Omul, fiinţă socială

Cu toţii cunoaştem legende, mituri în care oamenii au fost crescuţi de animalesau în singurătate, acestea sunt doar legende, mituri ale diverselor societăţi. Cercetările au demonstrat că omul nu devine om decât împreună cu ceilalţi oameni. Ca urmare principala caracteristică a omului e aceea de a fi fiinţă socială, el nu poate deveni om, nu poate să-şi realizeze obiectivele decât prin ceilalţi. Pe lângă faptul că este fiinţă socială mai e şi o fiinţă sociabilă, adică are capacitatea de a trăi şi a se organiza în grupuri sociale, neexistând efectiv un om care să nu facă parte dintr-un grup social. În consecinţă acestea sunt grupuri sociale.

1. Statusul social: fiecare dintre noi ocupăm un loc în această viaţă, unii sunt studenţi, alţii profesori, alţii portari etc. altfel spus poziţia, locul pe care îl ocupăm la un moment dat într-o societate e statusul. E extrem de important statusul unui individ deoarece în funcţie de el se comportă şi acţionează ceilalţi. Realitatea e că fiecare dintre noi avem simultan nu un singur status, ci mai multe, adică un set de statusuri. Problema care se pune e după care dintre ele suntem apreciaţi, care dintre ele e cel mai important. Răspunsul depinde de societate. Cel mai important e master statusul – statusul ocupaţional. Statusurile din experianţa noastră nu sunt amorfe, nu reprezintă un agregat de statusuri, din potrivă ele se ierarhizează. Cei care ocupă aceste statusuri autotmat intră într-o ierarhie socială. Cei cu statusuri superioare au o mare influenţă politică, au o parte de venit mai mare şi au capacitatea de a influenţa pe alţii, cei cu statusuri inferioare deseori se află într-o situaţie de subordonare faţă de ceilalţi:

Statusuri atribuite: fie nu depinde de voinţa noastră, fie într-o mică măsură de voinţa noastră.

Statusuri dobândite sau câştigate: sunt invers, depind în bună măsură de voinţa şi acţiunea noastră. Sunt extrem de importante pentru că de ele depinde modul în care ne trăim viaţa şi nivelul respectiv.

Dacă privim societăţile din perspectiva acestor două statusuri ne dăm seama că se acordă mai multă importanţă statuselor dobândite. A realiza, a dobândi statusuri înseamnă a trece de la un nivel la altul mai superior(a face carieră).Societatea Americană e din această perspectivă cea mai dinamică, cea mai dispusă la evoluţie socială şi schimbare, pentru că sunt importante statusurile dobândite. Nivelul de status pe care îl ocupi îţi dă rangul social pe care îl ai, iar în plan psihic el generează prestigiul social.

2. Rolurile sociale: sunt reversul aceleiaşi monede, am putea să spunem că rolul social e statusul în acţiune. Conceptul de rol este din dramaturgie şi ne arată felul în care “îţi joci” statusul. Acest comportament se structurează în ceea ce noi numim aşteptările rolului(preexisrente). Îndeplinirea acestor aşteptări e realizarea rolului. Nu există în totdeauna o realizare a aşteptărilor. Există grade diferite de îndeplinire a aşteptărilor în societate. Dacă avem un set de statusuri, avem şi un set de roluri în societate. Modul în care joci aceste roluri şi alegerea unuia sau altuia depinde de situaţie:

Probleme legate de roluri1. Tensiune a rolurilor: defineşte o situaţie, în care între diverse ale aceluiaşi rol

există o tensiune2. Conflictul rolurilor: e situaţia în care între aşteptările a două roluri diferite

apare un conflict(un ofiţer de poliţie care trebuie să-şi aresteze propriul fiu). Teoretic acest conflict al rolurilor ar duce la blocarea acţiunii umane. În

realitate nu se întâmplă aşa, pentru că prin diverse mijloace rezolvăm aceste conflicte.

Contează nu numai să îţi joci rolul şi să îţi îndeplineşti rolul contează şi stilul în care o faci.Oamenii au statusuri şi roluri cu care vin în grupuri sociale:

1. Agregatul social – mulţimea socială. Agregatul social este o colecţie de indivizi, de oameni, aflaţi în proximitate fizică.

2. Categoria socială: reprezintă o colecţie de indivizi care au aceleaşi statusuri sau cel puţin identice. Apare un element de solidaritate între ei.

3. Grupul social: reprezintă o colecţie de oameni care aparţin acestuia, ştiu că aparţin acestuia între ei exitând interacţiuni complexe şi profunde şi un obiectiv sau ţel comun, împărtăşit de toţi membri acestuia. Majoritatea imensă a oamenilor fac parte din mai multe grupuri.

Dincolo de imensa diversitate de grupuri ele au câteva caracteristici comune:1. Dimensiunea grupului: se referă la numărul membrilor acestora, cel mai mic grup este de

2 persoane(diadă), apoi triada. Apoi grupuri mici, nu există o cifră exactă(până în 50 de persoane). Există o sociologie care se ocupă de acestea: sociologia micro-grupurilor. Grupurile cu dimensiune medie(sute sau mii de oameni) şi grupurile mari(cu yeci de mii sau milioane de oameni). Într-un anumit sens şi societatea este un macro-grup.

