3.1. Cursul valutar

3.2. Operatiuni la vedere (spot)

3.3. Operatiuni la termen (forward)

3.4. Arbitrajul valutar

3.4.1. Riscul valutar

3.5. Alte operatiuni valutare

3.5.1. Hedging-ul

3.5.2. Swap-ul

3.5.3. Operatiuni Futures

3.1. Cursul valutar

Piata valutara reprezinta ansamblul relatiilor care iau nastere intre banci, dar si intre

banci si clientii lor, privind cumpararea si vanzarea de valute in vederea reglementarii platilor

si incasarilor care apar in procesul schimburilor cu strainatatea.

Ca structuri nationale, pietele valutare sunt supuse legislatiei din tarile lor, autoritatile

monetare exercitand politica valutara subordonata intereselor economice si financiare ale

tarilor respective.

Piata valutara internationala cuprinde totalitatea pietelor valutare nationale pe care

sunt permise astfel de tranzactii, in interdependenta lor.

In cadrul unei piete nationale valutare, constituite ca centru al pietei valutare

internationale, apar trei elemente:

- participantii;

- institutii specializate;

- institutii de supraveghere a pietei.

Participantii reprezinta ansamblul bancilor, firmelor, institutiilor, persoanelor fizice etc

din tara respectiva, care ordona direct, sau prin intermediari, efectuarea de catre institutiile

specializate a operatiunilor de vanzare- cumparare de valute in numele lor.

Institutiile specializate cuprind, in general, bancile specializate in astfel de operatiuni.

Pot fi incluse, de asemenea, bursele sau agentii de schimb valutar.

La nivelul acestor institutii se concentreaza zilnic cererea si oferta de valute prin

comenzile de schimb valutar adresate acestora.

Institutiile de supraveghere au un dublu rol:

- pe de o parte, urmaresc promovarea unei anumite politici valutare, in special

in domeniul cursului valutar;

- pe de alta parte, asigura o jonctiune intre tendintele pe plan international ale

evolutiei monedei nationale si politica valutar- nationala.

Concentrand cererea s 17417t1919r i oferta de valuta, pe piata valutara se formeaza

cursul valutar.

Operatiunea stabilirii pe piata valutara a cursului unei monede in raport cu alta se

numeste cotare.

Cursul unei monede se poate stabili in raport cu:

- o unitate monetara, sistem practicat numai pentru cateva valute: dolarul

american (USD), lira sterlina () etc;

Exemplu: 1 USD= x FRF

1 = y FRF

- o suta de unitati monetare, sistem practicat pentru marea majoritate a

monedelor;

Ex: 100 DEM= x FRF

- o mie de unitati monetare, sistem care este mai rar utilizat in actuala etapa,

pentru lira italiana si pentru yenul japonez;

Ex: 1000 LIT= x FRF

Valutele sunt cotate in doua moduri, cunoscute sub denumirea de:

a) cotare directa (sau incerta);

b) cotare indirecta (certa).

Cotarea directa este cotarea prin care unitatea monetara straina ramane constanta

(1,100,1000), iar unitatea monetara nationala variaza.

Ex: 1 USD= x lei

100 DEM= y lei

1000 LIT= z lei

Cotarea indirecta este cotarea care indica cate unitati monetare straine fac o unitate

monetara nationala. Aceasta metoda de cotare este specifica pietelor valutare engleze,

canadiene si australiene.

Ex 1 = x USD

1 = y FRF

1 = z LIT

Cunoasterea modalitatilor de cotare pe o piata valutara permite determinarea sensului

miscarii cursurilor valutare de pe acea piata, respectiv a aprecierii sau a deprecierii.

La cotarea directa, un raport aritmetic mai mare al unei monede in raport cu alta, luata

drept etalon, indica o depreciere, o scadere a puterii de cumparare.

Exemplu:

Momentul 1: 1 USD= 5 HFL

Momentul 2: 1 USD= 7 HFL

In momentul 2, guldenul olandez s-a depreciat, a stabilit in raport cu dolarul american,

luand in considerare cursul din momentul 1. In acelasi timp, interpretand pozitia monedei

etalon, aceasta s-a intarit, s-a apreciat in raport cu florinul olandez.

Daca raportul aritmetic fata de valuta etalon este mai mic, atunci moneda respectiva s-

a reapreciat si valuta etalon a slabit.

Exemplu:

Momentul 1: 1 USD= 1,95 DEM

Momentul 2: 1 USD= 1,65 DEM

Marca s-a intarit in raport cu dolarul american, iar dolarul s-a depreciat in raport cu

marca.

Cotarea valutelor se face cu ajutorul a doi termeni: cursul de cumparare si cursul de

vanzare.

Primul termen reprezinta cursul de cumparare al valutei in moneda nationala, iar al

doilea, cursul de vanzare, ambele din punctul de vedere al operatorului care coteaza.

Diferenta dintre cele doua cursuri ( de cumparare si vanzare) se numeste "spread" si

reprezinta castigul celui care coteaza, daca se presupune ca el cumpara si vinde in acelasi

timp.

Pe pietele valutare se realizeaza o multitudine de operatiuni, care pot fi clasificate

astfel:

- in functie de natura lor- operatiuni la vedere si la termen;

- in functie de scopul urmarit- operatiuni de arbitraj, speculatie sau acoperire;

- in functie de gradul de complexitate- operatiuni simple, de swap.

3.2. Operatiuni la vedere (spot)

Operatiunile la vedere (spot) sunt operatiunile care consta in vanzarea unei valute si

cumpararea unei alte valute in suma echivalenta la cursul la vedere. Aceste operatiuni se

incheie in doua zile lucratoare, respectiv se vireaza banii in cont.

In acest caz, momentul tranzactiei coincide cu momentul formarii cursului valutar al

zilei. Cursurile la care se efectueaza operatiunile cu valuta spot se numesc cursuri sau cotatii

spot si constituie baza de formare a cursurilor pentru tranzactiile la care ziua de decontare este

diferita de cea a operatiunilor spot.

Mecanismul formarii cursului valutar pe piata cunoaste trei stadii, care contribuie la

uniformizarea acestuia:

- prima uniformizare se produce la nivelul fiecarei banci, prin cererea si oferta de valuta la

ghiseele acesteia;

- a doua uniformizare a cursului se realizeaza la nivelul pietei nationale, prin compensarea

interbancara;

- a treia uniformizare se produce la nivel international, prin compensarea intre piete.

