şi comentariul la art. 9 din ordonanţă).... citeste mai departe (1-3)

Wolters Kluwer, Regimul juridic al contraventiilor adnotat din 28-feb-2015, Wolters KluwerArt. 40

Executarea sancţiunilor contravenţionale complementare se face potrivit dispoziţiilor legale.

1.Modalitatea de executare a sancţiunilor contravenţionale complementare este prevăzută în actul normativ care le prevede.

Wolters Kluwer, Regimul juridic al contraventiilor adnotat din 28-feb-2015, Wolters KluwerArt. 41

(1)Confiscarea se aduce la îndeplinire de organul care a dispus această măsură, în condiţiile legii.(2)În caz de anulare sau de constatare a nulităţii procesului-verbal bunurile confiscate, cu excepţia celor a căror deţinere sau circulaţie este interzisă prin lege, se restituie de îndată celui în drept.(3)Dacă bunurile prevăzute la alin. (2) au fost valorificate, instanţa va dispune să se achite celui în drept o despăgubire care se stabileşte în raport cu valoarea de circulaţie a bunurilor.

1.Potrivit art. 41, confiscarea se aduce la îndeplinire de organul constatator, în condiţiile legii.2.Conform art. 41 alin. (2) şi (3), în cazul în care instanţa anulează sau constată nulitatea procesului-verbal de contravenţie, este obligată să dispună restituirea bunurilor confiscate celui în drept, fără să condiţioneze restituirea de exercitarea sau nu de către acesta a dreptului de a formula plângere contravenţională.3.Nu se restituie bunurile a căror deţinere sau circulaţie este interzisă de lege.

Wolters Kluwer, Regimul juridic al contraventiilor adnotat din 28-feb-2015, Wolters KluwerArt. 42

Page 26: ORDONANŢĂ Nr. 2 Din 12 Iulie 2001 Privind Regimul Juridic Al Contravenţiilor

În scopul executării despăgubirii stabilite pe bază de tarif actele prevăzute la art. 39 alin. (2) se comunică şi părţii vătămate, care va proceda potrivit dispoziţiilor legale referitoare la executarea silită a creanţelor.

1.Articolul 42 prevede că instanţa va comunica părţii vătămate procesul-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii contravenţionale şi dispozitivul hotărârii judecătoreşti definitive prin care s-a soluţionat plângerea. În acest caz sunt aplicate dispoziţiile din Codul de procedură civilă privitoare le executarea silită.

Wolters Kluwer, Regimul juridic al contraventiilor adnotat din 28-feb-2015, Wolters KluwerArt. 43

Executarea sancţiunii închisorii contravenţionale se face în locurile şi în modalităţile prevăzute de legea specială.

(la data 29-oct-2003 Art. 43 din capitolul V abrogat de Art. I, punctul 9. din Ordonanta urgenta

108/2003 )

CAPITOLUL VI: Dispoziţii speciale şi tranzitoriiArt. 44

(1)Sancţiunile prevăzute în prezenta ordonanţă nu se aplică în cazul contravenţiilor săvârşite de militarii în termen. Procesul-verbal de constatare se trimite comandantului unităţii din care face parte contravenientul, pentru a i se aplica măsuri disciplinare, dacă se constată că acesta este întemeiat.(2)Dacă prin contravenţia săvârşită de un militar în termen s-a produs o pagubă sau dacă sunt bunuri supuse confiscării, organul competent potrivit legii va stabili despăgubirea pe bază de tarif şi va dispune asupra confiscării. Câte o copie de pe procesul-verbal se comunică contravenientului, părţii vătămate şi celui căruia îi aparţin bunurile confiscate.

