Obligaţiile cărăuşului în cursul deplasării mărfii

Obligaţiile cărăuşului în cursul deplasării mărfii sunt în principal: respectarea ordinii expediţiilor, parcurgerea rutei stabilite prin contract, executarea transportului în termenul stipulat de părţi, conservarea mărfii pe tot parcursul deplasării, până la momentul predării la destinaţie, iar în cazul transportului de persoane, cărăuşul are obligaţia tranbordării călătorilor şi a bagajelor în caz de întrerupere ori suspendare a călătoriei mijlocului de transport, precum şi îndatorirea de a-l despăgubi pe pasager în cazul unui accident survenit pe parcurs, în măsura în care este angajată răspunderea sa.

Prin transbordare se înţelege acea operaţiune de trecere a mărfurilor şi pasagerilor de pe un mijloc de transport pe altul, fie direct, fie prin descărcarea acestora pe teren şi reîmbarcarea pe un alt mijloc de transport pentru reexpedierea la destinaţie. Prin transvazare are loc transferul mărfurilor lichide sau în stare de pulbere prin turnare, pompare, sifonare, etc, dintr-un mijloc de transport în altul. Transbordarea/ transvazarea mărfurilor între vagoane de ecartament diferit ori în cazul defectării vagoanelor sau în orice altă împrejurare impusă de condiţiile de exploatare se execută de către operatorul de transport feroviar ori de agenţi autorizaţi, în baza unei convenţii încheiate cu operatorul de transport feroviar.

Mărfurile transbordate sau transvazate prezintă un pericol deosebit pentru cei care le manipulează, fapt pentru care ele necesită mijloace şi condiţii speciale de manipulare.

a. Obligaţia de a respecta ordinea expediţiilor este impusă cărăuşului de fluenţa expeditorilor care solicită, concomitent sau succesiv deplasarea mărfurilor, ivindu-se astfel o anumită competiţie între expeditori, fiecare în parte solicitând executarea transportului în cel mai scurt timp. Codul comercial prin art.419 instituie o regulă generală în acest sens, dispunând că, transportatorul este dator să facă expediţia mărfurilor după ordinea în care le-a primit. Prin excepţie, cărăuşului nu îi revine această obligaţie în cazul bunurilor alterabile ori degradabile sau dacă este împiedicat de un caz de forţă majoră sau de un caz fortuit. Aceste cauze pot împiedica expedierea sau continuarea deplasării expediţiei mărfii sau călătoria persoanelor spre destinaţie

Atunci când obligaţia de transport a cărăuşului devine imposibil de realizat datorită unor împrejurări în unele zone sau direcţii cum ar fi cazuri de forţă majoră cum sunt calamităţile naturale, fie sub forma cazului fortuit ca de pildă, accidente, deraieri, faptul că unele transporturi solicitate la o dată ulterioară au fost realizate pe rute neafectate nu poate antrena răspunderea cărăuşului faţă de un expeditor anterior.

Interesele expeditorului sunt ocrotite de codul comercial care instituie în art.420 obligaţia ca transportatorul să-l înştiinţeze pe expeditor despre imposibilitatea sau întârzierea transportului. Ca urmare, expeditorul poate rezilia contractul de transport, plătind numai cheltuielile suportate de cărăuş, până în acel moment.

Conform uzanţelor aeroportuare, expediţiile se transportă în ordinea primirii lor. În cazuri excepţionale, transportatorul are dreptul să acorde prioritate mărfurilor care necesită un transport rapid, datorită naturii lor specifice. În situaţia unor transporturi

greşite a mărfurilor transportatorul, va fi obligat să le reexpedieze la destinaţie pe cheltuiala sa, în cel mai scurt timp posibil.

b. Cerinţa de a parcurge ruta stabilită. Clauza prin care se mentionează itinerarul de străbătut este expresă şi obligatorie excluzându-se modificarea ei prin voinţa unilaterală a cărăuşului. când cărăuşul s-a angajat să transporte mărfurile expeditorului fără nici o escală intermediară, el răspunde pentru eventualele stricăciuni sau pierderi în situaţia în care opreşte fără drept sau dacă „deviază abuziv de la ruta prestabilită”

În cazul în care părţile nu au stipulat expres în contract ruta şi dacă există mai multe trasee de acelaşi fel, cărăuşul este obligat să transporte marfa pe drumul cel mai scurt, care implică cele mai mici costuri.