Operatiunile la vedere (cu valuta spot) obtin ponderea cea mai mare in cadrul

tranzactiilor de vanzare- cumparare de valuta in cont.

Operatiunile la vedere permit ca, intr-un interval de timp scurt, sa se inlature o valuta

slaba si sa se procure o alta tare. Uneori, acest tip de operatiuni se pot realiza in scop

speculativ, pe baza reaprecierii sau deprecierii unei valute in timp, stiind ca evolutia cursului

unei valute nu este liniara.

In functie de cursul unei valute in raport cu alta, operatiunile de arbitrajare de curs pot

fi " la hausse" si " la baisse".

Operatiunile " la hausse" au in vedere realizarea unui castig din reprecierea unei valute in raport cu alta. Valuta care urmeaza sa se reprecieze este cumparata pentru a fi

vanduta in viitor la un alt curs.

Operatiunile " la baisse" au in vedere realizarea unui castig, asteptandu-se deprecierea unei valute in raport cu alta. Valuta care urmeaza a se deprecia este vanduta spre a fi

cumparata la un alt curs.

In momentele de tensiune valutara, ca urmare a influentei unei multitudini de factori,

intre cursurile inregistrate simultan de aceeasi valuta in diferite centre pot sa apara diferente

importante, ceea ce da posibilitatea dezvoltarii operatiunilor de arbitrajare de curs in spatiu.

Aceste operatiuni constau, in principiu, in cumpararea unei valute de pe o piata la un

curs si vanzarea ei simultana pe o alta piata la alt curs, diferentele de curs constituind castigul

bancii.

La Paris, de exemplu, piata valutara este deschisa zilnic; piata functioneaza continuu,

deci un operator poate cumpara sau vinde valute in timpul cand piata este deschisa.

Operatiunile se efectueaza cu corespondentii straini prin telefon sau telex.

Dolarul ocupa un loc central pe piata valutara, deoarece aceasta valuta serveste drept

pivot al tuturor tranzactiilor.

Toate valutele sunt cotate fata de dolar. Daca un bancher vinde, de exemplu, lire

sterline pentru a cumpara franci belgieni, trebuie sa efectueze schimbul prin intermediul

dolarului. El vinde, in acest caz, lira sterlina contra dolar si revinde dolarii pentru a obtine

francii belgieni. In mod practic, este imposibil sa vinzi in mod direct lire sterline contra franci

belgieni, deoarece nu exista o piata directa intre aceste doua devize.

Trebuie mentionata, totusi, aparitia, incepand cu anul 1987, a tranzactiilor dintre doua

valute, din care una nu este dolarul american.

Aceste tranzactii, calificate drept "incrucisate" in terminologia operatorilor,

reprezentau aproape 10% din schimburile realizate pe piata valutara in anul 1992.

Numeroase valute joaca astazi un rol marginal in finantarea comertului international si

nu sunt cotate pe toate pietele internationale. Ele fac obiectul tranzactiilor pe piata nationala si

pe cateva piete internationale.

In tabelul de mai jos, mentionam pietele pe care sunt negociate anumite valute de

importanta mica.

Tabel privind pietele financiare internationale care coteaza valute de importanta mica.

Valutele Tarile Pietele financiare

Bolivar Venezuela New York

Cruzado Brazilia New York

Dinar Bahrein Londra, Paris, Qatar

Dinar Irak Londra, Paris

Dinar Libia Londra

Dolar Australia Londra

Dolar Hong-Kong Londra, Singapore

Dolar Singapore Londra

Pesos Argentina New York

Rupia India Londra

3.3. Operatiuni la termen (forward)

Operatiunile la termen se efectueaza pe baza angajamentelor de cumparare sau

vanzare de valute, livrarea valutelor si plata lor urmand sa se efectueze la termen, adica la o

data ulterioara care se fixeaza prin contract. Acest termen este standardizat si poate fi 1 luna,

2 luni, 3 luni, 6 luni, 12 luni. Deci, spre deosebire de operatiunile la vedere, in cazul

operatiunilor la termen virarea in conturi a sumelor care au facut obiectul vanzarii-

cumpararii are loc intr-un interval mai mare de 48 ore, dar nu poate depasi un an.

Operatiunile la termen sunt de 2 tipuri:

- operatiuni simple (outright)- cand se efectueaza o operatiune de vanzare-

cumparare la termen singulara;

- operatiuni complexe (swap)- cand vanzarea- cumpararea la termen este

combinata cu vanzarea cumpararea la vedere.

Operatiunile la termen sunt initiate de diferiti solicitatori, fie in scopul acoperirii

riscului valutar care ar putea aparea, fie in scop speculativ.

Particularitatea operatiunilor la termen consta in aceea ca operatiunea este incheiata in

prezent la cursuri la termen, iar virarea sumelor in conturi are loc in termenul pentru care s-a

efectuat operatiunea.

Operatiunile valutare la termen se efectueaza direct de la banca la banca sau prin

intermediar. Acestea nu sunt niciodata cotate la bursa. Cursurile la care se efectueaza aceste

operatiuni se numesc cursuri la termen. La stabilirea acestor cursuri se au in vedere

perspectivele evolutiei unei valute, in functie de o serie de factori, cum ar fi: situatia

economica a unei tari, rata inflatiei, ciclul economic etc.

Calcularea cursului la termen se face pornindu-se de la cursul spot, conform formulei

de mai jos:

unde:

Fwd = "forward"-ul

d = diferenta de dobanda dintre cele doua valute pe perioada de calcul a "forward"-ului;

K = cursul spot

Nz = numarul de zile al perioadei de calcul al forward-ului

La calcularea mai rapida a "forward"-urilor pentru perioadele fixe de 1,2,3,6,12 luni,

formula devine:

unde N = 1,2,3,6 sau 12 luni

In practica, cursul forward se obtine din cursul spot la care se adauga sau se scade o

diferenta definita prin doi termeni numiti pips-uri, corespunzatori cursului de cumparare si

respectiv de vanzare. Astfel, la cotarea directa, cand cursul forward este mai mare decat cel

spot, se spune ca valuta face prima, iar moneda face discont si doferentele respective se

adauga la cursul spot. In cazul in care cursul forward este mai mic decat cel spot, valuta face

discont si moneda face prima, iar diferentele respective se scad din cursul spot.