1.Aplicabilitatea art. 44. Începând cu data de 1 ianuarie 2007, executarea serviciului obligatoriu, în calitate de militar în termen şi militar cu termen redus, a fost suspendată, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 395/2005.În aceste condiţii, potrivit unor opinii53 art. 44 din O.G. nr. 2/2001 este căzut în desuetitudine.Cu toate acestea, noţiunea de militar în termen nu a dispărut, fiind restrânsă însă la situaţiile prevăzute de lege. Astfel, în prezent, serviciul militar se efectuează pe bază de voluntariat, iar potrivit Legii nr. 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare, serviciul militar activ se îndeplineşte în calitate de:a) militar profesionist;b) militar în termen;c) elev sau student la instituţiile de învăţământ din sistemul de apărare şi securitate naţională, cu excepţia elevilor liceelor şi colegiilor militare;... citeste mai departe (1-3)

Wolters Kluwer, Regimul juridic al contraventiilor adnotat din 28-feb-2015, Wolters KluwerArt. 45

În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe Ministerul de Interne şi Ministerul Finanţelor Publice vor elabora şi vor supune spre aprobare Guvernului norme metodologice privind regimul tichetelor de înscriere a contravenţiilor, prevăzute la art. 16 alin. (2) şi (4).

(la data 29-oct-2003 Art. 45 din capitolul VI abrogat de Art. I, punctul 10. din Ordonanta urgenta

108/2003 )Art. 46

Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne, precum şi celelalte autorităţi ale administraţiei publice care au structuri militare vor stabili prin regulamentele interne organele competente să constate şi să aplice sancţiunile în cazul contravenţiilor săvârşite de cadrele militare şi de angajaţii civili în legătură cu serviciul.

1.Contravenţiile săvârşite de cadrele militare şi angajaţii civili. Ca derogare de la dreptul contravenţional, pentru cadrele militare şi personalul civil din cadrul structurilor militare, constatarea şi sancţionarea

Page 27: ORDONANŢĂ Nr. 2 Din 12 Iulie 2001 Privind Regimul Juridic Al Contravenţiilor

contravenţiilor care au legătură cu serviciul se face de către organele stabilite prin regulamentele interne.Cu titlu de exemplu, trimitem la Ordinul nr. 64/2013 emis de către Ministerul Apărării Naţionale prin care se aprobă Regulamentul de disciplină militară.Organele competente să constate şi să aplice sancţiunile în cazul contravenţiilor săvârşite de cadrele militare sunt, potrivit art. 20 din Regulament, consiliile de onoare şi consiliile de judecată:„(1) Pentru apărarea onoarei cadrelor militare şi evitarea abuzurilor, se constituie consilii de onoare, care reprezintă organe deliberative, independente în exercitarea atribuţiilor ce le revin, având competenţa de a analiza faptele cadrelor militare sesizate ca abateri de la disciplina militară şi de a individualiza sancţiunile disciplinare care pot fi aplicate.... citeste mai departe (1-2)

Wolters Kluwer, Regimul juridic al contraventiilor adnotat din 28-feb-2015, Wolters KluwerArt. 47

Dispoziţiile prezentei ordonanţe se completează cu dispoziţiile Codului de procedură civilă.Dispoziţiile prezentei ordonanţe se completează cu dispoziţiile Codului penal şi ale Codului de procedură civilă, după caz.

(la data 15-feb-2013 Art. 47 din capitolul VI modificat de Art. 41, punctul 7. din titlul IV din Legea

76/2012 )

1.Articolul 47 a suferit modificări prin Legea nr. 76/2012. Până la această modificare, ordonanţa făcea trimitere numai la dispoziţiile Codului de procedură civilă.Trimiterea la Codul penal atestă originea penală a contravenţiei: „ea făcând parte, ab originem, … din sfera trihotomică a ilicitului penal, care cuprindea crime, delicte şi contravenţii”55.Trimiterea la Codul penal şi la procedura civilă nu transferă instituţia contravenţiei în aceste ramuri de drept, ea rămânând în continuare o instituţie de drept administrativ56.2.Dreptul comun substanţial şi procedural. Dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 se completează, ca drept comun în materie, cu dispoziţiile Codului penal şi ale Codului de procedură civilă.Codul penal este drept comun în materie ca drept material. De altfel, în Codul penal întâlnim definite noţiuni care ţin de esenţa contravenţiei (vinovăţia – art. 16 C. pen.; legitima apărare – art. 19 C. pen., starea de necesitate – art. 20 C. pen. etc.).... citeste mai departe (1-2)

Wolters Kluwer, Regimul juridic al contraventiilor adnotat din 28-feb-2015, Wolters KluwerArt. 48

Ori de câte ori într-o lege specială sau în alt act normativ anterior se face trimitere la Legea nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, trimiterea se va socoti făcută la dispoziţiile corespunzătoare din prezenta ordonanţă.