2. Durata şi extensiunea intereselor: durate se referă la segmentul temporal al existenţei acestora. Sunt unele cu existenţă scurtă(efemere-2 zile), cu durată medie de existenţă(ex.: studfenţi 3-5 ani), şi grupuri cu durată lungă de existenţă(partide, sindicate, familia, grupuri de muncă). Extensiunea intereselor se referă la paleta intereselor gruplui.

3. Gradul de organizare: avem 2 tipuri de grupuri din acest punc de vedere:a. Informale: sunt grupuri relativ dezlânate, nu posedă o structură interioară, nu au

lideri, comunicarea este greoaie, sunt relativ puţine în societate, doar acum încep studiile asupra lor.

b. Formale: sunt imens majoritare în orice societate, ele au o constituţie, prealabilă constituirii. Există ierarhie de statusuri şi roluri, are un lider, există canale de comunicare pe verticală şi pe orizontală, ele sunt formalizate.

4. Coeziunea grupului: gradul de unitate a grupului, de solidaritate, loialitate. Grupurile au coeziune diferită(redusă în lumea artei, la studenţi, extrem de mare familia, prieteni, mafiile, cliciile).

Acestea sunt caracteristicile generale. Grupurile se pot clasifica în mai multe feluri:a. Primale – pe lângă caracteristicile generale au proximtate fizică şi existenţa unor

relaţii profunde şi intime. Duce la interacţiuni mult mai complexe decât grupurile cu scop.

b. Secundare(cu scop) – sunt cele care se constituie în vederea atingerii unui obiectivLeadershipul se referă la existenţa unui leader, nu există grup formal fără leader, nominal

sau real, există grupuri cu leaderi numiţi din exteriorul grupului şi există grupuri cu leaderi reali care sunt expresia dorinţei membrilor. Nu totdeauna leaderul nominal coincide cu cel real.Leaderul este o persoană care în virtutea unor calităţi pe care le posedă are capacitatea de a-i influenţa pe ceilalţi membri.

Calităţile leaderului: e mai puternic decât ceilalţi, este mai frumos decât ceilalţi, are un IQ mai mare, are o viziune liberală, mai profundă decât ceilalţi membrii, are capacităţi de socialitate şi sociabilitate. Sunt două tipuri de leader:

1. Instrumentali – ales pentru a conduce grupul spre obiectivele pentru care grupul s-a constituit(primul ministru)

2. Expresivi – are rolul de a menţine coeziunea grupului. El urmăreşte rezolvarea conflictelor(preşedintele).

La constituirea unui grup membrii aleg şi leaderul instrumental şi cel expresiv, dar pe parcurs se ajunge ca să existe 2 persoane pentru leaderul instrumental şi cel expersiv. Cel instrumental se erodează mai repede. Pe lângă leader, care ne conduce trebuie să răspundă şi la întrebarea cum ne conduce? Stilul de a conduce: un mod de abordare a conducerii unui grup. 3 tipuri esenţiale:

1. Autoritar – leaderul conduce prin ordine, nu se acceptă iniţiative din partea grupului, se cere ierarhie de fier şi o disciplină de fier. Extrema este stilul dictatorial

2. Democratic – leaderul se consultă cu membri grupului înainte de luarea deciziei. Ierarhiile de statusuri sunt flexibile

3. Laissez-fair – el nu e creat de nimeni, dar există. Acest stil încurajează apariţia fracţiunilor.

Stilul autoritar este necesar în anumite domenii ale vieţii sociale. Stilul democratic este mai indicat în unele zone ale vieţii sociale. Dacă privim actul de conducere, putem folosi şi stilul autoritar şi cel democratic. În concluzie este o adevărată artă de a şti ce stil de conducere trebuie folosit, când, cum şi unde.

Luarea deciziilor: există la nivelul simţului comun credinţa că mai multe minţi vor lua mai degrabă o decizie corectă decât una singură. În realitate deciziile şi modul în care sunt luate depind de natura problemei asupra căreia există discuţii. Datele pe care le avem ne arată că o decizie asupra unei probleme care prezintă o singură soluţie este mai performantă dacă este luată de grup, dar acolo unde soluţia unei probleme are mai multe alternative este mai eficinetă decizia unei persoane.

Etapele luării deciziei:1. Contactul, confruntarea cu problema: grupul află că există o problemă şi că

trebuie rezolvată, altfel nu se pot atinge obiectivele grupului2. Cunoaşterea problemei: se cer informaţii despre natura problemei(în ce constă

ea), se cer informaţii dacă ea a mai apărut în istoricul grupului, se consultă bibliografia despre problema respectivă, se încearcă o plenitudine informaţională

3. Elaborarea deciziei şi promovarea deciziei: diverse fracţiuni din grup oferă soluţii la problema apărută, fiecare apărându-şi şi promovându-şi soluţia, se folosesc toate mijloacele pentru impunerea soluţiei(şi cele neortodoxe). Pornind de la argumente şi fapte până la atacuri la persoană, trădări, spionaj, manifestări emoţionale, ameninţări, cumpărări de voturi etc. Una din soluţii este aleasă, restul pierd.

4. Restabilirea echilibrului afectiv şi a solidarităţii grupului(coeziunii grupului) – este un truism că lupta pentru promovare creează resentimente, supărări care pot duce la dezagrearea grupului. Ca urmare se face apel la solidaritate, la colegialitate(se spun glume, se merge la bere) se lansează proiecte care să mobilizeze.