Dupa scopul urmarit, operatiunile la termen pot fi lucrative (cand se doreste obtinerea

unui castig), sau de acoperire (cand obiectivul operatiunii este de protejare impotriva riscului

valutar).

Numim risc valutar posibilitatea aparitiei unei pierderi in cadrul unei tranzactii

economice sau financiare ca urmare a modificarii cursului (depreciere sau repreciere) valutei

de contract in intervalul care se scurge din momentul incheierii ccontractului si data efectuarii

incasarii sau platii in valuta.

Sunt cunoscute mai multe tehnici de acoperire a riscului valutar. Aceste tehnici pot fi

grupate in tehnici de acoperire interna, cum ar fi: clauza valutara, alegerea monedei de

contract, introducerea unei marje asiguratorii in pret etc si tehnici de acoperire externa, tehnici

care in derularea lor reclama colaborarea cu o alta institutie specializata, de regula o banca.

Dintre tehnicile externe, o utilizare din ce in ce mai larga pe plan international o are hedging-

ul valutar .

Risccul "spot"pe piata "forward ".

Piata forward este o piata care depinde esentialmente de rata dobanzii si pe care se

tranzactioneaza cu ajutorul swap-ului valutar. Diferentele intre contractele de vanzare si

cumparare la swap sunt datele diferite de maturitate si diferentele de pret (punctele forward).

Cum atat contractul de cumparare, cat si cel de vanzare incorporeaza o componenta spot,

dealerul de tranzitie pare sa nu suporte riscuri directe pe piata spot. In realitate, totusi, exista

trei forme de risc spot.

Dupa cum se stie, punctele forward reflecta diferentele ratei dobanzii intre doua valute. Ele

sunt afectate si de rata de schimb spot a celor doua valute. Miscarile ratei de schimb spot pot

afecta un dealer de contracte forward in trei feluri:

1. Miscarile in spot pot duce la schimbari in rata dobanzi pentru una sau ambele valute .

Aceste schimbari vor duce deci la schimbarea diferentelor ratelor dobanzii si de aici la

schimbarea punctelor forward;

2. Miscarile in rate spot vor avea ca rezultat schimbarea punctelor forward pur si simplu

pentru ca vor fi mai multe sau mai putine tranzactii in functie de valuta pentru care se castiga

sau se plateste dobanda.

3. Miscarile in rataa spot vor duce la dezechilibre in fluxurile de capital cash, ceea ce va duce

la castiguri sau pierderi din dobanda.

A incerca sa micsorezi impactul pietei spot si sa dezvolti o strategie de hedging pentru acest

risc este dificil, daca nu chiar imposibil. Riscul nu poate fi cuantificat, iar dealer-ul va trebui

sa-l considere ca unul dintre factori.

3.4 Arbitrajul valutar

Scimburile valutare provin, de regula, din operatiunile legate de schimburile

comerciale. Pentru fiecare tranzactie internationala, exportatorul sau importatorul va fi

implicat in operatiunile de cedare sau obtinere de valuta pentru efectuarea decontarii

tranzactiilor respective.

De regula, participantii unei tranzactii internationale sunt situati in tari diferite, iar

valoarea tranzactiei este stabilita in valuta uneia dintre cele doua tari, sau, deseori, in valuta

unei terte tari, cum este cazul dolarului SUA, folosit in tranzactiile altor tari.

Reglementarea financiara a acestor tranzactii se realizeaza din fondurile valutare

disponibile in conturile deschise la banci, in valuta tranzactiei. Dar apar situatii in care

disponibilul unei valute este deficitar fata de obligatiile de plata asumate.

In mod obligatoriu apare necesitate de transformare a unei valute in valuta dorita. Aceasta

activitate este realizata de arbitrajul valutar, care se defineste ca o operatie de vanzare si

cumparare de valute, in general simultana, in scopul de a realiza un profit sau de a echilibra

disponibilul in valuta. Arbitrajul se poate face si la termen, pe doua sau mai multe piete,

profitand de diferenta de curs valutar sau de dobanda pe aceste piete.

In afara de aspectul concret de echilibrare a lichiditatilor valutare, un rezultat important al

tranzactiilor efectuate in cadrul arbitrajului valutar il constituie si echilibrarea cursurilor

valutare si a dobanzilor, sporindu-se cererea acolo unde cursul este mai slab sau dobanda este

mai mica si marindu-se oferta acolo unde cursul este mai puternic sau nivelul dobanzii mai

ridicat.

Arbitrajul valutar poate fi efectuat de unitati bancare, burse de valori si case de schimb valutar

(in cazul persoanelor fizice). Este evident ca ponderea cea mai insemnata o constituie bancile,

care in acest fel au un rol regulator in desfasurarea activitatii financiare.

Operatiunile de arbitraj valutar se efectueaza prin mijloace de comunicare rapida (telefon,

telex, swift), bancile fiind in legatura directa si permanenta pe diferite piete valutare. Din

aceasta cauza, in arbitrajul valutar rapiditatea deciziei trebuie sa fie foarte mare pentru a face

fata vitezei instalatiilor moderne de transmitere a informatiilor.

Operatiunile de arbitraj valutar pot fi privite sub diferite aspecte si, deci, structurate pe diferite

criterii. Practica bancara a demonstrat ca natura, momentul si alti factori financiari valutari

delimiteaza sfera de actiune a arbitrajului valutar, in cadrul operatiunilor financiar- valutare.

Din punct de vedere al oportunitatii exista:

1.Arbitrajul valutar speculativ. Acesta constituie operatiunea de vanzare si cumparare de

valuta sau de plasare a unei valute solicitate pe piata valutara, in scop exclusiv de realizare a

unui profit.

Acest profit poate rezulta din:

a) diferente de curs, ca:

- diferenta intre cursurile aceleasi valute inregistrate concomitent pe doua piete diferite, la

un moment dat;

- diferenta intre cursurile aceleasi valute, pe aceeasi piata, dar inregistrate in momente de

timp diferite;

- diferenta de curs intre doua valute pe doua piete diferite, in acelasi timp sau la date

diferite.

b) diferenta de dobanda, ca:

- diferenta de dobanda la un moment dat pentru aceeasi valuta pe piete diferite;

- diferenta de dobanda intre valute diferite (in cazul unui plasament al unei valute care a

facut obiectul unei operatiuni anterioare de vanzare- cumparare)

2.Arbitraj valutar impus. In activitatea bancara apar momente in care gestiunea

disponibilului valutar al unei banci necesita luarea unor masuri de echilibrare a pozitiilor

valutare. De regula, echilibrarea se realizeaza prin virarea unor fonduri de la bancile care

prezinta un excedent din valuta respectiva. In cazul in care pozitia valutara este dificitara, se

recurge la o operatiune de vanzare-cumparare "fortata", o operatiune impusa de necesitate de

echilibrare a pozitilor valutare.

