TULBURAREA OPOZITIONISMULUI PROVOCATOR

Conform DSM V, un copil poate fi diagnosticat cu tulburarea opozitionismului

provocator atunci cand intruneste urmatoarele criterii de diagnostic:

A. Un patern de dispozitie agresiva/iritabila, comportament argumentativ, sfidator,

provocator sau vindicativ, care dureaza de cel putin 6 luni, apare in interactiune cu cel putin

o persoana care nu ii este frate si este evidentiat prin cel putin 4 simptome din urmatoarele

categorii:

Dispozitie agresiva/iritabila

1). Adesea isi pierde cumpatul

2). Adesea este susceptibil ori usor de enervat de catre altii

3). Adesea este coleros si plin de resentimente

Comportament argumentativ, sfidator/provocator

4). Adesea argumenteaza/comenteaza in interactiunile cu figurile autoritare (cu adultii, in

cazul copiilor si adolescentilor)

5). Adesea sfideaza sau refuza in mod activ sa se conformeze cererilor sau regulilor adultilor

6). Adesea enerveaza in mod deliberat pe altii;

7). Adesea ii blameaza pe altii pentru propriile sale greseli sau purtare rea

Comportament vindicativ/ranchiunos

8). A fost ranchiunos sau vindicativ cel putin de doua ori in ultimele 6 luni

Nota: Persistenta si frecventa acestor comportamente trebuie luata in considerare pentru a distinge un

comportament care este in limite normale de unul care este simptomatic. In cazul copiilor cu varste

sub 5 ani, comportamentul ar trebui sa apara in majoritatea zilelor intr-o perioada de cel putin 6 luni;

in cazul copiilor cu varste peste 5 ani, comportamentul ar trebui sa apara cel putin o data pe saptamana

pe parcursul a cel putin 6 luni. De asemenea, este important sa stabilim daca intensitatea si frecventa

simptomelor depasesc ceea ce este normal in randul indivizilor de aceeasi varsta, acelasi gen si din

aceeasi cultura.

B. Perturbarea in comportament este asociata cu distres perceput de catre persoana in cauza

sau de cei cu care aceasta interactioneaza (de exemplu, familie, profesori, colegi de scoala

sau de serviciu) sau are un impact negativ asupra functionarii sociale, educationale,

ocupationale sau alte arii importante de functionare.

C. Comportamentele nu survin exclusiv în cursul evoluţiei unei tulburări psihotice, a uzului

de substante, tulburarii depresive sau bipolare. De asemenea, nu se intrunesc criteriile de

diagnostic pentru tulburarea de reglare a dispozitiei disruptive (disruptive mood

dysregulation disorder = Tulburarea disruptiva de dereglare a dispozitiei/ tulburarea de

reglare a dispozitiei disruptive/ tulburarea disruptiva de reglare a dispozitiei ???)

In functie de numarul contextelor in care copilul manifesta simptomatologia,

tulburarea poate fi:

- usoara: siptomele se limiteaza la unul dintre contexte (de exemplu,acasa, la scoala,

in interactiune cu colegii etc.;

- moderata: unele simptome sunt prezente in cel putin doua contexte;

- severa: unele simptome sunt prezente in trei sau mai multe contexte.

Simptomele pot fi manifestate doar acasa, iar in cazurile severe acestea sunt prezente

in mai multe contexte (la scoala, in relatia cu egalii etc.). Deoarece comportamentul

opozitionist este adesea obisnuit in interactiunea cu fratii, pentru a indeplini criteriile de

diagnostic este necesar ca simptomele sa fie manifestate in interactiune si cu alte persoane, nu

doar cu acestia. De asemenea, simptomele sunt mult mai evidente in interactiunea cu adultii

sau colegii pe care copilul ii cunoaste bine si este mai putin probabil sa apara pe parcursul

primelor zile de scoala sau in timpul examinarii clinice.

Simptomele opozitionismului provocator pot aparea in grade diferite si la copiii care

nu prezinta aceasta tulburare. Exista cateva aspecte pe care este necesar sa le luam in

considerare pentru a determina daca un copil prezinta sau nu tulburarea de opozitionism

provocator:

- in primul rand, este necesar ca cel mic sa manifeste 4 sau mai multe dintre

simptomele enumerate mai sus, iar aceste simptome sa fi fost prezente in ultimele 6 luni;

- in al doilea rand, intensitatea si frecventa simptomelor trebuie sa depaseasca ceea ce

este normal in randul indivizilor de aceeasi varsta, acelasi gen si din aceeasi cultura; de

exemplu, nu este nimic neobisnuit ca un copil prescolar sa manifeste accese de furie

saptamanal. Accesele coleroase manifestate de catre un prescolar pot fi considerate un

simptom al tulburarii opozitionismului provocator doar daca: (a) ele apar in majoritatea zilelor

in ultimele 6 luni, (b) apar impreuna cu cel putin alte 3 simptome ale opzitionismului

provocator si (c) daca aceste accese coleroase contribuie la deteriorari semnificative asociate

cu tulburarea (de exemplu, duc la distrugerea bunurilor altora sau la excluderea copilului din

gradinita).

