Ora fântânilor de Ion Vinea

Poezie avangardista

„Oră de linişti stelare,clar semn de lumi fără nume,

largul în ambru şi-n jar e,Thalassa-n ritmuri apune.

Vocile sfânt de curate,frunţile pure şi ochii,cugetul gol şi curat e,clopote când legănate

trec în nunteştile rochii.

Ora fântânilor lunii,înger şoptind prin umbre

vorbele rugăciuniinetălmăcite şi sumbre.”

Poezia "Ora fântânilor" de Ion Vinea, pe numele adevărat loan Eugen lovanachi, a fost publicată în revista "Viaţa românească", în anul 1938 şi a dat titlul singurului volum de poezii publicat în timpul vieţii. Poezia concentrează tematic şi stilistic emoţia lirică, până la abstractizarea şi intelectualizarea expresiei. Adept al constructivismului, curent de avangardă care promova apropierea artei de formele tehnologice, industriale ale invenţiei moderne, negând decoraţiile de limbaj sau sentimentalismele, Vinea păstrează în poezie concizia şi rigoarea. Se ajunge astfel la o artă care cenzurează emoţia lirică, sensibilitatea, construind o varietate de experimente lirice şi inovaţii prozodice. Poezia lui Ion Vinea exclude sensibilitatea emotivă şi se manifestă într-un impresionism intelectualizat, a cărei formă schematizată ajunge cumva la geometrizarea limbajului artistic.

Titlul poeziei, "Ora fântânilor", simbolizează dualitatea existenţială, viaţă şi moarte, semnificând timpul limitat al existenţei umane în "fântâna" cunoaşterii.

Poezia este structurată în trei strofe, prima şi ultima fiind catrene, iar strofa a doua având cinci versuri (cvinarie).

Strofa întâi ilustrează "ora" favorabilă pentru puritate şi frumuseţe, în care contemplaţia divină creează spiritului uman o linişte binefăcătoare, "linişti stelare", sugestie a tihnei cosmice.Esenţa existenţei umane se transferă într-un spaţiu abstract, între cer şi mare, idee susţinută de versul"clar semn de lumi fără nume", iar contururile obiectelor sunt difuze, apusul soarelui colorând Thalassa (numele antic grecesc al mării - n.n.) "în ambra şi-njar".Strofa a doua compune acelaşi spaţiu abstract şi neprecizat al universului, unde se aud "Vocile sfânt de curate", care eliberează omul de spaime, frunţile şi ochii devin de o puritate sacră. Glasurile naturii, simbolizate de "clopotele" sunând legănat şi înveşmântate în "nunteştile rochii", sugerează imaterialitatea lumii, faptul că fiinţele şi obiectele şi-au pierdut consistenţa materială, devenind o muzică diafană care sacralizează glasul, gândurile, privirea şi cugetul liric.

In ultima strofa, astrul selenar, luna, se iveşte pe cer'din străfunduri cosmice misterioase, este "Ora fântânilor lunii", care-i dă poetului o sacralizare interioară de înger, ca o rugăciune purificatoare de suflete "netălmăcite şi sumbre". Strofa compune un ritual divin, ilustrat printr-un limbaj religios, "înger - şopteşte prin umbre/ vorbele rugăciunii", pentru o curăţire totală a cugetului artistului.

Expresivitatea poeziei este susţinută de puţinele verbele aflate la timpul prezent, care profilează permanentizarea atitudinii de înălţare cosmică şi de abstractizare a lumii concrete,

condiţie ce tinde să se eternizeze: "apune", "e", "trec", "şopteşte" . Registrul stilistic, tipic avangardismului, este sincopat, tehnicizat şi schematizat, unităţile lingvistice sunt eliptice de predicate, exprimarea fiind concisă şi restrânsă la maxim, ca de pildă în prima strofa. Puritatea contemplaţiei divine este revelată prin numeroşi termeni religioşi -"sfânt", "clopote", "vorbele rugăciunii", "nunteştile rochii", "înger"-, care purifică, sacralizează "ora fântânilor" şi cugetul eului liric.

Sugestia textului liric este ilustrată prin figurile semantice reprezentate de bogăţia epitetelor,sugerând abstractizarea cosmică a lumii, "linişti stelare", ori starea de sacralizare poetică: "vocile sfânt de curate", "frunţile pure", "cugetul gol şi curat", "vorbele [...] netălmăcite şi sumbre", sugerând spiritul liric primenit prin ritualul cosmic al apariţiei lunii. Remarcabilă este ambiguitatea stilistică, bazată pe echivocul lexical rezultat din interpretarea semantică diferită a superlativului "sfânt de curate" cu predicatul nominal aşezat ca rimă "curat e", din strofa a doua.

S-ar putea concluziona că, prin lirica sa, Ion Vinea contestă atitudinile conservatoare în artă, clişeele şi stereotipiile, sentimentalismul caduc şi promovează expresia concisă şi rapidă "a limbajului Morse", adecvată constructivismului avangardist.

Poezia se poate defini ca act de eliberare totală a artistului, realizată printr-o exprimare concisă, care "nu este menită să ascundă [...], ci să imite tehnologia comunicării moderne, limbajele artificiale." (Nicolae Manolescu).