In afara de situatia de mai sus, cand operatiunea de arbitraj este fortata de necesitatea

echilibrarii pozitiei valutare, mai pot aparea anumite fenomene care obliga pe detinatorul unei

valute "sa fuga" pe o alta piata valutara, pentru a evita pierderile cauzate de deprecierea

valutei supusa unui astfel de fenomen.

Desigur ca "dealer-ul" (persoana specializata in operatiuni de arbitraj valutar) va

efectua cu atentie calculele necesare, pentru a stabili daca diferenta de curs rezultata din

vanzarea valutei in pericol de depreciere ar putea fi mai mare decat pierderea produsa de

scaderea puterii de cumparare a valutei respective.

In acest caz, nu este oportuna asa-zisa "fuga" dintr-o valuta in alta.

Din punct de vedere al termenului, se deosebesc:

1) Arbitraj valutar la vedere, denumit si spot. Contine operatiunile de vanzare-

cumparare de valute, cu virare efectiva in conturi, in termen de 48 ore de la data cand a fost

incheiata tranzactia.

Cursurile valutare uzitate in asemenea tranzactii sunt diferite fata de cursurile

practicate pentru operatiunile valutare la termen. De regula, acest tip de tranzactii se

efectueaza intre bancile comerciale, intre acestea si clientii lor, sau intre clienti si bursele de

valori.

2) Arbitraj valutar la termen, denumit si forward. Cuprinde operatiuni de vanzare-

cumparare de valuta, cu incheierea tranzactiei la o data ulterioara, fixata in momentul in care a

avut loc negocierea operatiunii prin tratative (deal).

Operatiunile la termen au loc atunci cand in evolutia unei valute se prevede aparitia

riscului valutar, prin deprecierea valutei respective. Sau invers, cand se estimeaza o repreciere

a valutei. In acest caz, scopul este speculativ, adica de obtinere a unui profit, ca rezultat al

cumpararii valutei la un curs mai mic si al revanzarii ei la un termen cu un curs mai mare.

Din punct de vedere al zonei de actiune exista:

1) Arbitraj valutar pe piata valutara interna. Este cazul tranzactiilor incheiate intre

persoane juridice sau fizice si banci, burse de valori sau case de schimb, partenerii tranzactiei

fiind rezidenti si nerezidenti din tara.

Arbitrajul valutar pe piata interna este mai redus ca volum, deoarece pe aceeasi piata

variatiile cursului valutar sunt mai mici decat cele dintre doua piete diferite. De asemenea,

dobanzile variaza foarte putin intre banci si foarte lent. In concluzie, arbitrajul cel mai

frecvent este cumpararea si vanzarea de valuta la termen.

2) Arbitraj valutar pe piata valutara externa. Acesta are cea mai mare frecventa si

o mare diversitate: arbitraj speculativ, arbitraj impus, arbitraj de curs valutar sau de dobanzi

pe una sau mai multe piete, arbitraj la vedere sau arbitraj la termen.

Operatiunile de arbitraj pot aparea si sub forma de combinatii ale acestora, de exemplu

arbitraj valutar combinat cu arbitraj de dobanzi, arbitraj pe mai multe piete.

Uneori apare arbitrajul triunghiular: pe piata A se coteaza valuta X in moneda Y; pe

piata B se coteaza valuta Y in moneda Z; pe piata C se coteaza valuta Z in moneda X,

rezultand un castig in valuta X. Se vinde pe piata A valuta X contra valutei Y, se revinde

valuta Y pe piata B contra valuta Z, iar aceasta se remite pe piata C, unde se vinde contra

valuta X. Evident, pentru a realiza un castig, trebuie ca schimbul direct de valuta X intre

pietele A si C sa nu fie convenabil, dar prin trecerea pe piata B schimbul in valuta Z si apoi

revanzarea pe valuta X sa fie avantajos.

Pentru operatiunile de arbitraj valutar speculativ este esential sa se analizeze corect

factorul risc. Aceasta inseamna ca arbitrul va face o estimare privind o evolutie viitoare

favorabila sau defavorabila cursurilor valutare. Daca aceasta estimare se confirma, atunci

operatiunea se inchide cu profit, iar daca nu se confirma se inregistreaza pierdere.

Datorita acestui aspect, executarea operatiunilor de arbitraj valutar speculativ este

foarte dificila si necesita, din partea celui care trebuie sa ia decizii rapide calitati deosebite. De

retinut este faptul ca elementele care conduc la aceste decizii se schimba cu viteza foarte mare

si deci trebuie folosit momentul cel mai favorabil pentru efectuarea unei tranzactii cu profit

sau, cel putin, fara pierdere.

3.4.1. Riscul valutar

Variatia cursului valutar prezinta mai multe forme. Cand cursul valutar scade pe piata

intr-o tendinta continua este asa-numita depreciere; cand acesta scade brusc in urma reducerii

valorii paritare, introdusa de stat la intervale de timp mai mari, atunci aceasta se numeste de

valorizare. Fenomenele contrare sunt cunoscute sub numele de repreciere (sau apreciere) si

revalorizare.

Toate aceste fenomene au efecte favorabile saau defavorabile (dupa caz) asupra

contractelor la termen sau asupra creditelor.

Cazul in care un partener inregistreaza o pierdere la un contract la termen, la o

conventie de credit extern, la un acord international de plati etc, ca urmare fie a devalorizarii

sau deprecierii, fie a revalorizarii sau reprecierii valutei de contract, inregistrata in intervalul

de timp scurs de la incheierea contractului si pana la data incasarii sau platii, se numeste risc

valutar.

Acesta se concretizeaza pentru creditor in scaderea puterii de cumparare a monedei in

care este exprimata creanta in urma unei deprecieri sau devalorizari survenite in intervalul de

timp aratat mai sus. Pentru debitor, paguba apare la cresterea puterii de cumparare a monedei

atunci cand, fiind datorata o plata la termen, aceasta se face intr-o moneda care a suferit intre

timp o revalorizare sau reapreciere.