Există însă şi situaţia în care părţile contractante nu au competenţa stabilirii itinerarului, din motive de securitate a transportului; este cazul transporturilor rutiere a mărfurilor periculoase, care potrivit art. 218. al Regulamentului de aplicare al noului cod rutier dispune că „transportul mărfurilor sau produselor periculoase se efectuează numai pe traseele stabilite de autoritatea competentă şi se comunică poliţiei din localităţile pe raza cărora se derulează transportul.

În cazul transportatorului aerian parcurgerea rutei stabilită în termenul convenit prin contract, este şi problematica orarelor şi rutelor de zbor. Orarele menţionate în orarele transportatorului sunt aproximative, ceea ce înseamnă că orele pentru începerea sau terminarea transportului sau pentru eliberarea mărfurilor nu sunt fixe. Ceea ce înseamna ca transportatorul se va folosi de toata diligenta sa de a transporta bunurile într-un timp rezonabil. Transportatorul este autorizat să aleagă ruta expediţiei sau să devieze de la ruta stabilită. De asemenea, cărăuşul nu este răspunzător pentru erorile şi omisiunile din orare ale altor companii aeriene.

În cazul transportului maritim transportul va fi efectuat pe ruta cea mai directă, orice abatere făcându-se numai cu autorizaţia prealabilă a navlositorului cu excepţia cazului când există un pericol iminent pentru navă, încărcătură sau echipaj şi respectându-se itinerarul stabilit prin contract.

c. Obligaţia cărăuşului de a respecta durata transportului. Transportatorul are îndatorirea de a-şi executa în termen obligaţia principală de a transporta marfa la destinaţie. Termenul de executare a contractului de transport se socoteşte din momentul predării mărfurilor, bagajelor, îmbarcării pasagerilor şi până în momentul sosirii lor la destinaţie.

„Termenul predării lucrurilor transportate se hotărăşte prin învoirea părţilor” (art.422 C.com.). În cazul în care părţile au omis să stipuleze în documentul de transport durata convenită pentru executarea transportului, stabilirea termenului este lăsată la aprecierea instanţei, în funcţie de natura transportului şi de împrejurările în care s-a efectuat deplasarea.

În cazul întârzierii efectuării transportului, potrivit art.428 C.com. cărăuşul pierde o parte din tariful de transport în proporţie cu durata întârzierii şi poate pierde întreg preţul transportului dacă întârzierea a durat de două ori timpul stabilit pentru efectuarea transportului, afară de pagubele mai mari de care este răspunzător dacă s-ar proba că provin din această cauză.

Potrivit art.19 din Convenţia C.M.R. se consideră întârzieri la eliberarea mărfii, toate cazurile în care marfa nu a fost predată în termenul convenit de părţi sau dacă nu s-a convenit un termen, atunci când durata efectivă a transportului depăşeşte timpul care în mod rezonabil este acordat unui transportator diligent.

În cazul transportului rutier în trafic internaţional este determinat în principal de doi factori: distanţa geografică între locul de încărcare al autovehiculului şi locul de eliberare a mărfii şi viteza de circulaţie a autovehiculului. Caracteristic transportului rutier de mărfuri este şi faptul că, în cazul în care deplasarea este întreruptă, transportatorul este obligat să ceară instrucţiuni persoanei care are dreptul să dispună de marfă, respectiv expeditorului sau destinatarului, instrucţiuni care devin obligatorii pentru transportator.

În cazul transportului aerian obligaţia de bază pe care şi-o asumă cărăuşul este aducerea încărcăturii la destinaţie în termenul stabilit prin contract. transportatorul este răspunzător şi pentru dauna survenită datorită întârzierii în transportul de pasageri, bagaje sau mărfuri. Răspunderea nu va fi angajată dacă transportatorul face dovada că a luat toate măsurile pentru a evita dauna sau că i-a fost imposibil să ia măsurile respective.