Simptomatologia tulburarii este adesea parte a unui pattern de interactiuni

problematice. In general, persoanele cu opozitionism provocator nu se percep ca avand un

comportament agresiv, opozitionist, sfidator sau provocator si adesea isi justifica

manifestarile comportamentale ca fiind un raspuns la circumstante sau cereri nerezonabile.

Astfel, este foarte dificila stabilirea contributiei rudelor copilului in ceea ce priveste

interactiunile problematice pe care acesta le experimenteaza. Copiii cu opozitionism

provocator pot avea un istoric de parentaj ostil si este adesea imposibil sa determinam daca

comportamentul copilului a dus la folosirea unor modalitati ostile de disciplinare din partea

parintilor, daca ostilitatea parintilor a cauzat problemele de comportament ale copilului sau

daca este vorba de o combinatie a ambelor situatii.

De asemenea, tulburarea opozitionismului este mai frecventa in familiile in care

copilul este adesea ingrijit de persoane diferite (ingrijitorii se schimba frecvent) sau in

familiile in care modalitatile aspre de discilinare, inconsecventa si neglijarea copilului sunt

deseori intalnite.

Primele simptome ale opozitionismului provocator apar in perioada prescolara si

foarte rar mai tarziu de adolescenta timpurie.

Cele mai frecvente tulburari cu care care poate coexista sunt tulburarea cu deficit de

atentie si/sau hiperactivitate (ADHD) si tulburarea de conduita. Tulburarea opozitionismului

provocator preceda adesea tulburarea de conduita (in special la cei in cazul carora tulburarea

de conduita debuteaza in copilarie), dar multi dintre copiii si adolescentii care manifesta

aceasta tulburare nu vor dezvolta ulterior tulburare de conduita.

De asemenea, opozitionismul provocator creste riscul dezvoltarii tulburarilor anxioase

si a depresiei majore, chiar si in absenta unei tulburari de conduita. Simptomele ce tin de

comportamentul sfidator, provocator si vindicativ cresc riscul dezvoltarii unei tulburari de

conduita, in timp ce simptomatologia relationata cu dispozitia agresiva/iritabila creste riscul

dezvoltarii tulburarilor emotionale.

In cele din urma, adolescentii si adultii cu tulburare de opozitionism provocator pot

inregistra o rata crescuta a abuzului de substante, dar nu este clar daca aceasta asociere este

independenta de comorbiditatea cu tulburarea de conduita.

Conform DSM V, prevalenta tulburarii este cuprinsa intre 1% si 11% si este aproape

la fel de frecventa la femei ca si la barbati.

Printre factorii de risc si de prognostic, DSM V prezinta:

- factorii temperamentali: factorii temperamentali ce au legatura cu reglarea

emotionala (de exemplu, nivelul ridicat al reactivitatii emtionale, toleranta scazuta

la frustrare);

- factorii ce tin de mediu: modalitatile aspre de disciplinare, inconsecventa si

neglijarea copilului sunt adesea intalnite in familiile copiilor si adolescentilor cu

tulburarea opozitionismului provocator;

- factori genetici si fiziologici: un numar de markeri neurobiologici (de exemplu,

ritmul cardiac scazut, recativitatea conductibilitatii pielii, anomalii in cortexul

prefrontal și amigdala) au fost asociati cu aceasta tulburare; totusi, majoritatea

studiilor ample nu separa copiii cu tulburarea opozitionismului provocator de cei

cu tulburare de conduita si, de aceea, nu este clar daca acesti markeri sunt specifici

opozitionismului provocator.

Consecintele acestei tulburari rezulta in deteriorari semnificative ale functionarii

emotionale, sociale, academice si ocupationale, deoarece, pe parcursul dezvoltarii, aceste

persoane experimenteaza in mod frecvent conflicte in relatiile cu parintii, educatorii,

profesorii, colegii, superiorii si partenerii de viata.

Nicoleta Dalu

Psiholog clinician, psihoterapeut – Minnie Psychological Center