Pentru un importator, riscul valutar apare fie in ipoteza cresterii valutei din contract,

fie in acea a scaderii valorii monedei proprii. In ambele cazuri, importatorul sufera o paguba

care consta in plata unei sume mai mari decat a prevazut in moneda nationala.

Pentru un exportator, riscul apare in cazul cand contractul s-a incheiat intr-o moneda

straina, iar intre timp fie valoarea valutei din contract scade, fie valoarea propriei monede

creste. In ambele cazuri, exportatorul va primi in moneda nationala o suma mai mica decat

cea prevazuta.

In cazul in care contractul este incheiat intr-o terta moneda, riscul valutar apare pentru

unul dintre parteneri, in functie de variatia monedei stipulate in contract.

Riscul valutar are o influenta negativa asupra tranzactiilor comerciale si financiare si,

din aceasta cauza, s-au cautat mijloace de protectie impotriva lui. Protectia impotriva riscului

valutar se poate realiza:

a) in cadrul contractului;

b) in afara contractului.

a. Mijloacele de protectie in cadrul contractului au un caracter preventiv si consta in inscrierea

in contract a unor clauze asiguratorii impotriva riscului valutar.

Aceste clauze sunt de mai multe feluri:

- Clauza valutara consta in faptul ca moneda de plata este legata de o alta moneda,

considerata mai stabila si devenita moneda de referinta. Legarea se face printr-un raport intre

cele doua monede, raport stabilit prin contract la voia partilor. La termen, plata se face in

functie de acest raport. Daca moneda de plata se depreciaza in raport cu moneda de referinta,

plata se va face intr-o suma mai mare, conform raportului stabilit si invers, in cazul cand

moneda de plata se repreciaza fata de moneda de referinta. Eficacitatea acestei clauze deriva

din stabilitatea monedei de referinta.

Clauza monedei internationale este aceea in care moneda de plata este

legata printr-un raport de DST sau o alta moneda rezultata in urma unui cos valutar. In aceasta

clauza se evidentiaza stabilitatea monedei de referinta.

Clauza aur consta in legarea monedei de plata fie de o moneda cu valoare

paritara exprimata in aur (care de fapt nu mai exista), fie de pretul aurului pe piata

internationala. Puterea asiguratorie a acestei clauze depinde, evident, de stabilitatea pretului

aurului.

Clauza pretului provizoriu, prin care in contract se stipuleaza ca pretul ferm

se va stabili in momentul livrarii marfii. In acest caz, creditorul va avea in vedere la stabilirea

pretului modificarile cursului valutar, despagubindu-se de eventualele pierderi.

Clauza temporizarii, prin care se intervine asupra factorului timp, avand in

vedere ca riscul valutar depinde de acesta. Astfel, se poate prevede o plata anticipata sau la un

moment dat cand cursul valutar este favorabil, se mai poate recurge si la plati esalonate in

rate, in asa fel incat impactul variatiei cursului valutar sa fie cat mai mic.

b. Protectie impotriva riscului valutar impotriva contractului, aceasta putandu-

se realiza prin diverse procedee: hedging-ul, swap-ul, optiunea valutara.

Ca o concluzie, subliniem urmatoarele aspecte:

1. Riscul de curs valutar este un risc deosebit de mare.

2. Riscul de curs valutar exista permanent in activitatea unei banci.

3. Riscul de curs valutar este un risc perfect cuantificabil. Prin raportare la cursul din

momentul respectiv se poate estima cu precizie profitul, respectiv pierderea potentiala,

generate de pozitia initial asumata de banca.

4. Riscul de curs valutar poate fi evitat doar in conditiile existentei unor limite de lucru

si risc bine stabilite si riguros respectate.

5. Abordarea de catre serviciul de arbitraj de noi instrumente de lucru care implica

existenta riscului de curs valutar (OPTION, FUTURES etc) trebuie sa fie dublata, pe

langa o pregatire teoretica aprofundata, de un sistem de masuri de supraveghere si

control adecvat, care sa limiteze expunerea bancii la acest tip de risc.

Pentru o cunoastere si o stapanire corespunzatoare a tehnicilor de supraveghere a riscului de

curs valutar se impune pastrarea unui contact permanent al dealerilor cu piata internationala,

cu cele mai noi metode si instrumente folosite, atat teoretice cat si practice.

3.5. Alte operatiuni valutare

3.5.1. Hedging-ul

Hedging-ul pentru acoperirea riscului valutar are ca scop contracararea efectelor

nefavorabile ale modificarii cursului de schimb al monedei de plata. Aceasta operatiune

consta in luarea unei pozitii de sens contrar aceleia pe care o detine intr-o tranzactie

anterioara.

In acest mod, un exportator care, in conformitate cu contractul comercial, urmeaza sa

primeasca o suma in valuta, reprezentand plata livrarii sale la o anumita data, va efectua pe

piata valutara o vanzare la termen a sumei respective cu aceeasi scadenta. In sens invers, un

importator care urmeaza sa faca plata peste o anumita perioada, va cumpara suma necesara in

valuta printr-o operatiune la termen pe piata valutara, avand ca scadenta data platii.

In felul acesta, fiecare din cei doi operatori (exportatorul si importatorul) se asigura ca,

la data platii, va primi, respectiv va plati, o suma in valuta a carei marime este cunoscuta din

momentul incheierii operatiunii pe piata valutara si nu mai este dependenta de modificarea

cursului de schimb pe piata.

Operatiunea de hedging este un gen de operatiune prin care un cumparator de valuta

sau o banca se angajeaza, pe de o parte, sa cumpere la termen o suma intr-o anumita valuta,

iar pe de alta parte se imprumuta cu aceeasi suma, in aceeasi valuta, la acelasi termen. Prin

acest procedeu, cumparatorul de valuta se pune la adapost de riscul deprecierii valutei in

intervalul de timp dintre momentul incheierii contractului si executia lui, deoarece la scadenta

platii, care coincide cu termenul de incasare a imprumutului, eventuala pierdere la cumpararea

valutei se compenseaza cu un castig egal obtinut la imprumut. In acest mod, riscul valutar este

transferat bancii imprumutatoare. Totodata, in cazul cresterii valutei contractate creditorul

castiga la cumparare, dar pierde la imprumut, hedging-ul avand, in fond, ca scop, anularea

oricarui efect datorat variatiei cursului valutar.

