AGONIE

In mine se petrece-o agonie,

Ca intr-o trista casa solitara,

In sufletu-mi batut de vijelie

Eu vad un om ce-a inceput sa moara

Un cantaret cu rostul de la tara

Se duce-acum si n-o sa mai invie

Cu chipul lui senin de-odinioara

Demult Demult Din cea dintai clipita,

De cand te-au smuls de la batrana vatra,

Din casa cu sindrile-acoperita,

De-atunci incepe moartea-ti nesfarsita,

De-atunci te fura fiecare piatra

Te-au biruit in stingerea domoala

Straine legi din guri necunoscute;

S-a poticnit curata ta sfiala,

La orice pas, de pravili nestiute;

Prin praf, prin fum, prin vorbe de ocara

Te-ai dus, sarmane suflet de la tara.

Din orice colt mi te prindea o sarma

Si te-alunga un suier de masina

Avutul tau s-a risipit pe cale,

Te-au parasit si zmei si cosanzene,

ti s-a uscat si lacrima din gene,

Au amutit si sfaturile tale

Asa, pe rand, ti-a tot trimis viata

Un nou talhar, in orice clipa noua,

Si fara mila-n toata dimineata

Te-a despoiat cu mainile-amandoua!

Acuma simt: drumetul da sa moara

Un oaspe nou ii sta la capataie,

Incetisor in casa se strecoara,

Cu albe maini, cu inima bolnava,

Cu ochii arsi de friguri si otrava

Stapan de-acuma el o sa ramaie.

Privindu-si lung ograda in ruine,

El trist isi spune gandul ce-l apasa;

Tu mori acum dar umbra ta revine,

Si pururi simt ca singur nu ma lasa,

In nopti tarzii s-a furisa la mine

Si-o sa ma stiu strain la tine-n casa