Ocuparea Fortei de Munca

3
Ocuparea forței de muncă Ținând pasul cu schimbarea Pentru a face faţă concurenţei reprezentate de noile economii emergente, Europa trebuie să creeze locurile de muncă de care are nevoie o societate dinamică, bazată pe cunoaştere. Pentru aceasta este necesar să se investească în educaţie şi ştiinţă, precum şi în politicile privind ocuparea forţei de muncă, astfel încât UE se ţină pasul cu schimbările şi să depăşească perioada de criză economică. Responsabilitatea pentru politicile din domeniul ocupării forţei de muncă, afacerilor sociale şi incluziunii revine atât Uniunii, cât şi statelor membre. UE: coordonează şi monitorizează politicile naţionale promovează schimbul de bune practici în domenii precum ocuparea forţei de muncă, pensii, combaterea sărăciei şi a excluziunii sociale elaborează acte legislative şi monitorizează punerea în aplicare a acestora în domenii precum drepturile la locul de muncă şi coordonarea sistemelor de securitate socială. Locuri de muncă mai multe şi mai bune Dacă locurile lor de muncă sunt ameninţate de globalizare, UE le poate ajuta să se reprofileze. Strategia europeană pentru ocuparea forţei de muncă încurajează măsurile care vizează: o mai bună funcţionare a pieţei muncii dezvoltarea competenţelor ameliorarea calităţii locurilor de muncă şi a condiţiilor de lucru crearea de noi locuri de muncă. UE şi-a propus ca, până în 2020, să atingă următoarele obiective: integrarea pe piaţa muncii a 75% din persoanele cu vârste cuprinse între 20 şi 64 de ani reducerea sub 10% a abandonului şcolar şi creşterea până la cel puţin 40% a ponderii absolvenţilor de studii superioare în rândul populaţiei în vârstă de 30-34 de ani reducerea cu cel puţin 20 de milioane a numărului persoanelor care suferă de pe urma sărăciei şi a excluziunii sociale. Strategia Europa 2020 include mai multe iniţiative care pot contribui la atingerea acestor obiective:

description

forta de munca

Transcript of Ocuparea Fortei de Munca

Page 1: Ocuparea Fortei de Munca

Ocuparea forței de muncă

Ținând pasul cu schimbarea

Pentru a face faţă concurenţei reprezentate de noile economii emergente, Europa trebuie să creeze locurile de muncă de care are nevoie o societate dinamică, bazată pe cunoaştere. Pentru aceasta este necesar să se investească în educaţie şi ştiinţă, precum şi în politicile privind ocuparea forţei de muncă, astfel încât UE se ţină pasul cu schimbările şi să depăşească perioada de criză economică.

Responsabilitatea pentru politicile din domeniul ocupării forţei de muncă, afacerilor sociale şi incluziunii revine atât Uniunii, cât şi statelor membre. UE:

coordonează şi monitorizează politicile naţionale promovează schimbul de bune practici în domenii precum ocuparea forţei de muncă,

pensii, combaterea sărăciei şi a excluziunii sociale elaborează acte legislative şi monitorizează punerea în aplicare a acestora în domenii

precum drepturile la locul de muncă şi coordonarea sistemelor de securitate socială.

Locuri de muncă mai multe şi mai bune

Dacă locurile lor de muncă sunt ameninţate de globalizare, UE le poate ajuta să se reprofileze.

Strategia europeană pentru ocuparea forţei de muncă încurajează măsurile care vizează:

o mai bună funcţionare a pieţei muncii dezvoltarea competenţelor ameliorarea calităţii locurilor de muncă şi a condiţiilor de lucru crearea de noi locuri de muncă.

UE şi-a propus ca, până în 2020, să atingă următoarele obiective:

integrarea pe piaţa muncii a 75% din persoanele cu vârste cuprinse între 20 şi 64 de ani

reducerea sub 10% a abandonului şcolar şi creşterea până la cel puţin 40% a ponderii absolvenţilor de studii superioare în rândul populaţiei în vârstă de 30-34 de ani

reducerea cu cel puţin 20 de milioane a numărului persoanelor care suferă de pe urma sărăciei şi a excluziunii sociale.

Strategia Europa 2020 include mai multe iniţiative care pot contribui la atingerea acestor obiective:

Tineretul în mişcare  (pentru tinerii care doresc să studieze sau să lucreze în străinătate)

O agendă pentru noi competenţe şi noi locuri de muncă  (pentru a răspunde provocărilor cu care se confruntă piaţa europeană a muncii)

Page 2: Ocuparea Fortei de Munca

Platforma europeană de combatere a sărăciei şi excluziunii sociale (pentru a ajuta ţările europene să lupte împotriva sărăciei şi a excluziunii sociale).

Drepturile la locul de muncă

UE a făcut progrese importante în domeniul drepturilor lucrătorilor. Normele europene fixează, de exemplu, limite pentru programul de lucru, prevăd condiţii de muncă mai sigure şi garantează obţinerea de compensaţii în cazul accidentelor de muncă.

UE colaborează cu un număr important de parteneri, inclusiv angajatori şi sindicate, pentru a se asigura că normele stabilite la nivel european acoperă aspectele cele mai importante.

Protecţia şi incluziunea socială

UE militează în favoarea protecţiei şi incluziunii sociale prin măsuri de coordonare, promovare şi finanţare a eforturilor pe care le depun statele membre pentru a combate excluziunea socială şi sărăcia şi pentru a-şi reforma sistemele de protecţie socială.

Un exemplu în acest sens îl constituie iniţiativa 2012 - Anul european al îmbătrânirii active şi al solidarităţii între generaţii, care îşi propune să le ofere persoanelor în vârstă mai multe oportunităţi, pentru a le ajuta să rămână în câmpul muncii, să îşi menţină sănătatea şi să contribuie activ la dezvoltarea societăţii.

Viaţa şi munca în străinătate

Potrivit unui recent sondaj Eurobarometru , un european din zece îşi propune să se mute într-o altă ţară din UE în viitor. Pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care trăiesc şi muncesc în străinătate, UE şi statele membre colaborează pentru a coordona sistemele de securitate socială şi pentru a le permite lucrătorilor să-şi obţină pensiile şi prestaţiile de securitate socială chiar şi atunci când îşi schimbă locul de muncă sau îşi desfăşoară activitatea în mai multe ţări membre.

Programe de finanţare europeană

Principalele programe care sprijină ocuparea forţei de muncă şi politica socială sunt:

Fondul social european (FSE) Programul PROGRESS Fondul european de ajustare la globalizare  (FEG) Instrumentul european de microfinanţare Progress

Răspunderea în domeniul politicii sociale şi al ocupării forţei de muncă le revine statelor membre. Finanţarea europeană îşi propune să sprijine eforturile naţionale şi să vină în completarea acestora.