Procedeul este valabil si pentru cazurile in care un creditor se teme ca moneda in care este

exprimat contractul incheiat cu un partener, sau creanta pe care o poseda, este expusa

deprecierii sau devalorizarii.

Definirea obiectivelor politicii de hedging

Problema care se pune este daca trebuie adoptat un program pur defensiv sau unl

pentru obtinerea de profit in cazul managementului valutar. Acest program nu poate fi unul

defensiv pentru a se centra pe profit ulterior. Daca programul este agresiv si desemnat sa

genereze profituri, trebuie dezvoltate resursele si structura necesare.

Trebuie observat ca pietele valutare permit tranzactii foarte rapide. Costurile de intrare

si de iesire sunt minimale in comparatie cu alte decizii de afaceri. Tranzactionarea agresiva

poate fi, prin deghizarea adevaratelorobiective comerciale ale firmei, de un real folos pentru

participantii importanti de pe piata.

Pentru o implementare eficienta a politicii de hedging trebuie avute in vedere

urmatoarele sisteme:

1) Previzionarea cursurilor valutare.

2) Delegarea responsabilitatii.

3) Sisteme de evaluare si control a performantelor.

1) Conducerea poate alege daca sa incerce previzionarea cursurilor valuatare si, data

fiind prezenta sau absenta acestor prognoze, daca sa acopere sau nu riscurile. O politica a

neutilizarii hedging-ului implica esentialmente prognoza faptului ca viitoarele rate de schimb

vor fi apropiate sau mai mari decat ratele forward curente. Decizia a fost astfel luata, fie ca

managerii o recunosc sau nu, in sensul ca e mai bine de asteptat inainte de a se trece la

folosirea hedging-ului. Dimpotriva, o politica de hedging automat sugereaza un inalt grad de

aversiune fata de risc, mai mult decat prezenta sau absenta unei prognoze a cursurilor

valutare.

Daca managerii sunt hotarati sa aloce resursele activitatii de previzionare si daca

mentin totusi pozitii neacoperite bazate pe aceasta activitate de previzionare, atunci putem

vorbi, bineinteles, de hedging selectiv.

Admiterea de catre firme a posibilitatii de a gresi in prognozele lor duce la adevaratul

inteles al termenului de expunere la riscuri (exposure). Perceptia conducerii asupra acuratetii

si gradului de incredere pe care-l prezinta aceste prognoze va fi un factor major in modelarea

viitoarei politici de expunere la riscuri.

2) Un sistem sau o procedura pentru delegarea responsabilitatii formeaza un al doilea

element cheie in implementarea politicii de hedging. Acest pas este adeseori cel mai greu

dintre cele trei elemente. Exista doua conditii care trebuie indeplinite:

a) Orice delegare a responsabilitatilor trebuie insotita de o autoritate adecvata. Altfel,

ar insemna sa se dea managerilor o sarcina imposibila.

b) Responsabilitatea trebuie sa fie atribuita indivizilor saun grupurilor care au

capacitatea sa rezolve aceasta problema. Capacitatea in acest sens merge dincolo de autoritate,

ea presupune acces la informatii, anumite abilitati si cunostinte si, in unele cazuri, vointa de a-

si asuma riscuri.

In practica, cand apar tranzactii concrete, deciziile de hedging se iau la nivel

individual. Desi deciziile in comun ofera acoperire membrilor, ele reprezinta un proces lent,

reprezentand deseori confirmarea deciziilor catorva membrii cheie ai grupului.

Performanta oricarui program de hedging trebuie sa fie masurata. Obiectivele acestei

evaluari vor fi axate pe:

1. Contributia strategiei alese.

2. Impactul unei eventuale abandonari a strategiei pentru a se bucura de

"avantajele" evolutiilor specifice pietei.

3. Masura in care echipa a executat strategia in conformitate cu planul.

3.5.2. Operatiunile de SWAP

Operatiunile complexe, de genul operatiunilor de SWAP, reprezinta imbinarea a doua

operatiuni valutare, simultane si opuse, una de vanzare si alta de cumparare sau invers, la

doua scadente diferite, una la vedere si alta la termen. Existenta unei operatiuni la termen in

cadrul SWAP-ului presupune reglarea diferentei de dobanda- daca exista- dintre cele doua

cursuri diferite la cele doua scadente.

Swap-ul este un contract prin care se poate schimba o valuta de pe o piata cu alta pe

alta piata sau de la un termen la altul.

Fiind in posesia unor informatii de pe mai multe piete, clientul are la dispozitie prin

acest procedeu o serie de solutii, putand alege pe cea mai convenabila, adica cea care prezinta

cel mai mic risc si cel mai avantajos schimb.

Cele mai frecvente swap-uri valutare constau in incheierea unui contract intre un client

si o banca sau intre doua banci, prin care se stabileste o tranzactie la vedere pe o piata si o alta

echivalenta pe o alta piata, in alta valuta. In urma acestei operatiuni, la termen, daca cursul

este mai ridicat castiga banca cumparatoare, in caz contrar aceasta sufera o pierdere. Din

aceasta cauza, operatiunile swap se fac atunci cand variatiile valutei sunt minime si

previzibile, fiind evitate in perioadele de destabilizare a pietelor valutare.

Operatiunile de swap au aparut din necesitatea de acoperire a unor angajamente intr-o

valuta pe o anumita perioada, din disponibilitatile existente intr-o alta valuta, fara a modifica

la termen structura angajamentelor si a disponibilitatilor in cele doua valute.

Daca, spre exemplu, banca A dispune in "spot" de o suma in dolari, pe care-i are

disponibili timp de o luna si, tot in "spot", are nevoie de o suma de franci elvetieni pe care nu-

i poate acoperi decat din intrari in franci care vor avea loc peste o luna, pentru acoperirea

necesarului de franci din "spot", valorificarea dolarilor si mentinerea structurii angajamentelor

si a disponibilitatilor la termen de o luna, banca poate realiza aceste obiective prin operatiuni

de swap.

Acestea presupun gasirea unei alte banci careia sa-i cedeze dolarii pe timp de o luna in

schimbul sumei in franci elvetieni, tot pe termen de o luna, reglandu-se totodata diferenta de

dobanda- daca exista- dintre cele doua valute, reglare care se face prin intermediul a doua

cursuri diferite la cele doua scadente. Acoperirea necesitatilor intr-o valuta la care dobanda

este mai mica decat valuta in care sunt disponibilitatile conduce la o pierdere la termen,

pierdere ce va trebui sa se compenseze prin realizarea unui castig la curs.