În cazul transportului maritim cărăuşul are obligaţia de a transporta marfa la destinaţie în bună stare şi la termenul stabilit în contract. Comandantul navei este obligat să verifice buna funcţionare a navei, actele necesare în vederea deplasării, să pregătească echipajul şi efectivul acestuia. De asemenea, va notifica destinatarului plecarea din portul de încărcare, aplicându-se aceeaşi procedură de avizare ca la sosirea în portul de încărcare.

Momentul începerii călătoriei navei este acela al depăşirii limitelor portului de încărcare, iar momentul terminării călătoriei este acela al sosirii navei în portul de destinaţie.

d. Oligaţia de conservare a mărfii pe tot parcursul transportului până la destinaţie. Dispoziţiile codului civil îl asimilează pe cărăuş cu un depozitar, iar contractul de transport ni se înfăţişează ca un depozit necesar. Spre deosebire de depozitul voluntar, care permite deponentului alegerea depozitarului preferat fără nici o constrângere, depozitul necesar presupune existenţa unor împrejurări excepţionale care constrâng deponentul să facă depozitul fără a avea posibilitatea de a alege după voinţa sa pe depozitar. Ca urmare, în contractul de transport, cărăuşul este şi depozitarul mărfii şi orice altă alegere din partea expeditorului este exclusă.

Depozitarului îi incumbă obligaţia de a păstra bunul primit în depozit „întocmai precum îngrijeşte paza lucrului său” şi să restituie bunul depozitat în starea în care l-a primit.

Deoarece depozitarul este remunerat, el răspunde de orice culpă care se prezumă, depozitarul –cărăuş neputându-se apăra decât răsturnând prezumţia de culpă şi făcând dovada existenţei unei cauze străine, neimputabile.

Cărăuşul răspunde şi pentru pagubele pricinuite de către prepuşii săi conform art.1000 alin.3 C.civ. Ca excepţie, în cazul în care desemnează un însoţitor pentru transportul încărcăturii, cărăuşul este degrevat de această obligaţie principală de a conserva marfa supusă transportului.

În cursul transportului feroviar internaţional, formalităţile cerute de organele vamale se îndeplinesc de către calea ferată, însă aceasta poate să încredinţeze sarcina unui mandatar. În îndeplinirea formalităţilor, calea ferată răspunde de culpa sa sau a mandatarului său; cu toate acestea, o eventuală despăgubire nu poate niciodată depăşi pe cea prevăzută în caz de pierdere a mărfii.

Transportatorul rutier trebuie să dispună de toată diligenţa, în vederea conservării mărfii, până în momentul predării destinatarului. Totuşi însă, în practică se pot ivi unele obstacole grave, care îi impun cărăuşului obligaţii suplimentare. Ca urmare, transportatorul trebuie să ia de îndată, măsurile vremelnice şi urgente, necesare conservării mărfii, a cărei deplasare a devenit imposibil de continuat avînd dreptul la rambursarea cheltuielilor.

Transportatorul aerian este răspunzător pentru prejudiciul suferit prin distrugerea, pierderea sau deteriorarea mărfii, cu condiţia ca evenimentul să se fi produs pe durata transportului. Dacă transportatorul, utilizează fără consimţământul expeditorului, un alt mijloc de transport, pentru a efectua o parte sau întreg transportul, şi acest lucru nu figura în contractul încheiat între părţi, deplasarea respectivă se consideră ca fiind executată pe durata transportului aerian.

Cărăuşului maritim, în cazul bunurilor uzuale îi revine obligaţia, de a lua toate măsurile pentru evitarea pierderii sau degradării bunurilor îmbarcate. În cazul transportului de animale vii, cărăuşul nu este răspunzător de pierderile, daunele sau întârzierea la destinaţie, dacă se face dovada că s-a conformat instrucţiunilor primite de la încărcător.

În situaţia în care în timpul transportului maritim nava se defectează şi devine inaptă pentru a continua călătoria, comandantul navei este obligat să ia toate măsurile ce se impun pentru conservarea cantităţii şi calităţii mărfii, precum şi să găsească o altă navă şi să realizeze transbordarea mărfii pe aceasta. Dacă pentru repararea navei este necesar un timp scurt, călătoria se va relua cu această navă.