1.Dispoziţia se corelează cu prevederile art. 51 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 prin care se abrogă Legea nr. 31/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, de la data intrării în vigoare a Ordonanţei nr. 2/2001 – 24 august 2001. Toate trimiterile către Legea nr. 32/1968 din actele normative emise înainte de intrarea în vigoare ordonanţei sunt considerate ca făcând trimitere către O.G. nr. 2/2001.

Wolters Kluwer, Regimul juridic al contraventiilor adnotat din 28-feb-2015, Wolters KluwerArt. 49

Cauzele aflate în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe vor continua să se judece potrivit legii aplicabile în momentul constatării contravenţiei.

1.Articolul 49 reprezintă o dispoziţie cu caracter tranzitoriu prin care se stabileşte legea aplicabilă cauzelor aflate în curs de soluţionare. Se aplică regula de drept potrivit căreia se aplică legea în vigoare la data săvârşirii/constatării faptei. Articolul priveşte cauzele în curs de soluţionare, deci contravenţiile care au fost săvârşite înainte de intrarea în vigoare a ordonanţei şi pentru care procedura răspunderii contravenţionale se află în derulare.

Wolters Kluwer, Regimul juridic al contraventiilor adnotat din 28-feb-2015, Wolters KluwerArt. 50

Actele normative prin care se stabilesc contravenţii, în vigoare la data publicării prezentei ordonanţe în Monitorul Oficial al României, Partea I, vor fi modificate sau completate, dacă este cazul, în termen de 3 luni, potrivit prevederilor acesteia.

Page 28: ORDONANŢĂ Nr. 2 Din 12 Iulie 2001 Privind Regimul Juridic Al Contravenţiilor

1.Această dispoziţie este specifică apariţiei unui nou act normativ care abrogă în întregime vechiul act normativ, care reglementa aceeaşi materie. În principiu, legislaţia trebuie corelată, iar articolul instituie această obligaţie pentru autorităţile competente în termen de 3 luni.

Wolters Kluwer, Regimul juridic al contraventiilor adnotat din 28-feb-2015, Wolters KluwerArt. 501

Achitarea amenzilor contravenţionale prin intermediul instrumentelor de plată electronică în cadrul Ghişeului virtual de plăţi se va face eşalonat pentru toate categoriile de amenzi contravenţionale, pe măsura implementării acestor servicii.

(la data 30-ian-2006 Art. 50 din capitolul VI completat de Art. I, punctul 2. din Ordonanta 8/2006 )

(la data 28-iul-2006 Art. 50^1 din capitolul VI abrogat de Art. 1, punctul 2. din Legea 353/2006 )

Art. 51(1)Prezenta ordonanţă va intra în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.(2)Pe aceeaşi dată se abrogă Legea nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 148 din 14 noiembrie 1968, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare.

1.Ordonanţa a intrat în vigoare la data de 24 august 2001. La aceeaşi dată Legea nr. 32/1968 a fost considerată abrogată.

Wolters Kluwer, Regimul juridic al contraventiilor adnotat din 28-feb-2015, Wolters Kluwer-****-PRIM-MINISTRUADRIAN NĂSTASEContrasemnează:Ministrul administraţiei publice,Octav Cozmâncăp.Ministrul justiţiei,Doru Crin Trifoi,secretar de statMinistrul finanţelor publice,Mihai Nicolae TănăsescuMinistru de interne,Ioan RusPublicată în Monitorul Oficial cu numărul 410 din data de 25 iulie 2001

Forma sintetică la data 21-aug-2015. Acest act a fost creat utilizand tehnologia SintAct®-Acte Sintetice. SintAct® şi tehnologia Acte Sintetice sunt mărci inregistrate ale Wolters Kluwer.