Omul este principala forță de producție a societății, el pune în mișcare

varietatea de mașini, agregate, instalații proprii societății moderne, este creatorul

bunurilor materiale, mintea sa îndrăzneață se avântă spre culmile cunoașterii;

oamenii sunt făuritorii istoriei.

Tot persoana umană este și destinatarul bogățiilor create de societate,

înfrumusețarea și îmbogățirea vieții sale, de fiecare zi, reprezentând scopul

societății de astăzi.

„Omul nu are un cuvânt mai nobil pentru a arăta cine este decât numele

său” scria filozoful german Herder. Și ne amintim și de frumoasele cuvinte ale

lui W. Shakespear închinate omului: „Ce capodoperă este omul! Cât de nobilă

este inteligența lui și cât de mari sunt facultățile lui sufletești! Ce minunată este

forma trupului său și mișcările acestuia, ce lucru desăvârșit este omul! Ce aleasă

este cugetarea! Și cât de nemăsurate însușirile! Ce falnic și minunat e în portul

mișcării sale! Întocmai ca un înger în fapte și ca un zeu în năzuințele lui!

Podoaba lumii! Pildă a virtuților!”

Asemenea interesului față de viață al precursorilor artiști și filozofi, în

prezent, dreptul la viaţă reprezintă un drept fundamental al omului, care, prin

importanţa sa depăşeşte sfera interesului personal, având relevanţă pentru

întreaga societate. De aceea, aceste drept fundamental capătă o dimensiune

socială, garantarea sa fiind necesară prin tratatele şi convenţiile internaţionale,

precum şi prin normele dreptului intern. Interesant de stabilit este momentul din

care începe protecţia dreptului la viaţă, aspect care atrage în diferitele legislaţii

incriminarea sau nu a faptei de avort. De asemenea, prezintă importanţă

determinarea conţinutului acestui drept, în sensul de a stabili dacă el include și

dreptul de a muri al unei persoane.

În România, legea fundamentală a țării, exprimată prin Constituția

României, protejează acest drept în capitolul II, „Drepturile și libertățile

fundamentale”, articolul 22 care precizează: „(1) Dreptul la viață, precum și

dreptul la integritate fizică și psihică ale persoanei sunt garantate.”

De asemenea, țara noastră a ratificat la Declarația Universală a Drepturilor

Omului, declarație care în articolul 3 precizează că „Orice fiinţă umană are

dreptul la viaţă, la libertate şi la securitatea persoanei sale.”

Principala responsabilitate a statului de drept o reprezintă ocrotirea acestui

drept primar, de aceea omorul este cea mai gravă infracțiune contra vieții.

Comite această infracțiune acela care ucide, suprimă viața unei persoane. „Dacă

omul – spunea Hegel – săvârșește o faptă reprobabilă sau o infracțiune în

completă necunoștință a faptelor sale, adică absolut inconștient, el nu poate fi

făcut răspunzător pentru aceste acțiuni. Oedip, care și-a ucis tatăl, nu putea fi

acuzat de patricid, întrucât nu-si cunoștea tatăl, deși, potrivit legilor antice, acest

element subiectiv nu era luat în considerație”

În afară de grija pentru viața omului, societatea de astăzi se preocupă și de

integritatea corporală, precum și de sănătatea membrilor societății, valori

deosebit de prețioase pentru prosperitatea vieții.