In practica, swap-ul se utilizeaza daca rezultatul operatiunii este mai mare sau egal cu

diferenta de dobanda dintre cele doua valute.

Rezultatul operatiunii de swap este (Rs):

unde

Fwd = forward

Cs = curs spot

Nz = numar de zile

Daca Rs este mai mic decat diferenta de dobanda, se aplica metoda depozitelor de

eurovalute, care consta in atragerea sumei necesare intr-o anumita valuta simultan cu plasarea

sumelor disponibile in alta valuta pe acelasi termen. La scadenta se restituie suma atrasa plus

dobanda aferenta din intrarile asteptate la termenul respectiv in acea valuta si respectiv se

incaseaza suma si dobanda aferenta la valuta plasata, din care se vor plati angajamentele

scadente la acel termen. In general, se urmareste plasarea unei valute care sa inregistreze o

dobanda mai mare decat cea atrasa.

Operatiunile valutare swap pot fi de mai multe feluri:

- combinarea unei cumparari la vedere cu o vanzare de valuta la termen;

- legarea unei vanzari la vedere cu cumpararea aceleiasi valute la termen;

- efectuarea a doua operatiuni valutare la doua termene diferite.

Avantajul contractelor swap consta in faptul ca prezinta o gama larga de posibilitati

din care clientul poate sa aleaga. In plus, contractul poate fi vandut sau cumparat, ca un titlu

financiar, inainte de scadenta. Aceasta particularitate mareste gama de posibilitati de utilizare

a riscului valutar.

3.5.3. Operatiuni futures

Un contract futures este un acord de vointa de a cumpara/vinde o suma determinata de

valuta la un pret stabilit in momentul incheierii contractului la o data viitoare.

Contractele futures pe valuta se caracterizeaza prin cateva elemente:

1.In primul rand este vorba de contracte standardizate, intre parti negociindu-se numai pretul

contractului, respectiv cursul de schimb al valutei care face obiectul acestuia; pretul este

exprimat, de regula, in moneda tarii de sediu a bursei.

2.In al doilea rand, contractele futures beneficiaza de o piata secundara, unde pot fi lichidate

inainte de scadenta, la o valoare de piata.

Operatiunile futures se realizeaza in marja, respectiv la incheierea contractului se depune o

acoperire, iar valoarea acestuia este marcata zilnic la piata, in functie de miscarea cursului la

bursa. Cand contractul creste in valoare, cumparatorul primeste suma corespunzatoare in

contul sau pentru operatiuni in marja, in timp ce in cazul scaderii contractului el trebuie sa

plateasca din acest cont.

3.In al treilea rand, aceste operatiuni se realizeaza in principal in doua mari scopuri:

-cel speculativ

- cel de acoperire a riscurilor. In primul caz, operatorul urmareste obtinerea unui profit prin

luarea unei pozitii deschise, short (de vanzare) sau long (de cumparare) pentru o anumita

valuta. Daca operatorul estimeaza o scadere a pietei, el va vinde un contract futures pe acea

valuta la cursul din ziua incheierii contractului si cu o anumita scadenta. Daca pana la

expirarea contractuluicursul valutei va scadea, el isi va acoperi pozitia short la un pret mai

mic, castigand diferenta dintre cele doua preturi.

In general se cumpara contracte futures in cazul unei plati viitoare si al unei anticipari

privind o crestere a cursului valutei de plata, si se vand contracte futures in cazul incasarii

viitoare si al unei anticipari privind o scadere a cursului valutei incasate.

Desi atat in contractele forward cat si in cele futures executarea are loc la un termen

viitor, cele doua categorii de operatiuni se deosebesc in mai multe privinte:

I. In primul rand, intr-un contract futures conditiile contractuale sunt standardizate in ceea ce

priveste natura activului de baza (o anumita valuta) si suma contractata, numita si unitate de

tranzactie (de exemplu 100.000 dolari). Toate contractele futures si acelasi activ standardizat

formeaza un gen de contracte futures.

Totodata, fiecare contract futures are un anumit termen de executare, mai precis o luna

in care urmeaza sa aiba loc lichidarea. Lunile de livrare sunt prestabilite si coteaza la bursa,

iar contractele pe un anumit activ are aceeasi scadenta formeaza o specie a contractului

futures pe acel activ.

Prin urmare, cand vorbim de contractul futures avem in vedere multimea contractelor

de un anumit gen si care are o anumita luna de livrare. Aceste contracte sunt reciproc

substituibile pentru ca obiectul lor este un activ omogen din punct de vedere calitativ, definit

in mod unitar in termeni contractuali, toate avand aceeasi scadenta; ele sunt standardizate.

II. In al doilea rand, pretul contractului futures se stabileste la bursa prin procedura

specifica de negociere si contractare a acestei piete organizate. Acest pret este expresia

raportului dintre cererea si oferta pentru fiecare contract standardizat (acelasi activ de baza,

aceeasi scadenta) si el variaza zilnic, in functie de conditiile pietei. Ca atare, valoarea

contractului (data de produsul dintre pretul unitar si unitatea de tranzactie) nu mai este fixa, ca

in cazul contractului forward, ci este variabila. De aici rezulta una din caracteristicile

definitorii ale contractului futures si anume ca acesta este zilnic actualizat sau "marcat la

piata" (marked to market), astfel incat pierderile uneia din partile contractante sunt transferate

ca venituri celeilalte parti.

Daca valoarea contractului creste, cumparatorul primeste in contul sau la broker o

suma corespunzatoare profitului virtual al contractului; daca valoarea scade, o anumita suma,

reprezentand pierderea virtuala, este dedusa din acel cont. In mod sistematic, in cazul in care

pretul pietei scade, ceea ce inseamna reducerea valorii contractului, detinatorul unei pozitii

short (vanzatorul) beneficiaza de profitul virtual; in schimb, la o cresterea a valorii

contractului, o suma reprezentand pierderea virtuala se deduce din contul vanzatorului.

Se poate spune ca un contract futures este practic un sir de contracte forward, fiecare

fiind lichidat zinic si inlocuit cu un nou contract, care are un pret egal cu pretul zilei curente.

Adaptarea valorii contractului (numita si actualizare) se face pe baza diferentei dintre pretul

de lichidare al zilei respective si cel al zilei precedente. Acest pret se determina, in general, pe

baza cotatiilor de inchidere a bursei din fiecare zi (de aici si denumirea de pret de inchidere) si

serveste la regularizarea diferentelor de valoare a contractului (de aici si denumirea de pret de

regularizare).

III. Spre deosebire de contractul forward, care se executa la scadenta si in conditiile

stabilite la incheierea contractului, in contractul futures partile au doua posibilitati:

a) sa lichideze contractul prin predarea/primirea activului care face obiectivul

acestuia, adica prin livrare (delivery);

b) sa lichideze pozitia detinuta pe piata futures printr-o operatiune de sens contrar,

respectiv o compensare (offsetting);

Astfel, cel care detine o pozitie long poate lichida pozitia sa realizand o vanzare

futures a contractului respectiv; cel care detine o pozitie short o poate lichida prin cumpararea

futures a aceluiasi contract. Prin aceste operatii profitul/pierderea virtuala se transforma in

profit/pierdere efectiva.

Operatorii (vanzatorii sau cumparatorii) care isi mentin pozitiile deschise trebuie sa

faca executarea in natura a contractului la data livrarii. Aceasta data este stabilita prin

regulamentul bursei si poate fi: o zi determinata din luna de livrare; oricare din zilele

lucratoare din luna de livrare incepand cu prima si sfarsind cu ultima.

Operatorii ramasi cu pozitii deschise pana in ultima zi de livrare vor intra automat in

procesul lichidarii contractului prin predarea/primirea activului care sta la baza contractului.

In cazul contractelor futures la care executarea nu se poate realiza prin predarea unui titlu

financiar (contractele pe eurodolari), "livrarea" se face printr-o lichidare cash (plati in

numerar).

Avand o valoare de piata si putand fi negociat la bursa contractul futures este, de fapt,

un titlu financiar. Fiind bazat pe un activ standardizat el reprezinta un titlu derivat. Ca atare,

contractul futures se coteaza la bursa (ca orice titlu financiar), dar pretul sau curent si deci

valoarea de piata a contractului reflecta pretul activului de baza.

Deosebirea dintre un forward si un futures valutar:

CARACTERISTICA FORWARD FUTURES

MRIMEA CONTRACTULUI

Conform nevoilor individuale Standardizate

MATURITATEA Conform nevoilor individuale Standardizate

METODA DE

TRANZACIONARE

Prin telefon, de catre o banca

sau broker, ntre un numar limitat de vnzatori /cumparatori.

Licitatie deschisa ntre multi cumparatori si multi vnzatori n sala bursei (pit)

PARTICIPANI Banci, brokeri si companii multinationale.Speculatia nu e

ncurajata

Analog Forward, dar se

ncurajeaza speculatia

COMISIOANE Spread-ul Cheltuieli de Brokeraj

GARANII Stabilita de fiecare banca pe baza reglementarilor n vigoare si riscului de contrapartida

Depozitul de marja.

INTEGRITATEA

FINANCIARA

Variaza functie de banci

/brokeri. Nu exista o functionare

a unei Case de Compensatie

separate

Asigurata de Casa de

Compensatie. Negociere

zilnica.

LOCALIZAREA

PIEEI

Spatiul mondial prin

intermediul telefonului

Sala bursei ce dispune de

posibilitati de comunicare cu

ntreaga lume

JUSTIFICAREA

ECONOMICA

Faciliteaza comertul mondial

furniznd mecanismele de acoperire

Analog Forward dar

furnizeaza o piata mai larga,

precum si mecanisme

alternative de acoperire prin

participatie publica.

ACCESIBILITATE Clienti mari care

tranzactioneaza n comertul extern

Oricine doreste sa faca

operatiuni de acoperire si

speculative

REGLEMENTARE Autoreglatoare Din aprilie 1975 -

reglementata de CFTC

(Commodity Futures Trading

Commission )

FRECVENTA

LIVRRII

Mai mult de 90% din contracte

se ncheie prin livrare efectiva Mai putin de 1% se ncheie prin livrarea efectiva

LICHIDITATEA

PIEEI

Lichidarea pozitiei cu o alta

banca

Lichidarea publica.

Lichidarea prin arbitraj

BIBLIOGRAFIE

1. Chance, Dan, An Introduction to Options & Futures, The Dryden Press, Chicago,

1987

2. Easton, Thomas, Pitfalls of Bank Mergers, Plain Dealer, 1991

3. Ev. H, H.E., A manual of Foreign Exchange, London, Pitman Publishing, Seventh

Edition, 1989

4. Harvey, Tom, The Banking Revolution, Irwin Professional Publishing, 1996

5. Isarescu, Mugur, Sistemul Bancar in Romania; evolutii recente si

perspective.Reforma sistemului financiar si integrarea europeana, Banca Nationala,

Bucuresti, iunie 1996

6. Kelly, J.E., Practice of Banking, Pitman Publishing, London, 1987

7. Kauffman Perry, The Concise Handbook of Futures Markets,1986

8. Negrus, Mariana, Plati si Garantii Internationale, Editura ALL, Bucuresti, 1996

9. Negrus, Mariana, Tehnici de Calcul valutar - financiare, Bucuresti, Ed. Militara,

1992

10. Popa, Ioan, Bursa, Vol I si II, Ed. Adevarul, Bucuresti 1993,1994

11. Turcu, Ion, Operatiuni si Contracte Bancare, Lumina Lex, Bucuresti, 1994

12. Vascu, Teodora, Piete de Capital si Operatiuni de Bursa, 1995

13. *** , An Introduction to Futures & Options, Chicago Mercantile Exchange,

Education Department,1992

14. *** , A Guide to Foreign Exchange and Money Markets, Credit Suisse Special

Publication, Vol 8,1992

15. *** , The Supervisory Treatment of Market Risk, Consultative Proposal by the

Basle Committee on Banking Supervision, April, 1993

16. *** , Guidelines for the Management of Foreign Exchange Trading Activities,

Published by FED, NY, 1990

17. *** , Risk Management - Published by American Express Bank, NY,1994

18. *** , Short Term Interest Trade, Futures and Options, LIFFE,1994

19. *** , The Reporting and Performance Neasurement of Financial Futures and

Options in Investment Portfolio, LIFFE, 1994